Actual: Din scrisoarea Sf. sfințit mc. Chiril, mitropolit de Kazan, despre neînțelegerile bisericești din timpul său

0
408

Redacția noastră vă propune spre citire fragmentul unei scrisori a Sf. Sfințit Mc. Chiril (Smirnov, †1937), mitropolitul de Kazan, în care descrie unele fenomene care astăzi sunt foarte actuale.

…Nu judec pe nimeni și nici nu condamn, dar nici să chem pe cineva la participarea în păcatele altora nu pot, cum nu pot condamna și pe acei ierarhi în frunte cu mitropolitul Iosif [1], care și-au mărturisit nedorința de a participa în cele pe care conștiința lor le consideră a fi păcat. Această mărturisire li se poate imputa ca încălcarea disciplinei bisericești, dar și disciplina bisericească poate fi capabilă să-și păstreze capacitatea lucrativă doar până în momentul în care ea se arată ca o adevărată reflecție a conștiinței ierarhice a Bisericii Sobornicești; dar disciplina nu poate să înlocuiască niciodată cu sine această conștiință. În momentul în care ea (disciplina) ar înainta cerințele sale nu atât în baza conștiinței sus-pomenite, ci din motive străine Bisericii și nesincere, atunci, fără îndoială, conștiința ierarhică individuală va trece imediat înspre partea principiului ierarhico-sobornicesc de ființare a Bisericii, care nici pe departe nu e același lucru cu unitatea exterioară cu orice preț. În acest caz, clătinarea disciplinei bisericești devine inevitabilă, asemenea urmărilor păcatului. Iar ieșirea din păcat poate fi doar una – pocăința și roadele vrednice de pocăință. Și îmi pare mie, de la depărtarea în care mă aflu, că această pocăință este așteptată atât de către cei locuiesc în Leningrad, precum și de cei din Tașkent, care îi condamnă pe cei dintâi. Diferența între ei nu e atât în convingeri, cât în temperamentul prin prisma căruia aceste convingeri sunt exprimate. Datorită diferențelor de temperament religios, unii așteaptă pocăința imediată, iar alții nu pierd nădejdea în posibilitatea organizării unui sinod legitim și canonic (ce naivitate și viclenie!), ca împreună cu cei de la Solovețk să aștepte această pocăință până la sobor, având siguranța faptului că Sinodul nu poate să nu ceară această pocăință. Este fără îndoială faptul că situația creată nu este socotită de nimeni drept una normală, poate chiar și de către cei vinovați de crearea ei, pentru că și ei simt necesitatea unei susțineri în scris a poziției lor; altfel, la conștientizarea dreptății lor, ei nu ar mai avea nevoie de mărturiile lui Arsenie (Stadnițkii), nici de ale lui Evghenie (Zernov) din Blagoveșensk…

1929 (?)

[1] Este vorba de Sf. sf. mc. Iosif (Petrovîh, †1937), mitropolitul de Petrograd [redenumit de bolșevici „Leningrad”], care a fost printre fruntașii celor ce s-au opus mitropolitului Serghie (Stragorodski, viitorul patriarh al Moscovei) și declarației sale de loialitate din 1927 față de stăpânirea sovietică antihristică, refuzând orice comuniune cu acesta și cu cei ce l-au urmat.

Sursa: Иоанн Снычев. Церковные расколы. Акты, с. 636 apud eshatologia.org

Traducere: lumea-ortodoxa.ro

Print Friendly, PDF & Email