Arhiepiscopul Ieronim al Atenei: „Cu o deosebită bucurie l-am primit astăzi în Lesbos pe Papa Francisc”

Declaraţia Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și întregii Elade rostită în prezența Papei Francisc și a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în timpul întâlnirii acestora din insula Lesbos, 16 aprilie 2016:

„Cu o deosebită bucurie l-am primit astăzi în Lesbos pe Papa Francisc.

Considerăm de importanță majoră prezența sa în acest loc, pe pământul Bisericii Greciei. Este majoră pentru că subliniem împreună înaintea întregii lumi creștine, și nu numai, tragedia contemporană a refugiaților.

Mulțumesc călduros Sanctității Sale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, iubitul meu frate în Hristos, care ne binecuvântează astăzi cu prezența sa și care ca cel dintâi al Ortodoxiei a venit să se unească în rugăciune, pentru ca glasul Bisericilor să fie grăitor și să se audă până la marginile lumii civilizate.

Astăzi ne unim glasurile pentru a condamna dezrădăcinarea refugiaților, pentru a denunța orice chip de discreditare a persoanei umane.

Sper ca de pe această insulă, Lesbos, să înceapă o acțiune mondială de sensibilizare, pentru ca cei care țin soarta lumii în mâinile lor să schimbe macazul  și pentru ca pacea și siguranța să se întoarcă în fiecare casă, în fiecare familie, la fiecare cetățean.

Din nefericire, nu este prima dată când denunțăm politicile care au condus acești oameni în impas. Însă vom acționa până va înceta această absurditate și discreditare a persoanei umane.

Nu este nevoie să spunem multe cuvinte. Doar cei care văd ochii acestor mici copii pe care i-am întâlnit în taberele de refugiați vor putea să înțeleagă imediat dimensiunea completă a „falimentului” umanității și solidarității pe care îl arată Europa în ultimii ani față de acești oameni și nu numai. Mă mândresc de greci care, pe lângă dificultățile prin care trec, îi ajută pe refugiați astfel încât să le devină calvarul mai ușor, iar urcușul lor mai puțin dificil.

Biserica Greciei și eu personal deplângem miile de suflete care s-au pierdut în (Marea) Egee. Am făcut destule și vom continua, atât cât ne va fi posibil, să facem mai multe pentru a rezolva această criză a refugiaților.

Aș dori să închei declarația mea cu un apel, o rugăminte, un îndemn: ca în cele din urmă, Organizația Națiunilor Unite, cu marea experiență de care dispune, să facă cele necesare pentru a rezolva această situație tragică pe care o trăim. Sper să nu vedem din nou copii aduși de ape pe plajele Mării Egee. Sper ca în curând să îi vedem jucându-se și bucurându-se de viață.”

Amintim că această întâlnire a avut loc sub pretextul crizei refugiaţilor cu care se confruntă, mai ales, Grecia. În acelaşi timp întâlnirea coincide cu ultimele pregătiri pentru „Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox„, iar declaraţia comună a celor trei nu a fost lipsită de idei ecumeniste.