Dudu Velicu, secretarul patriarhului Miron Cristea: „Dar este posibilă unirea cu Roma după cercurile bisericești ortodoxe române? Da. Și iată cum”

N. red. Lumea Ortodoxă: textul de mai jos a fost scris la 1 septembrie 1945 de către Dudu Velicu, fost secretar al patriarhului Miron Cristea și director al cancelariei Mitropoliei Moldovei.


Dar este posibilă unirea cu Roma după cercurile bisericești ortodoxe române? Da. Și iată cum:

Clerul superior și cel inferior nu sunt refractare față de acțiunea de prozelitism și unire a Romei pe care, în ordinea supranaturală, o văd ca o acțiune întreprinsă în cadrul unui plan divin, iar în cea naturală, sub acela al unui fatum. De altfel, pasivitatea și lipsa de dinamism ale Bisericii Ortodoxe Române sunt atât de evidente, încât ea, ca organism social, simțind organic nevoia unui stimulent, nu reacționează împotriva atacurilor Romei. Greutatea realizării unirii nu ar consta decât în actul formal propriu-zis, fiindcă ortodoxia, admițând primatul papal, rămâne la formele ei de manifestare religioasă (cult, ceremonie, etc.) și administrație bisericească actuale, asemenea uniților din Transilvania.

Problema fundamentală rămâne însă aceea a pregătirii şi trecerii la unire a credincioşilor Bisericii, care, de asemenea, se vor putea realiza.

Clerul ortodox vede și binefacerile unirii cu Roma, datorită contactului viitor strâns cu cultura apuseană prin romano-catolicism, cum a fost cazul cu românii din Transilvania – prin Blaj, Școala Ardeleană, etc., progresul procesului de conștiință națională din trecut.

Iar dacă unirea cu Roma va trebui să se facă drept un corolar al sforțărilor comune ale romano-catolicismului și ortodoxiei, în cadrul unui plan divin, apoi ea poate fi dictată și de împrejurări istorice, din care elementul politic nu este exclus.

În ultimul timp, se face și mai accentuată îngrijorarea după care Biserica Ortodoxă Română intră în cadrul preocupărilor de frunte ale politicii religioase rusești, pentru ca, prin realizările pe teren bisericesc, Rusia să-și realizeze scopurile de ordin politic.

Din punct de vedere dogmatic sau jurisdicțional, Biserica Ortodoxă Română nu vede nici un pericol pentru ea într-o eventuală apropiere de Biserica Ortodoxă Rusă. Problema cea mai grea însă o constituie revenirea la vechiul calendar (stilul vechi), după care-și serbează Paștele, etc., Biserica Rusă. Căci revenirea ar însemna oficializarea “stilismului”, împotriva căruia s-a luptat atât de aspru în trecutul apropiat, în special în Moldova, cu mijloace permise și nepermise. Și prin “oficializarea” stilismului s-ar produce o ruptură groasă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, care i-ar primejdui însăși existența. Deci, această problemă ar constitui nodul gordian în cadrul apropierii dintre cele două biserici.

Iată aspectul problemei acțiunii romano-catolicismului în România și legătura ei, prin derivație, cu problema raporturilor dintre Bisericile ortodoxe română și rusă.

Sursa: Dudu Velicu, „Însemnări zilnice”, pag. 41-42

Cuvântul delegaţiei preoţilor nepomenitori din Biserica Ortodoxă din Moldova la sinaxa din Tesalonic, 4 aprilie 2017

Salutăm această Sinaxă Interortodoxă, rugându-ne ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se pogoare peste cei ce s-au adunat aici spre a mărturisi Adevărul veşnic, descoperit oamenilor pentru mântuire. Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele noastre astfel încât, într-o conglăsuire cu părinţii Bisericii din toate timpurile, să aducem Dumnezeului nostru slavă, cinste şi închinăciune prin dreapta mărturisire a credinţei noastre ortodoxe.

Sfântul Grigorie Palama spune că erezia este al doilea tip de ateism, asemănându-i pe propovăduitorii ei cu cei necredincioşi. Despre unii ca aceştia ne spune apostolul Pavel ca să nu ne amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, şi să nu ne facem părtaşi cu ei (Ef. 5:6-7). La rândul său Sfantul Teodor Studitul ne spune că orice crestin orthodox, mirean sau cleric, trebuie să nu fie nepăsător atunci când credinţa sobornicească este schimbată, ci să lupte, pentru că Dumnezeu îi va cere socoteală dacă a ramas nepăsător – aşa încat chiar şi saracul e lipsit de orice apărare în ziua judecaţii şi va fi osândit ca unul care acum nu grăiește, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru 1.. Deci, auzind aceste cuvinte, să ne îmbărbătăm și mai mult pentru cele ce ne stau în față și, căutând a nu fi nepăsători în ale credinței, să facem ca nepărtășia noastră cu cei ce hulesc învățătura ortodoxă să fie lucrativă și vindecătoare. Astăzi, când învățăturile ereticești sfâșie Biserica Luptătoare, noi să stăm în Adevăr, cu mila Domnului, fără de care nu putem face nimic (In. 15:5), râvnim pentru unirea tuturor ortodocșilor, pentru care lucru ne și rugăm, ne grijim și pentru care am și venit astăzi la Tesalonic la frații noștri întru Hristos.

Aducând astăzi mărturia în fața voastră despre cele ce ni s-au întâmplat și despre starea lucrurilor în locurile de unde am venit, trebuie să începem cu faptul că Biserica Ortodoxă Rusă din care facem parte, a participat activ în mișcarea ecumenistă, atât înainte de pseudo-sinodul din Creta, cât şi după acesta.

Încă în 1961 Patriarhia Moscovei a aderat la Consiliul Mondial al bisericilor şi a început să se implice activ în acţiuni ecumeniste atât în cadrul acestei organizaţii eretice, cât şi în afara ei. Pe lângă mulţimea de documente ecumeniste din cadrul CMB, aprobate şi chiar elaborate cu implicarea delegaţilor din partea bisericilor ortodoxe, Patriarhia Moscovei a încuviinţat oferirea sfintelor taine catolicilor şi lipovenilor, a participat la diverse întruniri ecumeniste cu monofiziţii, papistaşii, protestanţii, musulmanii, jidovi ş.a. şi a aprobat la nivelul soborului arhieresc documente ecumeniste, cum ar fi „Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie” sau proiectele de documente pentru pseudo-sinodul din Creta.

Va prezentăm un scurt istoric al drumului ecumenist pe care merge Patriarhia Moscovei:

1961 – Patriarhia Moscovei aderă la CMB

1969, 16 decembrie – Decizia Patriarhiei Moscovei cu privire la încuviinţarea împărtăşirii catolicilor şi lipovenilor (deşi a fost anulată câţiva ani mai târziu)

1975 – Delegaţia BORu semnează Declaraţia delegaţilor ortodocşi la Adunarea generală a CMB de la Nairobi

1982 – Documentul „Botez, Euharistie, Preoţie” (Baptism, Eucharist, Ministry – CMB)

1986 – Raportul celei de-a treia consultaţii pan-ortodoxe pre-sinodale: „Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenistă”, Chambesy

1988 – Raportul Consultaţiei Bisericilor Ortodoxe de Răsărit şi Vechi Orientale

1991 – Declaraţia delegaţilor ortodocşi la adunarea generală a CMB de la Canberra (în fruntea delegaţiei BORu fiind pe atunci mitropolitul Kirill Gundeaev, actualul patriarh)

1993 – Declaraţia de la Balamand

2000 – Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie în care este lăudată Declaraţia de la Toronto din 1950

2001 – Charta oecumenica (CBE)

2006 – Documentul summitului liderilor religioşi de la Moscova

2013 – Declaraţia de unitate de la Busan (CMB)

2016 – Documentele pregătitoare pentru aşa-numitul „Sfântul şi Marele Sinod”

Reacţia noastră de nereceptare a documentelor şi acţiunilor ecumeniste a început în anul 2006, când s-a elaborat rezoluţia finală a summitului liderilor religioşi de la Moscova (în care s-a afirmat că avem un Dumnezeu comun cu toţi participanţii la summit, adică: jidovi, musulmani, buddhişti, hinduişti, tot felul de păgâni şi eretici), summit organizat de către Patriarhia Moscovei şi votat şi acceptat de către Marele Sobor al BORu, de către Sinodul BORu și de către practic toți preoții BORu, de pe amvon, prin intermediul pastoralei patriarhului Alexie la Nașterea Domnului, 2007. Reacția a venit sub formă de scrisori, adresate arhiereilor și sinodului, conferințe tematice împotriva ecumenismului și a participării BORu la diferite acţiuni ecumeniste.

Biserica Rusă a participat activ şi la pregătirea aşa-numitului „Sinod Panortodox” de tristă amintire. În acest context, în perioada 21-22 ianuarie 2016, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir al Moldovei a fost organizat la Chişinău, simpozionul teologic internaţional cu genericul „Sincretismul inter-religios”, având ca temă principală „Sinodul Panortodox – între speranţă şi nelinişte”. Au fost prezentate lucrări ale teologilor din diferite ţări, cum ar fi Grecia, Rusia, Ucraina, România, Moldova, Georgia, iar ca invitat de onoare şi conferenţiar a fost părintele Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Aristotel” din Tesalonic.

În rezoluţia finală a conferinţei s-a subliniat că eventualul Sinod Panortodox este organizat într-un duh clandestin, neortodox, motiv pentru care s-a solicitat ca acest sinod să fie mai curând anulat decât să dezvolte o învățătură străină Bisericii. Iar în caz că sinodul totuși ar urma să aibă loc, s-a cerut ca Biserica Rusă să nu ia parte la acesta.

Textul rezoluţiei simpozionului, semnat la acel moment de 44 de preoţi, 70 de monahi şi peste 1400 de mireni, a fost înaintat către ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, care la rândul său l-a pus la dispoziţia Mitropolitului Ilarion Alfeev şi tuturor ierarhilor doritori din cadrul Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Menţionăm că la acel moment documentele pregătitoare pentru „Sfântul şi Marele Sinod” încă nu fuseseră făcute publice, în ciuda faptului că pregătirile pentru acesta au durat zeci de ani, iar până la momentul desfăşurării acestuia (iunie 2016) mai erau doar câteva luni. Textele documentelor au fost făcute publice abia la 28 ianuarie şi, cu părere de rău, au dovedit că temerile legate de acest mare sinod erau pe deplin justificate.

Imediat după publicarea proiectelor de documente pentru Sinodul Panortodox a apărut un şir de analize şi reacţii negative din partea unor ierarhi, preoți și teologi. Domnul Profesor Dimitrie Tseleghidis a fost rugat să facă o analiză teologică a textelor proiectelor de documente, analiză pe care am înmânat-o tuturor episcopilor Bisericii Ruse exact înainte de întrunirea Sfinţitului Sobor Arheieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-3 februarie 2016) cu participarea a 315 ierarhi, la care nu numai că a fost ignorată rezoluția Simpozionului Teologic de la Chişinău şi toate analizele documentelor pregătitoare (inclusiv cea a domnului profesor Tselenghidis), dar a fost adoptat și documentul „Hotărârea Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-3 februarie 2016)”, în care a răsunat încuviinţarea ereziei ecumenismului prin aprobarea tuturor acţiunilor întreprinse în cadrul pregătirilor Soborului Panortodox (vezi pct. 1-4 ale Hotărîrii), care urma a fi convocat la 18-27 iunie 2016 pe insula Creta, Grecia, în zilele prăznuirii Cincizecimii conform calendarului bisericesc. Punctul trei al acestui document sinodal al Soborului Bisericii Ruse specifica: ”Membrii Soborului Arhieresc atestă că, în forma actuală, proiectele documentelor Sfîntului şi Marelui Sinod nu încalcă curăţenia credinţei ortodoxe şi nu se abat de la tradiţia canonică a Bisericii”.

Chiar dacă într-un sfârșit BORu nu a participat la Sinodul din Creta, totuși, prin aprobarea unanimă a proiectelor de documente pentru ”Sfântul si Marele Sinod” din Creta și împărtășirea duhului lor de către adunarea arhierească a Bisericii Ruse, în lipsa unui protest viu din partea celor ce trebuie să stea la straja Ortodoxiei – a episcopilor Bisericii – Sinodul BORu a căpătat părtășie deplină la fărădelegea săvârșită.

La scurt timp după aceea, o parte din preoţii participanţi la simpozionul din 21-22 ianuarie au mers la mitropolitul Vladimir şi, prezentând o analiză teologică amplă a documentelor pregătitoare, i-au cerut să-şi retragă votul exprimat la Soborul Arhieresc şi să întreprindă măsurile necesare pentru revizuirea textelor documentelor. Cererile preoţilor au fost ignorate. Câteva zile mai târziu, pe 12 februarie, de ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Moscovei – Kirill şi papa Romei Francisc în aeroportul din Havana. Întâlnirea a avut drept pretext persecuţia creştinilor în Orientul Apropiat, însă în declaraţia comună semnată de cei doi, alcătuită din 30 de puncte, se face o binecuvântare comună, fapt interzis categoric de sfintele canoane, după care se afirmă că cei doi sunt „fraţi de credinţa creştină” şi se vorbeşte despre „pierderea unităţii, ca urmare a slăbiciunii şi păcatului omenesc”, atribuindu-le papistaşilor caracter eclezial.

Având în vedere cele expuse mai sus, următorul pas logic întreprins pentru păstrarea neîntinată a propriei mărturisiri a Credinţei Ortodoxe şi pentru a atrage atenţia comunităţii ortodoxe asupra devierilor strigătoare la cer ale ierarhilor noştri de la însăşi esenţa slujirii lor bisericeşti, dar şi pentru revenirea lor sub rânduiala sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, începând cu data de 14 februarie 2016, două mănăstiri şi un grup de preoţi din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (BORu), au decis să înceteze pomenirea arhiereului locului în baza canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, precum și în conformitate cu întreaga învățătură a Bisericii cu privire la părtășia cu un eres și propovăduitorii lui.

Retrospectiva evenimentelor după întreruperea pomenirii

  1. BORu deocamdată nu a acceptat Sinodul din Creta ca unul pan-ortodox din motiv că el nu a reflectat unitatea pan-ortodoxă, lipsind 4 biserici locale, dar nu și din motiv că la acesta s-a legiferat și institutionalizat erezia ecumenistă la nivel pan-ortodox. Pe de altă parte, activitatea ecumenistă a BORu continuă nestingherit la toate nivelele până în ziua de azi, de aceea constatăm că refuzul recunoașterii pseudo-sinodului din Creta nu înseamnă și renunțarea la erezia ecumenistă.
  2. Durerea noastră s-a mărit și mai mult când am aflat despre participarea BORu la cea de-a 14-a sesiune plenară la Chieti, în Italia, în perioada 15-22 septembrie 2016, cu așa zisa ”biserică” romano-papistașă, însoțită de încălcări canonice, rugăciuni cumune, precum și legiferarea ereziei ecumeniste în rezoluția finală a sesiunii.
  3. Cu mare jale urmărind acțiunile conducerii BORu, în subordinea canonică a căreia se află și Biserica locală din Moldova, suntem nevoiți să menționăm că apostazia în Biserica Rusă se dezvoltă cu pași grăbiți chiar și după sinodul din Creta, la celelate încălcări adăugând și faptul că pe data de 18 octombrie 2016 patriarhul Kirill l-a decorat cu ordinul Sf. Serghie de Radonej de ordinul II pe așa numitul ”arhiepiscop al Bisericii Anglicane”, Justin Welby, cel care hirotonește episcopi femei, homesexuali, atribuind astfel un caracter eclesial instituției pe care o conduce, nemaivorbind de rugăciuni comune și alte încălcări de ordin canonic și dogmatic care s-au săvârșit la această întâlnire de către comisia BORu în Marea Britanie.
  4. Adăugăm și ierurgiile comune, oficiale și publice, săvârşite de către arhierei BORu împreună cu așa-zișii „arhierei ai bisericii apusene şi protestante”.
  5. Participarea publică şi pe scară largă a arhiereilor BORu la deschiderea moscheelor, cu lauda acestui fapt, și rugăciunile comune săvârşite acolo.

Cu această ocazie, considerăm de cuviință să vă împărtășim câte ceva din experiența noastră legată de întreruperea pomenirii și modul în care am acționat și am gândit, având în vedere că am întrerupt comuniunea cu episcopii noștri de mai bine de un an. Rugăm ca experiența noastră să fie privită cu îngăduință, chiar dacă în cele întreprinse am căutat să urmăm învățăturile părinților Bisericii, totuși, de am greșit în ceva, nădăjduim ca aceasta să nu fie spre sminteala cuiva, ci aflând de greșeală, să ne alegem cu toții cu folos. Deci, pe parcursul perioadei în care am întrerupt pomenirea, noi:

  1. Am menținut legătura de dialog cu episcopii noștri, îndemnându-i spre mărturisire ortodoxă publică;
  2. Spre bucuria noastră, la puţin timp după ce noi am întrerupt pomenirea, episcopul Petru de Ungheni şi Nisporeni, cu care am menţinut legătura de dialog, a făcut o mărturisire publică împotriva ecumenismului.
  3. Am continuat să ne adresăm conducerii BORu, sinodului BORu, arhiereilor din BORu, instiţutiilor teologice din BORu, cu cerinţa de a se condamna erezia ecumenistă cu toate manifestările sale, nerămânând indiferenţi faţă de soarta BORu.
  4. Pe parcursul întregii perioade în care ne-am aflat în îngrădire faţă de erezia ecumenistă, noi nu am trecut cu de la sine putere în subordinea canonică a vreunui alt episcop, căci nădăjduim la convocarea unui adevărat Sinod Pan-ortodox care va condamna eresul ecumenist şi va orândui şi problemele de ordin administrativ-canonic ce au intervenit ca urmare a răspândirii acestei învăţături eretice.
  5. Am înştiinţat creştinii despre nivelul apostaziei în BORu prin toate mijloacele posibile: internet, ziare, conferinţe publice, omilii de pe amvon şi discuţii particulare.
  6. Exemplul propriu de îngrădire faţă de erezie, precum şi condamnarea ei publică, sunt foarte grăitoare pentru creştini. În afară de aceasta, noi îi îndemnăm pe toţi binecredincioşii să cerceteze învăţătura Sfinţilor Părinţi cu privire la comuniunea cu ereticii, astfel încât fiecare să poată face o alegere benevolă, asumată conform conştiinţei sale ortodoxe, dacă poate sau nu să rămână în comuniune cu ecumeniştii.
  7. Noi îi primim pe toţi creștinii ce mărturisesc ortodox, chiar dacă încă mai frecventează bisericile unde ierarhii sunt pomeniţi, oferindu-le timp pentru a înţelege şi a se dumiri cu privire la trista situaţie ecleziologică în care ne aflăm. Considerăm că viitorul Sinod Pan-ortodox ar trebui să traseze limitele iconomiei şi acriviei în acest subiect.
  8. Considerăm că în ceea ce priveşte conslujirea cu preoţii ce mărturisesc ortodox, dar nu au întrerupt pomenirea ierarhului locului din motivul propovăduirii sau comuniunii cu ecumenismul, această practică ar trebui să se încadreze în limitele descrise de Sfinţii Părinţi, în particular în scrisorile Sf. Teodor Studitul (De ex. Scrisoarea 49 – Către fiul Naucratie).
  9. Nu ne-am izolat faţă de cei ce continuă să pomenească ierarhii, ci păstrăm legătura cu toţi clericii şi mirenii ce doresc să afle mai multe despre noi şi gestul nostru, fiind vorba de discuţii şi dezbateri pe tema nepomenirii şi ereziei.
  10. Considerăm că în această vreme de grea încercare pentru ortodocşi, este foarte important să ne silim să păzim „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef. 4:3) şi să căutăm, mai presus de toate, să rămânem credincioşi lui Hristos, evitând până la o vreme subiectele ce nu ating învăţătura de credinţă, dar ar putea pricinui dezbinare.

De asemenea dorim să știm care este planul pe termen scurt, mediu și lung în privința luptei antiecumeniste.

  • Se dorește să se creeze o jurisdicție nouă?
  • Se va reîmpărți teritoriului canonic?
  • Sau nu se va crea altă jurisdicție peste cele 15 Biserici locale recunoscute canonic, într-același timp ținând legătura și comuniunea euharistică la nivel pan-ortodox cu cei ce au întrerupt pomenirea, și lucrând cu toți cei cu care se poate a lucra, în vederea condamnării ecumenismului și mărturisirii ortodoxe, având ca principal scop osândirea ecumenismului de către Bisericile locale, dar și la nivel pan-ortodox prin convocarea unui Sinod?

Tuturor participanţilor la acest Simpozion Interortodox le dorim ca Dumnezeu să-i lumineze şi să le călăuzească paşii spre tot lucrul bun, spre slava lui Dumnezeu. Totodată, nădăjduim că Simpozionul va dezbate d.p.d.v. patristic și ştiinţifico-teologic practica întreruperii pomenirii ierarhilor eretici, va osândi pseudo-sindoul din Creta şi toate ereziile ecleziologice şi practicile numite generic „panerezia ecumenistă” şi va oferi nişte răspunsuri patristice la problemele pe care, în parte, le-am descris în acest mesaj de salut.

Vă mulţumim pentru toată râvna şi efortul de care daţi dovada în apărarea Dreptei Credinţe. Vă suntem recunoscători şi vă dorim Binecuvântarea lui Dumnezeu peste tot ceea ce întrerprindeţi.

Cerând sfintele voastre rugăciuni,
Delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova

1 Scrisoarea 425, Logofatului Pantoleon

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii în învăţătura Sf. Teodor Studitul

Sf. Teodor Studitul ne-a lăsat o operă deosebit de folositoare mai ales pentru timpul nostru, când apar noi şi noi răstălmăciri şi interpretări personale ale modului în care trebuie dusă lupta împotriva eresului ecumenist. Fiind implicat mai întâi în controversa micheiană (sinodul preacurvar), iar mai apoi în lupta cu iconoclasmul, Sf. Teodor a scris o mulţime de scrisori către clerici, mireni şi monahi, în care descrie cu exemple concrete atitudinea pe care creştinii ortodocşi ar trebui să o aibă faţă de eretici şi faţă de cei ce sunt în comuniune cu aceştia.

Remarcăm că Sf. Teodor Studitul (†826) a întrerupt comuniunea cu arhiereii eretici într-o perioadă în care încă nu exista un canon 15 al Sinodului I-II (emis abia în 861), de aceea practica întreruperii comuniunii trebuie privită mai larg decât acest canon, care nu epuizează subiectul şi nici nu avea scopul de a-l epuiza.

De asemenea e foarte important să atragem atenţia că ereticii despre care vorbeşte Sf. Teodor în epistolele sale nu fusese condamnaţi de vreun sinod ortodox la acea vreme. Spunem asta în contextul în care astăzi circulă pe larg o învăţătură periculoasă, conform căreia ereticii necondamnaţi ar fi ierarhi canonici atâta timp cât nu sunt condamnaţi de un sinod ortodox, iar comuniunea cu aceştia nu ar primejdui mântuirea noastră.

Vă invităm să urmăriţi o selecţie de fragmente din scrisorile Sf. Teodor Studitul cu privire la subiectele de mare actualitate în ceea ce priveşte lupta împotriva ecumenismului, pentru a cunoaşte adevărata atitudine patristică pe care ar trebui să o avem.

Nu trebuie pomeniţi minciuno-învăţătorii care au participat la sinodul eretic şi cei de un cuget cu acesta

„Dar când necurăţia ereticească s-a arătat deschis în timpul soborului, se cuvine şi precauţiei tale, împreună cu toţi ortodocşii, să vorbeşti cu îndrăzneală, neavând comuniune cu minciuno-învăţătorii şi nepomenind pe nimeni din cei ce au participat la sinodul preacurvar sau pe cei de un cuget cu el.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

Împărtăşirea cu ereticii din iconomie este lepădare de adevăr

„În îndreptăţirea pe care a scris-o Maximin şi pe care însuşi Atanasie a citit-o, Maximin spune că el se împărtăşea, dar nu avea comuniune, şi că asta e o iconomie ce nu conţine lepădare de adevăr, chiar dacă acesta nu este respectat întocmai. […] Ah, cât de dreaptă este nedumerirea sfinţintului nostru arhiereu şi a întregii mulţimi de mărturisitori! Dacă asta nu este comuniune şi lepădare, atunci ce folos este din osteneala şi nevoinţa lor, vărsarea de sânge şi suferinţele lor? Pentru ce el însuşi e caterisit? Pentru ce părăseşte mănăstirea? Pentru ce este îndepărtat de la săvârşirea celor sfinte? Ah, voi spune iarăşi, dumnezeiască nedumerire! „Ţinând nedreptatea drept adevăr” (Rom 1:18) el crede că şi părinţii procedau ca şi dânsul.” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

Episcopii eretici sunt pseudo-episcopi

„Ce creştin a auzit vreodată de nebuneştile şi nelegiuitele fapte ce au fost săvârşite de necinstiţii preacurvari, care numai se numesc episcopi, iar de fapt sunt pângăritori desăvârşiţi după judecata apostolilor şi a părinţilor, chiar dacă să nu luăm în seamă eresul? […] Două sute şaizeci şi şase de lovituri şi apoi, aşteptând puţin, încă patru sute de lovituri cu biciul pe spate… Asta a făcut nobilul arhiepiscop, iar mai bine zis minciuno-episcopul de Tesalonic.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Ereticii se despart pe ei înşişi de trupul lui Hristos

„Nu a lăsat Domnul până în sfârşit Biserica Sa, ci a arătat că ea are în sine putere, făcându-i pe fraţii noştri din apus să dea pe faţă nebunia celor de aici şi să-i lumineze pe cei ce luptă în întunericul ereziei. Şi totuşi aceşti îndărătnici s-au ferit de a-şi deschide ochii inimii. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor: ei s-au despărţit pe sine de trupul lui Hristos, de tronul preaînalt, pe care Hristos a aşezat cheile credinţei, pe care, după făgăduinţa Celui nemincinos, nu au biruit-o şi nu o vor birui până în sfârşitul veacului porţile iadului, adică gura ereticilor (Mt. 16:18).” [Epistola 63(122). Către fiul Naucratie]

Cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox

„Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” [Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara]

Ereticii îi prigoneau pe ortodocşi pentru a fi pomeniţi ca episcopi

„Şi pentru ce a fost această schingiuire? Pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l pomenească pe el ca episcop.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania acestora

„Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie, astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

Relaţia cu preoţii ortodocşi ce din frică pomenesc episcopi eretici

„Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic, ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Hirotoniile episcopului aflat în comuniune cu ereticii devin valabile abia dacă el se leapădă de această comuniune

„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. Căci de ce el, recunoscând asta, nu fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu? Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. Sau de ce, în timp ce domneşte erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească?

Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic, atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai Domnului.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Comuniunea cu erezia este vătămătoare de suflet

„Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” [Epistola 24(83). Către fiul Ignatie]

„Să intri singur în comuniune cu ereticii este o lucrare de bună voie, iar dacă cineva a făcut asta din frică –aceasta fiind întrebarea ta – nici în acest caz el nu poate avea îndreptăţire. Căci spus este: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Mt. 10:28), ci temeţi-vă de Dumnezeu, Care poate şi trupul, şi sufletul să-l arunce în gheena focului veşnic. Aţi auzit? Cu adevărat întreaga lume nu este vrednică de un suflet care se păzeşte pe sine a nu fi părtaş nici la comuniunea eretică, nici la toată răutatea.” [Epistola 32(91). Către fiul Taleleu]

„Mulţumim lui Dumnezeu că şi voi, sfinţilor părinţi, aţi rămas neclintiţi în furtuna ereziei iconoclaste, nefiind atraşi de comuniunea vătămătoare de suflet cu ea, ci alergând aţi căpătat preafericita cunună a prigoanei, care cu adevărat este vrednică de virtutea voastră şi a învederat nevoinţele ascetice pe care le-aţi săvârşit în trecut.” [Epistola 70(258). Către monahii Avolie şi Ioan]

„Unii au suferit un naufragiu deplin în ale credinţei; alţii, chiar dacă nu s-au dus la fund prin cuget, totuşi pier prin comuniunea cu erezia.” [Epistola 15(74). Către Patriarhul Ierusalimului]

Comuniunea cu erezia este despărţire de Hristos

„În aceste condiţii oricine se împărtăşeşte sau participă la pâinea veninoasă, oare nu este un lepădat de Hristos, un apostat, un necurat, dacă nu se va întoarce prin pocăinţă?” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

„Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” [Epistola 60(119). Către fecioare]

„Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne desparte de Hristos.” [Epistola 161(349). Către monahii]

„Eu am auzit că tu, iubite frate, nu i-ai lăsat pe cei ce au trădat credinţa să te atragă în comuniunea cu ereticii şi astfel l-a proslăvit pe Dumnezeu. Depărtându-te de comuniunea care desparte de Dumnezeu, cu toate că ereticii erau în demnitatea de învăţători, tu te-ai ascuns, trăind împreună cu lucrătorii în munţi şi peşteri, preferând mai bine să suferi chinuri şi necazuri, decât să renunţi la viaţa veşnică pentru plăcere vremelnică, şi acum ai drept povăţuitor şi învăţător pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru Care şi suferim.” [Epistola 219(407). Către monahul Arcadie]

„Şi să te păzească Domnul până la sfârşit nebiruită, în afara comuniunii cu ereticii care desparte de Dumnezeu, fiind tu întru toate slăvită şi înţeleaptă.” [Epistola 224(412). Către o altă patricie]

„Eu i-am adus lui Dumnezeu o mare mulţumire pentru faptul că mirenii, în rând cu monahii, se străduie să fie bineplăcuţi Domnului, ferindu-se de bezna ereziei. Într-adevăr, frate, aceasta e beznă şi cursă a diavolului. Pe cel ce nimereşte în această cursă, comuniunea cu ereticii îl desparte de Hristos şi îl alungă departe de turma Domnului.” [Epistola 245(433). Curatorului Constantin]

„În aceste zile, când nu doar femeile de felul tău şi cele tunse în monahism, ci aproape toţi monahii şi egumenii Bizanţului sunt ademeniţi, tu cu puţini alţii ai preferat să suferi pentru Hristos, dar să nu intri în comuniune cu ereticii, care desparte de Hristos. Căci oricine intră într-o astfel de comuniune, se desparte de Hristos, asemenea lui Iuda, şi devine împreună părtaş cu cei ce L-au dat pe Hristos la răstignire.” [Epistola 256(444). Către egumenă]

Împărtăşania ereticilor înstrăinează de Dumnezeu

„Dar dacă el iarăşi se fereşte de Euharistie pe motiv de erezie, aşa e corect. Căci împărtăşania unui eretic sau a unui vădit osândit pentru viaţa sa te înstrăinează de Dumnezeu şi te dă în mâinile diavolului.” [Epistola 58. Către Spataria, numită Mahara]

Pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos. Cine poate fi inclus în pomelnice.

„Dacă cel ce a avut mai înainte comuniune cu erezia din frică omenească se va pocăi în pragul morţii, primind, spre exemplu, o epitimie din partea cuiva şi, în acest fel, va intra în comuniune cu ortodocşii şi va muri în această stare, atunci e firesc să-l aşezi în pomelnicele ortodocşilor, căci Bunul Dumnezeul nostru, după marea sa iubire de oameni, îl primeşte pe cel ce se pocăieşte chiar şi în ceasul cel mai de pe urmă şi aşa îl judecă. De aceea, dacă aşa a fost, atunci nu se interzice a se săvârşi Liturghie pentru el înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă nu a fost nimic de acest fel, ci, aflându-se în comuniune cu erezia, el nu a reuşit să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului – întrucât pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos – atunci nu putem îndrăzni a-l pomeni la Liturghie. Căci cele dumnezeieşti nu pot fi luate în glumă şi cel ce se roagă pentru acesta să nu audă: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iac. 4:3).” [Epistola 69(257). Către fiul Dorotei]

Graniţele canonice pe timp de erezie nu sunt ca pe timp de pace

„Întrebare: Despre presbiterii hirotoniţi fără înştiinţare la Roma, Neapol şi Longobardia şi eliberaţi: putem să-i primim pe aceştia şi să avem comuniune cu ei, să luăm masa împreună şi să ne rugăm împreună?

Răspuns: Pe timp de erezie, după trebuinţă, nu este totul neapărat conform regulilor stabilite pe timp de pace. Astfel vedem că au procedat şi preafericitul Atanasie şi sfântul Eusebiu, care ambii săvârşeau hirotonii asupra persoanelor din afara regiunii lor. Şi acum vedem că acelaşi lucru se săvârşeşte şi în vremea ereziei actuale.” [Epistola 87(275). Către monahul Metodie]

În ce caz ne putem împărtăşi la un episcop ortodox ce nu a întrerupt comuniunea cu ereticii*

„Dacă episcopul nu s-a aflat la sinodul preacurvar și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă se cuvine deci să avem comuniune cu un preot al unui astfel de episcop ortodox? La aceasta am răspuns şi în altă scrisoare, către Evodie, că se cuvine, din iconomie, numai dacă el nu a slujit împreună cu ereticii. Căci când episcopul ce se pomeneşte este ortodox, nimic nu înseamnă dacă el pomeneşte din frică pe mitropolitului său eretic.” [Epistola 49. Către fiul Naucratie]

*Nota redacţiei: Aşadar, condiţiile pe care trebuie să le întrunească episcopul descris în această scrisoare sunt următoarele:

  1. Să mărturisească ortodox.
  2. Să nu fi participat la sinoade tâlhăreşti.
  3. Să nu conslujească cu ereticii.
  4. Să pomenească pe mai-marele său din frică (opozanţii sinodului preacurvar fiind atunci prigoniţi de puterea imperială).

Din păcate unii speculează pe acest fragment, insinuând că Sf. Teodor se referă aici la cazurile unor episcopi cum ar fi ÎPS Serafim de Pireu sau PS Longhin de Bănceni. Din păcate constatăm că nu este cazul, căci aceşti episcopi au conslujit de multe ori cu ecumeniştii, iar continuarea comuniunii cu ecumeniştii şi-o motivează prin iconomie, iar nu printr-o oarecare frică de prigoană. Iar o astfel de iconomie nu este admisibilă, după cum arată Sf. Teodor şi alţi Sfinţi Părinţi.

Epistole selectate de pe: Преподобный Феодор Студит. Послания.

Traducere: lumea-ortodoxă.ro

Falsa grijă a ecumeniştilor pentru unitatea Bisericii

După Sinodul din Creta şi tulburările ce au urmat deciziilor acestuia, subiectul unităţii Bisericii este foarte vehiculat, mai ales în textele menite să combată mişcările anti-ecumeniste. Ecumeniştii de diverse ranguri, de la teologi-mireni la arhierei şi sinoade, ne spun că unitatea Bisericii trebuie să fie grija cea mai mare, iar încercările de luptă reală împotriva eresului ecumenist pun în pericol această unitate.

Dar apare fireasca întrebare: dacă pentru ei e atât de importantă unitatea, de ce ei nu fac nimic pentru a o restabili? Căci e clar că aşa-zisa unitate este ruptă de împărtăşirea deschisă a ereziei ecumeniste şi poate fi restabilită uşor, prin renunţarea clară şi deschisă la această învăţătură şi la documentele / organizaţiile care o implică.

Dar răspunsul ecumeniştilor a fost proclamat în repetate rânduri şi este fără echivoc: nu renunţăm la nimic, unitatea trebuie să existe necondiţionat. Dar voi, cei care râvniţi o astfel de falsă unitate, de ce nu abrogaţi documentele ecumeniste, inclusiv cele din Creta, de ce nu părăsiţi CMB, proclamând la nivel sinodal ecleziologia ortodoxă drept învăţătura voastră de credinţă?

În acest caz restabilirea unităţii ar fi o mare bucurie şi biruinţă pentru toţi. Însă din păcate, pentru voi proclamarea ecumenismului e mult mai importantă decât unitatea Bisericii, pe care o sfâşiaţi tocmai voi prin pervertirea învăţăturii ortodoxe. Faptele voastre dovedesc că prioritatea voastră nu este unitatea Bisericii, căci nu faceţi nimic pentru ea, ci dimpotrivă, faceţi totul ca ortodocşii să vă urmeze pe această cale a pierzării.

Nu va exista niciodată unitate între Ortodoxie şi ecumenism, căci Hristos nu are nici o învoire cu Veliar.

Nici un pas înapoi: Comunicatul Sf. Sinod al BOR cu privire la reacţiile faţă de sinodul ecumenist din Creta

Notă: redacţia lumea-ortodoxă.ro va reveni în curând cu o analiză detaliată a comunicatului Sf. Sinod al BOR.

Redăm mai jos poziția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la evoluțiile recente din România privind receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016):

În cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 16 decembrie 2016, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, s-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016).

Patriarhia Română a subliniat în mai multe rânduri faptul că Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” și a îndemnat constant la păstrarea păcii şi unității Bisericii cu toată responsabilitatea, cunoscut fiind cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care spune că nimic nu poate supăra mai mult pe Dumnezeu decât dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârși mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puțini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său!” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 85).

Cu toate acestea, constatăm cu durere în suflet că, în mod pătimaş și dăunător, unele persoane răzvrătite au indus în eroare pe unii clerici şi credincioși afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credință, iar unii clerici, crezând acest neadevăr, au întrerupt în mod necanonic pomenirea ierarhului lor, tulburând pacea şi unitatea Bisericii, prin atitudinea lor dezbinătoare.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că nici Sinodul din Creta şi niciun alt Sinod ortodox nu au declarat ecumenismul ca fiind dogmă de credință, după cum niciun Sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca fiind „panerezie”. Prin urmare, acuzațiile aduse de contestatarii Sinodului din Creta sunt injuste, iresponsabile și dăunătoare pentru unitatea Bisericii.

Din punct de vedere ortodox, ecumenismul lucid nu este o nouă dogmă de credinţă, ci o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului. Mișcarea ecumenică s-a născut, la începutul secolului 20, când misionarii creștini occidentali predicau Evanghelia iubirii necreștinilor din Africa şi Asia, în timp ce creștinii erau dezbinați în multe confesiuni creștine antagoniste, care se urau şi se contestau reciproc, atitudinea acestora nefiind o mărturie misionară pozitivă în fața altor religii și nici în fața societății civile. Participând la această mișcare de dialog între creștinii de confesiuni diferite, Biserica Ortodoxă a considerat însă că refacerea unității creștinilor neortodocși dezbinați între ei de-a lungul timpului se poate realiza numai pe baza credinței Bisericii nedespărțite a lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, pe care o mărturisim în Crezul ortodox (niceo-constantinopolitan).

În acest sens, Biserica Ortodoxă consideră că aduce în dialog cu alți creștini tocmai mărturia Bisericii celei Una a lui Hristos, de care aceştia s-au despărțit în timp prin deviere de la credinţa ortodoxă. Desigur, niciun creștin ortodox nu este obligat să dialogheze sau să coopereze cu alți creștini dacă are teamă că–și pierde credința ortodoxă. În același timp, este nedrept să considerăm că toți creștinii ortodocși care dialoghează teologic și cooperează practic în viața societății cu creștini de altă confesiune sunt trădători ai Ortodoxiei. Un creștin ortodox pașnic poate rămâne fidel Ortodoxiei fără a deveni fanatic, dacă mărturisește credința ortodoxă în dialog cu alți creștini, fără compromisuri.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act cu mirare de atitudinea necanonică şi agresivă a unor teologi și clerici (preoți și ierarhi) din două Biserici Ortodoxe surori, de a veni în eparhiile Patriarhiei Române pentru a critica ierarhia acesteia și a instiga pe unii clerici și credincioși la neascultare față de ierarhii Bisericii noastre. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca să fie aduse la cunoștința Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori (Patriarhia Moscovei și Biserica Ortodoxă a Greciei) situațiile în care unii dintre preoţii şi ierarhii acestora desfășoară în mod necanonic activități agresive şi turbulente în eparhiile Patriarhiei Române, instigând la neascultare, răzvrătire și dezbinare.

Clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta, ignorând faptul că un Sinod nu poate fi judecat decât de către un alt Sinod, vor fi chemaţi la îndreptare prin dialog pașnic și lămurire canonică privind gravitatea dezbinării și a tulburării păcii și unității Bisericii. La fel, sancțiunile administrative și canonice disciplinare se vor aplica spre îndreptarea clericilor, monahilor și mirenilor care persistă în starea lor de răzvrătire și dezbinare, tulburând pacea și unitatea Bisericii.

Totodată, s-a reamintit că dacă Părinţii sinodali care au participat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic (din anul 381) au operat 3 omisiuni și 10 adăugiri sau diortosiri la textul Crezului formulat de către Părinții Sinodului I Ecumenic (din anul 325), cu scopul de clarifica şi completa textul sinodal iniţial, cu atât mai mult un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe poate explicita, nuanța și dezvolta documentele formulate şi aprobate de către Sinodul din Creta, pentru a se evita interpretări eronate dăunătoare păcii şi unităţii Bisericii lui Hristos. În această privință, de remarcat este şi hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare care, deşi are unele observații critice şi a propus amendamente viitoare la unele documentele ale Sinodului din Creta, totuși a hotărât: „să păstreze comuniunea fraternă, euharistică, spirituală, dogmatică şi canonică cu toate Bisericile Ortodoxe locale – atât cu cele care au participat la Sinodul din Creta, cât şi cu cele care nu au participat”.

În concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare, deoarece Duhul Sfânt este, în acelaşi timp, Duhul Adevărului (cf. Ioan 16, 13) şi Duhul împărtășirii sau al comuniunii (cf. 2 Corinteni 13, 13).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Deciziile Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor despre ecumenism, stilul nou şi vechi-calendarişti

Rezoluţia Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor din 12/25 septembrie 1974 cu privire la stilul nou

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor priveşte introducerea stilului nou ca pe o greşeală ce a adus tulburare în viaţa Bisericii şi, într-un sfârşit, ca pe o pricină de schismă. De aceea ea nu l-a primit, nu-l primeşte şi nu-l va primi şi evită conslujirea cu neo-calendariştii. Cu privire la chestiunea prezenţei sau absenţei harului la neo-calendarişti, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor nu se consideră pe sine sau orice altă Biserică Locală ca având împuternicirea de a lua o decizie definitivă, întrucât o evaluare categorică în această chestiune poate fi făcută doar de un Sobor Ecumenic competent, convocat în mod cuvenit, cu participarea obligatorie a Bisericii libere din Rusia.

Rezoluţia Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor din 18 septembrie/1 octombrie 1974 cu privire la vechi-calendarişti

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor are un sentiment de bunăvoinţă faţă de Grecii Ortodocşi şi Biserica lor de stil vechi din Grecia, care menţine rânduiala vieţii liturgice conform calendarului Iulian, sfinţit de-a lungul veacurilor, în care şi ea însăşi se află necontenit.

Arătând bunăvoinţă şi pentru folosul Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor s-a adresat şi a îndemnat diferite grupuri ale Bisericii vechi-calendariştilor spre a găsi căi pentru a făuri pacea şi a ajunge la unitate frăţească. Însă Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor nu are nici un fel de putere canonică asupra jurisdicţiilor din Grecia şi de aceea nu se poate amesteca în viaţa lor prin decizii care ar fi obligatorii în chestiunea divergenţelor lor.

Sursa: sinod.ruschurchabroad.org

Anatema asupra ecumenismului a Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor din 1983

Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!

Dată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, august 1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi adăugată la sfârşitul anatemelor din Synodicon, şi pomenită întotdeauna în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Biruinţei Ortodoxiei.

Sursa: traditiaortodoxa.wordpress.com

Comunicatele Patriarhiei Române între 1929 şi 2016

Lectura comunicatului emis recent de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, întitulat „Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii”, care abordează reacţiile de împotrivire faţă de hotărârile sinodului ecumenist din Creta, ne aminteşte de un document similar, „Carte pastorală”, întocmit de Sinodul BOR în 1929 în legătură cu hotărârea de a prăznui Învierea Domnului odată cu catolicii şi protestanţii, la data de 31 martie.

  • Împotrivirile faţă de reforme sunt conduse de nişte dubioşi marginali, care îi manipulează pe mirenii creduli ce îi susţin:

1929: Trebuie să se ţină seamă însă, că a schimba această dată [de 31 martie, n. red.] ar însemna a călca adevărul şi a părtini şi spori ignoranţa şi superstiţiile; a turbura apoi conştiinţa religioasă şi liniştea poporului din Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova şi Bucovina şi a produce neîncredere în sufletele lor disciplinate şi alipite de biserică şi de ierarhii lor; cum şi a mâna apă la moara agitatorilor străini, încurajându-i în întreprinderile lor subversive; şi în fine a îndreptăţi pornirile ignoranţilor şi ale acelor ce înşeală credulitatea oamenilor nelămuriţi.

2016: Cei care promovează aceste atitudini negative sunt, în general, câţiva clerici răzvrătiţi şi monahi necanonici, neascultători şi nestatornici, care nu locuiesc în mănăstire conform rânduielilor monahale, precum şi unii mireni influenţaţi negativ de către aceştia.

  • Împotrivirile faţă de reforme sunt nefondate:

1929: De altă parte nu trebuiesc tolerate nici tendinţele acelor clerici basarabeni, secondaţi şi de unii mireni, care an de an sunt în căutarea unei teme, cu care să încerce a se pune în conflict cu autorităţile superioare, prezentând în ochii celor neorientaţi primejdii închipuite, amestecând în chestiunile obşteşti interese particulare ori vanităţi personale.

2016: Un astfel de grup a protestat şi pe Dealul Mitropoliei în data de 30 august 2016 când membrii acestuia, care au fost ascultaţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, au dovedit că nu sunt capabili de dialog, ci sunt agresivi, repetă idei şi acuzaţii nefondate, judecă şi calomniază pe ierarhii care au aprobat documentul Sinodului din Creta referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu alţi creştini.

  • Împotrivirile faţă de reforme au loc într-un moment dificil şi nepotrivit:

1929: Asemenea porniri nu sunt de încurajat din partea nici unui bun român; căci ne îngreunăm întărirea neamului în jurul intereselor vitale ale ţării; şi noi fireşte că nu putem rezolvi interesele superioare ale ţării, după capriciile străinilor vrăjmaşi nouă.

2016: Într-o vreme în care Biserica Ortodoxă este atacată de multe forţe exterioare văzute şi nevăzute ale fenomenului secularizării, aceşti răzvrătiți din Biserică, sub pretextul că apără Ortodoxia, tulbură din interior pacea şi unitatea Bisericii, deoarece nu sunt călăuziţi de Duhul lui Hristos.

  • Şi ca ultim argument, majoritatea credincioşilor sunt liniştiţi cu privire la reforme:

1929: Aşa fiind lucrurile, poporul român în marea sa majoritate, aşteaptă desigur liniştit prăznuirea Sfintelor Paşti, la data de 31 martie.

2016: Totuşi, în marea lor majoritate, clerul, monahii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române păstrează pacea şi unitatea Bisericii lui Hristos şi cunosc adevărul că Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi.

Consecinţele acestei atitudini manifestate de BOR în 1929 au fost din cele mai triste şi au dus la tulburări şi dezbinări. Anul 2016 pare să prevestească aceleaşi fenomene triste.

Lupta cea bună: cum s-a petrecut ieşirea Bisericii Georgiei din Consiliul Mondial al bisericilor în 1997

În anul 1997 Biserica Georgiei a părăsit principala instituţie ecumenistă – Consiliul Mondial al bisericilor. Spre deosebire de trista situaţie pe care o putem vedea astăzi în bisericile ortodoxe membre ale CMB, atunci în fruntea luptei anti-ecumeniste s-au aflat cele mai importante mănăstiri georgiene.

La scurt timp după sărbătorile Pascale din acel an, stareţii celor 4 mănăstiri au declarat într-o scrisoare deschisă că întrerup comuniunea euharistică cu Patriarhul Ilia II din cauza ereziei ecumeniste. Astfel, scrisoarea a fost semnată de stareţul mănăstirii cuviosului Şio-Mgvim, arhimandritul Gheorghe, stareţul Lavrei cuviosului David Gareja, arhimandritul Grigorie, stareţul mănăstirii Betania, ieromonahul Agheu, şi stareţul mănăstirii Zarzma, arhimandritul Gheorghe.

„Biserica în care îşi găseşte loc urâciunea învăţăturilor eretice se face asemenea Sodomei” – scriau monahii în adresarea lor. „Îndurat şi milostiv este Domnul şi aşa cum pentru dreptul Lot a fost amânată pedeapsa Sodomei, aşa pentru dreptcredincioşii robii Săi El până la o vreme nu îşi ia harul Sfântului Duh de la Biserica ce s-a abătut în întunericul ereziei. Dar până când? Unde este limita fărădelegii, care întrece îndurarea şi milostivirea?”

„Dacă vine timpul ieşirii lui Lot, atunci acela e timpul sfârşitului sorocului, timpul execuţiei judecăţilor lui Dumnezeu, timpul mâniei celei drepte, timpul luării a însuşi Duhului Vieţii. Astfel semnul morţii duhovniceşti a ierarhiei bisericeşti necurate este ieşirea din mijlocul păcatului său a adevăraţilor fii ai Bisericii Ortodoxe. Şi abia atunci când Domnul îi va scoate de sub jugul necuraţilor pe cei credincioşi Lui, Biserica Sa cea adevărată, atunci harul Sfântului Duh va părăsi definitiv adunătura ereticilor rămaşi.”

Luptând împotriva înnoirii liberal-ecumeniste a Ortodoxiei, autorii acestei scrisori au formulat 16 teze întru susţinerea poziţiei pe care au luat-o.

  1. Ecumenismul este erezie! Mai mult decât atât: ecumenismul este erezia ereziilor.
  2. Din mulţimea de rătăciri pe care le include ecumenismul, cea mai principială şi profundă este rătăcirea legată de însăşi firea Bisericii, fiind o erezie ecleziologică.
  3. Aşa-numitul Consiliu Mondial al bisericilor în chiar denumirea sa conţine o contradicţie cu învăţătura creştin-ortodoxă despre unica Biserică adevărată.
  4. Biserica Ortodoxă, luând parte la activitatea CMB, afirmă în acest fel acordul său cu învăţătura şi activitatea acestuia. Ea se face astfel părtaşă la toată minciuna şi toate rătăcirile Consiliului. Ea devine eretică în aceeaşi măsură în care este eretic însuşi Consiliul.
  5. O şi mai adâncă infiltrare a ereziei în trupul Bisericii are loc prin participarea ierarhiei sale la diversele forme de slujbe comune organizate de structurile CMB.
  6. Biserica Ortodoxă Georgiană (BOG) de multă vreme (din 1962) este membru activ al CMB. Această participare exprimată prin activitatea înalţilor săi ierarhi echivalează cu căderea în erezie sau, mai bine zis, în esenţă chiar este erezie.
  7. Înalţii ierarhi ai BOG s-au afirmat ca apologeţi şi propovăduitori ai ereziei ecumenismului atât în multiplele manifstări publice, cât şi de pe amvon. La Sinodul Local al Bisericii Georgiei din 1995 a fost consfinţită şi întărită participarea în această mişcare prin autoritate bisericească sinodală. Prin această consfinţire s-a petrecut infiltrarea definitivă a ereziei în trupul Bisericii Locale a Georgiei.
  8. Când o Biserică începe într-o oarecare măsură să adopte învăţătură eretică, harul mântuitor din ea se împuţinează. Când însă o Biserică Locală adoptă pe de-a întregul erezia, harul mântuitor se depărtează desăvârşit de la această comunitate, adică mântuirea sufletului devine imposibilă pentru membrii săi.
  9. Din situaţia creată în BOG există doar două ieşiri: sau Biserica renunţă la rătăcirile sale, sau cei ce caută mântuirea părăsesc adunarea necredincioşilor.
  10. Renunţarea Bisericii la eresul ecumenismului trebuie să se manifeste prin ieşirea din Consiliul Mondial al bisericilor. Altă cale nu este.
  11. O asemenea decizie poate lua doar înalta ierarhie a BOG, aceasta e prerogativa sa. Dar ierarhii refuză să o facă.
  12. O parte din ei considră că un asemenea pas contravine „proceselor globale şi integraţioniste contemporane”. Supunând, în viziunea lor, viaţa Bisericii doar legilor funcţionării sociale, ei ameninţă creştinii cu „dificultăţi economice”, „izolare politică, religioasă şi culturală” şi alte grozăvii închipuite.
  13. Acest mod de gândire vădeşte slăbirea credinţei în grija proniatoare a lui Hristos faţă de Biserică. Această necredinţă este un adevărat ateism.
  14. O altă parte a ierarhilor, neavând o conştiinţă creştinească autentică şi nedorind să înţeleagă însăşi esenţa dogmelor Bisericii lui Hristos, consideră că participarea la CMB nu este un păcat câtuşi de însemnat. Aceştia încearcă prin diferite compromisuri să-L înşele pe Dumnezeu şi pe ei înşişi.
  15. Aşadar, ce îi rămâne unui creştin ortodox ce caută mântuirea şi care este convins că mântuirea este imposibilă fără mărturisirea credinţei celei drepte, libere de urâciunea ereziei?
  16. „Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară” (Fapte 5:41).

În continuarea scrisorii semnatarii au declarat că întrerup comuniunea euharistică cu patriarhul Ilia II în baza canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, adăugând cuvintele Sf. Maxim Mărturisitorul că eretici sunt şi cei ce până şi în chestiuni cât de mici nu sunt de acord cu învăţătura Bisericii.

Ultima semnătură sub scrisoare a fost adăugată la 15 mai 1997. Iniţial ierarhia georgiană, după obişnuinţă, a vrut să se spele uşor pe mâini, pedepsindu-i pe neascultători şi prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic deosebit, dar nu a fost să fie aşa. Deja către 19 mai la scrisoarea monahilor s-au alăturat şi alţi clerici, inclusiv de mir, care s-au adresat către patriarh şi episcopatul Bisericii Georgiei cu cerinţa de a întrerupe activitatea ecumenistă a BOG.

„Preafericite patriarh, preasfinţiţi episcopi – se spunea în adresare – vă înştiinţăm că cu binecuvântarea cârmuitorului eparhiei de Şemokmed, preasfinţitul Iosif, la 19 mai curent a avut loc adunarea preoţimii din Guria. La această adunare s-a discutat despre starea ce s-a creat în sânul Bisericii-Mamă… Vă rugăm cu smerenie să nu rupeţi cu schismă cămaşa Bisericii lui Hristos. În numele dragostei, luaţi decizia de a ieşi din CMB. În caz contrar noi ne vom alătura la hotărârea de a întrerupe comuniunea euharistică cu voi”.

Deja în ziua următoare a fost convocată o şedinţă de urgenţă a Sfântului Sinod, la care ierarhia Bisericii Ortodoxe a Georgiei a luat decizia de a aproba toate cerinţele monahilor şi de a părăsi Consiliul Mondial al bisericilor şi Conferinţa bisericilor Europene. În textul deciziei Sinodului s-a afirmat că principala cauză a acesteia o reprezintă „încercările continue a conducerii CMB de a-i conferi acestei organizaţii funcţii ecleziologice comune”, sau mai simplu spus, de a transforma această adunătură eretică într-o temelie de creare a unei „Biserici Mondiale”.

Această decizie a Sinodului georgian a fost transmisă oficială către conducerea CMB la 22 mai 1997. Astfel a luat sfârşit perioada de 35 de participare a Bisericii Ortodoxe a Georgiei în mişcarea ecumenistă.

Experienţa Bisericii Georgiei ne arată încă o dată că problemele bisericeşti se rezolvă pe cale canonică, cea predanisită de Sfinţii Părinţi, şi nu pe nişte căi născocite peste noapte: cea a „luptelor (iluzorii) din interior”, a „iconomiei” comuniunii cu ereticii, a „ascultării de ierarhii canonici” şi a altor teorii care lovesc în conştiinţa bisericească ortodoxă.

Întocmit după: Andrei Riumin – „Православная Грузия отвергает экуменизм”, ziarul „Zavtra”, 189 (28 1997)

Conştiinţa ortodoxă – duşmanul de moarte al ecumeniştilor

După recentul Sinod din Creta şi mai ales după reacţiile fireşti faţă de hotărârile acestuia, a început un nou val de propagandă, mai puternică şi mai vicleană ca odinioară. Putem observa cum canalele informaţionale ecumeniste, precum şi unele care în continuare au tupeul să se considere „conservatoare”, promovează foarte agresiv ideea de „unitate cu orice preţ”, care, de altfel, reprezintă chintesenţa ecumenismului.

Reacţiile faţă de hotărârile eretice din Creta sunt dictate întâi de toate de conştiinţa ortodoxă, care ne spune că nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, că „de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3:10), că „dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal. 1:9).

Dar tocmai această reacţie firească a conştiinţei creştinului de rând se încearcă a fi adormită, căci anume ea este duşmanul cel mai mare al ecumenismului. Căci ce suflet credincios va îngădui schimonosirea învăţăturii despre Biserică, cea care ne este leagăn şi alinare, stâlp al adevărului şi izvor de mântuire, cel mai îndrăgit şi scump sălaş al sufletului nostru?

Conştiinţa ne spune că în Biserica lui Hristos nu pot coexista două credinţe diferite, una ortodoxă şi una ecumenistă. Cu toate acestea auzim voci pentru care această unitate întru minciună este unica soluţie, iar respingerea acestei urâciuni este schismă, radicalism şi zelotism. Ecleziologia lor într-un final ne duce la concluzia că ecumeniştii sunt reperul în Biserică, iar noi ne aflăm în Biserică doar în măsura în care ne alăturăm ecumeniştilor, deci unitatea cu ei trebuie păstrată cu orice preţ.

Întrebarea este: dacă Bartolomeu, sau Daniel, sau Kirill, sau alţi ecumenişti pot fi pomeniţi la sfintele slujbe, iar împărtăşirea cu ei nu ne primejduieşte în nici un chip mântuirea, atunci de ce nu ar putea fi pomenit şi alături de ei şi papa Romei, arhiepiscopul de Canterbury sau catolicosul monofizit al armenilor?… Conştiinţa mutilată care îi va accepta pe primii, cu siguranţă îi va accepta şi pe cei din urmă. Să nu dea Domnul!

Andrei Creacico

Rugăciune ecumenistă inter-religioasă pentru Ucraina cu participarea mitropolitului Onufrie

La data de 24 august se marchează ziua independenţei Ucrainei, anul acesta împlinindu-se 25 de ani de la eveniment. Cu această ocazie în catedrala Sf. Sofia din Kiev a avut loc o rugăciune ecumenistă „pentru Ucraina”, conform rian.com.ua şi patriarchia.ru, eveniment organizat anual începând cu 2005 şi la care, iniţial, Patriarhia Moscovei a refuzat să participe.

În acest an, însă, Mitropolitul Kievului Onufrie (Berezovski) a luat parte la eveniment alături de arhiepiscopul greco-catolic al Ucrainei, preşedintele uniunii baptiştilor, episcopul armean-monofizit al Ucrainei, muftiul conducerii spirituale a musulmanilor din Ucraina şi principalul rabbin al Kievului şi Ucrainei, precum şi înalţi demnitari de stat.

Mitropolitul Onufrie este considerat ca făcând parte din aripa conservatoare a ierarhiei Patriarhiei Moscovei.