Prohodul Domnului întreg şi neschimbat

În ajun de Vinerea Mare le propunem cititorilor şi îi îndemnăm cu multă căldură să citească mâine versiunea întreagă şi neschimbată a Prohodului Domnului. Este una din cele mai frumoase slujbe de peste an şi ar fi păcat să o petrecem cu un text cenzurat în duhul lumii acesteia.

Descărcaţi Prohodul Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos (întreg şi neschimbat)

Lista modificărilor la care a fost supus textul tradiţional al Prohodului poate fi văzută aici.

Reacţia mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la documentele pregătitoare pentru „Sfântul şi Marele Sinod”

Sfintele Mănăstiri din Muntele Athos şi-au exprimat poziţiile faţă de documentele şi metodologia viitorului „Sfânt şi Mare Sinod Pan-ortodox” prin scrisori transmise către Sfânta Kinotită, transmite theorthodoxchurch.info.

Documentele pregătitoare pentru viitorul sinod au fost trimise mănăstirilor de către Patriarhia Constantinopolului, iar pentru o revizuire detaliată a documentelor s-a decis să se organizeze în Săptămâna Luminată o întrunire a reprezentanţilor celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte.

Asemenea reacţiilor ierarhilor, preoţilor şi teologilor din Bisericile Georgiei, Greciei, Bulgariei şi celei Ruse din Diaspora, părinţii atoniţi au atras atenţia asupra multiplelor probleme din documentele pregătitoare, cum ar fi:

  • subminarea sobornicităţii Bisericii şi afirmarea unei teologii ce sprijină primatul episcopal (datorită numărului limitat de episcopi participanţi şi autorităţii excesive oferite întâistătătorilor bisericilor locale);
  • ambiguitatea inacceptabilă a textelor presinodale care permit interpretări contrare dogmelor ortodoxe;
  • fundamentarea dialogurilor ecumeniste „pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii vechi a celor şapte Sinoade Ecumenice”, istoria ulterioară a Bisericii Ortodoxe părând a fi lipsită de importanţă;
  • încercarea de a confirma la nivel pan-ortodox texte inacceptabile ale Consiliului Mondial al bisericilor;
  • utilizarea inacceptabilă a termenului de „biserică” faţă de schisme şi erezii.

 

Multe dintre scrisorile către Sfânta Kinotită pot fi găsite în limba greacă aici.

„În afara Bisericii Ortodoxe nu există alte Biserici” – Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare propune modificări la documentul ecumenist pentru Marele Sinod

Portalul Lăcaşuri Ortodoxe informează că în cadrul unei întruniri recente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, desfăşurată sub președinți Patriarhului Neofit, s-a discutat despre problemele și documentele aferente viitorului „Sfânt şi Mare Sinod Pan-ortodox” programat să aibă loc pe insula Creta în perioada 16-27 iunie 2016.

Conform publicatiei bulgare Dveri, Episcopii Sfântului Sinod al Bulgariei au adoptat propuneri de modificare a documentelor presinodale la sugestia Mitropolitului Gavriil de Loveci.

Modificările fac referire la documentul întitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„. În apărarea modificărilor a venit și Episcopul Nicolae de Plovdiv, care a prezentat o scrisoare și o petiție a 240 de preoți din Eparhia de Plovdiv, în susținerea opiniei exprimate de Eparhia de Loveci vizavi de documentul de mai sus.

Principalele teze propuse sunt:

  • În Biserica Ortodoxă, prin „unitatea tuturor”, s-a înțeles întotdeauna că cei care au căzut în erezie sau schismă trebuie să se întoarcă mai întâi către Credința Ortodoxă și să dovedească ascultare față de Sfânta Biserică, și apoi, prin pocăință, sa poată fi acceptaţi în Biserică.
  • Trebuie remarcat faptul că Biserica Ortodoxă Sfântă, care este unica, nu si-a pierdut niciodată unitatea în credință și părtășia în Duhul Sfânt, aşa încât aceasta va dăinui până la sfârșitul lumii, după cum Domnul a spus: „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18).
  • În afara Bisericii Ortodoxe nu există alte Biserici, ci numai erezii și schisme; iar numirea lor ca „Biserici”, este din punct de vedere teologic, dogmatic și canonic complet greșită.
  • Punctul în care se spune că „dialogurile teologice au ca obiectiv comun, al tuturor, restaurarea finală a unității credinței și a dragostei adevărate„, este complet greșit și inacceptabil, deoarece trebuie să fie clarificat și subliniat faptul că revenirea la adevărata credință se referă la eretici și schismatici, și în niciun fel la Biserica Ortodoxă.
  • Mulțumim lui Dumnezeu că Biserica Ortodoxă Bulgară, în 1998, la Consiliul Mondial al Bisericilor, şi-a exprimat dezacordul față de desfășurarea activității acestuia, din moment ce nu poate fi membra a unei organizații în care este considerată „una dintre multele – sau ca ramură a unei Biserici care caută și lupta pentru restaurarea ei prin intermediul acestui Consiliu Mondial al Bisericilor„.
  • Exista un singur Domn, o singură Biserică, se spune în Crez.

Amintim că anterior Sinodul Bisericii Georgiei de asemenea a respins documentul ecumenist. Conform regulamentului de desfăşurare a „Sfântului şi Marelui Sinod”, un document poate fi adoptat doar dacă este susţinut de toate cele 14 biserici ortodoxe locale.

Măn. Esfigmenu din Sfântul Munte nu a solicitat intrarea în comuniune cu Patriarhia

Între 20-22 aprilie 2016 a avut loc o întâlnire între reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos şi 3 ierarhi ai Patriarhiei Constantinopolului, în cadrul căreia urma să se discute situaţia juridică şi administrativă a mănăstirii Esfigmenu, care de la începutul anilor 1970 nu are comuniune euharistică cu Patriarhia Constantinopolului din cauza ereziei ecumenismului, susţinută de aceasta.

În ajunul acestei întâlniri site’ul grecesc romfea.gr a lansat o ştire în care afirma că obştea mănăstirii ar solicita restabilirea comuniunii liturgice cu Patriarhia şi cu celelalte mănăstiri din Sfântul Munte care au rămas în comuniune cu Fanarul. În ciuda circumstanţelor evident inadecvate pentru o asemenea desfăşurare a evenimentelor, în special fiind vorba de ajunul „Sfântului şi Marelui Sinod Pan-ortodox„, la care urmează să fie adoptat documentul ecumenist „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„, multe site’uri româneşti au preluat şi răspândit ştirea respectivă.

Conform elora.gr [apud cliuchinskaya.blogspot.md] anume delegaţia patriarhală a ridicat direct problema restabilirii comuniunii euharistice, afirmând „Dorim să primim mănăstirea Esfigmenu cu tot cu poziţia sa„, ceea ce ar însemna că mănăstirii i s-ar permite să-şi menţină verbal poziţia, cu singura condiţie ca la sfintele slujbe să fie pomenit patriarhul Bartolomeu, unul din cei mai importanţi ecumenişti din ultimele decenii. De asemenea egumenul Metodie de la Esfigmenu ar urma să fie recunoscut drept conducător legitim al mănăstirii, iar „noua obşte”, creată de Patriarhie mai recent ca alternativă la „obştea schismatică” şi care nu se află pe teritoriul mănăstirii, ar rămâne o problemă a trecutului.

Egumenul Metodie, însă, a reafirmat poziţia neclintită a mănăstirii şi imposibilitatea de a intra în comuniune cu Patriarhia Constantinopolului. Mănăstirea Esfigmenu a afirmat că va purta dialoguri doar în ceea ce priveşte restabilirea drepturilor obştii în Sfânta Chinotită şi în hotărârea problemelor administrative, transmite agionoros.ru.

La începutul anilor 1970 comuniunea cu Constantinopolul au întrerupt-o 8 mănăstiri din Sfântul Munte. În ciuda faptului că de atunci Patriarhia nu şi-a schimbat niciodată direcţia ecumenistă, 7 dintre ele au restabilit comuniunea cu aceasta.

BORu din Diaspora (Patriahia Moscovei) critică documentele pregătitoare pentru Marele Sinod

„Cercetând documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” noi nu putem să trecem cu vederea o incoerenţă vizibilă, atât din punct de vedere terminologic, cât şi conceptual, ci cu o mare tristeţe remarcăm inconsistenţa acestui document din punct de vedere al mărturisirii adevăratei ecleziologii ortodoxe în măsura necesară pentru proclamarea Adevărului lui Hristos într-o lume dezbinată” – se afirmă în „Adresarea Sinodului Arhieresc al BORu din Diaspora către cler şi turmă”.

În continuare în adresare se afirmă că acest document este „cel mai controversat din toate documentele pregătitoare, iar pentru a căpăta o formă acceptabilă el trebuie prelucrat şi corectat esenţial la sesiunile Marelui Sinod […] Nouă cu adevărat ni se cuvine anume acum, folosindu-ne de situaţia în care se elaborează un document sinodal, să declarăm că astăzi adevărata lipsă de unitate între creştini este pierderea unităţii neortodocşilor cu biserica Ortodoxă; iar calea spre tămăduire, pe care o poate oferi omenirii adevărata unitate, este pocăinţa pentru schisme şi erezii şi întoarcerea în Biserica cea Una, unitatea căreia nu a fost pierdută niciodată”.

În adresare se critică şi alte proiecte de documente, precum şi însăşi structura şi modul de organizare şi de luare a deciziilor, menţionându-se în special: „Consultarea pan-ortodoxă planificată pentru acest an nu va fi, în esenţa sa, un Sinod”.

Amintim că BORu din Diaspora a fost una din cele mai aprige luptătoare împotriva ecumenismului în sec. XX, iar în 1983 sinodul condus pe atunci de Sf. Filaret de New-York a pronunţat anatema asupra acestei erezii şi a celor ce cu bună ştiinţă se află în comuniune cu ecumeniştii [1]. În anul 2007, în ciuda multor controverse, o mare parte a BORu din Diaspora s-a unit cu Patriarhia Moscovei, cu care a întrerupt comuniunea în anul 1927, ca urmare a declaraţiei de susţinere a regimului sovietic emisă de viitorul patriarh Serghie (Stragorodski).

[1] „Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!”

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei: „Cu o deosebită bucurie l-am primit astăzi în Lesbos pe Papa Francisc”

Declaraţia Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și întregii Elade rostită în prezența Papei Francisc și a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în timpul întâlnirii acestora din insula Lesbos, 16 aprilie 2016:

„Cu o deosebită bucurie l-am primit astăzi în Lesbos pe Papa Francisc.

Considerăm de importanță majoră prezența sa în acest loc, pe pământul Bisericii Greciei. Este majoră pentru că subliniem împreună înaintea întregii lumi creștine, și nu numai, tragedia contemporană a refugiaților.

Mulțumesc călduros Sanctității Sale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, iubitul meu frate în Hristos, care ne binecuvântează astăzi cu prezența sa și care ca cel dintâi al Ortodoxiei a venit să se unească în rugăciune, pentru ca glasul Bisericilor să fie grăitor și să se audă până la marginile lumii civilizate.

Astăzi ne unim glasurile pentru a condamna dezrădăcinarea refugiaților, pentru a denunța orice chip de discreditare a persoanei umane.

Sper ca de pe această insulă, Lesbos, să înceapă o acțiune mondială de sensibilizare, pentru ca cei care țin soarta lumii în mâinile lor să schimbe macazul  și pentru ca pacea și siguranța să se întoarcă în fiecare casă, în fiecare familie, la fiecare cetățean.

Din nefericire, nu este prima dată când denunțăm politicile care au condus acești oameni în impas. Însă vom acționa până va înceta această absurditate și discreditare a persoanei umane.

Nu este nevoie să spunem multe cuvinte. Doar cei care văd ochii acestor mici copii pe care i-am întâlnit în taberele de refugiați vor putea să înțeleagă imediat dimensiunea completă a „falimentului” umanității și solidarității pe care îl arată Europa în ultimii ani față de acești oameni și nu numai. Mă mândresc de greci care, pe lângă dificultățile prin care trec, îi ajută pe refugiați astfel încât să le devină calvarul mai ușor, iar urcușul lor mai puțin dificil.

Biserica Greciei și eu personal deplângem miile de suflete care s-au pierdut în (Marea) Egee. Am făcut destule și vom continua, atât cât ne va fi posibil, să facem mai multe pentru a rezolva această criză a refugiaților.

Aș dori să închei declarația mea cu un apel, o rugăminte, un îndemn: ca în cele din urmă, Organizația Națiunilor Unite, cu marea experiență de care dispune, să facă cele necesare pentru a rezolva această situație tragică pe care o trăim. Sper să nu vedem din nou copii aduși de ape pe plajele Mării Egee. Sper ca în curând să îi vedem jucându-se și bucurându-se de viață.”

Amintim că această întâlnire a avut loc sub pretextul crizei refugiaţilor cu care se confruntă, mai ales, Grecia. În acelaşi timp întâlnirea coincide cu ultimele pregătiri pentru „Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox„, iar declaraţia comună a celor trei nu a fost lipsită de idei ecumeniste.

„Nici una din aceste ipoteze nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre” – Declaraţia de la Toronto, elogiată în proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod

Analizând reacţiile la proiectele de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod„, putem observa că majoritatea dintre ele se axează pe critica ideilor şi exprimărilor conţinute acolo, în special în ce priveşte documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„.

Acest proiect de document afirmă pe faţă recunoaşterea existenţei altor biserici, având şi alte încălcări grave ale ecleziologiei ortodoxe. Dar un lucru foarte important, care a fost foarte puţin luat în seamă în criticile acestui document până acum, este faptul că în acesta se face referire la unul din documentele de temelie ale Consiliului Mondial al bisericilor (CMB): „Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.] au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor’” sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acel consiliu” [Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, p. 19].

Dar care sunt premisele ecleziologice ale Declaraţiei de la Toronto? Citind textul veţi observa că aceste premise într-adevăr stau la baza mişcării şi a ereziei ecumeniste, că ele, fiind emise în 1950, au fost în ultimii 65 de ani călăuza ecumeniştilor, fie ei de rit ortodox sau făcând parte din alte confesiuni.

Propunem cititorilor conţinutul paragrafului IV din acest document, textul original fiind preluat de pe site-ul oficial al CMb. Traducerea şi sublinierile aparţin redacţiei lumea-ortodoxa.ro.

Declaraţia de la Toronto (1950): Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor

[…]

IV. Ipotezele ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor

Acum trebuie să încercăm să definim ipotezele pozitive ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor şi implicaţiile ecleziologice ale calităţii de membru al acestuia.

1. Bisericile membre ale Consiliului cred că dialogul, cooperarea şi mărturia comună a bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea în comun că Hristos este Capul Sfânt al Trupului.

Baza Consiliului Mondial este recunoaşterea actului central, acela că „nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. Aceasta este expresia convingerii că Domnul Bisericii este Dumnezeu-între-noi care continuă să-şi adune copiii şi să-şi zidească El Însuşi Biserica.

Prin urmare nici o relaţie între biserici nu poate avea conţinut şi speranţă dacă nu porneşte de la supunerea bisericilor conducerii lui Iisus Hristos în Biserica Sa. Având diferite puncte de vedere, bisericile întreabă: „Cum pot nişte oameni cu viziuni opuse să facă parte din aceeaşi federaţie de credincioşi?” Un răspuns clar la această întrebare a fost dat de delegaţii Ortodocşi la Edinburgh în 1937, când au spus: „În ciuda tuturor diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru este unul – Iisus Hristos, care ne va conduce spre o colaborare tot mai strânsă şi mai strânsă pentru zidirea Trupului lui Hristos.” Conducerea lui Hristos asupra poporului Său îi obligă pe toţi cei ce Îl recunosc să intre în relaţii reale şi apropiate unii cu alţii – chiar dacă ei au diferenţe în multe puncte importante.

2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, în baza Noului Testament, că Biserica lui Hristos este una.

Existenţa mişcării ecumeniste se datorează faptului că acest articol al credinţei a venit iarăşi cu o forţă inevitabilă în casele bărbaţilor şi femeilor din multe biserici. Dat fiind că ele se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că este şi poate fi doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici care pretind a fi biserici ale lui Hristos, dar nu trăiesc în unitate unele cu altele, ele simt o sfântă nemulţumire faţă de această situaţie. Bisericile înţeleg că este o problemă de elementară datorie creştinească pentru fiecare biserică de a face tot posibilul pentru manifestarea Bisericii în unitatea ei şi să lucreze şi să se roage ca scopul lui Hristos pentru Biserica Sa să fie atins.

3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul lor trup bisericesc. Ele caută, prin urmare, să stabilească un contact viu cu cei din afara rândurilor lor care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn.

Toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenenţa la biserica lor şi apartenenţa la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceştia aparţin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam]. Această recunoaştere îşi are expresia în faptul că, cu foarte puţine excepţii, bisericile Creştine acceptă botezul administrat de alte biserici ca fiind valid.

Dar apare problema consecinţelor care rezultă din această învăţătură. Cel mai des în istoria bisericii, bisericile au susţinut consecinţa negativă, cum că ele ar trebui să nu aibă nici o legătură cu cei ce nu sunt membrii lor. Ipoteza de bază a mişcării ecumeniste este că fiecare biserică are o sarcină pozitivă de îndeplinit în acest domeniu. Această sarcină constă în căutarea comuniunii cu toţi cei care, nefiind membri ai aceluiaşi trup vizibil, aparţin împreună trupului mistic în calitate de membri. Şi mişcarea ecumenistă este locul unde are loc această căutare şi descoperire.

4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Universală pe care o mărturisesc Crezurile este un subiect de consideraţie reciprocă. Cu toate acestea, calitatea de membru nu implică faptul că fiecare biserică trebuie să considere alte biserici membre drept biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului.

În Consiliul Mondial este loc atât pentru bisericile care recunosc alte biserici ca fiind biserici în sensul deplin şi adevărat, cât şi pentru cele care nu fac acest lucru. Dar aceste biserici divizate, chiar dacă încă nu se pot accepta unele pe altele ca biserici adevărate şi pure, cred că ele nu ar trebui să se izoleze una de alta şi, prin urmare, s-au asociat în Consiliul Mondial al bisericilor.

Ele ştiu că există diferenţe de credinţă şi constituţie, dar se recunosc una pe alta ca slujind unui singur Domn şi doresc să cerceteze diferenţele dintre ele cu respect reciproc, crezând că în acest fel ele ar putea fi conduse de Sfântul Duh spre manifestarea unităţii lor în Hristos.

5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să intre în dialoguri serioase una cu alta cu speranţa că aceste elemente de adevăr vor duce la recunoaşterea întregului adevăr şi la unitate bazată pe întregul adevăr.

Diferite biserici în general învaţă că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate, fapt numit în unele tradiţii ca „vestigia ecclesiae”. Asemenea elemente sunt predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintelor Scripturi şi administrarea tainelor. Aceste elemente sunt mai mult decât doar nişte umbre palide ale vieţii adevăratei Biserici. Ele sunt un semn de speranţă reală şi oferă oportunitatea de a tinde, printr-o relaţie sinceră şi frăţească, spre realizarea unei unităţi mai depline. Mai mult decât atât, Creştinii de toate viziunile ecleziologice din întreaga lume, predicând cuvântul Evangheliei, au adus bărbaţi şi femei la mântuire în Hristos, la înnoirea vieţii în El şi la comuniune Creştină unul cu altul.

Mişcarea ecumenistă se bazează pe convingerea că aceste „piste” trebuie urmate. Bisericile nu trebuie să le dispreţuiască şi să le considere drept doar nişte elemente de adevăr, ci să se bucure de acestea ca fiind semne pline de speranţă ce arată o unitate reală. Ce sunt de fapt aceste elemente? Ele nu sunt rămăşiţe moarte ale trecutului, ci mijloace puternice prin care lucrează Dumnezeu. Întrebări cu privire la validitatea şi curăţia învăţăturii şi a vieţii sacramentale pot şi trebuie să apară, dar nu se poate pune la îndoială că asemenea elemente dinamice ale vieţii bisericeşti justifică speranţa că bisericile care le păstrează vor fi conduse spre adevărul deplin. Anume prin dialogurile ecumeniste se facilitează această recunoaştere a adevărului.

6. Bisericile membre ale Consiliului doresc să se consulte împreună, căutând să cunoască mărturia pe care Domnul Iisus Hristos o aşteaptă de la ele în faţa lumii, în numele Său.

Din moment ce însăşi raţiunea de a fi [raison d’être] a Bisericii este să mărturisească pe Hristos, bisericile nu se pot aduna împreună fără a căuta de la Domnul lor comun o mărturisire comună în faţa lumii. Asta nu va fi întotdeauna posibil. Dar când se dovedeşte a fi posibil să vorbească sau să acţioneze împreună, bisericile pot accepta asta cu mulţumire ca pe un dar preţios al lui Dumnezeu, că în ciuda lipsei lor de unitate El le-a dat posibilitatea de a face una şi aceeaşi mărturisire şi că ele pot să manifeste astfel ceva din această unitate, scopul căreia este întocmai „ca lumea să creadă” şi ca ele să poată mărturisi „că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii”.

7. O altă implicaţie practică a participării comune la Consiliul Mondial este că bisericile membre ar trebui să recunoască solidaritatea lor una cu alta, să ofere ajutor una alteia în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni ce sunt incompatibile cu o relaţie frăţească.

În cadrul Consiliului bisericile caută să se trateze reciproc cu grijă frăţească. Asta nu exclude o comunicare extrem de sinceră între ele, prin care, în cadrul Consiliului, bisericile îşi pun reciproc întrebări minuţioase şi înfruntă diferenţele dintre ele. Dar asta trebuie făcut pentru zidirea Trupului lui Hristos. Asta exclude o atitudine pur negativă a unei biserici faţă de alta. Afirmarea pozitivă a învăţăturii fiecărei biserici trebuie salutată, dar acţiunile incompatibile cu o relaţie frăţească faţă de alte biserici membre distrug însuşi scopul pentru care a fost creat Consiliul. Dimpotrivă, aceste biserici trebuie să se ajute reciproc în înlăturarea tuturor obstacolelor pentru exercitarea liberă a funcţiilor normale ale Bisericii. Şi oricând vreo biserică este în dificultate sau e persecutată, ea ar trebui să poată conta pe ajutorul altor biserici prin Consiliu.

8. Bisericile membre intră în relaţii spirituale prin care caută să înveţe unele de la altele şi să ofere ajutor reciproc pentru ca Trupul lui Hristos să poată fi zidit şi viaţa bisericilor să poată fi înnoită.

Este o învăţătură comună a bisericilor că Biserica, fiind templul lui Dumnezeu, este în acelaşi timp o structură ce a fost zidită şi care este zidită. Prin urmare, Biserica are aspecte ce ţin de însăşi structura şi esenţa ei şi nu pot fi schimbate. Dar ea are şi alte aspecte care sunt supuse modificărilor. Prin urmare viaţa Bisericii, aşa cum se exprimă ea în propria mărturie în faţa membrilor săi şi a lumii, are nevoie de înnoire constantă. Bisericile pot şi trebuie să se ajute unele pe altele în acest domeniu prin schimb reciproc de gânduri şi experienţe. Aceasta este importanţa lucrărilor de cercetare ale Consiliului Mondial şi a multe alte activităţi ale sale. Nu există nici o intenţie de a impune altor biserici un anume şablon de gândire sau viaţă. Dar orice viziune ar căpăta una sau mai multe biserici, ea trebuie să devină accesibilă tuturor celorlalte biserici de dragul „zidirii Trupului lui Hristos”.

Nici una din aceste ipoteze implicite pentru existenţa Consiliului Mondial nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre. Prin urmare, noi credem că nici o biserică nu trebuie să se teamă că, prin aderarea la Consiliul Mondial, ea s-ar pune în pericolul de a-şi renega propria moştenire.

Odată ce dialogul dintre biserici se dezvoltă şi ele intră într-un contact mai apropiat una cu alta, fără îndoială ele vor avea de înfruntat noi decizii şi probleme. Consiliul există pentru a depăşi impasul dintre biserici. Dar în nici un caz nu se va putea şi nu se va dori ca vreo biserică să fie constrânsă să ia o decizie împotriva propriilor convingeri şi dorinţe. Bisericile rămân în totalitate libere, în baza convingerilor lor şi în lumina contactelor lor ecumeniste, de face sau nu o anumită acţiune.

La întâlnirile ecumeniste a fost descoperită o unitate foarte reală care, pentru toţi cei ce colaborează în Consiliul Mondial, este cel mai preţios element al vieţii acestuia. Ea există şi noi o primim iar şi iar ca pe un dar nemeritat de la Domnul. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această pregustare a unităţii poporului Său şi, plini de speranţă, continuăm lucrarea spre care El ne-a chemat pe toţi. Consiliul există pentru a sluji bisericilor în pregătirea de a-L întâmpina pe Domnul lor care cunoaşte doar o singură turmă.

„Vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii” – declaraţia comună a papei Francisc, patr. Bartolomeu şi arhiep. Ieronim

Astăzi, 16 aprilie 2016, în insula Lesbos (Grecia) a avut loc întâlnirea dintre papa Francisc, patriarhul Constantinopolului Bartolomeu şi arhiepiscopul Atenei Ieronim. Însăşi întâlnirea, dar şi alegerea locului pentru ea, au loc sub pretextul crizei refugiaţilor cu care se confruntă în special Grecia.

Cei trei au semnat o declaraţie comună, care pe lângă preocuparea pentru criza refugiaţilor conţine şi următorul pasaj:

„La rândul nostru, supunându-ne voinţei Domnului nostru Iisus Hristos, noi am decis ferm şi cu toată inima că vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii. Noi reafirmăm convingerea noastră că „reconcilierea [între Creştini] presupune promovarea justiţiei sociale la toate popoarele şi între ele… Împreună vom realiza partea noastră în ceea ce priveşte oferirea unei primiri umane pentru migranţi, refugiaţi şi solicitanţi de azil în Europa” (Charta Oecumenica, 2001). Protejând drepturile umane fundamentale ale refugiaţilor, solicitanţilor de azi, ale migranţilor şi ale altor oameni marginalizaţi în societăţile noastre, noi căutăm să împlinim misiunea Bisericilor de a sluji lumea.” (radiovaticana.va)

036.2

Conform aceleaşi surse, „la finalul vizitei, cei trei întâistătători au rostit câte o rugăciune în portul din Mytilene, capitala insulei Lesbos, unde s-au rugat pentru sufletele refugiaților care și-au pierdut viața în Marea Egee, în timp ce încercau să ajungă în Europa.

Contextul în care a fost semnată această declaraţie nu poate fi neglijat, anume fiind vorba de pregătirile intense pentru evenimentul central din acest an – „Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox„.

Pedeapsă capitală: o egumenă din Rusia a fost afurisită pentru susţinerea întreruperii pomenirii patriarhului

La data de 5 aprilie 2016 episcopul Victor de Glazov (Patriarhia Moscovei) a emis un ordin prin care a afurisit-o pe monahia Daniela, egumena mănăstirii Sf. Cuv. Trifon din Viatka. Diaconul Andrei Kuraev indică faptul că egumena l-a susţinut pe duhovnicul mănăstirii, arhim. Siluan (Boiarov), care a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill după declaraţia de la Havana.

Motivul oficial al afurisirii este „încălcarea voturilor monahale” şi comportament ce cade sub incidenţa unui şir de canoane, printre care canonul 13 de la Sinodul I-II din Constantinopol (861), care condamnă schisma.

Conform kondakov.ws, întreaga obşte a mănăstirii Sf. Cuv. Trifon a refuzat să recunoască oprirea din slujbă a arhim. Siluan, măsură aplicată totodată şi împotriva preotului Ilia Şigapov, care de asemenea a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill. Cu toate că afurisirea este măsura maximă de pedeapsă în Biserica Ortodoxă, sentinţa a fost pronunţată fără o judecată bisericească, fie ea şi formală.

Mai jos găsiţi fotocopia hotărârii ep. Victor:

035.1.jpg