Terorismul ecumenismului

de Georgios Tramboulis, teolog

Sfintele moaște sacrificate pe altarul profitului și al falsei uniri!

Patriarhii pretind să contribuie la lupta împotriva terorismului, în timp ce ei înșiși terorizează clerul și poporul ce a reacționat la planurile lor ecumenist-despotice.

Și în timp ce atacurile teroriste au devenit o realitate aproape zilnică, întîlnirile dintre liderii religioși și dialogul la nivel intercreștin și interreligios se ține tot mai des și mai des, de parcă unul din obiectivele atacurilor teroriste este să conducă comunitățile religioase la realizarea unității lor.

Astfel, la sfîrșitul lui aprilie, cu ocazia unui act terorist săvîrșit în Egipt de Duminica Floriilor, pe 9 aprilie, cînd mai mult de 50 de oameni au fost omorîți, în Cairo s-a ținut o reuniune interreligioasă. Cu ocazia aceluiași eveniment, pe 23 mai, a avut loc o întîlnire în capitala Rusiei între Kiril, Patriarhul Moscovei, și Tawadros al II-lea, ”Patriarhul” copților.

În discursul său, printre altele, Patriarhul rus a declarat: ”Mulțumită milei lui Dumnezeu, nu există probleme între Bisericile noastre. Sunt probleme teologice, pe care le-am moștenit din trecutul nostru îndepărtat și asupra cărora noi am cooperat cu scopul de a face față disensiunilor existente.” Patriarhul Kiril indirect aruncă vina pentru diferențele dogmatice față de monofiziți, care există încă de la Sinodul IV Ecumenic, pe trecutul îndepărtat și pe Sfinții noștri Strămoși și privește un eretic contemporan ca o victimă a istoriei, ca un urmaș nevinovat al greșelilor strămoșilor săi! Corespunzător, deși cu mult mai deschis, Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu la fel adresîndu-se, pe 30.11.1998, unei delegații papale a declarat: ”Nu ar trebui să pierdem timpul căutînd vina. Strămoșii noștri, care ne-au lăsat drept moștenire despărțirea, au fost nefericitele victime ale șarpelui de demult, diavolul, și sunt deja în mîinile Dreptului Judecător Dumnezeu.”

Din păcate, erezia ecumenismului a devorat mai departe toate Patriarhiile Ortodoxe. Patriarhii, pentru a fi apreciați de globalizatori și de centrele oculte, au fost înșelați în materie de credință ortodoxă, ceea ce a dus la secularizarea Bisericii. Afectați de teologia ecumeniștilor, ei au făcut ca deosebirile și contrastele dintre Biserică și erezii să fie relative, deosebiri și contraste produse în urma respingerii învățăturii ortodoxe. Mai mult decît atît, ei au renegat Predania Bisericii ca stîlp și temelie a credinței.

 

Pe 23 mai 2017, în Catedrala Hristos Mîntuitorul din Moscova, ereticul patriarh monofizit al Copților Tawadros al II-lea primește de la pseudo-Patriarhul Kiril al Rusiei ”Premiul pentru unitatea Popoarelor Ortodoxe”

Patriarhii ecumeniști au stabilit drept principiu realizarea reconcilierii comunităților creștine, fiecare comunitate tolerînd și, chipurile, respectînd, precum vor să creadă, deosebirile reciproce. De dragul unității într-o mare diversitate, precum subliniază de obicei ecumeniștii, după ce au respins vechile și îndelungatele dezbateri dogmatice și au înfățișat o responsabilitate comună evanghelică în fața lumii și a problemelor cu care se confruntă, ei încearcă să mimeze o pretinsă credință comună! Astfel, Patriarhul Kiril, abatîndu-se de la diferențele dogmatice, vorbește de activități comune și cooperare strînsă cu copții. El s-a referit în special la schimbul de vizite ale monahilor dintre Biserica Rusiei și Copți, precum și aducerea moaștelor din Egipt în Rusia, ”astfel ca relațiile între comunități să se întărească”.

Sursa: Orthodoxos Typos

Traducere: lumea-ortodoxa.ro

Vezi și:

Ecumenism post-Creta în Egipt, aprilie 2017

Ecumenismul în Patriarhia Moscovei

Patriarhul Bartolomeu îşi demonstrează unitatea cu Papa Romei

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii în învăţătura Sf. Teodor Studitul

Ecumenism post-Creta în Egipt, aprilie 2017

Rugăciunea ecumenistă din 28 aprilie 2017, 

  în catedrala monofizită coptă din Cairo, Egipt

Protagoniști:
Papa Francisc, șeful statului Vatican, al așa numitei ”biserici romano-catolice”, șeful papistașilor;
Papa Tawadros al II-lea, al ”bisericii” monofizite copte, fals numite ”ortodox copte”;
Patriarhul Sidrak, al ”bisericii” copte-catolice, papistași copți ;
Patriarhul Laham, al ”bisericii” greco-catolice melchite, uniații;
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu;
Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei și al întregii Africi.

Conferința de presă a papei Francisc la întoarcere din Cairo

(min 11.22): Unitatea botezului avansează. Problema botezului este una istorica, caci la primele Sinoade era acelasi lucru. Coptii botezau copiii in altar si cand vroiau sa se casatoreasca veneau la noi, pentru a se casatori cu un catolic. Si le ceream sa marturiseasca credinta, caci consideram ca nu au. Faceam botezul cu conditii. Noi am inceput. Nu ei. Astazi o poarta s-a deschis si suntem pe calea cea buna pentru a depasi aceasta problema. Ultimul paragraf din declaratia comuna vorbeste despre asta.

Ortodocsii rusi recunosc botezul nostru, si noi il recunoastem pe al lor. Si este acelasi lucru cu georgienii. Patriarhul lor este un om al lui Dumnezeu. Ilia al II-lea este un mistic si noi, catolicii trebuie sa invatam din aceasta traditie mistica a Bisericilor Ortodoxe.

In timpul acestui voiaj am avut aceasta intalnire ecumenica. A fost Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Grec-Ortodox (?), au fost alti crestini, anglicani, secretarul Uniunii Bisericilor de Geneva… Tot ceea ce ecumenismul face, se face mergand impreuna. Ecumenismul se face pe cale, prin opere de caritate, prin faptul de a face lucruri impreuna, cand aceasta este posibil. Nu exista ecumenism static. De fapt, teologii trebuie sa studieze si sa se acorde, dar aceasta nu poate sa-si atinga scopul daca nu mergem impreuna. Ce putem face impreuna? Putem sa ne rugam impreuna, sa lucram impreuna, sa infaptuim opere de caritate impreuna. Asta inseamna sa avansam!

Raporturile cu Patriarhul Kirill sunt bune. IPS Ilarion (Alfeev) a venit sa-mi vorbeasca de mai multe ori. Avem relatii bune. Cu Statul rus? Stiu ca Statul rus vorbeste despre apararea crestinilor din Orientul Mijlociu. Stiu asta, si cred ca este un lucru bun. Sa lupti impotriva persecutiilor si sa vorbesti de ele. Astazi sunt mai multi martiri decat in primele secole. In Orientul Mijlociu, in particular.

Sursa: Român Ortodox în Franța via OrtodoxInfo

Vezi și:

Patriarhul Bartolomeu îşi demonstrează unitatea cu Papa Romei

Patriarhul Bartolomeu îşi demonstrează unitatea cu Papa Romei

În ciuda protestelor monahilor aghioriţi, liderul Constantinopolului continuă politica ecumenismului şi intenţionează să-l însoţească pe liderul Vaticanului la întîlnirea cu imamul Egiptului…

După toate aparenţele, desfăşurarea sinodului din Creta, unde sub preşedinţia PF Patriarh Bartolomeu al Constantinopolului s-au întrunit Întîistătătorii a zece Biserici Ortodoxe Locale, i-a oferit noi puteri şefului Patriarhatului de Constantinopol în fortificarea contactelor ecumeniste.

O astfel de politică ecumenistă a Patriarhului Bartolomeu i-a indignat şi mai înainte pe monahii athoniţi, care, în repetate rînduri, i-au cerut Întîistătătorului încetarea atît de deselor contacte cu eterodocşii şi, în special, cu papa Romei. Însă desfăşurarea sinodului din Creta şi prezidarea acestuia de către liderul Patriarhiei Constantinopolului doar i-a întărit convingerile în propria dreptate.

Sinodul a ridicat prestigiul şi importanţa Patriarhiei de Constantinopol şi acum Patriarhul Bartolomeu, fiind în dialog cu Vaticanul, încearcă să comunice din numele întregii lumi ortodoxe. În acest sens, orice critică la adresa sa în legătură cu ecumenismul el o respinge.

Marele imam, şeihul Ahmed Mohamed el-Tayyib, în vizită la Vatican în 2016
Marele imam, şeihul Ahmed Mohamed el-Tayyib, în vizită la Vatican în 2016

Aşa că, în timp ce peste 50 de chilii de pe muntele Athos au încetat pomenirea numelui Întîistătătorului Bisericii Constantinopolului la sfintele slujbe din cauza politicii sale ecumeniste, Patriarhul Bartolomeu a decis să-şi demonstreze din nou unitatea sa cu papa Romei.

Potrivit RIA Novosti cu referire la ziarul italian L’Avvenire, pe 28 aprilie Patriarhul va însoţi pe papa Romei Francisc în timpul vizitei sale la marele imam al Egiptului, şeihul Ahmed Mohamed el-Tayyib.

Vizita „apostolică” a lui Francisc în Egipt e planificată pe 28-29 aprilie. Pe parcursul călătoriei, Papa va avea întîlniri cu preşedintele Egiptului Abdel Fattah el-Sisi, cu liderul „bisericii” copte, cu Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei, şi va face o vizită la cea mai mare universitate sunnită din lume, Al-Azhar, unde se va întîlni cu imamul.

Prezenţa Patriarhului Bartolomeu la această vizită a papei rămîne total neclară…

Traducere: Lumea Ortodoxă

Sursa: Русская линия

Vezi şi:

Falsa grijă a ecumeniştilor pentru unitatea Bisericii

Nici un pas înapoi: Comunicatul Sf. Sinod al BOR cu privire la reacţiile faţă de sinodul ecumenist din Creta

Sinodul tîlhăresc din Creta reprezentat într-o icoană

„Să rămânem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Să evanghelizăm liberi de laţurile prejudecăţilor” – papa Francisc către patriarhul Georgiei Ilia al II-lea

Unica osîndire îngăduită

Cele 13 maici ortodoxe de la Văratec sînt izgonite de ecumenişti în plină iarnă

Pentru lipsa de compromis în poziţia lor şi credincioşia lor pentru Biserica lui Hristos cea Una – Ortodoxă – maicile de la Văratec sînt obligate să evacueze mănăstirea în urma unei decizii din 26 ianuarie 2017, precum ne informează Mihai Silviu Chirilă:

Azi, 26 ianuarie, în jurul orelor 11.00, la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ a avut loc consiliul duhovnicesc prilejuit de atitudinea grupului de 13 maici care au întrerupt, în urmă cu câteva luni, comuniunea cu ierarhul părtaş la erezia din Creta.

La consiliu au participat maica stareţă a mănăstirii, trei preoţi, 20 de consiliere şi cele 13 măicuţe ortodoxe, care au refuzat comuniunea cu episcopul părtaş la erezie.

Maicile au fost informate că li s-a acordat timp suficient “pentru a-şi reveni din rătăcirea lor”, că procedează foarte greşit că nu fac ascultare, că ascultarea în mănăstire este necondiţionată şi că pe ele nu trebuie să le intereseze ce a semnat episcopul în Creta, ci plângerea păcatelor proprii etc.

La aceste acuzaţii, maicile au răspuns cu cugetarea patristică potrivit căreia ascultarea se face până la păcat, mai ales până la erezie. Ignorând acest adevăr fundamental, conducerea mănăstirii le-a pus în vedere că au încălcat, prin atitudinea lor, toate regulamentele monahale, în ciuda faptului că acele regulamente sunt făcute pentru a fi urmate în condiţiile în care vieţuirea în mănăstire se face în duh ortodox, netulburat de erezie în vreun fel.

Întrebate dacă nu cumva s-au răzgândit, toate cele treisprezece maici au răspuns că poziţia lor rămâne cea cunoscută, că ele nu doresc să aibă nicio părtăşie cu erezia din Creta şi cu cei ce o susţin şi o apără.

În faţa acestui refuz de compromis moral, conducerea mănăstirii a luat decizia de a le cere maicilor să predea scofiile, interzicându-li-se să mai poarte veşminte monahale. De asemenea, li s-a pus în vedere ca până la data de 1 februarie să părăsească mănăstirea, o decizie care încalcă toate normele umanitare laice, dar şi alin. 1) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează: “Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată”.

Conducerea mănăstirii justifică asemenea măsură prin… riscul ca celelalte maici din mănăstire să se contamineze de atitudinea maicilor antiecumeniste, încercând, probabil, în felul acesta, să-şi creeze circumstanţele prevăzute de alin. 2) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează că “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică”. Dacă este aşa, s-a omis faptul că punerea în pericol a relaţiilor de convieţuire se referă la fapte antisociale grave, nu la protestul paşnic şi smerit faţă de o erezie manifestă în Biserică.

Astfel, cele treisprezece maici antiecumeniste din mănăstirea Văratec au fost evacuate în miez de iarnă, pentru ca nu cumva să contamineze şi restul aşezământului cu gândire şi trăire monahală ortodoxă…

Sursa: Ortodoxinfo.ro

Vezi şi:

Maicile de la mănăstirea Văratec se îngrădesc de ecumenism şi resping sinodul tîlhăresc din Creta

Cine este întemniţatul Patriarh al Ierusalimului, Irineu?

Atenţionare: Prezentul articol al redacţiei noastre este exclusiv spre informarea publicului ortodox românesc despre persoana şi poziţia de pînă în 2015 a întemniţatului Patriarh Irineu al Ierusalimului şi nu îndemnăm prin aceasta creştinii ortodocşi români ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă, în special după desfăşurarea sinodului tîlhăresc din Creta şi întărirea oficială a ereziei ecumeniste, la pomenirea numelui de ierarh al acestuia la Sfintele Liturghii. Dat fiind că datele problemei se puteau schimba de atunci, iar despre persoana patriarhului Irineu se găsesc foarte puţine informaţii în limba română, prezentăm cîteva date din viaţa sa mai puţin cunoscute.

Precum se ştie din scrisoarea semnată de întemniţatul Patriarh Irineu al Ierusalimului la 20 iunie 2015, acesta:

  1. condamnă ecumenismul şi „biserica” ecumenistă ca una ce „nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”
  2. condamnă Consiliul Mondial al „bisericilor” şi susţine ieşirea din componenţa acestuia
  3. condamnă sinodul tîlhăresc din Creta, numindu-l „lipsit de har şi scîrbos în faţa lui Dumnezeu” pentru „revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe”
  4. mărturiseşte că „Sfîntul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în Adevăr. El nu poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor”
  5. îndeamnă „episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, … să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”
  6. cheamă „pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, … să vină şi să ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia” Ierusalimului.

Prezentăm mai jos un interviu realizat în 2015 şi ceva date din viaţa patriarhului

Patriarhul întemniţat

Cuviosul Patriarh al Sfîntului Oraş Ierusalim şi al întregii Palestine, (în lume Emanuil Scopelitis) s-a născut la 17 aprilie 1939 pe insula grecească Samos.

Din decembrie 1953 el trece sub ascultare în Ierusalim. Din mărturiile personale al Patriarhului Irineu, devenirea sa duhovnicească întru monah şi primirea experienţei monahale s-a petrecut în Mănăstirea Eleonului a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diasporă (BORuD)[1]. De atunci el a întreţinut cele mai apropiate şi cordiale legături duhovniceşti cu clericii din Misiunea Rusă din Ierusalim şi monahii BORuD aflaţi în Ţara Sfîntă.

În anul 1958 a fost tuns monah cu numele Irineu, în cinstea Sfîntului Sfinţit Mucenic Irineu, episcopul Lyonului (prăznuit la 5 septembrie pe stil nou) şi peste un an, în 1959, a fost hirotonit diacon în Biserica Ortodoxă a Ierusalimului. În 1963 a absolvit Şcoala Patriarhală din Ierusalim. În 1965 a fost hirotonit în preoţie. În 1966 a fost înălţat la rangul de arhimandrit.

Arhimandritul Irineu a petrecut 4 ani în Atena, unde, în anul 1970, a absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena.

După ce s-a întors în Ierusalim a săvîrşit ascultarea de redactor-şef al revistei „Noul Sion” şi de Preşedinte al Judecăţii Supreme Bisericeşti. A fost desemnat reprezentant oficial al Patriarhiei Ierusalimului la şedinţele teologice şi bisericeşti de la întrunirile panortodoxe şi însoţea pe Patriarhii Benedict şi Diodor în vizitele lor oficiale, fiind cel mai apropiat consilier şi fiu duhovnicesc al Patriarhului Diodor.

În 1979 a fost numit Exarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului în Atena (precum a şi rămas pînă la înscăunarea sa ca Patriarh al Ierusalimului) şi responsabil pentru răspîndirea anuală în Grecia a Luminii Sfinte în Sîmbăta Mare.

La 27 februarie 1981 a fost ales, iar în martie al aceluiaşi an, în săptămîna Sfintei Cruci, a fost hirotonit arhiepiscop al Ierapolei. În 1983 a fost numit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii Ierusalimului.

Printre alte iniţiative al Exarhului Patriarhal în Atena a fost susţinerea pelerinajului din Grecia în Ţara Sfîntă şi înfiinţarea revistei „Vocea Ierusalimului”. În 1994 a fost ridicat la rangul de mitropolit. Posedă limbile arabă, engleză, rusă şi ebraică.

La 13 august 2001 (31 iulie după calendarul bisericesc) în Biserica Sfîntului Mormînt a fost ales de către Sfîntul Sinod al 140-lea Patriarh al Ierusalimului, în acest cin urmînd după părintele său duhovnicesc, cuviosul Patriarh Diodor I, răposat în decembrie 2001. La 15 septembrie în Biserica Învierii Domnului a avut loc întronizarea lui.

Noul patriarh a avut o atitudine critică faţă de participarea ortodocşilor la ecumenism, a încercat să facă ordine în interiorul Patriarhiei şi să îndepărteze persoanele compromise. De asemenea, de la bun început şi-a declarat susţinerea sa în lupta pentru independenţa Palestinei, a întreţinut relaţii amicale cu conducătorul autonomiei palestiniene, Yasser Arafat, din care motiv autorităţile israeliene au refuzat să recunoască noul patriarh timp de 3 ani. Patriarhul Irineu, de asemenea, a contribuit la întărirea comunităţilor ortodoxe arabe în interiorul Patriarhiei Ierusalimului şi a hirotonit pentru acestea preoţi de origine arabă, fapt ce a trezit nemlţumirea altor arhierei greci, atît în Biserica Ierusalimului, cît şi în cea din Constantinopol. A întreţinut, tradiţional, strînse relaţii frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă (BORuD), fiind în comuniune euharistică cu ea.

Toate aceste fapte au servit drept motiv de apariţie a multor răuvoitori Patriarhului. Încheind tranzacţii frauduloase pe după spatele său cu bunuri imobile ale Patriarhiei, persoane din anturajul său (cu precădere cei pe care Patriarhul a vrut să-i îndepărteze) l-au învinuit de vînzarea terenurilor bisericeşti din Ierusalim, fapt ce ulterior nu s-a demonstrat în judecată. Presa israeliană şi greacă a declanşat o campanie de denigrare a Patriarhului, acuzîndu-l de încheierea tranzacţiilor frauduloase cu imobilele bisericeşti, chiar dacă dovezi în acest sens nu s-au prezentat.

În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului, Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei „patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis: „Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din diptice şi interzicerea pomenirii sale.

Considerînd acuzaţiile nefondate, iar imixtiunea Patriarhiilor ca ilegală şi necanonică,  Patriarhul Irineu a refuzat să demisioneze şi a continuat să slujească ca Patriarh. La 07 iunie 2005 Sinodul Patriarhiei Ierusalimului a hotărît să aplice o mustrare Patriarhului retractat, astfel că el a fost „izgonit din cinul actual”. Patriarhul nu a recunoscut nici această ilegalitate.

După cum indică Patriarhul Irineu în mesajul său din 2/15 septembrie 2010: „Îndepărtarea Noastră silnică din scanul Patriarhiei Ierusalimului după Paştele anului 2005 a avut loc în urma  ameninţărilor şi agresiunilor din partea clericilor complotişti, ce au servit drept unealtă fără precedent în istoria Bisericii de imixtiune făţişă a politicii şi diplomaţiei greceşti, la presiunea căreia s-au şi produs cele întîmplate. Aceşti clerici au adunat un grup de opozanţi şi au comis o infracţiunie canonică”.

De menţionat, că însăşi membrii sinodului patriarhiei Ierusalimului ce l-au descăunat pe Patriarhul Irineu, bazîndu-se pe Regulamentul Bisericii şi sperînd că patriarhul Irineu benevol va abdica din scaunul patriarhal, în mod cinic declarau: „patriarhii demisionează benevol. Nimeni nu-l poate destitui sau rechema pe patriarh, cu atît mai mult cei care se  află în afara Bisericii (vezi site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei patriarchia.ru, 11 mai 2005).

„Declaraţia membrilor frăţiei Sfîntului Mormînt cu privire la situaţia din Patriarhia Ierusalimului” cu atît mai mult mărturiseşte netemeinicia acuzaţiilor contra Patriarhului şi descoperă toată mizeria calomniilor aruncate împotriva lui de către funcţionarii patriarhali şi de către presă.

După cum este cunoscut, acuzaţiile de bază contra Patriarhului Irineu se refereau la faptul că acesta ar fi vîndut patrimoniul Patriarhiei unor cetăţeni ai Israelului. Însă acest fapt niciodată nu a fost demonstrat şi Patriarhul nu a fost condamnat pentru comiterea acestui fapt. Pentru a da legitimitate înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol, a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei – PM), Română, Eladei, Ciprului şi a Albaniei (de tot 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.

În semn de protest faţă de deciziile nelegiuite şi anticanonice Patriarhul Irineu, refuzînd să accepte îndepărtarea lui, a fost “zăvorît” în una din micile chilii ale clădirii Patriarhiei Ierusalimului, unde e închis de peste 10 ani.

Accesul la el din clădirea Patriarhiei a fost blocat prin zidirea unui perete de cărămizi, fiind lăsată doar o fereastră cu gratii. Patriarhul se află într-o mică chilie ce se învecinează cu un mic paraclis în care el săvîrşeşte regulat sfintele slujbe. În chilie nu e curent electric, accesul medicilor e limitat, iar hrana i se transmite cu funia prin acoperiş. De asemenea, are şi o mică curte de 3 x 4  metri înconjurată de ziduri. Cu un etaj mai sus de chilia patriarhului locuieşte o familie de arabi ce regulat îi transmite mîncarea cu funia. După 10 ani de temniţă, sănătatea patriarhului s-a înrăutăţit semnificativ, însă el continuă să-şi ducă crucea de mărturisitor, scoţînd la iveală ilegalităţile Patriarhiilor Constantinopolului, Ierusalimului, Moscovei şi a altora.

În pofida condiţiilor de întemniţare, din cînd în cînd susţinătorii patriarhului au posibilitatea de a comunica cu Preafericitul prin fereastra apartamentului arabilor.

Precum mărturiseşte F. Vinogradov din discuţia avută cu el, Patriarhul Irineu i-a povestit despre adevăratele motive de înlăturare din cinul său şi de izolare a lui. Motivul de bază a constat în tendinţa vladîcăi Irineu de a restabili ordinea canonică şi disciplina în mediul monahal – membrii frăţiei Sfîntului Mormînt. Obţinînd informaţii despre situaţii concrete de încălcare a jurămintelor monahale, de prezenţa între monahi a persoanelor de orientare sexuală netradiţională,  Patriarhul a început o anchetă. Trei răufăcători i-a alungat din Biserica Sfîntului Mormînt al Domnului, iar investigaţia a continuat. Vinovaţii au început să se plîngă pe Patriarh, învinuindu-l de infracţiuni contra proprietăţii bisericeşti.

Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului Irineu.

De altfel hotelul bisericesc, de vînzarea căruia autorităţile israeliene l-au acuzat pe Patriarhul Irineu, încă se mai află în proprietatea Patriarhiei Ierusalimului. Precum scrie F. Vinogradov, „evident că motivul principal de înlăturare a Patriarhului din cinul său – fostul chileinic şi ucenic al Patriarhului Diodor – a fost dorinţa de a-l înlătura pe Întîistătătorul Bisericii Ierusalimului, ce putea deveni o piedică în implementarea hotărîrilor ecumeniste de la aşa numitul Sobor Panortodox ce urmează a avea loc în viitorul apropiat” [e vorba de sinodul tîlhăresc din Creta ce deja s-a desfăşurat în iunie 2016 – n.red.]..

În Epistola sa din 2/15 septembrie 2010 Patriarhul Irineu scria: „Mucenicia conştiinţei Noastre – e mărturie în faţa fiecăruia şi a tuturor, că „acum este judecata acestei lumi” (Ioan 12,31)”.

Cînd în 2007 a avut loc semnarea Actului de unire între BORuD(L)[2] şi Patriarhia Moscovei, întemniţatul Patriarh Irineu în discuţiile telefonice cu clericii BORuD a numit această acţiune necanonică şi i-a binecuvîntat pe ei să-i pomenească numele în locul arhiereilor BORuD(L) căzuţi în uniaţia ecumenistă.

Precum a spus Patriarhul Irineu de nenumărate ori, „Biserica a început în catacombe, în catacombe va sfîrşi”.

—————————————————————————————————

1 BORuD – Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă sau Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor Rusiei, cunoscută în engleză ca ROCOR sau în rusă ca РПЦЗ. Consolidată ca Sinod în anii ’20 ai secolului trecut după evacuarea din Rusia Sovietică a majorităţii ierarhilor ruşi supravieţuitori de către ofiţerii Armatei Albe. Ca reprezentanţi de vază ai acesteia, cunoscuţi în întreaga lume ortodoxă, sînt Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici, fericitul cuvios Serafim Rose şi Arhiepiscopul Averchie Tauşev, Sfîntul Mitropolit Filaret Voznesenski al New Yorkului (cu sfinte moaşte, reîngropat la ordinul mitropolitului Lavru), sub conducerea căruia, Sinodul BORuD a condamnat ecumenismul ca erezie în 1983.

2 BORuD(L) – fracţiunea Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil care în 2007 sub conducerea Mitropolitului Lavru a semnat Actul de unire cu Patriarhia Moscovei, fără ca aceasta din urmă să renunţe la acţiunile sale ecumeniste condamnate de BORuD prin anatema împotriva ecumenismului din 1983.

Sursa

Vezi şi:

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

Replica Pr. Ciprian Ioan Staicu la comunicatul BOR: „Nu acceptăm adunarea eretică din Creta. Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT!”

Ieri, 21 decembrie 2016, după publicarea comunicatului BOR „referitoare la evoluțiile recente din România privind receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)” prima reacţie scrisă la acesta a difuzat-o Părintele Ciprian Ioan Staicu pe blogul său. Amintim că Pr. Ciprian Ioan Staicu a întrerupt pomenirea pseudoierarhului locului în această toamnă, „PS” Andrei al Covasnei şi Harghitei, din motiv de erezie ecumenistă, ulterior fiind „caterisit” de acesta. Redăm mai jos comentariul Părintelui Ciprian la comunicatul BOR:

După citirea lui primele gânduri care mi-au venit au fost:
1. Referitor la titlul lui, disting următoarele, pe care le voi și comenta:
a) ”orice lămurire privind credința” – nu cred că poporul român are nevoie de ”lămuriri”, de muncă de lămurire, dusă oficial cu blândețe, dar de fapt prin ”teologia bâtei”, ci are nevoie de ierarhi care să spună NU panereziei ecumeniste. Miroase de la o poștă a erezie când te gândești la ecumenism. Oare împărtășirea deja ”obișnuită” prin Germania și Italia a papistașilor și protestanților din potire ortodoxe – adică așa-numitul ecumenism popular – este ceva care mai are nevoie de lămuriri sau este pur și simplu batjocorirea Tainei Sfintei Împărtășanii? (în acest sens ca mărturii acuzatoare ale acestei practici blasfemiatoare, impusă de ”ierarhii” români, avem 2.000 de ani de Ortodoxie și de opere patristice). Credința noastră este clară, lămurită și sfântă, credința ecumeniștilor este antihristică, demonică și pierzătoare.
b) ”comuniunea bisericească” pe care noi o dorim este cea cu Sfinții Grigorie Teologul, Athanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Marcu Eugenicul etc, precum și cu sutele de milioane de mucenici de a căror jertfă pentru Hristos își bat joc cei care au scos Sfânta Ortodoxie la vânzare, nu pe 30 de arginți, ci chiar mai puțin.
c) ”dezbinarea” nu este lupta antiecumenistă, ci este viclenia ecumeniștilor, fățărnicia lupilor în piei de oaie care împing cât pot de tare neamul acesta în iad. Suntem în prag de a fi pusă ca prim-ministru o femeie musulmană, iar glasul ierarhilor BOR ne mustră pe noi pentru dezbinare? Țara noastră în halul acesta a ajuns? A avea un președinte neamț și posibil o viitoare prim-ministră musulmană este RUȘINEA acestui neam și dovada că ni se pregătește un praznic al Nașterii Domnului cum nu s-a mai văzut în istoria neamului nostru.
2. ”S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)”
Răspuns: ”S-a luat act”? Din nou aceeași formulă. Ce s-a întâmplat cu dulcele grai românesc? Alte expresii nu mai sunt? A se lua act înseamnă în limbaj juridic a accepta ceva hotărât deja. Deci, în traducere pe limba noastră cea frumoasă: ”s-a hotărât deja că singurii vinovați care există în B.O.R. sunt antiecumeniștii.”
Eu mi-am făcut datoria 25 de ani și, înainte de a fi judecat, episcopul meu a declarat public că ”atâta vreme cât sunt eu episcop în Covasna și Harghita, părintele Ciprian nu va mai fi preot.” Noi, antiecumeniștii, avem reacții negative? Dar citatul de mai sus cum s-ar traduce? Oare nu cumva samavolnicie?
NU receptăm deloc pozitiv Adunarea din Creta, pentru că a fost ERETICĂ ! Și ne vom ține de mărturia aceasta până la mormânt. Oare chemarea preoților la ”reînnoirea jurămintelor” și la acceptarea hotărârilor din Creta (vezi cazul Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Eparhiei Buzăului) se înscrie în procesul normal de ”receptare”? Cum, cu pistolul la tâmplă? Cu amenințări? Cu declarații ca ale ierarhului Vrancei că dacă episcopul vă trage pe toți în iad, trebuie să mergeți după el?
3. ”Patriarhia Română a subliniat în mai multe rânduri faptul că „Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” și a îndemnat constant la păstrarea păcii şi unității Bisericii cu toată responsabilitatea.”
Răspuns: Adunarea eretică din Creta se situează sub următoarele anatheme:
a) pentru că îi acceptă pe papistași ca ”biserici eterodoxe” (culmea blasfemiei), iar aceștia prin Filioque sunt și vinovați de arianism, Adunarea din Creta este sub ANATHEMA Sinodului I Ecumenic.
b) tot datorită ereziei Filioque, papistașii și cei de un gând cu ei (ecumeniștii) se află, ca niște luptători și blasfemiatori împotriva Duhului Sfânt, sub ANATHEMA Sinodului II Ecumenic.
c) datorită aceluiași adaos Filioque, papistașii și prietenii lor ecumeniști – trădători ai Ortodoxiei – se află și sub ANATHEMA Sinodului III Ecumenic, care a hotărât că Simbolul de credință (Crezul) nu poate fi în nici un caz modificat.
Unde este ”responsabilitatea” B.O.R.? Oare își asumă ierarhii noștri ”responsabilitatea” să ne închidă gurile, să ne alunge, să ne distrugă ”dintr-o semnătură” pe cei care nu ”receptăm pozitiv” EREZIILE cretane? Sunt cel puțin câteva zeci de argumente – ZECI – că adunarea din Creta a fost eretică. Iar sinodalii B.O.R. știu asta.
4. Se vorbește de ”ecumenism lucid”. Nu există așa ceva astăzi în rândul ecumeniștilor. Când în C.M.B. sărmana Ortodoxie este privită ca ULTIMA dintre confesiunile creștine, pentru că nu acceptă căsătoriile homosexuale și preoția pentru femei – despre ce mărturie de credință să mai vorbim? Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT. Ecumeniștilor nu le pasă decât de huzur, de hoteluri scumpe, de cadouri și de îmbrățișări cu ”frații”, junghiind fără milă pe oile și mielușeii turmei lor. Comunicatul acesta a ținut loc de ”la mulți ani” pentru cel care domină printr-o furie și teroare ”responsabilă”, adică asumată și fără rețineri sau remușcări?
5. Comunicatul – de altfel nesemnat decât de un birou de presă (este ca și cum îi arunci cuiva o masă în cap și apoi afirmi că ea a zburat singură) – îi atacă pe vlădica Longhin și pe părinții athoniți: Sava, Efrem și Nicodim. Nu sunt vrednici ecumeniștii nici să le pomenească numele. Se tem și de numele lor, darămite de mărturia lor. Nu vă faceți griji, azi sunt ei și noi pe metereze, după anihilarea noastră vor fi alții. Hristos nu se lasă batjocorit și Hristos conduce istoria, nu iudele sau cozile de topor ale apusului.
6. ”În concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare”
Răspuns: DE MII DE ORI NU ACCEPTĂM ADUNAREA ERETICĂ DIN CRETA. Pe chipul nostru veți vedea mereu un zâmbet, nu încrâncenare, dorință de unitate cu Biserica triumfătoare a Sfinților mărturisitori ai dreptei credințe, nu cu ereticii sau cu păgânii. Noi nu folosim violența, noi nu propovăduim dezbinarea. Pur și simplu, NOI NU ÎI LĂSĂM PE ECUMENIȘTI SĂ NE TRAGĂ ÎN IAD!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
21 decembrie 2016

P.S. – este binevenit oricine dorește să semneze alături de mine aceste gânduri izvorâte din conștiință și din responsabilitatea de a rămâne ortodox și a nu accepta panerezia ecumenismului.

Vezi şi:

Pr. Ciprian Ioan Staicu: „Cei care ați semnat trădarea Bisericii în Creta, cu semnătura voastră ați aruncat la gunoi harul primit la hirotonie”

„Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară! Cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final” Pr. Ciprian Ioan Staicu

Maicile de la mănăstirea Văratec se îngrădesc de ecumenism şi resping sinodul tîlhăresc din Creta

 Mărturisirea maicilor de la Văratec

care resping adunarea eretică din Creta

 

Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi, deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul 15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

  1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.
  2. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.
  3. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice.
  4. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua.
  5. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.
  6. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist.
  7. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.
  8. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.
  9. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?
  10. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?
  11. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici?
  12. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…1 (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto.
  13. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o Biserică în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?
  14. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice.
  15. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”2 (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.
  16. Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.
  17. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.
  18. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist.
  19. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.
  20. Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri4.

Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuse niciunei cercetări disciplinare sau represiuni.

02. 12. 2016                                                                                          Semnături

Monahia Grigoria Nicolau

Monahia Evpraxia Talabă

Monahia Salomeea Lucanu

Monahia Iuliana Butnaru

Monahia Calinica Formagiu

Monahia Xenia Velicu

Monahia Teodula Filip

Monahia Teodosia Curmei

Monahia Fanuria Buliga

Monahia Leontia Chirilă

Monahia Ecaterina Popa

Monahia Filoteia Filiţă

Rasofoare Iunia Burlacu

1 http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/.
2 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 335.
3 Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70.
4 Ibidem, p. 362.

Metocul mormîntului Maicii Domnului din Ierusalim vandalizat de iudei extremişti

Marți dimineaţa, 8 noiembrie, de sărbătoarea Sf. Mare Mc. Dimitrie colonialiști israelieni, membri ai organizației extremiste Ateret Cohanim, au vandalizat metocul Mormîntului Maicii Domnului din Ghetsimani situat în partea veche a oraşului Ierusalim şi vizavi de Biserica Sfintei Învieri sau a Sfîntului Mormînt a Mîntuitorului, distrugînd poarta şi acoperişul acestuia pentru a intra şi a ocupa clădirea.
Ateret Cohanim este o organizaţie ce are drept scop epurarea etnică a Israelului, respectiv Ierusalimului, de populaţia ne-evreiască (arabi, greci, armeni etc.), unul din obiective fiind achiziţia şi ocuparea forţată a spaţiilor imobiliare din zonele palestiniene, fiind finanţată de organizaţii prietene evreieşti din S.U.A. şi businessmanul Irving Moskowitz.
Este același grup care a încercat să-și însușească un azil al Sfîntului Ioan, aparținînd Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului din apropierea Bisericii Sfintei Învieri în 1991.

Patriarhul Teofil al Ierusalimului însoţit de mitropolitul Isihie de Capitolias/Beit Ras, arhiepiscopii Aristarh de Constantina și Isidor de Heliopolis au protestat puternic împotriva acestei violări a locului la poliția și justiția statului Israel, pentru a fi conservată situația bisericilor din Ierusalim. Poliția israeliană, în colaborare cu Patriarhia Ierusalimului, a obligat pe colonialiști să evacueze locul, iar a doua zi, evacuarea a fost confirmată printr-un ordin judecătoresc.
Adormirea Maicii Domnului, prăznuită la 15 august c.b. Vezi în josul icoanei pe evreul ce a vrut să întineze mormîntul Maicii Domnului, dar a fost pedepsit de Sf. Arh. Mihail. Vezi linkul evenimentului
Adormirea Maicii Domnului, prăznuită la 15 august c.b. Vezi în josul icoanei pe evreul ce a vrut să întineze mormîntul Maicii Domnului, dar a fost pedepsit de Sf. Arh. Mihail. Vezi linkul evenimentului

În dimineața zilei de miercuri, 9 noiembrie, Patriarhul Teofil, însoțit de consulul Greciei, Christos Sofianopoulos, și episcopii menționați mai sus, în timpul unei întâlniri cu poliția israeliană, și-a exprimat dorința ca consilierii juridici, ai celor două părți, să lucreze împreună pentru a restabili condițiile ce asigură ca locurile de pelerinaj să fie mai bine protejate de aici înainte împotriva unor astfel de violări.

După aproape 2000 de ani de la Adormirea Maicii Domnului, mai crede cineva în toleranţa propovăduită de ecumenişti faţă de creştinofobia iudeilor talmudişti răstignitori de Hristos?