Cuvântul delegaţiei preoţilor nepomenitori din Biserica Ortodoxă din Moldova la sinaxa din Tesalonic, 4 aprilie 2017

Salutăm această Sinaxă Interortodoxă, rugându-ne ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se pogoare peste cei ce s-au adunat aici spre a mărturisi Adevărul veşnic, descoperit oamenilor pentru mântuire. Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele noastre astfel încât, într-o conglăsuire cu părinţii Bisericii din toate timpurile, să aducem Dumnezeului nostru slavă, cinste şi închinăciune prin dreapta mărturisire a credinţei noastre ortodoxe.

Sfântul Grigorie Palama spune că erezia este al doilea tip de ateism, asemănându-i pe propovăduitorii ei cu cei necredincioşi. Despre unii ca aceştia ne spune apostolul Pavel ca să nu ne amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, şi să nu ne facem părtaşi cu ei (Ef. 5:6-7). La rândul său Sfantul Teodor Studitul ne spune că orice crestin orthodox, mirean sau cleric, trebuie să nu fie nepăsător atunci când credinţa sobornicească este schimbată, ci să lupte, pentru că Dumnezeu îi va cere socoteală dacă a ramas nepăsător – aşa încat chiar şi saracul e lipsit de orice apărare în ziua judecaţii şi va fi osândit ca unul care acum nu grăiește, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru 1.. Deci, auzind aceste cuvinte, să ne îmbărbătăm și mai mult pentru cele ce ne stau în față și, căutând a nu fi nepăsători în ale credinței, să facem ca nepărtășia noastră cu cei ce hulesc învățătura ortodoxă să fie lucrativă și vindecătoare. Astăzi, când învățăturile ereticești sfâșie Biserica Luptătoare, noi să stăm în Adevăr, cu mila Domnului, fără de care nu putem face nimic (In. 15:5), râvnim pentru unirea tuturor ortodocșilor, pentru care lucru ne și rugăm, ne grijim și pentru care am și venit astăzi la Tesalonic la frații noștri întru Hristos.

Aducând astăzi mărturia în fața voastră despre cele ce ni s-au întâmplat și despre starea lucrurilor în locurile de unde am venit, trebuie să începem cu faptul că Biserica Ortodoxă Rusă din care facem parte, a participat activ în mișcarea ecumenistă, atât înainte de pseudo-sinodul din Creta, cât şi după acesta.

Încă în 1961 Patriarhia Moscovei a aderat la Consiliul Mondial al bisericilor şi a început să se implice activ în acţiuni ecumeniste atât în cadrul acestei organizaţii eretice, cât şi în afara ei. Pe lângă mulţimea de documente ecumeniste din cadrul CMB, aprobate şi chiar elaborate cu implicarea delegaţilor din partea bisericilor ortodoxe, Patriarhia Moscovei a încuviinţat oferirea sfintelor taine catolicilor şi lipovenilor, a participat la diverse întruniri ecumeniste cu monofiziţii, papistaşii, protestanţii, musulmanii, jidovi ş.a. şi a aprobat la nivelul soborului arhieresc documente ecumeniste, cum ar fi „Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie” sau proiectele de documente pentru pseudo-sinodul din Creta.

Va prezentăm un scurt istoric al drumului ecumenist pe care merge Patriarhia Moscovei:

1961 – Patriarhia Moscovei aderă la CMB

1969, 16 decembrie – Decizia Patriarhiei Moscovei cu privire la încuviinţarea împărtăşirii catolicilor şi lipovenilor (deşi a fost anulată câţiva ani mai târziu)

1975 – Delegaţia BORu semnează Declaraţia delegaţilor ortodocşi la Adunarea generală a CMB de la Nairobi

1982 – Documentul „Botez, Euharistie, Preoţie” (Baptism, Eucharist, Ministry – CMB)

1986 – Raportul celei de-a treia consultaţii pan-ortodoxe pre-sinodale: „Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenistă”, Chambesy

1988 – Raportul Consultaţiei Bisericilor Ortodoxe de Răsărit şi Vechi Orientale

1991 – Declaraţia delegaţilor ortodocşi la adunarea generală a CMB de la Canberra (în fruntea delegaţiei BORu fiind pe atunci mitropolitul Kirill Gundeaev, actualul patriarh)

1993 – Declaraţia de la Balamand

2000 – Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie în care este lăudată Declaraţia de la Toronto din 1950

2001 – Charta oecumenica (CBE)

2006 – Documentul summitului liderilor religioşi de la Moscova

2013 – Declaraţia de unitate de la Busan (CMB)

2016 – Documentele pregătitoare pentru aşa-numitul „Sfântul şi Marele Sinod”

Reacţia noastră de nereceptare a documentelor şi acţiunilor ecumeniste a început în anul 2006, când s-a elaborat rezoluţia finală a summitului liderilor religioşi de la Moscova (în care s-a afirmat că avem un Dumnezeu comun cu toţi participanţii la summit, adică: jidovi, musulmani, buddhişti, hinduişti, tot felul de păgâni şi eretici), summit organizat de către Patriarhia Moscovei şi votat şi acceptat de către Marele Sobor al BORu, de către Sinodul BORu și de către practic toți preoții BORu, de pe amvon, prin intermediul pastoralei patriarhului Alexie la Nașterea Domnului, 2007. Reacția a venit sub formă de scrisori, adresate arhiereilor și sinodului, conferințe tematice împotriva ecumenismului și a participării BORu la diferite acţiuni ecumeniste.

Biserica Rusă a participat activ şi la pregătirea aşa-numitului „Sinod Panortodox” de tristă amintire. În acest context, în perioada 21-22 ianuarie 2016, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir al Moldovei a fost organizat la Chişinău, simpozionul teologic internaţional cu genericul „Sincretismul inter-religios”, având ca temă principală „Sinodul Panortodox – între speranţă şi nelinişte”. Au fost prezentate lucrări ale teologilor din diferite ţări, cum ar fi Grecia, Rusia, Ucraina, România, Moldova, Georgia, iar ca invitat de onoare şi conferenţiar a fost părintele Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Aristotel” din Tesalonic.

În rezoluţia finală a conferinţei s-a subliniat că eventualul Sinod Panortodox este organizat într-un duh clandestin, neortodox, motiv pentru care s-a solicitat ca acest sinod să fie mai curând anulat decât să dezvolte o învățătură străină Bisericii. Iar în caz că sinodul totuși ar urma să aibă loc, s-a cerut ca Biserica Rusă să nu ia parte la acesta.

Textul rezoluţiei simpozionului, semnat la acel moment de 44 de preoţi, 70 de monahi şi peste 1400 de mireni, a fost înaintat către ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, care la rândul său l-a pus la dispoziţia Mitropolitului Ilarion Alfeev şi tuturor ierarhilor doritori din cadrul Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Menţionăm că la acel moment documentele pregătitoare pentru „Sfântul şi Marele Sinod” încă nu fuseseră făcute publice, în ciuda faptului că pregătirile pentru acesta au durat zeci de ani, iar până la momentul desfăşurării acestuia (iunie 2016) mai erau doar câteva luni. Textele documentelor au fost făcute publice abia la 28 ianuarie şi, cu părere de rău, au dovedit că temerile legate de acest mare sinod erau pe deplin justificate.

Imediat după publicarea proiectelor de documente pentru Sinodul Panortodox a apărut un şir de analize şi reacţii negative din partea unor ierarhi, preoți și teologi. Domnul Profesor Dimitrie Tseleghidis a fost rugat să facă o analiză teologică a textelor proiectelor de documente, analiză pe care am înmânat-o tuturor episcopilor Bisericii Ruse exact înainte de întrunirea Sfinţitului Sobor Arheieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-3 februarie 2016) cu participarea a 315 ierarhi, la care nu numai că a fost ignorată rezoluția Simpozionului Teologic de la Chişinău şi toate analizele documentelor pregătitoare (inclusiv cea a domnului profesor Tselenghidis), dar a fost adoptat și documentul „Hotărârea Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-3 februarie 2016)”, în care a răsunat încuviinţarea ereziei ecumenismului prin aprobarea tuturor acţiunilor întreprinse în cadrul pregătirilor Soborului Panortodox (vezi pct. 1-4 ale Hotărîrii), care urma a fi convocat la 18-27 iunie 2016 pe insula Creta, Grecia, în zilele prăznuirii Cincizecimii conform calendarului bisericesc. Punctul trei al acestui document sinodal al Soborului Bisericii Ruse specifica: ”Membrii Soborului Arhieresc atestă că, în forma actuală, proiectele documentelor Sfîntului şi Marelui Sinod nu încalcă curăţenia credinţei ortodoxe şi nu se abat de la tradiţia canonică a Bisericii”.

Chiar dacă într-un sfârșit BORu nu a participat la Sinodul din Creta, totuși, prin aprobarea unanimă a proiectelor de documente pentru ”Sfântul si Marele Sinod” din Creta și împărtășirea duhului lor de către adunarea arhierească a Bisericii Ruse, în lipsa unui protest viu din partea celor ce trebuie să stea la straja Ortodoxiei – a episcopilor Bisericii – Sinodul BORu a căpătat părtășie deplină la fărădelegea săvârșită.

La scurt timp după aceea, o parte din preoţii participanţi la simpozionul din 21-22 ianuarie au mers la mitropolitul Vladimir şi, prezentând o analiză teologică amplă a documentelor pregătitoare, i-au cerut să-şi retragă votul exprimat la Soborul Arhieresc şi să întreprindă măsurile necesare pentru revizuirea textelor documentelor. Cererile preoţilor au fost ignorate. Câteva zile mai târziu, pe 12 februarie, de ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Moscovei – Kirill şi papa Romei Francisc în aeroportul din Havana. Întâlnirea a avut drept pretext persecuţia creştinilor în Orientul Apropiat, însă în declaraţia comună semnată de cei doi, alcătuită din 30 de puncte, se face o binecuvântare comună, fapt interzis categoric de sfintele canoane, după care se afirmă că cei doi sunt „fraţi de credinţa creştină” şi se vorbeşte despre „pierderea unităţii, ca urmare a slăbiciunii şi păcatului omenesc”, atribuindu-le papistaşilor caracter eclezial.

Având în vedere cele expuse mai sus, următorul pas logic întreprins pentru păstrarea neîntinată a propriei mărturisiri a Credinţei Ortodoxe şi pentru a atrage atenţia comunităţii ortodoxe asupra devierilor strigătoare la cer ale ierarhilor noştri de la însăşi esenţa slujirii lor bisericeşti, dar şi pentru revenirea lor sub rânduiala sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, începând cu data de 14 februarie 2016, două mănăstiri şi un grup de preoţi din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (BORu), au decis să înceteze pomenirea arhiereului locului în baza canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, precum și în conformitate cu întreaga învățătură a Bisericii cu privire la părtășia cu un eres și propovăduitorii lui.

Retrospectiva evenimentelor după întreruperea pomenirii

  1. BORu deocamdată nu a acceptat Sinodul din Creta ca unul pan-ortodox din motiv că el nu a reflectat unitatea pan-ortodoxă, lipsind 4 biserici locale, dar nu și din motiv că la acesta s-a legiferat și institutionalizat erezia ecumenistă la nivel pan-ortodox. Pe de altă parte, activitatea ecumenistă a BORu continuă nestingherit la toate nivelele până în ziua de azi, de aceea constatăm că refuzul recunoașterii pseudo-sinodului din Creta nu înseamnă și renunțarea la erezia ecumenistă.
  2. Durerea noastră s-a mărit și mai mult când am aflat despre participarea BORu la cea de-a 14-a sesiune plenară la Chieti, în Italia, în perioada 15-22 septembrie 2016, cu așa zisa ”biserică” romano-papistașă, însoțită de încălcări canonice, rugăciuni cumune, precum și legiferarea ereziei ecumeniste în rezoluția finală a sesiunii.
  3. Cu mare jale urmărind acțiunile conducerii BORu, în subordinea canonică a căreia se află și Biserica locală din Moldova, suntem nevoiți să menționăm că apostazia în Biserica Rusă se dezvoltă cu pași grăbiți chiar și după sinodul din Creta, la celelate încălcări adăugând și faptul că pe data de 18 octombrie 2016 patriarhul Kirill l-a decorat cu ordinul Sf. Serghie de Radonej de ordinul II pe așa numitul ”arhiepiscop al Bisericii Anglicane”, Justin Welby, cel care hirotonește episcopi femei, homesexuali, atribuind astfel un caracter eclesial instituției pe care o conduce, nemaivorbind de rugăciuni comune și alte încălcări de ordin canonic și dogmatic care s-au săvârșit la această întâlnire de către comisia BORu în Marea Britanie.
  4. Adăugăm și ierurgiile comune, oficiale și publice, săvârşite de către arhierei BORu împreună cu așa-zișii „arhierei ai bisericii apusene şi protestante”.
  5. Participarea publică şi pe scară largă a arhiereilor BORu la deschiderea moscheelor, cu lauda acestui fapt, și rugăciunile comune săvârşite acolo.

Cu această ocazie, considerăm de cuviință să vă împărtășim câte ceva din experiența noastră legată de întreruperea pomenirii și modul în care am acționat și am gândit, având în vedere că am întrerupt comuniunea cu episcopii noștri de mai bine de un an. Rugăm ca experiența noastră să fie privită cu îngăduință, chiar dacă în cele întreprinse am căutat să urmăm învățăturile părinților Bisericii, totuși, de am greșit în ceva, nădăjduim ca aceasta să nu fie spre sminteala cuiva, ci aflând de greșeală, să ne alegem cu toții cu folos. Deci, pe parcursul perioadei în care am întrerupt pomenirea, noi:

  1. Am menținut legătura de dialog cu episcopii noștri, îndemnându-i spre mărturisire ortodoxă publică;
  2. Spre bucuria noastră, la puţin timp după ce noi am întrerupt pomenirea, episcopul Petru de Ungheni şi Nisporeni, cu care am menţinut legătura de dialog, a făcut o mărturisire publică împotriva ecumenismului.
  3. Am continuat să ne adresăm conducerii BORu, sinodului BORu, arhiereilor din BORu, instiţutiilor teologice din BORu, cu cerinţa de a se condamna erezia ecumenistă cu toate manifestările sale, nerămânând indiferenţi faţă de soarta BORu.
  4. Pe parcursul întregii perioade în care ne-am aflat în îngrădire faţă de erezia ecumenistă, noi nu am trecut cu de la sine putere în subordinea canonică a vreunui alt episcop, căci nădăjduim la convocarea unui adevărat Sinod Pan-ortodox care va condamna eresul ecumenist şi va orândui şi problemele de ordin administrativ-canonic ce au intervenit ca urmare a răspândirii acestei învăţături eretice.
  5. Am înştiinţat creştinii despre nivelul apostaziei în BORu prin toate mijloacele posibile: internet, ziare, conferinţe publice, omilii de pe amvon şi discuţii particulare.
  6. Exemplul propriu de îngrădire faţă de erezie, precum şi condamnarea ei publică, sunt foarte grăitoare pentru creştini. În afară de aceasta, noi îi îndemnăm pe toţi binecredincioşii să cerceteze învăţătura Sfinţilor Părinţi cu privire la comuniunea cu ereticii, astfel încât fiecare să poată face o alegere benevolă, asumată conform conştiinţei sale ortodoxe, dacă poate sau nu să rămână în comuniune cu ecumeniştii.
  7. Noi îi primim pe toţi creștinii ce mărturisesc ortodox, chiar dacă încă mai frecventează bisericile unde ierarhii sunt pomeniţi, oferindu-le timp pentru a înţelege şi a se dumiri cu privire la trista situaţie ecleziologică în care ne aflăm. Considerăm că viitorul Sinod Pan-ortodox ar trebui să traseze limitele iconomiei şi acriviei în acest subiect.
  8. Considerăm că în ceea ce priveşte conslujirea cu preoţii ce mărturisesc ortodox, dar nu au întrerupt pomenirea ierarhului locului din motivul propovăduirii sau comuniunii cu ecumenismul, această practică ar trebui să se încadreze în limitele descrise de Sfinţii Părinţi, în particular în scrisorile Sf. Teodor Studitul (De ex. Scrisoarea 49 – Către fiul Naucratie).
  9. Nu ne-am izolat faţă de cei ce continuă să pomenească ierarhii, ci păstrăm legătura cu toţi clericii şi mirenii ce doresc să afle mai multe despre noi şi gestul nostru, fiind vorba de discuţii şi dezbateri pe tema nepomenirii şi ereziei.
  10. Considerăm că în această vreme de grea încercare pentru ortodocşi, este foarte important să ne silim să păzim „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef. 4:3) şi să căutăm, mai presus de toate, să rămânem credincioşi lui Hristos, evitând până la o vreme subiectele ce nu ating învăţătura de credinţă, dar ar putea pricinui dezbinare.

De asemenea dorim să știm care este planul pe termen scurt, mediu și lung în privința luptei antiecumeniste.

  • Se dorește să se creeze o jurisdicție nouă?
  • Se va reîmpărți teritoriului canonic?
  • Sau nu se va crea altă jurisdicție peste cele 15 Biserici locale recunoscute canonic, într-același timp ținând legătura și comuniunea euharistică la nivel pan-ortodox cu cei ce au întrerupt pomenirea, și lucrând cu toți cei cu care se poate a lucra, în vederea condamnării ecumenismului și mărturisirii ortodoxe, având ca principal scop osândirea ecumenismului de către Bisericile locale, dar și la nivel pan-ortodox prin convocarea unui Sinod?

Tuturor participanţilor la acest Simpozion Interortodox le dorim ca Dumnezeu să-i lumineze şi să le călăuzească paşii spre tot lucrul bun, spre slava lui Dumnezeu. Totodată, nădăjduim că Simpozionul va dezbate d.p.d.v. patristic și ştiinţifico-teologic practica întreruperii pomenirii ierarhilor eretici, va osândi pseudo-sindoul din Creta şi toate ereziile ecleziologice şi practicile numite generic „panerezia ecumenistă” şi va oferi nişte răspunsuri patristice la problemele pe care, în parte, le-am descris în acest mesaj de salut.

Vă mulţumim pentru toată râvna şi efortul de care daţi dovada în apărarea Dreptei Credinţe. Vă suntem recunoscători şi vă dorim Binecuvântarea lui Dumnezeu peste tot ceea ce întrerprindeţi.

Cerând sfintele voastre rugăciuni,
Delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova

1 Scrisoarea 425, Logofatului Pantoleon

Evaluarea ortodoxă a „sinodului” din Creta – Declaraţia din Chişinău

Dezaprobarea hotărârilor ”Sinodului” din Creta

În cadrul discuției de la masa rotundă care a avut loc la Chișinău, în capitala Republicii Moldova, pe data de 29 iunie (12 iulie după noul calendar) 2016, în ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, având ca obiect recentul Sinod de la Kolimbari din Creta, au rezultat următoarele poziții fundamentale:

  1. ”Sfântul și Marele Sinod” întrunit în Creta în intervalul 16-27 iunie 2016 și-a tăgăduit și propriul nume, și așteptările pliromei sănătoase a Bisericii.
  2. Și-a tăgăduit propriul nume, pentru că, judecat din punct de vedere teologic, s-a dovedit că nu este nici ”sinod”, nici ”sfânt”, nici ”mare”. Nu este un sinod ortodox, pentru că nu corespunde criteriilor și măsurilor adevăratelor Sinoade cunoscute în istoria Bisericii Ortodoxe; pentru că întrerupe tradiția sinoadelor ortodoxe, nu este o continuare a acestora, constituie un abuz și inovație sinodală. A construit un ”nou tip de sinod”, așa cum s-a lăudat unul dintre Întâi-stătători, Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios. Este un sinod al Noii Epoci și al Ecumenismului.
  3. Nu este un sinod sfânt nici din punct de vedere formal, nici real, nici canonic, pentru că a luat hotărâri contrare hotărârilor Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, iar în ce privește abordarea ereziilor nu este ”următor Sfinților Părinți”. Deși relația Bisericii Ortodoxe, celei Una, cu eterodocșii s-a dovedit subiectul central al Sinodului, care pentru a-l dezbate a consumat mult timp și efort și a condus la mari tensiuni, cu toate acestea, pentru prima oară în istoria Bisericii, un Sinod cu atât de mari ambiții nu i-a numit și nu i-a condamnat pe eretici. Nicăieri în textele acestui Sinod nu există cuvântul ”erezie”. Dimpotrivă, numește ”biserici” ereziile monofizitismului, papismului și ale protestantismului, evaluează pozitiv textele Dialogurilor Teologice, dintre care unele sunt pline de erezii eclesiologice, ca de pildă textul de la Balamand (1993), cel de la Porto Alegre (2006), cel de la Ravena (2007) și textul de la Busan (2013); elogiază atotereticul ”Consiliu Mondial al Bisericilor” (WCC) și recomandă să fie continuată înjosirea Bisericii prin participarea noastră acolo și punerea Bisericii pe picior de egalitate cu așa-zisele biserici ale protestantismului. Legiferând, deci, participarea noastră, ce are o proastă prestație, și ascunzându-se trădarea reprezentanților ortodocși la Dialoguri, este ascuns în același timp și faptul că nu s-a înregistrat până azi nici nu progres teologic înspre adevăr, la absolut nici un dialog teologic. În plus, pentru prima oară în istoria Bisericii, un sinod i-a invitat la lucrările sale pe eretici ca observatori, dimpreună cu care au avut loc și rugăciuni în comun. Spre deosebire de toate acestea, răsună azi în inima noastră, în ziua de pomenire a Cuviosului Paisie Aghioritul (†1994), cuvântul său de mare actualitate: ”Ceea ce se cere de la fiecare ortodox este să le provoace și eterodocșilor neliniștea cea bună, ca să înțeleagă și ei că se află în înșelare, să nu se mai odihnească în chip mincinos cu gândul lor și astfel să se lipsească în această viață de bogatele binecuvântări ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se lipsească de multele binecuvântări veșnice ale lui Dumnezeu”[1]. 
  4. Sinodul de la Kolimbari nu poate fi numit nici ”mare”, pentru că nu au fost chemați să ia parte toți episcopii, și, prin urmare, o mare parte a pliromei nu a fost reprezentată. Pe de altă parte, cei puțini episcopi convocați nu au putut să-și manifeste opțiunea prin modul canonic de alegere, adică prin vot. Cei prezenți, care aveau și drept de alegere, au participat fără drept de vot și cu dreptul de a vorbi într-un interval limitat de timp. Din totalul de aproape 800 de episcopi ai Bisericii a-toată-lumea drept de vot au avut doar cei 14 Întâi-stătători, și pentru că dintre aceștia lipseau 4, în cele din urmă au votat 10, adică 1/80 din totalul episcopilor care trebuia să fie prezenți și să poată vota. Practica aceasta este fără precedent și arbitrară în istoria noastră bisericească, deoarece încalcă grosolan eclesiologia Sinoadelor Ortodoxe, care presupune egalitatea tuturor arhiereilor, lucru care se vede în votul lor egal. În esență, eludarea aceasta a egalității episcopale și elitismul fără precedent menționat mai sus introduce consacrarea unui un fel de ”Papă colectiv”, adică a Întâi-stătătorilor, care nu mai sunt primii între egali (“primi inter pares”), ci primii fără egal (“primi sine paribus”). La cel mai înalt nivel bisericesc, absența celor patru Biserici, a Antiohiei, a Rusiei, Bulgariei și Georgiei (dintre care prima face parte dintre cele cinci Patriarhii vechi), așadar, aceste patru Biserici absente reprezintă aproximativ 70% dintre creștinii ortodocși, dovedește cu atât mai mult că acest Sinod nu este ”mare”, ci mic, și, desigur, nici ortodox nu este, ci o simplă Conferință inter-ortodoxă lărgită.
  1. Sinodul și-a tăgăduit nu doar numele, ci a înșelat și așteptările pliromei Bisericii; dintre acestea, două aveau prioritate maximă pentru soluționarea vechilor schisme provocate de inițiativele conducerii bisericești, și pentru prevenirea altor dezbinări și tensiuni: trebuia să se soluționeze, prin revenirea la vechiul calendar părintesc, problema calendarului bisericesc, care a fost reformat abuziv, fără hotărâre panortodoxă, și rupe de aproape 100 de ani unitatea liturgică a ortodocșilor. Și, cel mai important, o măsură pe care trebuia să o ia Sinodul era condamnarea fără echivoc a panereziei ecumenismului, care de 100 de ani îi corupe pe ierarhii și teologii Bisericii, abandonând Tradiția Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și denigrându-i ca extremiști și fanatici pe cei care se luptă pentru păstrarea acestei Tradiții. Dimpotrivă, Sinodul de la Kolimbari, în discutabilul și contestabilul text ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, a procedat la un soi de ”amestec incompatibil” al Ortodoxiei cu ereziile. A formulat în acest text unele adevăruri ortodoxe, pe care însă le-a amestecat cu afirmarea ereziilor papismului și ecumenismului. Încă și propunerile de îndreptare a textului întăresc acest amestec al ecumenismului și sincretismului. Astfel, în loc de acrivie teologică în subiectele credinței, sunt introduse – iarăși, pentru prima oară în istoria Sinoadelor Bisericii – formulări în sine contradictorii și care, din punct de vedere teologic, se neagă pe ele însele, o ambiguitate intenționată, care azi ni se prezintă frumos ca ”diplomație bisericească”, câtă vreme, în fapt, constituie o ipocrizie vicleană și coruptă. Formularea unei eclesiologii eretice, adică acceptarea precaută, dar evidentă a ”bisericilor eterodoxe” în textul despre care vorbim, anulează însăși aspirația Sinodului de la Kolimbari de a face cunoscută lumii unitatea Bisericilor Ortodoxe, pentru că neagă eclesiologia ortodoxă formulată ortodox de-a lungul veacurilor și care constituie premisa unității bisericești. Potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur, ”când toți credem la fel, atunci există unitate […]. Acest lucru este unitatea credinței, când toți suntem una, când toți avem la fel conștiința legăturii noastre”[2]. Potrivit Sfântului Atanasie cel Mare, ereticii nu pot fi considerați credincioși ai lui Hristos: ”Ce credință există la aceștia, la care nici cuvintele, nici textele nu sunt sigure, ci toate sunt pervertite și se schimbă din timp în timp?”[3]. O condamnare oficială a textului respectiv ar constitui, prin urmare, ascultare și slujire în sensul unității Bisericii. Și toate celelalte texte ale Sinodului, insuflate de relativism teologic, prezintă probleme serioase; este în acest sens semnificativ exemplul textului ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, care este problematic din punctul de vedere al Sfintelor Canoane și al eclesiologiei, căci propunerea de acceptare a căsătoriilor mixte ca ”iconomie” este extrem de neteologică din punct de vedere eclesiologic. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic recomandă riguros anularea și dizolvarea unei asemenea căsătorii ca fiind concubinaj nelegiuit din punct de vedere bisericesc. Astfel, așa-numitul ”Sinod” nu introduce iconomia, ci o foarte gravă fărădelege canonică, cu foarte grave consecințe eclesiologice. Din motivele de mai sus, hotărârile Sinodului din Creta nu au caracter obligatoriu pentru Biserică și sunt în esență invalide.
  1. Ceea ce trebuie să se întâmple după eșecul Sinodului din Creta, ca să se poată lua hotărâri credibile și clare, nu ambigue și contradictorii, așa cum a luat acesta, este să aibă loc o înțelegere între acele Biserici care au lipsit din motive dogmatice și eclesiologice și episcopii cărora fie li s-a refuzat participarea, fie au participat, dar nu au semnat textul contestat, și, de asemenea, Sfântul Munte și pliroma sănătoasă a Bisericii care nu este de acord cu acest Sinod. Așa încât să fie respinse sinodal hotărârile nule și neavenite ale Sinodului, mai ales acest text ecumenist, și să aibă loc o condamnare sinodală oficială a ecumenismului ca erezie. Să se facă, de asemenea, efortul de revenire la vechiul calendar, așa încât să fie tămăduite rănile trecutului și să fie prevenite noi divizări și tensiuni. Acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică, conduce cu alte cuvinte la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și cea a unei biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o biserică a multelor ”biserici eterodoxe”. Astfel, Trupul lui Hristos, Biserica[4], se prezintă ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”[5], ci este un ”Hristos împărțit”[6], cu multe ”păreri”, adică credințe dogmatice, diferite[7]. Și, cu toate că Biserica este mijlocul prin care ”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”[8], ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”[9]. Obligativitatea unei condamnări sinodale a acestui text, dar și a ecumenismului în general, rezultă clar și din constatarea Cuviosului Maxim Mărturisitorul în legătură cu monoteliții. Potrivit acesteia nu e de ajuns ”să dispară” sau ”să se treacă sub tăcere” un text eretic care a fost aprobat sinodal, ci se impune condamnarea lui sinodală, așa încât să nu vatăme sufletele care îl citesc: ”A fost dat jos de pe zidurile de piatră, nu însă din minţi şi din suflete. Să se primească condamnarea acestor lucruri expusă prin dogme şi canoane evlavioase de Sinodul din Roma (Lateran, 649) (Pentru Sfântul Maxim Sinodul Lateran din 649 avea autoritatea unui Sinod Ecumenic) şi atunci şi peretele cel din mijlocul nostru va cădea (Efeseni 2: 14) şi nu vom mai avea nevoie de îndemnuri[10].
  1. Aici, însă, se cuvine să amintim, legat de conștiința dogmatică a tuturor membrilor Bisericii, și a mirenilor, că pomenirea episcopilor ”în biserici” nu este necondiționată, ci depinde de credința dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniți – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce ”drept învață cuvântul adevărului” lui Hristos sau, cu alte cuvinte, așa cum condiționează Sfânta Scriptură: ”pentru că aceștia priveghează pentru sufletele noastre”[11]. Potrivit eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a inspirat și dreptul bisericesc (”bizantin”) imperial, menirea Patriarhului este: mai întâi, pe cei pe care i-a primit de la Dumnezeu să îi păzească în bună-credință și în bună cuviința vieții; apoi, pe toți ereticii, după măsura posibilităților sale, să îi întoarcă la Ortodoxie și la unitatea Bisericii (eretici se numesc după legi și canoane și cei care nu au comuniune cu Biserica Sobornicească). Acest lucru, pentru că Patriarh înseamnă a fi chip viu și însuflețit al lui Hristos, care afirmă adevărul prin fapte și cuvinte[12].

Deci, la fel cum nu ne închinăm la icoana zugrăvită a lui Hristos, dacă aceasta, într-o logică nestoriană, nu păstrează monogramele mărturisirii dumnezeirii Lui (Ὁ Ὢν, [Cel ce este,] ΙC XC) sau celelalte însușiri cunoscute din Sfânta Scriptură și Tradiție ale firii Lui omenești, tot la fel, nu se recunoaște nici în persoana Episcopului Bisericii ”chipul viu al lui Hristos”, atunci când acesta nu păstrează mărturisirea dogmatică a Bisericii, adică a Trupului lui Hristos. Aceasta este și esența celui de-al 31-lea Canon Apostolic și al celui de-al 15-lea Canon al Sfântului Sinod I-II din timpul Marelui Fotie (861) despre întreruperea comuniunii cu episcopul locului.

semnături preoţii basarabeni
Semnăturile clericilor basarabeni
semnături
semnăturile Pr. Theodoros Zisis, Pr. Matei Vulcănescu, Dimitrios Tselenghidis, etc.
semnatura PS Longhin Jar
Semnătura PS Longhin Jar de susţinere a declaraţiei din Chişinău

Text întocmit de Pr. Prof. Univ. Theodoros Zisis și de dl. Prof. Univ. Dimitrios Tselenghidis

Sursa: Ortodoxia Catholica

Sursa foto: Apărătorul

Sursa greacă: http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă

[1] Epistole, Editura Sfânta Sihăstrie ”Sfântul Evanghelist Ioan Teologul”, Tesalonic 2008, p. 149 și urm.

[2] Tâlcuire la Epistola către Efeseni 11, 3· PG 62, 83· «…ὅταν πάντες ὁμοίως πιστεύομεν, τότε ἑνότης ἐστί … Τοῦτο γάρ ἐστιν ἑνότης Πίστεως, ὅταν πάντες ἓν ὦμεν, ὅταν πάντες ὁμοίως τὸν σύνδεσμον ἐπιγινώσκομεν».

[3] Despre Sinoadele din Ariminum și Seleucia 38, PG 26, 760· «Ποία πίστις παρὰ τούτοις, παρ΄ οἷς οὐ λόγος, οὐ γράμμα βέβαιον, ἀλλὰ πάντα κατὰ καιρὸν ἀλλάσσεται καὶ μεταβάλλεται;».

[4] Efeseni 1: 22-23; Coloseni 1: 24.

[5] I Coriteni 2: 16.

[6] I Corinteni 1: 13: ”Oare s-a împărţit Hristos?”.

[7] Vezi și Efeseni 4: 5: ”Este un Domn, o credinţă, un botez”.

[8] Efeseni 3: 10: ”… pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”.

[9] Sedealna I de la Utrenia din Miercurea de după Cincizecime, ”Venind Duhul Sfânt prin a Sa putere, Hristoase, precum ai făgăduit Apostolilor, a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită; ci sălășluiește-l și întru noi, rugămu-ne Ție, Bunule, Iubitorule de oameni”.

[10] Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ αὐτοῦ ἐξορίᾳ, ἤτοι ἐν Βιζύῃ 12, PG 90, 145 B.C. «ΘΕΟΔ.: Ἐκεῖνος ὁ χάρτης κατηνέχθη καὶ ἀπεβλήθη. ΜΑΞ.: Κατηνέχθη ἐκ τῶν λιθίνων τοίχων, οὐ μὴν ἐκ τῶν νοερῶν ψυχῶν. Δέξωνται τὴν κατάκρισιν τούτων τὴν ἐν Ρώμῃ συνοδικῶς ἐκτεθεῖσαν δι΄ εὐσεβῶν δογμάτων τε καὶ κανόνων, καὶ λέλυται τὸ μεσότοιχον καὶ προτροπῆς οὐ δεόμεθα».

[11] Evrei 13: 17: ”Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos”.

[12] Ἐπαναγωγή, τίτλος Γ΄, cap. α΄ & β΄· «Πατριάρχης ἐστὶν εἰκὼν ζῶσα Χριστοῦ καὶ ἔμψυχος, δι΄ ἔργων καὶ λόγων χαρακτηρίζουσα τὴν ἀλήθειαν […] Σκοπὸς τῷ Πατριάρχῃ πρῶτον μέν, οὓς ἐκ Θεοῦ παρέλαβεν, εὐσεβείᾳ καὶ σεμνότητι βίου διαφυλάξαι, ἔπειτα δὲ καὶ πάντας τοὺς αἱρετικοὺς κατὰ τὸ δυνατὸν αὐτῷ πρὸς τὴν ὀρθοδοξίαν καὶ τὴν ἕνωσιν τῆς Ἐκκλησίας ἐπιστρέψαι (αἱρετικοὶ δὲ τοῖς νόμοις καὶ τοῖς κανόσι καλοῦνται καὶ οἱ τῇ Καθολικῇ μὴ κοινωνοῦντες Ἐκκλησίᾳ)».

Reprezentanți ai diasporei moldovenilor din Elveția vin întru susținerea preoților ce au întrerupt pomenirea

Preasfințite Părinte Mitropolit al Moldovei Vladimir,

Preasfințiți Părinți Membri ai Sinodului Mitropoliei Moldovei,

Cu fiască supunere și cu multa agonie sufletească urmărim din diaspora, noi moldovenii plecați de acasă la muncă, în legătură cu ultimele evoluții ale problemelor bisericești din Republica noastră, de care Biserică depinde și mântuirea sufletelor noastre. De aceea ne-am hotărât să vă scriem această scrisoare deschisă în care să ne exprimăm îngrijorarea faţă de hotărârea Sinodului Mitropoliei Moldovei, și anume că textele de la ultima consultare presinodală sunt întru totul ortodoxe, nu ar atinge cu nimic dogma Bisericii Ortodoxe şi că întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kirill nu calcă cu nimic dogmele și canoanele Bisericii Ortodoxe. Dar noi observăm, ca și mădulare vii ale Bisericii lui Hristos, care sunt înzestrate cu rațiune de la Dumnezeu, că textul comun semnat de Papa și de Patriarhul Kirill începe cu o Binecuvântare comună, ca și cum cei doi ne-ar binecuvânta împreună, iar Sfintele Canoane ne spun ca să nu acceptăm binecuvântare din partea ereticilor. Aici un Patriarh Ortodox împreună cu un eretic ne binecuvintează? Apoi se vorbește despre erezia papistă ca fiind Biserică… Iar în privința textului de la Chambesy, într-adevăr nu se schimbă Calendarul bisericesc, nu se schimbă Sfintele Posturi, dar se schimbă însăși esența Bisericii, și anume se vorbește despre „biserici” în afara Bisericii noastre Pravoslavnice, ceea ce aduce atingere Crezului nostru. Ori credem că e o Biserică, ori credem că sunt și alte „biserici”, biserici „nedepline”? Apoi legiferarea participării Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al bisericilor ca parteneri egali, și de aici deschiderea ușii către toate rugăciunile în comun cu toți protestanții și neoprotestanții și acceptarea lor că au și ei „credință într-o Treime și într-un Hristos Fiu al lui Dumnezeu Întrupat, fără icoane, fără sfinte moaște, fără Biserică, fără nimic.

Sfinții Părinți pentru o singură erezie tăiau din Trupul Bisericii pe eretici, iar Înaltpreasfinţiile Voastre, prin semnătura voastră că sunteți de acord, îi faceți și „membri ai bisericii” cu mântuire și Har? Cunoaștem și noi, deși suntem mireni, erezia „minimalismului dogmatic” în care se spune că dacă crezi în Treime și în Hristos ești și tu „biserică” dar „nedeplină”. Aceasta este o mare blasfemie la adresa învățăturii despre Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Înaltpreasfinţiţi Părinți,

Noi ne solidarizăm cu Părinții, Stareții și monahii care au oprit pomenirea Înaltpreasfinţiilor Voastre și a Preafericitului Patriarh Kirill, pentru că nu poți să fii și cu Adevărul și cu minciuna în același timp. Îi felicităm și suntem alături de ei, așteptând ca Adevărul Hristos să biruiască în aceasta încercare grea pentru Biserică.

Cu fiască supunere,

Galina Negrei, Victor Negrei şi mulţi alţi creştini ortodocşi moldoveni din Elveţia.

Sursa: aparatorul.md

„Sunt împotriva ereziei ecumenismului cu toate manifestările sale” – răspunsul PS Petru la declaraţia celor 8 mănăstiri din eparhia sa

Textul de faţă reprezintă răspunsul episcopului Petru de Ungheni şi Nisporeni (Mitropolia Moldovei, Patriarhia Moscovei) la declaraţia a 8 mănăstiri din cuprinsul eparhiei sale în care s-a afirmat că dacă până pe 4 aprilie nu se va lua atitudine de osândire a textelor pentru ”Sfântul și Marele Sinod”, acestea vor întrerupe pomenirea ierarhilor la sfintele slujbe.

Către stareţii şi stareţele de mănăstiri

din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Nimic nu este mai puternic

decât conştiinţa care te mustră

şi nimic nu este mai încurajator

 decât conştiinţa împăcata”

Sf . Maxim Marturisitorul

Trecem toţi printr-o perioadă grea în care Biserica lui Hristos este primejduită din pricina multor provocări, dar mai ales din cauza celei mai periculoase erezii ale vremurilor noastre, anume ecumenismul, care încearcă să altereze concepţia despre Biserică, atentând la Dogma despre Biserica cea Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească. Nu în zădar Cuviosul Părinte Iustin Popovici, Sfântul dogmatist al veacului al XX-lea , o numeşte ”Panerezie a secolului”.

Luând cunoştinţă cu adresarea stareţilor şi stareţelor de mănăstiri cu obştile lor monahale (în număr de peste 260 de persoane) privind dezacordul legat de „Sfântul şi Marele Sinod” din iunie 2016 şi de textele proiectelor de documente pentru acest „Sinod” precum şi analizele teologice indicate în adresare, cu regret am constatat că textele documentelor pentru acest Sinod, conţin ambiguităţi şi contradicţii grave (Biserica e Una şi în acelaş timp sunt şi „alte Biserici”). O altă problemă majoră a acestui „Sinod Panortodox” este faptul că nu e numit „Ecumenic” aşa cum ar trebui să se numească un Sinod a Toată Ortodoxia, care mai are şi pretenţia de a se numi „ultimul criteriu de judecată în probleme de credinţă”, dar în acelaşi timp nerecunoscând aşa cum era firesc să o facă, Sinoadele de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare şi Sfântului Grigorie Palama ca ecumenice (Sinoade ce au anatematizat erezia papistă – Filioque şi primatul papal şi graţia creată) , prin care ar fi arătat că e continuator al Tradiţiei Sinodale a Bisericii şi ar fi putut fi receptat ca Ecumenic.

Vă confirm că sunt împotriva ereziei ecumenismului cu toate manifestările sale şi mărturisesc că textele documentelor pentru Soborul Panortodox în forma lor actuală sunt inadmisibile şi necesită să fie revizuite în duhul patristic şi al tradiţiei bisericeşti în vederea condamnării ecumenismului, iar dacă acest Sinod nu va condamna ecumenismul şi „Consilul Mondial al Bisericilor” ci din contra, îl va lăuda, consider că nu trebuie (ca Biserica Autocefală) să participăm la un astfel de Sobor. Unitatea Bisericii stă în pazirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor Dreptei Credinţe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, deci dezbinaţi de Biserică (schismaticii) sunt toţi care cugetă osebit de Sfinţii Bisericii, ne spune Sfântul Teodor Studitul. Hristos a numit Sobornicească Biserica Sa deoarece numai Ea pastrează Adevărul şi Mărturisirea de Credinţă, fără de care nimeni nu se poate mântui. Multi spun ca acest Sinod nu se va ocupa de Dogme, ca nu va schimba Calendar, nici postul, nici monahismul si nici randuiala Slujbelor Bisericii, lasandu-ne sa dormim linistiti. Dar acestia nu ne spun ca se schimba inasi Dogma (Adevarul veşnic descoperit de Dumnezeu absolut necesar pentru mantuirea oamenilor) despre ce inseamna Biserica, inducandu-ne ideea cum ca Biserica ar cuprinde toate confesiunile desparţite de Ea, numindu-le „Biserici nedepline” cu Har, Taine, Succesiune Apostolica si Mantuire.

Si pe plan local, sunt pentru retragerea din aşa numitul Consiliul Mondial al Bisericilor şi folosirea unei terminologii strict teologice şi bisericeşti precum şi condamnarea oricărui alt document ecumenist din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Menţiunea sfinţiilor voastre despre trista moştenire a multitudinii gruparilor (caselor) sectare în cuprinsul Episcopiei, reconfirmă greaua povară pe care o avem. Iata ca interzicerea oricărei practici de prozelitism în cadrul dialogurilor interreligioase şi a Consiliului Mondial al Bisericilor, nu facilitează în nici un fel reîntoarcerea la adevar a sufletelor rătacite. Iar întîlnirile şi rugaciunile comune între ortodocşi şi alţi reprezentanţi ai aşa zisei lumi creştine, cum ar fi, spre exemplu luterani, protestanţi, papistaşi şi alţi eretici, debusolează definitiv conştiinţa ortodoxă a creştinilor. Ne rugăm să ne întarească Bunul Dumnezeu să aducem lumina credinţei în inimile însetate pentru ca toată suflarea să laude pe Domnul în Duh şi Adevăr. Desigur, tot mai greu e să facem acest lucru, deoarece mişcarea ecumenistă nivelează Biserica Ortodoxă cu toate rătăcirile şi ereziile şi nu mai discern oamenii unde este adevărul, învinuind Biserica Ortodoxă de relaţii fraterne cu alte culte aşa zis creştine. În afară de adresarea mănăstirilor, alţi parohi de biserici şi grupuri întregi de creştini au venit la Episcopie cu aceleaşi temeri şi îngrijorări privind Soborul Panortodox. Am discutat cu fiecare în parte câte, 3-4 chiar şi până la 5 ore despre problema ecumenismului şi efectele devastatoare ale acestuia.

Ne aflăm iubiţii mei în perioada Postului Învierii de aceea vă îndemn prin cuvintele Sfântul Antim din Chios „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să urce spre ceruri şi-i daruieşte harisme dumnezeieşti” la post şi rugăciune, pentru ca înfrînându-ne trupurile şi patimile cu smerenie să ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu care este Dătătorul a tot binenele să nu ne lase pe noi fiii Săi pradă vrajmaşului. Domnul nostru cel în Treime Sfânt, Slăvit şi Închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt cu nemăsurata lui Înţelepciune le veghează şi le îndreaptă pe toate şi ne învaţă că ”Fără Mine nu putei face nimic.” (In 15-5).

În urma întîlnirii cu stareţii şi stareţele de mănăstiri din cuprinsul episcopiei, s-a hotărît de a pomeni în continuare ierarhia Bisericii, iar ca protest faţă de prevederile din textele documentelor pentru Soborul panortodox, până la acesta, se binecuvinteaza stare de rugăciune pe întreg cuprinsul episcopiei. Textele documentelor nu sînt în varianta sa finala, deci avem nădejde că vor suferi modificări în duh patristic. În fiece parohie s-a desemnat câte o persoană şi după un grafic stabilit va citi câte o oră, zilnic, psaltirea.

Iar cinului monahal se binecuvinteză zilnic pînă la asa zisul Soborul din iunie să rostească trei sute de ori rugaciunea lui Iisus, o sută de ori către Maica Domnului, cinci zeci de ori către toţi Sfinţii şi cinci zeci de ori către Îngerul păzitor; miezonoptica şi utrenia să se săvîrşească zilnic la orele 24.00; psaltirea neadormită, astfel încât, neâncetat să se înalţe sfinte rugăciuni punând nădejdea în cuvintele Mântuitorului ”Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte întru marturisirea Credinţei Dreptslăvitoare!

+ Petru

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI

Sursa: episcopia-ungheni.md

8 mănăstiri din Rep. Moldova declară că vor întrerupe pomenirea patriarhului și episcopului locului dacă până pe 4 aprilie nu se va lua atitudine de osândire a textelor pentru ”Sfântul și Marele Sinod”

Pe data de 31 martie 2016, 8 egumeni şi egumene din cuprinsul episcopiei de Ungheni și Nisporeni (Mitropolia Moldovei, Patriarhia Moscovei) au depus o adresare din numele obştilor acestor mănăstiri către episcopul locului, PS Petru. Este vorba de mănăstirile Hârjauca, Veveriţa, Hârbovăţ, Hâncu, Vărzăreşti, Frumoasa, Sf. Mc. Gheorghe (Ungheni) şi Sf. Vv. Ştefan cel Mare şi Sfânt (Nisporeni).

În adresare obştile monahale îşi exprimă protestul faţă de textele proiectelor de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod şi, în special, faţă de adoptarea acestor texte de către Soborul Arhieresc al BORu şi cer condamnarea pan-ereziei ecumenismului şi a celor ce o susţin. Dacă până pe 4 aprilie curent ierarhia nu va lua o asemenea poziţie, egumenii declară că vor aplica îngrădirea canonică de întrerupere a pomenirii ierarhiei la sfintele slujbe, aplicând canonul 15 de la Sinodul I-II de la Constantinopol.

Amintim că în luna februarie alţi 12 clerici şi 2 mănăstiri din Rep. Moldova au întrerupt pomenirea ierarhului locului şi a patriarhului Kirill pe motiv de propovăduire a ereziei ecumeniste, aplicând acelaşi canon 15. Iar în Eparhia Cernăuţi a Mitropoliei Ucrainei (Patriarhia Moscovei), episcopul vicar PS Longhin (Jar) de Bănceni a încetat pomenirea Patriarhului Kirill la sfintele slujbe de la începutul lunii martie 2016 din aceleaşi motive menționate mai sus.

Mai jos aveţi textul integral al declaraţiei celor 8 mănăstiri.

Preasfinției sale,

Preasfințitului PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni,

Preasfințite stăpâne,

Cunoscându-vă ca pe un adevărat arhipăstor care, în duhul dragostei și al jertfirii, în multe trude râvnește pentru Biserică, pentru vechile așezăminte monahale și pentru toți dreptslăvitorii creștini care se află sub oblăduirea Preasfinției Voastre, cu durere în suflet noi, stareții și starețele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, dimpreună cu obștile monahale pe care le reprezentăm, ca niște fii duhovnicești și mădulare vii ale Bisericii, ne expunem profunda îngrijorare față de provocările parvenite în adresa Bisericii și a Sfintei noastre Credințe Ortodoxe.

Fiind îngrijorați de cele ce se întâmplă în sânul credinței noastre ortodoxe, dar în mod deosebit de desfășurarea Sfântului şi Marelui Sinod, care va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta în perioada 16 – 27 iunie 2016; la data de 31 ianuarie 2016 am intervenit cu o adresare către Preasfinția voastră însoțită de o rezoluție cu semnăturile Stareților și Starețelor astfel atenționând despre eventualele pericole la care suntem expuși.

Acum suntem nevoiți să constatăm că temerile noastre expuse în adresarea sus menționată prin care am susținut rezoluția simpozionului internațional teologic cu tema „Sincretismul inter religios” ce s-a desfășurat în municipiul Chișinău în perioada 21-22 ianuarie 2016 care este și raportul Protopresbiterului Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, s-au adeverit pe deplin, iar glasurile ortodocșilor care au încercat să avertizeze pe mai marii bisericii despre pericolul lepădării credinței, au fost nesocotite și marginalizate. În cadrul rezoluției pomenite s-a vorbit inclusiv despre faptul că ”din scurta prezentare a evoluției pe care a parcurs-o pregătirea Sfântului și Marelui Sinod se vede foarte clar că metodologia și ordinea de zi a acestuia nu numai că sunt străine de Tradiția Ortodoxă, ci se fac chiar demersuri conștiente pentru a o altera și distruge” [1] și că ”în momentul de față nu avem motive să sperăm că Sinodul va constitui o continuare autoritativă și autentică a sinoadelor precedente și că va hotărî patristic și în Duhul Sfânt, ci în spirit ecumenist și secular” [2]Cu părere de rău aceste lucruri și-au păstrat valabilitatea și după ce au fost făcute publice documentele pregătitoare [3] pentru așa numitul ”Sfântul și Marele Sinod”, chiar dacă în adresa ierarhilor, cu suficient timp înainte, au fost făcute multe avertizări și rugăminți pentru a nu primi învățăturile ecumeniste.

Este de lăudat faptul că prin poziția și acțiunile Bisericii Ortodoxe Ruse, au fost scoase de pe ordinea de zi teme ca ”Calendarul Ortodox și sărbătorirea datei Paştelui”, nu se schimbă învățătura despre post, nu se schimbă rânduiala Sfintei slujbe, însă se adoptă la nivel sinodal învățăturile eretice despre ecumenism, care ”În loc să fie condamnat, Sinodul îl adoptă indirect și îi consolidează pozițiile, de altfel, se vede că acesta este și scopul principal al Sinodului, toate celelalte subiecte sunt pretexte și umplutură.” [4]Noi însă mărturisim împreună cu Sf. Maxim Mărturisitorul că ”nu există compromis și iconomie în chestiunile de credință, de care depinde mântuirea veșnică a sufletelor oamenilor” și nu primim sub nici o formă erezia ecumenistă care vatămă conștiințe și se răspândește tot mai mult printre clerici și mireni.

Când vorbim de adeverirea temerilor noastre ne referim în special la proiectele de documente pregătitoare pentru Sinodul Panortodox care au fost adoptate de Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse prin cuvintele „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe şi nu contravin predaniei canonice a Bisericii” [5].

Alăturându-ne analizelor teologice făcute de unele personalități de vază ale Ortodoxiei, cum ar fi mitr. Serafim de Pireu, mitr. Anastasie de Limassol, mitr. Hieroteos (Vlachos) de Nafpaktos, protopresbiter Theodoros Zissis, prof. Dimitrios Tselenghidis, precum şi scrisorii adresate patriarhului Neofit al Bulgariei de către clericii şi mirenii Bisericii Ortodoxe Bulgare şi hotărârii sinodale a vrednicei de laudă Biserici Georgiene, ținem să mărturisim că în textele proiectelor de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod” se conține un şir de încălcări grave ale învățăturii bisericești.

Considerăm ca fiind inadmisibile pentru un text sinodal pan-ortodox ideile de „restabilire a unității creștine”, „căutarea unității pierdute” sau „recunoașterea altor biserici creștine” care sunt adesea menționate în paragrafele 4, 5, 6, 7, 12 etc. Noi, însă, știm că, după cuvântul Sf. Fotie cel Mare, „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două, iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiților[6].

În afară de aceasta documentele introduc o învățătura nouă despre sistemul sinodal, anume că acesta „constituie judecătorul desemnat şi ultim în materie de credință”, fapt ce contravine însușirii sobornicești a Bisericii. În plus în documente este lăudată şi încurajată participarea Bisericii Ortodoxe în mișcarea ecumenistă şi, în particular, în Consiliul Mondial al bisericilor – un adevărat izvor de erezii.

La Adunarea generală a preoților din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni din luna ianuarie curent, ne-ați reamintit cu tristețe faptul că ați moștenit 160 de Biserici Ortodoxe și peste 84 case sectare la o populație de 320.000 de oameni. Oare participarea Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor nu va deschide acestora mai larg calea? Ce foloase am obținut noi până acum de la aceste întruniri și dialoguri inter-religioase unde se interzice prozelitismul? Prin ce a fost întărită dreapta și măritoarea noastră credință? Câți s-au întors din rătăcirea lor?

Preasfințite stăpâne, pe lângă dovezile teologice pe care le-am amintit mai sus, aceste proiecte de documente încalcă însăși conștiința noastră creștină, însăși dragostea pentru Adevăr, pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru Biserică-mamă, care este adevăratul trup al lui Hristos. Noi mărturisim în fiecare zi că Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi de acest Crez vrem să ne ținem cât ne va da Domnul suflare, ca nu cumva să ne aflăm străini de El.

Ne doare, vlădica, faptul că s-au luat asemenea hotărâri la Soborul Arhieresc, de aceea ne punem nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului, care varsă lacrimi neîncetate pentru păcatele noastre, din cauza cărora îngăduie Dumnezeu răspândirea fărădelegilor şi a învățăturilor mincinoase.

Credem, stăpâne, că adevărul nu poate fi trecut sub tăcere, căci după cuvântul Sf. Teodor Studitul: „porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință, căci zice să vorbești şi să nu taci, şi „De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el” (Evrei 10:38) şi „Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-şi hrana de pe o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta şi nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, şi tu vei rămâne mut şi fără grijă? […] Căci şi acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns şi vrednic de osândă fie şi numai din pricina aceasta[7].

Mai credem că prin mărturia vie a Preasfinției Voastre va străluci lumina adevărului înaintea oamenilor, iar poporul va fi călăuzit pe căile cele binecuvântate ale Sfinților Părinți: „Întrebându-l pe Petru dacă-L iubește mai mult decât ceilalți, şi auzind ceea ce știa mai dinainte de a-I spune Petru: „Doamne Tu știi că Te iubesc”, i-a arătat cum poate să-L slujească mai mult; că zice: „De Mă iubești, păstorește oile Mele şi mielușeii Mei”. Aceasta se cuvine să faci şi tu, Părinte; că oile se primejduiesc a fi sfâșiate de lupi, şi Cel iubit de tine le iubește pe ele foarte – iar cei ce iubesc cu adevărat fac cele ce îi desfată pe cei iubiți. De altfel, nu mică e primejdia să pierzi răsplata multelor şi marilor tale osteneli, dacă vei sta nepăsător atunci când se poartă război cumplit împotriva adevărului şi cinstitorii lui sunt vânați[8].

Preasfințite stăpâne, luând în considerație argumentele prezentate în această adresare, cerem să luați atitudine, până luni, 4 aprilie 2016, să înălțați glasul întru apărarea dreptei credințe, care să fie auzit de întreaga noastră Biserică şi să condamnați hotărârile nelegiuite ale Soborului Arhieresc și să osândiți pan-erezia ecumenismului, precum și pe persoanele care îl susțin sau l-au susținut și încă nu s-au pocăit pentru acest lucru. În caz contrar, vă aducem la cunoștință că împreună cu obștile ce le reprezentăm nu vom pomeni arhiereul locului și patriarhul, aplicând canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol.

Cu adâncă smerenie cerem părinteştile voastre rugăciuni şi binecuvântări arhierești. Să vă întărească Domnul Dumnezeu în toată mărturia cea dreaptă şi toată lucrarea cea bună şi mântuitoare de suflet.

[1] Din lucrarea Protopresbiterului Theodoros Zissis: ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE. Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?”

[2] ibidem, p. 7.

[3] http://www.patriarchia.ru/db/document/page3.html

[4] Din lucrarea Protopresbiterului Theodoros Zissis: ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE. Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?”

[5] http://sobor.patriarchia.ru/db/text/4367700.html

[6] Sf. Fotie cel Mare – Epistola I către papa Nicolae

[7] Epistola 81, cartea a doua, P.G. 99, 1321A-C

[8] Vieţile sfinţilor pustnici din Siria, IBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 29

024.a024.b024.c 024.d024.e

024.f Sursa: episcopia-ungheni.md

La forurile ecumeniste nu se iau decizii străine de duhul Ortodoxiei – declaraţiile protopopiatului Chişinău din 24 martie

În dimineaţa zilei de 24 martie, la Palatul Mitropolitan s-au întrunit protopopii şi preoţii parohi ai bisericilor din mun. Chişinău. Pe lângă alte subiecte, a fost pusă în discuţie situaţia preoţilor care au încetat comuniunea cu patriarhul Kirill şi cu ierarhul locului pe motiv de propovăduire deschisă a ereziei ecumeniste.

Spre marea noastră surpindere şi mâhnire, în declaraţiile făcute, preoţii adunaţi la Palatul Mitropolitan nu doar au condamnat acţiunile clericilor nepomenitori pentru faptul că s-au îngrădit de ierarhii ecumenişti, dar au şi afirmat că ecumenismul inter-creştin şi inter-religios nu este un pericol pentru Ortodoxie şi că deciziile de la forurile ecumeniste nu sunt străine de duhul Ortodoxiei.

Redăm în continuare textele de pe site’ul oficial al Protopopiatului Chişinău:

Prot. Vadim Cheibaş şi preoţii protopopi s-au referit la problema nepomenirii ierarhiei de către 12 slujitori şi 2 mănăstiri, ceea ce reprezintă o rupere de Biserică şi neascultare. În acest sens, preoţii din fiecare sector al municipiului au formulat şi au semnat câte o declaraţie:

Declaraţiile slujitorilor din protopopiatul Chişinău:

Sectorul I

Întrunindu-ne în şedinţă ordinară la sediul mitropolitan, în data de 24 martie 2016, am discutat şi am constatat cu tristeţe următoarele:

Neascultarea unor confraţi slujitori din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi chiar declaraţia de a nu pomeni ierarhia în timpul slujbelor prin invocarea unor argumente canonice şi dogmatice, trezeşte indignarea şi nedumerirea noastră.

Credem că slujitorii care au luat această decizie, şi pe această cale ne adresăm frăţeşte, în primul rând, către ei, sunt influenţaţi de anumite grupări rigoriste, care alimentează idei eronate şi neconforme învăţăturii şi principiilor canonice ale Bisericii noastre Ortodoxe.

Cunoaştem că de două decenii suntem invadaţi cu literatură parvenită din Rusia, Ucraina şi alte ţări, multe broşuri fiind traduse şi în limba română, prin care este semănată frica faţă de evenimentele ce se desfăşoară în societate. Credincioşii sunt atenţionaţi să se ferească de masonerie, ecumenism, în general de fenomenul globalizării etc.

Probabil, această literatură neoficială a Bisericii, în care s-au strecurat idei eronate şi sunt menite să accentueze anumite probleme, a prins rădăcini în numeroase familii şi chiar comunităţi religioase. Au fost influenţaţi şi câţiva slujitori care au devenit un fel de „trâmbiţă a adevărurilor din vremea de pe urmă”. Unii se tem că ierarhia va ceda în faţa lucrării diavoleşti şi se va lepăda de Hristos.

Astfel, vrem să liniştim spiritele credincioşilor alarmaţi de evenimentele ce se desfăşoară la nivel de Patriarhie, de Biserici Surori, precum şi de dialogul ecumenic, menţionând că pe agenda acestor foruri şi discuţii nu s-au luat decizii şi nici nu se intenţionează să se decidă ceva străin duhului adevărat al Ortodoxiei.

De aceea, îndemnăm slujitorii şi credincioşii prinşi în plasa unor curente radicale să cerceteze actele şi deciziile oficiale ale Bisericilor Ortodoxe, inclusiv deciziile recentului Sobor Arhieresc al BORu.

Nădăjduim că aceste temeri vor fi îndepărtate prin documentare şi analiză, iar acest post pe care îl petrecem va aduce mai multă trezvie, linişte, unitate şi dragoste între noi.

Sectorul II

Nu de multă vreme ne refeream la educaţie şi la copiii care au ajuns a fi neascultători. Probabil, din categoria aceloraşi fii ai neascultării suntem şi o parte din noi, slujitorii Domnului.

Vrem ca credincioşii să ne asculte, pe când noi nu facem ascultarea cuvenită. Nu în zadar zice apostolul: „fără îndoială cel mai mic se binecuvântează de către cel mai mare”.

În acest sens, noi, slujitorii sectorului II Chişinău, convocaţi în perioada Postului Mare, ne adresăm către confraţii slujitori din diverse parohii, care au declarat nesupunere faţă de ierarhul locului prin nepomenirea la sfintele slujbe.

Motivele invocate sunt legate de deciziile la nivel de patriarhie, fiind temeri la subiectul ecumenismului.

Or, sunt grupări rigoriste şi râvnitoare, care dau dovadă de exces de zel şi răstălmăcesc subiectele discutate la nivel de Sobor Arhieresc.

Ba mai mult, unii anticipă anumite lucruri şi dezinformează opinia creştină.

În aceste mreje, spre regret, cad şi unii slujitori. O bună parte din ei nu sunt şcoliţi sau sunt manipulaţi din exterior.

Astfel, atenţionăm slujitorii, dar şi credincioşii care au anumite temeri legate de mersul Bisericii şi abordarea ei la nivel inter-creştin şi inter-religios, că nu sunt întreprinse acţiuni care ar destrăma sau pune în pericol Ortodoxia.

Vă îndemnăm pe toţi la calm, la rugăciune şi la ascultare faţă de ierarhii noştri, care încearcă să ne ducă spre limanul mântuirii.

Sectorul III

Discutând aspectul nepomenirii ierarhilor de către anumite comunităţi, credem că e problema parvenită din partea slujitorilor ce s-au poziţionat contra unor decizii şi strategii sinodale.

Aceşti slujitori, care i-au influenţat şi pe unii credincioşi au viziuni unilaterale legate de procesul globalizării, al dezvoltării tehnologiilor informaţionale, precum şi de dialogul interconfesional şi chiar cel între diferite religii.

Dinaintea recentului Sobor Arhieresc şi a întrunirii Patriarhului Kiril cu Papa Francisc, dar şi în anul ţinerii Sfântului şi Marelui Sinod, au urmat o serie de conferinţe la nivel naţional, cu participarea unor invitaţi din Grecia, care au atenţionat Biserica că deciziile ce urmează la nivel global sunt un pericol pentru Adevărurile de credinţă.

Astfel, îndemnăm slujitorii şi credincioşii, care au căzut pradă unor idei şi învăţături nu tocmai oficiale ale Bisericii, să revină la nişte adevăruri, la care ţinem cu toţii şi să păstrăm duhul unităţii în Ortodoxie.

Sectorul IV

Societatea în care trăim este preocupată de tema eshatologică. Unele curente religioase doar de asta se grijesc, să prezică sfârşitul lumii. Când şi cum va fi, doar Dumnezeu ştie.

Deşi creştinul se pregăteşte toată viaţa pământească de cea de apoi, Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă în duhul dragostei jertfelnice şi să punem toată nădejdea în Domnul.

Şi în mediul nostru eclezial tema apocaliptică este una destul de sensibilă şi tălmăcită în moduri diferite.

Sunt zeloşi care stau de veghe şi doar asta e frământă, nu cumva să vină ultimul ceas. Asta îi face să nu se bucure şi să nu trăiască nici prezentul, nici să nădăjduiască în ziua de mâine.

Unii slujitori din republica noastră s-au străduit să semene astfel de idei în rândul credincioşilor, încât unii s-au dezis de acte de identitate, de imobil, de alte activităţi, dar numeroase familii, din cauza acestei abordări sceptice faţă de viaţă, au divorţat, s-au izolat, copiii lor nu au mai mers la studii ş.a.m.d.

Acum asistăm la un alt val, parvenit din partea a zeci de slujitori şi credincioşi, care încearcă să dicteze plinătăţii Bisericii, şi în special ierarhiei, ce şi cum să procedeze în diverse decizii.

Avem impresia că doar ei sunt păstrătorii şi apărătorii Ortodoxiei, restul fiind nişte laşi, apostaziaţi, trădători… chiar necredincioşi.

Or, nepomenirea arhiereilor la slujbe în anumite parohii şi mănăstiri, e un moment de neascultare şi de schismă din partea celor care nu desluşesc adevărul de minciună şi interpretează eronat anumite învăţături şi decizii ale organelor superioare bisericeşti.

Fraţilor,

Nu vă informaţi din surse dubioase ce propagă neascultarea faţă de Biserica Ortodoxă din Moldova, iar direcţiei mitropolitane îi cerem să purtăm discuţii cu slujitorii care aprind spiritele în societate şi îndeamnă la dezbinare.

Credem că lista slujitorilor ce s-au răzvrătit trebuie să fie prezentată în mijloacele de informare ale Mitropoliei şi credincioşii să fie catehizaţi la aceste subiecte sensibile din societatea de astăzi.

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

În urma multiplelor intervenții și rugăminți din partea cititorilor, redacția Aparatorul Ortodox a adresat un şir de întrebări preoților care se afla la moment în nepomenirea arhiereului locului. Iată răspunsurile primite:

Întrebare: În data de 23 februarie 2016, pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei a fost publicat un articol cu denumirea „Adresarea Sinodului BOM către clerul şi poporul drept-măritor din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove”[1], care reprezintă răspunsul la declarația adresată ÎPS Vladimir din partea subsemnaților clerici ai Mitropoliei Moldovei, care au întrerupt pomenirea la sfintele slujbe a episcopului locului Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove și a Preafericitului Chiril, patriarh al Moscovei și al întregii Rusii din motivul ultimelor evenimente bisericești, legate de pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod pan-ortodox, dar și de întâlnirea și textul declarației comune semnată de papa Romei, Francisc și patriarhul Rusiei, Chiril în Cuba. Care este atitudinea sfințiilor voastre asupra acestui apel al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova?

Răspuns: Noi abia așteptăm să pomenim din nou pe ierarhul nostru și pe Patriarh, nu suntem niște răzvrătiți sau doritori de schismă, suntem pentru Biserică și în Biserică, dar întreruperea pomenirii este protestul firesc la sfâșierea Bisericii de către eresurile păgubitoare de suflet și prevenirea schismei prin defăimare acestor învățături. Nu ridicăm „sinoade paralele”, ci doar aplicăm întocmai Canonul 15, tocmai pentru că dorim să fim în comuniune deplină de credință cu ortodoxia în primul rând. Și de aceea ne rugăm cu lacrimi ca și ierarhii noștri să fie în deplină comuniune cu credința ortodoxă.

Noi, subsemnații clerici vizați în acest articol, respingem toate acuzațiile care ni s-au adus, în special cele de pricinuire a schismei, deoarece nu au nici un temei canonic. Acțiunea noastră este bazată strict pe învățătura Bisericii Ortodoxe despre schismă şi erezie, exprimată în canoanele 13, 14, 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861. Partea a doua a Canonului 15, conform tâlcuirii Sf. Sfințit Mărturisitor Nicodim (Milaş) [2], reprezintă o împlinire a celor 3 canoane amintite, descriind hotarele canonice de aplicare a lor și definind unica circumstanță admisibilă pentru întreruperea pomenirii ierarhului locului, și anume propovăduirea deschisă a ereziei de către acesta. După cum ne învață Sfântul Ioan Hrisostom, ascultarea și supunerea față de preot, ierarh sau Sinod merge până la erezie: ”Dacă preotul are o credință stricată (greșită), chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învață drept, nu te uita la viață, ci la cuvintele lui.” (Omilia a II-a la Ep. II Timotei).

Aceste hotare canonice au fost descrise îndeosebi în tâlcuirea Sf. Nicodim (Milaş) la Canonul 1 al Sinodului III Ecumenic: „Emițând această prescripție, Soborul din Efes are în vedere acea normă juridico-bisericească în baza căreia conducerea ierarhică bisericească deține puterea legitimă deplină doar atunci când acționează în limitele descrise de lege şi atunci când chivernisitorii acestei puteri se supun cu strictețe legilor și învățăturii Bisericii Ortodoxe; și dimpotrivă, în momentul în care ei se depărtează de aceste legi şi încalcă hotarele legale strict-definite, această putere pierde toate drepturile ce îi aparțin. Tâlcuind în continuare canoanele soborului întrunit la Constantinopol în anul 861, vom vedea ce putere a avut mereu în Biserică această normă” [3]. Prin urmare, acționând în limitele stricte ale dreptului canonic al Bisericii Ortodoxe, noi declarăm că unicul motiv al întreruperii pomenirii ierarhului locului și Preafericitului Chiril Patriarh al Moscovei și întregii Rusii, este propovăduirea publică și deschisă a ereziei de către aceștia.

În ciuda faptului că în articolul amintit, publicat pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei, se subliniază că ÎPS Vladimir „niciodată n-a promovat și propovăduit public sau sub altă formă ecumenismul”, constatăm cu profundă tristețe și durere că această afirmație nu este adevărată, căci a semna, fie a vota pozitiv, fie a nu te opune și a nu-ți declara public dezaprobarea față de un document public ce este neortodox, adoptat de corpul sinodal al eparhiei din care face parte, este aceeași cu a fi de acord cu el și a propovădui eresul cu capul descoperit. Sfântul Maxim Mărturisitorul a oprit comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului pentru că aceasta semnase documentul eretic monotelit și monoenergist.

Întrebare: La data de 2-3 februarie 2016 Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, cu participarea nemijlocită a ÎPS Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, a aprobat documentele pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod pan-ortodox, elaborate de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe de la Chambésy, întrunită între 21-28 ianuarie 2016. În special în punctul 3 al „Hotărârii Sfințitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016” se afirmă: „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul și Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe și nu contravin predaniei canonice a Bisericii” [4]. Cu ce nu ați fi de acord?

Răspuns: Unul din aceste proiecte de documente se intitulează „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și conține un șir de erezii ecleziologice, care au și determinat întreruperea pomenirii episcopului locului și a Patriarhului Chiril de către clericii subsemnați pentru motivele ce urmează.

Unitatea pierdută a creștinilor

În cap. 5 al documentului respectiv se vorbește despre „restabilirea unității creștinilor” și „unitatea pierdută a creștinilor” [5]. Dar văzând acestea, ne întrebăm împreună cu Sf. Ap. Pavel: „Oare s-a împărțit Hristos?” (I Cor. 1:13). Utilizarea unor asemenea termeni reprezintă o negare directă a dogmei despre Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, deoarece, după cuvântul Sf. Iustin Popovici „Dumnezeul-Om Hristos a unit în Biserica Lui toate „cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efes. 1:10). Toate tainele cerului și ale pământului s-au unit laolaltă într-o singură taină, într-o „taină mare”, supra-taina Bisericii” [6], și iarăși: „Adevăratul Dumnezeu-Om Hristos în toată plinătatea realității Lui divino-umane evanghelice este în întregime prezent în trupul Lui divino-uman, Biserica, atât în timpurile Sfinților Apostoli, cât și astăzi și în veci” [7]. Biserica este Una precum și Hristos Unul este, iar unitatea „creștinilor” se face numai prin revenirea lor în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, o unitate a „creștinilor” în afara Bisericii Ortodoxe nu poate să fie decât o unitate în păcat și erezie. Textul de la cap 5 nu lămurește ce însemnă „unitatea creștinilor”, lăsând să interpreteze fiecare ce vrea.

Recunoașterea existenței altor biserici creștine

În cap. 6 documentul amintit stipulează că „Biserica Ortodoxă constată existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea” [8]. Dar dacă Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, atunci cum poate fi vorba despre existența altor biserici creștine? Organizațiile religioase la care se referă documentul nicidecum nu pot fi numite biserici, mai ales fiind vorba de un document sinodal aprobat de către un sobor arhieresc. Cerem ca Soborul să lămurească termenul de „biserici creștine” în raport cu termenul de „Biserica Ortodoxă”, deoarece aceste formulări sunt contradictorii, pe de o parte începem cu ideea că Biserica este Una, iar pe de altă parte vorbim de alte „biserici creștine”. Ce fel de eclesiologie reiese de aici? Noi, însă, mărturisim împreună cu Sf. Fotie cel Mare că „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească şi sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiților” [9]. Iar afirmația că ar exista alte biserici creștine este contrară învățăturii de temelie a Bisericii Ortodoxe, fiind o erezie ecleziologică. Mai mult ca atât, dat fiind faptul că este vorba de documente publice ale Bisericii Ortodoxe, votate și întărite de către membrii ierarhiei superioare la nivel sinodal, „se impune ca terminologia deciziilor să fie strict teologică și bisericească. Hotărârile trebuie să fie în acord cu întreaga Învățătură a Sinoadelor Ecumenice și a consensului Sfinților Părinți, care nu este una conservatoare, ci una tradițională, nu funcționează în virtutea inerției, ci se află într-o continuă mișcare, însă în interiorul gândirii teologice bisericești. Unica circumstanță admisibilă şi chiar obligatorie este să nu să se dea expresie unei teologii neoscolastice, existențialiste, postpatristice” cu interpretare dublă și nedefinită ca sens la Sfinții Părinți și în Predania Bisericească. ”Este știut că Părinții Bisericii la Sinoadele Ecumenice s-au luptat cu tărie și, prin insuflarea Sfântului Duh, au folosit terminologia adecvată («prin cuvântul succint și multa știință»), care să exprime credința ortodoxă în chip sigur și de Dumnezeu insuflat. Optarea pentru o terminologie eronată conduce la abaterea de la învățătura ortodoxă. Se impune o atenție deosebită în această privință și este nevoie de clerici capabili care să cunoască îndeajuns istoria și conținutul termenilor și al expresiilor”. [10]

Consiliul Mondial al bisericilor

În continuare în documentul analizat se firmă că „Bisericile Ortodoxe Locale membre ale CMB participă pe deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor” [11] – organizație care este un adevărat izvor de erezii ecleziologice. Astfel, în cap. 19 documentul afirmă că la baza participării Bisericilor Ortodoxe în CMB se află constituția acestei organizații, precum şi Declarația de la Toronto din anul 1950 [12]. În primul din aceste documente, constituția Consiliului Mondial al bisericilor, se stipulează că „prin Consiliu bisericile […] vor facilita mărturia comună în orice loc şi în tot locul şi se vor sprijini reciproc în munca misiunii şi evanghelizării” [13]. Însă Biserica Ortodoxă, fiind Biserica cea Una, nu se poate alătura organizațiilor eretice în mărturii comune şi nu poate sprijini munca acestora de misiune şi evanghelizare, căci ele nu îi aduc pe oameni la Hristos, după mărturia Sf. Ioan Gură de Aur: „Mântuirea întregii lumi se săvârșește nu din faptele legii, ci întru Hristos, iar ereziilor celor fără de Dumnezeu nu le lăsăm nici un temei de nădejde, ci îi socotim cu totul în afara nădejdii, căci ei nu au nici cea mai mică comuniune cu Hristos” [14].

Iar Declarația de la Toronto, subliniată şi ea în documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, conține următoarea afirmație: „Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc […] Toate bisericile creștine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența la biserica lor şi apartenența la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceștia aparțin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam][15].

Considerăm că aceste erezii şi hule nu sunt compatibile cu Ortodoxia, căci noi mărturisim că există o identitate completă între Biserica Ortodoxă şi Biserica lui Hristos şi afirmăm împreună cu Sf. Irineu al Lyonului: „Adevărul nu este în altă parte decât în Biserica universală, singura păstrătoare a învățăturii apostolice. Ereziile sunt noi şi nu au origini apostolice” [16].

În continuare documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” afirmă că „Biserica Ortodoxă evaluează pozitiv textele teologice emise de aceasta [Comisia Credinţă şi Ordine – n.n.]” [17]. Unul din aceste texte teologice, întocmit la Lima în 1982, este întitulat „Botez, Euharistie şi Preoţie” (Baptism, Eucharist and Ministry) şi afirmă în special că „Bisericile trebuie, deci, să evite să atribuie forma lor particulară de preoție direct voii şi instituirii lui Iisus Hristos” [18]. Noi mărturisim că o asemenea afirmație nu este compatibilă sub nici o formă cu învățătura Bisericii Ortodoxe, preoția căreia credem cu tărie că a fost întemeiată de Însuși Iisus Hristos.

În același timp în documentul adoptat de sinaxa de la Chambésy se afirmă că „Biserica Ortodoxă nu exprimă un acord deplin cu interpretarea acestor documente în chestiunile de Credință şi Ordine[19]. Dar documentul „Botez, Euharistie şi Preoție” nu este supus acestor rezerve, fapt subliniat de actualul Patriarh al Moscovei Chiril, care a afirmat că documentul respectiv este rezultatul „participării şi mărturiei ortodoxe în cadrul CMB” [20].

Dovezile aduse mai sus, care nu epuizează șirul de erezii din cadrul CMB, unde Bisericile Ortodoxe participă „pe deplin și în mod egal”, sunt mai mult decât suficiente pentru a afirma că aceasta este o organizație eretică. Şi dacă însăși participarea Bisericilor Ortodoxe la CMB este inacceptabilă, cu atât mai mult afirmarea valorilor acestei organizații la nivelul sinodului arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse şi la nivel pan-ortodox este condamnabilă şi nu poate fi primită de creștinii dreptcredincioși.

Sistemul sinodal

În continuarea documentului elaborat de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe se afirmă că „păstrarea credinței ortodoxe pure este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul competent și ultim în materie de credință” [21]. Sistemul sinodal este foarte important pentru Biserică, fiind o expresie a Sobornicităţii Ei, dar nicidecum nu poate fi numit judecător competent și ultim în materie de credință, fapt demonstrat în repetate rânduri de Istoria Bisericii. Să ne amintim măcar de sinodul tâlhăresc de la Efes din 449, la care au participat peste 600 de episcopi şi care a afirmat erezia monofizită.

Iar păstrarea credinței ortodoxe pure este caracteristica Sobornicităţii Bisericii, căci Ea „se numește Sobornicească pentru că propovăduiește pretutindeni şi pe deplin toată învățătura pe care trebuie s-o cunoască oamenii, învățătura despre cele văzute şi nevăzute, cele cerești şi pamântești, pentru că aduce tot neamul omenesc la credința cea adevărată” [22], credință ce nu este asigurată numai de sistemul sinodal, care nu poate socotit infailibil, ci de Biserică în plinătatea ei.

Același lucru ni-l spune şi Sf. Ap. Pavel: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Gal. 1:8-9), cuvinte tâlcuite în acest fel de Sf. Teofilact al Bulgariei: „Anatematizând pe îngeri şi pe sine însuși, el leapădă orice autoritate şi prieteșug omenesc în chestiunile credinței… Şi o spune nu pentru umilirea apostolilor, ci pentru a îngrădi gurile ispititorilor şi a arăta că nu recunoaște nici o autoritate atunci când este vorba de dogme” [23].

Astfel, un sinod este expresie autentică a Sobornicităţii Bisericii doar atunci când se află în conglăsuire şi împreună-cugetare cu Sfânta Scriptură, Sfintele Sinoade şi Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe, şi nu doar prin expresia mecanică a sistemului sinodal, lucru afirmat şi de Sf. Vasile cel Mare: „Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învățați cu Scripturile să cerce cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede; şi despre aceia care rămân întru învățăturile străine să se întoarcă dinspre ei[24]. În acest fel afirmația dată tinde să înlocuiască Sobornicitatea Bisericii cu sistemul sinodal ca reper absolut în chestiunile de credință, lucru străin de învățătura Bisericii Ortodoxe.

Întrebare: Ce ne puteți spune ca și concluzii?

Răspuns: Considerăm adoptarea (chiar și prin afirmația „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe şi nu contravin predaniei canonice a Bisericii”) documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” drept propovăduire a ereziei cu capul descoperit şi legiferare la nivel de Sinod Local a învățăturilor eretice descrise mai sus, motiv pentru care, urmând învățăturii Bisericii Ortodoxe exprimată în canonul 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, precum şi în întreaga Tradiție a Bisericii, în viețile şi scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, întrerupem pomenirea episcopului locului și a Preafericitului Chiril Patriarh al Moscovei și întregii Rusii care au participat şi votat documentul în cauză cum că ar fi ortodox până la abrogarea sa şi condamnarea ereziilor exprimate în el.

P.S. Pozitia si argumentarea parintilor a fost sustinuta si mediatizata de cele mai recunoscute publicatii ortodoxe de peste hotare. Astfel Grecia, Bulgaria, Serbia, Rusia, muntele Athos, Abhazia si Georgia cu Ucraina sunt si ei cu ochii pe evenimentele bisericești din Republica Moldova.

[1] http://mitropolia.md/adresarea-sinodului-bom-catre-clerul-si-poporul-drept-maritor-din-cuprinsul-mitropoliei-chisinaului-si-a-intregii-moldove/ , articol din 23.02.2016

[2] Sf. Nicodim (Milaş) – Правила Святой Православной Церкви с толкованиями Никодима, Епископа Далматинско-Истрийского (rom. Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe), tâlcuire la canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol.

[3] Sf. Nicodim (Milaş) – Ibidem, Tâlcuire la Canonul 1 al Sinodului III Ecumenic

[4] Постановления Освященного Архиерейского Собора Русской Православной Церкви (rom. Hotărârile Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse), pct. 3

[5] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 5

[6] Sf. Iustin Popovici – Capitole ecleziologice, 34. «Собрания творений преподобного Иустина (Поповича)» Т. 3 Под общ. ред. проф. Моск. Духовн. Акад., д-ра церк. истор. А. И. Сидорова, пер. С. П. Фонова — М.: «Паломник», 2006. Часть четвертая. ЭККЛЕСИОЛОГИЯ. Церковь — все-тайна (всеобъемлющая тайна) Христова (http://azbyka.ru/otechnik/Iustin_Popovich/sobranija-tvorenij-tom3/2_1#sel=60:1,60:47 )

[7] Ibidem, 46

[8] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 6

[9] Sf. Fotie cel Mare – Epistolă către papa Nicolae. „Соборная и Апостольская Церковь Христова одна, а не множество и не две; составляющие соборы вне ея сборище лукавствующих суть, так убеждены мы, истинные христиане, так мы веруем, так и проповедуем.” Письмо №284: Против ереси Феопасхитов. См. Письма свт. Фотия Великого. М., 1996.(http://www.religions.am/files/3295/library/historic/H068.pdf),

[10] Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, ” Câteva gânduri despre Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe”, www.pemptousia.ro, 29 aprilie 2014.

[11] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 17,http://www.patriarchia.ru/db/text/4361154.html

[12] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 19

[13] Constituţia Consiliului Mondial al bisericilor, cap.III, apud oikoumene.org

[14] Sf. Ioan Gură de Aur – Cuvântul I la Sfintele Paşti. Творения святого отца нашего Иоанна Златоуста, архиепископа Константинопольского, в русском переводе. Издание СПб. Духовной Академии, 1902. Том 8, Книга 2, Слова на Святую Пасху, с. 923-971http://azbyka.ru/otechnik/Ioann_Zlatoust/na_pashu/#sel=15:1056,15:1096

[15] Declaraţia de la Toronto, 1950, cap. IV.3, apud oikoumene.org

[16] Sf. Irineu al Lyonului – Împotriva ereziilor, III.4, Обличение и опровержение лжеименного знания (Против ересей), Глава IV, http://azbyka.ru/otechnik/Irinej_Lionskij/protiveresej/3

[17] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 21

[18] „Baptism, Eucharist, Ministry”, 1982, cap. 3, II.11, apud oikoumene.org

[19] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, ibidem

[20] Mitr. Kiril (Gundeaev) – Православие и экуменизм: Документы и материалы 1902-1998 (rom. Ortodoxia și ecumenismul: Documente și materiale 1902-1998), pag. 44

[21] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 22

[22] Sf. Chiril al Ierusalimului – Cateheze, 18:23 ,” Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze”, traducere pr. prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.

[23] Sf. Teofilact al Bulgariei – Tâlcuire la Epistola către Galateni, ISBN: 973-7623-13-4.

[24] Sf. Vasile cel Mare,”Sfantul Vasile cel Mare. Scrieri morale si ascetice.” PSB vol. 5 , editura Basilica, Regula 72:1.

Interviu realizat pentru aparatorul.md