Archimandrite Antonin Kapustin’s prophecy about the Antichrist’s forerunner, pseudo-patriarch Kiril (Gundeaev) of Moscow

The testimony is of Mother Photini:

Mother Photini is the cell-attendant of the imprisoned patriarch Irenaios, who is in fact the only one currently actively helping the imprisoned patriarch. Mother Photini was born in Australia in a monarchist family of Russian immigrants belonging to the Black Hundreds movement, who fled the Bolshevik God fighting authorities. From an early age she was raised in an Orthodox way and educated in the true spirit of the fear of Christ and His Church. In order to provide the basic needs for the imprisoned Patriarch Irenaios, she has to work hard, sometimes all around the clock, as a guide to pilgrims visiting the Holy Places, in spite of her own old age. It is not uncommon to find her still with pilgrims late at night, but she does it with all the love one can expect from a true Orthodox Christian who sacrifices herself not only for those needing spiritual guidance in these perilous times but for the aging Patriarch himself, who was the subject of a few assasination attempts by poisoning. The needs of the aging Patriarch, who refuses to eat any kosher food which he consider „spiritually tainted”, demand much from her but she never complains. Because of this and other reasons, it is practically impossible to reach the Patriarch nowadays, in part also because some of those in charge with the administration of the Holy Sepulchre make sure that those wishing to see him are misguided that the Patriarch himself is also not willing to receive anyone …

The Testimony of Mother Photini, the cell-attendant of the imprisoned patriarch Irenaios:

„My dear brothers and sisters, please allow me to convey to you a very important message since we, together with the members of our brotherhood will live under the authority of our beloved Patriarch Irenaios, a true martyr of our time. Through me, the unworthy one nun Photini, the Patriarch would like to send you his blessings and his prayers. At the same time he also asks that you may remember him in your prayers, reminding us all that we do now indeed live in the last, and the coming of Antichrist is now to be expected at any time.

What is happening in your country, Russia, are unquestionably very difficult trials, and, how should I say it, what is happening over there will lead to the complete destruction of the Orthodox Faith. Who could withstand, resist this I don’t know. As it is written in the Apocalypse: as Christianity started in catacombs, so it will also end, in catacombs.

Let me bring to your attention some historical facts regarding the current patriarch in Russia, whose name I will not mention again now, you know who he is very well. Here’s what happened here: in 2007 the two Churches united. On 17 May 2007, the two Churches, the Russian Orthodox Church in Exile (ROCOR) and the Patriarchate of Moscow, joined together and celebrated this important event.

While this was happening, Patriarch Irenaios (of Jerusalem) was begging the Church in Exile (ROCOR) not to rush towards unity but rather wait a little longer. He told them that if they would be patient they will be shown all the hidden inner workings, but they did not listen and the enemies of humanity raced to destroy the Church of Christ as quickly as they could. And it happened that in the same year, only a little later, on August 29 2007, Kiril, who was yet only a Metropolitan back then, had an official visit and met here at The Wailing Wall with his dear brothers, the Hasidic Jews, to whom he solemnly promised publicly, live on Israel’s television channel, the following: „My dear Hasidic brothers, I, the next patriarch, will do for you everything in my power to make sure that your dream will come true!”

And this promise he continually tries to fulfill.

Church of All Russian Saints in Gorny Monastery, Ein Karem, Israel

But the second most important thing is this: in 2004 in the Gorny Monastery (Mount Monastery) began to build a church dedicated to All Russian Saints. In 2007 the church was completed and was awaiting to be sanctified, and on August 29, when Kiril came, he consecrated the church to the memory of All Russian Saints. A few years after his departure, in 2009 an order was given to have a small cave uncovered in honor of Saint John the Baptist, who is said to had lived in during his earlier years. When excavations began, they came accross the archive of Antonin Kapustin (archimandrite, 1817-1894). It seems that when Khrushchev sold all the estates, the archive was hidden, being buried in this cave, but with this occassion the archive was found, uncovering a priceless treasure. To me, the sinner (mother Photini), was given the opportunity to witness and examine this archive personally.

I’ve read this archive and in there it was written the following: „I, Archimandrite Antonin Kapustin, while working on the foundation of the upper church  from Gorny Monastery dedicated to the memory of all the Saints, I had a terrible vision that I would not be able to complete it, but that it will only be completed right before the coming of the Antichrist and will be sanctified by the Forerunner of the Antichrist.”

The Monastery was sanctified, of course, by Kiril and Mark of Berlin, the betrayer of the Church in Exile. Here it is, here’s the living proof.

I begged them (the sisters of the monastery) to give this archive to me for safekeeping, arguing that as a member of ROCOR and foreigner to this land it will somehow be better protected as they would not dare do anything to me, but the sisters obviously did not consider it appropriate to entrust it to me. They believed that they should hand it over to the Abbess and then further on to others so that many would find the truth and be saved, but they were all miserably deceived. These are not the times when the spread of Orthodoxy works like that anymore, but the time that leads to perdition. The archive dissapeared and all the sisters who have read it have perished, except for me the last one. They all believed that nobody would listen to me anyway being a foreigner, but they were mistaken.

I believe that God will still look in someone’s soul and somebody will understand what is happening today, will listen these words. So you are running, and by running you are doing the right thing, in the catacombs is our only salvation. Remember our imprisoned Patriarch (Irenaios) in your prayers, the martyr of our times. God is still preserving him for a purpose. I still hope and pray that he may be our last hope and light until the very end.

May Christ save you all! May the Mother of God be always with you, forever and ever. Amen!”


Daniel 11:32-36 King James Version (KJV):

32 And such as do wickedly against the covenant shall he corrupt by flatteries: but the people that do know their God shall be strong, and do exploits.

33 And they that understand among the people shall instruct many: yet they shall fall by the sword, and by flame, by captivity, and by spoil, many days.

34 Now when they shall fall, they shall be holpen with a little help: but many shall cleave to them with flatteries.

35 And some of them of understanding shall fall, to try them, and to purge, and to make them white, even to the time of the end: because it is yet for a time appointed.

36 And the king shall do according to his will; and he shall exalt himself, and magnify himself above every god, and shall speak marvellous things against the God of gods, and shall prosper till the indignation be accomplished: for that that is determined shall be done.


Archimandrite Antonin Kapustin (1817-1894):

Imprisoned Orthodox Patriarch Irenaios Skopelitis of Jerusalem:

Ieromonahul Lavrentie Carp de la mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași s-a îngrădit de ecumenism

Scrisoarea Ieromonahului Lavrentie Carp de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași către Mitropolitul Teofan

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Poziția mea cu privire la Sinodul din Creta v-am făcut-o cunoscută de la început. Am avut încredere că doriți lămurirea situației și v-am expus obiecțiile mele teologice. Am trecut cu vederea atitudinea clară publică pe care o aveți de a susține necondiționat deciziile semnate și am încercat să vă arăt și eu personal unele aspecte greșite. Totuși constat că susțineți atât de ferm că nu există greșeli dogmatice, încât nici nu acceptați măcar exprimarea unei opinii contrare sau o dezbatere onestă. În această situație, de impunere în Biserică a unei dogme străine de ortodoxie „cu capul descoperit”, nu pot reacționa decât prin dezicere categorică, adică prin întreruperea pomenirii la slujbe.
Pentru a-mi face mai bine înțeleasă poziția, voi dezvolta în scrisoarea de față motivele care mă îndeamnă la această decizie.
Dorința mea este de a-mi păstra credința dreaptă și de a avea posibilitatea să mi-o exprim. Atâta vreme cât ați semnat unele hotărâri sinodale cu caracter dogmatic neortodox, ele devin normative și pentru mine. Pe lângă aceasta, nu aduceți argumente pertinente, prin glasul întregului Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române (BOR) sau personal, în privința ortodoxiei deciziilor din Creta și nici nu lăsați posibilitatea unei dezbateri sincere pe această temă, pentru a fi lămurită. Drept dovadă, singurele articole publicate pe site-ul „Doxologia” și în general în mass-media oficială bisericească sunt doar cele pro-Sinod. În aceste condiții, mă văd nevoit să mă dezic de o astfel de manifestare a unei credințe greșite pentru a putea trăi și susține pe cea autentică a Bisericii.
Scopul meu este de a-mi exprima delimitarea față de asumarea tacită sau activă a ecumenismului în Biserică.
Concret, poziția Înaltpreasfinției Voastre pe tema Sinodului din Creta este publică și o consider greșită. Mi-aș fi dorit să aveți dreptate teologic și să răspundeți eventualelor critici sau măcar să permiteți expunerea tot publică a obiecțiilor pe acest subiect ca dovadă că păstoriți apostolește turma credincioșilor, nu prin îndoctrinare. Dar nici măcar în particular nu mi-ați răspuns mulțumitor la obiecțiile pe care vi le-am adus. Aceasta când am primit o audiență după 6 luni de așteptare. Iar astăzi, după mai bine de 3 luni de zile de când v-am trimis printr-o scrisoare punctele pe care le consider greșite, nu ați binevoit să-mi mai acordați vreo explicație, cum mi-ați trinsmis dinainte prin Părintele Stareț, Arhim. Nichifor. Practic înțeleg că aveți aceeași poziție neschimbată, cea exprimată oficial în diferite ocazii, nefundamentată pe credința ortodoxă. Așadar, nu-mi mai rămâne vreo nădejde că ați avea de gând să revizuiți în vreun fel mărturisirea de credință pe care o dați.
În această situație, nu doar că mă pot prevala de canoanele 15 I-II și 31 apostolic, care permit și chiar recomandă întreruperea pomenirii, dar nici nu-mi rămâne altă opțiune. Ba chiar înțeleg că în toată țara este aceeași interdicție a vreunei critici la adresa Sinodului din Creta. Câtă vreme este vorba de o erezie încă necondamnată sinodal, aș fi folosit orice alt mijloc de împotrivire față de ea, dar nu mi-a mai rămas nici unul la îndemână.
Canoanele menționate prevăd posibilitatea întreruperii pomenirii a) înainte de o cercetare sinodală a episcopului care b) susține o erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți c) în mod deschis și fără rezerve („cu capul descoperit”) d) cu scopul îngrădirii de erezie și izbăvirii Bisericii de erezie sau schisme. e) Aceasta nu este o atitudine schismatică, ci izbăvitoare de schismă și de întărire a unității Bisericii. Deci cel ce aplică aceste canoane nu iese în afara Bisericii, ci în afara unui mediu bisericesc dominat de erezie. Aceasta înseamnă că este vizat nu doar episcopul, ci și toți cei care au o cugetare la fel cu a lui. Trebuie făcută și precizarea că ruperea comuniunii cu episcopul nu presupune ruperea de Biserică pentru că Biserica îl investește pe episcop, nu episcopul instituie Biserica, deși el întrunește plinătatea harului preoțesc. Episcopul depinde de Biserică și ea îl poate revoca, nu Biserica depinde de episcop. Așadar:
a) Nu este necesar să aștept o condamnare sinodală a ecumenismului legiferat în Creta. Chiar și Cuviosul Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora, alături de aproape întreg Sfântul Munte, între anii 1969-1973 tot pe motivul unor declarații de natură ecumenistă.
b) În scrisoarea anterioară v-am prezentat pe larg, cu argumente de la Sfinții Părinți și din Sfânta Scriptură, greșelile dogmatice cuprinse mai ales în documentul 6. Reiau aici pe scurt doar câteva aspecte mai importante:
– aderarea la Consiliul Mondial al Bisericilor, for ce are la bază o concepție dogmatică neortodoxă și care este astfel validată;
– pe lângă renumitul paragraf 6, mai există o serie de afirmații în documentul legat de ecumenism, care induc o ecleziologie eretică, „teoria ramurilor”, sub diferite forme: unitatea pierdută a Bisericii, existența mai multor Biserici, recunoașterea unor elemente ecleziale în celelalte Confesiuni, Biserica văzută și nevăzută. Pe lângă numeroase (vreo 15) expresii teologice confuze, neclaritatea fiind și ea semnul unei învățături greșite, se remarcă existența a 5 teorii evident eretice. Amintesc aici teoria unității nedepline din paragraful 1, în care se afirmă că Biserica Ortodoxă, deși ea este cea una, sfântă, este pusă în slujba unei „unități creștine” la nivel dogmatic. În paragraful 18 se face referire la „unitatea Bisericii” „urmărită în cadrul CMB”, fiind vorba de Biserica nevăzută, care este „interconfesională”. Aceeași idee se regăsește în următorul paragraf (19), care menționează un principiu din cadrul CMB, de a „pune Bisericile într-o legătură vie” „cu privire la unitatea Bisericii”. Dacă se mai adaugă interpretarea eronată a unor pasaje scripturistice în ultimul paragraf și în al 8-lea, se întregește tabloul unei concepții neortodoxe despre Biserică;
– paragraful 22 legiferează o viziune episcopocentristă prin concentrarea deciziilor exclusiv, discreționar și represiv în mâinile ierarhilor;
– utilizarea unor concepte ce țin de teologia persoanei, îndeosebi în Enciclica Sinodului și în documentul despre Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană;
– prezența unei viziuni despre Împărtășanie care ține de „ecleziologia euharistică”;
– alterarea unor prescripții canonice mai vechi prin permiterea unor derogări fără temei de la post și a oficierii cununiilor mixte cu eterodocșii.
c) Cu toate că în particular nu acceptați teoriile ecumeniste, adeziunea neschimbată la cele semnate în Creta reprezintă adevărata mărturisire de credință pe care o dați „cu capul descoperit”. Așteptarea exprimată de Sinodul BOR de a fi convocat un alt Sinod, ce va clarifica confuziile din documentele cretane, nu este una de natură să scuze eventualele greșeli dogmatice, ci prin aceasta se auto-condamnă. Nu a mai existat și nu poate exista o astfel de situație, ca un Sinod tâlhăresc să fie trecut cu vederea. Ba chiar refuzul ierarhilor de a oferi explicații pe marginea textelor pentru că aceasta ar fi doar de competența unui alt Sinod cu adevărat Panortodox sporește confuzia în materie de credință. Ca și cum nu-și cunosc credința, este secretă sau aceasta mai necesită clarificări.
d) Prin acest gest nu intenționez să mă despart de Biserică sau să produc în sânul ei schisme, ci dimpotrivă, să rămân fidel Bisericii și să atrag atenția asupra devierilor eretice care se împământenesc periculos de tare, chiar prin decizii sinodale.
e) Întreruperea pomenirii în condițiile date nu constituie schismă și, deci, nu poate fi sancționată ca atare. Chiar canonul 15 I-II prevede că cel ce-l aplică „nu este supus certărilor canonice”, adică, dacă se întâmplă să fie sancționat, nu cade sub incidența acestor sancțiuni. Lucrul acesta este întărit de canonul 3 al Sinodului III Ecumenic, care prevedea readucerea la locurile lor pe cei caterisiți pe nedrept pentru opoziția lor față de erezii. Mai mult, în cazul în care veți renunța public la a mai susține deciziile luate la Sinodul din Creta înainte de vreo condamnare sinodală, sunt gata să reiau comuniunea deplină.
Menționez totodată că în istoria Bisericii practica întreruperii pomenirii nu este una nouă, ci apostolică. Comuniunea de credință era observată pe criterii mult mai riguroase, chiar la nivelul trăirii, pe când astăzi s-a ajuns să fie considerată ca fiind o formalitate, deși de multe ori clericii nici măcar nu-și cunosc bine credința, darmite să o și manifeste în viața și slujirea lor. Canonul apostolic 8 dă mărturie de faptul că refuzul unui cleric de a se împărtăși la Liturghia săvârșită de altul poate fi semn de nerecunoaștere a slujbei săvârșită de acela, lucru ce putea produce tulburare. Există, de asemenea, în istoria Bisericii numeroase relatări despre Sfinți Părinți care au întrerupt comuniunea cu ierarhul lor. Dintre ei sunt: Sf. Vasile cel Mare (cf. Epistola 51), Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie Palama, Sf. Marcu Eugenicul și Sf. Paisie Aghioritul. Cum, de altfel există cazuri de episcopi care și-au retras semnătura de la Sinoade care s-au dovedit a fi tâlhărești, de exemplu tatăl Sf. Grigorie Teologul, Grigorie cel Bătrân.
Închei această scrisoare menționând atitudinea cerută de Însuși Mântuitorul față de eretici și învățătorii mincinoși. El cerea vigilență: „Feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor” (Mt. 16:6), „feriți-vă de proorocii mincinoși” (Mt. 7:15), „vedeți să nu vă amăgească cineva, … căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși” (Mt.24:4,24). Biserica dintotdeauna și-a păzit unitatea prin condamnarea acestora și a învățăturilor lor, nu urmărind unitatea cu ei. Dialogul și deschiderea Ortodoxiei față de cei din afara ei este o necesitate, dar trebuie făcut cu prudență, de reprezentanți capabili, pe baze temeinice și sincere, în acord cu tradiția canonică și patristică. Pentru că Biserica nu este o simplă instituție, iar credincioșii nu formează un corp social prin coeziunea întreolaltă, ci formează Trupul lui Hristos prin credința în El. Ceea ce ne unește trebuie să fie înrudirea noastră cu Domnul prin credința curată, nu supunerea omenească față de ierarhie. Episcopul trebuie să fie garantul acestei credințe pentru a păstra unitatea Bisericii în jurul lui Hristos, nu în jurul său prin idealuri umane de pace și liniște. Toleranța și corectitudinea politică se pot transforma și chiar devin apostazie dacă sunt aplicate în mediul bisericesc.


Data: 08 august 2017

Cu smerenie,

Ierom. Lavrentie Carp

Sursa: Strana Ortodoxă

Grecii din America sunt alături de părinții aghioriți mărturisitori de la Schitul Prodromu

Panaghiotis Televantos, un teolog grec, care locuiește în SUA, însă este foarte activ în lupta cu erezia ecumenistă, a scris următoarele:

”Rămânem muți de uimire și profund indignați de furia prigonitoare a ecumeniștilor, care avându-l în frunte pe arhimandritul Prodromos, egumenul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos și prin instigarea venită din partea Patriarhiei Române au declanșat o prigoană dură împotriva părinților din Schitul românesc Prodromu care au întrerupt pomenirea patriarhului Bartolomeu.

La început i-au exclus pe părinții care au întrerupt pomenirea de la slujirile-ascultări din mănăstire, apoi le-au interzis să participe la masa de obște din Schit și în final i-au lipsit de orice fel de hrană, drept urmare unul dintre ei îmbolnăvindu-se grav. Astfel au reușit în final să îi forțeze pe unii dintre părinți să plece din Schit.

Nu mai este nevoie să discutăm cât de vizibil ilegale și cât de anticanonice sunt cele făcute de către mănăstirea Marea Lavră, de Patriarhia Română și de starețul Schitului Prodromu împotriva părinților care au întrerupt pomenirea .

Întrebăm pe orice om cu mintea întreagă și cuviincios: este posibil ca monahii aghioriți să îi lase fără mâncare pe frații lor din mănăstire pentru a-i obliga astfel să reia pomenirea patriarhului?

Nici oamenii din lume nu ar accepta niciodată să fie folosite asemenea metode. Prin urmare, cum ar putea să fie tolerată folosirea unor asemenea metode de către niște monahi aghioriți?

Diavolul a întunecat mintea cea nesocotită a ecumeniștilor și aceștia cred că prin prigoane omenești vor întrerupe valul de întrerupere a pomenirii, însă realitatea palpabilă este că ei măresc astfel acest val.”

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sursa: Ιστολόγιο „Ο Παιδαγωγός”

Situația actuală de la schitul românesc Prodromu



„…Așa cum pescarii ascund cârligul în momeală și prind fără de veste  peștii, la fel și viclenii părtași ai eresurilor își acoperă răutățile lor prin cuvinte frumoase, și-i prind în undiță pe cei mai simpli, ducându-i la moarte”. (Cuviosul Isidor Pelusiotul, Epistola 102 – cartea întâi, P.G. – 78, 252 C.)

Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor” (F. Ap. 1,24) vezi obștea noastră și situația în care suntem, și Te rugăm să ne întărești întru adevărul Tău, ajutându-ne să păstrăm curată credința cea dreaptă predată nouă prin Sfinții care s-au nevoit și și-au vărsat sângele pentru numele Tău. Amin.

Această scrisoare deschisă are ca scop restabilirea adevărului celor întâmplate în legătură cu reacția obștii Schitului Românesc Prodromu împotriva patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, după ce acesta a contribuit la legiferarea ereziei Ecumenismului prin așa zisul Sfânt și Mare Sinod care a avut loc în iunie 2016 în Creta, pe care acesta l-a și prezidat. Nu am scris nimic public până acum, despre aceste întâmplări, nădăjduind ca „…frica de Dumnezeu să biruiască frica de oameni” în cei ce chivernisesc acum această obște și să înțeleagă pericolul pe care-l reprezintă comuniunea bisericească cu „lupii cei mâncători de suflete”, așa cum au fost numiți ereticii de către Sfântul Ioan Gură De Aur. Însă printr-un comunicat publicat de Schitul Românesc Prodromu, prin Biroul de Presă al Patriarhiei Române, pe pagina oficială de internet, sunt negate în mod grosolan atât întâmplările petrecute în Schit, legate de îngrădirea obștii de erezie după momentul Kolimbari, cât și amestecul ilegal al Sinaxei Mănăstirii Marea Lavră în viața internă a Schitului Românesc Prodromu. Acesta este unul din motivele care ne-au determinat să aducem la cunoștința fraților noștri ortodocși adevărul despre cele petrecute în schitul nostru, ca unii ce l-am trăit – și încă îl trăim – la fața locului. Un alt motiv este dorința de a arăta acestora modul în care este folosită minciuna pentru a înrădăcina erezia în Biserică. Implicațiile teologice și dogmatice ale acestui eveniment în viața Bisericii vor fi explicate într-un capitol separat al acestei scrisori.

Comunicatul, adresat „Către dreptslăvitorii români de pretutindeni”, a fost semnat de către „Starețul Schitului Românesc Prodromu Arhimandritul Atanasie Prodromitul și frații în Hristos cei dimpreună cu mine”, având nr. de înregistrare 169 din 26 iunie 2017.

Pe data de 9 iulie 2017[1], ieroschimonahul Paisie Prodromitul, epitropul I în Sinaxa schitului, dezminte public autoritatea acestui comunicat: „Ca membru al Sinaxei Schitului Românesc Prodromu pot afirma că nu am avut nici o știință despre publicarea acestui comunicat ca venind din partea Schitului Românesc Prodromu, ceea ce constituie o abatere de la Regulamentul de funcționare a schitului care prevede că orice document de valoare excepțională, ca cel emis de părintele stareț, trebuia întâi aprobat de Sinaxa schitului și semnat de părintele stareț și de cei doi epitropi aleși anual. Acest fapt denotă că Sinaxa nu a fost luată în considerare și că actul este ilegal și nul. Ceea ce confirmă faptul afirmat mai sus că se vrea cu tot dinadinsul ștergerea oricărei urme de protest împotriva sinodului și patriarhului”. Câteva zile după publicarea acestei dezmințiri, în ședința Sinaxei Schitului Românesc Prodromu din data de 14 iulie 2017, se ia hotărârea de îndepărtare a părintelui Paisie, din epitropie, din Sinaxă, i se interzice să mai spovedească pe cineva din obște și este trimis să facă ascultare la grădina de zarzavaturi.

Între timp, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România a trimis o delegație la hramul Icoanei Maicii Domnului Prodromița (care se prăznuiește în data de 12 iulie), prin care, starețului Mănăstirii Marea Lavră i-a conferit Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, iar starețului Schitului Românesc Prodromu, Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena”.

Istorisirea întâmplărilor din Schitul Românesc Prodromu legate de „Sinodul” din Creta

În luna august a anului trecut, într-o discuție care a avut loc la arhondaricul din schitul nostru, părintele stareț Atanasie a fost solicitat de monahul Sava Lavriotul să-l însoțească în România, la o serie de conferințe pe tema ereziei ecumenismului și a așa zisului Sinod din Creta, care urmau să se desfășoare în toamnă, nefiind stabilită încă o dată precisă. Părintele arhimandrit Atanasie, motivând că nu poate lipsi mult timp din schit datorită lucrărilor de renovare în desfășurare la acea dată, a cerut monahului Efrem să meargă, împreună cu monahul Gherasim ca translator. Din păcate, părintele Gherasim nu a mai dat curs acestei ascultări, atunci când a fost solicitat de monahul Efrem, justificându-se cu faptul că nu i-a fost transmisă direct de către părintele stareț. Acesta la rândul său, nu a mai recunoscut că-i atribuise monahului Efrem ascultarea de a-l înlocui chiar pe el, însoțindu-l pe monahul Sava Lavriotul în România, pentru conferințele mai sus menționate, lăsându-l pe monah descoperit atât în fața oficialităților bisericești din România, cât și ale celor din Sfântul Munte Athos.

După frământările interne ale obștii legate de evenimentul care s-a desfășurat în Creta, din iunie 2016, în timpul discuțiilor care au avut loc în cadrul Sinaxei schitului la data de 4 decembrie 2016, s-a luat următoarea hotărâre, cu o majoritate de cinci voturi la unu:  în Schitul Românesc Prodromu s-a întrerupt pomenirea la slujbe a numelui patriarhului Bartolomeu – chiriarhul locului, datorită căderii sale în erezie, până la hramul principal al schitului nostru – Botezul Domnului, prăznuit pe 6 ianuarie. Urma ca în acest timp, de o lună de zile, să fie întocmită toată documentația necesară pentru justificarea acestui act, nădăjduindu-se ca, prin luarea la cunoștință a argumentelor prezentate în această documentație să fie convins și părintele stareț Atanasie – singurul care nu a fost de acord cu îngrădirea de erezie – de necesitatea păstrării acestei hotărâri și după expirarea termenului fixat, până la rezolvarea problemei în mod sinodal. Menționăm aici că ieromonahul Daniel a lipsit de la această ședință, datorită dezacordului său cu opinia celorlalți membri ai Sinaxei schitului lăsând o scrisoare prin care a adus la cunoștința celorlalți, intenția de a se opri din liturghisire, spunând că se retrage din Sinaxă, și chiar din schit dacă părinții acceptă să-i elibereze o adeverință scrisă pentru perioada cât a stat în Schitul Românesc Prodromu.

Așadar, începând cu data de 4 decembrie 2016, toți preoții care intrau de rând la biserică, respectând decizia Sinaxei schitului, nu mai pomeneau numele patriarhului eretic la slujbe. Ca martori îi aducem chiar pe slujitorii de la Sfântul Altar, respectiv: ieromonahii Paisie, Ioil, Calinic și ierodiaconul Matei, ei fiind singurii slujitori la acea dată, dacă avem în vedere faptul că părintele stareț Atanasie nu a mai slujit în acea perioadă, așa cum făcea în mod obișnuit.

O săptămână mai târziu aflăm de la ieromonahul Calinic că starețul Atanasie face presiuni asupra sa pentru a relua pomenirea numelui patriarhului Bartolomeu, fără a se fi consultat cu Sinaxa schitului. Întrebat fiind, părintele stareț Atanasie a răspuns că: „dacă află Lavra că nu mai pomenim patriarhul, ne va scoate pe toți din schit!”

Pe data de 15.12.2016 a venit în Schitul Românesc Prodromu epitropia Mănăstirii Marea Lavră, compusă din: egumenul Prodromu, ieromonahul Nicodim, care este și reprezentantul Mănăstirii Marea Lavră în Sfânta Chinotită și monahul Avraam. Cu această ocazie a avut loc o discuție de patru ore și jumătate cu Sinaxa schitului apoi și cu toată obștea, timp în care, nereușind părinții lavrioți să convingă obștea prodromită, prin argumentele aduse, să reia comuniunea cu patriarhul eretic Bartolomeu, prin pomenirea numelui său, au început să amenințe cu dizolvarea Sinaxei schitului și canonisirea celor care au contribuit la hotărârea de încetarea pomenirii a chiriarhului locului și chiar cu izgonirea lor din schitul nostru. Solicitându-se părerea ieroschimonahului Iulian Prodromitul în legătură cu tema în discuție, bătrănul a răspuns că ține și el cum au ținut sfinții, făcând trimitere la Sfântul Iustin Popovici care a numit Ecumenismul panerezie, pronunțându-se pentru continuarea nepomenirii numelui patriarhului de Constantinopol. Părinții lavrioți au constatat cu această ocazie numărul mare al monahilor prodromiți care se împotrivesc reluării pomenirii numelui patriarhului, cu excepția părintelui stareț Atanasie și încă a doi-trei frați mai noi, ucenici ai acestuia. Pe data de 18.12.2016 a fost primită o scrisoare din Mănăstirea Marea Lavră, prin care le-au fost aduse la cunoștință părinților din Sinaxa schitului nostru, sancțiunile (de ordin administrativ) aplicate Schitului Românesc Prodromu, până la prezentarea în Mănăstirea Marea Lavră a tuturor membrilor Sinaxei prodromite care au votat întreruperea pomenirii numelui patriarhului, pentru a pune metanie și a restabili comuniunea cu patriarhul printr-o cerere de iertare scrisă. În caz contrar, i s-a cerut starețului Atanasie prezentarea listei cu membrii noii Sinaxe prodromite, după demiterea celor care au votat întreruperea pomenirii numelui patriarhului.

Acesta este momentul în care Sinaxa Mănăstirii Marea Lavră, nesocotind prevederile Cartei Statutare a Sfântului Munte Athos cu referirea la chivernisirea obștilor athonite, a concentrat toată puterea de decizie în persoana starețului – arhimandritul Atanasie Prodromitul, care are o atitudine obedientă față de unii dintre membrii Sinaxei Mănăstirii Marea Lavră – uzurpând astfel dreptul Sinaxei Schitului Românesc Prodromu de a decide asupra problemelor existente în propria curte. Amestecul Mănăstirii Marea Lavră în treburile interne ale schitului a fost contestat printr-o scrisoare semnată de toți membrii Sinaxei prodromite, inclusiv de părintele stareț Atanasie, și înmânată arhimandritului Prodromu – starețul Mănăstirii Marea Lavră – prin care s-a atras atenția asupra abaterilor de la actul normativ menționat, încălcându-se astfel drepturile obștii prodromite de care se bucură toate obștile Sfântului Munte.

De menționat aici că toate obștile athonite – fie obștile mănăstirilor fie ale schiturilor declarate chinoviale așa cum este și Schitul Românesc Prodromu, conform Cartei Statutare a Sfântului Munte Athos, se administrează de către stareț doar împreună cu Sinaxa (echivalentul Consiliului Administrativ și Duhovnicesc), mănăstirea chiriarhală neputându-se amesteca din proprie inițiativă în treburile interne ale schitului anulând Sinaxa sau privilegiile acestuia.

Opinia exprimată a părintelui stareț Atanasie cu toții o cunoșteam, atât din afirmațiile particulare cât și din cele făcute în fața obștii, anume că patriarhul este eretic, Sinodul din Creta este tâlhăresc pentru că a legiferat erezii și chiar că nu mai scoate mirida patriarhului la Sfânta Proscomidie. Însă, după primirea scrisorii din Mânăstirea Marea Lavră menționată mai sus, acesta a început să acționeze în mod constant, contrar opiniei cunoscute, surprinzând pe  părinții și pe frații din obștea schitului nostru în timpul privegherii Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos când el însuși, ca preot slujitor, a pomenit numele patriarhului eretic Bartolomeu, nesocotind decizia Sinaxei schitului care era încă în vigoare.

Datorită presiunilor Sinaxei Mânăstirii Marea Lavră, pe de o parte, care impunea reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic, iar pe de alta a imposibilității de a-i convinge și pe ceilalți membri ai Sinaxei prodromite să accepte acest lucru, părintele stareț Atanasie, își dă demisia din stăreție, în ședința Sinaxei din data de 28.12.2016. Neacceptându-i obștea demisia și chemându-l înapoi, prin cei doi epitropi, ieroschimonahul Paisie și ieromonahul Ioil, care fuseseră delegați de Sinaxă să aducă la cunoștința părintelui Atanasie refuzul obștii, aceștia au adus ca răspuns, anunțat obștii în trapeză, faptul că părintele Atanasie a pus, ca și condiții pentru reacceptarea stăreției, printre altele, reluarea pomenirii numelui patriarhului Bartolomeu (pe care însuși la caracterizat ca eretic), prin slujirea împreună cu starețul Mănăstirii Marea Lavră, arhimandritul Prodromu, la praznicul schitului nostru care se apropia, și îndepărtarea din Sinaxă a monahului Efrem. A sugerat celor doi epitropi să-i explice acestuia să-și dea demisia, aceasta ar putea trece drept „pedeapsa dată de Mânăstirea Marea Lavră pentru însoțirea monahului Sava Lavriotul la conferințele din România”, prin această demisie putându-și recăpăta liniștea în schit din partea Mânăstirii Marea Lavră. Motivul real, însă, era faptul că părintele Efrem nu putea fi convins de părintele stareț Atanasie, în Sinaxă, că „pentru binele schitului trebuie să accepte comuniunea cu patriarhul căzut în erezie. Toate argumentele aduse împotrivă de către părintele stareț Atanasie se refereau doar la frica de represiunile Mânăstirii Marea Lavră, după ce vor afla de întreruperea pomenirii numelui patriarhului: „ … Dacă află Lavra ne izgonește pe toți din schit!”… „Să mai oprească pomenirea măcar două-trei mănăstiri!” … „Cine suntem noi să ieșim primii în față?”, etc.

Cei doi epitropi au căzut de acord cu aceste condiții fără să se fi consultat cu toți membrii Sinaxei, ci doar cu părintele Iulian, care și el a acceptat îndepărtarea monahului Efrem din Sinaxă, cerându-i să-și dea singur demisia „pentru binele schitului, prin cuvintele: „…dacă nu-ți dai demisia, tu singur vei distruge schitul!”. Monahul Efrem a atras atenția celor trei părinți că adevăratul motiv pentru care se cere atât de insistent eliminarea lui din Sinaxă este dorința părintelui Atanasie de a impune în Schitul Românesc Prodromu voința Mănăstirii Marea Lavră, adică reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic, cu care părintele Efrem nu era de acord. Pe de altă parte, acest act putea fi interpretat ca o acceptare a canonului impus acestuia de către Sinaxa Mănăstirii Marea Lavră, pentru însoțirea monahului Sava Lavriotul la conferințele din România.

Prin presiunile la care a fost supusă obștea, începute cu cele exercitate de epitropia venită din Mănăstirea Marea Lavră în data de 15.12.2016 menționată anterior, și prin unele informații cu caracter amenințător venite atât dinspre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, cât și din Mănăstirea Marea Lavră – cu ajutorul părintelui Atanasie – s-a creat o atmosferă confuză, în care era nesocotită de unii frați însăși autoritatea Sinaxei.

O astfel de informație a fost transmisă chiar în timpul Sinaxei convocate în 13 ianuarie 2017, în care se discuta problema acceptării condițiilor starețului demisionat, când schimonahul Mihail – ucenicul apropiat al acestuia – intrând, a anunțat că aduce o informație „de ultimă oră, venită acum două minute din sursă sigură: Patriarhia Română a pregătit deja un grup de călugări pe care este gata în orice moment să-l trimită la Prodromu”. Ieromonahul Damaschin Popa, economul schitului la acea dată și unul dintre membrii Sinaxei ce aprobase decizia de întrerupere a pomenirii, dar care între timp și-a schimbat opinia, susținea că a auzit și el despre acest grup, că ar fi condus de arhimandritul Clement Haralam fost viețuitor în Schitul Românesc Prodromu, etc. Mai spunea că nu are nici un rost să ne împotrivim voinței Mănăstirii Marea Lavră pentru că … „oricum, dacă Lavra va vrea să schimbe obștea chiar și cu una grecească, așa cum va vrea Lavra se va întâmpla”. Nici până astăzi nu s-a mai aflat în mod sigur dacă Patriarhia Română a avut sau nu pregătit acel grup de călugări.

Monahul Efrem a anunțat în Sinaxa schitului nostru că nu-și poate da demisia, întrucât în acest mod ar renunța la tot ce a făcut pentru a se delimita de erezie, avertizând pe ceilalți părinți că acceptarea pretențiilor părintelui Atanasie, aceleași cu ale Mănăstirii Marea Lavră, cu implicațiile explicate deja mai sus, reprezintă intrarea oficială a Schitului Românesc Prodromu în erezie. A încheiat spunând că nu se supără dacă va fi demis de ceilalți membri ai Sinaxei, cu condiția eliberării motivației scrise a demiterii, cu număr de protocol.

Ieroschimonahul Paisie a anunțat că s-a răzgândit și nu mai este de acord cu promisiunile făcute părintelui Atanasie: „ …nu pot sluji cu starețul Lavrei la hram și nici cu demiterea lui Efrem nu mai sunt de acord!”. Auzind acestea ieromonahul Ioil și atrăgându-i atenția părintelui Paisie de nerespectarea angajamentului luat de comun acord cu părintele Atanasie „pentru binele schitului”, manifestându-și nemulțumirea prin cuvintele „…dacă ieri una am vorbit, azi facem altfel…!” a pus metanie și s-a retras din ședință spunând că-și dă și el demisia din Sinaxă, provocând astfel începutul dizolvării acesteia. Această dizolvare a fost dusă la capăt de ieromonahul Damaschin Popa – economul schitului – puțin mai târziu, când și acesta a anunțat că demisionează din Sinaxă.

În această situație de criză în conducerea schitului, provocată de cei care au demisionat chiar în pragul luării unei decizii cu impact major asupra întregii obști – acceptarea condițiilor puse de arhimandritul Atanasie în care era inclusă reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic Bartolomeu – s-a hotărât de către cei ce au mai rămas în Sinaxa schitului, transferul acestei decizii către adunarea obștii cu drept de vot. Tulburările și dezinformările provocate și întreținute între frații și monahii obștii de către unii dintre ucenicii părintelui Atanasie, au făcut imposibilă explicarea adevăratei mize a votului la care urmau să participe aceștia și conștientizarea lor asupra pericolului real pe care-l reprezintă comuniunea oficială cu un episcop eretic, așa cum este și patriarhul Bartolomeu. La această atmosferă a contribuit și monahul Clement, prin tulburarea pe care o producea la orice discuție a obștii pe tema ecumenismului sau a „Sinodului” din Creta, încât făcea imposibilă continuarea dezbaterilor, problema rămânând de fiecare dată fără rezultat, din cauza acestor tulburări. La unul dintre aceste episoade s-a împotrivit și bătrânului monah Serafim, fără să se rușineze de bătrânețile acestuia, care nemaiputând suporta neorânduiala creată de el, luându-l de mânecă îl trăgea către ieșire. De menționat că părintele Serafim nu-și face cunoscută opinia în astfel de cazuri, de obicei, decât atunci când este întrebat personal.

Drept urmare, cei mai mulți dintre părinții din obște, percepând acest act ca pe o eschivare de la responsabilitățile care le revin membrilor Sinaxei prodromite din calitatea de proistamen (întâistătător), au refuzat să-și spună opțiunea prin vot. Iar datorită schimbării atenției de pe adevărata intenție a părintelui Atanasie, care era de fapt reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic Bartolomeu, așa cum impunea Mănăstirea Marea Lavră, pe necesitatea eliminării monahului Efrem din Sinaxa schitului, invocând imposibilitatea colaborării cu acesta, s-a creat o diversiune, prin care i s-a dat obștii să înțeleagă că are de votat doar demiterea din Sinaxă a părintelui Efrem, lăsându-se impresia că numai astfel se poate restabili ordinea în schitul nostru. De fapt lipsa de colaborare dintre cei doi avea la acea dată doar un singur subiect: pomenirea numelui patriarhului de Constantinopol căzut în erezie, în cadrul slujbelor din schit, cu care monahul Efrem nu era de acord. Așadar, cu o „majoritate” de opt voturi pentru, șase împotrivă – restul abținându-se – cea mai mare parte a obștii știe, până la această dată, că s-a votat doar demiterea monahului Efrem din Sinaxa prodromită, pentru a se putea reîntoarce în stăreție arhimandritul Atanasie. Odată acceptate condițiile, acesta a revenit în funcția de stareț cu acceptul tuturor celorlalți membri ai Sinaxei.

La cele două hramuri de iarnă ale schitului nostru, Botezul Domnului pe 6 ianuarie 2017  respectiv Sfântul Antipa Athonitul (de la Calapodești) pe 10 ianuarie, a fost pomenit numele patriarhului eretic Bartolomeu chiar de către egumenul Mănăstirii Marea Lavră – arhimandritul Prodromu, care fusese invitat de arhimandritul Atanasie. Cu toate acestea unii slujitori au continuat să liturghisească fără să pomenească numele patriarhului căzut în erezie, cu permisiunea părintelui Atanasie, permisiune pe care acesta o promisese celor doi părinți – Paisie și Ioil – încă de când aceștia i-au acceptat condițiile revenirii lui în stăreție. Bineînțeles că această învoială a expirat, după cum era de așteptat, arhimandritul Schitului Românesc Prodromu obligând toată obștea să reia comuniunea cu patriarhul, prin impunerea slujitorilor Sfântului Altar de a relua pomenirea numelui chiriarhului locului, în data de 18 ianuarie 2017, că dacă vor să mai slujească, să pomenească numele patriarhului, iar dacă nu se supun să nu mai slujească. Din momentul apariției acestei obligativități părinții Paisie, Ioil și Matei nu mai slujesc, însă participă la tot programul liturgic al schitului, iar ieromonahul Ioil slujește în sobor, atunci când nu este el obligat să pomenească numele ereticului (…). Scopul, însă, al întreruperii pomenirii numelui episcopului eretic la slujbe este întreruperea comuniunii bisericești cu acest ierarh pentru a ne îngrădi de erezie. Părinții mai sus menționați, prin participarea la rugăciune cu cei ce pomenesc ereticul ca păstor, întrețin în rândul fraților, prin exemplu personal, o confuzie care-i împiedică pe aceștia să înțeleagă cum se face corect îngrădirea de erezie, după învățătura Bisericii. Cu toate acestea, chiar și cu această formă de „îngrădire”, acești părinți sunt și în prezent o mărturie vie, o reminiscență a hotărârii Sinaxei din Schitul Românesc Prodromu din data de 4 decembrie 2016, de oprire a pomenirii numelui patriarhului căzut în erezie, care a antrenat toată obștea schitului.

Sub presiunile arhimandritului Atanasie, majoritatea obștii și-a schimbat opinia atât în legătură cu modul de percepere al evenimentului din Creta și al raportării la patriarhul eretic, cât și a modului de percepere a hotărârii Sinaxei prodromite prin care s-a încercat îngrădirea întregii obști de erezie. Cei puțini care păstrăm această hotărâre, fiind acum minoritari, suntem considerați a fi noi cei care ne-am rupt din trupul obștii, și catalogați acum în diferite feluri de către toți cei care își sprijină dreptatea și totodată își găsesc siguranța doar în opinia majorității. În realitate cei care reprezintă oficial obștea schitului (starețul și restul membrilor Sinaxei), îndepărtându-se de învățătura Bisericii, prin intrarea în comuniune cu patriarhul eretic, au târât după ei majoritatea obștii în afara gândirii Bisericii, din acel moment rămânând în mod samavolnic la conducerea unui lăcaș al Bisericii de vreme ce nu mai funcționează după principiile Ei. Așadar nu noi ne-am „…rupt din trupul obștii Schitului…” așa cum, afirmă comunicatul prodromit – de vreme ce noi am rămas în trupul Bisericii Sobornicești prin păstrarea adevărului de credință mărturisit de Aceasta, adevăr pe care și restul obștii l-a mărturisit până la un moment dat – ci trupul obștii Schitului a fost dezbinat de la învățătura Adevărului propovăduit de Biserică, de către cei ce administrează oficial Schitul Românesc Prodromu astăzi.

Conștientizarea de către unii dintre membrii obștii a pericolului pe care-l reprezintă erezia strecurată în Biserică și eventuala poziționare a acestora împotriva ereziei fiind percepută de noua conducere a schitului ca motiv al dezbinării fraților din obște, pentru a se evita această „dezbinare”, s-a declanșat un proces de izolare a obștii de la realitatea bisericească a vremii, una dintre măsurile luate fiind și restricționarea contactului cu noi, cei care am întrerupt comuniunea cu patriarhul eretic al Constantinopolului.

În ziua hramului Sfântului Antipa Athonitul, 10 ianuarie a anului 2017, s-au împărțit ascultările (atribuțiunile) tuturor membrilor obștii pentru perioada întregului an care tocmai începuse, după obiceiul obștilor athonite, eveniment prezidat, în lipsa arhimandritului Atanasie, de primul epitrop – ieroschimonahul Paisie. S-a constatat cu această ocazie că cei care nu am fost de acord cu noua linie adoptată de Sinaxa Schitului Românesc Prodromu în noua ei formulă, am fost excluși din rânduiala obștii: ieroschimonahul Damaschin Răus Prodromitul, monahul Efrem Prodromitul și schimonahul Nicodim Prodromitul, nouă nemaiatribuindu-ni-se ascultări. Părinții care am întrerupt ulterior comuniunea bisericească cu patriarhul eretic fiind de asemenea excluși din rânduiala obștii și opriți – din ascultarea de bucătar schimonahul Varsanufie Prodromitul în data de 16 Ianuarie 2017 și din ascultarea de secretar monahul Marcu Prodromitul în 24 ianuarie 2017 – aceasta fiind și ziua în care, ultimilor doi părinți li s-au interzis să mai intre în trapeză pentru a lua masa de seară de către însuși arhimandritul Atanasie, deși părintele Marcu stătuse toată ziua lângă el, făcându-și ascultarea de secretar. După masă atât bucătarii cât și trapezarii au primit dispoziție direct de la arhimandritul Atanasie să nu le mai dea nimic de mâncare celor cinci părinți care fuseseră scoși din rânduiala obștii datorită întreruperii pomenirii numelui patriarhului de Constantinopol căzut în erezie. După o săptămână, părintele Dometie l-a informat pe părintele stareț Atanasie că monahul Marcu este bolnav. Auzind aceasta, părintele Atanasie a dat dispoziție să i se ducă mâncare, apoi a anulat pentru toți dispoziția dată, permițându-ni-se a mânca după masa de obște.

În perioada Postului Mare schimonahul Nicodim a părăsit schitul, pentru a-și găsi liniștea, stabilindu-se în Kareya. După ce au văzut că restricționarea accesului obștii la informarea în legătură cu „Sinodul” din Creta și cu ereziile aprobate de acesta poate ajunge până și la interzicerea citirii unor cărți cu conținut apologetic, au mai părăsit Schitul Românesc Prodromu și alți frați de-ai noștri, precum rasoforul Rafail, fratele Ioan Olaru, și fratele Alexandru, care înțelegând că nebucurându-se de protecția asigurată de cetățenia athonită nu au nici un drept oficial de a-și mărturisi credința, au fost nevoiți să părăsească Sfântul Munte Athos pentru a-și putea păstra credința ortodoxă.

Părinții scoși din rânduiala obștii de către Sinaxa schitului care am început în mod voluntar să fim de ajutor la spălatul vaselor sau la curățatul zarzavatului am fost opriți de Părintele Atanasie a mai ajuta, prin cuvintele: „nu mai faceți parte din obște”. De asemenea au fost opriți duhovnicii de către părintele stareț a ne mai primi la spovedanie. La data de 1 mai 2017, fratele Lucian care era trapezar a adus la cunoștința părinților Damaschin și Varsanufie, dispoziția primită de la părintele Atanasie de a nu ne mai primi în trapeză pe nici unul dintre cei patru părinți excluși din obște, nici să ne mai dea ceva de mâncare, nici măcar pâine. Mărturisim că au mai fost și frați din obște care, spre cinstea lor, nu au dat curs acestor dispoziții care sunt încă în vigoare. Bineînțeles că adevăratul ajutor l-am avut din afara schitului, gesturile prodromiților având mai mult valoare de simbol al dragostei de adevăr și de aproapele, deși uneori acestea ne-au fost de un real folos.

Toate cele descrise mai sus sunt forme de presiune impuse de arhimandritul Atanasie și noua conducere a schitului, la recomandarea Mănăstirii Marea Lavră, pentru a ne determina să plecăm din Schitul Românesc Prodromu „de bună voie”, dorind a se ascunde astfel orice formă de împotrivire față de erezia Ecumenismului legiferată prin „Sinodul” din Creta.

Acesta este adevăratul motiv pentru care am fost rupți de restul obștii cu hotărâre luată de  Sinaxa schitului nostru prin excluderea noastră de la ascultările de obște, de la masa de obște și în general a fost interzis frățimii orice fel de amestec cu noi. Apoi, pentru ca și continuarea îngrădirii noastre de erezie, prin neparticiparea la slujbele la care se pomenește oficial acum episcopul eretic, să rămână fără vreun impact asupra frățimii, am fost arătați acestora ca înșelați și dezbinători ai obștii, dezbinarea care a fost săvârșită, însă, chiar de actuala conducere a schitului prin adoptarea ereziei, cu care cei mai mulți la început nu erau de acord. Apoi conducerea, după ce și-a asigurat majoritatea în obște prin diferite forme de constrângere pe care le-am arătat deja, își argumentează comuniunea cu patriarhul ereticul prin afirmația: „episcopul nostru nu a fost condamnat încă de un Sinod, ca fiind eretic”. Prin această explicație nu fac decât să-și adoarmă conștiințele, atât ale lor cât și ale fraților, cu ideea că se păzesc de schismă, ei de fapt ținând obștea în erezia pierzătoare de suflet.

Principalele motive care ne impun la întreruperea comuniunii cu episcopii părtași la erezia legiferată sinodal, în Creta

Dreptarul de veacuri al monahismului ortodox, dar și al creștinismului în general, a fost și este păstrarea poruncilor Sfintei Evanghelii prin care ni se face cunoscută voia lui Dumnezeu – baza mântuirii noastre. Evanghelia naște sfinți dintre cei ce o trăiesc în mod autentic, și în același timp se și oglindește în tot ce fac sau spun sfinții. Nimic nu întâlnim în viața lor, din afara Evangheliei. Tocmai acest lucru îi și deosebește atât de ceilalți creștini cât și de toți cei ce ni se prezintă ca sfinți, deși nu sunt. La păzirea voii lui Dumnezeu, și a Evangheliei în întregul ei, se ajunge prin ascultarea față de poruncile Mântuitorului Hristos, dar și a urmașilor săi credincioși – Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. De fapt este ascultarea de Sfânta Tradiție care ne arată mijloacele prin care putem ajunge la sfințenia la care cu toții suntem chemați.

Un adevărat urmaș al Părinților și al Tradiției, păstrător al poruncilor evanghelice în aceste vremuri tulburi este și Sfântul Iustin Popovici, care a caracterizat Ecumenismul ca panerezie. Acesta, deși a întrerupt comuniunea bisericească cu sinodul ecumenist al Patriarhiei Serbiei încă din anul 1971 (vezi ziarul Ὀρθόδοξος Τῦπος nr. 144, 15-7-1971), nu a încetat să atragă atenția ierarhiei asupra pericolului legiferării acestei erezii în mod sinodal. În 1977 scria către episcopii Bisericii Serbiei, în legătură cu pregătirile care se făceau pentru organizarea Sinodului Panortodox: „ … dacă acest Sinod, Doamne fereşte, va avea loc, de la acesta putem să ne aşteptăm doar la un singur lucru: schisme, erezii şi pieirea multor suflete. Ieşind din practica istorică, apostolică şi patristică a Bisericii, un astfel de Sinod, în loc să vindece, va săpa noi plăgi în trupul Bisericii şi va izvodi noi suferinţe şi năpăstuiri”. Din reacțiile post-sinodale ne putem da seama de caracterul profetic al cuvintelor celui care a fost numit cel mai mare teolog al secolului XX.

Referitor la cele mai catastrofale decizii ale așa zisului Sinod din Creta, vom aminti următoarele:

  1. A fost recunoscută oficial teologia baptismală (în documentul despre căsătorie), conform căreia este recunoscută validitatea „tainei” tuturor creștinilor care sunt botezați în numele Sfintei Treimi, indiferent de dogmă. Cu alte cuvinte, toți „creștinii” au același Botez. Urmează recunoașterea preoției și a „tainelor” așa ziselor biserici ale ereticilor…!
  2. În același text, nesocotind Sfintele Canoane ale Bisericii, sunt permise căsătoriile mixte între ortodocși și eretici, recunoscându-se astfel de facto caracterul eclesiologic al ereziilor. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic, interzice cu desăvârșire căsătoriile ortodocșilor cu neortodocșii, Sfântul Nicodim Aghioritul explicând că o astfel de căsătorie nu este validă, cei doi trebuind să se despartă.
  3. A fost recunoscută una dintre învățăturile eretice de bază ale mitropolitului Pergamului Ioanis Ziziulas, conform căreia Biserica este icoană a Sfintei Treimi. Acesta introduce apoi în mod eretic ierarhizarea, iar ca o rezultantă, și primatul, în sânul Prea Sfintei Treimi, transmițând acest model de ierarhizare și în Biserică. Această teologie greșită nu are nici un temei în Sfânta Scriptură sau în învățăturile Sfinților Părinți, fiind însă în deplin acord cu Personalismul care este originea filozofiei eretice a papismului despre persoană.
  4. În numele unei așa zise „iconomii iubitoare de oameni”, este anulată obligativitatea postului, după modelul Apusului.
  5. Au fost recunoscute toate ereziile (Papismul, Monofizitismul, Protestantismul) ca „biserici”, conform cerințelor Consiliului Mondial al Bisericilor validând și din punct de vedere „panortodox” toate cele ce fuseseră deja validate în cadrul acestui Consiliu. Faptul că „Sinodul” a fost constituit în baza prevederilor C.M.B. care vorbește despre „dragostea” și „unitatea” dintre „biserici”, este dovedit de prezența reprezentanților oficiali ai papistașilor, protestanților și monofiziților, ca observatori la „Sinod”.
  6. A fost recunoscut și validat în mod sinodal Ecumenismul prin încuviințarea rolului important pe care îl au deciziile care se iau în cadrul C.M.B.
  7. A fost recunoscut și oficializat dialogul „teologic” bilateral, având în vedere în primul rând pe cel cu Papismul, prin acceptarea tuturor textelor teologice comune care au rezultat din acest dialog, și prin acestea, noua și în același timp eretica eclesiologie euharistică, prin care se dă un nou înțeles rolului episcopului în Biserică, fără a se raporta la Sfinții Părinți sau la Sfânta Tradiție. Din păcate, această nouă învățătură despre episcop care, fără teama de a greși o putem numi antipatristică, a acaparat conștiința dogmatică a tuturor credincioșilor Bisericii, cărora le este acum imposibil să înțeleagă care este învățătura patristică privitoare la datoria turmei de a înfrunta în mod ortodox erezia, atunci când aceasta ne este impusă de propriul episcop (ne referim aici la îngrădirea de erezie prin întreruperea pomenirii).
  8. Din însăși constituirea „Sinodului”, așa cum putem vedea în Regulamentul de Organizare și Funcționare al acestuia, a fost distrus în mod brutal principiul sinodalității după care de veacuri s-a chivernisit Biserica, care se bazează, nu pe o „reprezentativitate” selectivă, ci pe prezența tuturor episcopilor[2]care, contrar „regulamentului” valabil al pseudo-sinodului, trebuie să aibă libertate de opinie, de cuvânt și de vot.
  9. Deși pseudo-adunarea din Creta se numește „panortodoxă”, au lipsit, după cum se știe, patru Biserici locale, așa încât i se anulează – formal – și caracterul panortodox. Trebuie menționată totuși insistența Bisericilor participante asupra caracterului obligatoriu al „Sinodului”, lucru pe care acestea nici nu îl mai pun în discuție.


Din cele spuse până acum se poate înțelege destul de clar că miezul teologiei ecumeniste, pe care se construiește unitatea ecumenistă, nu doar că este prezent în hotărârile pseudo-sinodului din Creta, dar deja acestea se impun prin autoritatea panortodoxă a „Sinodului” în toate Bisericile locale, și credincioșilor acestora. Recunoașterea „sinodului” s-a finalizat deja în sinoadele locale ale Bisericilor care elogiază „Sinodul” din Creta, numindu-l continuare a celor șapte Sinoade Ecumenice – un exemplu recent îl constituie Biserica Ciprului. Au fost publicate enciclice episcopale în care se poruncește preoților din episcopii să aplice hotărârile „Sinodului” din Creta. În paralel, teologia oficială, așa cum este ea exprimată în periodicele bisericești episcopale, în congrese și în facultățile de teologie, este cea a pseudo-sinodului, pe care această teologie îl elogiază. Spațiul unde predomină noua „teologie” este, desigur, cel academic în care orice altceva în afara acestei teologii este caracterizat drept extremist sau fundamentalist. S-a ajuns la eliminarea desăvârșită a ortodoxiei tradiționale, iar dacă cineva dorește învățământ teologic academic, urmează să se (de)formeze pe baza unor noi „teologii” neortodoxe, de tip filosofic occidental. Un rezultat al tuturor acestora este formarea unei noi conștiințe „dogmatice”, de orientare ecumenistă, în sufletele tinerilor preoți sau monahi care studiază în facultățile de teologie și care, pentru că nu au învățat nimic care să nu fie pervertit de teologia ecumenistă, nu cunosc – dar nici nu înțeleg – nimic din teologia ortodoxă patristică. Pe baza tuturor acestora putem să înțelegem ce fel de cateheză urmează să facă ei poporului credincios ortodox…

Unii care înțeleg o parte a pericolelor ecumenismului – nu însă și întregul problemei – disting erezia de eretici, spunând că „ne luptăm împotriva ereziei, dar nu împotriva oamenilor”, ca și cum erezia ar fi un soi de molimă impersonală care există doar în aer…

Se cuvine să amintim aici că nu erezia, ci oamenii care își însușiseră gândirea eretică au fost cei care au decapitat sau au ars monahii aghioriți după acceptarea uniației de la Lion, în 1274, de către Patriarhul Ioanis Vecos care, după cum deja este cunoscut, a fost condamnat ca eretic de Sinod abia în 1282. Tocmai de aceea, totdeauna la Sinoadele Ecumenice erau condamnate nu doar ereziile, ci și ereticii care transmiteau ereziile către credincioși, spre pierzarea acestora. Sinodiconul Ortodoxiei, care se citește în biserici în fiecare an de Duminica Ortodoxiei, constituie o mărturie a anatematizării patriarhilor, episcopilor, monahilor și mirenilor eretici. De altfel, și azi când, din păcate, Biserica se confruntă iarăși cu erezia, întrebarea care se pune este: cine sunt cei care prigonesc, oare vreo erezie impersonală, sau episcopii și egumenii eretici? Sunt, de altfel, semnificative în acest sens hotărârile de condamnare, așa cum sunt acestea consemnate în actele Sinoadelor Ecumenice. De pildă, în Actele Sinodului III Ecumenic de la Efes, din 431, scrie: „Domnul nostru Iisus Hristos, cel blasfemiat de către acesta (adică de Nestorie) a stabilit prin prezentul preasfințit sinod că Nestorie este străin de demnitatea episcopală și de orice adunare preoțească”[3]. Și iarăși: Toți episcopii au strigat într-un glas: Cel ce nu îl anatemizează pe Nestorie să fie anatema. Pe acesta îl anatematizează dreapta credință, pe acesta îl anatematizează sinodul. Pe acesta îl anatematizează Sfântul Sinod. Cel ce are comuniune cu Nestorie să fie anatema. Toți anatematizăm epistola și dogmele lui Nestorie. Pe ereticul Nestorie toți îl anatematizăm. Pe cei ce au comuniune cu Nestorie toți îi anatematizăm. Credința cea necredincioasă a lui Nestorie toți o anatematizăm. Dogma cea necredincioasă a lui Nestorie toți o anatematizăm. Pe necredinciosul Nestorie toți îl anatematizăm. Întreaga Biserică anatematizează religia necredincioasă a lui Nestorie. Cel ce nu-l anatematizează pe acesta [pe Nestorie] să fie anatema. Pe acesta îl anatematizează dreapta credință. Cel ce are comuniune cu Nestorie să fie anatema”[4].

Încă un exemplu îl alcătuiește Sinodul VII Ecumenic (787 d.Hr.). La acest Sinod, între altele, a avut loc o combatere detaliată a hotărârii pseudo-sinodului tâlhăresc din 754, pe care, de remarcat, iconomahii îl recunoscuseră drept Sinodul VII Ecumenic. Cu toate acestea, Părinții Sinodului nu au spus că episcopii iconomahi, în Duhul Sfânt ar fi spus ce au spus, iar ei trebuie doar să îndrepte cumva sau să îmbunătățească textele, așa cum se aude azi cu referire la textele așa zisului Sinod din Creta. Nu, ci i-au condamnat în mod clar pe episcopii iconomahi că, deși „s-au îmbrăcat cu demnitatea preoției, (însă) au tăgăduit puterea acesteia” (Mansi[5] 401) și iarăși „doar numele le este de preoți, însă mintea le este pângărită și stricată… căci pe de o parte adevărul l-au falsificat, iar pe de alta cu minciuna s-au fălit” (Idem pagina 412) și nu au constituit un sfânt sinod, ci „un sinedriu al lui Caiafa”, în care, așa cum ne spun, „au zămislit învățături răucredincioase” (Idem) și au fost precum ereticii care „au pustiit și biserica, și adevărul” (Idem 324). La fel ca la „Sinodul” din Creta, pasajele patristice sau scripturistice le-au folosit după cum spune Sfântul Sinod VII Ecumenic: „în chip viclean și vătămător” (Idem 288) și „vrând să amestece adevărul cu minciuna, așa cum ar amesteca otrava cu miere” (Idem 333), au ajuns, deci, să fie „precum lupii îngrozitori pentru turma lui Hristos” (Idem 324). Pentru că, dacă, într-adevăr, „adunarea lor s-ar fi făcut după dumnezeiescul har”, ar fi fost împodobită „de cuvinte rostite cu harul lui Dumnezeu… și de adevăr” (Idem 209).

În cele din urmă, sinodul i-a anatematizat pe patriarhii iconomahi eretici ai Constantinopolului: „Lui Anastasie, Constantin și Nichita, celor care au prezidat succesiv tronul Constantinopolului, ca alți Arie, Nestorie și Dioscor, anatema. Ereziarhilor Ioan al Nicomidiei și Constantin al Nakoliei, anatema(Idem p. 416).

După ce au fost arătate cele de mai sus, trebuie să răspundem și nedumeririlor unor frați care, deși bine intenționați, au unele îndoieli cu privire la modul în care ne împotrivim ereziei, adică întreruperea pomenirii. De remarcat că multe dintre nedumeriri se datorează nu atât lipsei de informație, cât dezinformării, pe care o fac episcopii, duhovnicii, părinții și teologii, care încearcă, intenționat sau nu, să minimalizeze pericolele ce provin din erezie. Din păcate, este atât de denaturată învățătura în Duhul Sfânt a Purtătorilor de Dumnezeu Părinți, despre modul corect de înfruntare a ereziei, încât s-a ajuns la stigmatizarea și chiar condamnarea celor care folosesc corect această învățătură.

În primul rând, sunt acuzați toți cei care întrerup pomenirea, cum că ar provoca schismă în Biserică, sau că se îndreaptă către schismă. Acuzația se datorează neînțelegerii corecte a Canonului 15 al Sinodului I-II din timpul Marelui Fotie, din 861, sinod cu autoritate ecumenică. Acest canon menționează clar că, atâta timp cât cineva se desparte de comuniunea cu episcopul lui eretic (acesta este cuvântul exact care clarifică înțelegerea corectă a întreruperii pomenirii: „cei ce se despart pe sine de comuniunea cu întâiul stătător al lor…, adică de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public”), nu doar că NU face schismă, ci dimpotrivă „s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”. Adică, nu doar că nu trebuie osândiți cei care întrerup comuniunea cu episcopul eretic, dar, așa cum explică însuși canonul, sunt vrednici de laudă, pentru că protejează Biserica de acțiunile episcopilor corupți: „unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești…, ci și de cinstea cuvenită celor ortodocși se vor învrednici”. Deci, vrednici de cinste din partea ortodocșilor sunt „cei ce se despart/îngrădesc” pe sine de eretici; iar „despărțirea”, sau „îngrădirea”, după cum se scrie în canon, este stavila, gardul – de unde vine și termenul de „îngrădire” – pus de ortodocși între ei și eretici, care îngrădire, este întreruperea comuniunii bisericești prin întreruperea pomenirii numelui episcopului eretic la slujbe. Când au loc toate acestea? Întrebăm, deoarece unii susțin că întreruperea comuniunii are loc doar DUPĂ condamnarea sinodală a ereticului! Însă, sfântul canon menționat ne lămurește foarte clar, ceea ce au făcut dintotdeauna și pretutindeni TOȚI cei ce azi sunt cinstiți ca Părinți mărturisitori și de Dumnezeu purtători: desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu (așa) numitul episcop (înțelesul grecesc al cuvântului este „așa zisul episcop”, chiar înainte de cercetarea sinodicească. Ar trebui ca cineva să fie în înșelare pentru a înțelege altceva din cuvintele atât de clare ale canonului! Așadar ÎNAINTE de condamnarea sinodală a episcopului eretic se întrerupe comuniunea bisericească. De ce ar mai fi nevoie să întrerupem comuniunea cu episcopul eretic, după condamnarea sinodală a sa, de vreme ce sinodul va hirotoni în locul lui un alt episcop? De altfel, în același punct ne este lămurit modul în care este înțeles episcopul căzut în erezie: „Căci ei nu au osândit episcopi, ci pseudo-episcopi și pseudo-învățători”. Deci, din momentul în care episcopul s-a făcut cunoscut ca eretic, nu mai este perceput ca episcop! Sfântul Grigorie Teologul scrie că, atunci când a mers în Constantinopol, „a găsit turma fără păstor”, deși exista episcopul eretic al vremii, în mâna căruia erau toate lăcașurile. Este de la sine înțeles că, dacă ar fi fost caterisit, nu ar mai fi putut deține toate lăcașurile Constantinopolului. Așadar, nefiind caterisit încă episcopul cetății, Sfântul Grigorie ne spune, cu alte cuvinte, că cetatea nu avea episcop!

Prin toate acestea se răspunde încă unei acuzații aduse împotriva celor ce s-au îngrădit: că orice fac, fac „fără motiv”, „tulburând Biserica”, de vreme ce episcopii încă nu au fost condamnați ca eretici. Ca și cum ar răspunde tuturor acestora, Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 8-9). Cunoscut este că în toate epocile în care ereticii ocupaseră pozițiile administrative ale Bisericii, aveau puterea să îi prigonească și să îi anatematizeze pe apărătorii Ortodoxiei, acuzându-i ca pe „unii ce tulbură și rup unitatea Bisericii”, câteva exemple (dintre multe altele) sunt anatemele sinodale date împotriva ortodocșilor de către sinodul patriarhal întrunit de către patriarhul unionist al Constantinopolului, Ioannis Vekkos[6], precum și anatema sinodală împotriva Sfântului Grigorie Palama dată de patriarhul eretic al Constantinopolului, Ioannis Kalekas[7]. La întrebarea: „de ce erau condamnați ortodocșii?, răspunsul ni-l dau chiar anatemele sinodale date împotriva ortodocșilor, pentru că aceștia întrerupseseră pomenirea ereticilor – prin urmare și orice comuniune bisericească cu ei – înainte ca acești eretici să fie condamnați de un Sinod ortodox. Acestea sunt prevăzute și în Canonul 15 al Sinodului I-II, așa cum s-a arătat mai sus.

Desigur, după ce Ortodoxia s-a impus, patriarhii și episcopii prigonitori au fost condamnați și sinodal, și ei au fost cei anatematizați, în timp ce ortodocșii erau cinstiți, după cum dă mărturie și Sinodiconul Ortodoxiei.

În sfârșit, cei ce s-au îngrădit de erezie sunt întrebați, pe care episcop îl pomenesc în locul celui a cărui pomenire au întrerupt-o. Chiar și simpla întrebare de acest tip dă la iveală două probleme, de o mare importanță, pe care le au cei ce întreabă. Pe de o parte, se dă la iveală totala ignorare a Canonului 15 al Sinodului I-II (care a fost analizat succint mai sus), atât a „literei” acestuia, cât și a bazei teologice pe care se sprijină. Sensul canonului, dincolo de referirea expresă pe care o face la întreruperea pomenirii „înainte de cercetarea sinodicească”, adică înainte de a fi condamnat episcopul care propovăduiește erezii, de către un sinod ortodox, NU stabilește înlocuirea pomenirii, adică introducerea pomenirii altui episcop, lucru pe care, altfel, ar trebui să-l fi spus clar. Asta se întâmplă pentru că, deși canonul îl numește pe eretic pseudo-episcop (datorită învățăturilor eretice pe care le propovăduiește), el trebuie să fie cercetat, să aibă posibilitatea de a se apăra și, dacă rămâne nepocăit, să fie condamnat de către un sinod ortodox. Doar după procedurile menționate și după caterisirea ereticului poate să fie votat un nou episcop, ortodox, pentru respectiva episcopie pe care preoții au datoria de a-l pomeni.

Pe de altă parte se dă expresie episcopo-centrismului, în acord cu poziția mitropolitului Pergamului Zizioulas, care constituie o învățătură profund anti-tradițională și anti-bisericească, care, după ce a ajuns să predomine mai întâi în facultățile de teologie, a trecut de-acum, popularizată, și la preoții, monahii și mirenii simpli. Potrivit acestei concepții, capul Bisericii nu este Hristos, ci episcopul, iar pomenirea numelui acestuia la dumnezeiasca Liturghie face ca Sfânta Liturghia să fie „validă”! Cu adevărat, nu s-a mai auzit până acum o mai mare blasfemie! Nu este Duhul Sfânt Cel care sfințește dumnezeieștile Taine, ci numele arhiereului, oricât de necredincios sau păcătos ar fi acesta! Această învățătură inedită, fără nici un fel de mărturii atât scripturistice, cât și patristice, își are rădăcinile în eclesiologia papistașă Communio (cunoscută în mediul teologic ca „Teologia Euharistică, pe baza căreia se întemeiază și se justifică, după Conciliul II Vatican, primatul papal, și pe care mitropolitul Zizioulas dorește să îl transfere și în Răsăritul nostru.

Încheind această scurtă referire istorico-teologică, ne rugăm ca această scrisoare a noastră să introducă neliniștea cea bună în rândul binecredincioșilor frați care rămân în comuniune cu ecumeniștii eretici, așa încât toți împreună să constituim marele front al rezistenței ortodoxe împotriva ereziei, care va conduce, prin harul lui Dumnezeu, la desființarea ereziei și la noua biruință a preaiubitei Ortodoxii. Amin!

Ieroschimonah Damaschin Răus Prodromitul

Monahul Efrem Prodromitul

Schimonah Varsanufie Prodromitul

Monahul Marcu Prodromitul


[1] Toate datele începând cu aceasta de acum până la sfârșitul acestei scrisori deschise vor fi după calendarul ținut în Sfântul Munte Athos.

[2]Vom menționa doar ilustrativ că până și aceste pseudo-biserici eretice convoacă „sinoade”, care adună totalitatea „episcopilor” lor; un exemplu este prezența celor 2500 de episcopi papistași la Conciliul eretic Vatican II. Ce diferență față de „Sfântul și Marele Sinod”…!

[3] Schwartz, E., „πόφασις ξενεχθεσα κατ Νεστορίου καθαιροσα ατν”, Acta Conciliorum Oecumenicorum (ACO) Ephesenum I,1,2 Berlin & Leipzig: Walter De Gruyter, 1927, p. 54

[4]Idem pp. 35-36

[5] Mansi, J. D., Sacrorum Conciliorum nova, et amplissima collectio, vol. 13, Florentiae, 1768.

[6]Semnificativ în acest sens, la sinodul din 1277, Vekkos și întregul sinod patriarhal au hotărât: „Dat fiind că și în virtutea puterii date nouă de Preasfântul Duh, împotriva celor ce au preoție în oricare treaptă s-ar afla, fie se bucură de mare cinstire pentru demnitatea arhierească, fie sunt în treapta preoților, fie a diaconilor, împotriva tuturor acestora hotărâm caterisire și afurisire și anatemă. Iar împotriva tuturor celorlalți doar… afurisire hotărâm și anatemă.”, Laurent, V. et Darrouzes, J., Dossier Grec de l’ Union de Lyon, Paris, 1976, p. 467

[7]Astfel, Patriarhul Ioannis Kalekas a hotărât: „Pe Palama și pe cei de un cuget cu el și toate dogmele necredincioase ale acestora, pe care să le numim mai degrabă absurdități, și pe cei care se revendică de la ei și primesc și acceptă cele din Tomos potrivit explicației acestora, mai degrabă vorbăria goală a acestora… (care au îndrăznit) în mod necanonic și fără judecată să întrerupă pomenirea mea, îi supunem legăturii de către începătoarea de viață și Sfânta Treime, și le trimitem anatema.PG, 150, 863D.

Replica Pr. Ciprian Ioan Staicu la comunicatul BOR: „Nu acceptăm adunarea eretică din Creta. Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT!”

Ieri, 21 decembrie 2016, după publicarea comunicatului BOR „referitoare la evoluțiile recente din România privind receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)” prima reacţie scrisă la acesta a difuzat-o Părintele Ciprian Ioan Staicu pe blogul său. Amintim că Pr. Ciprian Ioan Staicu a întrerupt pomenirea pseudoierarhului locului în această toamnă, „PS” Andrei al Covasnei şi Harghitei, din motiv de erezie ecumenistă, ulterior fiind „caterisit” de acesta. Redăm mai jos comentariul Părintelui Ciprian la comunicatul BOR:

După citirea lui primele gânduri care mi-au venit au fost:
1. Referitor la titlul lui, disting următoarele, pe care le voi și comenta:
a) ”orice lămurire privind credința” – nu cred că poporul român are nevoie de ”lămuriri”, de muncă de lămurire, dusă oficial cu blândețe, dar de fapt prin ”teologia bâtei”, ci are nevoie de ierarhi care să spună NU panereziei ecumeniste. Miroase de la o poștă a erezie când te gândești la ecumenism. Oare împărtășirea deja ”obișnuită” prin Germania și Italia a papistașilor și protestanților din potire ortodoxe – adică așa-numitul ecumenism popular – este ceva care mai are nevoie de lămuriri sau este pur și simplu batjocorirea Tainei Sfintei Împărtășanii? (în acest sens ca mărturii acuzatoare ale acestei practici blasfemiatoare, impusă de ”ierarhii” români, avem 2.000 de ani de Ortodoxie și de opere patristice). Credința noastră este clară, lămurită și sfântă, credința ecumeniștilor este antihristică, demonică și pierzătoare.
b) ”comuniunea bisericească” pe care noi o dorim este cea cu Sfinții Grigorie Teologul, Athanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Marcu Eugenicul etc, precum și cu sutele de milioane de mucenici de a căror jertfă pentru Hristos își bat joc cei care au scos Sfânta Ortodoxie la vânzare, nu pe 30 de arginți, ci chiar mai puțin.
c) ”dezbinarea” nu este lupta antiecumenistă, ci este viclenia ecumeniștilor, fățărnicia lupilor în piei de oaie care împing cât pot de tare neamul acesta în iad. Suntem în prag de a fi pusă ca prim-ministru o femeie musulmană, iar glasul ierarhilor BOR ne mustră pe noi pentru dezbinare? Țara noastră în halul acesta a ajuns? A avea un președinte neamț și posibil o viitoare prim-ministră musulmană este RUȘINEA acestui neam și dovada că ni se pregătește un praznic al Nașterii Domnului cum nu s-a mai văzut în istoria neamului nostru.
2. ”S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)”
Răspuns: ”S-a luat act”? Din nou aceeași formulă. Ce s-a întâmplat cu dulcele grai românesc? Alte expresii nu mai sunt? A se lua act înseamnă în limbaj juridic a accepta ceva hotărât deja. Deci, în traducere pe limba noastră cea frumoasă: ”s-a hotărât deja că singurii vinovați care există în B.O.R. sunt antiecumeniștii.”
Eu mi-am făcut datoria 25 de ani și, înainte de a fi judecat, episcopul meu a declarat public că ”atâta vreme cât sunt eu episcop în Covasna și Harghita, părintele Ciprian nu va mai fi preot.” Noi, antiecumeniștii, avem reacții negative? Dar citatul de mai sus cum s-ar traduce? Oare nu cumva samavolnicie?
NU receptăm deloc pozitiv Adunarea din Creta, pentru că a fost ERETICĂ ! Și ne vom ține de mărturia aceasta până la mormânt. Oare chemarea preoților la ”reînnoirea jurămintelor” și la acceptarea hotărârilor din Creta (vezi cazul Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Eparhiei Buzăului) se înscrie în procesul normal de ”receptare”? Cum, cu pistolul la tâmplă? Cu amenințări? Cu declarații ca ale ierarhului Vrancei că dacă episcopul vă trage pe toți în iad, trebuie să mergeți după el?
3. ”Patriarhia Română a subliniat în mai multe rânduri faptul că „Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” și a îndemnat constant la păstrarea păcii şi unității Bisericii cu toată responsabilitatea.”
Răspuns: Adunarea eretică din Creta se situează sub următoarele anatheme:
a) pentru că îi acceptă pe papistași ca ”biserici eterodoxe” (culmea blasfemiei), iar aceștia prin Filioque sunt și vinovați de arianism, Adunarea din Creta este sub ANATHEMA Sinodului I Ecumenic.
b) tot datorită ereziei Filioque, papistașii și cei de un gând cu ei (ecumeniștii) se află, ca niște luptători și blasfemiatori împotriva Duhului Sfânt, sub ANATHEMA Sinodului II Ecumenic.
c) datorită aceluiași adaos Filioque, papistașii și prietenii lor ecumeniști – trădători ai Ortodoxiei – se află și sub ANATHEMA Sinodului III Ecumenic, care a hotărât că Simbolul de credință (Crezul) nu poate fi în nici un caz modificat.
Unde este ”responsabilitatea” B.O.R.? Oare își asumă ierarhii noștri ”responsabilitatea” să ne închidă gurile, să ne alunge, să ne distrugă ”dintr-o semnătură” pe cei care nu ”receptăm pozitiv” EREZIILE cretane? Sunt cel puțin câteva zeci de argumente – ZECI – că adunarea din Creta a fost eretică. Iar sinodalii B.O.R. știu asta.
4. Se vorbește de ”ecumenism lucid”. Nu există așa ceva astăzi în rândul ecumeniștilor. Când în C.M.B. sărmana Ortodoxie este privită ca ULTIMA dintre confesiunile creștine, pentru că nu acceptă căsătoriile homosexuale și preoția pentru femei – despre ce mărturie de credință să mai vorbim? Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT. Ecumeniștilor nu le pasă decât de huzur, de hoteluri scumpe, de cadouri și de îmbrățișări cu ”frații”, junghiind fără milă pe oile și mielușeii turmei lor. Comunicatul acesta a ținut loc de ”la mulți ani” pentru cel care domină printr-o furie și teroare ”responsabilă”, adică asumată și fără rețineri sau remușcări?
5. Comunicatul – de altfel nesemnat decât de un birou de presă (este ca și cum îi arunci cuiva o masă în cap și apoi afirmi că ea a zburat singură) – îi atacă pe vlădica Longhin și pe părinții athoniți: Sava, Efrem și Nicodim. Nu sunt vrednici ecumeniștii nici să le pomenească numele. Se tem și de numele lor, darămite de mărturia lor. Nu vă faceți griji, azi sunt ei și noi pe metereze, după anihilarea noastră vor fi alții. Hristos nu se lasă batjocorit și Hristos conduce istoria, nu iudele sau cozile de topor ale apusului.
6. ”În concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare”
Răspuns: DE MII DE ORI NU ACCEPTĂM ADUNAREA ERETICĂ DIN CRETA. Pe chipul nostru veți vedea mereu un zâmbet, nu încrâncenare, dorință de unitate cu Biserica triumfătoare a Sfinților mărturisitori ai dreptei credințe, nu cu ereticii sau cu păgânii. Noi nu folosim violența, noi nu propovăduim dezbinarea. Pur și simplu, NOI NU ÎI LĂSĂM PE ECUMENIȘTI SĂ NE TRAGĂ ÎN IAD!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
21 decembrie 2016

P.S. – este binevenit oricine dorește să semneze alături de mine aceste gânduri izvorâte din conștiință și din responsabilitatea de a rămâne ortodox și a nu accepta panerezia ecumenismului.

Vezi şi:

Pr. Ciprian Ioan Staicu: „Cei care ați semnat trădarea Bisericii în Creta, cu semnătura voastră ați aruncat la gunoi harul primit la hirotonie”

„Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară! Cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final” Pr. Ciprian Ioan Staicu

Maicile de la mănăstirea Văratec se îngrădesc de ecumenism şi resping sinodul tîlhăresc din Creta

 Mărturisirea maicilor de la Văratec

care resping adunarea eretică din Creta


Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi, deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul 15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

  1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.
  2. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.
  3. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice.
  4. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua.
  5. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.
  6. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist.
  7. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.
  8. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.
  9. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?
  10. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?
  11. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici?
  12. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…1 (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto.
  13. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o Biserică în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?
  14. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice.
  15. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”2 (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.
  16. Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.
  17. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.
  18. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist.
  19. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.
  20. Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri4.

Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuse niciunei cercetări disciplinare sau represiuni.

02. 12. 2016                                                                                          Semnături

Monahia Grigoria Nicolau

Monahia Evpraxia Talabă

Monahia Salomeea Lucanu

Monahia Iuliana Butnaru

Monahia Calinica Formagiu

Monahia Xenia Velicu

Monahia Teodula Filip

Monahia Teodosia Curmei

Monahia Fanuria Buliga

Monahia Leontia Chirilă

Monahia Ecaterina Popa

Monahia Filoteia Filiţă

Rasofoare Iunia Burlacu

2 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 335.
3 Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70.
4 Ibidem, p. 362.

Pr. Ciprian Ioan Staicu: „Cei care ați semnat trădarea Bisericii în Creta, cu semnătura voastră ați aruncat la gunoi harul primit la hirotonie”

De curând a fost dată publicității o scrisoare deschisă (datată 3 iulie 2016) a unor părinți athoniți către Sfântă Chinotită care se opuneau Adunării eretice din Creta. Primul care o semnează este Gheronda Gavriil Cutlumusiatul de la Chilia Sfântului Hristodul. În această scrisoare părinții cer să se întrunească de urgență Sfânta Chinotită, să fie condamnat Sinodul din Creta ca eretic, anticanonic și tâlhăresc și să se oprească pomenirea patriarhului ecumenic Bartolomeu la sfintele slujbe. Este o scrisoare care a fost tradusă și în limba română, ea fiind semnată și de peste 10 părinți români de la Schitul Prodromu.

Acești părinți deja au fost catalogați ca fiind inculți, singulari, nereprezentativi pentru Athos, înșelați etc. Prigoana împotriva lor este … în desfășurare.

Acum 8 ani mergeam pentru prima oară spre Chilia Panagouda, unde a trăit Sfântul Paisie Aghioritul. Eram cu un părinte român, iar la un moment dat ne-a ajuns din urmă, pe cărare, un domn grec, în vârstă cam de 45 de ani. Ne-a întrebat dacă știm cum ar putea ajunge la Gheronda Gavriil. I-am spus că nu știm, el și-a continuat drumul, însă ne-a impresionat emoția vădită care se citea pe chipul lui, gândindu-se că se va întâlni cu părintele Gavriil. Așa că, ne-am zis, hai și noi după el, poate ajungem la un om al lui Dumnezeu. Grecul l-a găsit, așijderea și noi. De atunci nu pot trece prin Sfântul Munte fără să merg la acest mare mărturisitor al Ortodoxiei, demn urmaș al Sfântului Paisie, cu care a fost vecin (chilia Panagouda fiind la câteva sute de metri de chilia părintelui Gavriil) și al cărui urmaș întru mărturisire este.

În Athos vin mulți pelerini. Cei mai mulți vin zilnic la mănăstirea Vatopedi. În medie sunt cam 100, dar se ajunge și la 300, iar la praznice chiar la mai mult. În schimb, la Gheronda Gavriil, că e vară, că e iarnă, pelerinii care trec să ia un cuvânt de folos sunt între 200-500 ZILNIC. Așadar, ori este vorba de un mare părinte duhovnicesc (deși un simplu monah), ori a înnebunit lumea că îl caută. Cred că prima variantă este cea adevărată.

Așadar, ca să mă exprim ardelenește, cei care acuză semnatarii scrisorii despre care am amintit că ar fi … anormali, să meargă să își facă ei înșiși un consult. Ușurința cu care părintele Gavriil vorbește despre orice temă duhovnicească, mulțimea de citate patristice pe care le știe pe de rost în original (greacă veche) și afluxul continuu de pelerini arată că acest om este CU ADEVĂRAT OM CU MINTEA LUI HRISTOS.

Acum câteva zile i-am călcat pragul. De fapt, l-am găsit la masă. Am așteptat cu pelerinii români cu care eram ca Gheronda Gavriil să termine de mâncat. În două minute a ieșit, ne-a binecuvântat, ne-a spus câteva cuvinte de folos, vreo trei glume pline de tâlc duhovnicesc (din care voi adapta una în final). Apoi, înainte de a se pune la dispoziția următorilor închinători, l-am întrebat:

  – Gheronda, cum vedeți viitorul Ortodoxiei, ținând cont de cele ce se întâmplă? (nu era nevoie să spun prea multe, știm prin ce trece Biserica lui Hristos azi)

  Răspuns: Dacă vrem să ne mântuim, atunci să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc ! (poate a fost sau nu adevărată minunea despre Sfântul Paisie și îndemnul de a ne împotrivi adunării din Creta; scrisoarea vatopedinului Th. o numește ”înșelare demonică”, dar iată că un om în carne și oase spune răspicat același lucru, deci cu siguranță înșelarea se află în altă parte)

Tot părintele Gavriil a mai spus: Canoanele Bisericii au caracter soteriologic, adică mântuitor. Cei adunați în Creta au călcat în picioare aceste canoane, deci hotărârile acestui sinod nu trebuie acceptate. A adus ca argument și un citat din opera Sf. Gherman al Constantinopolului: ”cei care sunt de același gând cu ereticii vor avea parte de același iad ca aceștia, pentru că Îl hulesc împreună cu ei pe Hristos.” Este clar, domnilor ecumeniști, moș Vasile, moș Ion și alții? (ca să citez pe vlădica Longhin, în predica lui de Rusalii, 2016, când Duhul Sfânt a plecat din Creta și a venit la Bănceni, la omul lui Hristos)

  – Gheronda, unde mergeți acum la slujbă?

Răspuns: Eu merg la slujbă la un părinte vecin, care DEJA nu îl mai pomenește pe ereticul patriarh Bartolomeu.

Probabil unii nu dau doi bani pe acest bătrân. Dar noi DA. Îi sărutăm mâinile, căciPRIN EL NE GRĂIEȘTE HRISTOS !

γερονδα γαβρηλ

Asta a fost tot. A, iertați, să nu uit gluma. Zice Gheronda Gavriil astfel:

”Un tânăr și-a cumpărat un Ferrari. Apoi a venit la un preot ortodox, pentru a-i face slujba de sfințire a mașinii, ca să fie ferit de accidente. Preotul a făcut slujba. După câteva săptămâni a venit tânărul supărat la el și i-a spus: părinte, nu știu ce slujbă ai făcut, nu a fost primită, că am făcut accident. Preotul i-a răspuns: Cu ce viteză mergeai? Cu 280 km/oră, i-a răspuns tânărul. A, dragul meu, i-a răspuns preotul, slujba de sfințire a mașinii este valabilă doar până la 260 km/oră.”

Concluzia mea, ca șofer și umil preot al lui Hristos: Ecumeniștilor dintre ortodocși, o sută de ani ați avut nenumărate șanse să dați mărturia Ortodoxiei în fața ereticilor. Iar voi, cei care ați semnat trădarea Bisericii în Creta, cu semnătura voastră ați aruncat la gunoi harul primit la hirotonie. Iar acum sunteți … în pomul cunoștinței răului (că cel al binelui și al răului a fost în raiul lui Adam)

Auzi, culmea nesimțirii, că altfel nu știu cum să îi spun: arhiepiscopul Ciprului, văzând că nu au semnat cu bună știință mitropoliții Athanasie și Neofit documentul ecumenist de trădare a Bisericii, a semnat el în locul lor.

Acesta este ”harul” de care ”trebuie să facem” ascultare azi: niște mincinoși, șantajiști, oameni mânați de orgolii și de mânie, care ar trage în nebunia trădării lor după ei toată turma lui Hristos în iad, fără să zică nici mâc.

Doamnă Paraschiva, care i-ați scris mitropolitului Teofan, sunteți cu adevărat ucenica Cuvioasei Parascheva.

Frați români, mai ales voi mirenii, este așa de simplu: scrieți scrisori și trimiteți-le la centrele eparhiale, arătați-vă dezacordul și sminteala față de trădarea ierarhilor ecumeniști. Dacă doar noi preoții zicem adevărul, este ca o ”ploaie de vară” cu tunete. Voi sunteți FULGERELE BISERICII.

Cheltuiți un ban, dar sufocați Poșta cu numărul scrisorilor voastre trimise ierarhilor.

Să se înroșească firul internetului de mail-urile trimise secretariatelor eparhiale, să vadă nonșalanții Iude că n-au plecat toți ortodocșii din țara aceasta la cules de căpșuni sau la muncă de sclav prin alte țări, ci NOI vom apăra, din interiorul Bisericii și în ASCULTARE DE ADEVĂR, credința moșilor și a strămoșilor noștri.

Nu vă mai rețin. Aveți de scris o scrisoare, poate chiar două. Este biletul de intrare în RAI al fiecăruia dintre noi.

Iar dacă vreți, trimiteți aceste scrisori și la adresa mea de mail, și le vom publica pe toate pe acest site – până îl blochează iubăreții de minciuni – sau pe alte site-uri netâlhărești, ca nu cumva să le mănânce praful pe undeva…

Doamne ajută!

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

8 august 2016

Sursa: Prietenii Sf. Efrem cel Nou

Vezi şi:

Prigoana în muntele Athos a început!

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

Mureşul Ortodox: „Nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin hotărârile din Creta”

„Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară! Cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final” Pr. Ciprian Ioan Staicu

Pr. Matei Vulcănescu: „Sinodul din Creta este eretic. Cine-l acceptă, face schismă. Cine se îngrădeşte de el, apără unitatea Bisericii”

Pentru cei care spun: „sa nu judecam ce s-a întamplat la Sinodul din Creta, ierarhii vor da raspuns, nu noi, noi sa ne vedem de pacatele noastre, ca sa nu ne osandim judecand ierarhii lui Dumnezeu si creand tulburare in popor.” Cata viclenie demonica se ascunde in aceasta fraza… Diavolul a devenit „smerit si nu judeca”. Sfintii Parinti numesc aceasta „smerenia demonica”.

Stim foarte bine ca cine accepta asa zisul Sinod din Creta face schisma, iar cine il respinge si se ingradeste de el, apara in el insusi unitatea Bisericii. Discernamantul duhovnicesc al Sfintilor Parinti ne invata ca intodeauna cand Trupul lui Hristos a fost amenintat de o invatatura stramba, demonica, adica de erezie, poporul se rascula si lupta impotriva acelei erezii si a celor ce o propagau, mergand pana la intreruperea pomenirii si a comuniunii cu ierarhii si preotii si credinciosii care acceptau in mod vadit erezia.

Intrebarea legitima este: Este asa zisul sinod din Creta un sinod eretic?

Pana in prezent cei care l-au evaluat au aratat ca este neclar si se contrazice pe sine, foloseste ambiguitati si nu exprima Dogma Bisericii. In spatele unui limbaj duplicitar se ascunde o erezie eclesiologica, erezia ecumenista, adica erezia care le impaca pe toate, nu spune raului rau si binelui bine. Avem de-a face cu texte schizofrenice, facute sub inspiratia patimilor, nu a Duhului Sfant, adica, iata erezia. Acestea sunt cateva ganduri…

Sursa: Facebook


Vezi și:

Pr. Matei Vulcănescu – Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Mitropolitul Athanasie de Limassol: „Pentru că îi iubim, trebuie să le spunem adevărul”

Mitropolitul Athanasie de Limassol este fost nevoitor aghiorit la Nea Skiti şi Vatopedi, ucenic al Părinţilor Paisie Aghioritul si Efrem Katunakiotul

”– Nu ar trebui să existe o comunicare între biserici? Suntem totuşi în secolul 21, în Comunitatea Europeană…

– Putem purta un dialog cu oricine, cu atât mai mult cu eterodocşii şi cu cei de alte religii. Dar una este să purtăm dialog, şi alta să-l primeşti pe Papă ca pe un episcop canonic. El, pentru noi, ortodocşii, este eretic, adică rupt de Biserică – deci nu este episcop.

– Din cauza schismei?

– De zece secole este despărţit de Biserică şi nu mai este episcop canonic – nu mai are nici o legătură cu realitatea Bisericii lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Una este să-l accepţi ca episcop canonic şi alta să dialoghezi cu el ca şi cu un eterodox, pentru a-i descoperi adevărul credinţei şi tradiţiei ortodoxe.

Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu Papa şi a iniţiat un dialog al bisericilor. După cum am spus, dialogul nu este un lucru rău atunci când are loc în condiţii corecte, dar este greşit să le spunem acestor oameni că îi recunoaştem ca Biserică, că îl recunoaştem pe Papă drept episcop, drept frate în Hristos întru preoţie şi întru credinţă. Acest lucru nu îl pot accepta, pentru că înseamnă că spunem de fapt minciuni, de vreme ce toţi Sfinţii Părinţi au învăţat exact contrariul. Papismul este erezie şi sursă a altor multe erezii care astăzi chinuie întreaga lume. Un Sfânt contemporan, Cuviosul Iustin Popovici, a spus că istoria omenirii a cunoscut trei căderi tragice: a lui Adam cel întâi-zidit, a lui Iuda, ucenicul lui Hristos, şi a Papei, care era cel mai de seamă dintre Episcopii Bisericii, însă a căzut din credinţa apostolică, s-a despărţit de Biserica canonică, antrenând până astăzi în căderea lui o mulţime de oameni.

– Ce părere are Papa despre ortodocşi?

– Papa a declarat că suntem o „Biserică incompletă”.

– Dar este un singur Dumnezeu!

– Da, Unul este Dumnezeu şi Una este Biserica Lui, de aceea mărturisim în Simbolul de Credinţă „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este Biserica Ortodoxă, nu există mai multe biserici…

– Nu este un act de egoism să considerăm că doar noi suntem Biserica?

– Nu este un act de egoism. Atunci când spunem, de exemplu, că italienii nu sunt greci, lucru de altfel adevărat, nu ataci pe nimeni. Dar atunci când îi spun celuilalt: „Nu contează că eşti catolic, pentru că aparţinem aceleiaşi Biserici”, îmi bat joc de el, minţindu-l, atâta timp cât toţi Sfinţii Părinţi ne învaţă că există o singură Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

– De ce Biserica aceasta este Biserica Ortodoxă şi nu cea papală?

– Pentru că Biserica Ortodoxă păstrează neclintite credinţa Apostolilor şi experienţa Prorocilor, până astăzi. Papistaşii, din nefericire, după ce s-au rupt de Biserică, au introdus multe învăţături greşite în credinţa lor, au modificat Crezul şi, mai mult decât toate celelalte, l-au ridicat pe Papă la rangul de unic reprezentant prin excelenţă al lui Hristos pe pământ. Papa se consideră infailibil, iar despre cei care nu sunt în comuniune cu el consideră că nu sunt în comuniune cu Dumnezeu. Aceste lucruri sunt oficiale, au fost declarate în sinoadele lor… Când introduci în Simbolul de Credinţă lucruri pe care Sfinţii Părinţi nu le-au scris şi alte învăţături greşite, se cheamă erezie. Asta-i realitatea.

– Ce atitudine are Biserica Ortodoxă faţă de eretici?

– O atitudine de iubire. Îl iubim pe Papa, îi iubim pe papistaşi aşa cum iubim pe orice om. Nu îi dispreţuim, nu îi respingem ca persoane, dar nu primim erezia, cacodoxia, rătăcirile lor. Pentru că îi iubim, trebuie să le spunem adevărul.

– Fiecare are adevărul lui…

– Tocmai din această cauză şi are loc dialogul: pentru a stabili, pe baza surselor istorice, care dintre biserici a păstrat credinţa şi experienţa apostolică a Sfinţilor.

– Credeţi că dialogul poate da rezultate?

– Poate, dacă este corect şi are loc în condiţii corecte. Din nefericire, aşa cum decurge el astăzi, nu dă roade: am tot stat la discuţii atâţia ani şi nu am căzut de acord în mai nimic.

– Fiecare se aude doar pe sine?

– Dialogul trebuie întemeiat pe Sfânta Scriptură, cu smerenie şi cu dragoste, cu scopul de a se dovedi adevărul lui Hristos. Astfel, toate ar decurge cu uşurinţă.

– Păi, dialogul nu are loc cu smerenie şi cu dragoste?

– Nu ştiu, personal nu particip la dialoguri, dar din cele hotărâte acolo nu am găsit rezultate semnificative.

– O grupare care a editat nişte cărţi împotriva Papei pregăteşte acţiuni de protest…

– Nu sunt de acord cu acţiuni de acest fel. Nu trebuie să aibă loc nimic nepotrivit, nepoliticos sau necuviincios. Una e să ne spunem părerea (doar facem parte dintr-o cultură democratică!) şi cu totul altceva este să avem reacţii necuviincioase. Cu îndrăzneală şi înaintea tuturor, declar că nu sunt de acord cu vizita Papei în Cipru, şi din tot sufletul mărturisesc faptul că Papa este eretic, nu este episcop, nu este creştin ortodox – iar aceste lucruri le mărturisesc şi Sfinţii Părinţi. Dacă greşesc, sunt gata să mă las judecat – dar judecat pe baza celor scrise de Sfinţii Părinţi, nu pe baza unei mentalităţi globalizante. Faptul că nu sunt de acord nu înseamnă ca fac neorânduială, nici nu mă scoate în afara Bisericii. […]

Papa spune întotdeauna cuvinte formaliste şi protocolare, aşa cum va spune şi cu ocazia vizitei în Cipru, dar nu va face nimic substanţial, deoarece nu este conducător al Bisericii, ci o persoană politică care nu poate intra în conflict cu un status-quo politic. Oare când a luat Papa apărarea Ortodoxiei? Am avut atâţia cotropitori – când ne-a luat apărarea? Ca să nu spun că sub regimul frankilor am avut de suferit de pe urma Papilor şi a bulelor emise de ei, prin care voiau să ne şteargă de pe faţa pământului. De curând i-am prăznuit pe cei 13 cuvioşi mucenici din Kantara, ucişi din porunca Vaticanului. Am petrecut 400 de ani de robie crâncenă sub franki. A fost mai rău decât sub turci. Dar nu mă întorc în trecut; argumentele împotrivirii mele sunt strict teologice. Iar atunci când am fost hirotoniţi episcopi am făgăduit să păzim credinţa ortodoxă.”

Interviu realizat de Antigona Solomonidou Drousiotou (fragment)
Apărut în nr 18 al revistei Familia Ortodoxă

Sursa: Sinodul tâlhăresc