Pr. Theodoros Zisis: „Ne îngrijim să ne unim cu ereticii, fără ca aceștia să se lepede public de ereziile lor, dar rămânem despărțiți de frații noștri care țin calendarul părintesc, față de care nu avem nici o diferență în credință”

VECHIUL ȘI NOUL CALENDAR ȘI PRĂZNUIREA COMUNĂ A PAȘTELUI

De ce Sfântul și Marele Sinod a retras de pe ordinea de zi acest subiect arzător?

de Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic. Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» – Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei şi Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu şi Sinaxa Clericilor şi a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22

  1. Schimbarea calendarului care a avut loc în anul 1924 a rupt unitatea liturgică și a provocat diviziuni

Unul dintre subiectele arzătoare și urgente, pe care era chemat să le abordeze Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, era și cel al reformei calendaristice, al schimbării calendarului, pe care, fără o hotărâre panortodoxă, unilateral și fără nici o avertizare, au impus-o în 1924 Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei. Reforma a fost acceptată și de Biserica Ciprului, câtă vreme celelalte Biserici Ortodoxe s-au împotrivit și au respins-o, anume cele trei Patriarhii vechi, a Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului, celelalte Biserici și Sfântul Munte.

Acest demers antisinodal, anticanonic și, neîndoielnic, eronat, care nu corespundea nici unei necesități pastorale, a vătămat unitatea Bisericii din punct de vedere al calendarului sărbătorilor și liturgic – unitate care de 16 veacuri rămăsese netulburată, mai exact de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (315) care a stabilit prăznuirea comună a Paștelui.

Unitatea a fost lezată la două niveluri. Mai întâi la nivelul Bisericilor Locale Autocefale, dintre care multe nu au acceptat reforma și continuă până azi să prăznuiască sărbătorile și pomenirile Sfinților după Calendarul Iulian, cel strămoșesc, care este caracterizat azi ca ”vechi”. Alte Biserici au procedat treptat la reformă și au acceptat ceea ce se numește Noul Calendar, pe care unii îl numesc Calendarul Iulian ”îndreptat”, în timp ce, în fapt, este vorba de Calendarul Gregorian papistaș, ce și-a luat numele de la Papa Grigorie al XIII-lea, care în 1582 a schimbat calendarul și Pascalia în Apus, unde, și acolo, la început au existat împotriviri, treptat însă a fost adoptat de către toți și este valabil până azi, fiind calendarul european comun.

Diferența de 13 zile dintre cele două calendare, pentru corectarea căreia a și avut loc această schimbare, face ca astăzi să avem pe o arie extinsă o ruptură în unitatea calendaristică ce exista încă de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, pentru că atunci exista o diferență doar în prăznuirea Paștelui, câtă vreme acum diferența vizează toate praznicele împărătești, ale Maicii Domnului și pomenirile Sfinților. Unul dintre motivele fundamentale pentru care a fost convocat Sinodul I Ecumenic, în afară de condamnarea ereziei lui Arie, a fost acela de a reface unitatea prăznuirii Paștelui și de a stabili și timpul prăznuirii acestuia prin date astronomice (echinocțiul de primăvară, luna plină), așa încât să nu coincidă prăznuirea Paștelui creștin cu Paștele evreiesc. Hotărârea aceasta i-a pus în dificultate pe reformatori în a proceda și la schimbarea Pascaliei, pentru că ar fi încălcat în mod evident canoane și hotărâri ale unui Sinod Ecumenic. Din acest motiv au lăsat Paștele neatins, să se prăznuiască după Vechiul Calendar, și așa se explică faptul că prăznuim Paștele în comun, toți ortodocșii. Astfel, există multe inconsecvențe: am adoptat Noul Calendar, dar îl avem și pe cel vechi în prăznuirea Paștelui. Toate Bisericile Ortodoxe prăznuim în comun Învierea lui Hristos, dar prăznuim separat, cu o diferență de 13 zile, Crăciunul, Boboteaza, Adormirea Maicii Domnului și toate pomenirile Sfinților, adică toate sărbătorile neschimbătoare din cele 12 luni ale anului. Și acest lucru apare pentru prima oară în istoria Bisericii, ce are printre însușirile ei fundamentale unitatea de cult, dimpreună cu unitatea credinței și administrativă.

Mai dureroasă este ruperea unității la nivel local. Pentru că schimbarea calendarului nu corespundea unei nevoi pastorale, nu a venit, cu alte cuvinte, dinspre turmă, ci a fost impusă de cei de sus, pentru a servi unor interese extrabisericești, și reacția de împotrivire a pliromei bisericești, a multor arhierei, preoți, monahi și mireni, a fost puternică și justitificată, cu urmarea că s-au format dezbinări și rupturi și în interiorul Sfântului Sinod, între episcopi, apoi, între preoți și episcopi, între mănăstiri și episcopi, între preoți și mireni la nivelul parohiei, chiar și între membrii aceleiași familii.

Ce minte malefică a propus prin sofisme această schimbarea și a distrus în mare măsură unitatea calendarului de sărbători al Bisericii, și la nivel local, și la nivel supralocal? Sinodul I Ecumenic de la Niceeea a restaurat unitatea prin serbarea în comun a Paștelui, iar acum de ce unii au distrus antisinodal și anticanonic, pe o arie extinsă, această unitate? Nu va mai exista un alt Sinod care să readucă unitatea și pacea, să tămăduiască rănile pe care le-a pricinuit reforma calendaristică unilaterală, antisinodală, fără o hotărâre panortodoxă, din 1924? Nu mai e mult și se împlinește un veac de când există această ruptură a unității în Biserică.

Ne îngrijim să ne unim cu papistașii, protestanții și monofiziții eretici, fără ca aceștia să se lepede public de ereziile lor, dar rămânem despărțiți de frații noștri care țin calendarul părintesc, față de care nu avem nici o diferență în credință.

  1. Decizia panortodoxă din 1904: Nu este posibil să se schimbe calendarul. ”Nu este posibil să se introducă inovații în această privință”.

Este plină de amărăciune istoria reformei calendaristice și s-au scris despre aceasta o mulțime de articole și cărți, cu argumentații care se contrazic și se resping una pe alta, încât pare dificil la început s-o scoată cineva la capăt și să găsească unde se află dreptatea. Foarte simplu și pe scurt, evoluția chestiunii în secolul al XX-lea este următoarea:

În cercurile academice din Răsăritul Ortodox, dar și în cercurile occidentalizante și secularizate ale mai-marilor bisericești, subiectul a început să se discute din prima parte a secolului al XIX-lea, fără un ecou mai larg în întregul clerului și în rândul mirenilor. Pentru prima oară, problema a fost pusă oficial de Patriarhul Ioachim al III-lea în enciclica patriarhală și sinodală din 1904, adresată întâi-stătătorilor Bisericilor Autocefale. Este vorba de o enciclică care schimbă poziția tradițională riguroasă a ortodocșilor față de creștinii rupți de Biserică ai Apusului, o enciclică ce, totuși, nu a fost acceptată panortodox nici până în ziua de azi; această acceptare se va realiza însă acum prin Sinodul din Creta, care este iminent, și, desigur, se va face prin răsturnarea tradiției sinodale și patristice precedente. Enciclica pare să păstreze echidistanța față de cele două facțiuni, adică a celor care doresc schimbarea calendarului și a celor care se împotrivesc acesteia, încheie însă cu mențiunea corectă că, indiferent care va fi hotărârea, aceasta trebuie să fie comună pentru toți ortodocșii: ”făcându-și cunoscute reciproc pozițiile, pentru a se crea în această privință o concepție comună, o părere și o hotărâre a Bisericii Ortodoxe Universale”[1]. Atitudinea neutră a enciclicei nu îl scutește de responsabilitate nici pe Patriarh, nici pe sinodali, pentru că au propus spre discuție și soluționare un subiect, pentru care nu exista nici o nevoie pastorală și bisericească, ci alte interese politice, economice, intercreștine, impuse de sus. Acest lucru reiese cât se poate de clar din răspunsurile Bisericilor Autocefale, care în întregul lor resping foarte categoric reforma calendaristă.

Redăm ultima parte a răspunsului Bisericii Rusiei la această chestiune, unde se atrage atenția asupra divizărilor și a neorânduielii pe care ar urma să le provoace reforma calendaristică, fără să existe nici o nevoie eclesială în acest sens: ”Căci această schimbare, ca una care tulbură rânduiala dintotdeauna și de multe ori consfințită de către Biserică, ar putea, neîndoielnic să provoace tulburări și în viața bisericească, în timp ce, în cazul respectiv, aceste tulburări nu-și găsesc o justificare suficientă nici în corectitudinea științifică a reformei, nici în vreo necesitate eclezială cristalizată și exprimată ca atare”[2]. În același spirit și Biserica României declară: ”Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe Române Autocefale consideră și cere să rămânem în cele în care ne aflăm astăzi; întrucât este cu neputință să nu vătămăm rânduielile canonice, dacă ne gândim la schimbarea sau reforma Calendarului Iulian, cu care trăiește Biserica Ortodoxă de atâta timp, este cu neputință să nu se ajungă la mâhnire. În afară de aceasta, nici cu degetul nu este îngăduit să atingem hotărârile cele din vechime, care reprezintă poziția noastră bisericească”[3].

Este, totuși, spre cinstea Patriarhului Ioachim, dar și a arhiereilor sinodali ai Bisericii Constantinopolului că, după răspunsurile negative ale Bisericilor Locale, nu numai că au închis subiectul, dar au și apreciat că nu este posibil să aibă loc vreo schimbare în privința Calendarului și a Pascaliei: ”Căci nu este posibil a introduce inovații în această privință”. Cât de mult ne-am fi dorit ca Patriarhia Ecumenică să păstreze și azi aceeași poziție atât referitor la panerezia ecumenismului, cât și la participarea noastră la ”Consiliul Mondial al Bisericilor”, asupra cărora există o continuă și puternică împotrivire din partea multor biserici, dintre care unele bine au făcut că s-au retras din CMB, în timp ce altele hotărâseră acest lucru, dar au suspendat retragerea în urma presiunilor și amenințărilor! Atunci însă nu exista nici o amenințare sau presiune, dar, pentru a nu se rupe unitatea, Patriarhul Ecumenic se conformează celor care nu sunt de acord cu reforma calendarului. Biserica Constantinopolului, prin Patriarhul Ioachim al III-lea și arhiereii sinodali, scrie în contra-răspunsul dat Bisericilor autocefale în 1904: ”În ce privește calendarul nostru avem această părere: este venerabilă și neclintită Pascalia conscrată de veacuri, dar și adeverită prin practica neîntreruptă a Bisericii… așa încât nu este posibil a introduce inovații în această privință”[4].

Este, deci, venerabil și neclintit, adică neschimbat Calendarul predat de strămoși și este cu neputință orice schimbare sau inovare a acestuia: ”Căci nu este posibil a introduce inovații în această privință”. În esență, este vorba de o hotărâre panortodoxă, de vreme ce sunt de acord toate bisericile, toate votează la fel, anume că este imposibilă reforma calendaristică. Nu era nevoie de nimic altceva decât să se țină această hotărâre panortodoxă și să se închidă subiectul, și în felul acesta ar fi fost evitate toate dezbinările și rănile din unitatea trupului eclesial. La începuturile veacului al XX-lea, Biserica ieșea nevătămată din atacul celui viclean.

  1. Unilateral, antisinodal și pucist demers al Patriarhului Meletie Metaxakis și al Arhiepiscopului Hrisostom Papadopoulos
"Patriarhul" mason şi ecumenist Meletie Metaxakis alături de "arhiepiscopul" anglican de Canterbury, Cosmo Gordon Lang
„Patriarhul” mason şi ecumenist Meletie Metaxakis alături de „arhiepiscopul” anglican de Canterbury, Cosmo Gordon Lang

Din nefericire, situația aceasta nu a ținut mult timp, pentru că treburile interne ale Bisericii Ortodoxe au fost bulversate de o personalitate foarte dotată, puternică și tocmai din acest motiv foarte periculoasă, de Meletie Metaxakis, care a preluat înalte demnități bisericești în patru biserici autocefale, un fenomen rar și unic în istoria Bisericii, după cum rară și unică este și vătămarea pe care a provocat-o în unitatea Bisericii atât el, cât și prin urmașii lui la tronul Constantinopolului, Atenagora și Bartolomeu, care îi merg pe urme. Mitropolitul de Kitiu din Cipru (1910-1918), Arhiepiscop al Atenei (1918-1920), Patriarh Ecumenic ca Meletios al IV-lea (1921-1923) și Patriarh al Alexandriei ca Meletios al II-lea (1926-1935). Ascensiunea lui facilă și de multe ori ilegală și anticanonică la demnități bisericești superioare și demersurile de răsturnare din temelii a tradițiilor Bisericii, pe care le-a făcut de pe aceste poziții, mulți le atribuie faptului că era mare mason de gradul 33. Să nu trecem cu vederea nici eforturile ecumeniștilor din cercurile bisericești și universitare de a-l promova ca pe o mare și însemnată personalitate bisericească, prin articole, studii și congrese, dintre care unele s-au ținut și foarte recent. Oricâte elogii i s-ar aduce, și oricâte acțiuni, unele cu adevărat importante, i-ar fi atribuite, totuși, în întregul ei, contribuția lui este una negativă, pentru că a provocat schisme, dezbinări, dezacorduri, conflicte în interiorul Bisericii, mai ales prin reforma calendaristică, și, după cum se știe este incontestabil cuvântul ”după roade se cunoaște pomul”. În contrapondere la elogiile aduse lui Metaxakis propunem susținătorilor lui să citească ce spune despre el o mare personalitate a Bisericii noastre, Cuviosul Gheronda Filothei Zervakos, cuvinte pe care le-am prezentat într-o lucrare recentă a noastră[5], și puține din foarte multele ce au scris împotriva lui Metaxakis distinse alte personalități bisericești, la care ne vom referi.

Nu vom intra în detalii despre cum a revenit discuția despre Calendar și Pascalie. A readus-o Metaxakis ca unul ce era atotputernicul Mitropolit al Atenei, unde îl ridicase Eleftherios Venizelos, prietenul și compatriotul său, care se afla pe atunci în centrul firmamentului politic al Greciei; cu toate acestea, nu a putut să impună atunci reforma calendaristică, ci abia mai târziu, ca Patriarh al Constantinopolului, prin colaborare cu Arhiepiscopul Atenei și profesorul universitar, care, demn de menționat, înainte de a deveni arhiepiscop și-a exprimat părerea, ca membru al unei comisii speciale, în 1919, că ”modificarea calendarului iulian, întrucât nu vine în contradicție cu aspecte dogmatice și canonice, poate să aibă loc în urma unei înțelegeri cu toate celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, mai ales cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, căreia ar fi trebuit să îi fie încredințată inițiativa oricărui demers în această privință”[6].

Înțelegerea aceasta ”cu toate celelalte Biserici Autocefale Ortodoxe” nu a avut loc niciodată, pentru că aproape toate Bisericile au fost împotrivă. Reforma calendarului s-a făcut în mod unilateral și fără avertizarea de rigoare din partea Constantinopolului și a Atenei, pe care le-a urmat și Ciprul. Ca Patriarh al Constantinopolului, Meletie a convocat cunoscutul ”Congres Panortodox” de la Constantinopol, din 1923 (10 mai – 8 iunie), la care totuși nu au luat parte toate Bisericile Ortodoxe, și, cel mai  important, cele mai multe au respins hotărârile acestuia cu privire la schimbarea Calendarului. În ”Epistola Patriarhală” pe care a trimis-o ”Către Preafericiții și Înaltpreasfințiții Întâi-stătători ai Sfintelor Biserici Ortodoxe Autocefale ale Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei și României” (3 februarie 1923), prin care ruga să trimită unul sau doi reprezentanți la Congres, care inițial s-a numit ”Comisie”, leagă reforma calendaristică de imperativul unității pancreștine, asemănându-i pe ortodocși cu ereticii și încurajând astfel deschiderile ecumeniste promovate de cele două enciclice patriarhale precedente din 1902 și 1920. Scrie: ”Prin prezenta și pe toate căile este exprimată dorința și rugămintea către Biserică de a se găsi modul de a impune un singur calendar unitar atât pentru treburile seculare, cât și pentru cele religioase, nu numai pentru a exista o armonie a ortodoxului cu el însuși, atât ca cetățean, cât și ca creștin, dar și pentru servirea prin aceasta a unității pancreștine a tututor celor ce cheamă numele Domnului, prin faptul că serbează în aceeași zi Nașterea și Învierea Lui”[7]. Aceleași lucruri le-a repetat și în cuvântul său inaugural din prima zi a lucrărilor ”Congresului Panortodox” (10 mai 1923). Încercând să răstoarne hotărârea panortodoxă precedentă, care afirmă că nu este posibil să existe vreo schimbare a calendarului, așa cum s-a exprimat Patriarhul Ioachim al III-lea în contra-răspunsul său către Bisericile Ortodoxe locale: ”Căci nu este posibil a introduce inovații în această privință”, invocă faptul că ”statele ortodoxe,  ca și cum ar fi urmat o singură deviză, au ajuns în punctul de a înlocui prin lege vechiul calendar cu cel nou”, prin urmare, se impune ca autoritățile eclesiale să facă același lucru, așa încât credincioșii să urmeze același calendar și în viața publică, și în cea religioasă. Pentru a crea încă mai multă confuzie, se prezintă în același timp ca antipapistaș, dar făcând eforturi să introducă calendarul gregorian papistaș, spunând că unitatea în prăznuirea Paștelui, care s-a păstrat de 13 secole, după Sinodul I Ecumenic, ”a fost ruptă în urmă cu trei secole și jumătate de hotărârea unilaterală a conducătorului unei Mari Biserici Creștine”, referindu-se la reforma calendaristică din 1582 introdusă de către Papa Grigorie al XIII-lea, și că acum a venit timpul ”refacerii unității creștinilor cel puțin în acest aspect”[8]. O superficialitate și o lipsă de discernământ care nu a reușit să ducă nici la unitatea cu ceilalți creștini în serbarea Paștelui, de vreme ce Pascalia se stabilește pe baza Calendarului Iulian, ci a provocat noi dezbinări în trupul Bisericii, în trupul Ortodocșilor prin acceptarea eclesială a noului calendar, care a avut și are ca urmare faptul că Bisericile Ortodoxe Autocefale prăznuiesc la o diferență de treisprezece (13) zile Crăciunul, praznicile Maicii Domnului și pomenirile Sfinților, că s-au produs mari tulburări printre credincioși, chiar și în cadrul aceleiași familii, și că se creează situații favorabile pentru crearea schismelor, care se mențin până azi. Astfel, scopul lui Metaxakis în ce privește prăznuirea pancreștină în aceeași zi a Nașterii și Învierii lui Hristos nu numai că nu a reușit, dar chiar a vătămat unitatea liturgică a ortodocșilor în prăznuirea Crăciunului, a praznicelor Maicii Domnului și a sărbătorilor Sfinților.

”Congresul Panortodox” al lui Metaxakis în cele din urmă a decis să ”corecteze” Calendarul Iulian prin eliminarea a 13 zile, acceptând astfel, de fapt, Calendarul Gregorian, în afara praznicului Paștelui, care rămâne neschimbat. În ce privește scoaterea celor 13 zile s-a stabilit la început să se socotească ziua de 1 octombrie 1923 ca 14 octombrie, în timp ce sărbătorile din zilele omise să fie prăznuite începând cu 14 octombrie sau așa cum stabilește arhiereul fiecărei eparhii[9].

congresul 1923
Participanții de la Congresul ”pan-ortodox” din 1923: 6 episcopi, un arhimandrit și 2 mireni

În ciuda acestor lucruri, nici o Biserică Ortodoxă nu a procedat la aplicarea acestei decizii, nici chiar Constantinopolul, până când nu s-a implicat cu putere și hotărâre ”asociatul” lui Metaxakis, așa cum îl numește pe acesta un cunoscut și distins ierarh al Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Casandriei, Irineu. Face referire la Arhiepiscopul de atunci al Atenei, Hrisostom Papadopoulos. În urma unei înțelegeri dintre Patriarhia Ecumenică și Arhiepiscopia Atenei, s-a hotărât și s-a comunicat arhiereilor din cele două jurisdicții că ziua de 10 martie 1924 va fi socotită și numită 23 martie, fără modificarea Pascaliei.

  1. Reacția împotriva ”puciului” calendarist

a) Patriarhul Alexandriei, Fotie: ”Numai un Sinod Panortodox este competent să hotărască”.

Reacțiile au fost seismice, dar erau de așteptat. Multe biserici s-au împotrivit, ca și mulți ierarhi, preoți, monahi și mireni și, mai ales, Sfântul Munte. Patriarhul Alexandriei, Fotie, într-o scrisoare de răspuns către Arhiepiscopul Atenei și în urma unei hotărâri a Sinodului său scrie că nu există nici o necesitate de corectare a Caledarului Bisericii Ortodoxe, și în această privință sunt de acord și ceilalți întâi-stătători ai Bisericilor apostolice și vechi ale Răsăritului, adică următorii Patriarhi: al Antiohiei, Grigorie, al Ierusalimului, Damian, și Arhiepiscopul Ciprului, Chiril, care au propus ”întrunirea unui sinod al tuturor prea Sfințitelor Biserici ale lui Dumnezeu, singurul care poate hotărî competent și definitiv”. Nu își ascunde amărăciunea față de faptul că a fost respinsă recomandarea frățească a celor patru tronuri Apostolice de a nu se trece la ”îndreptarea” calendarului aflat în uz, nu numai în Biserica Greciei, ci și în toată Biserica Ortodoxă. Consideră că este un pretext și o falsă justificare acordul Patriarhiei Ecumenice, pentru că toți știu ”în ce condiții slujește acum preasfințitul tron Apostolic și Patriarhal, pe de o parte rămas orfan în multe privințe, după rânduielile pe care doar Domnul le cunoaște, rămas orfan în cele mai multe privințe, ca să nu spunem rămas orfan de toată turma, gol și de toată puterea de mai înainte și având nevoie de reorganizare în noua situație și acest lucru este mărturisit pe deplin de întâmplări foarte nefericite”[10].

După încheierea ”Congresului Panortodox” și după hotărârile acestuia, același Patriah Fotie, scriindu-i Arhiepiscopului Atenei, Hrisostom (Nr. Prot. 2664/1/14.8.1923), spune că de la Constantinopol au fost catapultate cu zel ”nu întru cunoștință” hotărâri ce vor duce la vătămarea întregii Biserici, și cu un elan devastator dușmanii cei veșnici complotează împotriva preasfintei Maici a Bisericilor, înțelegând consecințele nefericite ale reformei calendaristice asupra regimului pelerinajelor la Locurile Sfinte”[11].

b) Mitropolitul Casandriei, Irineu: Bisericile eterodoxe și serviciile secrete au fost în spatele lui Meletie Metaxakis

Mitropolitul Casandriei, Irineu, un arhiereu prestigios, înțelept și destoinic, pe când se afla încă sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, înainte, adică, de cedarea așa-numitelor ”Țări Noi” către Biserica Greciei, ce s-a realizat în urma hotărârii unei comisii, în anul 1928, scrie o scrisoare către un prieten al său, ieromonah din Karyes, din Sfântul Munte, din 1/14 mai 1924, în care arată cum a reacționat la reforma Constantinopolului și a Atenei. Îi relatează că Administratorul General al Sfântului Munte, care a dat ordin din partea Guvernului, pe baza unui document oficial, să fie aplicată modificarea Calendarului, i-a răspuns că ”în chestiuni atât de serioase în care este primejduit prestigiul canoanelor Apostolice și Sinodale, nu ne putem conforma recomandărilor seculare”. De asemenea, a trimis o foarte amplă epistolă Patriarhiei Ecumenice, care, printr-o enciclică din 27 februarie 1924 dispusese să se aplice modificarea Calendarului. În această epistolă, Mitropolitul Casandriei caracterizează Congresul întrunit la Constantinopol în vara lui 1923 sub președinția lui Metaxakis ca fiind în mod cât se poate de limpede antiortodox, nu panortodox, știut fiind că nici unul dintre Patriarhii Ortodocși ai Răsăritului nu a fost de acord să participe, și arată pericolele care primejduiesc pacea Bisericii din cauza aplicării noului calendar într-o epocă istorică dificilă. A adăugat și următoarele despre Metaxakis: ”Am caracterizat, pe de altă parte, așa cum se cuvenea planurile și demersurile antiortodoxe ale lui Metaxakis care în mod fatal a ajuns să se urce pe tronul ecumenic prin astfel de fărădelegi, Metaxakis care zi și noapte lucra ca să zdruncine temeliile neclintite ale Ortodoxiei, adică tradițiile și rânduielile apostolice și sinodale; în plus, Patriarhia Ecumenică nu trebuie antrenată în demersurile [Arhiepiscopului] Atenei, care își are misiunea să aplice programul antiortodox al asociatului său Metaxakis, spre impunerea necredinței”[12].

Același mitropolit Irineu, ca membru de-acum al ierarhiei Bisericii Greciei, a depus un foarte important ”Memoriu către Sinodul Bisericii Greciei”, întrunit pe 14.6.1929, și în care se exprimă foarte dur față de Meletie Metaxakis. Îi scrie acestuia că spiritul modernismelor și al răzvrătirii față de cei care bine-lucrează în Biserica Ortodoxă de Răsărit s-a întruchipat în persoana fatalului Patriarh Meletie Metaxakis, care, adoptând linia celor ce se scriu prin periodice și ziare, după bunul plac al fiecărui jurnalist, și satisfăcând dorințe păcătoase și pofte egoiste ale unor Biserici eterodoxe și servicii secrete, care i-au satisfăcut ambiția oarbă și l-au ajutat să urce la demnitățile cele mai înalte ale Bisericilor locale, a convocat Congresul intitulat ”Panortodox”, în realitate însă antiortodox, de la Constantinopol, din mai 1923, la care între altele, s-a hotărât înlocuirea Calendarului Bisericesc Iulian cu cel Gregorian, ignorând toate interdicțiile în acest sens. Se referă și la celelalte hotărâri antiortodoxe ale Congresului, pe care le caracterizează drept inovații, și se întreabă: Ce drept a avut acest neavenit ca, fără părerea mitropoliților Tronului Ecumenic, să convoace un Congres Panortodox? Și pe baza cărei legi sau canon a hotărât întâi-stătătorul unei Biserici locale anularea hotărârii cu privire la Calendar și la Pascalie adoptate după căderea Constantinopolului, după cum menționează istoria bisericească, de toți Patriarhii Răsăritului, anume de distinșii Patriarhi Ieremia al II-lea al Constantinopolului, Meletios Pigas al Alexandriei, Ioachim al Antiohiei și Sofronie al Ierusalimului? Este permisă anularea hotărârii unui tribunal mai mare de către un tribunal mai mic? Un tribunal de primă instanță are dreptul, de pildă, să anuleze hotărârea Curții de Apel?”. Inovațiile lui Metaxakis i-au îndepărtat pe creștinii simpli de Biserică și au golit bisericile de la țară, dar au și dezbinat și împărțit Bisericile Autocefale Locale, care aveau între ele o unitate de invidiat în slăvirea și lăudarea lui Dumnezeu. Pentru prima oară în istorie, spune, am devenit cu toții martori ai unui jalnic eveniment, ca Biserica Ortodoxă a României să prăznuiască Paștele cu cinci Duminici mai devreme decât celelalte Biserici Ortodoxe în anul 1929. Și această încălcare a unității prăznuirii strălucitei Învieri a Domnului Biserica Română a plătit-o foarte scump, pentru că s-au rupt de ea în jur de 8 milioane de români, mai ales cei din Basarabia, care au prăznuit Paștele după vechea rânduială a Bisericii Ortodoxe[13].

Încă mai important este demersul la care a recurs Mitropolitul Casandriei, dimpreună cu mitropoliții Driinupolei și Dimitriadei. La Sinodul Bisericii Greciei care s-a întrunit pe 4 iulie 1929 a depus un denunț cu adevărat istoric și o propunere de reglementare a chestiunii calendaristice. În propunerea sa a pus niște condiții care, într-adevăr, dacă ar fi fost acceptate, ar fi fost evitate dezbinările și schismele. În cazul nerespectării acestor condiții, își exprimau protestul față de necanonicitatea celor întâmplate și își rezervau dreptul să le denunțe ”în fața marelui Sinod Panortodox care urma a fi convocat mai devreme sau mai târziu”. Vom reda în întregime acest text important în nota de subsol[14].

c) Cuviosul Gheronda Gavriil Dionisiatul și Sfântul Munte

Părintele Gavriil Dionisiatul
Părintele Gavriil Dionisiatul

Pururea pomenitul Gheronda Gavriil Dionisiatul se referă elogios la modul în care Mitropolitul Casandriei, Irineu, a abordat reforma calendaristică și în eparhia sa, în Halkidiki, și față de aghioriții care îi cereau părerea. Scrie că ”problemele de credință se rezolvă și se reglează cu bunătate și printr-o lucrare de convingere, iar nu prin forță și stăpânire”. Și continuă: ”O dovadă importantă în acest sens este poziția Mitropoliei de Halkidiki față de chestiunea calendarului, în care, cu toate că este legată geografic de Sfântul Munte, totuși nu există stilism și, pe toată întinderea ei, doar 15 familii urmează vechiul calendar, în satul Nikitis, și acestea sunt deservite de un preot al mitropoliei și doar de un deceniu au obținut un preot paroh. Acest lucru însă se datorează Mitropolitului de atunci al Casandriei, pururea pomenitul Irineu care se bucura de o mare cinstire și o bună reputație în rândul clerului și al poporului acesteia, ca și printre monahii Aghioriți. Când a avut loc schimbarea, au alergat și s-au sfătuit cu el, atât cei din cele două mitropolii ale județului, cât și monahii metoacelor și îl întrebau «ce să facem, Înaltpreasfințite?» Le răspundea cu limba lui Pavel. «Nu am poruncă de la Dumnezeu în această privință, de vreme ce nu s-a făcut cum trebuia acest lucru și sunt cu sufletul împărțit. Teoretic sunt cu vechiul calendar, iar practic sunt cu cel nou, pe cel vechi îl respect ca unul ce este unit cu viața Bisericii de secole, dar nu îmi este îngăduit să nu fac ascultare de Biserică și voi urma noul calendar. Voi faceți cum vă luminează Dumnezeu, nu vă spun nimic altceva, decât că nu voi îngădui să vă despărțiți de mitropolia și de mitropolitul vostru». I-au spus că Sfântul Munte a declarat că nu va primi noul calendar. Și cu îndreptățire le-a spus: «Poziția Părinților o aprob ca fiind bună și cred că Biserica o va accepta, pentru că monahii trebuie să urmeze cu acrivie cele bisericești și vechea rânduială. Calendarul», le-a spus, «nu este dogmă, nici canon al Bisericii, ci este o chestiune care ține de rânduială, și de aceea voi urma hotărârea Bisericii». Apoi i-a convins pe toți și l-au urmat, așa cum am spus mai sus. Însă, când s-a întrunit plenul Sinodului în 1931, pentru a discuta problema calendaristică, s-a pus în fruntea celor care vroiau revenirea la calendarul vechi. Au votat și era cât pe ce să câștige: din 61 de arhierei, 28 au votat pentru revenirea la vechiul calendar, iar 33 pentru menținerea celui nou”.[15]

Gheronda Gavriil Dionisiatul nu omite să ne lămurească și poziția Sfâtului Munte față de schimbarea calendarului, despre care scrie următoarele: ”Potrivit acestora, Biserica a greșit, după părerea unor cercuri bisericești valide, pentru că a hotărât unilateral schimbarea calendarului și a rânduielii sărbătorilor, din pricina căreia ne aflăm astăzi dezbinați, ortodocșii, din punct de vedere bisericesc, spre sminteala credincioșilor mai evlavioși și spre luarea în râs din partea eterodocșilor. Sfântul Munte, credincios tradiției Bisericii, a dezaprobat această hotărâre și modificare unilaterală ca fiind fără precedent în rânduiala de veacuri a Bisericii noastre Ortodoxe și, cu respectul de rigoare, a declarat Patriarhiei Ecumenice că nu va pune în aplicare noul calendar și va stărui neclintit în rânduiala dintotdeauna a sărbătorilor și în calendarul iulian, fără să se rupă bisericește de Biserica Mamă, și și-a exprimat, cu cel mai mare respect, părerea și dorința ca, bine lucrând, să convoace un Sinod Panortodox pentru reglarea acestei probleme. Hotărârea aceasta au semnat-o și au acceptat-o cele 19 Sfinte Mănăstire, și numai Mănăstirea Vatoped a declarat că, făcând ascultare față de hotărârea Bisericii, a aplicat și va urma noul calendar. În privința acestui lucru, Sfânta Chinotită, judecând cu îngăduință această poziție a ei, și pentru a nu intra în conflict cu Biserica Mamă, a tolerat separarea Mănăstirii Vatoped, după cum a tolerat și atitudinea acesteia față de calendar, lăsând lucrurile la latitudinea dreptei cugetări și a iubirii de frați a Părinților acestei mănăstiri, [situație] care a durat 50 de ani, după care această respectabilă mănăstire a revenit la vechiul calendar, și astfel Sfântul Munte rămâne unit în vechea rânduială a Bisericii, fără însă a se rupe de aceasta, rugându-se Dumnezeului Ziditor să tămăduiască în timp ruptura aceasta și să se revină la vechea rânduială, încât cu o gură și cu o inimă să se slăvească preasfântul Lui nume de toți ortodocșii”[16].

d) Sfântul Nicolae Velimirovici: ”Constantinopolul modern și antipatristic. Nu îl vom urma!”

Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici
Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici

Același Cuvios Gheronda Gavriil Dionisiatul, una dintre marile personalități aghiorite ale secolului al XX-lea, ne relatează, ca martor ocular, cuvintele înțelepte și vrednice de luare aminte referitoare la calendar și la alte inovații ale Constantinopolului, pe care marele și prea învățatul ierarh sârb, acum recunoscut și ca Sfânt al Bisericii, Arhiepiscopul Ohridei, Nicolae Velimirovici, le-a rostit în cadrul ”Comisiei Pregătitoare a Sfintelor Biserici Ortodoxe”, care s-a întrunit în Sfântul Munte în 1930. Iată ce relatează Gheronda Gavriil: ”Eram pe atunci reprezentant din partea Sfintei Chinotite, când s-a întrunit la Sfânta Mănăstire Vatoped Congresul Interortodox pentru soluționarea a diferite probleme, între care și cea legată de calendar și, discutându-se această chestiune, a luat cuvântul reprezentantul Bisericii Serbiei, Nicolae, Arhiepiscopul Ohridei, o personalitate remarcabilă a Ortodoxiei, care a spus: «Preasfințiți Arhierei, în mod firesc mamele sunt mai conservatoare decât fiicele, însă în privința subiectului pe care îl judecăm, noi vedem că Biserica noastră Mamă procedează la hotărâri moderniste, ignorând Bisericile surori locale și, de aceea, declarăm cu amărăciune că nu vom urma drumul trasat de Biserica Mamă și vom stărui în cele ce ni s-au predat și am învățat de la Sfinții Părinți». La acestea, a dorit să răspundă ceva Mitropolitul de atunci al Kerkirei și ulterior Patriarh Ecumenic, Atenagora, dar l-a oprit Mitropolitul Iracliei, Filaret, care prezida ședința, declarând că subiectul se amână pentru un răstimp mai prielnic, întrucât la Congresul nostru lipsea Biserica Rusă. Și astfel, de atunci, cu toate că, potrivit regulamentului, subiectul este înscris spre soluționare pe toate ordinele de zi la congresele panortodoxe preliminarii care s-au întrunit, niciodată nu se discută, deoarece în cadrul lucrărilor premergătoare nu se întrezărește o soluție pozitivă și toată așteaptă soluția de la timpul care le rezolvă pe toate”[17].

Din aceleași Acte ale ”Comisiei Preliminarii a Sfântului Munte” rezultă opinia negativă a Sfântului Nicolae al Ohridei despre ”Congresul Panortodox” din 1923 al lui Metaxakis, care, așa cum a spus Nicolae Velimirovici, a provocat ”un fel de schismă” și din care au decurs o mulțime de anomalii binecunoscute[18].

e) Cuviosul Filothei Zervakos: ”Patriarhul mason Meletie Metaxakis l-a antrenat în acest demers pe Arhiepiscopul Hrisostom. Să revenim la vechiul calendar!”.

Părintele Filotei Zervakos
Părintele Filotei Zervakos

Referirea aceasta la reacțiile sănătoase față de schimbarea inutilă, unilaterală, antisinodală, ”pucistă”, a calendarului, care au fost foarte multe, o vom încheia cu câteva din cele ce spune despre calendar Cuviosul Filothei Zervakos, care, cu toate că ”prin iconomie” a urmat Noul Calendar, nu a încetat până la sfârșitul vieții sale să se lupte, să îi sfătuiască pe arhierei – de pildă, pe episcopul luptător și mărturisitor Augustin Kandiotis, și chiar și pe Arhiepiscopul Atenei Hrisostom al II-lea Hatzistavros, de a reveni la vechiul calendar, pentru că acest lucru i-a fost descoperit din cer, după rugăciune fierbinte, ca fiind soluția corectă. Cel din urmă i-a făgăduit că o va face, nu a mai reușit însă din pricina înlăturării lui de pe tronul arhiepiscopal al Atenei în mai 1967. Citind textele Cuviosului Filothei despre problema calendaristică, putem să facem următoarele constatători generale.

De la apariția problemei, care a fost creată de forțe străine de Biserică, până la sfârșitul vieții sale, Gheronda Filothei a păstrat o poziție consecventă și statornică având ca bază respectarea întocmai a canoanelor și a tradițiilor Bisericii. Schimbarea calendarului a fost, spunea Gheronda Filothei, o hotărâre greșită, care nu exprima în întregul ei și unanim părerea Bisericii, adică a tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale întrunite  în sinod, ci unilateral și ”pucist” doar două biserici, Biserica Patriarhiei Ecumenice și Biserica Greciei. Hotărârea aceasta, fiind anticanonică, eronată, antisinodală și vătămătoare pentru unitatea Bisericii, trebuie neapărat îndreptată prin revenirea la Vechiul Calendar tradițional. Gheronda Filothei, vreme de mulți ani și, în ciuda presiunilor pe care le exercita asupra lui mitropolitul locului, continua să țină Vechiul Calendar la Mănăstirea Longovardei, așa cum a făcut și face până azi Sfântul Munte și multe Biserici Ortodoxe Autocefale. Se lupta și scria că trebuie să fie abordat urgent subiectul, pentru a fi evitată schisma. Când însă a constatat că nu mai exista vreo posibilitate de îndreptare, ci se consolida folosirea Noului Calendar, iar pe de altă parte unii aghioriți zeloți ultraconservatori și fanatici au ieșit în lume și au deviat abordarea problemei, făcând din ea un subiect de credință și dogmă, dezaprobând și anatematizând în același timp Biserica oficială, pentru că, chipurile, s-a lipsit de dumnezeiescul har și nu ar mai avea Taine valide, Gheronda Filothei Zervakos și-a schimbat poziția, a acceptat prin iconomie Noul Calendar, care nu lezează dogmele, nici nu îi lipsește pe credincioși de dumnezeiescul har, însă a continuat să creadă și să scrie că această acceptare prin iconomie a Noului Calendar nu trebuie să se extindă, ci Biserica are datoria să revină la acrivia canonică prin întoarcerea la Vechiul Calendar bisericesc. Nădăjduia că acest lucru va avea loc curând și în această direcție lucra cu stăruință, recomandându-le și vechilor calendariști să nu acutizeze lucrurile prin poziții extremiste împotriva noilor calendariști. În scrierile sale se referă în mod repetat la patriarhul mason Meletie Metaxakis, pe care îl consideră ca fiind principalul responsabil pentru reforma calendaristică, fără însă a-l scuti de răspunderi pe Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos al Atenei, care însă a venit la un moment dat să-l cerceteze pe Gheronda Filothei, vrând să se pocăiască și a aruncat răspunderea pe Metaxakis, spunând literal: ”Mai bine ar fi fost să nu-l fi cunoscut vreodată. Acest Metaxakis stricat m-a tras după el”. Într-o scrisoare a sa către Patriarhul Atenagora, Cuviosul Filothei scrie: ”Dezbinarea și schisma pe care le-a adus inovația necugetată, lipsită de scop, inoportună și diavolească, adică introducerea calendarului gregorian (papistaș) de către predecesorul dumneavoastră mason, Meletie Metaxakis, cel care l-a atras după sine și pe Arhiepiscopul Atenei, Hrisostom Papadopoulos”[19].

  1. Toți se așteptau ca Sinodul viitor să rezolve problema calendarului

Din scurta referire la trista istorie a reformei calendaristice rezultă că după marea vătămare produsă unității liturgice dintre Bisericile Ortodoxe autocefale și prin dezbinările și rupturile dintre credincioși, toți apreciau că această stare traumatică și bolnavă trebuia soluționată prin convocarea unui Sinod Panortodox sau Ecumenic. Chiar și numai pentru acest subiect, pentru această ”necesitate urgentă”, era necesară și obligatorie convocarea Marelui Sinod Panortodox. Acest lucru l-au propus multe biserici locale și l-au recomandat Sfinții Bătrâni duhovnicești, sfătuindu-i pe credincioși să aibă răbdare, pentru că e vorba de o neorânduială și anomalie temporară, pe care urma să o tămăduiască Biserica.

Este semnificativ și vrednic de semnalat că vreme de 75 de ani de când durează procedura presinodală, adică de la ”Comisia Pregătitoare din Sfântul Munte” care s-a întrunit la Mănăstirea Vatoped în 1930, care a și întocmit o primă listă de subiecte, până acum două luni, până în ianuarie 2016, Calendarul și subiectul conex al Pascaliei se aflau pe ordinea de zi statornic și neschimbat, ca subiect principal și de bază spre soluționare. În prima listă de subiecte mai largă a primei Conferințe Panortodoxe de la Rhodos din 1961, subiectul apare la capitolul al III-lea, după cum urmează: ”Problema calendaristică. Studiu asupra problemei cu referire la hotărârea despre Pascalie a Sinodului I Ecumenic și la găsirea modului de restaurare a împreună-lucrării dintre Biserici în această privință”. A IV-a Conferință care s-a întrunit la Chambesy la Geneva în 1968 a limitat numărul de subiecte, dar nu s-a atins de problema calendarului, care apare cu același titlu pe care l-am pomenit și noi. Prima Comisie Interortodoxă Pregătitoare presinodală a Sfântului și Marelui Sinod, de la Chambesy, Geneva, din 1971, a făcut același lucru. În cele din urmă, în catalogul final al celor zece (10) subiecte pe care le-a propus Prima Conferință Panortodoxă Presinodală de la Geneva, din 1976, era cuprins și subiectul calendarului, cu titlul ”Chestiunea calendarului comun”.

  1. Prin intervenția papismului și al protestanților este abandonat subiectul calendarului. Noul subiect: Prăznuirea comună a Paștelui

Între timp, participarea noastră la ”Consiliul Mondial al Bisericilor” și deschiderile ”unioniste” față de papism au încurajat aceste cercuri să le ceară ortodocșilor acordul pentru prăznuirea în comun a Paștelui într-o duminică fixă din aprilie. Noi, ortodocșii, ne-am păstrat unitatea cel puțin în prăznuirea Paștelui, chiar și după inovația calendaristică a lui Metaxakis; acum, ispititorul cel din afară, după ce ne-a dezbinat în privința tuturor marilor sărbători cu data fixă și întreține foarte bine această separare, dorește și alte schisme prin introducerea prăznuirii comune cu eterodocșii a Paștelui. La discuțiile cu papistașii și cu protestanții, noi, ortodocșii, nu am respins această nouă propunere schismatică antiortodoxă, doar am fost rezervați în a ne exprima acordul la congresele ecumeniste și la întâlnirile similare, temându-ne de noi schisme și neorânduieli, fără ca unii dintre demnitarii noștri supremi, ca patriarhul Bartolomeu, să înceteze să-și declare acordul și dorința de a se ajunge la prăznuirea în comun a Paștelui.

Această nouă pretenție și această nouă evoluție legată de prăznuirea Paștelui, potrivit vicleniei atotînțelepte a promotorilor acesteia, care se bazează pe principiul ”pretinde mai multe, ca să poți păstra măcar cele ce ai deja”, a făcut în așa fel încât marea problemă a reformei calendaristice din 1924 să treacă în plan secundar, dacă nu chiar aproape să fie uitată și să nu mai existe speranța și perspectiva ca Bisericile Ortodoxe Autocefale să revină la unitatea liturgică, iar separarea credincioșilor în vechi calendariști și nou-calendariști să lezeze unitatea trupului bisericesc. Sfinții Părinți de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea au refăcut unitatea prăznuirii Paștelui; ”Părinții” contemporani au rupt unitatea în toate celelalte praznice și nu numai că nu fac nimic pentru a o restaura, ci în mod samavolnic întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe, în ianuarie anul acesta, fără hotărârile sinodale ale ierarhilor lor, au scos subiectul calendarului și al Pascaliei de pe ordinea de zi – singurul care era cu adevărat urgent și necesar de soluționat.

De altfel, în această direcție era orientat și textul presinodal pe care l-a pregătit a II-a Conferință Panortodoxă Presinodală de la Geneva din 1982, pe care l-a acceptat fără să-l modifice ”Comisia Interortodoxă Specială”, constituită de întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în martie 2014, și textul a fost trimis ca atare Sfântului și Marelui Sinod, în care însă nu va ajunge niciodată, dat fiind că a fost respins de întâi-stătători.

În textul acesta, care adeverește aprecierile noastre și pe care îl redăm în întregime în nota de subsol, se dă pondere prăznuirii comune cu eterodocșii a Paștelui. Nu există nici un gând, nici o propunere, nici o apreciere despre vătămarea produsă de reforma calendaristică din 1924 și despre nevoia de tămăduire a acesteia. În esență, se consfințește demersul anticanonic al lui Meletie Metaxakis și al lui Hrisostom Papadopoulos, și sunt chemați la ascultare toți ”cei ce eventual cugetă contrar față de biserica lor canonică”[20].

  1. De ce a fost retrasă problema calendarului de pe ordinea de zi? Constantinopolul și Moscova nu au fost la înălțimea situațiilor. Nu au ridicat ”greutatea zilei”

Atunci de ce a fost retras textul de pe ordinea de zi a Sfântului și Marelui Sinod? Explicațiile persoanelor responsabile nu se pun de acord, însă dau posibilitatea unor aprecieri. Mitropolitul Pergamului, Ioan, președintele Comisiei Interortodoxe Speciale la ultimele două Conferințe Presinodale, în informarea pe care a făcut-o ierarhilor Patriarhiei Ecumenice vara trecută (28 august 2015) a spus în acest sens:  ”Acest subiect a preocupat a II-a Conferință Presinodală, după o lungă pregătire, care cuprindea schimburi de opinii și întâlniri ale unor astronomi specialiști, prin intermediul cărora s-a dovedit necesitatea de adaptare a modului de calculare a timpului sărbătoririi Paștelui și a fost exprimată propunerea despre examinarea posibilității unui interval de timp comun pentru prăznuirea Paștelui de către toți creștinii. Pe durata lucrărilor Comisiei Speciale, căreia i-a fost trimis spre redactare textul de către Întâi-stătători, reprezentanții Bisericilor Rusiei, Serbiei și Georgiei au formulat propunerea de a fi eliminat subiectul de pe ordinea de zi a Sinodului, ca unul care nu mai preocupă Biserica Ortodoxă, dar Patriarhia Ecumenică și celelalte delegații au apreciat că această chestiune trebuie să rămână deschisă, dat fiind faptul că, în special în diaspora, subiectul prăznuirii comune [cu eterodocșii] a Paștelui constituie o problemă pastorală, mai ales în cazurile de căsătorii mixte și, în general, datorită nevoii de conviețuire armonioasă între ortodocși. Astfel, textul celei de-a doua Conferințe Presinodale, fără a fi modificat de Comisie, este trimis ca atare Sfântului și Marelui Sinod”.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la ultima și decisiva Sinaxă a Întâi-stătătorilor de la Geneva, din ianuarie anul acesta, la comunicarea inaugurală (22 ianuarie 2016) a spus pe această temă următoarele: ”În timpul care a trecut și în ciuda hotărârilor luate prin unanimitate, unele Biserici și-au exprimat dorința sau chiar și revendicarea ca Sfântul și Marele Sinod să fie amânat, până când se vor discuta și, eventual vor fi acceptate în unanimitate, atât subiectele autocefaliei și al dipticelor, cât și textele celei de-a II-a Conferințe Panortodoxe Presinodale (1982) despre impedimentele la căsătorie și despre calendarul comun, care nu s-au bucurat de unanimitate în ce privește modificările propuse de Comisia specială menționată. Legat de ultimele două subiecte, nu putem decât să ne exprimăm surprinderea față de revendicarea de mai sus, dat fiind că hotărârea Sinaxei noastre din 2014 nu prevedea în nici un caz o revizuirea radicală a acestor texte, ci doar o simplă „redactare” a lor de către Comisia Specială, fapt pentru care pe bună dreptate, președintele comisiei nu a permis o revizuirea radicală a textelor, pentru că acest lucru ar fi constituit o încălcare sau o depășire a atribuțiilor acordate Comisiei de Sinaxa Întâi-stătătorilor. Revendicarea de revizuire a textelor menționate care a venit din partea unor Biserici va presupune în mod clar o nouă hotărâre unanimă a Sinaxei Întâi-stătătorilor, diferită de cea luată în anul 2014 cu privire la simpla redactare a textelor respective, redactare care, potrivit naturii ei, nu va putea atinge nucleul conținutului acestor texte”.

Din Comunicatul Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei (23 ianuarie 2016) suntem informați de următoarele: ”Întâi-stătătorul Bisericii Ruse și-a exprimat convingerea că proiectul de text «Chestiunea Calendarului» are nevoie de revizuire și a subliniat că subiectul «stabilirii exacte a datei Paștelui» nu este de actualitate pentru Biserica Ortodoxă și nu poate conduce decât la confuzie în rândul celor mai mulți dintre credincioși”.

Din luările de poziții ale acestor trei persoane prin excelență responsabile, rezultă următoarele: Mitropolitul Pergamului, care în mod statornic susține linia Patriarhiei Ecumenice, insistă să se păstreze propunerea de ”prăznuire în comun a Paștelui de către toți creștinii”, dat fiind că în țările din diaspora acest lucru constituie o problemă pastorală și în ciuda reacțiilor reprezentanților Bisericilor Rusiei, Serbiei și Georgiei,  care au propus să fie eliminat subiectul și să nu se discute, a reușit să îl treacă fără modificări și să îl trimită în Sinod. Dacă în cele din urmă acest text ar fi fost aprobat de Sinod, după cum am arătat deja, acest lucru ar fi constituit o recunoaștere oficială a reformei calendaristice a lui Metaxakis și o permanentizare a schismei calendaristie, dar ar fi deschis și perspective favorabile pentru stabilirea serbării în comun a Paștelui. Patriarhul Rusiei, Chiril, într-un mod mai diplomat, nu a cerut să fie retras textul, ci să se facă modificări. Se pare însă că modificările pe care le-a cerut răsturnau cele două elemente importante ale liniei Fanarului, la care am făcut referire, anume păstrarea Noului Calendar și serbarea împreună cu eterodocșii a Paștelui, așa că și Patriarhul Ecumenic a preferat să nu se discute subiectul, mai degrabă decât să sufere o înfrângere și să fie răsturnată politica ecumenistă a Constantinopolului. În orice caz, mai câștigată a fost Moscova, care deja se laudă credicioșilor ei că nu a lăsat să avanseze și să fie recunoscute reformele Calendarului și a Pascaliei. Este însă pierdută din vedere Biserica Ortodoxă în întregul ei, pentru că, iată, nu mai are învățători și conducători a-toată-lumea, care să nu vadă îngust și să nu se gândească doar la turma lor și care să nu se orienteze după Apusul puternic și eretic, ci să privească universal și cu dragoste de frați la toți ortodocșii, să aibă în vedere combaterea ereziilor și a schismelor. Cine va reface și când anume unitatea liturgică dintre Bisericile Ortodoxe în prăznuirea Crăciunului, a Bobotezei, a praznicelor Maicii Domnului și ale Sfinților? Moscova nu este interesată de acest lucru? Dacă ar fi avut această perspectivă strict locală, neuniversală, Sinodul I Ecumenic nu ar fi soluționat nici erezia lui Arie, nici problema prăznuirii în comun a Paștelui.

Sinaxa Întîistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale din ianuarie 2016 la Chambesy, Elveţia
Sinaxa Întîistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale din ianuarie 2016 la Chambesy, Elveţia

Însă lucrul cel mai amar și mai dureros este că atât Constantinopolul, cât și Moscova, în ciuda diferențelor dintre ele asupra unor probleme particulare, înaintează în același gând și mână-n mână către acceptarea de către Marele Sinod a ereziei ecumenismului prin susținerea Dialogurilor Teologice și a textelor eretice, pe care aceștia le-au elaborat, și prin continuarea participării ortodocșilor la ”Consiliul Mondial al Bisericilor”, subminând și banalizând Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, Trupul Dumnezeiesc-Omenesc al lui Hristos, și prezentând-o în fapt ca o mică parte și completare a acestui potpuriu eretic care este Consiliul Mondial al Bisericilor. Există ceva similar în istoria Bisericii? Constatăm anticipat că, date fiind aceste premise și direcții, Marele Sinod nu va constitui o continuare a Sinoadelor precedente și va fi respins ca mincinos de către conștiința pliromei Bisericii.

Epilog

Schimbarea Calendarului, în 1924, de către Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei a fost o acțiune unilaterală și ”pucistă”, pentru că nu a avut loc printr-o hotărâre panortodoxă. A rupt unitatea liturgică dintre Bisericile Ortodoxe locale și a provocat schisme și dezbinări între credincioși.

Mulți au acceptat schimbarea ca fiind o soluție temporară ”după iconomie”, până când un Sinod Panortodox va soluționa problema și va reintroduce unitatea calendarului sărbătorilor, care vreme de 1600 de ani a fost netulburată în Biserică, de la Sinodul I Ecumenic până în 1924. La schimbare au colaborat și au pus umărul ”biserici” eterodoxe și servicii secrete prin intermediul Patriarhului mason Meletie Metaxakis.

”Sfântul și Marele Sinod” care urmează a se întruni constituia pentru toți o așteptare și era o obligație a liderilor bisericești să discute și să rezolve această problemă. Din păcate, pe parcursul îndelungatei proceduri presinodale, papistașii și protestanţii le-au pus înainte ortodocșilor un nou subiect, ”prăznuirea comună a Paștelui”, cu urmarea că interesul s-a îndreptat într-acolo și a fost atenuată discuția despre refacerea unității liturgice în prăznuirea sărbătorilor fixe, care a fost provocată fără motiv și fără nici o nevoie pastorală.

În ultima fază a Sinodului și fără hotărârea sinodală ale Bisericilor locale, subiectul calendarului a fost retras de pe ordinea de zi, cu toate că era subiectul prin excelență urgent și arzător. A fost retras, pentru că, pe de o parte, Moscova, care a urmat dintotdeauna Calendarul Iulian părintesc, nu a dorit legalizarea reformei calendaristice a lui Metaxakis și transferarea dezbinărilor și schismelor și în propria-i turmă, în timp ce Constantinopolul, indiferent față de ruperea unității pe care el însuși a provocat-o, continuă să susțină Noul Calendar și să fie de acord cu propunerea despre prăznuirea comună a Paștelui. Și, întrucât conducerile bisericești sunt de acord cu legalizarea panereziei Ecumenismului, care reprezintă un subiect mult mai grav decât Calendarul și Pascalia, au scos din mijloc ”cele ce îi despart”, pentru a privi la ”cele ce îi unesc”, după cum doresc serviciile secrete și centrele extrabisericești, ca să se provoace și alte schisme.

Sursa: http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-03-2016_25.html

Traducere: Tatiana Petrache (G. O.)

Sursa: Graiul Ortodox

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă

[1] Ιωαννου Καρμιρη, Τὰ Δογματικὰ καὶ Συμβολικὰ Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας [Monumentele dogmatice și simbolice ale Bisericii Ortodoxe Sobornicești], volumul 2, Graz–Austria 19682, p. 1039 și Αντωνιου Παπαδοπουλου, Κείμενα Διορθοδόξων καὶ Διαχριστιανικῶν Σχέσεων [Texte ale Relațiilor Interortodoxe și Intercreștine], Ed. Οἶκος Ἀδελφῶν Κυριακίδη, Tesalonic 1991, p. 15.

[2] Αντωνιου Παπαδοπουλου, Idem, p. 38.

[3] Ibidem, p. 53.

[4] Ιωαννου Καρμιρη, idem, p. 1043. Αντωνιου Παπαδοπουλου, idem, p. 81. Pururea pomenitul monah aghiorit NIKODIMOS BILALIS, unul dintre cei mai buni cunoscători și cercetători ai subiectului Calendarului și Pascaliei apreciază diferit hotărârea Patriarhului Ioachim al III-lea într-un studiu al său cu titlul: ”Ecumenismul și schimbarea Calendarului”, din volumul Ecumenism. Geneză-Așteptări-Dezmințiri, Actele Congresului Științific Interortodox, Sala de Ceremonii a Universității Aristoteliene din Tesalonic, 23-25 septembrie 2004, Editura ”Theodromia”, Tesalonic 2008, vol. 2, p. 937.  Scrie: ”Astfel, Ioachim «îmbrăcat și întreg la minte» (Luca 8:35), ca unul ce era inițiat în ale diplomației fanariote, s-a repliat și a trimis o nouă epistolă enciclică în 1904, în care supralicitează faptul că nu poate avea loc schimbarea Calendarului și a Pascaliei! Fiind un diplomat experimentat, nu a făcut decât să amâne pentru altă dată abordarea subiectului Calendarului și a Pascaliei. Iată un fragment semnificativ din epistola sa din 1904: «… Cu privire la Calendarul nostru avem această părere: venerabilă și neclintită este Pascalia cea de veacuri consacrată, dar și adeverită prin practica neîntreruptă a Bisericii, așa încât nu este cu putință a introduce inovații în această privință… Considerăm că este precoce pentru momentul de față și cu totul de prisos, căci din punct de vedere bisericesc întru nimic nu suntem obligați să modificăm calendarul”. Cum să caracterizăm paragraful de mai sus? Ca un minunat elogiu al «venerabilului și neclintitului…» calendar și al Pascaliei? Din păcate nu, de vreme ce în ultima parte cuprinde cuvintele «este precoce pentru momentul de față» sau în altă parte «nu e încă timpul». Cu alte cuvinte, e ca și cum ar spune: ”Așteptați puțin, până ce vor trece nefericiții ani 1920 și 1923-24, atunci sămânța mea va încolți și va deveni copac cu «ramuri mari…», care se vor «uni» cu cele ale papismului și protestantismului”.

[5] Protopresviteros THEODOROS ZISIS, Ὅσιος Φιλόθεος Ζερβάκος ὡς ἀγωνιστὴς καὶὁμολογητὴς τῆς Ὀρθοδοξίας. Μὲ ἀναφορὲς στὴν ἐπικαιρότητα [Cuviosul Filothei Zervakos ca luptător și mărturisitor al Ortodoxiei. Cu referiri la actualitate], Ed. «Ὀρθόδοξος Κυψέλη», Tesalonic 2014, pp. 80-101.

[6] Vezi Χριστοδουλου Παρασκευαϊδη, Mitropolit al Dimitriadei (ulterior Arhiepiscop al Atenei, Ἱστορικὴ καὶ κανονικὴ θεώρηση τοῦ Παλαιοημερολογιτικοῦ Ζητήματος κατά τε τὴνγένεσιν καὶ τὴν ἐξέλιξιν αὐτοῦ ἐν Ἑλλάδι [Considerație istorică și canonică a problemei vechi-calendariste, potrivit genezei și evoluției acesteia în Grecia], Atena 1982, p. 41.

[7] Actele și hotărârile Congresului Panortodox din Constantinopol (10 mai – 8 iunie 1923), Constantinopol, Tipografia Patriarhală, 1923, p. 6.

[8] Ibidem, pp. 13-14.

[9] Ibidem, p. 67.

[10] Întreaga epistolă în Γρηγ. Ευστρατιαδη, πραγματικὴ ἀλήθεια περὶ τοῦἘκκλησιαστικοῦ Ἡμερολογίου [Adevărul despre Calendarul Bisericesc], Atena 1924, reedidat de Sfânta Arhiepiscopie Creștinilor Ortodocși Autentici (G.O.H.) a Greciei, Atena 1977, pp. 29-33.

[11] Vezi ᾽Αρχιμ. Θεοκλητου Α. Στραγκα, Ἐκκλησίας Ἑλλάδος Ἱστορία [Istoria Bisericii Greciei], vol. 2, Atena 1970, pp. 1161-1162.

[12] Γρηγ. Ευστρατιαδη, Idem, pp. 185-186.

[13] Mitropolitul Casandrei, Irineu, Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, întrunit pe 14 iunie 1929, Atena, Tipografia «Αὐγῆς», Ἀθαν. Παπασπύρου 1929.

[14] Vezi în Γρηγ. Ευστρατιαδη, Idem, pp. 201-203:

”După ce Preasfințiții Patriarhi ai Răsăritului, pe timpul lui Ieremia al II-lea Tranós, au dezaprobat într-un Mare Sinod Calendarul Gregorian și au invocat înfricoșătoare epitimii pentru orice schimbare a calendarului iulian și a Pascaliei, s-a căzut de acord că doar printr-un Sinod Local sau Ecumenic mai mare, prin legi și Sfinte Canoane, poate avea loc orice altă modificare cu privire la aceste chestiuni.

Potrivit acestora,

Nici una dintre Sfintele Biserici Ortodoxe Locale, fie se numește Patriarhia Ecumenică însăși, fie Biserica Autocefală a Greciei, fie altă Biserică locală, nu are dreptul ca în mod unilateral, desconsiderându-i pe Preasfințiții Patriarhi care astfel au rânduit în unanimitate, să încalce cu rea credință cele ce au fost hotărâte de către cele șapte Mari și Sfinte Sinoade Ecumenice cu privire la împreună-prăznuirea marilor praznice ale neprihănitei noastre credințe și la prăznuirea în aceeași zi de către toate Bisericile a Paștelui, spre pacea, bună starea, unitatea și consensul Sfintelor lui Dumnezeu Biserici. Cei ce încalcă hotărârile mai sus menționate, urmăresc ca printr-un cuvânt sau altul să introducă în Biserica Ortodoxă calendare și Pascalii schimbate, rupând în felul acesta unitatea, consensul și dragostea demne de invidie care domnesc de veacuri în Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească din părțile Răsăritului, și îi scandalizează pe fiii credincioși ai Bisericii, care cu dăruire și neprihănire a inimii s-au atașat de vechea rânduială bisericească ce respiră duhul Apostolilor, al Părinților și al ecumenicității.

Mitropoliții subsemnați ai Mitropoliilor Tronului Ecumenic din Țările Noi, unite administrativ cu mitropoliile Bisericii Autocefale a Greciei, aflându-ne puși în fața faptului împlinit și înțelegând că mărimea de suflet este o necesitatea în aceste momente, am acoperit greșelile Bisericii Mame cu dragoste fiască și cu respect, și am primit cele făcute în grabă și le-am acceptat cu promptitudine, până când se va întruni un Sinod mai mare și va regla aceste lucruri, în următoarele trei condiții:

1) Dacă întregul Sinod Elen întrunit azi, prin actul despre calendar propus spre semnare alaltăieri, marți, 2 iulie, va făgădui că începând de azi închide ușa inovațiilor în Biserica Ortodoxă Elenă.

2) Dacă, în virtutea grijii pastorale datorate, dorește să pună capăt oricărei prigoniri sau presiuni împotriva iubiților frați și fii ai noștri în Hristos, cei de un neam cu noi, care țin cu tărie și care păstrează cu fermitate calendarul iulian existent, care s-a aflat în uz în Sfânta noastră Biserică de la prima alcătuire a lui până azi, și

3) Dacă Sinodul întrunit hotărăște să lase pe seama înțelepciunii fraților episcopi locali iconomisirea și tămăduirea nevoilor religioase ale fiilor evlavioși ai Bisericii, ”pentru care a murit Hristos”, a căror conștiință a fost vătămată.

Altfel, protestând față de anticanonicitatea celor întâmplate, ne rezervăm dreptul de a denunța toate acestea în fața unui mare Sinod Panortodox care se va întruni, mai devreme sau mai târziu”.

[15] Ἀρχιμ. Γαβριηλ Διονυσιατης, «Τὸ Ἡμερολογιακὸν Ζήτημα ἐν τῇ Ἐκκλησίᾳ τῆς Ἑλλάδος» [”Chestiunea calendaristă în Biserica Greciei”], în Τὸ Ἡμερολογιακὸν Ζήτημα(Μικρὰ συμβολὴ εἰς τὴν ἐπίλυσίν του) [Chestiunea Calendaristă (Mică contribuție la soluționarea acesteia)], Ed. «Ὀρθοδόξου Τύπου», Atena 2004, pp. 18-19.

[16] Ibidem, pp. 20-21.

[17] Ibidem, pp. 19-20.

[18] Sesiunea a III-a (10 iunie 1930), Actele Comisiei Preliminarii a Sfintelor Biserici Ortodoxe, care s-a întrunit la Sfânta Mare Mănăstire Vatoped în Sfântul Munte (8-23 iunie 1930), Constantinopol în 1930, p. 69: ”După ce am avut experiența amară a celeilalte Conferințe, la care și Biserica noastră a avut reprezentanți, suntem nevoiți să ne exprimăm cu o crudă sinceritate. Se știe că hotărârile acelei întruniri, cu toate că nu au fost acceptate, au fost considerate ca hotărâri ale unui Sinod Ecumenic, și acest lucru a creat un fel de schismă. Din acest motiv am și cerut lămuriri, și de aceea am și fost trimis aici în spirit conservator”. Și la a doua sa luare de cuvânt: ”Preasfințitul Episcop al Ohridei, mulțumind, întreabă dacă nu cumva prezenta întrunire are vreo legătură cu Congresul Panortodox de la Constantinopol și la răspunsul negativ a Mitropolitului care prezida sesiunea, mulțumește din nou călduros, justificându-și întrebarea prin temerea ca nu cumva anomaliile cunoscute tuturor ce au decurs din acest Congres, [să ia încă mai mare amploare prin prezenta Comisie]”. Vezi în acest sens Μοναχοῦ Σεραφειμ, «Ἡ Μασονία καὶ οἱ Πατριάρχες» [”Masoneria și Patriarhii”], Θεοδρομία 16 (2014) 524-525.

[19] Despre toate acestea și altele, vezi Πρωτοπρεσβύτερος Θεοδωροσ Ζησησ, ὍσιοςΦιλόθεος Ζερβάκος…, pp. 80-101.

[20] ”Referitor la subiectul Problema Calendarului. Studiu al problemei, cu referiri la hotărârea despre Pascalie a Sinodului I Ecumenic și despre găsirea unui mod de împreună-lucrare între Biserici în această chestiune, precum și despre subiectul prăznuirii în comun de către toți creștinii a Paștelui într-o duminică anume stabilită.

A II-a Conferință Panortodoxă Presinodală:

  1.   A audiat lămuririle științifice ale profesorilor de astronomie cu privire la acest subiect și a recunoscut că, în vederea unei stabiliri mai exacte a datei Paștelui – totdeauna prima duminică de după luna plină de după echinocțiul de primăvară – pe baza acestor date științifice s-ar putea ajunge la soluționarea problemei.
  2.  S-a căzut de acord, în urma examinării mai detaliate a chestiunii, asupra următoarelor puncte de o importanță capitală:

+ că întreaga problematică, dincolo de exactitatea științifică, este una care ține de conștiința de sine eclesiologică a Ortodoxiei celei una și nedespărțite, a cărei unitate nu trebuie tulburată pentru nici un motiv și în nici un mod,

+ că este un subiect care impune o evaluare responsabilă din partea Bisericii a îndatoririlor ei pastorale și a nevoilor pastorale corespunzătoare ale turmei acesteia,

+ că, dată fiind articularea actuală a problemelor bisericești, poporul credincios al lui Dumnezeu nu este pregătit și nici suficient informat pentru a se confrunta și a accepta o schimbare în privința stabilirii datei Paștelui.

  1.   A apreciat, pe baza tuturor acestora, că orice reconsiderare în sensul ajungerii la o mai mare exactitate în stabilirea datei Paștelui, stabilire pe baza căreia și avem, de altfel, prăznuirea comună de secole a Paștelui nostru, să fie lăsată pentru un răstimp mai favorabil, când va binevoi Dumnezeu.
  2.  Consideră că este necesară și în viitor o informare pe cât se poate mai sistematică a turmei credincioșilor din cadrul fiecărei Biserici Ortodoxe locale, așa încât Ortodoxia, întru lărgimea minții și a inimii, să înainteze pe calea ajungerii la prăznuirea în comun, unitară, cu toți creștinii, a celei mai mari dintre sărbătorile creștinilor, cu acrivie, dar și cu credincioșie față de duhul și litera hotărârii Sinodului I Ecumenic. De altfel, această prăznuire comună a fost și intenția clară a acelui Sfânt Sinod I Ecumenic.
  3.  Declară că problema calendarului și situațiile anormale create datorită acesteia nu trebuie să conducă la dezbinări, distanțări sau chiar schisme, și că cei ce eventual cugetă în contradicție cu Biserica lor canonică trebuie să adopte principiul consacrat de tradiție al ascultării față de Biserica lor canonică și să se reintegreze în aceasta prin comuniunea euharistică și având convingerea că ”sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2:27).
  4. Recunoaște pertinența eforturilor depuse de Secretariatul pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, având în vedere și utilitatea unei eventuale continuări viitoare a acestora”. Textul a fost preluat din: Mitropolitul Elveției Damaschin, Πρὸς τὴν Ἁγίαν καὶ ΜεγάληνΣύνοδον. Προβλήματα καὶ Προοπτικαί [Către Sfântul și Marele Sinod. Probleme și Perspective.], ed. Ἀποστολικῆς Διακονίας, Seria Prelegeri, Atena 1990, pp. 38-41.

„În afara Bisericii Ortodoxe nu există alte Biserici” – Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare propune modificări la documentul ecumenist pentru Marele Sinod

Portalul Lăcaşuri Ortodoxe informează că în cadrul unei întruniri recente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, desfăşurată sub președinți Patriarhului Neofit, s-a discutat despre problemele și documentele aferente viitorului „Sfânt şi Mare Sinod Pan-ortodox” programat să aibă loc pe insula Creta în perioada 16-27 iunie 2016.

Conform publicatiei bulgare Dveri, Episcopii Sfântului Sinod al Bulgariei au adoptat propuneri de modificare a documentelor presinodale la sugestia Mitropolitului Gavriil de Loveci.

Modificările fac referire la documentul întitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„. În apărarea modificărilor a venit și Episcopul Nicolae de Plovdiv, care a prezentat o scrisoare și o petiție a 240 de preoți din Eparhia de Plovdiv, în susținerea opiniei exprimate de Eparhia de Loveci vizavi de documentul de mai sus.

Principalele teze propuse sunt:

  • În Biserica Ortodoxă, prin „unitatea tuturor”, s-a înțeles întotdeauna că cei care au căzut în erezie sau schismă trebuie să se întoarcă mai întâi către Credința Ortodoxă și să dovedească ascultare față de Sfânta Biserică, și apoi, prin pocăință, sa poată fi acceptaţi în Biserică.
  • Trebuie remarcat faptul că Biserica Ortodoxă Sfântă, care este unica, nu si-a pierdut niciodată unitatea în credință și părtășia în Duhul Sfânt, aşa încât aceasta va dăinui până la sfârșitul lumii, după cum Domnul a spus: „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18).
  • În afara Bisericii Ortodoxe nu există alte Biserici, ci numai erezii și schisme; iar numirea lor ca „Biserici”, este din punct de vedere teologic, dogmatic și canonic complet greșită.
  • Punctul în care se spune că „dialogurile teologice au ca obiectiv comun, al tuturor, restaurarea finală a unității credinței și a dragostei adevărate„, este complet greșit și inacceptabil, deoarece trebuie să fie clarificat și subliniat faptul că revenirea la adevărata credință se referă la eretici și schismatici, și în niciun fel la Biserica Ortodoxă.
  • Mulțumim lui Dumnezeu că Biserica Ortodoxă Bulgară, în 1998, la Consiliul Mondial al Bisericilor, şi-a exprimat dezacordul față de desfășurarea activității acestuia, din moment ce nu poate fi membra a unei organizații în care este considerată „una dintre multele – sau ca ramură a unei Biserici care caută și lupta pentru restaurarea ei prin intermediul acestui Consiliu Mondial al Bisericilor„.
  • Exista un singur Domn, o singură Biserică, se spune în Crez.

Amintim că anterior Sinodul Bisericii Georgiei de asemenea a respins documentul ecumenist. Conform regulamentului de desfăşurare a „Sfântului şi Marelui Sinod”, un document poate fi adoptat doar dacă este susţinut de toate cele 14 biserici ortodoxe locale.

IPS Serafim de Pireu: „Să se intronizeze în vechea Patriarhie a Romei un Papă ortodox al Romei și o ierarhie ortodoxă”

Salut conferința de azi, cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”. Mare pregătire, nici o așteptare, o conferință de o însemnătate crucială, pe care o organizează mitropoliile de Glifada, Elliniko, Vula, Vari și Vuliagmeni; de Gortina și Megalopoli; a Kithirelor și Antikithirelor, Mitropolia noastră, de Pireu și Faliro, precum și Sinaxa Clericilor și Monahilor […]

Ecumeniștii, cu nerușinare și fără scrupule, suiți pe Trupul Sfânt al Sfintei noastre Ortodoxii, promovează și susțin ecumenismul sionist, manipulat de forțe sataniste și masonice, ca fiind, chipurile, adevărata învățătură a Bisericii. Acest plan al lor a eșuat jalnic cu mult timp în urmă, așa cum dovedesc din fapte. Realitatea dureroasă și tragică dovedește că Mișcarea Ecumenică, cu responsabilitatea exclusivă a ereticilor și eterodocșilor înșiși, pe de o parte, și a ecumeniștilor, pe de alta, este total ineficientă. Este eficientă doar în a sădi confuzia și a răspândi sincretismul, căci ereticii și sincretiștii se disting prin lipsa sincerității și a pocăinței, stăruind în chip satanic în erezie.

Pe de o parte, erezia papismului continuă să stăruie în primatul mondial al puterii ”Papei” de la Roma, în alterarea tainei Sfintei Treimi și, prin erezia despre harul creat, în fapt tăgăduiește îndumnezeirea omului.

În timp ce erezia protestantismului stăruie și aceasta în iconomahie, în tăgăduirea tainei Bisericii și a tainei pururea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu. ”Hirotoniile” de femei pe treapta preoțească și episcopală și instituționalizarea homosexualității în lumea protestantă, o adevărată răsturnare a ontologiei și fiziologiei umane, ce consacră o antropologie contrafăcută, încununare a păcatelor, precum și recunoașterea ”căsătoriilor” dintre homosexuali – toate acestea dovedesc că protestantismul nu a fost absolut deloc influențat în bine de dialogurile teologice, nici, îndeobște, erezia și eterodoxia nu s-au apropiat de linia ortodoxă, de teologia și viața ortodoxă.

În paralel, erezia monofizitismului, în pofida minciunilor proferate la acordul rușinos de la Chambesy, Geneva, din 1991[4], îi pomenește pe ereziarhii Sever și Dioscor și tăgăduiește hristologia ortodoxă cea despre cele două firi ale lui Hristos, adăugând și ereziile monotelismului și ale monoenergismului, precum și ereziile despre pătimirea lui Dumnezeu (Θεοπασχητισμός) și despre satisfacerea Dreptății Divine.

O dovadă a urmărilor tragice ale ereziilor și a naufragiului și impasului dialogurilor ecumeniste interreligioase este consolidarea Islamului demonic, cu teribila sa ideologie despre supunerea tuturor, care constituie o compilație de erezii creștine, de arianism, nestorianism și monofizitism, care au negat în esență întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și L-au proclamat festiv pe Dumnezeul inaccesibil și neîmpărtășibil persoanei umane și, ca urmare, supunerea (Islam) ar fi singura legătură duhovnicească dintre Dumnezeu și om.

Populațiile creștine ale copților Egiptului, ale abisinilor Etiopiei, ale nestorienilor asirieni și ale iacobiților monofiziți din Siria sunt măcelărite chiar de odrasla lor duhovnicească, Islamul, pe care fără minte l-au creat înșiși înaintașii lor, prin pervertirea satanică a hristologiei ortodoxe.

Un al punct nevralgic al Sinodului este refuzul participării active a tuturor episcopilor din toate Bisericile Ortodoxe Locale, care la nivel mondial nu depășesc numărul de 700, așa cum se întâmpla la toate Sinoadele Ecumenice. Prin această măsură anticanonică este evitată eventualitatea ca unii episcopi să se împotrivească hotărârilor contrare Tradiției sau ca vreo Biserică Locală să aibă o mai mare putere în luarea deciziilor, datorită numărului mai mare de episcopi. Toate acestea însă constituie interese omenești egoiste, străine de criteriile Duhului Sfânt, dar și de eclesiologia ortodoxă, care consideră că episcopul fiecărei eparhii, chiar și al celei mai mici, dimpreună cu turma sa, reprezintă o parte vie a Bisericii Sobornicești. Absența lui nu numai că vatămă deplinătatea Trupului lui Hristos, dar face și imposibilă exprimarea de către toți a conștiinței de membri ai Bisericii, conștiință de care se pare că se tem cei responsabili cu pregătirea și convocarea Sinodului. Nu este justificată de nici un criteriu, nici pastoral, nici bisericesc, participarea a numai 24 de episcopi din fiecare Biserică, fapt care lezează și egalitatea episcopilor, dar stârnește și semne de întrebare legate de criteriile de alegere a episcopilor care vor participa. Episcopii care nu vor participa și care constituie majoritatea în cele mai multe Biserici Autocefale au oare o responsabilitate și valoare episcopală mai mică? Cine cunoaște și cine va transmite Sinodului ideile, aprecierile și pozițiile turmelor lor? Nu este nevoie, desigur, să subliniem faptul că la Sinoadele Ortodoxe, în afară de episcopi, participau și clerici din treptele inferioare, cum ar fi egumeni, arhimandriți, preoți, monahi, precum și poporul credincios. Nu este deloc o exagerare să spunem că Sinodul care urmează a se întruni va fi un Sinod Panortodox fără ortodocși.

Întru totul lipsită de mărturii în tradiția Ortodoxă și, din acest motiv, inadmisibilă este și poziția că fiecare Biserică deține un vot. Corect este ca fiecare Episcop să dețină un vot, nu fiecare Biserică Locală. În același timp, principiul unanimității se mișcă și acesta în interiorul unor cadre contrare tradiției. Tactica tradițională de luare de decizii într-un Sinod este principiul canonic care stabilește ”să aibă tărie votul celor mulți” (Canonul 6 al Sinodului I Ecumenic).

Cel mai mult neliniștitor și grav lucru este că, așa cum reiese din studiul asiduu al textului”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”[5], factorii de decizii urmăresc ca prin hotărârea sinodală panortodoxă să legalizeze și să instituționalizeze, să oficializeze și să consolideze panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios ca fiind linia oficială a Bisericii Ortodoxe. Înaintăm, cu alte cuvinte, către o recunoaștere panortodoxă a botezului (”teologia baptismală”) și a caracterului eclezial al papistașilor și protestanților eretici prin invocarea perfidă a Sfintelor Canoane 7 al celui de-al II Sfânt Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Quinisext, în care este menționată primirea în Biserică prin iconomie a ereticilor ce s-au pocăit, după dezicerea de erezia lor; ne îndreptăm către acceptarea teoriei protestante a ”ramurilor”, a eclesiologiei lărgite a pseudo-Conciliului II Vatican privitoare la caracterul eclezial deplin sau deficitar și a modelului eclesial ecumenist al ”bisericilor surori”, care a fost edificat în ultimele decenii și a fost oficializat la Dialogul Teologic cu Papistașii de la Balamand, Liban (1993), unde ortodocșii ecumeniști care au semnat au recunoscut papismul ca Biserică, având har, Taine și succesiune apostolică. Astfel, Sinodul ce urmează a se întruni vine clar în conflict și în contradicție cu o tradiție ortodoxă de 19 veacuri, potrivit căreia toți Patriarhii ortodocși și toate Sinoadele locale lărgite de la Constantinopol au numit papismul și protestantismul în chip limpede și explicit erezii și eretici. Și, în pofida faptului că aceste subiecte trebuiau înscrise imediat spre dezbatere, în vederea adoptării unei hotărâri de condamnare a lor în Sinod, dimpotrivă, Întâistătătorii instituționalizează erezia. Adoptarea de către ecumeniști a ereziilor și înșelărilor ecumeniste eretice de mai sus este facilitată și de faptul că în ultimii ani înșiși ecumeniștii au abandonat, au eliminat și au negat caracterul ”ecumenic” al ”Sfântului și Marelui Sinod”, care inițial fusese programat a se reuni ca Sinod Ecumenic, chiar dacă era numit ”panortodox” sau ”sfânt și mare”.

Deci, ”Sfântul și Marele Sinod” ce urmează a se întruni, dacă într-adevăr intenționează să fie un Sinod Ortodox, ar trebui să ia următoarele hotărâri cheie:

  1. Să recunoască cele două sinoade considerate de către toți ca ecumenice, pe cel din secolul al IX-lea și respectiv din secolul al XIV-lea, adică Sinodul al VIII-lea, care l-a avut în centru pe Fotie cel Mare, din 879-880, și Sinodul al IX-lea, care l-a avut în centru pe Sfântul Grigorie Palama, din 1351, care au condamnat ca erezie, cel dintâi, Filioque și primatul Papei, iar cel de-al doilea, harul creat și, în consecință, și papismul. Să actualizeze și să valideze hotărârile Sinodului de la Constantinopol (1282-1284), prin care a fost anulată pseudo-unirea de la Lyon, și ale Marelui Sinod de la 1484, prin care au fost anulate hotărârile Sinodului tâlhăresc de la Ferrara-Florența.
  2. Să aleagă, să hirotonească și să intronizeze în vechea Patriarhie a Romei și a Apusului un nou Papă ortodox al Romei și o ierarhie ortodoxă care să nu îl recunoască pe actualul intrus de la Patriarhia Apusului și ereziarhul Francisc. Astfel ar rezolva problemele legate de papism, uniație și protestantism, definind în sfârșit poziția Bisericii asupra pseudo-primatului lui Petru și asupra ”învățăturilor” Sinoadelor mincinoase de la Lyon, Ferrara-Florența, Vatican I și II, definind de asemenea și poziția întâiului în Biserică.
  3. Să creeze Biserici Autocefale în Europa, America, Canada și Australia, rezolvând problema diasporei, și
  4. Să urmeze calea patristică a reevanghelizării misionare a lumii, prin crearea unei platforme prin satelit pentru mărturisirea ortodoxă în 100 de limbi. În felul acesta ar pulveriza pseudo-religiile și ereziile demonice prin cuvântul accesibil la nivel mondial și prin îndrăzneală patristică L-ar slăvi pe Dumnezeu și ar asigura omului condițiile mântuirii.
  5. Să rezolve problema calendarului care rupe, inevitabil, unitatea Bisericilor Ortodoxe.

În momentul de față, pe baza datelor pe care le avem, nu vedem în ce mod Sinodul ce urmează a se întruni ar putea reprezenta o continuare autoritativă și veritabilă a Sinoadelor precedente și cum ar putea decide patristic și în Duhul Sfânt, iar nu, mai degrabă, ecumenist și secularist. Acesta este și motivul pentru care apreciem că ar fi mai bine să nu se întrunească, așa cum erau de părere și marii Sfinți și Părinți ai vremurilor noastre, precum Sfântul Iustin Popovici, în memorii speciale adresate Sinodului Bisericii Serbiei[6], Sfântul Paisie Aghioritul, prin cele scrise referitor la demersurile Patriarhului Atenagora[7], și Gheronda Filothei Zervakos, cel cu viețuire cuvioasă, prin textele speciale referitoare la Sfântul și Marele Sinod[8].

Însă, în cazul în care, datorită apostaziei, a necredinței și a păcatelor noastre, Dumnezeul Întreit Sfânt îngăduie convocarea Sinodului, care va hotărî împotriva canoanelor, împotriva Tradiției și antiortodox, acest Sinod nu va fi acceptat de clerul ortodox și de poporul lui Dumnezeu, va fi consemnat în istoria Bisericii ca pseudo-Sinod ecumenist și tâlhăresc, așa cum au fost și Sinodul de la Stejar (403), Sinodul de la Efes (430), Sinodul de la Hieria (754), Sinodul de la Lyon (1274), Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-39). Hotărârile acestui ”Mare” Sinod vor fi invalidate, chiar dacă se scrie că se vor bucura de ”prestigiu panortodox”.

Întrucât a fost formulată poziția neteologică potrivit căreia: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure” și că”păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”[9], va trebui să subliniem cu tărie că Adevărul nu este o idee fixă sau o abordare subiectivă sau o chestiune de superioritate numerică, ci o realitate întrupată, care dobândește ființă în persoana Dumnezeului desăvârșit și a Omului desăvârșit Iisus Hristos, și prin urmare face prin sine demonstrabil faptul că Adevărul Însuși, care este Persoana Iisus Hristos și este Unul singur, constituie majoritatea, chiar dacă de cealaltă parte s-ar afla multe milioane de oameni. De asemenea, în Sinod ne aflăm doar înlăuntrul Bisericii Ortodoxe, atunci când suntem în comuniune cu Persoana lui Hristos, pentru că”Viața și Calea, Hristos”[10], după cum cântă Biserica Ortodoxă și după cum Hristos Însuși a grăit: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”[11]. Prin urmare, pe Cale și împreună pe Cale, adică în Sinod,[i] ne aflăm doar atunci când ne aflăm în comuniune cu Adevărul, Care este Hristos, iar nu cu erezia, care este diavolul. În sfârșit, potrivit Epistolei Enciclice din 1848 a celor patru Patriarhi, ”la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”[12].

Înaltpreasfințiile voastre,

Cinstiți Părinți,

Onorați domni Profesori,

Onorată asistență,

Iubiți frați în Hristos,

Conferința de astăzi este cu adevărat o mărturie ortodoxă și un răspuns hotărâtor la dilemele Sfântului și Marelui Sinod. Conferința aceasta, aducând cu mare acuratețe argumente științifice și teologice, va vădi Adevărul lui Hristos și al Sfinților Lui prin comunicările de excepție ale unor distinși vorbitori.

Încheind, aș dori să exprim felicitările mele călduroase din inimă și sincere, și mulțumirile mele din tot sufletul față de Înaltpreasfințiții frați episcopi, Ierotheos al Nafpaktosului, Pavel al Glifadei, Ieremia al Gortinei și Serafim al Kithirelor, precum și față de ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, de onorații domni profesori și de Comisia Științifică de Organizare, pentru inspirata inițiativă de a organiza această conferință de o importanță crucială, cu participarea atâtor vorbitori aleși și respectabili, atât de dragi nouă.

Calde mulțumiri vă adresăm, de asemenea, și dumneavoastră, tuturor, care sunteți prezenți aici, cu duh de jertfelnicie, la această mărturie de credință. Domnul să înscrie prezența voastră în cartea Vieții.

Cu aceste gânduri smerite, în numele Sfântului Dumnezeu Treimic, cu rugăciunile Doamnei Născătoarei de Dumnezeu și ale Părinților de Dumnezeu Purtători și ale tuturor Sfinților, în calitate de Episcop al locului, declar deschise lucrările conferinței de azi și urez izbândă și succes lucrărilor acesteia.

+ Serafim, Mitropolit si Arhiepiscop al Pireului, Falirului si Drapetzonei

traducere Tatiana Petrache

[1] Mesajul Sinaxei Întâistătătorilor Ortodocși (Fanar, 6-9 marti 2014),  9-3-2014, http://fanarion.blogspot.gr/2014/03/6-9-2014.html

[2] http://fanarion.blogspot.gr/2016/01/21-28.html

[3] ΟΣΙΟΣ ΜΑΞΙΜΟΣ ΟΜΟΛΟΓΗΤΗΣ, Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ  αὐτοῦ ἐξορίᾳ 12,  PG 90, 148.

[4] http://entoytwnika1.blogspot.gr/2013/11/blog-post_5337.html

[5] http://www.romfea.gr/diafora/6177-apofasis-sxeseis-tis-orthodojou-ekklisias-pros-ton-xristianiko-kosmo

[6] CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI, Despre ”Marele Sinod” al Bisericii Ortodoxe, aflat acum în studiu. Memoriu către Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei».

[7] Ὀρθόδοξος Τύπος (1-3-1969) 4, ΑΓΙΟΣ ΠΑΪΣΙΟΣ, «Ἄγνωστη ἐπιστολή πόνου κατά οἰκουμενιστῶν καί φιλενωτικῶν», ἐνὈρθόδοξος Τύπος (9/16-3-2007) 1,5, Ὀρθόδοξος Τύπος (30-3-2007) 1,5 și Θεοδρομία XVII2 (aprilie-iunie 2015).

[8] Ὁ Γέρων Φιλόθεος Ζερβάκος (ὁ οὐρανοδρόμος ὀδοιπόρος, 1884-1980), vol. II, editura Ὀρθόδοξος Κυψέλη, Tesalonic 1988, pp. 43-49.

[9] Vezi textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, articolul 22, http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/.

[10] Luminânda voscresnei a V-a.

[11] Ioan. 14: 6.

[12] ΙΩ. ΚΑΡΜΙΡΗΣ, Τά δογματικά καί Συμβολικά Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, vol. II, Graz-Austria 1968, p. 920 [1000].

[i][i] Este un joc de cuvinte în limba greacă: echivalentul grecesc pentru ”sinod”, «Σύνοδος», este un compus din prefixul συν-, ”con-, împreună-”, și substantivul οδός, ”cale”, cu sensul literal ”împreună-cale”. [n.trad.]

Sursa: Grai Ortodox

Reprezentanți ai diasporei moldovenilor din Elveția vin întru susținerea preoților ce au întrerupt pomenirea

Preasfințite Părinte Mitropolit al Moldovei Vladimir,

Preasfințiți Părinți Membri ai Sinodului Mitropoliei Moldovei,

Cu fiască supunere și cu multa agonie sufletească urmărim din diaspora, noi moldovenii plecați de acasă la muncă, în legătură cu ultimele evoluții ale problemelor bisericești din Republica noastră, de care Biserică depinde și mântuirea sufletelor noastre. De aceea ne-am hotărât să vă scriem această scrisoare deschisă în care să ne exprimăm îngrijorarea faţă de hotărârea Sinodului Mitropoliei Moldovei, și anume că textele de la ultima consultare presinodală sunt întru totul ortodoxe, nu ar atinge cu nimic dogma Bisericii Ortodoxe şi că întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kirill nu calcă cu nimic dogmele și canoanele Bisericii Ortodoxe. Dar noi observăm, ca și mădulare vii ale Bisericii lui Hristos, care sunt înzestrate cu rațiune de la Dumnezeu, că textul comun semnat de Papa și de Patriarhul Kirill începe cu o Binecuvântare comună, ca și cum cei doi ne-ar binecuvânta împreună, iar Sfintele Canoane ne spun ca să nu acceptăm binecuvântare din partea ereticilor. Aici un Patriarh Ortodox împreună cu un eretic ne binecuvintează? Apoi se vorbește despre erezia papistă ca fiind Biserică… Iar în privința textului de la Chambesy, într-adevăr nu se schimbă Calendarul bisericesc, nu se schimbă Sfintele Posturi, dar se schimbă însăși esența Bisericii, și anume se vorbește despre „biserici” în afara Bisericii noastre Pravoslavnice, ceea ce aduce atingere Crezului nostru. Ori credem că e o Biserică, ori credem că sunt și alte „biserici”, biserici „nedepline”? Apoi legiferarea participării Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al bisericilor ca parteneri egali, și de aici deschiderea ușii către toate rugăciunile în comun cu toți protestanții și neoprotestanții și acceptarea lor că au și ei „credință într-o Treime și într-un Hristos Fiu al lui Dumnezeu Întrupat, fără icoane, fără sfinte moaște, fără Biserică, fără nimic.

Sfinții Părinți pentru o singură erezie tăiau din Trupul Bisericii pe eretici, iar Înaltpreasfinţiile Voastre, prin semnătura voastră că sunteți de acord, îi faceți și „membri ai bisericii” cu mântuire și Har? Cunoaștem și noi, deși suntem mireni, erezia „minimalismului dogmatic” în care se spune că dacă crezi în Treime și în Hristos ești și tu „biserică” dar „nedeplină”. Aceasta este o mare blasfemie la adresa învățăturii despre Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Înaltpreasfinţiţi Părinți,

Noi ne solidarizăm cu Părinții, Stareții și monahii care au oprit pomenirea Înaltpreasfinţiilor Voastre și a Preafericitului Patriarh Kirill, pentru că nu poți să fii și cu Adevărul și cu minciuna în același timp. Îi felicităm și suntem alături de ei, așteptând ca Adevărul Hristos să biruiască în aceasta încercare grea pentru Biserică.

Cu fiască supunere,

Galina Negrei, Victor Negrei şi mulţi alţi creştini ortodocşi moldoveni din Elveţia.

Sursa: aparatorul.md

„Sunt împotriva ereziei ecumenismului cu toate manifestările sale” – răspunsul PS Petru la declaraţia celor 8 mănăstiri din eparhia sa

Textul de faţă reprezintă răspunsul episcopului Petru de Ungheni şi Nisporeni (Mitropolia Moldovei, Patriarhia Moscovei) la declaraţia a 8 mănăstiri din cuprinsul eparhiei sale în care s-a afirmat că dacă până pe 4 aprilie nu se va lua atitudine de osândire a textelor pentru ”Sfântul și Marele Sinod”, acestea vor întrerupe pomenirea ierarhilor la sfintele slujbe.

Către stareţii şi stareţele de mănăstiri

din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Nimic nu este mai puternic

decât conştiinţa care te mustră

şi nimic nu este mai încurajator

 decât conştiinţa împăcata”

Sf . Maxim Marturisitorul

Trecem toţi printr-o perioadă grea în care Biserica lui Hristos este primejduită din pricina multor provocări, dar mai ales din cauza celei mai periculoase erezii ale vremurilor noastre, anume ecumenismul, care încearcă să altereze concepţia despre Biserică, atentând la Dogma despre Biserica cea Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească. Nu în zădar Cuviosul Părinte Iustin Popovici, Sfântul dogmatist al veacului al XX-lea , o numeşte ”Panerezie a secolului”.

Luând cunoştinţă cu adresarea stareţilor şi stareţelor de mănăstiri cu obştile lor monahale (în număr de peste 260 de persoane) privind dezacordul legat de „Sfântul şi Marele Sinod” din iunie 2016 şi de textele proiectelor de documente pentru acest „Sinod” precum şi analizele teologice indicate în adresare, cu regret am constatat că textele documentelor pentru acest Sinod, conţin ambiguităţi şi contradicţii grave (Biserica e Una şi în acelaş timp sunt şi „alte Biserici”). O altă problemă majoră a acestui „Sinod Panortodox” este faptul că nu e numit „Ecumenic” aşa cum ar trebui să se numească un Sinod a Toată Ortodoxia, care mai are şi pretenţia de a se numi „ultimul criteriu de judecată în probleme de credinţă”, dar în acelaşi timp nerecunoscând aşa cum era firesc să o facă, Sinoadele de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare şi Sfântului Grigorie Palama ca ecumenice (Sinoade ce au anatematizat erezia papistă – Filioque şi primatul papal şi graţia creată) , prin care ar fi arătat că e continuator al Tradiţiei Sinodale a Bisericii şi ar fi putut fi receptat ca Ecumenic.

Vă confirm că sunt împotriva ereziei ecumenismului cu toate manifestările sale şi mărturisesc că textele documentelor pentru Soborul Panortodox în forma lor actuală sunt inadmisibile şi necesită să fie revizuite în duhul patristic şi al tradiţiei bisericeşti în vederea condamnării ecumenismului, iar dacă acest Sinod nu va condamna ecumenismul şi „Consilul Mondial al Bisericilor” ci din contra, îl va lăuda, consider că nu trebuie (ca Biserica Autocefală) să participăm la un astfel de Sobor. Unitatea Bisericii stă în pazirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor Dreptei Credinţe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, deci dezbinaţi de Biserică (schismaticii) sunt toţi care cugetă osebit de Sfinţii Bisericii, ne spune Sfântul Teodor Studitul. Hristos a numit Sobornicească Biserica Sa deoarece numai Ea pastrează Adevărul şi Mărturisirea de Credinţă, fără de care nimeni nu se poate mântui. Multi spun ca acest Sinod nu se va ocupa de Dogme, ca nu va schimba Calendar, nici postul, nici monahismul si nici randuiala Slujbelor Bisericii, lasandu-ne sa dormim linistiti. Dar acestia nu ne spun ca se schimba inasi Dogma (Adevarul veşnic descoperit de Dumnezeu absolut necesar pentru mantuirea oamenilor) despre ce inseamna Biserica, inducandu-ne ideea cum ca Biserica ar cuprinde toate confesiunile desparţite de Ea, numindu-le „Biserici nedepline” cu Har, Taine, Succesiune Apostolica si Mantuire.

Si pe plan local, sunt pentru retragerea din aşa numitul Consiliul Mondial al Bisericilor şi folosirea unei terminologii strict teologice şi bisericeşti precum şi condamnarea oricărui alt document ecumenist din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Menţiunea sfinţiilor voastre despre trista moştenire a multitudinii gruparilor (caselor) sectare în cuprinsul Episcopiei, reconfirmă greaua povară pe care o avem. Iata ca interzicerea oricărei practici de prozelitism în cadrul dialogurilor interreligioase şi a Consiliului Mondial al Bisericilor, nu facilitează în nici un fel reîntoarcerea la adevar a sufletelor rătacite. Iar întîlnirile şi rugaciunile comune între ortodocşi şi alţi reprezentanţi ai aşa zisei lumi creştine, cum ar fi, spre exemplu luterani, protestanţi, papistaşi şi alţi eretici, debusolează definitiv conştiinţa ortodoxă a creştinilor. Ne rugăm să ne întarească Bunul Dumnezeu să aducem lumina credinţei în inimile însetate pentru ca toată suflarea să laude pe Domnul în Duh şi Adevăr. Desigur, tot mai greu e să facem acest lucru, deoarece mişcarea ecumenistă nivelează Biserica Ortodoxă cu toate rătăcirile şi ereziile şi nu mai discern oamenii unde este adevărul, învinuind Biserica Ortodoxă de relaţii fraterne cu alte culte aşa zis creştine. În afară de adresarea mănăstirilor, alţi parohi de biserici şi grupuri întregi de creştini au venit la Episcopie cu aceleaşi temeri şi îngrijorări privind Soborul Panortodox. Am discutat cu fiecare în parte câte, 3-4 chiar şi până la 5 ore despre problema ecumenismului şi efectele devastatoare ale acestuia.

Ne aflăm iubiţii mei în perioada Postului Învierii de aceea vă îndemn prin cuvintele Sfântul Antim din Chios „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să urce spre ceruri şi-i daruieşte harisme dumnezeieşti” la post şi rugăciune, pentru ca înfrînându-ne trupurile şi patimile cu smerenie să ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu care este Dătătorul a tot binenele să nu ne lase pe noi fiii Săi pradă vrajmaşului. Domnul nostru cel în Treime Sfânt, Slăvit şi Închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt cu nemăsurata lui Înţelepciune le veghează şi le îndreaptă pe toate şi ne învaţă că ”Fără Mine nu putei face nimic.” (In 15-5).

În urma întîlnirii cu stareţii şi stareţele de mănăstiri din cuprinsul episcopiei, s-a hotărît de a pomeni în continuare ierarhia Bisericii, iar ca protest faţă de prevederile din textele documentelor pentru Soborul panortodox, până la acesta, se binecuvinteaza stare de rugăciune pe întreg cuprinsul episcopiei. Textele documentelor nu sînt în varianta sa finala, deci avem nădejde că vor suferi modificări în duh patristic. În fiece parohie s-a desemnat câte o persoană şi după un grafic stabilit va citi câte o oră, zilnic, psaltirea.

Iar cinului monahal se binecuvinteză zilnic pînă la asa zisul Soborul din iunie să rostească trei sute de ori rugaciunea lui Iisus, o sută de ori către Maica Domnului, cinci zeci de ori către toţi Sfinţii şi cinci zeci de ori către Îngerul păzitor; miezonoptica şi utrenia să se săvîrşească zilnic la orele 24.00; psaltirea neadormită, astfel încât, neâncetat să se înalţe sfinte rugăciuni punând nădejdea în cuvintele Mântuitorului ”Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte întru marturisirea Credinţei Dreptslăvitoare!

+ Petru

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI

Sursa: episcopia-ungheni.md

8 mănăstiri din Rep. Moldova declară că vor întrerupe pomenirea patriarhului și episcopului locului dacă până pe 4 aprilie nu se va lua atitudine de osândire a textelor pentru ”Sfântul și Marele Sinod”

Pe data de 31 martie 2016, 8 egumeni şi egumene din cuprinsul episcopiei de Ungheni și Nisporeni (Mitropolia Moldovei, Patriarhia Moscovei) au depus o adresare din numele obştilor acestor mănăstiri către episcopul locului, PS Petru. Este vorba de mănăstirile Hârjauca, Veveriţa, Hârbovăţ, Hâncu, Vărzăreşti, Frumoasa, Sf. Mc. Gheorghe (Ungheni) şi Sf. Vv. Ştefan cel Mare şi Sfânt (Nisporeni).

În adresare obştile monahale îşi exprimă protestul faţă de textele proiectelor de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod şi, în special, faţă de adoptarea acestor texte de către Soborul Arhieresc al BORu şi cer condamnarea pan-ereziei ecumenismului şi a celor ce o susţin. Dacă până pe 4 aprilie curent ierarhia nu va lua o asemenea poziţie, egumenii declară că vor aplica îngrădirea canonică de întrerupere a pomenirii ierarhiei la sfintele slujbe, aplicând canonul 15 de la Sinodul I-II de la Constantinopol.

Amintim că în luna februarie alţi 12 clerici şi 2 mănăstiri din Rep. Moldova au întrerupt pomenirea ierarhului locului şi a patriarhului Kirill pe motiv de propovăduire a ereziei ecumeniste, aplicând acelaşi canon 15. Iar în Eparhia Cernăuţi a Mitropoliei Ucrainei (Patriarhia Moscovei), episcopul vicar PS Longhin (Jar) de Bănceni a încetat pomenirea Patriarhului Kirill la sfintele slujbe de la începutul lunii martie 2016 din aceleaşi motive menționate mai sus.

Mai jos aveţi textul integral al declaraţiei celor 8 mănăstiri.

Preasfinției sale,

Preasfințitului PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni,

Preasfințite stăpâne,

Cunoscându-vă ca pe un adevărat arhipăstor care, în duhul dragostei și al jertfirii, în multe trude râvnește pentru Biserică, pentru vechile așezăminte monahale și pentru toți dreptslăvitorii creștini care se află sub oblăduirea Preasfinției Voastre, cu durere în suflet noi, stareții și starețele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, dimpreună cu obștile monahale pe care le reprezentăm, ca niște fii duhovnicești și mădulare vii ale Bisericii, ne expunem profunda îngrijorare față de provocările parvenite în adresa Bisericii și a Sfintei noastre Credințe Ortodoxe.

Fiind îngrijorați de cele ce se întâmplă în sânul credinței noastre ortodoxe, dar în mod deosebit de desfășurarea Sfântului şi Marelui Sinod, care va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta în perioada 16 – 27 iunie 2016; la data de 31 ianuarie 2016 am intervenit cu o adresare către Preasfinția voastră însoțită de o rezoluție cu semnăturile Stareților și Starețelor astfel atenționând despre eventualele pericole la care suntem expuși.

Acum suntem nevoiți să constatăm că temerile noastre expuse în adresarea sus menționată prin care am susținut rezoluția simpozionului internațional teologic cu tema „Sincretismul inter religios” ce s-a desfășurat în municipiul Chișinău în perioada 21-22 ianuarie 2016 care este și raportul Protopresbiterului Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, s-au adeverit pe deplin, iar glasurile ortodocșilor care au încercat să avertizeze pe mai marii bisericii despre pericolul lepădării credinței, au fost nesocotite și marginalizate. În cadrul rezoluției pomenite s-a vorbit inclusiv despre faptul că ”din scurta prezentare a evoluției pe care a parcurs-o pregătirea Sfântului și Marelui Sinod se vede foarte clar că metodologia și ordinea de zi a acestuia nu numai că sunt străine de Tradiția Ortodoxă, ci se fac chiar demersuri conștiente pentru a o altera și distruge” [1] și că ”în momentul de față nu avem motive să sperăm că Sinodul va constitui o continuare autoritativă și autentică a sinoadelor precedente și că va hotărî patristic și în Duhul Sfânt, ci în spirit ecumenist și secular” [2]Cu părere de rău aceste lucruri și-au păstrat valabilitatea și după ce au fost făcute publice documentele pregătitoare [3] pentru așa numitul ”Sfântul și Marele Sinod”, chiar dacă în adresa ierarhilor, cu suficient timp înainte, au fost făcute multe avertizări și rugăminți pentru a nu primi învățăturile ecumeniste.

Este de lăudat faptul că prin poziția și acțiunile Bisericii Ortodoxe Ruse, au fost scoase de pe ordinea de zi teme ca ”Calendarul Ortodox și sărbătorirea datei Paştelui”, nu se schimbă învățătura despre post, nu se schimbă rânduiala Sfintei slujbe, însă se adoptă la nivel sinodal învățăturile eretice despre ecumenism, care ”În loc să fie condamnat, Sinodul îl adoptă indirect și îi consolidează pozițiile, de altfel, se vede că acesta este și scopul principal al Sinodului, toate celelalte subiecte sunt pretexte și umplutură.” [4]Noi însă mărturisim împreună cu Sf. Maxim Mărturisitorul că ”nu există compromis și iconomie în chestiunile de credință, de care depinde mântuirea veșnică a sufletelor oamenilor” și nu primim sub nici o formă erezia ecumenistă care vatămă conștiințe și se răspândește tot mai mult printre clerici și mireni.

Când vorbim de adeverirea temerilor noastre ne referim în special la proiectele de documente pregătitoare pentru Sinodul Panortodox care au fost adoptate de Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse prin cuvintele „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe şi nu contravin predaniei canonice a Bisericii” [5].

Alăturându-ne analizelor teologice făcute de unele personalități de vază ale Ortodoxiei, cum ar fi mitr. Serafim de Pireu, mitr. Anastasie de Limassol, mitr. Hieroteos (Vlachos) de Nafpaktos, protopresbiter Theodoros Zissis, prof. Dimitrios Tselenghidis, precum şi scrisorii adresate patriarhului Neofit al Bulgariei de către clericii şi mirenii Bisericii Ortodoxe Bulgare şi hotărârii sinodale a vrednicei de laudă Biserici Georgiene, ținem să mărturisim că în textele proiectelor de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod” se conține un şir de încălcări grave ale învățăturii bisericești.

Considerăm ca fiind inadmisibile pentru un text sinodal pan-ortodox ideile de „restabilire a unității creștine”, „căutarea unității pierdute” sau „recunoașterea altor biserici creștine” care sunt adesea menționate în paragrafele 4, 5, 6, 7, 12 etc. Noi, însă, știm că, după cuvântul Sf. Fotie cel Mare, „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două, iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiților[6].

În afară de aceasta documentele introduc o învățătura nouă despre sistemul sinodal, anume că acesta „constituie judecătorul desemnat şi ultim în materie de credință”, fapt ce contravine însușirii sobornicești a Bisericii. În plus în documente este lăudată şi încurajată participarea Bisericii Ortodoxe în mișcarea ecumenistă şi, în particular, în Consiliul Mondial al bisericilor – un adevărat izvor de erezii.

La Adunarea generală a preoților din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni din luna ianuarie curent, ne-ați reamintit cu tristețe faptul că ați moștenit 160 de Biserici Ortodoxe și peste 84 case sectare la o populație de 320.000 de oameni. Oare participarea Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor nu va deschide acestora mai larg calea? Ce foloase am obținut noi până acum de la aceste întruniri și dialoguri inter-religioase unde se interzice prozelitismul? Prin ce a fost întărită dreapta și măritoarea noastră credință? Câți s-au întors din rătăcirea lor?

Preasfințite stăpâne, pe lângă dovezile teologice pe care le-am amintit mai sus, aceste proiecte de documente încalcă însăși conștiința noastră creștină, însăși dragostea pentru Adevăr, pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru Biserică-mamă, care este adevăratul trup al lui Hristos. Noi mărturisim în fiecare zi că Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi de acest Crez vrem să ne ținem cât ne va da Domnul suflare, ca nu cumva să ne aflăm străini de El.

Ne doare, vlădica, faptul că s-au luat asemenea hotărâri la Soborul Arhieresc, de aceea ne punem nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului, care varsă lacrimi neîncetate pentru păcatele noastre, din cauza cărora îngăduie Dumnezeu răspândirea fărădelegilor şi a învățăturilor mincinoase.

Credem, stăpâne, că adevărul nu poate fi trecut sub tăcere, căci după cuvântul Sf. Teodor Studitul: „porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință, căci zice să vorbești şi să nu taci, şi „De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el” (Evrei 10:38) şi „Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-şi hrana de pe o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta şi nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, şi tu vei rămâne mut şi fără grijă? […] Căci şi acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns şi vrednic de osândă fie şi numai din pricina aceasta[7].

Mai credem că prin mărturia vie a Preasfinției Voastre va străluci lumina adevărului înaintea oamenilor, iar poporul va fi călăuzit pe căile cele binecuvântate ale Sfinților Părinți: „Întrebându-l pe Petru dacă-L iubește mai mult decât ceilalți, şi auzind ceea ce știa mai dinainte de a-I spune Petru: „Doamne Tu știi că Te iubesc”, i-a arătat cum poate să-L slujească mai mult; că zice: „De Mă iubești, păstorește oile Mele şi mielușeii Mei”. Aceasta se cuvine să faci şi tu, Părinte; că oile se primejduiesc a fi sfâșiate de lupi, şi Cel iubit de tine le iubește pe ele foarte – iar cei ce iubesc cu adevărat fac cele ce îi desfată pe cei iubiți. De altfel, nu mică e primejdia să pierzi răsplata multelor şi marilor tale osteneli, dacă vei sta nepăsător atunci când se poartă război cumplit împotriva adevărului şi cinstitorii lui sunt vânați[8].

Preasfințite stăpâne, luând în considerație argumentele prezentate în această adresare, cerem să luați atitudine, până luni, 4 aprilie 2016, să înălțați glasul întru apărarea dreptei credințe, care să fie auzit de întreaga noastră Biserică şi să condamnați hotărârile nelegiuite ale Soborului Arhieresc și să osândiți pan-erezia ecumenismului, precum și pe persoanele care îl susțin sau l-au susținut și încă nu s-au pocăit pentru acest lucru. În caz contrar, vă aducem la cunoștință că împreună cu obștile ce le reprezentăm nu vom pomeni arhiereul locului și patriarhul, aplicând canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol.

Cu adâncă smerenie cerem părinteştile voastre rugăciuni şi binecuvântări arhierești. Să vă întărească Domnul Dumnezeu în toată mărturia cea dreaptă şi toată lucrarea cea bună şi mântuitoare de suflet.

[1] Din lucrarea Protopresbiterului Theodoros Zissis: ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE. Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?”

[2] ibidem, p. 7.

[3] http://www.patriarchia.ru/db/document/page3.html

[4] Din lucrarea Protopresbiterului Theodoros Zissis: ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE. Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?”

[5] http://sobor.patriarchia.ru/db/text/4367700.html

[6] Sf. Fotie cel Mare – Epistola I către papa Nicolae

[7] Epistola 81, cartea a doua, P.G. 99, 1321A-C

[8] Vieţile sfinţilor pustnici din Siria, IBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 29

024.a024.b024.c 024.d024.e

024.f Sursa: episcopia-ungheni.md

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”. Traducerea fragmentelor conferinţei recente.

Minutul 53:50

„Noi ne rugăm pentru PF Patriarh Kirill şi fraţii noştri se roagă şi voi trebuie să vă rugaţi. Dar să-l pomenesc la liturghie… să-l pomenesc nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic, cine e eretic. Adoptând acest document, despre care ştiţi, cele 30 de puncte, vi-l voi citi mai târziu… Ei spun „documentul a fost adoptat ca urmare a întâlniri Preafericitului Papă al Romei…” – asta spune patriarhul nostru, asta e erezie, fraţilor. E o erezie adevărată. Ce fel de Preafericit este acela dacă toţi Părinţii noştri, toţi Sfinţii noştri Părinţi ai Bisericii Ortodoxe îi numesc eretici pe latini. Noi astfel îi pierdem, nu îi lăsăm să se ridice, să se pocăiască. Iată el este acum Papa Romei cel drept, căci chiar patriarhul a toată Rusia a spus că el este Preafericit. Pentru noi el este eretic.

În al doilea rând. Cuvântul din sfânta liturghie: „Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” – să fie cu ei duhul lor, cu noi va fi Duhul lui Dumnezeu, nouă nu ne trebuie binecuvântarea papei Romei. […]

Tot aici este erezie, cele 30 de puncte. Dar eu nu-l pomenesc pe patriarhul Kirill la sfânta liturghie îndeosebi pentru punctul 5, să înţelegeţi corect aceste cuvinte: „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – şi ce vrea el, să ne împărtăşim cu papa Romei? Fără pocăinţă, fără îndreptare? „Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – aşa îi numesc ei pe toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe, străbunii, că ei sunt vinovaţi pentru tot, că încă mai sunt deschise acele răni. „…în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului” – înseamnă că toţii sfinţii erau slabi şi păcătoşi?! Ce drept au ei să-i pângărească sfinţenia noastră, Biserica noastră, pe Sfinţii noştri Părinţi?! Să-i acuze că sunt păcătoşi? Da, ei sunt păcătoşi, ştiu asta, căci nu este om fără de păcat, dar viaţa lor a fost sfântă, ei mureau pentru credinţă, pentru ca dogmele Bisericii noastre să nu fie batjocorite de nimeni niciodată. Şi ei ne-au lăsat adevărata credinţă ortodoxă, nu erezia latinilor. „…care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una”” – noi trebuie să fim una în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dar nu cu papa Romei să fim una.

Apoi imediat ei trec la punctul 6 şi spun: „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu” – iertaţi-mă, eu niciodată nu voi fi unit cu ereticii. Sunt ortodox, am dogmele şi canoanele credinţei ortodoxe şi nu voi deveni un trădător. Iar noi, ca fraţi şi surori, nu am venit în mănăstire, nu am lăsat lumea aceasta pentru că nu aveam ce face, noi L-am iubit pe Domnul Dumnezeu, nimeni nu ne-a impus să-L iubim, nimeni nu ne-a forţat să lăsăm mamele, părinţii şi să venim la mănăstire. Pe mine m-a făcut numai dragostea lui Dumnezeu, când am aflat că El a murit pentru mine pe cruce. Vreau să rămân credincios Domnului Dumnezeu. Eu îi îndemn pe fraţi şi surori şi pe toţi creştinii ortodocşi: noi nu oamenilor trebuie să le rămânem credincioşi, ci însuşi Domnului nostru Iisus Hristos şi adevărului Bisericii noastre Ortodoxe, pe care El ne-a lăsat-o. Slavă Domnului că noi am înţeles astăzi că Dumnezeu ne-a dat putere să ajungem până la aceste vremuri, pentru a cunoaşte adevărul credinţei ortodoxe. Acum 30 sau 40 de ani noi nu cunoşteam credinţa noastră, de aceea Domnul a încetinit [mersul lucrurilor, n. tr.], ca să înţelegem toată credinţa noastră şi adevărul, pentru a merge pe urmele Mântuitorului, dar nu pe urmele acestor oameni. […]

catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – întoarceţi-vă, vă rog, pocăiţi-vă! Nu ajunge smerenie, pentru că noi avem trufie diavolească. Cine poate să-i smerească, dacă ei sunt locţiitorii lui Dumnezeu pe pământ, dacă ei au purgatoriu? Dacă ei au călcat în picioare toate dogmele şi canoanele Bisericii noastre Ortodoxe şi au plecat, s-au lepădat de adevăr, de Dumnezeu?

Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – pentru că oamenii au vrut să fie ca Dumnezeu, asemenea lui lucifer […] noi vrem să fim ca Dumnezeu, de ce ar trebui să slujim? […] De aceea noi niciodată nu mergem în întâmpinarea acestui eres. Şi eu îmi cer iertare de la Preafericitul [Patriarh, n. tr.], dar să-şi ceară el iertare de la Biserica noastră Ortodoxă, de la creştinii ortodocşi şi de la toţi Sfinţii Părinţi din cele 10 veacuri, 1.000 de ani, pe care el îi jigneşte. Dar ei prin viaţa lor au mărturisit credinţa ortodoxă, credinţa mântuitoare. […]

Noi nu schimbăm credinţa, noi am fost, suntem şi rămânem în Biserica Ortodoxă, în Biserica Ortodoxă Rusă, dar ei să se decidă, capii Bisericii noastre, sunt eretici sau sunt ortodocşi. Îi vom iubi pe toţi oamenii din lume, îi vom hrăni, îi vom îmbrăca, le vom ajuta tuturor fără să-i întrebăm dacă cred sau nu în Dumnezeu. Dar când este vorba de dogmatică, de canoanele Bisericii, noi avem un singur adevăr şi rămânem în adevăr.

Minutul 1:27:30

[întrebare] „Impunerea pan-ereziei în Biserica Ortodoxă prin adoptarea proiectelor de documente s-a făcut fără discuţie sobornicească la Soborul Arhieresc din 2-3 februarie 2016” – să nu se supere nimeni, fraţilor, pe noi nimeni nu ne-a văzut, nu ne-a auzit şi nici nu s-a uitat nimeni la noi, absolut. Noi am stat 2 zile în acele scaune şi lor le era indiferent – suntem noi acolo sau nu. Ei oricum au hotărât ale lor. Dar nu există aşa. Noi când ne rugăm pentru părintele nostru patriarh, dacă el este părintele nostru, atunci auziţi-i, vă rog, pe fiii dvs. care au fost mereu credincioşi, dar nu oamenilor, ci Bisericii Ortodoxe Ruse canonice şi aşa vom rămâne şi în continuare credincioşi ei.

Noi şedeam acolo şi nimeni nu ne întreba. Şi o dată erau greşeli dogmatice, sau am putea spune păcate strigătoare împotriva Duhului Sfânt, eu am ridicat mâna ca să fiu împotrivă, căci eu nu pot vota aceste probleme – „Tu cine eşti? Ia loc, ne descurcăm fără tine”. Fără mine se pot descurca, dar fără Dumnezeu, fără adevăr nu ne vom descurca niciodată. […]

Nu poate un singur om să decidă soarta Bisericii noastre. Trebuie să fie sobor. Dar ei spun că soborul a încuviinţat. Vom minţi lumea întreagă? Nouă nimeni nu ne-a spus nimic de nici un fel de întâlniri. Şi când cineva a ridicat problema „Preafericite, aici sunt mari greşeli dogmatice, cum să mergem la acest sobor?” – „Gata, tăceţi, luaţi loc, totul este decis. Totul s-a votat, totul a trecut”. Staţi un pic, cum se poate aşa?! Ne-au aşezat pe toţi, nu putem spune acolo nimic. Ne acuză acum poporul ortodox: „De ce ne-aţi trădat, preasfinţiţilor? De ce aţi făcut tot asta?”. Acolo erau mulţi ierarhi care erau împotriva la tot, dar… Frica, frica este asupra noastră pentru că „mâine vă voi pedepsi, mâine vă trimit la nord” – mai rău decât pe vremea comuniştilor. Asta e credinţa noastră ortodoxă? Noi din dragoste, liber am venit la Dumnezeu, nu vom asculta aceste învăţături minciunoase ale lor.

Oare ne-am atribuit noi, de facto, autoritate papală, ca o singură persoană să ia decizii asupra problemelor importante pentru întreaga plinătate a Bisericii Ortodoxe Ruse: să se întâlnească sau nu patriarhul ortodox rus cu ereticul-iezuit papa Romei? Consiliul mondial al bisericilor este pentru ei o „casă comună” [din cuvântarea actualului patriarh Kirill la Adunarea generală a CMB de la Canberra, 1991, n. tr.] şi vor ca acesta să fie „leagănul bisericii unite” [ibidem] şi numindu-i pe toţi ereticii drept fraţi, a spus că Dumnezeu e ca soarele, iar diversele religii sunt razele prin care oamenii ajung la Dumnezeu. Ei recunosc preoţia ereticilor, adunările eretice papistaşe ale ereticului Francisc ca având har. Astfel sunt călcate în picioare sfintele dogme şi canoane ortodoxe, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi sângele Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori care dădeau pe faţă şi luptau cu ereziile papiste latine, [iar aceştia] participă la crearea noii religii mondiale. În acest fel se pregăteşte calea lui antihrist. Religia mondială, fraţi şi surori, asta este calea lui antihrist. Şi ne pare rău că noi înşine am mers în întâmpinarea lui antihrist şi vrem să-i pregătim această cale. Nouă el nu ne trebuie, nouă ne trebuie Hristos Dumnezeu, pentru El eu mă aflu astăzi aici, iar ei să aleagă, au pentru asta şi putere şi tot…

Când îi numesc pe eretici drept fraţi, episcopi şi preafericiţi, au o credinţă comună, un botez comun, recunosc biserici, iar nu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Semnarea declaraţiei din Cuba este o trădare, o călcare în picioare a credinţei ortodoxe. Pentru mine personal, cele 30 de puncte sunt cei 30 de arginţi ai lui Iuda. Aceasta e lepădare de credinţă noastră ortodoxă şi necinstirea Sfinţilor Părinţi pe o perioadă de 10 veacuri. Această declaraţie este învăţătură şi legalizare a religiei lui antihrist, a fost semnată la aeroport şi se ridică în chip hulitor şi minciunos asupra adevărului lui Hristos şi anume din acest motiv noi respingem declaraţia, ea poartă în sine duhul apostaziei şi a smintelii pentru creştinii noştri ortodocşi.

Dragi ortodocşi, dacă vom pierde curăţia sfintei Ortodoxii, noi Îl vom pierde pe Sfântul Duh care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri. Nu putem permite asta. După cuvântul Sfinţilor Părinţi „iubeşte-l pe păcătos şi urăşte păcatele sale”, noi îi iubim şi le dorim mântuire tuturor oamenilor. Dar rătăcirile eretice ale eterodocşilor noi nu le primim. Dacă ei vor renunţa la eresuri şi vor accepta dogmele celor 7 Soboare Ecumenice, noi vom fi bucuroşi să-i salutăm ca fraţi de credinţă. Dar atâta timp cât ei sunt în erezie, intrarea în comuniune euharistică sau de rugăciune cu ei înseamnă recunoaşterea eresului lor drept adevăr, ceea ce este echivalent cu moartea duhovnicească.

Luând în consideraţie tendinţele periculoase ecumeniste, care se văd în Biserica noastră, noi trebuie să spunem adevărul, căci de nimic nu se teme întunericul aşa cum se teme de lumina adevărului. „Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Ef. 5:11) – ne-a poruncit Apostolul Pavel. Vom urma sfaturilor sale şi să ne binecuvânteze şi să ne întărească Dumnezeu pe toţi.

Cuvântarea PS Longhin de Bănceni la Simpozionul „Sfântul şi Marele Sinod” – mare pregătire fără rezultate

Înalt Preasfințiile Voastre,

preacuvioși și preacucernici părinți, cuvioase măicuțe,

Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi, creștinii ortodocși, datorită zilelor pe care le-am ajuns, de a suferi în Biserica noastră ortodoxă loviturile pe care le primim. Dar deşi de 2000 de ani Biserica noastră a fost lovita din toate părțile de toate ereziile, sfinții părinți ai Bisericii au păstrat dogmele și credința adevărată.

Vă îmbrățișăm cu toată dragostea în Hristos Domnul nostru și după dumnezeiescul psalmist care zice ce bine e ca frații să fie împreună, dar nu în dragoste fățarnică cu ereticii, ci cu frații noștri în credința noastră bună, canonică şi dreapta şi unde dragostea se bucură de adevărul pe care-l trăim în Biserica noastră. Astăzi ne-a adunat durerea sufletului și frământările poporului ortodox de pretutindeni datorită marelui pericol care a apărut în fața noastră de a deveni trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe ori de a mărturisi adevărul sfânt care ne este dat de cea mai scumpă comoară. Noi știm numai o Biserică pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, Domnul nostru, și aceasta este Una Sfântă Biserică, Apostolicească și sobornicească și drept-măritoarea credință cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veșnicie. Aceasta este biserica pe care nici porțile iadului nu o pot sfărâma, a cărei cap este Hristos.

Nu recunoaștem alte zise biserici surori identice și nici relațiile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creștină. Da, iubim pe toți și pe toată lumea de pe pământ, pentru că toți suntem făptura lui Dumnezeu și de aceea iubim și ii chemam pe toți să se întoarcă la adevărata credință mântuitoare ortodoxă pe care a lăsat-o Domnul Iisus Hristos și care este una și el a răscumpărat-o cu sfânt sângele Său și nu cu ecumenismul blestemat, care este înainte mergător antihristului și dorește să distrugă din temelii pe Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica a lui Hristos.

Vreau să vă spun câteva lucruri din cauza cărora noi, creștinii ortodocși, nu putem lua parte la ecumenism:

  • Ecumenismul substituie noțiunea corectă de Biserică universală în sensul Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a Bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.
  • Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.
  • Impune învățături false, chipurile universale în afara adevărului.
  • Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.
  • Împiedică pe sincerii căutători ai adevărului sa găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.
  • Nu crede în existenta Bisericii unice sfinte, sobornicești și apostolești.
  • Subminează în chip eretic ecleziologia ortodoxă.
  • Manifesta neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos, neschimbate până la sfârșitul lumii, despre invincibilitatea Bisericii (Matei, 28-20).
  • Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem sa renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Bisericii Ortodoxe care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de ortodoxie și ne învață să neglijăm hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.
  • Ecumenismul contestă canoanele apostolice 10 și 45, îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocși de eretici, contestând sinoadele ortodoxe ecumenice și locale pe temelia cărora s-a afirmat învățătura ortodoxa.
  • Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.
  • Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.

Şi multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul şi credința şi suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.

Înalt Preasfințiile Voastre, dragi părinti, cuvioase măicuțe,

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem adevărați fii ai Bisericii lui Hristos, sa nu rămânem nepăsători, să nu devenim trădători, să nu ne vindem credința pe care ne-au predat-o sfinții părinți trăind-o în toată curăția canonică și dogmatică a sfintelor Sinoade Ecumenice pe care ni le-au lăsat toți sfinții părinți de la Hristos și până acum. Fiecare dintre cei care nu-și cunosc încă credința și adevarul să se hotărască ce sunt: ortodocși ori eretici, sunt cu papa de la Roma sau cu adevăratul Hristos, noi rămânem cu Hristos, Mântuitorul nostru, cu învățăturile Bisericii noastre Ortodoxe. Nu te vom vinde pe tine Sfântă Ortodoxie, chiar dacă va trebui sa suferim. Toată viața a fost doar un martiriu pentru toți cei care s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos. Mărturisim pe adevăratul Hristos sau mărturisim pe antihristul pregătitor.

Acest sinod mare sfânt panortodox este cel mai viclean, tâlhăresc, cel mai mincinos pe care eu și credincioșii mei niciodată nu-l vom recunoaște. Am luat parte la pregătirea acestui sinod, e groaznic ceea ce se pregătește și toate întrebările de la acest sfânt sinod au doua răspunsuri, dar știm că Dumnezeu este da și nu, de aceea nu-l recunoaștem niciodată. Iar declarația din Cuba a patriarhului Kirill și a papei de la Roma, ereticul, în cele 30 de puncte pe care la conține, pentru mine personal sunt cei 30 de arginti ai lui Iuda. De aceea, ma rog ca Dumnezeu sa ne ajute.

Dacă am pierde totul pe acest pământ și nu am avea nimic nici ce mânca, nici ce bea, dar dacă ne-am pierdut credința – am pierdut totul. Dacă am pierdut adevărul Sfinților Părinți ce ni s-a dat și Biserica adevărată a lui Hristos, în durere, în suferință, la cine să întindem mâinile noastre? Cui sa ne rugam, dacă am trădat și am vândut pe Dumnezeu? Va trebui să se oprească pentru că vreau să câștige o lume creștină, dar atâta tulburare s-a adus în Biserica noastră, pe toți creștinii îi putem întoarce înapoi, mărturisindu-le adevărul și prin pocăință să se întoarcă. Numai astfel putem fi una, și frați în adevărata credință, care a fost dată o dată și pentru totdeauna.

Mulțumesc pentru prezența noastră în mijlocul vostru, vă iubim mult. Vă mulțumesc încă o data pentru adevarul sfânt, Dumnezeu n-o sa ne lase. Nu avem mândrie, nu vrem sa arătam nimic altceva decât adevarul Sfinților Părinți pe care punctul 5 din declarația făcută în Cuba îi acuză pe toți Sfinții Părinți și înaintașii lor de zece veacuri, că prin păcatele și greșelile lor aceste două biserici n-au avut legătură euharistică. Fraților nu-s mai multe biserici, e unica Biserică a cărei cap e Hristos, rămâneți în aceasta Biserică și Hristos va rămâne cu voi. Va sărutam mâinile, ne bucurăm de lumea ortodoxă, fiți uniți în duhul adevărului, rămânem alături de voi cu toată dragostea și vrem să mărturisim adevarul. În sinoadele noastre nu avem nici o putere, nu suntem luați în seamă, de aceea este foarte greu, cerem sfintele voastre rugăciuni și vom păstra credința adevărată.

Amin.

†Episcop de Bănceni și Vicar al Cernăuților

Nota redacţiei: PS Longhin a participat la Soborul Arhieresc al BORu din 2-3 februarie care a hotărât că proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod sunt ortodoxe.

Sursa: Graiul Ortodox

Redactare gramaticală: Lumea Ortodoxă

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

În urma multiplelor intervenții și rugăminți din partea cititorilor, redacția Aparatorul Ortodox a adresat un şir de întrebări preoților care se afla la moment în nepomenirea arhiereului locului. Iată răspunsurile primite:

Întrebare: În data de 23 februarie 2016, pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei a fost publicat un articol cu denumirea „Adresarea Sinodului BOM către clerul şi poporul drept-măritor din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove”[1], care reprezintă răspunsul la declarația adresată ÎPS Vladimir din partea subsemnaților clerici ai Mitropoliei Moldovei, care au întrerupt pomenirea la sfintele slujbe a episcopului locului Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove și a Preafericitului Chiril, patriarh al Moscovei și al întregii Rusii din motivul ultimelor evenimente bisericești, legate de pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod pan-ortodox, dar și de întâlnirea și textul declarației comune semnată de papa Romei, Francisc și patriarhul Rusiei, Chiril în Cuba. Care este atitudinea sfințiilor voastre asupra acestui apel al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova?

Răspuns: Noi abia așteptăm să pomenim din nou pe ierarhul nostru și pe Patriarh, nu suntem niște răzvrătiți sau doritori de schismă, suntem pentru Biserică și în Biserică, dar întreruperea pomenirii este protestul firesc la sfâșierea Bisericii de către eresurile păgubitoare de suflet și prevenirea schismei prin defăimare acestor învățături. Nu ridicăm „sinoade paralele”, ci doar aplicăm întocmai Canonul 15, tocmai pentru că dorim să fim în comuniune deplină de credință cu ortodoxia în primul rând. Și de aceea ne rugăm cu lacrimi ca și ierarhii noștri să fie în deplină comuniune cu credința ortodoxă.

Noi, subsemnații clerici vizați în acest articol, respingem toate acuzațiile care ni s-au adus, în special cele de pricinuire a schismei, deoarece nu au nici un temei canonic. Acțiunea noastră este bazată strict pe învățătura Bisericii Ortodoxe despre schismă şi erezie, exprimată în canoanele 13, 14, 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861. Partea a doua a Canonului 15, conform tâlcuirii Sf. Sfințit Mărturisitor Nicodim (Milaş) [2], reprezintă o împlinire a celor 3 canoane amintite, descriind hotarele canonice de aplicare a lor și definind unica circumstanță admisibilă pentru întreruperea pomenirii ierarhului locului, și anume propovăduirea deschisă a ereziei de către acesta. După cum ne învață Sfântul Ioan Hrisostom, ascultarea și supunerea față de preot, ierarh sau Sinod merge până la erezie: ”Dacă preotul are o credință stricată (greșită), chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învață drept, nu te uita la viață, ci la cuvintele lui.” (Omilia a II-a la Ep. II Timotei).

Aceste hotare canonice au fost descrise îndeosebi în tâlcuirea Sf. Nicodim (Milaş) la Canonul 1 al Sinodului III Ecumenic: „Emițând această prescripție, Soborul din Efes are în vedere acea normă juridico-bisericească în baza căreia conducerea ierarhică bisericească deține puterea legitimă deplină doar atunci când acționează în limitele descrise de lege şi atunci când chivernisitorii acestei puteri se supun cu strictețe legilor și învățăturii Bisericii Ortodoxe; și dimpotrivă, în momentul în care ei se depărtează de aceste legi şi încalcă hotarele legale strict-definite, această putere pierde toate drepturile ce îi aparțin. Tâlcuind în continuare canoanele soborului întrunit la Constantinopol în anul 861, vom vedea ce putere a avut mereu în Biserică această normă” [3]. Prin urmare, acționând în limitele stricte ale dreptului canonic al Bisericii Ortodoxe, noi declarăm că unicul motiv al întreruperii pomenirii ierarhului locului și Preafericitului Chiril Patriarh al Moscovei și întregii Rusii, este propovăduirea publică și deschisă a ereziei de către aceștia.

În ciuda faptului că în articolul amintit, publicat pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei, se subliniază că ÎPS Vladimir „niciodată n-a promovat și propovăduit public sau sub altă formă ecumenismul”, constatăm cu profundă tristețe și durere că această afirmație nu este adevărată, căci a semna, fie a vota pozitiv, fie a nu te opune și a nu-ți declara public dezaprobarea față de un document public ce este neortodox, adoptat de corpul sinodal al eparhiei din care face parte, este aceeași cu a fi de acord cu el și a propovădui eresul cu capul descoperit. Sfântul Maxim Mărturisitorul a oprit comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului pentru că aceasta semnase documentul eretic monotelit și monoenergist.

Întrebare: La data de 2-3 februarie 2016 Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, cu participarea nemijlocită a ÎPS Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, a aprobat documentele pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod pan-ortodox, elaborate de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe de la Chambésy, întrunită între 21-28 ianuarie 2016. În special în punctul 3 al „Hotărârii Sfințitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016” se afirmă: „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul și Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe și nu contravin predaniei canonice a Bisericii” [4]. Cu ce nu ați fi de acord?

Răspuns: Unul din aceste proiecte de documente se intitulează „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și conține un șir de erezii ecleziologice, care au și determinat întreruperea pomenirii episcopului locului și a Patriarhului Chiril de către clericii subsemnați pentru motivele ce urmează.

Unitatea pierdută a creștinilor

În cap. 5 al documentului respectiv se vorbește despre „restabilirea unității creștinilor” și „unitatea pierdută a creștinilor” [5]. Dar văzând acestea, ne întrebăm împreună cu Sf. Ap. Pavel: „Oare s-a împărțit Hristos?” (I Cor. 1:13). Utilizarea unor asemenea termeni reprezintă o negare directă a dogmei despre Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, deoarece, după cuvântul Sf. Iustin Popovici „Dumnezeul-Om Hristos a unit în Biserica Lui toate „cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efes. 1:10). Toate tainele cerului și ale pământului s-au unit laolaltă într-o singură taină, într-o „taină mare”, supra-taina Bisericii” [6], și iarăși: „Adevăratul Dumnezeu-Om Hristos în toată plinătatea realității Lui divino-umane evanghelice este în întregime prezent în trupul Lui divino-uman, Biserica, atât în timpurile Sfinților Apostoli, cât și astăzi și în veci” [7]. Biserica este Una precum și Hristos Unul este, iar unitatea „creștinilor” se face numai prin revenirea lor în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, o unitate a „creștinilor” în afara Bisericii Ortodoxe nu poate să fie decât o unitate în păcat și erezie. Textul de la cap 5 nu lămurește ce însemnă „unitatea creștinilor”, lăsând să interpreteze fiecare ce vrea.

Recunoașterea existenței altor biserici creștine

În cap. 6 documentul amintit stipulează că „Biserica Ortodoxă constată existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea” [8]. Dar dacă Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, atunci cum poate fi vorba despre existența altor biserici creștine? Organizațiile religioase la care se referă documentul nicidecum nu pot fi numite biserici, mai ales fiind vorba de un document sinodal aprobat de către un sobor arhieresc. Cerem ca Soborul să lămurească termenul de „biserici creștine” în raport cu termenul de „Biserica Ortodoxă”, deoarece aceste formulări sunt contradictorii, pe de o parte începem cu ideea că Biserica este Una, iar pe de altă parte vorbim de alte „biserici creștine”. Ce fel de eclesiologie reiese de aici? Noi, însă, mărturisim împreună cu Sf. Fotie cel Mare că „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească şi sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiților” [9]. Iar afirmația că ar exista alte biserici creștine este contrară învățăturii de temelie a Bisericii Ortodoxe, fiind o erezie ecleziologică. Mai mult ca atât, dat fiind faptul că este vorba de documente publice ale Bisericii Ortodoxe, votate și întărite de către membrii ierarhiei superioare la nivel sinodal, „se impune ca terminologia deciziilor să fie strict teologică și bisericească. Hotărârile trebuie să fie în acord cu întreaga Învățătură a Sinoadelor Ecumenice și a consensului Sfinților Părinți, care nu este una conservatoare, ci una tradițională, nu funcționează în virtutea inerției, ci se află într-o continuă mișcare, însă în interiorul gândirii teologice bisericești. Unica circumstanță admisibilă şi chiar obligatorie este să nu să se dea expresie unei teologii neoscolastice, existențialiste, postpatristice” cu interpretare dublă și nedefinită ca sens la Sfinții Părinți și în Predania Bisericească. ”Este știut că Părinții Bisericii la Sinoadele Ecumenice s-au luptat cu tărie și, prin insuflarea Sfântului Duh, au folosit terminologia adecvată («prin cuvântul succint și multa știință»), care să exprime credința ortodoxă în chip sigur și de Dumnezeu insuflat. Optarea pentru o terminologie eronată conduce la abaterea de la învățătura ortodoxă. Se impune o atenție deosebită în această privință și este nevoie de clerici capabili care să cunoască îndeajuns istoria și conținutul termenilor și al expresiilor”. [10]

Consiliul Mondial al bisericilor

În continuare în documentul analizat se firmă că „Bisericile Ortodoxe Locale membre ale CMB participă pe deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor” [11] – organizație care este un adevărat izvor de erezii ecleziologice. Astfel, în cap. 19 documentul afirmă că la baza participării Bisericilor Ortodoxe în CMB se află constituția acestei organizații, precum şi Declarația de la Toronto din anul 1950 [12]. În primul din aceste documente, constituția Consiliului Mondial al bisericilor, se stipulează că „prin Consiliu bisericile […] vor facilita mărturia comună în orice loc şi în tot locul şi se vor sprijini reciproc în munca misiunii şi evanghelizării” [13]. Însă Biserica Ortodoxă, fiind Biserica cea Una, nu se poate alătura organizațiilor eretice în mărturii comune şi nu poate sprijini munca acestora de misiune şi evanghelizare, căci ele nu îi aduc pe oameni la Hristos, după mărturia Sf. Ioan Gură de Aur: „Mântuirea întregii lumi se săvârșește nu din faptele legii, ci întru Hristos, iar ereziilor celor fără de Dumnezeu nu le lăsăm nici un temei de nădejde, ci îi socotim cu totul în afara nădejdii, căci ei nu au nici cea mai mică comuniune cu Hristos” [14].

Iar Declarația de la Toronto, subliniată şi ea în documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, conține următoarea afirmație: „Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc […] Toate bisericile creștine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența la biserica lor şi apartenența la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceștia aparțin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam][15].

Considerăm că aceste erezii şi hule nu sunt compatibile cu Ortodoxia, căci noi mărturisim că există o identitate completă între Biserica Ortodoxă şi Biserica lui Hristos şi afirmăm împreună cu Sf. Irineu al Lyonului: „Adevărul nu este în altă parte decât în Biserica universală, singura păstrătoare a învățăturii apostolice. Ereziile sunt noi şi nu au origini apostolice” [16].

În continuare documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” afirmă că „Biserica Ortodoxă evaluează pozitiv textele teologice emise de aceasta [Comisia Credinţă şi Ordine – n.n.]” [17]. Unul din aceste texte teologice, întocmit la Lima în 1982, este întitulat „Botez, Euharistie şi Preoţie” (Baptism, Eucharist and Ministry) şi afirmă în special că „Bisericile trebuie, deci, să evite să atribuie forma lor particulară de preoție direct voii şi instituirii lui Iisus Hristos” [18]. Noi mărturisim că o asemenea afirmație nu este compatibilă sub nici o formă cu învățătura Bisericii Ortodoxe, preoția căreia credem cu tărie că a fost întemeiată de Însuși Iisus Hristos.

În același timp în documentul adoptat de sinaxa de la Chambésy se afirmă că „Biserica Ortodoxă nu exprimă un acord deplin cu interpretarea acestor documente în chestiunile de Credință şi Ordine[19]. Dar documentul „Botez, Euharistie şi Preoție” nu este supus acestor rezerve, fapt subliniat de actualul Patriarh al Moscovei Chiril, care a afirmat că documentul respectiv este rezultatul „participării şi mărturiei ortodoxe în cadrul CMB” [20].

Dovezile aduse mai sus, care nu epuizează șirul de erezii din cadrul CMB, unde Bisericile Ortodoxe participă „pe deplin și în mod egal”, sunt mai mult decât suficiente pentru a afirma că aceasta este o organizație eretică. Şi dacă însăși participarea Bisericilor Ortodoxe la CMB este inacceptabilă, cu atât mai mult afirmarea valorilor acestei organizații la nivelul sinodului arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse şi la nivel pan-ortodox este condamnabilă şi nu poate fi primită de creștinii dreptcredincioși.

Sistemul sinodal

În continuarea documentului elaborat de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe se afirmă că „păstrarea credinței ortodoxe pure este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul competent și ultim în materie de credință” [21]. Sistemul sinodal este foarte important pentru Biserică, fiind o expresie a Sobornicităţii Ei, dar nicidecum nu poate fi numit judecător competent și ultim în materie de credință, fapt demonstrat în repetate rânduri de Istoria Bisericii. Să ne amintim măcar de sinodul tâlhăresc de la Efes din 449, la care au participat peste 600 de episcopi şi care a afirmat erezia monofizită.

Iar păstrarea credinței ortodoxe pure este caracteristica Sobornicităţii Bisericii, căci Ea „se numește Sobornicească pentru că propovăduiește pretutindeni şi pe deplin toată învățătura pe care trebuie s-o cunoască oamenii, învățătura despre cele văzute şi nevăzute, cele cerești şi pamântești, pentru că aduce tot neamul omenesc la credința cea adevărată” [22], credință ce nu este asigurată numai de sistemul sinodal, care nu poate socotit infailibil, ci de Biserică în plinătatea ei.

Același lucru ni-l spune şi Sf. Ap. Pavel: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Gal. 1:8-9), cuvinte tâlcuite în acest fel de Sf. Teofilact al Bulgariei: „Anatematizând pe îngeri şi pe sine însuși, el leapădă orice autoritate şi prieteșug omenesc în chestiunile credinței… Şi o spune nu pentru umilirea apostolilor, ci pentru a îngrădi gurile ispititorilor şi a arăta că nu recunoaște nici o autoritate atunci când este vorba de dogme” [23].

Astfel, un sinod este expresie autentică a Sobornicităţii Bisericii doar atunci când se află în conglăsuire şi împreună-cugetare cu Sfânta Scriptură, Sfintele Sinoade şi Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe, şi nu doar prin expresia mecanică a sistemului sinodal, lucru afirmat şi de Sf. Vasile cel Mare: „Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învățați cu Scripturile să cerce cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede; şi despre aceia care rămân întru învățăturile străine să se întoarcă dinspre ei[24]. În acest fel afirmația dată tinde să înlocuiască Sobornicitatea Bisericii cu sistemul sinodal ca reper absolut în chestiunile de credință, lucru străin de învățătura Bisericii Ortodoxe.

Întrebare: Ce ne puteți spune ca și concluzii?

Răspuns: Considerăm adoptarea (chiar și prin afirmația „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe şi nu contravin predaniei canonice a Bisericii”) documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” drept propovăduire a ereziei cu capul descoperit şi legiferare la nivel de Sinod Local a învățăturilor eretice descrise mai sus, motiv pentru care, urmând învățăturii Bisericii Ortodoxe exprimată în canonul 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, precum şi în întreaga Tradiție a Bisericii, în viețile şi scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, întrerupem pomenirea episcopului locului și a Preafericitului Chiril Patriarh al Moscovei și întregii Rusii care au participat şi votat documentul în cauză cum că ar fi ortodox până la abrogarea sa şi condamnarea ereziilor exprimate în el.

P.S. Pozitia si argumentarea parintilor a fost sustinuta si mediatizata de cele mai recunoscute publicatii ortodoxe de peste hotare. Astfel Grecia, Bulgaria, Serbia, Rusia, muntele Athos, Abhazia si Georgia cu Ucraina sunt si ei cu ochii pe evenimentele bisericești din Republica Moldova.

[1] http://mitropolia.md/adresarea-sinodului-bom-catre-clerul-si-poporul-drept-maritor-din-cuprinsul-mitropoliei-chisinaului-si-a-intregii-moldove/ , articol din 23.02.2016

[2] Sf. Nicodim (Milaş) – Правила Святой Православной Церкви с толкованиями Никодима, Епископа Далматинско-Истрийского (rom. Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe), tâlcuire la canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol.

[3] Sf. Nicodim (Milaş) – Ibidem, Tâlcuire la Canonul 1 al Sinodului III Ecumenic

[4] Постановления Освященного Архиерейского Собора Русской Православной Церкви (rom. Hotărârile Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse), pct. 3

[5] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 5

[6] Sf. Iustin Popovici – Capitole ecleziologice, 34. «Собрания творений преподобного Иустина (Поповича)» Т. 3 Под общ. ред. проф. Моск. Духовн. Акад., д-ра церк. истор. А. И. Сидорова, пер. С. П. Фонова — М.: «Паломник», 2006. Часть четвертая. ЭККЛЕСИОЛОГИЯ. Церковь — все-тайна (всеобъемлющая тайна) Христова (http://azbyka.ru/otechnik/Iustin_Popovich/sobranija-tvorenij-tom3/2_1#sel=60:1,60:47 )

[7] Ibidem, 46

[8] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 6

[9] Sf. Fotie cel Mare – Epistolă către papa Nicolae. „Соборная и Апостольская Церковь Христова одна, а не множество и не две; составляющие соборы вне ея сборище лукавствующих суть, так убеждены мы, истинные христиане, так мы веруем, так и проповедуем.” Письмо №284: Против ереси Феопасхитов. См. Письма свт. Фотия Великого. М., 1996.(http://www.religions.am/files/3295/library/historic/H068.pdf),

[10] Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, ” Câteva gânduri despre Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe”, www.pemptousia.ro, 29 aprilie 2014.

[11] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 17,http://www.patriarchia.ru/db/text/4361154.html

[12] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 19

[13] Constituţia Consiliului Mondial al bisericilor, cap.III, apud oikoumene.org

[14] Sf. Ioan Gură de Aur – Cuvântul I la Sfintele Paşti. Творения святого отца нашего Иоанна Златоуста, архиепископа Константинопольского, в русском переводе. Издание СПб. Духовной Академии, 1902. Том 8, Книга 2, Слова на Святую Пасху, с. 923-971http://azbyka.ru/otechnik/Ioann_Zlatoust/na_pashu/#sel=15:1056,15:1096

[15] Declaraţia de la Toronto, 1950, cap. IV.3, apud oikoumene.org

[16] Sf. Irineu al Lyonului – Împotriva ereziilor, III.4, Обличение и опровержение лжеименного знания (Против ересей), Глава IV, http://azbyka.ru/otechnik/Irinej_Lionskij/protiveresej/3

[17] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 21

[18] „Baptism, Eucharist, Ministry”, 1982, cap. 3, II.11, apud oikoumene.org

[19] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, ibidem

[20] Mitr. Kiril (Gundeaev) – Православие и экуменизм: Документы и материалы 1902-1998 (rom. Ortodoxia și ecumenismul: Documente și materiale 1902-1998), pag. 44

[21] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 22

[22] Sf. Chiril al Ierusalimului – Cateheze, 18:23 ,” Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze”, traducere pr. prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.

[23] Sf. Teofilact al Bulgariei – Tâlcuire la Epistola către Galateni, ISBN: 973-7623-13-4.

[24] Sf. Vasile cel Mare,”Sfantul Vasile cel Mare. Scrieri morale si ascetice.” PSB vol. 5 , editura Basilica, Regula 72:1.

Interviu realizat pentru aparatorul.md

„De ce am încetat pomenirea Patriarhului?” – răspunsul unui preot din Rusia

Nouă ni se spune adesea un astfel de argument: „Dar Patriarhul niciodată în mod deschis nu a învăţat erezia, nu a răstălmăcit Crezul.” Dar aceste afirmaţii sunt în contradicţie cu multe fapte. Oare nu este o răstălmăcire a sensului Crezului – care afirmă: „Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică” – participarea BORu PM [Patriarhia Moscovei, n. red.] în aşa numitul Consiliu mondial al bisericilor, care în esenţă este consiliu mondial al sectelor şi ereziilor? Iar Patriarhul Kirill este unul din cei mai energici activişti ai ecumenismului mondial. Şi cum veţi vedea în următoarea înregistrare, el e convins că duhul pierzător al CMB trebuie adus în viaţa bisericii.

În acest video reportaj Patriarhul Kirill afirmă că „CMB este pentru noi o casă comună”. Dar pentru ortodocși casa comună este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Patriarhul Kirill vrea „ca această casă (CMB) să fie leagănul bisericii unite”. Şi aici e momentul să punem întrebarea: „Oare nu este acesta leagănul religiei lui Antihrist?”

Patriarhul Kirill spune: „Eu sunt profund convins că bisericile trebuia să ia ceea ce se petrece la adunare [adunarea generală a CMB, n. red.] şi să ducă la sine, la propriul popor”. Dar ortodocșii sunt profund convinși că ceea ce se petrece la adunare este bacanală, de care trebuie să ne păzim ca de focul gheenei. Şi cu toate că în zilele noastre Patriarhul Kirill se străduie să evite declarații ecumeniste dure, dar prin întreaga sa activitate el confirmă pe deplin toată mulțimea de declarații ale sale în duhul ecumenismului şi papismului, pe care le-a făcut înainte de a deveni patriarh. Drept dovadă este activitatea secundului său, mitr. Ilarion [Alfeyev, n. red.], președintele Departamentului de relații externe, şi a multi alți neo-renovaţionişti, care-şi desfășoară activitatea cu binecuvântarea sa şi distrug consecvent sfințenia şi buna cinstire în Biserică.

Încălcarea canoanelor bisericești îi duce pe ierarhii şi preoții ecumenişti şi în necurăție în sens moral, întrucât se creează o gândire pseudo-bisericească cu standarde duble. Dacă noi suntem fiii Bisericii Ortodoxe, atunci fiecare dintre noi, de la Patriarh la prunc, trebuie să viețuiască după canoanele bisericești. Căci Ortodoxia este posibilă numai atunci când se păzesc rânduielile bisericești lăsate de apostoli şi sfinții părinți. Noi nu susținem că trebuie să fim fără îngăduință față de oamenii care au alte convingeri, pentru că Dumnezeu ne-a creat liberi. Şi îi tratăm cu respect pe oamenii cu alte viziuni religioase, dar totodată ținem minte că un ortodox trebuie să viețuiască după rânduielile Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Noi am așteptat mult timp o schimbare reală din partea patriarhului Kirill spre sfânta Ortodoxie, dar conștiința noastră nu ne mai permite să îngăduim fărădelegile şi noi folosim dreptul pe care ni-l dă canonul 15 al Sinodului I-II. Noi îl cităm integral, căci oponenții noștri preferă să aducă exemplu doar din prima parte a sa: „Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi şi mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi, Drept aceea, dacă vreun presbiter sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea în fața sinodului şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public şi cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări.” Anume din această cauză noi am decis să nu-l numim pe Patriarhul Kirill mare domn şi părinte până la pocăința sa.

Sursa: kondakov.ws