„S-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, …cei ce fac dezbinări, care nu au Duhul” sau despre îngrădirea de eretici

Redăm mai jos un text din Sfînta Scriptură, poate mai puţin cercetat de credincioşii de rînd, însă de mare actualitate, mai ales în vremea de acum, text adresat tuturor creştinilor dreptslăvitori de oriunde şi din toate timpurile pînă la sfîrşitul veacurilor: Epistola Sobornicească sau Catolicească a Sfîntului Apostol Iuda, ruda Domnului.

Însoţită de tîlcuirea Epistolei săvîrşită de Sfîntul Ierarh Teofilact al Bulgariei, această Epistolă cu îndrumările sale pentru toţi creştinii, este un dreptar de adevărată purtare faţă de ereticii ce s-au strecurat în interiorul Bisericii Ortodoxe, de care creştinii binecredincioşi sînt datori să se delimiteze, vădindu-i pe ei (pe eretici) şi păgînătatea lor (strîmba lor învăţătură). Tot în tîlcuirea Epistolei Soborniceşti se observă învăţătura despre delimitarea de ereticii infiltraţi în Biserică, adică îngrădirea de erezia lor,  ceea ce se înţelege lesne prin: „străjuindu-vă întru dragostea lui Dumnezeu să vă păziţi, adică să vă străjuiţi„.

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă.

EPISTOLA SOBORNICEASCĂ A SFÎNTULUI APOSTOL IUDA, RUDA DOMNULUI

1. Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov, celor ce sunt chemaţi, iubiţi în Dumnezeu-Tatăl şi păstraţi pentru Iisus Hristos:
2. Milă vouă şi pace şi iubirea să se înmulţească!
3. Iubiţilor, punînd toată rîvna să vă scriu despre mîntuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.
4. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rînduiţi spre această osîndă, schimbînd ei harul Dumnezeului nostru în desfrînare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpîn şi Domn, pe Iisus Hristos.
5. Voiesc dar să vă aduc aminte vouă celor ce aţi ştiut odată toate acestea că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din pămîntul Egiptului, a pierdut, după aceea, pe cei ce n-au crezut.
6. Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari.
7. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrînare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veşnic.
8. Asemenea deci şi aceştia, visînd, pîngăresc trupul, leapădă stăpînirea şi hulesc măririle (cereşti).
9. Dar Mihail Arhanghelul, cînd se împotrivea diavolului, certîndu-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: „Să te certe pe tine Domnul!”
10. Aceştia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce, – ca dobitoacele necuvîntătoare, – ştiu din fire, într-acestea îşi găsesc pieirea.
11. Vai lor! Că au umblat în calea lui Cain şi, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Balaam şi au pierit ca în răzvrătirea lui Core.
12. Aceştia sunt ca nişte pete de necurăţie la mesele voastre obşteşti, ospătînd fără sfială împreună cu voi, îmbuibîndu-se pe ei înşişi, nori fără apă, purtaţi de vînturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi,
13. Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie.
14. Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicînd: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui,
15. Ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui.
16. Aceştia sunt cîrtitori, nemulţumiţi cu starea lor, umblînd după poftele lor şi gura lor grăieşte lucruri trufaşe, deşi, pentru folos, dau unor feţe mare cinste.
17. Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos,
18. Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblînd potrivit cu poftele lor nelegiuite.
19. Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul.
20. Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfîntă credinţă, rugîndu-vă în Duhul Sfînt.
21. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică.
22. Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i,
23. Pe alţii, smulgîndu-i din foc, mîntuiţi-i; de alţii, însă, fie-vă milă cu frică, urînd şi cămaşa spurcată de pe trupul lor.
24. Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere şi să vă pună înaintea slavei Lui, neprihăniţi cu bucurie mare,
25. Singurului Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, slavă, preamărire, putere şi stăpînire, mai înainte de tot veacul şi acum şi întru toţi vecii. Amin!

 

Sf. Ier. Teofilact al Bulgariei
Sf. Ier. Teofilact al Bulgariei

Pricina Epistolei lui Iuda

Pe Epistola aceasta o scrie Iuda celor ce acum crezuseră. Iar pricina este aceasta: fiindcă intraseră în mijloc oarecarii, şi învăţau cum că păcatul este fără deosebire, şi se lepădau de Hristos, nevoie avea să o scrie, şi să-i întărească pe fraţi. Şi întîi îi îndeamnă pe dînşii să se nevoiască şi să îngăduiască în credinţa cea predanisită lor. Apoi îi vădeşte pe unii ca aceştia ca pe nişte amăgitori. Şi le porunceşte ca să nu aibă nici o împărtăşire cu unii ca aceştia, fiindcă nu ajunge a fi numai chemaţi, dacă nu vom umbla şi după vrednicia chemării. Pentru că şi pe norodul cel dintîi din Egipt scoţîndu-l Domnul, şi nerămînînd întru credinţă l-au pierdut. Încă şi pe îngerii carii n-au păzit a lor rînduială, nu i-a cruţat. Deci se cade să se depărteze de la unii ca aceştia. Pentru că Mihail Arhanghelul nu a suferit hulirea diavolului. Deci învaţă că va fi pieirea lor ca a sodomitenilor. Apoi îi sfătuieşte pentru năravuri. Şi sfîrşeşte epistola, rugîndu-le lor întemeiere în credinţă de la Domnul.

 

Capitole ale Epistolei Sfîntului Apostol Iuda

  1. Pentru luarea aminte cea pentru credinţa cea întru Hristos, pentru scularea bărbaţilor celor necredincioşi şi înverşunaţi.
  2. Pentru munca lor ceea ce va să fie. După asemănarea păcătoşilor şi a răilor celor de demult.
  3. Văicărisire a lor pentru amăgire, şi reaua credinţă, şi înverşunarea, şi hulirea, şi pentru făţărnicia cea amăgitoare, pentru darea de daruri spre amăgire.
  4. Pentru întemeierea lor întru credinţă, şi pentru milostivirea, şi cruţarea şi părtinirea către aproapele pentru mîntuire întru sfinţire.
  5. Rugăciune pentru dînşii spre sfinţire, şi spre îndrăzneală curată împreună cu slavoslovia lui Dumnezeu.

A SFÎNTULUI TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

TÎLCUIRE

La epistola Sfîntului Apostol Iuda

  1. Iuda, slugă a lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov, celor sfinţiţi întru Dumnezeu Tatăl,

Destul i-au fost apostolului acestuia de faţă, spre strălucirea slavei, după ce s-a numit pe sine rob al lui Hristos, şi de la Iacov să se fălească şi să se laude. Pentru că pentru fapta bună numele lui Iacov fiind cîntat înaintea tuturor, mai bine primit spre învăţătura cea prin cuvînt face prin aceasta pe ascultători. Fiindcă cel părtaş al aceleiaşi naşteri şi aceluiaşi sînge nu ar fi fost cu putinţă să se arate străin de năravurile aceluia, cu care s-a împărtăşit prin înrudire, şi mai ales sub Unul Stăpînul Hristos fiind, şi pe acelaşi jug deopotrivă cu cel de un sînge se hotărăşte declară pe sine că îl trage.

Şi de Iisus Hristos păziţi şi chemaţi.

  1. Milă vouă şi pace şi dragoste să înmulţească.

Domnul zicînd: „Nimeni nu poate să vină către Mine, de nu-l va trage pe el Tatăl”(Ioan 6,44) pe acest cuvînt îl arată acest fericit bărbat acum a fi adevărat. Că zice cum că cei iubiţi Tatălui, se păzesc de Iisus Hristos, pentru aceea îi numeşte şi chemaţi. Că nu de la sineşi, ci de la Tatăl au chemare şi atragere. Şi se roagă ca mila şi pacea şi dragostea să se înmulţească întru ei. Mila pentru căci pentru mila şi îndurările lui Dumnezeu ne-am luat să-i fim lui slujitori. Iar pace, căci şi pe aceasta Dumnezeu şi Tatăl ne-a dăruit nouă, prin Iisus Hristos Fiul său pe noi cei greşiţi împăcîndu-ne cu sine. Iar dragoste, că pentru dragostea cea către noi Unul Născut Fiul lui s-au dat pentru noi la moarte. Deci se roagă să se dăruiască cu prisosinţă lor acestea, grăind asemenea cu fericitul David ce zice: „Tinde mila ta celor ce te cunosc pe Tine” (Psalmi 35,10) ca şi dintru aceste pilde mîntuitoare şi asemănări îndemnîndu-ne şi noi, cu nefăţarnic aşezămînt către rudenia, celui ce ne-a chemat să vieţuim.

  1. Iubiţilor, toată nevoinţa făcînd a scrie vouă, de cea de obşte mîntuirea voastră, nevoie am avut a vă scrie vouă.

Pricina epistolei prin aceasta o vesteşte, căci purtînd grijă de mîntuirea lor ca să nu se prindă de pîngăriţii eretici pentru prostimea, alcătuieşte cuvintele acestea de acum, ca şi cum îndemnîndu-i pe dînşii şi arătaţi făcîndu-i celor ce nu-i ştiu, prin arătarea vieţii lor celei înverşunate. Pentru aceştia a zis şi Petru, dar acum aici Sf. Iuda mai pe larg. Şi îi numeşte pe eretici mai înainte scrişi, fiindcă şi Petru şi Pavel au zis pentru ei, că în zilele cele mai de pe urmă vor veni nişte amăgitori ca aceştia? Şi mai înainte de aceştia însuşi Hristos zicînd: Mulţi vor veni întru numele meu şi pe mulţi vor amăgi. Deci să nu mergeţi în urma lor. (Luca 21,8) Căci creştini numindu-se pe sine, vor amăgi pe mulţi cu această numire. Şi zice pe ereticii cei ce se trăgeau de la Nicolae, şi de la Valentin, şi de la Simon prea pîngăriţii. Că aceştia lacomi fiind cu pîntecele şi desfrînaţi făţărnicea învăţătura, ca prin intrarea înăuntru cea în pace, să afle lesnire să robească pe muieruştele cele împovărate cu păcate. Că făţărnicind şi plăsmuind căci fac slujbe de noapte, la pat şi la înverşunări se dădeau ei. Iar acest, mutîndu-se întru înverşunare, în loc de, prefăcîndu-se, schimonosindu-se din întreaga înţelepciune întru înverşunare, după ce s-au întîmplat lor de s-au şi lepădat de Domnul nostru Iisus Hristos. Căci cum nu se leapădă cei ce prin necurăţia vieţii, pe dascălul întregii înţelepciuni, făcîndu-l ca şi cu oarecare glas aspru străbătător? Că ce împărtăşire are lumina cu întunericul.(II Corinteni 6,14)

Rugîndu-vă să staţi vitejeşte pentru credinţa ceea ce odată s-a dat sfinţilor.

  1. Căci au intrat oarecarii oameni, care mai înainte de demult au fost scrişi spre această osîndă, necredincioşi, cari schimbă darul Dumnezeului nostru întru înverşunare, şi pe cel unul Stăpînul Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos lepădîndu-se.

Îndeamnă să se nevoiască cei ce l-au primit odată pe Domnul nostru Iisus Hristos, şi acestuia au crezut. Că primind pe cuvîntul cel ce s-a făcut Om, dacă vom zice că altul este cel ce s-a născut din Tatăl mai înainte de veci, şi altul cel născut din maică, şi după osebit ipostas s-au născut. Cum nu ne lepădăm de Unul Domnul şi Stăpînul? Căci Unul este Domnul Iisus după unirea iconomiei. Căci cel mai înainte de veci, Cuvîntul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, întru slava dumnezeirii avîndu-l pe trup suit, pe carele trup din sfînta Fecioară dintru începutul zămislirii l-au luat asupră-i, unul din acelaşi este Stăpînul tuturor.

  1. Şi voiu să vă aduc aminte, ştiind şi voi aceasta odată, că Domnul după ce a scos pe norod din pămîntul Egiptului, mai pe urmă pe cei ce nu au crezut i-au pierdut.
  2. Şi pe îngerii carii nu şi-au păzit dregătoria lor, ci şi-au lăsat locaşul lor, spre judecata zilei celei mari, legăturilor celor veşnice sub întuneric îi ţine.
  3. Precum Sodoma şi Gomora, şi cetăţile cele dimprejurul lor, care întru acelaşi chip curveau.

După ce a zis pentru înverşunarea necuraţilor nicolaiteni, şi a valentinienilor, şi a marcioniţilor, adaogă şi aceasta. Că Domnul pe norod din pămîntul Egiptului mîntuindu-l etc. Una arătînd că el este Dumnezeu al celei vechi, şi al celei noi Mîntuitor. Iar nu precum aceşti pîngăriţi, carii zic cum că altul este Dumnezeul legii vechi (legea lui Moise n.tr.), şi muncitor şi crud şi altul este al celei noi blînd şi iubitor de oameni de sus privitor. Alta cum că nici cei de acum precum nici cei din Egipt nu vor scăpa de munci. Deci pentru puterea cea covîrşitoare, şi pentru jurămîntul cel către părinţii lor Dumnezeu de sila Egiptenilor pe dînşii izbăvindu-i, dar au rămas nepedepsiţi, după ce au făcut nelegiuire, ci au plătit vrednică osîndă. Nu i-a folosit pe dînşii cu nimic blîndeţea lui Dumnezeu şi milostivirea cea către părinţii lor, nici lucrarea cea mai presus de fire a minunilor cea prin aceasta, că după ce au trecut Marea Roşie ca pe uscat, depărtîndu-se mai pe urmă de la credinţă au pierit. Iar pe cei ce au dobîndit vrednicia cinstei îngereşti, şi din trîndăvie nu au îngăduit, întru dregătoria lor, ci au lepădat cereasca petrecere cea dată lor pentru bunătatea, i-au păstrat pentru pedeapsă de judecată la osînda zilei celei mari, că aceasta înseamnă acum acest cuvînt: i-au păzit. Precum zice şi Domnul: „Cel gătit diavolului şi îngerilor lui”. Şi încă şi sodomitenilor semnul focului celui fără de sfîrşit care va să-i primească este pus înaintea lor.

Şi umblau în urma altui trup, sunt puse înainte întru pildă, a focului celui veşnic muncă luînd.

Iar acest, au mers în urma altui trup, şi au curvit, adică s-au abătut, o arată pe curvie. Iar „altui trup”, o zice pe firea cea bărbătească, ca ceea ce nu ajută către împreunarea spre naştere. Că trupul cel făcut către împreunare, este al părţii femeieşti, după cuvîntul cel zis de strămoşul, „os din oasele mele, şi trup din trupul meu” (Facere 2, 23). Iar trupul părţii bărbăteşti de împreunare, „altul îl zic că este. Însă şi la femeie cel după lege, una unuia trup osebit al său este. Iar cel înainte pus şi publicat, altul şi străin este, şi cu puţin de cel bărbătesc întru pîngăriciune este rămas mai jos.

  1. Asemenea şi aceştia visîndu-se, trupul îşi spurcă, şi pe domnie o leapădă.

După ce au zis aceste asemănări, pe care apucînd mai înainte le-au arătat, au lăsat pe următoarea acestora să o înţeleagă auzitorul. Şi care este aceasta? Ca să aducă pe urmă. Deci dacă aşa i-au pedepsit nimic cucerindu-se de buna norocirea lor cea de mai înainte apoi oare pe aceştia carii acum se înverşunează şi sunt neastîmpăraţi îi va izbăvi, aceea adică căci Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru oameni, şi a suferit pentru aceşti ocări, şi de patimi s-a ispitit? Nu va putea cineva a zice aceasta. Că măcar deşi este iubitor de oameni, dar şi drept cu adevărat. Şi pentru adevărata dreptate, pe cei ce au păcătuit nu i-a cruţat, iar pentru iubirea de oameni, pe curvari, şi vameşi i-au băgat întru împărăţie. Aşa fiind cuvîntul cel următor, el l-a trecut şi nu l-a grăit. Şi pentru cele care mai înainte le-am zis, ori urmînd şi fericitului Petru care mai înainte au grăit: „Că de vreme ce Dumnezeu pe îngerii carii au păcătuit nu i-au cruţat” (II Petru 2, 4) etc. Şi aşa pentru acestea.

Iar acest, trupul îşi spurcă visîndu-se, vrednic este a ne minuna de cinstea cuvîntului. Pentru că prin acest, „visîndu-se”, urîciunea cea desăvîrşit a faptei, o au acoperit. Pe care noi puţin şi cît se cuvine o dezgolim şi o descoperim, cunoscînd din cartea cea alcătuită de fericitul Epifanie al Ciprului cele pentru aceştia, pe care şi Panarion luîndu-o o au numit. Că zice acesta, cum că întinaţii aceştia şi pîngăriţii cu muieri urît amestecîndu-se, nu slobozea sămînţa în matcă, ci luîndu-o în mîini pe săvîrşita urîciune, îndată la gura muierilor cu care se amesteca o ducea, (sămînţa aceasta şi o înghiţea) şi aşa se duceau unii de la alţii necuraţii, carii socoteau că au săvîrşit oarece lucru. Pe aceasta urîtă lucrare pentru că rămînea nesăvîrşită, o numeşte visare, fiindcă întru acest fel sunt şi visările. Deci pîngărindu-şi prin această întinată jertfă şi prinos trupul lor, încă, zice, că şi asupra dumnezeieştii firi se îndrăcesc, pe domnia acesteia lepădîndu-o, şi pe stăpînia ei cea peste toate. Încă mai pe larg pentru aceştia fericitul Irineu episcopul Lugdunului au zis, întru mustrarea mincinoasei cunoştinţe care este scrisă în cartea lui. Şi întru alt fel. Însă mărturiseşte asupra lor şi de înverşunare zicînd: că sunt şi cu viaţa necuraţi, şi cu cunoştinţa prea neastîmpăraţi. Iar pe domnie o leapădă ei, adică pe lucrarea tainei lui Hristos. Că o leapădă în locul tainelor celor îngereşti, pe ale sale înverşunări le săvîrşesc.

Şi slavele hulesc.

Slave cele multe, vrednicii ale bărbaţilor celor străluciţi se cuvine a le tîlcui, pe care şi cei iscusiţi la elini, θέσης (puneri) le numesc, hotărîndu-le pe dînsele prea slăvite vrednicii, cum că nu sunt ale celor fiecum s-ar întîmpla, ci a celor vestiţi pentru filosofie. Deci fiindcă şi Moise oamenilor celor de atunci, şi dumnezeieştii Apostoli le-au adus în viaţă pe cele ce de la Dumnezeu erau insuflaţi şi acestea se păreau paradoxologii (străine cuvîntări) pentru neobişnuinţa celor de atunci, slave adică vrednicii le numea pe acestea fără stînjeneală. Încredinţare a acestui cuvînt este dumnezeiescul Pavel, care în vremea aceea fiind dus în Areopag, şi vorbindu-le lor acolo pe cele dumnezeieşti, li s-a părut lor căci întru bîrfire se termină. Deci precum acele cuvinte se numeau cu clevetire a fi deşarte, aşa şi slavele cele mai înainte zise. Pentru aceea şi acum a alcătuit o zicere obişnuită şi cunoscută tuturor. „Slave a numit pe oamenii cei insuflaţi şi dăruiţi de Dumnezeu. Adică tîlcuire iarăşi la aceeaşi. „Slave” zice pe Vechiul Testament şi Noul Testament, după cum zice şi Pavel. „Că dacă a fost cea trecătoare prin slavă, cu mult mai vîrtos cea netrecătoare va fi întru slavă” (II Corinteni 3, 11). Ori le numeşte slave şi pe dregătoriile cele bisericeşti, pe care le huleau ei. După cum putem a ne învăţa şi din a treia epistolă a Sf. Apostol Ioan cel iubit, unde zice: Diotref cu cuvinte rele îi ocăra pe dînşii. (III Ioan 1,10) Şi de vreme că de hulă a pomenit nu numai pe dînşii singuri înţelepţindu-i, ci şi pe toţi oamenii, ca să aibă curate limbile lor de un rău ca acesta. Şi nici asupra celor vrednici de hulă să nu întrebuinţeze acest rău.Iar Mihail Arhanghelul” etc. Pentru ce zice aceasta? Pentru că aceştia lesne şi nestăpîniţi huleau asupra fiecăruia. Şi nu se cuvine aceasta fiindcă nici pe cei vrednici de hulire nu este drept a-i huli, după cum este arătat de la Arhanghelul Mihail. Că judecîndu-se şi pricindu-se cu diavolul pentru trupul lui Moise, şi putînd să-l hulească pe diavol pentru a lui obrăznicie n-a făcut-o, fără numai a folosit acest cuvînt: „Ceartă-te pe tine Dumnezeu, diavole”. Întru alt fel. Că dacă aşa Arhanghelul, apoi dacă ni s-ar întîmpla pricire cu vreun om care este fratele nostru şi de un neam cu noi, nu ni se cuvine a întrebuinţa hula împotriva lui. Iar judecata cea pentru trupul lui Moise este aceasta. Se zice în cărţile apocrife (necanonice) cum că Arhanghelul Mihail să fi slujit la îngroparea lui Moise. Fiindcă acest lucru nu-l primea diavolul, ci aducea prihănire asupra lui Moise pentru uciderea egipteanului, ca şi cum Moise vinovat ar fi pentru acesta, şi nu s-ar ierta să dobîndească îngropare. Şi aceasta aduce de faţă şi grăieşte Apostolul, învăţîndu-ne nu numai către hulire să nu fim lesnicioşi, ci şi prin aceasta cum că asupra tuturor oamenilor este datoria a da seamă după ieşirea din trup a vrut să le arate. Şi cum că Dumnezeu este acelaşi şi al Noului şi al Vechiului Testament. Şi cum că după izbăvirea din această viaţă, diavolul cu ai săi răi draci se împotrivesc sufletelor noastre, vrînd să curme buna călătorie a sufletelor. Şi cum diavolul se împotriveşte iar îngerii buni ajută sufletelor, după cum a văzut fericitul Antonie, acestea atunci s-a slobozit să se lucreze. Însă zice că atunci Mihail, pe diavol nu l-a gonit, dar nu l-a certat cu stăpînire, ci l-au lăsat la judecata Domnului tuturor, şi cum că numai aceasta a zis: „Ceartă-te pe tine Dumnezeu, diavole”.

  1. Iar Mihail Arhanghelul, cînd cu diavolul pricindu-se grăia pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: ceartă-te pe tine Domnul.
  2. Iar aceştia cîte nu ştiu hulesc, şi cîte după fire, ca nişte dobitoace necuvîntătoare ştiu, întru acelea se strică.
  3. Vai lor! Că în calea lui Cain au umblat şi întru înşelăciunea lui Valaam prin mită s-au vărsat întru împotrivirea în cuvinte a lui Core au pierit.

Mihail aşa zice: nici asupra bărbatului Moise nu a suferit hulirile diavolului, iar aceştia pentru dogme care nu le ştiu alcătuiesc cuvinte hulitoare. Iar cîte fără socoteală prin pornirea cea firească ca nişte dobitoace necuvîntătoare le ştiu, pe acestea le vînează. Ca nişte cai îndrăciţi spre femei, vai lor, că au umblat în „calea lui Cain”, prin uciderea de fraţi, căci şi ei învăţînd unele ca acestea pe fraţi, adică pe oamenii cei de un neam, îi ucid pe dînşii cu învăţăturile lor cele rele. Sau şi sămînţa mîncîndu-o, pe cei ce ar fi putut să le fie fraţi îi ucid, prin care i-ar fi adus la viaţă rodirea seminţei. Iar în „calea lui Valaam”, căci pentru cîştig şi ei lucrează ca acela pe acestea, iar cu „împotrivirea lui Core”, căci şi aceştia ca acela au răpit vrednicia dăscălească nevrednici fiind.

  1. Aceştia sunt întru dragostele voastre, ca nişte pietre în mare acoperite de apă, împreună cu voi mîncînd,

Era obiceiul în acea vreme să dea ospeţe în biserici, precum zice şi Pavel în cea către Corinteni, pe care le şi numea dragoste. Întru acestea se adună, nu pentru trebuinţa ceea ce se face întru acestea, ci să afle vreme cu prilej, ca să amăgească sufletele cele neîntărite, după cum zice şi Petru întru epistola a doua. Şi îi aseamănă pe dînşii stîncilor celor din mare, norilor fără de apă, şi copacilor celor tomnatici, şi stelelor celor rătăcite, că acelea care sunt întru acelea ce sunt după fire, acestea întru aceştia după voire. Că şi stîncile cele din mare sunt pierzătoare corăbiilor lovite fără de nădejde de dînsele celor ce înoată pe mare, precum şi ei întru cei ce împreună cu dînşii cinează nenădăjduit rău odrăslesc. Drept aceea norii cei fără de apă de vînturi fiind goniţi. Nu răcoresc cu ploaie locurile peste care trec, ci negură le lucrează lor, asemenea şi aceştia, nu adapă cu cuvînt mîntuitor sufletele celor ce-i întîlnesc, ci îi întunecă cu tîlcuirile lor cele pîngărite, gonindu-se de relele meşteşugiri ale dracilor. Însă şi copacii cei tomnatici de două ori sunt morţi, şi cu lepădarea rodului şi pierderea, şi cu căderea frunzelor lipsiţi fiind de podoaba lor par a fi uscaţi, şi de strălucirea rodului, şi de podoaba înflorită a frunzelor, pătimesc asemenea lor. Că şi aceştia mor de două ori, că şi rodul lor lepădîndu-l şi pierzîndu-l prin mîncarea de sămînţă, şi pe buna podoabă cea din înţeleapta petrecere lipsindu-se. Pentru aceea se şi smulg din raiul Domnului adică din biserică, şi afară se aruncă, focului celui veşnic păzindu-se. Căci care înrădăcinare va avea acesta, care pentru urîciunea şi necurăţia vieţii pe toţi i-a îngreţoşat? Şi sunt ei stele rătăcite, căci nu au stat întru tăria credinţei noastre strălucind, pe Hristos soarele dreptăţii îl au prin dînşii petrecînd, şi vremea faptelor bune săvîrşindu-o, şi vii făcînd pe credincioşii cei lucrători ai acestora? Ci căci părîndu-se că întru îngerul luminii se formăluiesc, ca vicleanul drac cel ce este al lor mai înainte începător numai împotriva dogmelor Domnului se poartă, cu care şi întunecă pe cei ce se apropie de dînşii, şi le pricinuiesc lor întunericul cel veşnic. Încă şi valurile celor sălbatice asemănaţi făcîndu-se, de asemănarea cea cu dînsele nu se leapădă. Căci cu nebunie şi cu neţinere şi ei prin hulirile cele asupra lui Dumnezeu, goniţi fiind de duhurile răutăţii, înspumează pe ale lor ruşinări, în spumă săvîrşind cu trufia hulirii, din nestatornica şi lesne vărsata urîciune şi necuvioşie a vieţii lor. Că întru acest fel este şi spuma valurilor cu care s-au asemănat.

Fără de frică pe sine păscîndu-se; nori fără de apă, ce se poartă de vînturi; copaci tomnatici neroditori, de două ori morţi şi dezrădăcinaţi;

  1. Valuri sălbatece de mare, spumegîndu-şi ruşinea lor; stele rătăcitoare, cărora negura întunericului în veac se păzeşte.

Acest, „fără de frică păscîndu-se pe sine”, adică cu stînci de mare se cuvine să se sintaxiească, ca să fie aşa înţelegerea: stînci de mare fără de frică ospătîndu-se împreună, adică, cînd nici o frică nu vor aştepta oaspeţii împreună (cu ei n.tr), fără de veste aducînd pieirea sufletelor lor ca nişte stînci. Ori cu acest, „păscîndu-se”, pe acest „fără de frică pe sine-şi” sintaxindu-l. Întru acest fel vom afla noima. „Fără de frică păscîndu-se pe sine”, netemîndu-se de osînda aceea pentru că nu ştiu să se pască pe sine, căci zice Domnul „Orb pe orb povăţuind, vor cădea amîndoi în groapă” (Matei 15, 14) cu cei povăţuiţi de dînşii cad.

  1. Şi a proorocit de aceştia şi Enoh, cel al şaptelea de la Adam, zicînd: iată, va veni Domnul întru mii de sfinţii săi.
  2. Să facă judecată împotriva tuturor, şi să mustre pe toţi necredincioşii de toate faptele păgînătăţiei lor cu care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele lor cele aspre, care au grăit împotriva lui păcătoşii cei necredincioşi.
  3. Aceştia sunt cîrtitori, grăitori de rău, cari umblă după poftele lor cu păgînătate şi cu călcare de lege şi gurile lor grăiesc cele cu semeţie, mirîndu-se de feţe pentru vreo dobîndă.
  4. Iar voi, iubiţilor aduceţi-vă aminte de cuvintele care s-au zis mai înainte de apostolii Domnului nostru Iisus Hristos;
  5. Că au zis vouă, că în vremea de apoi vor fi batjocoritori, cari umblă după poftele lor cele necurate,

După ce a zis pe cele tîlcuite de noi, aduce pe urmă cuvîntul şi de Enoh. Carele au proorocit pedeapsa cea gătită lor de la Dumnezeu în vremile cele mai de pe urmă adică ale dreptei judecăţi a Domnului. Iar necredincios de păcătos se deosebeşte, fiindcă necredinciosul împrejurul lui Dumnezeu are greşeală, iar păcătosul împrejurul celor lucrate în viaţă, care este nenemerirea ipostasului dreptăţii. După aceasta lăsîndu-se de asemănarea celor necredincioşi, acum se apropie şi către însăşi lucrul arătat asupra lor, cîrtitori şi prihănitori numindu-i pe dînşii. Şi este cîrtitor adică, care pe taină şi prin dos şi fără îndrăzneală bombăneşte, şi pe cel de care nu-i place îl prihăneşte. Iar prihănitor, carele pe toate şi dea pururi este îndemînatic a le lua în batjocură. Şi sunt aceştia cîrtitori şi prihănitori cei pîngăriţi. Că nu au îndrăzneală la învăţătura lor pentru urîciunea şi necuvioşia vieţii lor. Că nu este lucru fără de primejdie a publica păgînătatea lor cea cu înverşunare şi cu hulire. Iar prihănitori sau mai bine zis batjocoritori, precum pe cele ale altora, aşa şi pe cele ale adevărului le prihănesc, ca şi cum să le întemeieze pe ale lor răutăţi şi înverşunări. Şi ceea ce a zis pentru Valaam, căci şi aceştia ca acela cu plată s-au vărsat, acum zice mai arătat, că se minunează de feţe pentru folosul, şi zice că se minunează adică, căci pe coconiţie şi momeală o întrebuinţează ei, la cei mari şi cu vrednicii (funcţii). Iar folos numeşte dobînda.

  1. Aceştia sunt care se osebesc pe sine şi sunt trupeşti, neavînd duh.

Iată şi altă prihănire a acestor oameni pîngăriţi. Că nu pier numai ei singuri, ci jefuiesc şi pe fii bisericii, că aceasta înseamnă acest „se osebesc pe sine-şi”, făcînd, adică, adică făcînd cele ale credinţei afară de hotărîrile bisericeşti ori şi de însuşi locaşul cel bisericesc. Că arătîndu-le adunările lor că sunt peşteri ale tîlharilor, îi îndepărtează de la biserică şi către sine îi apropie pe ei. Şi fac aceasta, oameni sufleteşti fiind, adică, trăind după învăluirea lumii. Că am zis acum că suflet de multe ori şi pe viaţa s-a obişnuit a o numi dumnezeiasca Scriptură, precum la Iov: „toate cîte are omul va da pentru sufletul său” (Iov 2,4), adică pentru viaţa sa. Încă şi Pavel zice: oameni sufleteşti fiind, nu pot să primească pe ale Duhului lui Dumnezeu. Deci sufleteşti fiind, şi sufletească învăţătură uneltesc. Pentru care s-a zis. Nu este aceasta înţelepciune de la Tatăl luminilor pogorîndu-se, ci pămîntească sufletească drăcească, Duh dumnezeiesc neavînd grăind.

  1. Iar voi, iubiţilor, întru sfîntă credinţa voastră zidindu-vă şi întru Duhul Sfînt rugîndu-vă,
  2. Pe voi singuri întru dragostea lui Dumnezeu vă păziţi, aşteptînd mila Domnului nostru Iisus Hristos spre viaţa cea veşnică.
  3. Şi pe unii să-i miluiţi luîndu-le seama. (aici traducerea diferă de cea din Biblia 1914: Şi pre unii să-i vădiţi de se vor despărţi / Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i,)
  4. Iar pe alţii cu frică să-i mîntuiţi, din foc răpindu-i.

Cei sufleteşti, zice aşa, după cum am tîlcuit şi arătat. „Iar voi cu Duhul Sfînt şi pe sfînta noastră credinţă zidindu-vă”, adică înnoindu-vă pe sine-vă întru Duhul Sfînt, adică, după învăţătura Sfîntului Duh întru rugăciune făcîndu-se adunările voastre, să vă păziţi pe sine întru dragostea lui Dumnezeu, adică, străjuindu-vă întru dragostea lui Dumnezeu să vă păziţi, adică să vă străjuiţi, cu mila cea de la Domnul aşteptîndu-o care se va hărăzi vouă în ziua cea de pe urmă a vieţii celei veşnice. Şi pe aceea dacă se despart de voi, că aceasta înseamnă acest, „luîndu-le seama, să-i mustraţi”, adică, să arătaţi tuturor păgînătatea lor. Şi dacă privesc către vindecare, să nu-i depărtaţi pe dînşii, ci cu mila dragostei voastre să-i primiţi. Mîntuindu-i din focul lor cel îngrozit. Şi după ce îi veţi milui pe dînşii să-i primiţi, şi cu frică, cercetîndu-i cu deadinsul ca nu cumva primirea acestora făcîndu-o cu lenevire aflîndu-vă, pricină de vătămare să se facă vouă, carii acum întăriţi sunteţi furîndu-vă pe voi întru a lor revărsare a păgînătăţiei. Că lesne rîvnită şi iubită este răutatea. Deci zice, fie primirea lor, ci cu frică să-i primiţi pe dînşii, adică cu cercetare, şi cu mila cea către dînşii, împreună să urmeze şi urîciunea, către lucrurile lor cele pîngărite. Urînd lucrurile lor şi îngreţoşîndu-vă şi de haina cea întinată de pe trupul lor, ca şi cum prin atingere s-ar pricinui şi lucrul lor cel greţos, ori cu munca ceea ce va să fie faceţi-i ca pocăindu-se primindu-i pe dînşii, să se vadă vrednici de milă.

Urînd şi haina cea întinată a trupului lor

  1. Iar celui ce poate să vă păzească pe voi fără de păcat şi nespurcaţi şi să vă pună înaintea slavei sale fără prihană întru bucurie.
  2. Unuia înţeleptului Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru prin Iisus Hristos Domnul nostru, slavă şi mărire, stăpînire şi putere, mai înainte de tot veacul şi acum întru toţi vecii, Amin.

Viaţa cea întru multe păcate ale patimilor celor din trup este haină tăvălită, şi întinată. Căci cu petrecerea cea din viaţă ca şi cu o oarecare îmbrăcăminte, fiecare din oameni are fire să se arate, ori drept, ori nedrept. Acea haină curată, arată viaţa cea îmbunătăţită, iar acela cu lucruri rele arată prin lucruri haină întinată. Ori mai vîrtos haină întinată este din trup, după ştiinţă îşi închipuieşte sufletul aşezarea şi deprinderea prin pomenirea mişcărilor celor rele şi a lucrurilor celor rele din trup. Pe care văzîndu-o totdeauna, împrejurul său totdeauna o are ca pe o haină, ce se umple de putoarea patimilor. Că precum prin Duhul se ţes faptele cele bune unele cu altele după rînduială, se face haină de nestricăciune sufletului, cu care îmbrăcîndu-se se face frumos şi slăvit. Aşa şi din patimile trupului, unele împreună cu altele ţesîndu-se după asemănare, se face haină întinată şi necurată, dintru sine arătîndu-l cunoscut pe suflet, întru alt chip şi icoană afară de cel dumnezeiesc punîndu-l pe dînsul. Şi după ce a zis acestea, cu rugăciune pecetluieşte epistola.

Sfîrşitul Epistolei Sfîntului Apostol Iuda.

S-au tălmăcit din limba elinească pe limba românească la anul 1781.

Sursa: Sfîntul Teofilact al Bulgariei, „Tîlcuire cu de-amănuntul la Epistolele Soborniceşti”

Asociaţia ASTRADROM către ierarhii BOR despre „sinodul” din Creta: Scrisoare de mărturisire

Va spuneam data trecuta ca am facut o prima analiza a textelor sinodului din Creta. Revenim acum cu o noua analiza si o noua formula, complementara la textul initial dar si exhaustiva in acelasi timp, prin faptul ca sunt infatisate neajunsurile hotararilor acestui sinod si urmarile  pe care acestea le pot avea in Biserica noastra. Acesta este documentul final, conceput de catre membri ai asociatiei Astradrom, impreuna cu mai multi credinciosi care ni s-au alaturat, fiind consultati, pentru acuratetea dogmatica a textului, teologi si profesori de dogmatica. Am decis sa nu mai pretindem ierarhilor ceva in mod concret, punctual; daca isi vor asculta inima, vor sti ce au de facut. Tot ce le cerem este sa mediteze adanc asupra semnificatiei hotararilor luate la acest sinod si la consecintele pe care acestea le pot avea asupra Ortodoxiei. Ii rugam de asemenea, cu multa dragoste, sa-si urmeze constiinta si, in functie de modul in care o vor face, ii vom urma si noi ca pe niste adevarati pastori. Am dat ca exemplu pozitiv, pe parcursul textului, pe preasfintitul Longhin Jar, pe care dorim sa il sustinem si sa ii fim alaturi in marturisirea pe care o face. Credinciosii care vor dori sa semneze aceasta scrisoare, sa stie ca semnatura lor va constitui o astfel de marturisire in sprijinul credintei noastre ortodoxe. Consideram ca este momentul sa ne mobilizam cu totii, sa aratam ca suntem uniti si sa ne impotrivim influentelor relativizante ale ecumenismului ce incep sa patrunda din ce in ce mai mult in Sfanta noastra Biserica. Doamne, ajuta-ne!

Iubiți părinți, arhierei și preoți slujitori, iubiți frați dreptcredincioși

O stare de confuzie și de neliniște plutește în rândul credincioșilor creștini-ortodocși după finalizarea sinodului din Creta din luna iunie. S-a scris și încă se scrie mult pe această temă, ceea ce nu este un lucru rău, arată că Biserica este vie. După fiecare sinod din istoria Bisericii probabil a existat o perioadă de discuții și confruntări în privința celor hotărâte. Putem spune că în felul acesta s-au departajat sinoadele între ele, după importanța hotărârilor luate, unele fiind catalogate ca ecumenice sau mari și sfinte (însușiri neatribuite înaintea desfășurării sinodului propriu-zis), altele au rămas sinoade locale, importanța subiectelor fiind mai restrânsă, și altele, rămase în conștiința oamenilor ca sinoade tâlhărești sau mincinoase, datorită încercării în cadrul acestora de a se valida unele hotărâri neconforme cu canoanele Bisericii Ortodoxe.

Au fost mulți cei care au făcut analiza textelor din cadrul acestui sinod, cu siguranță mai avizată decât a noastră, și oricine este interesat poate să aprofundeze aceste comentarii pertinente. Noi ne vom mărgini aici doar asupra câtorva aspecte care ni se par esențiale și care considerăm că trebuie scoase în evidență cât mai mult pentru a se discuta asupra lor și a se evidenția pericolul pe care il reprezintă pentru Biserica noastră. Dacă aceste aspecte sunt luate în considerare și temerile noastre se dovedesc a fi reale, atunci întreg conținutul sinodului se descalifică, din punctul nostru de vedere.

Semnele de întrebare încep din capul locului, de la felul în care a fost organizat acest sinod, incluzand precipitarea cu care s-au grabit să-l numeasca, încă înainte de a avea loc, Sinod Mare și Sfânt. De asemenea s-a spus că este panortodox, deși din 15 biserici autocefale au participat doar 10, patru refuzând să participe (Patriarhiile Bulgară, Georgiană, Antiohiană și Rusă), iar una nefiind nici măcar invitată (Biserica Ortodoxă din America). Mai apoi faptul că nu au fost invitați toți episcopii, ci a fost făcută o selecție a celor care au fost invitați.

Rămânând tot în acest cadru al nedumeririlor legate de organizare, un alt lucru ce naște mari semne de întrebare, dacă nu chiar suspiciuni, este regulamentul prin care s-a hotărât modalitatea de votare a documentelor. Astfel nu toți ierarhii participanți au putut să voteze, ci fiecare Biserică Autocefală a avut dreptul la un singur vot. În acest mod, la terminarea lucrărilor sinodului, documentele erau semnate în unanimitate, desi au fost șapte episcopi care au ținut să menționeze după aceea că nu au fost de acord cu tot ceea ce s-a hotărât și că nu și-au pus semnătura pe unele documente. Să nu uităm că au fost cazuri în istoria Bisericii când un singur episcop s-a opus hotărârilor necanonice nesemnand aceste acte. Această modalitate de a vota, de exemplu, nu l-ar fi lăsat pe Sfântul Maxim Mărturisitorul să se opună ereziei monoteliste pentru că nu ar fi fost nevoie de votul său, iar sinodalii nu ar fi avut nevoie să alerge la el pentru retractări. La fel, sinodul tâlhăresc de la Ferrara-Florența nu și-ar fi găsit pe singurul opozant în persoana Sfântului Marcu Evghenicul și unirea compromițătoare pentru Biserica Ortodoxă ar fi avut loc neîngrădit. Nu e cu putință ca un grup de ierarhi să impună, direct sau indirect, o cale nouă de înțelegere a doctrinei Bisericii și a Sfintei Tradiții unor alți ierarhi, această inovație în cadrul regulamentului unui sinod neputând fi decât necanonică. Mobilul unei astfel de modalități de a vota seamănă cu o încercare de a transforma  sinodul episcopilor într-un for decizional asemănător instituției papale de la Roma. Însă felul în care este instituită autoritatea în Biserica Ortodoxă diferă enorm de modul în care o vedem la catolici, iar prin această tentativă se pierde  însăși esența ortodoxiei deoarece se rupe comuniunea directă a Bisericii luptătoare cu capul Bisericii care este Hristos. Autoritatea în Biserica Ortodoxă vine din Cuvântul lui Dumnezeu, dar pentru că Hristos este iubire și autoritatea este una care nu oprimă, credincioșii Bisericii constituie în mod liber mădularele sale. În cadrul papalității găsim autoritatea omului-papă. Așa zisa infailibilitate a acestuia însă este falsă, iar istoria bisericii catolice e plină de derapaje ce survin din acest dezechilibru.

Nu putem să nu remarcăm până aici câteva detalii importante pentru înțelegerea hotărârilor sinodale: selecția episcopilor participanți la acest sinod, încercarea de “papalizare” asinodului prin modalitatea de a vota și ținerea la distanță a celor care se împotrivesc.

De asemenea, felul în care se lucrează în Consiliul Mondial al Bisericilor, ca institutie reprezentativă a Mișcării Ecumenice, credem că nu este spre folosul Bisericii Ortodoxe și a credincioșilor săi, pericolele pe care le reprezintă ecumenismul pentru ortodoxie fiind recent sintetizate de către episcopul Longhin Jar în cadrul unui simpozion:

“–  Ecumenismul substituie noțiunea corectă de biserică universală în sensul  Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.

– Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.

–  Impune învățături false, chipurile universale, în afara adevărului.

– Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.

– Împiedică pe sincerii căutători ai adevarului să găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.

– Nu crede în existența Bisericii unice, sfinte, sobornicești și apostolești.

–  Subminează în chip eretic eclesiologia ortodoxă.

– Manifestă neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos, neschimbate până la sfârșitul lumii, despre invincibilitatea  Bisericii (Matei, 28-20).

– Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem să renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Biserici Ortodoxe care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de ortodoxie și ne învață să neglijăm hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.

– Ecumenismul contestă canoanele apostolice 10 și 45, îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocsi de eretici, contestând sinoadele ortodoxe ecumenice și locale  pe temelia cărora s-a afirmat învățătura  ortodoxă.

– Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.

– Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.

Și multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul și credința și suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.”[1]

Pentru a înfățișa modul superficial în care tratează ecumenismul ideea de credință și de Biserică, vom exemplifica printr-un fragment de gândire al unuia care este considerat printre promotorii unui ecumenism sincretic – Papa Ioan Paul al II-lea. În enciclica sa din 4 martie 1979, numită Redemptor Hominis, afirmă următoarele: “credința fermă pe care adepții religiilor necreștine o au, este și ea, la rândul său, un efect al lucrării Duhului Sfânt dincolo de limitele vizibile ale Trupului Mistic…” Pe această linie, nu e de mirare ca planul ultim al ecumeniștilor este unirea tuturor religiilor într-o religie unică, fapt dovedit din plin de acest papă prin majoritatea inițiativelor pe care le-a avut în timpul vieții sale de a se apropia de religiile necreștine. Duhul Sfânt, care este Duhul Adevărului, trimis nouă la zece zile după înălțarea lui Hristos, în ziua Cincizecimii, reprezintă, în momentul venirii sale sub formă de limbi de foc, întemeierea Bisericii în chip văzut și începutul istoriei acesteia pe pamânt. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis pe Duhul Sfânt, ca Duh al Adevărului, și nu al compromisului, spre călăuzirea celor care vor crede în El, spre mântuire. Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică este una, dar multiplă în roadele sale, și are ca ultim scop învierea trupurilor noastre. “Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morți va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuiește în voi” (Rom, 8-11). Deci nici într-un caz Duhul Sfant nu este un duh al minciunii, nu are mai multe lucrări, nu își face lucrarea în erezii și  în cadrul religiilor necreștine, nici înainte de venirea Sa, nici după venirea Sa din ziua Rusaliilor. “Dacă nu există înviere a morților, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică e și credința voastră” (Cor. 15, 13-14).

Revenind la sinodul din Creta ne vom referi în continuare la cel mai controversat document din cadrul acestuia, cel numit “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. La o primă lectură a hotărârilor din acest document remarcăm un duh tributar modului de gândire al Papei Ioan Paul al II-lea, exemplificat mai sus. Acest text a oprit o parte din episcopii prezenți să-și pună semnatura. Considerăm ca acest document, prin întreg conținutul său, încearcă să legitimeze Mișcarea Ecumenică și  participarea Bisericii Ortodoxe la aceasta. În susținerea acestei participări se folosesc în multe locuri din cuprinsul textului sintagme de tipul: “restaurarea unității”, “refacerea unității”, “unitatea pierdută”. În loc de restaurare sau refacere a unității, corect este să se vorbească de reîntoarcerea în Biserică a celor care s-au rupt de ea. Noi știm din Simbolul niceo-constantinopolitan și spunem împreună cu acesta că credem “întru una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Această Biserică una, în care credem, nu are cum să își fi pierdut unitatea ca sa fie nevoie să o caute. Oare îl putem privi pe Hristos ca pe un puzzle, care e nevoie sa fie restaurat din bucățele mai mult sau mai putin eretice?

Referitor la unitatea si unicitatea Bisercii să urmărim din nou mărturia Sfântului Petru Movilă din “Mărturisirea de credință ortodoxă”[2], care spune: “Biserica este una, după învățătura Apostolului, care spune “V-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Corinteni 11, 2). Și, după cum Hristos este unul, tot așa și mireasa lui este una, cum se vede din al patrulea capitol al Epistolei catre Efeseni, care spune “Un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor (Efeseni 4, 5-6).”

Despre valoarea acestei mărturii “…teologii sunt de acord că Mărturisirea lui Petru Movilă a cunoscut cea mai largă circulație atât în Răsărit cât și în Apus, contribuind nu numai la luminarea credincioșilor și clericilor ortodocși în ale credinței, ci și la pregătirea și apariția gândirii teologice ortodoxe moderne (citat de Ion Vicovan în „Sinodul de la Iași și Sf. Petru Movilă”, 2012). De aceea, pe bună dreptate, ea este considerată a treia mărturisire de credință din Ortodoxie după Simbolul niceo-constantinopolitan și Dogmatica Sfântului Ioan Damaschinul” (Ion Vicovan în „Sinodul de la Iași și Sf. Petru Movilă”, 2012), iar despre importanța sinodului profesorul Milan Șesan citat în aceeași lucrare afirmă că “Sinodul de la Iași este un sinod deplin, un sobor, pentru că la discuții au participat cu vot decisiv și teologi prezbiteri, alături de episcopi, un sobor cu consecință în sine și cu un caracter și scop panortodox, iar decizia privitoare la Mărturisirea de credință a fost acceptată și aprobată la Sinodul local de la Constantinopol, la Sinodul de la Ierusalim, precum și la Sinodul endemic din Constantinopol, la care au participat și ceilalți trei patriarhi ortodocși”.

Să vedem ce ne spune și părintele Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă:

“Unitatea Bisericii nu e o unitate de ordin instituţional şi nici sfărâmată în indivizi cu credinţe deosebite, sau cu interpretări deosebite ale ei, ci o unitate de viaţă, ontologicpnevmatică în Hristos şi în Duhul Lui cel sfânt. Această unitate cu Hristos şi în Hristos nu e bazată numai pe afirmarea unei credinţe comune, care poate avea un caracter subiectiv, ci ea se experiază în puterea identică ce le vine credincioşilor şi Bisericii de la Hristos aflător în ea… Biserica e una prin unitatea ei în toate cele trei laturi: în dogme, care exprimă în noţiuni şi cuvinte credinţa în prezenţa lui Hristos în Biserică, în cultul care prin Tainele ce le cuprinde comunică lucrarea lui Hristos prezent în ea, şi în lucrarea ierarhiei săvârşitoare a Tainelor şi propovăduitoare a credinţei în prezenţa lucrătoare a lui Hristos în Biserică … Numai o Biserică-una în dogme, în Taine, în organizarea şi comuniunea ierarhică, este o Biserică cu adevăratunitară şi numai Biserica ce păstrează acestea trei fără ştirbiri este Biserica unică.

În acelaşi timp Biserica în sensul de mai sus este Biserica unică în înţelesul deplin al cuvântului Biserică. Căci formaţiile creştine, care n-au pe Hristos sălăşluit intim în ele, nu pot fi nici corpul lui Hristos, nici mireasa Lui. Pe lângă aceea, Hristos nu poate avea mai multe corpuri extinse organic din corpul Lui personal şi mai multe mirese. Orice unire deplină a credincioşilor cu Hristos nu poate însemna decât o prezenţă intimă, integrală şi lucrătoare a Lui în sânul lor. Şi numai această unire e Biserica în sensul deplin al cuvântului.”[3]

Deci iată ce înseamnă unitatea Bisericii și cum trebuie văzută ea, spre deosebire de felul în care este descrisă în documentul sinodului din Creta. La paragraful 2 al documentului la care ne referim se dă urmatoarea definiție: “Biserica Ortodoxă își fundamentează unitatea pe faptul întemeierii sale de către Domnul nostru Iisus Hristos și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine.” Nu este greșită, dar după cum am vazut, este incompletă, poate chiar evazivă. Si restul confesiunilor creștine își declară autenticitatea tot în felul acesta, ca fiind întemeiate de Hristos. Ne face să ne întrebăm dacă formularea aceasta nu a fost făcută intenționat, în spiritul ecumenist nivelator, care încearcă să găsească unitatea creștinilor în asemănări aparente  și nu întru Hristos.

Prin astfel de nivelări și relativizări, ascunse abil în formulări, se justifică participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor. Și ca totul să fie deplin și liniștea ierarhilor asigurată, citim la articolul 22 al documentului următoarele:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

IPS Atanasie de Limassol, unul dintre ierarhii prezenți la Sinod, care nu a semnat documentul, se referă la acest paragraf într-o scrisoare deschisă în care explică inconvenienţele pe care le-a intalnit la Sinod, spunând:

“Punctul de vedere că păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată prin sistemul sinodal ca singurul <<judecător competent și ultim în privința temelor de credință>> are o doză de exagerare și se sustrage adevărului, pentru că în istoria bisericească multe Sinoade au învățat și au legiferat dogme eronate și eretice și poporul credincios le-a respins și a păzit credința ortodoxă și Mărturisirea Ortodoxă a triumfat. Nici Sinodul fără popor, plinătatea Bisericii, nici poporul fără Sinodul Episcopilor nu pot să se considere pe ei înșiși trup al lui Hristos și Biserică a lui Hristos și să exprime în mod corect viața și dogma Bisericii.”

Tot preasfinția sa, legat de subiectul unității Bisericii, face următoarele afirmații: “La punctul 12 se face referire că scopul comun al dialogurilor teologice este restabilirea finală a unității în dreapta credință și în dragoste. Se dă impresia că și noi, ortodocșii, căutăm restabilirea noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum le-am fi pierdut cu neortodocșii. Consider că această concepție este neprimită teologic de noi toți. Referința textului la Consiliul Mondial al Bisericilor îmi dă prilejul să formulez împotrivirea mea la diferitele sincretisme care s-au făcut necanonic în cadrul lui, dar și la însăși denumirea acestui Consiliu, după care Biserica Ortodoxă este concepută ca „una dintre Biserici” sau ramură a Bisericii celei una, care caută și se luptă pentru realizarea ei în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar pentru noi una și singură este Biserica lui Hristos, pe care o mărturisim în Simbolul de credință și nu mai multe.”[4]

Însa, în articolul 22, vedem încă o dovadă prin care se încearcă să se acorde sistemului sinodal puteri depline, autoritate infailibilă în dauna Sfintei Biserici înțeleasă în mod plenar cași comuniune între ierarhi și credincioși întru Hristos.  Într-o lume a “drepturilor si libertăților omului” ironia este că oamenii parcă au din ce in ce mai puține drepturi si libertăți. Sfânta Mamă Biserica este ultimul bastion în care acestea mai sunt respectate neștirbit; oricât de lovită a fost Biserica de către diferite sisteme totalitare, nici unul nu a reuşit să suprime libertatea mărturisirii dreptei credințe. Ceea ce nu au reuşit cele mai sângeroase sisteme totalitare de-a lungul istoriei, să ia oamenilor libertatea de a-l mărturisi pe Hristos, se încearcă tocmai acum, sub ochii noştri, cu șanse de reușită mai mari ca oricând. Toate aceste lovituri din trecutul Bisericii au fost din exterior, și de aceea nu au avut șanse prea mari de reușită. Însă, din păcate, încercările prin care trece Biserica în aceste momente vin din interior iar pericolul este pe măsură. Poporul credincios este marginalizat, dat deoparte, în scopul integrării depline a Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor. Prin aceste acțiuni se poate ajunge foarte ușor în situația in care Consiliul Mondial al Bisericilor să capete autoritate în interiorul Bisericii Ortodoxe. Dacă ierarhii reușesc să ridice supremația sinodului episcopal, transformându-l într-o instituție cezaro-papistă, iar mai apoi, prin simpatiile ecumeniste și atitudinile supuse ale acestor ierarhi, se face un transfer de autoritate înspre Consiliul Mondial al Bisericilor, nu este greu să ne dam seama cine va lua deciziile în Biserica noastră. În acest context propunerea care a fost făcută, ca astfel de întâlniri sinodale să aibă loc mai des, nu face decât să întărească convingerea că acest scenariu e mai mult decât plauzibil. Dacă se ajunge acolo, oare mai putem numi cu adevărat această biserică – ortodoxă? Celor care vor să facă aceste lucruri le aducem aminte ce spune Hristos: “Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă” (Matei 20, 25-27).

Principiile pe care este fundamentată Biserica lui Hristos, care fac ca aceasta să fie un organism viu, în care lucrează Duhul Sfânt spre mântuirea oamenilor, sunt pe cale sa fie trădate. Astfel însă, ierarhii Îl trădează pe însuși Hristos și Biserica Sa pe care, ca păstori, ar fi trebuit să o aibă în grijă. În căutarea așa-zisei unitați pierdute, ei pun în pericol unitatea de fapt, existentă în Biserica Ortodoxă. În catehismul Sfântului Petru Movilă găsim următorul răspuns, clar, în legatură cu felul în care se face supunerea în Biserica Ortodoxă și despre rolul sinoadelor ecumenice:

“Acest articol (Într-una, sfântă, sobornicească si apostolească Biserică – n.n.) învață pe fiecare ortodox că trebuie să se supună Bisericii, după învățătura lui Hristos, care spune: Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș (Matei 18, 17). Și, pe lângă acestea, Biserica are puterea aceasta ca, prin sinoadele ecumenice, să cerceteze Scripturile, să judece pe patriarhi, pe papi, pe episcopi și să-i supună, dupa greșelile lor, pedepselor canonice și epitimiilor. Fiindcă este stâlpul și temelia adevărului, potrivit cu Apostolul, care spune: Ca să știi… cum să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului (I Timotei 3, 15)”

Iar părintele Stăniloae ne vorbește foarte limpede si elocvent despre ce înseamnă sobornicitatea Bisericii Ortodoxe:

Prin sobornicie se exprimă modul sinodal de păstrare a învățăturii Bisericii la nivel episcopal, dar si modul general comunitar al practiceării invataturii. Toată Biserica este un Sinod permanent, o comuniune, o convergenţă şi o conlucrare permanentă a tuturor membrilor ei, căci numai în această stare se păstrează şi se valorifică bunurile ei spirituale. În timpul nostru această sinodalitate generală e redată prin ideea de comuniune, care implică pe aceea de complementaritate.

Dacă prin însuşirea unităţii se afirmă simplu că Biserica este una, prin însuşirea sobornicităţii se arată de ce natură este această unitate. Ea e o unitate realizată şi menţinută prin convergenţa, comuniunea, complementaritatea unanimă a membrilor ei, nu printr-o simplă alăturare sau printr-o contopire a tuturor într-un tot uniform. …

Biserica este un întreg organic, un organism, sau un corp spiritual, o plenitudine care are totul, iar acest tot, această plenitudine e prezentă şi eficientă în fiecare din mădularele ei, din actele ei, din părţile ei. Înţelesul acesta al Bisericii precizează înţelesul ei de „corp” al lui Hristos. Acest înţeles al Bisericii corespunde definiţiei date ei de Sfântul Apostol Pavel, ca „plinirea (plinătatea) Celui ce împlineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23)”

Așa arată unitatea și sobornicitatea Bisericii în toată plinătatea ei, în fiecare mădular al ei, iar încercarea de a submina aceste însușiri prin tendințele de “papalizare” ale celor care au formulat textele acestui sinod nu fac decât să aducă tulburare si dezbinare. Iar din partea celor care încearcă să se scuze și să se justifice nu putem accepta explicații de genul “au avut o prestație deosebită, competentă” dar au cedat și au semnat; s-au semnat si cu alte ocazii, documente cum au fost cu monofiziții dar “nu au existat consecințe“. Iar dacă unii se vor ridica spre apărarea Ortodoxiei autentice, aşa cum se tem sinodalii, o vor face provocați de toate aceste decizii subversive pe care le vedem sub ochii noștri.

Mai vrem să adăugăm în această scrisoare o nedumerire pe care o avem citind reglementările privitoare la capitolul Impedimente la căsătorie. Paragraful 5 al capitolului II din acest text sună astfel:

“5. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși sau necreștini s-a hotărât:

  1. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext).
  2. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite la sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului.

iii.          Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.”

Textul este ambiguu și nu explică în mod clar ce e de facut; e interzisă căsătoria între ortodocși și neortodocși sau nu? Cum se aplică iconomia bisericeasca? De exemplu dacă în Biserica Ortodoxă Română s-ar  aplica această iconomie bisericească, iar în Biserica din Grecia, nu,  căsătoria dintre un ortodox și un neortodox oficiată în România este recunoscută în Grecia? Dacă ortodoxul nostru călătorește în Grecia și vrea să se împărtășească este sau nu este primit după spovedanie la Sfintele Taine? Asemenea ambiguități nu ar trebui să rămână nerezolvate de către un sinod care se definește panortodox și care își propune să găsească aceeași cale pentru toți. Mai mult, înainte de declanșarea lucrărilor acestui sinod lucrurile erau clare: interdicția căsătoriei între ortodocși și neortodocși, la care face referire și sinodul din Creta, era stipulată în canonul 72 al Sinodului Quinisext, iar înțelegerea acestei interdicții arăta că unitatea vieții de familie ortodoxă  se întemeia pe “viața în Hristos” (Sf. Nicolae Cabasila). După acest sinod, prin hotărârea luată la paragraful 5 al capitolului II, conceptul de familie este forțat. Este promovată astfel societatea cosmopolită, globalistă, în care familia nu mai duce o viață întru Hristos, ci în numele lui Hristos și acesta perceput ca un reper îndepărtat, cel mult moral, dar nu duhovnicesc. Oare doar potrivit acriviei canonice ortodocșii nu se pot căsători cu necreștinii (punctul iii.)? Dacă ne aflăm în faţa a două uşi şi pe una scrie „intrarea interzisă” iar pe cealaltă „intrarea absolut interzisă”, înseamnă că pe una putem intra câteodată iar pe cealaltă deloc?  Nu exprimă ambele același lucru, interdicţia de a intra? Conform “acriviei” gramaticale, “absolut interzisă” este greşit formulat deoarece adjectivul “interzis” nu acceptă grade de comparaţie, gradul superlativ existând deja în semantica sa. Care este, deci, diferența între punctul i. și punctul iii. când ambele interdicții sunt socotite conform acriviei, şi când rămâne posibilitatea aplicării iconomiei bisericeşti? Sfintele Canoane descriu idealul vieţii creştine într-un mod neechivoc, sub inspiraţia Duhului Sfânt, aici nefiind loc pentru astfel de formulări ce seamănă mai mult cu tertipuri avocăţeşti.

Este evident că şi prin aceste reglementări, privind impedimentele la căsătorie, se deschide poarta ecumenismului, panerezia tuturor timpurilor, așa  cum este calificată  de sfinții recenți ai ortodoxiei și de alți părinți și teologi trăitori, sinodul din Creta îndemnându-ne, din păcate, să mărturisim și noi acest lucru.

În toată această tulburare prin care trecem mai apare un pericol. Încep să fie din ce în ce mai folosite în acest context, avându-i ca țintă pe cei care se împotrivesc sau își manifestă dezacordul în legatură cu linia pe care o trasează ierarhia prezentă la sinod, cuvinte ca “fanatic”, “fundamentalist”, “extremist”, etc. În condițiile socio-politice prin care trece lumea în momentul de față, astfel de cuvinte au căpătat o încărcătură extrem de negativă care în cele mai multe cazuri trezesc frica în oameni sau pot să provoace chiar panică. A importa această încărcătură negativă în curtea Bisericii Ortodoxe este un lucru extrem de grav și poate face ca, în mintea omului de rând, sau mai bine zis a occidentalului de rând, linia de demarcație dintre un fundamentalist islamist și un așa numit “fundamentalist” creștin-ortodox să se estompeze până la dispariție. Nu suntem de acord și nu încurajăm manifestările exagerate ale unor oameni cu râvnă, să-i spunem necontrolată, însă îi considerăm la fel de vinovați și pe cei care vehiculează cu ușurință astfel de catalogări. E nevoie, în momentul de față, de tot discernământul și stăpânirea de sine de care putem da dovadă cu toții.

În urma analizei făcute, la o privire de ansamblu, remarcăm că tot scandalul provocat în jurul așa zisului “Mare” și “Sfânt” Sinod Ortodox, se reduce la problematica ecumenismului. Îi înțelegem pe unii ierarhi care au refuzat să semneze din motive de conștiință. De asemenea, având conștiința apartenenței noastre la Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, credem că preasfințitul părinte Longhin, pe care pe drept cuvant îl putem numi Părintele Orfanilor, mărturisește Adevărul.

În final dorim să îi invităm pe ierarhii noștri să citească cuvintele părintelui Bartolomeu Anania, în care face portretul unui Iuda modern, și îi rugăm să încerce să procedeze în așa fel încât să nu se recunoască și să nu îi recunoaștem pe ei înșiși în ele, iar noi îi vom urma întru toate ca pe nişte adevăraţi păstori:

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care rastoarnă valorile şi pervertește limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se întitulează program de sănătate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr’o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s’o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herziene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucreaza pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.

A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.

Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.[5]

[1]https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/24/11647/

[2] Sinodul de la Iasi și Sf. Petru Movilă, Ed. Trinitas, Iași 2002.

[3] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pg. 270,275.

[4]http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/01/ips-atanasie-de-limassol-explica-de-ce-nu-a-semnat-documentul-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-nu-exista-alte-biserici-ci-numai-erezii-si-schisme/

[5] http://www.crestinortodox.ro/editoriale/portretul-iuda-modern-118361.html

_________________________________________________________________________________

Pentru cei care doresc sa participe la strangerea de semnaturi, aveti mai jos formularul si scrisoarea care se pot descarca, precum si o petitie online pe care o puteti semna direct pe internet:

Scrisoarea: https://drive.google.com/file/d/0B9YAPM0IiWHTak54N1pNNGZNSUU/view?usp=sharing
Formularul: https://drive.google.com/file/d/0B9YAPM0IiWHTa2tDQUZZcXhtVE0/view?usp=sharing
Petitie online: http://www.petitieonline.com/scrisoare_de_marturisire
Informatii la telefon:

Oradea: 0744.531.748

Beius: 0766.868.892
e-mail: asociatia.astradrom@yahoo.com

Sursa: Astradrom

Al 3-lea caz în BOR de întrerupere a pomenirii ierarhului din motive de erezie ecumenistă

În data de 17 august 2016 Protosinghelul Elefterie Tărcuţă, cleric la Catedrala Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a adresat o scrisoare ierarhului locului, ÎPS Ioachim, în care declară întreruperea pomenirii acestuia la sfintele slujbe din motive de erezie ecumenistă. Amintim că aceeaşi măsură canonică au aplicat-o anterior obştile monahale de la schitul Oituz şi de la mănăstirea Lacul Frumos. Conţinutul scrisorii îl puteţi vedea mai jos:

CĂTRE ÎNTÂI-STĂTĂTORUL
ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI ȘI BACĂULUI

„Drept aceea, luaţi aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.”(Faptele Apostolilor 20, 28)

Subsemnatul, Protosinghel Elefterie Tărcuță, preot slujitor si duhovnic de 24 de ani la Catedrala Arhiepiscopala a Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, momentan împins în iadul ereziei pentru pacatele mele, de către Parintele si Arhiepiscopul Ioachim, am gasit totusi putere de la Bunul Dumnezeu să strig din acest iad după ajutor.
In aceasta perioada de 24 de ani am ascultat si cunoscut durerile multor credincioşi si chiar necredincioşi. De multe ori am fost pus intr-o situatie penibila, sa răspund de ce unii preoţi si ierarhi ai Sfintei Biserici comit nedreptati si smintesc prin comportamentul lor. Ma simt si eu printre ei, cu pacatele mele, dar nu ca eretic. Intotdeauna a trebuit sa găsesc o scuza sau un motiv, intr-un mod protector, pentru a nu denigra slujitorii si Sf. Biserica. Acum, cand ca ierarhi ne-ati tradat intr-un mod miselesc la acest „sinod” din Creta, ba ati mai implicat si preoţii, cerandu-le sa nu vorbeasca credincioşilor despre hotararile luate cu acest prilej, acum cand ati pus lumina sub obroc, noua oare ce ne ramane de făcut?! Sa aşteptam sa vorbeasca pietrele?…
„Zic voua: Daca vor tacea aceştia, pietrele vor striga.” (Luca 19,40)
Da, sunt o mica piatra, am inca viata, asa cu pacate, totuşi mai am putina constiinta, ma doare ca ne-ati sfaramat sub picioare si trebuie sa strig.
„Dumnezeu este lumina si nici un întuneric nu este intru El. Daca zicem ca avem impartasire cu El si umblam in întuneric, minţim si nu savarsim adevarul.” (I Ioan 1, 5-6)
Oare ati uitat avertismentul Sf. Apostol Petru: „Dar au fost in popor si prooroci mincinoşi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinoşi care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul Care i-a rascumparat, isi vor aduce lor o grabnica pieire; Si mulţi se vor lua dupa invataturile lor rătăcite si, din pricina lor, calea adevarului va fi hulita; Si din pofta de avere si cu cuvinte amagitoare, ei va vor momi pe voi. Dar osanda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte si pierzarea lor nu dormiteaza. Caci daca Dumnezeu n-a crutat pe ingerii care au păcătuit, ci, legandu-i cu lanţurile intunericului in iad, i-a dat sa fie paziti spre judecata; Si n-a crutat lumea veche, ci a pastrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptatii, cand a adus potopul peste cei fara credinţa. Si cetatile Sodomei si Gomorei, osandindu-le la nimicire, le-a prefăcut in cenuşa, dandu-le ca o pilda nelegiuiţilor din viitor; Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea in desfranare a celor nelegiuiţi, l-a izbăvit. Pentru ca dreptul acesta, locuind intre ei, prin ce vedea si auzea, zi de zi, chinuia sufletul sau cel drept din pricina faptelor lor nelegiuite.”(II Petru 2,1-8)
– „Vai voua, cărturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia Cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati.”(Matei 23, 13)
– „Nu fiti partasi la faptele cele fara roada ale întunericului, ci mai degraba osanditi-le pe fata.”(Efeseni 5,11)
– „Vai de cei ce zic râului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!” (Isaia 5,20)
– „Pastorul cel bun isi pune sufletul pentru oile sale.”(Ioan 10,11)
– „Pastoriti turma lui Dumnezeu, data in paza voastra, cercetand-o nu cu silnicie, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru castig urat, ci din dragoste.”(I Petru 5,2)
– „Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu si pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele sau.”(I Ioan 3,10)
Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Sfinţii Părinţi ne-au lasat adevarata teologie dobandita prin viata lor ascetica. Astăzi „teologia” se face uneori la mese festive si la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), dobândind o noua conotatie ideologica care s-ar mai putea numi theos-manipulare psihologica a credincioşilor. Asa s-a infestat trupul Bisericii Ortodoxe. Asa s-a ajuns ca „teologia” sa „omoare” veşnicia. Vindecarea va veni doar prin ieşirea din acest organism plin de viermi ai iadului.
Eu nu am dreptul sa va invat sau sa va judec, ne va judeca Dumnezeu pe toti, dar eu, piatra sfaramata fiind si vazand constiinta credincioşilor zdrobita in picioare si aruncata in bezna, in intunericul cel mai din adanc, lipsit de Adevăr, ma intreb: nu ne mai temem oare de Dumnezeu? N-am inteles inca ce urmăresc mai marii lumii de azi?! Nu vedem ca Romania este vanduta politic, teritorial, economic?
„Caci, atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişuna pretutindeni.” (Psalmul 11, 8)
Mai trebuie sa fie si Biserica noastra Ortodoxa partasa la demolarea tarii si a credinţei- stramosesti? Participand la sinodul din Creta v-ati dat implicit acordul – prin semnătură – la toate prevederile stipulate in memorandum! Trebuia inca o data salvat Baraba si vândut Domnul nostru Iisus Hristos?!! Si iata turma aruncata in intunericul cel mai din adanc: ECUMENISMUL! Explicati-le enoriaşilor ce duh diabolic are aceasta „erezie a ereziilor”: vorbiti-le – nu cu diplomaţie – ci clar, raspicat, sa inteleaga si omul mai simplu.
„Este un Domn, o credinţă, un botez.” (Efeseni 4,5)
Ati intrat prin uşile imparatesti in Sf. Altar al Catedralei Arhiepiscopale cu un episcop eretic armean, ati ingaduit sa-i binecuvinteze pe credincioşi, iar aceştia sa-i sărute mana.
Botezati prin stropire si ingaduiti ca preoţii sa boteze la fel, si nu prin afundare de trei ori in cristelnita.
Ati binecuvântat si sustinut întâlnirile ecumeniste pe tot cuprinsul Eparhiei. Ati ingaduit tacit savarsirea de cununii mixte de către unii preoţi ai Eparhiei Romanului si Bacaului.
Ingăduiţi ca vinul folosit pentru Sf. Euharistie sa provină din comerţ (acesta avand diverse adaosuri).
Toate acestea le-am observat si le spun cu TOATA DUREREA.
In anul 2003, 18-19 oct. a avut loc in Romania un referendum prin care se cerea fiecărui cetatean sa-si exprime acordul sau dezacordul privind revizuirea Constitutiei. In Legea nr. 429 din oct. 2003, emisa de Parlamentul României, găsim la art. 145:
„(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferării unor atributii către institutiile comunitare, precum si al exercitării in comun cu celelalte state membre a competentelor prevăzute in aceste tratate, se , face prin lege adoptata in şedinţa comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numărul deputatilor si senatorilor.
(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Ca sa devină lege aceste articole, erau implicaţi si unii ierarhi care trebuiau sa încurajeze cetatenii sa mearga la vot.
La aceeaşi data era prevăzută si sfinţirea bisericii Sf. Dimitrie din Bacau. Coincidenta?! Aproape de usa bisericii era plasata urna de vot; dupa ce credincioşii erau indemnati sa treca prin Sf. Altar, sa sărute Sf. moaşte, la ieşire li se cerea sa-si exprime acordul „fărădelegii”. Atunci, ierarhii noştri ne-au invatat sa facem primii pasi spre Europa atee/eretica si sa ne inchinam ei.
Adevărul despre eşecul lucrărilor acestui sinod l-au spus Prea Sfinţiţii Părinţi si cei care trăiesc teologia ortodoxa si vrednici vor fi in veac! I.P.S. Serafim de Pireu, I.P.S. Ierotheos Vlachos, P.S. Longhin Jar, Protopresviterul Theodoros Zisis, prof. Dimitrie Tselenghidis…
La acest sinod s-au acceptat tacit Teoria trunchiului comun, Teoria ramurilor si Teoria baptismala, adica globalizarea lumii si a Bisericii; numai ca la Dumnezeu teoriile nu functioneaza. Arborele are rădăcinile in pamant, iar Biserica are rădăcină, izvorul in CER, la Hristos Care este si Cap al ei. Ce partasie are Biserica, pentru care S-a răstignit Hristos, cu aceasta globalizare?! A fost odata blestemat un smochin, va fi si acest arbore blestemat din rădăcină de Domnul nostru Iisus Hristos! Acum gustam din roadele lui otrăvite…
Aceste abateri atat de grave la care ati consimtit, sub semnătură proprie, in deplina cunostinta, m-au determinat sa revăd o serie de canoane ale Sfinţilor Părinţi si astfel, la CANONUL 15, SIN. I – II (861) „OSANDA SCHISMEI. SCHISMA FATA DE PATRIARH. CARE DESPĂRŢIRE NU ESTE SCHISMA?”, am găsit urmatoarele:
„Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi… Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte adica, de comuniunea cu acela care propovaduieste eresul in public si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca aceştia nu numai ca nu se vor supune certării canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor învrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocşi. Caci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi si pe pseudo-invatatori, si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si de dezbinări.”
Conform acestui canon de mai sus sunt si CANONUL 3 APOSTOLIC, CANONUL 6 DE LA SINODUL LAOD, DE LA GANGRA (340), CANONUL 5 AL SINODULUI LOCAL DE LA ANTIOHIA (341), CANOANELE 10, 11, 12 ALE SINODULUI LOCAL DE LA CARTAGINA (491), CANONUL 19 DE LA SINODUL 4 ECUMENIC (451), CANONUL 31 SI 32 ALE SINODULUI VI ECUMENIC (691).
Deplin conştient, cu frica de Dumnezeu, cu durere in suflet si, in acelaşi timp, cu inima impacata si cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi, eu personal nu v-am mai pomenit dupa acest sinod din Creta si nu va voi mai pomeni pana nu veti retrage acea semnătură de la sinodul din Creta. Daca ereticii si sincretistii se vădesc prin lipsa sinceritatii si a pocăinţei, stăruind in chip satanic in erezie, noi ce facem? Sfinţii si Părinţii inaintasi ai noştri, care au întrerupt pomenirea pseudo-episcopului au continuat sa slujeasca Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie si toate Tainele Bisericii, ramanand in comuniune cu Biserica Ortodoxa, dar ingradindu-se de numitul episcop de care aparţineau.
Intrucât sunteti cel care ati incalcat cele trei mărturisiri de credinţa depuse la hirotonia intru arhiereu, cand ati jurat ca veti respecta dogmele si canoanele neştirbite, nu vom accepta, atat subsemnatul, cat si dreptcredinciosii, sa fim numiţi schismatici sau eretici.
„UNDE SUNT DOI SAU TREI ADUNAŢI IN NUMELE MEU, ACOLO SUNT SI EU IN MIJLOCUL LOR.” (Matei 18, 20)

„BISERICA MEA PORŢILE IADULUI NU O VOR BIRUI.” (Matei 16, 18)

Cu adanca durere in suflet, mărturisesc ca fiind prima data, in 30 de ani de monahism, cand adopt o astfel de atitudine. Pot sa o marturiseasca cei care m-au cunoscut. Dar acum am devenit nebun in acest veac. Glasul Sf. Scripturi si al Sf. Părinţi sunt aici de fata si m-au sfătuit sa iau aceasta decizie.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu! AMIN.

17 august 2016                                                                       Protosinghel Elefterie Tărcuță

Vezi şi:

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

10 zile rămase ca ÎPS Teofan să-şi demonstreze ortodoxia – mii de semnături sub ultimatumul adresat Mitropolitului

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

PS Longhin de Bănceni către episcopii semnatari în Creta: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă în Biserica cea Una!”

Pr. Matei Vulcănescu – Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

Evaluarea ortodoxă a „sinodului” din Creta – Declaraţia din Chişinău

Mureşul Ortodox: „Nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin hotărârile din Creta”

Celor ce spun că pomenirea ecumeniştilor se poate face din iconomie: mărturia Părinţilor Aghioriţi din sec. XIII

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Gheronda Gavriil, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul: „Să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc!”

Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

„De ce am încetat pomenirea Patriarhului?” – răspunsul unui preot din Rusia

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

10 zile rămase ca ÎPS Teofan să-şi demonstreze ortodoxia – mii de semnături sub ultimatumul adresat Mitropolitului

10 august / 28 iulie 2016 d.Hr.

Dupa incetarea pomenirii PS Ioachim Bacaoanu de catre Ierom.Macarie si Ierom.Atanasie de la Manastirea Oituz (din 3 iulie 2016) precum si incetarea pomenirii lui PS Varsanufie de catre Ierom.Grigorie, Staretul  M-rii Lacul Frumos – Valcea (din 1 august 2016), in data de 10 august, peste 4500 de preoti, ieromonahi, monahi, monahii si credinciosi au adresat o scrisoare-ultimatum catre IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

IPSfintia Sa a afirmat la o intrevedere – tinuta la M-rea Bistrita – in fata a trei ieromonahi, ca nu regreta nimic din cele semnate la Creta. La M-rea Varatec a fost din nou solicitat de un grup de 20 de credinciosi care l-au rugat sa se dezica de ecumenism in general, de Creta in special, precum si de alte abateri de la dreapta credinta avute in ultimii ani.

La toate aceste solicitari indreptatite, IPS Teofan a raspuns cu nonsalanta ca el iubeste Biserica lui Hristos mai mult decat insusi sufletul sau, ceea ce este in contradictie cu semnatura data la Creta. De aceea a fost nevoie de intocmirea unei scrisori, in care  i se cere ca in termen de 10 zile, sa-si dovedeasca public Ortodoxia.

Aceasta scrisoare va fi adresata  tuturor ierarhilor romani membri ai Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Romane. Ea exprima mai intai adanca tulburare pricinuita ortodocsilor romani de hotararile adunarii de la Creta, apoi se demonstreaza pe scurt de ce adunarea de la Creta a fost un sinod eretic iar in final i se cere Mitropolitului Teofan sa dovedeasca Ortodoxia sa intregii Biserici, prin dezicerea de :

  1. semnatura de la Creta
  2. ecumenism in general
  3. CMB-Consiliul Mondial al Bisericilor.

Daca va da raspunsul favorabil il vom considera Mitropolit – adica pazitor al Dreptei Credinte. Daca nu, va fi oprita pomenirea Sa, conform Canonului 15 de la Sinodul I-II din Constantinopol de la anul 861.

Unii afirma ca aceasta intrerupere a pomenirii lui IPS Teofan trebuia facuta de multa vreme, datorita abaterilor Sale de la Ortodoxie, dar acum, in urma apostaziei de la Creta,  lucrurile au atins cote maxime .

Acesta este singurul mod – dupa Traditia Bisericii – al credinciosilor de a se ingradi de erezie precum si de a-l atentiona pe cel in cauza, ca s-a abatut atat el cat si faptul ca duce o intreaga Biserica in intunericul vesnic al eresurilor. Nu este nici o bucurie pentru nimeni din Biserica ca s-a ajuns aici, dar mare bucurie va pricinui intregii Biserici intoarcerea unui ierarh, care a semnat apostazia de la Creta, la Ortodoxia Sf.Parinti.

Are loc acum un inceput de judecata a fiecaruia dintre ierarhi cu sine insusi, in ceea ce priveste Dreapta Credinta. Fiecare va trebui sa hotarasca daca vrea sa mai fie ortodox – si pentru aceasta trebuia sa demonstreze prin fapte intregii Biserici – sau eretic.  Pacatul este incalcarea legii Dumnzeiesti. Erezia este pacatul maxim, adica schimbarea legii Dumnezeisti. O Biserica vie este cea in care fiecare se lupta nu numai pentru mantuirea proprie ci si pentru mantuirea celorlalti. Dogmele nu sunt domeniul de studiu intelectual al teologilor si  ierarhilor, ci realitati ale Unicului Dumnezeu Treimic, a caror traire este o consecinta a tainei mantuirii, curatirii, luminarii si indumnezeirii fiecarui crestin ortodox in parte.

Cei care doresc să rămână ortodocși și doresc să susțină această scrisoare pot să trimită în continuare semnături pe adresa de e-mail monah.teodot@gmail.com, pe formularul de tabel postat. Datele cu caracter personal nu vor fi făcute publice. Formularul poate fi descarcat de aici.


 SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

 

 

Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” [1]

(Sf. Teodor Studitul)

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea!

Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică de Dumnezeu spunem: nu este de ajuns! Nădejdea pe care ne-aţi dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc, ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos!

Înaltpreasfinţia Voastră,

Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre, alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox” desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal.

În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse,inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi „eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfricoşătoare neglijenţa.” [2] 

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos – unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta – afirma: „Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”[3]

Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea „Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe.

Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos: „În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase”.[4] La aceasta se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către „restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor”[5], organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios, anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei, pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii. 

Din motivele enumerate mai sus, considerăm că Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele – neputând fi considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală – ci a înşelat şi aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de 100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie, ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului?

Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau mai curând a încuviinţării[ereziei] pe care au pricinuit-o prin scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?”[6]

Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primit-o în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

  1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.
  2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea.
  3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice.
  4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.
  5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.
  6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.
  7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”
  8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.
  9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.
  10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial.
  11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.
  12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos, răspuns care să cuprindă:

  1. Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea lui în sinodul local al BOR.
  2. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în cuvânt vorbit şi scris,

cu specificarea explicită a tuturor implicaţiilor lui:

– teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi „biserici” nedepline;

– teoria „unităţii pierdute” a Bisericii;

– existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara Bisericii celei Una;

– oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice, care decurg din acestea.

  1. Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele ecumeniste.

În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi Sfinţii cei din veac adormiţi, veţi demonstra cu adevărat că sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici, monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența.

Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea de erezie și schismă, și nu o părăsire a Bisericii sobornicești, față de care fiii ei rămân statornici și ascultători.

De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos.[7]

Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”, din cadrul documentului „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine[8] şi prin semnarea acestui document, se intră într-o părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox.

Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia femeilor[9], de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării documentelor sinodului.

În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și conflicte.

„«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». […] Cine altul este Timotei în vremea noastră, decât – în general – întreaga Biserică, sau – în special – întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? […] Ce înseamnă: «ceea ce ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o chestiune de inteligenţă, ci  de doctrină; nu de opinie proprie, ci de tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul (Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.[10]

Notă:

Documentul cuprinde 7 pagini și include următoarele anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii:

Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi desfăşurare a sinodului.

Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale publicate).

Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente.

Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat sinodul din Creta.

Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani.

Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi.

Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti – măsură canonică şi patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta.

Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste 4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând deschisă).

SEMNATARI:

Ieroschim. Simeon Zaharia

Protos. Antim Gâdioi

Protos. Ieronim Cozma

Ierom. Ioan Chițu

Pr. Mihail Popescu

Pr. Ioan Ungureanu

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Jurnalist Irina Nastasiu

[1]              Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.

[2]              Sf. Fotie cel Mare, Epistola I către papa Nicolae, apud Pr. Vasile Sorescu,Biserica Ortodoxă, Stâlp și temelie a Adevărului, Ed. „Credința strămoșească”, 2002,  p.113.

[3]              IPS Ierotheos Vlachos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, I, apud Ibidem, pp. 131-132

[4]              https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/02/ips-ierotheos-vlachos-explica-de-ce-nu-a-semnat-documentul-referitor-la-relatiile-cu-non-ortodocsii/

[5]              https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/16/noua-ordine-mondiala-doreste-infiintarea-unei-autoritati-religioase-mondiale-unice/

[6]              Sf. Teodor Studitul, Epistola 2, PG 99, 1121 A, apud Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2015, p. 523.

[7]              http://atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-chisinau-dezaprobarea-hotararilor-sinodului-din-creta/

[8]             http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[9]              http://familiaortodoxa.ro/2012/04/19/legea-egalitatii-primul-pas-spre-trecerea-in-ilegalitate-a-crestinismului/

[10]            Sf. Vincentiu de Lerini, Commonitorium, XXII,  în vol. Preot dr. Mircea Florin Cricovean, Vincenţiu din Lerini – Commonitorium – Studiu analitic şi traducere, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 157.

Sursele: Monahul Teodot, Apărăm Ortodoxia, Sinodul tâlhăresc

Vezi şi:

„ÎPS” Teofan al Moldovei: „PS Longhin se înşeală amarnic”

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

Pr. Matei Vulcănescu – Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

Evaluarea ortodoxă a „sinodului” din Creta – Declaraţia din Chişinău

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

Mureşul Ortodox: „Nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin hotărârile din Creta”

Celor ce spun că pomenirea ecumeniştilor se poate face din iconomie: mărturia Părinţilor Aghioriţi din sec. XIII

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Monahii atoniţi care nu recunosc Sinodul din Creta sunt alungaţi din aşezămintele lor

Ma numesc Mihai Marius Andronic, sunt profesor de religie, si impreuna cu un grup de teologi, clerici si profesori de religie din Romania, saptamanile trecute, am vizitat Sfantul Munte Athos. Cu acest prilej am discutat cu mai multi monahi si duhovnici subiectul fierbinte al sinodului din Creta. Vazand pe blogul dumneavoastra articolul cu titlul “Manastirea Vatoped despre Vedenia Sfantului Paisie si documentele din Creta”, postat in data de 5 august 2016, as veni cu cateva obiectii:

Am citit si noi scrisoarea semnata de “monahul Th” [autorul acesteia se semnează „m.Th” şi nu a vrut să se identifice cu numele de monah cînd i-am cerut aceasta, invocînd „smerenia monahală”, ascunzîndu-şi astfel numele real – nota redacţiei Lumea Ortodoxă], care pretinde a fi de la Vatoped.

Aceasta scrisoare, care nu are nici antetul manastirii Vatoped, si nici nu e semnata de Staretul Efrem si de Gherondia (conducerea) Manastirii Vatoped, e posibil sa fie scrisa de un “monah” vatopedin, din proprie initiativa si ravna. Ne bucuram ca exista monahi cu ravna… dar tinem ca ravna sa fie cu discernamant.

Chiar scrisorica spune ca Sfantul Munte se exprima prin comunicate oficiale a Sfintei Chinotite in urma sinaxelor acesteia. Deci aceasta scrisoare nu este o scrisoare oficiala, pentru ca nu are aprobarea nici a Sfintei Chinotite, nici a Manastirii Vatoped, care scrie intotdeauna in limba greaca, cu antet si semnatura Staretului.

Ne spune aceasta scrisoare ca „Sfantul Munte nu sufera deocamdata de un entuziasm nelalocul lui in nici o directie” … se mai spune ca Sfantul Munte are o imagine clara din punct de vedere informational si duhovnicesc…

Se mai spune in scrisoare urmatorul lucru: „Poziția oficială a Sfântului Munte Athos în privința Sinodului din Creta rămâne, până la noi documente, documentul promulgat de Sfânta Chinotită înainte de lucrările sinodului în care expune amendamentele de rigoare relativ la documentele pregătitoare pentru lucrările sinodului. 

In privinta acestui fapt exista dubii serioase, deoarece Sfantul Munte este parte din Biserica Ortodoxa sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice, nu este o Biserica Ortodoxa Locala in sine si nu are un Sinod al Muntelui Athos. Muntele Athos si-a trimis reprezentant la Sinodul din Creta (monah de la Manastirea Stavronikita) si nu exista nici un semn cum ca acest reprezentant sau Sfanta Chinotita respinge acest sinod ca fiind unul talharesc si eretic.

Episcopul Sfantului Munte este Patriarhul Bartolomeu, promotorul asa zisului Sinod din Creta. Prin faptul ca Sfantul Munte nu si-a formulat o pozitie de condamnare si de incetare a pomenirii sus numitului Episcop, intelegem ca accepta noua situatie, adica aproba cele ce s-au stabilit in Creta.

Lucrul acesta se vede si din faptul ca monahii care s-au ridicat sporadic impotriva Sinodului din Creta sunt pedepsiti. Gheron Sava a fost judecat in lipsa si a fost dat afara din Gherondia Manastirii Marea Lavra, acelasi lucru a patit si monahul Heruvim, caruia i s-a cerut ca in termen de o luna sa paraseasca manastirea Marea Lavra.

Manastirea Hilandar a dat afara 4 monahi care au declarat ca resping Sinodul din Creta si nu accepta sa mai participe la Sfintele Slujbe unde este pomenit Patriarhul Bartolomeu.

Si exemplele continua.

Deci este clar pentru toata lumea faptul ca Muntele Athos nu are o pozitie solida, ferma, ci se joaca persecutand monahii care s-ar opune in vreun fel, bineinteles, la fel ca si pe timpul Patriarhului Ioannis Vekkos, sunt condamnati pentru revolta, ruperea unitatii Bisericii si schisma…

Am mers in Sfantul Munte si am luat pulsul, am stat de vorba cu monahi si stareti de la toate manastirile si pot spune ca exista trei categorii de monahi in Sfantul Munte in legatura cu Sinodul din Creta:

  1. Cei care sunt constienti ca Sindoul e eretic, ca trebuie sa marturisreasca si sa rupa pomenirea episcopului eretic.
  2. Cei care sunt constienti ca Sinodul e eretic, dar pentru ca au investit foarte multi bani in ziduri si constructii de chilii si munca si sudoare a fruntii si bani de la diferite guverne si donatori, nu vor sa se manifeste, pentru ca sa nu fie dati afara din Athos si sa-si piarda bunurile materiale…
  3. Cei care considera ca Sinodul din Creta este bun si ca trebuie urmat. Trebuie sa spun ca in prima categorie sunt 5 la suta, in ultima categorie sunt 5 la suta si in categoria a doua sunt 90 la suta…

Pe langa cele prezentate mai sus amintim ca multi dintre monahii athoniti se tem de persecutiile ce vor urma in cazul unei eventuale opozitii fata de sinodul din Creta. Patriarhul Bartolomeu, in calitate de Episcop al Sfantului Munte ar putea sa faca uz oricand de aplicarea articolului 22 din documentul “Relatiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii crestine” al sinodului din Creta, prin care se mentioneaza ca cei ce vor avea alte pareri decat ale patriarhilor sa fie sanctionati, indiferent daca opiniile acestora coincid sau nu cu invatatura Bisericii Ortodoxe stabilita la cele sapte Sinoade Ecumenice. Se stie ca presiuni s-au facut si asupra unor ierarhi participanti la sinod care au refuzat sa semneze documentele finale.

Sursa: Astradrom

Vezi şi:

Scrisoarea unor părinţi aghioriţi către Sf. Chinotită a Muntelui Athos şi cei 20 de egumeni de mănăstiri atonite

Pr. Matei Vulcănescu: „Sinodul din Creta este eretic. Cine-l acceptă, face schismă. Cine se îngrădeşte de el, apără unitatea Bisericii”

Pr. Matei Vulcănescu – Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

PS Longhin de Bănceni către episcopii semnatari în Creta: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă în Biserica cea Una!”

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

Scrisoarea unor părinţi aghioriţi către Sf. Chinotită a Muntelui Athos şi cei 20 de egumeni de mănăstiri atonite

Sfântul Munte 20/6/2016 (3/7/2016)

Duminica Părinților,

Mărturisitorilor, Cuvioșilor, Ierarhilor și Mucenicilor Aghioriți

Scrisoarea deschisă a unor Părinți Aghioriți

Către:

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte,

către cei 20 de egumeni dimpreună cu obștile lor,

și spre informarea pliromei cu nume creștin al Bisericii.

”… ca niște fii iubitori de părinți, să păstrăm moștenirea părintească nestricată, să nu destrămăm locul acesta precum smochinul neroditor, ci privind cu luare aminte la mai-marii noștri, la felul cum și-au încheiat viața, să le urmăm CREDINȚA și lupta, ca să dobândim și noi dimpreună cu ei bunătățile cele veșnice”

      (Stihiră de la Litia Slujbei Cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinți ai noștri Aghioriți, cei ce au strălucit în Sfântul Munte Athos.)

Preacuvioși Părinți,

După ce am cercetat cu toată luarea aminte textele finale, care au fost făcute publice, ale așa-zisului Sfânt și Mare Sinod, precum și răspunsurile unor distinși teologi și mitropoliți, purcedem la a vă pune înainte următoarele.

Concluzia ce rezultă cu ușurință din cercetarea acestora este că, în cele din urmă, acest sinod se dovedește a fi neortodox, tâlhăresc și eretic, pentru că:

  1. A recurs la manipulări fără precedent în ce privește ordinea de zi și practicile sale.
  2. I-a exclus pe episcopi și a dizolvat sinodalitatea ortodoxă și, îndeobște, au fost folosite metode neortodoxe în modul său de funcționare.
  3. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.
  4. Consacră teologia postpatristică.
  5. Legiferează oficial și sinodal panerezia ecumenismului.
  6. În cele din urmă a fost atins scopul acordării de caracter bisericesc ereziilor, adică s-a acceptat că papismul, precum și ceilalți eretici sunt Biserici, iar nu erezii.
  7. Coboară creștinismul la nivelul socialismului (”evanghelia socială”).
  8. Nu exprimă experiența în Duhul Sfânt a trupului eclezial.
  9. Nu urmează Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii celei Una și nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente, și mai ales Sinoadele VIII și IX Ecumenice.
  10. Anulează hotărârile Sinoadelor Ecumenice.
  11. Recunoaște așa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor.
  12. A fost trecut cu vederea și ignorant rolul monahismului și mai ales atitudinea Aghioriților față de papism și ecumenism.

În conformitate cu textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” al așa-numitului ”Sfânt și Mare Sinod”, la paragraful 6 se menționează că: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine heterodoxe care nu se află în comuniune cu ea”.

Astfel, prin faptul că Sinodul acceptă că papismul este Biserică, acceptă de asemenea și hotărârile dialogurilor ecumenice cu papistașii, care acum dobândesc și valabilitate sinodală. La aceste dialoguri, însă, după cum știți, se recunoaște statutul de biserică, credința apostolică, valabilitatea Tainelor și succesiunea apostolică a ereziei papistașe (vezi textele de la München 1982, Bari 1987, Noul Valaam 1988, Balamand 1993). Prin urmare, chiar și numai din această hotărâre rezultă că Sinodul acesta a căzut de la credința și mărturisirea ortodoxă.

Tuturor celor afirmate aici le va urma în curând un studiu detaliat pentru deplina argumentare a celor spuse de noi.

Preacuvioși Părinți, în calitate de Sfântă Chinotită, desi inițial v-ați delimitat de acest Sinod într-un text al sfințiilor-voastre către Patriarhul Ecumenic, referitor la anumite puncte ale textelor presinodale, ulterior, prin participarea voastră prin intermediul Egumenului Sfintei Mănăstiri Stavronikita la așa-zisul Sfânt și Mare Sinod, în fapt ați acceptat hotărârile finale ale acestuia, așa cum acestea au fost exprimate prin textele finale. Cu alte cuvinte, până în momentul de față, în mod oficial acceptați ”caracterul ortodox”, forma finală a hotărârilor și, în consecință, consacrarea sinodală oficială a panereziei Ecumenismului.

Vă rugăm, deci, și așteptăm, întrucât considerăm că este o datoria a voastră duhovnicească obligatorie, să convocați de urgență Dubla Sinaxă Extraordinară și să condamnați, pe baza obiecțiilor expuse mai sus, sinodul despre care vorbim ca eretic, anticanonic și tâlhăresc.

În sfârșit, vă declarăm, în calitatea noastră de Părinți Aghioriți, că prin harul Domnului nostru Iisus Hristos și Dumnezelui nostru, cu ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și al tuturor Cuvioșilor Părinți, Cuvioși-Mucenici și Mărturisitori Aghioriți, ”următori Sfinților Părinți”, în urma tuturor celor spuse, dacă, să nu fie!, sfințiile-voastre nu veți condamna acest pseudo-sinod și dacă nu veți întrerupe pomenirea Patriarhului Ecumenic, atunci, suntem obligați, pe temeiul Sfintelor Canoane ale Bisericii și al tradiției de veacuri a acestui Sfânt Loc al nostru, să înfăptuim noi, de urgență, această datorie de la sine înțeleasă. Potrivit Canonului 15 al Sinodului I-II cu autoritate ecumenică [al Sfântului Fotie cel Mare], avem datoria să încetăm pomenirea Patriarhului, așa cum au făcut și Cuvioșii Părinți Aghioriți cei dinaintea noastră în timpul Patriarhului Ioannis Vekos, aceștia fiind în cele din urmă martirizați și pe care azi îi prăznuim; deoarece, așa cum menționează Canonul 15, cei ce opresc pomenirea: ”nu au osândit episcopi, ci episcopi mincinoși și învățători mincinoși”. Toți Sfinții Părinți ai Bisericii noastre învață același lucru: Căci avem poruncă de la însuși Apostolul: dacă cineva dogmatizează sau poruncește să facem ceva în afară de ceea ce am primit, în afară de ceea ce canoanele sinoadelor sobornicești și locale [au hotărât] în [diferite] vremi, să nu fie primit acela, nici să fie socotit în ceata aleasă a sfinților” (Sfântul Teodor Studitul, P.G. 99, 988A), și ”toți învățătorii Bisericii, toate Sinoadele, toate dumnezeieștile Scripturi îndeamnă să îi părăsim pe eterodocși și să ne rupem de comuniunea cu ei” (Sfântul Marcu Evghenicul, PG 160, 105C).

De asemenea, și potrivit Canonului 33 al Sinodului din Laodiceea, ”nu se cuvine a se ruga cu ereticii sau cu schismaticii” și ”să fie excomunicat cel ce va avea comuniune cu cei excomunicați” (Canonul 2 al Sinodului din Antiohia, pe care îl folosesc Părinții Aghioriți în Epistola lor către Sinodul din Constantinopol din 1275). Am citat aici doar câteva pasaje din bogata învățătură a Sfinților Părinți ai Bisericii.

De altfel, Patriarhul Ecumenic se întâmplă să fie și principalul mentor și inițiator al acestei hotărâri sinodale, și, prin urmare, pentru noi, Părinții Aghioriți și pentru toți clericii și mirenii creștini ortodocși se face prin fapte și cuvinte EREZIARH, precum Arie, Nestorie, Vekkos etc. așa cum au demonstrat acest lucru mulți episcopi și teologi până azi, și nu doar datorită Panereziei Ecumenismului, dar și datorită faptului că susține religia universală, pe care o propovăduiește prin intermediul rugăciunilor în comun. Învață dogme străine, antiortodoxe și antipatristice; pentru aceasta, potrivit poruncii Domnului, credincioșii după un (păstor) străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui” (Ioan 10: 5).

Avem, de asemenea, datoria să vă informăm că nu vor avea nici o scuză în ziua judecății cei care se vor supune și vor accepta hotărârile acestui pseudo-sinod ERETIC, și care vor continua întru cunoștință să-l pomenească pe Patriarh; toți aceștia să știe că vor dezbina societatea monahală aghiorită. Ne pare foarte rău pentru evoluția aceasta antiortodoxă, după cum v-am semnalat și în Scrisoarea noastră Deschisă în calitate de Părinți Aghioriți (13 mai 2016). Vom aștepta un interval de timp rezonabil, așa încât fiecare sfântă mănăstire, schit și fiecare monah aghiorit să ia în mod clar poziție în cunoștință de cauză asupra acestui subiect.

Sfințiți Părinți, Biserica Ortodoxă și creștinii ortodocși se declară în prigoană. Deja pseudo-sinodul eretic din Creta ne caracterizează pe toți arhiereii, preoții, monahii și mirenii creștini ortodocși care ne opunem [ecumenismului] drept ”eretici”, ”zeloți” și, ironic, ”ultra-ortodocși”. Vom îngădui ca această dezinformare și pervertire să pătrundă în conștiința poporului? Cu multă smerenie, frica lui Dumnezeu și dragoste pentru sfânta noastră Biserică, vă rugăm ca toți împreună uniți să depunem eforturi în așa fel încât să fie convocat adevăratul Sfânt și Mare Sinod Ortodox, care să invalideze acest pseudo-sinod.

Cinstită Sfântă Chinotită și Sfințiți Egumeni, o sută de ani de extremă iconomie și toleranță față de ecumeniști – Patriarhi și episcopi având cuget papistaș și unioniști – au provocat o profundă vătămare a credinței și au hrănit abateri eretice. Vătămarea și pervertirea, pe care le-a provocat în conștiința ortodoxă a clerului și poporului în chip mincinos numita ”iconomie”, au luat dimensiuni uriașe. Vă rugăm încă o dată: Luptați-vă să păziți Sfânta Moștenire a Bisericii și Credinței Ortodoxe.Amin.

Așteptând hotărârile sfințiilor-voastre consecvente cu Tradiția Aghiorită, cu prețuire și respectul cuvenit, ai sfințiilor-voastre,

  1. Gheronda Gavriil de la Sfânta Chilie a Sfântului Hristodul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
  2. Gheronda Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  3. Gheronda Evstratie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  4. Gheronda Ilarion, Sfânta Kathismă a Sfântului Maxim Mărturisitorul,
  5. Monahul Dositei, Sfânta Kathismă a Sfântului Maxim Mărturisitorul,
  6. Gheronda Hariton Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Înălțării Domnului, Sfânta Mănăstire Vatoped,
  7. Gheronda Chiril, Sfânta Sihăstrie a Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  8. Gheronda Heruvim, Sfânta Kathismă a Arhanghelilor, Kukuzel, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  9. Gheronda Ioan, Sfânta Kathismă a Intrării Maicii Domnului în Biserică, Vigla, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  10. Gheronda Gheorghe, Sfânta Kathismă a Sfinților Varlaam și Ioasaf, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  11. Gheronda Vlasie, Xerokalivo Vigla, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  12. Ieromonahul Paisie, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  13. Ieromonahul Damaschin Popa, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  14. Ieromonahul Ioil, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  15. Ieromonahul Sava, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  16. Ierodiaconul Matei, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  17. Monahul Efrem, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  18. Monahul Nicodim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  19. Monahul Gherasim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  20. Monahul Tarasie, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  21. Monahul Marcu, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  22. Monahul Rafail, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  23. Monahul Ioan, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  24. Monahul Serafim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  25. Gheronda Pavel, Sfânta Kathismă a Adormirii Sfintei Ana, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  26. Gheronda Nectarie, Sfânta Kathismă a Sfântului Dimitrie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  27. Gheronda Simeon, Sfânta Kathismă a Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  28. Monahul Isaia, Sfânta Kathismă a Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  29. Monahul Eustație, Sfânta Kathismă a Sfântului Eustație, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  30. Gheronda Policarp Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  31. Ieromonahul Ioachim, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  32. Monahul Hristodul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  33. Gheronda Panteleimon, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  34. Gheronda Maxim Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  35. Ieromonahul Romanos, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  36. Gheronda Athanasie, Vuleftiria, Sfântul Schit al Sfintei Ana, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  37. Gheronda Toma, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  38. Monahul Teolog, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  39. Monahul Fotie, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  40. Gheronda Filip Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie cel Mare, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  41. Gheronda Panteleimon Ieromonahul, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Ioan Teologul, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  42. Gheronda Gherasim, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Gherasim, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  43. Gheronda Athanasie, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Sava, Karulia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  44. Monahul Simeon, Karulia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  45. Monahul Ilie, Sfântul Schit al Sfântului Vasilie, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  46. Ieromonahul Irineu, Kapsala,
  47. Monahul Paisie, Karies,
  48. Ierodiaconul Cosma, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
  49. Gheronda Nicodim, Sfânta Kathismă a Sfântului Nectarie, Kapsala, Sfânta Mănăstire Stavronikita,
  50. Gheronda Meletie, Sfânta Kathismă a Nașterii Maicii Domnului, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
  51. Ieromonahul Macarie, Sfânta Kathismă a Nașterii Maicii Domnului, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
  52. Gheronda Ciprian Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Gheorghe, Sfânta Mănăstire Filotheou,
  53. Gheronda Spiridon Monahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Nicolae, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
  54. Sfântul Paisie Monahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Haralambie, Sfânta Mănăstire Vatoped,
  55. Gheronda Pahomie Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Tuturor Sfinților, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
  56. Gheronda Hrisostom Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Spiridon, Sfânta Mănăstire Cutlumuș.

 

Strângerea de semnături continuă și vor fi făcute publice în presa bisericească și pe internet.

Sursa: http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html

Traducere din limba greacă de Tatiana Petrache

Preluare: Prietenii Sf. Efrem cel Nou

Vezi şi:

Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

PS Longhin de Bănceni către episcopii semnatari în Creta: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă în Biserica cea Una!”

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Scrisoarea 553

Către soţia unui spătar al cărei nume e Mahara

Ce frumoasă e epistola nobleţei tale, pe de-o parte, dic­tată în limba ţinutului tău, pe de alta, revărsîndu-se de multul har al smeritei cugetări şi, ceea ce e uimitor, avînd un mod de a spune lucrurile neobişnuit, ca şi cum ar avea ceva dăruit de Dumnezeu pe dinăuntru. Însă de unde, fi­ind noi păcătoşi, este atît de mare credinţa ta şi revărsarea ta evlavioasă faţă de noi? Ori [poate faci aceasta] pentru ca să ne fie cunoscută şi nouă care şi ce fel de evlavie ai, atrăgînd la ea împreună cu tine, ca pe o mîncare pusă pe o masă dumnezeiască, şi pe domnul şi capul tău [soţul], dar şi pe doamnele surori?

Prin urmare, în acest fel este dumnezeiesc de încîntă­toare epistola voastră şi pune în valoare şi mai frumos tră­săturile dreptei voastre credinţe. Dar eu nu sunt destoinic în a vă spune să vă dăruiţi cu totul smereniei mele[1].
Însă nu nouă, ci lui Dumnezeu daţi-vă cu totul. De aceea sun­tem datori şi să ne bucurăm de viaţa voastră bună, şi să ne rugăm pentru ca să [aveţi parte de] cele sfinte, şi să vă împărţim, [însă] doar ceea ce avem, şi să vă oferim cu­vîntul nostru sărac. Pe acesta dîndu-ţi-l acum, te întreb, pentru ce motiv caută domnia ta ca eu să-i arăt despre dumnezeiasca împărtăşanie şi pentru ce te împărtăşeşti [aşa de] rar, [doar] la cîţiva ani? Căci acest lucru trebuie să aibă un oarecare motiv. Fiindcă problema nu constă pur şi simplu în a te împărtăşi rar sau în fiecare zi, ci tre­buie să ne împărtăşim cu conştiinţă curată. „Căci cel ce mănîncă şi bea cu nevrednicie”, zice, „osîndă lui îşi mă­nîncă şi bea, nedeosebind trupul Domnului” (I Cor. 11, 29). Prin urmare, dacă în acest mod cercetezi cele ale tale şi eşti cu evlavie [trezvie], aşteptînd vremea [curăţi­rii conştiinţei], bine faci, fie că [te împărtăşeşti] mai des, fie mai rar; şi hotar în acest lucru nu este altul decît apropierea cu inimă curată, pe cît îi este cu putinţă omului. Dar dacă cineva, din pricina unei greşeli, are o [stare] ce îl opreşte de la împărtăşanie, e limpede că acela atunci se [poate] împărtăşi cînd împlineşte canonul pentru ea.

Iar [la întrebarea] dacă trebuie să se cerceteze iarăşi din pricina ereziei, [răspunsul este]: acest lucru e absolut necesar[2]. Căci a te împărtăşi de la un eretic sau de la unul învinuit pe faţă pentru vieţuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu şi ne face familiari diavolului.

Aşadar, cercetează [bine], o, fericito, şi să se potriveas­că cercetarea ta într-un oarecare fel cu cele spuse [mai îna­inte] şi în acest chip apropie-te de [Sfintele] Taine. Şi să fie  ştiut tuturor că acum erezia care stăpîneşte în Biserica noastră este cea a adulterilor. [O], de-ar fi cruţate de ea şi cinstitul tău suflet împreună cu surorile şi capul tău!

Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum de­spre acest lucru nu văd, decît că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfînta Liturghie.

Iar Domnul, Cel Ce vă conduce pe voi în atîta măsură a dreptei credinţe, însuşi să vă păzească şi să vă păstreze nevătămaţi şi întregi şi cu trupul, şi cu sufletul, spre tot lucrul bun şi spre toată îndestularea în viaţă, mă refer şi la căsnicia voastră, şi la preaevlavioasele surori, rugîndu-vă toţi pentru nevrednicia noastră.

 Sursa: „Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”, vol. I, ed. Sophia, Bucureşti, 2006; traducere din greaca veche – Pr. Marcel Hancheş

[1] Probabil în scrisoare acea doamnă scria că se dăruie întru totul călăuzirii cuviosului Teodor.

[2] Doamna întrebase dacă trebuie ca omul să cerceteze în legătură cu preotul unde se împărtăşeşte.

Preluare: Paterika

Vezi şi:

Sf. Teodor Studitul: Păstrarea comuniunii cu ereticii, chiar şi din frică, nu are îndreptăţire!
Sf. Teodor Studitul: Poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei!
Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

Sf. Teodor Studitul: Poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei!

Scrisoarea 425

Logofătului Pantoleon

Virtutea altora ni s-a făcut cunoscută din auzite, dar a ta, preacinstitul meu stăpîn, [ni s-a făcut cunoscută] mai întîi prin vedere iar acum ajunge, din auzite, pînă la capătul pămîntului în care ne aflăm[1]. Şi care e motivul? Fi­indcă a îndrăznit duhovniceasca ta gură să grăiască înţe­lepciunea lui Dumnezeu, cuvintele adevărului spre folo­sul şi mîntuirea şi a sufletului tău, şi a oricărei Biserici de-a noastră. Şi fericit eşti şi binecuvîntat e numele tău şi te laudă toţi cei drept credincioşi care aud [de tine]. Şi cu­nună de haruri este pe cinstitul tău creştet şi lanţ de aur pe sfinţitul tău gît, fiule al ascultării, odraslă a luminii, odor al dreptei credinţe. Acestea zice Domnul: „Deschide gura ta şi o voi umple pe ea, fiindcă ai ascultat glasul Meu” (cf. Ps. 80, 9). Căci poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei. Căci zice: „Grăieşte şi nu tăcea” şi: „Dacă se va da deoparte nu va binevoi su­fletul Meu întru el” (Avac. 2, 4) şi: „Dacă aceştia vor tă­cea, pietrele vor striga” (Lc. 19, 40).
Aşa încît atunci cînd e vorba despre credinţă, nu trebuie a spune: «Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Căpetenie? Nici aceasta. Ostaş? Dar unde? Agricultor? Nici măcar acest lucru. Sărac sînt, care se preocupă numai de hrana cea de fie­care zi. Nici un cuvînt şi grijă nu am pentru chestiunea pusă în discuţie». Vai! Pietrele strigă, şi tu taci şi eşti fără de grijă? Firea cea nesimţitoare L-a ascultat pe Dumne­zeu, şi tu te clatini? Ceea ce nu a fost însufleţit, nici i s-a cerut socoteală la judecată, temîndu-se ca de o poruncă, glăsuieşte, iar tu cel ce va să dai seama înaintea lui Dum­nezeu în ceasul cercetării chiar şi pentru un cuvînt deşert, deşi vei fi întrebat spre a da socoteală, spui ca unul fără de minte: «Ce treabă am eu cu acest lucru?» „Acestea”, o, stăpîne, zice Pavel, „le-am înfăţişat din pricina voastră, în ce mă priveşte pe mine şi pe Apollo, ca să învăţaţi a nu cugeta, în ce ne priveşte, mai presus de ceea ce s-a scris” {cf I Cor. 4, 6). Aşa încît chiar şi săracul e lipsit de ori­ce apărare în ziua judecăţii şi va fi osîndit ca unul care acum nu grăieşte, căruia şi osînda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru[ca să nu mai vorbim] de vreunul din cei de sus pînă la cel ce poartă coroana. Căci cei puternici vor fi cercetaţi ca nişte puternici, zice [Scriptura], şi judecată aspră va fi celor sus puşi.

Aşadar, grăieşte, domnul meu, grăieşte! De aceea şi eu, ticălosul, temîndu-mă de judecată, voi grăi. Grăieşte chiar şi la urechile ce ascultă cele dumnezeieşti ale drept credinciosului nostru împărat, de vreme ce eşti dintre cei sus puşi. Nici o erezie din cele care au tulburat şi au ieşit din Biserică nu este mai cumplită decît această erezie iconomahă. Pe Hristos L-a tăgăduit, în faţă Îl scarmănă[2], turbînd [contra Lui] cu fapta şi cu cuvîntul. A nu fi cir­cumscris Hristos, în ce priveşte caracteristicile trupului, este o prostie care nimiceşte faptul că Cuvîntul S-a făcut trup (căci dacă e trup, desigur că se şi circumscrie, fiind­că, a binevesti o nălucă, ţine de cugetul maniheic); iar dacă se răzuieşte, se sfarmă, se surpă, se arde cu foc toată dumnezeiasca biserică şi tot vasul cel sfinţit în care [sînt zugrăvite] trăsăturile lui Hristos, ale Născătoarei de Dum­nezeu sau a sfinţilor, noi creştinii pierim.

Să întîmpinăm faţa lui Hristos întru mărturisire. Să sărutăm pe Hristos, pe Care [să ştii că] Îl tăgăduim dacă lepădăm sfînta Lui icoană.

Sursa: „Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”, vol. I, ed. Sophia, Bucureşti, 2006; traducere din greaca veche – Pr. Marcel Hancheş


[1] Sfîntul Teodor Studitul se află atunci în surghiun, într-o închisoare îndepărtată

[2] Erezia iconoclastă, care nega reprezentarea feţei omeneşti a lui Hristos, este asemănată cu cei care au rănit faţa lui Hristos, prin lovituri de palme şi pumni.

Preluare: Paterika

Vezi şi:

Sf. Teodor Studitul: Păstrarea comuniunii cu ereticii, chiar şi din frică, nu are îndreptăţire!

PS Longhin de Bănceni către episcopii semnatari în Creta: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă în Biserica cea Una!”

Preasfințiți Arhierei, сu durere-n suflet aș ruga pe toți frații mei să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! Cu orice preț trebuie să ne apărăm și să păstrăm singura noastră credință Ortodoxă Sfântă și mântuitoare, să nu ajungem vânzători ca Iuda.
Nu-i nimic mai presus ca Adevărul în Dumnezeu: nici prietenia, nici pacea, nici viața, nici nimic altceva.
Sinodul din Creta (16 – 27 iunie 2016) este un Sinod al fărădelegii, tâlhăresc, eretic, mincinos și viclean. Iar voi, frații mei arhierei, cum vă întoarceți înapoi acasă, la Patrie, la Biserică, la neam, la Trupul și Sângele nevinovat al lui Hristos, pe care L-ați vândut?
Cum vă veți apropia de Altarul lui Hristos? Cum veți săvârși tainele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, voi cei fără de har, vânzători și trădători?
Cum vă veți apropia de cele Sfinte, de credința Sfintei noastre Ortodoxii, de Dogme, de Canoane și de hotărârile celor șapte Sinoade ecumenice, care au statornicit tot ce avem nevoie pentru mântuire? Pentru ce apare necesitatea unui Sinod pan-ortodox fără ortodocși? Slujind în duhul Sinodului din Creta, n-ați slujit Adevărului ci duhului mondialismului ocult și dez-bisericirii, care netezesc drumul venirii lui Antihrist! Aceasta ați dorit?!
V-ați făcut vânzători de țară, de neam și de Dumnezeu!
Cum veți privi în fața lui Hristos și a credincioșilor din Sfânta noastră Biserică Ortodoxă? Cât de încercat a fost poporul ortodox și nu a cedat nici ateiștilor, nici comuniștilor, nici ereticilor, prin câte greutăți și încercări a trecut, dar au rămas credincioși Domnului?!
Iar noi astăzi ca niște blestemați ne-am vândut tot ce am avut mai sfânt – credința în Dumnezeu. Nu vă este milă de acest popor pentru care va trebui să dăm răspuns în fața Domnului?!
Cei ce ați lucrat pentru acest Sinod al fărădelegii și ați fost de acord prin semnarea voastră, dar în ultima clipă v-ați oprit, aduceți pocăință în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Lui, în fața Sfinților Părinți și a întregului popor ortodox.
Dacă nu veți renunța la toate temele acestui Sinod va veni mânia lui Dumnezeu peste voi, lucrători ai fărădelegii!
N-aveți mustrare de conștiință chiar cei ce ați tăcut?!
L-ați vândut pe Dumnezeu, adunându-vă cu ecumeniștii și îmbrățișând toate ereziile și învățăturile lor.
Voi, toți cei care ați participat la acest Sinod v-ați întors fără de har!!!
Cine sunteți voi mai departe? Mai degrabă nu v-ați fi născut, decât să ajungeți vânzători de cele Sfinte și lepădați de Duhul Sfânt!
Chiar nu ne mustră conștiința de ceea ce-am făcut?
Nu ne pare rău că după 2000 de ani iarăși devenim Ane și Caiafe și ne vindem Adevărul Sfânt?!
Vă rog și vă îndemn să rămânem copii supuși și ascultători de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, Canoane, Dogme și Tradiția ei, pe care le ştim cu adevărat având mărturia atâtor sfinți care s-au mântuit, și a întregului popor ortodox; de ce căutăm să schimbăm și să ne opunem Sfântului Adevăr?

În Ortodoxie nimic nu este irecuperabil, de aceea pocăiți-vă și întoarceți-vă în staulul Turmei lui Hristos, în Biserica cea Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Cu dragoste frățească în Hristos,
Episcopul Longhin de Bănceni

Sursa: Sinodul tâlhăresc

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă

Vezi şi:

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

Cuvântarea PS Longhin de Bănceni la Simpozionul „Sfântul şi Marele Sinod” – mare pregătire fără rezultate

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

O a doua mănăstire din România se îngrădeşte de comuniunea cu ecumenismul începînd de astăzi, 1 august 2016, după ce o măsură similară a fost luată de Schitul Oituz din Arhiepiscopia Bacăului şi Romanului la 3 iulie 2016. Anunţul a fost făcut de către obştea Mănăstirii Lacul Frumos din judeţul Vâlcea, astfel că la sfintele slujbe nu va mai fi pomenit episcopul locului, ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, din următoarele motive:

Înaltpreasfinţia Voastră

În urma evenimentelor din ultima vreme din sânul Bisericii Ortodoxe, respectiv Sinodul din Creta, noi obştea Mănăstirii Lacul Frumos, com. Vlădeşti, Jud. Vâlcea vă facem cunoscute următoarele:

  1. Organizarea Sinodului, în multele sale aspecte, se abate de la tradiţia Sinoadelor ecumenice şi locale instaurând infailibilitatea papală în Biserica Ortodoxă;
  2. Documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” reprezintă cartea de identitate sau cartea de vizită a ereziei ecumeniste.

    IPS Varsanufie al Râmnicului
    IPS Varsanufie al Râmnicului
  3. Tot în acest document la punctul 22 se specifică faptul că „păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal” şi acest sistem este „cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice”. Însă cea mai mare autoritate în materie de dogme este conştiinţa trează a Bisericii. Pentru acest fapt în istorie sunt consemnate unele sinoade ca fiind dreptmăritoare, iar altele ca fiind tâlhăreşti;
  4. Prin documentul „Sfânta taină a cununiei şi impedimentele la aceasta” în cadrul capitolului II intitulat „Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei” se introduce posibilitatea aplicării iconomiei la căsătoriile dintre ortodocşi şi eterodocşi încălcând astfel Canonul 72 al Sinodului Quinisext care prevede că aceste căsătorii sunt interzise.
  5. La scrisoarea pe care v-am trimis-o în data de 20.07.2016 aţi evitat să ne comunicaţi poziţia oficială a Înaltpreasfinţiei Voastre referitoare la situaţia Sinodului din Creta.
  6. Până în prezent nu aţi arătat o poziţie de veto în privinţa Sinodului.

Pentru acestea, conform Canonului 15 al Sinodului I – II din Constantinopol (861) care face referire la încetarea pomenirii ierarhului, noi obştea Mănăstirii Lacul Frumos, decidem încetarea pomenirii în cadrul slujbelor a înaitpreasfinţiei Voastre.

Obştea Mănăstirii Lacul Frumos:

1) Stareţ ieromonah Grigorie

2) Monah Chiriac

3) Monah Atanasie

4) Fratele Valerică

În atenţia Înaltpreasfinţitului Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului                                                                   Data 01.08.2016

 

Sursa: Psaltirea

Vezi şi:

Întreruperea pomenirii ierarhului locului de către obştea Schitului Oituz