Scrisoarea unor părinţi aghioriţi către Sf. Chinotită a Muntelui Athos şi cei 20 de egumeni de mănăstiri atonite

Sfântul Munte 20/6/2016 (3/7/2016)

Duminica Părinților,

Mărturisitorilor, Cuvioșilor, Ierarhilor și Mucenicilor Aghioriți

Scrisoarea deschisă a unor Părinți Aghioriți

Către:

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte,

către cei 20 de egumeni dimpreună cu obștile lor,

și spre informarea pliromei cu nume creștin al Bisericii.

”… ca niște fii iubitori de părinți, să păstrăm moștenirea părintească nestricată, să nu destrămăm locul acesta precum smochinul neroditor, ci privind cu luare aminte la mai-marii noștri, la felul cum și-au încheiat viața, să le urmăm CREDINȚA și lupta, ca să dobândim și noi dimpreună cu ei bunătățile cele veșnice”

      (Stihiră de la Litia Slujbei Cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinți ai noștri Aghioriți, cei ce au strălucit în Sfântul Munte Athos.)

Preacuvioși Părinți,

După ce am cercetat cu toată luarea aminte textele finale, care au fost făcute publice, ale așa-zisului Sfânt și Mare Sinod, precum și răspunsurile unor distinși teologi și mitropoliți, purcedem la a vă pune înainte următoarele.

Concluzia ce rezultă cu ușurință din cercetarea acestora este că, în cele din urmă, acest sinod se dovedește a fi neortodox, tâlhăresc și eretic, pentru că:

  1. A recurs la manipulări fără precedent în ce privește ordinea de zi și practicile sale.
  2. I-a exclus pe episcopi și a dizolvat sinodalitatea ortodoxă și, îndeobște, au fost folosite metode neortodoxe în modul său de funcționare.
  3. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.
  4. Consacră teologia postpatristică.
  5. Legiferează oficial și sinodal panerezia ecumenismului.
  6. În cele din urmă a fost atins scopul acordării de caracter bisericesc ereziilor, adică s-a acceptat că papismul, precum și ceilalți eretici sunt Biserici, iar nu erezii.
  7. Coboară creștinismul la nivelul socialismului (”evanghelia socială”).
  8. Nu exprimă experiența în Duhul Sfânt a trupului eclezial.
  9. Nu urmează Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii celei Una și nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente, și mai ales Sinoadele VIII și IX Ecumenice.
  10. Anulează hotărârile Sinoadelor Ecumenice.
  11. Recunoaște așa-numitul Consiliu Mondial al Bisericilor.
  12. A fost trecut cu vederea și ignorant rolul monahismului și mai ales atitudinea Aghioriților față de papism și ecumenism.

În conformitate cu textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” al așa-numitului ”Sfânt și Mare Sinod”, la paragraful 6 se menționează că: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine heterodoxe care nu se află în comuniune cu ea”.

Astfel, prin faptul că Sinodul acceptă că papismul este Biserică, acceptă de asemenea și hotărârile dialogurilor ecumenice cu papistașii, care acum dobândesc și valabilitate sinodală. La aceste dialoguri, însă, după cum știți, se recunoaște statutul de biserică, credința apostolică, valabilitatea Tainelor și succesiunea apostolică a ereziei papistașe (vezi textele de la München 1982, Bari 1987, Noul Valaam 1988, Balamand 1993). Prin urmare, chiar și numai din această hotărâre rezultă că Sinodul acesta a căzut de la credința și mărturisirea ortodoxă.

Tuturor celor afirmate aici le va urma în curând un studiu detaliat pentru deplina argumentare a celor spuse de noi.

Preacuvioși Părinți, în calitate de Sfântă Chinotită, desi inițial v-ați delimitat de acest Sinod într-un text al sfințiilor-voastre către Patriarhul Ecumenic, referitor la anumite puncte ale textelor presinodale, ulterior, prin participarea voastră prin intermediul Egumenului Sfintei Mănăstiri Stavronikita la așa-zisul Sfânt și Mare Sinod, în fapt ați acceptat hotărârile finale ale acestuia, așa cum acestea au fost exprimate prin textele finale. Cu alte cuvinte, până în momentul de față, în mod oficial acceptați ”caracterul ortodox”, forma finală a hotărârilor și, în consecință, consacrarea sinodală oficială a panereziei Ecumenismului.

Vă rugăm, deci, și așteptăm, întrucât considerăm că este o datoria a voastră duhovnicească obligatorie, să convocați de urgență Dubla Sinaxă Extraordinară și să condamnați, pe baza obiecțiilor expuse mai sus, sinodul despre care vorbim ca eretic, anticanonic și tâlhăresc.

În sfârșit, vă declarăm, în calitatea noastră de Părinți Aghioriți, că prin harul Domnului nostru Iisus Hristos și Dumnezelui nostru, cu ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și al tuturor Cuvioșilor Părinți, Cuvioși-Mucenici și Mărturisitori Aghioriți, ”următori Sfinților Părinți”, în urma tuturor celor spuse, dacă, să nu fie!, sfințiile-voastre nu veți condamna acest pseudo-sinod și dacă nu veți întrerupe pomenirea Patriarhului Ecumenic, atunci, suntem obligați, pe temeiul Sfintelor Canoane ale Bisericii și al tradiției de veacuri a acestui Sfânt Loc al nostru, să înfăptuim noi, de urgență, această datorie de la sine înțeleasă. Potrivit Canonului 15 al Sinodului I-II cu autoritate ecumenică [al Sfântului Fotie cel Mare], avem datoria să încetăm pomenirea Patriarhului, așa cum au făcut și Cuvioșii Părinți Aghioriți cei dinaintea noastră în timpul Patriarhului Ioannis Vekos, aceștia fiind în cele din urmă martirizați și pe care azi îi prăznuim; deoarece, așa cum menționează Canonul 15, cei ce opresc pomenirea: ”nu au osândit episcopi, ci episcopi mincinoși și învățători mincinoși”. Toți Sfinții Părinți ai Bisericii noastre învață același lucru: Căci avem poruncă de la însuși Apostolul: dacă cineva dogmatizează sau poruncește să facem ceva în afară de ceea ce am primit, în afară de ceea ce canoanele sinoadelor sobornicești și locale [au hotărât] în [diferite] vremi, să nu fie primit acela, nici să fie socotit în ceata aleasă a sfinților” (Sfântul Teodor Studitul, P.G. 99, 988A), și ”toți învățătorii Bisericii, toate Sinoadele, toate dumnezeieștile Scripturi îndeamnă să îi părăsim pe eterodocși și să ne rupem de comuniunea cu ei” (Sfântul Marcu Evghenicul, PG 160, 105C).

De asemenea, și potrivit Canonului 33 al Sinodului din Laodiceea, ”nu se cuvine a se ruga cu ereticii sau cu schismaticii” și ”să fie excomunicat cel ce va avea comuniune cu cei excomunicați” (Canonul 2 al Sinodului din Antiohia, pe care îl folosesc Părinții Aghioriți în Epistola lor către Sinodul din Constantinopol din 1275). Am citat aici doar câteva pasaje din bogata învățătură a Sfinților Părinți ai Bisericii.

De altfel, Patriarhul Ecumenic se întâmplă să fie și principalul mentor și inițiator al acestei hotărâri sinodale, și, prin urmare, pentru noi, Părinții Aghioriți și pentru toți clericii și mirenii creștini ortodocși se face prin fapte și cuvinte EREZIARH, precum Arie, Nestorie, Vekkos etc. așa cum au demonstrat acest lucru mulți episcopi și teologi până azi, și nu doar datorită Panereziei Ecumenismului, dar și datorită faptului că susține religia universală, pe care o propovăduiește prin intermediul rugăciunilor în comun. Învață dogme străine, antiortodoxe și antipatristice; pentru aceasta, potrivit poruncii Domnului, credincioșii după un (păstor) străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui” (Ioan 10: 5).

Avem, de asemenea, datoria să vă informăm că nu vor avea nici o scuză în ziua judecății cei care se vor supune și vor accepta hotărârile acestui pseudo-sinod ERETIC, și care vor continua întru cunoștință să-l pomenească pe Patriarh; toți aceștia să știe că vor dezbina societatea monahală aghiorită. Ne pare foarte rău pentru evoluția aceasta antiortodoxă, după cum v-am semnalat și în Scrisoarea noastră Deschisă în calitate de Părinți Aghioriți (13 mai 2016). Vom aștepta un interval de timp rezonabil, așa încât fiecare sfântă mănăstire, schit și fiecare monah aghiorit să ia în mod clar poziție în cunoștință de cauză asupra acestui subiect.

Sfințiți Părinți, Biserica Ortodoxă și creștinii ortodocși se declară în prigoană. Deja pseudo-sinodul eretic din Creta ne caracterizează pe toți arhiereii, preoții, monahii și mirenii creștini ortodocși care ne opunem [ecumenismului] drept ”eretici”, ”zeloți” și, ironic, ”ultra-ortodocși”. Vom îngădui ca această dezinformare și pervertire să pătrundă în conștiința poporului? Cu multă smerenie, frica lui Dumnezeu și dragoste pentru sfânta noastră Biserică, vă rugăm ca toți împreună uniți să depunem eforturi în așa fel încât să fie convocat adevăratul Sfânt și Mare Sinod Ortodox, care să invalideze acest pseudo-sinod.

Cinstită Sfântă Chinotită și Sfințiți Egumeni, o sută de ani de extremă iconomie și toleranță față de ecumeniști – Patriarhi și episcopi având cuget papistaș și unioniști – au provocat o profundă vătămare a credinței și au hrănit abateri eretice. Vătămarea și pervertirea, pe care le-a provocat în conștiința ortodoxă a clerului și poporului în chip mincinos numita ”iconomie”, au luat dimensiuni uriașe. Vă rugăm încă o dată: Luptați-vă să păziți Sfânta Moștenire a Bisericii și Credinței Ortodoxe.Amin.

Așteptând hotărârile sfințiilor-voastre consecvente cu Tradiția Aghiorită, cu prețuire și respectul cuvenit, ai sfințiilor-voastre,

  1. Gheronda Gavriil de la Sfânta Chilie a Sfântului Hristodul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
  2. Gheronda Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  3. Gheronda Evstratie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  4. Gheronda Ilarion, Sfânta Kathismă a Sfântului Maxim Mărturisitorul,
  5. Monahul Dositei, Sfânta Kathismă a Sfântului Maxim Mărturisitorul,
  6. Gheronda Hariton Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Înălțării Domnului, Sfânta Mănăstire Vatoped,
  7. Gheronda Chiril, Sfânta Sihăstrie a Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  8. Gheronda Heruvim, Sfânta Kathismă a Arhanghelilor, Kukuzel, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  9. Gheronda Ioan, Sfânta Kathismă a Intrării Maicii Domnului în Biserică, Vigla, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  10. Gheronda Gheorghe, Sfânta Kathismă a Sfinților Varlaam și Ioasaf, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  11. Gheronda Vlasie, Xerokalivo Vigla, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  12. Ieromonahul Paisie, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  13. Ieromonahul Damaschin Popa, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  14. Ieromonahul Ioil, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  15. Ieromonahul Sava, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  16. Ierodiaconul Matei, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  17. Monahul Efrem, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  18. Monahul Nicodim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  19. Monahul Gherasim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  20. Monahul Tarasie, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  21. Monahul Marcu, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  22. Monahul Rafail, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  23. Monahul Ioan, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  24. Monahul Serafim, Sfântul Schit Prodromu, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  25. Gheronda Pavel, Sfânta Kathismă a Adormirii Sfintei Ana, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  26. Gheronda Nectarie, Sfânta Kathismă a Sfântului Dimitrie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  27. Gheronda Simeon, Sfânta Kathismă a Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  28. Monahul Isaia, Sfânta Kathismă a Sfântului Simeon Noul Teolog, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  29. Monahul Eustație, Sfânta Kathismă a Sfântului Eustație, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  30. Gheronda Policarp Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  31. Ieromonahul Ioachim, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  32. Monahul Hristodul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfântul Schit al Kafsokaliviei, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  33. Gheronda Panteleimon, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  34. Gheronda Maxim Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  35. Ieromonahul Romanos, Sfânta Kathismă a Sfântului Antonie, Kerasia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  36. Gheronda Athanasie, Vuleftiria, Sfântul Schit al Sfintei Ana, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  37. Gheronda Toma, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  38. Monahul Teolog, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  39. Monahul Fotie, Sfânta Kathismă a Apostolului Toma, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  40. Gheronda Filip Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie cel Mare, Sfântul Schit al Sfintei Ana Mici, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  41. Gheronda Panteleimon Ieromonahul, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Ioan Teologul, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  42. Gheronda Gherasim, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Gherasim, Katunakia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  43. Gheronda Athanasie, Sfânta Sihăstrie a Sfântului Sava, Karulia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  44. Monahul Simeon, Karulia, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  45. Monahul Ilie, Sfântul Schit al Sfântului Vasilie, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre,
  46. Ieromonahul Irineu, Kapsala,
  47. Monahul Paisie, Karies,
  48. Ierodiaconul Cosma, Sfânta Kathismă a Sfântului Athanasie, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
  49. Gheronda Nicodim, Sfânta Kathismă a Sfântului Nectarie, Kapsala, Sfânta Mănăstire Stavronikita,
  50. Gheronda Meletie, Sfânta Kathismă a Nașterii Maicii Domnului, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
  51. Ieromonahul Macarie, Sfânta Kathismă a Nașterii Maicii Domnului, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
  52. Gheronda Ciprian Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Gheorghe, Sfânta Mănăstire Filotheou,
  53. Gheronda Spiridon Monahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Nicolae, Sfânta Mănăstire Cutlumuș,
  54. Sfântul Paisie Monahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Haralambie, Sfânta Mănăstire Vatoped,
  55. Gheronda Pahomie Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Tuturor Sfinților, Kapsala, Sfânta Mănăstire Pantokrator,
  56. Gheronda Hrisostom Ieromonahul, Sfânta Kathismă a Sfântului Spiridon, Sfânta Mănăstire Cutlumuș.

 

Strângerea de semnături continuă și vor fi făcute publice în presa bisericească și pe internet.

Sursa: http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html

Traducere din limba greacă de Tatiana Petrache

Preluare: Prietenii Sf. Efrem cel Nou

Vezi şi:

Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

PS Longhin de Bănceni către episcopii semnatari în Creta: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă în Biserica cea Una!”

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Scrisoarea 553

Către soţia unui spătar al cărei nume e Mahara

Ce frumoasă e epistola nobleţei tale, pe de-o parte, dic­tată în limba ţinutului tău, pe de alta, revărsîndu-se de multul har al smeritei cugetări şi, ceea ce e uimitor, avînd un mod de a spune lucrurile neobişnuit, ca şi cum ar avea ceva dăruit de Dumnezeu pe dinăuntru. Însă de unde, fi­ind noi păcătoşi, este atît de mare credinţa ta şi revărsarea ta evlavioasă faţă de noi? Ori [poate faci aceasta] pentru ca să ne fie cunoscută şi nouă care şi ce fel de evlavie ai, atrăgînd la ea împreună cu tine, ca pe o mîncare pusă pe o masă dumnezeiască, şi pe domnul şi capul tău [soţul], dar şi pe doamnele surori?

Prin urmare, în acest fel este dumnezeiesc de încîntă­toare epistola voastră şi pune în valoare şi mai frumos tră­săturile dreptei voastre credinţe. Dar eu nu sunt destoinic în a vă spune să vă dăruiţi cu totul smereniei mele[1].
Însă nu nouă, ci lui Dumnezeu daţi-vă cu totul. De aceea sun­tem datori şi să ne bucurăm de viaţa voastră bună, şi să ne rugăm pentru ca să [aveţi parte de] cele sfinte, şi să vă împărţim, [însă] doar ceea ce avem, şi să vă oferim cu­vîntul nostru sărac. Pe acesta dîndu-ţi-l acum, te întreb, pentru ce motiv caută domnia ta ca eu să-i arăt despre dumnezeiasca împărtăşanie şi pentru ce te împărtăşeşti [aşa de] rar, [doar] la cîţiva ani? Căci acest lucru trebuie să aibă un oarecare motiv. Fiindcă problema nu constă pur şi simplu în a te împărtăşi rar sau în fiecare zi, ci tre­buie să ne împărtăşim cu conştiinţă curată. „Căci cel ce mănîncă şi bea cu nevrednicie”, zice, „osîndă lui îşi mă­nîncă şi bea, nedeosebind trupul Domnului” (I Cor. 11, 29). Prin urmare, dacă în acest mod cercetezi cele ale tale şi eşti cu evlavie [trezvie], aşteptînd vremea [curăţi­rii conştiinţei], bine faci, fie că [te împărtăşeşti] mai des, fie mai rar; şi hotar în acest lucru nu este altul decît apropierea cu inimă curată, pe cît îi este cu putinţă omului. Dar dacă cineva, din pricina unei greşeli, are o [stare] ce îl opreşte de la împărtăşanie, e limpede că acela atunci se [poate] împărtăşi cînd împlineşte canonul pentru ea.

Iar [la întrebarea] dacă trebuie să se cerceteze iarăşi din pricina ereziei, [răspunsul este]: acest lucru e absolut necesar[2]. Căci a te împărtăşi de la un eretic sau de la unul învinuit pe faţă pentru vieţuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu şi ne face familiari diavolului.

Aşadar, cercetează [bine], o, fericito, şi să se potriveas­că cercetarea ta într-un oarecare fel cu cele spuse [mai îna­inte] şi în acest chip apropie-te de [Sfintele] Taine. Şi să fie  ştiut tuturor că acum erezia care stăpîneşte în Biserica noastră este cea a adulterilor. [O], de-ar fi cruţate de ea şi cinstitul tău suflet împreună cu surorile şi capul tău!

Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum de­spre acest lucru nu văd, decît că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfînta Liturghie.

Iar Domnul, Cel Ce vă conduce pe voi în atîta măsură a dreptei credinţe, însuşi să vă păzească şi să vă păstreze nevătămaţi şi întregi şi cu trupul, şi cu sufletul, spre tot lucrul bun şi spre toată îndestularea în viaţă, mă refer şi la căsnicia voastră, şi la preaevlavioasele surori, rugîndu-vă toţi pentru nevrednicia noastră.

 Sursa: „Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”, vol. I, ed. Sophia, Bucureşti, 2006; traducere din greaca veche – Pr. Marcel Hancheş

[1] Probabil în scrisoare acea doamnă scria că se dăruie întru totul călăuzirii cuviosului Teodor.

[2] Doamna întrebase dacă trebuie ca omul să cerceteze în legătură cu preotul unde se împărtăşeşte.

Preluare: Paterika

Vezi şi:

Sf. Teodor Studitul: Păstrarea comuniunii cu ereticii, chiar şi din frică, nu are îndreptăţire!
Sf. Teodor Studitul: Poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei!
Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

Sf. Teodor Studitul: Poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei!

Scrisoarea 425

Logofătului Pantoleon

Virtutea altora ni s-a făcut cunoscută din auzite, dar a ta, preacinstitul meu stăpîn, [ni s-a făcut cunoscută] mai întîi prin vedere iar acum ajunge, din auzite, pînă la capătul pămîntului în care ne aflăm[1]. Şi care e motivul? Fi­indcă a îndrăznit duhovniceasca ta gură să grăiască înţe­lepciunea lui Dumnezeu, cuvintele adevărului spre folo­sul şi mîntuirea şi a sufletului tău, şi a oricărei Biserici de-a noastră. Şi fericit eşti şi binecuvîntat e numele tău şi te laudă toţi cei drept credincioşi care aud [de tine]. Şi cu­nună de haruri este pe cinstitul tău creştet şi lanţ de aur pe sfinţitul tău gît, fiule al ascultării, odraslă a luminii, odor al dreptei credinţe. Acestea zice Domnul: „Deschide gura ta şi o voi umple pe ea, fiindcă ai ascultat glasul Meu” (cf. Ps. 80, 9). Căci poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei. Căci zice: „Grăieşte şi nu tăcea” şi: „Dacă se va da deoparte nu va binevoi su­fletul Meu întru el” (Avac. 2, 4) şi: „Dacă aceştia vor tă­cea, pietrele vor striga” (Lc. 19, 40).
Aşa încît atunci cînd e vorba despre credinţă, nu trebuie a spune: «Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Căpetenie? Nici aceasta. Ostaş? Dar unde? Agricultor? Nici măcar acest lucru. Sărac sînt, care se preocupă numai de hrana cea de fie­care zi. Nici un cuvînt şi grijă nu am pentru chestiunea pusă în discuţie». Vai! Pietrele strigă, şi tu taci şi eşti fără de grijă? Firea cea nesimţitoare L-a ascultat pe Dumne­zeu, şi tu te clatini? Ceea ce nu a fost însufleţit, nici i s-a cerut socoteală la judecată, temîndu-se ca de o poruncă, glăsuieşte, iar tu cel ce va să dai seama înaintea lui Dum­nezeu în ceasul cercetării chiar şi pentru un cuvînt deşert, deşi vei fi întrebat spre a da socoteală, spui ca unul fără de minte: «Ce treabă am eu cu acest lucru?» „Acestea”, o, stăpîne, zice Pavel, „le-am înfăţişat din pricina voastră, în ce mă priveşte pe mine şi pe Apollo, ca să învăţaţi a nu cugeta, în ce ne priveşte, mai presus de ceea ce s-a scris” {cf I Cor. 4, 6). Aşa încît chiar şi săracul e lipsit de ori­ce apărare în ziua judecăţii şi va fi osîndit ca unul care acum nu grăieşte, căruia şi osînda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru[ca să nu mai vorbim] de vreunul din cei de sus pînă la cel ce poartă coroana. Căci cei puternici vor fi cercetaţi ca nişte puternici, zice [Scriptura], şi judecată aspră va fi celor sus puşi.

Aşadar, grăieşte, domnul meu, grăieşte! De aceea şi eu, ticălosul, temîndu-mă de judecată, voi grăi. Grăieşte chiar şi la urechile ce ascultă cele dumnezeieşti ale drept credinciosului nostru împărat, de vreme ce eşti dintre cei sus puşi. Nici o erezie din cele care au tulburat şi au ieşit din Biserică nu este mai cumplită decît această erezie iconomahă. Pe Hristos L-a tăgăduit, în faţă Îl scarmănă[2], turbînd [contra Lui] cu fapta şi cu cuvîntul. A nu fi cir­cumscris Hristos, în ce priveşte caracteristicile trupului, este o prostie care nimiceşte faptul că Cuvîntul S-a făcut trup (căci dacă e trup, desigur că se şi circumscrie, fiind­că, a binevesti o nălucă, ţine de cugetul maniheic); iar dacă se răzuieşte, se sfarmă, se surpă, se arde cu foc toată dumnezeiasca biserică şi tot vasul cel sfinţit în care [sînt zugrăvite] trăsăturile lui Hristos, ale Născătoarei de Dum­nezeu sau a sfinţilor, noi creştinii pierim.

Să întîmpinăm faţa lui Hristos întru mărturisire. Să sărutăm pe Hristos, pe Care [să ştii că] Îl tăgăduim dacă lepădăm sfînta Lui icoană.

Sursa: „Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”, vol. I, ed. Sophia, Bucureşti, 2006; traducere din greaca veche – Pr. Marcel Hancheş


[1] Sfîntul Teodor Studitul se află atunci în surghiun, într-o închisoare îndepărtată

[2] Erezia iconoclastă, care nega reprezentarea feţei omeneşti a lui Hristos, este asemănată cu cei care au rănit faţa lui Hristos, prin lovituri de palme şi pumni.

Preluare: Paterika

Vezi şi:

Sf. Teodor Studitul: Păstrarea comuniunii cu ereticii, chiar şi din frică, nu are îndreptăţire!

PS Longhin de Bănceni către episcopii semnatari în Creta: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă în Biserica cea Una!”

Preasfințiți Arhierei, сu durere-n suflet aș ruga pe toți frații mei să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! Cu orice preț trebuie să ne apărăm și să păstrăm singura noastră credință Ortodoxă Sfântă și mântuitoare, să nu ajungem vânzători ca Iuda.
Nu-i nimic mai presus ca Adevărul în Dumnezeu: nici prietenia, nici pacea, nici viața, nici nimic altceva.
Sinodul din Creta (16 – 27 iunie 2016) este un Sinod al fărădelegii, tâlhăresc, eretic, mincinos și viclean. Iar voi, frații mei arhierei, cum vă întoarceți înapoi acasă, la Patrie, la Biserică, la neam, la Trupul și Sângele nevinovat al lui Hristos, pe care L-ați vândut?
Cum vă veți apropia de Altarul lui Hristos? Cum veți săvârși tainele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, voi cei fără de har, vânzători și trădători?
Cum vă veți apropia de cele Sfinte, de credința Sfintei noastre Ortodoxii, de Dogme, de Canoane și de hotărârile celor șapte Sinoade ecumenice, care au statornicit tot ce avem nevoie pentru mântuire? Pentru ce apare necesitatea unui Sinod pan-ortodox fără ortodocși? Slujind în duhul Sinodului din Creta, n-ați slujit Adevărului ci duhului mondialismului ocult și dez-bisericirii, care netezesc drumul venirii lui Antihrist! Aceasta ați dorit?!
V-ați făcut vânzători de țară, de neam și de Dumnezeu!
Cum veți privi în fața lui Hristos și a credincioșilor din Sfânta noastră Biserică Ortodoxă? Cât de încercat a fost poporul ortodox și nu a cedat nici ateiștilor, nici comuniștilor, nici ereticilor, prin câte greutăți și încercări a trecut, dar au rămas credincioși Domnului?!
Iar noi astăzi ca niște blestemați ne-am vândut tot ce am avut mai sfânt – credința în Dumnezeu. Nu vă este milă de acest popor pentru care va trebui să dăm răspuns în fața Domnului?!
Cei ce ați lucrat pentru acest Sinod al fărădelegii și ați fost de acord prin semnarea voastră, dar în ultima clipă v-ați oprit, aduceți pocăință în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Lui, în fața Sfinților Părinți și a întregului popor ortodox.
Dacă nu veți renunța la toate temele acestui Sinod va veni mânia lui Dumnezeu peste voi, lucrători ai fărădelegii!
N-aveți mustrare de conștiință chiar cei ce ați tăcut?!
L-ați vândut pe Dumnezeu, adunându-vă cu ecumeniștii și îmbrățișând toate ereziile și învățăturile lor.
Voi, toți cei care ați participat la acest Sinod v-ați întors fără de har!!!
Cine sunteți voi mai departe? Mai degrabă nu v-ați fi născut, decât să ajungeți vânzători de cele Sfinte și lepădați de Duhul Sfânt!
Chiar nu ne mustră conștiința de ceea ce-am făcut?
Nu ne pare rău că după 2000 de ani iarăși devenim Ane și Caiafe și ne vindem Adevărul Sfânt?!
Vă rog și vă îndemn să rămânem copii supuși și ascultători de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, Canoane, Dogme și Tradiția ei, pe care le ştim cu adevărat având mărturia atâtor sfinți care s-au mântuit, și a întregului popor ortodox; de ce căutăm să schimbăm și să ne opunem Sfântului Adevăr?

În Ortodoxie nimic nu este irecuperabil, de aceea pocăiți-vă și întoarceți-vă în staulul Turmei lui Hristos, în Biserica cea Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Cu dragoste frățească în Hristos,
Episcopul Longhin de Bănceni

Sursa: Sinodul tâlhăresc

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă

Vezi şi:

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

Cuvântarea PS Longhin de Bănceni la Simpozionul „Sfântul şi Marele Sinod” – mare pregătire fără rezultate

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

O a doua mănăstire din România se îngrădeşte de comuniunea cu ecumenismul începînd de astăzi, 1 august 2016, după ce o măsură similară a fost luată de Schitul Oituz din Arhiepiscopia Bacăului şi Romanului la 3 iulie 2016. Anunţul a fost făcut de către obştea Mănăstirii Lacul Frumos din judeţul Vâlcea, astfel că la sfintele slujbe nu va mai fi pomenit episcopul locului, ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, din următoarele motive:

Înaltpreasfinţia Voastră

În urma evenimentelor din ultima vreme din sânul Bisericii Ortodoxe, respectiv Sinodul din Creta, noi obştea Mănăstirii Lacul Frumos, com. Vlădeşti, Jud. Vâlcea vă facem cunoscute următoarele:

  1. Organizarea Sinodului, în multele sale aspecte, se abate de la tradiţia Sinoadelor ecumenice şi locale instaurând infailibilitatea papală în Biserica Ortodoxă;
  2. Documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” reprezintă cartea de identitate sau cartea de vizită a ereziei ecumeniste.

    IPS Varsanufie al Râmnicului
    IPS Varsanufie al Râmnicului
  3. Tot în acest document la punctul 22 se specifică faptul că „păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal” şi acest sistem este „cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice”. Însă cea mai mare autoritate în materie de dogme este conştiinţa trează a Bisericii. Pentru acest fapt în istorie sunt consemnate unele sinoade ca fiind dreptmăritoare, iar altele ca fiind tâlhăreşti;
  4. Prin documentul „Sfânta taină a cununiei şi impedimentele la aceasta” în cadrul capitolului II intitulat „Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei” se introduce posibilitatea aplicării iconomiei la căsătoriile dintre ortodocşi şi eterodocşi încălcând astfel Canonul 72 al Sinodului Quinisext care prevede că aceste căsătorii sunt interzise.
  5. La scrisoarea pe care v-am trimis-o în data de 20.07.2016 aţi evitat să ne comunicaţi poziţia oficială a Înaltpreasfinţiei Voastre referitoare la situaţia Sinodului din Creta.
  6. Până în prezent nu aţi arătat o poziţie de veto în privinţa Sinodului.

Pentru acestea, conform Canonului 15 al Sinodului I – II din Constantinopol (861) care face referire la încetarea pomenirii ierarhului, noi obştea Mănăstirii Lacul Frumos, decidem încetarea pomenirii în cadrul slujbelor a înaitpreasfinţiei Voastre.

Obştea Mănăstirii Lacul Frumos:

1) Stareţ ieromonah Grigorie

2) Monah Chiriac

3) Monah Atanasie

4) Fratele Valerică

În atenţia Înaltpreasfinţitului Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului                                                                   Data 01.08.2016

 

Sursa: Psaltirea

Vezi şi:

Întreruperea pomenirii ierarhului locului de către obştea Schitului Oituz

 

Mureşul Ortodox: „Nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin hotărârile din Creta”

Mîntuitorul Iisus Hristos cu sabia adevărului

În atenţia tuturor ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române care au participat la Sinodul din Creta

Mânați de cuvintele Sfântului Teodor Studitul care ne spune: „Căci porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinței. Așa încât, atunci când e vorba despre credință, nu trebuie a spune: <<Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Căpetenie? Nici aceasta. Ostaș? Dar unde? Agricultor? Nici măcar acest lucru. Sărac sunt, care se preocupă numai de hrana cea de fiecare zi. Niciun cuvânt și grijă nu am pentru chestiunea pusă în discuție>>. Vai! Pietrele strigă, și tu taci și ești fără de grijă? Firea cea nesimțitoare L-a ascultat pe Dumnezeu și tu te clatini?” am constatat cu durere în sufletele noastre că hotărârile Sinodului din Creta sunt străine de duhul patristic.

Și anume:

– Decretul pct. 22 din “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, desființând modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând prerogative papale anumitor Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop dreptul de vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu poate impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar propriei alegeri, altfel Patriarhii s-ar transforma în Papă care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici Sinodul fără popor, nici poporul fără Sinodul Ierarhilor nu poate să se considere pe el însuși Trup și Biserică a lui Hristos și să trăiască în adevăr viața și învățătura Bisericii.

– Cele 19 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul hotărârilor privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre Biserică și Confesiuni, introducându-se în același timp un termen nou, cel de “Biserici neortodoxe” în sensul întăririi Teoriei Ramurilor, iar noi știm că Sfinții Părinți pe toate celelalte confesiuni le-a numit dintotdeauna eretice sau chiar schismaticeSfântul Grigorie Palama ne pune în lumină această problemă ”Din Biserica lui Hristos fac parte toți cei care urmează adevărul, iar cei care nu urmează adevărul nu fac parte din Biserică. Acest lucru îi privește mai cu seamă pe cei care se înșeală pe ei înșiși, numindu-se pe sineși sau numindu-se unii pe alții păstori și sfințiți arhipăstori. Căci ni s-a predanisit că nu persoanelor dă importanță creștinismul, ci adevărului și rigorii credinței”. De asemenea cuvântul Sfântului Vasile cel Mare întărește prin conținutul Canonului I „Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala.” Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când rostim Crezul: „Și într-UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Iar Sfântul Simeon al Tesalonicului arată că cea care „învață drept cuvântul adevărului, întărește cuvintele cele apostolești și are sfințenia Duhului”, aceea este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească. Iar Sfântul Celestin spune că ar fi de dorit ca „după cum ființa Dumnezeirii este una, în același fel toți oamenii, de oriunde ar fi, să țină unicul Adevăr al dreptei credințe…”. Cuvintele Sfântului Teodor Studitul sunt grăitoare: „Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate [în Ea]. Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă e Evanghelia, zadarnice canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiuitor.”

De asemenea la acest sinod nu s-a luat în considerare afirmația Sfântului Iustin Popovici (+1979): “Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală).”

De ce Biserica Ortodoxă Română și-a retras propunerea (propunere autentic ortodoxă) către „Sfântul și Marele Sinod” anume să-i numească pe eretici ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”? Este întrebare la care Biserica Ortodoxă Română trebuie să răspundă.

Recunoscând altor confesiuni și comunități eretice ca fiind ”Biserici” ați încălcat dogma privind hotărârile stabilite de Sfinții Părinți la Sinoadele Ecumenice I și II în care se spune destul de clar că  Biserica este „UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

– La pct. 12 se afirmă că scopul comun al dialogurilor teologice este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează: „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să  săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșescă cele sfinte) să se caterisească.” Iar Canonul 10 al Sfinților Apostoli de asemenea precizează: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.”Destul de aprig, Avva Filothei Zervakos (1980) zice: „Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să se umilească, iar atunci îi vom accepta”.Grea alegere, ca și viața fără Hristos! Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de grăitoare:„Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”. Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun cu ereticii, despre care Sfințitul Valsamon, spune: „dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî”, cum de altfel și Sfântul Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate adunările nelegiuiților eretici”. Căci „pe latini nici îngerii nu îi pot schimba”, după cum a spus Sfântul Grigorie Palama (sec. al XIV-lea).

Cel de-al 5-lea document aprobat este cel intitulat: „Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta”. Articolul „Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată, dar poate fi oficiată, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.”  Oficierea căsătoriei este contrară sfintelor canoane și anume Canonul 72 Trulan (creştinii să nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini) ne precizează foarte clar: „Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu fe­meia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vre­unul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie, şi căsăto­ria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orân­duite de noi, să se afurisească.”

Sunt și exemple de Episcopi care s-au ridicat și au combătut acest Sinod din Creta.

Hotărârile luate la acest Sinod reprezintă o frământare a tuturor creştinilor, iar dacă nu vă deziceți de hotărârile pe care le-ați votat la Sinodul din Creta, trebuie să vă spunem cu demnitate și smerenie că „Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Faptele Apostolilor 5, 29) și mai mult decât atât, nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin aceste hotărâri. Nu din duh de răzvrătire vom face aceasta, ci alăturându-ne sfinților care s-au îngrădit de învățăturile eretice, convingând și pe alți creștini să urmeze exemplul.

13 iulie 2016

Nota redacţiei: Această scrisoare deschisă a fost trimisă ierarhilor din România, fiind scrisă de un grup din Mureş.

Sursa: Saccsiv

„Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară! Cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final” Pr. Ciprian Ioan Staicu

Marea apostazie din Creta și răspunsul Bisericii luptătoare

A trecut o lună de la marea apostazie a Sinodului tâlhăresc din Creta.
Am ținut să încep acest cuvânt cu această propoziție, cu care mă voi întâlni la Judecată, când mă voi afla în fața Celui trădat în iunie 2016 nu de un Iuda, ci de câteva zeci.
”  Am vrut să mărturisim Ortodoxia, am fost plini de curaj etc etc… iar în final am semnat.” Cam aceeași a fost atmosfera și la Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-1439). De fapt sunt dator să fiu mai explicit: părinții sinodali de atunci au fost amenințați, înfometați, ponegriți, cumpărați, șantajați etc, până când a mai rămas unul singur care nu a semnat trădarea. Și pe acesta îl chema Marcu. Era un biet episcop – în ordinea dipticelor ortodoxe – nu are un mare patriarh, nu era o personalitate iubită de cei lumești, dar era cel mai mare teolog al Ortodoxiei, om al harului și al smereniei cunoscătoare de adevărată teologie, care a demonstrat că papistașii au venit la acel Sinod inclusiv cu lucrări patristice false; era un om cu mintea lui Hristos, om cu COLOANĂ VERTEBRALĂ. Și el a făcut multe încercări de a mărturisi adevărul, de a sta împotriva minciunii, însă în final i-a rămas un singur lucru cu putință de făcut: PENTRU NIMIC ÎN LUME NU A SEMNAT ! Iar bietul papă a spus, la auzul veștii că episcopul Marcu nu a semnat: ”Atunci nu am făcut nimic !”
În Creta nu au semnat noii Marcu ai Ortodoxiei: Amfilohie, Irineu, Athanasie, Ierothei și ceilalți pe care îi știm și pe care îi vom afla. În rest, ”marii teologi, puternicii, întâi-stătătorii” asemenea lui Ana și Caiafa, cei TITRAȚI LA BURSA MASONICĂ C.E.B. (a Consiliului Mondial al Bisericilor, de fapt al ereziilor) au semnat, luându-și osândă. Și nu erau nici amenințați, nici înfometați, nici lipsiți de acoperiș deasupra capului, cum au fost sinodalii de la Florența, de acum 500 de ani. Nu, au stat la hotel de 5 stele o săptămână, au mâncat bine, s-au simțit excelent, ca cei care FAC ISTORIE și au fost ALEȘI să reprezinte Ortodoxia. Singurul neinvitat în Creta a fost DUHUL SFÂNT !
Să le dăm timp de pocăință… Așa se spune acum. Dar arhiereul jură la hirotonie că va apăra și mărturisi dreapta credință până la moarte. În acest domeniu nu există concediu, vacanță sau amânare, ci trebuie să spui lui Hristos tot timpul PREZENT, AL TĂU SUNT, DOAMNE !
De o lună trăiesc cu inima sfâșiată, nu pentru apostazia voită sau inconștientă lor, ci pentru poporul care este împins în prăpastie mai ceva decât porcii din turmele gadarenilor.
Oameni buni, începem să plătim păcatele noastre ale tuturor. Suntem un neam care ne-am ucis viitorul – cu puține excepții, în care viază Hristos – în ultimii 27 de ani, când pe cei mai buni dintre tinerii care astăzi ar fi fost stâlpii Ortodoxiei românești i-am aruncat la gunoiul istoriei prin avorturi.
Nu ne dă Dumnezeu ierarhi mărturisitori pentru că nu ne pasă nouă înșine de mântuirea și de viitorul acestui neam.
Asta a ajuns Biserica Română pentru unii: amenințare, șantaj, injurii, manipulări și alte asemenea. Este atâta ură și dezbinare, iar singurul care se bucură este satana.
Este vremea ca cei care simt și trăiesc ortodox să se unească. Are neamul acesta puterea necesară pentru a se întoarce cu pocăință la Dumnezeu. Ne tot agățăm de viața aceasta și de mirajul ei, uitând că Hristos ne-a promis ceea ce depășește orice putință de a exprima. Iar bucuria cu El va fi veșnică
Capul șarpelui s-a cuibărit în inima celui care a pus la cale toată această batjocură a Ortodoxiei făcută în Creta. Mult au răbdat ortodocșii faptele mârșave ale patriarhului Bartolomeu. Acum a venit vremea ca – înainte de condamnarea lui sinodală ca ereziarh ecumenist – căci va veni și ceasul acela, Hristos conduce istoria, nu trepădușii iadului – repet, a venit vremea să zdrobim capul șarpelui care acum o lună a încetat să mai sâsâie spre poporul ortodox și a început să muște din mădularele Trupului lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă.

Eu, un nimeni în ordinea acestei lumi, îți spun ție, trădătorule Bartolomeu – ANATEMA !papa si bartolomeu

Acum câteva zile s-a arătat Sfântul Paisie Aghioritul unui mare teolog grec și i-a spus că trebuie să ne unim cu toții, CU TOATE FORȚELE ÎMPOTRIVA ACESTUI SINOD DIN CRETA!sf-paisie-aghioritul-1-223x300

Forțele mele sunt mici, dar puterea Celui pe care Îl slujesc și care este Piatra cea din capul unghiului, este DUMNEZEIASCĂ și va nimici cu suflarea Duhului Sfânt toate acțiunile ecumeniștilor trădători.
Citeam în această seară un articol, ultimul apărut în ordine cronologică, al Biroului Mitropoliei de Pireu care se ocupă de combaterea ereziilor: De ce sărbătoresc atât de mult ereticii, mai ales papistașii, faptul că a avut loc Marele Sinod din Creta? Răspunsul autorului grec: ori au devenit papistașii ortodocși (ceea ce nu s-a petrecut), ori acest sinod nu a funcționat ortodox! El a fost, de fapt, o paradă a influenței și a puterii ereticilor asupra ortodocșilor și abolire a învățăturii despre Biserică a Sinoadelor Ecumenice.
Lupta de-abia a început și chiar dacă lucrătorii viei sunt puțini, biruința este și va fi a lui Hristos. Mulți români – mai ales mireni – așteaptă să vadă că în spatele sutanelor noastre de clerici avem nu inimi împietrite de dragostea acestei lumi sau paralizate de amenințările ierarhilor ecumeniști, ci inimi de mărturisitori. Nu pentru că am vrea noi să ne dăm mari, ci pentru că datoria noastră sfântă este a-L sluji pe Iisus Hristos, nu pe noii Lui răstignitori. Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară, căci astfel o vom transforma din Grădina Maicii Donmului, cum ne place să o numim, într-un Babilon lipsit de har.
Astăzi se vrea impunerea cu forța a tăcerii de mormânt, iar cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final, tocmai pentru a-și acoperi urmele fărădelegii lor. Să credem în ceea ce au crezut strămoșii noștri. România este atacată azi nu de strigătul care se aude în Occident: Mare este Allah, urmat de crime și de explozii, ci de șoapta șerpească: Ecumenismul este adevăr, urmat de amăgirea poporului ortodox.
Sfântul Pantelimon și Sfânta Paraschevi să ne dea curaj, respectiv să ne lumineze ochii duhovnicești, trezindu-ne la adevărata mărturisire a lui Hristos.
Doamne ajută !

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
Sf. Gheorghe, 28 iulie 2016

Sursa: Prietenii Sfântului Efrem cel Nou

Sf. Teodor Studitul: Păstrarea comuniunii cu ereticii, chiar şi din frică, nu are îndreptăţire!

Scrisoarea 91

Către fiul Taleleu

Bine ai făcut, fiule iubit, că mi-ai trimis scrisoarea. Ai arătat astfel credinţa şi dragostea ta. Dar pentru ce-mi aduci laude la care nu sunt deloc părtaş? Oare nu ştii tu că sunt păcătos şi neiscusit în cuvânt? Dar dragostea e prea şireată şi îi face pe cei ce iubesc să le atribuie altora ceea ce nu au. Aşadar, lăsând laudele la o parte, mai bine roagă-te, fiule, ca să mă întăresc întru Domnul şi să mă mântuiesc întru toate de cel viclean.

Neputinţa ta trupească rabd-o cu mulţumire faţă de Dumnezeu şi nu te amărî de cauzele ce ţi-au adus-o. Domnul ştie cum să-i rânduiască fiecăruia cele folositoare. De altfel, eu nu ştiu de ce ţi s-a întâmplat asta. Vorbirea de rău s-o dispreţuieşti, că se va sfârşi repede, iar dacă îţi va fi frică de ea, atunci va spori şi mai mult, de care lucru să te păzească ajutorul lui Dumnezeu! Deşi mare este strâmtorarea prigonitorilor, dar pentru ea ne aşteaptă răsplata cerească: „dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim” (Rom. 8:17). Căci acum nu e vreme de belşug, ci vreme de mucenicie.

Despre presbiterul care pare ortodox, dar mănâncă, precum ai spus, împreună cu un episcop neortodox. Dacă el va înceta asemenea petreceri şi va primi epitimia – oprirea din slujbă pentru un timp oarecare, ca să nu mai cadă într-un asemenea păcat – atunci se poate tămădui şi se poate întoarce la săvârşirea slujbelor. Dar dacă va fi nepăsător, atunci nici bogăţia nu-i poate sluji omului spre răscumpărare. Alături de aducerea darurilor, trebuie evitată şi împărtăşirea eretică şi alte lucruri păcătoase, ca să nu dăm binele, primind în schimb răul, ca să nu dăm lumină, primind întuneric.

Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are împărtăşire cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş. De ce zic de împărtăşire? Oricine are părtăşie cu ereticii în mâncare, în băutură, în prietenie, acela se face vinovat. Acestea sunt cuvintele lui Gură de Aur şi ale tuturor sfinţilor. Cum poate fi asta o lucrare împotriva voii şi nu de bună voie, ca omul să pară ortodox, dar între timp să aibă părtăşie cu erezia? Împotriva voii ea poate fi atunci când cineva deschide cu de-a sila gura ortodoxului şi îi dă împărtăşania eretică, precum făceau vechii eretici şi, după cum am aflat, o fac şi actualii luptători cu Hristos.

Să intri singur în comuniune cu ereticii este o lucrare de bună voie, iar dacă cineva a făcut-o din frică – asta fiind întrebarea ta – chiar şi atunci el nu are îndreptăţire. Căci spus este: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Mt. 10:28), ci temeţi-vă de Dumnezeu, Care poate şi trupul şi sufletul să le arunce în gheena focului veşnic. Aţi auzit? Cu adevărat întreaga lume nu este vrednică de un suflet care se păzeşte şi de împărtăşirea eretică şi de toată răutatea. Iar cei ce se fac părtaşi la una şi la cealaltă sunt de-o potrivă cu iarba, lemnul şi paiele ce vor fi arse de încercarea focului Judecăţii, iar pe cei vinovaţi de aceasta îi va lăsa arzând, iar nu curăţindu-se, în veac.

anul 816 d.Hr.

Sursa: Paterika

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă

Celor ce spun că pomenirea ecumeniştilor se poate face din iconomie: mărturia Părinţilor Aghioriţi din sec. XIII

Fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-74)

[…] Dar ce este în comun între comuniune şi pomenirea numelui? Foarte multe, după cum vom arăta […]

Sfinte stăpâne, ascultă mărturia cuvintelor Atotsfântului Duh, din care nici un corn de literă nu poate să cadă (Lc. 16:17). Marele apostol al Domnului şi evanghelist Ioan Teologul spune: Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele (II In. 10-11). Dar dacă ni se interzice măcar să-l salutăm în cale, dacă se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în biserica lui Dumnezeu, în însuşi altarul, la tainica şi înfricoşata cină a Fiului lui Dumnezeu, care Se aduce în jertfă nesângeroasă? Întâi ca Dumnezeu, apoi ca miel neprihănit, pentru a ne împăca cu Tatăl şi cu Sine şi a curăţi păcatele noastre cu sângele Său, ca unul fără de păcat.

Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a sfinţilor, şi prin asta se va face [acel om] vrăjmaş al lui Dumnezeu? Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele taine dumnezeieşti. Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox? [1] Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte? Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită. Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”. Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie presbiterului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”. Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?

Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioşi să nu fie părtaşi la iertarea păcatelor şi la înfiere? Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primeşte pe eretic se supune aceleaşi osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.

Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericeşti, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.

Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept? Aceasta e o desăvârşită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă. Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviinţă”. Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieştile biserici, vai! Oare cei călăuziţi de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.

Şi după care rânduieli bisericeşti va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieştile canoane ale sfintelor soboare, neavând nici urmă sau pomină de viaţă duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli. Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocşii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.

Şi mai presus de toate Dumnezeu ne-a poruncit, spunând: Scoateţi afară dintre voi pe cel rău (Deut. 13:5, I Cor. 5:18). Şi în multe alte locuri, precum acesta din Noul Testament: „de te sminteşte ochiul tău, scoate-l” (Mc. 9:47) şi altele despre mădularele ce smintesc la cine se referă, dacă nu la aceştia? Şi marele Pavel, prin Însuşi Domnul ce grăia întru dânsul (II Cor. 13:3), spune limpede unele ca acestea: de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3:10-11). Şi iarăşi îndeamnă să ne ferim de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi (II Tes. 3:6). Şi în alte locuri ne porunceşte cu unii ca aceştia nici măcar să nu şedem la masă (I Cor. 5:11, II Tes. 3:14). Asemenea şi marele părinte al nostru de Dumnezeu purtător Ignatie, ferindu-ne de dobitoacele cele cu chip de om – ereticii, ne porunceşte nu numai să nu îi primim, ci după putinţă nici să nu ne întâlnim cu ei. Iar pe cei cu care nu ni se îngăduie nici să şedem la masă, nici să îi salutăm nu ni se îngăduie din cauza necomuniunii desăvârşite şi cu care, după putinţă, trebuie să evităm chiar a ne întâlni, cum să îi recunoaştem pe unii ca aceştia drept întâistătători şi judecători ai bisericilor ortodoxe şi cum să pronunţăm pomenirea lor ca ortodocşi în biserică şi la însăşi cina cea de taină, aşa încât să o lăsăm pe ea să ne sfinţească neprihănit?

[1] E vorba de patriarhul uniat Ioan XI Vekkos (1275-1282)

sursa: ortho-hetero.ru

Actual: Scrisoarea Sf. Ier. Filaret de New-York despre Marele Sinod adresată patriarhului Athenagoras

Rândurile de mai jos reprezintă scrisoarea Sfântului Ierarh Filaret de New-York, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (1964-1985), ce a fost adresată în anul 1969 Patriarhului Ecumenic Athenagoras (1948-1972). Scrisoarea este deosebit de actuală astăzi nu doar datorită faptului că este adresată unuia din cei mai mari promotori ai ecumensimului, dar şi pentru că abordează subiectul Marelui Sinod, asupra organizării căruia a insistat patriarhul Athenagoras şi care urmează, iată, să aibă loc peste mai puţin de o lună, la 47 de ani după ce a fost scrisă această scrisoare.

Sanctităţii Sale Preafericitului Athenagoras I, Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic

Preafericite,

În luminatele zile de Paşti, când Sfânta noastră Biserică prăznuieşte Praznicul Praznicelor și Sărbătoarea Sărbătorilor, toţi Întâistătătorii Sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu vestesc în pastoralele lor pascale bucuria Învierii lui Hristos. Nu aţi ezitat să o faceţi nici Sanctitatea Voastră.

Însă bucuria Învierii vestită de Sanctitatea Voastră se întunecă pentru râvnitorii Ortodoxiei de o altă veste pe care aţi binevoit să o aduceţi Lumii Ortodoxe în aceeaşi epistolă ca pe „încă o bucurie”. Dvs. anunţaţi că aţi decis să purcedeţi la convocarea unui Mare Sinod „cu scopul de înnoire a Bisericii şi de stabilire a unităţii tuturor Bisericilor Creştine”.

Intenţia Scaunului Ecumenic de a convoca un Mare Sinod alcătuit din reprezentanţii tuturor Bisericilor Ortodoxe ar putea, în anumite condiţii, să fie un eveniment cu adevărat îmbucurător. Dar nu orice convocare de Sinod ne provoacă bucurie şi nu orice Mare Sinod, oricât de mulţi reprezentanţi ai Bisericilor autocefale ar fi luat parte la el, s-a învrednicit de recunoaşterea Bisericii ca exprimând adevăratul ei glas, care este credincios predaniei apostolice şi a Sfinţilor Părinţi. Pentru asta orice Sinod trebuie să fie în conglăsuire deplină cu toate Sinoadele Ecumenice ce au avut loc înainte. S-ar părea că reprezentarea Bisericilor a fost destul de deplină la Sinodul din Efes condus de Dioscor, însă el a intrat în istoria Bisericii sub denumirea tristă de „sinod tâlhăresc”.

Harul Sfântului Duh luminează Sinodul şi face din glasul său glas al Bisericii Ortodoxe Soborniceşti atunci când el este convocat pentru ca, în conglăsuire cu vechea predanie, să osândească şi să înlăture inovaţia exprimată în forma unei învăţături samavolnice, care este rod al mândriei omeneşti, al slugărniciei în faţa puternicilor lumii acesteia şi al adaptării Bisericii la o rătăcire ce capătă o răspândire largă.

Între altele în mesajul Sanctităţii Voastre nu se aude grija pentru întărirea şi vestirea adevărului Ortodoxiei Sfinţilor Părinţi în faţa rătăcirilor nou-apărute, ci dimpotrivă, introducerea a ceva nou, ceva ce Dvs. numiţi „înnoire a Bisericii”. Sanctitatea Voastră vorbiţi în aşa o formă despre „stabilirea unităţii tuturor Bisericilor Creştine”, de parcă nu observaţi că ele toate se deosebesc mult atât de Biserica Ortodoxă, cât şi chiar una de alta. În acest fel Dvs. puneţi drept scop al viitorului Sinod unirea adevărului cu rătăcirea, ceea ce acum se obişnuieşte a fi numit „ecumenism”. În acelaşi timp Sf. Biserică ne învaţă că unitatea cu ea a celor de alt cuget în privinţa dogmelor se făureşte în nici un alt fel decât „când venind la credinţă Biserica cea adevărată au considerat-o a lor proprie şi într-însa crezând în Hristos, au primit Sfintele Taine ale Treimii, despre care este învederat că toate sunt adevărate şi sfinte şi dumnezeieşti, şi întru acestea este toată nădejdea sufletului, şi cu toate că mai ales îndrăzneala precedentă a ereticilor se obrăzniceşte a predanisi unele lucruri potrivnice sub numele adevărului” (Canonul 57 al Sinodului din Cartagina).

Noi deja ne-am văzut nevoiţi în anul 1965 să înălţăm glasul nostru împotriva păşirii Sanctităţii Voastre pe calea unei rătăciri răspândite astăzi pe larg, numită ecumenism, care atât de mult a devenit la modă, încât proclamarea sa înseamnă urmare a căii celei largi „a lumii acesteia” despre care ne-a prevenit Mântuitorul (Mt. 7:13-14).

Atât în această pastorală pascală a Sanctităţii Voastre, precum şi în alte declaraţii ale Dvs., noi auzim cu amărăciune acelaşi glas ce îndeamnă să mergem nu pe calea cea îngustă a mântuirii întru mărturisirea unicului adevăr, ci pe calea cea largă a unirii cu cei ce mărturisesc felurite rătăciri şi erezii, despre care Apostolul Petru a spus că „calea adevărului va fi hulită” (2 Petru 2:1-2). Nu asta ne învaţă Sf. Biserică prin pildele unor sfinţi ca Maxim Mărturisitorul sau Marcu al Efesului, care au apărat curăţia Ortodoxiei de orice compromis în domeniul dogmelor.

Suntem cu toţii martorii acelor tulburări, acelei slăbiri interne şi creşterii noilor rătăciri pe care le-a adus în Biserica Romano-Catolica recentul lor Conciliu Vatican II, ce avea aproximativ aceleaşi scopuri pe care Sanctitatea Voastră le puneţi în faţa viitorului Mare Sinod. Fără să se îndrepte înapoi spre Ortodoxie, ci dorind o „înnoire” de dragul adaptării la societatea contemporană cu tot cu ispitele şi smintelile sale, Biserica Romană a introdus aceste ispite în propria sa viaţă, care capătă tot mai mult un caracter de anarhie. Să ne păzească Domnul de introducerea unei asemenea sminteli în viaţa lumii ortodoxe.

Nouă, fiilor Bisericii Ruse, ea ne este bine întipărită în memorie prin bine cunoscuta experienţă a aşa zisului „renovaţionism” sau „Bisericii Vii”. În Rusia de după revoluţie ea s-a arătat ca o periculoasă schismă şi erezie, având protectoratul puterii Sovietice ateiste duşmănoase faţă de Biserică şi faţă de orice religie în general, asta în numele adaptării sale la comunism pentru a servi scopurile politico-economice ale acestei puteri, neglijând total învăţătura ortodoxă şi sfintele canoane. Slavă lui Dumnezeu, conştiinţa bisericească a poporului credincios rus a respins această sminteală a modernismului spurcat.

Noi am vrea să credem că reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe, cunoscând această tristă experienţă istorică a Bisericii Ruse şi văzând evenimentele actuale din Biserica Romană, se vor feri să păşească pe această cale pierzătoare, de aceea, până vor fi luate deciziile Consultării Presinodale convocate de Sanctitatea Voastră, noi nu vom mai reveni asupra îngrijorărilor serioase ce ating această problemă în pastorala Sanctităţii Voastre.

Însă noi considerăm drept datorie a noastră să înştiinţăm de pe acum Sanctitatea Voastră şi pe cei ce se vor aduna sub cârmuirea Dvs., că oricât de mare ar fi numărul de participanţi la Marele Sinod pe care îl convocaţi Dvs., el nu poate avea autoritate ortodoxă universală, căci acolo nu va fi auzit adevăratul glas al celei mai mari Biserici după numărul de credincioşi, al Bisericii Ortodoxe Ruse muceniceşti.

Bineînţeles că atât la Comisia Presinodală, cât şi la Sinodul propriu-zis veţi avea ierarhi cu titlu de eparhii ruseşti, care să pretindă că ei reprezintă Biserica Rusă. Dar de fapt ei nu pot fi recunoscuţi ca având acest drept şi această putere.

Istoria Bisericii Creştine nu cunoaşte un alt exemplu de o asemenea subjugare lăuntrică a Bisericii faţă de duşmanii ei precum înfăţişează lumii de astăzi Patriarhia Moscovei. Fără să se limiteze la îngăduinţa tacită a persecuţiei religiei, ceea ce încă poate fi înţeles, ea s-a pus pe sine în slujba minciunii ateştilor, lăudându-i pe prigonitorii Credinţei ca pe unii ce, chipurile, i-au dăruit libertatea, pe chinuitorii poporului ca pe binefăcători ai săi, pe cei ce agită conflictele şi tulburările mondiale ca pe făcători de pace. Înşişi comuniştii au dat pe faţă nenumăratele fărădelegi ale lui Stalin ca pe ale unui criminal fără de egal în istoria lumii, iar întretimp Patriarhia Moscovei îl proslăvea ca pe cel mai vrednic şi virtuos stăpânitor dat de Dumnezeu.

Întreaga lume ştie că, dorind a fi primită în Consiliul Mondial al Bisericilor, Patriarhia Moscovei a declarat că are 20.000 de biserici. Dar nu e secret pentru nimeni că din acest număr abia o treime au rămas deschise, iar în timp ce puterea Sovietică închidea bisericile, reprezentanţii Patriarhiei declarau de multe ori că informaţiile despre închiderea lor sunt născocite de duşmanii Sovietelor.

Adevărul despre situaţia tristă a Bisericii în URSS acum este pe larg cunoscut din feluritele petiţii ce au ajuns în Apus, din Scrisoarea deschisă a doi preoţi Moscoviţi, precum şi din alte documente, a căror autenticitate este adeverită de reacţia ierarhilor moscoviţi la acestea. Din toate acestea se vădeşte că stăpânirea ateiştilor a făcut, prin episcopii săi ascultători, o selecţie artificială a ierarhiei, care astăzi nu numai că trece sub tăcere fărădelegile stăpânirii lumeşti, ci şi colaborează frecvent şi activ cu aceasta.

Recent au devenit cunoscute scrisorile fostului Arhiepiscop Ermoghen de Kaluga, care îi declară direct Patriarhului Alexie că motivul real al îndepărtării sale de la catedră nu a fost vreo nelegiuire de-a sa, nu incapacitatea de administrare şi nici vreo încălcare canonică, ci cerinţa Preşedintelui Sovietului pe problemele Religie de pe lângă Sovietul Miniştrilor URSS, Kuroedov. Arhiepiscopul explică şi cauza unei asemenea cerinţe: „Prima cauză a agravării a fost refuzul meu de a-l ajuta pe Împuternicitul Voronicev de a închide biserica din satul Lunaciar de sub Taşkent”. El lămureşte că după permutarea sa în altă eparhie au apărut dificultăţi în relaţiile cu Împuternicitul Guvernului, dat fiind că cel din urmă vroia de sine stătător să numească unii preoţi şi să-i oprească din slujire pe alţii, cerându-i Arhiepiscopului să semneze astfel de decizii ca şi cum ar fi luate de el însuşi.

Subjugarea ierarhiei Moscovite se vede deosebit de clar din următorul caz, relatat în aceeaşi scrisoare a Arhiepiscopului Ermoghen către Patriarhul Alexie din 20 februarie 1968. Dumnealui expune sfatul pe care l-a primit de la răposatul membru permanent al Sinodului, mitropolitul Pitirim de Krutiţi: „Spre evitarea oricăror dificultăţi procedaţi astfel: când va veni în audienţă la Dvs. un preot sau un membru de consiliu parohial cu vreo chestiune bisericească, ascultaţi-l, după care îndreptaţi-l la împuternicit pentru ca, mergând la acela, să vină iarăşi la Dvs. Când va reveni şi veţi fi înştiinţat despre asta, sunaţi-l pe împuternicit şi întrebaţi-l ce i-a spus vizitatorului Dvs. Şi exact ceea ce i-a spus împuternicitul, spuneţi-i şi Dvs.”. În acest fel cel mai vechi Mitropolit, în afară de Patriarh, îi indica episcopului unei eparhii că, în administrare bisericească pentru preoţii şi turma sa, acesta trebuie să fie purtător de cuvânt al indicaţiilor ateistului, al reprezentantului acelei puteri comuniste, care îşi propune drept unul din scopuri distrugerea completă a religiei.

Şi dacă Arhiepiscopul Ermoghen a refuzat să se pună în situaţia unui executant orb al poruncilor duşmanului Bisericii şi a fost lipsit de catedră pentru asta, atunci patriarhul Moscovei şi colaboratorii săi, dimpotrivă, s-au lăsat demult şi pe deplin în stăpânirea comuniştilor, înfăptuind orice dorinţă şi poruncă a lor. Poate că la început cineva dintre ei chiar a vrut să-I slujească doar lui Dumnezeu, dar apoi acela trebuia fie să sufere prigoană, fie se obliga să-i slujească totodată şi lui Veliar, făcând asta în ciuda avertismentului Apostolului Pavel (II Cor. 6:14). În curând ei trebuiau să vadă că, după cuvântul Mântuitorului „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui” (Mt. 6:24).

Dar fiii Diavolului nu îi rabdă pe cei ce Îl aleg pe Dumnezeu şi, în acest fel, ierarhii conducători ai Patriarhiei Moscovei, de dragul auto-conservării, vrând-nevrând au devenit în primul rând ascultători acestora şi nu lui Dumnezeu.

Din acest motiv glasul lor la Sinod nu va fi glasul liber al Bisericii, ci de multe ori se va dovedi a fi glasul duşmanilor ei, sub a căror stăpânire se află aceştia. Cu toate că în spatele acestui glas se va afla prestigiul exterior al Bisericii Ruse pentru cei ce nu cunosc sau nu vor să cunoască adevărata stare a ei, noi, ca unii ce cunoaştem adevărata stare a lucrurilor, nu putem să acordăm însemnătate canonică sau morală nici unei hotărâri luate cu participarea ierarhiei subjugate de ateişti.

Considerăm drept obligaţie să înştiinţăm Sanctitatea Voastră despre cele de mai sus, rămânând slugă smerită a Sanctităţii Voastre.

Mitropolit Filaret, 1969

Sursa: romanitas.ru