BORu din Diaspora (Patriahia Moscovei) critică documentele pregătitoare pentru Marele Sinod

„Cercetând documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” noi nu putem să trecem cu vederea o incoerenţă vizibilă, atât din punct de vedere terminologic, cât şi conceptual, ci cu o mare tristeţe remarcăm inconsistenţa acestui document din punct de vedere al mărturisirii adevăratei ecleziologii ortodoxe în măsura necesară pentru proclamarea Adevărului lui Hristos într-o lume dezbinată” – se afirmă în „Adresarea Sinodului Arhieresc al BORu din Diaspora către cler şi turmă”.

În continuare în adresare se afirmă că acest document este „cel mai controversat din toate documentele pregătitoare, iar pentru a căpăta o formă acceptabilă el trebuie prelucrat şi corectat esenţial la sesiunile Marelui Sinod […] Nouă cu adevărat ni se cuvine anume acum, folosindu-ne de situaţia în care se elaborează un document sinodal, să declarăm că astăzi adevărata lipsă de unitate între creştini este pierderea unităţii neortodocşilor cu biserica Ortodoxă; iar calea spre tămăduire, pe care o poate oferi omenirii adevărata unitate, este pocăinţa pentru schisme şi erezii şi întoarcerea în Biserica cea Una, unitatea căreia nu a fost pierdută niciodată”.

În adresare se critică şi alte proiecte de documente, precum şi însăşi structura şi modul de organizare şi de luare a deciziilor, menţionându-se în special: „Consultarea pan-ortodoxă planificată pentru acest an nu va fi, în esenţa sa, un Sinod”.

Amintim că BORu din Diaspora a fost una din cele mai aprige luptătoare împotriva ecumenismului în sec. XX, iar în 1983 sinodul condus pe atunci de Sf. Filaret de New-York a pronunţat anatema asupra acestei erezii şi a celor ce cu bună ştiinţă se află în comuniune cu ecumeniştii [1]. În anul 2007, în ciuda multor controverse, o mare parte a BORu din Diaspora s-a unit cu Patriarhia Moscovei, cu care a întrerupt comuniunea în anul 1927, ca urmare a declaraţiei de susţinere a regimului sovietic emisă de viitorul patriarh Serghie (Stragorodski).

[1] „Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!”

Vai vouă, ecumeniştilor făţarnici!

de Hristu K. Livanos

Ceea ce a mustrat mai mult și a înfierat cu tărie Hristos în vremea lucrării Sale pământești a fost fățărnicia. Și pe bună dreptate, pentru că fățărnicia, după Sfântul Grigorie Teologul, este atât de vicleană și primejdioasă în societate, precum stânca din mare în care se izbește corabia și se scufundă. Fățărnicia, după Sfântul Grigorie, este rodul invidiei. Astfel, fățarnicii, „atunci când au mânia în adânc și își arată dragostea răspândită la suprafață, așa cum stâncile sunt acoperite de apă, o vătămare neașteptată pricinuiesc celor care nu se păzesc”.[1]

Fățărnicia este un mare rău pentru om, dar acest rău devine și mai mare atunci când omul este religios, este om al Bisericii, și mai ales cleric. Așa erau cărturarii și fariseii din vremea lui Hristos, oameni invidioși și răutăcioși, care se străduiau să pară buni și sfinți în ochii oamenilor, dar în realitate erau morminte văruite, așa cum i-a numit Hristos, plini „de oasele morților și de toată necurăția”[2].

Fiecare epocă are fariseii ei, dintre care mulți, așa cum am spus, se află în sânul Bisericii și sunt teologi, propovăduitori ai Evangheliei, preoți și episcopi care țin în mâinile lor Sfântul Potir. Da, din nefericire, există și episcopi. Dar să nu ne smintim. Între cei Doisprezece Apostoli nu a fost și un fățarnic și trădător al apostoliei lui și, prin aceasta, chiar și al Învățătorului său? Ce lucru mai firesc este ca printre miile de clerici ai fiecărei epoci să se găsească și mulți urmași ai nevrednicului ucenic și apostol?

Caracteristicile episcopului fățarnic

          Cu cât este mai mare vrednicia episcopului fățarnic, cu atât mai mare este și răul pe care fățărnicia sa îl pricinuiește Bisericii. Treapta cea mai înaltă a preoției este cea a episcopului. Și cel mai mare rău în cadrul Bisericii și, în general, în societate îl pricinuiește episcopul fățarnic. Episcopi fățarnici au existat întotdeauna, chiar și în epoca marilor Părinți ai Bisericii, secolul IV, care este considerat „veacul de aur” al Creștinismului. Atât de mare era fățărnicia episcopilor în acea vreme, încât s-a îndeletnicit cu descrierea ei și Sfântul Grigorie Teologul, scriind o poezie specială despre ea.

O redăm aici spre folosul cititorilor.

„Există, da, și unii mai vrednici de milă, nenorociți, de care ne depărtăm,

care-și schimbă ideile după împrejurările vieții și după legile vremurilor;

care se clatină în credință și nu cinstesc cele ale lui Dumnezeu.

Nestatornici în cuvânt, care dau înapoi, sau ramuri care se rup;

lingușitori ai femeilor, otrăvuri plăcute pentru leii neputincioși,

iar pentru cei puternici, câini care ling.

Vânători isteți ai tuturor meselor bogate,

care bat adeseori la ușile celor puternici, iar nu la ale celor înțelepți.

Cinstesc ceea ce mulțumește pe alții, iar nu ceea ce le este de folos,

ca să-i facă răi și pe cei de aproape ai lor.”[3]

 

Câtă asemănare cu vremea noastră! Pentru că și în vremurile noastre există episcopi fățarnici. Pe cei mai mulți îi găsim în cetele ecumeniștilor. Căci acolo unde se află ecumenist, există și fățărnicie, iar unde se află fățărnicie, acolo este, după toată probabilitatea, și ecumenistul.

Fățărnicia ecumeniștilor este atât de mare și pricinuiește o atât de mare vătămare Bisericii, încât dacă ar fi venit iarăși Hristos ca să propovăduiască pe pământ, ar fi mustrat-o și ar fi condamnat-o mai cu tărie, decât pe cea a cărturarilor și fariseilor. Și iată ce ar fi spus:

Hristos către ecumeniști

          Vai vouă, ecumeniști fățarnici, căci construiți în orașe biserici mărețe, însă prin smintelile voastre distrugeți credința din inimile credincioșilor!

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, căci îi prăznuiți pe Sfinți în sărbătorile voastre, însă îi necinstiți prin faptele voastre!

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, căci vorbiți despre dragoste și unire cu ereticii, însă pe ortodocși îi urâți și îi prigoniți!

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, care vorbiți peste tot, zi și noapte, despre dragoste, care ridicați în slăvi dragostea Tatălui Meu, însă lepădați dreptatea și judecata Lui; care ați șters cuvintele: păcat, urgie a lui Dumnezeu, iad și pocăință din vocabularul vostru, ca să placeți oamenilor!

Povățuitori orbi, care umblați în întunericul ecumenismului și considerați că lumea este lumină, care vă numiți pe voi înșivă teologi, însă lepădați teologia ortodoxă.

Slugi viclene și nevrednice! Nu știați că „sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici nu a făcut voia lui, va fi bătută mai mult”[4]?

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, care desființați Canoanele Bisericii și vă rugați cu ereticii împotriva legii lui Dumnezeu.

Nebuni și orbi! Nu vedeți că cu cât vă rugați mai mult cu ei, cu atât mai mult se depărtează de adevărul Meu?

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că pretindeți ascultare oarbă de la poporul Meu pentru împlinirea poruncilor voastre nedrepte și potrivnice lui Dumnezeu, iar voi dați cu copita ca măgarii la voia Tatălui Meu.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că părăsiți oile Mele și îi îmbrățișați pe lupi.

Păstori necredincioși și năimiți, care stricați via Mea și întinați partea Mea cu întinăciunea ecumenistă, care dați partea Mea cea dorită în pustiul neumblat al panreligiei antihristului. Cum veți scăpa de Judecata ce va să fie?

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că ați numit ereziile Biserici, făcându-le asemenea cu Sfânta și neprihănita Mea Biserică, pe care am câștigat-o cu Sângele Meu.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că organizați conferințe împotriva sectelor și ereziilor noi, dar conlucrați în chip minunat cu cu cele vechi, condamnate de Sfinții Părinți.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că închideți oamenilor Împărăția Cerurilor; voi nu intrați, dar nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați. Îi înșelați pe eterodocși cu înșelare jalnică numind Biserici adunările lor satanice și asigurându-i că sunt botezați și merg pe calea cea bună și sigură.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că pregătiți Sinod sfânt și mare, nu ca să dați, așa cum spuneți, mărturia ortodoxă în lume, ci ca să desființați poruncile Mele.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că vă îngrijiți și vă preocupați de mediul înconjurător (natural), în loc de cel duhovnicesc, adică de pădurile pământului, care sunt mistuite de foc din pricina fărădelegilor ce se săvârșesc pe el (pământ), iar nu de sufletele oamenilor, care trebuie să moștenească Împărăția Cerurilor; de dobitoace, de zburătoare și de cele dispărute, mai degrabă decât de embrioanele umane ucise în chip înfricoșător prin  avorturi. Câini fără de glas, care nu latră, adormiți în paturi, cărora le place să trândăvească, încăpățânându-se să nu mustre genocidul acesta.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, care vă fățărniciți că sprijiniți drepturile omului în parlamentele statelor, însă îi afurisiți fără justificare pe cei care vă mustră fărădelegile voastre.

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că îl afurisiți pe robul Meu, apărătorul Numelui Meu, judecându-l fără drept de a se apăra. Căci ați spus în sinea voastră: De partea noastră este puterea legii dreptății. Veniți să-l afurisim pe acesta, pentru că nu ne este folositor și se împotrivește lucrurilor noastre și ne impută nouă încălcările legii; greu ne este chiar și a-l vedea.

Nedrepților și nelegiuiților! Nu știați că blestemul aruncat pe nedrept și care nu află loc, se întoarce la cel care l-a aruncat?

Vai vouă, ecumeniști fățarnici, că dăruiți oamenilor Coranul în loc de Evanghelia Mea, și îl mai numiți și sfânt. Dacă credeți că Coranul este sfânt, atunci vă lepădați de Mine și de Evanghelia Mea. Iar dacă nu credeți că este rătăcire și minciună, dar îl numiți sfânt ca să placeți celor de alte credințe și celor care primesc darul fățărniciei voastre, vă amăgiți și dragoste nu aveți întru voi.

* * *

S-au pocăit cărturarii și fariseii după acele înfricoșate «Vai» -uri pe care le-a rostit Hristos împotriva lor? Din păcate, nu. În loc să se pocăiască, „s-au sfătuit ca să-L prindă pe Iisus, cu vicleșug, și să-L ucidă”[5]. Se vor pocăi ecumeniștii în urma mustrării făcută împotriva lor? Dacă l-am fi întrebat pe Sfântul Vasile cel Mare, ne-ar fi răspuns: „Nici etiopeanul nu-și schimbă pielea, nici leopardul culorile sale, nici cel întărit în dogme strâmbe nu este cu putință să se întoarcă de la răul ereziei”[6].

Suntem îndreptățiți ca noi, astăzi, să fim mai optimiști decât luminătorul cel mare care luminează din Cer, Vasilie din Cezareea, când aceea, pe care sunt chemați ecumeniștii să 0 renege, este nu o erezie, ci panerezie?

Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Sursa: Orthodoxos Typos, 14 Mai 2010 via Mărturie Athonită


[1] Despre invidie, PSB 6, 154. PG 31, 385 B.

[2] Matei 23, 27.

[3] Sfântul Grigorie Teologul, Poezia 12, La sine și despre episcopi, EPE 10, 190, BEPES 62, 97, PG 37, 1190-1191.

[4] Luca 12, 47.

[5] Matei 26, 4.

[6] Epistola 120, Lui Teodot, episcopul Nicopolei, EPE 2, 132 PG 32, 564 B.

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

La 20 iunie 2015, Patriarhul legitim al Ierusalimului, Irineu I, fiind în stare de arest în Ierusalim s-a adresat către „toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale” cu o Epistolă prin care a condamnat ecumenismul ca erezie, iar Sinodul Pan-ortodox planificat pentru anul 2016 l-a declarat „lipsit de har şi scârbos în faţa lui Dumnezeu”.

După cum e menţionat în Epistola Patriarhului legitim al Ierusalimului, Irineu, „Ecumenismul este un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie. E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni.”

În mesajul său Patriarhul Irineu îndeamnă: „Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”.

Redacţia noastră publică întregul mesaj al Epistolei Patriarhului Irineu în română şi în greacă:

„Smerenia Noastră se adresează turmei Noastre şi către toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale, către fraţii noştri – întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, către fraţii noştri întru Hristos – părinţii Sfântului Mormânt.

Având în vedere faptul că răsturnarea şi îndepărtarea Noastră silnică de la conducerea Patriarhiei Ierusalimului ce a avut loc în anul 2005 este necanonică şi nelegitimă, Noi declarăm că suntem unicul adevărat şi legitim Patriarh al Ierusalimului.

În legătură cu faptul că sîntem acuzaţi de erezie, ecumenism, schismă, considerăm necesar a atrage atenţia asupra unui fapt binecunoscut în Biserică: cuviosul Agaton a acceptat liniştit toate jignirile, însă când a fost numit „eretic”, el s-a împotrivit spunând: „acele jigniri eu le-am acceptat pentru că ele sînt folositoare sufletului meu, iar pe aceasta nu o primesc, pentru că a fi eretic înseamnă a fi despărţit de Dumnezeu”.

Astfel procedau Sfinţii noştri Părinţi, astfel ne învaţă să procedăm Mama noastră Biserica.

De aceea, considerăm că este de datoria noastră să declarăm următoarele:

  1. Smerenia Noastră niciodată nu am fost şi nu sînt eretic şi ecumenist. Ecumenismul e un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie.

E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni. Aici nici nu se pune în discuţie problema pocăinţei, dar ei toţi se consideră egali în cinste în faţa lui Dumnezeu. Unde poate fi adevăr în această adunătură scârboasă? Poate oare pe un arbore să crească şi fructe comestibile şi fructe otrăvitoare? Fructe dulci şi fructe amare? Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul.

  1. Smerenia Noastră nu am introdus din nou Patriarhia Ierusalimului în Consiliul Mondial al Bisericilor, care este o gloată ecumenistă.

Sînt total de acord, am susţinut şi susţin în orice mod posibil decizia veşnic-pomenitului Patriarh al Ierusalimului Diodor, care în anul 1979 a scos Patriarhia Ierusalimului din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Teoria ramurilor, răspândită şi recunoscută în Consiliul Mondial al Bisericilor, este lipsită de temei, odată ce comunităţile care s-au despărţit de Biserică nu sînt ramuri vii, ci ramuri rupte şi uscate. „De nu rămâne cineva întru Mine, se scoate afară ca viţa şi se usucă şi o adună pre ea şi în foc o aruncă şi arde” (Ioan 15,6).

  1. Cu referire la Soborul Panortodox preconizat a se desfăşura în anul 2016.

Preasfinţia sa, Patriarhul Constantinopolului, pregăteşte împreună cu Bisericile Locale Sinodul Pan-ortodox, cică pentru a soluţiona problemele nerezolvate cu care se confruntă Biserica Ortodoxă.

Dar, în primul rând, majoritatea întrebărilor de pe ordinea de zi a Sinodului Pan-ortodox deja au fost rezolvate în cadrul Bisericii Ortodoxe: ecumenismul, relaţiile cu cei de altă credinţă, postul, calendarul, botezul ortodox, căsătoria ş.a.m.d. De aceea, este un mare pericol ca la acest Sobor să aibă loc revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe.

Iar, în al doilea rând, Preafericitul Patriarh al Constantinopolului şi întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe ignoră în totalitate faptul comiterii în anul 2005 a Infracţiunii Universale în privinţa Noastră. Ori ei şi-au împăcat conştiinţa crezând că eu din proprie voinţă m-am „zăvorât”, cerşind şi implorând locul pe tron?

Însuşi Patriarhul Constantinopolului, „stând în locul cel sfânt” a stârnit Schisma în Sfântul Sion, în sânul Bisericii Mame, de unde a strălucit Adevărul şi Lumina în lume.

Sfântul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în adevăr. El nu poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor. De aceea, ignorarea de către întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe a problemei nerezolvate în legătură cu răsturnarea Noastră anticanonică de pe scaunul patriarhal face imposibilă de-Dumnezeu-insuflata desfăşurare a Sinodului şi, în acest caz, el va fi lipsit de Har şi neplăcut lui Dumnezeu.

Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău.

Te poţi mântui numai prin întoarcerea la Dumnezeul-Om prin pocăinţă cu toată osârdia şi sub toate aspectele, şi prin asumarea credinţei ortodoxe a Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Părinţi, a Sfintelor Soboare Ecumenice.

Inima Noastră părintească nu mai suportă să vadă Trupul sângerând al Bisericii lui Hristos din pricina nelegiuiţilor şi apostaţilor, şi îndeamnă şi roagă pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, precum şi pe toţi reprezentanţii organelor competente, să vină şi să ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia Noastră, ca, odată cu izgonirea satanei şi a îngerilor săi din turma lui Hristos, să ne împărtăşim în Adevăr împreună cu Biserica-Mamă întemeiată de însuşi Hristos, spre slava credinţei şi spre slava poporului Dumnezeului nostru.

Vă trimitem din belşug a noastră binecuvântare, aşteptând oricare muncă cirineică, rugându-ne ca de Viaţă Dătătorul Dumnezeu să-i lumineze pe toţi cu Lumina neapusă a Luminei Sale.

Din Sfântul Oraş Ierusalim, anul 2015, iunie, ziua a 20-a

Al vostru, întemniţatul Patriarh al Ierusalimului,

Irineu I

034.1

034.2

034.3

034.4

Sursa: catacomb.org.ua

Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

Vă aducem la cunoştinţă două scrisori ale Cuv. Paisie Aghioritul din anii 1968 și 1971. În prima, părintele îşi expune dezacordul său cu declaraţiile ecumeniste ale patriarhului, iar în a doua  înștiințează Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii patriarhului Athenagoras.

A 2-a epistolă a Sf. Paisie

(publicată în ziarul „Ortodoxos Typos” 1680/9.3.2007, pag. 1, 5)

Sfântul Munte Athos, Sf. Mănăstire Stavronikita, 21.11.1968.

Duminica (10.11.1968), în ziarul „Nea Politia” a apărut articolul d-lui G. Katsari, cu titlul „Reuşita inițiativă salvatoare întreprinsă de Patriarhia Ecumenică”, ce are legătură cu muntele Athos. Odată ce ca primă etapă a acestei inițiative a fost prezentată mănăstirea Stavronikita în care a fost introdus regulamentul vieții de obște, iar mănăstirea s-a întregit cu o nouă frăţie, am dori, de dragul adevărului, să facem câteva precizări.

Noi ne aflăm în mănăstirea Stavronikita din luna august a anului trecut, supunându-ne insistentelor rugăminți ale comisiei unite a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. Prin urmare în tot acest timp socoteam de datoria noastră să lucrăm în măsura puterilor noastre pentru organizarea bunei funcţionări a acestei mănăstiri aghiorite cu viață de obște. Dar, din momentul stabilirii noastre în mănăstire și până la momentul când mănăstirea a început a fi prezentată ca avanpost în implementarea proiectelor Patriarhului, situația s-a schimbat radical. Și noi ne grăbim să prezentăm această lămurire, deoarece, în ciuda aportului considerabil adus de Patriarh în viața Bisericii prin convocarea „Conferințelor Pan-ortodoxe” și a altor activități desfășurate de el, concomitent ne stîrneşte îndoieli şi o puternică îngrijorare un șir de activități și afirmaţii de ale sale, cum sunt:

  • „Noi ne amăgim pe noi înşine și greșim dacă credem că credința Ortodoxă s-a pogorât din cer și că alte confesiuni nu valorează nimic… Scopul fiecărei religii este desăvârșirea omului” (ziarul „Ethnos”, 15.11.1966).
  • „Nu este vorba despre supunerea unei Biserici alteia, ci despre aceea ca noi împreună să refacem Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”! (Revista „Pimin”, Mitilena, februarie 1968).
  • Așa numita „monedă a dragostei” emisă după „anularea dogmelor”, precum și „restabilirea Bisericii celei… Una” și multe alte afirmaţii de ale sale sunt de neînţeles și hulitoare la adresa Bisericii Ortodoxe.

Faptul că în mănăstirea Stavronikita în momentul de față se pomenește numele Patriarhului, ce e un lucru mai rar întîlnit pentru o mănăstire athonită cu viaţă de obște, aceasta se face din îngăduinţă, în semn de respect față de Biserică, însă nu ca o expresie a acordului nostru cu linia acţiunilor sale. E de datoria noastră să mărturisim acest lucru, pentru a nu crea iluzii celor ce se uită dintr-o parte la Biserică, dar și fraţilor de o credință. Ar fi, cel puțin, un lucru nepotrivit sau chiar foarte întristător să se răspândească informația precum că pe Sfântul Munte Athos, cu bună știință, se promovează asemenea idei.

Noi considerăm că poziția multor aghioriţi și creștini conștiincioși din întreaga Biserică nu este una negativă. Nepomenirea Patriarhului nu este o negare a dragostei și o negare a unității. Acest „nu” e în adresa minciunii și „da” în adresa Adevărului, păstrătoarea căruia este Biserica.

Atunci când credincioșii deosebesc diferențele ce există între ortodocși și eterodocşi, asta nu înseamnă că ei vor să plece în schismă pentru totdeauna, ci că ei caută unitatea adevărată, acea unitate care pentru toți este mântuitoare. Astfel, pătimirile lor, ce se trag din dragostea către frați, sunt pătimiri pe cruce.

Însuşi Domnul nu le cere credincioșilor să se unească pur și simplu. El îndeamnă ferm: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17, 20-21). În această tainică unitate Treimică a Bisericii constă puterea Ei și misiunea Ei. Doar așa prezenta [Biserică] poate nu doar prin propovăduire, dar prin însuşi modul său de existență să mărturisească despre dragoste: „și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17, 23).

Adevărul Treimic definește structura Bisericii. Nu doar respectarea dogmelor, ci și întruchiparea lor în viața bisericească le face forța motrice și lege pentru slujirea Ei. Biserica Ortodoxă ca   realitate a Dumnezeului-Om – este nu doar un factor al istoriei mondiale, dar și o taină dumnezeiască ce transfigurează istoria și o umple de sens. Inima Bisericii nu se află într-un oarecare punct geografic (de exemplu la Roma) și se conține nu în cuvântul „unde”, ci în cuvântul „cum” – în concordanță cu Sfânta Treime (așa cum ne învață Ortodoxia). Acest fapt –  drept realitate ontologică – nu e o măgulire față de Răsărit și nu umilește Apusul, ci ne mântuiește pe noi toți.

Ortodoxia mereu considera Adevărul ca pe o mare și uimitoare Taină, care depășește nemărginit  limitele cunoștinței noastre și necontenit ne e dăruită de Dumnezeu; El (Adevărul) nu este  proprietatea noastră exclusivă, dar noi dispunem de El și nu avem dreptul de a-L vinde, făcând complimente eterodocșilor; noi suntem gata să murim pentru El, pentru a-L oferi [lumii] ca   unicul Adevăr mântuitor.

Părinții Bisericii care țineau dogmele, și de aceea păreau „duri”, sunt cei care le-au iubit mai mult decât toți ceilalți oameni. Ei cunoșteau adâncimea lor nemăsurată și nu vroiau să le ia în derâdere, exprimând lozinci despre o dragoste efemeră și inexistentă, ci le respectau și le urmau în lumina Evangheliei Adevărului, care dăruiește o viață cuvioasă în Duhul Sfânt.

Aceasta nu e o credință obtuză în dogme și nici luptă pentru Ortodoxie în duhul intoleranței, ci  unica cale spre dragostea adevărată.

Viața în credința Ortodoxă dăruiește lumii „singurul lucru care trebuie” – acela ce într-adevăr îi poate potoli setea de Adevăr.

Arhimandrit VASILIE [GONTIKAKIS], Egumenul Sf. Mănăstiri Stavronikita

Ierom. GRIGORIE [HAGIEMMANUIL]

Monahul PAISIE

Răspunsul Sf. Mănăstiri Stavronikita către Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii Patriarhului Athenagora (publicat în ziarul „Ortodoxos Typos” 142/15.06.1971, p.4)

„În particular la mănăstirea noastră, necătând la reacția tuturor mănăstirilor de pe Athos, era pomenit numele Patriarhului de dragul unității bisericești. Însă, după declarația Patriarhului despre faptul că Filioque și primatul papei de la Roma sunt numai niște simple tradiții, noi am întrerupt pomenirea lui, simțind că paharul răbdării noastre s-a umplut și că nu mai este cu putință să aşteptăm. Astfel de declaraţii reprezintă nu doar destituirea tradiției date de Dumnezeu și de viață făcătoare a Sfintei noastre Biserici — ci și o bătaie de joc față de mult-pătimita lume din Apus… În acest fel, urmarea Patriarhului în acrobațiile lui ecumeniste, nu doar că intră în contradicţie cu evlavia Ortodoxă, dar și în general este neserios”.

Starețul Sf. Mănăstiri Stavronikita

+ Arhimandrit Vasilie (Gontikakis)

Sursa: aparatorul.md

Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Către un cuvios, pe nume Nicodim, adept al ecumenismului – Capsala, Careia, Muntele Athos, 13 august 1991

Părintele Sava de la EsfigmenouDragă părinte Nicodim, blagosloviţi!

În timpul vizitei la chilia noastră, de acum câteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe patriarhul Dimitrie. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat. În Pateric se scrie că, atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar, şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar a refuzat a se numi pe sine eretic, căci erezia înseamnă despărţirea de Dumnezeu. Păcatul şi erezia, precum ne învaţă Sfinţii Părinţi, diferă în mod esenţial: Păcatul este o încălcare a legii lui Dumnezeu, dar erezia este o schimbare a legii lui Dumnezeu. Potrivit vouă, noi suntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia.

Încercaţi să îndreptăţiţi Fanarul, dar cuvintele şi faptele lor vă vădesc a fi în greşeală.

Cât despre mustrările la care vă referiţi ce susţin că “Patriarhul Dimitrie împarte cu dreptate cuvântul adevărului “, cum vă puteţi aştepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstraţi poziţia deoarece unii monahi au spus: “Patriarhul Dimitrie este îndrumat greşit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu doreşte” şi “dacă încetăm a-l mai pomeni (pe Patriarh) vom fi în afara Bisericii!” şi multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur : “Toate vorbele lor sunt nebunie, şi istorii de copii neştiutori.”Vorbele lor sunt roada unei noi “teologii”, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici “ împreună-moştenitori ai Harului lui Dumnezeu”. Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârşească fără episcop”. Concluzionaţi că atunci când ne despărţim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii. Sfinţii au făcut aceste afirmaţii adevărate, însă rostite într-o vreme de pace a Ortodoxiei şi a Bisericii. Astăzi, când tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar şi pe cei aleşi, cuvintele aceloraşi sfinţi au tărie: „Dacă episcopul tău este ertic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sf. Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau săvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sf. Ignatie Teoforul). Dacă Dimitrie împărţea cu dreptate cuvântul adevărului, aţi fi fost îndreptăţit la folosirea citatelor de la cei doi Sfinţi. Dar acum publicaţi scrierile Sf. Părinţi după gustul vostru, pentru a îndreptăţi vina de a fi împreună-mergători cu Patr. Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sunt îndeajuns pentru voi multe citate din Sfintele Soboare şi din Sfinţi? Ori vă temeţi, poate să fiţi izgoniţi din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte Patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Ceea ce este cu adevărat important, e cine urmează paşii Sfinţilor şi este cu Adevărul? Partenie, Patr. al Alexandriei, spune că îl recunoaşte pe Mahomed drept un apostol care a lucrat pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi alte asemenea hule, pe care le cunoaşteţi. Nu e de trebuinţă a scrie iarăşi ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, şi ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Cine îl va condamna pe Iacov Kuzukis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub Patr. Bartolomeu, care “investighează” de doi ani, acum, dacă Harkianakis este eretic? Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict? Fanarul a făgăduit declaraţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage şi îndrepta declaraţia Patr. Dimitrie către United Press, despre primirea împărtăşaniei de la Latini, că îl vor înlocui Stelian Harkianakisde la preşedenţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva până în ziua de astăzi? Istoria se repetă. Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărtirisitorul, mulţi alţi creştini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toţi numiţi schismatici de către acea ierarhie. Deşi Sf. Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu şi era făcător de minuni, se afla în greşeală, căci nu primea cel de-al Patrulea Sobor Ecumenic, trăgând împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare şi s-a pocăit.

Întrebaţi: “ Este cu putinţă ca toti episcopii să fie în greşeală?” Vreţi ca Dumnezeu să îi silească să Il mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia lui Constantin Copronim, citim acea ovaţie înfricoşătoare a celor 338 de episcopi prezenţi la sinod: “Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli şi trebuie ori distruse, ori spânzurate în văzduh, ca să nu poată fi cinstite”. Găsiţi greu de crezut că cei saptezeci de episcopi pot fi înşelaţi astăzi, când, precum vedeţi, atât de mulţi au fost înşelaţi atunci? În zilele noastre, călugării îşi doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce îndeplinesc doar o mărturisire cu numele a credinţei, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, şi îngăduind toate inovaţiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, şi cei asemenea lor. Sfântul Teodor Studitul, totuşi, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos. La împreună-slujirea la Roma, Dimitrie nu a primit pâinea “blagoslovită” de Papa, pentru a evita reacţiile ostile din partea “conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că Latinii au Tainele Bisericii şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Au reacţionat vreodată Sfinţii şi creştinii veacurilor de dinainte, în care erezia era propovăduită pretutindeni, precum faceţi astăzi voi, cei care continuaţi să îl pomeniţi pe Patriarhul Dimitrie? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi spune că îl urmaţi? Dacă sunteţi fii ai Sfinţilor (adică ucenici şi următori ai lor), atunci “Aţi fi săvârşit faptele lui Avraam”, precum grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului Ioan Veccos, Părinţii de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească , chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la predaniile Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa mucenicească. Cât pentru cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe Patriarhul “oficial” latino-cugetător, Veccos, leşurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se ştie, umflate, urât-mirositoare, şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.

Ne-aţi spus că dacă Patriarhul Dimitrie nu se mărturiseşte pentru lucrurile pe care le-a săvârşit, va fi osândit. Acum admiteţi că urmaţi unui om care se osândeşte pentru ceea ce face. Pentru el, a se osândi, şi într-adevăr, din pricini ce privesc credinţa şi păcate proprii şi individuale, înseamnă că săvârşeşte lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înşivă admiteţi că îl aveţi pe diavol ca împreună-mergător. Dacă Athenagora s-a ”pocăit” şi şi-a mărturisit păcatul cu puţină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? Mărturisirea individuală a păcatelor este de ajuns pentru iertarea păcatelor individuale, dar pentru păcatele făcute la vedere, împotriva Credinţei, trebuie săvârşită şi o pocăinţă şi îndreptare în văzul lumii, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: “deci tot cela ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu întru dânsul înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul, înaintea Tatălui Meu, Carele este în Ceruri” (Mt. 10; 32-33). Arătaţi-mi măcar o singură mărturie patristică, ce ar îndreptăţi rămânerea într-o Biserică care propovăduieşte erezia, precum face “blândul şi tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare faţă de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvântul adevărului ne va sfinţi? Dacă nu doriţi să admiteţi că mulţi Părinţi plini de râvnă sunt vrednici de cinstire – potrivit Canonului 15 al Sinodului 1-2, măcar fiţi tăcuţi şi nu huliţi spunând că ei sunt schismatici şi în afara Bisericii. Ignoraţi existenţa Testamentului Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget latin (papist) nici măcar să nu vină la înmormântarea sa. Mai întâi cercetaţi apoi pronunţaţi-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atât Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, cât şi Sf. Maxim Mărturisitorul, precum şi cei mulţi alţii care nu au păstrat părtăşie cu ereticii, sunt în afara Bisericii!

Vedeţi încotro vă călăuzeşte “noua” voastră teologie?

Voi, cu argumente neteologice, vreţi a îndreptăţi comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocşi, şi asemănându-se astfel Patriarhului Veccos, Împăratului Copronim şi tuturor celor asemenea lor. Când le cântaţi Întru Mulţi Ani şi îi pomeniţi la slujbe, este acelaşi lucru cu a le spune: “Sunteţi grăitori în credinţă, şi vi se cuvine ascultare, închinăciune şi pomenire”. Nu îi ajutaţi să priceapă că păşesc pe o cale a răului; pe când dacă aţi fi încetat părtăşia cu ei, poate s-ar fi simţit vinovaţi şi ar fi purces la căutare adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numeşte un al treilea fel de necredinţă (ateism) – sporeşte de la o zi la alta, în pofida aşa-numitelor voastre proteste. Când Latino-cugetătorii au venit aici, in vremea Patriarhului Veccos, spre a întări unirea cu Latinii (papistaşii), Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, şi Pururea Fecioara Maria, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, a grăit zicând: “Vin vrăjmaşii mei şi ai Fiului meu!”. Anul trecut, când urmaşul lui Veccos – Dimitrie (“Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte înveşmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. Incendiul a ţinut de la 1 august până pe 15, adică întreg postul Născătoarei de Dumnezeu. Cine are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!

Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el (egumenul sau episcopul) este rău în Credinţă, de crede învăţăturilor ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi înger din Ceruri”. (Stareţul Sava, un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox)

Cinstitul Stareţ, părintele Sava a urmat politica celor nouăsprezece mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos. De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cuviosul părinte Sava? Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a slujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea “ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mănăstiri, sau în chiliile ce le urmau. Toţi cei care îl pomeneau pe Patriarh au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, devenite împovărătoare, nu au slujit la nimic. În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă, în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărâţi să îl convingă pe stareţ de “greşeala” sa.

 Sursa: aparatorul.md apud apologeticum.ro