8 mănăstiri din Rep. Moldova declară că vor întrerupe pomenirea patriarhului și episcopului locului dacă până pe 4 aprilie nu se va lua atitudine de osândire a textelor pentru ”Sfântul și Marele Sinod”

Pe data de 31 martie 2016, 8 egumeni şi egumene din cuprinsul episcopiei de Ungheni și Nisporeni (Mitropolia Moldovei, Patriarhia Moscovei) au depus o adresare din numele obştilor acestor mănăstiri către episcopul locului, PS Petru. Este vorba de mănăstirile Hârjauca, Veveriţa, Hârbovăţ, Hâncu, Vărzăreşti, Frumoasa, Sf. Mc. Gheorghe (Ungheni) şi Sf. Vv. Ştefan cel Mare şi Sfânt (Nisporeni).

În adresare obştile monahale îşi exprimă protestul faţă de textele proiectelor de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod şi, în special, faţă de adoptarea acestor texte de către Soborul Arhieresc al BORu şi cer condamnarea pan-ereziei ecumenismului şi a celor ce o susţin. Dacă până pe 4 aprilie curent ierarhia nu va lua o asemenea poziţie, egumenii declară că vor aplica îngrădirea canonică de întrerupere a pomenirii ierarhiei la sfintele slujbe, aplicând canonul 15 de la Sinodul I-II de la Constantinopol.

Amintim că în luna februarie alţi 12 clerici şi 2 mănăstiri din Rep. Moldova au întrerupt pomenirea ierarhului locului şi a patriarhului Kirill pe motiv de propovăduire a ereziei ecumeniste, aplicând acelaşi canon 15. Iar în Eparhia Cernăuţi a Mitropoliei Ucrainei (Patriarhia Moscovei), episcopul vicar PS Longhin (Jar) de Bănceni a încetat pomenirea Patriarhului Kirill la sfintele slujbe de la începutul lunii martie 2016 din aceleaşi motive menționate mai sus.

Mai jos aveţi textul integral al declaraţiei celor 8 mănăstiri.

Preasfinției sale,

Preasfințitului PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni,

Preasfințite stăpâne,

Cunoscându-vă ca pe un adevărat arhipăstor care, în duhul dragostei și al jertfirii, în multe trude râvnește pentru Biserică, pentru vechile așezăminte monahale și pentru toți dreptslăvitorii creștini care se află sub oblăduirea Preasfinției Voastre, cu durere în suflet noi, stareții și starețele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, dimpreună cu obștile monahale pe care le reprezentăm, ca niște fii duhovnicești și mădulare vii ale Bisericii, ne expunem profunda îngrijorare față de provocările parvenite în adresa Bisericii și a Sfintei noastre Credințe Ortodoxe.

Fiind îngrijorați de cele ce se întâmplă în sânul credinței noastre ortodoxe, dar în mod deosebit de desfășurarea Sfântului şi Marelui Sinod, care va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta în perioada 16 – 27 iunie 2016; la data de 31 ianuarie 2016 am intervenit cu o adresare către Preasfinția voastră însoțită de o rezoluție cu semnăturile Stareților și Starețelor astfel atenționând despre eventualele pericole la care suntem expuși.

Acum suntem nevoiți să constatăm că temerile noastre expuse în adresarea sus menționată prin care am susținut rezoluția simpozionului internațional teologic cu tema „Sincretismul inter religios” ce s-a desfășurat în municipiul Chișinău în perioada 21-22 ianuarie 2016 care este și raportul Protopresbiterului Theodoros Zissis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, s-au adeverit pe deplin, iar glasurile ortodocșilor care au încercat să avertizeze pe mai marii bisericii despre pericolul lepădării credinței, au fost nesocotite și marginalizate. În cadrul rezoluției pomenite s-a vorbit inclusiv despre faptul că ”din scurta prezentare a evoluției pe care a parcurs-o pregătirea Sfântului și Marelui Sinod se vede foarte clar că metodologia și ordinea de zi a acestuia nu numai că sunt străine de Tradiția Ortodoxă, ci se fac chiar demersuri conștiente pentru a o altera și distruge” [1] și că ”în momentul de față nu avem motive să sperăm că Sinodul va constitui o continuare autoritativă și autentică a sinoadelor precedente și că va hotărî patristic și în Duhul Sfânt, ci în spirit ecumenist și secular” [2]Cu părere de rău aceste lucruri și-au păstrat valabilitatea și după ce au fost făcute publice documentele pregătitoare [3] pentru așa numitul ”Sfântul și Marele Sinod”, chiar dacă în adresa ierarhilor, cu suficient timp înainte, au fost făcute multe avertizări și rugăminți pentru a nu primi învățăturile ecumeniste.

Este de lăudat faptul că prin poziția și acțiunile Bisericii Ortodoxe Ruse, au fost scoase de pe ordinea de zi teme ca ”Calendarul Ortodox și sărbătorirea datei Paştelui”, nu se schimbă învățătura despre post, nu se schimbă rânduiala Sfintei slujbe, însă se adoptă la nivel sinodal învățăturile eretice despre ecumenism, care ”În loc să fie condamnat, Sinodul îl adoptă indirect și îi consolidează pozițiile, de altfel, se vede că acesta este și scopul principal al Sinodului, toate celelalte subiecte sunt pretexte și umplutură.” [4]Noi însă mărturisim împreună cu Sf. Maxim Mărturisitorul că ”nu există compromis și iconomie în chestiunile de credință, de care depinde mântuirea veșnică a sufletelor oamenilor” și nu primim sub nici o formă erezia ecumenistă care vatămă conștiințe și se răspândește tot mai mult printre clerici și mireni.

Când vorbim de adeverirea temerilor noastre ne referim în special la proiectele de documente pregătitoare pentru Sinodul Panortodox care au fost adoptate de Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse prin cuvintele „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe şi nu contravin predaniei canonice a Bisericii” [5].

Alăturându-ne analizelor teologice făcute de unele personalități de vază ale Ortodoxiei, cum ar fi mitr. Serafim de Pireu, mitr. Anastasie de Limassol, mitr. Hieroteos (Vlachos) de Nafpaktos, protopresbiter Theodoros Zissis, prof. Dimitrios Tselenghidis, precum şi scrisorii adresate patriarhului Neofit al Bulgariei de către clericii şi mirenii Bisericii Ortodoxe Bulgare şi hotărârii sinodale a vrednicei de laudă Biserici Georgiene, ținem să mărturisim că în textele proiectelor de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod” se conține un şir de încălcări grave ale învățăturii bisericești.

Considerăm ca fiind inadmisibile pentru un text sinodal pan-ortodox ideile de „restabilire a unității creștine”, „căutarea unității pierdute” sau „recunoașterea altor biserici creștine” care sunt adesea menționate în paragrafele 4, 5, 6, 7, 12 etc. Noi, însă, știm că, după cuvântul Sf. Fotie cel Mare, „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două, iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiților[6].

În afară de aceasta documentele introduc o învățătura nouă despre sistemul sinodal, anume că acesta „constituie judecătorul desemnat şi ultim în materie de credință”, fapt ce contravine însușirii sobornicești a Bisericii. În plus în documente este lăudată şi încurajată participarea Bisericii Ortodoxe în mișcarea ecumenistă şi, în particular, în Consiliul Mondial al bisericilor – un adevărat izvor de erezii.

La Adunarea generală a preoților din cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni din luna ianuarie curent, ne-ați reamintit cu tristețe faptul că ați moștenit 160 de Biserici Ortodoxe și peste 84 case sectare la o populație de 320.000 de oameni. Oare participarea Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor nu va deschide acestora mai larg calea? Ce foloase am obținut noi până acum de la aceste întruniri și dialoguri inter-religioase unde se interzice prozelitismul? Prin ce a fost întărită dreapta și măritoarea noastră credință? Câți s-au întors din rătăcirea lor?

Preasfințite stăpâne, pe lângă dovezile teologice pe care le-am amintit mai sus, aceste proiecte de documente încalcă însăși conștiința noastră creștină, însăși dragostea pentru Adevăr, pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru Biserică-mamă, care este adevăratul trup al lui Hristos. Noi mărturisim în fiecare zi că Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi de acest Crez vrem să ne ținem cât ne va da Domnul suflare, ca nu cumva să ne aflăm străini de El.

Ne doare, vlădica, faptul că s-au luat asemenea hotărâri la Soborul Arhieresc, de aceea ne punem nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului, care varsă lacrimi neîncetate pentru păcatele noastre, din cauza cărora îngăduie Dumnezeu răspândirea fărădelegilor şi a învățăturilor mincinoase.

Credem, stăpâne, că adevărul nu poate fi trecut sub tăcere, căci după cuvântul Sf. Teodor Studitul: „porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință, căci zice să vorbești şi să nu taci, şi „De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el” (Evrei 10:38) şi „Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-şi hrana de pe o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta şi nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, şi tu vei rămâne mut şi fără grijă? […] Căci şi acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns şi vrednic de osândă fie şi numai din pricina aceasta[7].

Mai credem că prin mărturia vie a Preasfinției Voastre va străluci lumina adevărului înaintea oamenilor, iar poporul va fi călăuzit pe căile cele binecuvântate ale Sfinților Părinți: „Întrebându-l pe Petru dacă-L iubește mai mult decât ceilalți, şi auzind ceea ce știa mai dinainte de a-I spune Petru: „Doamne Tu știi că Te iubesc”, i-a arătat cum poate să-L slujească mai mult; că zice: „De Mă iubești, păstorește oile Mele şi mielușeii Mei”. Aceasta se cuvine să faci şi tu, Părinte; că oile se primejduiesc a fi sfâșiate de lupi, şi Cel iubit de tine le iubește pe ele foarte – iar cei ce iubesc cu adevărat fac cele ce îi desfată pe cei iubiți. De altfel, nu mică e primejdia să pierzi răsplata multelor şi marilor tale osteneli, dacă vei sta nepăsător atunci când se poartă război cumplit împotriva adevărului şi cinstitorii lui sunt vânați[8].

Preasfințite stăpâne, luând în considerație argumentele prezentate în această adresare, cerem să luați atitudine, până luni, 4 aprilie 2016, să înălțați glasul întru apărarea dreptei credințe, care să fie auzit de întreaga noastră Biserică şi să condamnați hotărârile nelegiuite ale Soborului Arhieresc și să osândiți pan-erezia ecumenismului, precum și pe persoanele care îl susțin sau l-au susținut și încă nu s-au pocăit pentru acest lucru. În caz contrar, vă aducem la cunoștință că împreună cu obștile ce le reprezentăm nu vom pomeni arhiereul locului și patriarhul, aplicând canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol.

Cu adâncă smerenie cerem părinteştile voastre rugăciuni şi binecuvântări arhierești. Să vă întărească Domnul Dumnezeu în toată mărturia cea dreaptă şi toată lucrarea cea bună şi mântuitoare de suflet.

[1] Din lucrarea Protopresbiterului Theodoros Zissis: ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE. Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?”

[2] ibidem, p. 7.

[3] http://www.patriarchia.ru/db/document/page3.html

[4] Din lucrarea Protopresbiterului Theodoros Zissis: ”SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD AL BISERICII ORTODOXE. Se cuvine să sperăm sau să fim neliniștiți?”

[5] http://sobor.patriarchia.ru/db/text/4367700.html

[6] Sf. Fotie cel Mare – Epistola I către papa Nicolae

[7] Epistola 81, cartea a doua, P.G. 99, 1321A-C

[8] Vieţile sfinţilor pustnici din Siria, IBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 29

024.a024.b024.c 024.d024.e

024.f Sursa: episcopia-ungheni.md

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”. Traducerea fragmentelor conferinţei recente.

Minutul 53:50

„Noi ne rugăm pentru PF Patriarh Kirill şi fraţii noştri se roagă şi voi trebuie să vă rugaţi. Dar să-l pomenesc la liturghie… să-l pomenesc nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic, cine e eretic. Adoptând acest document, despre care ştiţi, cele 30 de puncte, vi-l voi citi mai târziu… Ei spun „documentul a fost adoptat ca urmare a întâlniri Preafericitului Papă al Romei…” – asta spune patriarhul nostru, asta e erezie, fraţilor. E o erezie adevărată. Ce fel de Preafericit este acela dacă toţi Părinţii noştri, toţi Sfinţii noştri Părinţi ai Bisericii Ortodoxe îi numesc eretici pe latini. Noi astfel îi pierdem, nu îi lăsăm să se ridice, să se pocăiască. Iată el este acum Papa Romei cel drept, căci chiar patriarhul a toată Rusia a spus că el este Preafericit. Pentru noi el este eretic.

În al doilea rând. Cuvântul din sfânta liturghie: „Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” – să fie cu ei duhul lor, cu noi va fi Duhul lui Dumnezeu, nouă nu ne trebuie binecuvântarea papei Romei. […]

Tot aici este erezie, cele 30 de puncte. Dar eu nu-l pomenesc pe patriarhul Kirill la sfânta liturghie îndeosebi pentru punctul 5, să înţelegeţi corect aceste cuvinte: „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – şi ce vrea el, să ne împărtăşim cu papa Romei? Fără pocăinţă, fără îndreptare? „Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – aşa îi numesc ei pe toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe, străbunii, că ei sunt vinovaţi pentru tot, că încă mai sunt deschise acele răni. „…în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului” – înseamnă că toţii sfinţii erau slabi şi păcătoşi?! Ce drept au ei să-i pângărească sfinţenia noastră, Biserica noastră, pe Sfinţii noştri Părinţi?! Să-i acuze că sunt păcătoşi? Da, ei sunt păcătoşi, ştiu asta, căci nu este om fără de păcat, dar viaţa lor a fost sfântă, ei mureau pentru credinţă, pentru ca dogmele Bisericii noastre să nu fie batjocorite de nimeni niciodată. Şi ei ne-au lăsat adevărata credinţă ortodoxă, nu erezia latinilor. „…care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una”” – noi trebuie să fim una în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dar nu cu papa Romei să fim una.

Apoi imediat ei trec la punctul 6 şi spun: „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu” – iertaţi-mă, eu niciodată nu voi fi unit cu ereticii. Sunt ortodox, am dogmele şi canoanele credinţei ortodoxe şi nu voi deveni un trădător. Iar noi, ca fraţi şi surori, nu am venit în mănăstire, nu am lăsat lumea aceasta pentru că nu aveam ce face, noi L-am iubit pe Domnul Dumnezeu, nimeni nu ne-a impus să-L iubim, nimeni nu ne-a forţat să lăsăm mamele, părinţii şi să venim la mănăstire. Pe mine m-a făcut numai dragostea lui Dumnezeu, când am aflat că El a murit pentru mine pe cruce. Vreau să rămân credincios Domnului Dumnezeu. Eu îi îndemn pe fraţi şi surori şi pe toţi creştinii ortodocşi: noi nu oamenilor trebuie să le rămânem credincioşi, ci însuşi Domnului nostru Iisus Hristos şi adevărului Bisericii noastre Ortodoxe, pe care El ne-a lăsat-o. Slavă Domnului că noi am înţeles astăzi că Dumnezeu ne-a dat putere să ajungem până la aceste vremuri, pentru a cunoaşte adevărul credinţei ortodoxe. Acum 30 sau 40 de ani noi nu cunoşteam credinţa noastră, de aceea Domnul a încetinit [mersul lucrurilor, n. tr.], ca să înţelegem toată credinţa noastră şi adevărul, pentru a merge pe urmele Mântuitorului, dar nu pe urmele acestor oameni. […]

catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – întoarceţi-vă, vă rog, pocăiţi-vă! Nu ajunge smerenie, pentru că noi avem trufie diavolească. Cine poate să-i smerească, dacă ei sunt locţiitorii lui Dumnezeu pe pământ, dacă ei au purgatoriu? Dacă ei au călcat în picioare toate dogmele şi canoanele Bisericii noastre Ortodoxe şi au plecat, s-au lepădat de adevăr, de Dumnezeu?

Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – pentru că oamenii au vrut să fie ca Dumnezeu, asemenea lui lucifer […] noi vrem să fim ca Dumnezeu, de ce ar trebui să slujim? […] De aceea noi niciodată nu mergem în întâmpinarea acestui eres. Şi eu îmi cer iertare de la Preafericitul [Patriarh, n. tr.], dar să-şi ceară el iertare de la Biserica noastră Ortodoxă, de la creştinii ortodocşi şi de la toţi Sfinţii Părinţi din cele 10 veacuri, 1.000 de ani, pe care el îi jigneşte. Dar ei prin viaţa lor au mărturisit credinţa ortodoxă, credinţa mântuitoare. […]

Noi nu schimbăm credinţa, noi am fost, suntem şi rămânem în Biserica Ortodoxă, în Biserica Ortodoxă Rusă, dar ei să se decidă, capii Bisericii noastre, sunt eretici sau sunt ortodocşi. Îi vom iubi pe toţi oamenii din lume, îi vom hrăni, îi vom îmbrăca, le vom ajuta tuturor fără să-i întrebăm dacă cred sau nu în Dumnezeu. Dar când este vorba de dogmatică, de canoanele Bisericii, noi avem un singur adevăr şi rămânem în adevăr.

Minutul 1:27:30

[întrebare] „Impunerea pan-ereziei în Biserica Ortodoxă prin adoptarea proiectelor de documente s-a făcut fără discuţie sobornicească la Soborul Arhieresc din 2-3 februarie 2016” – să nu se supere nimeni, fraţilor, pe noi nimeni nu ne-a văzut, nu ne-a auzit şi nici nu s-a uitat nimeni la noi, absolut. Noi am stat 2 zile în acele scaune şi lor le era indiferent – suntem noi acolo sau nu. Ei oricum au hotărât ale lor. Dar nu există aşa. Noi când ne rugăm pentru părintele nostru patriarh, dacă el este părintele nostru, atunci auziţi-i, vă rog, pe fiii dvs. care au fost mereu credincioşi, dar nu oamenilor, ci Bisericii Ortodoxe Ruse canonice şi aşa vom rămâne şi în continuare credincioşi ei.

Noi şedeam acolo şi nimeni nu ne întreba. Şi o dată erau greşeli dogmatice, sau am putea spune păcate strigătoare împotriva Duhului Sfânt, eu am ridicat mâna ca să fiu împotrivă, căci eu nu pot vota aceste probleme – „Tu cine eşti? Ia loc, ne descurcăm fără tine”. Fără mine se pot descurca, dar fără Dumnezeu, fără adevăr nu ne vom descurca niciodată. […]

Nu poate un singur om să decidă soarta Bisericii noastre. Trebuie să fie sobor. Dar ei spun că soborul a încuviinţat. Vom minţi lumea întreagă? Nouă nimeni nu ne-a spus nimic de nici un fel de întâlniri. Şi când cineva a ridicat problema „Preafericite, aici sunt mari greşeli dogmatice, cum să mergem la acest sobor?” – „Gata, tăceţi, luaţi loc, totul este decis. Totul s-a votat, totul a trecut”. Staţi un pic, cum se poate aşa?! Ne-au aşezat pe toţi, nu putem spune acolo nimic. Ne acuză acum poporul ortodox: „De ce ne-aţi trădat, preasfinţiţilor? De ce aţi făcut tot asta?”. Acolo erau mulţi ierarhi care erau împotriva la tot, dar… Frica, frica este asupra noastră pentru că „mâine vă voi pedepsi, mâine vă trimit la nord” – mai rău decât pe vremea comuniştilor. Asta e credinţa noastră ortodoxă? Noi din dragoste, liber am venit la Dumnezeu, nu vom asculta aceste învăţături minciunoase ale lor.

Oare ne-am atribuit noi, de facto, autoritate papală, ca o singură persoană să ia decizii asupra problemelor importante pentru întreaga plinătate a Bisericii Ortodoxe Ruse: să se întâlnească sau nu patriarhul ortodox rus cu ereticul-iezuit papa Romei? Consiliul mondial al bisericilor este pentru ei o „casă comună” [din cuvântarea actualului patriarh Kirill la Adunarea generală a CMB de la Canberra, 1991, n. tr.] şi vor ca acesta să fie „leagănul bisericii unite” [ibidem] şi numindu-i pe toţi ereticii drept fraţi, a spus că Dumnezeu e ca soarele, iar diversele religii sunt razele prin care oamenii ajung la Dumnezeu. Ei recunosc preoţia ereticilor, adunările eretice papistaşe ale ereticului Francisc ca având har. Astfel sunt călcate în picioare sfintele dogme şi canoane ortodoxe, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi sângele Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori care dădeau pe faţă şi luptau cu ereziile papiste latine, [iar aceştia] participă la crearea noii religii mondiale. În acest fel se pregăteşte calea lui antihrist. Religia mondială, fraţi şi surori, asta este calea lui antihrist. Şi ne pare rău că noi înşine am mers în întâmpinarea lui antihrist şi vrem să-i pregătim această cale. Nouă el nu ne trebuie, nouă ne trebuie Hristos Dumnezeu, pentru El eu mă aflu astăzi aici, iar ei să aleagă, au pentru asta şi putere şi tot…

Când îi numesc pe eretici drept fraţi, episcopi şi preafericiţi, au o credinţă comună, un botez comun, recunosc biserici, iar nu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Semnarea declaraţiei din Cuba este o trădare, o călcare în picioare a credinţei ortodoxe. Pentru mine personal, cele 30 de puncte sunt cei 30 de arginţi ai lui Iuda. Aceasta e lepădare de credinţă noastră ortodoxă şi necinstirea Sfinţilor Părinţi pe o perioadă de 10 veacuri. Această declaraţie este învăţătură şi legalizare a religiei lui antihrist, a fost semnată la aeroport şi se ridică în chip hulitor şi minciunos asupra adevărului lui Hristos şi anume din acest motiv noi respingem declaraţia, ea poartă în sine duhul apostaziei şi a smintelii pentru creştinii noştri ortodocşi.

Dragi ortodocşi, dacă vom pierde curăţia sfintei Ortodoxii, noi Îl vom pierde pe Sfântul Duh care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri. Nu putem permite asta. După cuvântul Sfinţilor Părinţi „iubeşte-l pe păcătos şi urăşte păcatele sale”, noi îi iubim şi le dorim mântuire tuturor oamenilor. Dar rătăcirile eretice ale eterodocşilor noi nu le primim. Dacă ei vor renunţa la eresuri şi vor accepta dogmele celor 7 Soboare Ecumenice, noi vom fi bucuroşi să-i salutăm ca fraţi de credinţă. Dar atâta timp cât ei sunt în erezie, intrarea în comuniune euharistică sau de rugăciune cu ei înseamnă recunoaşterea eresului lor drept adevăr, ceea ce este echivalent cu moartea duhovnicească.

Luând în consideraţie tendinţele periculoase ecumeniste, care se văd în Biserica noastră, noi trebuie să spunem adevărul, căci de nimic nu se teme întunericul aşa cum se teme de lumina adevărului. „Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Ef. 5:11) – ne-a poruncit Apostolul Pavel. Vom urma sfaturilor sale şi să ne binecuvânteze şi să ne întărească Dumnezeu pe toţi.

La forurile ecumeniste nu se iau decizii străine de duhul Ortodoxiei – declaraţiile protopopiatului Chişinău din 24 martie

În dimineaţa zilei de 24 martie, la Palatul Mitropolitan s-au întrunit protopopii şi preoţii parohi ai bisericilor din mun. Chişinău. Pe lângă alte subiecte, a fost pusă în discuţie situaţia preoţilor care au încetat comuniunea cu patriarhul Kirill şi cu ierarhul locului pe motiv de propovăduire deschisă a ereziei ecumeniste.

Spre marea noastră surpindere şi mâhnire, în declaraţiile făcute, preoţii adunaţi la Palatul Mitropolitan nu doar au condamnat acţiunile clericilor nepomenitori pentru faptul că s-au îngrădit de ierarhii ecumenişti, dar au şi afirmat că ecumenismul inter-creştin şi inter-religios nu este un pericol pentru Ortodoxie şi că deciziile de la forurile ecumeniste nu sunt străine de duhul Ortodoxiei.

Redăm în continuare textele de pe site’ul oficial al Protopopiatului Chişinău:

Prot. Vadim Cheibaş şi preoţii protopopi s-au referit la problema nepomenirii ierarhiei de către 12 slujitori şi 2 mănăstiri, ceea ce reprezintă o rupere de Biserică şi neascultare. În acest sens, preoţii din fiecare sector al municipiului au formulat şi au semnat câte o declaraţie:

Declaraţiile slujitorilor din protopopiatul Chişinău:

Sectorul I

Întrunindu-ne în şedinţă ordinară la sediul mitropolitan, în data de 24 martie 2016, am discutat şi am constatat cu tristeţe următoarele:

Neascultarea unor confraţi slujitori din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi chiar declaraţia de a nu pomeni ierarhia în timpul slujbelor prin invocarea unor argumente canonice şi dogmatice, trezeşte indignarea şi nedumerirea noastră.

Credem că slujitorii care au luat această decizie, şi pe această cale ne adresăm frăţeşte, în primul rând, către ei, sunt influenţaţi de anumite grupări rigoriste, care alimentează idei eronate şi neconforme învăţăturii şi principiilor canonice ale Bisericii noastre Ortodoxe.

Cunoaştem că de două decenii suntem invadaţi cu literatură parvenită din Rusia, Ucraina şi alte ţări, multe broşuri fiind traduse şi în limba română, prin care este semănată frica faţă de evenimentele ce se desfăşoară în societate. Credincioşii sunt atenţionaţi să se ferească de masonerie, ecumenism, în general de fenomenul globalizării etc.

Probabil, această literatură neoficială a Bisericii, în care s-au strecurat idei eronate şi sunt menite să accentueze anumite probleme, a prins rădăcini în numeroase familii şi chiar comunităţi religioase. Au fost influenţaţi şi câţiva slujitori care au devenit un fel de „trâmbiţă a adevărurilor din vremea de pe urmă”. Unii se tem că ierarhia va ceda în faţa lucrării diavoleşti şi se va lepăda de Hristos.

Astfel, vrem să liniştim spiritele credincioşilor alarmaţi de evenimentele ce se desfăşoară la nivel de Patriarhie, de Biserici Surori, precum şi de dialogul ecumenic, menţionând că pe agenda acestor foruri şi discuţii nu s-au luat decizii şi nici nu se intenţionează să se decidă ceva străin duhului adevărat al Ortodoxiei.

De aceea, îndemnăm slujitorii şi credincioşii prinşi în plasa unor curente radicale să cerceteze actele şi deciziile oficiale ale Bisericilor Ortodoxe, inclusiv deciziile recentului Sobor Arhieresc al BORu.

Nădăjduim că aceste temeri vor fi îndepărtate prin documentare şi analiză, iar acest post pe care îl petrecem va aduce mai multă trezvie, linişte, unitate şi dragoste între noi.

Sectorul II

Nu de multă vreme ne refeream la educaţie şi la copiii care au ajuns a fi neascultători. Probabil, din categoria aceloraşi fii ai neascultării suntem şi o parte din noi, slujitorii Domnului.

Vrem ca credincioşii să ne asculte, pe când noi nu facem ascultarea cuvenită. Nu în zadar zice apostolul: „fără îndoială cel mai mic se binecuvântează de către cel mai mare”.

În acest sens, noi, slujitorii sectorului II Chişinău, convocaţi în perioada Postului Mare, ne adresăm către confraţii slujitori din diverse parohii, care au declarat nesupunere faţă de ierarhul locului prin nepomenirea la sfintele slujbe.

Motivele invocate sunt legate de deciziile la nivel de patriarhie, fiind temeri la subiectul ecumenismului.

Or, sunt grupări rigoriste şi râvnitoare, care dau dovadă de exces de zel şi răstălmăcesc subiectele discutate la nivel de Sobor Arhieresc.

Ba mai mult, unii anticipă anumite lucruri şi dezinformează opinia creştină.

În aceste mreje, spre regret, cad şi unii slujitori. O bună parte din ei nu sunt şcoliţi sau sunt manipulaţi din exterior.

Astfel, atenţionăm slujitorii, dar şi credincioşii care au anumite temeri legate de mersul Bisericii şi abordarea ei la nivel inter-creştin şi inter-religios, că nu sunt întreprinse acţiuni care ar destrăma sau pune în pericol Ortodoxia.

Vă îndemnăm pe toţi la calm, la rugăciune şi la ascultare faţă de ierarhii noştri, care încearcă să ne ducă spre limanul mântuirii.

Sectorul III

Discutând aspectul nepomenirii ierarhilor de către anumite comunităţi, credem că e problema parvenită din partea slujitorilor ce s-au poziţionat contra unor decizii şi strategii sinodale.

Aceşti slujitori, care i-au influenţat şi pe unii credincioşi au viziuni unilaterale legate de procesul globalizării, al dezvoltării tehnologiilor informaţionale, precum şi de dialogul interconfesional şi chiar cel între diferite religii.

Dinaintea recentului Sobor Arhieresc şi a întrunirii Patriarhului Kiril cu Papa Francisc, dar şi în anul ţinerii Sfântului şi Marelui Sinod, au urmat o serie de conferinţe la nivel naţional, cu participarea unor invitaţi din Grecia, care au atenţionat Biserica că deciziile ce urmează la nivel global sunt un pericol pentru Adevărurile de credinţă.

Astfel, îndemnăm slujitorii şi credincioşii, care au căzut pradă unor idei şi învăţături nu tocmai oficiale ale Bisericii, să revină la nişte adevăruri, la care ţinem cu toţii şi să păstrăm duhul unităţii în Ortodoxie.

Sectorul IV

Societatea în care trăim este preocupată de tema eshatologică. Unele curente religioase doar de asta se grijesc, să prezică sfârşitul lumii. Când şi cum va fi, doar Dumnezeu ştie.

Deşi creştinul se pregăteşte toată viaţa pământească de cea de apoi, Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă în duhul dragostei jertfelnice şi să punem toată nădejdea în Domnul.

Şi în mediul nostru eclezial tema apocaliptică este una destul de sensibilă şi tălmăcită în moduri diferite.

Sunt zeloşi care stau de veghe şi doar asta e frământă, nu cumva să vină ultimul ceas. Asta îi face să nu se bucure şi să nu trăiască nici prezentul, nici să nădăjduiască în ziua de mâine.

Unii slujitori din republica noastră s-au străduit să semene astfel de idei în rândul credincioşilor, încât unii s-au dezis de acte de identitate, de imobil, de alte activităţi, dar numeroase familii, din cauza acestei abordări sceptice faţă de viaţă, au divorţat, s-au izolat, copiii lor nu au mai mers la studii ş.a.m.d.

Acum asistăm la un alt val, parvenit din partea a zeci de slujitori şi credincioşi, care încearcă să dicteze plinătăţii Bisericii, şi în special ierarhiei, ce şi cum să procedeze în diverse decizii.

Avem impresia că doar ei sunt păstrătorii şi apărătorii Ortodoxiei, restul fiind nişte laşi, apostaziaţi, trădători… chiar necredincioşi.

Or, nepomenirea arhiereilor la slujbe în anumite parohii şi mănăstiri, e un moment de neascultare şi de schismă din partea celor care nu desluşesc adevărul de minciună şi interpretează eronat anumite învăţături şi decizii ale organelor superioare bisericeşti.

Fraţilor,

Nu vă informaţi din surse dubioase ce propagă neascultarea faţă de Biserica Ortodoxă din Moldova, iar direcţiei mitropolitane îi cerem să purtăm discuţii cu slujitorii care aprind spiritele în societate şi îndeamnă la dezbinare.

Credem că lista slujitorilor ce s-au răzvrătit trebuie să fie prezentată în mijloacele de informare ale Mitropoliei şi credincioşii să fie catehizaţi la aceste subiecte sensibile din societatea de astăzi.

Cuvântarea PS Longhin de Bănceni la Simpozionul „Sfântul şi Marele Sinod” – mare pregătire fără rezultate

Înalt Preasfințiile Voastre,

preacuvioși și preacucernici părinți, cuvioase măicuțe,

Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi, creștinii ortodocși, datorită zilelor pe care le-am ajuns, de a suferi în Biserica noastră ortodoxă loviturile pe care le primim. Dar deşi de 2000 de ani Biserica noastră a fost lovita din toate părțile de toate ereziile, sfinții părinți ai Bisericii au păstrat dogmele și credința adevărată.

Vă îmbrățișăm cu toată dragostea în Hristos Domnul nostru și după dumnezeiescul psalmist care zice ce bine e ca frații să fie împreună, dar nu în dragoste fățarnică cu ereticii, ci cu frații noștri în credința noastră bună, canonică şi dreapta şi unde dragostea se bucură de adevărul pe care-l trăim în Biserica noastră. Astăzi ne-a adunat durerea sufletului și frământările poporului ortodox de pretutindeni datorită marelui pericol care a apărut în fața noastră de a deveni trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe ori de a mărturisi adevărul sfânt care ne este dat de cea mai scumpă comoară. Noi știm numai o Biserică pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, Domnul nostru, și aceasta este Una Sfântă Biserică, Apostolicească și sobornicească și drept-măritoarea credință cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veșnicie. Aceasta este biserica pe care nici porțile iadului nu o pot sfărâma, a cărei cap este Hristos.

Nu recunoaștem alte zise biserici surori identice și nici relațiile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creștină. Da, iubim pe toți și pe toată lumea de pe pământ, pentru că toți suntem făptura lui Dumnezeu și de aceea iubim și ii chemam pe toți să se întoarcă la adevărata credință mântuitoare ortodoxă pe care a lăsat-o Domnul Iisus Hristos și care este una și el a răscumpărat-o cu sfânt sângele Său și nu cu ecumenismul blestemat, care este înainte mergător antihristului și dorește să distrugă din temelii pe Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica a lui Hristos.

Vreau să vă spun câteva lucruri din cauza cărora noi, creștinii ortodocși, nu putem lua parte la ecumenism:

  • Ecumenismul substituie noțiunea corectă de Biserică universală în sensul Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a Bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.
  • Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.
  • Impune învățături false, chipurile universale în afara adevărului.
  • Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.
  • Împiedică pe sincerii căutători ai adevărului sa găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.
  • Nu crede în existenta Bisericii unice sfinte, sobornicești și apostolești.
  • Subminează în chip eretic ecleziologia ortodoxă.
  • Manifesta neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos, neschimbate până la sfârșitul lumii, despre invincibilitatea Bisericii (Matei, 28-20).
  • Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem sa renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Bisericii Ortodoxe care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de ortodoxie și ne învață să neglijăm hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.
  • Ecumenismul contestă canoanele apostolice 10 și 45, îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocși de eretici, contestând sinoadele ortodoxe ecumenice și locale pe temelia cărora s-a afirmat învățătura ortodoxa.
  • Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.
  • Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.

Şi multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul şi credința şi suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.

Înalt Preasfințiile Voastre, dragi părinti, cuvioase măicuțe,

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem adevărați fii ai Bisericii lui Hristos, sa nu rămânem nepăsători, să nu devenim trădători, să nu ne vindem credința pe care ne-au predat-o sfinții părinți trăind-o în toată curăția canonică și dogmatică a sfintelor Sinoade Ecumenice pe care ni le-au lăsat toți sfinții părinți de la Hristos și până acum. Fiecare dintre cei care nu-și cunosc încă credința și adevarul să se hotărască ce sunt: ortodocși ori eretici, sunt cu papa de la Roma sau cu adevăratul Hristos, noi rămânem cu Hristos, Mântuitorul nostru, cu învățăturile Bisericii noastre Ortodoxe. Nu te vom vinde pe tine Sfântă Ortodoxie, chiar dacă va trebui sa suferim. Toată viața a fost doar un martiriu pentru toți cei care s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos. Mărturisim pe adevăratul Hristos sau mărturisim pe antihristul pregătitor.

Acest sinod mare sfânt panortodox este cel mai viclean, tâlhăresc, cel mai mincinos pe care eu și credincioșii mei niciodată nu-l vom recunoaște. Am luat parte la pregătirea acestui sinod, e groaznic ceea ce se pregătește și toate întrebările de la acest sfânt sinod au doua răspunsuri, dar știm că Dumnezeu este da și nu, de aceea nu-l recunoaștem niciodată. Iar declarația din Cuba a patriarhului Kirill și a papei de la Roma, ereticul, în cele 30 de puncte pe care la conține, pentru mine personal sunt cei 30 de arginti ai lui Iuda. De aceea, ma rog ca Dumnezeu sa ne ajute.

Dacă am pierde totul pe acest pământ și nu am avea nimic nici ce mânca, nici ce bea, dar dacă ne-am pierdut credința – am pierdut totul. Dacă am pierdut adevărul Sfinților Părinți ce ni s-a dat și Biserica adevărată a lui Hristos, în durere, în suferință, la cine să întindem mâinile noastre? Cui sa ne rugam, dacă am trădat și am vândut pe Dumnezeu? Va trebui să se oprească pentru că vreau să câștige o lume creștină, dar atâta tulburare s-a adus în Biserica noastră, pe toți creștinii îi putem întoarce înapoi, mărturisindu-le adevărul și prin pocăință să se întoarcă. Numai astfel putem fi una, și frați în adevărata credință, care a fost dată o dată și pentru totdeauna.

Mulțumesc pentru prezența noastră în mijlocul vostru, vă iubim mult. Vă mulțumesc încă o data pentru adevarul sfânt, Dumnezeu n-o sa ne lase. Nu avem mândrie, nu vrem sa arătam nimic altceva decât adevarul Sfinților Părinți pe care punctul 5 din declarația făcută în Cuba îi acuză pe toți Sfinții Părinți și înaintașii lor de zece veacuri, că prin păcatele și greșelile lor aceste două biserici n-au avut legătură euharistică. Fraților nu-s mai multe biserici, e unica Biserică a cărei cap e Hristos, rămâneți în aceasta Biserică și Hristos va rămâne cu voi. Va sărutam mâinile, ne bucurăm de lumea ortodoxă, fiți uniți în duhul adevărului, rămânem alături de voi cu toată dragostea și vrem să mărturisim adevarul. În sinoadele noastre nu avem nici o putere, nu suntem luați în seamă, de aceea este foarte greu, cerem sfintele voastre rugăciuni și vom păstra credința adevărată.

Amin.

†Episcop de Bănceni și Vicar al Cernăuților

Nota redacţiei: PS Longhin a participat la Soborul Arhieresc al BORu din 2-3 februarie care a hotărât că proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod sunt ortodoxe.

Sursa: Graiul Ortodox

Redactare gramaticală: Lumea Ortodoxă

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

În urma multiplelor intervenții și rugăminți din partea cititorilor, redacția Aparatorul Ortodox a adresat un şir de întrebări preoților care se afla la moment în nepomenirea arhiereului locului. Iată răspunsurile primite:

Întrebare: În data de 23 februarie 2016, pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei a fost publicat un articol cu denumirea „Adresarea Sinodului BOM către clerul şi poporul drept-măritor din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove”[1], care reprezintă răspunsul la declarația adresată ÎPS Vladimir din partea subsemnaților clerici ai Mitropoliei Moldovei, care au întrerupt pomenirea la sfintele slujbe a episcopului locului Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove și a Preafericitului Chiril, patriarh al Moscovei și al întregii Rusii din motivul ultimelor evenimente bisericești, legate de pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod pan-ortodox, dar și de întâlnirea și textul declarației comune semnată de papa Romei, Francisc și patriarhul Rusiei, Chiril în Cuba. Care este atitudinea sfințiilor voastre asupra acestui apel al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova?

Răspuns: Noi abia așteptăm să pomenim din nou pe ierarhul nostru și pe Patriarh, nu suntem niște răzvrătiți sau doritori de schismă, suntem pentru Biserică și în Biserică, dar întreruperea pomenirii este protestul firesc la sfâșierea Bisericii de către eresurile păgubitoare de suflet și prevenirea schismei prin defăimare acestor învățături. Nu ridicăm „sinoade paralele”, ci doar aplicăm întocmai Canonul 15, tocmai pentru că dorim să fim în comuniune deplină de credință cu ortodoxia în primul rând. Și de aceea ne rugăm cu lacrimi ca și ierarhii noștri să fie în deplină comuniune cu credința ortodoxă.

Noi, subsemnații clerici vizați în acest articol, respingem toate acuzațiile care ni s-au adus, în special cele de pricinuire a schismei, deoarece nu au nici un temei canonic. Acțiunea noastră este bazată strict pe învățătura Bisericii Ortodoxe despre schismă şi erezie, exprimată în canoanele 13, 14, 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861. Partea a doua a Canonului 15, conform tâlcuirii Sf. Sfințit Mărturisitor Nicodim (Milaş) [2], reprezintă o împlinire a celor 3 canoane amintite, descriind hotarele canonice de aplicare a lor și definind unica circumstanță admisibilă pentru întreruperea pomenirii ierarhului locului, și anume propovăduirea deschisă a ereziei de către acesta. După cum ne învață Sfântul Ioan Hrisostom, ascultarea și supunerea față de preot, ierarh sau Sinod merge până la erezie: ”Dacă preotul are o credință stricată (greșită), chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învață drept, nu te uita la viață, ci la cuvintele lui.” (Omilia a II-a la Ep. II Timotei).

Aceste hotare canonice au fost descrise îndeosebi în tâlcuirea Sf. Nicodim (Milaş) la Canonul 1 al Sinodului III Ecumenic: „Emițând această prescripție, Soborul din Efes are în vedere acea normă juridico-bisericească în baza căreia conducerea ierarhică bisericească deține puterea legitimă deplină doar atunci când acționează în limitele descrise de lege şi atunci când chivernisitorii acestei puteri se supun cu strictețe legilor și învățăturii Bisericii Ortodoxe; și dimpotrivă, în momentul în care ei se depărtează de aceste legi şi încalcă hotarele legale strict-definite, această putere pierde toate drepturile ce îi aparțin. Tâlcuind în continuare canoanele soborului întrunit la Constantinopol în anul 861, vom vedea ce putere a avut mereu în Biserică această normă” [3]. Prin urmare, acționând în limitele stricte ale dreptului canonic al Bisericii Ortodoxe, noi declarăm că unicul motiv al întreruperii pomenirii ierarhului locului și Preafericitului Chiril Patriarh al Moscovei și întregii Rusii, este propovăduirea publică și deschisă a ereziei de către aceștia.

În ciuda faptului că în articolul amintit, publicat pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei, se subliniază că ÎPS Vladimir „niciodată n-a promovat și propovăduit public sau sub altă formă ecumenismul”, constatăm cu profundă tristețe și durere că această afirmație nu este adevărată, căci a semna, fie a vota pozitiv, fie a nu te opune și a nu-ți declara public dezaprobarea față de un document public ce este neortodox, adoptat de corpul sinodal al eparhiei din care face parte, este aceeași cu a fi de acord cu el și a propovădui eresul cu capul descoperit. Sfântul Maxim Mărturisitorul a oprit comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului pentru că aceasta semnase documentul eretic monotelit și monoenergist.

Întrebare: La data de 2-3 februarie 2016 Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, cu participarea nemijlocită a ÎPS Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, a aprobat documentele pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod pan-ortodox, elaborate de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe de la Chambésy, întrunită între 21-28 ianuarie 2016. În special în punctul 3 al „Hotărârii Sfințitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016” se afirmă: „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul și Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe și nu contravin predaniei canonice a Bisericii” [4]. Cu ce nu ați fi de acord?

Răspuns: Unul din aceste proiecte de documente se intitulează „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și conține un șir de erezii ecleziologice, care au și determinat întreruperea pomenirii episcopului locului și a Patriarhului Chiril de către clericii subsemnați pentru motivele ce urmează.

Unitatea pierdută a creștinilor

În cap. 5 al documentului respectiv se vorbește despre „restabilirea unității creștinilor” și „unitatea pierdută a creștinilor” [5]. Dar văzând acestea, ne întrebăm împreună cu Sf. Ap. Pavel: „Oare s-a împărțit Hristos?” (I Cor. 1:13). Utilizarea unor asemenea termeni reprezintă o negare directă a dogmei despre Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, deoarece, după cuvântul Sf. Iustin Popovici „Dumnezeul-Om Hristos a unit în Biserica Lui toate „cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efes. 1:10). Toate tainele cerului și ale pământului s-au unit laolaltă într-o singură taină, într-o „taină mare”, supra-taina Bisericii” [6], și iarăși: „Adevăratul Dumnezeu-Om Hristos în toată plinătatea realității Lui divino-umane evanghelice este în întregime prezent în trupul Lui divino-uman, Biserica, atât în timpurile Sfinților Apostoli, cât și astăzi și în veci” [7]. Biserica este Una precum și Hristos Unul este, iar unitatea „creștinilor” se face numai prin revenirea lor în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, o unitate a „creștinilor” în afara Bisericii Ortodoxe nu poate să fie decât o unitate în păcat și erezie. Textul de la cap 5 nu lămurește ce însemnă „unitatea creștinilor”, lăsând să interpreteze fiecare ce vrea.

Recunoașterea existenței altor biserici creștine

În cap. 6 documentul amintit stipulează că „Biserica Ortodoxă constată existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea” [8]. Dar dacă Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, atunci cum poate fi vorba despre existența altor biserici creștine? Organizațiile religioase la care se referă documentul nicidecum nu pot fi numite biserici, mai ales fiind vorba de un document sinodal aprobat de către un sobor arhieresc. Cerem ca Soborul să lămurească termenul de „biserici creștine” în raport cu termenul de „Biserica Ortodoxă”, deoarece aceste formulări sunt contradictorii, pe de o parte începem cu ideea că Biserica este Una, iar pe de altă parte vorbim de alte „biserici creștine”. Ce fel de eclesiologie reiese de aici? Noi, însă, mărturisim împreună cu Sf. Fotie cel Mare că „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească şi sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiților” [9]. Iar afirmația că ar exista alte biserici creștine este contrară învățăturii de temelie a Bisericii Ortodoxe, fiind o erezie ecleziologică. Mai mult ca atât, dat fiind faptul că este vorba de documente publice ale Bisericii Ortodoxe, votate și întărite de către membrii ierarhiei superioare la nivel sinodal, „se impune ca terminologia deciziilor să fie strict teologică și bisericească. Hotărârile trebuie să fie în acord cu întreaga Învățătură a Sinoadelor Ecumenice și a consensului Sfinților Părinți, care nu este una conservatoare, ci una tradițională, nu funcționează în virtutea inerției, ci se află într-o continuă mișcare, însă în interiorul gândirii teologice bisericești. Unica circumstanță admisibilă şi chiar obligatorie este să nu să se dea expresie unei teologii neoscolastice, existențialiste, postpatristice” cu interpretare dublă și nedefinită ca sens la Sfinții Părinți și în Predania Bisericească. ”Este știut că Părinții Bisericii la Sinoadele Ecumenice s-au luptat cu tărie și, prin insuflarea Sfântului Duh, au folosit terminologia adecvată («prin cuvântul succint și multa știință»), care să exprime credința ortodoxă în chip sigur și de Dumnezeu insuflat. Optarea pentru o terminologie eronată conduce la abaterea de la învățătura ortodoxă. Se impune o atenție deosebită în această privință și este nevoie de clerici capabili care să cunoască îndeajuns istoria și conținutul termenilor și al expresiilor”. [10]

Consiliul Mondial al bisericilor

În continuare în documentul analizat se firmă că „Bisericile Ortodoxe Locale membre ale CMB participă pe deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor” [11] – organizație care este un adevărat izvor de erezii ecleziologice. Astfel, în cap. 19 documentul afirmă că la baza participării Bisericilor Ortodoxe în CMB se află constituția acestei organizații, precum şi Declarația de la Toronto din anul 1950 [12]. În primul din aceste documente, constituția Consiliului Mondial al bisericilor, se stipulează că „prin Consiliu bisericile […] vor facilita mărturia comună în orice loc şi în tot locul şi se vor sprijini reciproc în munca misiunii şi evanghelizării” [13]. Însă Biserica Ortodoxă, fiind Biserica cea Una, nu se poate alătura organizațiilor eretice în mărturii comune şi nu poate sprijini munca acestora de misiune şi evanghelizare, căci ele nu îi aduc pe oameni la Hristos, după mărturia Sf. Ioan Gură de Aur: „Mântuirea întregii lumi se săvârșește nu din faptele legii, ci întru Hristos, iar ereziilor celor fără de Dumnezeu nu le lăsăm nici un temei de nădejde, ci îi socotim cu totul în afara nădejdii, căci ei nu au nici cea mai mică comuniune cu Hristos” [14].

Iar Declarația de la Toronto, subliniată şi ea în documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, conține următoarea afirmație: „Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc […] Toate bisericile creștine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența la biserica lor şi apartenența la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceștia aparțin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam][15].

Considerăm că aceste erezii şi hule nu sunt compatibile cu Ortodoxia, căci noi mărturisim că există o identitate completă între Biserica Ortodoxă şi Biserica lui Hristos şi afirmăm împreună cu Sf. Irineu al Lyonului: „Adevărul nu este în altă parte decât în Biserica universală, singura păstrătoare a învățăturii apostolice. Ereziile sunt noi şi nu au origini apostolice” [16].

În continuare documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” afirmă că „Biserica Ortodoxă evaluează pozitiv textele teologice emise de aceasta [Comisia Credinţă şi Ordine – n.n.]” [17]. Unul din aceste texte teologice, întocmit la Lima în 1982, este întitulat „Botez, Euharistie şi Preoţie” (Baptism, Eucharist and Ministry) şi afirmă în special că „Bisericile trebuie, deci, să evite să atribuie forma lor particulară de preoție direct voii şi instituirii lui Iisus Hristos” [18]. Noi mărturisim că o asemenea afirmație nu este compatibilă sub nici o formă cu învățătura Bisericii Ortodoxe, preoția căreia credem cu tărie că a fost întemeiată de Însuși Iisus Hristos.

În același timp în documentul adoptat de sinaxa de la Chambésy se afirmă că „Biserica Ortodoxă nu exprimă un acord deplin cu interpretarea acestor documente în chestiunile de Credință şi Ordine[19]. Dar documentul „Botez, Euharistie şi Preoție” nu este supus acestor rezerve, fapt subliniat de actualul Patriarh al Moscovei Chiril, care a afirmat că documentul respectiv este rezultatul „participării şi mărturiei ortodoxe în cadrul CMB” [20].

Dovezile aduse mai sus, care nu epuizează șirul de erezii din cadrul CMB, unde Bisericile Ortodoxe participă „pe deplin și în mod egal”, sunt mai mult decât suficiente pentru a afirma că aceasta este o organizație eretică. Şi dacă însăși participarea Bisericilor Ortodoxe la CMB este inacceptabilă, cu atât mai mult afirmarea valorilor acestei organizații la nivelul sinodului arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse şi la nivel pan-ortodox este condamnabilă şi nu poate fi primită de creștinii dreptcredincioși.

Sistemul sinodal

În continuarea documentului elaborat de Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe se afirmă că „păstrarea credinței ortodoxe pure este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul competent și ultim în materie de credință” [21]. Sistemul sinodal este foarte important pentru Biserică, fiind o expresie a Sobornicităţii Ei, dar nicidecum nu poate fi numit judecător competent și ultim în materie de credință, fapt demonstrat în repetate rânduri de Istoria Bisericii. Să ne amintim măcar de sinodul tâlhăresc de la Efes din 449, la care au participat peste 600 de episcopi şi care a afirmat erezia monofizită.

Iar păstrarea credinței ortodoxe pure este caracteristica Sobornicităţii Bisericii, căci Ea „se numește Sobornicească pentru că propovăduiește pretutindeni şi pe deplin toată învățătura pe care trebuie s-o cunoască oamenii, învățătura despre cele văzute şi nevăzute, cele cerești şi pamântești, pentru că aduce tot neamul omenesc la credința cea adevărată” [22], credință ce nu este asigurată numai de sistemul sinodal, care nu poate socotit infailibil, ci de Biserică în plinătatea ei.

Același lucru ni-l spune şi Sf. Ap. Pavel: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Gal. 1:8-9), cuvinte tâlcuite în acest fel de Sf. Teofilact al Bulgariei: „Anatematizând pe îngeri şi pe sine însuși, el leapădă orice autoritate şi prieteșug omenesc în chestiunile credinței… Şi o spune nu pentru umilirea apostolilor, ci pentru a îngrădi gurile ispititorilor şi a arăta că nu recunoaște nici o autoritate atunci când este vorba de dogme” [23].

Astfel, un sinod este expresie autentică a Sobornicităţii Bisericii doar atunci când se află în conglăsuire şi împreună-cugetare cu Sfânta Scriptură, Sfintele Sinoade şi Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe, şi nu doar prin expresia mecanică a sistemului sinodal, lucru afirmat şi de Sf. Vasile cel Mare: „Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învățați cu Scripturile să cerce cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede; şi despre aceia care rămân întru învățăturile străine să se întoarcă dinspre ei[24]. În acest fel afirmația dată tinde să înlocuiască Sobornicitatea Bisericii cu sistemul sinodal ca reper absolut în chestiunile de credință, lucru străin de învățătura Bisericii Ortodoxe.

Întrebare: Ce ne puteți spune ca și concluzii?

Răspuns: Considerăm adoptarea (chiar și prin afirmația „Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc că în forma lor actuală, proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă curăția credinței ortodoxe şi nu contravin predaniei canonice a Bisericii”) documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” drept propovăduire a ereziei cu capul descoperit şi legiferare la nivel de Sinod Local a învățăturilor eretice descrise mai sus, motiv pentru care, urmând învățăturii Bisericii Ortodoxe exprimată în canonul 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, precum şi în întreaga Tradiție a Bisericii, în viețile şi scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, întrerupem pomenirea episcopului locului și a Preafericitului Chiril Patriarh al Moscovei și întregii Rusii care au participat şi votat documentul în cauză cum că ar fi ortodox până la abrogarea sa şi condamnarea ereziilor exprimate în el.

P.S. Pozitia si argumentarea parintilor a fost sustinuta si mediatizata de cele mai recunoscute publicatii ortodoxe de peste hotare. Astfel Grecia, Bulgaria, Serbia, Rusia, muntele Athos, Abhazia si Georgia cu Ucraina sunt si ei cu ochii pe evenimentele bisericești din Republica Moldova.

[1] http://mitropolia.md/adresarea-sinodului-bom-catre-clerul-si-poporul-drept-maritor-din-cuprinsul-mitropoliei-chisinaului-si-a-intregii-moldove/ , articol din 23.02.2016

[2] Sf. Nicodim (Milaş) – Правила Святой Православной Церкви с толкованиями Никодима, Епископа Далматинско-Истрийского (rom. Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe), tâlcuire la canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol.

[3] Sf. Nicodim (Milaş) – Ibidem, Tâlcuire la Canonul 1 al Sinodului III Ecumenic

[4] Постановления Освященного Архиерейского Собора Русской Православной Церкви (rom. Hotărârile Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse), pct. 3

[5] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 5

[6] Sf. Iustin Popovici – Capitole ecleziologice, 34. «Собрания творений преподобного Иустина (Поповича)» Т. 3 Под общ. ред. проф. Моск. Духовн. Акад., д-ра церк. истор. А. И. Сидорова, пер. С. П. Фонова — М.: «Паломник», 2006. Часть четвертая. ЭККЛЕСИОЛОГИЯ. Церковь — все-тайна (всеобъемлющая тайна) Христова (http://azbyka.ru/otechnik/Iustin_Popovich/sobranija-tvorenij-tom3/2_1#sel=60:1,60:47 )

[7] Ibidem, 46

[8] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 6

[9] Sf. Fotie cel Mare – Epistolă către papa Nicolae. „Соборная и Апостольская Церковь Христова одна, а не множество и не две; составляющие соборы вне ея сборище лукавствующих суть, так убеждены мы, истинные христиане, так мы веруем, так и проповедуем.” Письмо №284: Против ереси Феопасхитов. См. Письма свт. Фотия Великого. М., 1996.(http://www.religions.am/files/3295/library/historic/H068.pdf),

[10] Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie, ” Câteva gânduri despre Sinaxa Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe”, www.pemptousia.ro, 29 aprilie 2014.

[11] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 17,http://www.patriarchia.ru/db/text/4361154.html

[12] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 19

[13] Constituţia Consiliului Mondial al bisericilor, cap.III, apud oikoumene.org

[14] Sf. Ioan Gură de Aur – Cuvântul I la Sfintele Paşti. Творения святого отца нашего Иоанна Златоуста, архиепископа Константинопольского, в русском переводе. Издание СПб. Духовной Академии, 1902. Том 8, Книга 2, Слова на Святую Пасху, с. 923-971http://azbyka.ru/otechnik/Ioann_Zlatoust/na_pashu/#sel=15:1056,15:1096

[15] Declaraţia de la Toronto, 1950, cap. IV.3, apud oikoumene.org

[16] Sf. Irineu al Lyonului – Împotriva ereziilor, III.4, Обличение и опровержение лжеименного знания (Против ересей), Глава IV, http://azbyka.ru/otechnik/Irinej_Lionskij/protiveresej/3

[17] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 21

[18] „Baptism, Eucharist, Ministry”, 1982, cap. 3, II.11, apud oikoumene.org

[19] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, ibidem

[20] Mitr. Kiril (Gundeaev) – Православие и экуменизм: Документы и материалы 1902-1998 (rom. Ortodoxia și ecumenismul: Documente și materiale 1902-1998), pag. 44

[21] „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cap. 22

[22] Sf. Chiril al Ierusalimului – Cateheze, 18:23 ,” Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze”, traducere pr. prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.

[23] Sf. Teofilact al Bulgariei – Tâlcuire la Epistola către Galateni, ISBN: 973-7623-13-4.

[24] Sf. Vasile cel Mare,”Sfantul Vasile cel Mare. Scrieri morale si ascetice.” PSB vol. 5 , editura Basilica, Regula 72:1.

Interviu realizat pentru aparatorul.md

„De ce am încetat pomenirea Patriarhului?” – răspunsul unui preot din Rusia

Nouă ni se spune adesea un astfel de argument: „Dar Patriarhul niciodată în mod deschis nu a învăţat erezia, nu a răstălmăcit Crezul.” Dar aceste afirmaţii sunt în contradicţie cu multe fapte. Oare nu este o răstălmăcire a sensului Crezului – care afirmă: „Cred întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică” – participarea BORu PM [Patriarhia Moscovei, n. red.] în aşa numitul Consiliu mondial al bisericilor, care în esenţă este consiliu mondial al sectelor şi ereziilor? Iar Patriarhul Kirill este unul din cei mai energici activişti ai ecumenismului mondial. Şi cum veţi vedea în următoarea înregistrare, el e convins că duhul pierzător al CMB trebuie adus în viaţa bisericii.

În acest video reportaj Patriarhul Kirill afirmă că „CMB este pentru noi o casă comună”. Dar pentru ortodocși casa comună este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Patriarhul Kirill vrea „ca această casă (CMB) să fie leagănul bisericii unite”. Şi aici e momentul să punem întrebarea: „Oare nu este acesta leagănul religiei lui Antihrist?”

Patriarhul Kirill spune: „Eu sunt profund convins că bisericile trebuia să ia ceea ce se petrece la adunare [adunarea generală a CMB, n. red.] şi să ducă la sine, la propriul popor”. Dar ortodocșii sunt profund convinși că ceea ce se petrece la adunare este bacanală, de care trebuie să ne păzim ca de focul gheenei. Şi cu toate că în zilele noastre Patriarhul Kirill se străduie să evite declarații ecumeniste dure, dar prin întreaga sa activitate el confirmă pe deplin toată mulțimea de declarații ale sale în duhul ecumenismului şi papismului, pe care le-a făcut înainte de a deveni patriarh. Drept dovadă este activitatea secundului său, mitr. Ilarion [Alfeyev, n. red.], președintele Departamentului de relații externe, şi a multi alți neo-renovaţionişti, care-şi desfășoară activitatea cu binecuvântarea sa şi distrug consecvent sfințenia şi buna cinstire în Biserică.

Încălcarea canoanelor bisericești îi duce pe ierarhii şi preoții ecumenişti şi în necurăție în sens moral, întrucât se creează o gândire pseudo-bisericească cu standarde duble. Dacă noi suntem fiii Bisericii Ortodoxe, atunci fiecare dintre noi, de la Patriarh la prunc, trebuie să viețuiască după canoanele bisericești. Căci Ortodoxia este posibilă numai atunci când se păzesc rânduielile bisericești lăsate de apostoli şi sfinții părinți. Noi nu susținem că trebuie să fim fără îngăduință față de oamenii care au alte convingeri, pentru că Dumnezeu ne-a creat liberi. Şi îi tratăm cu respect pe oamenii cu alte viziuni religioase, dar totodată ținem minte că un ortodox trebuie să viețuiască după rânduielile Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Noi am așteptat mult timp o schimbare reală din partea patriarhului Kirill spre sfânta Ortodoxie, dar conștiința noastră nu ne mai permite să îngăduim fărădelegile şi noi folosim dreptul pe care ni-l dă canonul 15 al Sinodului I-II. Noi îl cităm integral, căci oponenții noștri preferă să aducă exemplu doar din prima parte a sa: „Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi şi mitropoliți, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi, Drept aceea, dacă vreun presbiter sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea în fața sinodului şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovății se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește adică, de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public şi cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări.” Anume din această cauză noi am decis să nu-l numim pe Patriarhul Kirill mare domn şi părinte până la pocăința sa.

Sursa: kondakov.ws

Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

Vă aducem la cunoştinţă două scrisori ale Cuv. Paisie Aghioritul din anii 1968 și 1971. În prima, părintele îşi expune dezacordul său cu declaraţiile ecumeniste ale patriarhului, iar în a doua  înștiințează Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii patriarhului Athenagoras.

A 2-a epistolă a Sf. Paisie

(publicată în ziarul „Ortodoxos Typos” 1680/9.3.2007, pag. 1, 5)

Sfântul Munte Athos, Sf. Mănăstire Stavronikita, 21.11.1968.

Duminica (10.11.1968), în ziarul „Nea Politia” a apărut articolul d-lui G. Katsari, cu titlul „Reuşita inițiativă salvatoare întreprinsă de Patriarhia Ecumenică”, ce are legătură cu muntele Athos. Odată ce ca primă etapă a acestei inițiative a fost prezentată mănăstirea Stavronikita în care a fost introdus regulamentul vieții de obște, iar mănăstirea s-a întregit cu o nouă frăţie, am dori, de dragul adevărului, să facem câteva precizări.

Noi ne aflăm în mănăstirea Stavronikita din luna august a anului trecut, supunându-ne insistentelor rugăminți ale comisiei unite a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. Prin urmare în tot acest timp socoteam de datoria noastră să lucrăm în măsura puterilor noastre pentru organizarea bunei funcţionări a acestei mănăstiri aghiorite cu viață de obște. Dar, din momentul stabilirii noastre în mănăstire și până la momentul când mănăstirea a început a fi prezentată ca avanpost în implementarea proiectelor Patriarhului, situația s-a schimbat radical. Și noi ne grăbim să prezentăm această lămurire, deoarece, în ciuda aportului considerabil adus de Patriarh în viața Bisericii prin convocarea „Conferințelor Pan-ortodoxe” și a altor activități desfășurate de el, concomitent ne stîrneşte îndoieli şi o puternică îngrijorare un șir de activități și afirmaţii de ale sale, cum sunt:

  • „Noi ne amăgim pe noi înşine și greșim dacă credem că credința Ortodoxă s-a pogorât din cer și că alte confesiuni nu valorează nimic… Scopul fiecărei religii este desăvârșirea omului” (ziarul „Ethnos”, 15.11.1966).
  • „Nu este vorba despre supunerea unei Biserici alteia, ci despre aceea ca noi împreună să refacem Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”! (Revista „Pimin”, Mitilena, februarie 1968).
  • Așa numita „monedă a dragostei” emisă după „anularea dogmelor”, precum și „restabilirea Bisericii celei… Una” și multe alte afirmaţii de ale sale sunt de neînţeles și hulitoare la adresa Bisericii Ortodoxe.

Faptul că în mănăstirea Stavronikita în momentul de față se pomenește numele Patriarhului, ce e un lucru mai rar întîlnit pentru o mănăstire athonită cu viaţă de obște, aceasta se face din îngăduinţă, în semn de respect față de Biserică, însă nu ca o expresie a acordului nostru cu linia acţiunilor sale. E de datoria noastră să mărturisim acest lucru, pentru a nu crea iluzii celor ce se uită dintr-o parte la Biserică, dar și fraţilor de o credință. Ar fi, cel puțin, un lucru nepotrivit sau chiar foarte întristător să se răspândească informația precum că pe Sfântul Munte Athos, cu bună știință, se promovează asemenea idei.

Noi considerăm că poziția multor aghioriţi și creștini conștiincioși din întreaga Biserică nu este una negativă. Nepomenirea Patriarhului nu este o negare a dragostei și o negare a unității. Acest „nu” e în adresa minciunii și „da” în adresa Adevărului, păstrătoarea căruia este Biserica.

Atunci când credincioșii deosebesc diferențele ce există între ortodocși și eterodocşi, asta nu înseamnă că ei vor să plece în schismă pentru totdeauna, ci că ei caută unitatea adevărată, acea unitate care pentru toți este mântuitoare. Astfel, pătimirile lor, ce se trag din dragostea către frați, sunt pătimiri pe cruce.

Însuşi Domnul nu le cere credincioșilor să se unească pur și simplu. El îndeamnă ferm: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17, 20-21). În această tainică unitate Treimică a Bisericii constă puterea Ei și misiunea Ei. Doar așa prezenta [Biserică] poate nu doar prin propovăduire, dar prin însuşi modul său de existență să mărturisească despre dragoste: „și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17, 23).

Adevărul Treimic definește structura Bisericii. Nu doar respectarea dogmelor, ci și întruchiparea lor în viața bisericească le face forța motrice și lege pentru slujirea Ei. Biserica Ortodoxă ca   realitate a Dumnezeului-Om – este nu doar un factor al istoriei mondiale, dar și o taină dumnezeiască ce transfigurează istoria și o umple de sens. Inima Bisericii nu se află într-un oarecare punct geografic (de exemplu la Roma) și se conține nu în cuvântul „unde”, ci în cuvântul „cum” – în concordanță cu Sfânta Treime (așa cum ne învață Ortodoxia). Acest fapt –  drept realitate ontologică – nu e o măgulire față de Răsărit și nu umilește Apusul, ci ne mântuiește pe noi toți.

Ortodoxia mereu considera Adevărul ca pe o mare și uimitoare Taină, care depășește nemărginit  limitele cunoștinței noastre și necontenit ne e dăruită de Dumnezeu; El (Adevărul) nu este  proprietatea noastră exclusivă, dar noi dispunem de El și nu avem dreptul de a-L vinde, făcând complimente eterodocșilor; noi suntem gata să murim pentru El, pentru a-L oferi [lumii] ca   unicul Adevăr mântuitor.

Părinții Bisericii care țineau dogmele, și de aceea păreau „duri”, sunt cei care le-au iubit mai mult decât toți ceilalți oameni. Ei cunoșteau adâncimea lor nemăsurată și nu vroiau să le ia în derâdere, exprimând lozinci despre o dragoste efemeră și inexistentă, ci le respectau și le urmau în lumina Evangheliei Adevărului, care dăruiește o viață cuvioasă în Duhul Sfânt.

Aceasta nu e o credință obtuză în dogme și nici luptă pentru Ortodoxie în duhul intoleranței, ci  unica cale spre dragostea adevărată.

Viața în credința Ortodoxă dăruiește lumii „singurul lucru care trebuie” – acela ce într-adevăr îi poate potoli setea de Adevăr.

Arhimandrit VASILIE [GONTIKAKIS], Egumenul Sf. Mănăstiri Stavronikita

Ierom. GRIGORIE [HAGIEMMANUIL]

Monahul PAISIE

Răspunsul Sf. Mănăstiri Stavronikita către Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii Patriarhului Athenagora (publicat în ziarul „Ortodoxos Typos” 142/15.06.1971, p.4)

„În particular la mănăstirea noastră, necătând la reacția tuturor mănăstirilor de pe Athos, era pomenit numele Patriarhului de dragul unității bisericești. Însă, după declarația Patriarhului despre faptul că Filioque și primatul papei de la Roma sunt numai niște simple tradiții, noi am întrerupt pomenirea lui, simțind că paharul răbdării noastre s-a umplut și că nu mai este cu putință să aşteptăm. Astfel de declaraţii reprezintă nu doar destituirea tradiției date de Dumnezeu și de viață făcătoare a Sfintei noastre Biserici — ci și o bătaie de joc față de mult-pătimita lume din Apus… În acest fel, urmarea Patriarhului în acrobațiile lui ecumeniste, nu doar că intră în contradicţie cu evlavia Ortodoxă, dar și în general este neserios”.

Starețul Sf. Mănăstiri Stavronikita

+ Arhimandrit Vasilie (Gontikakis)

Sursa: aparatorul.md

Masă rotundă cu genericul: ”Biserica Ortodoxă Rusă și declarația de la Havana – victorie sau înfrângere?”

La 6 martie 2016 în orașul Sankt Petersburg din Rusia a avut loc conferința internațională cu genericul: ”Biserica Ortodoxă Rusă și declarația de la Havana – victorie sau înfrângere?”, unde s-a discutat faptul și consecințele întâlnirii patriarhului Moscovei Kirill cu papa Romei Francisc, precum și declarația comună care a fost semnată, document numit în unele cercuri drept „Uniaţia de la Havana”.

La conferință au luat parte peste 400 de participanţi: stareți, preoți, teologi și mireni, din mai multe țări membre ale BORu, precum: Moldova, Ucraina și diferite regiuni a Rusiei, printre vorbitori fiind ierom. Rafail (Mişin), pr. Alexei Moroz, pr. Anatolie Cibric ş.a. Toți cei adunați într-un cuget au mărturisit despre faptul că în Biserica Ortodoxă Rusă este de nepermis răspândirea ereziei papistașe și a celei ecumeniste.

Noi cerem de la ierarhii noștri să stea în adevăr, să recunoască greșeala și să anuleze declarația patriarhului Kirill cu papa Romei, cerem declararea ecumenismului drept panerezie și lepădarea de deciziile nedrepte ale soborului arhieresc din 2-3 februarie 2016, care a recunoscut ecumenismul drept normă a vieții creștine”, acesta este mesajul cu care s-au solidarizat participanții conferinței.

Trebuie să amintim că la Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie anul curent au fost adoptate proiectele de documente pentru „Sfântul și Marele Sinod” ce urmează să se desfășoare în iulie curent pe insula Creta. Soborul Arhieresc al BORu a mărturisit că „în forma lor actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încălcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii”.

Astfel, adunarea reprezentativă a conferinței menționate a adoptat o adresare către sinod și fiecare arhiereu al locului şi a propus acest document drept model pentru a fi folosit de către fii Bisericii Ortodoxe Ruse în adresările lor către ierarhi și preoți. În particular în adresare se cere:

  • Anularea hotărârilor Soborului Arhieresc din 2-3 februarie 2016 privitoare la documentele pentru „Sfântul şi Marele Sinod”;
  • Anularea declaraţiei comune semnate de papa Francisc şi patriarhul Kirill;
  • Refuzul principial al BORu de a participa la activităţile Consiliului Mondial al Bisericilor;
  • Convocarea Sinodului Local al BORu cu participarea clericilor şi mirenilor pentru a condamna erezia ecumenistă;
  • ş.a.

Deocamdată nu a urmat nici o reacţie din partea conducerii Patriarhiei Moscovei la aceste demersuri.

Sursa: communitarian.ru

Enoriaşii mănăstirii Noul Ierusalim iau atitudine împotriva apropierii BORu de catolicism: „Considerăm astfel de evenimente profanare a credinţei Ortodoxe”. Scrisoare deschisă către Patriarhul Kirill.

Întâlnirea dintre patriarhul Moscovei Kirill şi papa Francisc petrecută la Havana, Cuba, pe 12 februarie [1] 2016, dar mai ales declaraţia comună semnată de cei doi, a generat mai multe reacţii de nemulţumire din partea credincioşilor din BORu. Una dintre acestea a fost formulată într-o scrisoare adresată direct patriarhului Kirill din partea enoriaşilor mănăstirii stavropighiale Noul Ierusalim de lângă Moscova.

Unul din lucrurile ce îi sunt reproşate patriarhului încă din începutul scrisorii este lipsa sobornicităţii în decizia de a se întâlni cu papa, aducând în calitate de argument Canonul 34 apostolic: „Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă (în­semnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele de sub stă­pânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviinţarea tu­turor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări Dumnezeu prin Dom­nul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.”

Creştinii consideră că Patriarhul nu putea lua o decizie atât de importantă, precum întâlnirea cu Francisc, fără să îi înştiinţeze pe ceilalţi episcopi.

Mai jos, semnatarii scrisorii sunt nemulţumiţi de fragmentele în care se menţionează despre împlinirea rugăciunilor în comun: „…Încă mai apare problema rugăciunii în comun cu ereticul în următoarele: „noi aducem mulţumiri”. Mult mai evident ne mărturiseşte şi punctul 11 „Înălțăm rugăciunile noastre la Hristos, Mântuitorul lumii… Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii”. De asemenea şi în ultimul punct al declaraţiei: „Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!”. Canonul 45 apostolic interzice rugăciunea în comun cu ereticii sub ameninţarea de a fi caterisit sau excomunicat din comuniunea bisericească: Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa săvârşească ceva ca clerici (sa săvârşească cele sfinte), să se caterisească.

În scrisoarea lor enoriaşii se arată îngrijoraţi de activităţile tot mai dese ce ar ascunde în sine încercarea de a săvârşi unirea cu catolicii, declaraţia comună fiind un pas şi mai evident în acest sens: „După această declaraţie, lepădarea de Ortodoxie a devenit şi mai evidentă. Noi, aici [în Rusia – n.r.],  facem încercări de a crea religia universală pe care ortodoxul nu are dreptul să o accepte.”

Mai jos semnatarii scrisorii aduc şi un exemplu în acest sens: „Pe 21 ianuarie 2016 în catedrala catolică Imaculata Concepție din Moscova, şeful Secretariatului pentru relaţii intercreştine al Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei ieromonahul Ştefan (Igumnov) şi colaboratorul Secretariatului, preotul Aleksii Dikarev, au participat la o slujbă religioasă şi rugăciune în comun cu reprezentanţii confesiunii romano-catolice şi armene, dar şi luterani, baptişti şi penticostali! De ce permiteţi astfel de evenimente?”

În ultima parte a scrisorii, enoriaşii înaintează mai multe cereri Patriarhului Rusiei, printre care se numără:

  • convocarea Sinodului local al Bisericii Ortodoxe Ruse cu participarea clerului şi a mirenilor ortodocşi pentru a condamna erezia ecumenistă
  • anularea hotărîrilor soborului arhieresc din 2-3 februarie 2016 în ceea ce priveşte aprobarea proiectului de document „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”
  • refuzul BORu de a participa la activităţile Consiliului Mondial al Bisericilor
  • interdicţia întâlnirilor viitoare între ierarhii BORu şi papa de la Roma.

Deocamdată nu a avut loc nici o reacţie din partea Patriarhiei la această scrisoare.

[1] Pe 30 ianuarie/12 februarie este praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi.

Scrisoarea în întregime în limba rusă aici: http://www.portal-credo.ru/site/?act=news&id=119208

Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Către un cuvios, pe nume Nicodim, adept al ecumenismului – Capsala, Careia, Muntele Athos, 13 august 1991

Părintele Sava de la EsfigmenouDragă părinte Nicodim, blagosloviţi!

În timpul vizitei la chilia noastră, de acum câteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe patriarhul Dimitrie. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat. În Pateric se scrie că, atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar, şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar a refuzat a se numi pe sine eretic, căci erezia înseamnă despărţirea de Dumnezeu. Păcatul şi erezia, precum ne învaţă Sfinţii Părinţi, diferă în mod esenţial: Păcatul este o încălcare a legii lui Dumnezeu, dar erezia este o schimbare a legii lui Dumnezeu. Potrivit vouă, noi suntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia.

Încercaţi să îndreptăţiţi Fanarul, dar cuvintele şi faptele lor vă vădesc a fi în greşeală.

Cât despre mustrările la care vă referiţi ce susţin că “Patriarhul Dimitrie împarte cu dreptate cuvântul adevărului “, cum vă puteţi aştepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstraţi poziţia deoarece unii monahi au spus: “Patriarhul Dimitrie este îndrumat greşit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu doreşte” şi “dacă încetăm a-l mai pomeni (pe Patriarh) vom fi în afara Bisericii!” şi multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur : “Toate vorbele lor sunt nebunie, şi istorii de copii neştiutori.”Vorbele lor sunt roada unei noi “teologii”, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici “ împreună-moştenitori ai Harului lui Dumnezeu”. Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârşească fără episcop”. Concluzionaţi că atunci când ne despărţim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii. Sfinţii au făcut aceste afirmaţii adevărate, însă rostite într-o vreme de pace a Ortodoxiei şi a Bisericii. Astăzi, când tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar şi pe cei aleşi, cuvintele aceloraşi sfinţi au tărie: „Dacă episcopul tău este ertic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sf. Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau săvârşeşte semne şi minuni, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sf. Ignatie Teoforul). Dacă Dimitrie împărţea cu dreptate cuvântul adevărului, aţi fi fost îndreptăţit la folosirea citatelor de la cei doi Sfinţi. Dar acum publicaţi scrierile Sf. Părinţi după gustul vostru, pentru a îndreptăţi vina de a fi împreună-mergători cu Patr. Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sunt îndeajuns pentru voi multe citate din Sfintele Soboare şi din Sfinţi? Ori vă temeţi, poate să fiţi izgoniţi din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte Patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Ceea ce este cu adevărat important, e cine urmează paşii Sfinţilor şi este cu Adevărul? Partenie, Patr. al Alexandriei, spune că îl recunoaşte pe Mahomed drept un apostol care a lucrat pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi alte asemenea hule, pe care le cunoaşteţi. Nu e de trebuinţă a scrie iarăşi ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, şi ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Cine îl va condamna pe Iacov Kuzukis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub Patr. Bartolomeu, care “investighează” de doi ani, acum, dacă Harkianakis este eretic? Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict? Fanarul a făgăduit declaraţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage şi îndrepta declaraţia Patr. Dimitrie către United Press, despre primirea împărtăşaniei de la Latini, că îl vor înlocui Stelian Harkianakisde la preşedenţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva până în ziua de astăzi? Istoria se repetă. Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărtirisitorul, mulţi alţi creştini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toţi numiţi schismatici de către acea ierarhie. Deşi Sf. Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu şi era făcător de minuni, se afla în greşeală, căci nu primea cel de-al Patrulea Sobor Ecumenic, trăgând împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare şi s-a pocăit.

Întrebaţi: “ Este cu putinţă ca toti episcopii să fie în greşeală?” Vreţi ca Dumnezeu să îi silească să Il mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia lui Constantin Copronim, citim acea ovaţie înfricoşătoare a celor 338 de episcopi prezenţi la sinod: “Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli şi trebuie ori distruse, ori spânzurate în văzduh, ca să nu poată fi cinstite”. Găsiţi greu de crezut că cei saptezeci de episcopi pot fi înşelaţi astăzi, când, precum vedeţi, atât de mulţi au fost înşelaţi atunci? În zilele noastre, călugării îşi doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce îndeplinesc doar o mărturisire cu numele a credinţei, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, şi îngăduind toate inovaţiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, şi cei asemenea lor. Sfântul Teodor Studitul, totuşi, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos. La împreună-slujirea la Roma, Dimitrie nu a primit pâinea “blagoslovită” de Papa, pentru a evita reacţiile ostile din partea “conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că Latinii au Tainele Bisericii şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Au reacţionat vreodată Sfinţii şi creştinii veacurilor de dinainte, în care erezia era propovăduită pretutindeni, precum faceţi astăzi voi, cei care continuaţi să îl pomeniţi pe Patriarhul Dimitrie? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi spune că îl urmaţi? Dacă sunteţi fii ai Sfinţilor (adică ucenici şi următori ai lor), atunci “Aţi fi săvârşit faptele lui Avraam”, precum grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului Ioan Veccos, Părinţii de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească , chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la predaniile Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa mucenicească. Cât pentru cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe Patriarhul “oficial” latino-cugetător, Veccos, leşurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se ştie, umflate, urât-mirositoare, şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.

Ne-aţi spus că dacă Patriarhul Dimitrie nu se mărturiseşte pentru lucrurile pe care le-a săvârşit, va fi osândit. Acum admiteţi că urmaţi unui om care se osândeşte pentru ceea ce face. Pentru el, a se osândi, şi într-adevăr, din pricini ce privesc credinţa şi păcate proprii şi individuale, înseamnă că săvârşeşte lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înşivă admiteţi că îl aveţi pe diavol ca împreună-mergător. Dacă Athenagora s-a ”pocăit” şi şi-a mărturisit păcatul cu puţină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? Mărturisirea individuală a păcatelor este de ajuns pentru iertarea păcatelor individuale, dar pentru păcatele făcute la vedere, împotriva Credinţei, trebuie săvârşită şi o pocăinţă şi îndreptare în văzul lumii, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: “deci tot cela ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu întru dânsul înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul, înaintea Tatălui Meu, Carele este în Ceruri” (Mt. 10; 32-33). Arătaţi-mi măcar o singură mărturie patristică, ce ar îndreptăţi rămânerea într-o Biserică care propovăduieşte erezia, precum face “blândul şi tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare faţă de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvântul adevărului ne va sfinţi? Dacă nu doriţi să admiteţi că mulţi Părinţi plini de râvnă sunt vrednici de cinstire – potrivit Canonului 15 al Sinodului 1-2, măcar fiţi tăcuţi şi nu huliţi spunând că ei sunt schismatici şi în afara Bisericii. Ignoraţi existenţa Testamentului Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget latin (papist) nici măcar să nu vină la înmormântarea sa. Mai întâi cercetaţi apoi pronunţaţi-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atât Sf. Marcu Evghenicul al Efesului, cât şi Sf. Maxim Mărturisitorul, precum şi cei mulţi alţii care nu au păstrat părtăşie cu ereticii, sunt în afara Bisericii!

Vedeţi încotro vă călăuzeşte “noua” voastră teologie?

Voi, cu argumente neteologice, vreţi a îndreptăţi comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocşi, şi asemănându-se astfel Patriarhului Veccos, Împăratului Copronim şi tuturor celor asemenea lor. Când le cântaţi Întru Mulţi Ani şi îi pomeniţi la slujbe, este acelaşi lucru cu a le spune: “Sunteţi grăitori în credinţă, şi vi se cuvine ascultare, închinăciune şi pomenire”. Nu îi ajutaţi să priceapă că păşesc pe o cale a răului; pe când dacă aţi fi încetat părtăşia cu ei, poate s-ar fi simţit vinovaţi şi ar fi purces la căutare adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numeşte un al treilea fel de necredinţă (ateism) – sporeşte de la o zi la alta, în pofida aşa-numitelor voastre proteste. Când Latino-cugetătorii au venit aici, in vremea Patriarhului Veccos, spre a întări unirea cu Latinii (papistaşii), Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, şi Pururea Fecioara Maria, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, a grăit zicând: “Vin vrăjmaşii mei şi ai Fiului meu!”. Anul trecut, când urmaşul lui Veccos – Dimitrie (“Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte înveşmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. Incendiul a ţinut de la 1 august până pe 15, adică întreg postul Născătoarei de Dumnezeu. Cine are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!

Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el (egumenul sau episcopul) este rău în Credinţă, de crede învăţăturilor ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi înger din Ceruri”. (Stareţul Sava, un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox)

Cinstitul Stareţ, părintele Sava a urmat politica celor nouăsprezece mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos. De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cuviosul părinte Sava? Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a slujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea “ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mănăstiri, sau în chiliile ce le urmau. Toţi cei care îl pomeneau pe Patriarh au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, devenite împovărătoare, nu au slujit la nimic. În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă, în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărâţi să îl convingă pe stareţ de “greşeala” sa.

 Sursa: aparatorul.md apud apologeticum.ro