VESTUL SĂLBATIC: dracul Ganeșa venerat într-o ”biserică” papistă în Ceuta, Spania. 27 august 2017

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” Porunca I-a
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos…” Deuteronom 5, 8-9
Că toţi dumnezeii neamurilor sunt draci; iar Domnul cerurile au făcut.
Psalmi 95, 5

Sub atenta supraveghere a blestematului ereziarh și papă iezuit Francisc al Romei, are loc edificarea rapidă a ”bisericii” lui Antihrist, cînd toți se unesc într-un singur duh sincretist, apostat, antihristic. Acestora le-au fost recunoscute calitatea de ”biserică” și cu aceștia își doresc unirea și se unesc în duh semnatarii hotărîrilor sinodului tîlhăresc din Creta, iunie 2016. Pe ei îi urmează și nesemnatarii, dar și neparticipanții la acest pseudo-sinod din Creta, dar care din ignoranță sau lașitate rămîn în comuniune cu ei. Vai lumii acesteia! 

În duhul multiculturalismului european ce anihilează conștiințele creștine și identitățile naționale, are loc de cîțiva ani încoace sărbătorirea idolului Ganeșa de către comunitatea hindusă într-o veselie cu băștinașii europeni. Anul acesta, festivalul închinat acestui drac a fost sărbătorit între 25 august și 5 septembrie. Totuși, de această dată sărbătoarea păgînă a înaintat și, se pare, că-și atinge țelul.

Sursa foto: indianexpress.com

La Ceuta, Spania, în duminica din 27 august 2017 închinătorii la dracul Ganeșa au vrut să lase flori (tot închinate acestui zeu) la intrarea în capiștea papistă din oraș, așa numita ”biserica catolică”, închinată Maicii Domnului, în semn de respect pentru comunitatea creștină. Spre surprinderea idolatrilor, ce purtau pe umeri statuia în procesiune prin oraș, ușile templului papist au fost deschise de către Vicarul general Juan Jose Mateos Castro, aceștia pătrunzînd înăuntru fără a fi stingheriți de nimeni. Acest moment blasfemiator a primit și nume: ”Cînd <<domnul>> Ganeșa o întîlnește pe Maica Domnului într-o biserică spaniolă”.

Sursa foto: hinduexistence.org

După cum se poate vedea din imaginile de mai jos Ganeșa este venerat ca zeu de indieni și de ”creștini” alături de Maica Domnului în chiar templul închinat acesteia. Iată și ecumenismul inter-religios.

A se vedea începînd cu minutul 19:

Deși, aparent, următoarea zi prelatul papist a fost nevoit să demisioneze, forțat fiind de ”episcopul” papist al locului Rafael Zornoza Boy, pentru a mai calma pe unii ”creștini” nemulțumiți de cele întîmplate, se poate observa totuși limbajul de lemn al declarației emise de autoritatea ”episcopală” în legătură cu evenimentul.

Zornoza Boy își exprimă ”adînca întristare față de acest fapt nefericit ce a produs daune, confuzie și scandal în comunitatea creștină”, iar în același text proaspătul demis Castro ”recunoaște că a fost o greșeală să permită intrarea acestor idoli și nu era intenția să venereze altceva decît pe adevăratul și unicul Dumnezeu, odată ce intenția era să accepte respectul arătat de comunitatea hindusă comunității creștine și Patroanei Ceutei, oferindu-li-se flori în afara templului, nu să celebreze împreună vreun act religios.”

Cu toate acestea, declarația mulțumește comunitatea hindusă pentru intenția lor: ”Le mulțumim pentru respectul lor și reiterăm satisfacția noastră prin relația cordială cu ei și cu alte confesiuni religioase ale Ceutei, ceea ce ne obligă să fim din ce în ce mai credincioși tradiției noastre creștine”.

Ulterior, unul dintre liderii religioși ai hinduismului, Upananda Brahmachari, a trimis această adresare ”episcopului” papist: ”Acceptarea Dragostei Adevărate a Hinduismului, nu poate fi o nenorocire pentru un preot catolic. Ca autoritate a bisericii, vă rugăm să vă împăcați pentru restabilirea slujbei preotului. Creștinii și hindușii trebuie să-și dea seama de esența Vedelor și a Bibliei, să fie uniți în lupta lor de exterminare a relelor jihadului din Spania și din această lume. Amin. Om Shanti. Pace și Dragoste pentru Toți.”

Iată roadele duhului toleranței și acceptării reciproce întru Antihrist.

Raportul despre „Incluziunea LGBT în Biserică și parteneriatul homosexual” în aplauzele reprezentanților instituțiilor de învățămînt ortodoxe

La Universitatea de Stat din Belarus (USBe) între 20 și 22 aprilie 2017 a avut loc conferința internațională științifico-practică ”Religia și istoria”. E a cincea conferință dintr-o serie de conferințe pe teme religioase desfășurate în Minsk o dată la 2 ani de catedra de Religie a Institutului de Teologie a USBe, cu sprijinul activ al catedrei de Filosofia Culturii a Facultății de Filosofie și Științe Sociale a USBe.

În anul 2017 se celebrează în toată lumea 500 de ani de la Reformă (nota explicativă: apariția în istorie a ereticilor protestanți ce s-au despărțit de ereticii papistași sau de așa numita ”biserică romano-catolică”), de aceea în cadrul conferinței s-a desfășurat o secție specială, ”Protestantismul în istoria culturii europene”, care s-a finalizat cu o masă rotundă la tema ”Metamorfozele filosofice ale teologiei ortodoxe și protestante”.

La conferință au participat 170 de specialiști, dintre care 120 de savanți străini din 14 țări – Rusia, Ucraina, Polonia, Germania, Estonia, Azerbaijan, Armenia ș.a. – precum și 4 raportori, invitați speciali, de la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg, unul din care, profesorul Stefan Schorch, ocupă aceeași catedră ce a fost condusă 500 de ani în urmă de Martin Luther.

Sponsorii principali ai conferinței au fost Centrul educativ creștin ”Sfinții Metodie și Chiril” (Belarus), Catedra de Filosofie a Religiei și Aspectelor Religioase ale Culturii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Umanitare (Moscova, Rusia) și Catedra de Apologetică a Academiei de Teologie din Minsk.

Membrii ortodocși ai comitetului organizatoric au fost: Serghei Șatravschii (candidat în teologie, prorector al Institutului de Teologie, Minsk), Constantin Antonov (doctor în filosofie, Universitatea Umanitară, Moscova), Tatiana Folieva (candidat în științe filosofice, Universitatea Umanitară, Moscova).

Cuvîntul de salut al rectorului Academiei de Teologie din Minsk, Arhimandrit Serghei Achimov, a fost citit de primul prorector al Academiei, protoiereul Vladimir Dolgopolov.

În cadrul ședinței plenare din prima zi a conferinței a fost prezentat raportul ”Hermeneutica protestantă biblică în bisericile germane contemporane” de către ”teologul” protestant Stefan Schorch de la Universitatea din Halle, Germania.

Stefan Schorch, ”teolog” protestant german, la conferința din aprilie 2017, Minsk, Belarus

Raportul a fost dedicat în special incluziunii LGBT în ”biserică”, Stefan Schorch explicînd în ce mod ”bisericile” protestante au ajuns la o supraestimare a homosexualității și au devenit incluzive în raport cu homosexualitatea, mai ales în ce privește recunoașterea ”cununiei bisericești” pentru cuplurile homosexuale și posibilitatea hirotoniei homosexualilor.

De asemenea a fost enunțată opinia că:

parteneriatul homosexual, prin care oamenii își asumă datoria să rămînă împreună în fidelitate și cu responsabilitate, trebuie recunoscut ca echivalent cu cel heterosexual și din punct de vedere teologic

Raportul a fost audiat cu atenție din partea lui Vadim Ghighin, decanul Facultății de Filosofie și Științe Sociale, Alexandr Kohanovschii, decanul Facultății de Istorie, ce se aflau în prezidiu, precum și o seamă de fețe bisericești și academice.

Prezentarea apologetului sodomiei în Biserică a fost întîmpinată cu aplauze furtunoase și nu a stîrnit nici unui participant vreo întrebare, deși moderatorii au propus ca acestea să fie puse.

La conferință s-au prezentat și alte rapoarte, de genul:

Preot Roman Artiomov – ”Anime ca instrument de răspîndire și promovare a produselor și serviciilor”

Protoiereu Alexei Vasin – ”Protestantismul și Biserica Ortodoxă de Răsărit: 500 de ani împreună sau separat?”

Diacon Constantin Golubev – ”Despre principiile învățăturii social-economice catolice și semnificațiile acestora în perioada globalizării” (??? diacon ortodox despre principiile papiste…)

Andrei Danilov – ”Credința creștină și criza spirituală din secolul XX: căutarea răspunsului teologiei ortodoxe și protestante” ș.a.

Comentariu Lumea Ortodoxă:

Iată cum treptat, la nivel oficial, clerul ortodox cuminte și ignorant în raport cu erezia ecumenistă ajunge iluminat cu înșelările Sodomei contemporane prin dialogul intercreștin…

Traducere lumea-ortodoxă.ro

Text adaptat după: Vse Eresi

Terorismul ecumenismului

de Georgios Tramboulis, teolog

Sfintele moaște sacrificate pe altarul profitului și al falsei uniri!

Patriarhii pretind să contribuie la lupta împotriva terorismului, în timp ce ei înșiși terorizează clerul și poporul ce a reacționat la planurile lor ecumenist-despotice.

Și în timp ce atacurile teroriste au devenit o realitate aproape zilnică, întîlnirile dintre liderii religioși și dialogul la nivel intercreștin și interreligios se ține tot mai des și mai des, de parcă unul din obiectivele atacurilor teroriste este să conducă comunitățile religioase la realizarea unității lor.

Astfel, la sfîrșitul lui aprilie, cu ocazia unui act terorist săvîrșit în Egipt de Duminica Floriilor, pe 9 aprilie, cînd mai mult de 50 de oameni au fost omorîți, în Cairo s-a ținut o reuniune interreligioasă. Cu ocazia aceluiași eveniment, pe 23 mai, a avut loc o întîlnire în capitala Rusiei între Kiril, Patriarhul Moscovei, și Tawadros al II-lea, ”Patriarhul” copților.

În discursul său, printre altele, Patriarhul rus a declarat: ”Mulțumită milei lui Dumnezeu, nu există probleme între Bisericile noastre. Sunt probleme teologice, pe care le-am moștenit din trecutul nostru îndepărtat și asupra cărora noi am cooperat cu scopul de a face față disensiunilor existente.” Patriarhul Kiril indirect aruncă vina pentru diferențele dogmatice față de monofiziți, care există încă de la Sinodul IV Ecumenic, pe trecutul îndepărtat și pe Sfinții noștri Strămoși și privește un eretic contemporan ca o victimă a istoriei, ca un urmaș nevinovat al greșelilor strămoșilor săi! Corespunzător, deși cu mult mai deschis, Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu la fel adresîndu-se, pe 30.11.1998, unei delegații papale a declarat: ”Nu ar trebui să pierdem timpul căutînd vina. Strămoșii noștri, care ne-au lăsat drept moștenire despărțirea, au fost nefericitele victime ale șarpelui de demult, diavolul, și sunt deja în mîinile Dreptului Judecător Dumnezeu.”

Din păcate, erezia ecumenismului a devorat mai departe toate Patriarhiile Ortodoxe. Patriarhii, pentru a fi apreciați de globalizatori și de centrele oculte, au fost înșelați în materie de credință ortodoxă, ceea ce a dus la secularizarea Bisericii. Afectați de teologia ecumeniștilor, ei au făcut ca deosebirile și contrastele dintre Biserică și erezii să fie relative, deosebiri și contraste produse în urma respingerii învățăturii ortodoxe. Mai mult decît atît, ei au renegat Predania Bisericii ca stîlp și temelie a credinței.

 

Pe 23 mai 2017, în Catedrala Hristos Mîntuitorul din Moscova, ereticul patriarh monofizit al Copților Tawadros al II-lea primește de la pseudo-Patriarhul Kiril al Rusiei ”Premiul pentru unitatea Popoarelor Ortodoxe”

Patriarhii ecumeniști au stabilit drept principiu realizarea reconcilierii comunităților creștine, fiecare comunitate tolerînd și, chipurile, respectînd, precum vor să creadă, deosebirile reciproce. De dragul unității într-o mare diversitate, precum subliniază de obicei ecumeniștii, după ce au respins vechile și îndelungatele dezbateri dogmatice și au înfățișat o responsabilitate comună evanghelică în fața lumii și a problemelor cu care se confruntă, ei încearcă să mimeze o pretinsă credință comună! Astfel, Patriarhul Kiril, abatîndu-se de la diferențele dogmatice, vorbește de activități comune și cooperare strînsă cu copții. El s-a referit în special la schimbul de vizite ale monahilor dintre Biserica Rusiei și Copți, precum și aducerea moaștelor din Egipt în Rusia, ”astfel ca relațiile între comunități să se întărească”.

Sursa: Orthodoxos Typos

Traducere: lumea-ortodoxa.ro

Vezi și:

Ecumenism post-Creta în Egipt, aprilie 2017

Ecumenismul în Patriarhia Moscovei

Patriarhul Bartolomeu îşi demonstrează unitatea cu Papa Romei

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii în învăţătura Sf. Teodor Studitul

Ecumenism post-Creta în Egipt, aprilie 2017

Rugăciunea ecumenistă din 28 aprilie 2017, 

  în catedrala monofizită coptă din Cairo, Egipt

Protagoniști:
Papa Francisc, șeful statului Vatican, al așa numitei ”biserici romano-catolice”, șeful papistașilor;
Papa Tawadros al II-lea, al ”bisericii” monofizite copte, fals numite ”ortodox copte”;
Patriarhul Sidrak, al ”bisericii” copte-catolice, papistași copți ;
Patriarhul Laham, al ”bisericii” greco-catolice melchite, uniații;
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu;
Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei și al întregii Africi.

Conferința de presă a papei Francisc la întoarcere din Cairo

(min 11.22): Unitatea botezului avansează. Problema botezului este una istorica, caci la primele Sinoade era acelasi lucru. Coptii botezau copiii in altar si cand vroiau sa se casatoreasca veneau la noi, pentru a se casatori cu un catolic. Si le ceream sa marturiseasca credinta, caci consideram ca nu au. Faceam botezul cu conditii. Noi am inceput. Nu ei. Astazi o poarta s-a deschis si suntem pe calea cea buna pentru a depasi aceasta problema. Ultimul paragraf din declaratia comuna vorbeste despre asta.

Ortodocsii rusi recunosc botezul nostru, si noi il recunoastem pe al lor. Si este acelasi lucru cu georgienii. Patriarhul lor este un om al lui Dumnezeu. Ilia al II-lea este un mistic si noi, catolicii trebuie sa invatam din aceasta traditie mistica a Bisericilor Ortodoxe.

In timpul acestui voiaj am avut aceasta intalnire ecumenica. A fost Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Grec-Ortodox (?), au fost alti crestini, anglicani, secretarul Uniunii Bisericilor de Geneva… Tot ceea ce ecumenismul face, se face mergand impreuna. Ecumenismul se face pe cale, prin opere de caritate, prin faptul de a face lucruri impreuna, cand aceasta este posibil. Nu exista ecumenism static. De fapt, teologii trebuie sa studieze si sa se acorde, dar aceasta nu poate sa-si atinga scopul daca nu mergem impreuna. Ce putem face impreuna? Putem sa ne rugam impreuna, sa lucram impreuna, sa infaptuim opere de caritate impreuna. Asta inseamna sa avansam!

Raporturile cu Patriarhul Kirill sunt bune. IPS Ilarion (Alfeev) a venit sa-mi vorbeasca de mai multe ori. Avem relatii bune. Cu Statul rus? Stiu ca Statul rus vorbeste despre apararea crestinilor din Orientul Mijlociu. Stiu asta, si cred ca este un lucru bun. Sa lupti impotriva persecutiilor si sa vorbesti de ele. Astazi sunt mai multi martiri decat in primele secole. In Orientul Mijlociu, in particular.

Sursa: Român Ortodox în Franța via OrtodoxInfo

Vezi și:

Patriarhul Bartolomeu îşi demonstrează unitatea cu Papa Romei

Patriarhul Bartolomeu îşi demonstrează unitatea cu Papa Romei

În ciuda protestelor monahilor aghioriţi, liderul Constantinopolului continuă politica ecumenismului şi intenţionează să-l însoţească pe liderul Vaticanului la întîlnirea cu imamul Egiptului…

După toate aparenţele, desfăşurarea sinodului din Creta, unde sub preşedinţia PF Patriarh Bartolomeu al Constantinopolului s-au întrunit Întîistătătorii a zece Biserici Ortodoxe Locale, i-a oferit noi puteri şefului Patriarhatului de Constantinopol în fortificarea contactelor ecumeniste.

O astfel de politică ecumenistă a Patriarhului Bartolomeu i-a indignat şi mai înainte pe monahii athoniţi, care, în repetate rînduri, i-au cerut Întîistătătorului încetarea atît de deselor contacte cu eterodocşii şi, în special, cu papa Romei. Însă desfăşurarea sinodului din Creta şi prezidarea acestuia de către liderul Patriarhiei Constantinopolului doar i-a întărit convingerile în propria dreptate.

Sinodul a ridicat prestigiul şi importanţa Patriarhiei de Constantinopol şi acum Patriarhul Bartolomeu, fiind în dialog cu Vaticanul, încearcă să comunice din numele întregii lumi ortodoxe. În acest sens, orice critică la adresa sa în legătură cu ecumenismul el o respinge.

Marele imam, şeihul Ahmed Mohamed el-Tayyib, în vizită la Vatican în 2016
Marele imam, şeihul Ahmed Mohamed el-Tayyib, în vizită la Vatican în 2016

Aşa că, în timp ce peste 50 de chilii de pe muntele Athos au încetat pomenirea numelui Întîistătătorului Bisericii Constantinopolului la sfintele slujbe din cauza politicii sale ecumeniste, Patriarhul Bartolomeu a decis să-şi demonstreze din nou unitatea sa cu papa Romei.

Potrivit RIA Novosti cu referire la ziarul italian L’Avvenire, pe 28 aprilie Patriarhul va însoţi pe papa Romei Francisc în timpul vizitei sale la marele imam al Egiptului, şeihul Ahmed Mohamed el-Tayyib.

Vizita „apostolică” a lui Francisc în Egipt e planificată pe 28-29 aprilie. Pe parcursul călătoriei, Papa va avea întîlniri cu preşedintele Egiptului Abdel Fattah el-Sisi, cu liderul „bisericii” copte, cu Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei, şi va face o vizită la cea mai mare universitate sunnită din lume, Al-Azhar, unde se va întîlni cu imamul.

Prezenţa Patriarhului Bartolomeu la această vizită a papei rămîne total neclară…

Traducere: Lumea Ortodoxă

Sursa: Русская линия

Vezi şi:

Falsa grijă a ecumeniştilor pentru unitatea Bisericii

Nici un pas înapoi: Comunicatul Sf. Sinod al BOR cu privire la reacţiile faţă de sinodul ecumenist din Creta

Sinodul tîlhăresc din Creta reprezentat într-o icoană

„Să rămânem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Să evanghelizăm liberi de laţurile prejudecăţilor” – papa Francisc către patriarhul Georgiei Ilia al II-lea

Unica osîndire îngăduită

Sinodul tîlhăresc din Creta reprezentat într-o icoană

„O mare crimă comit acei păstori moderni, care mai bine ar fi numiţi minciuno-păstori, ce sub pretextul unei false “iubiri” creştine şi “atotiertării”, în mod conştient sau inconştient, îşi învaţă păstoriţii “neîmpotrivirea la rău”, precum învăţa Lev Tolstoi. Cîtă viclenie groaznică şi întunecată! Cîtă făţărnicie fariseică!” – ÎPS Averchie (Tauşev) de Jordanville*

BarImaginea ce o vedeţi mai sus se află în Catedrala cu hramul Sfîntul cneaz Ioan (Iovan) Vladimir din oraşul Bar, Muntenegru, de pe ţărmul mării Adriatice, inaugurată recent la 25 septembrie 2016.

După cum se observă cu ochiul liber, în pictură sînt reprezentaţi participanţii de la aşa numitul „Mare şi Sfînt Sinod Panortodox” din Creta (lucru confirmat de scrierea în sîrbă deasupra imaginii), ce s-a desfăşurat în iunie 2016, şi anume întîistătătorii Bisericilor ortodoxe locale cu cîte 2 consilieri de fiecare întîistătător, respectiv: patriarhii Bartolomeu al Constantinopolului, Daniel al României, Irineu al Serbiei, Teofil al Ierusalimului, ş.a.m.d. sssÎnfăţişaţi fiind în mitre şi camilafce, în veşminte arhiereşti şi cu Evanghelia în mînă, asemănarea este izbitoare cu reprezentările iconice ale Sinoadelor Ecumenice.

Aflaţi toţi într-o „corabie a mîntuirii”, ce reprezintă arhi-eretica „biserică” ecumenistă, în centrul căreia se află o Evanghelie deschisă, iar deasupra sa, între patriarhii ecumenişti Teodor al Alexandriei şi Bartolomeu al Constantinopolului, stă „Sfîntul Duh” sub forma unui porumbel, sînt vegheaţi de sus de reprezentările Mîntuitorului, Maicii Domnului şi Înaintemergătorului Ioan Botezătorul.

Cît de îndrăzneaţă a ajuns obrăznicia ecumeniştilor, noii farisei!

Catedrala a fost sfinţită (ne întrebăm ce fel de sfinţiri pot săvîrşi îndărătnicii ecumenişti?) duminica, 25 septembrie, de patriarhii Teofil al Ierusalimului şi Irineu al Serbiei, împreună cu arhiepiscopul Anastasie al Albaniei şi Ioan al Ohridei. La ceremonie au participat reprezentanţi ai tuturor Bisericilor ortodoxe locale.

1Precum le stă în obicei deja, în seara precedentă, sîmbăta (să fi fost după sau în loc de vecernie?), în faţa catedralei au organizat un eveniment artistico-cultural, simţindu-se bine alături de prietenii lor, vrăjmaşii lui Dumnezeu, reprezentanţi ai altor credinţe şi „confesiuni creştine” (monofiziţi, papistaşi şi musulmani), desfăşurat cu ocazia a 1000 de ani de la martiriul Sfîntului cneaz Ioan Vladimir.

img_9744

Întrebare pentru toţi cei ce se numesc ortodocşi, dar care au rămas în comuniune cu ierarhii ecumenişti, dîndu-le, cu de la sine putere, „timp de pocăinţă” ecumeniştilor: Mai credeţi în îndreptarea îndărătnicilor? Oare fiii cărei biserici vreţi să fiţi – ai Bisericii lui Hristos sau ai „bisericii” lui Antihrist?

Nu vă mai lăsaţi amăgiţi de glasul înşelătorului şi tatăl minciunii din cauza propriei comodităţi pierzătoare de suflet!

*ÎPS Averchie Tauşev, „Creştinul în lumea contemporană” în capitolul „Iertarea păcatelor şi falsa iubire creştină şi atotiertare” [lucrare încă netradusă în română]

„Să rămânem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Să evanghelizăm liberi de laţurile prejudecăţilor” – papa Francisc către patriarhul Georgiei Ilia al II-lea

Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat, ci să primiţi plată deplină. Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”  Căci cel ce-i zice: „Bun venit!” se face părtaş la faptele lui cele rele.” II Ioan 1:8-11

14444614_634440220057588_780813853422186834_o
Papa întîmpinat pe 30 septembrie de Patriarhul şi preşedintele Georgiei la aeroportul din Tbilisi

Pe 1 octombrie 2016 s-a încheiat vizita de 2 zile a papei Francisc în Georgia făcută la invitaţia preşedintelui georgian, Ghiorghi Margvelaşvili.

Întimpinarea papei de către poporul binecredincios: "Arhieretice papă, nu eşti binevenit în Georgia Ortodoxă"
Întimpinarea papei de către poporul binecredincios: „Arhieretice papă, nu eşti binevenit în Georgia Ortodoxă”

În ciuda protestelor organizate de circa o sută de georgieni ortodocşi în faţa Ambasadei statului Vatican pe 21 septembrie şi, respectiv, pe 30 septembrie în drumul de la aeroportul din Tbilisi, dar şi oriunde papa îşi desfăşura vizita, Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea l-a întîmpinat la aeroport pe aşteptatul oaspete, salutîndu-l cu „frate drag” şi „Domnul să binecuvinteze Biserica Catolică a Romei”.

La catedrala ortodoxă din Tbilisi papa Francisc i-a declarat patriarhului: „Sîntem chemaţi să fim una în Isus Cristos şi să evităm a face discordii şi diviziuni mai întîi între botezaţi, căci ceea ce ne uneşte e mai mult decît ceea ce ne desparte.”rtsqbxx_1923920

Iar la palatul patriarhiei, în schimbul de declaraţii reciproce s-au putut remarca următoarele (sublinierile ne aparţin – n.red.):

Patriarhul Ilia al II-lea

Sanctitate!

Suntem bucuroşi să vă putem găzdui în ţara noastră şi să vă adresăm cel mai călduros bun-venit în numele poporului încredinţat Preasfintei Mame a lui Dumnezeu, în numele Bisericii întemeiate de apostolii Domnului nostru Iisus Hristos: Biserica din Roma a fost întemeiată de sfântul apostol Petru, în timp ce Biserica din Georgia de sfântul Andrei Primul Chemat. Petru şi Andrei erau fraţi şi noi am avut şi trebuie să avem raporturi deosebit de cordiale.

… N-aş vrea să uit meritul avut de catolicii georgieni în lupta pentru independenţa politică a Georgiei şi în dezvoltarea culturală a ţării noastre. De asemenea aş vrea să amintesc ajutorul, oferit de Biserica din Roma, pentru formarea clerului georgian în Europa.

Noi participăm la dialogul teologic dintre ortodocşi şi catolici. La Patriarhia din Georgia s-au demarat deja lucrările de întocmire a unei opere voluminoase, care va ilustra drumul istoric al Bisericii creştine nedespărţite (adică până în secolul al XI-lea) şi Vaticanul deja a exprimat propria disponibilitate de a susţine această iniţiativă.

… Sanctitate, vă reînnoiesc salutul meu de bun-venit! Cu mijlocirea sfântului Andrei Primul Chemat şi a sfântului Petru, Dumnezeu să binecuvânteze ţările noastre şi să dăruiască întregii creaţii pacea şi progresul spiritual!

Papa Francisc

… Sanctitate, dumneavoastră aţi inaugurat o pagină nouă în relaţiile dintre Biserica ortodoxă din Georgia şi Biserica catolică, făcând prima vizită istorică în Vatican a unui patriarh georgian. Cu acea ocazie aţi schimbat cu Episcopul de Roma sărutul păcii şi promisiunea de a vă ruga unul pentru altul. Astfel s-au putut întări legăturile semnificative, prezente între noi încă din primele secole ale creştinismului. Ele s-au dezvoltat şi se menţin respectuoase şi cordiale, aşa cum manifestă şi primirea călduroasă rezervată aici trimişilor şi reprezentanţilor mei, activităţile de studiu şi cercetare la Arhivele Vaticane şi la Universităţile Pontificale din partea credincioşilor ortodocşi georgieni, prezenţa la Roma a unei comunităţi a voastre, găzduită într-o biserică din dieceza mea, şi colaborarea cu comunitatea catolică locală, mai ales cu caracter cultural.

… Şi sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a venit aici, în pragul Jubileului anului 2000: a venit ca să întărească „legăturile profunde şi puternice” cu Scaunul din Roma (Discurs la ceremonia de bun-venit, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 843) şi să amintească ce necesară era, în pragul celui de-al treilea mileniu, „contribuţia Georgiei, răscruce antică de culturi şi tradiţii, pentru edificarea […] unei civilizaţii a iubirii” (Discurs în Palatul Patriarhal, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 848).

Acum, Providenţa divină face să ne întâlnim din nou şi, în faţa unei lumi însetate de milostivire, de unitate şi de pace, ne cere ca acele legături dintre noi să primească nou elan, reînnoită fervoare, pentru care sărutul păcii şi îmbrăţişarea noastră fraternă sunt deja un semn elocvent. Biserica ortodoxă din Georgia, înrădăcinată în predica apostolică, îndeosebi în figura apostolului Andrei, şi Biserica din Roma, întemeiată pe martiriul apostolului Petru, au astfel harul de a reînnoi astăzi, în numele lui Cristos şi spre gloria sa, frumuseţea fraternităţii apostolice. De fapt, Petru şi Andrei erau fraţi: Isus i-a chemat să părăsească năvoadele şi să devină, împreună, pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Frate preaiubit, să ne lăsăm priviţi din nou de Domnul Isus, să ne lăsăm atraşi iarăşi de invitaţia sa de a părăsi ceea ce ne reţine să fim împreună vestitori ai prezenţei sale.

Pentru ca Evanghelia să aducă rod şi astăzi ni se cere, Frate preaiubit, nem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Mulţimea de sfinţi pe care această ţară îi are să ne încurajeze să punem Evanghelia înainte de toate şi să evanghelizăm ca în trecut, mai mult decât în trecut, liberi de laţurile prejudecăţilor şi deschişi la noutatea perenă a lui Dumnezeu. Dificultăţile să nu fie impedimente, ci stimulenţi ca să ne cunoaştem mai bine, să împărtăşim limfa vitală a credinţei, să intensificăm rugăciunea unii pentru alţii şi să colaborăm cu caritate apostolică în mărturia comună, spre gloria lui Dumnezeu în ceruri şi spre slujirea păcii pe pământ.

 [După schimbul de daruri]

Mulţumesc, Sanctitate. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe Sanctitatea Voastră şi Biserica ortodoxă din Georgia. Mulţumesc, Sanctitate. Şi fie ca să poată merge înainte pe drumul libertăţii.

Mulţumesc, Sanctitate pentru primirea şi cuvintele dumneavoastră. Mulţumesc pentru bunăvoinţa dumneavoastră şi pentru această angajare fraternă de a ne ruga unul pentru altul după ce ne-am dat sărutul păcii. Mulţumesc.

Pe 1 octombrie papa a săvîrşit o messă pe stadionul Mikheil Meskhi din Tbilisi, cu o capacitate de 27000 locuri, dar la care au asistat circa 3000 de oameni, majoritatea papistaşi, şi reprezentanţi ai administraţiei de stat, alături de preşedintele Georgiei, într-o ţară în care numărul membrilor cultului romano-catolic este estimat între 20 şi 120 de mii. La evenimentul ritualic a fost aşteptată şi o delegaţie de clerici ortodocşi, însă în ultimul moment Patriarhia s-a răzgîndit, anunţînd lipsa participării din motivul „diferenţelor doctrinare”.

Amintim că aceasta este a 4-a întîlnire a papei Francisc cu un alt Întîistătător al Bisericii Ortodoxe, după ce anterior s-a întîlnit tot în 2016 cu Patriarhul Kiril al Moscovei, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi Arhiepiscopul Ieronim al Atenei.

Vizita papei s-a petrecut cu cîteva zile înainte ca Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe a Georgiei să se întrunească pentru a se pronunţa asupra deciziilor luate la „Sinodul panortodox” din Creta convocat în iunie a.c. la care Biserica Georgiei nu a participat.

Biserica Georgiei nu mai este membră a Consiliului mondial al „bisericilor” din 1997, însă acest lucru nu o împiedică să participe la dialogul papisto-ortodox aşa cum a făcut în acest an la sesiunea a 14-a a Comisiei teologice de dialog papisto-ortodox desfăşurată la Chieti, Italia.

Vezi şi:

Patriarhul Georgiei Ilia II va avea o întrevedere cu papa Francisc la Tbilisi

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei: „Cu o deosebită bucurie l-am primit astăzi în Lesbos pe Papa Francisc”

„Vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii” – declaraţia comună a papei Francisc, patr. Bartolomeu şi arhiep. Ieronim

„Nici una din aceste ipoteze nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre” – Declaraţia de la Toronto, elogiată în proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod

Analizând reacţiile la proiectele de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod„, putem observa că majoritatea dintre ele se axează pe critica ideilor şi exprimărilor conţinute acolo, în special în ce priveşte documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„.

Acest proiect de document afirmă pe faţă recunoaşterea existenţei altor biserici, având şi alte încălcări grave ale ecleziologiei ortodoxe. Dar un lucru foarte important, care a fost foarte puţin luat în seamă în criticile acestui document până acum, este faptul că în acesta se face referire la unul din documentele de temelie ale Consiliului Mondial al bisericilor (CMB): „Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.] au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor’” sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acel consiliu” [Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, p. 19].

Dar care sunt premisele ecleziologice ale Declaraţiei de la Toronto? Citind textul veţi observa că aceste premise într-adevăr stau la baza mişcării şi a ereziei ecumeniste, că ele, fiind emise în 1950, au fost în ultimii 65 de ani călăuza ecumeniştilor, fie ei de rit ortodox sau făcând parte din alte confesiuni.

Propunem cititorilor conţinutul paragrafului IV din acest document, textul original fiind preluat de pe site-ul oficial al CMb. Traducerea şi sublinierile aparţin redacţiei lumea-ortodoxa.ro.

Declaraţia de la Toronto (1950): Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor

[…]

IV. Ipotezele ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor

Acum trebuie să încercăm să definim ipotezele pozitive ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor şi implicaţiile ecleziologice ale calităţii de membru al acestuia.

1. Bisericile membre ale Consiliului cred că dialogul, cooperarea şi mărturia comună a bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea în comun că Hristos este Capul Sfânt al Trupului.

Baza Consiliului Mondial este recunoaşterea actului central, acela că „nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. Aceasta este expresia convingerii că Domnul Bisericii este Dumnezeu-între-noi care continuă să-şi adune copiii şi să-şi zidească El Însuşi Biserica.

Prin urmare nici o relaţie între biserici nu poate avea conţinut şi speranţă dacă nu porneşte de la supunerea bisericilor conducerii lui Iisus Hristos în Biserica Sa. Având diferite puncte de vedere, bisericile întreabă: „Cum pot nişte oameni cu viziuni opuse să facă parte din aceeaşi federaţie de credincioşi?” Un răspuns clar la această întrebare a fost dat de delegaţii Ortodocşi la Edinburgh în 1937, când au spus: „În ciuda tuturor diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru este unul – Iisus Hristos, care ne va conduce spre o colaborare tot mai strânsă şi mai strânsă pentru zidirea Trupului lui Hristos.” Conducerea lui Hristos asupra poporului Său îi obligă pe toţi cei ce Îl recunosc să intre în relaţii reale şi apropiate unii cu alţii – chiar dacă ei au diferenţe în multe puncte importante.

2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, în baza Noului Testament, că Biserica lui Hristos este una.

Existenţa mişcării ecumeniste se datorează faptului că acest articol al credinţei a venit iarăşi cu o forţă inevitabilă în casele bărbaţilor şi femeilor din multe biserici. Dat fiind că ele se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că este şi poate fi doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici care pretind a fi biserici ale lui Hristos, dar nu trăiesc în unitate unele cu altele, ele simt o sfântă nemulţumire faţă de această situaţie. Bisericile înţeleg că este o problemă de elementară datorie creştinească pentru fiecare biserică de a face tot posibilul pentru manifestarea Bisericii în unitatea ei şi să lucreze şi să se roage ca scopul lui Hristos pentru Biserica Sa să fie atins.

3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul lor trup bisericesc. Ele caută, prin urmare, să stabilească un contact viu cu cei din afara rândurilor lor care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn.

Toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenenţa la biserica lor şi apartenenţa la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceştia aparţin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam]. Această recunoaştere îşi are expresia în faptul că, cu foarte puţine excepţii, bisericile Creştine acceptă botezul administrat de alte biserici ca fiind valid.

Dar apare problema consecinţelor care rezultă din această învăţătură. Cel mai des în istoria bisericii, bisericile au susţinut consecinţa negativă, cum că ele ar trebui să nu aibă nici o legătură cu cei ce nu sunt membrii lor. Ipoteza de bază a mişcării ecumeniste este că fiecare biserică are o sarcină pozitivă de îndeplinit în acest domeniu. Această sarcină constă în căutarea comuniunii cu toţi cei care, nefiind membri ai aceluiaşi trup vizibil, aparţin împreună trupului mistic în calitate de membri. Şi mişcarea ecumenistă este locul unde are loc această căutare şi descoperire.

4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Universală pe care o mărturisesc Crezurile este un subiect de consideraţie reciprocă. Cu toate acestea, calitatea de membru nu implică faptul că fiecare biserică trebuie să considere alte biserici membre drept biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului.

În Consiliul Mondial este loc atât pentru bisericile care recunosc alte biserici ca fiind biserici în sensul deplin şi adevărat, cât şi pentru cele care nu fac acest lucru. Dar aceste biserici divizate, chiar dacă încă nu se pot accepta unele pe altele ca biserici adevărate şi pure, cred că ele nu ar trebui să se izoleze una de alta şi, prin urmare, s-au asociat în Consiliul Mondial al bisericilor.

Ele ştiu că există diferenţe de credinţă şi constituţie, dar se recunosc una pe alta ca slujind unui singur Domn şi doresc să cerceteze diferenţele dintre ele cu respect reciproc, crezând că în acest fel ele ar putea fi conduse de Sfântul Duh spre manifestarea unităţii lor în Hristos.

5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să intre în dialoguri serioase una cu alta cu speranţa că aceste elemente de adevăr vor duce la recunoaşterea întregului adevăr şi la unitate bazată pe întregul adevăr.

Diferite biserici în general învaţă că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate, fapt numit în unele tradiţii ca „vestigia ecclesiae”. Asemenea elemente sunt predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintelor Scripturi şi administrarea tainelor. Aceste elemente sunt mai mult decât doar nişte umbre palide ale vieţii adevăratei Biserici. Ele sunt un semn de speranţă reală şi oferă oportunitatea de a tinde, printr-o relaţie sinceră şi frăţească, spre realizarea unei unităţi mai depline. Mai mult decât atât, Creştinii de toate viziunile ecleziologice din întreaga lume, predicând cuvântul Evangheliei, au adus bărbaţi şi femei la mântuire în Hristos, la înnoirea vieţii în El şi la comuniune Creştină unul cu altul.

Mişcarea ecumenistă se bazează pe convingerea că aceste „piste” trebuie urmate. Bisericile nu trebuie să le dispreţuiască şi să le considere drept doar nişte elemente de adevăr, ci să se bucure de acestea ca fiind semne pline de speranţă ce arată o unitate reală. Ce sunt de fapt aceste elemente? Ele nu sunt rămăşiţe moarte ale trecutului, ci mijloace puternice prin care lucrează Dumnezeu. Întrebări cu privire la validitatea şi curăţia învăţăturii şi a vieţii sacramentale pot şi trebuie să apară, dar nu se poate pune la îndoială că asemenea elemente dinamice ale vieţii bisericeşti justifică speranţa că bisericile care le păstrează vor fi conduse spre adevărul deplin. Anume prin dialogurile ecumeniste se facilitează această recunoaştere a adevărului.

6. Bisericile membre ale Consiliului doresc să se consulte împreună, căutând să cunoască mărturia pe care Domnul Iisus Hristos o aşteaptă de la ele în faţa lumii, în numele Său.

Din moment ce însăşi raţiunea de a fi [raison d’être] a Bisericii este să mărturisească pe Hristos, bisericile nu se pot aduna împreună fără a căuta de la Domnul lor comun o mărturisire comună în faţa lumii. Asta nu va fi întotdeauna posibil. Dar când se dovedeşte a fi posibil să vorbească sau să acţioneze împreună, bisericile pot accepta asta cu mulţumire ca pe un dar preţios al lui Dumnezeu, că în ciuda lipsei lor de unitate El le-a dat posibilitatea de a face una şi aceeaşi mărturisire şi că ele pot să manifeste astfel ceva din această unitate, scopul căreia este întocmai „ca lumea să creadă” şi ca ele să poată mărturisi „că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii”.

7. O altă implicaţie practică a participării comune la Consiliul Mondial este că bisericile membre ar trebui să recunoască solidaritatea lor una cu alta, să ofere ajutor una alteia în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni ce sunt incompatibile cu o relaţie frăţească.

În cadrul Consiliului bisericile caută să se trateze reciproc cu grijă frăţească. Asta nu exclude o comunicare extrem de sinceră între ele, prin care, în cadrul Consiliului, bisericile îşi pun reciproc întrebări minuţioase şi înfruntă diferenţele dintre ele. Dar asta trebuie făcut pentru zidirea Trupului lui Hristos. Asta exclude o atitudine pur negativă a unei biserici faţă de alta. Afirmarea pozitivă a învăţăturii fiecărei biserici trebuie salutată, dar acţiunile incompatibile cu o relaţie frăţească faţă de alte biserici membre distrug însuşi scopul pentru care a fost creat Consiliul. Dimpotrivă, aceste biserici trebuie să se ajute reciproc în înlăturarea tuturor obstacolelor pentru exercitarea liberă a funcţiilor normale ale Bisericii. Şi oricând vreo biserică este în dificultate sau e persecutată, ea ar trebui să poată conta pe ajutorul altor biserici prin Consiliu.

8. Bisericile membre intră în relaţii spirituale prin care caută să înveţe unele de la altele şi să ofere ajutor reciproc pentru ca Trupul lui Hristos să poată fi zidit şi viaţa bisericilor să poată fi înnoită.

Este o învăţătură comună a bisericilor că Biserica, fiind templul lui Dumnezeu, este în acelaşi timp o structură ce a fost zidită şi care este zidită. Prin urmare, Biserica are aspecte ce ţin de însăşi structura şi esenţa ei şi nu pot fi schimbate. Dar ea are şi alte aspecte care sunt supuse modificărilor. Prin urmare viaţa Bisericii, aşa cum se exprimă ea în propria mărturie în faţa membrilor săi şi a lumii, are nevoie de înnoire constantă. Bisericile pot şi trebuie să se ajute unele pe altele în acest domeniu prin schimb reciproc de gânduri şi experienţe. Aceasta este importanţa lucrărilor de cercetare ale Consiliului Mondial şi a multe alte activităţi ale sale. Nu există nici o intenţie de a impune altor biserici un anume şablon de gândire sau viaţă. Dar orice viziune ar căpăta una sau mai multe biserici, ea trebuie să devină accesibilă tuturor celorlalte biserici de dragul „zidirii Trupului lui Hristos”.

Nici una din aceste ipoteze implicite pentru existenţa Consiliului Mondial nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre. Prin urmare, noi credem că nici o biserică nu trebuie să se teamă că, prin aderarea la Consiliul Mondial, ea s-ar pune în pericolul de a-şi renega propria moştenire.

Odată ce dialogul dintre biserici se dezvoltă şi ele intră într-un contact mai apropiat una cu alta, fără îndoială ele vor avea de înfruntat noi decizii şi probleme. Consiliul există pentru a depăşi impasul dintre biserici. Dar în nici un caz nu se va putea şi nu se va dori ca vreo biserică să fie constrânsă să ia o decizie împotriva propriilor convingeri şi dorinţe. Bisericile rămân în totalitate libere, în baza convingerilor lor şi în lumina contactelor lor ecumeniste, de face sau nu o anumită acţiune.

La întâlnirile ecumeniste a fost descoperită o unitate foarte reală care, pentru toţi cei ce colaborează în Consiliul Mondial, este cel mai preţios element al vieţii acestuia. Ea există şi noi o primim iar şi iar ca pe un dar nemeritat de la Domnul. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această pregustare a unităţii poporului Său şi, plini de speranţă, continuăm lucrarea spre care El ne-a chemat pe toţi. Consiliul există pentru a sluji bisericilor în pregătirea de a-L întâmpina pe Domnul lor care cunoaşte doar o singură turmă.