Terorismul ecumenismului

de Georgios Tramboulis, teolog

Sfintele moaște sacrificate pe altarul profitului și al falsei uniri!

Patriarhii pretind să contribuie la lupta împotriva terorismului, în timp ce ei înșiși terorizează clerul și poporul ce a reacționat la planurile lor ecumenist-despotice.

Și în timp ce atacurile teroriste au devenit o realitate aproape zilnică, întîlnirile dintre liderii religioși și dialogul la nivel intercreștin și interreligios se ține tot mai des și mai des, de parcă unul din obiectivele atacurilor teroriste este să conducă comunitățile religioase la realizarea unității lor.

Astfel, la sfîrșitul lui aprilie, cu ocazia unui act terorist săvîrșit în Egipt de Duminica Floriilor, pe 9 aprilie, cînd mai mult de 50 de oameni au fost omorîți, în Cairo s-a ținut o reuniune interreligioasă. Cu ocazia aceluiași eveniment, pe 23 mai, a avut loc o întîlnire în capitala Rusiei între Kiril, Patriarhul Moscovei, și Tawadros al II-lea, ”Patriarhul” copților.

În discursul său, printre altele, Patriarhul rus a declarat: ”Mulțumită milei lui Dumnezeu, nu există probleme între Bisericile noastre. Sunt probleme teologice, pe care le-am moștenit din trecutul nostru îndepărtat și asupra cărora noi am cooperat cu scopul de a face față disensiunilor existente.” Patriarhul Kiril indirect aruncă vina pentru diferențele dogmatice față de monofiziți, care există încă de la Sinodul IV Ecumenic, pe trecutul îndepărtat și pe Sfinții noștri Strămoși și privește un eretic contemporan ca o victimă a istoriei, ca un urmaș nevinovat al greșelilor strămoșilor săi! Corespunzător, deși cu mult mai deschis, Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu la fel adresîndu-se, pe 30.11.1998, unei delegații papale a declarat: ”Nu ar trebui să pierdem timpul căutînd vina. Strămoșii noștri, care ne-au lăsat drept moștenire despărțirea, au fost nefericitele victime ale șarpelui de demult, diavolul, și sunt deja în mîinile Dreptului Judecător Dumnezeu.”

Din păcate, erezia ecumenismului a devorat mai departe toate Patriarhiile Ortodoxe. Patriarhii, pentru a fi apreciați de globalizatori și de centrele oculte, au fost înșelați în materie de credință ortodoxă, ceea ce a dus la secularizarea Bisericii. Afectați de teologia ecumeniștilor, ei au făcut ca deosebirile și contrastele dintre Biserică și erezii să fie relative, deosebiri și contraste produse în urma respingerii învățăturii ortodoxe. Mai mult decît atît, ei au renegat Predania Bisericii ca stîlp și temelie a credinței.

 

Pe 23 mai 2017, în Catedrala Hristos Mîntuitorul din Moscova, ereticul patriarh monofizit al Copților Tawadros al II-lea primește de la pseudo-Patriarhul Kiril al Rusiei ”Premiul pentru unitatea Popoarelor Ortodoxe”

Patriarhii ecumeniști au stabilit drept principiu realizarea reconcilierii comunităților creștine, fiecare comunitate tolerînd și, chipurile, respectînd, precum vor să creadă, deosebirile reciproce. De dragul unității într-o mare diversitate, precum subliniază de obicei ecumeniștii, după ce au respins vechile și îndelungatele dezbateri dogmatice și au înfățișat o responsabilitate comună evanghelică în fața lumii și a problemelor cu care se confruntă, ei încearcă să mimeze o pretinsă credință comună! Astfel, Patriarhul Kiril, abatîndu-se de la diferențele dogmatice, vorbește de activități comune și cooperare strînsă cu copții. El s-a referit în special la schimbul de vizite ale monahilor dintre Biserica Rusiei și Copți, precum și aducerea moaștelor din Egipt în Rusia, ”astfel ca relațiile între comunități să se întărească”.

Sursa: Orthodoxos Typos

Traducere: lumea-ortodoxa.ro

Vezi și:

Ecumenism post-Creta în Egipt, aprilie 2017

Ecumenismul în Patriarhia Moscovei

Patriarhul Bartolomeu îşi demonstrează unitatea cu Papa Romei

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii în învăţătura Sf. Teodor Studitul

Dudu Velicu, secretarul patriarhului Miron Cristea: „Dar este posibilă unirea cu Roma după cercurile bisericești ortodoxe române? Da. Și iată cum”

N. red. Lumea Ortodoxă: textul de mai jos a fost scris la 1 septembrie 1945 de către Dudu Velicu, fost secretar al patriarhului Miron Cristea și director al cancelariei Mitropoliei Moldovei.


Dar este posibilă unirea cu Roma după cercurile bisericești ortodoxe române? Da. Și iată cum:

Clerul superior și cel inferior nu sunt refractare față de acțiunea de prozelitism și unire a Romei pe care, în ordinea supranaturală, o văd ca o acțiune întreprinsă în cadrul unui plan divin, iar în cea naturală, sub acela al unui fatum. De altfel, pasivitatea și lipsa de dinamism ale Bisericii Ortodoxe Române sunt atât de evidente, încât ea, ca organism social, simțind organic nevoia unui stimulent, nu reacționează împotriva atacurilor Romei. Greutatea realizării unirii nu ar consta decât în actul formal propriu-zis, fiindcă ortodoxia, admițând primatul papal, rămâne la formele ei de manifestare religioasă (cult, ceremonie, etc.) și administrație bisericească actuale, asemenea uniților din Transilvania.

Problema fundamentală rămâne însă aceea a pregătirii şi trecerii la unire a credincioşilor Bisericii, care, de asemenea, se vor putea realiza.

Clerul ortodox vede și binefacerile unirii cu Roma, datorită contactului viitor strâns cu cultura apuseană prin romano-catolicism, cum a fost cazul cu românii din Transilvania – prin Blaj, Școala Ardeleană, etc., progresul procesului de conștiință națională din trecut.

Iar dacă unirea cu Roma va trebui să se facă drept un corolar al sforțărilor comune ale romano-catolicismului și ortodoxiei, în cadrul unui plan divin, apoi ea poate fi dictată și de împrejurări istorice, din care elementul politic nu este exclus.

În ultimul timp, se face și mai accentuată îngrijorarea după care Biserica Ortodoxă Română intră în cadrul preocupărilor de frunte ale politicii religioase rusești, pentru ca, prin realizările pe teren bisericesc, Rusia să-și realizeze scopurile de ordin politic.

Din punct de vedere dogmatic sau jurisdicțional, Biserica Ortodoxă Română nu vede nici un pericol pentru ea într-o eventuală apropiere de Biserica Ortodoxă Rusă. Problema cea mai grea însă o constituie revenirea la vechiul calendar (stilul vechi), după care-și serbează Paștele, etc., Biserica Rusă. Căci revenirea ar însemna oficializarea “stilismului”, împotriva căruia s-a luptat atât de aspru în trecutul apropiat, în special în Moldova, cu mijloace permise și nepermise. Și prin “oficializarea” stilismului s-ar produce o ruptură groasă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, care i-ar primejdui însăși existența. Deci, această problemă ar constitui nodul gordian în cadrul apropierii dintre cele două biserici.

Iată aspectul problemei acțiunii romano-catolicismului în România și legătura ei, prin derivație, cu problema raporturilor dintre Bisericile ortodoxe română și rusă.

Sursa: Dudu Velicu, „Însemnări zilnice”, pag. 41-42

„Să rămânem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Să evanghelizăm liberi de laţurile prejudecăţilor” – papa Francisc către patriarhul Georgiei Ilia al II-lea

Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat, ci să primiţi plată deplină. Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”  Căci cel ce-i zice: „Bun venit!” se face părtaş la faptele lui cele rele.” II Ioan 1:8-11

14444614_634440220057588_780813853422186834_o
Papa întîmpinat pe 30 septembrie de Patriarhul şi preşedintele Georgiei la aeroportul din Tbilisi

Pe 1 octombrie 2016 s-a încheiat vizita de 2 zile a papei Francisc în Georgia făcută la invitaţia preşedintelui georgian, Ghiorghi Margvelaşvili.

Întimpinarea papei de către poporul binecredincios: "Arhieretice papă, nu eşti binevenit în Georgia Ortodoxă"
Întimpinarea papei de către poporul binecredincios: „Arhieretice papă, nu eşti binevenit în Georgia Ortodoxă”

În ciuda protestelor organizate de circa o sută de georgieni ortodocşi în faţa Ambasadei statului Vatican pe 21 septembrie şi, respectiv, pe 30 septembrie în drumul de la aeroportul din Tbilisi, dar şi oriunde papa îşi desfăşura vizita, Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea l-a întîmpinat la aeroport pe aşteptatul oaspete, salutîndu-l cu „frate drag” şi „Domnul să binecuvinteze Biserica Catolică a Romei”.

La catedrala ortodoxă din Tbilisi papa Francisc i-a declarat patriarhului: „Sîntem chemaţi să fim una în Isus Cristos şi să evităm a face discordii şi diviziuni mai întîi între botezaţi, căci ceea ce ne uneşte e mai mult decît ceea ce ne desparte.”rtsqbxx_1923920

Iar la palatul patriarhiei, în schimbul de declaraţii reciproce s-au putut remarca următoarele (sublinierile ne aparţin – n.red.):

Patriarhul Ilia al II-lea

Sanctitate!

Suntem bucuroşi să vă putem găzdui în ţara noastră şi să vă adresăm cel mai călduros bun-venit în numele poporului încredinţat Preasfintei Mame a lui Dumnezeu, în numele Bisericii întemeiate de apostolii Domnului nostru Iisus Hristos: Biserica din Roma a fost întemeiată de sfântul apostol Petru, în timp ce Biserica din Georgia de sfântul Andrei Primul Chemat. Petru şi Andrei erau fraţi şi noi am avut şi trebuie să avem raporturi deosebit de cordiale.

… N-aş vrea să uit meritul avut de catolicii georgieni în lupta pentru independenţa politică a Georgiei şi în dezvoltarea culturală a ţării noastre. De asemenea aş vrea să amintesc ajutorul, oferit de Biserica din Roma, pentru formarea clerului georgian în Europa.

Noi participăm la dialogul teologic dintre ortodocşi şi catolici. La Patriarhia din Georgia s-au demarat deja lucrările de întocmire a unei opere voluminoase, care va ilustra drumul istoric al Bisericii creştine nedespărţite (adică până în secolul al XI-lea) şi Vaticanul deja a exprimat propria disponibilitate de a susţine această iniţiativă.

… Sanctitate, vă reînnoiesc salutul meu de bun-venit! Cu mijlocirea sfântului Andrei Primul Chemat şi a sfântului Petru, Dumnezeu să binecuvânteze ţările noastre şi să dăruiască întregii creaţii pacea şi progresul spiritual!

Papa Francisc

… Sanctitate, dumneavoastră aţi inaugurat o pagină nouă în relaţiile dintre Biserica ortodoxă din Georgia şi Biserica catolică, făcând prima vizită istorică în Vatican a unui patriarh georgian. Cu acea ocazie aţi schimbat cu Episcopul de Roma sărutul păcii şi promisiunea de a vă ruga unul pentru altul. Astfel s-au putut întări legăturile semnificative, prezente între noi încă din primele secole ale creştinismului. Ele s-au dezvoltat şi se menţin respectuoase şi cordiale, aşa cum manifestă şi primirea călduroasă rezervată aici trimişilor şi reprezentanţilor mei, activităţile de studiu şi cercetare la Arhivele Vaticane şi la Universităţile Pontificale din partea credincioşilor ortodocşi georgieni, prezenţa la Roma a unei comunităţi a voastre, găzduită într-o biserică din dieceza mea, şi colaborarea cu comunitatea catolică locală, mai ales cu caracter cultural.

… Şi sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a venit aici, în pragul Jubileului anului 2000: a venit ca să întărească „legăturile profunde şi puternice” cu Scaunul din Roma (Discurs la ceremonia de bun-venit, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 843) şi să amintească ce necesară era, în pragul celui de-al treilea mileniu, „contribuţia Georgiei, răscruce antică de culturi şi tradiţii, pentru edificarea […] unei civilizaţii a iubirii” (Discurs în Palatul Patriarhal, Tbilisi, 8 noiembrie 1999: Insegnamenti XXII/2 [1999], 848).

Acum, Providenţa divină face să ne întâlnim din nou şi, în faţa unei lumi însetate de milostivire, de unitate şi de pace, ne cere ca acele legături dintre noi să primească nou elan, reînnoită fervoare, pentru care sărutul păcii şi îmbrăţişarea noastră fraternă sunt deja un semn elocvent. Biserica ortodoxă din Georgia, înrădăcinată în predica apostolică, îndeosebi în figura apostolului Andrei, şi Biserica din Roma, întemeiată pe martiriul apostolului Petru, au astfel harul de a reînnoi astăzi, în numele lui Cristos şi spre gloria sa, frumuseţea fraternităţii apostolice. De fapt, Petru şi Andrei erau fraţi: Isus i-a chemat să părăsească năvoadele şi să devină, împreună, pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Frate preaiubit, să ne lăsăm priviţi din nou de Domnul Isus, să ne lăsăm atraşi iarăşi de invitaţia sa de a părăsi ceea ce ne reţine să fim împreună vestitori ai prezenţei sale.

Pentru ca Evanghelia să aducă rod şi astăzi ni se cere, Frate preaiubit, nem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Mulţimea de sfinţi pe care această ţară îi are să ne încurajeze să punem Evanghelia înainte de toate şi să evanghelizăm ca în trecut, mai mult decât în trecut, liberi de laţurile prejudecăţilor şi deschişi la noutatea perenă a lui Dumnezeu. Dificultăţile să nu fie impedimente, ci stimulenţi ca să ne cunoaştem mai bine, să împărtăşim limfa vitală a credinţei, să intensificăm rugăciunea unii pentru alţii şi să colaborăm cu caritate apostolică în mărturia comună, spre gloria lui Dumnezeu în ceruri şi spre slujirea păcii pe pământ.

 [După schimbul de daruri]

Mulţumesc, Sanctitate. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe Sanctitatea Voastră şi Biserica ortodoxă din Georgia. Mulţumesc, Sanctitate. Şi fie ca să poată merge înainte pe drumul libertăţii.

Mulţumesc, Sanctitate pentru primirea şi cuvintele dumneavoastră. Mulţumesc pentru bunăvoinţa dumneavoastră şi pentru această angajare fraternă de a ne ruga unul pentru altul după ce ne-am dat sărutul păcii. Mulţumesc.

Pe 1 octombrie papa a săvîrşit o messă pe stadionul Mikheil Meskhi din Tbilisi, cu o capacitate de 27000 locuri, dar la care au asistat circa 3000 de oameni, majoritatea papistaşi, şi reprezentanţi ai administraţiei de stat, alături de preşedintele Georgiei, într-o ţară în care numărul membrilor cultului romano-catolic este estimat între 20 şi 120 de mii. La evenimentul ritualic a fost aşteptată şi o delegaţie de clerici ortodocşi, însă în ultimul moment Patriarhia s-a răzgîndit, anunţînd lipsa participării din motivul „diferenţelor doctrinare”.

Amintim că aceasta este a 4-a întîlnire a papei Francisc cu un alt Întîistătător al Bisericii Ortodoxe, după ce anterior s-a întîlnit tot în 2016 cu Patriarhul Kiril al Moscovei, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi Arhiepiscopul Ieronim al Atenei.

Vizita papei s-a petrecut cu cîteva zile înainte ca Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe a Georgiei să se întrunească pentru a se pronunţa asupra deciziilor luate la „Sinodul panortodox” din Creta convocat în iunie a.c. la care Biserica Georgiei nu a participat.

Biserica Georgiei nu mai este membră a Consiliului mondial al „bisericilor” din 1997, însă acest lucru nu o împiedică să participe la dialogul papisto-ortodox aşa cum a făcut în acest an la sesiunea a 14-a a Comisiei teologice de dialog papisto-ortodox desfăşurată la Chieti, Italia.

Vezi şi:

Patriarhul Georgiei Ilia II va avea o întrevedere cu papa Francisc la Tbilisi

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei: „Cu o deosebită bucurie l-am primit astăzi în Lesbos pe Papa Francisc”

„Vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii” – declaraţia comună a papei Francisc, patr. Bartolomeu şi arhiep. Ieronim

„Ierarhii au subliniat dezvoltarea fructuoasă a relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Rusă”

În ultimele zile ale lui iulie 2016 preşedintele Direcției de Relații Externe ale BORu, mitropolitul Ilarion Alfeev, a făcut o vizită în capitala Sloveniei, Ljubljana, unde a avut loc o întrevedere a sa cu arhiepiscopul catolic local, Stanislav Zore, şi cu mitropolitul Porfirie din BO Sârbă.

Mitropolitul Ilarion, în cuvântarea sa, a menţionat că relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi biserica catolică au devenit mult mai intense în ultima perioadă, subliniind importanţa întâlnirii dintre papa Francisc şi patriarhul Kirill din luna februarie.

Cei trei au semnat şi o declaraţie comună, în care şi-au exprimat părerea că „creştinii trebuie să se unească pentru mărturisirea comună a lui Hristos şi a Evangheliei” şi au menţionat că au cerut cu toţii în rugăciune ajutorul lui Dumnezeu pentru „depăşirea provocărilor cu care se confruntă creştinii„.

Sursa: mospat.ru

„Din păcate, sînt voci care se ridică împotriva ecumenismului” – reacţia Arhiepiscopiei Romanului faţă de monahii trecuţi în nepomenire

Recent în presă a apărut reacţia Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului faţă de monahii care au întrerupt pomenirea ÎPS Ioachim Băcăuanul pe motive de erezie. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Alexandru Zamfir, afirmă că monahii au luat o hotărăre nesăbuită, că la mijloc ar fi păcatul mândriei, că nu ar exista dovezi care să sustină opiniile celor doi ieromonahi şi, mai grav, că „din păcate, sînt voci care se ridică împotriva Sinodului din Creta, împotriva ecumenismului„.

De asemenea el a subliniat că „De rugăciunile din Săptămâna de unitate creştină se discută de ani buni şi se fac cu aprobarea Sfântului Sinod” şi că la Adunarea din Creta a participat cel puţin jumătate din Sfântul Sinod al BOR. Interviul integral poate fi citit aici.

Chintesenţa atitudinii ecumeniştilor faţă de ortodocşi în interviul acordat de consilierul lui Ilarion Alfeev

Interviul de mai jos a fost acordat site’ului portal-credo.ru de Leonid Sevastianov, consilierul unuia din fruntaşii ecumenismului din Patriarhia Moscovei, mitropolitul Ilarion Alfeev. În rândurile ce urmează el îşi exprimă foarte direct dispreţul, duşmănia şi chiar “râvna canonică” împotriva celor ce scot la iveală ereziile şi apostaziile ecumeniştilor.

Portal-credo.ru: Leonid, cum aţi putea comenta învinuirile unor clerici ai Patriarhiei Moscovei la adresa mitropolitului Ilarion (Alfeev), care este numit ideolog al documentului de la Havana, care este neortodox din punctul lor de vedere?

Leonid Sevastianov: Înţelegeţi, fiecare trebuie să-şi facă lucrul său: părintele trebuie să fie părinte, preoteasa – preoteasă. Funcţia preotului este să slujească în biserică din mandatul episcopului, iar funcţia teologie, cum este mitropolitul Ilarion, este să scrie texte teologice. În afară de aceasta, având mandatul Bisericii prin Patriarh şi al Sfântului Sinod, mitropolitul Ilarion răspunde de politica externă.

Funcţia Patriarhului este să se întâlnească cu liderii altor Biserici şi să semneze documentele pe care le consideră necesare în virtutea unei sau altei situaţii geopolitice. Dacă un cleric sau altul începe, în critica şi declaraţiile sale confuze, să depăşească mandatul primit de la episcop, atunci apare înainte de toate întrebarea despre canonicitatea şi ortodoxia acţiunilor acestui preot.

Recent un preot a criticat dur activitatea Departamentului pentru Relaţii Bisericeşti Externe ale Patriarhiei Moscovei, acuzând această instituţie de erezie. Care este reacţia celor din interiorul Departamentului?

– Iarăşi: acest preot are mandat de la episcopul său pentru asemenea comentarii? Dacă nu, atunci părintele trebuie să cugete asupra canonicităţii acţiunilor sale şi, respectiv, asupra ortodoxiei sale.

Activitatea Departamentului se petrece sub supravegherea Sfântului Sinod, a preafericitului Patriarh şi a Sfinţitului Sobor Arhieresc şi doar Patriarhul şi Soborul au dreptul canonic de a se expune cu privire la profesionalismului acestei instituţii.

– Sunteţi îngrijorat de scara mare a protestelor provocate în rândul clericilor şi credincioşilor mireni din Patriarhia Moscovei de documentul de la Havana?

– Înţelegeţi, acest val de proteste ridicat artificial după întâlnirea dintre Papa şi Patriarhul Moscovei, din punctul meu de vedere, este foarte folositor, căci ne-a arătat adevărata faţă a tuturor. Ştiţi, Biserica întotdeauna, de-a lungul întregii istorii, a fost o organizaţie care avea nevoie de curăţire de tot soiul de elemente ciudate şi străine. Aşa a fost încă în timpul lui Hristos şi nu doar în cazul lui Iuda. Biserica are nevoie de un mecanism de scoatere la iveală şi de eliminare a tot felul de sectanţi din rândurile sale pentru a preveni încercarea de reformatare a Trupului lui Hristos.

Întâlnirea din Havana şi reacţiile la aceasta au arătat că, luptând cu secta şi cu sectanţii din afară, trebuie dintâi să scapi de sectele din interiorul tău! Trebuie o lege de combatere a sectei interioare! Secta mereu se evidenţiază prin faptul că, fiind o adunătură mică, încearcă să reformateze majoritatea, de regulă prin discursul urii şi dezbinării.

Exemplul despre care discutăm a arătat că secta nou-apărută este alcătuită din circa 20 de persoane, care din contul zarvei creează impresia unei mişcări masive. Cei 20 de oameni au o istorie destul de limpede. În special sunt din rândurile neobolşevicilor, care încearcă să folosească Biserica pentru un fel de luptă pseudo-politică. De asemenea sunt câţiva preoţi cu viziuni neclare şi un program schismatic confuz. Ei condamnă întâlnirea cu Papa, spunând că o asemenea întâlnire îi sminteşte. Pe mine mă sminteşte doar faptul că oamenii din această sectă încă nu sunt excomunicaţi din Biserică, deoarece, din punctul meu de vedere, să te rogi împreună cu aceşti oameni este un mare păcat.

Interviul a fost luat de Aleksei Maliutin

Mitr. Emmanuel al Franţei: „Noi nu putem declara că nu recunoaştem alte biserici creştine”

Într-un interviu acordat portalului romfea.gr, mitropolitul Franţei Emmanuel (Adamakis, Patriarhia Constantinopolului) a vorbit despre pregătirile pentru Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox.

Mitropolitul Emmanuel a subliniat că „La Sinod va răsuna puternic glasul unit al Ortodoxiei”. Iar răspunzând la întrebarea dacă Patriarhia Ecumenică este deranjată de critica la adresa Sinodului venită inclusiv din partea unor teologi şi ierarhi cunoscuţi, el a spus că: „Noi trăim într-o lume liberă, unde fiecare are dreptul să-şi expună părerea. În acelaşi timp trebuie să rămânem în limitele logicii. Documentele pre-sinodale au fost confirmate unanim şi semnate de reprezentanţii tuturor Bisericilor Locale, ele au suferit modificări la care au contribuit toţi. Noi nu putem afirma că nu recunoaştem celelalte biserici, fie că e vorba de biserica catolică sau de bisericile apărute în epoca Reformei. Noi trebuie să ne conducem de logică în aceste probleme. Noi nu cerem nimic din ce ar depăşi deciziile noastre comune.” (via agionoros.ru)

Din acest fragment scurt putem trage câteva concluzii importante:

  1. Proiectele de documente au fost confirmate unanim de toţi delegaţii Bisericilor Ortodoxe Locale.
  2. Documentul ce vizează ecumenismul nu se referă doar la recunoaşterea catolicilor şi monofiziţilor drept biserici, dar şi a protestanţilor.
  3. Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice consideră că „limitele logicii” sunt cele care trebuie urmate în această problemă, trecând complet cu vederea limitele canonice şi dogmatice ale Bisericii Ortodoxe.

”Noi facem parte din biserica creștină cea una” – continuă colaborarea între Patriarhia Moscovei şi asociația Evanghelică Billy Graham

Biserica Ortodoxă Rusă şi asociaţia evanghelică Billy Graham vor organiza între 28-30 octombrie 2016 la Moscova Summit-ul Mondial al Liderilor Creştini în Apărarea Creştinilor Persecutaţi, la care urmează să fie prezenţi participanţi din întreaga lume, anunţă Departamentul de Relații Externe al BORu.

Summit-ul urmează să aibă loc exact la un an după întâlnirea Patriarhului Moscovei și al întregii Rușii Kirill cu președintele asociației Evanghelice Billy Graham,  William Francis Graham. Conform patriarchia.ru, Atunci Patriarhul Kirill a subliniat promisiunile făcute încă în anii 90 ai sec. trecut de asociația Evanghelică, pe atunci condusă de Billy Graham, anume că ea ”nu va merge nici într-un caz pe calea convertirii ortodocșilor la credința lor” și că ”dezvoltarea deschisă a relațiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă până acum se îndeplinește”.

028aVorbind despre bazele duhovnicești ale vieții apusene actuale și interacțiunea între Biserica Ortodoxă și creștinii din apus în perioada războiului rece, Întâistătătorul BORu a specificat următoarele: ”Noi percepeam civilizația apuseană drept civilizație creștină. Noi prețuiam cu adevărat acele libertăți pe care le aveau bisericile creștine în Apus și influiența lor asupra vieții sociale. Pentru noi creștinii din apus erau frați și surori, aliați ai noştri”. După care a adăugat că ”La baza relațiilor noastre a stat comuna înțelegere a faptului că noi facem parte din biserica creștină cea una, căci chiar de suntem biserici diferite și în decursul istoriei au existat separări, noi mărturisim valori morale comune tuturor creștinilor”.

„Ne-am regăsit ca frați în credința creștină” – declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kirill

Declarație comună
Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii

”Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Cor 13, 13).

  1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Duhului Sfânt, Mângâietorul, noi, papa Francisc și Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, preamărit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină care se întâlnesc pentru a „vorbi prin viu grai” (In 12, 2), de la inimă la inimă, și să discute despre relațiile reciproce dintre Biserici, de problemele esențiale ale fraților noștri și de perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.
  2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre Nord și Sud, între Est și Vest. Din această insulă, simbol al speranțelor „Lumii Noi” și al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresăm cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente. Ne bucurăm că credința creștină este în creștere aici într-un mod dinamic. Puternicul potențial religios al Americii Latine, tradiția sa creștină pluriseculară, făurită prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui mare viitor pentru această regiune.
  3. Întâlnindu-ne departe de vechile litigii din ”Lumea Veche”, simțim cu o forță deosebită necesitatea unei lucrări comune între catolici și ortodocși, care sunt chemați,cu blândețe și respect, să dea cont înaintea lumii de speranța care este în noi(cf. 1 Pt 3, 15).
  4. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la intrarea în lume a unicului său Fiu. Împărtășim aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinismului. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia se află nenumărați martiri care au dat mărturie pentru fidelitatea lor față de Hristos și au devenit ”sămânță de creștini”.
  5. In ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una””(In 17, 21).
  6. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos. Fie ca această întâlnire a noastră să inspire creștinii din întreaga lume să se roage Domnului cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu doar cuvinte, dar acțiuni concrete, fie ca această întâlnire să devină un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință!
  7. În determinarea noastră de a face tot ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Hristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie unită pentru adevăr în domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.
  8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând la regiunile lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, frații și surorile noastre în Hristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor au fost devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre au fost profanate iar monumente lor, distruse. În Siria, Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din țara din care credința noastră a început să se răspândească și în care ei au trăit încă din timpul apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.
  9. Chemăm comunitatea internațională să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne glasul în apărarea creștinilor persecutați, vrem să ne exprimăm compasiunea noastră pentru suferința îndurată de credincioșii altor tradiții religioase care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.
  10. În Siria și Irak, violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de oameni fără adăpost și resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la restabilirea rapidă a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar la scară largă populațiilor suferinde și numeroșilor refugiați din țările învecinate. Cerem tuturor celor care pot influența soarta persoanelor răpite, printre care se numără mitropoliții de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim, răpiți în aprilie 2013, ca să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea rapidă a acestora.
  11. Înălțăm rugăciunile noastre la Hristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, care este ”rodul dreptății” (cf. Is 32, 17), pentru a se întări conviețuirea frățească între diferitele populații, Biserici și religii prezente, pentru întoarcerea refugiaților la casele lor, vindecarea celor răniți și odihna sufletelor celor nevinovați care au fost uciși.
    Ne îndreptăm, cu un apel stăruitor spre toate părțile care pot fi implicate în conflicte, să dea dovadă de bunăvoință și să se așeze la masa negocierilor. În același timp, este necesar să se depună orice efort din partea comunității internaționale pentru a pune capăt terorismului, cu ajutorul unor acțiuni comune, unite și coordonate. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, pentru a acționa în mod responsabil și prudent. Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii ca să ferească creația sa de distrugere și să nu îngăduie un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă și demnă de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.
  12. Ne închinăm în fața martiriului celor care, cu prețul vieții lor, dau mărturie pentru adevărul Evangheliei, alegând moartea în locul apostaziei de Hristos. Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor. Vouă, celor care suferiți pentru Hristos, vă este adresat acest cuvânt al apostolului: „Preaiubitilor, … întrucât participați la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la arătarea gloriei lui” (1 Pt 4, 12-13).
  13. În această epocă zbuciumată, dialogul inter-religios este indispensabil. Diferențele în ceea ce privește înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să împiedice oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și în armonie. În actualele circumstanțe, liderii religioși au o responsabilitate specială de a-i educa pe credincioșii lor într-un spirit de respect față de convingerile celor care aparțin celorlalte tradiții religioase. Sunt absolut inacceptabile încercările de justificare prin sloganuri religioase a acțiunilor criminale. Nici o crimă nu poate fi comisă în numele lui Dumnezeu, pentru că ”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii” (1 Cor 14, 33).
  14. În afirmarea înaltei valori a libertății religioase, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea fără precedent a credinței creștine care se întâmplă acum în Rusia și în multe țări din Europa de Est, unde regimurile atee au dominat timp de decenii. Astăzi, lanțurile ateismului militant s-au sfărâmat și în multe locuri creștinii pot profesa liber credința lor. Într-un sfert de secol s-au construit zeci de mii de noi biserici și s-au deschis sute de mănăstiri și școli teologice. Comunitățile creștine duc înainte o importantă activitate caritabilă și socială, oferind o asistență diversificată celor nevoiași. Catolicii și ortodocșii de multe ori lucrează împreună cot la cot. Ei dovedesc existența unor temelii spirituale comune ale conviețuirii umane, dând mărturie pentru valorile Evangheliei.
  15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări unde creștinii se confruntă din ce în ce mai des cu o limitare a libertății religioase, a dreptului de a-și mărturisi credința lor și posibilitatea de a trăi în conformitate cu acestea. În special, constatăm că transformarea unor țări în societăți secularizate, străine de orice referință la Dumnezeu și la adevărul său, constituie o gravă amenințare pentru libertatea religioasă. Este pentru noi o sursă de neliniște, limitarea actuală a drepturilor creștinilor, dacă nu chiar discriminarea lor, atunci când unele forțe politice, susținute de ideologia unui secularism adesea foarte agresiv, încearcă să-i împingă la marginea vieții publice.
  16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sângeroase, a fost întâmpinat de mulți cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, invităm la a rămâne vigilenți față de o integrare care nu ar respecta identitățile religioase. Păstrând deschiderea față de contribuția altor religii la civilizația noastră, suntem convinși că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinile sale creștine. Cerem creștinilor din vestul și din estul Europei să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Hristos și Evanghelia sa, astfel încât Europa să-și păstreze sufletul său format de două mii de ani de tradiția creștină.
  17. Privirea noastră se îndreaptă spre oamenii care se află în situații de mare dificultate, care trăiesc în condiții de nevoie extremă și de sărăcie, în timp ce sunt în creștere bogățiile materiale ale umanității. Nu putem rămâne indiferenți față de soarta a milioane de migranți și refugiați care bat la ușa țările bogate. Consumul dezlănțuit, așa cum se observă în unele țări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă în distribuția bunurilor pământești mărește sentimentul de nedreptate față de sistemul de relații internaționale care s-a instaurat.
  18. Bisericile creștine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradiției popoarelor și solidaritatea autentică cu toți cei care suferă. Noi, creștinii, ar trebui să nu uităm că ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 27-29).
  19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza familiei din multe țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și sunt chemați să dea mărturie că aceasta este o cale de sfințenie, care dovedește fidelitatea soților în relațiile lor reciproce, deschiderea lor la procreare și educarea copiilor, la solidaritatea între generații și respectul pentru cei mai slabi.
  20. Familia se întemeiază pe căsătorie, un act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca un dar. Căsătoria este o școală de iubire și fidelitate. Regretăm că alte forme de conviețuire sunt puse acum pe același nivel al acestei uniuni, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, consfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiință publică.
  21. Facem apel la toți oamenii să respecte dreptul inalienabil la viață. Milioane de copii sunt lipsiți de însăși posibilitatea de a se naște în lume. Vocea sângelui copiilor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Gn 4, 10). Dezvoltarea așa-numitei eutanasii face astfel încât persoanele în vârstă și cei infirmi încep să se simtă o povară excesivă pentru familiile lor și pentru societate, în general. Suntem, de asemenea, preocupați de dezvoltarea tehnicilor de reproducere asistată medical, pentru că manipularea vieții umane este un atac la bazele existenței omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Credem că este de datoria noastră să reamintim imutabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respectarea demnității omului chemat la viață, după planul Creatorului.
  22. Astăzi, dorim să ne adresăm în mod special tinerilor creștini. Voi, tineri, aveți îndatorirea de a nu ascunde talantul în pământ (cf. Mt 25, 25), ci de a utiliza toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărul lui Hristos, pentru a întruchipa în viața voastră poruncile evanghelice ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Nu vă fie teamă să mergeți împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma întotdeauna.
  23. Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți ucenicii și apostolii săi. Fiți lumina lumii pentru cei din jurul vostru, pentru ca văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (cf. Mt 5, 14, 16). Educați-vă copiii în credința creștină, transmiteți-le mărgăritarul de preț al credinței (cf. Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și strămoșii voștri. Amintiți-vă că ”ați fost cumpărați cu un preț mare” (1 Cor 6, 20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu, Iisus Hristos.
  24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de aceeași Tradiție a Bisericii primului mileniu, dar și de misiunea de a predica Evanghelia lui Hristos în lumea de azi. Această misiune presupune respectul reciproc față de membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism. Nu suntem concurenți, ci frați, și de această viziune trebuie să fie călăuzite toate acțiunile noastre reciproce și cele față de lumea externă. Îi îndemnăm pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și să aibă ”unii față de alții aceleași sentimente” (Rm 15, 5). De aceea, nu putem accepta uzul mijloacelor neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, negând libertatea lor religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică porunca apostolului Pavel care și-a făcut ”o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Hristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Rm 15, 20).
  25. Sperăm ca întâlnirea noastră să contribuie, de asemenea, la reconciliere acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda «uniatismului» din trecut, înțeleasă ca unire a unei comunități la alta, separând-o de Biserica sa, nu este o modalitate care permite restabilirea unității. Cu toate acestea, comunități bisericești care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii trebuie să se împace și să găsească forme reciproc acceptate de a trăi împreună.
  26. Deplângem confruntarea din Ucraina care a provocat deja multe victime și nenumărate răni pentru locuitorii pașnici și a aruncat societatea într-o criză economică și umanitară gravă. Invităm toate părțile implicate în conflict la prudență, solidaritate socială și acțiune pentru a construi pacea. Îndemnăm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a ajunge la armonie socială, să se abțină de la a participa la confruntare și să nu susțină o ulterioară dezvoltare a conflictului.
  27. Sperăm ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să fie depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și armonie, iar comunitățile catolice ale țării să contribuie în așa fel încât să se vadă din ce în ce mai mult fraternitatea creștină.
  28. În lumea contemporană, cu multiple fațete și, totuși, unită printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze frățește la vestirea Evangheliei mântuirii, pentru a mărturisi împreună demnitatea morală și libertatea autentică a persoanei ”pentru ca lumea să creadă” (In 17, 21). Această lume, din care dispar treptat pilonii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate domeniile vieții personale și sociale. De capacitatea noastră de a da mărturie împreună în aceste timpuri dificile pentru Duhul adevărului depinde în mare măsură viitorul omenirii.
  29. În această mărturie îndrăzneață pentru adevărul lui Dumnezeu și Vestea cea bună a mântuirii, să ne susțină Omul-Dumnezeu Iisus Hristos, care ne întărește spiritual cu făgăduința sa infailibilă: ”Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția” (Lc 12, 32)!

Hristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transformă viața umană, o umple cu semnificație. De acest fapt au ajuns să se convingă, prin intermediul experienței, toți cei la care se pot aplica cuvintele apostolului Petru: ”Voi, care odinioară nu erați popor, acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveați parte de îndurare, acum ați obținut îndurare” (1 Pt 2, 10).

  1. Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!” (Sub tuum praesidium – n.t.). Prin mijlocirea ei, Fericita Fecioară Maria să-i încurajeze la fraternitate pe cei care o cinstesc, pentru ca toți să fie uniți din nou, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, în pace și armonie, într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre gloria Preasfintei și Nedespărțitei Treimi!

+Francisc,                       +Kirill,
Episcopul Romei,               Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii
Papa Bisericii catolice

12 februarie 2016, Havana (Cuba)

Sursa: ro.radiovaticana.va