Nici un pas înapoi: Comunicatul Sf. Sinod al BOR cu privire la reacţiile faţă de sinodul ecumenist din Creta

Notă: redacţia lumea-ortodoxă.ro va reveni în curând cu o analiză detaliată a comunicatului Sf. Sinod al BOR.

Redăm mai jos poziția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la evoluțiile recente din România privind receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016):

În cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 16 decembrie 2016, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, s-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016).

Patriarhia Română a subliniat în mai multe rânduri faptul că Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” și a îndemnat constant la păstrarea păcii şi unității Bisericii cu toată responsabilitatea, cunoscut fiind cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care spune că nimic nu poate supăra mai mult pe Dumnezeu decât dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârși mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puțini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său!” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 85).

Cu toate acestea, constatăm cu durere în suflet că, în mod pătimaş și dăunător, unele persoane răzvrătite au indus în eroare pe unii clerici şi credincioși afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credință, iar unii clerici, crezând acest neadevăr, au întrerupt în mod necanonic pomenirea ierarhului lor, tulburând pacea şi unitatea Bisericii, prin atitudinea lor dezbinătoare.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că nici Sinodul din Creta şi niciun alt Sinod ortodox nu au declarat ecumenismul ca fiind dogmă de credință, după cum niciun Sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca fiind „panerezie”. Prin urmare, acuzațiile aduse de contestatarii Sinodului din Creta sunt injuste, iresponsabile și dăunătoare pentru unitatea Bisericii.

Din punct de vedere ortodox, ecumenismul lucid nu este o nouă dogmă de credinţă, ci o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului. Mișcarea ecumenică s-a născut, la începutul secolului 20, când misionarii creștini occidentali predicau Evanghelia iubirii necreștinilor din Africa şi Asia, în timp ce creștinii erau dezbinați în multe confesiuni creștine antagoniste, care se urau şi se contestau reciproc, atitudinea acestora nefiind o mărturie misionară pozitivă în fața altor religii și nici în fața societății civile. Participând la această mișcare de dialog între creștinii de confesiuni diferite, Biserica Ortodoxă a considerat însă că refacerea unității creștinilor neortodocși dezbinați între ei de-a lungul timpului se poate realiza numai pe baza credinței Bisericii nedespărțite a lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, pe care o mărturisim în Crezul ortodox (niceo-constantinopolitan).

În acest sens, Biserica Ortodoxă consideră că aduce în dialog cu alți creștini tocmai mărturia Bisericii celei Una a lui Hristos, de care aceştia s-au despărțit în timp prin deviere de la credinţa ortodoxă. Desigur, niciun creștin ortodox nu este obligat să dialogheze sau să coopereze cu alți creștini dacă are teamă că–și pierde credința ortodoxă. În același timp, este nedrept să considerăm că toți creștinii ortodocși care dialoghează teologic și cooperează practic în viața societății cu creștini de altă confesiune sunt trădători ai Ortodoxiei. Un creștin ortodox pașnic poate rămâne fidel Ortodoxiei fără a deveni fanatic, dacă mărturisește credința ortodoxă în dialog cu alți creștini, fără compromisuri.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act cu mirare de atitudinea necanonică şi agresivă a unor teologi și clerici (preoți și ierarhi) din două Biserici Ortodoxe surori, de a veni în eparhiile Patriarhiei Române pentru a critica ierarhia acesteia și a instiga pe unii clerici și credincioși la neascultare față de ierarhii Bisericii noastre. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca să fie aduse la cunoștința Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori (Patriarhia Moscovei și Biserica Ortodoxă a Greciei) situațiile în care unii dintre preoţii şi ierarhii acestora desfășoară în mod necanonic activități agresive şi turbulente în eparhiile Patriarhiei Române, instigând la neascultare, răzvrătire și dezbinare.

Clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta, ignorând faptul că un Sinod nu poate fi judecat decât de către un alt Sinod, vor fi chemaţi la îndreptare prin dialog pașnic și lămurire canonică privind gravitatea dezbinării și a tulburării păcii și unității Bisericii. La fel, sancțiunile administrative și canonice disciplinare se vor aplica spre îndreptarea clericilor, monahilor și mirenilor care persistă în starea lor de răzvrătire și dezbinare, tulburând pacea și unitatea Bisericii.

Totodată, s-a reamintit că dacă Părinţii sinodali care au participat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic (din anul 381) au operat 3 omisiuni și 10 adăugiri sau diortosiri la textul Crezului formulat de către Părinții Sinodului I Ecumenic (din anul 325), cu scopul de clarifica şi completa textul sinodal iniţial, cu atât mai mult un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe poate explicita, nuanța și dezvolta documentele formulate şi aprobate de către Sinodul din Creta, pentru a se evita interpretări eronate dăunătoare păcii şi unităţii Bisericii lui Hristos. În această privință, de remarcat este şi hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare care, deşi are unele observații critice şi a propus amendamente viitoare la unele documentele ale Sinodului din Creta, totuși a hotărât: „să păstreze comuniunea fraternă, euharistică, spirituală, dogmatică şi canonică cu toate Bisericile Ortodoxe locale – atât cu cele care au participat la Sinodul din Creta, cât şi cu cele care nu au participat”.

În concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare, deoarece Duhul Sfânt este, în acelaşi timp, Duhul Adevărului (cf. Ioan 16, 13) şi Duhul împărtășirii sau al comuniunii (cf. 2 Corinteni 13, 13).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Comunicatele Patriarhiei Române între 1929 şi 2016

Lectura comunicatului emis recent de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, întitulat „Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii”, care abordează reacţiile de împotrivire faţă de hotărârile sinodului ecumenist din Creta, ne aminteşte de un document similar, „Carte pastorală”, întocmit de Sinodul BOR în 1929 în legătură cu hotărârea de a prăznui Învierea Domnului odată cu catolicii şi protestanţii, la data de 31 martie.

  • Împotrivirile faţă de reforme sunt conduse de nişte dubioşi marginali, care îi manipulează pe mirenii creduli ce îi susţin:

1929: Trebuie să se ţină seamă însă, că a schimba această dată [de 31 martie, n. red.] ar însemna a călca adevărul şi a părtini şi spori ignoranţa şi superstiţiile; a turbura apoi conştiinţa religioasă şi liniştea poporului din Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova şi Bucovina şi a produce neîncredere în sufletele lor disciplinate şi alipite de biserică şi de ierarhii lor; cum şi a mâna apă la moara agitatorilor străini, încurajându-i în întreprinderile lor subversive; şi în fine a îndreptăţi pornirile ignoranţilor şi ale acelor ce înşeală credulitatea oamenilor nelămuriţi.

2016: Cei care promovează aceste atitudini negative sunt, în general, câţiva clerici răzvrătiţi şi monahi necanonici, neascultători şi nestatornici, care nu locuiesc în mănăstire conform rânduielilor monahale, precum şi unii mireni influenţaţi negativ de către aceştia.

  • Împotrivirile faţă de reforme sunt nefondate:

1929: De altă parte nu trebuiesc tolerate nici tendinţele acelor clerici basarabeni, secondaţi şi de unii mireni, care an de an sunt în căutarea unei teme, cu care să încerce a se pune în conflict cu autorităţile superioare, prezentând în ochii celor neorientaţi primejdii închipuite, amestecând în chestiunile obşteşti interese particulare ori vanităţi personale.

2016: Un astfel de grup a protestat şi pe Dealul Mitropoliei în data de 30 august 2016 când membrii acestuia, care au fost ascultaţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, au dovedit că nu sunt capabili de dialog, ci sunt agresivi, repetă idei şi acuzaţii nefondate, judecă şi calomniază pe ierarhii care au aprobat documentul Sinodului din Creta referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu alţi creştini.

  • Împotrivirile faţă de reforme au loc într-un moment dificil şi nepotrivit:

1929: Asemenea porniri nu sunt de încurajat din partea nici unui bun român; căci ne îngreunăm întărirea neamului în jurul intereselor vitale ale ţării; şi noi fireşte că nu putem rezolvi interesele superioare ale ţării, după capriciile străinilor vrăjmaşi nouă.

2016: Într-o vreme în care Biserica Ortodoxă este atacată de multe forţe exterioare văzute şi nevăzute ale fenomenului secularizării, aceşti răzvrătiți din Biserică, sub pretextul că apără Ortodoxia, tulbură din interior pacea şi unitatea Bisericii, deoarece nu sunt călăuziţi de Duhul lui Hristos.

  • Şi ca ultim argument, majoritatea credincioşilor sunt liniştiţi cu privire la reforme:

1929: Aşa fiind lucrurile, poporul român în marea sa majoritate, aşteaptă desigur liniştit prăznuirea Sfintelor Paşti, la data de 31 martie.

2016: Totuşi, în marea lor majoritate, clerul, monahii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române păstrează pacea şi unitatea Bisericii lui Hristos şi cunosc adevărul că Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi.

Consecinţele acestei atitudini manifestate de BOR în 1929 au fost din cele mai triste şi au dus la tulburări şi dezbinări. Anul 2016 pare să prevestească aceleaşi fenomene triste.

Pedeapsă capitală: noi afurisiri în Patriarhia Moscovei pentru poziţii anti-ecumeniste

La data de 8 august, în cadrul adunării eparhiale a eparhiei de Tulcin şi Braţlav (Ucraina), a fost luată decizia de excomunicare a unei creştine de rând „pentru păcatul clevetirii Întâistătătorului BORu şi pentru încercările de încălcare a unităţii canonice a poporului lui Dumnezeu în parohie”, conform religion.in.ua. Propunerea de a o excomunica pe Elena Şveţ a venit din partea „unor preoţi blagocini”.

În nota informativă a eparhiei se menţionează că ea condamnă întâlnirea dintre papa Francisc şi patriarhul Moscovei Kirill, numind-o drept trădare a Ortodoxiei. Decretul de excomunicare a fost semnat de mitropolitul Ionatan (Eleţkih), cunoscut ca ucenic al unuia din marii eretici-ecumenişti ai secolului trecut, mitropolitul Leningradului Nicodim Rotov, care la vremea sa a murit în braţele papei. Un alt ucenic al acestuia este şi patriarhul Kirill.

Câteva săptămâni mai devreme, la data de 19 iulie, mitropolitul Ionatan l-a afurisit din acelaşi motiv pe preotul Serghie Jebrovski, parohul bisericii din satul Lâsaia Gora din care face parte şi Elena Şveţ. Cei doi vor fi excomunicaţi până la „pocăinţă publică”.

Afurisirea, care este pedeapsa supremă în Biserica Ortodoxă, a fost aplicată în luna aprilie egumenei Daniela din Viatka (nordul Rusiei), care l-a susţinut pe duhovnicul mănăstirii când acesta a întrerupt comuniunea cu patriarhul Kirill pentru propovăduirea eresului ecumenist.

„Nici una din aceste ipoteze nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre” – Declaraţia de la Toronto, elogiată în proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod

Analizând reacţiile la proiectele de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod„, putem observa că majoritatea dintre ele se axează pe critica ideilor şi exprimărilor conţinute acolo, în special în ce priveşte documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„.

Acest proiect de document afirmă pe faţă recunoaşterea existenţei altor biserici, având şi alte încălcări grave ale ecleziologiei ortodoxe. Dar un lucru foarte important, care a fost foarte puţin luat în seamă în criticile acestui document până acum, este faptul că în acesta se face referire la unul din documentele de temelie ale Consiliului Mondial al bisericilor (CMB): „Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.] au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor’” sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acel consiliu” [Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, p. 19].

Dar care sunt premisele ecleziologice ale Declaraţiei de la Toronto? Citind textul veţi observa că aceste premise într-adevăr stau la baza mişcării şi a ereziei ecumeniste, că ele, fiind emise în 1950, au fost în ultimii 65 de ani călăuza ecumeniştilor, fie ei de rit ortodox sau făcând parte din alte confesiuni.

Propunem cititorilor conţinutul paragrafului IV din acest document, textul original fiind preluat de pe site-ul oficial al CMb. Traducerea şi sublinierile aparţin redacţiei lumea-ortodoxa.ro.

Declaraţia de la Toronto (1950): Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor

[…]

IV. Ipotezele ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor

Acum trebuie să încercăm să definim ipotezele pozitive ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor şi implicaţiile ecleziologice ale calităţii de membru al acestuia.

1. Bisericile membre ale Consiliului cred că dialogul, cooperarea şi mărturia comună a bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea în comun că Hristos este Capul Sfânt al Trupului.

Baza Consiliului Mondial este recunoaşterea actului central, acela că „nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. Aceasta este expresia convingerii că Domnul Bisericii este Dumnezeu-între-noi care continuă să-şi adune copiii şi să-şi zidească El Însuşi Biserica.

Prin urmare nici o relaţie între biserici nu poate avea conţinut şi speranţă dacă nu porneşte de la supunerea bisericilor conducerii lui Iisus Hristos în Biserica Sa. Având diferite puncte de vedere, bisericile întreabă: „Cum pot nişte oameni cu viziuni opuse să facă parte din aceeaşi federaţie de credincioşi?” Un răspuns clar la această întrebare a fost dat de delegaţii Ortodocşi la Edinburgh în 1937, când au spus: „În ciuda tuturor diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru este unul – Iisus Hristos, care ne va conduce spre o colaborare tot mai strânsă şi mai strânsă pentru zidirea Trupului lui Hristos.” Conducerea lui Hristos asupra poporului Său îi obligă pe toţi cei ce Îl recunosc să intre în relaţii reale şi apropiate unii cu alţii – chiar dacă ei au diferenţe în multe puncte importante.

2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, în baza Noului Testament, că Biserica lui Hristos este una.

Existenţa mişcării ecumeniste se datorează faptului că acest articol al credinţei a venit iarăşi cu o forţă inevitabilă în casele bărbaţilor şi femeilor din multe biserici. Dat fiind că ele se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că este şi poate fi doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici care pretind a fi biserici ale lui Hristos, dar nu trăiesc în unitate unele cu altele, ele simt o sfântă nemulţumire faţă de această situaţie. Bisericile înţeleg că este o problemă de elementară datorie creştinească pentru fiecare biserică de a face tot posibilul pentru manifestarea Bisericii în unitatea ei şi să lucreze şi să se roage ca scopul lui Hristos pentru Biserica Sa să fie atins.

3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul lor trup bisericesc. Ele caută, prin urmare, să stabilească un contact viu cu cei din afara rândurilor lor care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn.

Toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenenţa la biserica lor şi apartenenţa la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceştia aparţin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam]. Această recunoaştere îşi are expresia în faptul că, cu foarte puţine excepţii, bisericile Creştine acceptă botezul administrat de alte biserici ca fiind valid.

Dar apare problema consecinţelor care rezultă din această învăţătură. Cel mai des în istoria bisericii, bisericile au susţinut consecinţa negativă, cum că ele ar trebui să nu aibă nici o legătură cu cei ce nu sunt membrii lor. Ipoteza de bază a mişcării ecumeniste este că fiecare biserică are o sarcină pozitivă de îndeplinit în acest domeniu. Această sarcină constă în căutarea comuniunii cu toţi cei care, nefiind membri ai aceluiaşi trup vizibil, aparţin împreună trupului mistic în calitate de membri. Şi mişcarea ecumenistă este locul unde are loc această căutare şi descoperire.

4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Universală pe care o mărturisesc Crezurile este un subiect de consideraţie reciprocă. Cu toate acestea, calitatea de membru nu implică faptul că fiecare biserică trebuie să considere alte biserici membre drept biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului.

În Consiliul Mondial este loc atât pentru bisericile care recunosc alte biserici ca fiind biserici în sensul deplin şi adevărat, cât şi pentru cele care nu fac acest lucru. Dar aceste biserici divizate, chiar dacă încă nu se pot accepta unele pe altele ca biserici adevărate şi pure, cred că ele nu ar trebui să se izoleze una de alta şi, prin urmare, s-au asociat în Consiliul Mondial al bisericilor.

Ele ştiu că există diferenţe de credinţă şi constituţie, dar se recunosc una pe alta ca slujind unui singur Domn şi doresc să cerceteze diferenţele dintre ele cu respect reciproc, crezând că în acest fel ele ar putea fi conduse de Sfântul Duh spre manifestarea unităţii lor în Hristos.

5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să intre în dialoguri serioase una cu alta cu speranţa că aceste elemente de adevăr vor duce la recunoaşterea întregului adevăr şi la unitate bazată pe întregul adevăr.

Diferite biserici în general învaţă că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate, fapt numit în unele tradiţii ca „vestigia ecclesiae”. Asemenea elemente sunt predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintelor Scripturi şi administrarea tainelor. Aceste elemente sunt mai mult decât doar nişte umbre palide ale vieţii adevăratei Biserici. Ele sunt un semn de speranţă reală şi oferă oportunitatea de a tinde, printr-o relaţie sinceră şi frăţească, spre realizarea unei unităţi mai depline. Mai mult decât atât, Creştinii de toate viziunile ecleziologice din întreaga lume, predicând cuvântul Evangheliei, au adus bărbaţi şi femei la mântuire în Hristos, la înnoirea vieţii în El şi la comuniune Creştină unul cu altul.

Mişcarea ecumenistă se bazează pe convingerea că aceste „piste” trebuie urmate. Bisericile nu trebuie să le dispreţuiască şi să le considere drept doar nişte elemente de adevăr, ci să se bucure de acestea ca fiind semne pline de speranţă ce arată o unitate reală. Ce sunt de fapt aceste elemente? Ele nu sunt rămăşiţe moarte ale trecutului, ci mijloace puternice prin care lucrează Dumnezeu. Întrebări cu privire la validitatea şi curăţia învăţăturii şi a vieţii sacramentale pot şi trebuie să apară, dar nu se poate pune la îndoială că asemenea elemente dinamice ale vieţii bisericeşti justifică speranţa că bisericile care le păstrează vor fi conduse spre adevărul deplin. Anume prin dialogurile ecumeniste se facilitează această recunoaştere a adevărului.

6. Bisericile membre ale Consiliului doresc să se consulte împreună, căutând să cunoască mărturia pe care Domnul Iisus Hristos o aşteaptă de la ele în faţa lumii, în numele Său.

Din moment ce însăşi raţiunea de a fi [raison d’être] a Bisericii este să mărturisească pe Hristos, bisericile nu se pot aduna împreună fără a căuta de la Domnul lor comun o mărturisire comună în faţa lumii. Asta nu va fi întotdeauna posibil. Dar când se dovedeşte a fi posibil să vorbească sau să acţioneze împreună, bisericile pot accepta asta cu mulţumire ca pe un dar preţios al lui Dumnezeu, că în ciuda lipsei lor de unitate El le-a dat posibilitatea de a face una şi aceeaşi mărturisire şi că ele pot să manifeste astfel ceva din această unitate, scopul căreia este întocmai „ca lumea să creadă” şi ca ele să poată mărturisi „că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii”.

7. O altă implicaţie practică a participării comune la Consiliul Mondial este că bisericile membre ar trebui să recunoască solidaritatea lor una cu alta, să ofere ajutor una alteia în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni ce sunt incompatibile cu o relaţie frăţească.

În cadrul Consiliului bisericile caută să se trateze reciproc cu grijă frăţească. Asta nu exclude o comunicare extrem de sinceră între ele, prin care, în cadrul Consiliului, bisericile îşi pun reciproc întrebări minuţioase şi înfruntă diferenţele dintre ele. Dar asta trebuie făcut pentru zidirea Trupului lui Hristos. Asta exclude o atitudine pur negativă a unei biserici faţă de alta. Afirmarea pozitivă a învăţăturii fiecărei biserici trebuie salutată, dar acţiunile incompatibile cu o relaţie frăţească faţă de alte biserici membre distrug însuşi scopul pentru care a fost creat Consiliul. Dimpotrivă, aceste biserici trebuie să se ajute reciproc în înlăturarea tuturor obstacolelor pentru exercitarea liberă a funcţiilor normale ale Bisericii. Şi oricând vreo biserică este în dificultate sau e persecutată, ea ar trebui să poată conta pe ajutorul altor biserici prin Consiliu.

8. Bisericile membre intră în relaţii spirituale prin care caută să înveţe unele de la altele şi să ofere ajutor reciproc pentru ca Trupul lui Hristos să poată fi zidit şi viaţa bisericilor să poată fi înnoită.

Este o învăţătură comună a bisericilor că Biserica, fiind templul lui Dumnezeu, este în acelaşi timp o structură ce a fost zidită şi care este zidită. Prin urmare, Biserica are aspecte ce ţin de însăşi structura şi esenţa ei şi nu pot fi schimbate. Dar ea are şi alte aspecte care sunt supuse modificărilor. Prin urmare viaţa Bisericii, aşa cum se exprimă ea în propria mărturie în faţa membrilor săi şi a lumii, are nevoie de înnoire constantă. Bisericile pot şi trebuie să se ajute unele pe altele în acest domeniu prin schimb reciproc de gânduri şi experienţe. Aceasta este importanţa lucrărilor de cercetare ale Consiliului Mondial şi a multe alte activităţi ale sale. Nu există nici o intenţie de a impune altor biserici un anume şablon de gândire sau viaţă. Dar orice viziune ar căpăta una sau mai multe biserici, ea trebuie să devină accesibilă tuturor celorlalte biserici de dragul „zidirii Trupului lui Hristos”.

Nici una din aceste ipoteze implicite pentru existenţa Consiliului Mondial nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre. Prin urmare, noi credem că nici o biserică nu trebuie să se teamă că, prin aderarea la Consiliul Mondial, ea s-ar pune în pericolul de a-şi renega propria moştenire.

Odată ce dialogul dintre biserici se dezvoltă şi ele intră într-un contact mai apropiat una cu alta, fără îndoială ele vor avea de înfruntat noi decizii şi probleme. Consiliul există pentru a depăşi impasul dintre biserici. Dar în nici un caz nu se va putea şi nu se va dori ca vreo biserică să fie constrânsă să ia o decizie împotriva propriilor convingeri şi dorinţe. Bisericile rămân în totalitate libere, în baza convingerilor lor şi în lumina contactelor lor ecumeniste, de face sau nu o anumită acţiune.

La întâlnirile ecumeniste a fost descoperită o unitate foarte reală care, pentru toţi cei ce colaborează în Consiliul Mondial, este cel mai preţios element al vieţii acestuia. Ea există şi noi o primim iar şi iar ca pe un dar nemeritat de la Domnul. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această pregustare a unităţii poporului Său şi, plini de speranţă, continuăm lucrarea spre care El ne-a chemat pe toţi. Consiliul există pentru a sluji bisericilor în pregătirea de a-L întâmpina pe Domnul lor care cunoaşte doar o singură turmă.

„Vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii” – declaraţia comună a papei Francisc, patr. Bartolomeu şi arhiep. Ieronim

Astăzi, 16 aprilie 2016, în insula Lesbos (Grecia) a avut loc întâlnirea dintre papa Francisc, patriarhul Constantinopolului Bartolomeu şi arhiepiscopul Atenei Ieronim. Însăşi întâlnirea, dar şi alegerea locului pentru ea, au loc sub pretextul crizei refugiaţilor cu care se confruntă în special Grecia.

Cei trei au semnat o declaraţie comună, care pe lângă preocuparea pentru criza refugiaţilor conţine şi următorul pasaj:

„La rândul nostru, supunându-ne voinţei Domnului nostru Iisus Hristos, noi am decis ferm şi cu toată inima că vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii. Noi reafirmăm convingerea noastră că „reconcilierea [între Creştini] presupune promovarea justiţiei sociale la toate popoarele şi între ele… Împreună vom realiza partea noastră în ceea ce priveşte oferirea unei primiri umane pentru migranţi, refugiaţi şi solicitanţi de azil în Europa” (Charta Oecumenica, 2001). Protejând drepturile umane fundamentale ale refugiaţilor, solicitanţilor de azi, ale migranţilor şi ale altor oameni marginalizaţi în societăţile noastre, noi căutăm să împlinim misiunea Bisericilor de a sluji lumea.” (radiovaticana.va)

036.2

Conform aceleaşi surse, „la finalul vizitei, cei trei întâistătători au rostit câte o rugăciune în portul din Mytilene, capitala insulei Lesbos, unde s-au rugat pentru sufletele refugiaților care și-au pierdut viața în Marea Egee, în timp ce încercau să ajungă în Europa.

Contextul în care a fost semnată această declaraţie nu poate fi neglijat, anume fiind vorba de pregătirile intense pentru evenimentul central din acest an – „Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox„.

Pedeapsă capitală: o egumenă din Rusia a fost afurisită pentru susţinerea întreruperii pomenirii patriarhului

La data de 5 aprilie 2016 episcopul Victor de Glazov (Patriarhia Moscovei) a emis un ordin prin care a afurisit-o pe monahia Daniela, egumena mănăstirii Sf. Cuv. Trifon din Viatka. Diaconul Andrei Kuraev indică faptul că egumena l-a susţinut pe duhovnicul mănăstirii, arhim. Siluan (Boiarov), care a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill după declaraţia de la Havana.

Motivul oficial al afurisirii este „încălcarea voturilor monahale” şi comportament ce cade sub incidenţa unui şir de canoane, printre care canonul 13 de la Sinodul I-II din Constantinopol (861), care condamnă schisma.

Conform kondakov.ws, întreaga obşte a mănăstirii Sf. Cuv. Trifon a refuzat să recunoască oprirea din slujbă a arhim. Siluan, măsură aplicată totodată şi împotriva preotului Ilia Şigapov, care de asemenea a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill. Cu toate că afurisirea este măsura maximă de pedeapsă în Biserica Ortodoxă, sentinţa a fost pronunţată fără o judecată bisericească, fie ea şi formală.

Mai jos găsiţi fotocopia hotărârii ep. Victor:

035.1.jpg

Enciclica patriarhală şi sinodală a Patriarhiei Ecumenice din 1920

Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni

Iubiţi-vă unul pre altul cu deadinsul

(I Petru 1, 22)

Biserica noastră consideră că apropierea dintre diferite Biserici creştine şi frăţietatea dintre ele nu sunt excluse de diferenţele dogmatice care există între ele. În opinia noastră, o astfel de apropiere este extrem de binevenită şi necesară. Ea ar fi utilă în multe feluri pentru folosul real al fiecărei Biserici particulare şi a întregului trup creştin, ca şi pentru pregătirea şi propăşirea acelei uniri binecuvântate, care se va săvârşi în viitor, potrivit voii lui Dumnezeu. De aceea, noi credem că vremea de acum este foarte favorabilă pentru ridicarea acestei probleme importante şi studierea ei împreună.

Chiar dacă în acest caz, din pricina prejudecăţilor, rânduielilor sau pretenţiilor învechite, pot apărea sau spori dificultăţile care au primejduit adeseori încercările de unire din trecut, în opinia noastră, deoarece în această etapă de început suntem preocupaţi doar de contacte şi apropiere, aceste dificultăţi sunt minore. Dacă există bunăvoinţă şi intenţii bune, ele nu pot şi nu trebuie să se constituie într-un obstacol de neînvins şi de nedepăşit. Din acest motiv, socotind că o asemenea năzuinţă este posibilă şi actuală, mai cu seamă luând în considerare întemeierea plină de speranţe a Ligii Naţiunilor, îndrăznim să exprimăm mai jos pe scurt gândurile şi opiniile noastre cu privire la felul în care înţelegem această apropiere şi contact şi cum le considerăm a fi realizabile; cerem cu toată convingerea şi solicităm hotărârile şi punctele de vedere ale celorlalte Biserici surori din Răsărit şi ale preacinstitelor Biserici creştine din Apus şi din întreaga lume.

Credem că următoarele două măsuri vor contribui în mare măsură la apropierea care este atât de mult dorită şi care va fi atât de folositoare, şi credem că ele vor fi încununate de succes şi roade:

În primul rând, socotim că este necesară şi indispensabilă înlăturarea şi nimicirea întregii neîncrederi şi înverşunări reciproce dintre diferite Biserici, care apar din pricina tendinţei unora dintre ele de a ademeni şi a face prozelitism printre credincioşii altor confesiuni. Fiindcă nimeni nu trece cu vederea ce se petrece astăzi, din nefericire, în multe locuri, tulburând pacea internă a Bisericilor, îndeosebi în Răsărit. Această tendinţă a unora de a ademeni credincioşii altor confesiuni creştine, cu rezultate nesemnificative, a cauzat atât de multe necazuri şi suferinţe, dând naştere la multă ură şi duşmănie.

După această restabilire esenţială a sincerităţii şi încrederii dintre Biserici, credem,

În al doilea rând, că mai înainte de orice trebuie reaprinsă şi întărită dragostea dintre Biserici, astfel ca ele să nu se mai socotească una pe cealaltă ca fiind străine, ci rudenii şi parte a familiei lui Hristos şi „împreună moştenitori şi împreună un trup şi împreună părtaşi făgăduinţei lui întru Hristos prin Evanghelie” (Efeseni 3, 6).

Căci dacă diferitele Biserici sunt animate de dragoste şi pun aceasta mai presus de orice altceva în opiniile lor despre alţii şi în relaţiile cu ei, în loc de a spori şi extinde neînţelegerile existente, ele vor putea să le micşoreze. Prin generarea unui interes frăţesc corect faţă de situaţia, bunăstarea şi stabilitatea celorlalte Biserici; prin bunăvoinţa de a fi interesat de ceea ce se întâmplă în aceste Biserici şi de a dobândi o mai bună cunoaştere a lor, şi prin solicitudinea de a oferi ajutor, multe lucruri bune se vor săvârşi spre slava şi folosul atât ale celor implicate, cât şi ale întregului trup creştin. În opinia noastră, o asemenea prietenie şi dispoziţie binevoitoare una faţă de cealaltă poate fi arătată şi dovedită îndeosebi în următoarele moduri:

  • Prin acceptarea unui calendar uniform pentru prăznuirea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile,
  • Prin schimbul de epistole frăţeşti cu ocazia marilor praznice de peste an precum este obiceiul, şi la alte ocazii excepţionale,
  • Prin relaţii strânse între reprezentanţii tuturor Bisericilor oriunde s-ar afla,
  • Prin relaţii între şcolile teologice şi profesorii de teologie, prin schimbul de publicaţii teologice şi ecleziastice şi alte lucrări editate de fiecare Biserică,
  • Prin schimbul de studenţi între seminariile diferitelor Biserici, pentru o pregătire suplimentară,
  • Prin convocarea de conferinţe pan-creştine pentru a examina problemele de interes comun pentru toate Bisericile,
  • Prin studiul istoric imparţial şi mai profund al diferenţelor dogmatice atât prin seminarii, cât şi în cărţi,
  • Prin respect reciproc pentru obiceiurile şi rânduielile diferitelor Biserici,
  • Prin îngăduirea reciprocă a utilizării capelelor şi cimitirelor pentru înmormântarea credincioşilor de alte confesiuni, decedaţi în ţări străine,
  • Prin rezolvarea problemei căsătoriilor mixte, între confesiuni.
  • În fine, prin ajutorul reciproc oferit din toată inima Bisericilor în strădaniile lor de progres religios, caritate ş.a.m.d..

Un astfel de contact sincer şi apropiat între Biserici va fi cu atât mai mult folositor pentru întreg trupul Bisericii, deoarece numeroase primejdii ameninţă nu numai Bisericile particulare, ci şi întregul lor. Aceste primejdii atacă chiar temeliile credinţei creştine şi esenţa vieţii şi societăţii creştine. Fiindcă teribilul război mondial care tocmai s-a sfârşit a dezvăluit multe semne nesănătoase în viaţa popoarelor creştine şi adeseori a dat în vileag o mare lipsă de respect chiar şi pentru principiile elementare ale dreptăţii şi milei. Astfel, el a agravat rănile deja existente şi a deschis altele noi, mai materiale, care necesită atenţia şi grija tuturor Bisericilor. Alcoolismul, care este în creştere de la zi la zi; sporirea bogăţiei nenecesare sub pretextul îmbunătăţirii vieţii şi desfătării; plăcerea şi pofta cu greu acoperite sub masca libertăţii şi emancipării trupului; imoralitatea şi indecenţa nestăvilită ce predomină în literatură, pictură, teatru şi muzică, sub respectabilul nume al dezvoltării bunului gust şi cultivării artei rafinate; idolatrizarea îndestulării şi dispreţuirea idealurilor înalte; toate acestea şi altele asemenea, ce ameninţă însăşi esenţa societăţilor creştine, sunt de asemenea chestiuni actuale care necesită într-adevăr cercetarea comună şi colaborarea Bisericilor creştine.

În cele din urmă, este datoria Bisericilor ce poartă numele sfânt al lui Hristos să nu mai uite sau să nu mai treacă cu vederea marea Sa poruncă a dragostei. Ele nu ar trebui nici să mai rămână în mod jalnic în urma autorităţilor politice, care, aplicând cu adevărat duhul Evangheliei şi al învăţăturii lui Hristos, în circumstanţe fericite, au înfiinţat deja aşa-numita Ligă a Naţiunilor pentru a apăra dreptatea şi a cultiva compasiunea şi înţelegerea dintre naţiuni. Din toate aceste motive, fiind noi înşine convinşi de necesitatea stabilirii unui contact şi întemeierii unei ligi (frăţii) între biserici şi crezând că celelalte Biserici împărtăşesc încredinţarea noastră expusă mai sus, cel puţin pentru început, cerem ca fiecare dintre ele să ne trimită ca răspuns o declaraţie a propriei hotărâri şi opinii asupra acestui subiect, astfel ca desluşind o înţelegere sau decizie comună, să putem purcede împreună la realizarea ei, şi astfel „adevăraţi fiind întru dragoste, să creştem toate întru El, care este capul, Hristos; din care tot trupul potrivit alcătuindu-se şi încheindu-se prin toată pipăirea dării, după lucrare întru măsura fiecărui mădular, face creşterea trupului spre zidirea sa singur întru dragoste” (Efeseni 4, 15-16).

În Patriarhia Constantinopolului, în luna ianuarie a anului mântuirii 1920

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 46/Almanah 2008

La forurile ecumeniste nu se iau decizii străine de duhul Ortodoxiei – declaraţiile protopopiatului Chişinău din 24 martie

În dimineaţa zilei de 24 martie, la Palatul Mitropolitan s-au întrunit protopopii şi preoţii parohi ai bisericilor din mun. Chişinău. Pe lângă alte subiecte, a fost pusă în discuţie situaţia preoţilor care au încetat comuniunea cu patriarhul Kirill şi cu ierarhul locului pe motiv de propovăduire deschisă a ereziei ecumeniste.

Spre marea noastră surpindere şi mâhnire, în declaraţiile făcute, preoţii adunaţi la Palatul Mitropolitan nu doar au condamnat acţiunile clericilor nepomenitori pentru faptul că s-au îngrădit de ierarhii ecumenişti, dar au şi afirmat că ecumenismul inter-creştin şi inter-religios nu este un pericol pentru Ortodoxie şi că deciziile de la forurile ecumeniste nu sunt străine de duhul Ortodoxiei.

Redăm în continuare textele de pe site’ul oficial al Protopopiatului Chişinău:

Prot. Vadim Cheibaş şi preoţii protopopi s-au referit la problema nepomenirii ierarhiei de către 12 slujitori şi 2 mănăstiri, ceea ce reprezintă o rupere de Biserică şi neascultare. În acest sens, preoţii din fiecare sector al municipiului au formulat şi au semnat câte o declaraţie:

Declaraţiile slujitorilor din protopopiatul Chişinău:

Sectorul I

Întrunindu-ne în şedinţă ordinară la sediul mitropolitan, în data de 24 martie 2016, am discutat şi am constatat cu tristeţe următoarele:

Neascultarea unor confraţi slujitori din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi chiar declaraţia de a nu pomeni ierarhia în timpul slujbelor prin invocarea unor argumente canonice şi dogmatice, trezeşte indignarea şi nedumerirea noastră.

Credem că slujitorii care au luat această decizie, şi pe această cale ne adresăm frăţeşte, în primul rând, către ei, sunt influenţaţi de anumite grupări rigoriste, care alimentează idei eronate şi neconforme învăţăturii şi principiilor canonice ale Bisericii noastre Ortodoxe.

Cunoaştem că de două decenii suntem invadaţi cu literatură parvenită din Rusia, Ucraina şi alte ţări, multe broşuri fiind traduse şi în limba română, prin care este semănată frica faţă de evenimentele ce se desfăşoară în societate. Credincioşii sunt atenţionaţi să se ferească de masonerie, ecumenism, în general de fenomenul globalizării etc.

Probabil, această literatură neoficială a Bisericii, în care s-au strecurat idei eronate şi sunt menite să accentueze anumite probleme, a prins rădăcini în numeroase familii şi chiar comunităţi religioase. Au fost influenţaţi şi câţiva slujitori care au devenit un fel de „trâmbiţă a adevărurilor din vremea de pe urmă”. Unii se tem că ierarhia va ceda în faţa lucrării diavoleşti şi se va lepăda de Hristos.

Astfel, vrem să liniştim spiritele credincioşilor alarmaţi de evenimentele ce se desfăşoară la nivel de Patriarhie, de Biserici Surori, precum şi de dialogul ecumenic, menţionând că pe agenda acestor foruri şi discuţii nu s-au luat decizii şi nici nu se intenţionează să se decidă ceva străin duhului adevărat al Ortodoxiei.

De aceea, îndemnăm slujitorii şi credincioşii prinşi în plasa unor curente radicale să cerceteze actele şi deciziile oficiale ale Bisericilor Ortodoxe, inclusiv deciziile recentului Sobor Arhieresc al BORu.

Nădăjduim că aceste temeri vor fi îndepărtate prin documentare şi analiză, iar acest post pe care îl petrecem va aduce mai multă trezvie, linişte, unitate şi dragoste între noi.

Sectorul II

Nu de multă vreme ne refeream la educaţie şi la copiii care au ajuns a fi neascultători. Probabil, din categoria aceloraşi fii ai neascultării suntem şi o parte din noi, slujitorii Domnului.

Vrem ca credincioşii să ne asculte, pe când noi nu facem ascultarea cuvenită. Nu în zadar zice apostolul: „fără îndoială cel mai mic se binecuvântează de către cel mai mare”.

În acest sens, noi, slujitorii sectorului II Chişinău, convocaţi în perioada Postului Mare, ne adresăm către confraţii slujitori din diverse parohii, care au declarat nesupunere faţă de ierarhul locului prin nepomenirea la sfintele slujbe.

Motivele invocate sunt legate de deciziile la nivel de patriarhie, fiind temeri la subiectul ecumenismului.

Or, sunt grupări rigoriste şi râvnitoare, care dau dovadă de exces de zel şi răstălmăcesc subiectele discutate la nivel de Sobor Arhieresc.

Ba mai mult, unii anticipă anumite lucruri şi dezinformează opinia creştină.

În aceste mreje, spre regret, cad şi unii slujitori. O bună parte din ei nu sunt şcoliţi sau sunt manipulaţi din exterior.

Astfel, atenţionăm slujitorii, dar şi credincioşii care au anumite temeri legate de mersul Bisericii şi abordarea ei la nivel inter-creştin şi inter-religios, că nu sunt întreprinse acţiuni care ar destrăma sau pune în pericol Ortodoxia.

Vă îndemnăm pe toţi la calm, la rugăciune şi la ascultare faţă de ierarhii noştri, care încearcă să ne ducă spre limanul mântuirii.

Sectorul III

Discutând aspectul nepomenirii ierarhilor de către anumite comunităţi, credem că e problema parvenită din partea slujitorilor ce s-au poziţionat contra unor decizii şi strategii sinodale.

Aceşti slujitori, care i-au influenţat şi pe unii credincioşi au viziuni unilaterale legate de procesul globalizării, al dezvoltării tehnologiilor informaţionale, precum şi de dialogul interconfesional şi chiar cel între diferite religii.

Dinaintea recentului Sobor Arhieresc şi a întrunirii Patriarhului Kiril cu Papa Francisc, dar şi în anul ţinerii Sfântului şi Marelui Sinod, au urmat o serie de conferinţe la nivel naţional, cu participarea unor invitaţi din Grecia, care au atenţionat Biserica că deciziile ce urmează la nivel global sunt un pericol pentru Adevărurile de credinţă.

Astfel, îndemnăm slujitorii şi credincioşii, care au căzut pradă unor idei şi învăţături nu tocmai oficiale ale Bisericii, să revină la nişte adevăruri, la care ţinem cu toţii şi să păstrăm duhul unităţii în Ortodoxie.

Sectorul IV

Societatea în care trăim este preocupată de tema eshatologică. Unele curente religioase doar de asta se grijesc, să prezică sfârşitul lumii. Când şi cum va fi, doar Dumnezeu ştie.

Deşi creştinul se pregăteşte toată viaţa pământească de cea de apoi, Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă în duhul dragostei jertfelnice şi să punem toată nădejdea în Domnul.

Şi în mediul nostru eclezial tema apocaliptică este una destul de sensibilă şi tălmăcită în moduri diferite.

Sunt zeloşi care stau de veghe şi doar asta e frământă, nu cumva să vină ultimul ceas. Asta îi face să nu se bucure şi să nu trăiască nici prezentul, nici să nădăjduiască în ziua de mâine.

Unii slujitori din republica noastră s-au străduit să semene astfel de idei în rândul credincioşilor, încât unii s-au dezis de acte de identitate, de imobil, de alte activităţi, dar numeroase familii, din cauza acestei abordări sceptice faţă de viaţă, au divorţat, s-au izolat, copiii lor nu au mai mers la studii ş.a.m.d.

Acum asistăm la un alt val, parvenit din partea a zeci de slujitori şi credincioşi, care încearcă să dicteze plinătăţii Bisericii, şi în special ierarhiei, ce şi cum să procedeze în diverse decizii.

Avem impresia că doar ei sunt păstrătorii şi apărătorii Ortodoxiei, restul fiind nişte laşi, apostaziaţi, trădători… chiar necredincioşi.

Or, nepomenirea arhiereilor la slujbe în anumite parohii şi mănăstiri, e un moment de neascultare şi de schismă din partea celor care nu desluşesc adevărul de minciună şi interpretează eronat anumite învăţături şi decizii ale organelor superioare bisericeşti.

Fraţilor,

Nu vă informaţi din surse dubioase ce propagă neascultarea faţă de Biserica Ortodoxă din Moldova, iar direcţiei mitropolitane îi cerem să purtăm discuţii cu slujitorii care aprind spiritele în societate şi îndeamnă la dezbinare.

Credem că lista slujitorilor ce s-au răzvrătit trebuie să fie prezentată în mijloacele de informare ale Mitropoliei şi credincioşii să fie catehizaţi la aceste subiecte sensibile din societatea de astăzi.

Soborul Arhieresc al BORu: „Proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă puritatea credinţei ortodoxe”

HOTĂRÂRILE

Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse [1] [2]

(2-3 februarie 2016)

  1. Sfinţitul Sobor Arhieresc aprobă poziţia Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii Kirill [exprimată] la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale de la Chambésy din 21-28 ianuarie 2016, precum şi cea a delegaţiilor Bisericii Ortodoxe Ruse din cadrul comisiei inter-ortodoxe pregătitoare, a comisiei inter-ortodoxe Speciale şi a Consultării pan-ortodoxe presinodale, care în perioadă inter-sinodală s-au ocupat de pregătirea documentelor ce vizează temele din agenda Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
  2. Soborului Arhieresc subliniază cu mulţumire că în proiectele de documente pentru Sinodul Pan-ortodox au fost introduse modificări şi completări în conformitate cu propunerile Bisericii Ortodoxe Ruse şi ale altor Biserici Ortodoxe Locale.
  3. Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc, că în forma lor actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încălcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii.
  4. Soborul Arhieresc încredinţează Sfântului Sinod [3] să formeze delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse pentru participarea la Sinodul Pan-ortodox.
  5. Sfinţitul Sobor Arhieresc cheamă plinătatea Bisericii Ortodoxe Ruse la rugăciune deosebită, pentru ca Domnul să arate voia Sa membrilor viitorului Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe şi ca acesta să întărească unitatea Ortodoxiei, să fie spre binele Bisericii lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi spre păstrarea nevătămată a credinţei ortodoxe.
  6. Soborul Arhieresc îşi exprimă convingerea că o condiţie necesară pentru întrunirea Sinodului Pan-ortodox este participarea liberă a delegaţiilor tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale recunoscute. În legătură cu aceasta o importanţă deosebită capătă rezolvarea înainte de Sinod a problemei apărute în relaţiile dintre Patriarhiile Antiohiei şi a Ierusalimului.

[1] La Soborul Arhieresc al Patriarhiei Moscovei din acest an au participat 315 din cei 361 de arhierei ai BORu http://www.patriarchia.ru/db/text/4367257.html

[2] Nici unul dintre arhiereii participanţi la Sobor nu s-a împotrivit acestor hotărâri până în momentul de faţă.

[3] Sfântul Sinod al BORu este alcătuit din patriarh şi alţi 14 arhierei.

Sursa: mitropolia.md

„Ne-am regăsit ca frați în credința creștină” – declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kirill

Declarație comună
Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii

”Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Cor 13, 13).

  1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Duhului Sfânt, Mângâietorul, noi, papa Francisc și Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, preamărit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină care se întâlnesc pentru a „vorbi prin viu grai” (In 12, 2), de la inimă la inimă, și să discute despre relațiile reciproce dintre Biserici, de problemele esențiale ale fraților noștri și de perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.
  2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre Nord și Sud, între Est și Vest. Din această insulă, simbol al speranțelor „Lumii Noi” și al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresăm cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente. Ne bucurăm că credința creștină este în creștere aici într-un mod dinamic. Puternicul potențial religios al Americii Latine, tradiția sa creștină pluriseculară, făurită prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui mare viitor pentru această regiune.
  3. Întâlnindu-ne departe de vechile litigii din ”Lumea Veche”, simțim cu o forță deosebită necesitatea unei lucrări comune între catolici și ortodocși, care sunt chemați,cu blândețe și respect, să dea cont înaintea lumii de speranța care este în noi(cf. 1 Pt 3, 15).
  4. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la intrarea în lume a unicului său Fiu. Împărtășim aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinismului. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia se află nenumărați martiri care au dat mărturie pentru fidelitatea lor față de Hristos și au devenit ”sămânță de creștini”.
  5. In ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una””(In 17, 21).
  6. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos. Fie ca această întâlnire a noastră să inspire creștinii din întreaga lume să se roage Domnului cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu doar cuvinte, dar acțiuni concrete, fie ca această întâlnire să devină un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință!
  7. În determinarea noastră de a face tot ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Hristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie unită pentru adevăr în domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.
  8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând la regiunile lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, frații și surorile noastre în Hristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor au fost devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre au fost profanate iar monumente lor, distruse. În Siria, Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din țara din care credința noastră a început să se răspândească și în care ei au trăit încă din timpul apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.
  9. Chemăm comunitatea internațională să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne glasul în apărarea creștinilor persecutați, vrem să ne exprimăm compasiunea noastră pentru suferința îndurată de credincioșii altor tradiții religioase care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.
  10. În Siria și Irak, violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de oameni fără adăpost și resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la restabilirea rapidă a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar la scară largă populațiilor suferinde și numeroșilor refugiați din țările învecinate. Cerem tuturor celor care pot influența soarta persoanelor răpite, printre care se numără mitropoliții de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim, răpiți în aprilie 2013, ca să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea rapidă a acestora.
  11. Înălțăm rugăciunile noastre la Hristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, care este ”rodul dreptății” (cf. Is 32, 17), pentru a se întări conviețuirea frățească între diferitele populații, Biserici și religii prezente, pentru întoarcerea refugiaților la casele lor, vindecarea celor răniți și odihna sufletelor celor nevinovați care au fost uciși.
    Ne îndreptăm, cu un apel stăruitor spre toate părțile care pot fi implicate în conflicte, să dea dovadă de bunăvoință și să se așeze la masa negocierilor. În același timp, este necesar să se depună orice efort din partea comunității internaționale pentru a pune capăt terorismului, cu ajutorul unor acțiuni comune, unite și coordonate. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, pentru a acționa în mod responsabil și prudent. Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii ca să ferească creația sa de distrugere și să nu îngăduie un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă și demnă de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.
  12. Ne închinăm în fața martiriului celor care, cu prețul vieții lor, dau mărturie pentru adevărul Evangheliei, alegând moartea în locul apostaziei de Hristos. Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor. Vouă, celor care suferiți pentru Hristos, vă este adresat acest cuvânt al apostolului: „Preaiubitilor, … întrucât participați la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la arătarea gloriei lui” (1 Pt 4, 12-13).
  13. În această epocă zbuciumată, dialogul inter-religios este indispensabil. Diferențele în ceea ce privește înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să împiedice oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și în armonie. În actualele circumstanțe, liderii religioși au o responsabilitate specială de a-i educa pe credincioșii lor într-un spirit de respect față de convingerile celor care aparțin celorlalte tradiții religioase. Sunt absolut inacceptabile încercările de justificare prin sloganuri religioase a acțiunilor criminale. Nici o crimă nu poate fi comisă în numele lui Dumnezeu, pentru că ”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii” (1 Cor 14, 33).
  14. În afirmarea înaltei valori a libertății religioase, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea fără precedent a credinței creștine care se întâmplă acum în Rusia și în multe țări din Europa de Est, unde regimurile atee au dominat timp de decenii. Astăzi, lanțurile ateismului militant s-au sfărâmat și în multe locuri creștinii pot profesa liber credința lor. Într-un sfert de secol s-au construit zeci de mii de noi biserici și s-au deschis sute de mănăstiri și școli teologice. Comunitățile creștine duc înainte o importantă activitate caritabilă și socială, oferind o asistență diversificată celor nevoiași. Catolicii și ortodocșii de multe ori lucrează împreună cot la cot. Ei dovedesc existența unor temelii spirituale comune ale conviețuirii umane, dând mărturie pentru valorile Evangheliei.
  15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări unde creștinii se confruntă din ce în ce mai des cu o limitare a libertății religioase, a dreptului de a-și mărturisi credința lor și posibilitatea de a trăi în conformitate cu acestea. În special, constatăm că transformarea unor țări în societăți secularizate, străine de orice referință la Dumnezeu și la adevărul său, constituie o gravă amenințare pentru libertatea religioasă. Este pentru noi o sursă de neliniște, limitarea actuală a drepturilor creștinilor, dacă nu chiar discriminarea lor, atunci când unele forțe politice, susținute de ideologia unui secularism adesea foarte agresiv, încearcă să-i împingă la marginea vieții publice.
  16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sângeroase, a fost întâmpinat de mulți cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, invităm la a rămâne vigilenți față de o integrare care nu ar respecta identitățile religioase. Păstrând deschiderea față de contribuția altor religii la civilizația noastră, suntem convinși că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinile sale creștine. Cerem creștinilor din vestul și din estul Europei să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Hristos și Evanghelia sa, astfel încât Europa să-și păstreze sufletul său format de două mii de ani de tradiția creștină.
  17. Privirea noastră se îndreaptă spre oamenii care se află în situații de mare dificultate, care trăiesc în condiții de nevoie extremă și de sărăcie, în timp ce sunt în creștere bogățiile materiale ale umanității. Nu putem rămâne indiferenți față de soarta a milioane de migranți și refugiați care bat la ușa țările bogate. Consumul dezlănțuit, așa cum se observă în unele țări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă în distribuția bunurilor pământești mărește sentimentul de nedreptate față de sistemul de relații internaționale care s-a instaurat.
  18. Bisericile creștine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradiției popoarelor și solidaritatea autentică cu toți cei care suferă. Noi, creștinii, ar trebui să nu uităm că ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 27-29).
  19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza familiei din multe țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și sunt chemați să dea mărturie că aceasta este o cale de sfințenie, care dovedește fidelitatea soților în relațiile lor reciproce, deschiderea lor la procreare și educarea copiilor, la solidaritatea între generații și respectul pentru cei mai slabi.
  20. Familia se întemeiază pe căsătorie, un act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca un dar. Căsătoria este o școală de iubire și fidelitate. Regretăm că alte forme de conviețuire sunt puse acum pe același nivel al acestei uniuni, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, consfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiință publică.
  21. Facem apel la toți oamenii să respecte dreptul inalienabil la viață. Milioane de copii sunt lipsiți de însăși posibilitatea de a se naște în lume. Vocea sângelui copiilor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Gn 4, 10). Dezvoltarea așa-numitei eutanasii face astfel încât persoanele în vârstă și cei infirmi încep să se simtă o povară excesivă pentru familiile lor și pentru societate, în general. Suntem, de asemenea, preocupați de dezvoltarea tehnicilor de reproducere asistată medical, pentru că manipularea vieții umane este un atac la bazele existenței omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Credem că este de datoria noastră să reamintim imutabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respectarea demnității omului chemat la viață, după planul Creatorului.
  22. Astăzi, dorim să ne adresăm în mod special tinerilor creștini. Voi, tineri, aveți îndatorirea de a nu ascunde talantul în pământ (cf. Mt 25, 25), ci de a utiliza toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărul lui Hristos, pentru a întruchipa în viața voastră poruncile evanghelice ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Nu vă fie teamă să mergeți împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma întotdeauna.
  23. Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți ucenicii și apostolii săi. Fiți lumina lumii pentru cei din jurul vostru, pentru ca văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (cf. Mt 5, 14, 16). Educați-vă copiii în credința creștină, transmiteți-le mărgăritarul de preț al credinței (cf. Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și strămoșii voștri. Amintiți-vă că ”ați fost cumpărați cu un preț mare” (1 Cor 6, 20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu, Iisus Hristos.
  24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de aceeași Tradiție a Bisericii primului mileniu, dar și de misiunea de a predica Evanghelia lui Hristos în lumea de azi. Această misiune presupune respectul reciproc față de membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism. Nu suntem concurenți, ci frați, și de această viziune trebuie să fie călăuzite toate acțiunile noastre reciproce și cele față de lumea externă. Îi îndemnăm pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și să aibă ”unii față de alții aceleași sentimente” (Rm 15, 5). De aceea, nu putem accepta uzul mijloacelor neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, negând libertatea lor religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică porunca apostolului Pavel care și-a făcut ”o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Hristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Rm 15, 20).
  25. Sperăm ca întâlnirea noastră să contribuie, de asemenea, la reconciliere acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda «uniatismului» din trecut, înțeleasă ca unire a unei comunități la alta, separând-o de Biserica sa, nu este o modalitate care permite restabilirea unității. Cu toate acestea, comunități bisericești care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii trebuie să se împace și să găsească forme reciproc acceptate de a trăi împreună.
  26. Deplângem confruntarea din Ucraina care a provocat deja multe victime și nenumărate răni pentru locuitorii pașnici și a aruncat societatea într-o criză economică și umanitară gravă. Invităm toate părțile implicate în conflict la prudență, solidaritate socială și acțiune pentru a construi pacea. Îndemnăm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a ajunge la armonie socială, să se abțină de la a participa la confruntare și să nu susțină o ulterioară dezvoltare a conflictului.
  27. Sperăm ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să fie depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și armonie, iar comunitățile catolice ale țării să contribuie în așa fel încât să se vadă din ce în ce mai mult fraternitatea creștină.
  28. În lumea contemporană, cu multiple fațete și, totuși, unită printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze frățește la vestirea Evangheliei mântuirii, pentru a mărturisi împreună demnitatea morală și libertatea autentică a persoanei ”pentru ca lumea să creadă” (In 17, 21). Această lume, din care dispar treptat pilonii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate domeniile vieții personale și sociale. De capacitatea noastră de a da mărturie împreună în aceste timpuri dificile pentru Duhul adevărului depinde în mare măsură viitorul omenirii.
  29. În această mărturie îndrăzneață pentru adevărul lui Dumnezeu și Vestea cea bună a mântuirii, să ne susțină Omul-Dumnezeu Iisus Hristos, care ne întărește spiritual cu făgăduința sa infailibilă: ”Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția” (Lc 12, 32)!

Hristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transformă viața umană, o umple cu semnificație. De acest fapt au ajuns să se convingă, prin intermediul experienței, toți cei la care se pot aplica cuvintele apostolului Petru: ”Voi, care odinioară nu erați popor, acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveați parte de îndurare, acum ați obținut îndurare” (1 Pt 2, 10).

  1. Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!” (Sub tuum praesidium – n.t.). Prin mijlocirea ei, Fericita Fecioară Maria să-i încurajeze la fraternitate pe cei care o cinstesc, pentru ca toți să fie uniți din nou, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, în pace și armonie, într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre gloria Preasfintei și Nedespărțitei Treimi!

+Francisc,                       +Kirill,
Episcopul Romei,               Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii
Papa Bisericii catolice

12 februarie 2016, Havana (Cuba)

Sursa: ro.radiovaticana.va