„Nici una din aceste ipoteze nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre” – Declaraţia de la Toronto, elogiată în proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod

Analizând reacţiile la proiectele de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod„, putem observa că majoritatea dintre ele se axează pe critica ideilor şi exprimărilor conţinute acolo, în special în ce priveşte documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„.

Acest proiect de document afirmă pe faţă recunoaşterea existenţei altor biserici, având şi alte încălcări grave ale ecleziologiei ortodoxe. Dar un lucru foarte important, care a fost foarte puţin luat în seamă în criticile acestui document până acum, este faptul că în acesta se face referire la unul din documentele de temelie ale Consiliului Mondial al bisericilor (CMB): „Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.] au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor’” sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acel consiliu” [Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, p. 19].

Dar care sunt premisele ecleziologice ale Declaraţiei de la Toronto? Citind textul veţi observa că aceste premise într-adevăr stau la baza mişcării şi a ereziei ecumeniste, că ele, fiind emise în 1950, au fost în ultimii 65 de ani călăuza ecumeniştilor, fie ei de rit ortodox sau făcând parte din alte confesiuni.

Propunem cititorilor conţinutul paragrafului IV din acest document, textul original fiind preluat de pe site-ul oficial al CMb. Traducerea şi sublinierile aparţin redacţiei lumea-ortodoxa.ro.

Declaraţia de la Toronto (1950): Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor

[…]

IV. Ipotezele ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor

Acum trebuie să încercăm să definim ipotezele pozitive ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor şi implicaţiile ecleziologice ale calităţii de membru al acestuia.

1. Bisericile membre ale Consiliului cred că dialogul, cooperarea şi mărturia comună a bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea în comun că Hristos este Capul Sfânt al Trupului.

Baza Consiliului Mondial este recunoaşterea actului central, acela că „nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. Aceasta este expresia convingerii că Domnul Bisericii este Dumnezeu-între-noi care continuă să-şi adune copiii şi să-şi zidească El Însuşi Biserica.

Prin urmare nici o relaţie între biserici nu poate avea conţinut şi speranţă dacă nu porneşte de la supunerea bisericilor conducerii lui Iisus Hristos în Biserica Sa. Având diferite puncte de vedere, bisericile întreabă: „Cum pot nişte oameni cu viziuni opuse să facă parte din aceeaşi federaţie de credincioşi?” Un răspuns clar la această întrebare a fost dat de delegaţii Ortodocşi la Edinburgh în 1937, când au spus: „În ciuda tuturor diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru este unul – Iisus Hristos, care ne va conduce spre o colaborare tot mai strânsă şi mai strânsă pentru zidirea Trupului lui Hristos.” Conducerea lui Hristos asupra poporului Său îi obligă pe toţi cei ce Îl recunosc să intre în relaţii reale şi apropiate unii cu alţii – chiar dacă ei au diferenţe în multe puncte importante.

2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, în baza Noului Testament, că Biserica lui Hristos este una.

Existenţa mişcării ecumeniste se datorează faptului că acest articol al credinţei a venit iarăşi cu o forţă inevitabilă în casele bărbaţilor şi femeilor din multe biserici. Dat fiind că ele se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că este şi poate fi doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici care pretind a fi biserici ale lui Hristos, dar nu trăiesc în unitate unele cu altele, ele simt o sfântă nemulţumire faţă de această situaţie. Bisericile înţeleg că este o problemă de elementară datorie creştinească pentru fiecare biserică de a face tot posibilul pentru manifestarea Bisericii în unitatea ei şi să lucreze şi să se roage ca scopul lui Hristos pentru Biserica Sa să fie atins.

3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul lor trup bisericesc. Ele caută, prin urmare, să stabilească un contact viu cu cei din afara rândurilor lor care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn.

Toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenenţa la biserica lor şi apartenenţa la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceştia aparţin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam]. Această recunoaştere îşi are expresia în faptul că, cu foarte puţine excepţii, bisericile Creştine acceptă botezul administrat de alte biserici ca fiind valid.

Dar apare problema consecinţelor care rezultă din această învăţătură. Cel mai des în istoria bisericii, bisericile au susţinut consecinţa negativă, cum că ele ar trebui să nu aibă nici o legătură cu cei ce nu sunt membrii lor. Ipoteza de bază a mişcării ecumeniste este că fiecare biserică are o sarcină pozitivă de îndeplinit în acest domeniu. Această sarcină constă în căutarea comuniunii cu toţi cei care, nefiind membri ai aceluiaşi trup vizibil, aparţin împreună trupului mistic în calitate de membri. Şi mişcarea ecumenistă este locul unde are loc această căutare şi descoperire.

4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Universală pe care o mărturisesc Crezurile este un subiect de consideraţie reciprocă. Cu toate acestea, calitatea de membru nu implică faptul că fiecare biserică trebuie să considere alte biserici membre drept biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului.

În Consiliul Mondial este loc atât pentru bisericile care recunosc alte biserici ca fiind biserici în sensul deplin şi adevărat, cât şi pentru cele care nu fac acest lucru. Dar aceste biserici divizate, chiar dacă încă nu se pot accepta unele pe altele ca biserici adevărate şi pure, cred că ele nu ar trebui să se izoleze una de alta şi, prin urmare, s-au asociat în Consiliul Mondial al bisericilor.

Ele ştiu că există diferenţe de credinţă şi constituţie, dar se recunosc una pe alta ca slujind unui singur Domn şi doresc să cerceteze diferenţele dintre ele cu respect reciproc, crezând că în acest fel ele ar putea fi conduse de Sfântul Duh spre manifestarea unităţii lor în Hristos.

5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să intre în dialoguri serioase una cu alta cu speranţa că aceste elemente de adevăr vor duce la recunoaşterea întregului adevăr şi la unitate bazată pe întregul adevăr.

Diferite biserici în general învaţă că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate, fapt numit în unele tradiţii ca „vestigia ecclesiae”. Asemenea elemente sunt predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintelor Scripturi şi administrarea tainelor. Aceste elemente sunt mai mult decât doar nişte umbre palide ale vieţii adevăratei Biserici. Ele sunt un semn de speranţă reală şi oferă oportunitatea de a tinde, printr-o relaţie sinceră şi frăţească, spre realizarea unei unităţi mai depline. Mai mult decât atât, Creştinii de toate viziunile ecleziologice din întreaga lume, predicând cuvântul Evangheliei, au adus bărbaţi şi femei la mântuire în Hristos, la înnoirea vieţii în El şi la comuniune Creştină unul cu altul.

Mişcarea ecumenistă se bazează pe convingerea că aceste „piste” trebuie urmate. Bisericile nu trebuie să le dispreţuiască şi să le considere drept doar nişte elemente de adevăr, ci să se bucure de acestea ca fiind semne pline de speranţă ce arată o unitate reală. Ce sunt de fapt aceste elemente? Ele nu sunt rămăşiţe moarte ale trecutului, ci mijloace puternice prin care lucrează Dumnezeu. Întrebări cu privire la validitatea şi curăţia învăţăturii şi a vieţii sacramentale pot şi trebuie să apară, dar nu se poate pune la îndoială că asemenea elemente dinamice ale vieţii bisericeşti justifică speranţa că bisericile care le păstrează vor fi conduse spre adevărul deplin. Anume prin dialogurile ecumeniste se facilitează această recunoaştere a adevărului.

6. Bisericile membre ale Consiliului doresc să se consulte împreună, căutând să cunoască mărturia pe care Domnul Iisus Hristos o aşteaptă de la ele în faţa lumii, în numele Său.

Din moment ce însăşi raţiunea de a fi [raison d’être] a Bisericii este să mărturisească pe Hristos, bisericile nu se pot aduna împreună fără a căuta de la Domnul lor comun o mărturisire comună în faţa lumii. Asta nu va fi întotdeauna posibil. Dar când se dovedeşte a fi posibil să vorbească sau să acţioneze împreună, bisericile pot accepta asta cu mulţumire ca pe un dar preţios al lui Dumnezeu, că în ciuda lipsei lor de unitate El le-a dat posibilitatea de a face una şi aceeaşi mărturisire şi că ele pot să manifeste astfel ceva din această unitate, scopul căreia este întocmai „ca lumea să creadă” şi ca ele să poată mărturisi „că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii”.

7. O altă implicaţie practică a participării comune la Consiliul Mondial este că bisericile membre ar trebui să recunoască solidaritatea lor una cu alta, să ofere ajutor una alteia în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni ce sunt incompatibile cu o relaţie frăţească.

În cadrul Consiliului bisericile caută să se trateze reciproc cu grijă frăţească. Asta nu exclude o comunicare extrem de sinceră între ele, prin care, în cadrul Consiliului, bisericile îşi pun reciproc întrebări minuţioase şi înfruntă diferenţele dintre ele. Dar asta trebuie făcut pentru zidirea Trupului lui Hristos. Asta exclude o atitudine pur negativă a unei biserici faţă de alta. Afirmarea pozitivă a învăţăturii fiecărei biserici trebuie salutată, dar acţiunile incompatibile cu o relaţie frăţească faţă de alte biserici membre distrug însuşi scopul pentru care a fost creat Consiliul. Dimpotrivă, aceste biserici trebuie să se ajute reciproc în înlăturarea tuturor obstacolelor pentru exercitarea liberă a funcţiilor normale ale Bisericii. Şi oricând vreo biserică este în dificultate sau e persecutată, ea ar trebui să poată conta pe ajutorul altor biserici prin Consiliu.

8. Bisericile membre intră în relaţii spirituale prin care caută să înveţe unele de la altele şi să ofere ajutor reciproc pentru ca Trupul lui Hristos să poată fi zidit şi viaţa bisericilor să poată fi înnoită.

Este o învăţătură comună a bisericilor că Biserica, fiind templul lui Dumnezeu, este în acelaşi timp o structură ce a fost zidită şi care este zidită. Prin urmare, Biserica are aspecte ce ţin de însăşi structura şi esenţa ei şi nu pot fi schimbate. Dar ea are şi alte aspecte care sunt supuse modificărilor. Prin urmare viaţa Bisericii, aşa cum se exprimă ea în propria mărturie în faţa membrilor săi şi a lumii, are nevoie de înnoire constantă. Bisericile pot şi trebuie să se ajute unele pe altele în acest domeniu prin schimb reciproc de gânduri şi experienţe. Aceasta este importanţa lucrărilor de cercetare ale Consiliului Mondial şi a multe alte activităţi ale sale. Nu există nici o intenţie de a impune altor biserici un anume şablon de gândire sau viaţă. Dar orice viziune ar căpăta una sau mai multe biserici, ea trebuie să devină accesibilă tuturor celorlalte biserici de dragul „zidirii Trupului lui Hristos”.

Nici una din aceste ipoteze implicite pentru existenţa Consiliului Mondial nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre. Prin urmare, noi credem că nici o biserică nu trebuie să se teamă că, prin aderarea la Consiliul Mondial, ea s-ar pune în pericolul de a-şi renega propria moştenire.

Odată ce dialogul dintre biserici se dezvoltă şi ele intră într-un contact mai apropiat una cu alta, fără îndoială ele vor avea de înfruntat noi decizii şi probleme. Consiliul există pentru a depăşi impasul dintre biserici. Dar în nici un caz nu se va putea şi nu se va dori ca vreo biserică să fie constrânsă să ia o decizie împotriva propriilor convingeri şi dorinţe. Bisericile rămân în totalitate libere, în baza convingerilor lor şi în lumina contactelor lor ecumeniste, de face sau nu o anumită acţiune.

La întâlnirile ecumeniste a fost descoperită o unitate foarte reală care, pentru toţi cei ce colaborează în Consiliul Mondial, este cel mai preţios element al vieţii acestuia. Ea există şi noi o primim iar şi iar ca pe un dar nemeritat de la Domnul. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această pregustare a unităţii poporului Său şi, plini de speranţă, continuăm lucrarea spre care El ne-a chemat pe toţi. Consiliul există pentru a sluji bisericilor în pregătirea de a-L întâmpina pe Domnul lor care cunoaşte doar o singură turmă.

Confirmat: Biserica Georgiei totuşi a respins documentul ecumenist pentru „Sfântul şi Marele Sinod”

Noi detalii despre pregătirile pentru „Sfântul şi Marele Sinod” au ieşit la iveală în ultimele zile. Pe portalul amen.gr a fost publicat un text dur împotriva deciziei Bisericii Georgiei de a respinge documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„, autorul textului fiind ecumenistul consacrat Giorgios Tsetsis, reprezentantul Patriarhiei Constantinopolului. Acesta acuză Biserica Georgiei de „comportament dur şi iritant„, „fundamentalism” şi „dorinţă de întoarcere în evul mediu„, transmite portalul apsny.ge.

Varianta iniţială a documentului a fost modificată în conformitate cu cerinţele delegaţiei georgiene şi a fost semnată de patriarhul Ilia II. Însă mai târziu Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei a respins acest document, fapt ce a şi provocat reacţia dură a reprezentantului Patriarhiei Constantinopolului.

Mai mult decât atât, acesta a amintit că în 1962 Biserica Georgiei a intrat de bună voie în Consiliul Mondial al bisericilor şi l-a părăsit în 1997 sub influenţa cercurilor fundamentaliste, anume a 4 ierarhi şi 20 de stareţi-monahi aflaţi sub aripa Bisericii Ruse din Exil şi a vechi-calendariştilor greci. Tsetsis a concluzionat că „în ciuda tuturor dispoziţiilor fundamentaliste şi dorinţei de a întoarce ţara în evul mediu, nu poate fi numită drept frăţească decizia de a ţine ostatici 13 biserici şi 300 milioane de credincioşi„.

Episcopatul Bisericii Ortodoxe a Greciei va decide asupra documentelor pentru „Sfântul Marele Sinod” abia la sfârşitul lui mai

Episcopatul Bisericii Eladei se va întruni într-o sesiune extraordinară între 24-25 mai 2016, ca urmare a deciziei Sinodului Permanent, informează sedmitza.ru cu referire la romfea.gr.

În cadrul adunării vor fi puse în discuţie toate chestiunile legate de „Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox„, inclusiv documentele pregătitoare. De asemenea va fi alcătuită delegaţia Bisericii Greciei, care va avea împuternicirea de vot asupra deciziilor sale.

Documentele pregătitoare pentru Marele Sinod au trezit multe controverse în Grecia, dar o hotărâre la nivel sinodal întârzie să apară şi, din câte se vede, va fi expusă cu doar 3 săptămâni înainte de întrunirea sinodului pan-ortodox.

Amintim că Soborul Arhieresc al Patriarhiei Moscovei a aprobat textele documentelor pentru „Sfântul şi Marele Sinod”, afirmând că acestea „nu încălcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii„, fapt ce a provocat un şir de nemulţumiri şi chiar întrerupere a comuniunii cu ierarhia bisericească de către mai mulţi clerici din BORu.

Mitr. Emmanuel al Franţei: „Noi nu putem declara că nu recunoaştem alte biserici creştine”

Într-un interviu acordat portalului romfea.gr, mitropolitul Franţei Emmanuel (Adamakis, Patriarhia Constantinopolului) a vorbit despre pregătirile pentru Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox.

Mitropolitul Emmanuel a subliniat că „La Sinod va răsuna puternic glasul unit al Ortodoxiei”. Iar răspunzând la întrebarea dacă Patriarhia Ecumenică este deranjată de critica la adresa Sinodului venită inclusiv din partea unor teologi şi ierarhi cunoscuţi, el a spus că: „Noi trăim într-o lume liberă, unde fiecare are dreptul să-şi expună părerea. În acelaşi timp trebuie să rămânem în limitele logicii. Documentele pre-sinodale au fost confirmate unanim şi semnate de reprezentanţii tuturor Bisericilor Locale, ele au suferit modificări la care au contribuit toţi. Noi nu putem afirma că nu recunoaştem celelalte biserici, fie că e vorba de biserica catolică sau de bisericile apărute în epoca Reformei. Noi trebuie să ne conducem de logică în aceste probleme. Noi nu cerem nimic din ce ar depăşi deciziile noastre comune.” (via agionoros.ru)

Din acest fragment scurt putem trage câteva concluzii importante:

  1. Proiectele de documente au fost confirmate unanim de toţi delegaţii Bisericilor Ortodoxe Locale.
  2. Documentul ce vizează ecumenismul nu se referă doar la recunoaşterea catolicilor şi monofiziţilor drept biserici, dar şi a protestanţilor.
  3. Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice consideră că „limitele logicii” sunt cele care trebuie urmate în această problemă, trecând complet cu vederea limitele canonice şi dogmatice ale Bisericii Ortodoxe.

IPS Serafim de Pireu: „Să se intronizeze în vechea Patriarhie a Romei un Papă ortodox al Romei și o ierarhie ortodoxă”

Salut conferința de azi, cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”. Mare pregătire, nici o așteptare, o conferință de o însemnătate crucială, pe care o organizează mitropoliile de Glifada, Elliniko, Vula, Vari și Vuliagmeni; de Gortina și Megalopoli; a Kithirelor și Antikithirelor, Mitropolia noastră, de Pireu și Faliro, precum și Sinaxa Clericilor și Monahilor […]

Ecumeniștii, cu nerușinare și fără scrupule, suiți pe Trupul Sfânt al Sfintei noastre Ortodoxii, promovează și susțin ecumenismul sionist, manipulat de forțe sataniste și masonice, ca fiind, chipurile, adevărata învățătură a Bisericii. Acest plan al lor a eșuat jalnic cu mult timp în urmă, așa cum dovedesc din fapte. Realitatea dureroasă și tragică dovedește că Mișcarea Ecumenică, cu responsabilitatea exclusivă a ereticilor și eterodocșilor înșiși, pe de o parte, și a ecumeniștilor, pe de alta, este total ineficientă. Este eficientă doar în a sădi confuzia și a răspândi sincretismul, căci ereticii și sincretiștii se disting prin lipsa sincerității și a pocăinței, stăruind în chip satanic în erezie.

Pe de o parte, erezia papismului continuă să stăruie în primatul mondial al puterii ”Papei” de la Roma, în alterarea tainei Sfintei Treimi și, prin erezia despre harul creat, în fapt tăgăduiește îndumnezeirea omului.

În timp ce erezia protestantismului stăruie și aceasta în iconomahie, în tăgăduirea tainei Bisericii și a tainei pururea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu. ”Hirotoniile” de femei pe treapta preoțească și episcopală și instituționalizarea homosexualității în lumea protestantă, o adevărată răsturnare a ontologiei și fiziologiei umane, ce consacră o antropologie contrafăcută, încununare a păcatelor, precum și recunoașterea ”căsătoriilor” dintre homosexuali – toate acestea dovedesc că protestantismul nu a fost absolut deloc influențat în bine de dialogurile teologice, nici, îndeobște, erezia și eterodoxia nu s-au apropiat de linia ortodoxă, de teologia și viața ortodoxă.

În paralel, erezia monofizitismului, în pofida minciunilor proferate la acordul rușinos de la Chambesy, Geneva, din 1991[4], îi pomenește pe ereziarhii Sever și Dioscor și tăgăduiește hristologia ortodoxă cea despre cele două firi ale lui Hristos, adăugând și ereziile monotelismului și ale monoenergismului, precum și ereziile despre pătimirea lui Dumnezeu (Θεοπασχητισμός) și despre satisfacerea Dreptății Divine.

O dovadă a urmărilor tragice ale ereziilor și a naufragiului și impasului dialogurilor ecumeniste interreligioase este consolidarea Islamului demonic, cu teribila sa ideologie despre supunerea tuturor, care constituie o compilație de erezii creștine, de arianism, nestorianism și monofizitism, care au negat în esență întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și L-au proclamat festiv pe Dumnezeul inaccesibil și neîmpărtășibil persoanei umane și, ca urmare, supunerea (Islam) ar fi singura legătură duhovnicească dintre Dumnezeu și om.

Populațiile creștine ale copților Egiptului, ale abisinilor Etiopiei, ale nestorienilor asirieni și ale iacobiților monofiziți din Siria sunt măcelărite chiar de odrasla lor duhovnicească, Islamul, pe care fără minte l-au creat înșiși înaintașii lor, prin pervertirea satanică a hristologiei ortodoxe.

Un al punct nevralgic al Sinodului este refuzul participării active a tuturor episcopilor din toate Bisericile Ortodoxe Locale, care la nivel mondial nu depășesc numărul de 700, așa cum se întâmpla la toate Sinoadele Ecumenice. Prin această măsură anticanonică este evitată eventualitatea ca unii episcopi să se împotrivească hotărârilor contrare Tradiției sau ca vreo Biserică Locală să aibă o mai mare putere în luarea deciziilor, datorită numărului mai mare de episcopi. Toate acestea însă constituie interese omenești egoiste, străine de criteriile Duhului Sfânt, dar și de eclesiologia ortodoxă, care consideră că episcopul fiecărei eparhii, chiar și al celei mai mici, dimpreună cu turma sa, reprezintă o parte vie a Bisericii Sobornicești. Absența lui nu numai că vatămă deplinătatea Trupului lui Hristos, dar face și imposibilă exprimarea de către toți a conștiinței de membri ai Bisericii, conștiință de care se pare că se tem cei responsabili cu pregătirea și convocarea Sinodului. Nu este justificată de nici un criteriu, nici pastoral, nici bisericesc, participarea a numai 24 de episcopi din fiecare Biserică, fapt care lezează și egalitatea episcopilor, dar stârnește și semne de întrebare legate de criteriile de alegere a episcopilor care vor participa. Episcopii care nu vor participa și care constituie majoritatea în cele mai multe Biserici Autocefale au oare o responsabilitate și valoare episcopală mai mică? Cine cunoaște și cine va transmite Sinodului ideile, aprecierile și pozițiile turmelor lor? Nu este nevoie, desigur, să subliniem faptul că la Sinoadele Ortodoxe, în afară de episcopi, participau și clerici din treptele inferioare, cum ar fi egumeni, arhimandriți, preoți, monahi, precum și poporul credincios. Nu este deloc o exagerare să spunem că Sinodul care urmează a se întruni va fi un Sinod Panortodox fără ortodocși.

Întru totul lipsită de mărturii în tradiția Ortodoxă și, din acest motiv, inadmisibilă este și poziția că fiecare Biserică deține un vot. Corect este ca fiecare Episcop să dețină un vot, nu fiecare Biserică Locală. În același timp, principiul unanimității se mișcă și acesta în interiorul unor cadre contrare tradiției. Tactica tradițională de luare de decizii într-un Sinod este principiul canonic care stabilește ”să aibă tărie votul celor mulți” (Canonul 6 al Sinodului I Ecumenic).

Cel mai mult neliniștitor și grav lucru este că, așa cum reiese din studiul asiduu al textului”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”[5], factorii de decizii urmăresc ca prin hotărârea sinodală panortodoxă să legalizeze și să instituționalizeze, să oficializeze și să consolideze panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios ca fiind linia oficială a Bisericii Ortodoxe. Înaintăm, cu alte cuvinte, către o recunoaștere panortodoxă a botezului (”teologia baptismală”) și a caracterului eclezial al papistașilor și protestanților eretici prin invocarea perfidă a Sfintelor Canoane 7 al celui de-al II Sfânt Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Quinisext, în care este menționată primirea în Biserică prin iconomie a ereticilor ce s-au pocăit, după dezicerea de erezia lor; ne îndreptăm către acceptarea teoriei protestante a ”ramurilor”, a eclesiologiei lărgite a pseudo-Conciliului II Vatican privitoare la caracterul eclezial deplin sau deficitar și a modelului eclesial ecumenist al ”bisericilor surori”, care a fost edificat în ultimele decenii și a fost oficializat la Dialogul Teologic cu Papistașii de la Balamand, Liban (1993), unde ortodocșii ecumeniști care au semnat au recunoscut papismul ca Biserică, având har, Taine și succesiune apostolică. Astfel, Sinodul ce urmează a se întruni vine clar în conflict și în contradicție cu o tradiție ortodoxă de 19 veacuri, potrivit căreia toți Patriarhii ortodocși și toate Sinoadele locale lărgite de la Constantinopol au numit papismul și protestantismul în chip limpede și explicit erezii și eretici. Și, în pofida faptului că aceste subiecte trebuiau înscrise imediat spre dezbatere, în vederea adoptării unei hotărâri de condamnare a lor în Sinod, dimpotrivă, Întâistătătorii instituționalizează erezia. Adoptarea de către ecumeniști a ereziilor și înșelărilor ecumeniste eretice de mai sus este facilitată și de faptul că în ultimii ani înșiși ecumeniștii au abandonat, au eliminat și au negat caracterul ”ecumenic” al ”Sfântului și Marelui Sinod”, care inițial fusese programat a se reuni ca Sinod Ecumenic, chiar dacă era numit ”panortodox” sau ”sfânt și mare”.

Deci, ”Sfântul și Marele Sinod” ce urmează a se întruni, dacă într-adevăr intenționează să fie un Sinod Ortodox, ar trebui să ia următoarele hotărâri cheie:

  1. Să recunoască cele două sinoade considerate de către toți ca ecumenice, pe cel din secolul al IX-lea și respectiv din secolul al XIV-lea, adică Sinodul al VIII-lea, care l-a avut în centru pe Fotie cel Mare, din 879-880, și Sinodul al IX-lea, care l-a avut în centru pe Sfântul Grigorie Palama, din 1351, care au condamnat ca erezie, cel dintâi, Filioque și primatul Papei, iar cel de-al doilea, harul creat și, în consecință, și papismul. Să actualizeze și să valideze hotărârile Sinodului de la Constantinopol (1282-1284), prin care a fost anulată pseudo-unirea de la Lyon, și ale Marelui Sinod de la 1484, prin care au fost anulate hotărârile Sinodului tâlhăresc de la Ferrara-Florența.
  2. Să aleagă, să hirotonească și să intronizeze în vechea Patriarhie a Romei și a Apusului un nou Papă ortodox al Romei și o ierarhie ortodoxă care să nu îl recunoască pe actualul intrus de la Patriarhia Apusului și ereziarhul Francisc. Astfel ar rezolva problemele legate de papism, uniație și protestantism, definind în sfârșit poziția Bisericii asupra pseudo-primatului lui Petru și asupra ”învățăturilor” Sinoadelor mincinoase de la Lyon, Ferrara-Florența, Vatican I și II, definind de asemenea și poziția întâiului în Biserică.
  3. Să creeze Biserici Autocefale în Europa, America, Canada și Australia, rezolvând problema diasporei, și
  4. Să urmeze calea patristică a reevanghelizării misionare a lumii, prin crearea unei platforme prin satelit pentru mărturisirea ortodoxă în 100 de limbi. În felul acesta ar pulveriza pseudo-religiile și ereziile demonice prin cuvântul accesibil la nivel mondial și prin îndrăzneală patristică L-ar slăvi pe Dumnezeu și ar asigura omului condițiile mântuirii.
  5. Să rezolve problema calendarului care rupe, inevitabil, unitatea Bisericilor Ortodoxe.

În momentul de față, pe baza datelor pe care le avem, nu vedem în ce mod Sinodul ce urmează a se întruni ar putea reprezenta o continuare autoritativă și veritabilă a Sinoadelor precedente și cum ar putea decide patristic și în Duhul Sfânt, iar nu, mai degrabă, ecumenist și secularist. Acesta este și motivul pentru care apreciem că ar fi mai bine să nu se întrunească, așa cum erau de părere și marii Sfinți și Părinți ai vremurilor noastre, precum Sfântul Iustin Popovici, în memorii speciale adresate Sinodului Bisericii Serbiei[6], Sfântul Paisie Aghioritul, prin cele scrise referitor la demersurile Patriarhului Atenagora[7], și Gheronda Filothei Zervakos, cel cu viețuire cuvioasă, prin textele speciale referitoare la Sfântul și Marele Sinod[8].

Însă, în cazul în care, datorită apostaziei, a necredinței și a păcatelor noastre, Dumnezeul Întreit Sfânt îngăduie convocarea Sinodului, care va hotărî împotriva canoanelor, împotriva Tradiției și antiortodox, acest Sinod nu va fi acceptat de clerul ortodox și de poporul lui Dumnezeu, va fi consemnat în istoria Bisericii ca pseudo-Sinod ecumenist și tâlhăresc, așa cum au fost și Sinodul de la Stejar (403), Sinodul de la Efes (430), Sinodul de la Hieria (754), Sinodul de la Lyon (1274), Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-39). Hotărârile acestui ”Mare” Sinod vor fi invalidate, chiar dacă se scrie că se vor bucura de ”prestigiu panortodox”.

Întrucât a fost formulată poziția neteologică potrivit căreia: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure” și că”păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”[9], va trebui să subliniem cu tărie că Adevărul nu este o idee fixă sau o abordare subiectivă sau o chestiune de superioritate numerică, ci o realitate întrupată, care dobândește ființă în persoana Dumnezeului desăvârșit și a Omului desăvârșit Iisus Hristos, și prin urmare face prin sine demonstrabil faptul că Adevărul Însuși, care este Persoana Iisus Hristos și este Unul singur, constituie majoritatea, chiar dacă de cealaltă parte s-ar afla multe milioane de oameni. De asemenea, în Sinod ne aflăm doar înlăuntrul Bisericii Ortodoxe, atunci când suntem în comuniune cu Persoana lui Hristos, pentru că”Viața și Calea, Hristos”[10], după cum cântă Biserica Ortodoxă și după cum Hristos Însuși a grăit: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”[11]. Prin urmare, pe Cale și împreună pe Cale, adică în Sinod,[i] ne aflăm doar atunci când ne aflăm în comuniune cu Adevărul, Care este Hristos, iar nu cu erezia, care este diavolul. În sfârșit, potrivit Epistolei Enciclice din 1848 a celor patru Patriarhi, ”la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”[12].

Înaltpreasfințiile voastre,

Cinstiți Părinți,

Onorați domni Profesori,

Onorată asistență,

Iubiți frați în Hristos,

Conferința de astăzi este cu adevărat o mărturie ortodoxă și un răspuns hotărâtor la dilemele Sfântului și Marelui Sinod. Conferința aceasta, aducând cu mare acuratețe argumente științifice și teologice, va vădi Adevărul lui Hristos și al Sfinților Lui prin comunicările de excepție ale unor distinși vorbitori.

Încheind, aș dori să exprim felicitările mele călduroase din inimă și sincere, și mulțumirile mele din tot sufletul față de Înaltpreasfințiții frați episcopi, Ierotheos al Nafpaktosului, Pavel al Glifadei, Ieremia al Gortinei și Serafim al Kithirelor, precum și față de ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, de onorații domni profesori și de Comisia Științifică de Organizare, pentru inspirata inițiativă de a organiza această conferință de o importanță crucială, cu participarea atâtor vorbitori aleși și respectabili, atât de dragi nouă.

Calde mulțumiri vă adresăm, de asemenea, și dumneavoastră, tuturor, care sunteți prezenți aici, cu duh de jertfelnicie, la această mărturie de credință. Domnul să înscrie prezența voastră în cartea Vieții.

Cu aceste gânduri smerite, în numele Sfântului Dumnezeu Treimic, cu rugăciunile Doamnei Născătoarei de Dumnezeu și ale Părinților de Dumnezeu Purtători și ale tuturor Sfinților, în calitate de Episcop al locului, declar deschise lucrările conferinței de azi și urez izbândă și succes lucrărilor acesteia.

+ Serafim, Mitropolit si Arhiepiscop al Pireului, Falirului si Drapetzonei

traducere Tatiana Petrache

[1] Mesajul Sinaxei Întâistătătorilor Ortodocși (Fanar, 6-9 marti 2014),  9-3-2014, http://fanarion.blogspot.gr/2014/03/6-9-2014.html

[2] http://fanarion.blogspot.gr/2016/01/21-28.html

[3] ΟΣΙΟΣ ΜΑΞΙΜΟΣ ΟΜΟΛΟΓΗΤΗΣ, Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ  αὐτοῦ ἐξορίᾳ 12,  PG 90, 148.

[4] http://entoytwnika1.blogspot.gr/2013/11/blog-post_5337.html

[5] http://www.romfea.gr/diafora/6177-apofasis-sxeseis-tis-orthodojou-ekklisias-pros-ton-xristianiko-kosmo

[6] CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI, Despre ”Marele Sinod” al Bisericii Ortodoxe, aflat acum în studiu. Memoriu către Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei».

[7] Ὀρθόδοξος Τύπος (1-3-1969) 4, ΑΓΙΟΣ ΠΑΪΣΙΟΣ, «Ἄγνωστη ἐπιστολή πόνου κατά οἰκουμενιστῶν καί φιλενωτικῶν», ἐνὈρθόδοξος Τύπος (9/16-3-2007) 1,5, Ὀρθόδοξος Τύπος (30-3-2007) 1,5 și Θεοδρομία XVII2 (aprilie-iunie 2015).

[8] Ὁ Γέρων Φιλόθεος Ζερβάκος (ὁ οὐρανοδρόμος ὀδοιπόρος, 1884-1980), vol. II, editura Ὀρθόδοξος Κυψέλη, Tesalonic 1988, pp. 43-49.

[9] Vezi textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, articolul 22, http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/.

[10] Luminânda voscresnei a V-a.

[11] Ioan. 14: 6.

[12] ΙΩ. ΚΑΡΜΙΡΗΣ, Τά δογματικά καί Συμβολικά Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, vol. II, Graz-Austria 1968, p. 920 [1000].

[i][i] Este un joc de cuvinte în limba greacă: echivalentul grecesc pentru ”sinod”, «Σύνοδος», este un compus din prefixul συν-, ”con-, împreună-”, și substantivul οδός, ”cale”, cu sensul literal ”împreună-cale”. [n.trad.]

Sursa: Grai Ortodox

La Chambésy au început lucrările secretariatului Sfântului şi Marelui Sinod

La data de 29 martie a avut loc prima şedinţă a secretariatului Sfântului şi Marelui Sinod, care a fost prezidată de mitropolitul Ieremia al Elveţiei (Patriarhia Constantinopolului), informează mospat.ru.

Decizia de constituire a secretariatului a fost luată la Sinaxa Întâstătătorilor Bisericilor Ortodoxe din 21-28 ianuarie curent. Conform acestei decizii, secretariatul are următoarele sarcini:

  1. Să publice pe un site dedicat textele de pe agenda Sinodului care au fost adoptate la Conferinţele pan-ortodoxe presinodale şi la Sinaxele Întâstătătorilor;
  2. Să informeze instituţiile de mass-media, cu ajutorul unor consilier speciali, despre procedurile şi obiectivele Sinodului;
  3. Să acrediteze, în baza recomandării Bisericilor Ortodoxe, jurnaliştii şi corespondenţii interesaţi de lucrările Sinodului;
  4. Să rezolve alte probleme ce ţin de competenţa secretariatului pentru pentru activitatea Sinodului.

Amintim că după ce au fost făcute publice documentele pregătitoare pentru acest Sinod, au urmat un şir de reacţii negative în unele biserici locale datorită afirmării directe a ecleziologiei ecumeniste în aceste documente, dar şi altor încălcări canonice care însoţesc modul de organizare a Sinodului.

„Buna desfăşurare a Sinodului Pan-ortodox va influenţa procesul de apropiere dintre catolici şi ortodocşi” – patriarhul Bulgariei Neofit

La data de 21 martie curent patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Neofit, a primit vizita cardinalului Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, transmite radiovaticana.va.

În cadrul discuţiei au fost evidenţiate bunele relaţii dintre Biserica Ortodoxă Bulgară şi scaunul papal. În fiecare an, de sărbătoarea sfinţilor Chiril şi Metodiu, o delegaţie bulgară vizitează Vaticanul, iar patriarhul Neofit a subliniat importanţa acestor întâlniri, devenite tradiţionale, şi impactul major pe care îl au acestea pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Bulgară şi scaunul papal.

În cadrul discuţiei a fost subliniată importanţa întâlnirii istorice dintre papa Francisc şi patriarhul Moscovei Kirill. Părţile au atins şi subiectul viitorului Sinod Pan-ortodox din Creta, patriarhul Neofit menţionând că buna desfăşurare a Sinodului va influenţa procesul de apropiere dintre catolici şi ortodocşi.

Delegaţia ortodoxă a mulţumit, de asemenea, pentru ocazia pe care o au tinerii teologi ortodocşi de a studia la Institutul Pontifical Oriental şi alte centre de învăţământ catolic.

Amintim că recent un grup de clerici şi mireni din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare au înaintat o scrisoare către patriarhul Neofit, în care şi-au exprimt dezacordul lor cu proiectul de document „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„. Deocamdată nu a fost făcută publică nici o reacţie a Bisericii Ortodoxe Bulgare la această scrisoare.

„Fără decizie sinodală, distincția dintre ortodoxie și erezie nu este posibilă” – pastorala Patriarhiei Constantinopolului cu privire la Sfântul și Marele Sinod

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol cu privire la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta

† Bartolomeu

Prin mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă și  Patriarh Ecumenic al întregii plerome a Bisericii

Harul și pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!

Biserica noastră Sfântă Ortodoxă, care este împodobită „cu porfiră și vison”, prin sângele Mucenicilor, lacrimile preacucernicilor săi părinți și luptele și jertfele mărturisitorilor ei de credință, sărbătorește astăzi ziua sa. După o perioadă de un secol de aprige lupte, este cu adevărat și pe bună dreptate, ca această zi să fie numită și desemnată ca „Duminica Ortodoxiei”, pentru că adevărul a strălucit și a triumfat asupra minciunii, prin cinstirea sfintelor icoane, ca  purtătoare a prezenței personale și a harului divin al Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și al sfinților Săi. În acest fel, a fost recunoscut și chiar propovăduit încă o dată că „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan I, 14), cinstind astfel, și sfințind creația materială și trupurile noastre, pentru ca noi să devenim „părtași dumnezeieștii firi” (II Petru 1, 4), părtași harului și vieții dumnezeiești. În acest mare și mântuitor adevăr, care a fost atacat de cei care refuzau cinstirea sfintelor icoane, calea victoriei adevărului asupra minciunii a fost, de asemeni, în acest caz, cea urmată de Biserică încă de la începuturile sale și de-a lungul întregii sale istorii. Aceasta n-a fost alta decât cea a sinodalității. Distincția dintre adevăr și minciună, ortodoxie și erezie, nu este întotdeauna limpede de văzut. Ereticii credeau și cred că la ei este adevărul, și vor exista întotdeauna cei care caracterizează ca „eretici”, pe cei care nu sunt de acord cu punctul lor de vedere. Biserica Ortodoxă, în acest caz, nu recunoaște decât o singură și unică autoritate: Sinodul episcopilor săi canonici. Fără decizie sinodală, distincția dintre ortodoxie și erezie nu este posibilă. Toate dogmele Bisericii și sfintele canoane poartă pecetea sinodalității. Biserica Ortodoxă este Biserica sinodalității. Biserica Ortodoxă a subliniat de la începutul său acest principiul ecleziologic și ea îl aplică cu fidelitate la nivel local. Acest lucru a fost în vigoare timp de numeroase secole la nivel universal și, de asemenea, pan-ortodox, dar a fost întrerupt din cauza unor circumstanțe istorice, pentru o lungă perioadă de timp.

Astăzi, suntem în postura plăcută de a anunța în mod oficial, de la acest tron ​​sfânt și ecumenic, că, prin harul lui Dumnezeu, și cu acordul tuturor Întâistătătorilor Preasfintelor Biserici Ortodoxe [locale n. tr.], va fi realizat evenimentul decis de mai bine de cincizeci de ani, Sfântul și Marele Sinod al întregii Biserici Ortodoxe, pe insula Creta, între 18 și 27 iunie anul acesta. Lucrările sale vor începe printr-o Sfântă Liturghie Panortodoxă în biserica Sfântul Mina din Heraklion în ziua cea mare și însemnată a Rusaliilor și vor continua la Academia Ortodoxă din Creta la Kolymvari, în apropiere de Chania. Acest Mare și Sfânt Sinod va fi prezidat de Preasmerenia noastră, înconjurat de alți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe; ceilalți ierarhi vor participa în calitate de membri ai Sinodului ca delegați ai tuturor acestor Biserici.

Scopul principal al acestui Sinod Panortodox este de a învăța că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească și apostolească, unită în Sfintele Taine, și în special în Sfânta Taină a Euharistiei și credința ortodoxă, dar, de asemenea și în sinodalitate. De aceea Sinodul a fost pregătit o perioadă lungă de timp, printr-o serie de Comisii pregătitoare și consultări presinodale, astfel încât textele deciziilor sale să fie inspirate în unanimitate și ca mesajul lor să fie transmis „de o singură gură și o singură inimă”. Subiectele de care se va ocupa Sfântul și Marele Sinod, definite deja la nivel panortodox în timpul convocării lui, privesc, în principal, problemele de structură internă și de viață a Bisericii Ortodoxe, care necesită o soluționare imediată. Printre altele, există întrebări cu privire la relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine și misiunea Bisericii în lumea contemporană. Știm, desigur, că lumea așteaptă să audă vocea Bisericii Ortodoxe cu privire la numeroasele probleme urgente care preocupă omul contemporan. Dar s-a considerat necesar ca Biserica Ortodoxă să regleze în primul rând problemele sale interne înainte de a vorbi sau de a se adresa lumii, ceea ce nu a încetat să considere ca fiind de datoria sa. Faptul că, după atâtea secole, Ortodoxia își exprimă sinodalitatea ei la nivel mondial constituie primul pas, decisiv, care este de așteptat, prin harul lui Dumnezeu, să ducă la întâlniri, din voia Domnului, ale altor sinoade Panortodoxe.

Dragi frați și fii preaiubiți în Domnul,

Marile evenimente istorice sunt conduse prin harul lui Dumnezeu. El este Cel care, în cele din urmă, este Cârmuitorul istoriei. Noi sădim și udăm, dar numai Dumnezeu face să crească (cf I Cor. 3 7). Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe este într-adevăr un eveniment istoric și numai în Dumnezeu încredințăm reușita lui. Astfel, chemăm credincioșii ortodocși, clerici și laici, la rugăciune către Dumnezeu cel în Treime, pentru ca El să încoroneze prin binecuvântările Sale acest eveniment, astfel încât, prin acesta, Biserica Sa să fie zidită și să fie slăvit Numele Cel Sfânt al Lui. Vremurile sunt critice și unitatea Bisericii are datoria de a constitui un exemplu de unitate pentru omenirea sfâșiată de diviziuni și conflicte. Succesul Sfântului și Marelui Sinod este responsabilitatea tuturor membrilor Bisericii care sunt chemați să arate interesul lor față de el. Deja textele care au primit un acord panortodox și care sunt prezentate la Sfântul și Marele Sinod au fost publicate și sunt la dispoziția fiecărui credincios bine intenționat pentru a fi informat și ținut la curent, dar, de asemenea, pentru a-și exprima opiniile sale și așteptările sale cu privire la Sfântul și Marele Sinod. Anunțând acest lucru la toată pleroma Bisericii Ortodoxe în întreaga lume, la această sărbătoare deosebită, sperăm ca Domnul să acorde Bisericii Sale și nouă tuturor, harul Său din abundență, și binecuvântarea Sa, și să acorde  lumii „pace totdeauna și în tot chipul!”(2 Tes. 3, 16).

20 martie, anului Domnului 2016

† Bartolomeu,Arhiepiscop al Constantinopolului, fervent rugător al vostru înaintea Domnului,
† Mitropolitul Ioan de Pergam
† Mitropolitul Isaia din Denver
† Mitropolit Alexis de Atlanta
† Mitropolit Iacob al Insulellor Printului
† Mitropolit Iosif de Prikonisos
† Mitropolitul Meliton din Filadelfia
† Mitropolitul Emmanuel al Franței
† Mitropolitul Nichita de Dardanele
† Arhiepiscopul Nicolae de Detroit
† Mitropolit Gherman de San Francisco
† Mitropolitul Maxim de Selymbria
† Mitropolit Amfilohie de Adrianopol

Sursa: Roman Ortodox in Franta

Soborul Arhieresc al BORu: „Proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă puritatea credinţei ortodoxe”

HOTĂRÂRILE

Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse [1] [2]

(2-3 februarie 2016)

  1. Sfinţitul Sobor Arhieresc aprobă poziţia Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii Kirill [exprimată] la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale de la Chambésy din 21-28 ianuarie 2016, precum şi cea a delegaţiilor Bisericii Ortodoxe Ruse din cadrul comisiei inter-ortodoxe pregătitoare, a comisiei inter-ortodoxe Speciale şi a Consultării pan-ortodoxe presinodale, care în perioadă inter-sinodală s-au ocupat de pregătirea documentelor ce vizează temele din agenda Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
  2. Soborului Arhieresc subliniază cu mulţumire că în proiectele de documente pentru Sinodul Pan-ortodox au fost introduse modificări şi completări în conformitate cu propunerile Bisericii Ortodoxe Ruse şi ale altor Biserici Ortodoxe Locale.
  3. Membrii Soborului Arhieresc mărturisesc, că în forma lor actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încălcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii.
  4. Soborul Arhieresc încredinţează Sfântului Sinod [3] să formeze delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse pentru participarea la Sinodul Pan-ortodox.
  5. Sfinţitul Sobor Arhieresc cheamă plinătatea Bisericii Ortodoxe Ruse la rugăciune deosebită, pentru ca Domnul să arate voia Sa membrilor viitorului Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe şi ca acesta să întărească unitatea Ortodoxiei, să fie spre binele Bisericii lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi spre păstrarea nevătămată a credinţei ortodoxe.
  6. Soborul Arhieresc îşi exprimă convingerea că o condiţie necesară pentru întrunirea Sinodului Pan-ortodox este participarea liberă a delegaţiilor tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale recunoscute. În legătură cu aceasta o importanţă deosebită capătă rezolvarea înainte de Sinod a problemei apărute în relaţiile dintre Patriarhiile Antiohiei şi a Ierusalimului.

[1] La Soborul Arhieresc al Patriarhiei Moscovei din acest an au participat 315 din cei 361 de arhierei ai BORu http://www.patriarchia.ru/db/text/4367257.html

[2] Nici unul dintre arhiereii participanţi la Sobor nu s-a împotrivit acestor hotărâri până în momentul de faţă.

[3] Sfântul Sinod al BORu este alcătuit din patriarh şi alţi 14 arhierei.

Sursa: mitropolia.md

Site-ul bulgar „Porțile Ortodoxiei” afirmă că Biserica Ortodoxă din Georgia nu ar fi respins proiectul de document „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”

Site-ul bulgar „Dveri na Pravoslavieto” ( „Porțile Ortodoxiei”) publică informația următoare, potrivit căreia Biserica Ortodoxă din Georgia n-ar fi respins textul presinodal „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine„.

Luna trecută, mass-media bisericească rusă a publicat informația conform căreia, în cadrul reuniunii sale din 12 februarie a acestui an, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia a respins proiectul de document „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” precum și alte proiecte de documente destinate Sinodului Pan-ortodox.

Mai târziu, agenția greacă Romfea a publicat acestă informație ca provenind din surse proprii. Reieșea din aceste informații că Sfântul Sinod al unei Bisericii Ortodoxe locale a anulat post factum o decizie luată de conducerea ei bisericească supremă, în prezența reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, la o reuniune pregătitoare pentru Sinodul Panortodox. Nici o informație oficială din partea Bisericii din Georgia nu a exprimat o astfel de decizie.

În urma reuniunii sale din 12 februarie, Patriarhia Georgiei a difuzat un comunicat în care s-a spus că tema fundamentală a sesiunii a fost de a informa Mitropoliții de rezultatele reuniunii de la Geneva. Mitropolitul Andrei Gori a informat Mitropoliții prezenți de documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și despre „Importanța postului”. Se spune doar în comunicatul despre acest subiect că, în cadrul reuniunii Întâistătătorilor, „observațiile Bisericii Georgiei cu privire la primul document au fost luate parțial în considerare”. Următorul punct este raportul Mitropolitului Teodor de Akhaltsikhe cu privire la proiectul de document „Taina căsătoriei și impedimentele sale”. Tocmai în ceea ce privește acest document, în comunicatul de presă al Sinodului din Georgia, se spune că acesta nu este semnat de Biserica Georgiei, ceea ce se reflectă în toate documentele de proiect semnate de Întâistătători. Aceasta este singura informație oficială pe site-ul Patriarhiei Georgiei cu privire la acest subiect.

Pe 16 februarie a avut loc o a doua reuniune a Sfântului Sinod al Bisericii Georgiei, în timpul căreia tema principală a fost legată de documentele referitoare la relațiile cu creștinii heterodocși și Căsătoria. Au fost desemnate comisii pentru a pregăti propuneri de modificare a celor două texte. Nu au fost date comunicate despre această a doua întâlnire.

În același timp, siturile bisericești ruse au publicat un film scurt cu Patriarhul Ilia al II-lea la televiziunea georgiană, în care a spus cu privire la reuniunea de la Chambésy: „Biserica noastră a respins documentele pe subiectul calendarului și ecumenismului”. Pe baza acestor observații succinte și în afara contextului, informația a început să se răspândească rapid, conform căreia Biserica Ortodoxă din Georgia a respins post factum documentul pe care ea l-a semnat cu puțin timp înainte. Acest lucru nu corespunde adevărului.

Patriarhul Ilia al II-lea vorbește despre două documente care, în urma unor discuții, au fost retrase de pe ordinea de zi, și anume cele referitoare la calendar și mișcarea ecumenică. Astfel, până în prezent, Sinodul Bisericii din Georgia nu a respins proiectul de document „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Singurul document care nu a fost semnat de Biserica Ortodoxă din Georgia este cu privire la Taina Căsătoriei. Biserica Ortodoxă din Georgia participă activ la Sinodul Panortodox și pregătește propuneri pentru a fi aduse precizări la proiectele de document aprobate.

Traducere de Roman Ortodox in Franta dupa Orthodoxie.com