Cele 13 maici ortodoxe de la Văratec sînt izgonite de ecumenişti în plină iarnă

Pentru lipsa de compromis în poziţia lor şi credincioşia lor pentru Biserica lui Hristos cea Una – Ortodoxă – maicile de la Văratec sînt obligate să evacueze mănăstirea în urma unei decizii din 26 ianuarie 2017, precum ne informează Mihai Silviu Chirilă:

Azi, 26 ianuarie, în jurul orelor 11.00, la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ a avut loc consiliul duhovnicesc prilejuit de atitudinea grupului de 13 maici care au întrerupt, în urmă cu câteva luni, comuniunea cu ierarhul părtaş la erezia din Creta.

La consiliu au participat maica stareţă a mănăstirii, trei preoţi, 20 de consiliere şi cele 13 măicuţe ortodoxe, care au refuzat comuniunea cu episcopul părtaş la erezie.

Maicile au fost informate că li s-a acordat timp suficient “pentru a-şi reveni din rătăcirea lor”, că procedează foarte greşit că nu fac ascultare, că ascultarea în mănăstire este necondiţionată şi că pe ele nu trebuie să le intereseze ce a semnat episcopul în Creta, ci plângerea păcatelor proprii etc.

La aceste acuzaţii, maicile au răspuns cu cugetarea patristică potrivit căreia ascultarea se face până la păcat, mai ales până la erezie. Ignorând acest adevăr fundamental, conducerea mănăstirii le-a pus în vedere că au încălcat, prin atitudinea lor, toate regulamentele monahale, în ciuda faptului că acele regulamente sunt făcute pentru a fi urmate în condiţiile în care vieţuirea în mănăstire se face în duh ortodox, netulburat de erezie în vreun fel.

Întrebate dacă nu cumva s-au răzgândit, toate cele treisprezece maici au răspuns că poziţia lor rămâne cea cunoscută, că ele nu doresc să aibă nicio părtăşie cu erezia din Creta şi cu cei ce o susţin şi o apără.

În faţa acestui refuz de compromis moral, conducerea mănăstirii a luat decizia de a le cere maicilor să predea scofiile, interzicându-li-se să mai poarte veşminte monahale. De asemenea, li s-a pus în vedere ca până la data de 1 februarie să părăsească mănăstirea, o decizie care încalcă toate normele umanitare laice, dar şi alin. 1) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează: “Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată”.

Conducerea mănăstirii justifică asemenea măsură prin… riscul ca celelalte maici din mănăstire să se contamineze de atitudinea maicilor antiecumeniste, încercând, probabil, în felul acesta, să-şi creeze circumstanţele prevăzute de alin. 2) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează că “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică”. Dacă este aşa, s-a omis faptul că punerea în pericol a relaţiilor de convieţuire se referă la fapte antisociale grave, nu la protestul paşnic şi smerit faţă de o erezie manifestă în Biserică.

Astfel, cele treisprezece maici antiecumeniste din mănăstirea Văratec au fost evacuate în miez de iarnă, pentru ca nu cumva să contamineze şi restul aşezământului cu gândire şi trăire monahală ortodoxă…

Sursa: Ortodoxinfo.ro

Vezi şi:

Maicile de la mănăstirea Văratec se îngrădesc de ecumenism şi resping sinodul tîlhăresc din Creta