După recentul Sinod din Creta şi mai ales după reacţiile fireşti faţă de hotărârile acestuia, a început un nou val de propagandă, mai puternică şi mai vicleană ca odinioară. Putem observa cum canalele informaţionale ecumeniste, precum şi unele care în continuare au tupeul să se considere „conservatoare”, promovează foarte agresiv ideea de „unitate cu orice preţ”, care, de altfel, reprezintă chintesenţa ecumenismului.

Reacţiile faţă de hotărârile eretice din Creta sunt dictate întâi de toate de conştiinţa ortodoxă, care ne spune că nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, că „de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3:10), că „dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal. 1:9).

Dar tocmai această reacţie firească a conştiinţei creştinului de rând se încearcă a fi adormită, căci anume ea este duşmanul cel mai mare al ecumenismului. Căci ce suflet credincios va îngădui schimonosirea învăţăturii despre Biserică, cea care ne este leagăn şi alinare, stâlp al adevărului şi izvor de mântuire, cel mai îndrăgit şi scump sălaş al sufletului nostru?

Conştiinţa ne spune că în Biserica lui Hristos nu pot coexista două credinţe diferite, una ortodoxă şi una ecumenistă. Cu toate acestea auzim voci pentru care această unitate întru minciună este unica soluţie, iar respingerea acestei urâciuni este schismă, radicalism şi zelotism. Ecleziologia lor într-un final ne duce la concluzia că ecumeniştii sunt reperul în Biserică, iar noi ne aflăm în Biserică doar în măsura în care ne alăturăm ecumeniştilor, deci unitatea cu ei trebuie păstrată cu orice preţ.

Întrebarea este: dacă Bartolomeu, sau Daniel, sau Kirill, sau alţi ecumenişti pot fi pomeniţi la sfintele slujbe, iar împărtăşirea cu ei nu ne primejduieşte în nici un chip mântuirea, atunci de ce nu ar putea fi pomenit şi alături de ei şi papa Romei, arhiepiscopul de Canterbury sau catolicosul monofizit al armenilor?… Conştiinţa mutilată care îi va accepta pe primii, cu siguranţă îi va accepta şi pe cei din urmă. Să nu dea Domnul!

Andrei Creacico