Dudu Velicu, secretarul patriarhului Miron Cristea: „Dar este posibilă unirea cu Roma după cercurile bisericești ortodoxe române? Da. Și iată cum”

537

N. red. Lumea Ortodoxă: textul de mai jos a fost scris la 1 septembrie 1945 de către Dudu Velicu, fost secretar al patriarhului Miron Cristea și director al cancelariei Mitropoliei Moldovei.


Dar este posibilă unirea cu Roma după cercurile bisericești ortodoxe române? Da. Și iată cum:

Clerul superior și cel inferior nu sunt refractare față de acțiunea de prozelitism și unire a Romei pe care, în ordinea supranaturală, o văd ca o acțiune întreprinsă în cadrul unui plan divin, iar în cea naturală, sub acela al unui fatum. De altfel, pasivitatea și lipsa de dinamism ale Bisericii Ortodoxe Române sunt atât de evidente, încât ea, ca organism social, simțind organic nevoia unui stimulent, nu reacționează împotriva atacurilor Romei. Greutatea realizării unirii nu ar consta decât în actul formal propriu-zis, fiindcă ortodoxia, admițând primatul papal, rămâne la formele ei de manifestare religioasă (cult, ceremonie, etc.) și administrație bisericească actuale, asemenea uniților din Transilvania.

Problema fundamentală rămâne însă aceea a pregătirii şi trecerii la unire a credincioşilor Bisericii, care, de asemenea, se vor putea realiza.

Clerul ortodox vede și binefacerile unirii cu Roma, datorită contactului viitor strâns cu cultura apuseană prin romano-catolicism, cum a fost cazul cu românii din Transilvania – prin Blaj, Școala Ardeleană, etc., progresul procesului de conștiință națională din trecut.

Iar dacă unirea cu Roma va trebui să se facă drept un corolar al sforțărilor comune ale romano-catolicismului și ortodoxiei, în cadrul unui plan divin, apoi ea poate fi dictată și de împrejurări istorice, din care elementul politic nu este exclus.

În ultimul timp, se face și mai accentuată îngrijorarea după care Biserica Ortodoxă Română intră în cadrul preocupărilor de frunte ale politicii religioase rusești, pentru ca, prin realizările pe teren bisericesc, Rusia să-și realizeze scopurile de ordin politic.

Din punct de vedere dogmatic sau jurisdicțional, Biserica Ortodoxă Română nu vede nici un pericol pentru ea într-o eventuală apropiere de Biserica Ortodoxă Rusă. Problema cea mai grea însă o constituie revenirea la vechiul calendar (stilul vechi), după care-și serbează Paștele, etc., Biserica Rusă. Căci revenirea ar însemna oficializarea “stilismului”, împotriva căruia s-a luptat atât de aspru în trecutul apropiat, în special în Moldova, cu mijloace permise și nepermise. Și prin “oficializarea” stilismului s-ar produce o ruptură groasă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, care i-ar primejdui însăși existența. Deci, această problemă ar constitui nodul gordian în cadrul apropierii dintre cele două biserici.

Iată aspectul problemei acțiunii romano-catolicismului în România și legătura ei, prin derivație, cu problema raporturilor dintre Bisericile ortodoxe română și rusă.

Sursa: Dudu Velicu, „Însemnări zilnice”, pag. 41-42