Enciclica Patriarhală și Sinodală a Patriarhiei Ecumenice din anul 1902

0
256

Nota redacției: această enciclică a Patriarhiei Ecumenice, trimisă în anul 1902 către celelalte Biserici Ortodoxe autocefale, reprezintă practic primul îndemn spre implicare în ecumenism. Deși nu este atât de radicală ca Enciclica din 1920, ea totuși deschide problema reformei calendaristice, idee la care s-a renunțat pentru un timp în urma răspunsurilor celorlalte Biserici la această enciclică.

Către prea fericiții și prea sfințiții patriarhi ai Alexandriei și Ierusalimului, și către prea sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru

Întrucât prea sfințiții conducători ai cinstitelor Biserici Ortodoxe autocefale ne-au scris nouă epistole irenice ca răspuns la înștiințarea despre alegerea noastră, după voia lui Dumnezeu, și urcarea pe prea sfântul tron ecumenic apostolesc și patriarhal, suntem bucuroși să vedem străvechea și trainica legătură, vădită degrabă și cu mare căldură, și cuvintele iubirii evangheliceşti atât de râvnitor grăite și rugăciunile fierbinți către Dumnezeu în numele acestei sfinte, vechi și mari Biserici a lui Hristos, sora lor cea mai întărită în credință, nădejde și dragoste.

Această imagine a fraților rugându-se împreună în Hristos și uniți într-o simfonie sfântă ne mișcă sufletele și ne înflăcărează către o frățietate reală neîncetată; și a trezit în noi mai mari nădejdi pentru o dezvoltare mai rodnică a relațiilor reciproce dintre Bisericile care împărtășesc aceeași credință, cu o vedere către o și mai minunată și îmbelșugată recoltă duhovnicească. Noi ne declarăm plini de cele mai deosebite intenții și primim cu bucurie încredințările sincere ale sfintelor Biserici, dintre care prea sfânta noastră soră care poartă cinstea printre Bisericile țărilor ortodoxe (vorbim de Biserica Ortodoxă a întregii Rusii) ne-a adus nouă mare mângâiere, spunându-ne următoarele:

Aceste chemări către pace și iubire frățească și tovărășie comună vie, pe care ni le-ați adresat nouă și celorlalte Biserici autocefale, vor găsi ecou și simpatie în inimile tuturor ortodocșilor, care sunt credincioși cu sinceritate Bisericii mamă. Dezbinați din motive istorice și din pricina diferențelor de limbă și naționalitate, sfintele Biserici ale lui Dumnezeu locale își găsesc unitatea în dragostea reciprocă și curajul lor într-o tovărășie strânsă între ele; și ele dobândesc puterea de a merge înainte în credință și evlavie, respingând meșteșugurile dușmăniei și propovăduind pretutindeni Evanghelia. Același duh al dragostei frățești și unității dobândite din izvorul dumnezeiesc al Evangheliei adie cu vitalitate, prin cuvinte și exprimări asemănătoare, în cinstitele scrisori ale celorlalte Biserici-surori: ele ne dau curaj și tărie, și prilejuiesc ocazii fericite, urmând bunul obicei (care datează din vechime) de a schimba urări frățești și a ne exprima dragostea, de a căuta și sfatul lor înțelept în probleme în care atât studiul comun, cât și discernământul pot fi considerate potrivite de către Biserici, și totodată dobândirea reușită a lucrărilor bune spre binele Bisericilor locale, ca și al întregii Biserici, al cărei cap este Hristos.

Așadar, încurajați în chip fericit de un asemenea sprijin frățesc și cugetând la sfatul Apostolului Pavel către Corinteni și către toți din toate timpurile care cred în Hristos: Și vă rog pre voi fraților, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să grăiți aceeași, și să nu fie între voi împerecheri; ci să fiți întemeiați într-un gând și într-o înțelegere (I Corinteni 1, 10), am hotărât să sugerăm Sfântului nostru Sinod să ia în discuție un plan pe care l-am socotit a fi drept și sfânt și demn de o judecată serioasă. Cu scopul de a ajunge la o formulare mai clară și o analiză mai ușoară a anumitor teme de natură religioasă și de mare importanță, am împărtășit acest plan preacinstiților și iubiților noștri frați sinodali întru Hristos; și le-am cerut părerea dacă sfânta și marea noastră Biserică a lui Hristos socotește de cuviință să caute un schimb de opinii asupra acestor teme cu sfințiții patriarhi și preacuvioșii conducători ai Bisericilor autocefale.

După o studiere și pregătire atente, ei au fost de acord printr-o rezoluție sinodală unanimă a dragilor noștri frați episcopi adunați în jurul nostru în Sfântul Sinod; dar rămânând neclintiți în obiceiul ce a domnit în Biserica Primară (potrivit căruia episcopii și păzitorii evlavioși ai Bisericilor își aduceau la cunoștință unul altuia, prin epistole, problemele și soluțiile lor, fiind cu băgare de seamă, în chip sârguincios și frățesc, să caute un cuget comun în cuvânt și faptă), noi trecem la a contura chestiunile pe care le-am aprobat sinodal: ele nu ridică nici o problemă nouă, ci înfățișează chestiuni care sunt, de ceva vreme, subiectul unui studiu comun, cu scopul instruirii reciproce a sfintelor Biserici Ortodoxe ale lui Dumnezeu locale. Motivate (bineînțeles) de intenții similare pentru binele general, ele vor primi cu bucurie (credem noi) și vor socoti oportună o asemenea cercetare în ciclul intercomuniunii spirituale în curs de desfășurare: acest lucru trebuie nu numai a fi înțeles în mod pragmatic, ci și ca poruncit, prin datoria pe care o avem noi toți care am fost chemați în Hristos, prin milostivirea și darul lui Dumnezeu, pentru a păzi sfintele Sale Biserici luând aminte la ele și fiind preocupați de mântuirea tuturor oamenilor.

Într-adevăr, este necesar ca cei care sunt rânduiți peste credincioși pentru cârmuirea lor duhovnicească să ia aminte la binele mai mare al tuturor creștinilor, pentru ca neprețuita cunună a dragostei să poată purta mai multe roade potrivit voinței dumnezeiești. De aceea, socotim că ceea ce trebuie examinat mai întâi de toate este ceea ce consideră preacinstiții conducători ai sfintelor Biserici Ortodoxe autocefale că ar fi de folos să se facă dar care nu se face; și ceea ce trebuie și poate să se facă de astăzi înainte spre a aduce laolaltă poporul dreptcredincios în unitatea credinței, dragostea reciprocă și țelul comun; și ceea ce trebuie făcut apoi pentru a întări mai mult sfânta noastră credință ortodoxă și pentru a apăra cu mai multă putere sfintele Biserici ale lui Dumnezeu împotriva atacului duhului potrivnic al acestor zile.

În plus, este plăcut lui Dumnezeu și potrivit cu Evanghelia să căutăm cugetul preacinstitelor Biserici autocefale cu privire la relațiile noastre prezente și viitoare cu cele două ramuri mari ale creștinătății, și anume Biserica Apuseană și Biserica protestanților. Bineînțeles, unirea lor și a tuturor celor ce cred în Hristos cu noi în credința ortodoxă este dorința evlavioasă și sinceră a Bisericii noastre și a tuturor creștinilor adevărați care rămân neclintiți în dogma evanghelică a unității, și este pricina rugăciunii și cererii neîncetate; dar, în același timp, noi știm că această dorință evlavioasă se lovește de stăruința neștirbită a acestor Biserici în dogmele pe care, luându-le ca temelie și poziție întărită odată cu trecerea timpului, ele par a nu fi dispuse să se alăture unui drum către unitate, așa cum este arătat de adevărul evanghelic și istoric; nici nu manifestă nici un fel de entuziasm pentru a face aceasta, decât în niște termeni și pe niște temelii pe care dorita unitate dogmatică și tovărășie sunt inacceptabile pentru noi.

Este un adevăr cunoscut faptul că Sfânta Sobornicească și Apostolească Biserică este întemeiată pe Apostoli și apărată de dumnezeieștii și insuflații Părinți la Sinoadele Ecumenice, iar capul ei este Hristos Marele Păstor, care a răscumpărat-o cu Sângele Său; și că, potrivit apostolului înălțat de cer, ea este stâlp și întărire a adevărului și Trupul lui Hristos: această sfântă Biserică este, într-adevăr, una în identitatea credinței și asemănarea riturilor și tradițiilor, într-un cuget cu hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice, și ea trebuie să fie una, și nu mai multe deosebindu-se între ele în dogme și instituții fundamentale de ocârmuire ecleziastică.

Dacă, ca în orice lucru care este cu neputință la oameni, dar cu putință la Dumnezeu, nu putem încă să nădăjduim la o uniune a tuturor nici măcar ca posibilitate, dar fiindcă harul dumnezeiesc lucrează neîncetat și oamenii sunt călăuziți pe căile dragostei și păcii evanghelice, trebuie să socotim cu multă atenție dacă ar fi posibil să pregătim (în prezent) calea neobișnuită care duce către un asemenea țel și să găsim puncte de întâlnire și contact, sau chiar să închidem ochii față de anumite nereguli până la încheierea la timpul cuvenit a întregii sarcini, care ar putea fi împlinită spre mulțumirea noastră comună și pentru a ne bucura de cuvintele Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos despre o turmă și un păstor. Prin urmare, dacă sfințiții frați ar accepta să urmeze această propunere, îndrăznim să adăugăm următoarea întrebare frățească: dacă momentul de față este socotit a fi timpul potrivit pentru o conferință preliminară cu privire la acest subiect, pentru a pregăti un teren potrivit pentru o abordare frățească și pentru a stabili, prin acordul comun al membrilor întregii Biserici Ortodoxe, care ar putea fi bazele, căile și mijloacele cele mai potrivite.

Relevante pentru unitatea creștină sunt întrebările cu privire la acei creștini apuseni care s-au separat în ultimul timp de Biserica Romană și își spun vechi catolici, și care spun că primesc învățăturile Bisericii nedespărțite de până în secolul al IX-lea și hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice: ei susțin că se află deja în Biserica Ortodoxă ca un întreg, și caută unirea și comuniunea cu ea ca ultima îndatorire de împlinit pentru legitimare. Râvna înflăcărată pentru adevărul creștin și dragostea evanghelică a acestor creștini evlavioși este întru totul vrednică de laudă, și în lupta lor nobilă ei s-au dovedit a fi plini de ea. Conferințele, rezoluțiile și documentele lor sunt binecunoscute lumii creștine, așa cum învățătura lor dogmatică și liturgică este binecunoscută prin cărțile de cateheză și credință.

Nu s-a stabilit încă printre noi o opinie clară și comună cu privire la mărturisirea de credință făcută de ei, deoarece clericii noștri, atât cei care i-au cunoscut îndeaproape pe vechii catolici, cât și cei care i-au studiat de la depărtare, exprimă opinii variate: unii au conchis că, în puncte dogmatice importante, această mărturisire este încă departe de a fi pe deplin ortodoxă, alții, dimpotrivă, consideră că aceasta nu conține diferențe esențiale care ar face imposibilă unitatea de credință și comuniunea ecleziastică, ci este o acceptare aproape totală de către ei a întregii învățături și tradiții ortodoxe sănătoase. Prin urmare, credem de cuviință să invităm sfintele Biserici Ortodoxe surori să-și exprime părerile evlavioase și frățești asupra acestei chestiuni importante, ca și asupra faptului dacă ele consideră potrivit (și ce cale ar fi bună și rezonabilă) să ușureze împlinirea dorinței acestor creștini de unire deplină cu noi, ca un prim rod promițător al unității mult sperate și îndelung așteptate a tuturor creștinilor.

În opinia noastră, demnă de nu mai puțină atenție este chestiunea unui calendar comun, despre care se vorbește și se scrie deja de ceva timp. Mai cu seamă, este vorba fie despre metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian, care a fost folosit în Biserica Ortodoxă vreme de secole, fie de primirea calendarului gregorian: primul este mai defectuos din punct de vedere științific, cel de-al doilea mai exact, luându-se în considerare și schimbarea Paștelui nostru ecleziastic după acordul necesar. În studiile pe această temă, vedem că părerile ortodocșilor care au analizat în mod special problema sunt împărțite. Unii dintre ei cred că vechea noastră moștenire este singura potrivită pentru Biserică, fiind transmisă nouă de Părinți și având dintotdeauna autoritatea Bisericii; nu numai că ei cred că există o nevoie foarte mică de schimbare, ci mai degrabă ar evita-o, din motive pe care le expun în amănunt.

Alții, susținători ai calendarului apusenilor și ai introducerii lui de către noi, sfătuiesc către cea mai mare precizie cronometrică posibilă, sau chiar către noua întrebuințare a uniformității; și ei susțin că practica Bisericii Apusene este rezonabilă, probabil, în opinia lor, în așteptarea unor foloase religioase. Astfel, în vremurile noastre, discuțiile s-au intensificat, fiind aduse argumente variate și stimulatoare de către ambele tabere, atât de natură științifică, cât și religioasă, pe baza cărora, în unele țări ortodoxe, existând o anumită tendință evidentă de aderare la ideea de schimbare a calendarului ortodox sau de reformare a lui; și, deoarece această chestiune (în ciuda formei sale științifice evidente) are o importanță ecleziastică, ni se pare corect să împărtășim celorlalte Biserici Ortodoxe informațiile importante pentru a putea ajunge la un cuget comun și pentru a exprima o singură opinie și hotărâre a întregii Biserici Ortodoxe. Căci doar ei îi aparține judecata acestei probleme și căutarea (dacă este necesar) unei modalități de îmbinare (pe cât este posibil) a mult speratei precizii științifice cu dorita păstrare a sfintelor hotărâri ecleziastice.

Prin urmare, Marea noastră Biserică a lui Hristos socotește acest schimb de vederi asupra punctelor mai sus menționate a fi o simplă menționare a intercomuniunii spirituale și practice, și ca întărind unitatea care trebuie păstrată asupra tuturor chestiunilor comune și care este cât se poate de reală în Ortodoxie; și ea nutrește mari nădejdi că preocuparea sa frățească față de această problemă și rugăciunea ei profundă pentru hotărâri sfinte și evanghelice vor găsi un ecou plin de înțelegere în inimile preacinstitelor Biserici-surori întru Hristos și vor avea încuviințarea dragostei lor frățești, astfel încât asupra fiecărei chestiuni opiniile celor care conduc cu smerenie Bisericile să poată fi făcute cunoscute.

Credem, de asemenea, că, pe lângă foloasele comune așteptate de la schimburile reciproce, marea tărie morală a sfintei Biserici Ortodoxe a lui Hristos poate fi arătată încă o dată lumii; căci izvorul ei este deținerea adevărului neschimbător, iar reazemul ei puternic este unitatea de neclintit a Bisericilor locale. Cu asemenea nădejdi și încredințări, pe care ni le punem întru înaripata râvnă a acelor preacinstiți conducători care ocârmuiesc sfintele Biserici ale lui Dumnezeu și a Sfintelor Sinoade, ca Bisericile lor să poată fi slăvite și statornice, ne rugăm Domnului din toată inima ca toți credincioșii ortodocși să fie apărați și acoperiți de omoforul Său de neînvins, și ca El să dăruiască multă fericire și sănătate și viață îndelungată preafericirilor și preasfințiilor voastre, care sunteți mult iubiți și prețuiți de noi.

† Ioachim de Constantinopol

† Ioachim de Efes

† Natanail de Prussa

† Alexandru de Neocezareea

† Vasilie de Smirna

† Constantin de Chios

† Policarp de Varna

† Ioachim de Xanthi

† Nicodim de Vodena

† Nichifor de Lititsa

† Tarasie de Helioupolis

† Ieronim de Kallioupolis