Dudu Velicu, secretarul patriarhului Miron Cristea: „Dar este posibilă unirea cu Roma după cercurile bisericești ortodoxe române? Da. Și iată cum”

N. red. Lumea Ortodoxă: textul de mai jos a fost scris la 1 septembrie 1945 de către Dudu Velicu, fost secretar al patriarhului Miron Cristea și director al cancelariei Mitropoliei Moldovei.


Dar este posibilă unirea cu Roma după cercurile bisericești ortodoxe române? Da. Și iată cum:

Clerul superior și cel inferior nu sunt refractare față de acțiunea de prozelitism și unire a Romei pe care, în ordinea supranaturală, o văd ca o acțiune întreprinsă în cadrul unui plan divin, iar în cea naturală, sub acela al unui fatum. De altfel, pasivitatea și lipsa de dinamism ale Bisericii Ortodoxe Române sunt atât de evidente, încât ea, ca organism social, simțind organic nevoia unui stimulent, nu reacționează împotriva atacurilor Romei. Greutatea realizării unirii nu ar consta decât în actul formal propriu-zis, fiindcă ortodoxia, admițând primatul papal, rămâne la formele ei de manifestare religioasă (cult, ceremonie, etc.) și administrație bisericească actuale, asemenea uniților din Transilvania.

Problema fundamentală rămâne însă aceea a pregătirii şi trecerii la unire a credincioşilor Bisericii, care, de asemenea, se vor putea realiza.

Clerul ortodox vede și binefacerile unirii cu Roma, datorită contactului viitor strâns cu cultura apuseană prin romano-catolicism, cum a fost cazul cu românii din Transilvania – prin Blaj, Școala Ardeleană, etc., progresul procesului de conștiință națională din trecut.

Iar dacă unirea cu Roma va trebui să se facă drept un corolar al sforțărilor comune ale romano-catolicismului și ortodoxiei, în cadrul unui plan divin, apoi ea poate fi dictată și de împrejurări istorice, din care elementul politic nu este exclus.

În ultimul timp, se face și mai accentuată îngrijorarea după care Biserica Ortodoxă Română intră în cadrul preocupărilor de frunte ale politicii religioase rusești, pentru ca, prin realizările pe teren bisericesc, Rusia să-și realizeze scopurile de ordin politic.

Din punct de vedere dogmatic sau jurisdicțional, Biserica Ortodoxă Română nu vede nici un pericol pentru ea într-o eventuală apropiere de Biserica Ortodoxă Rusă. Problema cea mai grea însă o constituie revenirea la vechiul calendar (stilul vechi), după care-și serbează Paștele, etc., Biserica Rusă. Căci revenirea ar însemna oficializarea “stilismului”, împotriva căruia s-a luptat atât de aspru în trecutul apropiat, în special în Moldova, cu mijloace permise și nepermise. Și prin “oficializarea” stilismului s-ar produce o ruptură groasă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, care i-ar primejdui însăși existența. Deci, această problemă ar constitui nodul gordian în cadrul apropierii dintre cele două biserici.

Iată aspectul problemei acțiunii romano-catolicismului în România și legătura ei, prin derivație, cu problema raporturilor dintre Bisericile ortodoxe română și rusă.

Sursa: Dudu Velicu, „Însemnări zilnice”, pag. 41-42

„Buna desfăşurare a Sinodului Pan-ortodox va influenţa procesul de apropiere dintre catolici şi ortodocşi” – patriarhul Bulgariei Neofit

La data de 21 martie curent patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Neofit, a primit vizita cardinalului Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, transmite radiovaticana.va.

În cadrul discuţiei au fost evidenţiate bunele relaţii dintre Biserica Ortodoxă Bulgară şi scaunul papal. În fiecare an, de sărbătoarea sfinţilor Chiril şi Metodiu, o delegaţie bulgară vizitează Vaticanul, iar patriarhul Neofit a subliniat importanţa acestor întâlniri, devenite tradiţionale, şi impactul major pe care îl au acestea pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Bulgară şi scaunul papal.

În cadrul discuţiei a fost subliniată importanţa întâlnirii istorice dintre papa Francisc şi patriarhul Moscovei Kirill. Părţile au atins şi subiectul viitorului Sinod Pan-ortodox din Creta, patriarhul Neofit menţionând că buna desfăşurare a Sinodului va influenţa procesul de apropiere dintre catolici şi ortodocşi.

Delegaţia ortodoxă a mulţumit, de asemenea, pentru ocazia pe care o au tinerii teologi ortodocşi de a studia la Institutul Pontifical Oriental şi alte centre de învăţământ catolic.

Amintim că recent un grup de clerici şi mireni din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare au înaintat o scrisoare către patriarhul Neofit, în care şi-au exprimt dezacordul lor cu proiectul de document „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„. Deocamdată nu a fost făcută publică nici o reacţie a Bisericii Ortodoxe Bulgare la această scrisoare.

Patriarhul Bulgariei l-a primit şi medaliat pe Secretarul de stat al Vaticanului

Ieri, în sala de recepție a Oficiului Sinodal din Sofia, a avut loc o întâlnire între Patriarhul bulgar Neofit si secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, informează Agenția de știri LăcaşuriOrtodoxe, conform unor informații semnalate de surse proprii aflate in zona.

Cardinalul Parolin a fost însoțit de Arhiepiscopul Anselmo Guido Pecoraro, Nunțiu apostolic în Bulgaria, de Episcopul catolic Christo Proykov, exarh apostolic în Sofia, şi de alţi reprezentanți ai Nunțiaturii, conform presei locale.

Publicaţia bulgăreasca Dveri aminteşte, cu această ocazie, că în cadrul întrevederii s-a discutat despre bunele relații dintre Biserica Ortodoxă și Romano-Catolica, în principal despre sprijinul pe care diocezele catolice locale îl acorda parohiilor ortodoxe bulgăreşti din Europa de Vest. Au mai fost amintite inițiativele sociale și educaționale comune, participarea la forumuri comune, cooperarea dintre școlile romano-catolice și Universitatea din Sofia, schimbul de studenți și participarea la proiectele educaționale și de cercetare comune.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Bulgare și ai Bisericii Romano-Catolice au căzut de acord că ar trebui să dezvolte activități care să vizeze persoanele sărace din ambele culte, în acest sens Patriarhul Neofit amintind exemplul unor astfel de bune relații între ortodocși și catolici, din Eparhia de Ruse.

Au mai fost luate în discuție criza refugiaților din Europa și prezenta la Marele și Sfântul Sinod Panortodox. Întâlnirea dintre Patriarhul Neofit și Cardinalul Parolin a avut loc într-o atmosferă prietenoasă și relaxată.

Cu ocazia acestei întâlniri, Secretarului de Stat al Vaticanului i-a fost acordat Ordinul „Stara Planina” în prim grad, pentru serviciile sale în dezvoltarea relațiilor dintre Bulgaria și Vatican.

Amintim că Biserica Ortodoxă Bulgară nu face parte din Consiliul mondial al bisericilor, fapt ce de multe ori e interpretat eronat ca o respingere principială a ecumenismului.

Sursa: LăcaşuriOrtodoxe

Masă rotundă cu genericul: ”Biserica Ortodoxă Rusă și declarația de la Havana – victorie sau înfrângere?”

La 6 martie 2016 în orașul Sankt Petersburg din Rusia a avut loc conferința internațională cu genericul: ”Biserica Ortodoxă Rusă și declarația de la Havana – victorie sau înfrângere?”, unde s-a discutat faptul și consecințele întâlnirii patriarhului Moscovei Kirill cu papa Romei Francisc, precum și declarația comună care a fost semnată, document numit în unele cercuri drept „Uniaţia de la Havana”.

La conferință au luat parte peste 400 de participanţi: stareți, preoți, teologi și mireni, din mai multe țări membre ale BORu, precum: Moldova, Ucraina și diferite regiuni a Rusiei, printre vorbitori fiind ierom. Rafail (Mişin), pr. Alexei Moroz, pr. Anatolie Cibric ş.a. Toți cei adunați într-un cuget au mărturisit despre faptul că în Biserica Ortodoxă Rusă este de nepermis răspândirea ereziei papistașe și a celei ecumeniste.

Noi cerem de la ierarhii noștri să stea în adevăr, să recunoască greșeala și să anuleze declarația patriarhului Kirill cu papa Romei, cerem declararea ecumenismului drept panerezie și lepădarea de deciziile nedrepte ale soborului arhieresc din 2-3 februarie 2016, care a recunoscut ecumenismul drept normă a vieții creștine”, acesta este mesajul cu care s-au solidarizat participanții conferinței.

Trebuie să amintim că la Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie anul curent au fost adoptate proiectele de documente pentru „Sfântul și Marele Sinod” ce urmează să se desfășoare în iulie curent pe insula Creta. Soborul Arhieresc al BORu a mărturisit că „în forma lor actuală, proiectele de documente ale Sfântului și Marelui Sinod nu încălcă puritatea credinței ortodoxe și nu se abat de la tradiția canonică a Bisericii”.

Astfel, adunarea reprezentativă a conferinței menționate a adoptat o adresare către sinod și fiecare arhiereu al locului şi a propus acest document drept model pentru a fi folosit de către fii Bisericii Ortodoxe Ruse în adresările lor către ierarhi și preoți. În particular în adresare se cere:

  • Anularea hotărârilor Soborului Arhieresc din 2-3 februarie 2016 privitoare la documentele pentru „Sfântul şi Marele Sinod”;
  • Anularea declaraţiei comune semnate de papa Francisc şi patriarhul Kirill;
  • Refuzul principial al BORu de a participa la activităţile Consiliului Mondial al Bisericilor;
  • Convocarea Sinodului Local al BORu cu participarea clericilor şi mirenilor pentru a condamna erezia ecumenistă;
  • ş.a.

Deocamdată nu a urmat nici o reacţie din partea conducerii Patriarhiei Moscovei la aceste demersuri.

Sursa: communitarian.ru

Enoriaşii mănăstirii Noul Ierusalim iau atitudine împotriva apropierii BORu de catolicism: „Considerăm astfel de evenimente profanare a credinţei Ortodoxe”. Scrisoare deschisă către Patriarhul Kirill.

Întâlnirea dintre patriarhul Moscovei Kirill şi papa Francisc petrecută la Havana, Cuba, pe 12 februarie [1] 2016, dar mai ales declaraţia comună semnată de cei doi, a generat mai multe reacţii de nemulţumire din partea credincioşilor din BORu. Una dintre acestea a fost formulată într-o scrisoare adresată direct patriarhului Kirill din partea enoriaşilor mănăstirii stavropighiale Noul Ierusalim de lângă Moscova.

Unul din lucrurile ce îi sunt reproşate patriarhului încă din începutul scrisorii este lipsa sobornicităţii în decizia de a se întâlni cu papa, aducând în calitate de argument Canonul 34 apostolic: „Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l socotească pe el drept căpetenie şi nimic mai de seamă (în­semnat) să nu facă fără încuviinţarea acestuia; şi fiecare să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa şi satele de sub stă­pânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviinţarea tu­turor, căci numai astfel va fi înţelegere şi se va mări Dumnezeu prin Dom­nul în Duhul Sfânt: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.”

Creştinii consideră că Patriarhul nu putea lua o decizie atât de importantă, precum întâlnirea cu Francisc, fără să îi înştiinţeze pe ceilalţi episcopi.

Mai jos, semnatarii scrisorii sunt nemulţumiţi de fragmentele în care se menţionează despre împlinirea rugăciunilor în comun: „…Încă mai apare problema rugăciunii în comun cu ereticul în următoarele: „noi aducem mulţumiri”. Mult mai evident ne mărturiseşte şi punctul 11 „Înălțăm rugăciunile noastre la Hristos, Mântuitorul lumii… Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii”. De asemenea şi în ultimul punct al declaraţiei: „Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!”. Canonul 45 apostolic interzice rugăciunea în comun cu ereticii sub ameninţarea de a fi caterisit sau excomunicat din comuniunea bisericească: Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa săvârşească ceva ca clerici (sa săvârşească cele sfinte), să se caterisească.

În scrisoarea lor enoriaşii se arată îngrijoraţi de activităţile tot mai dese ce ar ascunde în sine încercarea de a săvârşi unirea cu catolicii, declaraţia comună fiind un pas şi mai evident în acest sens: „După această declaraţie, lepădarea de Ortodoxie a devenit şi mai evidentă. Noi, aici [în Rusia – n.r.],  facem încercări de a crea religia universală pe care ortodoxul nu are dreptul să o accepte.”

Mai jos semnatarii scrisorii aduc şi un exemplu în acest sens: „Pe 21 ianuarie 2016 în catedrala catolică Imaculata Concepție din Moscova, şeful Secretariatului pentru relaţii intercreştine al Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei ieromonahul Ştefan (Igumnov) şi colaboratorul Secretariatului, preotul Aleksii Dikarev, au participat la o slujbă religioasă şi rugăciune în comun cu reprezentanţii confesiunii romano-catolice şi armene, dar şi luterani, baptişti şi penticostali! De ce permiteţi astfel de evenimente?”

În ultima parte a scrisorii, enoriaşii înaintează mai multe cereri Patriarhului Rusiei, printre care se numără:

  • convocarea Sinodului local al Bisericii Ortodoxe Ruse cu participarea clerului şi a mirenilor ortodocşi pentru a condamna erezia ecumenistă
  • anularea hotărîrilor soborului arhieresc din 2-3 februarie 2016 în ceea ce priveşte aprobarea proiectului de document „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”
  • refuzul BORu de a participa la activităţile Consiliului Mondial al Bisericilor
  • interdicţia întâlnirilor viitoare între ierarhii BORu şi papa de la Roma.

Deocamdată nu a avut loc nici o reacţie din partea Patriarhiei la această scrisoare.

[1] Pe 30 ianuarie/12 februarie este praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi.

Scrisoarea în întregime în limba rusă aici: http://www.portal-credo.ru/site/?act=news&id=119208

„Ne-am regăsit ca frați în credința creștină” – declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kirill

Declarație comună
Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii

”Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Cor 13, 13).

  1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Duhului Sfânt, Mângâietorul, noi, papa Francisc și Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, preamărit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină care se întâlnesc pentru a „vorbi prin viu grai” (In 12, 2), de la inimă la inimă, și să discute despre relațiile reciproce dintre Biserici, de problemele esențiale ale fraților noștri și de perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.
  2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre Nord și Sud, între Est și Vest. Din această insulă, simbol al speranțelor „Lumii Noi” și al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresăm cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente. Ne bucurăm că credința creștină este în creștere aici într-un mod dinamic. Puternicul potențial religios al Americii Latine, tradiția sa creștină pluriseculară, făurită prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui mare viitor pentru această regiune.
  3. Întâlnindu-ne departe de vechile litigii din ”Lumea Veche”, simțim cu o forță deosebită necesitatea unei lucrări comune între catolici și ortodocși, care sunt chemați,cu blândețe și respect, să dea cont înaintea lumii de speranța care este în noi(cf. 1 Pt 3, 15).
  4. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la intrarea în lume a unicului său Fiu. Împărtășim aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinismului. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia se află nenumărați martiri care au dat mărturie pentru fidelitatea lor față de Hristos și au devenit ”sămânță de creștini”.
  5. In ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una””(In 17, 21).
  6. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Hristos. Fie ca această întâlnire a noastră să inspire creștinii din întreaga lume să se roage Domnului cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu doar cuvinte, dar acțiuni concrete, fie ca această întâlnire să devină un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință!
  7. În determinarea noastră de a face tot ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Hristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie unită pentru adevăr în domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.
  8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând la regiunile lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, frații și surorile noastre în Hristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor au fost devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre au fost profanate iar monumente lor, distruse. În Siria, Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din țara din care credința noastră a început să se răspândească și în care ei au trăit încă din timpul apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.
  9. Chemăm comunitatea internațională să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne glasul în apărarea creștinilor persecutați, vrem să ne exprimăm compasiunea noastră pentru suferința îndurată de credincioșii altor tradiții religioase care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.
  10. În Siria și Irak, violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de oameni fără adăpost și resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la restabilirea rapidă a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar la scară largă populațiilor suferinde și numeroșilor refugiați din țările învecinate. Cerem tuturor celor care pot influența soarta persoanelor răpite, printre care se numără mitropoliții de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim, răpiți în aprilie 2013, ca să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea rapidă a acestora.
  11. Înălțăm rugăciunile noastre la Hristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, care este ”rodul dreptății” (cf. Is 32, 17), pentru a se întări conviețuirea frățească între diferitele populații, Biserici și religii prezente, pentru întoarcerea refugiaților la casele lor, vindecarea celor răniți și odihna sufletelor celor nevinovați care au fost uciși.
    Ne îndreptăm, cu un apel stăruitor spre toate părțile care pot fi implicate în conflicte, să dea dovadă de bunăvoință și să se așeze la masa negocierilor. În același timp, este necesar să se depună orice efort din partea comunității internaționale pentru a pune capăt terorismului, cu ajutorul unor acțiuni comune, unite și coordonate. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, pentru a acționa în mod responsabil și prudent. Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii ca să ferească creația sa de distrugere și să nu îngăduie un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă și demnă de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.
  12. Ne închinăm în fața martiriului celor care, cu prețul vieții lor, dau mărturie pentru adevărul Evangheliei, alegând moartea în locul apostaziei de Hristos. Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor. Vouă, celor care suferiți pentru Hristos, vă este adresat acest cuvânt al apostolului: „Preaiubitilor, … întrucât participați la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la arătarea gloriei lui” (1 Pt 4, 12-13).
  13. În această epocă zbuciumată, dialogul inter-religios este indispensabil. Diferențele în ceea ce privește înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să împiedice oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și în armonie. În actualele circumstanțe, liderii religioși au o responsabilitate specială de a-i educa pe credincioșii lor într-un spirit de respect față de convingerile celor care aparțin celorlalte tradiții religioase. Sunt absolut inacceptabile încercările de justificare prin sloganuri religioase a acțiunilor criminale. Nici o crimă nu poate fi comisă în numele lui Dumnezeu, pentru că ”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii” (1 Cor 14, 33).
  14. În afirmarea înaltei valori a libertății religioase, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea fără precedent a credinței creștine care se întâmplă acum în Rusia și în multe țări din Europa de Est, unde regimurile atee au dominat timp de decenii. Astăzi, lanțurile ateismului militant s-au sfărâmat și în multe locuri creștinii pot profesa liber credința lor. Într-un sfert de secol s-au construit zeci de mii de noi biserici și s-au deschis sute de mănăstiri și școli teologice. Comunitățile creștine duc înainte o importantă activitate caritabilă și socială, oferind o asistență diversificată celor nevoiași. Catolicii și ortodocșii de multe ori lucrează împreună cot la cot. Ei dovedesc existența unor temelii spirituale comune ale conviețuirii umane, dând mărturie pentru valorile Evangheliei.
  15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări unde creștinii se confruntă din ce în ce mai des cu o limitare a libertății religioase, a dreptului de a-și mărturisi credința lor și posibilitatea de a trăi în conformitate cu acestea. În special, constatăm că transformarea unor țări în societăți secularizate, străine de orice referință la Dumnezeu și la adevărul său, constituie o gravă amenințare pentru libertatea religioasă. Este pentru noi o sursă de neliniște, limitarea actuală a drepturilor creștinilor, dacă nu chiar discriminarea lor, atunci când unele forțe politice, susținute de ideologia unui secularism adesea foarte agresiv, încearcă să-i împingă la marginea vieții publice.
  16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sângeroase, a fost întâmpinat de mulți cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, invităm la a rămâne vigilenți față de o integrare care nu ar respecta identitățile religioase. Păstrând deschiderea față de contribuția altor religii la civilizația noastră, suntem convinși că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinile sale creștine. Cerem creștinilor din vestul și din estul Europei să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Hristos și Evanghelia sa, astfel încât Europa să-și păstreze sufletul său format de două mii de ani de tradiția creștină.
  17. Privirea noastră se îndreaptă spre oamenii care se află în situații de mare dificultate, care trăiesc în condiții de nevoie extremă și de sărăcie, în timp ce sunt în creștere bogățiile materiale ale umanității. Nu putem rămâne indiferenți față de soarta a milioane de migranți și refugiați care bat la ușa țările bogate. Consumul dezlănțuit, așa cum se observă în unele țări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă în distribuția bunurilor pământești mărește sentimentul de nedreptate față de sistemul de relații internaționale care s-a instaurat.
  18. Bisericile creștine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradiției popoarelor și solidaritatea autentică cu toți cei care suferă. Noi, creștinii, ar trebui să nu uităm că ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 27-29).
  19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza familiei din multe țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și sunt chemați să dea mărturie că aceasta este o cale de sfințenie, care dovedește fidelitatea soților în relațiile lor reciproce, deschiderea lor la procreare și educarea copiilor, la solidaritatea între generații și respectul pentru cei mai slabi.
  20. Familia se întemeiază pe căsătorie, un act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca un dar. Căsătoria este o școală de iubire și fidelitate. Regretăm că alte forme de conviețuire sunt puse acum pe același nivel al acestei uniuni, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, consfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiință publică.
  21. Facem apel la toți oamenii să respecte dreptul inalienabil la viață. Milioane de copii sunt lipsiți de însăși posibilitatea de a se naște în lume. Vocea sângelui copiilor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Gn 4, 10). Dezvoltarea așa-numitei eutanasii face astfel încât persoanele în vârstă și cei infirmi încep să se simtă o povară excesivă pentru familiile lor și pentru societate, în general. Suntem, de asemenea, preocupați de dezvoltarea tehnicilor de reproducere asistată medical, pentru că manipularea vieții umane este un atac la bazele existenței omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Credem că este de datoria noastră să reamintim imutabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respectarea demnității omului chemat la viață, după planul Creatorului.
  22. Astăzi, dorim să ne adresăm în mod special tinerilor creștini. Voi, tineri, aveți îndatorirea de a nu ascunde talantul în pământ (cf. Mt 25, 25), ci de a utiliza toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărul lui Hristos, pentru a întruchipa în viața voastră poruncile evanghelice ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Nu vă fie teamă să mergeți împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma întotdeauna.
  23. Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți ucenicii și apostolii săi. Fiți lumina lumii pentru cei din jurul vostru, pentru ca văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (cf. Mt 5, 14, 16). Educați-vă copiii în credința creștină, transmiteți-le mărgăritarul de preț al credinței (cf. Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și strămoșii voștri. Amintiți-vă că ”ați fost cumpărați cu un preț mare” (1 Cor 6, 20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu, Iisus Hristos.
  24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de aceeași Tradiție a Bisericii primului mileniu, dar și de misiunea de a predica Evanghelia lui Hristos în lumea de azi. Această misiune presupune respectul reciproc față de membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism. Nu suntem concurenți, ci frați, și de această viziune trebuie să fie călăuzite toate acțiunile noastre reciproce și cele față de lumea externă. Îi îndemnăm pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și să aibă ”unii față de alții aceleași sentimente” (Rm 15, 5). De aceea, nu putem accepta uzul mijloacelor neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, negând libertatea lor religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică porunca apostolului Pavel care și-a făcut ”o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Hristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Rm 15, 20).
  25. Sperăm ca întâlnirea noastră să contribuie, de asemenea, la reconciliere acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda «uniatismului» din trecut, înțeleasă ca unire a unei comunități la alta, separând-o de Biserica sa, nu este o modalitate care permite restabilirea unității. Cu toate acestea, comunități bisericești care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii trebuie să se împace și să găsească forme reciproc acceptate de a trăi împreună.
  26. Deplângem confruntarea din Ucraina care a provocat deja multe victime și nenumărate răni pentru locuitorii pașnici și a aruncat societatea într-o criză economică și umanitară gravă. Invităm toate părțile implicate în conflict la prudență, solidaritate socială și acțiune pentru a construi pacea. Îndemnăm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a ajunge la armonie socială, să se abțină de la a participa la confruntare și să nu susțină o ulterioară dezvoltare a conflictului.
  27. Sperăm ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să fie depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și armonie, iar comunitățile catolice ale țării să contribuie în așa fel încât să se vadă din ce în ce mai mult fraternitatea creștină.
  28. În lumea contemporană, cu multiple fațete și, totuși, unită printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze frățește la vestirea Evangheliei mântuirii, pentru a mărturisi împreună demnitatea morală și libertatea autentică a persoanei ”pentru ca lumea să creadă” (In 17, 21). Această lume, din care dispar treptat pilonii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate domeniile vieții personale și sociale. De capacitatea noastră de a da mărturie împreună în aceste timpuri dificile pentru Duhul adevărului depinde în mare măsură viitorul omenirii.
  29. În această mărturie îndrăzneață pentru adevărul lui Dumnezeu și Vestea cea bună a mântuirii, să ne susțină Omul-Dumnezeu Iisus Hristos, care ne întărește spiritual cu făgăduința sa infailibilă: ”Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția” (Lc 12, 32)!

Hristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transformă viața umană, o umple cu semnificație. De acest fapt au ajuns să se convingă, prin intermediul experienței, toți cei la care se pot aplica cuvintele apostolului Petru: ”Voi, care odinioară nu erați popor, acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveați parte de îndurare, acum ați obținut îndurare” (1 Pt 2, 10).

  1. Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!” (Sub tuum praesidium – n.t.). Prin mijlocirea ei, Fericita Fecioară Maria să-i încurajeze la fraternitate pe cei care o cinstesc, pentru ca toți să fie uniți din nou, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, în pace și armonie, într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre gloria Preasfintei și Nedespărțitei Treimi!

+Francisc,                       +Kirill,
Episcopul Romei,               Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii
Papa Bisericii catolice

12 februarie 2016, Havana (Cuba)

Sursa: ro.radiovaticana.va