Mesajul Patriarhului Bartolomeu despre cel mai important scop al viitorului „Sfânt şi Mare Sinod”

Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox” îşi va începe lucrările peste exact o lună de zile. În preajma acestui eveniment patriarhul Bartolomeu a făcut o adresare publică, în care afirmă că „Cel mai important scop al acestui Sinod panortodox este acela de a mărturisi că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească unită prin Sfintele Taine, Sfintele Canoane şi Sinoadele Ecumenice„.

Întretimp, după publicarea oficială a proiectelor de documente pentru viitorul Sinod, dar şi a regulamentului de desfăşurare a acestuia, s-au vădit încălcări grave ale rânduielii canonice, ale conştiinţei bisericeşti şi, cel mai important, ale învăţăturii ecleziologice a Bisericii Ortodoxe.

Mesajul Patriarhului Bartolomeu este doar încă o dovadă de incosecvenţă a ecumeniştilor, care, proclamând prin fapte şi prin documente oficiale ereziile ecumenismului şi negând Unicitatea, Sfinţenia, Sobornicitatea şi Apostolicitatea Bisericii, continuă să mimeze o ecleziologie ortodoxă repetând dogma despre Biserică exprimată în Crez. Căci întrebarea fundamentală este: cred oare ecumeniştii de rit ortodox că Biserica Ortodoxă este unica şi deplina Biserică cea Una, Sfântă Soborniească şi Apostolească?..

Reacţia mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la documentele pregătitoare pentru „Sfântul şi Marele Sinod”

Sfintele Mănăstiri din Muntele Athos şi-au exprimat poziţiile faţă de documentele şi metodologia viitorului „Sfânt şi Mare Sinod Pan-ortodox” prin scrisori transmise către Sfânta Kinotită, transmite theorthodoxchurch.info.

Documentele pregătitoare pentru viitorul sinod au fost trimise mănăstirilor de către Patriarhia Constantinopolului, iar pentru o revizuire detaliată a documentelor s-a decis să se organizeze în Săptămâna Luminată o întrunire a reprezentanţilor celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte.

Asemenea reacţiilor ierarhilor, preoţilor şi teologilor din Bisericile Georgiei, Greciei, Bulgariei şi celei Ruse din Diaspora, părinţii atoniţi au atras atenţia asupra multiplelor probleme din documentele pregătitoare, cum ar fi:

  • subminarea sobornicităţii Bisericii şi afirmarea unei teologii ce sprijină primatul episcopal (datorită numărului limitat de episcopi participanţi şi autorităţii excesive oferite întâistătătorilor bisericilor locale);
  • ambiguitatea inacceptabilă a textelor presinodale care permit interpretări contrare dogmelor ortodoxe;
  • fundamentarea dialogurilor ecumeniste „pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii vechi a celor şapte Sinoade Ecumenice”, istoria ulterioară a Bisericii Ortodoxe părând a fi lipsită de importanţă;
  • încercarea de a confirma la nivel pan-ortodox texte inacceptabile ale Consiliului Mondial al bisericilor;
  • utilizarea inacceptabilă a termenului de „biserică” faţă de schisme şi erezii.

 

Multe dintre scrisorile către Sfânta Kinotită pot fi găsite în limba greacă aici.

„În afara Bisericii Ortodoxe nu există alte Biserici” – Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare propune modificări la documentul ecumenist pentru Marele Sinod

Portalul Lăcaşuri Ortodoxe informează că în cadrul unei întruniri recente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, desfăşurată sub președinți Patriarhului Neofit, s-a discutat despre problemele și documentele aferente viitorului „Sfânt şi Mare Sinod Pan-ortodox” programat să aibă loc pe insula Creta în perioada 16-27 iunie 2016.

Conform publicatiei bulgare Dveri, Episcopii Sfântului Sinod al Bulgariei au adoptat propuneri de modificare a documentelor presinodale la sugestia Mitropolitului Gavriil de Loveci.

Modificările fac referire la documentul întitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„. În apărarea modificărilor a venit și Episcopul Nicolae de Plovdiv, care a prezentat o scrisoare și o petiție a 240 de preoți din Eparhia de Plovdiv, în susținerea opiniei exprimate de Eparhia de Loveci vizavi de documentul de mai sus.

Principalele teze propuse sunt:

  • În Biserica Ortodoxă, prin „unitatea tuturor”, s-a înțeles întotdeauna că cei care au căzut în erezie sau schismă trebuie să se întoarcă mai întâi către Credința Ortodoxă și să dovedească ascultare față de Sfânta Biserică, și apoi, prin pocăință, sa poată fi acceptaţi în Biserică.
  • Trebuie remarcat faptul că Biserica Ortodoxă Sfântă, care este unica, nu si-a pierdut niciodată unitatea în credință și părtășia în Duhul Sfânt, aşa încât aceasta va dăinui până la sfârșitul lumii, după cum Domnul a spus: „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18).
  • În afara Bisericii Ortodoxe nu există alte Biserici, ci numai erezii și schisme; iar numirea lor ca „Biserici”, este din punct de vedere teologic, dogmatic și canonic complet greșită.
  • Punctul în care se spune că „dialogurile teologice au ca obiectiv comun, al tuturor, restaurarea finală a unității credinței și a dragostei adevărate„, este complet greșit și inacceptabil, deoarece trebuie să fie clarificat și subliniat faptul că revenirea la adevărata credință se referă la eretici și schismatici, și în niciun fel la Biserica Ortodoxă.
  • Mulțumim lui Dumnezeu că Biserica Ortodoxă Bulgară, în 1998, la Consiliul Mondial al Bisericilor, şi-a exprimat dezacordul față de desfășurarea activității acestuia, din moment ce nu poate fi membra a unei organizații în care este considerată „una dintre multele – sau ca ramură a unei Biserici care caută și lupta pentru restaurarea ei prin intermediul acestui Consiliu Mondial al Bisericilor„.
  • Exista un singur Domn, o singură Biserică, se spune în Crez.

Amintim că anterior Sinodul Bisericii Georgiei de asemenea a respins documentul ecumenist. Conform regulamentului de desfăşurare a „Sfântului şi Marelui Sinod”, un document poate fi adoptat doar dacă este susţinut de toate cele 14 biserici ortodoxe locale.

„Nici una din aceste ipoteze nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre” – Declaraţia de la Toronto, elogiată în proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod

Analizând reacţiile la proiectele de documente pentru „Sfântul şi Marele Sinod„, putem observa că majoritatea dintre ele se axează pe critica ideilor şi exprimărilor conţinute acolo, în special în ce priveşte documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„.

Acest proiect de document afirmă pe faţă recunoaşterea existenţei altor biserici, având şi alte încălcări grave ale ecleziologiei ortodoxe. Dar un lucru foarte important, care a fost foarte puţin luat în seamă în criticile acestui document până acum, este faptul că în acesta se face referire la unul din documentele de temelie ale Consiliului Mondial al bisericilor (CMB): „Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.] au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor’” sunt de o importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acel consiliu” [Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, p. 19].

Dar care sunt premisele ecleziologice ale Declaraţiei de la Toronto? Citind textul veţi observa că aceste premise într-adevăr stau la baza mişcării şi a ereziei ecumeniste, că ele, fiind emise în 1950, au fost în ultimii 65 de ani călăuza ecumeniştilor, fie ei de rit ortodox sau făcând parte din alte confesiuni.

Propunem cititorilor conţinutul paragrafului IV din acest document, textul original fiind preluat de pe site-ul oficial al CMb. Traducerea şi sublinierile aparţin redacţiei lumea-ortodoxa.ro.

Declaraţia de la Toronto (1950): Biserica, Bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor

[…]

IV. Ipotezele ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor

Acum trebuie să încercăm să definim ipotezele pozitive ce stau la baza Consiliului Mondial al bisericilor şi implicaţiile ecleziologice ale calităţii de membru al acestuia.

1. Bisericile membre ale Consiliului cred că dialogul, cooperarea şi mărturia comună a bisericilor trebuie să se bazeze pe recunoaşterea în comun că Hristos este Capul Sfânt al Trupului.

Baza Consiliului Mondial este recunoaşterea actului central, acela că „nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. Aceasta este expresia convingerii că Domnul Bisericii este Dumnezeu-între-noi care continuă să-şi adune copiii şi să-şi zidească El Însuşi Biserica.

Prin urmare nici o relaţie între biserici nu poate avea conţinut şi speranţă dacă nu porneşte de la supunerea bisericilor conducerii lui Iisus Hristos în Biserica Sa. Având diferite puncte de vedere, bisericile întreabă: „Cum pot nişte oameni cu viziuni opuse să facă parte din aceeaşi federaţie de credincioşi?” Un răspuns clar la această întrebare a fost dat de delegaţii Ortodocşi la Edinburgh în 1937, când au spus: „În ciuda tuturor diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi Domnul nostru este unul – Iisus Hristos, care ne va conduce spre o colaborare tot mai strânsă şi mai strânsă pentru zidirea Trupului lui Hristos.” Conducerea lui Hristos asupra poporului Său îi obligă pe toţi cei ce Îl recunosc să intre în relaţii reale şi apropiate unii cu alţii – chiar dacă ei au diferenţe în multe puncte importante.

2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, în baza Noului Testament, că Biserica lui Hristos este una.

Existenţa mişcării ecumeniste se datorează faptului că acest articol al credinţei a venit iarăşi cu o forţă inevitabilă în casele bărbaţilor şi femeilor din multe biserici. Dat fiind că ele se confruntă cu discrepanţa dintre adevărul că este şi poate fi doar o singură Biserică a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici care pretind a fi biserici ale lui Hristos, dar nu trăiesc în unitate unele cu altele, ele simt o sfântă nemulţumire faţă de această situaţie. Bisericile înţeleg că este o problemă de elementară datorie creştinească pentru fiecare biserică de a face tot posibilul pentru manifestarea Bisericii în unitatea ei şi să lucreze şi să se roage ca scopul lui Hristos pentru Biserica Sa să fie atins.

3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul lor trup bisericesc. Ele caută, prin urmare, să stabilească un contact viu cu cei din afara rândurilor lor care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn.

Toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenenţa la biserica lor şi apartenenţa la Biserica Universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei [extra muros], că aceştia aparţin Bisericii în mod egal [aliquo modo], sau chiar că există biserică în afara bisericii [ecclesia extra ecclesiam]. Această recunoaştere îşi are expresia în faptul că, cu foarte puţine excepţii, bisericile Creştine acceptă botezul administrat de alte biserici ca fiind valid.

Dar apare problema consecinţelor care rezultă din această învăţătură. Cel mai des în istoria bisericii, bisericile au susţinut consecinţa negativă, cum că ele ar trebui să nu aibă nici o legătură cu cei ce nu sunt membrii lor. Ipoteza de bază a mişcării ecumeniste este că fiecare biserică are o sarcină pozitivă de îndeplinit în acest domeniu. Această sarcină constă în căutarea comuniunii cu toţi cei care, nefiind membri ai aceluiaşi trup vizibil, aparţin împreună trupului mistic în calitate de membri. Şi mişcarea ecumenistă este locul unde are loc această căutare şi descoperire.

4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Universală pe care o mărturisesc Crezurile este un subiect de consideraţie reciprocă. Cu toate acestea, calitatea de membru nu implică faptul că fiecare biserică trebuie să considere alte biserici membre drept biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului.

În Consiliul Mondial este loc atât pentru bisericile care recunosc alte biserici ca fiind biserici în sensul deplin şi adevărat, cât şi pentru cele care nu fac acest lucru. Dar aceste biserici divizate, chiar dacă încă nu se pot accepta unele pe altele ca biserici adevărate şi pure, cred că ele nu ar trebui să se izoleze una de alta şi, prin urmare, s-au asociat în Consiliul Mondial al bisericilor.

Ele ştiu că există diferenţe de credinţă şi constituţie, dar se recunosc una pe alta ca slujind unui singur Domn şi doresc să cerceteze diferenţele dintre ele cu respect reciproc, crezând că în acest fel ele ar putea fi conduse de Sfântul Duh spre manifestarea unităţii lor în Hristos.

5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale Bisericii adevărate. Ele consideră că această recunoaştere reciprocă le obligă să intre în dialoguri serioase una cu alta cu speranţa că aceste elemente de adevăr vor duce la recunoaşterea întregului adevăr şi la unitate bazată pe întregul adevăr.

Diferite biserici în general învaţă că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate, fapt numit în unele tradiţii ca „vestigia ecclesiae”. Asemenea elemente sunt predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintelor Scripturi şi administrarea tainelor. Aceste elemente sunt mai mult decât doar nişte umbre palide ale vieţii adevăratei Biserici. Ele sunt un semn de speranţă reală şi oferă oportunitatea de a tinde, printr-o relaţie sinceră şi frăţească, spre realizarea unei unităţi mai depline. Mai mult decât atât, Creştinii de toate viziunile ecleziologice din întreaga lume, predicând cuvântul Evangheliei, au adus bărbaţi şi femei la mântuire în Hristos, la înnoirea vieţii în El şi la comuniune Creştină unul cu altul.

Mişcarea ecumenistă se bazează pe convingerea că aceste „piste” trebuie urmate. Bisericile nu trebuie să le dispreţuiască şi să le considere drept doar nişte elemente de adevăr, ci să se bucure de acestea ca fiind semne pline de speranţă ce arată o unitate reală. Ce sunt de fapt aceste elemente? Ele nu sunt rămăşiţe moarte ale trecutului, ci mijloace puternice prin care lucrează Dumnezeu. Întrebări cu privire la validitatea şi curăţia învăţăturii şi a vieţii sacramentale pot şi trebuie să apară, dar nu se poate pune la îndoială că asemenea elemente dinamice ale vieţii bisericeşti justifică speranţa că bisericile care le păstrează vor fi conduse spre adevărul deplin. Anume prin dialogurile ecumeniste se facilitează această recunoaştere a adevărului.

6. Bisericile membre ale Consiliului doresc să se consulte împreună, căutând să cunoască mărturia pe care Domnul Iisus Hristos o aşteaptă de la ele în faţa lumii, în numele Său.

Din moment ce însăşi raţiunea de a fi [raison d’être] a Bisericii este să mărturisească pe Hristos, bisericile nu se pot aduna împreună fără a căuta de la Domnul lor comun o mărturisire comună în faţa lumii. Asta nu va fi întotdeauna posibil. Dar când se dovedeşte a fi posibil să vorbească sau să acţioneze împreună, bisericile pot accepta asta cu mulţumire ca pe un dar preţios al lui Dumnezeu, că în ciuda lipsei lor de unitate El le-a dat posibilitatea de a face una şi aceeaşi mărturisire şi că ele pot să manifeste astfel ceva din această unitate, scopul căreia este întocmai „ca lumea să creadă” şi ca ele să poată mărturisi „că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii”.

7. O altă implicaţie practică a participării comune la Consiliul Mondial este că bisericile membre ar trebui să recunoască solidaritatea lor una cu alta, să ofere ajutor una alteia în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni ce sunt incompatibile cu o relaţie frăţească.

În cadrul Consiliului bisericile caută să se trateze reciproc cu grijă frăţească. Asta nu exclude o comunicare extrem de sinceră între ele, prin care, în cadrul Consiliului, bisericile îşi pun reciproc întrebări minuţioase şi înfruntă diferenţele dintre ele. Dar asta trebuie făcut pentru zidirea Trupului lui Hristos. Asta exclude o atitudine pur negativă a unei biserici faţă de alta. Afirmarea pozitivă a învăţăturii fiecărei biserici trebuie salutată, dar acţiunile incompatibile cu o relaţie frăţească faţă de alte biserici membre distrug însuşi scopul pentru care a fost creat Consiliul. Dimpotrivă, aceste biserici trebuie să se ajute reciproc în înlăturarea tuturor obstacolelor pentru exercitarea liberă a funcţiilor normale ale Bisericii. Şi oricând vreo biserică este în dificultate sau e persecutată, ea ar trebui să poată conta pe ajutorul altor biserici prin Consiliu.

8. Bisericile membre intră în relaţii spirituale prin care caută să înveţe unele de la altele şi să ofere ajutor reciproc pentru ca Trupul lui Hristos să poată fi zidit şi viaţa bisericilor să poată fi înnoită.

Este o învăţătură comună a bisericilor că Biserica, fiind templul lui Dumnezeu, este în acelaşi timp o structură ce a fost zidită şi care este zidită. Prin urmare, Biserica are aspecte ce ţin de însăşi structura şi esenţa ei şi nu pot fi schimbate. Dar ea are şi alte aspecte care sunt supuse modificărilor. Prin urmare viaţa Bisericii, aşa cum se exprimă ea în propria mărturie în faţa membrilor săi şi a lumii, are nevoie de înnoire constantă. Bisericile pot şi trebuie să se ajute unele pe altele în acest domeniu prin schimb reciproc de gânduri şi experienţe. Aceasta este importanţa lucrărilor de cercetare ale Consiliului Mondial şi a multe alte activităţi ale sale. Nu există nici o intenţie de a impune altor biserici un anume şablon de gândire sau viaţă. Dar orice viziune ar căpăta una sau mai multe biserici, ea trebuie să devină accesibilă tuturor celorlalte biserici de dragul „zidirii Trupului lui Hristos”.

Nici una din aceste ipoteze implicite pentru existenţa Consiliului Mondial nu sunt în contradicţie cu învăţăturile bisericilor membre. Prin urmare, noi credem că nici o biserică nu trebuie să se teamă că, prin aderarea la Consiliul Mondial, ea s-ar pune în pericolul de a-şi renega propria moştenire.

Odată ce dialogul dintre biserici se dezvoltă şi ele intră într-un contact mai apropiat una cu alta, fără îndoială ele vor avea de înfruntat noi decizii şi probleme. Consiliul există pentru a depăşi impasul dintre biserici. Dar în nici un caz nu se va putea şi nu se va dori ca vreo biserică să fie constrânsă să ia o decizie împotriva propriilor convingeri şi dorinţe. Bisericile rămân în totalitate libere, în baza convingerilor lor şi în lumina contactelor lor ecumeniste, de face sau nu o anumită acţiune.

La întâlnirile ecumeniste a fost descoperită o unitate foarte reală care, pentru toţi cei ce colaborează în Consiliul Mondial, este cel mai preţios element al vieţii acestuia. Ea există şi noi o primim iar şi iar ca pe un dar nemeritat de la Domnul. Noi Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această pregustare a unităţii poporului Său şi, plini de speranţă, continuăm lucrarea spre care El ne-a chemat pe toţi. Consiliul există pentru a sluji bisericilor în pregătirea de a-L întâmpina pe Domnul lor care cunoaşte doar o singură turmă.

Confirmat: Biserica Georgiei totuşi a respins documentul ecumenist pentru „Sfântul şi Marele Sinod”

Noi detalii despre pregătirile pentru „Sfântul şi Marele Sinod” au ieşit la iveală în ultimele zile. Pe portalul amen.gr a fost publicat un text dur împotriva deciziei Bisericii Georgiei de a respinge documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„, autorul textului fiind ecumenistul consacrat Giorgios Tsetsis, reprezentantul Patriarhiei Constantinopolului. Acesta acuză Biserica Georgiei de „comportament dur şi iritant„, „fundamentalism” şi „dorinţă de întoarcere în evul mediu„, transmite portalul apsny.ge.

Varianta iniţială a documentului a fost modificată în conformitate cu cerinţele delegaţiei georgiene şi a fost semnată de patriarhul Ilia II. Însă mai târziu Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei a respins acest document, fapt ce a şi provocat reacţia dură a reprezentantului Patriarhiei Constantinopolului.

Mai mult decât atât, acesta a amintit că în 1962 Biserica Georgiei a intrat de bună voie în Consiliul Mondial al bisericilor şi l-a părăsit în 1997 sub influenţa cercurilor fundamentaliste, anume a 4 ierarhi şi 20 de stareţi-monahi aflaţi sub aripa Bisericii Ruse din Exil şi a vechi-calendariştilor greci. Tsetsis a concluzionat că „în ciuda tuturor dispoziţiilor fundamentaliste şi dorinţei de a întoarce ţara în evul mediu, nu poate fi numită drept frăţească decizia de a ţine ostatici 13 biserici şi 300 milioane de credincioşi„.

Mitr. Emmanuel al Franţei: „Noi nu putem declara că nu recunoaştem alte biserici creştine”

Într-un interviu acordat portalului romfea.gr, mitropolitul Franţei Emmanuel (Adamakis, Patriarhia Constantinopolului) a vorbit despre pregătirile pentru Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox.

Mitropolitul Emmanuel a subliniat că „La Sinod va răsuna puternic glasul unit al Ortodoxiei”. Iar răspunzând la întrebarea dacă Patriarhia Ecumenică este deranjată de critica la adresa Sinodului venită inclusiv din partea unor teologi şi ierarhi cunoscuţi, el a spus că: „Noi trăim într-o lume liberă, unde fiecare are dreptul să-şi expună părerea. În acelaşi timp trebuie să rămânem în limitele logicii. Documentele pre-sinodale au fost confirmate unanim şi semnate de reprezentanţii tuturor Bisericilor Locale, ele au suferit modificări la care au contribuit toţi. Noi nu putem afirma că nu recunoaştem celelalte biserici, fie că e vorba de biserica catolică sau de bisericile apărute în epoca Reformei. Noi trebuie să ne conducem de logică în aceste probleme. Noi nu cerem nimic din ce ar depăşi deciziile noastre comune.” (via agionoros.ru)

Din acest fragment scurt putem trage câteva concluzii importante:

  1. Proiectele de documente au fost confirmate unanim de toţi delegaţii Bisericilor Ortodoxe Locale.
  2. Documentul ce vizează ecumenismul nu se referă doar la recunoaşterea catolicilor şi monofiziţilor drept biserici, dar şi a protestanţilor.
  3. Reprezentantul Patriarhiei Ecumenice consideră că „limitele logicii” sunt cele care trebuie urmate în această problemă, trecând complet cu vederea limitele canonice şi dogmatice ale Bisericii Ortodoxe.

IPS Serafim de Pireu: „Să se intronizeze în vechea Patriarhie a Romei un Papă ortodox al Romei și o ierarhie ortodoxă”

Salut conferința de azi, cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”. Mare pregătire, nici o așteptare, o conferință de o însemnătate crucială, pe care o organizează mitropoliile de Glifada, Elliniko, Vula, Vari și Vuliagmeni; de Gortina și Megalopoli; a Kithirelor și Antikithirelor, Mitropolia noastră, de Pireu și Faliro, precum și Sinaxa Clericilor și Monahilor […]

Ecumeniștii, cu nerușinare și fără scrupule, suiți pe Trupul Sfânt al Sfintei noastre Ortodoxii, promovează și susțin ecumenismul sionist, manipulat de forțe sataniste și masonice, ca fiind, chipurile, adevărata învățătură a Bisericii. Acest plan al lor a eșuat jalnic cu mult timp în urmă, așa cum dovedesc din fapte. Realitatea dureroasă și tragică dovedește că Mișcarea Ecumenică, cu responsabilitatea exclusivă a ereticilor și eterodocșilor înșiși, pe de o parte, și a ecumeniștilor, pe de alta, este total ineficientă. Este eficientă doar în a sădi confuzia și a răspândi sincretismul, căci ereticii și sincretiștii se disting prin lipsa sincerității și a pocăinței, stăruind în chip satanic în erezie.

Pe de o parte, erezia papismului continuă să stăruie în primatul mondial al puterii ”Papei” de la Roma, în alterarea tainei Sfintei Treimi și, prin erezia despre harul creat, în fapt tăgăduiește îndumnezeirea omului.

În timp ce erezia protestantismului stăruie și aceasta în iconomahie, în tăgăduirea tainei Bisericii și a tainei pururea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu. ”Hirotoniile” de femei pe treapta preoțească și episcopală și instituționalizarea homosexualității în lumea protestantă, o adevărată răsturnare a ontologiei și fiziologiei umane, ce consacră o antropologie contrafăcută, încununare a păcatelor, precum și recunoașterea ”căsătoriilor” dintre homosexuali – toate acestea dovedesc că protestantismul nu a fost absolut deloc influențat în bine de dialogurile teologice, nici, îndeobște, erezia și eterodoxia nu s-au apropiat de linia ortodoxă, de teologia și viața ortodoxă.

În paralel, erezia monofizitismului, în pofida minciunilor proferate la acordul rușinos de la Chambesy, Geneva, din 1991[4], îi pomenește pe ereziarhii Sever și Dioscor și tăgăduiește hristologia ortodoxă cea despre cele două firi ale lui Hristos, adăugând și ereziile monotelismului și ale monoenergismului, precum și ereziile despre pătimirea lui Dumnezeu (Θεοπασχητισμός) și despre satisfacerea Dreptății Divine.

O dovadă a urmărilor tragice ale ereziilor și a naufragiului și impasului dialogurilor ecumeniste interreligioase este consolidarea Islamului demonic, cu teribila sa ideologie despre supunerea tuturor, care constituie o compilație de erezii creștine, de arianism, nestorianism și monofizitism, care au negat în esență întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și L-au proclamat festiv pe Dumnezeul inaccesibil și neîmpărtășibil persoanei umane și, ca urmare, supunerea (Islam) ar fi singura legătură duhovnicească dintre Dumnezeu și om.

Populațiile creștine ale copților Egiptului, ale abisinilor Etiopiei, ale nestorienilor asirieni și ale iacobiților monofiziți din Siria sunt măcelărite chiar de odrasla lor duhovnicească, Islamul, pe care fără minte l-au creat înșiși înaintașii lor, prin pervertirea satanică a hristologiei ortodoxe.

Un al punct nevralgic al Sinodului este refuzul participării active a tuturor episcopilor din toate Bisericile Ortodoxe Locale, care la nivel mondial nu depășesc numărul de 700, așa cum se întâmpla la toate Sinoadele Ecumenice. Prin această măsură anticanonică este evitată eventualitatea ca unii episcopi să se împotrivească hotărârilor contrare Tradiției sau ca vreo Biserică Locală să aibă o mai mare putere în luarea deciziilor, datorită numărului mai mare de episcopi. Toate acestea însă constituie interese omenești egoiste, străine de criteriile Duhului Sfânt, dar și de eclesiologia ortodoxă, care consideră că episcopul fiecărei eparhii, chiar și al celei mai mici, dimpreună cu turma sa, reprezintă o parte vie a Bisericii Sobornicești. Absența lui nu numai că vatămă deplinătatea Trupului lui Hristos, dar face și imposibilă exprimarea de către toți a conștiinței de membri ai Bisericii, conștiință de care se pare că se tem cei responsabili cu pregătirea și convocarea Sinodului. Nu este justificată de nici un criteriu, nici pastoral, nici bisericesc, participarea a numai 24 de episcopi din fiecare Biserică, fapt care lezează și egalitatea episcopilor, dar stârnește și semne de întrebare legate de criteriile de alegere a episcopilor care vor participa. Episcopii care nu vor participa și care constituie majoritatea în cele mai multe Biserici Autocefale au oare o responsabilitate și valoare episcopală mai mică? Cine cunoaște și cine va transmite Sinodului ideile, aprecierile și pozițiile turmelor lor? Nu este nevoie, desigur, să subliniem faptul că la Sinoadele Ortodoxe, în afară de episcopi, participau și clerici din treptele inferioare, cum ar fi egumeni, arhimandriți, preoți, monahi, precum și poporul credincios. Nu este deloc o exagerare să spunem că Sinodul care urmează a se întruni va fi un Sinod Panortodox fără ortodocși.

Întru totul lipsită de mărturii în tradiția Ortodoxă și, din acest motiv, inadmisibilă este și poziția că fiecare Biserică deține un vot. Corect este ca fiecare Episcop să dețină un vot, nu fiecare Biserică Locală. În același timp, principiul unanimității se mișcă și acesta în interiorul unor cadre contrare tradiției. Tactica tradițională de luare de decizii într-un Sinod este principiul canonic care stabilește ”să aibă tărie votul celor mulți” (Canonul 6 al Sinodului I Ecumenic).

Cel mai mult neliniștitor și grav lucru este că, așa cum reiese din studiul asiduu al textului”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”[5], factorii de decizii urmăresc ca prin hotărârea sinodală panortodoxă să legalizeze și să instituționalizeze, să oficializeze și să consolideze panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios ca fiind linia oficială a Bisericii Ortodoxe. Înaintăm, cu alte cuvinte, către o recunoaștere panortodoxă a botezului (”teologia baptismală”) și a caracterului eclezial al papistașilor și protestanților eretici prin invocarea perfidă a Sfintelor Canoane 7 al celui de-al II Sfânt Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Quinisext, în care este menționată primirea în Biserică prin iconomie a ereticilor ce s-au pocăit, după dezicerea de erezia lor; ne îndreptăm către acceptarea teoriei protestante a ”ramurilor”, a eclesiologiei lărgite a pseudo-Conciliului II Vatican privitoare la caracterul eclezial deplin sau deficitar și a modelului eclesial ecumenist al ”bisericilor surori”, care a fost edificat în ultimele decenii și a fost oficializat la Dialogul Teologic cu Papistașii de la Balamand, Liban (1993), unde ortodocșii ecumeniști care au semnat au recunoscut papismul ca Biserică, având har, Taine și succesiune apostolică. Astfel, Sinodul ce urmează a se întruni vine clar în conflict și în contradicție cu o tradiție ortodoxă de 19 veacuri, potrivit căreia toți Patriarhii ortodocși și toate Sinoadele locale lărgite de la Constantinopol au numit papismul și protestantismul în chip limpede și explicit erezii și eretici. Și, în pofida faptului că aceste subiecte trebuiau înscrise imediat spre dezbatere, în vederea adoptării unei hotărâri de condamnare a lor în Sinod, dimpotrivă, Întâistătătorii instituționalizează erezia. Adoptarea de către ecumeniști a ereziilor și înșelărilor ecumeniste eretice de mai sus este facilitată și de faptul că în ultimii ani înșiși ecumeniștii au abandonat, au eliminat și au negat caracterul ”ecumenic” al ”Sfântului și Marelui Sinod”, care inițial fusese programat a se reuni ca Sinod Ecumenic, chiar dacă era numit ”panortodox” sau ”sfânt și mare”.

Deci, ”Sfântul și Marele Sinod” ce urmează a se întruni, dacă într-adevăr intenționează să fie un Sinod Ortodox, ar trebui să ia următoarele hotărâri cheie:

  1. Să recunoască cele două sinoade considerate de către toți ca ecumenice, pe cel din secolul al IX-lea și respectiv din secolul al XIV-lea, adică Sinodul al VIII-lea, care l-a avut în centru pe Fotie cel Mare, din 879-880, și Sinodul al IX-lea, care l-a avut în centru pe Sfântul Grigorie Palama, din 1351, care au condamnat ca erezie, cel dintâi, Filioque și primatul Papei, iar cel de-al doilea, harul creat și, în consecință, și papismul. Să actualizeze și să valideze hotărârile Sinodului de la Constantinopol (1282-1284), prin care a fost anulată pseudo-unirea de la Lyon, și ale Marelui Sinod de la 1484, prin care au fost anulate hotărârile Sinodului tâlhăresc de la Ferrara-Florența.
  2. Să aleagă, să hirotonească și să intronizeze în vechea Patriarhie a Romei și a Apusului un nou Papă ortodox al Romei și o ierarhie ortodoxă care să nu îl recunoască pe actualul intrus de la Patriarhia Apusului și ereziarhul Francisc. Astfel ar rezolva problemele legate de papism, uniație și protestantism, definind în sfârșit poziția Bisericii asupra pseudo-primatului lui Petru și asupra ”învățăturilor” Sinoadelor mincinoase de la Lyon, Ferrara-Florența, Vatican I și II, definind de asemenea și poziția întâiului în Biserică.
  3. Să creeze Biserici Autocefale în Europa, America, Canada și Australia, rezolvând problema diasporei, și
  4. Să urmeze calea patristică a reevanghelizării misionare a lumii, prin crearea unei platforme prin satelit pentru mărturisirea ortodoxă în 100 de limbi. În felul acesta ar pulveriza pseudo-religiile și ereziile demonice prin cuvântul accesibil la nivel mondial și prin îndrăzneală patristică L-ar slăvi pe Dumnezeu și ar asigura omului condițiile mântuirii.
  5. Să rezolve problema calendarului care rupe, inevitabil, unitatea Bisericilor Ortodoxe.

În momentul de față, pe baza datelor pe care le avem, nu vedem în ce mod Sinodul ce urmează a se întruni ar putea reprezenta o continuare autoritativă și veritabilă a Sinoadelor precedente și cum ar putea decide patristic și în Duhul Sfânt, iar nu, mai degrabă, ecumenist și secularist. Acesta este și motivul pentru care apreciem că ar fi mai bine să nu se întrunească, așa cum erau de părere și marii Sfinți și Părinți ai vremurilor noastre, precum Sfântul Iustin Popovici, în memorii speciale adresate Sinodului Bisericii Serbiei[6], Sfântul Paisie Aghioritul, prin cele scrise referitor la demersurile Patriarhului Atenagora[7], și Gheronda Filothei Zervakos, cel cu viețuire cuvioasă, prin textele speciale referitoare la Sfântul și Marele Sinod[8].

Însă, în cazul în care, datorită apostaziei, a necredinței și a păcatelor noastre, Dumnezeul Întreit Sfânt îngăduie convocarea Sinodului, care va hotărî împotriva canoanelor, împotriva Tradiției și antiortodox, acest Sinod nu va fi acceptat de clerul ortodox și de poporul lui Dumnezeu, va fi consemnat în istoria Bisericii ca pseudo-Sinod ecumenist și tâlhăresc, așa cum au fost și Sinodul de la Stejar (403), Sinodul de la Efes (430), Sinodul de la Hieria (754), Sinodul de la Lyon (1274), Sinodul de la Ferrara-Florența (1438-39). Hotărârile acestui ”Mare” Sinod vor fi invalidate, chiar dacă se scrie că se vor bucura de ”prestigiu panortodox”.

Întrucât a fost formulată poziția neteologică potrivit căreia: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure” și că”păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”[9], va trebui să subliniem cu tărie că Adevărul nu este o idee fixă sau o abordare subiectivă sau o chestiune de superioritate numerică, ci o realitate întrupată, care dobândește ființă în persoana Dumnezeului desăvârșit și a Omului desăvârșit Iisus Hristos, și prin urmare face prin sine demonstrabil faptul că Adevărul Însuși, care este Persoana Iisus Hristos și este Unul singur, constituie majoritatea, chiar dacă de cealaltă parte s-ar afla multe milioane de oameni. De asemenea, în Sinod ne aflăm doar înlăuntrul Bisericii Ortodoxe, atunci când suntem în comuniune cu Persoana lui Hristos, pentru că”Viața și Calea, Hristos”[10], după cum cântă Biserica Ortodoxă și după cum Hristos Însuși a grăit: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”[11]. Prin urmare, pe Cale și împreună pe Cale, adică în Sinod,[i] ne aflăm doar atunci când ne aflăm în comuniune cu Adevărul, Care este Hristos, iar nu cu erezia, care este diavolul. În sfârșit, potrivit Epistolei Enciclice din 1848 a celor patru Patriarhi, ”la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”[12].

Înaltpreasfințiile voastre,

Cinstiți Părinți,

Onorați domni Profesori,

Onorată asistență,

Iubiți frați în Hristos,

Conferința de astăzi este cu adevărat o mărturie ortodoxă și un răspuns hotărâtor la dilemele Sfântului și Marelui Sinod. Conferința aceasta, aducând cu mare acuratețe argumente științifice și teologice, va vădi Adevărul lui Hristos și al Sfinților Lui prin comunicările de excepție ale unor distinși vorbitori.

Încheind, aș dori să exprim felicitările mele călduroase din inimă și sincere, și mulțumirile mele din tot sufletul față de Înaltpreasfințiții frați episcopi, Ierotheos al Nafpaktosului, Pavel al Glifadei, Ieremia al Gortinei și Serafim al Kithirelor, precum și față de ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, de onorații domni profesori și de Comisia Științifică de Organizare, pentru inspirata inițiativă de a organiza această conferință de o importanță crucială, cu participarea atâtor vorbitori aleși și respectabili, atât de dragi nouă.

Calde mulțumiri vă adresăm, de asemenea, și dumneavoastră, tuturor, care sunteți prezenți aici, cu duh de jertfelnicie, la această mărturie de credință. Domnul să înscrie prezența voastră în cartea Vieții.

Cu aceste gânduri smerite, în numele Sfântului Dumnezeu Treimic, cu rugăciunile Doamnei Născătoarei de Dumnezeu și ale Părinților de Dumnezeu Purtători și ale tuturor Sfinților, în calitate de Episcop al locului, declar deschise lucrările conferinței de azi și urez izbândă și succes lucrărilor acesteia.

+ Serafim, Mitropolit si Arhiepiscop al Pireului, Falirului si Drapetzonei

traducere Tatiana Petrache

[1] Mesajul Sinaxei Întâistătătorilor Ortodocși (Fanar, 6-9 marti 2014),  9-3-2014, http://fanarion.blogspot.gr/2014/03/6-9-2014.html

[2] http://fanarion.blogspot.gr/2016/01/21-28.html

[3] ΟΣΙΟΣ ΜΑΞΙΜΟΣ ΟΜΟΛΟΓΗΤΗΣ, Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ  αὐτοῦ ἐξορίᾳ 12,  PG 90, 148.

[4] http://entoytwnika1.blogspot.gr/2013/11/blog-post_5337.html

[5] http://www.romfea.gr/diafora/6177-apofasis-sxeseis-tis-orthodojou-ekklisias-pros-ton-xristianiko-kosmo

[6] CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI, Despre ”Marele Sinod” al Bisericii Ortodoxe, aflat acum în studiu. Memoriu către Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei».

[7] Ὀρθόδοξος Τύπος (1-3-1969) 4, ΑΓΙΟΣ ΠΑΪΣΙΟΣ, «Ἄγνωστη ἐπιστολή πόνου κατά οἰκουμενιστῶν καί φιλενωτικῶν», ἐνὈρθόδοξος Τύπος (9/16-3-2007) 1,5, Ὀρθόδοξος Τύπος (30-3-2007) 1,5 și Θεοδρομία XVII2 (aprilie-iunie 2015).

[8] Ὁ Γέρων Φιλόθεος Ζερβάκος (ὁ οὐρανοδρόμος ὀδοιπόρος, 1884-1980), vol. II, editura Ὀρθόδοξος Κυψέλη, Tesalonic 1988, pp. 43-49.

[9] Vezi textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, articolul 22, http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/.

[10] Luminânda voscresnei a V-a.

[11] Ioan. 14: 6.

[12] ΙΩ. ΚΑΡΜΙΡΗΣ, Τά δογματικά καί Συμβολικά Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, vol. II, Graz-Austria 1968, p. 920 [1000].

[i][i] Este un joc de cuvinte în limba greacă: echivalentul grecesc pentru ”sinod”, «Σύνοδος», este un compus din prefixul συν-, ”con-, împreună-”, și substantivul οδός, ”cale”, cu sensul literal ”împreună-cale”. [n.trad.]

Sursa: Grai Ortodox

La Chambésy au început lucrările secretariatului Sfântului şi Marelui Sinod

La data de 29 martie a avut loc prima şedinţă a secretariatului Sfântului şi Marelui Sinod, care a fost prezidată de mitropolitul Ieremia al Elveţiei (Patriarhia Constantinopolului), informează mospat.ru.

Decizia de constituire a secretariatului a fost luată la Sinaxa Întâstătătorilor Bisericilor Ortodoxe din 21-28 ianuarie curent. Conform acestei decizii, secretariatul are următoarele sarcini:

  1. Să publice pe un site dedicat textele de pe agenda Sinodului care au fost adoptate la Conferinţele pan-ortodoxe presinodale şi la Sinaxele Întâstătătorilor;
  2. Să informeze instituţiile de mass-media, cu ajutorul unor consilier speciali, despre procedurile şi obiectivele Sinodului;
  3. Să acrediteze, în baza recomandării Bisericilor Ortodoxe, jurnaliştii şi corespondenţii interesaţi de lucrările Sinodului;
  4. Să rezolve alte probleme ce ţin de competenţa secretariatului pentru pentru activitatea Sinodului.

Amintim că după ce au fost făcute publice documentele pregătitoare pentru acest Sinod, au urmat un şir de reacţii negative în unele biserici locale datorită afirmării directe a ecleziologiei ecumeniste în aceste documente, dar şi altor încălcări canonice care însoţesc modul de organizare a Sinodului.

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”. Traducerea fragmentelor conferinţei recente.

Minutul 53:50

„Noi ne rugăm pentru PF Patriarh Kirill şi fraţii noştri se roagă şi voi trebuie să vă rugaţi. Dar să-l pomenesc la liturghie… să-l pomenesc nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic, cine e eretic. Adoptând acest document, despre care ştiţi, cele 30 de puncte, vi-l voi citi mai târziu… Ei spun „documentul a fost adoptat ca urmare a întâlniri Preafericitului Papă al Romei…” – asta spune patriarhul nostru, asta e erezie, fraţilor. E o erezie adevărată. Ce fel de Preafericit este acela dacă toţi Părinţii noştri, toţi Sfinţii noştri Părinţi ai Bisericii Ortodoxe îi numesc eretici pe latini. Noi astfel îi pierdem, nu îi lăsăm să se ridice, să se pocăiască. Iată el este acum Papa Romei cel drept, căci chiar patriarhul a toată Rusia a spus că el este Preafericit. Pentru noi el este eretic.

În al doilea rând. Cuvântul din sfânta liturghie: „Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” – să fie cu ei duhul lor, cu noi va fi Duhul lui Dumnezeu, nouă nu ne trebuie binecuvântarea papei Romei. […]

Tot aici este erezie, cele 30 de puncte. Dar eu nu-l pomenesc pe patriarhul Kirill la sfânta liturghie îndeosebi pentru punctul 5, să înţelegeţi corect aceste cuvinte: „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – şi ce vrea el, să ne împărtăşim cu papa Romei? Fără pocăinţă, fără îndreptare? „Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – aşa îi numesc ei pe toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe, străbunii, că ei sunt vinovaţi pentru tot, că încă mai sunt deschise acele răni. „…în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului” – înseamnă că toţii sfinţii erau slabi şi păcătoşi?! Ce drept au ei să-i pângărească sfinţenia noastră, Biserica noastră, pe Sfinţii noştri Părinţi?! Să-i acuze că sunt păcătoşi? Da, ei sunt păcătoşi, ştiu asta, căci nu este om fără de păcat, dar viaţa lor a fost sfântă, ei mureau pentru credinţă, pentru ca dogmele Bisericii noastre să nu fie batjocorite de nimeni niciodată. Şi ei ne-au lăsat adevărata credinţă ortodoxă, nu erezia latinilor. „…care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una”” – noi trebuie să fim una în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dar nu cu papa Romei să fim una.

Apoi imediat ei trec la punctul 6 şi spun: „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu” – iertaţi-mă, eu niciodată nu voi fi unit cu ereticii. Sunt ortodox, am dogmele şi canoanele credinţei ortodoxe şi nu voi deveni un trădător. Iar noi, ca fraţi şi surori, nu am venit în mănăstire, nu am lăsat lumea aceasta pentru că nu aveam ce face, noi L-am iubit pe Domnul Dumnezeu, nimeni nu ne-a impus să-L iubim, nimeni nu ne-a forţat să lăsăm mamele, părinţii şi să venim la mănăstire. Pe mine m-a făcut numai dragostea lui Dumnezeu, când am aflat că El a murit pentru mine pe cruce. Vreau să rămân credincios Domnului Dumnezeu. Eu îi îndemn pe fraţi şi surori şi pe toţi creştinii ortodocşi: noi nu oamenilor trebuie să le rămânem credincioşi, ci însuşi Domnului nostru Iisus Hristos şi adevărului Bisericii noastre Ortodoxe, pe care El ne-a lăsat-o. Slavă Domnului că noi am înţeles astăzi că Dumnezeu ne-a dat putere să ajungem până la aceste vremuri, pentru a cunoaşte adevărul credinţei ortodoxe. Acum 30 sau 40 de ani noi nu cunoşteam credinţa noastră, de aceea Domnul a încetinit [mersul lucrurilor, n. tr.], ca să înţelegem toată credinţa noastră şi adevărul, pentru a merge pe urmele Mântuitorului, dar nu pe urmele acestor oameni. […]

catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – întoarceţi-vă, vă rog, pocăiţi-vă! Nu ajunge smerenie, pentru că noi avem trufie diavolească. Cine poate să-i smerească, dacă ei sunt locţiitorii lui Dumnezeu pe pământ, dacă ei au purgatoriu? Dacă ei au călcat în picioare toate dogmele şi canoanele Bisericii noastre Ortodoxe şi au plecat, s-au lepădat de adevăr, de Dumnezeu?

Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – pentru că oamenii au vrut să fie ca Dumnezeu, asemenea lui lucifer […] noi vrem să fim ca Dumnezeu, de ce ar trebui să slujim? […] De aceea noi niciodată nu mergem în întâmpinarea acestui eres. Şi eu îmi cer iertare de la Preafericitul [Patriarh, n. tr.], dar să-şi ceară el iertare de la Biserica noastră Ortodoxă, de la creştinii ortodocşi şi de la toţi Sfinţii Părinţi din cele 10 veacuri, 1.000 de ani, pe care el îi jigneşte. Dar ei prin viaţa lor au mărturisit credinţa ortodoxă, credinţa mântuitoare. […]

Noi nu schimbăm credinţa, noi am fost, suntem şi rămânem în Biserica Ortodoxă, în Biserica Ortodoxă Rusă, dar ei să se decidă, capii Bisericii noastre, sunt eretici sau sunt ortodocşi. Îi vom iubi pe toţi oamenii din lume, îi vom hrăni, îi vom îmbrăca, le vom ajuta tuturor fără să-i întrebăm dacă cred sau nu în Dumnezeu. Dar când este vorba de dogmatică, de canoanele Bisericii, noi avem un singur adevăr şi rămânem în adevăr.

Minutul 1:27:30

[întrebare] „Impunerea pan-ereziei în Biserica Ortodoxă prin adoptarea proiectelor de documente s-a făcut fără discuţie sobornicească la Soborul Arhieresc din 2-3 februarie 2016” – să nu se supere nimeni, fraţilor, pe noi nimeni nu ne-a văzut, nu ne-a auzit şi nici nu s-a uitat nimeni la noi, absolut. Noi am stat 2 zile în acele scaune şi lor le era indiferent – suntem noi acolo sau nu. Ei oricum au hotărât ale lor. Dar nu există aşa. Noi când ne rugăm pentru părintele nostru patriarh, dacă el este părintele nostru, atunci auziţi-i, vă rog, pe fiii dvs. care au fost mereu credincioşi, dar nu oamenilor, ci Bisericii Ortodoxe Ruse canonice şi aşa vom rămâne şi în continuare credincioşi ei.

Noi şedeam acolo şi nimeni nu ne întreba. Şi o dată erau greşeli dogmatice, sau am putea spune păcate strigătoare împotriva Duhului Sfânt, eu am ridicat mâna ca să fiu împotrivă, căci eu nu pot vota aceste probleme – „Tu cine eşti? Ia loc, ne descurcăm fără tine”. Fără mine se pot descurca, dar fără Dumnezeu, fără adevăr nu ne vom descurca niciodată. […]

Nu poate un singur om să decidă soarta Bisericii noastre. Trebuie să fie sobor. Dar ei spun că soborul a încuviinţat. Vom minţi lumea întreagă? Nouă nimeni nu ne-a spus nimic de nici un fel de întâlniri. Şi când cineva a ridicat problema „Preafericite, aici sunt mari greşeli dogmatice, cum să mergem la acest sobor?” – „Gata, tăceţi, luaţi loc, totul este decis. Totul s-a votat, totul a trecut”. Staţi un pic, cum se poate aşa?! Ne-au aşezat pe toţi, nu putem spune acolo nimic. Ne acuză acum poporul ortodox: „De ce ne-aţi trădat, preasfinţiţilor? De ce aţi făcut tot asta?”. Acolo erau mulţi ierarhi care erau împotriva la tot, dar… Frica, frica este asupra noastră pentru că „mâine vă voi pedepsi, mâine vă trimit la nord” – mai rău decât pe vremea comuniştilor. Asta e credinţa noastră ortodoxă? Noi din dragoste, liber am venit la Dumnezeu, nu vom asculta aceste învăţături minciunoase ale lor.

Oare ne-am atribuit noi, de facto, autoritate papală, ca o singură persoană să ia decizii asupra problemelor importante pentru întreaga plinătate a Bisericii Ortodoxe Ruse: să se întâlnească sau nu patriarhul ortodox rus cu ereticul-iezuit papa Romei? Consiliul mondial al bisericilor este pentru ei o „casă comună” [din cuvântarea actualului patriarh Kirill la Adunarea generală a CMB de la Canberra, 1991, n. tr.] şi vor ca acesta să fie „leagănul bisericii unite” [ibidem] şi numindu-i pe toţi ereticii drept fraţi, a spus că Dumnezeu e ca soarele, iar diversele religii sunt razele prin care oamenii ajung la Dumnezeu. Ei recunosc preoţia ereticilor, adunările eretice papistaşe ale ereticului Francisc ca având har. Astfel sunt călcate în picioare sfintele dogme şi canoane ortodoxe, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi sângele Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori care dădeau pe faţă şi luptau cu ereziile papiste latine, [iar aceştia] participă la crearea noii religii mondiale. În acest fel se pregăteşte calea lui antihrist. Religia mondială, fraţi şi surori, asta este calea lui antihrist. Şi ne pare rău că noi înşine am mers în întâmpinarea lui antihrist şi vrem să-i pregătim această cale. Nouă el nu ne trebuie, nouă ne trebuie Hristos Dumnezeu, pentru El eu mă aflu astăzi aici, iar ei să aleagă, au pentru asta şi putere şi tot…

Când îi numesc pe eretici drept fraţi, episcopi şi preafericiţi, au o credinţă comună, un botez comun, recunosc biserici, iar nu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Semnarea declaraţiei din Cuba este o trădare, o călcare în picioare a credinţei ortodoxe. Pentru mine personal, cele 30 de puncte sunt cei 30 de arginţi ai lui Iuda. Aceasta e lepădare de credinţă noastră ortodoxă şi necinstirea Sfinţilor Părinţi pe o perioadă de 10 veacuri. Această declaraţie este învăţătură şi legalizare a religiei lui antihrist, a fost semnată la aeroport şi se ridică în chip hulitor şi minciunos asupra adevărului lui Hristos şi anume din acest motiv noi respingem declaraţia, ea poartă în sine duhul apostaziei şi a smintelii pentru creştinii noştri ortodocşi.

Dragi ortodocşi, dacă vom pierde curăţia sfintei Ortodoxii, noi Îl vom pierde pe Sfântul Duh care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri. Nu putem permite asta. După cuvântul Sfinţilor Părinţi „iubeşte-l pe păcătos şi urăşte păcatele sale”, noi îi iubim şi le dorim mântuire tuturor oamenilor. Dar rătăcirile eretice ale eterodocşilor noi nu le primim. Dacă ei vor renunţa la eresuri şi vor accepta dogmele celor 7 Soboare Ecumenice, noi vom fi bucuroşi să-i salutăm ca fraţi de credinţă. Dar atâta timp cât ei sunt în erezie, intrarea în comuniune euharistică sau de rugăciune cu ei înseamnă recunoaşterea eresului lor drept adevăr, ceea ce este echivalent cu moartea duhovnicească.

Luând în consideraţie tendinţele periculoase ecumeniste, care se văd în Biserica noastră, noi trebuie să spunem adevărul, căci de nimic nu se teme întunericul aşa cum se teme de lumina adevărului. „Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Ef. 5:11) – ne-a poruncit Apostolul Pavel. Vom urma sfaturilor sale şi să ne binecuvânteze şi să ne întărească Dumnezeu pe toţi.

Cuvântarea PS Longhin de Bănceni la Simpozionul „Sfântul şi Marele Sinod” – mare pregătire fără rezultate

Înalt Preasfințiile Voastre,

preacuvioși și preacucernici părinți, cuvioase măicuțe,

Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi, creștinii ortodocși, datorită zilelor pe care le-am ajuns, de a suferi în Biserica noastră ortodoxă loviturile pe care le primim. Dar deşi de 2000 de ani Biserica noastră a fost lovita din toate părțile de toate ereziile, sfinții părinți ai Bisericii au păstrat dogmele și credința adevărată.

Vă îmbrățișăm cu toată dragostea în Hristos Domnul nostru și după dumnezeiescul psalmist care zice ce bine e ca frații să fie împreună, dar nu în dragoste fățarnică cu ereticii, ci cu frații noștri în credința noastră bună, canonică şi dreapta şi unde dragostea se bucură de adevărul pe care-l trăim în Biserica noastră. Astăzi ne-a adunat durerea sufletului și frământările poporului ortodox de pretutindeni datorită marelui pericol care a apărut în fața noastră de a deveni trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe ori de a mărturisi adevărul sfânt care ne este dat de cea mai scumpă comoară. Noi știm numai o Biserică pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, Domnul nostru, și aceasta este Una Sfântă Biserică, Apostolicească și sobornicească și drept-măritoarea credință cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veșnicie. Aceasta este biserica pe care nici porțile iadului nu o pot sfărâma, a cărei cap este Hristos.

Nu recunoaștem alte zise biserici surori identice și nici relațiile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creștină. Da, iubim pe toți și pe toată lumea de pe pământ, pentru că toți suntem făptura lui Dumnezeu și de aceea iubim și ii chemam pe toți să se întoarcă la adevărata credință mântuitoare ortodoxă pe care a lăsat-o Domnul Iisus Hristos și care este una și el a răscumpărat-o cu sfânt sângele Său și nu cu ecumenismul blestemat, care este înainte mergător antihristului și dorește să distrugă din temelii pe Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica a lui Hristos.

Vreau să vă spun câteva lucruri din cauza cărora noi, creștinii ortodocși, nu putem lua parte la ecumenism:

  • Ecumenismul substituie noțiunea corectă de Biserică universală în sensul Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a Bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.
  • Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.
  • Impune învățături false, chipurile universale în afara adevărului.
  • Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.
  • Împiedică pe sincerii căutători ai adevărului sa găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.
  • Nu crede în existenta Bisericii unice sfinte, sobornicești și apostolești.
  • Subminează în chip eretic ecleziologia ortodoxă.
  • Manifesta neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos, neschimbate până la sfârșitul lumii, despre invincibilitatea Bisericii (Matei, 28-20).
  • Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem sa renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Bisericii Ortodoxe care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de ortodoxie și ne învață să neglijăm hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.
  • Ecumenismul contestă canoanele apostolice 10 și 45, îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocși de eretici, contestând sinoadele ortodoxe ecumenice și locale pe temelia cărora s-a afirmat învățătura ortodoxa.
  • Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.
  • Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.

Şi multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul şi credința şi suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.

Înalt Preasfințiile Voastre, dragi părinti, cuvioase măicuțe,

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem adevărați fii ai Bisericii lui Hristos, sa nu rămânem nepăsători, să nu devenim trădători, să nu ne vindem credința pe care ne-au predat-o sfinții părinți trăind-o în toată curăția canonică și dogmatică a sfintelor Sinoade Ecumenice pe care ni le-au lăsat toți sfinții părinți de la Hristos și până acum. Fiecare dintre cei care nu-și cunosc încă credința și adevarul să se hotărască ce sunt: ortodocși ori eretici, sunt cu papa de la Roma sau cu adevăratul Hristos, noi rămânem cu Hristos, Mântuitorul nostru, cu învățăturile Bisericii noastre Ortodoxe. Nu te vom vinde pe tine Sfântă Ortodoxie, chiar dacă va trebui sa suferim. Toată viața a fost doar un martiriu pentru toți cei care s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos. Mărturisim pe adevăratul Hristos sau mărturisim pe antihristul pregătitor.

Acest sinod mare sfânt panortodox este cel mai viclean, tâlhăresc, cel mai mincinos pe care eu și credincioșii mei niciodată nu-l vom recunoaște. Am luat parte la pregătirea acestui sinod, e groaznic ceea ce se pregătește și toate întrebările de la acest sfânt sinod au doua răspunsuri, dar știm că Dumnezeu este da și nu, de aceea nu-l recunoaștem niciodată. Iar declarația din Cuba a patriarhului Kirill și a papei de la Roma, ereticul, în cele 30 de puncte pe care la conține, pentru mine personal sunt cei 30 de arginti ai lui Iuda. De aceea, ma rog ca Dumnezeu sa ne ajute.

Dacă am pierde totul pe acest pământ și nu am avea nimic nici ce mânca, nici ce bea, dar dacă ne-am pierdut credința – am pierdut totul. Dacă am pierdut adevărul Sfinților Părinți ce ni s-a dat și Biserica adevărată a lui Hristos, în durere, în suferință, la cine să întindem mâinile noastre? Cui sa ne rugam, dacă am trădat și am vândut pe Dumnezeu? Va trebui să se oprească pentru că vreau să câștige o lume creștină, dar atâta tulburare s-a adus în Biserica noastră, pe toți creștinii îi putem întoarce înapoi, mărturisindu-le adevărul și prin pocăință să se întoarcă. Numai astfel putem fi una, și frați în adevărata credință, care a fost dată o dată și pentru totdeauna.

Mulțumesc pentru prezența noastră în mijlocul vostru, vă iubim mult. Vă mulțumesc încă o data pentru adevarul sfânt, Dumnezeu n-o sa ne lase. Nu avem mândrie, nu vrem sa arătam nimic altceva decât adevarul Sfinților Părinți pe care punctul 5 din declarația făcută în Cuba îi acuză pe toți Sfinții Părinți și înaintașii lor de zece veacuri, că prin păcatele și greșelile lor aceste două biserici n-au avut legătură euharistică. Fraților nu-s mai multe biserici, e unica Biserică a cărei cap e Hristos, rămâneți în aceasta Biserică și Hristos va rămâne cu voi. Va sărutam mâinile, ne bucurăm de lumea ortodoxă, fiți uniți în duhul adevărului, rămânem alături de voi cu toată dragostea și vrem să mărturisim adevarul. În sinoadele noastre nu avem nici o putere, nu suntem luați în seamă, de aceea este foarte greu, cerem sfintele voastre rugăciuni și vom păstra credința adevărată.

Amin.

†Episcop de Bănceni și Vicar al Cernăuților

Nota redacţiei: PS Longhin a participat la Soborul Arhieresc al BORu din 2-3 februarie care a hotărât că proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod sunt ortodoxe.

Sursa: Graiul Ortodox

Redactare gramaticală: Lumea Ortodoxă