Mesajul Patriarhului Bartolomeu despre cel mai important scop al viitorului „Sfânt şi Mare Sinod”

Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox” îşi va începe lucrările peste exact o lună de zile. În preajma acestui eveniment patriarhul Bartolomeu a făcut o adresare publică, în care afirmă că „Cel mai important scop al acestui Sinod panortodox este acela de a mărturisi că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească unită prin Sfintele Taine, Sfintele Canoane şi Sinoadele Ecumenice„.

Întretimp, după publicarea oficială a proiectelor de documente pentru viitorul Sinod, dar şi a regulamentului de desfăşurare a acestuia, s-au vădit încălcări grave ale rânduielii canonice, ale conştiinţei bisericeşti şi, cel mai important, ale învăţăturii ecleziologice a Bisericii Ortodoxe.

Mesajul Patriarhului Bartolomeu este doar încă o dovadă de incosecvenţă a ecumeniştilor, care, proclamând prin fapte şi prin documente oficiale ereziile ecumenismului şi negând Unicitatea, Sfinţenia, Sobornicitatea şi Apostolicitatea Bisericii, continuă să mimeze o ecleziologie ortodoxă repetând dogma despre Biserică exprimată în Crez. Căci întrebarea fundamentală este: cred oare ecumeniştii de rit ortodox că Biserica Ortodoxă este unica şi deplina Biserică cea Una, Sfântă Soborniească şi Apostolească?..

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei: „Cu o deosebită bucurie l-am primit astăzi în Lesbos pe Papa Francisc”

Declaraţia Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și întregii Elade rostită în prezența Papei Francisc și a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în timpul întâlnirii acestora din insula Lesbos, 16 aprilie 2016:

„Cu o deosebită bucurie l-am primit astăzi în Lesbos pe Papa Francisc.

Considerăm de importanță majoră prezența sa în acest loc, pe pământul Bisericii Greciei. Este majoră pentru că subliniem împreună înaintea întregii lumi creștine, și nu numai, tragedia contemporană a refugiaților.

Mulțumesc călduros Sanctității Sale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, iubitul meu frate în Hristos, care ne binecuvântează astăzi cu prezența sa și care ca cel dintâi al Ortodoxiei a venit să se unească în rugăciune, pentru ca glasul Bisericilor să fie grăitor și să se audă până la marginile lumii civilizate.

Astăzi ne unim glasurile pentru a condamna dezrădăcinarea refugiaților, pentru a denunța orice chip de discreditare a persoanei umane.

Sper ca de pe această insulă, Lesbos, să înceapă o acțiune mondială de sensibilizare, pentru ca cei care țin soarta lumii în mâinile lor să schimbe macazul  și pentru ca pacea și siguranța să se întoarcă în fiecare casă, în fiecare familie, la fiecare cetățean.

Din nefericire, nu este prima dată când denunțăm politicile care au condus acești oameni în impas. Însă vom acționa până va înceta această absurditate și discreditare a persoanei umane.

Nu este nevoie să spunem multe cuvinte. Doar cei care văd ochii acestor mici copii pe care i-am întâlnit în taberele de refugiați vor putea să înțeleagă imediat dimensiunea completă a „falimentului” umanității și solidarității pe care îl arată Europa în ultimii ani față de acești oameni și nu numai. Mă mândresc de greci care, pe lângă dificultățile prin care trec, îi ajută pe refugiați astfel încât să le devină calvarul mai ușor, iar urcușul lor mai puțin dificil.

Biserica Greciei și eu personal deplângem miile de suflete care s-au pierdut în (Marea) Egee. Am făcut destule și vom continua, atât cât ne va fi posibil, să facem mai multe pentru a rezolva această criză a refugiaților.

Aș dori să închei declarația mea cu un apel, o rugăminte, un îndemn: ca în cele din urmă, Organizația Națiunilor Unite, cu marea experiență de care dispune, să facă cele necesare pentru a rezolva această situație tragică pe care o trăim. Sper să nu vedem din nou copii aduși de ape pe plajele Mării Egee. Sper ca în curând să îi vedem jucându-se și bucurându-se de viață.”

Amintim că această întâlnire a avut loc sub pretextul crizei refugiaţilor cu care se confruntă, mai ales, Grecia. În acelaşi timp întâlnirea coincide cu ultimele pregătiri pentru „Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox„, iar declaraţia comună a celor trei nu a fost lipsită de idei ecumeniste.

„Vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii” – declaraţia comună a papei Francisc, patr. Bartolomeu şi arhiep. Ieronim

Astăzi, 16 aprilie 2016, în insula Lesbos (Grecia) a avut loc întâlnirea dintre papa Francisc, patriarhul Constantinopolului Bartolomeu şi arhiepiscopul Atenei Ieronim. Însăşi întâlnirea, dar şi alegerea locului pentru ea, au loc sub pretextul crizei refugiaţilor cu care se confruntă în special Grecia.

Cei trei au semnat o declaraţie comună, care pe lângă preocuparea pentru criza refugiaţilor conţine şi următorul pasaj:

„La rândul nostru, supunându-ne voinţei Domnului nostru Iisus Hristos, noi am decis ferm şi cu toată inima că vom intensifica eforturile de promovare a unităţii depline între toţi Creştinii. Noi reafirmăm convingerea noastră că „reconcilierea [între Creştini] presupune promovarea justiţiei sociale la toate popoarele şi între ele… Împreună vom realiza partea noastră în ceea ce priveşte oferirea unei primiri umane pentru migranţi, refugiaţi şi solicitanţi de azil în Europa” (Charta Oecumenica, 2001). Protejând drepturile umane fundamentale ale refugiaţilor, solicitanţilor de azi, ale migranţilor şi ale altor oameni marginalizaţi în societăţile noastre, noi căutăm să împlinim misiunea Bisericilor de a sluji lumea.” (radiovaticana.va)

036.2

Conform aceleaşi surse, „la finalul vizitei, cei trei întâistătători au rostit câte o rugăciune în portul din Mytilene, capitala insulei Lesbos, unde s-au rugat pentru sufletele refugiaților care și-au pierdut viața în Marea Egee, în timp ce încercau să ajungă în Europa.

Contextul în care a fost semnată această declaraţie nu poate fi neglijat, anume fiind vorba de pregătirile intense pentru evenimentul central din acest an – „Sfântul şi Marele Sinod Pan-ortodox„.

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

La 20 iunie 2015, Patriarhul legitim al Ierusalimului, Irineu I, fiind în stare de arest în Ierusalim s-a adresat către „toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale” cu o Epistolă prin care a condamnat ecumenismul ca erezie, iar Sinodul Pan-ortodox planificat pentru anul 2016 l-a declarat „lipsit de har şi scârbos în faţa lui Dumnezeu”.

După cum e menţionat în Epistola Patriarhului legitim al Ierusalimului, Irineu, „Ecumenismul este un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie. E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni.”

În mesajul său Patriarhul Irineu îndeamnă: „Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”.

Redacţia noastră publică întregul mesaj al Epistolei Patriarhului Irineu în română şi în greacă:

„Smerenia Noastră se adresează turmei Noastre şi către toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale, către fraţii noştri – întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, către fraţii noştri întru Hristos – părinţii Sfântului Mormânt.

Având în vedere faptul că răsturnarea şi îndepărtarea Noastră silnică de la conducerea Patriarhiei Ierusalimului ce a avut loc în anul 2005 este necanonică şi nelegitimă, Noi declarăm că suntem unicul adevărat şi legitim Patriarh al Ierusalimului.

În legătură cu faptul că sîntem acuzaţi de erezie, ecumenism, schismă, considerăm necesar a atrage atenţia asupra unui fapt binecunoscut în Biserică: cuviosul Agaton a acceptat liniştit toate jignirile, însă când a fost numit „eretic”, el s-a împotrivit spunând: „acele jigniri eu le-am acceptat pentru că ele sînt folositoare sufletului meu, iar pe aceasta nu o primesc, pentru că a fi eretic înseamnă a fi despărţit de Dumnezeu”.

Astfel procedau Sfinţii noştri Părinţi, astfel ne învaţă să procedăm Mama noastră Biserica.

De aceea, considerăm că este de datoria noastră să declarăm următoarele:

  1. Smerenia Noastră niciodată nu am fost şi nu sînt eretic şi ecumenist. Ecumenismul e un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie.

E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni. Aici nici nu se pune în discuţie problema pocăinţei, dar ei toţi se consideră egali în cinste în faţa lui Dumnezeu. Unde poate fi adevăr în această adunătură scârboasă? Poate oare pe un arbore să crească şi fructe comestibile şi fructe otrăvitoare? Fructe dulci şi fructe amare? Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul.

  1. Smerenia Noastră nu am introdus din nou Patriarhia Ierusalimului în Consiliul Mondial al Bisericilor, care este o gloată ecumenistă.

Sînt total de acord, am susţinut şi susţin în orice mod posibil decizia veşnic-pomenitului Patriarh al Ierusalimului Diodor, care în anul 1979 a scos Patriarhia Ierusalimului din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Teoria ramurilor, răspândită şi recunoscută în Consiliul Mondial al Bisericilor, este lipsită de temei, odată ce comunităţile care s-au despărţit de Biserică nu sînt ramuri vii, ci ramuri rupte şi uscate. „De nu rămâne cineva întru Mine, se scoate afară ca viţa şi se usucă şi o adună pre ea şi în foc o aruncă şi arde” (Ioan 15,6).

  1. Cu referire la Soborul Panortodox preconizat a se desfăşura în anul 2016.

Preasfinţia sa, Patriarhul Constantinopolului, pregăteşte împreună cu Bisericile Locale Sinodul Pan-ortodox, cică pentru a soluţiona problemele nerezolvate cu care se confruntă Biserica Ortodoxă.

Dar, în primul rând, majoritatea întrebărilor de pe ordinea de zi a Sinodului Pan-ortodox deja au fost rezolvate în cadrul Bisericii Ortodoxe: ecumenismul, relaţiile cu cei de altă credinţă, postul, calendarul, botezul ortodox, căsătoria ş.a.m.d. De aceea, este un mare pericol ca la acest Sobor să aibă loc revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe.

Iar, în al doilea rând, Preafericitul Patriarh al Constantinopolului şi întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe ignoră în totalitate faptul comiterii în anul 2005 a Infracţiunii Universale în privinţa Noastră. Ori ei şi-au împăcat conştiinţa crezând că eu din proprie voinţă m-am „zăvorât”, cerşind şi implorând locul pe tron?

Însuşi Patriarhul Constantinopolului, „stând în locul cel sfânt” a stârnit Schisma în Sfântul Sion, în sânul Bisericii Mame, de unde a strălucit Adevărul şi Lumina în lume.

Sfântul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în adevăr. El nu poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor. De aceea, ignorarea de către întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe a problemei nerezolvate în legătură cu răsturnarea Noastră anticanonică de pe scaunul patriarhal face imposibilă de-Dumnezeu-insuflata desfăşurare a Sinodului şi, în acest caz, el va fi lipsit de Har şi neplăcut lui Dumnezeu.

Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău.

Te poţi mântui numai prin întoarcerea la Dumnezeul-Om prin pocăinţă cu toată osârdia şi sub toate aspectele, şi prin asumarea credinţei ortodoxe a Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Părinţi, a Sfintelor Soboare Ecumenice.

Inima Noastră părintească nu mai suportă să vadă Trupul sângerând al Bisericii lui Hristos din pricina nelegiuiţilor şi apostaţilor, şi îndeamnă şi roagă pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, precum şi pe toţi reprezentanţii organelor competente, să vină şi să ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia Noastră, ca, odată cu izgonirea satanei şi a îngerilor săi din turma lui Hristos, să ne împărtăşim în Adevăr împreună cu Biserica-Mamă întemeiată de însuşi Hristos, spre slava credinţei şi spre slava poporului Dumnezeului nostru.

Vă trimitem din belşug a noastră binecuvântare, aşteptând oricare muncă cirineică, rugându-ne ca de Viaţă Dătătorul Dumnezeu să-i lumineze pe toţi cu Lumina neapusă a Luminei Sale.

Din Sfântul Oraş Ierusalim, anul 2015, iunie, ziua a 20-a

Al vostru, întemniţatul Patriarh al Ierusalimului,

Irineu I

034.1

034.2

034.3

034.4

Sursa: catacomb.org.ua

Patriarhul Ecumenic, Arhiepiscopul Atenei şi papa Francisc se vor întâlni în insula Lesbos

Într-un comunicat emis marţi, 5 aprilie 2016, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a anunţat intenţia papei Francisc de a vizita Grecia, pentru a contribui la sensibilizarea comunităţii internaţionale faţă de problema refugiaţilor.

„Pentru această vizită, Sfântul Sinod a propus insula Lesbos, una dintre insulele Greciei care a experimentat intens şi continuă să experimenteze tragica problemă a refugiaţilor.”

Astfel, a fost adresată o invitaţie papei Francisc, dar şi Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului.

„Personalitatea şi autoritatea Patriarhului Ecumenic, împreună cu importanţa prezenţei papei Francisc, transmit până la marginile lumii un semnal puternic de alarmă către comunitatea internaţională în vederea atenuării problemei refugiaţilor şi, în acelaşi timp, pentru a lua măsurile necesare de protejare a creştinilor sever afectaţi din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu şi a altor semeni de-ai noştri încercaţi.”

Prezenţa Patriarhului Ecumenic în insula Lesbos cu prilejul vizitei papei Francisc a fost confirmat printr-un comunicat emis tot marţi de Secretariatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului, în care se afirmă că această măsură şi iniţiativă a liderilor religioşi va încuraja şi întări miile de refugiaţi încercaţi şi va inspira implementarea de acţiuni corespunzătoare în vederea protejării comunităţilor creştine aflate în dificultate şi a abordării corecte a situaţiei critice a refugiaţilor.

Conform presei greceşti, papa Francisc se va întâlni în perioada 14-15 aprilie cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, dar şi cu preşedintele Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, şi premierul grec Alexis Tsipras.

Sursa: basilica.ro

”Noi facem parte din biserica creștină cea una” – continuă colaborarea între Patriarhia Moscovei şi asociația Evanghelică Billy Graham

Biserica Ortodoxă Rusă şi asociaţia evanghelică Billy Graham vor organiza între 28-30 octombrie 2016 la Moscova Summit-ul Mondial al Liderilor Creştini în Apărarea Creştinilor Persecutaţi, la care urmează să fie prezenţi participanţi din întreaga lume, anunţă Departamentul de Relații Externe al BORu.

Summit-ul urmează să aibă loc exact la un an după întâlnirea Patriarhului Moscovei și al întregii Rușii Kirill cu președintele asociației Evanghelice Billy Graham,  William Francis Graham. Conform patriarchia.ru, Atunci Patriarhul Kirill a subliniat promisiunile făcute încă în anii 90 ai sec. trecut de asociația Evanghelică, pe atunci condusă de Billy Graham, anume că ea ”nu va merge nici într-un caz pe calea convertirii ortodocșilor la credința lor” și că ”dezvoltarea deschisă a relațiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă până acum se îndeplinește”.

028aVorbind despre bazele duhovnicești ale vieții apusene actuale și interacțiunea între Biserica Ortodoxă și creștinii din apus în perioada războiului rece, Întâistătătorul BORu a specificat următoarele: ”Noi percepeam civilizația apuseană drept civilizație creștină. Noi prețuiam cu adevărat acele libertăți pe care le aveau bisericile creștine în Apus și influiența lor asupra vieții sociale. Pentru noi creștinii din apus erau frați și surori, aliați ai noştri”. După care a adăugat că ”La baza relațiilor noastre a stat comuna înțelegere a faptului că noi facem parte din biserica creștină cea una, căci chiar de suntem biserici diferite și în decursul istoriei au existat separări, noi mărturisim valori morale comune tuturor creștinilor”.

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”. Traducerea fragmentelor conferinţei recente.

Minutul 53:50

„Noi ne rugăm pentru PF Patriarh Kirill şi fraţii noştri se roagă şi voi trebuie să vă rugaţi. Dar să-l pomenesc la liturghie… să-l pomenesc nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic, cine e eretic. Adoptând acest document, despre care ştiţi, cele 30 de puncte, vi-l voi citi mai târziu… Ei spun „documentul a fost adoptat ca urmare a întâlniri Preafericitului Papă al Romei…” – asta spune patriarhul nostru, asta e erezie, fraţilor. E o erezie adevărată. Ce fel de Preafericit este acela dacă toţi Părinţii noştri, toţi Sfinţii noştri Părinţi ai Bisericii Ortodoxe îi numesc eretici pe latini. Noi astfel îi pierdem, nu îi lăsăm să se ridice, să se pocăiască. Iată el este acum Papa Romei cel drept, căci chiar patriarhul a toată Rusia a spus că el este Preafericit. Pentru noi el este eretic.

În al doilea rând. Cuvântul din sfânta liturghie: „Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” – să fie cu ei duhul lor, cu noi va fi Duhul lui Dumnezeu, nouă nu ne trebuie binecuvântarea papei Romei. […]

Tot aici este erezie, cele 30 de puncte. Dar eu nu-l pomenesc pe patriarhul Kirill la sfânta liturghie îndeosebi pentru punctul 5, să înţelegeţi corect aceste cuvinte: „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – şi ce vrea el, să ne împărtăşim cu papa Romei? Fără pocăinţă, fără îndreptare? „Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – aşa îi numesc ei pe toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe, străbunii, că ei sunt vinovaţi pentru tot, că încă mai sunt deschise acele răni. „…în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului” – înseamnă că toţii sfinţii erau slabi şi păcătoşi?! Ce drept au ei să-i pângărească sfinţenia noastră, Biserica noastră, pe Sfinţii noştri Părinţi?! Să-i acuze că sunt păcătoşi? Da, ei sunt păcătoşi, ştiu asta, căci nu este om fără de păcat, dar viaţa lor a fost sfântă, ei mureau pentru credinţă, pentru ca dogmele Bisericii noastre să nu fie batjocorite de nimeni niciodată. Şi ei ne-au lăsat adevărata credinţă ortodoxă, nu erezia latinilor. „…care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una”” – noi trebuie să fim una în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dar nu cu papa Romei să fim una.

Apoi imediat ei trec la punctul 6 şi spun: „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu” – iertaţi-mă, eu niciodată nu voi fi unit cu ereticii. Sunt ortodox, am dogmele şi canoanele credinţei ortodoxe şi nu voi deveni un trădător. Iar noi, ca fraţi şi surori, nu am venit în mănăstire, nu am lăsat lumea aceasta pentru că nu aveam ce face, noi L-am iubit pe Domnul Dumnezeu, nimeni nu ne-a impus să-L iubim, nimeni nu ne-a forţat să lăsăm mamele, părinţii şi să venim la mănăstire. Pe mine m-a făcut numai dragostea lui Dumnezeu, când am aflat că El a murit pentru mine pe cruce. Vreau să rămân credincios Domnului Dumnezeu. Eu îi îndemn pe fraţi şi surori şi pe toţi creştinii ortodocşi: noi nu oamenilor trebuie să le rămânem credincioşi, ci însuşi Domnului nostru Iisus Hristos şi adevărului Bisericii noastre Ortodoxe, pe care El ne-a lăsat-o. Slavă Domnului că noi am înţeles astăzi că Dumnezeu ne-a dat putere să ajungem până la aceste vremuri, pentru a cunoaşte adevărul credinţei ortodoxe. Acum 30 sau 40 de ani noi nu cunoşteam credinţa noastră, de aceea Domnul a încetinit [mersul lucrurilor, n. tr.], ca să înţelegem toată credinţa noastră şi adevărul, pentru a merge pe urmele Mântuitorului, dar nu pe urmele acestor oameni. […]

catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – întoarceţi-vă, vă rog, pocăiţi-vă! Nu ajunge smerenie, pentru că noi avem trufie diavolească. Cine poate să-i smerească, dacă ei sunt locţiitorii lui Dumnezeu pe pământ, dacă ei au purgatoriu? Dacă ei au călcat în picioare toate dogmele şi canoanele Bisericii noastre Ortodoxe şi au plecat, s-au lepădat de adevăr, de Dumnezeu?

Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – pentru că oamenii au vrut să fie ca Dumnezeu, asemenea lui lucifer […] noi vrem să fim ca Dumnezeu, de ce ar trebui să slujim? […] De aceea noi niciodată nu mergem în întâmpinarea acestui eres. Şi eu îmi cer iertare de la Preafericitul [Patriarh, n. tr.], dar să-şi ceară el iertare de la Biserica noastră Ortodoxă, de la creştinii ortodocşi şi de la toţi Sfinţii Părinţi din cele 10 veacuri, 1.000 de ani, pe care el îi jigneşte. Dar ei prin viaţa lor au mărturisit credinţa ortodoxă, credinţa mântuitoare. […]

Noi nu schimbăm credinţa, noi am fost, suntem şi rămânem în Biserica Ortodoxă, în Biserica Ortodoxă Rusă, dar ei să se decidă, capii Bisericii noastre, sunt eretici sau sunt ortodocşi. Îi vom iubi pe toţi oamenii din lume, îi vom hrăni, îi vom îmbrăca, le vom ajuta tuturor fără să-i întrebăm dacă cred sau nu în Dumnezeu. Dar când este vorba de dogmatică, de canoanele Bisericii, noi avem un singur adevăr şi rămânem în adevăr.

Minutul 1:27:30

[întrebare] „Impunerea pan-ereziei în Biserica Ortodoxă prin adoptarea proiectelor de documente s-a făcut fără discuţie sobornicească la Soborul Arhieresc din 2-3 februarie 2016” – să nu se supere nimeni, fraţilor, pe noi nimeni nu ne-a văzut, nu ne-a auzit şi nici nu s-a uitat nimeni la noi, absolut. Noi am stat 2 zile în acele scaune şi lor le era indiferent – suntem noi acolo sau nu. Ei oricum au hotărât ale lor. Dar nu există aşa. Noi când ne rugăm pentru părintele nostru patriarh, dacă el este părintele nostru, atunci auziţi-i, vă rog, pe fiii dvs. care au fost mereu credincioşi, dar nu oamenilor, ci Bisericii Ortodoxe Ruse canonice şi aşa vom rămâne şi în continuare credincioşi ei.

Noi şedeam acolo şi nimeni nu ne întreba. Şi o dată erau greşeli dogmatice, sau am putea spune păcate strigătoare împotriva Duhului Sfânt, eu am ridicat mâna ca să fiu împotrivă, căci eu nu pot vota aceste probleme – „Tu cine eşti? Ia loc, ne descurcăm fără tine”. Fără mine se pot descurca, dar fără Dumnezeu, fără adevăr nu ne vom descurca niciodată. […]

Nu poate un singur om să decidă soarta Bisericii noastre. Trebuie să fie sobor. Dar ei spun că soborul a încuviinţat. Vom minţi lumea întreagă? Nouă nimeni nu ne-a spus nimic de nici un fel de întâlniri. Şi când cineva a ridicat problema „Preafericite, aici sunt mari greşeli dogmatice, cum să mergem la acest sobor?” – „Gata, tăceţi, luaţi loc, totul este decis. Totul s-a votat, totul a trecut”. Staţi un pic, cum se poate aşa?! Ne-au aşezat pe toţi, nu putem spune acolo nimic. Ne acuză acum poporul ortodox: „De ce ne-aţi trădat, preasfinţiţilor? De ce aţi făcut tot asta?”. Acolo erau mulţi ierarhi care erau împotriva la tot, dar… Frica, frica este asupra noastră pentru că „mâine vă voi pedepsi, mâine vă trimit la nord” – mai rău decât pe vremea comuniştilor. Asta e credinţa noastră ortodoxă? Noi din dragoste, liber am venit la Dumnezeu, nu vom asculta aceste învăţături minciunoase ale lor.

Oare ne-am atribuit noi, de facto, autoritate papală, ca o singură persoană să ia decizii asupra problemelor importante pentru întreaga plinătate a Bisericii Ortodoxe Ruse: să se întâlnească sau nu patriarhul ortodox rus cu ereticul-iezuit papa Romei? Consiliul mondial al bisericilor este pentru ei o „casă comună” [din cuvântarea actualului patriarh Kirill la Adunarea generală a CMB de la Canberra, 1991, n. tr.] şi vor ca acesta să fie „leagănul bisericii unite” [ibidem] şi numindu-i pe toţi ereticii drept fraţi, a spus că Dumnezeu e ca soarele, iar diversele religii sunt razele prin care oamenii ajung la Dumnezeu. Ei recunosc preoţia ereticilor, adunările eretice papistaşe ale ereticului Francisc ca având har. Astfel sunt călcate în picioare sfintele dogme şi canoane ortodoxe, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi sângele Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori care dădeau pe faţă şi luptau cu ereziile papiste latine, [iar aceştia] participă la crearea noii religii mondiale. În acest fel se pregăteşte calea lui antihrist. Religia mondială, fraţi şi surori, asta este calea lui antihrist. Şi ne pare rău că noi înşine am mers în întâmpinarea lui antihrist şi vrem să-i pregătim această cale. Nouă el nu ne trebuie, nouă ne trebuie Hristos Dumnezeu, pentru El eu mă aflu astăzi aici, iar ei să aleagă, au pentru asta şi putere şi tot…

Când îi numesc pe eretici drept fraţi, episcopi şi preafericiţi, au o credinţă comună, un botez comun, recunosc biserici, iar nu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Semnarea declaraţiei din Cuba este o trădare, o călcare în picioare a credinţei ortodoxe. Pentru mine personal, cele 30 de puncte sunt cei 30 de arginţi ai lui Iuda. Aceasta e lepădare de credinţă noastră ortodoxă şi necinstirea Sfinţilor Părinţi pe o perioadă de 10 veacuri. Această declaraţie este învăţătură şi legalizare a religiei lui antihrist, a fost semnată la aeroport şi se ridică în chip hulitor şi minciunos asupra adevărului lui Hristos şi anume din acest motiv noi respingem declaraţia, ea poartă în sine duhul apostaziei şi a smintelii pentru creştinii noştri ortodocşi.

Dragi ortodocşi, dacă vom pierde curăţia sfintei Ortodoxii, noi Îl vom pierde pe Sfântul Duh care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri. Nu putem permite asta. După cuvântul Sfinţilor Părinţi „iubeşte-l pe păcătos şi urăşte păcatele sale”, noi îi iubim şi le dorim mântuire tuturor oamenilor. Dar rătăcirile eretice ale eterodocşilor noi nu le primim. Dacă ei vor renunţa la eresuri şi vor accepta dogmele celor 7 Soboare Ecumenice, noi vom fi bucuroşi să-i salutăm ca fraţi de credinţă. Dar atâta timp cât ei sunt în erezie, intrarea în comuniune euharistică sau de rugăciune cu ei înseamnă recunoaşterea eresului lor drept adevăr, ceea ce este echivalent cu moartea duhovnicească.

Luând în consideraţie tendinţele periculoase ecumeniste, care se văd în Biserica noastră, noi trebuie să spunem adevărul, căci de nimic nu se teme întunericul aşa cum se teme de lumina adevărului. „Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Ef. 5:11) – ne-a poruncit Apostolul Pavel. Vom urma sfaturilor sale şi să ne binecuvânteze şi să ne întărească Dumnezeu pe toţi.

„Buna desfăşurare a Sinodului Pan-ortodox va influenţa procesul de apropiere dintre catolici şi ortodocşi” – patriarhul Bulgariei Neofit

La data de 21 martie curent patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Neofit, a primit vizita cardinalului Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, transmite radiovaticana.va.

În cadrul discuţiei au fost evidenţiate bunele relaţii dintre Biserica Ortodoxă Bulgară şi scaunul papal. În fiecare an, de sărbătoarea sfinţilor Chiril şi Metodiu, o delegaţie bulgară vizitează Vaticanul, iar patriarhul Neofit a subliniat importanţa acestor întâlniri, devenite tradiţionale, şi impactul major pe care îl au acestea pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Bulgară şi scaunul papal.

În cadrul discuţiei a fost subliniată importanţa întâlnirii istorice dintre papa Francisc şi patriarhul Moscovei Kirill. Părţile au atins şi subiectul viitorului Sinod Pan-ortodox din Creta, patriarhul Neofit menţionând că buna desfăşurare a Sinodului va influenţa procesul de apropiere dintre catolici şi ortodocşi.

Delegaţia ortodoxă a mulţumit, de asemenea, pentru ocazia pe care o au tinerii teologi ortodocşi de a studia la Institutul Pontifical Oriental şi alte centre de învăţământ catolic.

Amintim că recent un grup de clerici şi mireni din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare au înaintat o scrisoare către patriarhul Neofit, în care şi-au exprimt dezacordul lor cu proiectul de document „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine„. Deocamdată nu a fost făcută publică nici o reacţie a Bisericii Ortodoxe Bulgare la această scrisoare.

„Podurile unităţii creştine au fost întărite între Bisericile Sârbă şi Coptă”

În timpul vizitei în Australia a Patriarhului Serbiei Irineu, a avut loc o întâlnire ecumenistă cu reprezentanţii cultului copt-monofizit. Redăm mai jos textul publicat pe theorthodoxchurch.info.

Sanctitatea Sa Irineu, Patriarhul Serbiei, a vizitat Colegiul Teologic Coptic ortodox Sf. Atanasie, situat în statul Victoria, Australia. Preasfinţia Sa Episcopul Anba Suriel şi comunitatea coptă l-au întâmpinat călduros pe Patriarhul Serbiei şi delegaţia ce l-a însoţit.

Pagina de facebook a Colegiului Teologic Coptic ortodox Sf. Atanasie a făcut următoarea postare.

Podurile unităţii creştine au fost întărite între Bisericile Sârbă şi Coptă şi întreaga noastră comunitate prin vizita Sanctităţii Sale Irineu la Colegiul Sf. Atanasie.

Preasfinţia Sa Episcopul Anba Suriel a afirmat că o astfel de întâlnire plină de bucurie aminteşte de cuvintele Psalmistului: „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”.

Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

Vă aducem la cunoştinţă două scrisori ale Cuv. Paisie Aghioritul din anii 1968 și 1971. În prima, părintele îşi expune dezacordul său cu declaraţiile ecumeniste ale patriarhului, iar în a doua  înștiințează Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii patriarhului Athenagoras.

A 2-a epistolă a Sf. Paisie

(publicată în ziarul „Ortodoxos Typos” 1680/9.3.2007, pag. 1, 5)

Sfântul Munte Athos, Sf. Mănăstire Stavronikita, 21.11.1968.

Duminica (10.11.1968), în ziarul „Nea Politia” a apărut articolul d-lui G. Katsari, cu titlul „Reuşita inițiativă salvatoare întreprinsă de Patriarhia Ecumenică”, ce are legătură cu muntele Athos. Odată ce ca primă etapă a acestei inițiative a fost prezentată mănăstirea Stavronikita în care a fost introdus regulamentul vieții de obște, iar mănăstirea s-a întregit cu o nouă frăţie, am dori, de dragul adevărului, să facem câteva precizări.

Noi ne aflăm în mănăstirea Stavronikita din luna august a anului trecut, supunându-ne insistentelor rugăminți ale comisiei unite a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte. Prin urmare în tot acest timp socoteam de datoria noastră să lucrăm în măsura puterilor noastre pentru organizarea bunei funcţionări a acestei mănăstiri aghiorite cu viață de obște. Dar, din momentul stabilirii noastre în mănăstire și până la momentul când mănăstirea a început a fi prezentată ca avanpost în implementarea proiectelor Patriarhului, situația s-a schimbat radical. Și noi ne grăbim să prezentăm această lămurire, deoarece, în ciuda aportului considerabil adus de Patriarh în viața Bisericii prin convocarea „Conferințelor Pan-ortodoxe” și a altor activități desfășurate de el, concomitent ne stîrneşte îndoieli şi o puternică îngrijorare un șir de activități și afirmaţii de ale sale, cum sunt:

  • „Noi ne amăgim pe noi înşine și greșim dacă credem că credința Ortodoxă s-a pogorât din cer și că alte confesiuni nu valorează nimic… Scopul fiecărei religii este desăvârșirea omului” (ziarul „Ethnos”, 15.11.1966).
  • „Nu este vorba despre supunerea unei Biserici alteia, ci despre aceea ca noi împreună să refacem Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”! (Revista „Pimin”, Mitilena, februarie 1968).
  • Așa numita „monedă a dragostei” emisă după „anularea dogmelor”, precum și „restabilirea Bisericii celei… Una” și multe alte afirmaţii de ale sale sunt de neînţeles și hulitoare la adresa Bisericii Ortodoxe.

Faptul că în mănăstirea Stavronikita în momentul de față se pomenește numele Patriarhului, ce e un lucru mai rar întîlnit pentru o mănăstire athonită cu viaţă de obște, aceasta se face din îngăduinţă, în semn de respect față de Biserică, însă nu ca o expresie a acordului nostru cu linia acţiunilor sale. E de datoria noastră să mărturisim acest lucru, pentru a nu crea iluzii celor ce se uită dintr-o parte la Biserică, dar și fraţilor de o credință. Ar fi, cel puțin, un lucru nepotrivit sau chiar foarte întristător să se răspândească informația precum că pe Sfântul Munte Athos, cu bună știință, se promovează asemenea idei.

Noi considerăm că poziția multor aghioriţi și creștini conștiincioși din întreaga Biserică nu este una negativă. Nepomenirea Patriarhului nu este o negare a dragostei și o negare a unității. Acest „nu” e în adresa minciunii și „da” în adresa Adevărului, păstrătoarea căruia este Biserica.

Atunci când credincioșii deosebesc diferențele ce există între ortodocși și eterodocşi, asta nu înseamnă că ei vor să plece în schismă pentru totdeauna, ci că ei caută unitatea adevărată, acea unitate care pentru toți este mântuitoare. Astfel, pătimirile lor, ce se trag din dragostea către frați, sunt pătimiri pe cruce.

Însuşi Domnul nu le cere credincioșilor să se unească pur și simplu. El îndeamnă ferm: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17, 20-21). În această tainică unitate Treimică a Bisericii constă puterea Ei și misiunea Ei. Doar așa prezenta [Biserică] poate nu doar prin propovăduire, dar prin însuşi modul său de existență să mărturisească despre dragoste: „și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17, 23).

Adevărul Treimic definește structura Bisericii. Nu doar respectarea dogmelor, ci și întruchiparea lor în viața bisericească le face forța motrice și lege pentru slujirea Ei. Biserica Ortodoxă ca   realitate a Dumnezeului-Om – este nu doar un factor al istoriei mondiale, dar și o taină dumnezeiască ce transfigurează istoria și o umple de sens. Inima Bisericii nu se află într-un oarecare punct geografic (de exemplu la Roma) și se conține nu în cuvântul „unde”, ci în cuvântul „cum” – în concordanță cu Sfânta Treime (așa cum ne învață Ortodoxia). Acest fapt –  drept realitate ontologică – nu e o măgulire față de Răsărit și nu umilește Apusul, ci ne mântuiește pe noi toți.

Ortodoxia mereu considera Adevărul ca pe o mare și uimitoare Taină, care depășește nemărginit  limitele cunoștinței noastre și necontenit ne e dăruită de Dumnezeu; El (Adevărul) nu este  proprietatea noastră exclusivă, dar noi dispunem de El și nu avem dreptul de a-L vinde, făcând complimente eterodocșilor; noi suntem gata să murim pentru El, pentru a-L oferi [lumii] ca   unicul Adevăr mântuitor.

Părinții Bisericii care țineau dogmele, și de aceea păreau „duri”, sunt cei care le-au iubit mai mult decât toți ceilalți oameni. Ei cunoșteau adâncimea lor nemăsurată și nu vroiau să le ia în derâdere, exprimând lozinci despre o dragoste efemeră și inexistentă, ci le respectau și le urmau în lumina Evangheliei Adevărului, care dăruiește o viață cuvioasă în Duhul Sfânt.

Aceasta nu e o credință obtuză în dogme și nici luptă pentru Ortodoxie în duhul intoleranței, ci  unica cale spre dragostea adevărată.

Viața în credința Ortodoxă dăruiește lumii „singurul lucru care trebuie” – acela ce într-adevăr îi poate potoli setea de Adevăr.

Arhimandrit VASILIE [GONTIKAKIS], Egumenul Sf. Mănăstiri Stavronikita

Ierom. GRIGORIE [HAGIEMMANUIL]

Monahul PAISIE

Răspunsul Sf. Mănăstiri Stavronikita către Sfânta Chinotită despre întreruperea pomenirii Patriarhului Athenagora (publicat în ziarul „Ortodoxos Typos” 142/15.06.1971, p.4)

„În particular la mănăstirea noastră, necătând la reacția tuturor mănăstirilor de pe Athos, era pomenit numele Patriarhului de dragul unității bisericești. Însă, după declarația Patriarhului despre faptul că Filioque și primatul papei de la Roma sunt numai niște simple tradiții, noi am întrerupt pomenirea lui, simțind că paharul răbdării noastre s-a umplut și că nu mai este cu putință să aşteptăm. Astfel de declaraţii reprezintă nu doar destituirea tradiției date de Dumnezeu și de viață făcătoare a Sfintei noastre Biserici — ci și o bătaie de joc față de mult-pătimita lume din Apus… În acest fel, urmarea Patriarhului în acrobațiile lui ecumeniste, nu doar că intră în contradicţie cu evlavia Ortodoxă, dar și în general este neserios”.

Starețul Sf. Mănăstiri Stavronikita

+ Arhimandrit Vasilie (Gontikakis)

Sursa: aparatorul.md