Rugăciune ecumenistă inter-religioasă pentru Ucraina cu participarea mitropolitului Onufrie

La data de 24 august se marchează ziua independenţei Ucrainei, anul acesta împlinindu-se 25 de ani de la eveniment. Cu această ocazie în catedrala Sf. Sofia din Kiev a avut loc o rugăciune ecumenistă „pentru Ucraina”, conform rian.com.ua şi patriarchia.ru, eveniment organizat anual începând cu 2005 şi la care, iniţial, Patriarhia Moscovei a refuzat să participe.

În acest an, însă, Mitropolitul Kievului Onufrie (Berezovski) a luat parte la eveniment alături de arhiepiscopul greco-catolic al Ucrainei, preşedintele uniunii baptiştilor, episcopul armean-monofizit al Ucrainei, muftiul conducerii spirituale a musulmanilor din Ucraina şi principalul rabbin al Kievului şi Ucrainei, precum şi înalţi demnitari de stat.

Mitropolitul Onufrie este considerat ca făcând parte din aripa conservatoare a ierarhiei Patriarhiei Moscovei.

Asociaţia ASTRADROM către ierarhii BOR despre „sinodul” din Creta: Scrisoare de mărturisire

Va spuneam data trecuta ca am facut o prima analiza a textelor sinodului din Creta. Revenim acum cu o noua analiza si o noua formula, complementara la textul initial dar si exhaustiva in acelasi timp, prin faptul ca sunt infatisate neajunsurile hotararilor acestui sinod si urmarile  pe care acestea le pot avea in Biserica noastra. Acesta este documentul final, conceput de catre membri ai asociatiei Astradrom, impreuna cu mai multi credinciosi care ni s-au alaturat, fiind consultati, pentru acuratetea dogmatica a textului, teologi si profesori de dogmatica. Am decis sa nu mai pretindem ierarhilor ceva in mod concret, punctual; daca isi vor asculta inima, vor sti ce au de facut. Tot ce le cerem este sa mediteze adanc asupra semnificatiei hotararilor luate la acest sinod si la consecintele pe care acestea le pot avea asupra Ortodoxiei. Ii rugam de asemenea, cu multa dragoste, sa-si urmeze constiinta si, in functie de modul in care o vor face, ii vom urma si noi ca pe niste adevarati pastori. Am dat ca exemplu pozitiv, pe parcursul textului, pe preasfintitul Longhin Jar, pe care dorim sa il sustinem si sa ii fim alaturi in marturisirea pe care o face. Credinciosii care vor dori sa semneze aceasta scrisoare, sa stie ca semnatura lor va constitui o astfel de marturisire in sprijinul credintei noastre ortodoxe. Consideram ca este momentul sa ne mobilizam cu totii, sa aratam ca suntem uniti si sa ne impotrivim influentelor relativizante ale ecumenismului ce incep sa patrunda din ce in ce mai mult in Sfanta noastra Biserica. Doamne, ajuta-ne!

Iubiți părinți, arhierei și preoți slujitori, iubiți frați dreptcredincioși

O stare de confuzie și de neliniște plutește în rândul credincioșilor creștini-ortodocși după finalizarea sinodului din Creta din luna iunie. S-a scris și încă se scrie mult pe această temă, ceea ce nu este un lucru rău, arată că Biserica este vie. După fiecare sinod din istoria Bisericii probabil a existat o perioadă de discuții și confruntări în privința celor hotărâte. Putem spune că în felul acesta s-au departajat sinoadele între ele, după importanța hotărârilor luate, unele fiind catalogate ca ecumenice sau mari și sfinte (însușiri neatribuite înaintea desfășurării sinodului propriu-zis), altele au rămas sinoade locale, importanța subiectelor fiind mai restrânsă, și altele, rămase în conștiința oamenilor ca sinoade tâlhărești sau mincinoase, datorită încercării în cadrul acestora de a se valida unele hotărâri neconforme cu canoanele Bisericii Ortodoxe.

Au fost mulți cei care au făcut analiza textelor din cadrul acestui sinod, cu siguranță mai avizată decât a noastră, și oricine este interesat poate să aprofundeze aceste comentarii pertinente. Noi ne vom mărgini aici doar asupra câtorva aspecte care ni se par esențiale și care considerăm că trebuie scoase în evidență cât mai mult pentru a se discuta asupra lor și a se evidenția pericolul pe care il reprezintă pentru Biserica noastră. Dacă aceste aspecte sunt luate în considerare și temerile noastre se dovedesc a fi reale, atunci întreg conținutul sinodului se descalifică, din punctul nostru de vedere.

Semnele de întrebare încep din capul locului, de la felul în care a fost organizat acest sinod, incluzand precipitarea cu care s-au grabit să-l numeasca, încă înainte de a avea loc, Sinod Mare și Sfânt. De asemenea s-a spus că este panortodox, deși din 15 biserici autocefale au participat doar 10, patru refuzând să participe (Patriarhiile Bulgară, Georgiană, Antiohiană și Rusă), iar una nefiind nici măcar invitată (Biserica Ortodoxă din America). Mai apoi faptul că nu au fost invitați toți episcopii, ci a fost făcută o selecție a celor care au fost invitați.

Rămânând tot în acest cadru al nedumeririlor legate de organizare, un alt lucru ce naște mari semne de întrebare, dacă nu chiar suspiciuni, este regulamentul prin care s-a hotărât modalitatea de votare a documentelor. Astfel nu toți ierarhii participanți au putut să voteze, ci fiecare Biserică Autocefală a avut dreptul la un singur vot. În acest mod, la terminarea lucrărilor sinodului, documentele erau semnate în unanimitate, desi au fost șapte episcopi care au ținut să menționeze după aceea că nu au fost de acord cu tot ceea ce s-a hotărât și că nu și-au pus semnătura pe unele documente. Să nu uităm că au fost cazuri în istoria Bisericii când un singur episcop s-a opus hotărârilor necanonice nesemnand aceste acte. Această modalitate de a vota, de exemplu, nu l-ar fi lăsat pe Sfântul Maxim Mărturisitorul să se opună ereziei monoteliste pentru că nu ar fi fost nevoie de votul său, iar sinodalii nu ar fi avut nevoie să alerge la el pentru retractări. La fel, sinodul tâlhăresc de la Ferrara-Florența nu și-ar fi găsit pe singurul opozant în persoana Sfântului Marcu Evghenicul și unirea compromițătoare pentru Biserica Ortodoxă ar fi avut loc neîngrădit. Nu e cu putință ca un grup de ierarhi să impună, direct sau indirect, o cale nouă de înțelegere a doctrinei Bisericii și a Sfintei Tradiții unor alți ierarhi, această inovație în cadrul regulamentului unui sinod neputând fi decât necanonică. Mobilul unei astfel de modalități de a vota seamănă cu o încercare de a transforma  sinodul episcopilor într-un for decizional asemănător instituției papale de la Roma. Însă felul în care este instituită autoritatea în Biserica Ortodoxă diferă enorm de modul în care o vedem la catolici, iar prin această tentativă se pierde  însăși esența ortodoxiei deoarece se rupe comuniunea directă a Bisericii luptătoare cu capul Bisericii care este Hristos. Autoritatea în Biserica Ortodoxă vine din Cuvântul lui Dumnezeu, dar pentru că Hristos este iubire și autoritatea este una care nu oprimă, credincioșii Bisericii constituie în mod liber mădularele sale. În cadrul papalității găsim autoritatea omului-papă. Așa zisa infailibilitate a acestuia însă este falsă, iar istoria bisericii catolice e plină de derapaje ce survin din acest dezechilibru.

Nu putem să nu remarcăm până aici câteva detalii importante pentru înțelegerea hotărârilor sinodale: selecția episcopilor participanți la acest sinod, încercarea de “papalizare” asinodului prin modalitatea de a vota și ținerea la distanță a celor care se împotrivesc.

De asemenea, felul în care se lucrează în Consiliul Mondial al Bisericilor, ca institutie reprezentativă a Mișcării Ecumenice, credem că nu este spre folosul Bisericii Ortodoxe și a credincioșilor săi, pericolele pe care le reprezintă ecumenismul pentru ortodoxie fiind recent sintetizate de către episcopul Longhin Jar în cadrul unui simpozion:

“–  Ecumenismul substituie noțiunea corectă de biserică universală în sensul  Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.

– Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.

–  Impune învățături false, chipurile universale, în afara adevărului.

– Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.

– Împiedică pe sincerii căutători ai adevarului să găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.

– Nu crede în existența Bisericii unice, sfinte, sobornicești și apostolești.

–  Subminează în chip eretic eclesiologia ortodoxă.

– Manifestă neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos, neschimbate până la sfârșitul lumii, despre invincibilitatea  Bisericii (Matei, 28-20).

– Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem să renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Biserici Ortodoxe care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de ortodoxie și ne învață să neglijăm hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.

– Ecumenismul contestă canoanele apostolice 10 și 45, îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocsi de eretici, contestând sinoadele ortodoxe ecumenice și locale  pe temelia cărora s-a afirmat învățătura  ortodoxă.

– Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.

– Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.

Și multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul și credința și suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.”[1]

Pentru a înfățișa modul superficial în care tratează ecumenismul ideea de credință și de Biserică, vom exemplifica printr-un fragment de gândire al unuia care este considerat printre promotorii unui ecumenism sincretic – Papa Ioan Paul al II-lea. În enciclica sa din 4 martie 1979, numită Redemptor Hominis, afirmă următoarele: “credința fermă pe care adepții religiilor necreștine o au, este și ea, la rândul său, un efect al lucrării Duhului Sfânt dincolo de limitele vizibile ale Trupului Mistic…” Pe această linie, nu e de mirare ca planul ultim al ecumeniștilor este unirea tuturor religiilor într-o religie unică, fapt dovedit din plin de acest papă prin majoritatea inițiativelor pe care le-a avut în timpul vieții sale de a se apropia de religiile necreștine. Duhul Sfânt, care este Duhul Adevărului, trimis nouă la zece zile după înălțarea lui Hristos, în ziua Cincizecimii, reprezintă, în momentul venirii sale sub formă de limbi de foc, întemeierea Bisericii în chip văzut și începutul istoriei acesteia pe pamânt. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis pe Duhul Sfânt, ca Duh al Adevărului, și nu al compromisului, spre călăuzirea celor care vor crede în El, spre mântuire. Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică este una, dar multiplă în roadele sale, și are ca ultim scop învierea trupurilor noastre. “Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morți va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuiește în voi” (Rom, 8-11). Deci nici într-un caz Duhul Sfant nu este un duh al minciunii, nu are mai multe lucrări, nu își face lucrarea în erezii și  în cadrul religiilor necreștine, nici înainte de venirea Sa, nici după venirea Sa din ziua Rusaliilor. “Dacă nu există înviere a morților, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică e și credința voastră” (Cor. 15, 13-14).

Revenind la sinodul din Creta ne vom referi în continuare la cel mai controversat document din cadrul acestuia, cel numit “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. La o primă lectură a hotărârilor din acest document remarcăm un duh tributar modului de gândire al Papei Ioan Paul al II-lea, exemplificat mai sus. Acest text a oprit o parte din episcopii prezenți să-și pună semnatura. Considerăm ca acest document, prin întreg conținutul său, încearcă să legitimeze Mișcarea Ecumenică și  participarea Bisericii Ortodoxe la aceasta. În susținerea acestei participări se folosesc în multe locuri din cuprinsul textului sintagme de tipul: “restaurarea unității”, “refacerea unității”, “unitatea pierdută”. În loc de restaurare sau refacere a unității, corect este să se vorbească de reîntoarcerea în Biserică a celor care s-au rupt de ea. Noi știm din Simbolul niceo-constantinopolitan și spunem împreună cu acesta că credem “întru una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Această Biserică una, în care credem, nu are cum să își fi pierdut unitatea ca sa fie nevoie să o caute. Oare îl putem privi pe Hristos ca pe un puzzle, care e nevoie sa fie restaurat din bucățele mai mult sau mai putin eretice?

Referitor la unitatea si unicitatea Bisercii să urmărim din nou mărturia Sfântului Petru Movilă din “Mărturisirea de credință ortodoxă”[2], care spune: “Biserica este una, după învățătura Apostolului, care spune “V-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Corinteni 11, 2). Și, după cum Hristos este unul, tot așa și mireasa lui este una, cum se vede din al patrulea capitol al Epistolei catre Efeseni, care spune “Un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor (Efeseni 4, 5-6).”

Despre valoarea acestei mărturii “…teologii sunt de acord că Mărturisirea lui Petru Movilă a cunoscut cea mai largă circulație atât în Răsărit cât și în Apus, contribuind nu numai la luminarea credincioșilor și clericilor ortodocși în ale credinței, ci și la pregătirea și apariția gândirii teologice ortodoxe moderne (citat de Ion Vicovan în „Sinodul de la Iași și Sf. Petru Movilă”, 2012). De aceea, pe bună dreptate, ea este considerată a treia mărturisire de credință din Ortodoxie după Simbolul niceo-constantinopolitan și Dogmatica Sfântului Ioan Damaschinul” (Ion Vicovan în „Sinodul de la Iași și Sf. Petru Movilă”, 2012), iar despre importanța sinodului profesorul Milan Șesan citat în aceeași lucrare afirmă că “Sinodul de la Iași este un sinod deplin, un sobor, pentru că la discuții au participat cu vot decisiv și teologi prezbiteri, alături de episcopi, un sobor cu consecință în sine și cu un caracter și scop panortodox, iar decizia privitoare la Mărturisirea de credință a fost acceptată și aprobată la Sinodul local de la Constantinopol, la Sinodul de la Ierusalim, precum și la Sinodul endemic din Constantinopol, la care au participat și ceilalți trei patriarhi ortodocși”.

Să vedem ce ne spune și părintele Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă:

“Unitatea Bisericii nu e o unitate de ordin instituţional şi nici sfărâmată în indivizi cu credinţe deosebite, sau cu interpretări deosebite ale ei, ci o unitate de viaţă, ontologicpnevmatică în Hristos şi în Duhul Lui cel sfânt. Această unitate cu Hristos şi în Hristos nu e bazată numai pe afirmarea unei credinţe comune, care poate avea un caracter subiectiv, ci ea se experiază în puterea identică ce le vine credincioşilor şi Bisericii de la Hristos aflător în ea… Biserica e una prin unitatea ei în toate cele trei laturi: în dogme, care exprimă în noţiuni şi cuvinte credinţa în prezenţa lui Hristos în Biserică, în cultul care prin Tainele ce le cuprinde comunică lucrarea lui Hristos prezent în ea, şi în lucrarea ierarhiei săvârşitoare a Tainelor şi propovăduitoare a credinţei în prezenţa lucrătoare a lui Hristos în Biserică … Numai o Biserică-una în dogme, în Taine, în organizarea şi comuniunea ierarhică, este o Biserică cu adevăratunitară şi numai Biserica ce păstrează acestea trei fără ştirbiri este Biserica unică.

În acelaşi timp Biserica în sensul de mai sus este Biserica unică în înţelesul deplin al cuvântului Biserică. Căci formaţiile creştine, care n-au pe Hristos sălăşluit intim în ele, nu pot fi nici corpul lui Hristos, nici mireasa Lui. Pe lângă aceea, Hristos nu poate avea mai multe corpuri extinse organic din corpul Lui personal şi mai multe mirese. Orice unire deplină a credincioşilor cu Hristos nu poate însemna decât o prezenţă intimă, integrală şi lucrătoare a Lui în sânul lor. Şi numai această unire e Biserica în sensul deplin al cuvântului.”[3]

Deci iată ce înseamnă unitatea Bisericii și cum trebuie văzută ea, spre deosebire de felul în care este descrisă în documentul sinodului din Creta. La paragraful 2 al documentului la care ne referim se dă urmatoarea definiție: “Biserica Ortodoxă își fundamentează unitatea pe faptul întemeierii sale de către Domnul nostru Iisus Hristos și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine.” Nu este greșită, dar după cum am vazut, este incompletă, poate chiar evazivă. Si restul confesiunilor creștine își declară autenticitatea tot în felul acesta, ca fiind întemeiate de Hristos. Ne face să ne întrebăm dacă formularea aceasta nu a fost făcută intenționat, în spiritul ecumenist nivelator, care încearcă să găsească unitatea creștinilor în asemănări aparente  și nu întru Hristos.

Prin astfel de nivelări și relativizări, ascunse abil în formulări, se justifică participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor. Și ca totul să fie deplin și liniștea ierarhilor asigurată, citim la articolul 22 al documentului următoarele:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

IPS Atanasie de Limassol, unul dintre ierarhii prezenți la Sinod, care nu a semnat documentul, se referă la acest paragraf într-o scrisoare deschisă în care explică inconvenienţele pe care le-a intalnit la Sinod, spunând:

“Punctul de vedere că păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată prin sistemul sinodal ca singurul <<judecător competent și ultim în privința temelor de credință>> are o doză de exagerare și se sustrage adevărului, pentru că în istoria bisericească multe Sinoade au învățat și au legiferat dogme eronate și eretice și poporul credincios le-a respins și a păzit credința ortodoxă și Mărturisirea Ortodoxă a triumfat. Nici Sinodul fără popor, plinătatea Bisericii, nici poporul fără Sinodul Episcopilor nu pot să se considere pe ei înșiși trup al lui Hristos și Biserică a lui Hristos și să exprime în mod corect viața și dogma Bisericii.”

Tot preasfinția sa, legat de subiectul unității Bisericii, face următoarele afirmații: “La punctul 12 se face referire că scopul comun al dialogurilor teologice este restabilirea finală a unității în dreapta credință și în dragoste. Se dă impresia că și noi, ortodocșii, căutăm restabilirea noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum le-am fi pierdut cu neortodocșii. Consider că această concepție este neprimită teologic de noi toți. Referința textului la Consiliul Mondial al Bisericilor îmi dă prilejul să formulez împotrivirea mea la diferitele sincretisme care s-au făcut necanonic în cadrul lui, dar și la însăși denumirea acestui Consiliu, după care Biserica Ortodoxă este concepută ca „una dintre Biserici” sau ramură a Bisericii celei una, care caută și se luptă pentru realizarea ei în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar pentru noi una și singură este Biserica lui Hristos, pe care o mărturisim în Simbolul de credință și nu mai multe.”[4]

Însa, în articolul 22, vedem încă o dovadă prin care se încearcă să se acorde sistemului sinodal puteri depline, autoritate infailibilă în dauna Sfintei Biserici înțeleasă în mod plenar cași comuniune între ierarhi și credincioși întru Hristos.  Într-o lume a “drepturilor si libertăților omului” ironia este că oamenii parcă au din ce in ce mai puține drepturi si libertăți. Sfânta Mamă Biserica este ultimul bastion în care acestea mai sunt respectate neștirbit; oricât de lovită a fost Biserica de către diferite sisteme totalitare, nici unul nu a reuşit să suprime libertatea mărturisirii dreptei credințe. Ceea ce nu au reuşit cele mai sângeroase sisteme totalitare de-a lungul istoriei, să ia oamenilor libertatea de a-l mărturisi pe Hristos, se încearcă tocmai acum, sub ochii noştri, cu șanse de reușită mai mari ca oricând. Toate aceste lovituri din trecutul Bisericii au fost din exterior, și de aceea nu au avut șanse prea mari de reușită. Însă, din păcate, încercările prin care trece Biserica în aceste momente vin din interior iar pericolul este pe măsură. Poporul credincios este marginalizat, dat deoparte, în scopul integrării depline a Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor. Prin aceste acțiuni se poate ajunge foarte ușor în situația in care Consiliul Mondial al Bisericilor să capete autoritate în interiorul Bisericii Ortodoxe. Dacă ierarhii reușesc să ridice supremația sinodului episcopal, transformându-l într-o instituție cezaro-papistă, iar mai apoi, prin simpatiile ecumeniste și atitudinile supuse ale acestor ierarhi, se face un transfer de autoritate înspre Consiliul Mondial al Bisericilor, nu este greu să ne dam seama cine va lua deciziile în Biserica noastră. În acest context propunerea care a fost făcută, ca astfel de întâlniri sinodale să aibă loc mai des, nu face decât să întărească convingerea că acest scenariu e mai mult decât plauzibil. Dacă se ajunge acolo, oare mai putem numi cu adevărat această biserică – ortodoxă? Celor care vor să facă aceste lucruri le aducem aminte ce spune Hristos: “Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă” (Matei 20, 25-27).

Principiile pe care este fundamentată Biserica lui Hristos, care fac ca aceasta să fie un organism viu, în care lucrează Duhul Sfânt spre mântuirea oamenilor, sunt pe cale sa fie trădate. Astfel însă, ierarhii Îl trădează pe însuși Hristos și Biserica Sa pe care, ca păstori, ar fi trebuit să o aibă în grijă. În căutarea așa-zisei unitați pierdute, ei pun în pericol unitatea de fapt, existentă în Biserica Ortodoxă. În catehismul Sfântului Petru Movilă găsim următorul răspuns, clar, în legatură cu felul în care se face supunerea în Biserica Ortodoxă și despre rolul sinoadelor ecumenice:

“Acest articol (Într-una, sfântă, sobornicească si apostolească Biserică – n.n.) învață pe fiecare ortodox că trebuie să se supună Bisericii, după învățătura lui Hristos, care spune: Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș (Matei 18, 17). Și, pe lângă acestea, Biserica are puterea aceasta ca, prin sinoadele ecumenice, să cerceteze Scripturile, să judece pe patriarhi, pe papi, pe episcopi și să-i supună, dupa greșelile lor, pedepselor canonice și epitimiilor. Fiindcă este stâlpul și temelia adevărului, potrivit cu Apostolul, care spune: Ca să știi… cum să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului (I Timotei 3, 15)”

Iar părintele Stăniloae ne vorbește foarte limpede si elocvent despre ce înseamnă sobornicitatea Bisericii Ortodoxe:

Prin sobornicie se exprimă modul sinodal de păstrare a învățăturii Bisericii la nivel episcopal, dar si modul general comunitar al practiceării invataturii. Toată Biserica este un Sinod permanent, o comuniune, o convergenţă şi o conlucrare permanentă a tuturor membrilor ei, căci numai în această stare se păstrează şi se valorifică bunurile ei spirituale. În timpul nostru această sinodalitate generală e redată prin ideea de comuniune, care implică pe aceea de complementaritate.

Dacă prin însuşirea unităţii se afirmă simplu că Biserica este una, prin însuşirea sobornicităţii se arată de ce natură este această unitate. Ea e o unitate realizată şi menţinută prin convergenţa, comuniunea, complementaritatea unanimă a membrilor ei, nu printr-o simplă alăturare sau printr-o contopire a tuturor într-un tot uniform. …

Biserica este un întreg organic, un organism, sau un corp spiritual, o plenitudine care are totul, iar acest tot, această plenitudine e prezentă şi eficientă în fiecare din mădularele ei, din actele ei, din părţile ei. Înţelesul acesta al Bisericii precizează înţelesul ei de „corp” al lui Hristos. Acest înţeles al Bisericii corespunde definiţiei date ei de Sfântul Apostol Pavel, ca „plinirea (plinătatea) Celui ce împlineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23)”

Așa arată unitatea și sobornicitatea Bisericii în toată plinătatea ei, în fiecare mădular al ei, iar încercarea de a submina aceste însușiri prin tendințele de “papalizare” ale celor care au formulat textele acestui sinod nu fac decât să aducă tulburare si dezbinare. Iar din partea celor care încearcă să se scuze și să se justifice nu putem accepta explicații de genul “au avut o prestație deosebită, competentă” dar au cedat și au semnat; s-au semnat si cu alte ocazii, documente cum au fost cu monofiziții dar “nu au existat consecințe“. Iar dacă unii se vor ridica spre apărarea Ortodoxiei autentice, aşa cum se tem sinodalii, o vor face provocați de toate aceste decizii subversive pe care le vedem sub ochii noștri.

Mai vrem să adăugăm în această scrisoare o nedumerire pe care o avem citind reglementările privitoare la capitolul Impedimente la căsătorie. Paragraful 5 al capitolului II din acest text sună astfel:

“5. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși sau necreștini s-a hotărât:

  1. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext).
  2. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite la sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului.

iii.          Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.”

Textul este ambiguu și nu explică în mod clar ce e de facut; e interzisă căsătoria între ortodocși și neortodocși sau nu? Cum se aplică iconomia bisericeasca? De exemplu dacă în Biserica Ortodoxă Română s-ar  aplica această iconomie bisericească, iar în Biserica din Grecia, nu,  căsătoria dintre un ortodox și un neortodox oficiată în România este recunoscută în Grecia? Dacă ortodoxul nostru călătorește în Grecia și vrea să se împărtășească este sau nu este primit după spovedanie la Sfintele Taine? Asemenea ambiguități nu ar trebui să rămână nerezolvate de către un sinod care se definește panortodox și care își propune să găsească aceeași cale pentru toți. Mai mult, înainte de declanșarea lucrărilor acestui sinod lucrurile erau clare: interdicția căsătoriei între ortodocși și neortodocși, la care face referire și sinodul din Creta, era stipulată în canonul 72 al Sinodului Quinisext, iar înțelegerea acestei interdicții arăta că unitatea vieții de familie ortodoxă  se întemeia pe “viața în Hristos” (Sf. Nicolae Cabasila). După acest sinod, prin hotărârea luată la paragraful 5 al capitolului II, conceptul de familie este forțat. Este promovată astfel societatea cosmopolită, globalistă, în care familia nu mai duce o viață întru Hristos, ci în numele lui Hristos și acesta perceput ca un reper îndepărtat, cel mult moral, dar nu duhovnicesc. Oare doar potrivit acriviei canonice ortodocșii nu se pot căsători cu necreștinii (punctul iii.)? Dacă ne aflăm în faţa a două uşi şi pe una scrie „intrarea interzisă” iar pe cealaltă „intrarea absolut interzisă”, înseamnă că pe una putem intra câteodată iar pe cealaltă deloc?  Nu exprimă ambele același lucru, interdicţia de a intra? Conform “acriviei” gramaticale, “absolut interzisă” este greşit formulat deoarece adjectivul “interzis” nu acceptă grade de comparaţie, gradul superlativ existând deja în semantica sa. Care este, deci, diferența între punctul i. și punctul iii. când ambele interdicții sunt socotite conform acriviei, şi când rămâne posibilitatea aplicării iconomiei bisericeşti? Sfintele Canoane descriu idealul vieţii creştine într-un mod neechivoc, sub inspiraţia Duhului Sfânt, aici nefiind loc pentru astfel de formulări ce seamănă mai mult cu tertipuri avocăţeşti.

Este evident că şi prin aceste reglementări, privind impedimentele la căsătorie, se deschide poarta ecumenismului, panerezia tuturor timpurilor, așa  cum este calificată  de sfinții recenți ai ortodoxiei și de alți părinți și teologi trăitori, sinodul din Creta îndemnându-ne, din păcate, să mărturisim și noi acest lucru.

În toată această tulburare prin care trecem mai apare un pericol. Încep să fie din ce în ce mai folosite în acest context, avându-i ca țintă pe cei care se împotrivesc sau își manifestă dezacordul în legatură cu linia pe care o trasează ierarhia prezentă la sinod, cuvinte ca “fanatic”, “fundamentalist”, “extremist”, etc. În condițiile socio-politice prin care trece lumea în momentul de față, astfel de cuvinte au căpătat o încărcătură extrem de negativă care în cele mai multe cazuri trezesc frica în oameni sau pot să provoace chiar panică. A importa această încărcătură negativă în curtea Bisericii Ortodoxe este un lucru extrem de grav și poate face ca, în mintea omului de rând, sau mai bine zis a occidentalului de rând, linia de demarcație dintre un fundamentalist islamist și un așa numit “fundamentalist” creștin-ortodox să se estompeze până la dispariție. Nu suntem de acord și nu încurajăm manifestările exagerate ale unor oameni cu râvnă, să-i spunem necontrolată, însă îi considerăm la fel de vinovați și pe cei care vehiculează cu ușurință astfel de catalogări. E nevoie, în momentul de față, de tot discernământul și stăpânirea de sine de care putem da dovadă cu toții.

În urma analizei făcute, la o privire de ansamblu, remarcăm că tot scandalul provocat în jurul așa zisului “Mare” și “Sfânt” Sinod Ortodox, se reduce la problematica ecumenismului. Îi înțelegem pe unii ierarhi care au refuzat să semneze din motive de conștiință. De asemenea, având conștiința apartenenței noastre la Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, credem că preasfințitul părinte Longhin, pe care pe drept cuvant îl putem numi Părintele Orfanilor, mărturisește Adevărul.

În final dorim să îi invităm pe ierarhii noștri să citească cuvintele părintelui Bartolomeu Anania, în care face portretul unui Iuda modern, și îi rugăm să încerce să procedeze în așa fel încât să nu se recunoască și să nu îi recunoaștem pe ei înșiși în ele, iar noi îi vom urma întru toate ca pe nişte adevăraţi păstori:

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care rastoarnă valorile şi pervertește limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se întitulează program de sănătate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr’o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s’o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herziene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucreaza pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.

A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.

Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.[5]

[1]https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/24/11647/

[2] Sinodul de la Iasi și Sf. Petru Movilă, Ed. Trinitas, Iași 2002.

[3] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pg. 270,275.

[4]http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/01/ips-atanasie-de-limassol-explica-de-ce-nu-a-semnat-documentul-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-nu-exista-alte-biserici-ci-numai-erezii-si-schisme/

[5] http://www.crestinortodox.ro/editoriale/portretul-iuda-modern-118361.html

_________________________________________________________________________________

Pentru cei care doresc sa participe la strangerea de semnaturi, aveti mai jos formularul si scrisoarea care se pot descarca, precum si o petitie online pe care o puteti semna direct pe internet:

Scrisoarea: https://drive.google.com/file/d/0B9YAPM0IiWHTak54N1pNNGZNSUU/view?usp=sharing
Formularul: https://drive.google.com/file/d/0B9YAPM0IiWHTa2tDQUZZcXhtVE0/view?usp=sharing
Petitie online: http://www.petitieonline.com/scrisoare_de_marturisire
Informatii la telefon:

Oradea: 0744.531.748

Beius: 0766.868.892
e-mail: asociatia.astradrom@yahoo.com

Sursa: Astradrom

PS Longhin de Bănceni către episcopii semnatari în Creta: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă în Biserica cea Una!”

Preasfințiți Arhierei, сu durere-n suflet aș ruga pe toți frații mei să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! Cu orice preț trebuie să ne apărăm și să păstrăm singura noastră credință Ortodoxă Sfântă și mântuitoare, să nu ajungem vânzători ca Iuda.
Nu-i nimic mai presus ca Adevărul în Dumnezeu: nici prietenia, nici pacea, nici viața, nici nimic altceva.
Sinodul din Creta (16 – 27 iunie 2016) este un Sinod al fărădelegii, tâlhăresc, eretic, mincinos și viclean. Iar voi, frații mei arhierei, cum vă întoarceți înapoi acasă, la Patrie, la Biserică, la neam, la Trupul și Sângele nevinovat al lui Hristos, pe care L-ați vândut?
Cum vă veți apropia de Altarul lui Hristos? Cum veți săvârși tainele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, voi cei fără de har, vânzători și trădători?
Cum vă veți apropia de cele Sfinte, de credința Sfintei noastre Ortodoxii, de Dogme, de Canoane și de hotărârile celor șapte Sinoade ecumenice, care au statornicit tot ce avem nevoie pentru mântuire? Pentru ce apare necesitatea unui Sinod pan-ortodox fără ortodocși? Slujind în duhul Sinodului din Creta, n-ați slujit Adevărului ci duhului mondialismului ocult și dez-bisericirii, care netezesc drumul venirii lui Antihrist! Aceasta ați dorit?!
V-ați făcut vânzători de țară, de neam și de Dumnezeu!
Cum veți privi în fața lui Hristos și a credincioșilor din Sfânta noastră Biserică Ortodoxă? Cât de încercat a fost poporul ortodox și nu a cedat nici ateiștilor, nici comuniștilor, nici ereticilor, prin câte greutăți și încercări a trecut, dar au rămas credincioși Domnului?!
Iar noi astăzi ca niște blestemați ne-am vândut tot ce am avut mai sfânt – credința în Dumnezeu. Nu vă este milă de acest popor pentru care va trebui să dăm răspuns în fața Domnului?!
Cei ce ați lucrat pentru acest Sinod al fărădelegii și ați fost de acord prin semnarea voastră, dar în ultima clipă v-ați oprit, aduceți pocăință în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Lui, în fața Sfinților Părinți și a întregului popor ortodox.
Dacă nu veți renunța la toate temele acestui Sinod va veni mânia lui Dumnezeu peste voi, lucrători ai fărădelegii!
N-aveți mustrare de conștiință chiar cei ce ați tăcut?!
L-ați vândut pe Dumnezeu, adunându-vă cu ecumeniștii și îmbrățișând toate ereziile și învățăturile lor.
Voi, toți cei care ați participat la acest Sinod v-ați întors fără de har!!!
Cine sunteți voi mai departe? Mai degrabă nu v-ați fi născut, decât să ajungeți vânzători de cele Sfinte și lepădați de Duhul Sfânt!
Chiar nu ne mustră conștiința de ceea ce-am făcut?
Nu ne pare rău că după 2000 de ani iarăși devenim Ane și Caiafe și ne vindem Adevărul Sfânt?!
Vă rog și vă îndemn să rămânem copii supuși și ascultători de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, Canoane, Dogme și Tradiția ei, pe care le ştim cu adevărat având mărturia atâtor sfinți care s-au mântuit, și a întregului popor ortodox; de ce căutăm să schimbăm și să ne opunem Sfântului Adevăr?

În Ortodoxie nimic nu este irecuperabil, de aceea pocăiți-vă și întoarceți-vă în staulul Turmei lui Hristos, în Biserica cea Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Cu dragoste frățească în Hristos,
Episcopul Longhin de Bănceni

Sursa: Sinodul tâlhăresc

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă

Vezi şi:

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

Cuvântarea PS Longhin de Bănceni la Simpozionul „Sfântul şi Marele Sinod” – mare pregătire fără rezultate

Evaluarea ortodoxă a „sinodului” din Creta – Declaraţia din Chişinău

Dezaprobarea hotărârilor ”Sinodului” din Creta

În cadrul discuției de la masa rotundă care a avut loc la Chișinău, în capitala Republicii Moldova, pe data de 29 iunie (12 iulie după noul calendar) 2016, în ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, având ca obiect recentul Sinod de la Kolimbari din Creta, au rezultat următoarele poziții fundamentale:

  1. ”Sfântul și Marele Sinod” întrunit în Creta în intervalul 16-27 iunie 2016 și-a tăgăduit și propriul nume, și așteptările pliromei sănătoase a Bisericii.
  2. Și-a tăgăduit propriul nume, pentru că, judecat din punct de vedere teologic, s-a dovedit că nu este nici ”sinod”, nici ”sfânt”, nici ”mare”. Nu este un sinod ortodox, pentru că nu corespunde criteriilor și măsurilor adevăratelor Sinoade cunoscute în istoria Bisericii Ortodoxe; pentru că întrerupe tradiția sinoadelor ortodoxe, nu este o continuare a acestora, constituie un abuz și inovație sinodală. A construit un ”nou tip de sinod”, așa cum s-a lăudat unul dintre Întâi-stătători, Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios. Este un sinod al Noii Epoci și al Ecumenismului.
  3. Nu este un sinod sfânt nici din punct de vedere formal, nici real, nici canonic, pentru că a luat hotărâri contrare hotărârilor Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, iar în ce privește abordarea ereziilor nu este ”următor Sfinților Părinți”. Deși relația Bisericii Ortodoxe, celei Una, cu eterodocșii s-a dovedit subiectul central al Sinodului, care pentru a-l dezbate a consumat mult timp și efort și a condus la mari tensiuni, cu toate acestea, pentru prima oară în istoria Bisericii, un Sinod cu atât de mari ambiții nu i-a numit și nu i-a condamnat pe eretici. Nicăieri în textele acestui Sinod nu există cuvântul ”erezie”. Dimpotrivă, numește ”biserici” ereziile monofizitismului, papismului și ale protestantismului, evaluează pozitiv textele Dialogurilor Teologice, dintre care unele sunt pline de erezii eclesiologice, ca de pildă textul de la Balamand (1993), cel de la Porto Alegre (2006), cel de la Ravena (2007) și textul de la Busan (2013); elogiază atotereticul ”Consiliu Mondial al Bisericilor” (WCC) și recomandă să fie continuată înjosirea Bisericii prin participarea noastră acolo și punerea Bisericii pe picior de egalitate cu așa-zisele biserici ale protestantismului. Legiferând, deci, participarea noastră, ce are o proastă prestație, și ascunzându-se trădarea reprezentanților ortodocși la Dialoguri, este ascuns în același timp și faptul că nu s-a înregistrat până azi nici nu progres teologic înspre adevăr, la absolut nici un dialog teologic. În plus, pentru prima oară în istoria Bisericii, un sinod i-a invitat la lucrările sale pe eretici ca observatori, dimpreună cu care au avut loc și rugăciuni în comun. Spre deosebire de toate acestea, răsună azi în inima noastră, în ziua de pomenire a Cuviosului Paisie Aghioritul (†1994), cuvântul său de mare actualitate: ”Ceea ce se cere de la fiecare ortodox este să le provoace și eterodocșilor neliniștea cea bună, ca să înțeleagă și ei că se află în înșelare, să nu se mai odihnească în chip mincinos cu gândul lor și astfel să se lipsească în această viață de bogatele binecuvântări ale Ortodoxiei, iar în cealaltă să se lipsească de multele binecuvântări veșnice ale lui Dumnezeu”[1]. 
  4. Sinodul de la Kolimbari nu poate fi numit nici ”mare”, pentru că nu au fost chemați să ia parte toți episcopii, și, prin urmare, o mare parte a pliromei nu a fost reprezentată. Pe de altă parte, cei puțini episcopi convocați nu au putut să-și manifeste opțiunea prin modul canonic de alegere, adică prin vot. Cei prezenți, care aveau și drept de alegere, au participat fără drept de vot și cu dreptul de a vorbi într-un interval limitat de timp. Din totalul de aproape 800 de episcopi ai Bisericii a-toată-lumea drept de vot au avut doar cei 14 Întâi-stătători, și pentru că dintre aceștia lipseau 4, în cele din urmă au votat 10, adică 1/80 din totalul episcopilor care trebuia să fie prezenți și să poată vota. Practica aceasta este fără precedent și arbitrară în istoria noastră bisericească, deoarece încalcă grosolan eclesiologia Sinoadelor Ortodoxe, care presupune egalitatea tuturor arhiereilor, lucru care se vede în votul lor egal. În esență, eludarea aceasta a egalității episcopale și elitismul fără precedent menționat mai sus introduce consacrarea unui un fel de ”Papă colectiv”, adică a Întâi-stătătorilor, care nu mai sunt primii între egali (“primi inter pares”), ci primii fără egal (“primi sine paribus”). La cel mai înalt nivel bisericesc, absența celor patru Biserici, a Antiohiei, a Rusiei, Bulgariei și Georgiei (dintre care prima face parte dintre cele cinci Patriarhii vechi), așadar, aceste patru Biserici absente reprezintă aproximativ 70% dintre creștinii ortodocși, dovedește cu atât mai mult că acest Sinod nu este ”mare”, ci mic, și, desigur, nici ortodox nu este, ci o simplă Conferință inter-ortodoxă lărgită.
  1. Sinodul și-a tăgăduit nu doar numele, ci a înșelat și așteptările pliromei Bisericii; dintre acestea, două aveau prioritate maximă pentru soluționarea vechilor schisme provocate de inițiativele conducerii bisericești, și pentru prevenirea altor dezbinări și tensiuni: trebuia să se soluționeze, prin revenirea la vechiul calendar părintesc, problema calendarului bisericesc, care a fost reformat abuziv, fără hotărâre panortodoxă, și rupe de aproape 100 de ani unitatea liturgică a ortodocșilor. Și, cel mai important, o măsură pe care trebuia să o ia Sinodul era condamnarea fără echivoc a panereziei ecumenismului, care de 100 de ani îi corupe pe ierarhii și teologii Bisericii, abandonând Tradiția Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți și denigrându-i ca extremiști și fanatici pe cei care se luptă pentru păstrarea acestei Tradiții. Dimpotrivă, Sinodul de la Kolimbari, în discutabilul și contestabilul text ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, a procedat la un soi de ”amestec incompatibil” al Ortodoxiei cu ereziile. A formulat în acest text unele adevăruri ortodoxe, pe care însă le-a amestecat cu afirmarea ereziilor papismului și ecumenismului. Încă și propunerile de îndreptare a textului întăresc acest amestec al ecumenismului și sincretismului. Astfel, în loc de acrivie teologică în subiectele credinței, sunt introduse – iarăși, pentru prima oară în istoria Sinoadelor Bisericii – formulări în sine contradictorii și care, din punct de vedere teologic, se neagă pe ele însele, o ambiguitate intenționată, care azi ni se prezintă frumos ca ”diplomație bisericească”, câtă vreme, în fapt, constituie o ipocrizie vicleană și coruptă. Formularea unei eclesiologii eretice, adică acceptarea precaută, dar evidentă a ”bisericilor eterodoxe” în textul despre care vorbim, anulează însăși aspirația Sinodului de la Kolimbari de a face cunoscută lumii unitatea Bisericilor Ortodoxe, pentru că neagă eclesiologia ortodoxă formulată ortodox de-a lungul veacurilor și care constituie premisa unității bisericești. Potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur, ”când toți credem la fel, atunci există unitate […]. Acest lucru este unitatea credinței, când toți suntem una, când toți avem la fel conștiința legăturii noastre”[2]. Potrivit Sfântului Atanasie cel Mare, ereticii nu pot fi considerați credincioși ai lui Hristos: ”Ce credință există la aceștia, la care nici cuvintele, nici textele nu sunt sigure, ci toate sunt pervertite și se schimbă din timp în timp?”[3]. O condamnare oficială a textului respectiv ar constitui, prin urmare, ascultare și slujire în sensul unității Bisericii. Și toate celelalte texte ale Sinodului, insuflate de relativism teologic, prezintă probleme serioase; este în acest sens semnificativ exemplul textului ”Taina Nunții și impedimentele la aceasta”, care este problematic din punctul de vedere al Sfintelor Canoane și al eclesiologiei, căci propunerea de acceptare a căsătoriilor mixte ca ”iconomie” este extrem de neteologică din punct de vedere eclesiologic. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic recomandă riguros anularea și dizolvarea unei asemenea căsătorii ca fiind concubinaj nelegiuit din punct de vedere bisericesc. Astfel, așa-numitul ”Sinod” nu introduce iconomia, ci o foarte gravă fărădelege canonică, cu foarte grave consecințe eclesiologice. Din motivele de mai sus, hotărârile Sinodului din Creta nu au caracter obligatoriu pentru Biserică și sunt în esență invalide.
  1. Ceea ce trebuie să se întâmple după eșecul Sinodului din Creta, ca să se poată lua hotărâri credibile și clare, nu ambigue și contradictorii, așa cum a luat acesta, este să aibă loc o înțelegere între acele Biserici care au lipsit din motive dogmatice și eclesiologice și episcopii cărora fie li s-a refuzat participarea, fie au participat, dar nu au semnat textul contestat, și, de asemenea, Sfântul Munte și pliroma sănătoasă a Bisericii care nu este de acord cu acest Sinod. Așa încât să fie respinse sinodal hotărârile nule și neavenite ale Sinodului, mai ales acest text ecumenist, și să aibă loc o condamnare sinodală oficială a ecumenismului ca erezie. Să se facă, de asemenea, efortul de revenire la vechiul calendar, așa încât să fie tămăduite rănile trecutului și să fie prevenite noi divizări și tensiuni. Acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea panereziei ecumenismului direct în Biserică, conduce cu alte cuvinte la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice) contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică și cea a unei biserici fără precedent în istorie, străine și eretice, o biserică a multelor ”biserici eterodoxe”. Astfel, Trupul lui Hristos, Biserica[4], se prezintă ”schizofrenic”, iar nu având ”mintea lui Hristos”[5], ci este un ”Hristos împărțit”[6], cu multe ”păreri”, adică credințe dogmatice, diferite[7]. Și, cu toate că Biserica este mijlocul prin care ”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”[8], ea se prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia ”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită”[9]. Obligativitatea unei condamnări sinodale a acestui text, dar și a ecumenismului în general, rezultă clar și din constatarea Cuviosului Maxim Mărturisitorul în legătură cu monoteliții. Potrivit acesteia nu e de ajuns ”să dispară” sau ”să se treacă sub tăcere” un text eretic care a fost aprobat sinodal, ci se impune condamnarea lui sinodală, așa încât să nu vatăme sufletele care îl citesc: ”A fost dat jos de pe zidurile de piatră, nu însă din minţi şi din suflete. Să se primească condamnarea acestor lucruri expusă prin dogme şi canoane evlavioase de Sinodul din Roma (Lateran, 649) (Pentru Sfântul Maxim Sinodul Lateran din 649 avea autoritatea unui Sinod Ecumenic) şi atunci şi peretele cel din mijlocul nostru va cădea (Efeseni 2: 14) şi nu vom mai avea nevoie de îndemnuri[10].
  1. Aici, însă, se cuvine să amintim, legat de conștiința dogmatică a tuturor membrilor Bisericii, și a mirenilor, că pomenirea episcopilor ”în biserici” nu este necondiționată, ci depinde de credința dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniți – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce ”drept învață cuvântul adevărului” lui Hristos sau, cu alte cuvinte, așa cum condiționează Sfânta Scriptură: ”pentru că aceștia priveghează pentru sufletele noastre”[11]. Potrivit eclesiologiei ortodoxe, așa cum aceasta a inspirat și dreptul bisericesc (”bizantin”) imperial, menirea Patriarhului este: mai întâi, pe cei pe care i-a primit de la Dumnezeu să îi păzească în bună-credință și în bună cuviința vieții; apoi, pe toți ereticii, după măsura posibilităților sale, să îi întoarcă la Ortodoxie și la unitatea Bisericii (eretici se numesc după legi și canoane și cei care nu au comuniune cu Biserica Sobornicească). Acest lucru, pentru că Patriarh înseamnă a fi chip viu și însuflețit al lui Hristos, care afirmă adevărul prin fapte și cuvinte[12].

Deci, la fel cum nu ne închinăm la icoana zugrăvită a lui Hristos, dacă aceasta, într-o logică nestoriană, nu păstrează monogramele mărturisirii dumnezeirii Lui (Ὁ Ὢν, [Cel ce este,] ΙC XC) sau celelalte însușiri cunoscute din Sfânta Scriptură și Tradiție ale firii Lui omenești, tot la fel, nu se recunoaște nici în persoana Episcopului Bisericii ”chipul viu al lui Hristos”, atunci când acesta nu păstrează mărturisirea dogmatică a Bisericii, adică a Trupului lui Hristos. Aceasta este și esența celui de-al 31-lea Canon Apostolic și al celui de-al 15-lea Canon al Sfântului Sinod I-II din timpul Marelui Fotie (861) despre întreruperea comuniunii cu episcopul locului.

semnături preoţii basarabeni
Semnăturile clericilor basarabeni
semnături
semnăturile Pr. Theodoros Zisis, Pr. Matei Vulcănescu, Dimitrios Tselenghidis, etc.
semnatura PS Longhin Jar
Semnătura PS Longhin Jar de susţinere a declaraţiei din Chişinău

Text întocmit de Pr. Prof. Univ. Theodoros Zisis și de dl. Prof. Univ. Dimitrios Tselenghidis

Sursa: Ortodoxia Catholica

Sursa foto: Apărătorul

Sursa greacă: http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă

[1] Epistole, Editura Sfânta Sihăstrie ”Sfântul Evanghelist Ioan Teologul”, Tesalonic 2008, p. 149 și urm.

[2] Tâlcuire la Epistola către Efeseni 11, 3· PG 62, 83· «…ὅταν πάντες ὁμοίως πιστεύομεν, τότε ἑνότης ἐστί … Τοῦτο γάρ ἐστιν ἑνότης Πίστεως, ὅταν πάντες ἓν ὦμεν, ὅταν πάντες ὁμοίως τὸν σύνδεσμον ἐπιγινώσκομεν».

[3] Despre Sinoadele din Ariminum și Seleucia 38, PG 26, 760· «Ποία πίστις παρὰ τούτοις, παρ΄ οἷς οὐ λόγος, οὐ γράμμα βέβαιον, ἀλλὰ πάντα κατὰ καιρὸν ἀλλάσσεται καὶ μεταβάλλεται;».

[4] Efeseni 1: 22-23; Coloseni 1: 24.

[5] I Coriteni 2: 16.

[6] I Corinteni 1: 13: ”Oare s-a împărţit Hristos?”.

[7] Vezi și Efeseni 4: 5: ”Este un Domn, o credinţă, un botez”.

[8] Efeseni 3: 10: ”… pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”.

[9] Sedealna I de la Utrenia din Miercurea de după Cincizecime, ”Venind Duhul Sfânt prin a Sa putere, Hristoase, precum ai făgăduit Apostolilor, a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea nezidită; ci sălășluiește-l și întru noi, rugămu-ne Ție, Bunule, Iubitorule de oameni”.

[10] Περὶ τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ αὐτοῦ ἐξορίᾳ, ἤτοι ἐν Βιζύῃ 12, PG 90, 145 B.C. «ΘΕΟΔ.: Ἐκεῖνος ὁ χάρτης κατηνέχθη καὶ ἀπεβλήθη. ΜΑΞ.: Κατηνέχθη ἐκ τῶν λιθίνων τοίχων, οὐ μὴν ἐκ τῶν νοερῶν ψυχῶν. Δέξωνται τὴν κατάκρισιν τούτων τὴν ἐν Ρώμῃ συνοδικῶς ἐκτεθεῖσαν δι΄ εὐσεβῶν δογμάτων τε καὶ κανόνων, καὶ λέλυται τὸ μεσότοιχον καὶ προτροπῆς οὐ δεόμεθα».

[11] Evrei 13: 17: ”Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos”.

[12] Ἐπαναγωγή, τίτλος Γ΄, cap. α΄ & β΄· «Πατριάρχης ἐστὶν εἰκὼν ζῶσα Χριστοῦ καὶ ἔμψυχος, δι΄ ἔργων καὶ λόγων χαρακτηρίζουσα τὴν ἀλήθειαν […] Σκοπὸς τῷ Πατριάρχῃ πρῶτον μέν, οὓς ἐκ Θεοῦ παρέλαβεν, εὐσεβείᾳ καὶ σεμνότητι βίου διαφυλάξαι, ἔπειτα δὲ καὶ πάντας τοὺς αἱρετικοὺς κατὰ τὸ δυνατὸν αὐτῷ πρὸς τὴν ὀρθοδοξίαν καὶ τὴν ἕνωσιν τῆς Ἐκκλησίας ἐπιστρέψαι (αἱρετικοὶ δὲ τοῖς νόμοις καὶ τοῖς κανόσι καλοῦνται καὶ οἱ τῇ Καθολικῇ μὴ κοινωνοῦντες Ἐκκλησίᾳ)».

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”. Traducerea fragmentelor conferinţei recente.

Minutul 53:50

„Noi ne rugăm pentru PF Patriarh Kirill şi fraţii noştri se roagă şi voi trebuie să vă rugaţi. Dar să-l pomenesc la liturghie… să-l pomenesc nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic, cine e eretic. Adoptând acest document, despre care ştiţi, cele 30 de puncte, vi-l voi citi mai târziu… Ei spun „documentul a fost adoptat ca urmare a întâlniri Preafericitului Papă al Romei…” – asta spune patriarhul nostru, asta e erezie, fraţilor. E o erezie adevărată. Ce fel de Preafericit este acela dacă toţi Părinţii noştri, toţi Sfinţii noştri Părinţi ai Bisericii Ortodoxe îi numesc eretici pe latini. Noi astfel îi pierdem, nu îi lăsăm să se ridice, să se pocăiască. Iată el este acum Papa Romei cel drept, căci chiar patriarhul a toată Rusia a spus că el este Preafericit. Pentru noi el este eretic.

În al doilea rând. Cuvântul din sfânta liturghie: „Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” – să fie cu ei duhul lor, cu noi va fi Duhul lui Dumnezeu, nouă nu ne trebuie binecuvântarea papei Romei. […]

Tot aici este erezie, cele 30 de puncte. Dar eu nu-l pomenesc pe patriarhul Kirill la sfânta liturghie îndeosebi pentru punctul 5, să înţelegeţi corect aceste cuvinte: „În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – şi ce vrea el, să ne împărtăşim cu papa Romei? Fără pocăinţă, fără îndreptare? „Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – aşa îi numesc ei pe toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe, străbunii, că ei sunt vinovaţi pentru tot, că încă mai sunt deschise acele răni. „…în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului” – înseamnă că toţii sfinţii erau slabi şi păcătoşi?! Ce drept au ei să-i pângărească sfinţenia noastră, Biserica noastră, pe Sfinţii noştri Părinţi?! Să-i acuze că sunt păcătoşi? Da, ei sunt păcătoşi, ştiu asta, căci nu este om fără de păcat, dar viaţa lor a fost sfântă, ei mureau pentru credinţă, pentru ca dogmele Bisericii noastre să nu fie batjocorite de nimeni niciodată. Şi ei ne-au lăsat adevărata credinţă ortodoxă, nu erezia latinilor. „…care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una”” – noi trebuie să fim una în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dar nu cu papa Romei să fim una.

Apoi imediat ei trec la punctul 6 şi spun: „Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu” – iertaţi-mă, eu niciodată nu voi fi unit cu ereticii. Sunt ortodox, am dogmele şi canoanele credinţei ortodoxe şi nu voi deveni un trădător. Iar noi, ca fraţi şi surori, nu am venit în mănăstire, nu am lăsat lumea aceasta pentru că nu aveam ce face, noi L-am iubit pe Domnul Dumnezeu, nimeni nu ne-a impus să-L iubim, nimeni nu ne-a forţat să lăsăm mamele, părinţii şi să venim la mănăstire. Pe mine m-a făcut numai dragostea lui Dumnezeu, când am aflat că El a murit pentru mine pe cruce. Vreau să rămân credincios Domnului Dumnezeu. Eu îi îndemn pe fraţi şi surori şi pe toţi creştinii ortodocşi: noi nu oamenilor trebuie să le rămânem credincioşi, ci însuşi Domnului nostru Iisus Hristos şi adevărului Bisericii noastre Ortodoxe, pe care El ne-a lăsat-o. Slavă Domnului că noi am înţeles astăzi că Dumnezeu ne-a dat putere să ajungem până la aceste vremuri, pentru a cunoaşte adevărul credinţei ortodoxe. Acum 30 sau 40 de ani noi nu cunoşteam credinţa noastră, de aceea Domnul a încetinit [mersul lucrurilor, n. tr.], ca să înţelegem toată credinţa noastră şi adevărul, pentru a merge pe urmele Mântuitorului, dar nu pe urmele acestor oameni. […]

catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie” – întoarceţi-vă, vă rog, pocăiţi-vă! Nu ajunge smerenie, pentru că noi avem trufie diavolească. Cine poate să-i smerească, dacă ei sunt locţiitorii lui Dumnezeu pe pământ, dacă ei au purgatoriu? Dacă ei au călcat în picioare toate dogmele şi canoanele Bisericii noastre Ortodoxe şi au plecat, s-au lepădat de adevăr, de Dumnezeu?

Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri” – pentru că oamenii au vrut să fie ca Dumnezeu, asemenea lui lucifer […] noi vrem să fim ca Dumnezeu, de ce ar trebui să slujim? […] De aceea noi niciodată nu mergem în întâmpinarea acestui eres. Şi eu îmi cer iertare de la Preafericitul [Patriarh, n. tr.], dar să-şi ceară el iertare de la Biserica noastră Ortodoxă, de la creştinii ortodocşi şi de la toţi Sfinţii Părinţi din cele 10 veacuri, 1.000 de ani, pe care el îi jigneşte. Dar ei prin viaţa lor au mărturisit credinţa ortodoxă, credinţa mântuitoare. […]

Noi nu schimbăm credinţa, noi am fost, suntem şi rămânem în Biserica Ortodoxă, în Biserica Ortodoxă Rusă, dar ei să se decidă, capii Bisericii noastre, sunt eretici sau sunt ortodocşi. Îi vom iubi pe toţi oamenii din lume, îi vom hrăni, îi vom îmbrăca, le vom ajuta tuturor fără să-i întrebăm dacă cred sau nu în Dumnezeu. Dar când este vorba de dogmatică, de canoanele Bisericii, noi avem un singur adevăr şi rămânem în adevăr.

Minutul 1:27:30

[întrebare] „Impunerea pan-ereziei în Biserica Ortodoxă prin adoptarea proiectelor de documente s-a făcut fără discuţie sobornicească la Soborul Arhieresc din 2-3 februarie 2016” – să nu se supere nimeni, fraţilor, pe noi nimeni nu ne-a văzut, nu ne-a auzit şi nici nu s-a uitat nimeni la noi, absolut. Noi am stat 2 zile în acele scaune şi lor le era indiferent – suntem noi acolo sau nu. Ei oricum au hotărât ale lor. Dar nu există aşa. Noi când ne rugăm pentru părintele nostru patriarh, dacă el este părintele nostru, atunci auziţi-i, vă rog, pe fiii dvs. care au fost mereu credincioşi, dar nu oamenilor, ci Bisericii Ortodoxe Ruse canonice şi aşa vom rămâne şi în continuare credincioşi ei.

Noi şedeam acolo şi nimeni nu ne întreba. Şi o dată erau greşeli dogmatice, sau am putea spune păcate strigătoare împotriva Duhului Sfânt, eu am ridicat mâna ca să fiu împotrivă, căci eu nu pot vota aceste probleme – „Tu cine eşti? Ia loc, ne descurcăm fără tine”. Fără mine se pot descurca, dar fără Dumnezeu, fără adevăr nu ne vom descurca niciodată. […]

Nu poate un singur om să decidă soarta Bisericii noastre. Trebuie să fie sobor. Dar ei spun că soborul a încuviinţat. Vom minţi lumea întreagă? Nouă nimeni nu ne-a spus nimic de nici un fel de întâlniri. Şi când cineva a ridicat problema „Preafericite, aici sunt mari greşeli dogmatice, cum să mergem la acest sobor?” – „Gata, tăceţi, luaţi loc, totul este decis. Totul s-a votat, totul a trecut”. Staţi un pic, cum se poate aşa?! Ne-au aşezat pe toţi, nu putem spune acolo nimic. Ne acuză acum poporul ortodox: „De ce ne-aţi trădat, preasfinţiţilor? De ce aţi făcut tot asta?”. Acolo erau mulţi ierarhi care erau împotriva la tot, dar… Frica, frica este asupra noastră pentru că „mâine vă voi pedepsi, mâine vă trimit la nord” – mai rău decât pe vremea comuniştilor. Asta e credinţa noastră ortodoxă? Noi din dragoste, liber am venit la Dumnezeu, nu vom asculta aceste învăţături minciunoase ale lor.

Oare ne-am atribuit noi, de facto, autoritate papală, ca o singură persoană să ia decizii asupra problemelor importante pentru întreaga plinătate a Bisericii Ortodoxe Ruse: să se întâlnească sau nu patriarhul ortodox rus cu ereticul-iezuit papa Romei? Consiliul mondial al bisericilor este pentru ei o „casă comună” [din cuvântarea actualului patriarh Kirill la Adunarea generală a CMB de la Canberra, 1991, n. tr.] şi vor ca acesta să fie „leagănul bisericii unite” [ibidem] şi numindu-i pe toţi ereticii drept fraţi, a spus că Dumnezeu e ca soarele, iar diversele religii sunt razele prin care oamenii ajung la Dumnezeu. Ei recunosc preoţia ereticilor, adunările eretice papistaşe ale ereticului Francisc ca având har. Astfel sunt călcate în picioare sfintele dogme şi canoane ortodoxe, învăţătura Sfinţilor Părinţi şi sângele Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori care dădeau pe faţă şi luptau cu ereziile papiste latine, [iar aceştia] participă la crearea noii religii mondiale. În acest fel se pregăteşte calea lui antihrist. Religia mondială, fraţi şi surori, asta este calea lui antihrist. Şi ne pare rău că noi înşine am mers în întâmpinarea lui antihrist şi vrem să-i pregătim această cale. Nouă el nu ne trebuie, nouă ne trebuie Hristos Dumnezeu, pentru El eu mă aflu astăzi aici, iar ei să aleagă, au pentru asta şi putere şi tot…

Când îi numesc pe eretici drept fraţi, episcopi şi preafericiţi, au o credinţă comună, un botez comun, recunosc biserici, iar nu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Semnarea declaraţiei din Cuba este o trădare, o călcare în picioare a credinţei ortodoxe. Pentru mine personal, cele 30 de puncte sunt cei 30 de arginţi ai lui Iuda. Aceasta e lepădare de credinţă noastră ortodoxă şi necinstirea Sfinţilor Părinţi pe o perioadă de 10 veacuri. Această declaraţie este învăţătură şi legalizare a religiei lui antihrist, a fost semnată la aeroport şi se ridică în chip hulitor şi minciunos asupra adevărului lui Hristos şi anume din acest motiv noi respingem declaraţia, ea poartă în sine duhul apostaziei şi a smintelii pentru creştinii noştri ortodocşi.

Dragi ortodocşi, dacă vom pierde curăţia sfintei Ortodoxii, noi Îl vom pierde pe Sfântul Duh care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri. Nu putem permite asta. După cuvântul Sfinţilor Părinţi „iubeşte-l pe păcătos şi urăşte păcatele sale”, noi îi iubim şi le dorim mântuire tuturor oamenilor. Dar rătăcirile eretice ale eterodocşilor noi nu le primim. Dacă ei vor renunţa la eresuri şi vor accepta dogmele celor 7 Soboare Ecumenice, noi vom fi bucuroşi să-i salutăm ca fraţi de credinţă. Dar atâta timp cât ei sunt în erezie, intrarea în comuniune euharistică sau de rugăciune cu ei înseamnă recunoaşterea eresului lor drept adevăr, ceea ce este echivalent cu moartea duhovnicească.

Luând în consideraţie tendinţele periculoase ecumeniste, care se văd în Biserica noastră, noi trebuie să spunem adevărul, căci de nimic nu se teme întunericul aşa cum se teme de lumina adevărului. „Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Ef. 5:11) – ne-a poruncit Apostolul Pavel. Vom urma sfaturilor sale şi să ne binecuvânteze şi să ne întărească Dumnezeu pe toţi.

Cuvântarea PS Longhin de Bănceni la Simpozionul „Sfântul şi Marele Sinod” – mare pregătire fără rezultate

Înalt Preasfințiile Voastre,

preacuvioși și preacucernici părinți, cuvioase măicuțe,

Cu cea mai mare durere în suflet suntem astăzi noi, creștinii ortodocși, datorită zilelor pe care le-am ajuns, de a suferi în Biserica noastră ortodoxă loviturile pe care le primim. Dar deşi de 2000 de ani Biserica noastră a fost lovita din toate părțile de toate ereziile, sfinții părinți ai Bisericii au păstrat dogmele și credința adevărată.

Vă îmbrățișăm cu toată dragostea în Hristos Domnul nostru și după dumnezeiescul psalmist care zice ce bine e ca frații să fie împreună, dar nu în dragoste fățarnică cu ereticii, ci cu frații noștri în credința noastră bună, canonică şi dreapta şi unde dragostea se bucură de adevărul pe care-l trăim în Biserica noastră. Astăzi ne-a adunat durerea sufletului și frământările poporului ortodox de pretutindeni datorită marelui pericol care a apărut în fața noastră de a deveni trădători ai sfintei noastre credințe ortodoxe ori de a mărturisi adevărul sfânt care ne este dat de cea mai scumpă comoară. Noi știm numai o Biserică pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, Domnul nostru, și aceasta este Una Sfântă Biserică, Apostolicească și sobornicească și drept-măritoarea credință cu care vrem să ne întoarcem la scumpul nostru Mântuitor în veșnicie. Aceasta este biserica pe care nici porțile iadului nu o pot sfărâma, a cărei cap este Hristos.

Nu recunoaștem alte zise biserici surori identice și nici relațiile Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creștină. Da, iubim pe toți și pe toată lumea de pe pământ, pentru că toți suntem făptura lui Dumnezeu și de aceea iubim și ii chemam pe toți să se întoarcă la adevărata credință mântuitoare ortodoxă pe care a lăsat-o Domnul Iisus Hristos și care este una și el a răscumpărat-o cu sfânt sângele Său și nu cu ecumenismul blestemat, care este înainte mergător antihristului și dorește să distrugă din temelii pe Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica a lui Hristos.

Vreau să vă spun câteva lucruri din cauza cărora noi, creștinii ortodocși, nu putem lua parte la ecumenism:

  • Ecumenismul substituie noțiunea corectă de Biserică universală în sensul Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a Bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.
  • Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.
  • Impune învățături false, chipurile universale în afara adevărului.
  • Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.
  • Împiedică pe sincerii căutători ai adevărului sa găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.
  • Nu crede în existenta Bisericii unice sfinte, sobornicești și apostolești.
  • Subminează în chip eretic ecleziologia ortodoxă.
  • Manifesta neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos, neschimbate până la sfârșitul lumii, despre invincibilitatea Bisericii (Matei, 28-20).
  • Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem sa renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Bisericii Ortodoxe care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de ortodoxie și ne învață să neglijăm hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.
  • Ecumenismul contestă canoanele apostolice 10 și 45, îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocși de eretici, contestând sinoadele ortodoxe ecumenice și locale pe temelia cărora s-a afirmat învățătura ortodoxa.
  • Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.
  • Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.

Şi multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul şi credința şi suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.

Înalt Preasfințiile Voastre, dragi părinti, cuvioase măicuțe,

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem adevărați fii ai Bisericii lui Hristos, sa nu rămânem nepăsători, să nu devenim trădători, să nu ne vindem credința pe care ne-au predat-o sfinții părinți trăind-o în toată curăția canonică și dogmatică a sfintelor Sinoade Ecumenice pe care ni le-au lăsat toți sfinții părinți de la Hristos și până acum. Fiecare dintre cei care nu-și cunosc încă credința și adevarul să se hotărască ce sunt: ortodocși ori eretici, sunt cu papa de la Roma sau cu adevăratul Hristos, noi rămânem cu Hristos, Mântuitorul nostru, cu învățăturile Bisericii noastre Ortodoxe. Nu te vom vinde pe tine Sfântă Ortodoxie, chiar dacă va trebui sa suferim. Toată viața a fost doar un martiriu pentru toți cei care s-au jertfit pentru dragostea lui Hristos. Mărturisim pe adevăratul Hristos sau mărturisim pe antihristul pregătitor.

Acest sinod mare sfânt panortodox este cel mai viclean, tâlhăresc, cel mai mincinos pe care eu și credincioșii mei niciodată nu-l vom recunoaște. Am luat parte la pregătirea acestui sinod, e groaznic ceea ce se pregătește și toate întrebările de la acest sfânt sinod au doua răspunsuri, dar știm că Dumnezeu este da și nu, de aceea nu-l recunoaștem niciodată. Iar declarația din Cuba a patriarhului Kirill și a papei de la Roma, ereticul, în cele 30 de puncte pe care la conține, pentru mine personal sunt cei 30 de arginti ai lui Iuda. De aceea, ma rog ca Dumnezeu sa ne ajute.

Dacă am pierde totul pe acest pământ și nu am avea nimic nici ce mânca, nici ce bea, dar dacă ne-am pierdut credința – am pierdut totul. Dacă am pierdut adevărul Sfinților Părinți ce ni s-a dat și Biserica adevărată a lui Hristos, în durere, în suferință, la cine să întindem mâinile noastre? Cui sa ne rugam, dacă am trădat și am vândut pe Dumnezeu? Va trebui să se oprească pentru că vreau să câștige o lume creștină, dar atâta tulburare s-a adus în Biserica noastră, pe toți creștinii îi putem întoarce înapoi, mărturisindu-le adevărul și prin pocăință să se întoarcă. Numai astfel putem fi una, și frați în adevărata credință, care a fost dată o dată și pentru totdeauna.

Mulțumesc pentru prezența noastră în mijlocul vostru, vă iubim mult. Vă mulțumesc încă o data pentru adevarul sfânt, Dumnezeu n-o sa ne lase. Nu avem mândrie, nu vrem sa arătam nimic altceva decât adevarul Sfinților Părinți pe care punctul 5 din declarația făcută în Cuba îi acuză pe toți Sfinții Părinți și înaintașii lor de zece veacuri, că prin păcatele și greșelile lor aceste două biserici n-au avut legătură euharistică. Fraților nu-s mai multe biserici, e unica Biserică a cărei cap e Hristos, rămâneți în aceasta Biserică și Hristos va rămâne cu voi. Va sărutam mâinile, ne bucurăm de lumea ortodoxă, fiți uniți în duhul adevărului, rămânem alături de voi cu toată dragostea și vrem să mărturisim adevarul. În sinoadele noastre nu avem nici o putere, nu suntem luați în seamă, de aceea este foarte greu, cerem sfintele voastre rugăciuni și vom păstra credința adevărată.

Amin.

†Episcop de Bănceni și Vicar al Cernăuților

Nota redacţiei: PS Longhin a participat la Soborul Arhieresc al BORu din 2-3 februarie care a hotărât că proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod sunt ortodoxe.

Sursa: Graiul Ortodox

Redactare gramaticală: Lumea Ortodoxă