Archimandrite Antonin Kapustin’s prophecy about the Antichrist’s forerunner, pseudo-patriarch Kiril (Gundeaev) of Moscow

The testimony is of Mother Photini:

Mother Photini is the cell-attendant of the imprisoned patriarch Irenaios, who is in fact the only one currently actively helping the imprisoned patriarch. Mother Photini was born in Australia in a monarchist family of Russian immigrants belonging to the Black Hundreds movement, who fled the Bolshevik God fighting authorities. From an early age she was raised in an Orthodox way and educated in the true spirit of the fear of Christ and His Church. In order to provide the basic needs for the imprisoned Patriarch Irenaios, she has to work hard, sometimes all around the clock, as a guide to pilgrims visiting the Holy Places, in spite of her own old age. It is not uncommon to find her still with pilgrims late at night, but she does it with all the love one can expect from a true Orthodox Christian who sacrifices herself not only for those needing spiritual guidance in these perilous times but for the aging Patriarch himself, who was the subject of a few assasination attempts by poisoning. The needs of the aging Patriarch, who refuses to eat any kosher food which he consider „spiritually tainted”, demand much from her but she never complains. Because of this and other reasons, it is practically impossible to reach the Patriarch nowadays, in part also because some of those in charge with the administration of the Holy Sepulchre make sure that those wishing to see him are misguided that the Patriarch himself is also not willing to receive anyone …

The Testimony of Mother Photini, the cell-attendant of the imprisoned patriarch Irenaios:

„My dear brothers and sisters, please allow me to convey to you a very important message since we, together with the members of our brotherhood will live under the authority of our beloved Patriarch Irenaios, a true martyr of our time. Through me, the unworthy one nun Photini, the Patriarch would like to send you his blessings and his prayers. At the same time he also asks that you may remember him in your prayers, reminding us all that we do now indeed live in the last, and the coming of Antichrist is now to be expected at any time.

What is happening in your country, Russia, are unquestionably very difficult trials, and, how should I say it, what is happening over there will lead to the complete destruction of the Orthodox Faith. Who could withstand, resist this I don’t know. As it is written in the Apocalypse: as Christianity started in catacombs, so it will also end, in catacombs.

Let me bring to your attention some historical facts regarding the current patriarch in Russia, whose name I will not mention again now, you know who he is very well. Here’s what happened here: in 2007 the two Churches united. On 17 May 2007, the two Churches, the Russian Orthodox Church in Exile (ROCOR) and the Patriarchate of Moscow, joined together and celebrated this important event.

While this was happening, Patriarch Irenaios (of Jerusalem) was begging the Church in Exile (ROCOR) not to rush towards unity but rather wait a little longer. He told them that if they would be patient they will be shown all the hidden inner workings, but they did not listen and the enemies of humanity raced to destroy the Church of Christ as quickly as they could. And it happened that in the same year, only a little later, on August 29 2007, Kiril, who was yet only a Metropolitan back then, had an official visit and met here at The Wailing Wall with his dear brothers, the Hasidic Jews, to whom he solemnly promised publicly, live on Israel’s television channel, the following: „My dear Hasidic brothers, I, the next patriarch, will do for you everything in my power to make sure that your dream will come true!”

And this promise he continually tries to fulfill.

Church of All Russian Saints in Gorny Monastery, Ein Karem, Israel

But the second most important thing is this: in 2004 in the Gorny Monastery (Mount Monastery) began to build a church dedicated to All Russian Saints. In 2007 the church was completed and was awaiting to be sanctified, and on August 29, when Kiril came, he consecrated the church to the memory of All Russian Saints. A few years after his departure, in 2009 an order was given to have a small cave uncovered in honor of Saint John the Baptist, who is said to had lived in during his earlier years. When excavations began, they came accross the archive of Antonin Kapustin (archimandrite, 1817-1894). It seems that when Khrushchev sold all the estates, the archive was hidden, being buried in this cave, but with this occassion the archive was found, uncovering a priceless treasure. To me, the sinner (mother Photini), was given the opportunity to witness and examine this archive personally.

I’ve read this archive and in there it was written the following: „I, Archimandrite Antonin Kapustin, while working on the foundation of the upper church  from Gorny Monastery dedicated to the memory of all the Saints, I had a terrible vision that I would not be able to complete it, but that it will only be completed right before the coming of the Antichrist and will be sanctified by the Forerunner of the Antichrist.”

The Monastery was sanctified, of course, by Kiril and Mark of Berlin, the betrayer of the Church in Exile. Here it is, here’s the living proof.

I begged them (the sisters of the monastery) to give this archive to me for safekeeping, arguing that as a member of ROCOR and foreigner to this land it will somehow be better protected as they would not dare do anything to me, but the sisters obviously did not consider it appropriate to entrust it to me. They believed that they should hand it over to the Abbess and then further on to others so that many would find the truth and be saved, but they were all miserably deceived. These are not the times when the spread of Orthodoxy works like that anymore, but the time that leads to perdition. The archive dissapeared and all the sisters who have read it have perished, except for me the last one. They all believed that nobody would listen to me anyway being a foreigner, but they were mistaken.

I believe that God will still look in someone’s soul and somebody will understand what is happening today, will listen these words. So you are running, and by running you are doing the right thing, in the catacombs is our only salvation. Remember our imprisoned Patriarch (Irenaios) in your prayers, the martyr of our times. God is still preserving him for a purpose. I still hope and pray that he may be our last hope and light until the very end.

May Christ save you all! May the Mother of God be always with you, forever and ever. Amen!”

 

Daniel 11:32-36 King James Version (KJV):

32 And such as do wickedly against the covenant shall he corrupt by flatteries: but the people that do know their God shall be strong, and do exploits.

33 And they that understand among the people shall instruct many: yet they shall fall by the sword, and by flame, by captivity, and by spoil, many days.

34 Now when they shall fall, they shall be holpen with a little help: but many shall cleave to them with flatteries.

35 And some of them of understanding shall fall, to try them, and to purge, and to make them white, even to the time of the end: because it is yet for a time appointed.

36 And the king shall do according to his will; and he shall exalt himself, and magnify himself above every god, and shall speak marvellous things against the God of gods, and shall prosper till the indignation be accomplished: for that that is determined shall be done.

References:

Archimandrite Antonin Kapustin (1817-1894): https://orthodoxwiki.org/Antonin_(Kapustin)

Imprisoned Orthodox Patriarch Irenaios Skopelitis of Jerusalem: https://en.wikipedia.org/wiki/Patriarch_Irenaios

Profeția arhimandritului Antonin Kapustin despre înaintemergătorul Antihristului, pseudo-patriarhul Kiril (Gundeaev) al Moscovei

Mărturia monahiei Fotini, chileinița patriarhului ortodox întemnițat Irineu al Ierusalimului, despre profeția arhimandritului Antonin Kapustin.

Despre persoana arhimandritului Antonin Kapustin (1817-1894): https://orthodoxwiki.org/Antonin_(Kap…)

Despre patriarhul ortodox Irineu Scopelitis al Ierusalimului, întemnițatul: http://lumea-ortodoxa.ro/cine-este-in…

Monahia Fotini este chileinița întemnițatului patriarh Irineu, singura care, de fapt, la momentul de față îl ajută activ. Monahia Fotini s-a născut în Australia într-o familie de imigranți ruși monarhiști, din Sutele Negre, ce au fugit de bolșevicii teomahi (luptători de Dumnezeu). De mică a fost crescută în Biserică și este credincioasă lui Hristos și Bisericii Sale. Ca să asigure toate cele necesare întreținerii patriarhului întemnițat Irineu, ea este nevoită să lucreze non-stop, ghidînd și însoțind pelerinii pe la Sfintele Locuri, ceea ce este destul de greu la vîrsta ei. Deseori chiar și pe la orele 10, 11 noaptea ea mai lucrează cu pelerinii. Toate aceste sacrificii sunt totuși necesare, căci copiii diavolului au încercat de cîteva ori să-l otrăvească pe patriarhul Irineu, de aceea mîncarea lor kosher el refuză să o mănînce (despre produsele kosher: https://www.aparatorul.md/mancam-prod… )

Din păcate, de ajuns oficial la patriarhul Irineu este imposibil, arhimandritul Evsevie și alți membri ai Sfîntului Mormînt vă asigură că el nici nu vrea să primească pe cineva sau spun alte minciuni asemănătoare.

Activați subtitrările în română dacă nu sunt activate, apăsînd pe butonul din colțul dreapta al ecranului.

Transcriptul tradus în română:

Mărturia chileiniței patriarhului Irineu – monahia Fotini:

Dragii mei frați și surori, aș vrea să vă transmit un lucru foarte important odată ce noi cu frăția noastră comună vom trăi sub omoforul iubitului nostru patriarh Irineu, mucenicul din vremurile noastre din urmă. Tare vreau să vă transmit și rugămintea lui, și binecuvîntarea lui prin mine, nevrednica păcătoasă, monahia Fotinia. El vă dă binecuvîntarea să vă rugați și să-l pomeniți pe el, și, desigur, și îndrumarea că trăim în vremurile cele din urmă, cele groaznice, Antihristul e deja la prag.

Despre cele ce se întîmplă la voi în Rusia, este neîndoielnic foarte greu și, cum să vă mai spun, acestea duc la distrugerea credinței ortodoxe. Cine ar mai putea rezista din noi, eu nu cunosc, însă, precum e scris în Apocalipsă că s-a început din catacombe, tot în catacombe se va și sfîrși.

O să vă amintesc de o istorie despre actualul vostru patriarh din Rusia, numele căruia nu-l voi repeta, voi îl știți foarte bine. Și iată ce s-a întîmplat aici: în anul 2007 s-au unit cele 2 biserici; la 17 mai 2007, a avut loc unirea la Moscova a celor două biserici, Biserica Ortodoxă Rusă din Exil (ROCOR sau BORuD) și Patriarhia Moscovei, cu bucurie s-au unit și au celebrat această zi de sărbătoare.

Însă patriarhul Irineu (al Ierusalimului) implora Biserica din Exil (ROCOR/BORuD) să nu să se unească și să mai aștepte un pic. El le spunea că ei vor vedea toate pe dedesubturile, să mai rabde un pic, însă aici au lucrat dușmanii neamului omenesc ca să spulbere cît mai repede posibil această Biserică. Și în același an, 2007, doar că pe 29 august a venit aici Kiril, el încă era pe atunci mitropolit, și s-a întîlnit solemn la Zidul Plîngerii cu frații săi dragi și scumpi, jidovii hasidici, unde a pronunțat sus și tare în public la canalul de televiziune al Israelului următoarele cuvinte: ”Dragii mei frați hasidici, eu – următorul patriarh, eu voi face pentru voi totul ca visul vostru să se împlinească!”.

Iată aceste cuvinte el continuă să le îndeplinească așa precum și vedem.

Mănăstirea Muntelui din Ein Karem, Ierusalim, mănăstire rusă de maici

Însă al doilea lucru cel mai important: în Mănăstirea Muntelui (”Gornîi Monastîri”) a început să se construiască în 2004 o biserică cu hramul tuturor sfinților de pe pămînturile Rusiei. În 2007 biserica a fost finisată și trebuia doar sfințită și iată că pe 29 august cînd a venit Kiril, el a și sfințit biserica în cinstea tuturor sfinților de pe pămînturile Rusiei. După plecarea sa acasă, a fost dat un ordin în anul 2009, ca să fie curațită o mica peșteră în cinstea Sfîntului Ioan Botezătorul pe care el a locuit-o în copilărie. Cînd au început săpăturile au dat de arhiva lui Antonin Kapustin (arhimandrit, 1817-1894). Se pare că atunci cînd Hrușciov vindea toate moșiile, arhiva a fost ascunsă, fiind ascunsă în această peșteră îngropată, însă odată cu dezgroparea acestei peșteri s-a și descoperit această arhivă, mărturii fără de preț. Mie, păcătoasei, mi-a fost dat să fiu martoră și să citesc personal această arhivă. Am citit această arhivă și acolo erau scrise acestea: ”Eu, Arhimandrit Antonin Kapustin, făceam fundamentul bisericii de sus, din Mănăstirea Muntelui, în cinstea tuturor Sfinților, însă am avut o vedenie că eu nu o voi termina. Ea va fi terminată înaintea de venirea lui Antihrist și va fi sfințită de Înaintemergătorul Antihristului.”

A fost sfințită, bineînțeles, de Kiril și de Mark al Berlinului, trădătorul ce a trădat Biserica din Exil. Iată, poftim, și dovada vie.

Eu îi imploram să-mi dea această arhivă, mie ca membră a ROCOR/BORuD și străină, mie nimeni nu o să-mi facă nimic, însă surorile, evident, nu mi-au încredințat nimic. Credeau că o vor înmîna egumenei și apoi mai departe, și se va salva mult popor aflînd adevărul, însă toate s-au înșelat amarnic.

Nu mai e vremea aceea ca să se mai salveze cineva, ci vremea ce duce spre pieire, arhiva a dispărut de pe fața pămîntului și surorile care au citit această arhivă, toate au dispărut de pe fața pămîntului, cu excepția mea unică. Toți credeau că eu nu voi fi ascultată așa deosebit, căci eu sunt o străină, dar au greșit, eu cred că oricum Dumnezeu se Va uita în sufletul cuiva și încă va mai înțelege cineva, va asculta aceste cuvinte.

Așa că voi fugiți și fugiți pentru că așa este corect, în catacombe este toată mîntuirea noastră. Pomeniți-l pe întemnițatul nostru patriarh Irineu, mucenicul vremurilor din urmă. Dumnezeu îl ține pentru un scop anume. Eu cred și nădăjduiesc că poate el și va fi ultima noastră scăpare în vremurile din urmă.

Hristos să vă mîntuiască! Să vă fie Dumnezeu și Maica Domnului mereu alături, în vecii vecilor. Amin!

Daniel 11, 32-36:

32. Şi pe cei ce au săvârşit fărădelegi împotriva legământului îi va înşela prin linguşiri, iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va rămâne statornic şi îl va urma.

33. Cei mai înţelepţi vor învăţa pe cei mulţi, dar ei vor cădea un timp de sabie şi foc, de temniţă şi pustiire.

34. Şi în vremea căderii lor, vor primi puţin ajutor şi mulţi se vor uni cu ei, dar din făţărnicie.

35. Şi printre înţelepţi, mulţi vor cădea ca să se lămurească, să se curăţească şi să se albească până la sfârşitul vremii, că mai este încă până la vremea rânduită.

36. Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla.

Deciziile Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor despre ecumenism, stilul nou şi vechi-calendarişti

Rezoluţia Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor din 12/25 septembrie 1974 cu privire la stilul nou

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor priveşte introducerea stilului nou ca pe o greşeală ce a adus tulburare în viaţa Bisericii şi, într-un sfârşit, ca pe o pricină de schismă. De aceea ea nu l-a primit, nu-l primeşte şi nu-l va primi şi evită conslujirea cu neo-calendariştii. Cu privire la chestiunea prezenţei sau absenţei harului la neo-calendarişti, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor nu se consideră pe sine sau orice altă Biserică Locală ca având împuternicirea de a lua o decizie definitivă, întrucât o evaluare categorică în această chestiune poate fi făcută doar de un Sobor Ecumenic competent, convocat în mod cuvenit, cu participarea obligatorie a Bisericii libere din Rusia.

Rezoluţia Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor din 18 septembrie/1 octombrie 1974 cu privire la vechi-calendarişti

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor are un sentiment de bunăvoinţă faţă de Grecii Ortodocşi şi Biserica lor de stil vechi din Grecia, care menţine rânduiala vieţii liturgice conform calendarului Iulian, sfinţit de-a lungul veacurilor, în care şi ea însăşi se află necontenit.

Arătând bunăvoinţă şi pentru folosul Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor s-a adresat şi a îndemnat diferite grupuri ale Bisericii vechi-calendariştilor spre a găsi căi pentru a făuri pacea şi a ajunge la unitate frăţească. Însă Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor nu are nici un fel de putere canonică asupra jurisdicţiilor din Grecia şi de aceea nu se poate amesteca în viaţa lor prin decizii care ar fi obligatorii în chestiunea divergenţelor lor.

Sursa: sinod.ruschurchabroad.org

Anatema asupra ecumenismului a Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor din 1983

Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!

Dată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, august 1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi adăugată la sfârşitul anatemelor din Synodicon, şi pomenită întotdeauna în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Biruinţei Ortodoxiei.

Sursa: traditiaortodoxa.wordpress.com

Actual: Scrisoarea Sf. Ier. Filaret de New-York despre Marele Sinod adresată patriarhului Athenagoras

Rândurile de mai jos reprezintă scrisoarea Sfântului Ierarh Filaret de New-York, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (1964-1985), ce a fost adresată în anul 1969 Patriarhului Ecumenic Athenagoras (1948-1972). Scrisoarea este deosebit de actuală astăzi nu doar datorită faptului că este adresată unuia din cei mai mari promotori ai ecumensimului, dar şi pentru că abordează subiectul Marelui Sinod, asupra organizării căruia a insistat patriarhul Athenagoras şi care urmează, iată, să aibă loc peste mai puţin de o lună, la 47 de ani după ce a fost scrisă această scrisoare.

Sanctităţii Sale Preafericitului Athenagoras I, Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic

Preafericite,

În luminatele zile de Paşti, când Sfânta noastră Biserică prăznuieşte Praznicul Praznicelor și Sărbătoarea Sărbătorilor, toţi Întâistătătorii Sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu vestesc în pastoralele lor pascale bucuria Învierii lui Hristos. Nu aţi ezitat să o faceţi nici Sanctitatea Voastră.

Însă bucuria Învierii vestită de Sanctitatea Voastră se întunecă pentru râvnitorii Ortodoxiei de o altă veste pe care aţi binevoit să o aduceţi Lumii Ortodoxe în aceeaşi epistolă ca pe „încă o bucurie”. Dvs. anunţaţi că aţi decis să purcedeţi la convocarea unui Mare Sinod „cu scopul de înnoire a Bisericii şi de stabilire a unităţii tuturor Bisericilor Creştine”.

Intenţia Scaunului Ecumenic de a convoca un Mare Sinod alcătuit din reprezentanţii tuturor Bisericilor Ortodoxe ar putea, în anumite condiţii, să fie un eveniment cu adevărat îmbucurător. Dar nu orice convocare de Sinod ne provoacă bucurie şi nu orice Mare Sinod, oricât de mulţi reprezentanţi ai Bisericilor autocefale ar fi luat parte la el, s-a învrednicit de recunoaşterea Bisericii ca exprimând adevăratul ei glas, care este credincios predaniei apostolice şi a Sfinţilor Părinţi. Pentru asta orice Sinod trebuie să fie în conglăsuire deplină cu toate Sinoadele Ecumenice ce au avut loc înainte. S-ar părea că reprezentarea Bisericilor a fost destul de deplină la Sinodul din Efes condus de Dioscor, însă el a intrat în istoria Bisericii sub denumirea tristă de „sinod tâlhăresc”.

Harul Sfântului Duh luminează Sinodul şi face din glasul său glas al Bisericii Ortodoxe Soborniceşti atunci când el este convocat pentru ca, în conglăsuire cu vechea predanie, să osândească şi să înlăture inovaţia exprimată în forma unei învăţături samavolnice, care este rod al mândriei omeneşti, al slugărniciei în faţa puternicilor lumii acesteia şi al adaptării Bisericii la o rătăcire ce capătă o răspândire largă.

Între altele în mesajul Sanctităţii Voastre nu se aude grija pentru întărirea şi vestirea adevărului Ortodoxiei Sfinţilor Părinţi în faţa rătăcirilor nou-apărute, ci dimpotrivă, introducerea a ceva nou, ceva ce Dvs. numiţi „înnoire a Bisericii”. Sanctitatea Voastră vorbiţi în aşa o formă despre „stabilirea unităţii tuturor Bisericilor Creştine”, de parcă nu observaţi că ele toate se deosebesc mult atât de Biserica Ortodoxă, cât şi chiar una de alta. În acest fel Dvs. puneţi drept scop al viitorului Sinod unirea adevărului cu rătăcirea, ceea ce acum se obişnuieşte a fi numit „ecumenism”. În acelaşi timp Sf. Biserică ne învaţă că unitatea cu ea a celor de alt cuget în privinţa dogmelor se făureşte în nici un alt fel decât „când venind la credinţă Biserica cea adevărată au considerat-o a lor proprie şi într-însa crezând în Hristos, au primit Sfintele Taine ale Treimii, despre care este învederat că toate sunt adevărate şi sfinte şi dumnezeieşti, şi întru acestea este toată nădejdea sufletului, şi cu toate că mai ales îndrăzneala precedentă a ereticilor se obrăzniceşte a predanisi unele lucruri potrivnice sub numele adevărului” (Canonul 57 al Sinodului din Cartagina).

Noi deja ne-am văzut nevoiţi în anul 1965 să înălţăm glasul nostru împotriva păşirii Sanctităţii Voastre pe calea unei rătăciri răspândite astăzi pe larg, numită ecumenism, care atât de mult a devenit la modă, încât proclamarea sa înseamnă urmare a căii celei largi „a lumii acesteia” despre care ne-a prevenit Mântuitorul (Mt. 7:13-14).

Atât în această pastorală pascală a Sanctităţii Voastre, precum şi în alte declaraţii ale Dvs., noi auzim cu amărăciune acelaşi glas ce îndeamnă să mergem nu pe calea cea îngustă a mântuirii întru mărturisirea unicului adevăr, ci pe calea cea largă a unirii cu cei ce mărturisesc felurite rătăciri şi erezii, despre care Apostolul Petru a spus că „calea adevărului va fi hulită” (2 Petru 2:1-2). Nu asta ne învaţă Sf. Biserică prin pildele unor sfinţi ca Maxim Mărturisitorul sau Marcu al Efesului, care au apărat curăţia Ortodoxiei de orice compromis în domeniul dogmelor.

Suntem cu toţii martorii acelor tulburări, acelei slăbiri interne şi creşterii noilor rătăciri pe care le-a adus în Biserica Romano-Catolica recentul lor Conciliu Vatican II, ce avea aproximativ aceleaşi scopuri pe care Sanctitatea Voastră le puneţi în faţa viitorului Mare Sinod. Fără să se îndrepte înapoi spre Ortodoxie, ci dorind o „înnoire” de dragul adaptării la societatea contemporană cu tot cu ispitele şi smintelile sale, Biserica Romană a introdus aceste ispite în propria sa viaţă, care capătă tot mai mult un caracter de anarhie. Să ne păzească Domnul de introducerea unei asemenea sminteli în viaţa lumii ortodoxe.

Nouă, fiilor Bisericii Ruse, ea ne este bine întipărită în memorie prin bine cunoscuta experienţă a aşa zisului „renovaţionism” sau „Bisericii Vii”. În Rusia de după revoluţie ea s-a arătat ca o periculoasă schismă şi erezie, având protectoratul puterii Sovietice ateiste duşmănoase faţă de Biserică şi faţă de orice religie în general, asta în numele adaptării sale la comunism pentru a servi scopurile politico-economice ale acestei puteri, neglijând total învăţătura ortodoxă şi sfintele canoane. Slavă lui Dumnezeu, conştiinţa bisericească a poporului credincios rus a respins această sminteală a modernismului spurcat.

Noi am vrea să credem că reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe, cunoscând această tristă experienţă istorică a Bisericii Ruse şi văzând evenimentele actuale din Biserica Romană, se vor feri să păşească pe această cale pierzătoare, de aceea, până vor fi luate deciziile Consultării Presinodale convocate de Sanctitatea Voastră, noi nu vom mai reveni asupra îngrijorărilor serioase ce ating această problemă în pastorala Sanctităţii Voastre.

Însă noi considerăm drept datorie a noastră să înştiinţăm de pe acum Sanctitatea Voastră şi pe cei ce se vor aduna sub cârmuirea Dvs., că oricât de mare ar fi numărul de participanţi la Marele Sinod pe care îl convocaţi Dvs., el nu poate avea autoritate ortodoxă universală, căci acolo nu va fi auzit adevăratul glas al celei mai mari Biserici după numărul de credincioşi, al Bisericii Ortodoxe Ruse muceniceşti.

Bineînţeles că atât la Comisia Presinodală, cât şi la Sinodul propriu-zis veţi avea ierarhi cu titlu de eparhii ruseşti, care să pretindă că ei reprezintă Biserica Rusă. Dar de fapt ei nu pot fi recunoscuţi ca având acest drept şi această putere.

Istoria Bisericii Creştine nu cunoaşte un alt exemplu de o asemenea subjugare lăuntrică a Bisericii faţă de duşmanii ei precum înfăţişează lumii de astăzi Patriarhia Moscovei. Fără să se limiteze la îngăduinţa tacită a persecuţiei religiei, ceea ce încă poate fi înţeles, ea s-a pus pe sine în slujba minciunii ateştilor, lăudându-i pe prigonitorii Credinţei ca pe unii ce, chipurile, i-au dăruit libertatea, pe chinuitorii poporului ca pe binefăcători ai săi, pe cei ce agită conflictele şi tulburările mondiale ca pe făcători de pace. Înşişi comuniştii au dat pe faţă nenumăratele fărădelegi ale lui Stalin ca pe ale unui criminal fără de egal în istoria lumii, iar întretimp Patriarhia Moscovei îl proslăvea ca pe cel mai vrednic şi virtuos stăpânitor dat de Dumnezeu.

Întreaga lume ştie că, dorind a fi primită în Consiliul Mondial al Bisericilor, Patriarhia Moscovei a declarat că are 20.000 de biserici. Dar nu e secret pentru nimeni că din acest număr abia o treime au rămas deschise, iar în timp ce puterea Sovietică închidea bisericile, reprezentanţii Patriarhiei declarau de multe ori că informaţiile despre închiderea lor sunt născocite de duşmanii Sovietelor.

Adevărul despre situaţia tristă a Bisericii în URSS acum este pe larg cunoscut din feluritele petiţii ce au ajuns în Apus, din Scrisoarea deschisă a doi preoţi Moscoviţi, precum şi din alte documente, a căror autenticitate este adeverită de reacţia ierarhilor moscoviţi la acestea. Din toate acestea se vădeşte că stăpânirea ateiştilor a făcut, prin episcopii săi ascultători, o selecţie artificială a ierarhiei, care astăzi nu numai că trece sub tăcere fărădelegile stăpânirii lumeşti, ci şi colaborează frecvent şi activ cu aceasta.

Recent au devenit cunoscute scrisorile fostului Arhiepiscop Ermoghen de Kaluga, care îi declară direct Patriarhului Alexie că motivul real al îndepărtării sale de la catedră nu a fost vreo nelegiuire de-a sa, nu incapacitatea de administrare şi nici vreo încălcare canonică, ci cerinţa Preşedintelui Sovietului pe problemele Religie de pe lângă Sovietul Miniştrilor URSS, Kuroedov. Arhiepiscopul explică şi cauza unei asemenea cerinţe: „Prima cauză a agravării a fost refuzul meu de a-l ajuta pe Împuternicitul Voronicev de a închide biserica din satul Lunaciar de sub Taşkent”. El lămureşte că după permutarea sa în altă eparhie au apărut dificultăţi în relaţiile cu Împuternicitul Guvernului, dat fiind că cel din urmă vroia de sine stătător să numească unii preoţi şi să-i oprească din slujire pe alţii, cerându-i Arhiepiscopului să semneze astfel de decizii ca şi cum ar fi luate de el însuşi.

Subjugarea ierarhiei Moscovite se vede deosebit de clar din următorul caz, relatat în aceeaşi scrisoare a Arhiepiscopului Ermoghen către Patriarhul Alexie din 20 februarie 1968. Dumnealui expune sfatul pe care l-a primit de la răposatul membru permanent al Sinodului, mitropolitul Pitirim de Krutiţi: „Spre evitarea oricăror dificultăţi procedaţi astfel: când va veni în audienţă la Dvs. un preot sau un membru de consiliu parohial cu vreo chestiune bisericească, ascultaţi-l, după care îndreptaţi-l la împuternicit pentru ca, mergând la acela, să vină iarăşi la Dvs. Când va reveni şi veţi fi înştiinţat despre asta, sunaţi-l pe împuternicit şi întrebaţi-l ce i-a spus vizitatorului Dvs. Şi exact ceea ce i-a spus împuternicitul, spuneţi-i şi Dvs.”. În acest fel cel mai vechi Mitropolit, în afară de Patriarh, îi indica episcopului unei eparhii că, în administrare bisericească pentru preoţii şi turma sa, acesta trebuie să fie purtător de cuvânt al indicaţiilor ateistului, al reprezentantului acelei puteri comuniste, care îşi propune drept unul din scopuri distrugerea completă a religiei.

Şi dacă Arhiepiscopul Ermoghen a refuzat să se pună în situaţia unui executant orb al poruncilor duşmanului Bisericii şi a fost lipsit de catedră pentru asta, atunci patriarhul Moscovei şi colaboratorii săi, dimpotrivă, s-au lăsat demult şi pe deplin în stăpânirea comuniştilor, înfăptuind orice dorinţă şi poruncă a lor. Poate că la început cineva dintre ei chiar a vrut să-I slujească doar lui Dumnezeu, dar apoi acela trebuia fie să sufere prigoană, fie se obliga să-i slujească totodată şi lui Veliar, făcând asta în ciuda avertismentului Apostolului Pavel (II Cor. 6:14). În curând ei trebuiau să vadă că, după cuvântul Mântuitorului „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui” (Mt. 6:24).

Dar fiii Diavolului nu îi rabdă pe cei ce Îl aleg pe Dumnezeu şi, în acest fel, ierarhii conducători ai Patriarhiei Moscovei, de dragul auto-conservării, vrând-nevrând au devenit în primul rând ascultători acestora şi nu lui Dumnezeu.

Din acest motiv glasul lor la Sinod nu va fi glasul liber al Bisericii, ci de multe ori se va dovedi a fi glasul duşmanilor ei, sub a căror stăpânire se află aceştia. Cu toate că în spatele acestui glas se va afla prestigiul exterior al Bisericii Ruse pentru cei ce nu cunosc sau nu vor să cunoască adevărata stare a ei, noi, ca unii ce cunoaştem adevărata stare a lucrurilor, nu putem să acordăm însemnătate canonică sau morală nici unei hotărâri luate cu participarea ierarhiei subjugate de ateişti.

Considerăm drept obligaţie să înştiinţăm Sanctitatea Voastră despre cele de mai sus, rămânând slugă smerită a Sanctităţii Voastre.

Mitropolit Filaret, 1969

Sursa: romanitas.ru

BORu din Diaspora (Patriahia Moscovei) critică documentele pregătitoare pentru Marele Sinod

„Cercetând documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” noi nu putem să trecem cu vederea o incoerenţă vizibilă, atât din punct de vedere terminologic, cât şi conceptual, ci cu o mare tristeţe remarcăm inconsistenţa acestui document din punct de vedere al mărturisirii adevăratei ecleziologii ortodoxe în măsura necesară pentru proclamarea Adevărului lui Hristos într-o lume dezbinată” – se afirmă în „Adresarea Sinodului Arhieresc al BORu din Diaspora către cler şi turmă”.

În continuare în adresare se afirmă că acest document este „cel mai controversat din toate documentele pregătitoare, iar pentru a căpăta o formă acceptabilă el trebuie prelucrat şi corectat esenţial la sesiunile Marelui Sinod […] Nouă cu adevărat ni se cuvine anume acum, folosindu-ne de situaţia în care se elaborează un document sinodal, să declarăm că astăzi adevărata lipsă de unitate între creştini este pierderea unităţii neortodocşilor cu biserica Ortodoxă; iar calea spre tămăduire, pe care o poate oferi omenirii adevărata unitate, este pocăinţa pentru schisme şi erezii şi întoarcerea în Biserica cea Una, unitatea căreia nu a fost pierdută niciodată”.

În adresare se critică şi alte proiecte de documente, precum şi însăşi structura şi modul de organizare şi de luare a deciziilor, menţionându-se în special: „Consultarea pan-ortodoxă planificată pentru acest an nu va fi, în esenţa sa, un Sinod”.

Amintim că BORu din Diaspora a fost una din cele mai aprige luptătoare împotriva ecumenismului în sec. XX, iar în 1983 sinodul condus pe atunci de Sf. Filaret de New-York a pronunţat anatema asupra acestei erezii şi a celor ce cu bună ştiinţă se află în comuniune cu ecumeniştii [1]. În anul 2007, în ciuda multor controverse, o mare parte a BORu din Diaspora s-a unit cu Patriarhia Moscovei, cu care a întrerupt comuniunea în anul 1927, ca urmare a declaraţiei de susţinere a regimului sovietic emisă de viitorul patriarh Serghie (Stragorodski).

[1] „Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, anatema!”