Publicat pe

Ecumenismul în Patriarhia Moscovei

Aşa zice Domnul: „Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul.”
Ieremia 17,5

Oferim publicului creştin de limbă română o compilaţie video de manifestări ecumeniste din Patriarhia Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă, petrecute în perioada anilor 2016-2017, în special după întîlnirea frăţească din Havana, Cuba, între pseudo-patriarhul Kiril al Moscovei şi ereticul papă Francisc al Romei din februarie 2016.

Marea este înşelarea celor ce cunosc pericolele duhovniceşti ale eresului ecumenist, dar nu s-au îngrădit de comuniunea cu ecumeniştii.

Biserica Ortodoxă Rusă, deşi neparticipantă la „sinodul” tîlhăresc din Creta, implementează din plin deciziile acestuia încă înainte de desfăşurarea lui.

Soborul Arhieresc al BORu, care din anul 2013 a uzurpat sobornicitatea reală a Bisericii Ortodoxe, declarîndu-se organ deliberativ suprem în Biserică, a parafat la 1-2 februarie 2016 toate deciziile proiectelor de documente pentru „sinodul” din Creta cu unanimitate de voturi (adică toţi episcopii BORu au votat, fără excepţie). Prin acest act blasfemiator şi antiortodox a fost recunoscut şi instaurat la nivel oficial eresul ecumenist ca învăţătură şi mărturisire de credinţă a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Din imaginile video ies în evidenţă următoarele momente (compilaţia video e realizată la 30 aprilie 2017):
– inovaţii în slujbele de cult, tendinţa aşa-numită „picioare vesele” şi învîrtitul cădelniţei de Sfintele Paşti;
– spurcarea bisericilor prin: organizarea concertelor cu muzică laică, nebisericească, a circului, a spectacolelor, a dansurilor orientale sau occidentale, etc. toate petrecute în incinta bisericilor din lume sau din mănăstiri;
– lepădarea pe faţă în public a pseudo-patriarhului Kiril şi a altor pseudo-ierarhi de Sfînta Treime, de Mîntuitor şi de credinţa ortodoxă;
– întîlniri frăţeşti a pseudo-ierarhilor cu jidovii şi musulmanii şi prăznuirea sărbătorilor păgîne cu ei;
– trimiterea copiilor ruşi la moschee pentru rugăciune în timpul lecţiilor de toleranţă;
– lăudarea Reformei protestante şi celebrarea a 500 de ani de protestantism în Rusia de către clerici ortodocşi, reprezentanţii Patriarhiei Moscovei;
– slujbe de parastas şi împreună-rugăciune cu papistaşii etc.

Menţionăm că asemenea manifestări nu sînt unicele şi nu sînt exclusive pentru BORu, ci pot fi observate în toate Bisericile Ortodoxe Locale, participante sau nu la „sinodul” tîlhăresc din Creta.

În ciuda acestor evidenţe ne mirăm de naivitatea unor creştini şi întrebăm din nou: fiii credincioşi ai cui vreţi să rămîneţi? Ai Bisericii neîntinate şi infailibile a lui Hristos, Unica Sfîntă, sau ai „bisericii” lui Antihrist pe care o creează şi o consolidează lupii în piei de oaie, hristoşii mincinoşi?

Vezi şi:

Sinodul tîlhăresc din Creta reprezentat într-o icoană

„Ne-am regăsit ca frați în credința creștină” – declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kirill

„Să rămânem şi mai trainic în Domnul şi uniţi între noi. Să evanghelizăm liberi de laţurile prejudecăţilor” – papa Francisc către patriarhul Georgiei Ilia al II-lea

Patriarhul Bartolomeu îşi demonstrează unitatea cu Papa Romei

Ecumenism post-Creta în Egipt, aprilie 2017

 

Publicat pe

Cine este întemniţatul Patriarh al Ierusalimului, Irineu?

Atenţionare: Prezentul articol al redacţiei noastre este exclusiv spre informarea publicului ortodox românesc despre persoana şi poziţia de pînă în 2015 a întemniţatului Patriarh Irineu al Ierusalimului şi nu îndemnăm prin aceasta creştinii ortodocşi români ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă, în special după desfăşurarea sinodului tîlhăresc din Creta şi întărirea oficială a ereziei ecumeniste, la pomenirea numelui de ierarh al acestuia la Sfintele Liturghii. Dat fiind că datele problemei se puteau schimba de atunci, iar despre persoana patriarhului Irineu se găsesc foarte puţine informaţii în limba română, prezentăm cîteva date din viaţa sa mai puţin cunoscute.

Precum se ştie din scrisoarea semnată de întemniţatul Patriarh Irineu al Ierusalimului la 20 iunie 2015, acesta:

  1. condamnă ecumenismul şi „biserica” ecumenistă ca una ce „nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”
  2. condamnă Consiliul Mondial al „bisericilor” şi susţine ieşirea din componenţa acestuia
  3. condamnă sinodul tîlhăresc din Creta, numindu-l „lipsit de har şi scîrbos în faţa lui Dumnezeu” pentru „revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe”
  4. mărturiseşte că „Sfîntul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în Adevăr. El nu poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor”
  5. îndeamnă „episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, … să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”
  6. cheamă „pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, … să vină şi să ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia” Ierusalimului.

Prezentăm mai jos un interviu realizat în 2015 şi ceva date din viaţa patriarhului

Patriarhul întemniţat

Cuviosul Patriarh al Sfîntului Oraş Ierusalim şi al întregii Palestine, (în lume Emanuil Scopelitis) s-a născut la 17 aprilie 1939 pe insula grecească Samos.

Din decembrie 1953 el trece sub ascultare în Ierusalim. Din mărturiile personale al Patriarhului Irineu, devenirea sa duhovnicească întru monah şi primirea experienţei monahale s-a petrecut în Mănăstirea Eleonului a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diasporă (BORuD)[1]. De atunci el a întreţinut cele mai apropiate şi cordiale legături duhovniceşti cu clericii din Misiunea Rusă din Ierusalim şi monahii BORuD aflaţi în Ţara Sfîntă.

În anul 1958 a fost tuns monah cu numele Irineu, în cinstea Sfîntului Sfinţit Mucenic Irineu, episcopul Lyonului (prăznuit la 5 septembrie pe stil nou) şi peste un an, în 1959, a fost hirotonit diacon în Biserica Ortodoxă a Ierusalimului. În 1963 a absolvit Şcoala Patriarhală din Ierusalim. În 1965 a fost hirotonit în preoţie. În 1966 a fost înălţat la rangul de arhimandrit.

Arhimandritul Irineu a petrecut 4 ani în Atena, unde, în anul 1970, a absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena.

După ce s-a întors în Ierusalim a săvîrşit ascultarea de redactor-şef al revistei „Noul Sion” şi de Preşedinte al Judecăţii Supreme Bisericeşti. A fost desemnat reprezentant oficial al Patriarhiei Ierusalimului la şedinţele teologice şi bisericeşti de la întrunirile panortodoxe şi însoţea pe Patriarhii Benedict şi Diodor în vizitele lor oficiale, fiind cel mai apropiat consilier şi fiu duhovnicesc al Patriarhului Diodor.

În 1979 a fost numit Exarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului în Atena (precum a şi rămas pînă la înscăunarea sa ca Patriarh al Ierusalimului) şi responsabil pentru răspîndirea anuală în Grecia a Luminii Sfinte în Sîmbăta Mare.

La 27 februarie 1981 a fost ales, iar în martie al aceluiaşi an, în săptămîna Sfintei Cruci, a fost hirotonit arhiepiscop al Ierapolei. În 1983 a fost numit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii Ierusalimului.

Printre alte iniţiative al Exarhului Patriarhal în Atena a fost susţinerea pelerinajului din Grecia în Ţara Sfîntă şi înfiinţarea revistei „Vocea Ierusalimului”. În 1994 a fost ridicat la rangul de mitropolit. Posedă limbile arabă, engleză, rusă şi ebraică.

La 13 august 2001 (31 iulie după calendarul bisericesc) în Biserica Sfîntului Mormînt a fost ales de către Sfîntul Sinod al 140-lea Patriarh al Ierusalimului, în acest cin urmînd după părintele său duhovnicesc, cuviosul Patriarh Diodor I, răposat în decembrie 2001. La 15 septembrie în Biserica Învierii Domnului a avut loc întronizarea lui.

Noul patriarh a avut o atitudine critică faţă de participarea ortodocşilor la ecumenism, a încercat să facă ordine în interiorul Patriarhiei şi să îndepărteze persoanele compromise. De asemenea, de la bun început şi-a declarat susţinerea sa în lupta pentru independenţa Palestinei, a întreţinut relaţii amicale cu conducătorul autonomiei palestiniene, Yasser Arafat, din care motiv autorităţile israeliene au refuzat să recunoască noul patriarh timp de 3 ani. Patriarhul Irineu, de asemenea, a contribuit la întărirea comunităţilor ortodoxe arabe în interiorul Patriarhiei Ierusalimului şi a hirotonit pentru acestea preoţi de origine arabă, fapt ce a trezit nemlţumirea altor arhierei greci, atît în Biserica Ierusalimului, cît şi în cea din Constantinopol. A întreţinut, tradiţional, strînse relaţii frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă (BORuD), fiind în comuniune euharistică cu ea.

Toate aceste fapte au servit drept motiv de apariţie a multor răuvoitori Patriarhului. Încheind tranzacţii frauduloase pe după spatele său cu bunuri imobile ale Patriarhiei, persoane din anturajul său (cu precădere cei pe care Patriarhul a vrut să-i îndepărteze) l-au învinuit de vînzarea terenurilor bisericeşti din Ierusalim, fapt ce ulterior nu s-a demonstrat în judecată. Presa israeliană şi greacă a declanşat o campanie de denigrare a Patriarhului, acuzîndu-l de încheierea tranzacţiilor frauduloase cu imobilele bisericeşti, chiar dacă dovezi în acest sens nu s-au prezentat.

În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului, Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei „patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis: „Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din diptice şi interzicerea pomenirii sale.

Considerînd acuzaţiile nefondate, iar imixtiunea Patriarhiilor ca ilegală şi necanonică,  Patriarhul Irineu a refuzat să demisioneze şi a continuat să slujească ca Patriarh. La 07 iunie 2005 Sinodul Patriarhiei Ierusalimului a hotărît să aplice o mustrare Patriarhului retractat, astfel că el a fost „izgonit din cinul actual”. Patriarhul nu a recunoscut nici această ilegalitate.

După cum indică Patriarhul Irineu în mesajul său din 2/15 septembrie 2010: „Îndepărtarea Noastră silnică din scanul Patriarhiei Ierusalimului după Paştele anului 2005 a avut loc în urma  ameninţărilor şi agresiunilor din partea clericilor complotişti, ce au servit drept unealtă fără precedent în istoria Bisericii de imixtiune făţişă a politicii şi diplomaţiei greceşti, la presiunea căreia s-au şi produs cele întîmplate. Aceşti clerici au adunat un grup de opozanţi şi au comis o infracţiunie canonică”.

De menţionat, că însăşi membrii sinodului patriarhiei Ierusalimului ce l-au descăunat pe Patriarhul Irineu, bazîndu-se pe Regulamentul Bisericii şi sperînd că patriarhul Irineu benevol va abdica din scaunul patriarhal, în mod cinic declarau: „patriarhii demisionează benevol. Nimeni nu-l poate destitui sau rechema pe patriarh, cu atît mai mult cei care se  află în afara Bisericii (vezi site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei patriarchia.ru, 11 mai 2005).

„Declaraţia membrilor frăţiei Sfîntului Mormînt cu privire la situaţia din Patriarhia Ierusalimului” cu atît mai mult mărturiseşte netemeinicia acuzaţiilor contra Patriarhului şi descoperă toată mizeria calomniilor aruncate împotriva lui de către funcţionarii patriarhali şi de către presă.

După cum este cunoscut, acuzaţiile de bază contra Patriarhului Irineu se refereau la faptul că acesta ar fi vîndut patrimoniul Patriarhiei unor cetăţeni ai Israelului. Însă acest fapt niciodată nu a fost demonstrat şi Patriarhul nu a fost condamnat pentru comiterea acestui fapt. Pentru a da legitimitate înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol, a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei – PM), Română, Eladei, Ciprului şi a Albaniei (de tot 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.

În semn de protest faţă de deciziile nelegiuite şi anticanonice Patriarhul Irineu, refuzînd să accepte îndepărtarea lui, a fost “zăvorît” în una din micile chilii ale clădirii Patriarhiei Ierusalimului, unde e închis de peste 10 ani.

Accesul la el din clădirea Patriarhiei a fost blocat prin zidirea unui perete de cărămizi, fiind lăsată doar o fereastră cu gratii. Patriarhul se află într-o mică chilie ce se învecinează cu un mic paraclis în care el săvîrşeşte regulat sfintele slujbe. În chilie nu e curent electric, accesul medicilor e limitat, iar hrana i se transmite cu funia prin acoperiş. De asemenea, are şi o mică curte de 3 x 4  metri înconjurată de ziduri. Cu un etaj mai sus de chilia patriarhului locuieşte o familie de arabi ce regulat îi transmite mîncarea cu funia. După 10 ani de temniţă, sănătatea patriarhului s-a înrăutăţit semnificativ, însă el continuă să-şi ducă crucea de mărturisitor, scoţînd la iveală ilegalităţile Patriarhiilor Constantinopolului, Ierusalimului, Moscovei şi a altora.

În pofida condiţiilor de întemniţare, din cînd în cînd susţinătorii patriarhului au posibilitatea de a comunica cu Preafericitul prin fereastra apartamentului arabilor.

Precum mărturiseşte F. Vinogradov din discuţia avută cu el, Patriarhul Irineu i-a povestit despre adevăratele motive de înlăturare din cinul său şi de izolare a lui. Motivul de bază a constat în tendinţa vladîcăi Irineu de a restabili ordinea canonică şi disciplina în mediul monahal – membrii frăţiei Sfîntului Mormînt. Obţinînd informaţii despre situaţii concrete de încălcare a jurămintelor monahale, de prezenţa între monahi a persoanelor de orientare sexuală netradiţională,  Patriarhul a început o anchetă. Trei răufăcători i-a alungat din Biserica Sfîntului Mormînt al Domnului, iar investigaţia a continuat. Vinovaţii au început să se plîngă pe Patriarh, învinuindu-l de infracţiuni contra proprietăţii bisericeşti.

Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului Irineu.

De altfel hotelul bisericesc, de vînzarea căruia autorităţile israeliene l-au acuzat pe Patriarhul Irineu, încă se mai află în proprietatea Patriarhiei Ierusalimului. Precum scrie F. Vinogradov, „evident că motivul principal de înlăturare a Patriarhului din cinul său – fostul chileinic şi ucenic al Patriarhului Diodor – a fost dorinţa de a-l înlătura pe Întîistătătorul Bisericii Ierusalimului, ce putea deveni o piedică în implementarea hotărîrilor ecumeniste de la aşa numitul Sobor Panortodox ce urmează a avea loc în viitorul apropiat” [e vorba de sinodul tîlhăresc din Creta ce deja s-a desfăşurat în iunie 2016 – n.red.]..

În Epistola sa din 2/15 septembrie 2010 Patriarhul Irineu scria: „Mucenicia conştiinţei Noastre – e mărturie în faţa fiecăruia şi a tuturor, că „acum este judecata acestei lumi” (Ioan 12,31)”.

Cînd în 2007 a avut loc semnarea Actului de unire între BORuD(L)[2] şi Patriarhia Moscovei, întemniţatul Patriarh Irineu în discuţiile telefonice cu clericii BORuD a numit această acţiune necanonică şi i-a binecuvîntat pe ei să-i pomenească numele în locul arhiereilor BORuD(L) căzuţi în uniaţia ecumenistă.

Precum a spus Patriarhul Irineu de nenumărate ori, „Biserica a început în catacombe, în catacombe va sfîrşi”.

—————————————————————————————————

1 BORuD – Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă sau Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor Rusiei, cunoscută în engleză ca ROCOR sau în rusă ca РПЦЗ. Consolidată ca Sinod în anii ’20 ai secolului trecut după evacuarea din Rusia Sovietică a majorităţii ierarhilor ruşi supravieţuitori de către ofiţerii Armatei Albe. Ca reprezentanţi de vază ai acesteia, cunoscuţi în întreaga lume ortodoxă, sînt Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici, fericitul cuvios Serafim Rose şi Arhiepiscopul Averchie Tauşev, Sfîntul Mitropolit Filaret Voznesenski al New Yorkului (cu sfinte moaşte, reîngropat la ordinul mitropolitului Lavru), sub conducerea căruia, Sinodul BORuD a condamnat ecumenismul ca erezie în 1983.

2 BORuD(L) – fracţiunea Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil care în 2007 sub conducerea Mitropolitului Lavru a semnat Actul de unire cu Patriarhia Moscovei, fără ca aceasta din urmă să renunţe la acţiunile sale ecumeniste condamnate de BORuD prin anatema împotriva ecumenismului din 1983.

Sursa

Vezi şi:

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

Publicat pe

Replica Pr. Ciprian Ioan Staicu la comunicatul BOR: „Nu acceptăm adunarea eretică din Creta. Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT!”

Ieri, 21 decembrie 2016, după publicarea comunicatului BOR „referitoare la evoluțiile recente din România privind receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)” prima reacţie scrisă la acesta a difuzat-o Părintele Ciprian Ioan Staicu pe blogul său. Amintim că Pr. Ciprian Ioan Staicu a întrerupt pomenirea pseudoierarhului locului în această toamnă, „PS” Andrei al Covasnei şi Harghitei, din motiv de erezie ecumenistă, ulterior fiind „caterisit” de acesta. Redăm mai jos comentariul Părintelui Ciprian la comunicatul BOR:

După citirea lui primele gânduri care mi-au venit au fost:
1. Referitor la titlul lui, disting următoarele, pe care le voi și comenta:
a) ”orice lămurire privind credința” – nu cred că poporul român are nevoie de ”lămuriri”, de muncă de lămurire, dusă oficial cu blândețe, dar de fapt prin ”teologia bâtei”, ci are nevoie de ierarhi care să spună NU panereziei ecumeniste. Miroase de la o poștă a erezie când te gândești la ecumenism. Oare împărtășirea deja ”obișnuită” prin Germania și Italia a papistașilor și protestanților din potire ortodoxe – adică așa-numitul ecumenism popular – este ceva care mai are nevoie de lămuriri sau este pur și simplu batjocorirea Tainei Sfintei Împărtășanii? (în acest sens ca mărturii acuzatoare ale acestei practici blasfemiatoare, impusă de ”ierarhii” români, avem 2.000 de ani de Ortodoxie și de opere patristice). Credința noastră este clară, lămurită și sfântă, credința ecumeniștilor este antihristică, demonică și pierzătoare.
b) ”comuniunea bisericească” pe care noi o dorim este cea cu Sfinții Grigorie Teologul, Athanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Marcu Eugenicul etc, precum și cu sutele de milioane de mucenici de a căror jertfă pentru Hristos își bat joc cei care au scos Sfânta Ortodoxie la vânzare, nu pe 30 de arginți, ci chiar mai puțin.
c) ”dezbinarea” nu este lupta antiecumenistă, ci este viclenia ecumeniștilor, fățărnicia lupilor în piei de oaie care împing cât pot de tare neamul acesta în iad. Suntem în prag de a fi pusă ca prim-ministru o femeie musulmană, iar glasul ierarhilor BOR ne mustră pe noi pentru dezbinare? Țara noastră în halul acesta a ajuns? A avea un președinte neamț și posibil o viitoare prim-ministră musulmană este RUȘINEA acestui neam și dovada că ni se pregătește un praznic al Nașterii Domnului cum nu s-a mai văzut în istoria neamului nostru.
2. ”S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)”
Răspuns: ”S-a luat act”? Din nou aceeași formulă. Ce s-a întâmplat cu dulcele grai românesc? Alte expresii nu mai sunt? A se lua act înseamnă în limbaj juridic a accepta ceva hotărât deja. Deci, în traducere pe limba noastră cea frumoasă: ”s-a hotărât deja că singurii vinovați care există în B.O.R. sunt antiecumeniștii.”
Eu mi-am făcut datoria 25 de ani și, înainte de a fi judecat, episcopul meu a declarat public că ”atâta vreme cât sunt eu episcop în Covasna și Harghita, părintele Ciprian nu va mai fi preot.” Noi, antiecumeniștii, avem reacții negative? Dar citatul de mai sus cum s-ar traduce? Oare nu cumva samavolnicie?
NU receptăm deloc pozitiv Adunarea din Creta, pentru că a fost ERETICĂ ! Și ne vom ține de mărturia aceasta până la mormânt. Oare chemarea preoților la ”reînnoirea jurămintelor” și la acceptarea hotărârilor din Creta (vezi cazul Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Eparhiei Buzăului) se înscrie în procesul normal de ”receptare”? Cum, cu pistolul la tâmplă? Cu amenințări? Cu declarații ca ale ierarhului Vrancei că dacă episcopul vă trage pe toți în iad, trebuie să mergeți după el?
3. ”Patriarhia Română a subliniat în mai multe rânduri faptul că „Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” și a îndemnat constant la păstrarea păcii şi unității Bisericii cu toată responsabilitatea.”
Răspuns: Adunarea eretică din Creta se situează sub următoarele anatheme:
a) pentru că îi acceptă pe papistași ca ”biserici eterodoxe” (culmea blasfemiei), iar aceștia prin Filioque sunt și vinovați de arianism, Adunarea din Creta este sub ANATHEMA Sinodului I Ecumenic.
b) tot datorită ereziei Filioque, papistașii și cei de un gând cu ei (ecumeniștii) se află, ca niște luptători și blasfemiatori împotriva Duhului Sfânt, sub ANATHEMA Sinodului II Ecumenic.
c) datorită aceluiași adaos Filioque, papistașii și prietenii lor ecumeniști – trădători ai Ortodoxiei – se află și sub ANATHEMA Sinodului III Ecumenic, care a hotărât că Simbolul de credință (Crezul) nu poate fi în nici un caz modificat.
Unde este ”responsabilitatea” B.O.R.? Oare își asumă ierarhii noștri ”responsabilitatea” să ne închidă gurile, să ne alunge, să ne distrugă ”dintr-o semnătură” pe cei care nu ”receptăm pozitiv” EREZIILE cretane? Sunt cel puțin câteva zeci de argumente – ZECI – că adunarea din Creta a fost eretică. Iar sinodalii B.O.R. știu asta.
4. Se vorbește de ”ecumenism lucid”. Nu există așa ceva astăzi în rândul ecumeniștilor. Când în C.M.B. sărmana Ortodoxie este privită ca ULTIMA dintre confesiunile creștine, pentru că nu acceptă căsătoriile homosexuale și preoția pentru femei – despre ce mărturie de credință să mai vorbim? Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT. Ecumeniștilor nu le pasă decât de huzur, de hoteluri scumpe, de cadouri și de îmbrățișări cu ”frații”, junghiind fără milă pe oile și mielușeii turmei lor. Comunicatul acesta a ținut loc de ”la mulți ani” pentru cel care domină printr-o furie și teroare ”responsabilă”, adică asumată și fără rețineri sau remușcări?
5. Comunicatul – de altfel nesemnat decât de un birou de presă (este ca și cum îi arunci cuiva o masă în cap și apoi afirmi că ea a zburat singură) – îi atacă pe vlădica Longhin și pe părinții athoniți: Sava, Efrem și Nicodim. Nu sunt vrednici ecumeniștii nici să le pomenească numele. Se tem și de numele lor, darămite de mărturia lor. Nu vă faceți griji, azi sunt ei și noi pe metereze, după anihilarea noastră vor fi alții. Hristos nu se lasă batjocorit și Hristos conduce istoria, nu iudele sau cozile de topor ale apusului.
6. ”În concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare”
Răspuns: DE MII DE ORI NU ACCEPTĂM ADUNAREA ERETICĂ DIN CRETA. Pe chipul nostru veți vedea mereu un zâmbet, nu încrâncenare, dorință de unitate cu Biserica triumfătoare a Sfinților mărturisitori ai dreptei credințe, nu cu ereticii sau cu păgânii. Noi nu folosim violența, noi nu propovăduim dezbinarea. Pur și simplu, NOI NU ÎI LĂSĂM PE ECUMENIȘTI SĂ NE TRAGĂ ÎN IAD!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
21 decembrie 2016

P.S. – este binevenit oricine dorește să semneze alături de mine aceste gânduri izvorâte din conștiință și din responsabilitatea de a rămâne ortodox și a nu accepta panerezia ecumenismului.

Vezi şi:

Pr. Ciprian Ioan Staicu: „Cei care ați semnat trădarea Bisericii în Creta, cu semnătura voastră ați aruncat la gunoi harul primit la hirotonie”

„Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară! Cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final” Pr. Ciprian Ioan Staicu

Publicat pe

Maicile de la mănăstirea Văratec se îngrădesc de ecumenism şi resping sinodul tîlhăresc din Creta

 Mărturisirea maicilor de la Văratec

care resping adunarea eretică din Creta

 

Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi, deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul 15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

  1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.
  2. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.
  3. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice.
  4. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua.
  5. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.
  6. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist.
  7. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.
  8. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.
  9. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?
  10. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?
  11. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este “un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici”?
  12. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: “Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…”1 (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto.
  13. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o “Biserică” în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?
  14. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice.
  15. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul “şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”2 (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.
  16. Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime “în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.
  17. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.
  18. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist.
  19. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia “căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.
  20. Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”4.

Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuse niciunei cercetări disciplinare sau represiuni.

02. 12. 2016                                                                                          Semnături

Monahia Grigoria Nicolau

Monahia Evpraxia Talabă

Monahia Salomeea Lucanu

Monahia Iuliana Butnaru

Monahia Calinica Formagiu

Monahia Xenia Velicu

Monahia Teodula Filip

Monahia Teodosia Curmei

Monahia Fanuria Buliga

Monahia Leontia Chirilă

Monahia Ecaterina Popa

Monahia Filoteia Filiţă

Rasofoare Iunia Burlacu

1 http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/.
2 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 335.
3 Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70.
4 Ibidem, p. 362.
Publicat pe

Sinodul tîlhăresc din Creta reprezentat într-o icoană

„O mare crimă comit acei păstori moderni, care mai bine ar fi numiţi minciuno-păstori, ce sub pretextul unei false “iubiri” creştine şi “atotiertării”, în mod conştient sau inconştient, îşi învaţă păstoriţii “neîmpotrivirea la rău”, precum învăţa Lev Tolstoi. Cîtă viclenie groaznică şi întunecată! Cîtă făţărnicie fariseică!” – ÎPS Averchie (Tauşev) de Jordanville*

BarImaginea ce o vedeţi mai sus se află în Catedrala cu hramul Sfîntul cneaz Ioan (Iovan) Vladimir din oraşul Bar, Muntenegru, de pe ţărmul mării Adriatice, inaugurată recent la 25 septembrie 2016.

După cum se observă cu ochiul liber, în pictură sînt reprezentaţi participanţii de la aşa numitul „Mare şi Sfînt Sinod Panortodox” din Creta (lucru confirmat de scrierea în sîrbă deasupra imaginii), ce s-a desfăşurat în iunie 2016, şi anume întîistătătorii Bisericilor ortodoxe locale cu cîte 2 consilieri de fiecare întîistătător, respectiv: patriarhii Bartolomeu al Constantinopolului, Daniel al României, Irineu al Serbiei, Teofil al Ierusalimului, ş.a.m.d. sssÎnfăţişaţi fiind în mitre şi camilafce, în veşminte arhiereşti şi cu Evanghelia în mînă, asemănarea este izbitoare cu reprezentările iconice ale Sinoadelor Ecumenice.

Aflaţi toţi într-o „corabie a mîntuirii”, ce reprezintă arhi-eretica „biserică” ecumenistă, în centrul căreia se află o Evanghelie deschisă, iar deasupra sa, între patriarhii ecumenişti Teodor al Alexandriei şi Bartolomeu al Constantinopolului, stă „Sfîntul Duh” sub forma unui porumbel, sînt vegheaţi de sus de reprezentările Mîntuitorului, Maicii Domnului şi Înaintemergătorului Ioan Botezătorul.

Cît de îndrăzneaţă a ajuns obrăznicia ecumeniştilor, noii farisei!

Catedrala a fost sfinţită (ne întrebăm ce fel de sfinţiri pot săvîrşi îndărătnicii ecumenişti?) duminica, 25 septembrie, de patriarhii Teofil al Ierusalimului şi Irineu al Serbiei, împreună cu arhiepiscopul Anastasie al Albaniei şi Ioan al Ohridei. La ceremonie au participat reprezentanţi ai tuturor Bisericilor ortodoxe locale.

1Precum le stă în obicei deja, în seara precedentă, sîmbăta (să fi fost după sau în loc de vecernie?), în faţa catedralei au organizat un eveniment artistico-cultural, simţindu-se bine alături de prietenii lor, vrăjmaşii lui Dumnezeu, reprezentanţi ai altor credinţe şi „confesiuni creştine” (monofiziţi, papistaşi şi musulmani), desfăşurat cu ocazia a 1000 de ani de la martiriul Sfîntului cneaz Ioan Vladimir.

img_9744

Întrebare pentru toţi cei ce se numesc ortodocşi, dar care au rămas în comuniune cu ierarhii ecumenişti, dîndu-le, cu de la sine putere, „timp de pocăinţă” ecumeniştilor: Mai credeţi în îndreptarea îndărătnicilor? Oare fiii cărei biserici vreţi să fiţi – ai Bisericii lui Hristos sau ai „bisericii” lui Antihrist?

Nu vă mai lăsaţi amăgiţi de glasul înşelătorului şi tatăl minciunii din cauza propriei comodităţi pierzătoare de suflet!

*ÎPS Averchie Tauşev, „Creştinul în lumea contemporană” în capitolul „Iertarea păcatelor şi falsa iubire creştină şi atotiertare” [lucrare încă netradusă în română]

Publicat pe

O delegaţie bisericească din Grecia s-a întîlnit cu Patriarhul şi ierarhi ai Bisericii Georgiei

Între 25 şi 28 iulie 2016 o delegaţie bisericească formată din clerici ai Bisericii Greciei a fost în vizită la Patriarhia Georgiei, fiind primiţi călduros de Preafericitul Catolicos-Patriarh al Întregii Georgii, Ilia al II-lea. Membri ai delegaţiei au fost: Pr. Theodoros Zisis, protopresbiter şi profesor emerit de Patrologie al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic, Dimitrios Ţelenghidis, profesor de Teologie dogmatică la Facultatea de Teologie a Universităţii din Tesalonic, Pr. Anastasie Goţopulos, protopresbiter şi paroh al bisericii „Sf. Ier. Nicolae” din mitropolia Patrei, Pr. Peter Heers, protopresbiter şi paroh al bisericii „Sf. Proor. Ilie” din s. Petrokerasa, mitropolia de Ierissou şi a Sfîntului Munte, şi Pr. Matei Vulcănescu, protopresbiter şi paroh al bisericii „Icoana Maicii Domnului Odighitria”, dealul Vokos, mitropolia Pireului.

Un şir de întilniri au avut loc cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Apostolice a Georgiei responsabili de relaţiile interortodoxe, precum şi cu Patriahul Ilia al II-lea al Georgiei, pe care i-a întîmpinat cu ospitalitate la reşedinţa patriarhală de vară.

Discuţiile purtate s-au axat pe problemele iscate de „Sinodul din Creta” inovaţionist şi neortodox şi răspunsul ce trebuie dat bazat pe dogmele şi canoanele Bisericii şi ecleziologiei Ortodoxe. Delegaţia grecească a accentuat modul cum poate fi oferit răspunsul faţă de „sinod”: nevoia de respingere clară a metodologiei şi organizării „Sinodului”, precum şi a textelor inovaţioniste şi neortodoxe adoptate în cadrul lui şi convocarea unui Sinod Ortodox ca reacţie de răspuns la acesta. Patriarhul i-a încredinţat că „nu există multe biserici, ci o singură Biserică – Ortodoxă” şi că el şi Sfîntul Sinod „vor lucra pentru unitatea tuturor ortodocşilor” ce poate fi asigurată doar pe fundamentul credinţei transmise nouă de Sfinţii Apostoli. Reprezentanţii Bisericii Georgiei la conferinţele panortodoxe, Mitropoliţii Gherasim de Zugdidi şi Teodor de Ahalţihe, au accentuat alegerea Bisericii lor: respingerea presinodală a documentelor neortodoxe „Sfînta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta” şi „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”. Pe lîngă acestea, Patriarhul şi mitropoliţii au afirmat că documentele „Sinodului” vor fi traduse în georgiană şi vor fi cercetate, iar un răspuns oficial va fi dat la Soborul Arhieresc al Bisericii Georgiei în octombrie anul curent.

Atît oaspeţii cît şi gazdele şi-au asumat obligaţia de a continua cooperarea şi mărturisirea credinţei ortodoxe în faţa răspîndirii ecumenismului sincretic.

Sursa: Orthodox Ethos

Publicat pe

Asociaţia ASTRADROM către ierarhii BOR despre „sinodul” din Creta: Scrisoare de mărturisire

Va spuneam data trecuta ca am facut o prima analiza a textelor sinodului din Creta. Revenim acum cu o noua analiza si o noua formula, complementara la textul initial dar si exhaustiva in acelasi timp, prin faptul ca sunt infatisate neajunsurile hotararilor acestui sinod si urmarile  pe care acestea le pot avea in Biserica noastra. Acesta este documentul final, conceput de catre membri ai asociatiei Astradrom, impreuna cu mai multi credinciosi care ni s-au alaturat, fiind consultati, pentru acuratetea dogmatica a textului, teologi si profesori de dogmatica. Am decis sa nu mai pretindem ierarhilor ceva in mod concret, punctual; daca isi vor asculta inima, vor sti ce au de facut. Tot ce le cerem este sa mediteze adanc asupra semnificatiei hotararilor luate la acest sinod si la consecintele pe care acestea le pot avea asupra Ortodoxiei. Ii rugam de asemenea, cu multa dragoste, sa-si urmeze constiinta si, in functie de modul in care o vor face, ii vom urma si noi ca pe niste adevarati pastori. Am dat ca exemplu pozitiv, pe parcursul textului, pe preasfintitul Longhin Jar, pe care dorim sa il sustinem si sa ii fim alaturi in marturisirea pe care o face. Credinciosii care vor dori sa semneze aceasta scrisoare, sa stie ca semnatura lor va constitui o astfel de marturisire in sprijinul credintei noastre ortodoxe. Consideram ca este momentul sa ne mobilizam cu totii, sa aratam ca suntem uniti si sa ne impotrivim influentelor relativizante ale ecumenismului ce incep sa patrunda din ce in ce mai mult in Sfanta noastra Biserica. Doamne, ajuta-ne!

Iubiți părinți, arhierei și preoți slujitori, iubiți frați dreptcredincioși

O stare de confuzie și de neliniște plutește în rândul credincioșilor creștini-ortodocși după finalizarea sinodului din Creta din luna iunie. S-a scris și încă se scrie mult pe această temă, ceea ce nu este un lucru rău, arată că Biserica este vie. După fiecare sinod din istoria Bisericii probabil a existat o perioadă de discuții și confruntări în privința celor hotărâte. Putem spune că în felul acesta s-au departajat sinoadele între ele, după importanța hotărârilor luate, unele fiind catalogate ca ecumenice sau mari și sfinte (însușiri neatribuite înaintea desfășurării sinodului propriu-zis), altele au rămas sinoade locale, importanța subiectelor fiind mai restrânsă, și altele, rămase în conștiința oamenilor ca sinoade tâlhărești sau mincinoase, datorită încercării în cadrul acestora de a se valida unele hotărâri neconforme cu canoanele Bisericii Ortodoxe.

Au fost mulți cei care au făcut analiza textelor din cadrul acestui sinod, cu siguranță mai avizată decât a noastră, și oricine este interesat poate să aprofundeze aceste comentarii pertinente. Noi ne vom mărgini aici doar asupra câtorva aspecte care ni se par esențiale și care considerăm că trebuie scoase în evidență cât mai mult pentru a se discuta asupra lor și a se evidenția pericolul pe care il reprezintă pentru Biserica noastră. Dacă aceste aspecte sunt luate în considerare și temerile noastre se dovedesc a fi reale, atunci întreg conținutul sinodului se descalifică, din punctul nostru de vedere.

Semnele de întrebare încep din capul locului, de la felul în care a fost organizat acest sinod, incluzand precipitarea cu care s-au grabit să-l numeasca, încă înainte de a avea loc, Sinod Mare și Sfânt. De asemenea s-a spus că este panortodox, deși din 15 biserici autocefale au participat doar 10, patru refuzând să participe (Patriarhiile Bulgară, Georgiană, Antiohiană și Rusă), iar una nefiind nici măcar invitată (Biserica Ortodoxă din America). Mai apoi faptul că nu au fost invitați toți episcopii, ci a fost făcută o selecție a celor care au fost invitați.

Rămânând tot în acest cadru al nedumeririlor legate de organizare, un alt lucru ce naște mari semne de întrebare, dacă nu chiar suspiciuni, este regulamentul prin care s-a hotărât modalitatea de votare a documentelor. Astfel nu toți ierarhii participanți au putut să voteze, ci fiecare Biserică Autocefală a avut dreptul la un singur vot. În acest mod, la terminarea lucrărilor sinodului, documentele erau semnate în unanimitate, desi au fost șapte episcopi care au ținut să menționeze după aceea că nu au fost de acord cu tot ceea ce s-a hotărât și că nu și-au pus semnătura pe unele documente. Să nu uităm că au fost cazuri în istoria Bisericii când un singur episcop s-a opus hotărârilor necanonice nesemnand aceste acte. Această modalitate de a vota, de exemplu, nu l-ar fi lăsat pe Sfântul Maxim Mărturisitorul să se opună ereziei monoteliste pentru că nu ar fi fost nevoie de votul său, iar sinodalii nu ar fi avut nevoie să alerge la el pentru retractări. La fel, sinodul tâlhăresc de la Ferrara-Florența nu și-ar fi găsit pe singurul opozant în persoana Sfântului Marcu Evghenicul și unirea compromițătoare pentru Biserica Ortodoxă ar fi avut loc neîngrădit. Nu e cu putință ca un grup de ierarhi să impună, direct sau indirect, o cale nouă de înțelegere a doctrinei Bisericii și a Sfintei Tradiții unor alți ierarhi, această inovație în cadrul regulamentului unui sinod neputând fi decât necanonică. Mobilul unei astfel de modalități de a vota seamănă cu o încercare de a transforma  sinodul episcopilor într-un for decizional asemănător instituției papale de la Roma. Însă felul în care este instituită autoritatea în Biserica Ortodoxă diferă enorm de modul în care o vedem la catolici, iar prin această tentativă se pierde  însăși esența ortodoxiei deoarece se rupe comuniunea directă a Bisericii luptătoare cu capul Bisericii care este Hristos. Autoritatea în Biserica Ortodoxă vine din Cuvântul lui Dumnezeu, dar pentru că Hristos este iubire și autoritatea este una care nu oprimă, credincioșii Bisericii constituie în mod liber mădularele sale. În cadrul papalității găsim autoritatea omului-papă. Așa zisa infailibilitate a acestuia însă este falsă, iar istoria bisericii catolice e plină de derapaje ce survin din acest dezechilibru.

Nu putem să nu remarcăm până aici câteva detalii importante pentru înțelegerea hotărârilor sinodale: selecția episcopilor participanți la acest sinod, încercarea de “papalizare” asinodului prin modalitatea de a vota și ținerea la distanță a celor care se împotrivesc.

De asemenea, felul în care se lucrează în Consiliul Mondial al Bisericilor, ca institutie reprezentativă a Mișcării Ecumenice, credem că nu este spre folosul Bisericii Ortodoxe și a credincioșilor săi, pericolele pe care le reprezintă ecumenismul pentru ortodoxie fiind recent sintetizate de către episcopul Longhin Jar în cadrul unui simpozion:

“–  Ecumenismul substituie noțiunea corectă de biserică universală în sensul  Bisericii care apără adevărul lui Dumnezeu, prin definirea greșită a bisericii ca biserică mondială în sens geografic, universal.

– Preferă cantitatea și nu calitatea mărturisirii adevărului.

–  Impune învățături false, chipurile universale, în afara adevărului.

– Întărește pe neortodocși în convingerea că și ei ar aparține Bisericii.

– Împiedică pe sincerii căutători ai adevarului să găsească comuniunea cu Biserica adevărată a lui Hristos.

– Nu crede în existența Bisericii unice, sfinte, sobornicești și apostolești.

–  Subminează în chip eretic eclesiologia ortodoxă.

– Manifestă neîncredere în puterea cuvintelor lui Hristos, neschimbate până la sfârșitul lumii, despre invincibilitatea  Bisericii (Matei, 28-20).

– Propovăduiește o învățătură cu totul nouă despre Biserică, potrivnică credinței ortodoxe. Noi nu putem să renunțăm la dogmele, canoanele și tradițiile Sfintei Biserici Ortodoxe care ne întăresc în dreapta credință, conducându-ne către mântuirea veșnică pentru a prefera ecumenismul ce ne îndepărtează de ortodoxie și ne învață să neglijăm hotărârile dogmatice și canonice ale Bisericii.

– Ecumenismul contestă canoanele apostolice 10 și 45, îndreptate împotriva comuniunii în rugăciune cu ereticii. Creștinul ortodox nu poate să ia parte la o mișcare ce-și propune prin spiritul său exclusivist să apropie pe ortodocsi de eretici, contestând sinoadele ortodoxe ecumenice și locale  pe temelia cărora s-a afirmat învățătura  ortodoxă.

– Fragmentează în mod eretic textele Cuvântului lui Dumnezeu.

– Pregătește Ortodoxia pentru abateri dogmatice în scopul unității ecumenismului.

Și multe altele asemenea. Nu putem vinde adevărul și credința și suntem foarte îngrijorați de ceea ce se petrece.”[1]

Pentru a înfățișa modul superficial în care tratează ecumenismul ideea de credință și de Biserică, vom exemplifica printr-un fragment de gândire al unuia care este considerat printre promotorii unui ecumenism sincretic – Papa Ioan Paul al II-lea. În enciclica sa din 4 martie 1979, numită Redemptor Hominis, afirmă următoarele: “credința fermă pe care adepții religiilor necreștine o au, este și ea, la rândul său, un efect al lucrării Duhului Sfânt dincolo de limitele vizibile ale Trupului Mistic…” Pe această linie, nu e de mirare ca planul ultim al ecumeniștilor este unirea tuturor religiilor într-o religie unică, fapt dovedit din plin de acest papă prin majoritatea inițiativelor pe care le-a avut în timpul vieții sale de a se apropia de religiile necreștine. Duhul Sfânt, care este Duhul Adevărului, trimis nouă la zece zile după înălțarea lui Hristos, în ziua Cincizecimii, reprezintă, în momentul venirii sale sub formă de limbi de foc, întemeierea Bisericii în chip văzut și începutul istoriei acesteia pe pamânt. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis pe Duhul Sfânt, ca Duh al Adevărului, și nu al compromisului, spre călăuzirea celor care vor crede în El, spre mântuire. Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică este una, dar multiplă în roadele sale, și are ca ultim scop învierea trupurilor noastre. “Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morți va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuiește în voi” (Rom, 8-11). Deci nici într-un caz Duhul Sfant nu este un duh al minciunii, nu are mai multe lucrări, nu își face lucrarea în erezii și  în cadrul religiilor necreștine, nici înainte de venirea Sa, nici după venirea Sa din ziua Rusaliilor. “Dacă nu există înviere a morților, atunci nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică e și credința voastră” (Cor. 15, 13-14).

Revenind la sinodul din Creta ne vom referi în continuare la cel mai controversat document din cadrul acestuia, cel numit “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. La o primă lectură a hotărârilor din acest document remarcăm un duh tributar modului de gândire al Papei Ioan Paul al II-lea, exemplificat mai sus. Acest text a oprit o parte din episcopii prezenți să-și pună semnatura. Considerăm ca acest document, prin întreg conținutul său, încearcă să legitimeze Mișcarea Ecumenică și  participarea Bisericii Ortodoxe la aceasta. În susținerea acestei participări se folosesc în multe locuri din cuprinsul textului sintagme de tipul: “restaurarea unității”, “refacerea unității”, “unitatea pierdută”. În loc de restaurare sau refacere a unității, corect este să se vorbească de reîntoarcerea în Biserică a celor care s-au rupt de ea. Noi știm din Simbolul niceo-constantinopolitan și spunem împreună cu acesta că credem “întru una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Această Biserică una, în care credem, nu are cum să își fi pierdut unitatea ca sa fie nevoie să o caute. Oare îl putem privi pe Hristos ca pe un puzzle, care e nevoie sa fie restaurat din bucățele mai mult sau mai putin eretice?

Referitor la unitatea si unicitatea Bisercii să urmărim din nou mărturia Sfântului Petru Movilă din “Mărturisirea de credință ortodoxă”[2], care spune: “Biserica este una, după învățătura Apostolului, care spune “V-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Corinteni 11, 2). Și, după cum Hristos este unul, tot așa și mireasa lui este una, cum se vede din al patrulea capitol al Epistolei catre Efeseni, care spune “Un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor” (Efeseni 4, 5-6).”

Despre valoarea acestei mărturii “…teologii sunt de acord că Mărturisirea lui Petru Movilă a cunoscut cea mai largă circulație atât în Răsărit cât și în Apus, contribuind nu numai la luminarea credincioșilor și clericilor ortodocși în ale credinței, ci și la pregătirea și apariția gândirii teologice ortodoxe moderne (citat de Ion Vicovan în „Sinodul de la Iași și Sf. Petru Movilă”, 2012). De aceea, pe bună dreptate, ea este considerată a treia mărturisire de credință din Ortodoxie după Simbolul niceo-constantinopolitan și Dogmatica Sfântului Ioan Damaschinul” (Ion Vicovan în „Sinodul de la Iași și Sf. Petru Movilă”, 2012), iar despre importanța sinodului profesorul Milan Șesan citat în aceeași lucrare afirmă că “Sinodul de la Iași este un sinod deplin, un sobor, pentru că la discuții au participat cu vot decisiv și teologi prezbiteri, alături de episcopi, un sobor cu consecință în sine și cu un caracter și scop panortodox, iar decizia privitoare la Mărturisirea de credință a fost acceptată și aprobată la Sinodul local de la Constantinopol, la Sinodul de la Ierusalim, precum și la Sinodul endemic din Constantinopol, la care au participat și ceilalți trei patriarhi ortodocși”.

Să vedem ce ne spune și părintele Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă:

“Unitatea Bisericii nu e o unitate de ordin instituţional şi nici sfărâmată în indivizi cu credinţe deosebite, sau cu interpretări deosebite ale ei, ci o unitate de viaţă, ontologicpnevmatică în Hristos şi în Duhul Lui cel sfânt. Această unitate cu Hristos şi în Hristos nu e bazată numai pe afirmarea unei credinţe comune, care poate avea un caracter subiectiv, ci ea se experiază în puterea identică ce le vine credincioşilor şi Bisericii de la Hristos aflător în ea… Biserica e una prin unitatea ei în toate cele trei laturi: în dogme, care exprimă în noţiuni şi cuvinte credinţa în prezenţa lui Hristos în Biserică, în cultul care prin Tainele ce le cuprinde comunică lucrarea lui Hristos prezent în ea, şi în lucrarea ierarhiei săvârşitoare a Tainelor şi propovăduitoare a credinţei în prezenţa lucrătoare a lui Hristos în Biserică … Numai o Biserică-una în dogme, în Taine, în organizarea şi comuniunea ierarhică, este o Biserică cu adevăratunitară şi numai Biserica ce păstrează acestea trei fără ştirbiri este Biserica unică.

În acelaşi timp Biserica în sensul de mai sus este Biserica unică în înţelesul deplin al cuvântului Biserică. Căci formaţiile creştine, care n-au pe Hristos sălăşluit intim în ele, nu pot fi nici corpul lui Hristos, nici mireasa Lui. Pe lângă aceea, Hristos nu poate avea mai multe corpuri extinse organic din corpul Lui personal şi mai multe mirese. Orice unire deplină a credincioşilor cu Hristos nu poate însemna decât o prezenţă intimă, integrală şi lucrătoare a Lui în sânul lor. Şi numai această unire e Biserica în sensul deplin al cuvântului.”[3]

Deci iată ce înseamnă unitatea Bisericii și cum trebuie văzută ea, spre deosebire de felul în care este descrisă în documentul sinodului din Creta. La paragraful 2 al documentului la care ne referim se dă urmatoarea definiție: “Biserica Ortodoxă își fundamentează unitatea pe faptul întemeierii sale de către Domnul nostru Iisus Hristos și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine.” Nu este greșită, dar după cum am vazut, este incompletă, poate chiar evazivă. Si restul confesiunilor creștine își declară autenticitatea tot în felul acesta, ca fiind întemeiate de Hristos. Ne face să ne întrebăm dacă formularea aceasta nu a fost făcută intenționat, în spiritul ecumenist nivelator, care încearcă să găsească unitatea creștinilor în asemănări aparente  și nu întru Hristos.

Prin astfel de nivelări și relativizări, ascunse abil în formulări, se justifică participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor. Și ca totul să fie deplin și liniștea ierarhilor asigurată, citim la articolul 22 al documentului următoarele:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

IPS Atanasie de Limassol, unul dintre ierarhii prezenți la Sinod, care nu a semnat documentul, se referă la acest paragraf într-o scrisoare deschisă în care explică inconvenienţele pe care le-a intalnit la Sinod, spunând:

“Punctul de vedere că păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată prin sistemul sinodal ca singurul <<judecător competent și ultim în privința temelor de credință>> are o doză de exagerare și se sustrage adevărului, pentru că în istoria bisericească multe Sinoade au învățat și au legiferat dogme eronate și eretice și poporul credincios le-a respins și a păzit credința ortodoxă și Mărturisirea Ortodoxă a triumfat. Nici Sinodul fără popor, plinătatea Bisericii, nici poporul fără Sinodul Episcopilor nu pot să se considere pe ei înșiși trup al lui Hristos și Biserică a lui Hristos și să exprime în mod corect viața și dogma Bisericii.”

Tot preasfinția sa, legat de subiectul unității Bisericii, face următoarele afirmații: “La punctul 12 se face referire că scopul comun al dialogurilor teologice este restabilirea finală a unității în dreapta credință și în dragoste. Se dă impresia că și noi, ortodocșii, căutăm restabilirea noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum le-am fi pierdut cu neortodocșii. Consider că această concepție este neprimită teologic de noi toți. Referința textului la Consiliul Mondial al Bisericilor îmi dă prilejul să formulez împotrivirea mea la diferitele sincretisme care s-au făcut necanonic în cadrul lui, dar și la însăși denumirea acestui Consiliu, după care Biserica Ortodoxă este concepută ca „una dintre Biserici” sau ramură a Bisericii celei una, care caută și se luptă pentru realizarea ei în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar pentru noi una și singură este Biserica lui Hristos, pe care o mărturisim în Simbolul de credință și nu mai multe.”[4]

Însa, în articolul 22, vedem încă o dovadă prin care se încearcă să se acorde sistemului sinodal puteri depline, autoritate infailibilă în dauna Sfintei Biserici înțeleasă în mod plenar cași comuniune între ierarhi și credincioși întru Hristos.  Într-o lume a “drepturilor si libertăților omului” ironia este că oamenii parcă au din ce in ce mai puține drepturi si libertăți. Sfânta Mamă Biserica este ultimul bastion în care acestea mai sunt respectate neștirbit; oricât de lovită a fost Biserica de către diferite sisteme totalitare, nici unul nu a reuşit să suprime libertatea mărturisirii dreptei credințe. Ceea ce nu au reuşit cele mai sângeroase sisteme totalitare de-a lungul istoriei, să ia oamenilor libertatea de a-l mărturisi pe Hristos, se încearcă tocmai acum, sub ochii noştri, cu șanse de reușită mai mari ca oricând. Toate aceste lovituri din trecutul Bisericii au fost din exterior, și de aceea nu au avut șanse prea mari de reușită. Însă, din păcate, încercările prin care trece Biserica în aceste momente vin din interior iar pericolul este pe măsură. Poporul credincios este marginalizat, dat deoparte, în scopul integrării depline a Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor. Prin aceste acțiuni se poate ajunge foarte ușor în situația in care Consiliul Mondial al Bisericilor să capete autoritate în interiorul Bisericii Ortodoxe. Dacă ierarhii reușesc să ridice supremația sinodului episcopal, transformându-l într-o instituție cezaro-papistă, iar mai apoi, prin simpatiile ecumeniste și atitudinile supuse ale acestor ierarhi, se face un transfer de autoritate înspre Consiliul Mondial al Bisericilor, nu este greu să ne dam seama cine va lua deciziile în Biserica noastră. În acest context propunerea care a fost făcută, ca astfel de întâlniri sinodale să aibă loc mai des, nu face decât să întărească convingerea că acest scenariu e mai mult decât plauzibil. Dacă se ajunge acolo, oare mai putem numi cu adevărat această biserică – ortodoxă? Celor care vor să facă aceste lucruri le aducem aminte ce spune Hristos: “Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă” (Matei 20, 25-27).

Principiile pe care este fundamentată Biserica lui Hristos, care fac ca aceasta să fie un organism viu, în care lucrează Duhul Sfânt spre mântuirea oamenilor, sunt pe cale sa fie trădate. Astfel însă, ierarhii Îl trădează pe însuși Hristos și Biserica Sa pe care, ca păstori, ar fi trebuit să o aibă în grijă. În căutarea așa-zisei unitați pierdute, ei pun în pericol unitatea de fapt, existentă în Biserica Ortodoxă. În catehismul Sfântului Petru Movilă găsim următorul răspuns, clar, în legatură cu felul în care se face supunerea în Biserica Ortodoxă și despre rolul sinoadelor ecumenice:

“Acest articol (Într-una, sfântă, sobornicească si apostolească Biserică – n.n.) învață pe fiecare ortodox că trebuie să se supună Bisericii, după învățătura lui Hristos, care spune: Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș (Matei 18, 17). Și, pe lângă acestea, Biserica are puterea aceasta ca, prin sinoadele ecumenice, să cerceteze Scripturile, să judece pe patriarhi, pe papi, pe episcopi și să-i supună, dupa greșelile lor, pedepselor canonice și epitimiilor. Fiindcă este stâlpul și temelia adevărului, potrivit cu Apostolul, care spune: Ca să știi… cum să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului (I Timotei 3, 15)”

Iar părintele Stăniloae ne vorbește foarte limpede si elocvent despre ce înseamnă sobornicitatea Bisericii Ortodoxe:

“Prin sobornicie se exprimă modul sinodal de păstrare a învățăturii Bisericii la nivel episcopal, dar si modul general comunitar al practiceării invataturii. Toată Biserica este un Sinod permanent, o comuniune, o convergenţă şi o conlucrare permanentă a tuturor membrilor ei, căci numai în această stare se păstrează şi se valorifică bunurile ei spirituale. În timpul nostru această sinodalitate generală e redată prin ideea de comuniune, care implică pe aceea de complementaritate.

Dacă prin însuşirea unităţii se afirmă simplu că Biserica este una, prin însuşirea sobornicităţii se arată de ce natură este această unitate. Ea e o unitate realizată şi menţinută prin convergenţa, comuniunea, complementaritatea unanimă a membrilor ei, nu printr-o simplă alăturare sau printr-o contopire a tuturor într-un tot uniform. …

Biserica este un întreg organic, un organism, sau un corp spiritual, o plenitudine care are totul, iar acest tot, această plenitudine e prezentă şi eficientă în fiecare din mădularele ei, din actele ei, din părţile ei. Înţelesul acesta al Bisericii precizează înţelesul ei de „corp” al lui Hristos. Acest înţeles al Bisericii corespunde definiţiei date ei de Sfântul Apostol Pavel, ca „plinirea (plinătatea) Celui ce împlineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23)”

Așa arată unitatea și sobornicitatea Bisericii în toată plinătatea ei, în fiecare mădular al ei, iar încercarea de a submina aceste însușiri prin tendințele de “papalizare” ale celor care au formulat textele acestui sinod nu fac decât să aducă tulburare si dezbinare. Iar din partea celor care încearcă să se scuze și să se justifice nu putem accepta explicații de genul “au avut o prestație deosebită, competentă” dar au cedat și au semnat; s-au semnat si cu alte ocazii, documente cum au fost cu monofiziții dar “nu au existat consecințe“. Iar dacă unii se vor ridica spre apărarea Ortodoxiei autentice, aşa cum se tem sinodalii, o vor face provocați de toate aceste decizii subversive pe care le vedem sub ochii noștri.

Mai vrem să adăugăm în această scrisoare o nedumerire pe care o avem citind reglementările privitoare la capitolul Impedimente la căsătorie. Paragraful 5 al capitolului II din acest text sună astfel:

“5. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși sau necreștini s-a hotărât:

  1. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este interzisă conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului Quinisext).
  2. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor stabilite la sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii omului.

iii.          Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.”

Textul este ambiguu și nu explică în mod clar ce e de facut; e interzisă căsătoria între ortodocși și neortodocși sau nu? Cum se aplică iconomia bisericeasca? De exemplu dacă în Biserica Ortodoxă Română s-ar  aplica această iconomie bisericească, iar în Biserica din Grecia, nu,  căsătoria dintre un ortodox și un neortodox oficiată în România este recunoscută în Grecia? Dacă ortodoxul nostru călătorește în Grecia și vrea să se împărtășească este sau nu este primit după spovedanie la Sfintele Taine? Asemenea ambiguități nu ar trebui să rămână nerezolvate de către un sinod care se definește panortodox și care își propune să găsească aceeași cale pentru toți. Mai mult, înainte de declanșarea lucrărilor acestui sinod lucrurile erau clare: interdicția căsătoriei între ortodocși și neortodocși, la care face referire și sinodul din Creta, era stipulată în canonul 72 al Sinodului Quinisext, iar înțelegerea acestei interdicții arăta că unitatea vieții de familie ortodoxă  se întemeia pe “viața în Hristos” (Sf. Nicolae Cabasila). După acest sinod, prin hotărârea luată la paragraful 5 al capitolului II, conceptul de familie este forțat. Este promovată astfel societatea cosmopolită, globalistă, în care familia nu mai duce o viață întru Hristos, ci în numele lui Hristos și acesta perceput ca un reper îndepărtat, cel mult moral, dar nu duhovnicesc. Oare doar potrivit acriviei canonice ortodocșii nu se pot căsători cu necreștinii (punctul iii.)? Dacă ne aflăm în faţa a două uşi şi pe una scrie „intrarea interzisă” iar pe cealaltă „intrarea absolut interzisă”, înseamnă că pe una putem intra câteodată iar pe cealaltă deloc?  Nu exprimă ambele același lucru, interdicţia de a intra? Conform “acriviei” gramaticale, “absolut interzisă” este greşit formulat deoarece adjectivul “interzis” nu acceptă grade de comparaţie, gradul superlativ existând deja în semantica sa. Care este, deci, diferența între punctul i. și punctul iii. când ambele interdicții sunt socotite conform acriviei, şi când rămâne posibilitatea aplicării iconomiei bisericeşti? Sfintele Canoane descriu idealul vieţii creştine într-un mod neechivoc, sub inspiraţia Duhului Sfânt, aici nefiind loc pentru astfel de formulări ce seamănă mai mult cu tertipuri avocăţeşti.

Este evident că şi prin aceste reglementări, privind impedimentele la căsătorie, se deschide poarta ecumenismului, panerezia tuturor timpurilor, așa  cum este calificată  de sfinții recenți ai ortodoxiei și de alți părinți și teologi trăitori, sinodul din Creta îndemnându-ne, din păcate, să mărturisim și noi acest lucru.

În toată această tulburare prin care trecem mai apare un pericol. Încep să fie din ce în ce mai folosite în acest context, avându-i ca țintă pe cei care se împotrivesc sau își manifestă dezacordul în legatură cu linia pe care o trasează ierarhia prezentă la sinod, cuvinte ca “fanatic”, “fundamentalist”, “extremist”, etc. În condițiile socio-politice prin care trece lumea în momentul de față, astfel de cuvinte au căpătat o încărcătură extrem de negativă care în cele mai multe cazuri trezesc frica în oameni sau pot să provoace chiar panică. A importa această încărcătură negativă în curtea Bisericii Ortodoxe este un lucru extrem de grav și poate face ca, în mintea omului de rând, sau mai bine zis a occidentalului de rând, linia de demarcație dintre un fundamentalist islamist și un așa numit “fundamentalist” creștin-ortodox să se estompeze până la dispariție. Nu suntem de acord și nu încurajăm manifestările exagerate ale unor oameni cu râvnă, să-i spunem necontrolată, însă îi considerăm la fel de vinovați și pe cei care vehiculează cu ușurință astfel de catalogări. E nevoie, în momentul de față, de tot discernământul și stăpânirea de sine de care putem da dovadă cu toții.

În urma analizei făcute, la o privire de ansamblu, remarcăm că tot scandalul provocat în jurul așa zisului “Mare” și “Sfânt” Sinod Ortodox, se reduce la problematica ecumenismului. Îi înțelegem pe unii ierarhi care au refuzat să semneze din motive de conștiință. De asemenea, având conștiința apartenenței noastre la Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, credem că preasfințitul părinte Longhin, pe care pe drept cuvant îl putem numi Părintele Orfanilor, mărturisește Adevărul.

În final dorim să îi invităm pe ierarhii noștri să citească cuvintele părintelui Bartolomeu Anania, în care face portretul unui Iuda modern, și îi rugăm să încerce să procedeze în așa fel încât să nu se recunoască și să nu îi recunoaștem pe ei înșiși în ele, iar noi îi vom urma întru toate ca pe nişte adevăraţi păstori:

“Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care rastoarnă valorile şi pervertește limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se întitulează program de sănătate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr’o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s’o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herziene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucreaza pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.

A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.

Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.”[5]

[1]https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/24/11647/

[2] Sinodul de la Iasi și Sf. Petru Movilă, Ed. Trinitas, Iași 2002.

[3] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pg. 270,275.

[4]http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/07/01/ips-atanasie-de-limassol-explica-de-ce-nu-a-semnat-documentul-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-nu-exista-alte-biserici-ci-numai-erezii-si-schisme/

[5] http://www.crestinortodox.ro/editoriale/portretul-iuda-modern-118361.html

_________________________________________________________________________________

Pentru cei care doresc sa participe la strangerea de semnaturi, aveti mai jos formularul si scrisoarea care se pot descarca, precum si o petitie online pe care o puteti semna direct pe internet:

Scrisoarea: https://drive.google.com/file/d/0B9YAPM0IiWHTak54N1pNNGZNSUU/view?usp=sharing
Formularul: https://drive.google.com/file/d/0B9YAPM0IiWHTa2tDQUZZcXhtVE0/view?usp=sharing
Petitie online: http://www.petitieonline.com/scrisoare_de_marturisire
Informatii la telefon:

Oradea: 0744.531.748

Beius: 0766.868.892
e-mail: asociatia.astradrom@yahoo.com

Sursa: Astradrom

Publicat pe

Argumentarea întreruperii pomenirii ÎPS Varsanufie al Râmnicului de către obştea mănăstirii Lacul Frumos

De ce am întrerupt pomenirea chiriarhului?

Ierom. Grigorie cu obştea Mănăstirii Lacul Frumos

Poate mulți nu au înţeles întru totul decizia noastră de a înceta pomenirea ierarhului. Cu ceva vreme înainte (câteva luni înaintea întrunirii “sinodului” din Creta) noi am cercetat documentele prevăzute a fi discutate şi ratificate la acest “sinod’ şi implicaţiile pe care acesta le generează. Astfel, ne-am pus în temă şi cu unele comentarii ale unor ierarhi şi teologi care s-au exprimat cu privire la „sinod” (Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrios Tselenghidis profesor al Universităţii Aristoteliene din Tesalonic, Mitropolitul Ieremia al Gortinei, Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul Athanasie de Limassol, Mitropolitul Ierotheos Vlachos). În Grecia în Sala „Melina Mercuri” a Stadionului „Pace şi Prietenie” din Pireu în ziua de 23 martie 2016 chiar a avut loc o dezbatere deschisă asupra “sinodului”din Creta. De asemenea am avut cunoștința de părinţi din muntele Athos care s-au exprimat prin mai multe epistole în privinţa acestui „sinod”, epistole adresate Sf. Chinotite, către toți arhiereii şi pliroma Bisericii Sobornicești[1]. Toate acestea le-am comparat cu scrierile Sfinților Părinţi, le-am pus în lumina evenimentelor istorice ale Bisericii Universale referitoare la situații similare (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Marcu Evghenicul, Sf. Fotie Patriarhul Constantinopolului, Sf. Teodor Studitul, Sf. Grigorie Palama, etc.). De asemenea am consultat învăţăturile unor sfinţi contemporani (Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Nichita Remesianul, Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, Sf. Ierarh Ghennadios Scholarius, Sf. Ilarion Troiţki, Sf. Anatolie de la Optina, etc.).

Am consultat învăţăturile unor duhovnici contemporani ai lumii (Arhiep. Averchie de Jordanville, Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Arhim. Iustin Pârvu, Arhim. Arsenie Papacioc,  Arhim. Filothei Zervakos, Arhim. Haralambos Vasilopoulos, Arhim. Serafim Alexiev, Mitr. Augustin de Florina, etc.).

Putem spune că ne-am făcut o părere obiectivă, de ansamblu, asupra „sinodului” – când iei decizia de a întrerupe pomenirea ierarhului trebuie să fii foarte bine documentat. De asemenea, am înmulțit rugăciunea, rugând pe Dumnezeu să ne lumineze mintea şi să ne ajute să luăm hotărârea dreaptă conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Am lecturat cărţi întregi („Singur Ortodoxia” – Arhim. Arsenie Papacioc, „Străjerii Ortodoxiei” – Arhim. Vasilios Papadakis, „Ecumenismul fără mască” – Arhim. Haralambos Vasilopoulos, „Împotriva falsei uniri bisericești” –  Dr. Alexandros Kalomiros, „Biserica Ortodoxa şi Ecumenismul”  – Sf. Iustin Popovici, „Marea Apostazie” – Arhiep. Averchie Tausev, etc.), am citit sute de pagini, am consultat Pidalionul, cu toată râvna am citit cât de mult am putut (şi încă citim) despre dreapta credință, despre Sfinții Părinţi, etc.

Am cunoscut faptul istoric (precedentele istorice) din Muntele Athos în care multe mănăstiri, chilii şi părinţi aghioriţi au întrerupt pomenirea patriarhilor ecumenici care au făcut compromisuri dogmatice cu eterodocșii – compromisuri mai puțin grave decât cele din prezent.

În zilele noastre timp de 3 ani (1970-1973) aproape jumătate din mănăstirile din Sf. Munte, toate schiturile şi cele mai multe chilii, prin acordul şi îndemnul Sf. Paisie Aghioritul, alături de Mitr. Augustin de Florina, Mitr. Pavlos de Paramythia şi Ambrozie de Eleftheropoli, au întrerupt pomenirea patriarhului Atenagora ce a ridicat anatemele urmând o poziție filo-papistă.

În continuare facem referire la canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861), referitor la întreruperea pomenirii ierarhului. Poate fi întreruptă pomenirea unui ierarh în următoarele cazuri:

– Când ierarhul se face vinovat de delicte morale (curvie, simonie, comportament violent, etc.) acest lucru fiind stabilit de către un sinod.

– Când ierarhul propovăduiește public erezia, caz în care nu se mai așteaptă condamnarea de către un sinod.

IPS Varsanufie nu a propovăduit public erezia, dar a acceptat-o prin tăcere. Faptul de a tăcea când erezia este ratificată, când ecumenismul este pus în legalitate, reprezintă a treia formă de ateism după Sf. Grigorie Palama. Sf. Grigorie Palama spune: prima formă de ateism este negarea existenţei lui Dumnezeu, a doua este erezia care desfigurează adevărul despre Dumnezeu iar a treia este tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism[2].

Am luat în considerare refuzul de a da un răspuns oficial la solicitarea noastră din 20.07.2016  în care îi ceream IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, să-şi exprime punctul de vedere în ceea ce priveşte hotărârile neortodoxe ale “’sinodului”’ din Creta, cât şi faptul că până în prezent nu a exprimat o poziție de condamnare a hotărârilor adunării din Creta.  Documentele ratificate la „sinodul” din Creta încalcă hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, intră în contradicție cu Sfinții Părinţi şi aşează pliroma Bisericii Ortodoxe sub anatema acestora.

Conform acestor aspecte din care rezultă clar că Înaltpreasfinţitul Varsanufie aproba tacit hotărârile sinodului din Creta şi că tolerează şi acceptă ecumenismul, noi, obştea Mănăstirii Lacul Frumos am întrerupt pomenirea pentru a nu ne face părtași ereziei ecumeniste (panerezia după Sf. Iustin Popovici), pentru a rămâne în Adevăr, în Biserica Ortodoxă.

Pentru a ne feri de erezie, pentru a ne păstra în Biserica Ortodoxă, în Biserica lui Hristos, am aplicat acest protest canonic (Canonul 15 Sinodul I-II Constantinopol 861) de întrerupere a pomenirii ierarhului.

Încheiem cu mesajul unor părinţi athoniţi din scrisoarea din data de 13.05.2016 adresată Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Sfintei Chinotite, tuturor Bisericilor ortodoxe autocefale şi către toată pliroma Bisericii lui Hristos :

„…Vă rugăm să rămâneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța „drept cuvântul adevărului”, atunci să știți că:

 Ați sfâșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punându-vă în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» …”

„…Rezultă din acestea că și noi suntem obligați să aplicăm Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul Canon 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), potrivit căruia avem datoria de a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare papistaşă (romano-catolică) și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la Sfântul Disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărârile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sânt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească până ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rândui Biserica Ortodoxă prin Sinod”.

16 August 2016,

Prăznuirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni

[1] https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti-din-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-06-06-2016/

[2] Sfântul Grigorie Palama subliniază în scrisoarea „Către evlaviosul monah Dionisie” cum că tăcerea legată de problemele credinţei este al treilea tip de ateism şi de aceea atunci când e în pericol credinţa TĂCEREA ESTE VINOVATĂ.

Bibliografie :

  1. http://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-si-marelui-sinod-in-limba-romana/
  2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/
  3. http://acvila30.ro/teolog-dimitrios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/
  4. http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html
  5. http://www.atitudini.com/2016/07/scrisoarea-deschisa-a-unor-parinti-aghioriti-catre-chinotita-sf-munte-in-privinta-sinodului-din-creta/
  6. http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html
  7. http://www.atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-chisinau-dezaprobarea-hotararilor-sinodului-din-creta/
  8. http://sinodultalharesc.xyz/2016/07/12/document-final-al-sinodului-panortodox-din-creta-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-
  9. http://www.atitudini.com/2016/07/sinaxa-clericilor-si-a-monahilor-ortodocsi-impotriva-sinodului-din-creta/
  10. https://youtu.be/chD21moX7C4
  11. http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/9162-lemesou-athanasios-gia-logous-suneidiseos-den-to-upegrapsa
  12. Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre prorocii mincinoși, PG 59, 553-568.
  13. Sf. Apostoli în epilogul cuvântării Canoanelor, Pidalion.
  14. Relatări din cadrul unui dialog al IPS Ierotheos cu un grup de maici de la m-rea Paltin Petru Vodă.
  15. Ierotheos Vlachos, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis.
  16. Sf. Teodor Studitul, Scrisoarea a 24-a, Lui Teoctist Magistrul, preluat din Dreapta credință în scrierile Sf. Părinți, vol I, Ed. Sophia, trad. de Pr. Marcel Hancheș.
  17. Aceste studii le puteți citi și online pe http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheos-vlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfant-si-mare-sinod-din-creta/, cât și în scrierile sale teologice.
  18. cf. http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheos-vlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfant-si-mare-sinod-din-creta/
  19. http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-03-2016_14.html
  20. https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti-din-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-06-06-2016/
  21. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/05/30/scrisoarea-mitropolitului-serafim-al-kithirelor-catre-patriarhul-ilias-al-georgiei-despre-sinodul-panortodox/
  22. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/

Sursa: Apologeticum

Vezi şi:

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

Al 3-lea caz în BOR de întrerupere a pomenirii ierarhului din motive de erezie ecumenistă

Scrisoarea unor părinţi aghioriţi către Sf. Chinotită a Muntelui Athos şi cei 20 de egumeni de mănăstiri atonite

Gheronda Gavriil, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul: „Să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc!”

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

Publicat pe

Al 3-lea caz în BOR de întrerupere a pomenirii ierarhului din motive de erezie ecumenistă

În data de 17 august 2016 Protosinghelul Elefterie Tărcuţă, cleric la Catedrala Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a adresat o scrisoare ierarhului locului, ÎPS Ioachim, în care declară întreruperea pomenirii acestuia la sfintele slujbe din motive de erezie ecumenistă. Amintim că aceeaşi măsură canonică au aplicat-o anterior obştile monahale de la schitul Oituz şi de la mănăstirea Lacul Frumos. Conţinutul scrisorii îl puteţi vedea mai jos:

CĂTRE ÎNTÂI-STĂTĂTORUL
ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI ȘI BACĂULUI

„Drept aceea, luaţi aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.”(Faptele Apostolilor 20, 28)

Subsemnatul, Protosinghel Elefterie Tărcuță, preot slujitor si duhovnic de 24 de ani la Catedrala Arhiepiscopala a Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, momentan împins în iadul ereziei pentru pacatele mele, de către Parintele si Arhiepiscopul Ioachim, am gasit totusi putere de la Bunul Dumnezeu să strig din acest iad după ajutor.
In aceasta perioada de 24 de ani am ascultat si cunoscut durerile multor credincioşi si chiar necredincioşi. De multe ori am fost pus intr-o situatie penibila, sa răspund de ce unii preoţi si ierarhi ai Sfintei Biserici comit nedreptati si smintesc prin comportamentul lor. Ma simt si eu printre ei, cu pacatele mele, dar nu ca eretic. Intotdeauna a trebuit sa găsesc o scuza sau un motiv, intr-un mod protector, pentru a nu denigra slujitorii si Sf. Biserica. Acum, cand ca ierarhi ne-ati tradat intr-un mod miselesc la acest „sinod” din Creta, ba ati mai implicat si preoţii, cerandu-le sa nu vorbeasca credincioşilor despre hotararile luate cu acest prilej, acum cand ati pus lumina sub obroc, noua oare ce ne ramane de făcut?! Sa aşteptam sa vorbeasca pietrele?…
„Zic voua: Daca vor tacea aceştia, pietrele vor striga.” (Luca 19,40)
Da, sunt o mica piatra, am inca viata, asa cu pacate, totuşi mai am putina constiinta, ma doare ca ne-ati sfaramat sub picioare si trebuie sa strig.
„Dumnezeu este lumina si nici un întuneric nu este intru El. Daca zicem ca avem impartasire cu El si umblam in întuneric, minţim si nu savarsim adevarul.” (I Ioan 1, 5-6)
Oare ati uitat avertismentul Sf. Apostol Petru: „Dar au fost in popor si prooroci mincinoşi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinoşi care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul Care i-a rascumparat, isi vor aduce lor o grabnica pieire; Si mulţi se vor lua dupa invataturile lor rătăcite si, din pricina lor, calea adevarului va fi hulita; Si din pofta de avere si cu cuvinte amagitoare, ei va vor momi pe voi. Dar osanda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte si pierzarea lor nu dormiteaza. Caci daca Dumnezeu n-a crutat pe ingerii care au păcătuit, ci, legandu-i cu lanţurile intunericului in iad, i-a dat sa fie paziti spre judecata; Si n-a crutat lumea veche, ci a pastrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptatii, cand a adus potopul peste cei fara credinţa. Si cetatile Sodomei si Gomorei, osandindu-le la nimicire, le-a prefăcut in cenuşa, dandu-le ca o pilda nelegiuiţilor din viitor; Iar pe dreptul Lot, chinuit de petrecerea in desfranare a celor nelegiuiţi, l-a izbăvit. Pentru ca dreptul acesta, locuind intre ei, prin ce vedea si auzea, zi de zi, chinuia sufletul sau cel drept din pricina faptelor lor nelegiuite.”(II Petru 2,1-8)
– „Vai voua, cărturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia Cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati.”(Matei 23, 13)
– „Nu fiti partasi la faptele cele fara roada ale întunericului, ci mai degraba osanditi-le pe fata.”(Efeseni 5,11)
– „Vai de cei ce zic râului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!” (Isaia 5,20)
– „Pastorul cel bun isi pune sufletul pentru oile sale.”(Ioan 10,11)
– „Pastoriti turma lui Dumnezeu, data in paza voastra, cercetand-o nu cu silnicie, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru castig urat, ci din dragoste.”(I Petru 5,2)
– „Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu si pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele sau.”(I Ioan 3,10)
Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Sfinţii Părinţi ne-au lasat adevarata teologie dobandita prin viata lor ascetica. Astăzi „teologia” se face uneori la mese festive si la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), dobândind o noua conotatie ideologica care s-ar mai putea numi theos-manipulare psihologica a credincioşilor. Asa s-a infestat trupul Bisericii Ortodoxe. Asa s-a ajuns ca „teologia” sa „omoare” veşnicia. Vindecarea va veni doar prin ieşirea din acest organism plin de viermi ai iadului.
Eu nu am dreptul sa va invat sau sa va judec, ne va judeca Dumnezeu pe toti, dar eu, piatra sfaramata fiind si vazand constiinta credincioşilor zdrobita in picioare si aruncata in bezna, in intunericul cel mai din adanc, lipsit de Adevăr, ma intreb: nu ne mai temem oare de Dumnezeu? N-am inteles inca ce urmăresc mai marii lumii de azi?! Nu vedem ca Romania este vanduta politic, teritorial, economic?
„Caci, atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişuna pretutindeni.” (Psalmul 11, 8)
Mai trebuie sa fie si Biserica noastra Ortodoxa partasa la demolarea tarii si a credinţei- stramosesti? Participand la sinodul din Creta v-ati dat implicit acordul – prin semnătură – la toate prevederile stipulate in memorandum! Trebuia inca o data salvat Baraba si vândut Domnul nostru Iisus Hristos?!! Si iata turma aruncata in intunericul cel mai din adanc: ECUMENISMUL! Explicati-le enoriaşilor ce duh diabolic are aceasta „erezie a ereziilor”: vorbiti-le – nu cu diplomaţie – ci clar, raspicat, sa inteleaga si omul mai simplu.
„Este un Domn, o credinţă, un botez.” (Efeseni 4,5)
Ati intrat prin uşile imparatesti in Sf. Altar al Catedralei Arhiepiscopale cu un episcop eretic armean, ati ingaduit sa-i binecuvinteze pe credincioşi, iar aceştia sa-i sărute mana.
Botezati prin stropire si ingaduiti ca preoţii sa boteze la fel, si nu prin afundare de trei ori in cristelnita.
Ati binecuvântat si sustinut întâlnirile ecumeniste pe tot cuprinsul Eparhiei. Ati ingaduit tacit savarsirea de cununii mixte de către unii preoţi ai Eparhiei Romanului si Bacaului.
Ingăduiţi ca vinul folosit pentru Sf. Euharistie sa provină din comerţ (acesta avand diverse adaosuri).
Toate acestea le-am observat si le spun cu TOATA DUREREA.
In anul 2003, 18-19 oct. a avut loc in Romania un referendum prin care se cerea fiecărui cetatean sa-si exprime acordul sau dezacordul privind revizuirea Constitutiei. In Legea nr. 429 din oct. 2003, emisa de Parlamentul României, găsim la art. 145:
„(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferării unor atributii către institutiile comunitare, precum si al exercitării in comun cu celelalte state membre a competentelor prevăzute in aceste tratate, se , face prin lege adoptata in şedinţa comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numărul deputatilor si senatorilor.
(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Ca sa devină lege aceste articole, erau implicaţi si unii ierarhi care trebuiau sa încurajeze cetatenii sa mearga la vot.
La aceeaşi data era prevăzută si sfinţirea bisericii Sf. Dimitrie din Bacau. Coincidenta?! Aproape de usa bisericii era plasata urna de vot; dupa ce credincioşii erau indemnati sa treca prin Sf. Altar, sa sărute Sf. moaşte, la ieşire li se cerea sa-si exprime acordul „fărădelegii”. Atunci, ierarhii noştri ne-au invatat sa facem primii pasi spre Europa atee/eretica si sa ne inchinam ei.
Adevărul despre eşecul lucrărilor acestui sinod l-au spus Prea Sfinţiţii Părinţi si cei care trăiesc teologia ortodoxa si vrednici vor fi in veac! I.P.S. Serafim de Pireu, I.P.S. Ierotheos Vlachos, P.S. Longhin Jar, Protopresviterul Theodoros Zisis, prof. Dimitrie Tselenghidis…
La acest sinod s-au acceptat tacit Teoria trunchiului comun, Teoria ramurilor si Teoria baptismala, adica globalizarea lumii si a Bisericii; numai ca la Dumnezeu teoriile nu functioneaza. Arborele are rădăcinile in pamant, iar Biserica are rădăcină, izvorul in CER, la Hristos Care este si Cap al ei. Ce partasie are Biserica, pentru care S-a răstignit Hristos, cu aceasta globalizare?! A fost odata blestemat un smochin, va fi si acest arbore blestemat din rădăcină de Domnul nostru Iisus Hristos! Acum gustam din roadele lui otrăvite…
Aceste abateri atat de grave la care ati consimtit, sub semnătură proprie, in deplina cunostinta, m-au determinat sa revăd o serie de canoane ale Sfinţilor Părinţi si astfel, la CANONUL 15, SIN. I – II (861) „OSANDA SCHISMEI. SCHISMA FATA DE PATRIARH. CARE DESPĂRŢIRE NU ESTE SCHISMA?”, am găsit urmatoarele:
„Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi… Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte adica, de comuniunea cu acela care propovaduieste eresul in public si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca aceştia nu numai ca nu se vor supune certării canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor învrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocşi. Caci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi si pe pseudo-invatatori, si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si de dezbinări.”
Conform acestui canon de mai sus sunt si CANONUL 3 APOSTOLIC, CANONUL 6 DE LA SINODUL LAOD, DE LA GANGRA (340), CANONUL 5 AL SINODULUI LOCAL DE LA ANTIOHIA (341), CANOANELE 10, 11, 12 ALE SINODULUI LOCAL DE LA CARTAGINA (491), CANONUL 19 DE LA SINODUL 4 ECUMENIC (451), CANONUL 31 SI 32 ALE SINODULUI VI ECUMENIC (691).
Deplin conştient, cu frica de Dumnezeu, cu durere in suflet si, in acelaşi timp, cu inima impacata si cu rugăciunile Sfinţilor Părinţi, eu personal nu v-am mai pomenit dupa acest sinod din Creta si nu va voi mai pomeni pana nu veti retrage acea semnătură de la sinodul din Creta. Daca ereticii si sincretistii se vădesc prin lipsa sinceritatii si a pocăinţei, stăruind in chip satanic in erezie, noi ce facem? Sfinţii si Părinţii inaintasi ai noştri, care au întrerupt pomenirea pseudo-episcopului au continuat sa slujeasca Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie si toate Tainele Bisericii, ramanand in comuniune cu Biserica Ortodoxa, dar ingradindu-se de numitul episcop de care aparţineau.
Intrucât sunteti cel care ati incalcat cele trei mărturisiri de credinţa depuse la hirotonia intru arhiereu, cand ati jurat ca veti respecta dogmele si canoanele neştirbite, nu vom accepta, atat subsemnatul, cat si dreptcredinciosii, sa fim numiţi schismatici sau eretici.
„UNDE SUNT DOI SAU TREI ADUNAŢI IN NUMELE MEU, ACOLO SUNT SI EU IN MIJLOCUL LOR.” (Matei 18, 20)

„BISERICA MEA PORŢILE IADULUI NU O VOR BIRUI.” (Matei 16, 18)

Cu adanca durere in suflet, mărturisesc ca fiind prima data, in 30 de ani de monahism, cand adopt o astfel de atitudine. Pot sa o marturiseasca cei care m-au cunoscut. Dar acum am devenit nebun in acest veac. Glasul Sf. Scripturi si al Sf. Părinţi sunt aici de fata si m-au sfătuit sa iau aceasta decizie.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu! AMIN.

17 august 2016                                                                       Protosinghel Elefterie Tărcuță

Vezi şi:

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

10 zile rămase ca ÎPS Teofan să-şi demonstreze ortodoxia – mii de semnături sub ultimatumul adresat Mitropolitului

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

PS Longhin de Bănceni către episcopii semnatari în Creta: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă în Biserica cea Una!”

Pr. Matei Vulcănescu – Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

Evaluarea ortodoxă a „sinodului” din Creta – Declaraţia din Chişinău

Mureşul Ortodox: „Nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin hotărârile din Creta”

Celor ce spun că pomenirea ecumeniştilor se poate face din iconomie: mărturia Părinţilor Aghioriţi din sec. XIII

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Scrisoarea Marelui Stareţ Sava cel Bătrân Aghioritul către unii care-l acuzau că întrerupând pomenirea a intrat în schismă cu Biserica

Gheronda Gavriil, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul: „Să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc!”

Ați știut că Sf. Paisie Aghioritul nu a pomenit patriarhul în decursul a câțiva ani?

„De ce am încetat pomenirea Patriarhului?” – răspunsul unui preot din Rusia

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

Publicat pe

10 zile rămase ca ÎPS Teofan să-şi demonstreze ortodoxia – mii de semnături sub ultimatumul adresat Mitropolitului

10 august / 28 iulie 2016 d.Hr.

Dupa incetarea pomenirii PS Ioachim Bacaoanu de catre Ierom.Macarie si Ierom.Atanasie de la Manastirea Oituz (din 3 iulie 2016) precum si incetarea pomenirii lui PS Varsanufie de catre Ierom.Grigorie, Staretul  M-rii Lacul Frumos – Valcea (din 1 august 2016), in data de 10 august, peste 4500 de preoti, ieromonahi, monahi, monahii si credinciosi au adresat o scrisoare-ultimatum catre IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

IPSfintia Sa a afirmat la o intrevedere – tinuta la M-rea Bistrita – in fata a trei ieromonahi, ca nu regreta nimic din cele semnate la Creta. La M-rea Varatec a fost din nou solicitat de un grup de 20 de credinciosi care l-au rugat sa se dezica de ecumenism in general, de Creta in special, precum si de alte abateri de la dreapta credinta avute in ultimii ani.

La toate aceste solicitari indreptatite, IPS Teofan a raspuns cu nonsalanta ca el iubeste Biserica lui Hristos mai mult decat insusi sufletul sau, ceea ce este in contradictie cu semnatura data la Creta. De aceea a fost nevoie de intocmirea unei scrisori, in care  i se cere ca in termen de 10 zile, sa-si dovedeasca public Ortodoxia.

Aceasta scrisoare va fi adresata  tuturor ierarhilor romani membri ai Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Romane. Ea exprima mai intai adanca tulburare pricinuita ortodocsilor romani de hotararile adunarii de la Creta, apoi se demonstreaza pe scurt de ce adunarea de la Creta a fost un sinod eretic iar in final i se cere Mitropolitului Teofan sa dovedeasca Ortodoxia sa intregii Biserici, prin dezicerea de :

  1. semnatura de la Creta
  2. ecumenism in general
  3. CMB-Consiliul Mondial al Bisericilor.

Daca va da raspunsul favorabil il vom considera Mitropolit – adica pazitor al Dreptei Credinte. Daca nu, va fi oprita pomenirea Sa, conform Canonului 15 de la Sinodul I-II din Constantinopol de la anul 861.

Unii afirma ca aceasta intrerupere a pomenirii lui IPS Teofan trebuia facuta de multa vreme, datorita abaterilor Sale de la Ortodoxie, dar acum, in urma apostaziei de la Creta,  lucrurile au atins cote maxime .

Acesta este singurul mod – dupa Traditia Bisericii – al credinciosilor de a se ingradi de erezie precum si de a-l atentiona pe cel in cauza, ca s-a abatut atat el cat si faptul ca duce o intreaga Biserica in intunericul vesnic al eresurilor. Nu este nici o bucurie pentru nimeni din Biserica ca s-a ajuns aici, dar mare bucurie va pricinui intregii Biserici intoarcerea unui ierarh, care a semnat apostazia de la Creta, la Ortodoxia Sf.Parinti.

Are loc acum un inceput de judecata a fiecaruia dintre ierarhi cu sine insusi, in ceea ce priveste Dreapta Credinta. Fiecare va trebui sa hotarasca daca vrea sa mai fie ortodox – si pentru aceasta trebuia sa demonstreze prin fapte intregii Biserici – sau eretic.  Pacatul este incalcarea legii Dumnzeiesti. Erezia este pacatul maxim, adica schimbarea legii Dumnezeisti. O Biserica vie este cea in care fiecare se lupta nu numai pentru mantuirea proprie ci si pentru mantuirea celorlalti. Dogmele nu sunt domeniul de studiu intelectual al teologilor si  ierarhilor, ci realitati ale Unicului Dumnezeu Treimic, a caror traire este o consecinta a tainei mantuirii, curatirii, luminarii si indumnezeirii fiecarui crestin ortodox in parte.

Cei care doresc să rămână ortodocși și doresc să susțină această scrisoare pot să trimită în continuare semnături pe adresa de e-mail monah.teodot@gmail.com, pe formularul de tabel postat. Datele cu caracter personal nu vor fi făcute publice. Formularul poate fi descarcat de aici.

 SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

 

 

„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” [1]

(Sf. Teodor Studitul)

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea!

Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică de Dumnezeu spunem: nu este de ajuns! Nădejdea pe care ne-aţi dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc, ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos!

Înaltpreasfinţia Voastră,

Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre, alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox” desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal.

În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse,inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi „eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfricoşătoare neglijenţa.” [2] 

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos – unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta – afirma: „Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”[3]

Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea „Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe.

Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos: „În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase”.[4] La aceasta se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către „restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor”[5], organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios, anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei, pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii. 

Din motivele enumerate mai sus, considerăm că Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele – neputând fi considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală – ci a înşelat şi aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de 100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie, ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului?

„Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau mai curând a încuviinţării[ereziei] pe care au pricinuit-o prin scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?”[6]

Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primit-o în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

  1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.
  2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea.
  3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice.
  4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.
  5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.
  6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.
  7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”
  8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.
  9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.
  10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial.
  11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.
  12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos, răspuns care să cuprindă:

  1. Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea lui în sinodul local al BOR.
  2. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în cuvânt vorbit şi scris,

cu specificarea explicită a tuturor implicaţiilor lui:

– teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi „biserici” nedepline;

– teoria „unităţii pierdute” a Bisericii;

– existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara Bisericii celei Una;

– oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice, care decurg din acestea.

  1. Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele ecumeniste.

În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi Sfinţii cei din veac adormiţi, veţi demonstra cu adevărat că sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici, monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența.

Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea de erezie și schismă, și nu o părăsire a Bisericii sobornicești, față de care fiii ei rămân statornici și ascultători.

De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos.[7]

Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”, din cadrul documentului „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”[8] şi prin semnarea acestui document, se intră într-o părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox.

Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia femeilor[9], de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării documentelor sinodului.

În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și conflicte.

„«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». […] Cine altul este Timotei în vremea noastră, decât – în general – întreaga Biserică, sau – în special – întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? […] Ce înseamnă: «ceea ce ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o chestiune de inteligenţă, ci  de doctrină; nu de opinie proprie, ci de tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul (Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.”[10]

Notă:

Documentul cuprinde 7 pagini și include următoarele anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii:

Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi desfăşurare a sinodului.

Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale publicate).

Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente.

Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat sinodul din Creta.

Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani.

Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi.

Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti – măsură canonică şi patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta.

Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste 4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând deschisă).

SEMNATARI:

Ieroschim. Simeon Zaharia

Protos. Antim Gâdioi

Protos. Ieronim Cozma

Ierom. Ioan Chițu

Pr. Mihail Popescu

Pr. Ioan Ungureanu

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Jurnalist Irina Nastasiu

[1]              Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.

[2]              Sf. Fotie cel Mare, Epistola I către papa Nicolae, apud Pr. Vasile Sorescu,Biserica Ortodoxă, Stâlp și temelie a Adevărului, Ed. „Credința strămoșească”, 2002,  p.113.

[3]              IPS Ierotheos Vlachos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, I, apud Ibidem, pp. 131-132

[4]              https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/02/ips-ierotheos-vlachos-explica-de-ce-nu-a-semnat-documentul-referitor-la-relatiile-cu-non-ortodocsii/

[5]              https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/16/noua-ordine-mondiala-doreste-infiintarea-unei-autoritati-religioase-mondiale-unice/

[6]              Sf. Teodor Studitul, Epistola 2, PG 99, 1121 A, apud Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2015, p. 523.

[7]              http://atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-chisinau-dezaprobarea-hotararilor-sinodului-din-creta/

[8]             http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[9]              http://familiaortodoxa.ro/2012/04/19/legea-egalitatii-primul-pas-spre-trecerea-in-ilegalitate-a-crestinismului/

[10]            Sf. Vincentiu de Lerini, Commonitorium, XXII,  în vol. Preot dr. Mircea Florin Cricovean, Vincenţiu din Lerini – Commonitorium – Studiu analitic şi traducere, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 157.

Sursele: Monahul Teodot, Apărăm Ortodoxia, Sinodul tâlhăresc

Vezi şi:

„ÎPS” Teofan al Moldovei: „PS Longhin se înşeală amarnic”

PS Longhin (Jar): „Să-l pomenesc [pe patriarhul Kirill] nu pot, pentru că nu ştiu cine e ortodox şi cine e catolic”

Pr. Matei Vulcănescu – Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?

Argumentarea întreruperii comuniunii cu ierarhii ecumenişti din partea celor 12 clerici din Rep. Moldova

Evaluarea ortodoxă a „sinodului” din Creta – Declaraţia din Chişinău

O altă mănăstire din România se îngrădeşte de ecumenism după „sinodul” din Creta

Mureşul Ortodox: „Nu vom participa la slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin hotărârile din Creta”

Celor ce spun că pomenirea ecumeniştilor se poate face din iconomie: mărturia Părinţilor Aghioriţi din sec. XIII

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!