Am rămas plăcut surprinşi de iniţiativa asociaţiei ASTRADROM de a-i invita pe monahii aghioriţi, Sava Lavriotul, Flavian Xiropotamul, Efrem şi Nicodim Prodromitul, să ţină conferinţe la Oradea şi Beiuş pe 9 şi 10 octombrie 2016.
În urma tulburărilor provocate de oficializarea ecumenismului în Biserica Ortodoxă prin desfăşurarea aşa numitului Sinod din Creta din anul curent, asemenea conferinţe sînt binevenite dacă au drept scop informarea creştinilor şi lupta cu erezia ecumenistă conform Predaniei Bisericii.
Datorită distanţei mari de deplasare, dar şi a unui interes sporit al creştinilor ce nu vor putea participa fizic la aceste evenimente, rugăm organizatorii conferinţelor să asigure înregistrarea video a acestora şi difuzarea lor pe internet în cel mai scurt timp posibil.
În acest context am dori să adresăm cîteva întrebări monahilor aghioriţi ce au întrerupt deja pomenirea Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, în special monahului Sava Lavriotul, pentru a aduce lumină asupra unor nelămuriri ce le avem.
Rugăm cunoscătorii de limbă greacă, eventual – monahii români aghioriţi, să adreseze aceste întrebări în timpul conferinţei din Oradea, astfel ca să putem afla răspunsurile prin înregistrarea video.
Rămînînd recunoscători organizatorilor şi rugîndu-ne Domnului nostru Iisus Hristos pentru buna desfăşurare a acestor conferinţe, adresăm următoarele întrebări:

 

1. În opinia anumitor teologi, aplicarea canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol (861 d.Hr.) ar fi un protest faţă de ierarh. Înţelegem prin acest lucru că ierarhul care afirmă erezii în public şi persistă îndărătnic în ele, alături de ierarhii ce îngăduie ereziile acestuia şi păstrează comuniunea cu el, nu sînt pseudo-episcopi, minciuno-episcopi precum spune canonul şi interpretarea acestuia, ci ierarhi ortodocşi care pe alocuri sau la moment au greşit. Întrebarea noastră este: Încetarea pomenirii ierarhilor ecumenişti şi a celor în comuniune cu ei în baza canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol este doar un protest faţă de aceştia, o exprimare a dezacordului cu erezia lor sau este o îngrădire de erezia lor, o despărţire de erezie şi rămînere în Trupul Bisericii lui Hristos, recunoscîndu-i pe aceştia ca nemaiavînd autoritate ierarhică?

2. Creştinul, indiferent de rangul său ierarhic, care persistă în erezie după prima şi a doua mustrare, este sau nu este eretic înainte de condamnarea sinodală sau de excomunicarea oficială a sa?

3. Canoanele, ce interzic împreună-rugăciunea cu ereticii şi participarea la slujbele săvîrşite de ei, inclusiv cele ce interzic primirea ereticilor în Biserică pentru slujire ca şi clerici, se aplică şi în cazul ereticilor ecumenişti?

4. Dacă 2, 3 sau mai mulţi episcopi ortodocşi întrerup comuniunea cu ecumeniştii, au ei dreptul să se întrunească într-un sinod ca să condamne erezia ecumenistă şi pe ecumenişti? Dacă se va întîmpla aşa ceva, cum să se raporteze creştinii de rînd la hotărîrile acestui sinod, mai ales că ereticii din Biserica oficială i-ar prigoni pe aceşti episcopi, numindu-i schismatici sau i-ar defăima în orice alt chip?

5. Anatema din 1983 pronunţată de BORuD [1] împotriva ecumenismului şi a celor ce conştient sînt în comuniune cu ecumeniştii o putem considera valabilă? Cum să ne raportăm la hotărîrea acestui sinod?

6. În enciclica Patriarhiei Ecumenice din 1920 se spune că primul pas de apropiere de eterodocşi este adoptarea unui calendar comun cu aceştia. Consideraţi că reforma calendarului savîrşită în 1923-1924 în Biserica Ortodoxă este o manifestare a ecumenismului?

7. Mănăstirea Esfigmenu de pe muntele Athos nu mai este în comuniune cu Patriarhia Ecumenică de cîteva decenii, tot din motiv de erezie ecumenistă, în baza aplicării canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol. Poziţia ecleziologică a mănăstirii Esfigmenu este sau nu este diferită de cea a monahilor aghioriţi ce au încetat comuniunea cu ecumenismul mai recent? Ce-i împiedică pe monahii aghioriţi nepomenitori să fie în comuniune cu monahii aghioriţi de la Esfigmenu? 

 

[1] Anatema contra ecumenismului pronunţată în 1983 de ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora este, de cele mai dese ori, ignorată. Înţelegem că acest lucru se petrece, cel mai probabil, din motiv că vreme îndelungată  – pînă în 2007 – Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă (BORuD) nu a fost în comuniune euharistică cu Patriarhia Moscovei (PM), din motiv de erezie serghianistă şi ecumenistă, şi nici nu făcea parte din aşa numita „Ortodoxie Mondială”, PM considerînd BORuD o structură ecleziastică schismatică. Cu toate acestea, activitatea diferitor reprezentanţi ai BORuD, cum ar fi scrierile ierahilor Ioan (Maximovici) de San Francisco, Averchie (Tauşev) de Jordanville, Filaret (Voznesenski) al New Yorkului, ale Cuviosului Serafim (Rose) de la Platina, au fost pe larg raspîndite şi receptate de creştinii ortodocşi din întreaga lume înainte de 2007, fiind astăzi arhicunoscuţi. Acest fapt a determinat şi decizia PM de a canoniza oficial, după 1990, pe Sfintii Ioan de Kronstadt (ce fusese multă vreme blasfemiat în perioada sovietică de însăşi PM), Noii mucenici şi mărturisitori ai Rusiei, Mucenicul Ţar Nicolae al II-lea cu familia sa, sfinţi ce fuseseră canonizaţi de BORuD cu mult timp înainte.

 

Trimitem aceste întrebări pe adresa de email a asociaţiei ASTRADROM şi rugăm respectuos ca acestea să fie difuzate în timpul conferinţei de la Oradea din 9 octombrie 2016.

Vă mulţumim anticipat!

Dumnezeu să Vă ajute şi să ne întărească!

 
Redacţia Lumea Ortodoxă,
8 octombrie 2016