Ieromonahul Lavrentie Carp de la mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași s-a îngrădit de ecumenism

Scrisoarea Ieromonahului Lavrentie Carp de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași către Mitropolitul Teofan

Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit,

Poziția mea cu privire la Sinodul din Creta v-am făcut-o cunoscută de la început. Am avut încredere că doriți lămurirea situației și v-am expus obiecțiile mele teologice. Am trecut cu vederea atitudinea clară publică pe care o aveți de a susține necondiționat deciziile semnate și am încercat să vă arăt și eu personal unele aspecte greșite. Totuși constat că susțineți atât de ferm că nu există greșeli dogmatice, încât nici nu acceptați măcar exprimarea unei opinii contrare sau o dezbatere onestă. În această situație, de impunere în Biserică a unei dogme străine de ortodoxie „cu capul descoperit”, nu pot reacționa decât prin dezicere categorică, adică prin întreruperea pomenirii la slujbe.
Pentru a-mi face mai bine înțeleasă poziția, voi dezvolta în scrisoarea de față motivele care mă îndeamnă la această decizie.
Dorința mea este de a-mi păstra credința dreaptă și de a avea posibilitatea să mi-o exprim. Atâta vreme cât ați semnat unele hotărâri sinodale cu caracter dogmatic neortodox, ele devin normative și pentru mine. Pe lângă aceasta, nu aduceți argumente pertinente, prin glasul întregului Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române (BOR) sau personal, în privința ortodoxiei deciziilor din Creta și nici nu lăsați posibilitatea unei dezbateri sincere pe această temă, pentru a fi lămurită. Drept dovadă, singurele articole publicate pe site-ul „Doxologia” și în general în mass-media oficială bisericească sunt doar cele pro-Sinod. În aceste condiții, mă văd nevoit să mă dezic de o astfel de manifestare a unei credințe greșite pentru a putea trăi și susține pe cea autentică a Bisericii.
Scopul meu este de a-mi exprima delimitarea față de asumarea tacită sau activă a ecumenismului în Biserică.
Concret, poziția Înaltpreasfinției Voastre pe tema Sinodului din Creta este publică și o consider greșită. Mi-aș fi dorit să aveți dreptate teologic și să răspundeți eventualelor critici sau măcar să permiteți expunerea tot publică a obiecțiilor pe acest subiect ca dovadă că păstoriți apostolește turma credincioșilor, nu prin îndoctrinare. Dar nici măcar în particular nu mi-ați răspuns mulțumitor la obiecțiile pe care vi le-am adus. Aceasta când am primit o audiență după 6 luni de așteptare. Iar astăzi, după mai bine de 3 luni de zile de când v-am trimis printr-o scrisoare punctele pe care le consider greșite, nu ați binevoit să-mi mai acordați vreo explicație, cum mi-ați trinsmis dinainte prin Părintele Stareț, Arhim. Nichifor. Practic înțeleg că aveți aceeași poziție neschimbată, cea exprimată oficial în diferite ocazii, nefundamentată pe credința ortodoxă. Așadar, nu-mi mai rămâne vreo nădejde că ați avea de gând să revizuiți în vreun fel mărturisirea de credință pe care o dați.
În această situație, nu doar că mă pot prevala de canoanele 15 I-II și 31 apostolic, care permit și chiar recomandă întreruperea pomenirii, dar nici nu-mi rămâne altă opțiune. Ba chiar înțeleg că în toată țara este aceeași interdicție a vreunei critici la adresa Sinodului din Creta. Câtă vreme este vorba de o erezie încă necondamnată sinodal, aș fi folosit orice alt mijloc de împotrivire față de ea, dar nu mi-a mai rămas nici unul la îndemână.
Canoanele menționate prevăd posibilitatea întreruperii pomenirii a) înainte de o cercetare sinodală a episcopului care b) susține o erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți c) în mod deschis și fără rezerve („cu capul descoperit”) d) cu scopul îngrădirii de erezie și izbăvirii Bisericii de erezie sau schisme. e) Aceasta nu este o atitudine schismatică, ci izbăvitoare de schismă și de întărire a unității Bisericii. Deci cel ce aplică aceste canoane nu iese în afara Bisericii, ci în afara unui mediu bisericesc dominat de erezie. Aceasta înseamnă că este vizat nu doar episcopul, ci și toți cei care au o cugetare la fel cu a lui. Trebuie făcută și precizarea că ruperea comuniunii cu episcopul nu presupune ruperea de Biserică pentru că Biserica îl investește pe episcop, nu episcopul instituie Biserica, deși el întrunește plinătatea harului preoțesc. Episcopul depinde de Biserică și ea îl poate revoca, nu Biserica depinde de episcop. Așadar:
a) Nu este necesar să aștept o condamnare sinodală a ecumenismului legiferat în Creta. Chiar și Cuviosul Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea Patriarhului Atenagora, alături de aproape întreg Sfântul Munte, între anii 1969-1973 tot pe motivul unor declarații de natură ecumenistă.
b) În scrisoarea anterioară v-am prezentat pe larg, cu argumente de la Sfinții Părinți și din Sfânta Scriptură, greșelile dogmatice cuprinse mai ales în documentul 6. Reiau aici pe scurt doar câteva aspecte mai importante:
– aderarea la Consiliul Mondial al Bisericilor, for ce are la bază o concepție dogmatică neortodoxă și care este astfel validată;
– pe lângă renumitul paragraf 6, mai există o serie de afirmații în documentul legat de ecumenism, care induc o ecleziologie eretică, „teoria ramurilor”, sub diferite forme: unitatea pierdută a Bisericii, existența mai multor Biserici, recunoașterea unor elemente ecleziale în celelalte Confesiuni, Biserica văzută și nevăzută. Pe lângă numeroase (vreo 15) expresii teologice confuze, neclaritatea fiind și ea semnul unei învățături greșite, se remarcă existența a 5 teorii evident eretice. Amintesc aici teoria unității nedepline din paragraful 1, în care se afirmă că Biserica Ortodoxă, deși ea este cea una, sfântă, este pusă în slujba unei „unități creștine” la nivel dogmatic. În paragraful 18 se face referire la „unitatea Bisericii” „urmărită în cadrul CMB”, fiind vorba de Biserica nevăzută, care este „interconfesională”. Aceeași idee se regăsește în următorul paragraf (19), care menționează un principiu din cadrul CMB, de a „pune Bisericile într-o legătură vie” „cu privire la unitatea Bisericii”. Dacă se mai adaugă interpretarea eronată a unor pasaje scripturistice în ultimul paragraf și în al 8-lea, se întregește tabloul unei concepții neortodoxe despre Biserică;
– paragraful 22 legiferează o viziune episcopocentristă prin concentrarea deciziilor exclusiv, discreționar și represiv în mâinile ierarhilor;
– utilizarea unor concepte ce țin de teologia persoanei, îndeosebi în Enciclica Sinodului și în documentul despre Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană;
– prezența unei viziuni despre Împărtășanie care ține de „ecleziologia euharistică”;
– alterarea unor prescripții canonice mai vechi prin permiterea unor derogări fără temei de la post și a oficierii cununiilor mixte cu eterodocșii.
c) Cu toate că în particular nu acceptați teoriile ecumeniste, adeziunea neschimbată la cele semnate în Creta reprezintă adevărata mărturisire de credință pe care o dați „cu capul descoperit”. Așteptarea exprimată de Sinodul BOR de a fi convocat un alt Sinod, ce va clarifica confuziile din documentele cretane, nu este una de natură să scuze eventualele greșeli dogmatice, ci prin aceasta se auto-condamnă. Nu a mai existat și nu poate exista o astfel de situație, ca un Sinod tâlhăresc să fie trecut cu vederea. Ba chiar refuzul ierarhilor de a oferi explicații pe marginea textelor pentru că aceasta ar fi doar de competența unui alt Sinod cu adevărat Panortodox sporește confuzia în materie de credință. Ca și cum nu-și cunosc credința, este secretă sau aceasta mai necesită clarificări.
d) Prin acest gest nu intenționez să mă despart de Biserică sau să produc în sânul ei schisme, ci dimpotrivă, să rămân fidel Bisericii și să atrag atenția asupra devierilor eretice care se împământenesc periculos de tare, chiar prin decizii sinodale.
e) Întreruperea pomenirii în condițiile date nu constituie schismă și, deci, nu poate fi sancționată ca atare. Chiar canonul 15 I-II prevede că cel ce-l aplică „nu este supus certărilor canonice”, adică, dacă se întâmplă să fie sancționat, nu cade sub incidența acestor sancțiuni. Lucrul acesta este întărit de canonul 3 al Sinodului III Ecumenic, care prevedea readucerea la locurile lor pe cei caterisiți pe nedrept pentru opoziția lor față de erezii. Mai mult, în cazul în care veți renunța public la a mai susține deciziile luate la Sinodul din Creta înainte de vreo condamnare sinodală, sunt gata să reiau comuniunea deplină.
Menționez totodată că în istoria Bisericii practica întreruperii pomenirii nu este una nouă, ci apostolică. Comuniunea de credință era observată pe criterii mult mai riguroase, chiar la nivelul trăirii, pe când astăzi s-a ajuns să fie considerată ca fiind o formalitate, deși de multe ori clericii nici măcar nu-și cunosc bine credința, darmite să o și manifeste în viața și slujirea lor. Canonul apostolic 8 dă mărturie de faptul că refuzul unui cleric de a se împărtăși la Liturghia săvârșită de altul poate fi semn de nerecunoaștere a slujbei săvârșită de acela, lucru ce putea produce tulburare. Există, de asemenea, în istoria Bisericii numeroase relatări despre Sfinți Părinți care au întrerupt comuniunea cu ierarhul lor. Dintre ei sunt: Sf. Vasile cel Mare (cf. Epistola 51), Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigorie Palama, Sf. Marcu Eugenicul și Sf. Paisie Aghioritul. Cum, de altfel există cazuri de episcopi care și-au retras semnătura de la Sinoade care s-au dovedit a fi tâlhărești, de exemplu tatăl Sf. Grigorie Teologul, Grigorie cel Bătrân.
Închei această scrisoare menționând atitudinea cerută de Însuși Mântuitorul față de eretici și învățătorii mincinoși. El cerea vigilență: „Feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor” (Mt. 16:6), „feriți-vă de proorocii mincinoși” (Mt. 7:15), „vedeți să nu vă amăgească cineva, … căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși” (Mt.24:4,24). Biserica dintotdeauna și-a păzit unitatea prin condamnarea acestora și a învățăturilor lor, nu urmărind unitatea cu ei. Dialogul și deschiderea Ortodoxiei față de cei din afara ei este o necesitate, dar trebuie făcut cu prudență, de reprezentanți capabili, pe baze temeinice și sincere, în acord cu tradiția canonică și patristică. Pentru că Biserica nu este o simplă instituție, iar credincioșii nu formează un corp social prin coeziunea întreolaltă, ci formează Trupul lui Hristos prin credința în El. Ceea ce ne unește trebuie să fie înrudirea noastră cu Domnul prin credința curată, nu supunerea omenească față de ierarhie. Episcopul trebuie să fie garantul acestei credințe pentru a păstra unitatea Bisericii în jurul lui Hristos, nu în jurul său prin idealuri umane de pace și liniște. Toleranța și corectitudinea politică se pot transforma și chiar devin apostazie dacă sunt aplicate în mediul bisericesc.

 

Data: 08 august 2017

Cu smerenie,

Ierom. Lavrentie Carp

Sursa: Strana Ortodoxă

VESTUL SĂLBATIC: dracul Ganeșa venerat într-o ”biserică” papistă în Ceuta, Spania. 27 august 2017

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” Porunca I-a
Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a celor ce sunt sus în cer, sau jos pe pământ, sau în apă şi sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos…” Deuteronom 5, 8-9
Că toţi dumnezeii neamurilor sunt draci; iar Domnul cerurile au făcut.
Psalmi 95, 5

Sub atenta supraveghere a blestematului ereziarh și papă iezuit Francisc al Romei, are loc edificarea rapidă a ”bisericii” lui Antihrist, cînd toți se unesc într-un singur duh sincretist, apostat, antihristic. Acestora le-au fost recunoscute calitatea de ”biserică” și cu aceștia își doresc unirea și se unesc în duh semnatarii hotărîrilor sinodului tîlhăresc din Creta, iunie 2016. Pe ei îi urmează și nesemnatarii, dar și neparticipanții la acest pseudo-sinod din Creta, dar care din ignoranță sau lașitate rămîn în comuniune cu ei. Vai lumii acesteia! 

În duhul multiculturalismului european ce anihilează conștiințele creștine și identitățile naționale, are loc de cîțiva ani încoace sărbătorirea idolului Ganeșa de către comunitatea hindusă într-o veselie cu băștinașii europeni. Anul acesta, festivalul închinat acestui drac a fost sărbătorit între 25 august și 5 septembrie. Totuși, de această dată sărbătoarea păgînă a înaintat și, se pare, că-și atinge țelul.

Sursa foto: indianexpress.com

La Ceuta, Spania, în duminica din 27 august 2017 închinătorii la dracul Ganeșa au vrut să lase flori (tot închinate acestui zeu) la intrarea în capiștea papistă din oraș, așa numita ”biserica catolică”, închinată Maicii Domnului, în semn de respect pentru comunitatea creștină. Spre surprinderea idolatrilor, ce purtau pe umeri statuia în procesiune prin oraș, ușile templului papist au fost deschise de către Vicarul general Juan Jose Mateos Castro, aceștia pătrunzînd înăuntru fără a fi stingheriți de nimeni. Acest moment blasfemiator a primit și nume: ”Cînd <<domnul>> Ganeșa o întîlnește pe Maica Domnului într-o biserică spaniolă”.

Sursa foto: hinduexistence.org

După cum se poate vedea din imaginile de mai jos Ganeșa este venerat ca zeu de indieni și de ”creștini” alături de Maica Domnului în chiar templul închinat acesteia. Iată și ecumenismul inter-religios.

A se vedea începînd cu minutul 19:

Deși, aparent, următoarea zi prelatul papist a fost nevoit să demisioneze, forțat fiind de ”episcopul” papist al locului Rafael Zornoza Boy, pentru a mai calma pe unii ”creștini” nemulțumiți de cele întîmplate, se poate observa totuși limbajul de lemn al declarației emise de autoritatea ”episcopală” în legătură cu evenimentul.

Zornoza Boy își exprimă ”adînca întristare față de acest fapt nefericit ce a produs daune, confuzie și scandal în comunitatea creștină”, iar în același text proaspătul demis Castro ”recunoaște că a fost o greșeală să permită intrarea acestor idoli și nu era intenția să venereze altceva decît pe adevăratul și unicul Dumnezeu, odată ce intenția era să accepte respectul arătat de comunitatea hindusă comunității creștine și Patroanei Ceutei, oferindu-li-se flori în afara templului, nu să celebreze împreună vreun act religios.”

Cu toate acestea, declarația mulțumește comunitatea hindusă pentru intenția lor: ”Le mulțumim pentru respectul lor și reiterăm satisfacția noastră prin relația cordială cu ei și cu alte confesiuni religioase ale Ceutei, ceea ce ne obligă să fim din ce în ce mai credincioși tradiției noastre creștine”.

Ulterior, unul dintre liderii religioși ai hinduismului, Upananda Brahmachari, a trimis această adresare ”episcopului” papist: ”Acceptarea Dragostei Adevărate a Hinduismului, nu poate fi o nenorocire pentru un preot catolic. Ca autoritate a bisericii, vă rugăm să vă împăcați pentru restabilirea slujbei preotului. Creștinii și hindușii trebuie să-și dea seama de esența Vedelor și a Bibliei, să fie uniți în lupta lor de exterminare a relelor jihadului din Spania și din această lume. Amin. Om Shanti. Pace și Dragoste pentru Toți.”

Iată roadele duhului toleranței și acceptării reciproce întru Antihrist.

Grecii din America sunt alături de părinții aghioriți mărturisitori de la Schitul Prodromu

Panaghiotis Televantos, un teolog grec, care locuiește în SUA, însă este foarte activ în lupta cu erezia ecumenistă, a scris următoarele:

”Rămânem muți de uimire și profund indignați de furia prigonitoare a ecumeniștilor, care avându-l în frunte pe arhimandritul Prodromos, egumenul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos și prin instigarea venită din partea Patriarhiei Române au declanșat o prigoană dură împotriva părinților din Schitul românesc Prodromu care au întrerupt pomenirea patriarhului Bartolomeu.

La început i-au exclus pe părinții care au întrerupt pomenirea de la slujirile-ascultări din mănăstire, apoi le-au interzis să participe la masa de obște din Schit și în final i-au lipsit de orice fel de hrană, drept urmare unul dintre ei îmbolnăvindu-se grav. Astfel au reușit în final să îi forțeze pe unii dintre părinți să plece din Schit.

Nu mai este nevoie să discutăm cât de vizibil ilegale și cât de anticanonice sunt cele făcute de către mănăstirea Marea Lavră, de Patriarhia Română și de starețul Schitului Prodromu împotriva părinților care au întrerupt pomenirea .

Întrebăm pe orice om cu mintea întreagă și cuviincios: este posibil ca monahii aghioriți să îi lase fără mâncare pe frații lor din mănăstire pentru a-i obliga astfel să reia pomenirea patriarhului?

Nici oamenii din lume nu ar accepta niciodată să fie folosite asemenea metode. Prin urmare, cum ar putea să fie tolerată folosirea unor asemenea metode de către niște monahi aghioriți?

Diavolul a întunecat mintea cea nesocotită a ecumeniștilor și aceștia cred că prin prigoane omenești vor întrerupe valul de întrerupere a pomenirii, însă realitatea palpabilă este că ei măresc astfel acest val.”

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

Sursa: Ιστολόγιο „Ο Παιδαγωγός”

Situația actuală de la schitul românesc Prodromu

MĂRTURISIREA CREDINȚEI ORTODOXE A MONAHILOR DIN SCHITUL ROMÂNESC PRODROMU, CARE S-AU ÎNGRĂDIT DE EREZIA ECUMENISMULUI

3.09.2017

„…Așa cum pescarii ascund cârligul în momeală și prind fără de veste  peștii, la fel și viclenii părtași ai eresurilor își acoperă răutățile lor prin cuvinte frumoase, și-i prind în undiță pe cei mai simpli, ducându-i la moarte”. (Cuviosul Isidor Pelusiotul, Epistola 102 – cartea întâi, P.G. – 78, 252 C.)

Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor” (F. Ap. 1,24) vezi obștea noastră și situația în care suntem, și Te rugăm să ne întărești întru adevărul Tău, ajutându-ne să păstrăm curată credința cea dreaptă predată nouă prin Sfinții care s-au nevoit și și-au vărsat sângele pentru numele Tău. Amin.

Această scrisoare deschisă are ca scop restabilirea adevărului celor întâmplate în legătură cu reacția obștii Schitului Românesc Prodromu împotriva patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, după ce acesta a contribuit la legiferarea ereziei Ecumenismului prin așa zisul Sfânt și Mare Sinod care a avut loc în iunie 2016 în Creta, pe care acesta l-a și prezidat. Nu am scris nimic public până acum, despre aceste întâmplări, nădăjduind ca „…frica de Dumnezeu să biruiască frica de oameni” în cei ce chivernisesc acum această obște și să înțeleagă pericolul pe care-l reprezintă comuniunea bisericească cu „lupii cei mâncători de suflete”, așa cum au fost numiți ereticii de către Sfântul Ioan Gură De Aur. Însă printr-un comunicat publicat de Schitul Românesc Prodromu, prin Biroul de Presă al Patriarhiei Române, pe pagina oficială de internet, sunt negate în mod grosolan atât întâmplările petrecute în Schit, legate de îngrădirea obștii de erezie după momentul Kolimbari, cât și amestecul ilegal al Sinaxei Mănăstirii Marea Lavră în viața internă a Schitului Românesc Prodromu. Acesta este unul din motivele care ne-au determinat să aducem la cunoștința fraților noștri ortodocși adevărul despre cele petrecute în schitul nostru, ca unii ce l-am trăit – și încă îl trăim – la fața locului. Un alt motiv este dorința de a arăta acestora modul în care este folosită minciuna pentru a înrădăcina erezia în Biserică. Implicațiile teologice și dogmatice ale acestui eveniment în viața Bisericii vor fi explicate într-un capitol separat al acestei scrisori.

Comunicatul, adresat „Către dreptslăvitorii români de pretutindeni”, a fost semnat de către „Starețul Schitului Românesc Prodromu Arhimandritul Atanasie Prodromitul și frații în Hristos cei dimpreună cu mine”, având nr. de înregistrare 169 din 26 iunie 2017.

Pe data de 9 iulie 2017[1], ieroschimonahul Paisie Prodromitul, epitropul I în Sinaxa schitului, dezminte public autoritatea acestui comunicat: „Ca membru al Sinaxei Schitului Românesc Prodromu pot afirma că nu am avut nici o știință despre publicarea acestui comunicat ca venind din partea Schitului Românesc Prodromu, ceea ce constituie o abatere de la Regulamentul de funcționare a schitului care prevede că orice document de valoare excepțională, ca cel emis de părintele stareț, trebuia întâi aprobat de Sinaxa schitului și semnat de părintele stareț și de cei doi epitropi aleși anual. Acest fapt denotă că Sinaxa nu a fost luată în considerare și că actul este ilegal și nul. Ceea ce confirmă faptul afirmat mai sus că se vrea cu tot dinadinsul ștergerea oricărei urme de protest împotriva sinodului și patriarhului”. Câteva zile după publicarea acestei dezmințiri, în ședința Sinaxei Schitului Românesc Prodromu din data de 14 iulie 2017, se ia hotărârea de îndepărtare a părintelui Paisie, din epitropie, din Sinaxă, i se interzice să mai spovedească pe cineva din obște și este trimis să facă ascultare la grădina de zarzavaturi.

Între timp, Patriarhul Bisericii Ortodoxe din România a trimis o delegație la hramul Icoanei Maicii Domnului Prodromița (care se prăznuiește în data de 12 iulie), prin care, starețului Mănăstirii Marea Lavră i-a conferit Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”, iar starețului Schitului Românesc Prodromu, Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena”.

Istorisirea întâmplărilor din Schitul Românesc Prodromu legate de „Sinodul” din Creta

În luna august a anului trecut, într-o discuție care a avut loc la arhondaricul din schitul nostru, părintele stareț Atanasie a fost solicitat de monahul Sava Lavriotul să-l însoțească în România, la o serie de conferințe pe tema ereziei ecumenismului și a așa zisului Sinod din Creta, care urmau să se desfășoare în toamnă, nefiind stabilită încă o dată precisă. Părintele arhimandrit Atanasie, motivând că nu poate lipsi mult timp din schit datorită lucrărilor de renovare în desfășurare la acea dată, a cerut monahului Efrem să meargă, împreună cu monahul Gherasim ca translator. Din păcate, părintele Gherasim nu a mai dat curs acestei ascultări, atunci când a fost solicitat de monahul Efrem, justificându-se cu faptul că nu i-a fost transmisă direct de către părintele stareț. Acesta la rândul său, nu a mai recunoscut că-i atribuise monahului Efrem ascultarea de a-l înlocui chiar pe el, însoțindu-l pe monahul Sava Lavriotul în România, pentru conferințele mai sus menționate, lăsându-l pe monah descoperit atât în fața oficialităților bisericești din România, cât și ale celor din Sfântul Munte Athos.

După frământările interne ale obștii legate de evenimentul care s-a desfășurat în Creta, din iunie 2016, în timpul discuțiilor care au avut loc în cadrul Sinaxei schitului la data de 4 decembrie 2016, s-a luat următoarea hotărâre, cu o majoritate de cinci voturi la unu:  în Schitul Românesc Prodromu s-a întrerupt pomenirea la slujbe a numelui patriarhului Bartolomeu – chiriarhul locului, datorită căderii sale în erezie, până la hramul principal al schitului nostru – Botezul Domnului, prăznuit pe 6 ianuarie. Urma ca în acest timp, de o lună de zile, să fie întocmită toată documentația necesară pentru justificarea acestui act, nădăjduindu-se ca, prin luarea la cunoștință a argumentelor prezentate în această documentație să fie convins și părintele stareț Atanasie – singurul care nu a fost de acord cu îngrădirea de erezie – de necesitatea păstrării acestei hotărâri și după expirarea termenului fixat, până la rezolvarea problemei în mod sinodal. Menționăm aici că ieromonahul Daniel a lipsit de la această ședință, datorită dezacordului său cu opinia celorlalți membri ai Sinaxei schitului lăsând o scrisoare prin care a adus la cunoștința celorlalți, intenția de a se opri din liturghisire, spunând că se retrage din Sinaxă, și chiar din schit dacă părinții acceptă să-i elibereze o adeverință scrisă pentru perioada cât a stat în Schitul Românesc Prodromu.

Așadar, începând cu data de 4 decembrie 2016, toți preoții care intrau de rând la biserică, respectând decizia Sinaxei schitului, nu mai pomeneau numele patriarhului eretic la slujbe. Ca martori îi aducem chiar pe slujitorii de la Sfântul Altar, respectiv: ieromonahii Paisie, Ioil, Calinic și ierodiaconul Matei, ei fiind singurii slujitori la acea dată, dacă avem în vedere faptul că părintele stareț Atanasie nu a mai slujit în acea perioadă, așa cum făcea în mod obișnuit.

O săptămână mai târziu aflăm de la ieromonahul Calinic că starețul Atanasie face presiuni asupra sa pentru a relua pomenirea numelui patriarhului Bartolomeu, fără a se fi consultat cu Sinaxa schitului. Întrebat fiind, părintele stareț Atanasie a răspuns că: „dacă află Lavra că nu mai pomenim patriarhul, ne va scoate pe toți din schit!”

Pe data de 15.12.2016 a venit în Schitul Românesc Prodromu epitropia Mănăstirii Marea Lavră, compusă din: egumenul Prodromu, ieromonahul Nicodim, care este și reprezentantul Mănăstirii Marea Lavră în Sfânta Chinotită și monahul Avraam. Cu această ocazie a avut loc o discuție de patru ore și jumătate cu Sinaxa schitului apoi și cu toată obștea, timp în care, nereușind părinții lavrioți să convingă obștea prodromită, prin argumentele aduse, să reia comuniunea cu patriarhul eretic Bartolomeu, prin pomenirea numelui său, au început să amenințe cu dizolvarea Sinaxei schitului și canonisirea celor care au contribuit la hotărârea de încetarea pomenirii a chiriarhului locului și chiar cu izgonirea lor din schitul nostru. Solicitându-se părerea ieroschimonahului Iulian Prodromitul în legătură cu tema în discuție, bătrănul a răspuns că ține și el cum au ținut sfinții, făcând trimitere la Sfântul Iustin Popovici care a numit Ecumenismul panerezie, pronunțându-se pentru continuarea nepomenirii numelui patriarhului de Constantinopol. Părinții lavrioți au constatat cu această ocazie numărul mare al monahilor prodromiți care se împotrivesc reluării pomenirii numelui patriarhului, cu excepția părintelui stareț Atanasie și încă a doi-trei frați mai noi, ucenici ai acestuia. Pe data de 18.12.2016 a fost primită o scrisoare din Mănăstirea Marea Lavră, prin care le-au fost aduse la cunoștință părinților din Sinaxa schitului nostru, sancțiunile (de ordin administrativ) aplicate Schitului Românesc Prodromu, până la prezentarea în Mănăstirea Marea Lavră a tuturor membrilor Sinaxei prodromite care au votat întreruperea pomenirii numelui patriarhului, pentru a pune metanie și a restabili comuniunea cu patriarhul printr-o cerere de iertare scrisă. În caz contrar, i s-a cerut starețului Atanasie prezentarea listei cu membrii noii Sinaxe prodromite, după demiterea celor care au votat întreruperea pomenirii numelui patriarhului.

Acesta este momentul în care Sinaxa Mănăstirii Marea Lavră, nesocotind prevederile Cartei Statutare a Sfântului Munte Athos cu referirea la chivernisirea obștilor athonite, a concentrat toată puterea de decizie în persoana starețului – arhimandritul Atanasie Prodromitul, care are o atitudine obedientă față de unii dintre membrii Sinaxei Mănăstirii Marea Lavră – uzurpând astfel dreptul Sinaxei Schitului Românesc Prodromu de a decide asupra problemelor existente în propria curte. Amestecul Mănăstirii Marea Lavră în treburile interne ale schitului a fost contestat printr-o scrisoare semnată de toți membrii Sinaxei prodromite, inclusiv de părintele stareț Atanasie, și înmânată arhimandritului Prodromu – starețul Mănăstirii Marea Lavră – prin care s-a atras atenția asupra abaterilor de la actul normativ menționat, încălcându-se astfel drepturile obștii prodromite de care se bucură toate obștile Sfântului Munte.

De menționat aici că toate obștile athonite – fie obștile mănăstirilor fie ale schiturilor declarate chinoviale așa cum este și Schitul Românesc Prodromu, conform Cartei Statutare a Sfântului Munte Athos, se administrează de către stareț doar împreună cu Sinaxa (echivalentul Consiliului Administrativ și Duhovnicesc), mănăstirea chiriarhală neputându-se amesteca din proprie inițiativă în treburile interne ale schitului anulând Sinaxa sau privilegiile acestuia.

Opinia exprimată a părintelui stareț Atanasie cu toții o cunoșteam, atât din afirmațiile particulare cât și din cele făcute în fața obștii, anume că patriarhul este eretic, Sinodul din Creta este tâlhăresc pentru că a legiferat erezii și chiar că nu mai scoate mirida patriarhului la Sfânta Proscomidie. Însă, după primirea scrisorii din Mânăstirea Marea Lavră menționată mai sus, acesta a început să acționeze în mod constant, contrar opiniei cunoscute, surprinzând pe  părinții și pe frații din obștea schitului nostru în timpul privegherii Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos când el însuși, ca preot slujitor, a pomenit numele patriarhului eretic Bartolomeu, nesocotind decizia Sinaxei schitului care era încă în vigoare.

Datorită presiunilor Sinaxei Mânăstirii Marea Lavră, pe de o parte, care impunea reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic, iar pe de alta a imposibilității de a-i convinge și pe ceilalți membri ai Sinaxei prodromite să accepte acest lucru, părintele stareț Atanasie, își dă demisia din stăreție, în ședința Sinaxei din data de 28.12.2016. Neacceptându-i obștea demisia și chemându-l înapoi, prin cei doi epitropi, ieroschimonahul Paisie și ieromonahul Ioil, care fuseseră delegați de Sinaxă să aducă la cunoștința părintelui Atanasie refuzul obștii, aceștia au adus ca răspuns, anunțat obștii în trapeză, faptul că părintele Atanasie a pus, ca și condiții pentru reacceptarea stăreției, printre altele, reluarea pomenirii numelui patriarhului Bartolomeu (pe care însuși la caracterizat ca eretic), prin slujirea împreună cu starețul Mănăstirii Marea Lavră, arhimandritul Prodromu, la praznicul schitului nostru care se apropia, și îndepărtarea din Sinaxă a monahului Efrem. A sugerat celor doi epitropi să-i explice acestuia să-și dea demisia, aceasta ar putea trece drept „pedeapsa dată de Mânăstirea Marea Lavră pentru însoțirea monahului Sava Lavriotul la conferințele din România”, prin această demisie putându-și recăpăta liniștea în schit din partea Mânăstirii Marea Lavră. Motivul real, însă, era faptul că părintele Efrem nu putea fi convins de părintele stareț Atanasie, în Sinaxă, că „pentru binele schitului trebuie să accepte comuniunea cu patriarhul căzut în erezie. Toate argumentele aduse împotrivă de către părintele stareț Atanasie se refereau doar la frica de represiunile Mânăstirii Marea Lavră, după ce vor afla de întreruperea pomenirii numelui patriarhului: „ … Dacă află Lavra ne izgonește pe toți din schit!”… „Să mai oprească pomenirea măcar două-trei mănăstiri!” … „Cine suntem noi să ieșim primii în față?”, etc.

Cei doi epitropi au căzut de acord cu aceste condiții fără să se fi consultat cu toți membrii Sinaxei, ci doar cu părintele Iulian, care și el a acceptat îndepărtarea monahului Efrem din Sinaxă, cerându-i să-și dea singur demisia „pentru binele schitului, prin cuvintele: „…dacă nu-ți dai demisia, tu singur vei distruge schitul!”. Monahul Efrem a atras atenția celor trei părinți că adevăratul motiv pentru care se cere atât de insistent eliminarea lui din Sinaxă este dorința părintelui Atanasie de a impune în Schitul Românesc Prodromu voința Mănăstirii Marea Lavră, adică reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic, cu care părintele Efrem nu era de acord. Pe de altă parte, acest act putea fi interpretat ca o acceptare a canonului impus acestuia de către Sinaxa Mănăstirii Marea Lavră, pentru însoțirea monahului Sava Lavriotul la conferințele din România.

Prin presiunile la care a fost supusă obștea, începute cu cele exercitate de epitropia venită din Mănăstirea Marea Lavră în data de 15.12.2016 menționată anterior, și prin unele informații cu caracter amenințător venite atât dinspre Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, cât și din Mănăstirea Marea Lavră – cu ajutorul părintelui Atanasie – s-a creat o atmosferă confuză, în care era nesocotită de unii frați însăși autoritatea Sinaxei.

O astfel de informație a fost transmisă chiar în timpul Sinaxei convocate în 13 ianuarie 2017, în care se discuta problema acceptării condițiilor starețului demisionat, când schimonahul Mihail – ucenicul apropiat al acestuia – intrând, a anunțat că aduce o informație „de ultimă oră, venită acum două minute din sursă sigură: Patriarhia Română a pregătit deja un grup de călugări pe care este gata în orice moment să-l trimită la Prodromu”. Ieromonahul Damaschin Popa, economul schitului la acea dată și unul dintre membrii Sinaxei ce aprobase decizia de întrerupere a pomenirii, dar care între timp și-a schimbat opinia, susținea că a auzit și el despre acest grup, că ar fi condus de arhimandritul Clement Haralam fost viețuitor în Schitul Românesc Prodromu, etc. Mai spunea că nu are nici un rost să ne împotrivim voinței Mănăstirii Marea Lavră pentru că … „oricum, dacă Lavra va vrea să schimbe obștea chiar și cu una grecească, așa cum va vrea Lavra se va întâmpla”. Nici până astăzi nu s-a mai aflat în mod sigur dacă Patriarhia Română a avut sau nu pregătit acel grup de călugări.

Monahul Efrem a anunțat în Sinaxa schitului nostru că nu-și poate da demisia, întrucât în acest mod ar renunța la tot ce a făcut pentru a se delimita de erezie, avertizând pe ceilalți părinți că acceptarea pretențiilor părintelui Atanasie, aceleași cu ale Mănăstirii Marea Lavră, cu implicațiile explicate deja mai sus, reprezintă intrarea oficială a Schitului Românesc Prodromu în erezie. A încheiat spunând că nu se supără dacă va fi demis de ceilalți membri ai Sinaxei, cu condiția eliberării motivației scrise a demiterii, cu număr de protocol.

Ieroschimonahul Paisie a anunțat că s-a răzgândit și nu mai este de acord cu promisiunile făcute părintelui Atanasie: „ …nu pot sluji cu starețul Lavrei la hram și nici cu demiterea lui Efrem nu mai sunt de acord!”. Auzind acestea ieromonahul Ioil și atrăgându-i atenția părintelui Paisie de nerespectarea angajamentului luat de comun acord cu părintele Atanasie „pentru binele schitului”, manifestându-și nemulțumirea prin cuvintele „…dacă ieri una am vorbit, azi facem altfel…!” a pus metanie și s-a retras din ședință spunând că-și dă și el demisia din Sinaxă, provocând astfel începutul dizolvării acesteia. Această dizolvare a fost dusă la capăt de ieromonahul Damaschin Popa – economul schitului – puțin mai târziu, când și acesta a anunțat că demisionează din Sinaxă.

În această situație de criză în conducerea schitului, provocată de cei care au demisionat chiar în pragul luării unei decizii cu impact major asupra întregii obști – acceptarea condițiilor puse de arhimandritul Atanasie în care era inclusă reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic Bartolomeu – s-a hotărât de către cei ce au mai rămas în Sinaxa schitului, transferul acestei decizii către adunarea obștii cu drept de vot. Tulburările și dezinformările provocate și întreținute între frații și monahii obștii de către unii dintre ucenicii părintelui Atanasie, au făcut imposibilă explicarea adevăratei mize a votului la care urmau să participe aceștia și conștientizarea lor asupra pericolului real pe care-l reprezintă comuniunea oficială cu un episcop eretic, așa cum este și patriarhul Bartolomeu. La această atmosferă a contribuit și monahul Clement, prin tulburarea pe care o producea la orice discuție a obștii pe tema ecumenismului sau a „Sinodului” din Creta, încât făcea imposibilă continuarea dezbaterilor, problema rămânând de fiecare dată fără rezultat, din cauza acestor tulburări. La unul dintre aceste episoade s-a împotrivit și bătrânului monah Serafim, fără să se rușineze de bătrânețile acestuia, care nemaiputând suporta neorânduiala creată de el, luându-l de mânecă îl trăgea către ieșire. De menționat că părintele Serafim nu-și face cunoscută opinia în astfel de cazuri, de obicei, decât atunci când este întrebat personal.

Drept urmare, cei mai mulți dintre părinții din obște, percepând acest act ca pe o eschivare de la responsabilitățile care le revin membrilor Sinaxei prodromite din calitatea de proistamen (întâistătător), au refuzat să-și spună opțiunea prin vot. Iar datorită schimbării atenției de pe adevărata intenție a părintelui Atanasie, care era de fapt reluarea pomenirii numelui patriarhului eretic Bartolomeu, așa cum impunea Mănăstirea Marea Lavră, pe necesitatea eliminării monahului Efrem din Sinaxa schitului, invocând imposibilitatea colaborării cu acesta, s-a creat o diversiune, prin care i s-a dat obștii să înțeleagă că are de votat doar demiterea din Sinaxă a părintelui Efrem, lăsându-se impresia că numai astfel se poate restabili ordinea în schitul nostru. De fapt lipsa de colaborare dintre cei doi avea la acea dată doar un singur subiect: pomenirea numelui patriarhului de Constantinopol căzut în erezie, în cadrul slujbelor din schit, cu care monahul Efrem nu era de acord. Așadar, cu o „majoritate” de opt voturi pentru, șase împotrivă – restul abținându-se – cea mai mare parte a obștii știe, până la această dată, că s-a votat doar demiterea monahului Efrem din Sinaxa prodromită, pentru a se putea reîntoarce în stăreție arhimandritul Atanasie. Odată acceptate condițiile, acesta a revenit în funcția de stareț cu acceptul tuturor celorlalți membri ai Sinaxei.

La cele două hramuri de iarnă ale schitului nostru, Botezul Domnului pe 6 ianuarie 2017  respectiv Sfântul Antipa Athonitul (de la Calapodești) pe 10 ianuarie, a fost pomenit numele patriarhului eretic Bartolomeu chiar de către egumenul Mănăstirii Marea Lavră – arhimandritul Prodromu, care fusese invitat de arhimandritul Atanasie. Cu toate acestea unii slujitori au continuat să liturghisească fără să pomenească numele patriarhului căzut în erezie, cu permisiunea părintelui Atanasie, permisiune pe care acesta o promisese celor doi părinți – Paisie și Ioil – încă de când aceștia i-au acceptat condițiile revenirii lui în stăreție. Bineînțeles că această învoială a expirat, după cum era de așteptat, arhimandritul Schitului Românesc Prodromu obligând toată obștea să reia comuniunea cu patriarhul, prin impunerea slujitorilor Sfântului Altar de a relua pomenirea numelui chiriarhului locului, în data de 18 ianuarie 2017, că dacă vor să mai slujească, să pomenească numele patriarhului, iar dacă nu se supun să nu mai slujească. Din momentul apariției acestei obligativități părinții Paisie, Ioil și Matei nu mai slujesc, însă participă la tot programul liturgic al schitului, iar ieromonahul Ioil slujește în sobor, atunci când nu este el obligat să pomenească numele ereticului (…). Scopul, însă, al întreruperii pomenirii numelui episcopului eretic la slujbe este întreruperea comuniunii bisericești cu acest ierarh pentru a ne îngrădi de erezie. Părinții mai sus menționați, prin participarea la rugăciune cu cei ce pomenesc ereticul ca păstor, întrețin în rândul fraților, prin exemplu personal, o confuzie care-i împiedică pe aceștia să înțeleagă cum se face corect îngrădirea de erezie, după învățătura Bisericii. Cu toate acestea, chiar și cu această formă de „îngrădire”, acești părinți sunt și în prezent o mărturie vie, o reminiscență a hotărârii Sinaxei din Schitul Românesc Prodromu din data de 4 decembrie 2016, de oprire a pomenirii numelui patriarhului căzut în erezie, care a antrenat toată obștea schitului.

Sub presiunile arhimandritului Atanasie, majoritatea obștii și-a schimbat opinia atât în legătură cu modul de percepere al evenimentului din Creta și al raportării la patriarhul eretic, cât și a modului de percepere a hotărârii Sinaxei prodromite prin care s-a încercat îngrădirea întregii obști de erezie. Cei puțini care păstrăm această hotărâre, fiind acum minoritari, suntem considerați a fi noi cei care ne-am rupt din trupul obștii, și catalogați acum în diferite feluri de către toți cei care își sprijină dreptatea și totodată își găsesc siguranța doar în opinia majorității. În realitate cei care reprezintă oficial obștea schitului (starețul și restul membrilor Sinaxei), îndepărtându-se de învățătura Bisericii, prin intrarea în comuniune cu patriarhul eretic, au târât după ei majoritatea obștii în afara gândirii Bisericii, din acel moment rămânând în mod samavolnic la conducerea unui lăcaș al Bisericii de vreme ce nu mai funcționează după principiile Ei. Așadar nu noi ne-am „…rupt din trupul obștii Schitului…” așa cum, afirmă comunicatul prodromit – de vreme ce noi am rămas în trupul Bisericii Sobornicești prin păstrarea adevărului de credință mărturisit de Aceasta, adevăr pe care și restul obștii l-a mărturisit până la un moment dat – ci trupul obștii Schitului a fost dezbinat de la învățătura Adevărului propovăduit de Biserică, de către cei ce administrează oficial Schitul Românesc Prodromu astăzi.

Conștientizarea de către unii dintre membrii obștii a pericolului pe care-l reprezintă erezia strecurată în Biserică și eventuala poziționare a acestora împotriva ereziei fiind percepută de noua conducere a schitului ca motiv al dezbinării fraților din obște, pentru a se evita această „dezbinare”, s-a declanșat un proces de izolare a obștii de la realitatea bisericească a vremii, una dintre măsurile luate fiind și restricționarea contactului cu noi, cei care am întrerupt comuniunea cu patriarhul eretic al Constantinopolului.

În ziua hramului Sfântului Antipa Athonitul, 10 ianuarie a anului 2017, s-au împărțit ascultările (atribuțiunile) tuturor membrilor obștii pentru perioada întregului an care tocmai începuse, după obiceiul obștilor athonite, eveniment prezidat, în lipsa arhimandritului Atanasie, de primul epitrop – ieroschimonahul Paisie. S-a constatat cu această ocazie că cei care nu am fost de acord cu noua linie adoptată de Sinaxa Schitului Românesc Prodromu în noua ei formulă, am fost excluși din rânduiala obștii: ieroschimonahul Damaschin Răus Prodromitul, monahul Efrem Prodromitul și schimonahul Nicodim Prodromitul, nouă nemaiatribuindu-ni-se ascultări. Părinții care am întrerupt ulterior comuniunea bisericească cu patriarhul eretic fiind de asemenea excluși din rânduiala obștii și opriți – din ascultarea de bucătar schimonahul Varsanufie Prodromitul în data de 16 Ianuarie 2017 și din ascultarea de secretar monahul Marcu Prodromitul în 24 ianuarie 2017 – aceasta fiind și ziua în care, ultimilor doi părinți li s-au interzis să mai intre în trapeză pentru a lua masa de seară de către însuși arhimandritul Atanasie, deși părintele Marcu stătuse toată ziua lângă el, făcându-și ascultarea de secretar. După masă atât bucătarii cât și trapezarii au primit dispoziție direct de la arhimandritul Atanasie să nu le mai dea nimic de mâncare celor cinci părinți care fuseseră scoși din rânduiala obștii datorită întreruperii pomenirii numelui patriarhului de Constantinopol căzut în erezie. După o săptămână, părintele Dometie l-a informat pe părintele stareț Atanasie că monahul Marcu este bolnav. Auzind aceasta, părintele Atanasie a dat dispoziție să i se ducă mâncare, apoi a anulat pentru toți dispoziția dată, permițându-ni-se a mânca după masa de obște.

În perioada Postului Mare schimonahul Nicodim a părăsit schitul, pentru a-și găsi liniștea, stabilindu-se în Kareya. După ce au văzut că restricționarea accesului obștii la informarea în legătură cu „Sinodul” din Creta și cu ereziile aprobate de acesta poate ajunge până și la interzicerea citirii unor cărți cu conținut apologetic, au mai părăsit Schitul Românesc Prodromu și alți frați de-ai noștri, precum rasoforul Rafail, fratele Ioan Olaru, și fratele Alexandru, care înțelegând că nebucurându-se de protecția asigurată de cetățenia athonită nu au nici un drept oficial de a-și mărturisi credința, au fost nevoiți să părăsească Sfântul Munte Athos pentru a-și putea păstra credința ortodoxă.

Părinții scoși din rânduiala obștii de către Sinaxa schitului care am început în mod voluntar să fim de ajutor la spălatul vaselor sau la curățatul zarzavatului am fost opriți de Părintele Atanasie a mai ajuta, prin cuvintele: „nu mai faceți parte din obște”. De asemenea au fost opriți duhovnicii de către părintele stareț a ne mai primi la spovedanie. La data de 1 mai 2017, fratele Lucian care era trapezar a adus la cunoștința părinților Damaschin și Varsanufie, dispoziția primită de la părintele Atanasie de a nu ne mai primi în trapeză pe nici unul dintre cei patru părinți excluși din obște, nici să ne mai dea ceva de mâncare, nici măcar pâine. Mărturisim că au mai fost și frați din obște care, spre cinstea lor, nu au dat curs acestor dispoziții care sunt încă în vigoare. Bineînțeles că adevăratul ajutor l-am avut din afara schitului, gesturile prodromiților având mai mult valoare de simbol al dragostei de adevăr și de aproapele, deși uneori acestea ne-au fost de un real folos.

Toate cele descrise mai sus sunt forme de presiune impuse de arhimandritul Atanasie și noua conducere a schitului, la recomandarea Mănăstirii Marea Lavră, pentru a ne determina să plecăm din Schitul Românesc Prodromu „de bună voie”, dorind a se ascunde astfel orice formă de împotrivire față de erezia Ecumenismului legiferată prin „Sinodul” din Creta.

Acesta este adevăratul motiv pentru care am fost rupți de restul obștii cu hotărâre luată de  Sinaxa schitului nostru prin excluderea noastră de la ascultările de obște, de la masa de obște și în general a fost interzis frățimii orice fel de amestec cu noi. Apoi, pentru ca și continuarea îngrădirii noastre de erezie, prin neparticiparea la slujbele la care se pomenește oficial acum episcopul eretic, să rămână fără vreun impact asupra frățimii, am fost arătați acestora ca înșelați și dezbinători ai obștii, dezbinarea care a fost săvârșită, însă, chiar de actuala conducere a schitului prin adoptarea ereziei, cu care cei mai mulți la început nu erau de acord. Apoi conducerea, după ce și-a asigurat majoritatea în obște prin diferite forme de constrângere pe care le-am arătat deja, își argumentează comuniunea cu patriarhul ereticul prin afirmația: „episcopul nostru nu a fost condamnat încă de un Sinod, ca fiind eretic”. Prin această explicație nu fac decât să-și adoarmă conștiințele, atât ale lor cât și ale fraților, cu ideea că se păzesc de schismă, ei de fapt ținând obștea în erezia pierzătoare de suflet.

Principalele motive care ne impun la întreruperea comuniunii cu episcopii părtași la erezia legiferată sinodal, în Creta

Dreptarul de veacuri al monahismului ortodox, dar și al creștinismului în general, a fost și este păstrarea poruncilor Sfintei Evanghelii prin care ni se face cunoscută voia lui Dumnezeu – baza mântuirii noastre. Evanghelia naște sfinți dintre cei ce o trăiesc în mod autentic, și în același timp se și oglindește în tot ce fac sau spun sfinții. Nimic nu întâlnim în viața lor, din afara Evangheliei. Tocmai acest lucru îi și deosebește atât de ceilalți creștini cât și de toți cei ce ni se prezintă ca sfinți, deși nu sunt. La păzirea voii lui Dumnezeu, și a Evangheliei în întregul ei, se ajunge prin ascultarea față de poruncile Mântuitorului Hristos, dar și a urmașilor săi credincioși – Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. De fapt este ascultarea de Sfânta Tradiție care ne arată mijloacele prin care putem ajunge la sfințenia la care cu toții suntem chemați.

Un adevărat urmaș al Părinților și al Tradiției, păstrător al poruncilor evanghelice în aceste vremuri tulburi este și Sfântul Iustin Popovici, care a caracterizat Ecumenismul ca panerezie. Acesta, deși a întrerupt comuniunea bisericească cu sinodul ecumenist al Patriarhiei Serbiei încă din anul 1971 (vezi ziarul Ὀρθόδοξος Τῦπος nr. 144, 15-7-1971), nu a încetat să atragă atenția ierarhiei asupra pericolului legiferării acestei erezii în mod sinodal. În 1977 scria către episcopii Bisericii Serbiei, în legătură cu pregătirile care se făceau pentru organizarea Sinodului Panortodox: „ … dacă acest Sinod, Doamne fereşte, va avea loc, de la acesta putem să ne aşteptăm doar la un singur lucru: schisme, erezii şi pieirea multor suflete. Ieşind din practica istorică, apostolică şi patristică a Bisericii, un astfel de Sinod, în loc să vindece, va săpa noi plăgi în trupul Bisericii şi va izvodi noi suferinţe şi năpăstuiri”. Din reacțiile post-sinodale ne putem da seama de caracterul profetic al cuvintelor celui care a fost numit cel mai mare teolog al secolului XX.

Referitor la cele mai catastrofale decizii ale așa zisului Sinod din Creta, vom aminti următoarele:

  1. A fost recunoscută oficial teologia baptismală (în documentul despre căsătorie), conform căreia este recunoscută validitatea „tainei” tuturor creștinilor care sunt botezați în numele Sfintei Treimi, indiferent de dogmă. Cu alte cuvinte, toți „creștinii” au același Botez. Urmează recunoașterea preoției și a „tainelor” așa ziselor biserici ale ereticilor…!
  2. În același text, nesocotind Sfintele Canoane ale Bisericii, sunt permise căsătoriile mixte între ortodocși și eretici, recunoscându-se astfel de facto caracterul eclesiologic al ereziilor. Canonul 72 al Sinodului V-VI Ecumenic, interzice cu desăvârșire căsătoriile ortodocșilor cu neortodocșii, Sfântul Nicodim Aghioritul explicând că o astfel de căsătorie nu este validă, cei doi trebuind să se despartă.
  3. A fost recunoscută una dintre învățăturile eretice de bază ale mitropolitului Pergamului Ioanis Ziziulas, conform căreia Biserica este icoană a Sfintei Treimi. Acesta introduce apoi în mod eretic ierarhizarea, iar ca o rezultantă, și primatul, în sânul Prea Sfintei Treimi, transmițând acest model de ierarhizare și în Biserică. Această teologie greșită nu are nici un temei în Sfânta Scriptură sau în învățăturile Sfinților Părinți, fiind însă în deplin acord cu Personalismul care este originea filozofiei eretice a papismului despre persoană.
  4. În numele unei așa zise „iconomii iubitoare de oameni”, este anulată obligativitatea postului, după modelul Apusului.
  5. Au fost recunoscute toate ereziile (Papismul, Monofizitismul, Protestantismul) ca „biserici”, conform cerințelor Consiliului Mondial al Bisericilor validând și din punct de vedere „panortodox” toate cele ce fuseseră deja validate în cadrul acestui Consiliu. Faptul că „Sinodul” a fost constituit în baza prevederilor C.M.B. care vorbește despre „dragostea” și „unitatea” dintre „biserici”, este dovedit de prezența reprezentanților oficiali ai papistașilor, protestanților și monofiziților, ca observatori la „Sinod”.
  6. A fost recunoscut și validat în mod sinodal Ecumenismul prin încuviințarea rolului important pe care îl au deciziile care se iau în cadrul C.M.B.
  7. A fost recunoscut și oficializat dialogul „teologic” bilateral, având în vedere în primul rând pe cel cu Papismul, prin acceptarea tuturor textelor teologice comune care au rezultat din acest dialog, și prin acestea, noua și în același timp eretica eclesiologie euharistică, prin care se dă un nou înțeles rolului episcopului în Biserică, fără a se raporta la Sfinții Părinți sau la Sfânta Tradiție. Din păcate, această nouă învățătură despre episcop care, fără teama de a greși o putem numi antipatristică, a acaparat conștiința dogmatică a tuturor credincioșilor Bisericii, cărora le este acum imposibil să înțeleagă care este învățătura patristică privitoare la datoria turmei de a înfrunta în mod ortodox erezia, atunci când aceasta ne este impusă de propriul episcop (ne referim aici la îngrădirea de erezie prin întreruperea pomenirii).
  8. Din însăși constituirea „Sinodului”, așa cum putem vedea în Regulamentul de Organizare și Funcționare al acestuia, a fost distrus în mod brutal principiul sinodalității după care de veacuri s-a chivernisit Biserica, care se bazează, nu pe o „reprezentativitate” selectivă, ci pe prezența tuturor episcopilor[2]care, contrar „regulamentului” valabil al pseudo-sinodului, trebuie să aibă libertate de opinie, de cuvânt și de vot.
  9. Deși pseudo-adunarea din Creta se numește „panortodoxă”, au lipsit, după cum se știe, patru Biserici locale, așa încât i se anulează – formal – și caracterul panortodox. Trebuie menționată totuși insistența Bisericilor participante asupra caracterului obligatoriu al „Sinodului”, lucru pe care acestea nici nu îl mai pun în discuție.

 

Din cele spuse până acum se poate înțelege destul de clar că miezul teologiei ecumeniste, pe care se construiește unitatea ecumenistă, nu doar că este prezent în hotărârile pseudo-sinodului din Creta, dar deja acestea se impun prin autoritatea panortodoxă a „Sinodului” în toate Bisericile locale, și credincioșilor acestora. Recunoașterea „sinodului” s-a finalizat deja în sinoadele locale ale Bisericilor care elogiază „Sinodul” din Creta, numindu-l continuare a celor șapte Sinoade Ecumenice – un exemplu recent îl constituie Biserica Ciprului. Au fost publicate enciclice episcopale în care se poruncește preoților din episcopii să aplice hotărârile „Sinodului” din Creta. În paralel, teologia oficială, așa cum este ea exprimată în periodicele bisericești episcopale, în congrese și în facultățile de teologie, este cea a pseudo-sinodului, pe care această teologie îl elogiază. Spațiul unde predomină noua „teologie” este, desigur, cel academic în care orice altceva în afara acestei teologii este caracterizat drept extremist sau fundamentalist. S-a ajuns la eliminarea desăvârșită a ortodoxiei tradiționale, iar dacă cineva dorește învățământ teologic academic, urmează să se (de)formeze pe baza unor noi „teologii” neortodoxe, de tip filosofic occidental. Un rezultat al tuturor acestora este formarea unei noi conștiințe „dogmatice”, de orientare ecumenistă, în sufletele tinerilor preoți sau monahi care studiază în facultățile de teologie și care, pentru că nu au învățat nimic care să nu fie pervertit de teologia ecumenistă, nu cunosc – dar nici nu înțeleg – nimic din teologia ortodoxă patristică. Pe baza tuturor acestora putem să înțelegem ce fel de cateheză urmează să facă ei poporului credincios ortodox…

Unii care înțeleg o parte a pericolelor ecumenismului – nu însă și întregul problemei – disting erezia de eretici, spunând că „ne luptăm împotriva ereziei, dar nu împotriva oamenilor”, ca și cum erezia ar fi un soi de molimă impersonală care există doar în aer…

Se cuvine să amintim aici că nu erezia, ci oamenii care își însușiseră gândirea eretică au fost cei care au decapitat sau au ars monahii aghioriți după acceptarea uniației de la Lion, în 1274, de către Patriarhul Ioanis Vecos care, după cum deja este cunoscut, a fost condamnat ca eretic de Sinod abia în 1282. Tocmai de aceea, totdeauna la Sinoadele Ecumenice erau condamnate nu doar ereziile, ci și ereticii care transmiteau ereziile către credincioși, spre pierzarea acestora. Sinodiconul Ortodoxiei, care se citește în biserici în fiecare an de Duminica Ortodoxiei, constituie o mărturie a anatematizării patriarhilor, episcopilor, monahilor și mirenilor eretici. De altfel, și azi când, din păcate, Biserica se confruntă iarăși cu erezia, întrebarea care se pune este: cine sunt cei care prigonesc, oare vreo erezie impersonală, sau episcopii și egumenii eretici? Sunt, de altfel, semnificative în acest sens hotărârile de condamnare, așa cum sunt acestea consemnate în actele Sinoadelor Ecumenice. De pildă, în Actele Sinodului III Ecumenic de la Efes, din 431, scrie: „Domnul nostru Iisus Hristos, cel blasfemiat de către acesta (adică de Nestorie) a stabilit prin prezentul preasfințit sinod că Nestorie este străin de demnitatea episcopală și de orice adunare preoțească”[3]. Și iarăși: Toți episcopii au strigat într-un glas: Cel ce nu îl anatemizează pe Nestorie să fie anatema. Pe acesta îl anatematizează dreapta credință, pe acesta îl anatematizează sinodul. Pe acesta îl anatematizează Sfântul Sinod. Cel ce are comuniune cu Nestorie să fie anatema. Toți anatematizăm epistola și dogmele lui Nestorie. Pe ereticul Nestorie toți îl anatematizăm. Pe cei ce au comuniune cu Nestorie toți îi anatematizăm. Credința cea necredincioasă a lui Nestorie toți o anatematizăm. Dogma cea necredincioasă a lui Nestorie toți o anatematizăm. Pe necredinciosul Nestorie toți îl anatematizăm. Întreaga Biserică anatematizează religia necredincioasă a lui Nestorie. Cel ce nu-l anatematizează pe acesta [pe Nestorie] să fie anatema. Pe acesta îl anatematizează dreapta credință. Cel ce are comuniune cu Nestorie să fie anatema”[4].

Încă un exemplu îl alcătuiește Sinodul VII Ecumenic (787 d.Hr.). La acest Sinod, între altele, a avut loc o combatere detaliată a hotărârii pseudo-sinodului tâlhăresc din 754, pe care, de remarcat, iconomahii îl recunoscuseră drept Sinodul VII Ecumenic. Cu toate acestea, Părinții Sinodului nu au spus că episcopii iconomahi, în Duhul Sfânt ar fi spus ce au spus, iar ei trebuie doar să îndrepte cumva sau să îmbunătățească textele, așa cum se aude azi cu referire la textele așa zisului Sinod din Creta. Nu, ci i-au condamnat în mod clar pe episcopii iconomahi că, deși „s-au îmbrăcat cu demnitatea preoției, (însă) au tăgăduit puterea acesteia” (Mansi[5] 401) și iarăși „doar numele le este de preoți, însă mintea le este pângărită și stricată… căci pe de o parte adevărul l-au falsificat, iar pe de alta cu minciuna s-au fălit” (Idem pagina 412) și nu au constituit un sfânt sinod, ci „un sinedriu al lui Caiafa”, în care, așa cum ne spun, „au zămislit învățături răucredincioase” (Idem) și au fost precum ereticii care „au pustiit și biserica, și adevărul” (Idem 324). La fel ca la „Sinodul” din Creta, pasajele patristice sau scripturistice le-au folosit după cum spune Sfântul Sinod VII Ecumenic: „în chip viclean și vătămător” (Idem 288) și „vrând să amestece adevărul cu minciuna, așa cum ar amesteca otrava cu miere” (Idem 333), au ajuns, deci, să fie „precum lupii îngrozitori pentru turma lui Hristos” (Idem 324). Pentru că, dacă, într-adevăr, „adunarea lor s-ar fi făcut după dumnezeiescul har”, ar fi fost împodobită „de cuvinte rostite cu harul lui Dumnezeu… și de adevăr” (Idem 209).

În cele din urmă, sinodul i-a anatematizat pe patriarhii iconomahi eretici ai Constantinopolului: „Lui Anastasie, Constantin și Nichita, celor care au prezidat succesiv tronul Constantinopolului, ca alți Arie, Nestorie și Dioscor, anatema. Ereziarhilor Ioan al Nicomidiei și Constantin al Nakoliei, anatema(Idem p. 416).

După ce au fost arătate cele de mai sus, trebuie să răspundem și nedumeririlor unor frați care, deși bine intenționați, au unele îndoieli cu privire la modul în care ne împotrivim ereziei, adică întreruperea pomenirii. De remarcat că multe dintre nedumeriri se datorează nu atât lipsei de informație, cât dezinformării, pe care o fac episcopii, duhovnicii, părinții și teologii, care încearcă, intenționat sau nu, să minimalizeze pericolele ce provin din erezie. Din păcate, este atât de denaturată învățătura în Duhul Sfânt a Purtătorilor de Dumnezeu Părinți, despre modul corect de înfruntare a ereziei, încât s-a ajuns la stigmatizarea și chiar condamnarea celor care folosesc corect această învățătură.

În primul rând, sunt acuzați toți cei care întrerup pomenirea, cum că ar provoca schismă în Biserică, sau că se îndreaptă către schismă. Acuzația se datorează neînțelegerii corecte a Canonului 15 al Sinodului I-II din timpul Marelui Fotie, din 861, sinod cu autoritate ecumenică. Acest canon menționează clar că, atâta timp cât cineva se desparte de comuniunea cu episcopul lui eretic (acesta este cuvântul exact care clarifică înțelegerea corectă a întreruperii pomenirii: „cei ce se despart pe sine de comuniunea cu întâiul stătător al lor…, adică de comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public”), nu doar că NU face schismă, ci dimpotrivă „s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări”. Adică, nu doar că nu trebuie osândiți cei care întrerup comuniunea cu episcopul eretic, dar, așa cum explică însuși canonul, sunt vrednici de laudă, pentru că protejează Biserica de acțiunile episcopilor corupți: „unii ca aceștia nu numai că nu se vor supune certării canonicești…, ci și de cinstea cuvenită celor ortodocși se vor învrednici”. Deci, vrednici de cinste din partea ortodocșilor sunt „cei ce se despart/îngrădesc” pe sine de eretici; iar „despărțirea”, sau „îngrădirea”, după cum se scrie în canon, este stavila, gardul – de unde vine și termenul de „îngrădire” – pus de ortodocși între ei și eretici, care îngrădire, este întreruperea comuniunii bisericești prin întreruperea pomenirii numelui episcopului eretic la slujbe. Când au loc toate acestea? Întrebăm, deoarece unii susțin că întreruperea comuniunii are loc doar DUPĂ condamnarea sinodală a ereticului! Însă, sfântul canon menționat ne lămurește foarte clar, ceea ce au făcut dintotdeauna și pretutindeni TOȚI cei ce azi sunt cinstiți ca Părinți mărturisitori și de Dumnezeu purtători: desfăcându-se pe sineși de comuniunea cu (așa) numitul episcop (înțelesul grecesc al cuvântului este „așa zisul episcop”, chiar înainte de cercetarea sinodicească. Ar trebui ca cineva să fie în înșelare pentru a înțelege altceva din cuvintele atât de clare ale canonului! Așadar ÎNAINTE de condamnarea sinodală a episcopului eretic se întrerupe comuniunea bisericească. De ce ar mai fi nevoie să întrerupem comuniunea cu episcopul eretic, după condamnarea sinodală a sa, de vreme ce sinodul va hirotoni în locul lui un alt episcop? De altfel, în același punct ne este lămurit modul în care este înțeles episcopul căzut în erezie: „Căci ei nu au osândit episcopi, ci pseudo-episcopi și pseudo-învățători”. Deci, din momentul în care episcopul s-a făcut cunoscut ca eretic, nu mai este perceput ca episcop! Sfântul Grigorie Teologul scrie că, atunci când a mers în Constantinopol, „a găsit turma fără păstor”, deși exista episcopul eretic al vremii, în mâna căruia erau toate lăcașurile. Este de la sine înțeles că, dacă ar fi fost caterisit, nu ar mai fi putut deține toate lăcașurile Constantinopolului. Așadar, nefiind caterisit încă episcopul cetății, Sfântul Grigorie ne spune, cu alte cuvinte, că cetatea nu avea episcop!

Prin toate acestea se răspunde încă unei acuzații aduse împotriva celor ce s-au îngrădit: că orice fac, fac „fără motiv”, „tulburând Biserica”, de vreme ce episcopii încă nu au fost condamnați ca eretici. Ca și cum ar răspunde tuturor acestora, Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 8-9). Cunoscut este că în toate epocile în care ereticii ocupaseră pozițiile administrative ale Bisericii, aveau puterea să îi prigonească și să îi anatematizeze pe apărătorii Ortodoxiei, acuzându-i ca pe „unii ce tulbură și rup unitatea Bisericii”, câteva exemple (dintre multe altele) sunt anatemele sinodale date împotriva ortodocșilor de către sinodul patriarhal întrunit de către patriarhul unionist al Constantinopolului, Ioannis Vekkos[6], precum și anatema sinodală împotriva Sfântului Grigorie Palama dată de patriarhul eretic al Constantinopolului, Ioannis Kalekas[7]. La întrebarea: „de ce erau condamnați ortodocșii?, răspunsul ni-l dau chiar anatemele sinodale date împotriva ortodocșilor, pentru că aceștia întrerupseseră pomenirea ereticilor – prin urmare și orice comuniune bisericească cu ei – înainte ca acești eretici să fie condamnați de un Sinod ortodox. Acestea sunt prevăzute și în Canonul 15 al Sinodului I-II, așa cum s-a arătat mai sus.

Desigur, după ce Ortodoxia s-a impus, patriarhii și episcopii prigonitori au fost condamnați și sinodal, și ei au fost cei anatematizați, în timp ce ortodocșii erau cinstiți, după cum dă mărturie și Sinodiconul Ortodoxiei.

În sfârșit, cei ce s-au îngrădit de erezie sunt întrebați, pe care episcop îl pomenesc în locul celui a cărui pomenire au întrerupt-o. Chiar și simpla întrebare de acest tip dă la iveală două probleme, de o mare importanță, pe care le au cei ce întreabă. Pe de o parte, se dă la iveală totala ignorare a Canonului 15 al Sinodului I-II (care a fost analizat succint mai sus), atât a „literei” acestuia, cât și a bazei teologice pe care se sprijină. Sensul canonului, dincolo de referirea expresă pe care o face la întreruperea pomenirii „înainte de cercetarea sinodicească”, adică înainte de a fi condamnat episcopul care propovăduiește erezii, de către un sinod ortodox, NU stabilește înlocuirea pomenirii, adică introducerea pomenirii altui episcop, lucru pe care, altfel, ar trebui să-l fi spus clar. Asta se întâmplă pentru că, deși canonul îl numește pe eretic pseudo-episcop (datorită învățăturilor eretice pe care le propovăduiește), el trebuie să fie cercetat, să aibă posibilitatea de a se apăra și, dacă rămâne nepocăit, să fie condamnat de către un sinod ortodox. Doar după procedurile menționate și după caterisirea ereticului poate să fie votat un nou episcop, ortodox, pentru respectiva episcopie pe care preoții au datoria de a-l pomeni.

Pe de altă parte se dă expresie episcopo-centrismului, în acord cu poziția mitropolitului Pergamului Zizioulas, care constituie o învățătură profund anti-tradițională și anti-bisericească, care, după ce a ajuns să predomine mai întâi în facultățile de teologie, a trecut de-acum, popularizată, și la preoții, monahii și mirenii simpli. Potrivit acestei concepții, capul Bisericii nu este Hristos, ci episcopul, iar pomenirea numelui acestuia la dumnezeiasca Liturghie face ca Sfânta Liturghia să fie „validă”! Cu adevărat, nu s-a mai auzit până acum o mai mare blasfemie! Nu este Duhul Sfânt Cel care sfințește dumnezeieștile Taine, ci numele arhiereului, oricât de necredincios sau păcătos ar fi acesta! Această învățătură inedită, fără nici un fel de mărturii atât scripturistice, cât și patristice, își are rădăcinile în eclesiologia papistașă Communio (cunoscută în mediul teologic ca „Teologia Euharistică, pe baza căreia se întemeiază și se justifică, după Conciliul II Vatican, primatul papal, și pe care mitropolitul Zizioulas dorește să îl transfere și în Răsăritul nostru.

Încheind această scurtă referire istorico-teologică, ne rugăm ca această scrisoare a noastră să introducă neliniștea cea bună în rândul binecredincioșilor frați care rămân în comuniune cu ecumeniștii eretici, așa încât toți împreună să constituim marele front al rezistenței ortodoxe împotriva ereziei, care va conduce, prin harul lui Dumnezeu, la desființarea ereziei și la noua biruință a preaiubitei Ortodoxii. Amin!

Ieroschimonah Damaschin Răus Prodromitul

Monahul Efrem Prodromitul

Schimonah Varsanufie Prodromitul

Monahul Marcu Prodromitul

 

[1] Toate datele începând cu aceasta de acum până la sfârșitul acestei scrisori deschise vor fi după calendarul ținut în Sfântul Munte Athos.

[2]Vom menționa doar ilustrativ că până și aceste pseudo-biserici eretice convoacă „sinoade”, care adună totalitatea „episcopilor” lor; un exemplu este prezența celor 2500 de episcopi papistași la Conciliul eretic Vatican II. Ce diferență față de „Sfântul și Marele Sinod”…!

[3] Schwartz, E., „πόφασις ξενεχθεσα κατ Νεστορίου καθαιροσα ατν”, Acta Conciliorum Oecumenicorum (ACO) Ephesenum I,1,2 Berlin & Leipzig: Walter De Gruyter, 1927, p. 54

[4]Idem pp. 35-36

[5] Mansi, J. D., Sacrorum Conciliorum nova, et amplissima collectio, vol. 13, Florentiae, 1768.

[6]Semnificativ în acest sens, la sinodul din 1277, Vekkos și întregul sinod patriarhal au hotărât: „Dat fiind că și în virtutea puterii date nouă de Preasfântul Duh, împotriva celor ce au preoție în oricare treaptă s-ar afla, fie se bucură de mare cinstire pentru demnitatea arhierească, fie sunt în treapta preoților, fie a diaconilor, împotriva tuturor acestora hotărâm caterisire și afurisire și anatemă. Iar împotriva tuturor celorlalți doar… afurisire hotărâm și anatemă.”, Laurent, V. et Darrouzes, J., Dossier Grec de l’ Union de Lyon, Paris, 1976, p. 467

[7]Astfel, Patriarhul Ioannis Kalekas a hotărât: „Pe Palama și pe cei de un cuget cu el și toate dogmele necredincioase ale acestora, pe care să le numim mai degrabă absurdități, și pe cei care se revendică de la ei și primesc și acceptă cele din Tomos potrivit explicației acestora, mai degrabă vorbăria goală a acestora… (care au îndrăznit) în mod necanonic și fără judecată să întrerupă pomenirea mea, îi supunem legăturii de către începătoarea de viață și Sfânta Treime, și le trimitem anatema.PG, 150, 863D.

Ultima oră: Părintele Paisie Prodromitul a fost exclus din sinaxa schitului Prodromu de pe Athos

”Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.”
Evanghelia după Ioan 15, 20-22

Pe 27 iulie 2017, Ieroschimonahul Paisie Prodromitul, Epitropul I al schitului românesc Prodromu de pe muntele Athos, a fost exclus din Sinaxa schitului la numai 4 zile de la difuzarea mesajului său în public. Acuzația invocată pentru excluderea sa a fost divulgarea ”secretelor profesionale”.

De fapt, precum poate vedea oricine în mesajul său, Părintele Paisie Prodromitul divulgă nimic altceva decît adevărul celor întîmplate în schitul Prodromu de după sinodul tîlhăresc din Creta și demască minciunile ultimului comunicat al schitului semnat și difuzat samavolnic de către stareț, Atanasie Prodromitul.

Observăm tot mai acută prigoana mărturisitorilor care au mai rămas pe muntele Athos, dar și prigoana care o dezlănțuie ecumeniștii în toată lumea împotriva mărturisitorilor, dar mai ales împotriva Adevărului, antrenîndu-i în aceasta și pe ortodocșii ”cuminți” ce se conformează akedic politicii duse de ereziarhi și slugile lor.

Dumnezeu să-l întărească pe Părintele Paisie Prodromitul și pe toți mărturisitorii Adevărului!

Vezi și:

Replica Epitropului I al schitului Prodromu, ieroschimonahul Paisie, la comunicatul ”oficial” emis la 26.06.2017

Scrisoarea unor părinţi aghioriţi către Sf. Chinotită a Muntelui Athos şi cei 20 de egumeni de mănăstiri atonite

Un alt părinte din Patriarhia Rusă întrerupe pomenirea pseudo-patriarhului Kiril și a celor în comuniune cu el

Pseudo-patriarhul ecumenist, Kiril al Moscovei, alături de muftiul suprem al Rusiei, Talgat Tagiuddin

În duminica zilei de 23 iulie 2017 (10 iulie c.b.) un alt părinte din Patriarhia Moscovei a anunțat că întrerupe pomenirea la sfintele slujbe a pseudo-patriarhului Kiril și a celorlalți ierarhi aflați în comuniune cu el.

După încercări repetate de a primi răspunsuri clare de la ierarhul locului, episcopul Mstislav de Tihvin, de la mitropolitul Varsanufie de Sankt Petersburg și Ladoga, și de la patriarhul Kiril al Moscovei, în legătură cu manifestările panereziei ecumenismului, protoiereul Artemie Scripchin din Eparhia de Tihvin, satul Colceanovo, a decis să aplice canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din motive de conștiință, în lipsa oricărui răspuns timp îndelungat de la persoanele vizate.

Deși va deveni un proscris alături de familia sa numeroasă, părintele Artemie Scripchin a decis că e mai bine să-și piardă micul venit al familiei ce i-l oferea parohia decît să-și piardă credincioșia față de Hristos și Sfînta Sa Biserică.

Protoiereul Artemie Scripchin și familia sa cu 7 copii

În mesajul său făcut public pe o rețea de socializare, părintele anunță că a întrerupt nu doar pomenirea patriarhului Kiril, dar și al mitropolitului Varsanufie, episcopului Mstislav, precum și a tuturor episcopilor aflați în comuniune cu aceștia.

Redăm mai jos scrisoarea publică a protoiereului Artemie Scripchin:

Scrisoare de la clericul Eparhiei de Tihvin al BORu PM, protoiereul Artemie Scripchin
Mitropolitului BORu PM, Varsanufie de Sankt Petersburg și Ladoga

 

Pe 16 aprilie anul curent, de ziua Sfintelor Paști, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Patriarhia Moscovei, Kiril al Moscovei, într-o vizită la Spitalul Clinic de Copii din orașul Moscova, a făcut o declarație importantă referitoare la ființa lui Dumnezeu. În discursul său scandalos, Întîistătătorul BORu PM în mod public, în timpul exercitării îndatoririlor sale pastorale, a recunoscut UNITATEA IDENTICĂ a lui Dumnezeu-Sfînta Treime cu așa numitul dumnezeu al musulmanilor, Allah, prin aceasta expunînd reviziei cea mai importantă dogmă a Credinței creștine, dogma Sfintei Treimi.

Două luni în urmă am trimis scrisori în adresa dumneavoastră, precum și în adresa patriarhului BORu PM Kiril al Moscovei și episcopului BORu PM Mstislav de Tihvin, cu rugămintea de a clarifica poziția teologică oficială a BORu PM în această problemă. Timp de două luni nu am primit NICI UN răspuns și NICI O lămurire.

În aceste condiții vă comunic următoarele:

  1. Folosindu-mă de dreptul dat de Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, eu rup comuniunea canonică cu patriarhul BORu PM Kiril (Gundeaev Vladimir Mihailovici) ca urmare a comiterii sale de grave infracțiuni canonice: Predicarea ereziei MAHOMEDANISMULUI (condamnată la Sinodul din anul 1180 de la Constantinopol), Predicarea ereziei ECUMENISMULUI (condamnată la Sinodul din anul 1948 de la Moscova), Predicarea ereziei LATINISMULUI (condamnată de o mulțime de Sinoade și Sfinți Părinți).
  2. De asemenea, eu rup comuniunea canonică cu Dvs, cu episcopul BORu PM Mstislav și cu ceilalți episcopi ai BORu PM, ce sprijină și împărtășesc învățăturile mincinoase menționate mai sus ale ereticului și hulitorului de Dumnezeu Gundeaev V.M., ca și COMPLICI (cu sau fără voie) la crimele sale împotriva lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici.
  3. Ordinele și mustrările Dvs și a altor arhierei BORu PM menționați mai sus de acum înainte le consider de nimic.

Rămînînd credincios legămîntului făcut înaintea primirii Sfîntului Botez și jurămîntului dat înaintea hirotonirii întru preoție, 
protoiereul Artemie Scripchin

23 iulie 2017

Scrisoarea părintelui Artemie se referă la înregistrarea predicii apostate a lui Kiril din ziua Sfintelor Paști, 3/16 aprilie 2017, minutul 2:36-2:53

Sursa: 3rm.info

Traducere: Lumea Ortodoxă

Vezi și:

Ecumenismul în Patriarhia Moscovei

Ecumenism total în BORu. Mitropolitul Viktorin: „Am făcut o făgăduinţă lui Allah”

Pedeapsă capitală: o egumenă din Rusia a fost afurisită pentru susţinerea întreruperii pomenirii patriarhului

Masă rotundă cu genericul: ”Biserica Ortodoxă Rusă și declarația de la Havana – victorie sau înfrângere?”

Evaluarea ortodoxă a „sinodului” din Creta – Declaraţia din Chişinău

„Ne-am regăsit ca frați în credința creștină” – declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kirill

Soborul Arhieresc al BORu: „Proiectele de documente pentru Sfântul şi Marele Sinod nu încalcă puritatea credinţei ortodoxe”

Întrunire interreligioasă în Kazan, Rusia, sub genericul: „Un singur Dumnezeu, o singură omenire”

„Ierarhii au subliniat dezvoltarea fructuoasă a relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă Rusă”

„Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor biserici şi confesiuni creştine” – traducerea oficială a documentului pentru Sinodul pan-ortodox

La forurile ecumeniste nu se iau decizii străine de duhul Ortodoxiei – declaraţiile protopopiatului Chişinău din 24 martie

Terorismul ecumenismului

 

Replica Epitropului I al schitului Prodromu, ieroschimonahul Paisie, la comunicatul ”oficial” emis la 26.06.2017

În data de 26 iunie 2017 starețul schitului Prodromu din muntele Athos a emis samavolnic un comunicat ”oficial” legat de nepomenirea pseudopatriarhului ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului fără a fi semnat și de epitropii schitului precum se obișnuiește. Comunicatul a fost ulterior difuzat spre înștiințarea tuturor românilor ortodocși de portalul de știri al Patriarhiei Române basilica.ro, de cel al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei doxologia.ro, dar și de platforma activenews.ro care susține, de altfel, politica ecleziastică a Patriarhiei Române indiferent dacă aceasta este ortodoxă sau ecumenistă.

Pentru o parcurgere mai facilă publicăm inițial comunicatul emis la 26 iunie 2017 de starețul schitului Prodromu, Atanasie Prodromitul, iar ulterior puteți citi replica.

Către dreptslăvitorii români de pretutindeni

Starețul Atanasie de la Prodromu

Deoarece prin diferite mijloace de informare, dar mai ales prin intermediul Internetului, continuă să apară veşti care nu reflectă realitatea din Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos şi care provoacă sminteală şi nedumeriri în rândul credincioşilor, suntem datori a face următoarele precizări:

  • La toate slujbele care se săvârşesc în schit este pomenit numele ierarhului sub a cărui jurisdicţie canonică se află schitul nostru – ca întreg Sfântul Munte Athos – adică al Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic;
  • Niciodată în schit nu a fost întreruptă pomenirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu;
  • Niciodată în cadrul obştii nu a fost pusă problema de a fi întreruptă pomenirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, deci nici vorbă despre un vot al obştii prin care cei 50 de vieţuitori ar fi aprobat întreruperea pomenirii;
  • Aceasta, pomenirea, nu provine din impunerea voinţei vreunei autorităţi din afara schitului, ci din însăşi dorinţa obştii de a rămâne în comuniune cu ierarhul sub a cărui oblăduire se află şi cu întreaga Biserică Ortodoxă;
  • Schitul Românesc Prodromu nu a trimis şi nici nu trimite reprezentanţi la întruniri publice organizate fără binecuvântarea ierarhului locului şi în cadrul cărora se fac îndemnuri la ruperea de Biserică, iar cei care în asemenea împrejurări se prezintă ca fiind monahi athoniţi sau prodromiţi şi folosesc imaginile, siglele şi icoanele Schitului Prodromu sau fac afirmaţii în numele schitului ca şi cum ar reprezenta Schitul Prodromu nu au binecuvântarea noastră şi nu se află în acord cu obştea schitului;

Constatăm cu multă îngrijorare că numele Schitului Românesc Prodromu este folosit pentru a crea dezbinare în Biserică folosindu-se în acest scop metode grosolane de manipulare prin difuzarea de informaţii cu conţinut mincinos care fac referire la unele evenimente petrecute în Schit, cu văditul scop de crea o impresie înşelătoare despre situaţia reală şi care se află în totală contradicţie cu duhul evanghelic atât prin limbajul folosit, cât şi prin conţinutul materialului publicat;

Tot prin metode străine de vieţuirea creştină şi în urma unei insistente dezinformări despre recentele evenimente bisericeşti, Părintelui Iulian Prodromitul i-au fost smulse unele declaraţii prin care credincioşii sunt îndemnaţi la întreruperea pomenirii ierarhiei Bisericii, dar care sunt în totală contradicţie cu practica şi învăţătura de-o viaţă a Părintelui Iulian;

Informaţiile cum că cei 5 monahi care s-au rupt din trupul obştii Schitului prin neparticiparea la viaţa liturgică şi la viaţa de obşte ar fi fost sechestraţi, canonisiţi, prigoniţi sau că ar fi fost supuşi la felurite presiuni sunt neadevărate, ci dimpotrivă cu dragoste părintească, cu multă răbdare şi îngăduinţă fraţii noştri au fost povăţuiţi pe cale mântuirii după învăţăturile Sfinţilor Părinţi, conform sfintelor canoane ale Biserici Ortodoxe şi a pravilelor de viaţă monahală, iconomia folosită în cazul lor depăşind cu mult hotarele puse de acestea. Monahii respectivi continuă însă să ducă o viaţă de sine – ies din Sfântul Munte şi se întorc în Schit fără nici o binecuvântare, nu participă la slujbele Schitului sau la alte activităţi de obşte – şi denigrează, totodată, pe cei care nu le împărtăşesc punctul de vedere.

Totodată, exprimăm pe această cale adânca părere de rău pentru discordiile apărute recent în viaţa Bisericii, care cu mai multă înţelepciune şi rugăciune ar fi putut fi evitate.

Pentru viitor, spre a fi păziţi de posibile nedumeriri şi confuzii care ar putea fi generate de unele comunicate referitoare la teme de actualitate bisericească care au legătură cu Schitul Românesc Prodromu, rugăm pe dreptslăvitorii creştini să considere ca adevărate numai pe cele venite pe cale oficială, prin document care poartă pecetea schitului, semnătura stareţului şi număr de înregistrare.

 

Cu dragoste în Hristos,

Starețul Schitului românesc Prodromu

Arhim. Atanasie Prodromitul

și frații în Hristos cei dimpreună cu mine

Replica la acest comunicat al Epitropului I al schitului Prodromu, Ieroschimonahul Paisie Prodromitul: 

Răspuns la un comunicat al Schitului Prodromu

Iar aceasta este judecata: că Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, căci faptele lor erau rele.” (loan 3:19)


Într-un comunicat „oficial” al Schitului Prodromu, semnat de Pr. Stareţ Arhim. Atanasie dimpreună cu fraţii cei adunaţi întru Hristos, se mărturisesc următoarele:

1. În Schitul Românesc Prodromu nu s-a întrerupt niciodată pomenirea Preafericitului Patriarh Bartolomeu, ceea ce din păcate nu este adevărat, deoarece eu personal dimpreună cu alţi doi părinţi clerici am întrerupt pomenirea încă din luna septembrie 2016 cu binecuvântarea Pr. Duhovnic Iulian şi a însuşi Pr. Stareţ Atanasie, fapt consemnat în procesele verbale ale sinaxei schitului, iar în data de 4/17 decembrie 2016 a fost întreruptă oficial în schit pomenirea Patriarhului Bartolomeu de către Sinaxa Schitului în frunte cu Pr. Stareţ Atanasie, fapt consemnat în procesul verbal nr. 71 când, supunându-se opiniei majorităţii exprimate prin vot, chiar el a pronunţat cuvintele „de astăzi nu mai pomenim”. Credem că ceea ce doreşte de fapt Pr. Stareţ să arate în acest comunicat este că, elpersonal, consideră că nu a întrerupt pomenirea, deoarece el nu a mai slujit după această dată până în ziua prăznuirii Naşterii Domnului când însuşi a pomenit la slujbă numele Patriarhului Bartolomeu, deşi dezacordul cu hotărârea Sinaxei şi l-a arătat încă de la venirea epitropiei din partea Mănăstirii Lavra în frunte cu stareţul ei – Arhim. Prodromu – în data de 15/28 decembrie. Aici trebuie consemnatăpresiunea la care a fost supusă toată obştea Schitului de către Epitropia Mănăstirii Lavra pentru a relua pomenirea Patriarhului eretic despre care părinţii lavrioţispuneau că e mai mult decât ortodox. Credem că şi acesta este unul din motivelecare l-au determinat pe Pr. Stareţ să-şi schimbe opinia faţă de decizia Sinaxei. Cu toate acestea doar un singur membru al Sinaxei mai reluat pomenirea cu Pr. Stareţ, restul obştii revenind la pomenire abia după ce nepomenitorii au fostînlăturaţi prin presiuni sau prin vicleşug din sinaxă şi din obşte, sau unii şi-au dat demisia pentru binele şi pacea din obşte.

După acestea toate, în perioada dintre Crăciun şi Bobotează, Pr. Stareţ Atanasie chiar şi-a dat demisia pentru câteva zile, deoarece sinaxa nu era de acord cu el şi cu condiţiile de pomenire. Iar pentru revenirea lui în stăreţie unii dintre cei care au rămascu nepomenirea au acceptat, printre altele, dintre condiţiile puse de Pr. Stareţ slujească, ca iconomie, în sobor la hramul Schitului – Botezul Domnului – împreună cu stareţul Mănăstirii Lavra, iar mai apoi li s-a promis acceptarea lor ca slujitori în biserică fără să pomenească.

Unii s-au supus acestor condiţii integral până astăzi slujind în soboare, iar alţii parţial, neslujind atunci împreună cu stareţul Lavrei, nici în biserică după aceea, când au fost opriţi de Pr. Stareţ, ca făcători de tulburare şi schismă în obşte, până la liniştirea lucrurilor.

2. S-a afirmat că Pr. Iulian ar fi fost supus unor presiuni şi i-au fost smulse unele declaraţii cu sila împotriva ecumenismului şi sinodului din Creta, respectiv despre oprirea pomenirii ierarhului şi că Pr. Iulian nu s-a schimbat cu nimic, ci a rămas acelaşi ca înainte de sinod.

Adevărat este că Pr. Iulian nu s-a schimbat cu nimic şi a rămas la fel de ortodox ca şi înainte de sinod, încât acum nu se împărtăşeşte cu Sfintele Taine împreună cu cei care susţin minciuna şi erezia, nici nu se mai spovedeşte la părintele stareţ ci la alt părinte din obşte, deoarece după ce bătrânul i-a spus stareţului să oprească pomenirea şi să ne lase să slujim, acesta l-a numit înşelat şi a rupt orice legătură duhovnicească cu el.

Precizăm că starețul singur a înclinat balanţa opririi pomenirii în sinaxa schitului fiind cu toţii surprinşi de decizia lui hotărâtă spunând: „eu vreau sâ mor ortodox”. Acum noi, cei care am rămas păstrând în continuare întreruptă pomenirea, cu toate că părintele Iulian şi unii dintre clericii nepomenitori, pentru pacea frăţimii, au participat sau încă mai participă la unele slujbe comune cu obştea, suntem învinuiţi că am făcut schismă în Schit, deşi schisma a fost făcută atunci când grosul obştii a fost întors de Pr. Stareţ, la comuniunea cu erezia prin pomenirea Patriarhului. Aşadar în schismă nu suntem noi, ci cei care susţin erezia ecumenismului.

3. Se afirmă în comunicat că pomenirea Patriarhului Bartolomeu nu a fost impusă de vreo autoritate din afara obştii, ci din însăşi dorinţa obştii de a rămâne în comuniune cu ierarhul locului, ceea ce nu este adevărat pentru că, aşa cum am arătat mai înainte, obştea în cea mai mare parte a fost împotriva pomenirii ceea ce s-a văzut în întâlnirea cu Epitropia Mănăstirii Lavra din 15/28 decembrie atunci când chiar ei au putut constata că majoritatea este împotriva sinodului. Abia după presiunile Mănăstirii Lavra asupra Sinaxei şi a obştii schitului prin ameninţări cu alungarea din schit şi aducerea altei obşti din ţară sau chiar preluarea lui de către o obşte grecească, s-a revenit la pomenire. Altfel cum ar fi ajuns cei 5 părinţi la măsuri atât de drastice ca să întrerupă orice comuniune bisericească cu obştea? 

4. Se afirmă că Pr. Stareţ Atanasie nu a dat niciodată binecuvântare unor părinţi din obşte să ne reprezinte schitul la diferite conferinţe din ţară pe tema Sinodului din Creta şi care chipurile fac îndemnuri la ruperea de biserică ceea ce este ointerpretare greşită, eronată, a canonului 15 a Sinodului l-ll local din Constantinopol care permite preotului întreruperea pomenirii ierarhului care propovăduieşte erezia cu capul descoperit, prin care acesta nu se face vrednic de caterisire, ci este vrednic de laudă, ca unul ce păzeşte biserica de schisme şi de erezii. Acum însă s-a ajuns până la afirmaţia că acest canon nu are putere duhovnicească, deoarece ar fi fost făcut de oameni. De asemenea se interpreteazăunele afirmaţii ale Sf. Paisie Aghioritul şi ale Sf. Porfirie care spun că nu trebuie să ne facem din fiecare chilie biserică proprie, la orice afirmaţie greşită a patriarhului, neţinând cont că altul era contextul evenimentelor din timpul Cuviosului Paisie şi altul cel de acum când avem de a face cu hotărâri greşite ale unui întreg sinod autointitulat „sfânt şi mare”.

Oricum cei doi monahi, care au participat la conferinţele din ţară împotriva Sinodului din Creta, au plecat la început cu încuviinţarea Pr. Stareţ şi cu binecuvântareaDuhovnicului Iulian.

5. De asemenea se spune despre cei nepomenitori că nu se încadrează în niciun fel în viaţa de obşte a schitului şi că nu participă la viaţa liturgică de obşte, ci duc viaţă de sine, şi că nu ar fi fost supuşi nici unui fel de presiune, ceea ce nu este adevărat, deoarece ei au fost scoşi din ascultări şi de la masa de obşte, atunci când şi-au mărturisit împotrivirea lor faţă de sinodul din Creta şi neparticiparea la slujbele unde este pomenit Patriarhul Bartolomeu, motiv pentru care au fost acuzaţi ca schismatici.

Desigur dragoste cu forţa nu există, iar de la dialogul dragostei cu ereticii s-a ajuns ladialogul forţei în propria biserică. Atunci deci ne întrebăm care sunt ereticii şi care sunt schismaticii, care au dragoste adevărată şi care nu?

6. Se poate observa clar că o anumită minoritate doreşte să-şi impună ideile majorităţii, lucrând prin înşelăciune, compromis şi uneori forţă, fiindcă sunt oameni care au puterea deciziei în mâinile lor, şi mai ales în Biserică o fac în numele ascultării de cei mai mari, surprinzător tocmai prin metode de spălare a creierului, ca în perioada de curând apusă.

De ex.: „Este încă devreme pentru întreruperea pomenirii; să tăcem pentru pacea bisericilor; să nu cumva să facem schismă în biserică; să nu ne pierdem schitul; suntem doar o mică comunitate care nu are putere în Sf. Munte, tocmai noi ne-am găsit să mărturisim?; că nu e treaba noastră, ci a celor mai mari; că noi ţinem numai canonul 15 iar restul le încălcăm”, „că ne-am făcut din canoane un sistem”, etc., prin toate acestea punându-se ei deasupra canoanelor Sfintei Biserici şi a Adevărului.

Pacea nu este mai presus de adevărul credinţei, altfel nu ar fi spus însuşi Domnul „nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ, n-am venit să aduc pace ci sabie.” (Mt. 10: 34)

Când este vorba despre dreptatea noastră proprie atunci „pacea este de patru ori mai mare ca dreptatea” (Sf. loan Scărarul – Scara) şi trebuie să alegem pacea, dar când este vorba de credinţă trebuie să ne facem sabie.

7. Ca membru al Sinaxei Schitului Românesc Prodromu pot afirma că nu am avut nici o ştiinţă despre publicarea acestui comunicat ca venind din partea Schitului Prodromu, ceea ce constituie o abatere de la Regulamentul de funcţionare a Schitului care prevede că orice document de valoare excepţională, ca cel emis de Pr. Stareţ, trebuia întâi aprobat de Sinaxa schitului şi semnat de Pr. Stareţ şi de cei doi Epitropi aleşi anual. Acest fapt denotă că Sinaxa nu a fost luată în considerare şi că actul este ilegal şi nul. Ceea ce confirmă faptul afirmat mai sus că se vrea cu tot dinadinsul ştergerea oricărei urme de protest împotriva sinodului din Creta şi a patriarhului.

Dumnezeu îi va demasca însă în timp pe toţi cei care sunt impostori sau falşi păstori, fiindcă acum este vremea alegerii şi a cernerii, în care vedem cum pe unii vor să ne adoarmă cu cuvinte frumoase, ca pace, linişte, dragoste, care nu fac decât să ne arate pierzarea mai dulce, ea tot pierzare chemându-se, iar pe cei care spun adevărul prigonindu-i.

8. Cu siguranţă trebuie să luptăm şi cu rugăciunea, dar şî cu cuvântul, şi cu depărtarea de cei care au părtăşie cu erezia ecumenismului prin încuviinţare tacită, fiindcăDumnezeu nu binevoieşte acolo unde sunt mulţi şi rătăciţi, ci acolo unde sunt puţini dar în adevăr, căci zice Domnul „siliţi-vâ să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci mulţi, zic vouă, vor cânta să intre şi nu vor putea” (Lc.13:24)

Dacă noi ca monahi, şi mai ales ca monahi aghioriţi am început să gândim atât de lumeşte ce să mai aşteptăm de la ceilalţi clerici şi mireni, darămite de la cei bineintenţionaţi din lumea largă. Noi care suntem numiţi chip îngeresc şi lumina mirenilordin lume, să ajungem să fim călăuze spre întuneric? Să nu fie!!!

9. Cu toate că se spune că până la un următor sinod care va condamna public erezia ecumenismului, harul lucrează prin Ierarhii ecumenişti pentru mântuirea poporului necunoscător, prin iconomie, cei care au cuget eretic şi cei care consimt cu bună ştiinţă la erezia lor şi nu iau atitudine, credem că se împărtăşesc spre osândă cu Sfintele Taine, iar nu spre mântuire, fiind căzuţi în erezie şi înşelare deoarece ascund erezia sub masca evlaviei „ca să poată înşela, de va fi cu putinţă si pe cei aleşi” (Mat. 24:24).

De ex. cultivându-se afirmaţii de genul: nu avem toţi un singur Dumnezeu?, şi noi credem în Dumnezeu Tatăl ca şi evreii, (dar nu se spune unde este Fiul?), că şi ereticii sunt biserici şi că unii au chiar sfinte taine numai că se exprimă cu mici diferenţe, toţi suntem fraţi şi surori în Hristos, că şi ei sunt biserici doar că încă nu sunt în comuniune deplină cu noi, etc.

Noi bineînţeles nu suntem de acord cu aceste afirmaţii blasfemiatoare şi superficiale şi credem că prin astfel de afirmaţii aceştia sunt deja în erezie prin gândirea lor, iar din păcate prin Sinodul din Creta unele din aceste idei au fost acceptate ca adevărate, denaturându-se astfel statutul de Biserică şi intrându-se astfel în rândul ereziilor.

Noi cu siguranţă nu facem parte din acea biserică care a fost propovăduită în Creta, ci din adevărata Biserică a lui Hristos, a celor care vor să păstreze Adevărul curat şi care sunt acum catalogaţi ca tulburători şi schismatici. Adevăratul scop al ecumenismului nu este unitatea creştinilor, ci nivelarea conştiinţelor şi crearea unei noi biserici de tip sincretist.

10. Cei care au întrerupt pomenirea nu au întemeiat şi nici nu doresc să întemeieze o altă biserică şi nu fac schismă prin faptul că nu slujesc şi nu se roagă cu cei care pomenesc pe ierarhii care au semnat în Creta, deoarece nu s-au despărţit de biserică ci doar de ierarhul eretic, şi nu pomenesc pe altcineva în locul lui până ce acesta se va decide de ce parte este şi cui slujeşte lui Hristos sau duhului acestei lumi? Noi nu considerăm că am ieşit din Biserică, deoarece apărăm Biserica de schisme şi erezii, iar celor care li se pare că sunt în Biserică dar cu mintea şi cu fapta, din frică sau din neştiinţă, consimt sau conlucrează cu ereticii şi cu erezia se autoexclud din Biserică prin faptele lor.

Schismă se face în Biserică atunci când ne despărţim de episcop pe motive administrativ canonice sau de etică morală, şi nu pe motive de credinţă şi dogmă. Ori învăţătura despre Biserică face parte din dogmele apostolice şi patristice de nestrămutat ale credinţei şi este cuprinsă şi mărturisită în Crez, care prin sinodul din Creta a fost modificat în esenţă prin acceptarea ereziilor ca biserici. Deşi se afirmă în text că nu au comuniune cu Biserica Ortodoxă, ar însemna că sunt doar schismatici şi nu comunităţi eretice ca şi arienii în secolul IV, care au pierdut cu totul statutul de Biserică prin îndepărtarea de Sf. Tradiţie. Aceasta nu înseamnă aplicarea iconomiei,ci rea iconomie, deoarece ei au pierdut dreapta credinţa şi tradiţia apostolică a Bisericii şi nu pot fi primiţi înapoi decât numai prin lepădarea lor de erezie şi prin Sf. Botez sau în caz excepţional dacă ar reveni în masă la ortodoxie prin Mirungere (Can. VII al Sin. II Ecum.). Sfântul Nicodim Aghioritul, spune despre iconomie că:„Păcatul personal este o încălcare a Legii şi pe care Dumnezeu îl poate şterge, dar erezia este o schimbare a Legii şi care face imposibilă orice comuniune cuDumnezeu„.

11. După canonul 11 din Sardica episcopul nu trebuie să caterisească pe preotul care a făcut oarecare greşeli înainte de fi cercetat de alţi episcopi, iar preotul nu se cade să slujească Sf. Liturghie până la soluţionarea cazului său. Acest canon este valabil doar pentru cei caterisiţi din motive ce ţin de dreptate, conduită morală şi canonică, după canoanele 10-11 Cartagina şi 5-6 Antiohia, care îl dă şi anatemei pe un astfel de preot care îşi face altar osebit. Însă când e vorba de erezie canonul 15 din Sinodul l-ll Constantinopol spune că preotul poate opri pomenirea episcopului care propovăduieşte erezia cu capul descoperit, adică la arătare, înainte de cercetarea aceluia de către un sinod. Deci poate şi sluji fără să pomenească pe ierarh deoarece el nu a tăiat legătura cu Biserica şi cu Hristos, ci doar cu ierarhul eretic, şi este nevinovat.

De-a lungul istoriei chiar unii sfinţi au fost caterisiţi sau anatematizaţi de anumiţi ierarhi sau sinoade eretice: Sfântul loan Gură de Aur a fost acuzat de origenism, depus şi trimis în exil unde a şi murit; Sfântului Maxim Mărturisitorul i s-a tăiat limba şi mâna dreaptă; Sfântul Teodor Studitul a fost scos din mănăstire şi închis de împăratul şi episcopii iconoclaşti pe care nu îi pomenea; Sfântul Grigorie Palama a fost caterisit şi închis pentru câţiva ani în temniţă, şi exemplele ar putea continua. Ne putem închipui ce s-ar fi întâmplat cu Biserica dacă aceşti mari sfinţi s-ar fi supus hotărârilor luate de eretici asupra lor, în numele ereziei şi nu în numele Adevărului Bisericii lui Hristos?

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne atenţionează: „Dacă porţile iadului nu vor putea birui Biserica, întemeiată de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, sau a unei puteri, sau a unui privilegiu. Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti. Şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credindoşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă.” (Jean-Claude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mediator între Răsărit şi Apus).

*

Noi nu ne lepădăm de Tine, Hristoase Dumnezeule, nici de frica muncilor, nici de frica stâpânitorilor, sau pentru putere sau bani, sau pentru prietenia acestei lumi care este urâciune în faţa lui Dumnezeu!

I Petru 4: 12-16: „Iubiţilor, nu vă miraţi de focul cel aprins între voi spre ispitire ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.

De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi a lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi, de către unii se huleşte iar de voi se preaslăveşte.

Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca râvnitor după lucruri străine, iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la Casalui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, oare care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă dreptul abia se măntuieşte unde va ficel necredincios şi păcătos?”

Bunul Dumnezeu să binecuvânteze deci pe toţi cei care ţin mărturia adevărată până la sfârşit şi „şi-au spălat hainele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului”. (Apoc. 7:14) şi s-au luptat cu Antihrist şi cu balaurul „şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor până la moarte”. (Apoc. 12: 11-12).„Pentru aceasta bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă pământule şi mare, fiindcă diavolul coborât ia voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui este scurt”.

Apoc.21:8: „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua”.

PS. Sunt conştient că rândurile de mai sus pot constitui pentru unii turburare, însă am ales mai mult a mărturisi adevărul decât pacea întru minciună. Pentru că atunci când minciuna vatămă pe mai mulţi, suntem datori a nu tăcea. îi rog pe toţi fraţii mei cei întru Hristos să mă ierte dacă le-am pricinuit vreo sminteală şi să lepede frica de a mărturisi Adevărul şi să nu consimtă cu compromisurile pentru a nu-şi pierde viaţa veşnică.

Cu durere şi dragoste întru Hristos lisus, Domnul nostru,

Ieroschim. Paisie Prodromitul,
Epitrop I în Sinaxa Schitului Românesc Prodromu

 

Vezi și:

Scrisoarea unor părinţi aghioriţi către Sf. Chinotită a Muntelui Athos şi cei 20 de egumeni de mănăstiri atonite

Raportul despre „Incluziunea LGBT în Biserică și parteneriatul homosexual” în aplauzele reprezentanților instituțiilor de învățămînt ortodoxe

La Universitatea de Stat din Belarus (USBe) între 20 și 22 aprilie 2017 a avut loc conferința internațională științifico-practică ”Religia și istoria”. E a cincea conferință dintr-o serie de conferințe pe teme religioase desfășurate în Minsk o dată la 2 ani de catedra de Religie a Institutului de Teologie a USBe, cu sprijinul activ al catedrei de Filosofia Culturii a Facultății de Filosofie și Științe Sociale a USBe.

În anul 2017 se celebrează în toată lumea 500 de ani de la Reformă (nota explicativă: apariția în istorie a ereticilor protestanți ce s-au despărțit de ereticii papistași sau de așa numita ”biserică romano-catolică”), de aceea în cadrul conferinței s-a desfășurat o secție specială, ”Protestantismul în istoria culturii europene”, care s-a finalizat cu o masă rotundă la tema ”Metamorfozele filosofice ale teologiei ortodoxe și protestante”.

La conferință au participat 170 de specialiști, dintre care 120 de savanți străini din 14 țări – Rusia, Ucraina, Polonia, Germania, Estonia, Azerbaijan, Armenia ș.a. – precum și 4 raportori, invitați speciali, de la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg, unul din care, profesorul Stefan Schorch, ocupă aceeași catedră ce a fost condusă 500 de ani în urmă de Martin Luther.

Sponsorii principali ai conferinței au fost Centrul educativ creștin ”Sfinții Metodie și Chiril” (Belarus), Catedra de Filosofie a Religiei și Aspectelor Religioase ale Culturii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Umanitare (Moscova, Rusia) și Catedra de Apologetică a Academiei de Teologie din Minsk.

Membrii ortodocși ai comitetului organizatoric au fost: Serghei Șatravschii (candidat în teologie, prorector al Institutului de Teologie, Minsk), Constantin Antonov (doctor în filosofie, Universitatea Umanitară, Moscova), Tatiana Folieva (candidat în științe filosofice, Universitatea Umanitară, Moscova).

Cuvîntul de salut al rectorului Academiei de Teologie din Minsk, Arhimandrit Serghei Achimov, a fost citit de primul prorector al Academiei, protoiereul Vladimir Dolgopolov.

În cadrul ședinței plenare din prima zi a conferinței a fost prezentat raportul ”Hermeneutica protestantă biblică în bisericile germane contemporane” de către ”teologul” protestant Stefan Schorch de la Universitatea din Halle, Germania.

Stefan Schorch, ”teolog” protestant german, la conferința din aprilie 2017, Minsk, Belarus

Raportul a fost dedicat în special incluziunii LGBT în ”biserică”, Stefan Schorch explicînd în ce mod ”bisericile” protestante au ajuns la o supraestimare a homosexualității și au devenit incluzive în raport cu homosexualitatea, mai ales în ce privește recunoașterea ”cununiei bisericești” pentru cuplurile homosexuale și posibilitatea hirotoniei homosexualilor.

De asemenea a fost enunțată opinia că:

parteneriatul homosexual, prin care oamenii își asumă datoria să rămînă împreună în fidelitate și cu responsabilitate, trebuie recunoscut ca echivalent cu cel heterosexual și din punct de vedere teologic

Raportul a fost audiat cu atenție din partea lui Vadim Ghighin, decanul Facultății de Filosofie și Științe Sociale, Alexandr Kohanovschii, decanul Facultății de Istorie, ce se aflau în prezidiu, precum și o seamă de fețe bisericești și academice.

Prezentarea apologetului sodomiei în Biserică a fost întîmpinată cu aplauze furtunoase și nu a stîrnit nici unui participant vreo întrebare, deși moderatorii au propus ca acestea să fie puse.

La conferință s-au prezentat și alte rapoarte, de genul:

Preot Roman Artiomov – ”Anime ca instrument de răspîndire și promovare a produselor și serviciilor”

Protoiereu Alexei Vasin – ”Protestantismul și Biserica Ortodoxă de Răsărit: 500 de ani împreună sau separat?”

Diacon Constantin Golubev – ”Despre principiile învățăturii social-economice catolice și semnificațiile acestora în perioada globalizării” (??? diacon ortodox despre principiile papiste…)

Andrei Danilov – ”Credința creștină și criza spirituală din secolul XX: căutarea răspunsului teologiei ortodoxe și protestante” ș.a.

Comentariu Lumea Ortodoxă:

Iată cum treptat, la nivel oficial, clerul ortodox cuminte și ignorant în raport cu erezia ecumenistă ajunge iluminat cu înșelările Sodomei contemporane prin dialogul intercreștin…

Traducere lumea-ortodoxă.ro

Text adaptat după: Vse Eresi