Cuvântul delegaţiei preoţilor nepomenitori din Biserica Ortodoxă din Moldova la sinaxa din Tesalonic, 4 aprilie 2017

Salutăm această Sinaxă Interortodoxă, rugându-ne ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se pogoare peste cei ce s-au adunat aici spre a mărturisi Adevărul veşnic, descoperit oamenilor pentru mântuire. Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele noastre astfel încât, într-o conglăsuire cu părinţii Bisericii din toate timpurile, să aducem Dumnezeului nostru slavă, cinste şi închinăciune prin dreapta mărturisire a credinţei noastre ortodoxe.

Sfântul Grigorie Palama spune că erezia este al doilea tip de ateism, asemănându-i pe propovăduitorii ei cu cei necredincioşi. Despre unii ca aceştia ne spune apostolul Pavel ca să nu ne amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, şi să nu ne facem părtaşi cu ei (Ef. 5:6-7). La rândul său Sfantul Teodor Studitul ne spune că orice crestin orthodox, mirean sau cleric, trebuie să nu fie nepăsător atunci când credinţa sobornicească este schimbată, ci să lupte, pentru că Dumnezeu îi va cere socoteală dacă a ramas nepăsător – aşa încat chiar şi saracul e lipsit de orice apărare în ziua judecaţii şi va fi osândit ca unul care acum nu grăiește, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru 1.. Deci, auzind aceste cuvinte, să ne îmbărbătăm și mai mult pentru cele ce ne stau în față și, căutând a nu fi nepăsători în ale credinței, să facem ca nepărtășia noastră cu cei ce hulesc învățătura ortodoxă să fie lucrativă și vindecătoare. Astăzi, când învățăturile ereticești sfâșie Biserica Luptătoare, noi să stăm în Adevăr, cu mila Domnului, fără de care nu putem face nimic (In. 15:5), râvnim pentru unirea tuturor ortodocșilor, pentru care lucru ne și rugăm, ne grijim și pentru care am și venit astăzi la Tesalonic la frații noștri întru Hristos.

Aducând astăzi mărturia în fața voastră despre cele ce ni s-au întâmplat și despre starea lucrurilor în locurile de unde am venit, trebuie să începem cu faptul că Biserica Ortodoxă Rusă din care facem parte, a participat activ în mișcarea ecumenistă, atât înainte de pseudo-sinodul din Creta, cât şi după acesta.

Încă în 1961 Patriarhia Moscovei a aderat la Consiliul Mondial al bisericilor şi a început să se implice activ în acţiuni ecumeniste atât în cadrul acestei organizaţii eretice, cât şi în afara ei. Pe lângă mulţimea de documente ecumeniste din cadrul CMB, aprobate şi chiar elaborate cu implicarea delegaţilor din partea bisericilor ortodoxe, Patriarhia Moscovei a încuviinţat oferirea sfintelor taine catolicilor şi lipovenilor, a participat la diverse întruniri ecumeniste cu monofiziţii, papistaşii, protestanţii, musulmanii, jidovi ş.a. şi a aprobat la nivelul soborului arhieresc documente ecumeniste, cum ar fi „Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie” sau proiectele de documente pentru pseudo-sinodul din Creta.

Va prezentăm un scurt istoric al drumului ecumenist pe care merge Patriarhia Moscovei:

1961 – Patriarhia Moscovei aderă la CMB

1969, 16 decembrie – Decizia Patriarhiei Moscovei cu privire la încuviinţarea împărtăşirii catolicilor şi lipovenilor (deşi a fost anulată câţiva ani mai târziu)

1975 – Delegaţia BORu semnează Declaraţia delegaţilor ortodocşi la Adunarea generală a CMB de la Nairobi

1982 – Documentul „Botez, Euharistie, Preoţie” (Baptism, Eucharist, Ministry – CMB)

1986 – Raportul celei de-a treia consultaţii pan-ortodoxe pre-sinodale: „Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenistă”, Chambesy

1988 – Raportul Consultaţiei Bisericilor Ortodoxe de Răsărit şi Vechi Orientale

1991 – Declaraţia delegaţilor ortodocşi la adunarea generală a CMB de la Canberra (în fruntea delegaţiei BORu fiind pe atunci mitropolitul Kirill Gundeaev, actualul patriarh)

1993 – Declaraţia de la Balamand

2000 – Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie în care este lăudată Declaraţia de la Toronto din 1950

2001 – Charta oecumenica (CBE)

2006 – Documentul summitului liderilor religioşi de la Moscova

2013 – Declaraţia de unitate de la Busan (CMB)

2016 – Documentele pregătitoare pentru aşa-numitul „Sfântul şi Marele Sinod”

Reacţia noastră de nereceptare a documentelor şi acţiunilor ecumeniste a început în anul 2006, când s-a elaborat rezoluţia finală a summitului liderilor religioşi de la Moscova (în care s-a afirmat că avem un Dumnezeu comun cu toţi participanţii la summit, adică: jidovi, musulmani, buddhişti, hinduişti, tot felul de păgâni şi eretici), summit organizat de către Patriarhia Moscovei şi votat şi acceptat de către Marele Sobor al BORu, de către Sinodul BORu și de către practic toți preoții BORu, de pe amvon, prin intermediul pastoralei patriarhului Alexie la Nașterea Domnului, 2007. Reacția a venit sub formă de scrisori, adresate arhiereilor și sinodului, conferințe tematice împotriva ecumenismului și a participării BORu la diferite acţiuni ecumeniste.

Biserica Rusă a participat activ şi la pregătirea aşa-numitului „Sinod Panortodox” de tristă amintire. În acest context, în perioada 21-22 ianuarie 2016, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir al Moldovei a fost organizat la Chişinău, simpozionul teologic internaţional cu genericul „Sincretismul inter-religios”, având ca temă principală „Sinodul Panortodox – între speranţă şi nelinişte”. Au fost prezentate lucrări ale teologilor din diferite ţări, cum ar fi Grecia, Rusia, Ucraina, România, Moldova, Georgia, iar ca invitat de onoare şi conferenţiar a fost părintele Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Aristotel” din Tesalonic.

În rezoluţia finală a conferinţei s-a subliniat că eventualul Sinod Panortodox este organizat într-un duh clandestin, neortodox, motiv pentru care s-a solicitat ca acest sinod să fie mai curând anulat decât să dezvolte o învățătură străină Bisericii. Iar în caz că sinodul totuși ar urma să aibă loc, s-a cerut ca Biserica Rusă să nu ia parte la acesta.

Textul rezoluţiei simpozionului, semnat la acel moment de 44 de preoţi, 70 de monahi şi peste 1400 de mireni, a fost înaintat către ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, care la rândul său l-a pus la dispoziţia Mitropolitului Ilarion Alfeev şi tuturor ierarhilor doritori din cadrul Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Menţionăm că la acel moment documentele pregătitoare pentru „Sfântul şi Marele Sinod” încă nu fuseseră făcute publice, în ciuda faptului că pregătirile pentru acesta au durat zeci de ani, iar până la momentul desfăşurării acestuia (iunie 2016) mai erau doar câteva luni. Textele documentelor au fost făcute publice abia la 28 ianuarie şi, cu părere de rău, au dovedit că temerile legate de acest mare sinod erau pe deplin justificate.

Imediat după publicarea proiectelor de documente pentru Sinodul Panortodox a apărut un şir de analize şi reacţii negative din partea unor ierarhi, preoți și teologi. Domnul Profesor Dimitrie Tseleghidis a fost rugat să facă o analiză teologică a textelor proiectelor de documente, analiză pe care am înmânat-o tuturor episcopilor Bisericii Ruse exact înainte de întrunirea Sfinţitului Sobor Arheieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-3 februarie 2016) cu participarea a 315 ierarhi, la care nu numai că a fost ignorată rezoluția Simpozionului Teologic de la Chişinău şi toate analizele documentelor pregătitoare (inclusiv cea a domnului profesor Tselenghidis), dar a fost adoptat și documentul „Hotărârea Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-3 februarie 2016)”, în care a răsunat încuviinţarea ereziei ecumenismului prin aprobarea tuturor acţiunilor întreprinse în cadrul pregătirilor Soborului Panortodox (vezi pct. 1-4 ale Hotărîrii), care urma a fi convocat la 18-27 iunie 2016 pe insula Creta, Grecia, în zilele prăznuirii Cincizecimii conform calendarului bisericesc. Punctul trei al acestui document sinodal al Soborului Bisericii Ruse specifica: ”Membrii Soborului Arhieresc atestă că, în forma actuală, proiectele documentelor Sfîntului şi Marelui Sinod nu încalcă curăţenia credinţei ortodoxe şi nu se abat de la tradiţia canonică a Bisericii”.

Chiar dacă într-un sfârșit BORu nu a participat la Sinodul din Creta, totuși, prin aprobarea unanimă a proiectelor de documente pentru ”Sfântul si Marele Sinod” din Creta și împărtășirea duhului lor de către adunarea arhierească a Bisericii Ruse, în lipsa unui protest viu din partea celor ce trebuie să stea la straja Ortodoxiei – a episcopilor Bisericii – Sinodul BORu a căpătat părtășie deplină la fărădelegea săvârșită.

La scurt timp după aceea, o parte din preoţii participanţi la simpozionul din 21-22 ianuarie au mers la mitropolitul Vladimir şi, prezentând o analiză teologică amplă a documentelor pregătitoare, i-au cerut să-şi retragă votul exprimat la Soborul Arhieresc şi să întreprindă măsurile necesare pentru revizuirea textelor documentelor. Cererile preoţilor au fost ignorate. Câteva zile mai târziu, pe 12 februarie, de ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Moscovei – Kirill şi papa Romei Francisc în aeroportul din Havana. Întâlnirea a avut drept pretext persecuţia creştinilor în Orientul Apropiat, însă în declaraţia comună semnată de cei doi, alcătuită din 30 de puncte, se face o binecuvântare comună, fapt interzis categoric de sfintele canoane, după care se afirmă că cei doi sunt „fraţi de credinţa creştină” şi se vorbeşte despre „pierderea unităţii, ca urmare a slăbiciunii şi păcatului omenesc”, atribuindu-le papistaşilor caracter eclezial.

Având în vedere cele expuse mai sus, următorul pas logic întreprins pentru păstrarea neîntinată a propriei mărturisiri a Credinţei Ortodoxe şi pentru a atrage atenţia comunităţii ortodoxe asupra devierilor strigătoare la cer ale ierarhilor noştri de la însăşi esenţa slujirii lor bisericeşti, dar şi pentru revenirea lor sub rânduiala sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, începând cu data de 14 februarie 2016, două mănăstiri şi un grup de preoţi din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (BORu), au decis să înceteze pomenirea arhiereului locului în baza canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, precum și în conformitate cu întreaga învățătură a Bisericii cu privire la părtășia cu un eres și propovăduitorii lui.

Retrospectiva evenimentelor după întreruperea pomenirii

  1. BORu deocamdată nu a acceptat Sinodul din Creta ca unul pan-ortodox din motiv că el nu a reflectat unitatea pan-ortodoxă, lipsind 4 biserici locale, dar nu și din motiv că la acesta s-a legiferat și institutionalizat erezia ecumenistă la nivel pan-ortodox. Pe de altă parte, activitatea ecumenistă a BORu continuă nestingherit la toate nivelele până în ziua de azi, de aceea constatăm că refuzul recunoașterii pseudo-sinodului din Creta nu înseamnă și renunțarea la erezia ecumenistă.
  2. Durerea noastră s-a mărit și mai mult când am aflat despre participarea BORu la cea de-a 14-a sesiune plenară la Chieti, în Italia, în perioada 15-22 septembrie 2016, cu așa zisa ”biserică” romano-papistașă, însoțită de încălcări canonice, rugăciuni cumune, precum și legiferarea ereziei ecumeniste în rezoluția finală a sesiunii.
  3. Cu mare jale urmărind acțiunile conducerii BORu, în subordinea canonică a căreia se află și Biserica locală din Moldova, suntem nevoiți să menționăm că apostazia în Biserica Rusă se dezvoltă cu pași grăbiți chiar și după sinodul din Creta, la celelate încălcări adăugând și faptul că pe data de 18 octombrie 2016 patriarhul Kirill l-a decorat cu ordinul Sf. Serghie de Radonej de ordinul II pe așa numitul ”arhiepiscop al Bisericii Anglicane”, Justin Welby, cel care hirotonește episcopi femei, homesexuali, atribuind astfel un caracter eclesial instituției pe care o conduce, nemaivorbind de rugăciuni comune și alte încălcări de ordin canonic și dogmatic care s-au săvârșit la această întâlnire de către comisia BORu în Marea Britanie.
  4. Adăugăm și ierurgiile comune, oficiale și publice, săvârşite de către arhierei BORu împreună cu așa-zișii „arhierei ai bisericii apusene şi protestante”.
  5. Participarea publică şi pe scară largă a arhiereilor BORu la deschiderea moscheelor, cu lauda acestui fapt, și rugăciunile comune săvârşite acolo.

Cu această ocazie, considerăm de cuviință să vă împărtășim câte ceva din experiența noastră legată de întreruperea pomenirii și modul în care am acționat și am gândit, având în vedere că am întrerupt comuniunea cu episcopii noștri de mai bine de un an. Rugăm ca experiența noastră să fie privită cu îngăduință, chiar dacă în cele întreprinse am căutat să urmăm învățăturile părinților Bisericii, totuși, de am greșit în ceva, nădăjduim ca aceasta să nu fie spre sminteala cuiva, ci aflând de greșeală, să ne alegem cu toții cu folos. Deci, pe parcursul perioadei în care am întrerupt pomenirea, noi:

  1. Am menținut legătura de dialog cu episcopii noștri, îndemnându-i spre mărturisire ortodoxă publică;
  2. Spre bucuria noastră, la puţin timp după ce noi am întrerupt pomenirea, episcopul Petru de Ungheni şi Nisporeni, cu care am menţinut legătura de dialog, a făcut o mărturisire publică împotriva ecumenismului.
  3. Am continuat să ne adresăm conducerii BORu, sinodului BORu, arhiereilor din BORu, instiţutiilor teologice din BORu, cu cerinţa de a se condamna erezia ecumenistă cu toate manifestările sale, nerămânând indiferenţi faţă de soarta BORu.
  4. Pe parcursul întregii perioade în care ne-am aflat în îngrădire faţă de erezia ecumenistă, noi nu am trecut cu de la sine putere în subordinea canonică a vreunui alt episcop, căci nădăjduim la convocarea unui adevărat Sinod Pan-ortodox care va condamna eresul ecumenist şi va orândui şi problemele de ordin administrativ-canonic ce au intervenit ca urmare a răspândirii acestei învăţături eretice.
  5. Am înştiinţat creştinii despre nivelul apostaziei în BORu prin toate mijloacele posibile: internet, ziare, conferinţe publice, omilii de pe amvon şi discuţii particulare.
  6. Exemplul propriu de îngrădire faţă de erezie, precum şi condamnarea ei publică, sunt foarte grăitoare pentru creştini. În afară de aceasta, noi îi îndemnăm pe toţi binecredincioşii să cerceteze învăţătura Sfinţilor Părinţi cu privire la comuniunea cu ereticii, astfel încât fiecare să poată face o alegere benevolă, asumată conform conştiinţei sale ortodoxe, dacă poate sau nu să rămână în comuniune cu ecumeniştii.
  7. Noi îi primim pe toţi creștinii ce mărturisesc ortodox, chiar dacă încă mai frecventează bisericile unde ierarhii sunt pomeniţi, oferindu-le timp pentru a înţelege şi a se dumiri cu privire la trista situaţie ecleziologică în care ne aflăm. Considerăm că viitorul Sinod Pan-ortodox ar trebui să traseze limitele iconomiei şi acriviei în acest subiect.
  8. Considerăm că în ceea ce priveşte conslujirea cu preoţii ce mărturisesc ortodox, dar nu au întrerupt pomenirea ierarhului locului din motivul propovăduirii sau comuniunii cu ecumenismul, această practică ar trebui să se încadreze în limitele descrise de Sfinţii Părinţi, în particular în scrisorile Sf. Teodor Studitul (De ex. Scrisoarea 49 – Către fiul Naucratie).
  9. Nu ne-am izolat faţă de cei ce continuă să pomenească ierarhii, ci păstrăm legătura cu toţi clericii şi mirenii ce doresc să afle mai multe despre noi şi gestul nostru, fiind vorba de discuţii şi dezbateri pe tema nepomenirii şi ereziei.
  10. Considerăm că în această vreme de grea încercare pentru ortodocşi, este foarte important să ne silim să păzim „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef. 4:3) şi să căutăm, mai presus de toate, să rămânem credincioşi lui Hristos, evitând până la o vreme subiectele ce nu ating învăţătura de credinţă, dar ar putea pricinui dezbinare.

De asemenea dorim să știm care este planul pe termen scurt, mediu și lung în privința luptei antiecumeniste.

  • Se dorește să se creeze o jurisdicție nouă?
  • Se va reîmpărți teritoriului canonic?
  • Sau nu se va crea altă jurisdicție peste cele 15 Biserici locale recunoscute canonic, într-același timp ținând legătura și comuniunea euharistică la nivel pan-ortodox cu cei ce au întrerupt pomenirea, și lucrând cu toți cei cu care se poate a lucra, în vederea condamnării ecumenismului și mărturisirii ortodoxe, având ca principal scop osândirea ecumenismului de către Bisericile locale, dar și la nivel pan-ortodox prin convocarea unui Sinod?

Tuturor participanţilor la acest Simpozion Interortodox le dorim ca Dumnezeu să-i lumineze şi să le călăuzească paşii spre tot lucrul bun, spre slava lui Dumnezeu. Totodată, nădăjduim că Simpozionul va dezbate d.p.d.v. patristic și ştiinţifico-teologic practica întreruperii pomenirii ierarhilor eretici, va osândi pseudo-sindoul din Creta şi toate ereziile ecleziologice şi practicile numite generic „panerezia ecumenistă” şi va oferi nişte răspunsuri patristice la problemele pe care, în parte, le-am descris în acest mesaj de salut.

Vă mulţumim pentru toată râvna şi efortul de care daţi dovada în apărarea Dreptei Credinţe. Vă suntem recunoscători şi vă dorim Binecuvântarea lui Dumnezeu peste tot ceea ce întrerprindeţi.

Cerând sfintele voastre rugăciuni,
Delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova

1 Scrisoarea 425, Logofatului Pantoleon

Iconomia şi acrivia în relaţiile cu ereticii în învăţătura Sf. Teodor Studitul

Sf. Teodor Studitul ne-a lăsat o operă deosebit de folositoare mai ales pentru timpul nostru, când apar noi şi noi răstălmăciri şi interpretări personale ale modului în care trebuie dusă lupta împotriva eresului ecumenist. Fiind implicat mai întâi în controversa micheiană (sinodul preacurvar), iar mai apoi în lupta cu iconoclasmul, Sf. Teodor a scris o mulţime de scrisori către clerici, mireni şi monahi, în care descrie cu exemple concrete atitudinea pe care creştinii ortodocşi ar trebui să o aibă faţă de eretici şi faţă de cei ce sunt în comuniune cu aceştia.

Remarcăm că Sf. Teodor Studitul (†826) a întrerupt comuniunea cu arhiereii eretici într-o perioadă în care încă nu exista un canon 15 al Sinodului I-II (emis abia în 861), de aceea practica întreruperii comuniunii trebuie privită mai larg decât acest canon, care nu epuizează subiectul şi nici nu avea scopul de a-l epuiza.

De asemenea e foarte important să atragem atenţia că ereticii despre care vorbeşte Sf. Teodor în epistolele sale nu fusese condamnaţi de vreun sinod ortodox la acea vreme. Spunem asta în contextul în care astăzi circulă pe larg o învăţătură periculoasă, conform căreia ereticii necondamnaţi ar fi ierarhi canonici atâta timp cât nu sunt condamnaţi de un sinod ortodox, iar comuniunea cu aceştia nu ar primejdui mântuirea noastră.

Vă invităm să urmăriţi o selecţie de fragmente din scrisorile Sf. Teodor Studitul cu privire la subiectele de mare actualitate în ceea ce priveşte lupta împotriva ecumenismului, pentru a cunoaşte adevărata atitudine patristică pe care ar trebui să o avem.

Nu trebuie pomeniţi minciuno-învăţătorii care au participat la sinodul eretic şi cei de un cuget cu acesta

„Dar când necurăţia ereticească s-a arătat deschis în timpul soborului, se cuvine şi precauţiei tale, împreună cu toţi ortodocşii, să vorbeşti cu îndrăzneală, neavând comuniune cu minciuno-învăţătorii şi nepomenind pe nimeni din cei ce au participat la sinodul preacurvar sau pe cei de un cuget cu el.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

Împărtăşirea cu ereticii din iconomie este lepădare de adevăr

„În îndreptăţirea pe care a scris-o Maximin şi pe care însuşi Atanasie a citit-o, Maximin spune că el se împărtăşea, dar nu avea comuniune, şi că asta e o iconomie ce nu conţine lepădare de adevăr, chiar dacă acesta nu este respectat întocmai. […] Ah, cât de dreaptă este nedumerirea sfinţintului nostru arhiereu şi a întregii mulţimi de mărturisitori! Dacă asta nu este comuniune şi lepădare, atunci ce folos este din osteneala şi nevoinţa lor, vărsarea de sânge şi suferinţele lor? Pentru ce el însuşi e caterisit? Pentru ce părăseşte mănăstirea? Pentru ce este îndepărtat de la săvârşirea celor sfinte? Ah, voi spune iarăşi, dumnezeiască nedumerire! „Ţinând nedreptatea drept adevăr” (Rom 1:18) el crede că şi părinţii procedau ca şi dânsul.” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

Episcopii eretici sunt pseudo-episcopi

„Ce creştin a auzit vreodată de nebuneştile şi nelegiuitele fapte ce au fost săvârşite de necinstiţii preacurvari, care numai se numesc episcopi, iar de fapt sunt pângăritori desăvârşiţi după judecata apostolilor şi a părinţilor, chiar dacă să nu luăm în seamă eresul? […] Două sute şaizeci şi şase de lovituri şi apoi, aşteptând puţin, încă patru sute de lovituri cu biciul pe spate… Asta a făcut nobilul arhiepiscop, iar mai bine zis minciuno-episcopul de Tesalonic.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Ereticii se despart pe ei înşişi de trupul lui Hristos

„Nu a lăsat Domnul până în sfârşit Biserica Sa, ci a arătat că ea are în sine putere, făcându-i pe fraţii noştri din apus să dea pe faţă nebunia celor de aici şi să-i lumineze pe cei ce luptă în întunericul ereziei. Şi totuşi aceşti îndărătnici s-au ferit de a-şi deschide ochii inimii. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor: ei s-au despărţit pe sine de trupul lui Hristos, de tronul preaînalt, pe care Hristos a aşezat cheile credinţei, pe care, după făgăduinţa Celui nemincinos, nu au biruit-o şi nu o vor birui până în sfârşitul veacului porţile iadului, adică gura ereticilor (Mt. 16:18).” [Epistola 63(122). Către fiul Naucratie]

Cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox

„Tu îmi spui că te temi să-i spui preotului tău să nu mai pomenească pe ereziarh. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-l îndreptăţesc: dacă comuniunea prin simpla pomenire pricinuieşte necurăţie, atunci cel ce pomeneşte pe ereziarh nu poate fi ortodox.” [Epistola 58. Către soţia unui spătar numită Mahara]

Ereticii îi prigoneau pe ortodocşi pentru a fi pomeniţi ca episcopi

„Şi pentru ce a fost această schingiuire? Pentru a-l sili pe ascetul lui Hristos să-l pomenească pe el ca episcop.” [Epistola 51. Către fiul Naucratie]

Călugării care le dau mirenilor exemplu de comuniune cu ereticii vor purta răspundere pentru pierzania acestora

„Sarcina monahului este să nu admită nici cea mai mică inovaţie în Evanghelie, astfel încât în caz contrar, dându-le mirenilor exemplu de erezie şi comuniune cu ereticii, să nu poarte responsabilitatea pentru pierzania lor.” [Epistola 39. Către egumenul Teofil]

Relaţia cu preoţii ortodocşi ce din frică pomenesc episcopi eretici

„Despre preotul ortodox, care de frica prigoanei îl pomeneşte pe episcopul eretic, ţi-am mai răspuns anterior şi voi spune iarăşi: dacă el nu slujeşte împreună cu ereticul şi nu are comuniune cu astfel de oameni, atunci trebuie primit în obşte la psalmodiere, la binecuvântarea bucatelor, şi acestea din iconomie, dar nu şi la Dumnezeiasca Împărtăşanie.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Hirotoniile episcopului aflat în comuniune cu ereticii devin valabile abia dacă el se leapădă de această comuniune

„Preotului şi egumenului le-ai răspuns bine că sunt înstrăinaţi de preoţie cei ce acum sunt hirotoniţi de episcopul ce s-a dovedit a fi eretic, chiar dacă acesta spune că sinodul a fost rău şi noi am pierit. Căci de ce el, recunoscând asta, nu fuge de pierzanie, ferindu-se de erezie, pentru a fi episcop al lui Dumnezeu? Atunci şi hirotoniile sale vor fi primite îndată. Sau de ce, în timp ce domneşte erezia, egumenul a trimis fraţii la hirotonie ereticească?

Aşadar, dacă cel ce a hirotonit s-ar îndrepta, li s-ar îngădui lor îndată să săvârşească cele sfinte; dar întrucât el se află în erezie, pomenind pe eretic, atunci chiar dacă ar şi spune că are un cuget sănătos, nu se poate ca cei hirotoniţi de el să fie adevăraţi slujitori ai Domnului.” [Epistola 40. Către fiul Naucratie]

Comuniunea cu erezia este vătămătoare de suflet

„Comuniunea cu ereticii nu este pâine comună, ci otravă, care nu vatămă trupul, ci înnegreşte şi întunecă sufletul.” [Epistola 24(83). Către fiul Ignatie]

„Să intri singur în comuniune cu ereticii este o lucrare de bună voie, iar dacă cineva a făcut asta din frică –aceasta fiind întrebarea ta – nici în acest caz el nu poate avea îndreptăţire. Căci spus este: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul” (Mt. 10:28), ci temeţi-vă de Dumnezeu, Care poate şi trupul, şi sufletul să-l arunce în gheena focului veşnic. Aţi auzit? Cu adevărat întreaga lume nu este vrednică de un suflet care se păzeşte pe sine a nu fi părtaş nici la comuniunea eretică, nici la toată răutatea.” [Epistola 32(91). Către fiul Taleleu]

„Mulţumim lui Dumnezeu că şi voi, sfinţilor părinţi, aţi rămas neclintiţi în furtuna ereziei iconoclaste, nefiind atraşi de comuniunea vătămătoare de suflet cu ea, ci alergând aţi căpătat preafericita cunună a prigoanei, care cu adevărat este vrednică de virtutea voastră şi a învederat nevoinţele ascetice pe care le-aţi săvârşit în trecut.” [Epistola 70(258). Către monahii Avolie şi Ioan]

„Unii au suferit un naufragiu deplin în ale credinţei; alţii, chiar dacă nu s-au dus la fund prin cuget, totuşi pier prin comuniunea cu erezia.” [Epistola 15(74). Către Patriarhul Ierusalimului]

Comuniunea cu erezia este despărţire de Hristos

„În aceste condiţii oricine se împărtăşeşte sau participă la pâinea veninoasă, oare nu este un lepădat de Hristos, un apostat, un necurat, dacă nu se va întoarce prin pocăinţă?” [Epistola 25(213). Către egumenul Nichita]

„Vă rog, păziţi-vă pe voi înşivă de erezia pierzătoare de suflet, comuniunea cu care este despărţire de Hristos.” [Epistola 60(119). Către fecioare]

„Această erezie trebuie evitată sub orice chip, întrucât comuniunea cu ea ne desparte de Hristos.” [Epistola 161(349). Către monahii]

„Eu am auzit că tu, iubite frate, nu i-ai lăsat pe cei ce au trădat credinţa să te atragă în comuniunea cu ereticii şi astfel l-a proslăvit pe Dumnezeu. Depărtându-te de comuniunea care desparte de Dumnezeu, cu toate că ereticii erau în demnitatea de învăţători, tu te-ai ascuns, trăind împreună cu lucrătorii în munţi şi peşteri, preferând mai bine să suferi chinuri şi necazuri, decât să renunţi la viaţa veşnică pentru plăcere vremelnică, şi acum ai drept povăţuitor şi învăţător pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru Care şi suferim.” [Epistola 219(407). Către monahul Arcadie]

„Şi să te păzească Domnul până la sfârşit nebiruită, în afara comuniunii cu ereticii care desparte de Dumnezeu, fiind tu întru toate slăvită şi înţeleaptă.” [Epistola 224(412). Către o altă patricie]

„Eu i-am adus lui Dumnezeu o mare mulţumire pentru faptul că mirenii, în rând cu monahii, se străduie să fie bineplăcuţi Domnului, ferindu-se de bezna ereziei. Într-adevăr, frate, aceasta e beznă şi cursă a diavolului. Pe cel ce nimereşte în această cursă, comuniunea cu ereticii îl desparte de Hristos şi îl alungă departe de turma Domnului.” [Epistola 245(433). Curatorului Constantin]

„În aceste zile, când nu doar femeile de felul tău şi cele tunse în monahism, ci aproape toţi monahii şi egumenii Bizanţului sunt ademeniţi, tu cu puţini alţii ai preferat să suferi pentru Hristos, dar să nu intri în comuniune cu ereticii, care desparte de Hristos. Căci oricine intră într-o astfel de comuniune, se desparte de Hristos, asemenea lui Iuda, şi devine împreună părtaş cu cei ce L-au dat pe Hristos la răstignire.” [Epistola 256(444). Către egumenă]

Împărtăşania ereticilor înstrăinează de Dumnezeu

„Dar dacă el iarăşi se fereşte de Euharistie pe motiv de erezie, aşa e corect. Căci împărtăşania unui eretic sau a unui vădit osândit pentru viaţa sa te înstrăinează de Dumnezeu şi te dă în mâinile diavolului.” [Epistola 58. Către Spataria, numită Mahara]

Pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos. Cine poate fi inclus în pomelnice.

„Dacă cel ce a avut mai înainte comuniune cu erezia din frică omenească se va pocăi în pragul morţii, primind, spre exemplu, o epitimie din partea cuiva şi, în acest fel, va intra în comuniune cu ortodocşii şi va muri în această stare, atunci e firesc să-l aşezi în pomelnicele ortodocşilor, căci Bunul Dumnezeul nostru, după marea sa iubire de oameni, îl primeşte pe cel ce se pocăieşte chiar şi în ceasul cel mai de pe urmă şi aşa îl judecă. De aceea, dacă aşa a fost, atunci nu se interzice a se săvârşi Liturghie pentru el înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă nu a fost nimic de acest fel, ci, aflându-se în comuniune cu erezia, el nu a reuşit să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului – întrucât pâinea ereticilor nu este trupul lui Hristos – atunci nu putem îndrăzni a-l pomeni la Liturghie. Căci cele dumnezeieşti nu pot fi luate în glumă şi cel ce se roagă pentru acesta să nu audă: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iac. 4:3).” [Epistola 69(257). Către fiul Dorotei]

Graniţele canonice pe timp de erezie nu sunt ca pe timp de pace

„Întrebare: Despre presbiterii hirotoniţi fără înştiinţare la Roma, Neapol şi Longobardia şi eliberaţi: putem să-i primim pe aceştia şi să avem comuniune cu ei, să luăm masa împreună şi să ne rugăm împreună?

Răspuns: Pe timp de erezie, după trebuinţă, nu este totul neapărat conform regulilor stabilite pe timp de pace. Astfel vedem că au procedat şi preafericitul Atanasie şi sfântul Eusebiu, care ambii săvârşeau hirotonii asupra persoanelor din afara regiunii lor. Şi acum vedem că acelaşi lucru se săvârşeşte şi în vremea ereziei actuale.” [Epistola 87(275). Către monahul Metodie]

În ce caz ne putem împărtăşi la un episcop ortodox ce nu a întrerupt comuniunea cu ereticii*

„Dacă episcopul nu s-a aflat la sinodul preacurvar și îl numește adunătură mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat în acel sinod, dacă se cuvine deci să avem comuniune cu un preot al unui astfel de episcop ortodox? La aceasta am răspuns şi în altă scrisoare, către Evodie, că se cuvine, din iconomie, numai dacă el nu a slujit împreună cu ereticii. Căci când episcopul ce se pomeneşte este ortodox, nimic nu înseamnă dacă el pomeneşte din frică pe mitropolitului său eretic.” [Epistola 49. Către fiul Naucratie]

*Nota redacţiei: Aşadar, condiţiile pe care trebuie să le întrunească episcopul descris în această scrisoare sunt următoarele:

  1. Să mărturisească ortodox.
  2. Să nu fi participat la sinoade tâlhăreşti.
  3. Să nu conslujească cu ereticii.
  4. Să pomenească pe mai-marele său din frică (opozanţii sinodului preacurvar fiind atunci prigoniţi de puterea imperială).

Din păcate unii speculează pe acest fragment, insinuând că Sf. Teodor se referă aici la cazurile unor episcopi cum ar fi ÎPS Serafim de Pireu sau PS Longhin de Bănceni. Din păcate constatăm că nu este cazul, căci aceşti episcopi au conslujit de multe ori cu ecumeniştii, iar continuarea comuniunii cu ecumeniştii şi-o motivează prin iconomie, iar nu printr-o oarecare frică de prigoană. Iar o astfel de iconomie nu este admisibilă, după cum arată Sf. Teodor şi alţi Sfinţi Părinţi.

Epistole selectate de pe: Преподобный Феодор Студит. Послания.

Traducere: lumea-ortodoxă.ro

Cele 13 maici ortodoxe de la Văratec sînt izgonite de ecumenişti în plină iarnă

Pentru lipsa de compromis în poziţia lor şi credincioşia lor pentru Biserica lui Hristos cea Una – Ortodoxă – maicile de la Văratec sînt obligate să evacueze mănăstirea în urma unei decizii din 26 ianuarie 2017, precum ne informează Mihai Silviu Chirilă:

Azi, 26 ianuarie, în jurul orelor 11.00, la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ a avut loc consiliul duhovnicesc prilejuit de atitudinea grupului de 13 maici care au întrerupt, în urmă cu câteva luni, comuniunea cu ierarhul părtaş la erezia din Creta.

La consiliu au participat maica stareţă a mănăstirii, trei preoţi, 20 de consiliere şi cele 13 măicuţe ortodoxe, care au refuzat comuniunea cu episcopul părtaş la erezie.

Maicile au fost informate că li s-a acordat timp suficient “pentru a-şi reveni din rătăcirea lor”, că procedează foarte greşit că nu fac ascultare, că ascultarea în mănăstire este necondiţionată şi că pe ele nu trebuie să le intereseze ce a semnat episcopul în Creta, ci plângerea păcatelor proprii etc.

La aceste acuzaţii, maicile au răspuns cu cugetarea patristică potrivit căreia ascultarea se face până la păcat, mai ales până la erezie. Ignorând acest adevăr fundamental, conducerea mănăstirii le-a pus în vedere că au încălcat, prin atitudinea lor, toate regulamentele monahale, în ciuda faptului că acele regulamente sunt făcute pentru a fi urmate în condiţiile în care vieţuirea în mănăstire se face în duh ortodox, netulburat de erezie în vreun fel.

Întrebate dacă nu cumva s-au răzgândit, toate cele treisprezece maici au răspuns că poziţia lor rămâne cea cunoscută, că ele nu doresc să aibă nicio părtăşie cu erezia din Creta şi cu cei ce o susţin şi o apără.

În faţa acestui refuz de compromis moral, conducerea mănăstirii a luat decizia de a le cere maicilor să predea scofiile, interzicându-li-se să mai poarte veşminte monahale. De asemenea, li s-a pus în vedere ca până la data de 1 februarie să părăsească mănăstirea, o decizie care încalcă toate normele umanitare laice, dar şi alin. 1) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează: “Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată”.

Conducerea mănăstirii justifică asemenea măsură prin… riscul ca celelalte maici din mănăstire să se contamineze de atitudinea maicilor antiecumeniste, încercând, probabil, în felul acesta, să-şi creeze circumstanţele prevăzute de alin. 2) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează că “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică”. Dacă este aşa, s-a omis faptul că punerea în pericol a relaţiilor de convieţuire se referă la fapte antisociale grave, nu la protestul paşnic şi smerit faţă de o erezie manifestă în Biserică.

Astfel, cele treisprezece maici antiecumeniste din mănăstirea Văratec au fost evacuate în miez de iarnă, pentru ca nu cumva să contamineze şi restul aşezământului cu gândire şi trăire monahală ortodoxă…

Sursa: Ortodoxinfo.ro

Vezi şi:

Maicile de la mănăstirea Văratec se îngrădesc de ecumenism şi resping sinodul tîlhăresc din Creta

Cine este întemniţatul Patriarh al Ierusalimului, Irineu?

Atenţionare: Prezentul articol al redacţiei noastre este exclusiv spre informarea publicului ortodox românesc despre persoana şi poziţia de pînă în 2015 a întemniţatului Patriarh Irineu al Ierusalimului şi nu îndemnăm prin aceasta creştinii ortodocşi români ce s-au îngrădit de erezia ecumenistă, în special după desfăşurarea sinodului tîlhăresc din Creta şi întărirea oficială a ereziei ecumeniste, la pomenirea numelui de ierarh al acestuia la Sfintele Liturghii. Dat fiind că datele problemei se puteau schimba de atunci, iar despre persoana patriarhului Irineu se găsesc foarte puţine informaţii în limba română, prezentăm cîteva date din viaţa sa mai puţin cunoscute.

Precum se ştie din scrisoarea semnată de întemniţatul Patriarh Irineu al Ierusalimului la 20 iunie 2015, acesta:

  1. condamnă ecumenismul şi „biserica” ecumenistă ca una ce „nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”
  2. condamnă Consiliul Mondial al „bisericilor” şi susţine ieşirea din componenţa acestuia
  3. condamnă sinodul tîlhăresc din Creta, numindu-l „lipsit de har şi scîrbos în faţa lui Dumnezeu” pentru „revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe”
  4. mărturiseşte că „Sfîntul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în Adevăr. El nu poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor”
  5. îndeamnă „episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, … să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”
  6. cheamă „pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, … să vină şi să ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia” Ierusalimului.

Prezentăm mai jos un interviu realizat în 2015 şi ceva date din viaţa patriarhului

Patriarhul întemniţat

Cuviosul Patriarh al Sfîntului Oraş Ierusalim şi al întregii Palestine, (în lume Emanuil Scopelitis) s-a născut la 17 aprilie 1939 pe insula grecească Samos.

Din decembrie 1953 el trece sub ascultare în Ierusalim. Din mărturiile personale al Patriarhului Irineu, devenirea sa duhovnicească întru monah şi primirea experienţei monahale s-a petrecut în Mănăstirea Eleonului a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diasporă (BORuD)[1]. De atunci el a întreţinut cele mai apropiate şi cordiale legături duhovniceşti cu clericii din Misiunea Rusă din Ierusalim şi monahii BORuD aflaţi în Ţara Sfîntă.

În anul 1958 a fost tuns monah cu numele Irineu, în cinstea Sfîntului Sfinţit Mucenic Irineu, episcopul Lyonului (prăznuit la 5 septembrie pe stil nou) şi peste un an, în 1959, a fost hirotonit diacon în Biserica Ortodoxă a Ierusalimului. În 1963 a absolvit Şcoala Patriarhală din Ierusalim. În 1965 a fost hirotonit în preoţie. În 1966 a fost înălţat la rangul de arhimandrit.

Arhimandritul Irineu a petrecut 4 ani în Atena, unde, în anul 1970, a absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena.

După ce s-a întors în Ierusalim a săvîrşit ascultarea de redactor-şef al revistei „Noul Sion” şi de Preşedinte al Judecăţii Supreme Bisericeşti. A fost desemnat reprezentant oficial al Patriarhiei Ierusalimului la şedinţele teologice şi bisericeşti de la întrunirile panortodoxe şi însoţea pe Patriarhii Benedict şi Diodor în vizitele lor oficiale, fiind cel mai apropiat consilier şi fiu duhovnicesc al Patriarhului Diodor.

În 1979 a fost numit Exarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului în Atena (precum a şi rămas pînă la înscăunarea sa ca Patriarh al Ierusalimului) şi responsabil pentru răspîndirea anuală în Grecia a Luminii Sfinte în Sîmbăta Mare.

La 27 februarie 1981 a fost ales, iar în martie al aceluiaşi an, în săptămîna Sfintei Cruci, a fost hirotonit arhiepiscop al Ierapolei. În 1983 a fost numit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii Ierusalimului.

Printre alte iniţiative al Exarhului Patriarhal în Atena a fost susţinerea pelerinajului din Grecia în Ţara Sfîntă şi înfiinţarea revistei „Vocea Ierusalimului”. În 1994 a fost ridicat la rangul de mitropolit. Posedă limbile arabă, engleză, rusă şi ebraică.

La 13 august 2001 (31 iulie după calendarul bisericesc) în Biserica Sfîntului Mormînt a fost ales de către Sfîntul Sinod al 140-lea Patriarh al Ierusalimului, în acest cin urmînd după părintele său duhovnicesc, cuviosul Patriarh Diodor I, răposat în decembrie 2001. La 15 septembrie în Biserica Învierii Domnului a avut loc întronizarea lui.

Noul patriarh a avut o atitudine critică faţă de participarea ortodocşilor la ecumenism, a încercat să facă ordine în interiorul Patriarhiei şi să îndepărteze persoanele compromise. De asemenea, de la bun început şi-a declarat susţinerea sa în lupta pentru independenţa Palestinei, a întreţinut relaţii amicale cu conducătorul autonomiei palestiniene, Yasser Arafat, din care motiv autorităţile israeliene au refuzat să recunoască noul patriarh timp de 3 ani. Patriarhul Irineu, de asemenea, a contribuit la întărirea comunităţilor ortodoxe arabe în interiorul Patriarhiei Ierusalimului şi a hirotonit pentru acestea preoţi de origine arabă, fapt ce a trezit nemlţumirea altor arhierei greci, atît în Biserica Ierusalimului, cît şi în cea din Constantinopol. A întreţinut, tradiţional, strînse relaţii frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă (BORuD), fiind în comuniune euharistică cu ea.

Toate aceste fapte au servit drept motiv de apariţie a multor răuvoitori Patriarhului. Încheind tranzacţii frauduloase pe după spatele său cu bunuri imobile ale Patriarhiei, persoane din anturajul său (cu precădere cei pe care Patriarhul a vrut să-i îndepărteze) l-au învinuit de vînzarea terenurilor bisericeşti din Ierusalim, fapt ce ulterior nu s-a demonstrat în judecată. Presa israeliană şi greacă a declanşat o campanie de denigrare a Patriarhului, acuzîndu-l de încheierea tranzacţiilor frauduloase cu imobilele bisericeşti, chiar dacă dovezi în acest sens nu s-au prezentat.

În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului, Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei „patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis: „Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din diptice şi interzicerea pomenirii sale.

Considerînd acuzaţiile nefondate, iar imixtiunea Patriarhiilor ca ilegală şi necanonică,  Patriarhul Irineu a refuzat să demisioneze şi a continuat să slujească ca Patriarh. La 07 iunie 2005 Sinodul Patriarhiei Ierusalimului a hotărît să aplice o mustrare Patriarhului retractat, astfel că el a fost „izgonit din cinul actual”. Patriarhul nu a recunoscut nici această ilegalitate.

După cum indică Patriarhul Irineu în mesajul său din 2/15 septembrie 2010: „Îndepărtarea Noastră silnică din scanul Patriarhiei Ierusalimului după Paştele anului 2005 a avut loc în urma  ameninţărilor şi agresiunilor din partea clericilor complotişti, ce au servit drept unealtă fără precedent în istoria Bisericii de imixtiune făţişă a politicii şi diplomaţiei greceşti, la presiunea căreia s-au şi produs cele întîmplate. Aceşti clerici au adunat un grup de opozanţi şi au comis o infracţiunie canonică”.

De menţionat, că însăşi membrii sinodului patriarhiei Ierusalimului ce l-au descăunat pe Patriarhul Irineu, bazîndu-se pe Regulamentul Bisericii şi sperînd că patriarhul Irineu benevol va abdica din scaunul patriarhal, în mod cinic declarau: „patriarhii demisionează benevol. Nimeni nu-l poate destitui sau rechema pe patriarh, cu atît mai mult cei care se  află în afara Bisericii (vezi site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei patriarchia.ru, 11 mai 2005).

„Declaraţia membrilor frăţiei Sfîntului Mormînt cu privire la situaţia din Patriarhia Ierusalimului” cu atît mai mult mărturiseşte netemeinicia acuzaţiilor contra Patriarhului şi descoperă toată mizeria calomniilor aruncate împotriva lui de către funcţionarii patriarhali şi de către presă.

După cum este cunoscut, acuzaţiile de bază contra Patriarhului Irineu se refereau la faptul că acesta ar fi vîndut patrimoniul Patriarhiei unor cetăţeni ai Israelului. Însă acest fapt niciodată nu a fost demonstrat şi Patriarhul nu a fost condamnat pentru comiterea acestui fapt. Pentru a da legitimitate înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol, a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei – PM), Română, Eladei, Ciprului şi a Albaniei (de tot 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.

În semn de protest faţă de deciziile nelegiuite şi anticanonice Patriarhul Irineu, refuzînd să accepte îndepărtarea lui, a fost “zăvorît” în una din micile chilii ale clădirii Patriarhiei Ierusalimului, unde e închis de peste 10 ani.

Accesul la el din clădirea Patriarhiei a fost blocat prin zidirea unui perete de cărămizi, fiind lăsată doar o fereastră cu gratii. Patriarhul se află într-o mică chilie ce se învecinează cu un mic paraclis în care el săvîrşeşte regulat sfintele slujbe. În chilie nu e curent electric, accesul medicilor e limitat, iar hrana i se transmite cu funia prin acoperiş. De asemenea, are şi o mică curte de 3 x 4  metri înconjurată de ziduri. Cu un etaj mai sus de chilia patriarhului locuieşte o familie de arabi ce regulat îi transmite mîncarea cu funia. După 10 ani de temniţă, sănătatea patriarhului s-a înrăutăţit semnificativ, însă el continuă să-şi ducă crucea de mărturisitor, scoţînd la iveală ilegalităţile Patriarhiilor Constantinopolului, Ierusalimului, Moscovei şi a altora.

În pofida condiţiilor de întemniţare, din cînd în cînd susţinătorii patriarhului au posibilitatea de a comunica cu Preafericitul prin fereastra apartamentului arabilor.

Precum mărturiseşte F. Vinogradov din discuţia avută cu el, Patriarhul Irineu i-a povestit despre adevăratele motive de înlăturare din cinul său şi de izolare a lui. Motivul de bază a constat în tendinţa vladîcăi Irineu de a restabili ordinea canonică şi disciplina în mediul monahal – membrii frăţiei Sfîntului Mormînt. Obţinînd informaţii despre situaţii concrete de încălcare a jurămintelor monahale, de prezenţa între monahi a persoanelor de orientare sexuală netradiţională,  Patriarhul a început o anchetă. Trei răufăcători i-a alungat din Biserica Sfîntului Mormînt al Domnului, iar investigaţia a continuat. Vinovaţii au început să se plîngă pe Patriarh, învinuindu-l de infracţiuni contra proprietăţii bisericeşti.

Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului Irineu.

De altfel hotelul bisericesc, de vînzarea căruia autorităţile israeliene l-au acuzat pe Patriarhul Irineu, încă se mai află în proprietatea Patriarhiei Ierusalimului. Precum scrie F. Vinogradov, „evident că motivul principal de înlăturare a Patriarhului din cinul său – fostul chileinic şi ucenic al Patriarhului Diodor – a fost dorinţa de a-l înlătura pe Întîistătătorul Bisericii Ierusalimului, ce putea deveni o piedică în implementarea hotărîrilor ecumeniste de la aşa numitul Sobor Panortodox ce urmează a avea loc în viitorul apropiat” [e vorba de sinodul tîlhăresc din Creta ce deja s-a desfăşurat în iunie 2016 – n.red.]..

În Epistola sa din 2/15 septembrie 2010 Patriarhul Irineu scria: „Mucenicia conştiinţei Noastre – e mărturie în faţa fiecăruia şi a tuturor, că „acum este judecata acestei lumi” (Ioan 12,31)”.

Cînd în 2007 a avut loc semnarea Actului de unire între BORuD(L)[2] şi Patriarhia Moscovei, întemniţatul Patriarh Irineu în discuţiile telefonice cu clericii BORuD a numit această acţiune necanonică şi i-a binecuvîntat pe ei să-i pomenească numele în locul arhiereilor BORuD(L) căzuţi în uniaţia ecumenistă.

Precum a spus Patriarhul Irineu de nenumărate ori, „Biserica a început în catacombe, în catacombe va sfîrşi”.

—————————————————————————————————

1 BORuD – Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă sau Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor Rusiei, cunoscută în engleză ca ROCOR sau în rusă ca РПЦЗ. Consolidată ca Sinod în anii ’20 ai secolului trecut după evacuarea din Rusia Sovietică a majorităţii ierarhilor ruşi supravieţuitori de către ofiţerii Armatei Albe. Ca reprezentanţi de vază ai acesteia, cunoscuţi în întreaga lume ortodoxă, sînt Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici, fericitul cuvios Serafim Rose şi Arhiepiscopul Averchie Tauşev, Sfîntul Mitropolit Filaret Voznesenski al New Yorkului (cu sfinte moaşte, reîngropat la ordinul mitropolitului Lavru), sub conducerea căruia, Sinodul BORuD a condamnat ecumenismul ca erezie în 1983.

2 BORuD(L) – fracţiunea Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil care în 2007 sub conducerea Mitropolitului Lavru a semnat Actul de unire cu Patriarhia Moscovei, fără ca aceasta din urmă să renunţe la acţiunile sale ecumeniste condamnate de BORuD prin anatema împotriva ecumenismului din 1983.

Sursa

Vezi şi:

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

Replica Pr. Ciprian Ioan Staicu la comunicatul BOR: „Nu acceptăm adunarea eretică din Creta. Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT!”

Ieri, 21 decembrie 2016, după publicarea comunicatului BOR „referitoare la evoluțiile recente din România privind receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)” prima reacţie scrisă la acesta a difuzat-o Părintele Ciprian Ioan Staicu pe blogul său. Amintim că Pr. Ciprian Ioan Staicu a întrerupt pomenirea pseudoierarhului locului în această toamnă, „PS” Andrei al Covasnei şi Harghitei, din motiv de erezie ecumenistă, ulterior fiind „caterisit” de acesta. Redăm mai jos comentariul Părintelui Ciprian la comunicatul BOR:

După citirea lui primele gânduri care mi-au venit au fost:
1. Referitor la titlul lui, disting următoarele, pe care le voi și comenta:
a) ”orice lămurire privind credința” – nu cred că poporul român are nevoie de ”lămuriri”, de muncă de lămurire, dusă oficial cu blândețe, dar de fapt prin ”teologia bâtei”, ci are nevoie de ierarhi care să spună NU panereziei ecumeniste. Miroase de la o poștă a erezie când te gândești la ecumenism. Oare împărtășirea deja ”obișnuită” prin Germania și Italia a papistașilor și protestanților din potire ortodoxe – adică așa-numitul ecumenism popular – este ceva care mai are nevoie de lămuriri sau este pur și simplu batjocorirea Tainei Sfintei Împărtășanii? (în acest sens ca mărturii acuzatoare ale acestei practici blasfemiatoare, impusă de ”ierarhii” români, avem 2.000 de ani de Ortodoxie și de opere patristice). Credința noastră este clară, lămurită și sfântă, credința ecumeniștilor este antihristică, demonică și pierzătoare.
b) ”comuniunea bisericească” pe care noi o dorim este cea cu Sfinții Grigorie Teologul, Athanasie cel Mare, Ioan Damaschin, Fotie cel Mare, Grigorie Palama, Marcu Eugenicul etc, precum și cu sutele de milioane de mucenici de a căror jertfă pentru Hristos își bat joc cei care au scos Sfânta Ortodoxie la vânzare, nu pe 30 de arginți, ci chiar mai puțin.
c) ”dezbinarea” nu este lupta antiecumenistă, ci este viclenia ecumeniștilor, fățărnicia lupilor în piei de oaie care împing cât pot de tare neamul acesta în iad. Suntem în prag de a fi pusă ca prim-ministru o femeie musulmană, iar glasul ierarhilor BOR ne mustră pe noi pentru dezbinare? Țara noastră în halul acesta a ajuns? A avea un președinte neamț și posibil o viitoare prim-ministră musulmană este RUȘINEA acestui neam și dovada că ni se pregătește un praznic al Nașterii Domnului cum nu s-a mai văzut în istoria neamului nostru.
2. ”S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)”
Răspuns: ”S-a luat act”? Din nou aceeași formulă. Ce s-a întâmplat cu dulcele grai românesc? Alte expresii nu mai sunt? A se lua act înseamnă în limbaj juridic a accepta ceva hotărât deja. Deci, în traducere pe limba noastră cea frumoasă: ”s-a hotărât deja că singurii vinovați care există în B.O.R. sunt antiecumeniștii.”
Eu mi-am făcut datoria 25 de ani și, înainte de a fi judecat, episcopul meu a declarat public că ”atâta vreme cât sunt eu episcop în Covasna și Harghita, părintele Ciprian nu va mai fi preot.” Noi, antiecumeniștii, avem reacții negative? Dar citatul de mai sus cum s-ar traduce? Oare nu cumva samavolnicie?
NU receptăm deloc pozitiv Adunarea din Creta, pentru că a fost ERETICĂ ! Și ne vom ține de mărturia aceasta până la mormânt. Oare chemarea preoților la ”reînnoirea jurămintelor” și la acceptarea hotărârilor din Creta (vezi cazul Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Eparhiei Buzăului) se înscrie în procesul normal de ”receptare”? Cum, cu pistolul la tâmplă? Cu amenințări? Cu declarații ca ale ierarhului Vrancei că dacă episcopul vă trage pe toți în iad, trebuie să mergeți după el?
3. ”Patriarhia Română a subliniat în mai multe rânduri faptul că „Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” și a îndemnat constant la păstrarea păcii şi unității Bisericii cu toată responsabilitatea.”
Răspuns: Adunarea eretică din Creta se situează sub următoarele anatheme:
a) pentru că îi acceptă pe papistași ca ”biserici eterodoxe” (culmea blasfemiei), iar aceștia prin Filioque sunt și vinovați de arianism, Adunarea din Creta este sub ANATHEMA Sinodului I Ecumenic.
b) tot datorită ereziei Filioque, papistașii și cei de un gând cu ei (ecumeniștii) se află, ca niște luptători și blasfemiatori împotriva Duhului Sfânt, sub ANATHEMA Sinodului II Ecumenic.
c) datorită aceluiași adaos Filioque, papistașii și prietenii lor ecumeniști – trădători ai Ortodoxiei – se află și sub ANATHEMA Sinodului III Ecumenic, care a hotărât că Simbolul de credință (Crezul) nu poate fi în nici un caz modificat.
Unde este ”responsabilitatea” B.O.R.? Oare își asumă ierarhii noștri ”responsabilitatea” să ne închidă gurile, să ne alunge, să ne distrugă ”dintr-o semnătură” pe cei care nu ”receptăm pozitiv” EREZIILE cretane? Sunt cel puțin câteva zeci de argumente – ZECI – că adunarea din Creta a fost eretică. Iar sinodalii B.O.R. știu asta.
4. Se vorbește de ”ecumenism lucid”. Nu există așa ceva astăzi în rândul ecumeniștilor. Când în C.M.B. sărmana Ortodoxie este privită ca ULTIMA dintre confesiunile creștine, pentru că nu acceptă căsătoriile homosexuale și preoția pentru femei – despre ce mărturie de credință să mai vorbim? Ecumenismul lucid este un SATANISM MASONIC VĂDIT. Ecumeniștilor nu le pasă decât de huzur, de hoteluri scumpe, de cadouri și de îmbrățișări cu ”frații”, junghiind fără milă pe oile și mielușeii turmei lor. Comunicatul acesta a ținut loc de ”la mulți ani” pentru cel care domină printr-o furie și teroare ”responsabilă”, adică asumată și fără rețineri sau remușcări?
5. Comunicatul – de altfel nesemnat decât de un birou de presă (este ca și cum îi arunci cuiva o masă în cap și apoi afirmi că ea a zburat singură) – îi atacă pe vlădica Longhin și pe părinții athoniți: Sava, Efrem și Nicodim. Nu sunt vrednici ecumeniștii nici să le pomenească numele. Se tem și de numele lor, darămite de mărturia lor. Nu vă faceți griji, azi sunt ei și noi pe metereze, după anihilarea noastră vor fi alții. Hristos nu se lasă batjocorit și Hristos conduce istoria, nu iudele sau cozile de topor ale apusului.
6. ”În concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare”
Răspuns: DE MII DE ORI NU ACCEPTĂM ADUNAREA ERETICĂ DIN CRETA. Pe chipul nostru veți vedea mereu un zâmbet, nu încrâncenare, dorință de unitate cu Biserica triumfătoare a Sfinților mărturisitori ai dreptei credințe, nu cu ereticii sau cu păgânii. Noi nu folosim violența, noi nu propovăduim dezbinarea. Pur și simplu, NOI NU ÎI LĂSĂM PE ECUMENIȘTI SĂ NE TRAGĂ ÎN IAD!

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
21 decembrie 2016

P.S. – este binevenit oricine dorește să semneze alături de mine aceste gânduri izvorâte din conștiință și din responsabilitatea de a rămâne ortodox și a nu accepta panerezia ecumenismului.

Vezi şi:

Pr. Ciprian Ioan Staicu: „Cei care ați semnat trădarea Bisericii în Creta, cu semnătura voastră ați aruncat la gunoi harul primit la hirotonie”

„Să nu lăsăm tăcerea să se aștearnă peste țară! Cei care vor tăcea vor fi oricum sacrificați de trădătorii ecumeniști în final” Pr. Ciprian Ioan Staicu

Falsa grijă a ecumeniştilor pentru unitatea Bisericii

După Sinodul din Creta şi tulburările ce au urmat deciziilor acestuia, subiectul unităţii Bisericii este foarte vehiculat, mai ales în textele menite să combată mişcările anti-ecumeniste. Ecumeniştii de diverse ranguri, de la teologi-mireni la arhierei şi sinoade, ne spun că unitatea Bisericii trebuie să fie grija cea mai mare, iar încercările de luptă reală împotriva eresului ecumenist pun în pericol această unitate.

Dar apare fireasca întrebare: dacă pentru ei e atât de importantă unitatea, de ce ei nu fac nimic pentru a o restabili? Căci e clar că aşa-zisa unitate este ruptă de împărtăşirea deschisă a ereziei ecumeniste şi poate fi restabilită uşor, prin renunţarea clară şi deschisă la această învăţătură şi la documentele / organizaţiile care o implică.

Dar răspunsul ecumeniştilor a fost proclamat în repetate rânduri şi este fără echivoc: nu renunţăm la nimic, unitatea trebuie să existe necondiţionat. Dar voi, cei care râvniţi o astfel de falsă unitate, de ce nu abrogaţi documentele ecumeniste, inclusiv cele din Creta, de ce nu părăsiţi CMB, proclamând la nivel sinodal ecleziologia ortodoxă drept învăţătura voastră de credinţă?

În acest caz restabilirea unităţii ar fi o mare bucurie şi biruinţă pentru toţi. Însă din păcate, pentru voi proclamarea ecumenismului e mult mai importantă decât unitatea Bisericii, pe care o sfâşiaţi tocmai voi prin pervertirea învăţăturii ortodoxe. Faptele voastre dovedesc că prioritatea voastră nu este unitatea Bisericii, căci nu faceţi nimic pentru ea, ci dimpotrivă, faceţi totul ca ortodocşii să vă urmeze pe această cale a pierzării.

Nu va exista niciodată unitate între Ortodoxie şi ecumenism, căci Hristos nu are nici o învoire cu Veliar.

Nici un pas înapoi: Comunicatul Sf. Sinod al BOR cu privire la reacţiile faţă de sinodul ecumenist din Creta

Notă: redacţia lumea-ortodoxă.ro va reveni în curând cu o analiză detaliată a comunicatului Sf. Sinod al BOR.

Redăm mai jos poziția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la evoluțiile recente din România privind receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016):

În cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în data de 16 decembrie 2016, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, s-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016).

Patriarhia Română a subliniat în mai multe rânduri faptul că Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” și a îndemnat constant la păstrarea păcii şi unității Bisericii cu toată responsabilitatea, cunoscut fiind cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur care spune că nimic nu poate supăra mai mult pe Dumnezeu decât dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârși mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puțini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său!” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 85).

Cu toate acestea, constatăm cu durere în suflet că, în mod pătimaş și dăunător, unele persoane răzvrătite au indus în eroare pe unii clerici şi credincioși afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credință, iar unii clerici, crezând acest neadevăr, au întrerupt în mod necanonic pomenirea ierarhului lor, tulburând pacea şi unitatea Bisericii, prin atitudinea lor dezbinătoare.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că nici Sinodul din Creta şi niciun alt Sinod ortodox nu au declarat ecumenismul ca fiind dogmă de credință, după cum niciun Sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca fiind „panerezie”. Prin urmare, acuzațiile aduse de contestatarii Sinodului din Creta sunt injuste, iresponsabile și dăunătoare pentru unitatea Bisericii.

Din punct de vedere ortodox, ecumenismul lucid nu este o nouă dogmă de credinţă, ci o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului. Mișcarea ecumenică s-a născut, la începutul secolului 20, când misionarii creștini occidentali predicau Evanghelia iubirii necreștinilor din Africa şi Asia, în timp ce creștinii erau dezbinați în multe confesiuni creștine antagoniste, care se urau şi se contestau reciproc, atitudinea acestora nefiind o mărturie misionară pozitivă în fața altor religii și nici în fața societății civile. Participând la această mișcare de dialog între creștinii de confesiuni diferite, Biserica Ortodoxă a considerat însă că refacerea unității creștinilor neortodocși dezbinați între ei de-a lungul timpului se poate realiza numai pe baza credinței Bisericii nedespărțite a lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, pe care o mărturisim în Crezul ortodox (niceo-constantinopolitan).

În acest sens, Biserica Ortodoxă consideră că aduce în dialog cu alți creștini tocmai mărturia Bisericii celei Una a lui Hristos, de care aceştia s-au despărțit în timp prin deviere de la credinţa ortodoxă. Desigur, niciun creștin ortodox nu este obligat să dialogheze sau să coopereze cu alți creștini dacă are teamă că–și pierde credința ortodoxă. În același timp, este nedrept să considerăm că toți creștinii ortodocși care dialoghează teologic și cooperează practic în viața societății cu creștini de altă confesiune sunt trădători ai Ortodoxiei. Un creștin ortodox pașnic poate rămâne fidel Ortodoxiei fără a deveni fanatic, dacă mărturisește credința ortodoxă în dialog cu alți creștini, fără compromisuri.

De asemenea, Sfântul Sinod a luat act cu mirare de atitudinea necanonică şi agresivă a unor teologi și clerici (preoți și ierarhi) din două Biserici Ortodoxe surori, de a veni în eparhiile Patriarhiei Române pentru a critica ierarhia acesteia și a instiga pe unii clerici și credincioși la neascultare față de ierarhii Bisericii noastre. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca să fie aduse la cunoștința Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe surori (Patriarhia Moscovei și Biserica Ortodoxă a Greciei) situațiile în care unii dintre preoţii şi ierarhii acestora desfășoară în mod necanonic activități agresive şi turbulente în eparhiile Patriarhiei Române, instigând la neascultare, răzvrătire și dezbinare.

Clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta, ignorând faptul că un Sinod nu poate fi judecat decât de către un alt Sinod, vor fi chemaţi la îndreptare prin dialog pașnic și lămurire canonică privind gravitatea dezbinării și a tulburării păcii și unității Bisericii. La fel, sancțiunile administrative și canonice disciplinare se vor aplica spre îndreptarea clericilor, monahilor și mirenilor care persistă în starea lor de răzvrătire și dezbinare, tulburând pacea și unitatea Bisericii.

Totodată, s-a reamintit că dacă Părinţii sinodali care au participat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic (din anul 381) au operat 3 omisiuni și 10 adăugiri sau diortosiri la textul Crezului formulat de către Părinții Sinodului I Ecumenic (din anul 325), cu scopul de clarifica şi completa textul sinodal iniţial, cu atât mai mult un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe poate explicita, nuanța și dezvolta documentele formulate şi aprobate de către Sinodul din Creta, pentru a se evita interpretări eronate dăunătoare păcii şi unităţii Bisericii lui Hristos. În această privință, de remarcat este şi hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare care, deşi are unele observații critice şi a propus amendamente viitoare la unele documentele ale Sinodului din Creta, totuși a hotărât: „să păstreze comuniunea fraternă, euharistică, spirituală, dogmatică şi canonică cu toate Bisericile Ortodoxe locale – atât cu cele care au participat la Sinodul din Creta, cât şi cu cele care nu au participat”.

În concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare, deoarece Duhul Sfânt este, în acelaşi timp, Duhul Adevărului (cf. Ioan 16, 13) şi Duhul împărtășirii sau al comuniunii (cf. 2 Corinteni 13, 13).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Maicile de la mănăstirea Văratec se îngrădesc de ecumenism şi resping sinodul tîlhăresc din Creta

 Mărturisirea maicilor de la Văratec

care resping adunarea eretică din Creta

 

Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi, deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul 15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

  1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.
  2. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.
  3. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice.
  4. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua.
  5. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.
  6. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist.
  7. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.
  8. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.
  9. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?
  10. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?
  11. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul “contactului viu între biserici?
  12. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…1 (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto.
  13. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci o Biserică în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?
  14. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice.
  15. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”2 (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.
  16. Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.
  17. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.
  18. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist.
  19. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.
  20. Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri4.

Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuse niciunei cercetări disciplinare sau represiuni.

02. 12. 2016                                                                                          Semnături

Monahia Grigoria Nicolau

Monahia Evpraxia Talabă

Monahia Salomeea Lucanu

Monahia Iuliana Butnaru

Monahia Calinica Formagiu

Monahia Xenia Velicu

Monahia Teodula Filip

Monahia Teodosia Curmei

Monahia Fanuria Buliga

Monahia Leontia Chirilă

Monahia Ecaterina Popa

Monahia Filoteia Filiţă

Rasofoare Iunia Burlacu

1 http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/.
2 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 335.
3 Pidalion, Editura Credinţa Strămăşească, 2007, p. 70.
4 Ibidem, p. 362.

Metocul mormîntului Maicii Domnului din Ierusalim vandalizat de iudei extremişti

Marți dimineaţa, 8 noiembrie, de sărbătoarea Sf. Mare Mc. Dimitrie colonialiști israelieni, membri ai organizației extremiste Ateret Cohanim, au vandalizat metocul Mormîntului Maicii Domnului din Ghetsimani situat în partea veche a oraşului Ierusalim şi vizavi de Biserica Sfintei Învieri sau a Sfîntului Mormînt a Mîntuitorului, distrugînd poarta şi acoperişul acestuia pentru a intra şi a ocupa clădirea.
Ateret Cohanim este o organizaţie ce are drept scop epurarea etnică a Israelului, respectiv Ierusalimului, de populaţia ne-evreiască (arabi, greci, armeni etc.), unul din obiective fiind achiziţia şi ocuparea forţată a spaţiilor imobiliare din zonele palestiniene, fiind finanţată de organizaţii prietene evreieşti din S.U.A. şi businessmanul Irving Moskowitz.
Este același grup care a încercat să-și însușească un azil al Sfîntului Ioan, aparținînd Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului din apropierea Bisericii Sfintei Învieri în 1991.

Patriarhul Teofil al Ierusalimului însoţit de mitropolitul Isihie de Capitolias/Beit Ras, arhiepiscopii Aristarh de Constantina și Isidor de Heliopolis au protestat puternic împotriva acestei violări a locului la poliția și justiția statului Israel, pentru a fi conservată situația bisericilor din Ierusalim. Poliția israeliană, în colaborare cu Patriarhia Ierusalimului, a obligat pe colonialiști să evacueze locul, iar a doua zi, evacuarea a fost confirmată printr-un ordin judecătoresc.
Adormirea Maicii Domnului, prăznuită la 15 august c.b. Vezi în josul icoanei pe evreul ce a vrut să întineze mormîntul Maicii Domnului, dar a fost pedepsit de Sf. Arh. Mihail. Vezi linkul evenimentului
Adormirea Maicii Domnului, prăznuită la 15 august c.b. Vezi în josul icoanei pe evreul ce a vrut să întineze mormîntul Maicii Domnului, dar a fost pedepsit de Sf. Arh. Mihail. Vezi linkul evenimentului

În dimineața zilei de miercuri, 9 noiembrie, Patriarhul Teofil, însoțit de consulul Greciei, Christos Sofianopoulos, și episcopii menționați mai sus, în timpul unei întâlniri cu poliția israeliană, și-a exprimat dorința ca consilierii juridici, ai celor două părți, să lucreze împreună pentru a restabili condițiile ce asigură ca locurile de pelerinaj să fie mai bine protejate de aici înainte împotriva unor astfel de violări.

După aproape 2000 de ani de la Adormirea Maicii Domnului, mai crede cineva în toleranţa propovăduită de ecumenişti faţă de creştinofobia iudeilor talmudişti răstignitori de Hristos?

„S-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, …cei ce fac dezbinări, care nu au Duhul” sau despre îngrădirea de eretici

Redăm mai jos un text din Sfînta Scriptură, poate mai puţin cercetat de credincioşii de rînd, însă de mare actualitate, mai ales în vremea de acum, text adresat tuturor creştinilor dreptslăvitori de oriunde şi din toate timpurile pînă la sfîrşitul veacurilor: Epistola Sobornicească sau Catolicească a Sfîntului Apostol Iuda, ruda Domnului.

Însoţită de tîlcuirea Epistolei săvîrşită de Sfîntul Ierarh Teofilact al Bulgariei, această Epistolă cu îndrumările sale pentru toţi creştinii, este un dreptar de adevărată purtare faţă de ereticii ce s-au strecurat în interiorul Bisericii Ortodoxe, de care creştinii binecredincioşi sînt datori să se delimiteze, vădindu-i pe ei (pe eretici) şi păgînătatea lor (strîmba lor învăţătură). Tot în tîlcuirea Epistolei Soborniceşti se observă învăţătura despre delimitarea de ereticii infiltraţi în Biserică, adică îngrădirea de erezia lor,  ceea ce se înţelege lesne prin: „străjuindu-vă întru dragostea lui Dumnezeu să vă păziţi, adică să vă străjuiţi„.

Sublinierile aparţin redacţiei Lumea Ortodoxă.

EPISTOLA SOBORNICEASCĂ A SFÎNTULUI APOSTOL IUDA, RUDA DOMNULUI

1. Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov, celor ce sunt chemaţi, iubiţi în Dumnezeu-Tatăl şi păstraţi pentru Iisus Hristos:
2. Milă vouă şi pace şi iubirea să se înmulţească!
3. Iubiţilor, punînd toată rîvna să vă scriu despre mîntuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.
4. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rînduiţi spre această osîndă, schimbînd ei harul Dumnezeului nostru în desfrînare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpîn şi Domn, pe Iisus Hristos.
5. Voiesc dar să vă aduc aminte vouă celor ce aţi ştiut odată toate acestea că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din pămîntul Egiptului, a pierdut, după aceea, pe cei ce n-au crezut.
6. Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari.
7. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrînare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veşnic.
8. Asemenea deci şi aceştia, visînd, pîngăresc trupul, leapădă stăpînirea şi hulesc măririle (cereşti).
9. Dar Mihail Arhanghelul, cînd se împotrivea diavolului, certîndu-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: „Să te certe pe tine Domnul!”
10. Aceştia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce, – ca dobitoacele necuvîntătoare, – ştiu din fire, într-acestea îşi găsesc pieirea.
11. Vai lor! Că au umblat în calea lui Cain şi, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Balaam şi au pierit ca în răzvrătirea lui Core.
12. Aceştia sunt ca nişte pete de necurăţie la mesele voastre obşteşti, ospătînd fără sfială împreună cu voi, îmbuibîndu-se pe ei înşişi, nori fără apă, purtaţi de vînturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi,
13. Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie.
14. Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicînd: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui,
15. Ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui.
16. Aceştia sunt cîrtitori, nemulţumiţi cu starea lor, umblînd după poftele lor şi gura lor grăieşte lucruri trufaşe, deşi, pentru folos, dau unor feţe mare cinste.
17. Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos,
18. Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblînd potrivit cu poftele lor nelegiuite.
19. Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul.
20. Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfîntă credinţă, rugîndu-vă în Duhul Sfînt.
21. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică.
22. Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i,
23. Pe alţii, smulgîndu-i din foc, mîntuiţi-i; de alţii, însă, fie-vă milă cu frică, urînd şi cămaşa spurcată de pe trupul lor.
24. Iar Celui ce poate să vă păzească pe voi de orice cădere şi să vă pună înaintea slavei Lui, neprihăniţi cu bucurie mare,
25. Singurului Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, slavă, preamărire, putere şi stăpînire, mai înainte de tot veacul şi acum şi întru toţi vecii. Amin!

 

Sf. Ier. Teofilact al Bulgariei
Sf. Ier. Teofilact al Bulgariei

Pricina Epistolei lui Iuda

Pe Epistola aceasta o scrie Iuda celor ce acum crezuseră. Iar pricina este aceasta: fiindcă intraseră în mijloc oarecarii, şi învăţau cum că păcatul este fără deosebire, şi se lepădau de Hristos, nevoie avea să o scrie, şi să-i întărească pe fraţi. Şi întîi îi îndeamnă pe dînşii să se nevoiască şi să îngăduiască în credinţa cea predanisită lor. Apoi îi vădeşte pe unii ca aceştia ca pe nişte amăgitori. Şi le porunceşte ca să nu aibă nici o împărtăşire cu unii ca aceştia, fiindcă nu ajunge a fi numai chemaţi, dacă nu vom umbla şi după vrednicia chemării. Pentru că şi pe norodul cel dintîi din Egipt scoţîndu-l Domnul, şi nerămînînd întru credinţă l-au pierdut. Încă şi pe îngerii carii n-au păzit a lor rînduială, nu i-a cruţat. Deci se cade să se depărteze de la unii ca aceştia. Pentru că Mihail Arhanghelul nu a suferit hulirea diavolului. Deci învaţă că va fi pieirea lor ca a sodomitenilor. Apoi îi sfătuieşte pentru năravuri. Şi sfîrşeşte epistola, rugîndu-le lor întemeiere în credinţă de la Domnul.

 

Capitole ale Epistolei Sfîntului Apostol Iuda

  1. Pentru luarea aminte cea pentru credinţa cea întru Hristos, pentru scularea bărbaţilor celor necredincioşi şi înverşunaţi.
  2. Pentru munca lor ceea ce va să fie. După asemănarea păcătoşilor şi a răilor celor de demult.
  3. Văicărisire a lor pentru amăgire, şi reaua credinţă, şi înverşunarea, şi hulirea, şi pentru făţărnicia cea amăgitoare, pentru darea de daruri spre amăgire.
  4. Pentru întemeierea lor întru credinţă, şi pentru milostivirea, şi cruţarea şi părtinirea către aproapele pentru mîntuire întru sfinţire.
  5. Rugăciune pentru dînşii spre sfinţire, şi spre îndrăzneală curată împreună cu slavoslovia lui Dumnezeu.

A SFÎNTULUI TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

TÎLCUIRE

La epistola Sfîntului Apostol Iuda

  1. Iuda, slugă a lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov, celor sfinţiţi întru Dumnezeu Tatăl,

Destul i-au fost apostolului acestuia de faţă, spre strălucirea slavei, după ce s-a numit pe sine rob al lui Hristos, şi de la Iacov să se fălească şi să se laude. Pentru că pentru fapta bună numele lui Iacov fiind cîntat înaintea tuturor, mai bine primit spre învăţătura cea prin cuvînt face prin aceasta pe ascultători. Fiindcă cel părtaş al aceleiaşi naşteri şi aceluiaşi sînge nu ar fi fost cu putinţă să se arate străin de năravurile aceluia, cu care s-a împărtăşit prin înrudire, şi mai ales sub Unul Stăpînul Hristos fiind, şi pe acelaşi jug deopotrivă cu cel de un sînge se hotărăşte declară pe sine că îl trage.

Şi de Iisus Hristos păziţi şi chemaţi.

  1. Milă vouă şi pace şi dragoste să înmulţească.

Domnul zicînd: „Nimeni nu poate să vină către Mine, de nu-l va trage pe el Tatăl”(Ioan 6,44) pe acest cuvînt îl arată acest fericit bărbat acum a fi adevărat. Că zice cum că cei iubiţi Tatălui, se păzesc de Iisus Hristos, pentru aceea îi numeşte şi chemaţi. Că nu de la sineşi, ci de la Tatăl au chemare şi atragere. Şi se roagă ca mila şi pacea şi dragostea să se înmulţească întru ei. Mila pentru căci pentru mila şi îndurările lui Dumnezeu ne-am luat să-i fim lui slujitori. Iar pace, căci şi pe aceasta Dumnezeu şi Tatăl ne-a dăruit nouă, prin Iisus Hristos Fiul său pe noi cei greşiţi împăcîndu-ne cu sine. Iar dragoste, că pentru dragostea cea către noi Unul Născut Fiul lui s-au dat pentru noi la moarte. Deci se roagă să se dăruiască cu prisosinţă lor acestea, grăind asemenea cu fericitul David ce zice: „Tinde mila ta celor ce te cunosc pe Tine” (Psalmi 35,10) ca şi dintru aceste pilde mîntuitoare şi asemănări îndemnîndu-ne şi noi, cu nefăţarnic aşezămînt către rudenia, celui ce ne-a chemat să vieţuim.

  1. Iubiţilor, toată nevoinţa făcînd a scrie vouă, de cea de obşte mîntuirea voastră, nevoie am avut a vă scrie vouă.

Pricina epistolei prin aceasta o vesteşte, căci purtînd grijă de mîntuirea lor ca să nu se prindă de pîngăriţii eretici pentru prostimea, alcătuieşte cuvintele acestea de acum, ca şi cum îndemnîndu-i pe dînşii şi arătaţi făcîndu-i celor ce nu-i ştiu, prin arătarea vieţii lor celei înverşunate. Pentru aceştia a zis şi Petru, dar acum aici Sf. Iuda mai pe larg. Şi îi numeşte pe eretici mai înainte scrişi, fiindcă şi Petru şi Pavel au zis pentru ei, că în zilele cele mai de pe urmă vor veni nişte amăgitori ca aceştia? Şi mai înainte de aceştia însuşi Hristos zicînd: Mulţi vor veni întru numele meu şi pe mulţi vor amăgi. Deci să nu mergeţi în urma lor. (Luca 21,8) Căci creştini numindu-se pe sine, vor amăgi pe mulţi cu această numire. Şi zice pe ereticii cei ce se trăgeau de la Nicolae, şi de la Valentin, şi de la Simon prea pîngăriţii. Că aceştia lacomi fiind cu pîntecele şi desfrînaţi făţărnicea învăţătura, ca prin intrarea înăuntru cea în pace, să afle lesnire să robească pe muieruştele cele împovărate cu păcate. Că făţărnicind şi plăsmuind căci fac slujbe de noapte, la pat şi la înverşunări se dădeau ei. Iar acest, mutîndu-se întru înverşunare, în loc de, prefăcîndu-se, schimonosindu-se din întreaga înţelepciune întru înverşunare, după ce s-au întîmplat lor de s-au şi lepădat de Domnul nostru Iisus Hristos. Căci cum nu se leapădă cei ce prin necurăţia vieţii, pe dascălul întregii înţelepciuni, făcîndu-l ca şi cu oarecare glas aspru străbătător? Că ce împărtăşire are lumina cu întunericul.(II Corinteni 6,14)

Rugîndu-vă să staţi vitejeşte pentru credinţa ceea ce odată s-a dat sfinţilor.

  1. Căci au intrat oarecarii oameni, care mai înainte de demult au fost scrişi spre această osîndă, necredincioşi, cari schimbă darul Dumnezeului nostru întru înverşunare, şi pe cel unul Stăpînul Dumnezeu şi Domnul nostru Iisus Hristos lepădîndu-se.

Îndeamnă să se nevoiască cei ce l-au primit odată pe Domnul nostru Iisus Hristos, şi acestuia au crezut. Că primind pe cuvîntul cel ce s-a făcut Om, dacă vom zice că altul este cel ce s-a născut din Tatăl mai înainte de veci, şi altul cel născut din maică, şi după osebit ipostas s-au născut. Cum nu ne lepădăm de Unul Domnul şi Stăpînul? Căci Unul este Domnul Iisus după unirea iconomiei. Căci cel mai înainte de veci, Cuvîntul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, întru slava dumnezeirii avîndu-l pe trup suit, pe carele trup din sfînta Fecioară dintru începutul zămislirii l-au luat asupră-i, unul din acelaşi este Stăpînul tuturor.

  1. Şi voiu să vă aduc aminte, ştiind şi voi aceasta odată, că Domnul după ce a scos pe norod din pămîntul Egiptului, mai pe urmă pe cei ce nu au crezut i-au pierdut.
  2. Şi pe îngerii carii nu şi-au păzit dregătoria lor, ci şi-au lăsat locaşul lor, spre judecata zilei celei mari, legăturilor celor veşnice sub întuneric îi ţine.
  3. Precum Sodoma şi Gomora, şi cetăţile cele dimprejurul lor, care întru acelaşi chip curveau.

După ce a zis pentru înverşunarea necuraţilor nicolaiteni, şi a valentinienilor, şi a marcioniţilor, adaogă şi aceasta. Că Domnul pe norod din pămîntul Egiptului mîntuindu-l etc. Una arătînd că el este Dumnezeu al celei vechi, şi al celei noi Mîntuitor. Iar nu precum aceşti pîngăriţi, carii zic cum că altul este Dumnezeul legii vechi (legea lui Moise n.tr.), şi muncitor şi crud şi altul este al celei noi blînd şi iubitor de oameni de sus privitor. Alta cum că nici cei de acum precum nici cei din Egipt nu vor scăpa de munci. Deci pentru puterea cea covîrşitoare, şi pentru jurămîntul cel către părinţii lor Dumnezeu de sila Egiptenilor pe dînşii izbăvindu-i, dar au rămas nepedepsiţi, după ce au făcut nelegiuire, ci au plătit vrednică osîndă. Nu i-a folosit pe dînşii cu nimic blîndeţea lui Dumnezeu şi milostivirea cea către părinţii lor, nici lucrarea cea mai presus de fire a minunilor cea prin aceasta, că după ce au trecut Marea Roşie ca pe uscat, depărtîndu-se mai pe urmă de la credinţă au pierit. Iar pe cei ce au dobîndit vrednicia cinstei îngereşti, şi din trîndăvie nu au îngăduit, întru dregătoria lor, ci au lepădat cereasca petrecere cea dată lor pentru bunătatea, i-au păstrat pentru pedeapsă de judecată la osînda zilei celei mari, că aceasta înseamnă acum acest cuvînt: i-au păzit. Precum zice şi Domnul: „Cel gătit diavolului şi îngerilor lui”. Şi încă şi sodomitenilor semnul focului celui fără de sfîrşit care va să-i primească este pus înaintea lor.

Şi umblau în urma altui trup, sunt puse înainte întru pildă, a focului celui veşnic muncă luînd.

Iar acest, au mers în urma altui trup, şi au curvit, adică s-au abătut, o arată pe curvie. Iar „altui trup”, o zice pe firea cea bărbătească, ca ceea ce nu ajută către împreunarea spre naştere. Că trupul cel făcut către împreunare, este al părţii femeieşti, după cuvîntul cel zis de strămoşul, „os din oasele mele, şi trup din trupul meu” (Facere 2, 23). Iar trupul părţii bărbăteşti de împreunare, „altul îl zic că este. Însă şi la femeie cel după lege, una unuia trup osebit al său este. Iar cel înainte pus şi publicat, altul şi străin este, şi cu puţin de cel bărbătesc întru pîngăriciune este rămas mai jos.

  1. Asemenea şi aceştia visîndu-se, trupul îşi spurcă, şi pe domnie o leapădă.

După ce au zis aceste asemănări, pe care apucînd mai înainte le-au arătat, au lăsat pe următoarea acestora să o înţeleagă auzitorul. Şi care este aceasta? Ca să aducă pe urmă. Deci dacă aşa i-au pedepsit nimic cucerindu-se de buna norocirea lor cea de mai înainte apoi oare pe aceştia carii acum se înverşunează şi sunt neastîmpăraţi îi va izbăvi, aceea adică căci Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru oameni, şi a suferit pentru aceşti ocări, şi de patimi s-a ispitit? Nu va putea cineva a zice aceasta. Că măcar deşi este iubitor de oameni, dar şi drept cu adevărat. Şi pentru adevărata dreptate, pe cei ce au păcătuit nu i-a cruţat, iar pentru iubirea de oameni, pe curvari, şi vameşi i-au băgat întru împărăţie. Aşa fiind cuvîntul cel următor, el l-a trecut şi nu l-a grăit. Şi pentru cele care mai înainte le-am zis, ori urmînd şi fericitului Petru care mai înainte au grăit: „Că de vreme ce Dumnezeu pe îngerii carii au păcătuit nu i-au cruţat” (II Petru 2, 4) etc. Şi aşa pentru acestea.

Iar acest, trupul îşi spurcă visîndu-se, vrednic este a ne minuna de cinstea cuvîntului. Pentru că prin acest, „visîndu-se”, urîciunea cea desăvîrşit a faptei, o au acoperit. Pe care noi puţin şi cît se cuvine o dezgolim şi o descoperim, cunoscînd din cartea cea alcătuită de fericitul Epifanie al Ciprului cele pentru aceştia, pe care şi Panarion luîndu-o o au numit. Că zice acesta, cum că întinaţii aceştia şi pîngăriţii cu muieri urît amestecîndu-se, nu slobozea sămînţa în matcă, ci luîndu-o în mîini pe săvîrşita urîciune, îndată la gura muierilor cu care se amesteca o ducea, (sămînţa aceasta şi o înghiţea) şi aşa se duceau unii de la alţii necuraţii, carii socoteau că au săvîrşit oarece lucru. Pe aceasta urîtă lucrare pentru că rămînea nesăvîrşită, o numeşte visare, fiindcă întru acest fel sunt şi visările. Deci pîngărindu-şi prin această întinată jertfă şi prinos trupul lor, încă, zice, că şi asupra dumnezeieştii firi se îndrăcesc, pe domnia acesteia lepădîndu-o, şi pe stăpînia ei cea peste toate. Încă mai pe larg pentru aceştia fericitul Irineu episcopul Lugdunului au zis, întru mustrarea mincinoasei cunoştinţe care este scrisă în cartea lui. Şi întru alt fel. Însă mărturiseşte asupra lor şi de înverşunare zicînd: că sunt şi cu viaţa necuraţi, şi cu cunoştinţa prea neastîmpăraţi. Iar pe domnie o leapădă ei, adică pe lucrarea tainei lui Hristos. Că o leapădă în locul tainelor celor îngereşti, pe ale sale înverşunări le săvîrşesc.

Şi slavele hulesc.

Slave cele multe, vrednicii ale bărbaţilor celor străluciţi se cuvine a le tîlcui, pe care şi cei iscusiţi la elini, θέσης (puneri) le numesc, hotărîndu-le pe dînsele prea slăvite vrednicii, cum că nu sunt ale celor fiecum s-ar întîmpla, ci a celor vestiţi pentru filosofie. Deci fiindcă şi Moise oamenilor celor de atunci, şi dumnezeieştii Apostoli le-au adus în viaţă pe cele ce de la Dumnezeu erau insuflaţi şi acestea se păreau paradoxologii (străine cuvîntări) pentru neobişnuinţa celor de atunci, slave adică vrednicii le numea pe acestea fără stînjeneală. Încredinţare a acestui cuvînt este dumnezeiescul Pavel, care în vremea aceea fiind dus în Areopag, şi vorbindu-le lor acolo pe cele dumnezeieşti, li s-a părut lor căci întru bîrfire se termină. Deci precum acele cuvinte se numeau cu clevetire a fi deşarte, aşa şi slavele cele mai înainte zise. Pentru aceea şi acum a alcătuit o zicere obişnuită şi cunoscută tuturor. „Slave a numit pe oamenii cei insuflaţi şi dăruiţi de Dumnezeu. Adică tîlcuire iarăşi la aceeaşi. „Slave” zice pe Vechiul Testament şi Noul Testament, după cum zice şi Pavel. „Că dacă a fost cea trecătoare prin slavă, cu mult mai vîrtos cea netrecătoare va fi întru slavă” (II Corinteni 3, 11). Ori le numeşte slave şi pe dregătoriile cele bisericeşti, pe care le huleau ei. După cum putem a ne învăţa şi din a treia epistolă a Sf. Apostol Ioan cel iubit, unde zice: Diotref cu cuvinte rele îi ocăra pe dînşii. (III Ioan 1,10) Şi de vreme că de hulă a pomenit nu numai pe dînşii singuri înţelepţindu-i, ci şi pe toţi oamenii, ca să aibă curate limbile lor de un rău ca acesta. Şi nici asupra celor vrednici de hulă să nu întrebuinţeze acest rău.Iar Mihail Arhanghelul” etc. Pentru ce zice aceasta? Pentru că aceştia lesne şi nestăpîniţi huleau asupra fiecăruia. Şi nu se cuvine aceasta fiindcă nici pe cei vrednici de hulire nu este drept a-i huli, după cum este arătat de la Arhanghelul Mihail. Că judecîndu-se şi pricindu-se cu diavolul pentru trupul lui Moise, şi putînd să-l hulească pe diavol pentru a lui obrăznicie n-a făcut-o, fără numai a folosit acest cuvînt: „Ceartă-te pe tine Dumnezeu, diavole”. Întru alt fel. Că dacă aşa Arhanghelul, apoi dacă ni s-ar întîmpla pricire cu vreun om care este fratele nostru şi de un neam cu noi, nu ni se cuvine a întrebuinţa hula împotriva lui. Iar judecata cea pentru trupul lui Moise este aceasta. Se zice în cărţile apocrife (necanonice) cum că Arhanghelul Mihail să fi slujit la îngroparea lui Moise. Fiindcă acest lucru nu-l primea diavolul, ci aducea prihănire asupra lui Moise pentru uciderea egipteanului, ca şi cum Moise vinovat ar fi pentru acesta, şi nu s-ar ierta să dobîndească îngropare. Şi aceasta aduce de faţă şi grăieşte Apostolul, învăţîndu-ne nu numai către hulire să nu fim lesnicioşi, ci şi prin aceasta cum că asupra tuturor oamenilor este datoria a da seamă după ieşirea din trup a vrut să le arate. Şi cum că Dumnezeu este acelaşi şi al Noului şi al Vechiului Testament. Şi cum că după izbăvirea din această viaţă, diavolul cu ai săi răi draci se împotrivesc sufletelor noastre, vrînd să curme buna călătorie a sufletelor. Şi cum diavolul se împotriveşte iar îngerii buni ajută sufletelor, după cum a văzut fericitul Antonie, acestea atunci s-a slobozit să se lucreze. Însă zice că atunci Mihail, pe diavol nu l-a gonit, dar nu l-a certat cu stăpînire, ci l-au lăsat la judecata Domnului tuturor, şi cum că numai aceasta a zis: „Ceartă-te pe tine Dumnezeu, diavole”.

  1. Iar Mihail Arhanghelul, cînd cu diavolul pricindu-se grăia pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: ceartă-te pe tine Domnul.
  2. Iar aceştia cîte nu ştiu hulesc, şi cîte după fire, ca nişte dobitoace necuvîntătoare ştiu, întru acelea se strică.
  3. Vai lor! Că în calea lui Cain au umblat şi întru înşelăciunea lui Valaam prin mită s-au vărsat întru împotrivirea în cuvinte a lui Core au pierit.

Mihail aşa zice: nici asupra bărbatului Moise nu a suferit hulirile diavolului, iar aceştia pentru dogme care nu le ştiu alcătuiesc cuvinte hulitoare. Iar cîte fără socoteală prin pornirea cea firească ca nişte dobitoace necuvîntătoare le ştiu, pe acestea le vînează. Ca nişte cai îndrăciţi spre femei, vai lor, că au umblat în „calea lui Cain”, prin uciderea de fraţi, căci şi ei învăţînd unele ca acestea pe fraţi, adică pe oamenii cei de un neam, îi ucid pe dînşii cu învăţăturile lor cele rele. Sau şi sămînţa mîncîndu-o, pe cei ce ar fi putut să le fie fraţi îi ucid, prin care i-ar fi adus la viaţă rodirea seminţei. Iar în „calea lui Valaam”, căci pentru cîştig şi ei lucrează ca acela pe acestea, iar cu „împotrivirea lui Core”, căci şi aceştia ca acela au răpit vrednicia dăscălească nevrednici fiind.

  1. Aceştia sunt întru dragostele voastre, ca nişte pietre în mare acoperite de apă, împreună cu voi mîncînd,

Era obiceiul în acea vreme să dea ospeţe în biserici, precum zice şi Pavel în cea către Corinteni, pe care le şi numea dragoste. Întru acestea se adună, nu pentru trebuinţa ceea ce se face întru acestea, ci să afle vreme cu prilej, ca să amăgească sufletele cele neîntărite, după cum zice şi Petru întru epistola a doua. Şi îi aseamănă pe dînşii stîncilor celor din mare, norilor fără de apă, şi copacilor celor tomnatici, şi stelelor celor rătăcite, că acelea care sunt întru acelea ce sunt după fire, acestea întru aceştia după voire. Că şi stîncile cele din mare sunt pierzătoare corăbiilor lovite fără de nădejde de dînsele celor ce înoată pe mare, precum şi ei întru cei ce împreună cu dînşii cinează nenădăjduit rău odrăslesc. Drept aceea norii cei fără de apă de vînturi fiind goniţi. Nu răcoresc cu ploaie locurile peste care trec, ci negură le lucrează lor, asemenea şi aceştia, nu adapă cu cuvînt mîntuitor sufletele celor ce-i întîlnesc, ci îi întunecă cu tîlcuirile lor cele pîngărite, gonindu-se de relele meşteşugiri ale dracilor. Însă şi copacii cei tomnatici de două ori sunt morţi, şi cu lepădarea rodului şi pierderea, şi cu căderea frunzelor lipsiţi fiind de podoaba lor par a fi uscaţi, şi de strălucirea rodului, şi de podoaba înflorită a frunzelor, pătimesc asemenea lor. Că şi aceştia mor de două ori, că şi rodul lor lepădîndu-l şi pierzîndu-l prin mîncarea de sămînţă, şi pe buna podoabă cea din înţeleapta petrecere lipsindu-se. Pentru aceea se şi smulg din raiul Domnului adică din biserică, şi afară se aruncă, focului celui veşnic păzindu-se. Căci care înrădăcinare va avea acesta, care pentru urîciunea şi necurăţia vieţii pe toţi i-a îngreţoşat? Şi sunt ei stele rătăcite, căci nu au stat întru tăria credinţei noastre strălucind, pe Hristos soarele dreptăţii îl au prin dînşii petrecînd, şi vremea faptelor bune săvîrşindu-o, şi vii făcînd pe credincioşii cei lucrători ai acestora? Ci căci părîndu-se că întru îngerul luminii se formăluiesc, ca vicleanul drac cel ce este al lor mai înainte începător numai împotriva dogmelor Domnului se poartă, cu care şi întunecă pe cei ce se apropie de dînşii, şi le pricinuiesc lor întunericul cel veşnic. Încă şi valurile celor sălbatice asemănaţi făcîndu-se, de asemănarea cea cu dînsele nu se leapădă. Căci cu nebunie şi cu neţinere şi ei prin hulirile cele asupra lui Dumnezeu, goniţi fiind de duhurile răutăţii, înspumează pe ale lor ruşinări, în spumă săvîrşind cu trufia hulirii, din nestatornica şi lesne vărsata urîciune şi necuvioşie a vieţii lor. Că întru acest fel este şi spuma valurilor cu care s-au asemănat.

Fără de frică pe sine păscîndu-se; nori fără de apă, ce se poartă de vînturi; copaci tomnatici neroditori, de două ori morţi şi dezrădăcinaţi;

  1. Valuri sălbatece de mare, spumegîndu-şi ruşinea lor; stele rătăcitoare, cărora negura întunericului în veac se păzeşte.

Acest, „fără de frică păscîndu-se pe sine”, adică cu stînci de mare se cuvine să se sintaxiească, ca să fie aşa înţelegerea: stînci de mare fără de frică ospătîndu-se împreună, adică, cînd nici o frică nu vor aştepta oaspeţii împreună (cu ei n.tr), fără de veste aducînd pieirea sufletelor lor ca nişte stînci. Ori cu acest, „păscîndu-se”, pe acest „fără de frică pe sine-şi” sintaxindu-l. Întru acest fel vom afla noima. „Fără de frică păscîndu-se pe sine”, netemîndu-se de osînda aceea pentru că nu ştiu să se pască pe sine, căci zice Domnul „Orb pe orb povăţuind, vor cădea amîndoi în groapă” (Matei 15, 14) cu cei povăţuiţi de dînşii cad.

  1. Şi a proorocit de aceştia şi Enoh, cel al şaptelea de la Adam, zicînd: iată, va veni Domnul întru mii de sfinţii săi.
  2. Să facă judecată împotriva tuturor, şi să mustre pe toţi necredincioşii de toate faptele păgînătăţiei lor cu care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele lor cele aspre, care au grăit împotriva lui păcătoşii cei necredincioşi.
  3. Aceştia sunt cîrtitori, grăitori de rău, cari umblă după poftele lor cu păgînătate şi cu călcare de lege şi gurile lor grăiesc cele cu semeţie, mirîndu-se de feţe pentru vreo dobîndă.
  4. Iar voi, iubiţilor aduceţi-vă aminte de cuvintele care s-au zis mai înainte de apostolii Domnului nostru Iisus Hristos;
  5. Că au zis vouă, că în vremea de apoi vor fi batjocoritori, cari umblă după poftele lor cele necurate,

După ce a zis pe cele tîlcuite de noi, aduce pe urmă cuvîntul şi de Enoh. Carele au proorocit pedeapsa cea gătită lor de la Dumnezeu în vremile cele mai de pe urmă adică ale dreptei judecăţi a Domnului. Iar necredincios de păcătos se deosebeşte, fiindcă necredinciosul împrejurul lui Dumnezeu are greşeală, iar păcătosul împrejurul celor lucrate în viaţă, care este nenemerirea ipostasului dreptăţii. După aceasta lăsîndu-se de asemănarea celor necredincioşi, acum se apropie şi către însăşi lucrul arătat asupra lor, cîrtitori şi prihănitori numindu-i pe dînşii. Şi este cîrtitor adică, care pe taină şi prin dos şi fără îndrăzneală bombăneşte, şi pe cel de care nu-i place îl prihăneşte. Iar prihănitor, carele pe toate şi dea pururi este îndemînatic a le lua în batjocură. Şi sunt aceştia cîrtitori şi prihănitori cei pîngăriţi. Că nu au îndrăzneală la învăţătura lor pentru urîciunea şi necuvioşia vieţii lor. Că nu este lucru fără de primejdie a publica păgînătatea lor cea cu înverşunare şi cu hulire. Iar prihănitori sau mai bine zis batjocoritori, precum pe cele ale altora, aşa şi pe cele ale adevărului le prihănesc, ca şi cum să le întemeieze pe ale lor răutăţi şi înverşunări. Şi ceea ce a zis pentru Valaam, căci şi aceştia ca acela cu plată s-au vărsat, acum zice mai arătat, că se minunează de feţe pentru folosul, şi zice că se minunează adică, căci pe coconiţie şi momeală o întrebuinţează ei, la cei mari şi cu vrednicii (funcţii). Iar folos numeşte dobînda.

  1. Aceştia sunt care se osebesc pe sine şi sunt trupeşti, neavînd duh.

Iată şi altă prihănire a acestor oameni pîngăriţi. Că nu pier numai ei singuri, ci jefuiesc şi pe fii bisericii, că aceasta înseamnă acest „se osebesc pe sine-şi”, făcînd, adică, adică făcînd cele ale credinţei afară de hotărîrile bisericeşti ori şi de însuşi locaşul cel bisericesc. Că arătîndu-le adunările lor că sunt peşteri ale tîlharilor, îi îndepărtează de la biserică şi către sine îi apropie pe ei. Şi fac aceasta, oameni sufleteşti fiind, adică, trăind după învăluirea lumii. Că am zis acum că suflet de multe ori şi pe viaţa s-a obişnuit a o numi dumnezeiasca Scriptură, precum la Iov: „toate cîte are omul va da pentru sufletul său” (Iov 2,4), adică pentru viaţa sa. Încă şi Pavel zice: oameni sufleteşti fiind, nu pot să primească pe ale Duhului lui Dumnezeu. Deci sufleteşti fiind, şi sufletească învăţătură uneltesc. Pentru care s-a zis. Nu este aceasta înţelepciune de la Tatăl luminilor pogorîndu-se, ci pămîntească sufletească drăcească, Duh dumnezeiesc neavînd grăind.

  1. Iar voi, iubiţilor, întru sfîntă credinţa voastră zidindu-vă şi întru Duhul Sfînt rugîndu-vă,
  2. Pe voi singuri întru dragostea lui Dumnezeu vă păziţi, aşteptînd mila Domnului nostru Iisus Hristos spre viaţa cea veşnică.
  3. Şi pe unii să-i miluiţi luîndu-le seama. (aici traducerea diferă de cea din Biblia 1914: Şi pre unii să-i vădiţi de se vor despărţi / Şi pe unii, şovăitori, mustraţi-i,)
  4. Iar pe alţii cu frică să-i mîntuiţi, din foc răpindu-i.

Cei sufleteşti, zice aşa, după cum am tîlcuit şi arătat. „Iar voi cu Duhul Sfînt şi pe sfînta noastră credinţă zidindu-vă”, adică înnoindu-vă pe sine-vă întru Duhul Sfînt, adică, după învăţătura Sfîntului Duh întru rugăciune făcîndu-se adunările voastre, să vă păziţi pe sine întru dragostea lui Dumnezeu, adică, străjuindu-vă întru dragostea lui Dumnezeu să vă păziţi, adică să vă străjuiţi, cu mila cea de la Domnul aşteptîndu-o care se va hărăzi vouă în ziua cea de pe urmă a vieţii celei veşnice. Şi pe aceea dacă se despart de voi, că aceasta înseamnă acest, „luîndu-le seama, să-i mustraţi”, adică, să arătaţi tuturor păgînătatea lor. Şi dacă privesc către vindecare, să nu-i depărtaţi pe dînşii, ci cu mila dragostei voastre să-i primiţi. Mîntuindu-i din focul lor cel îngrozit. Şi după ce îi veţi milui pe dînşii să-i primiţi, şi cu frică, cercetîndu-i cu deadinsul ca nu cumva primirea acestora făcîndu-o cu lenevire aflîndu-vă, pricină de vătămare să se facă vouă, carii acum întăriţi sunteţi furîndu-vă pe voi întru a lor revărsare a păgînătăţiei. Că lesne rîvnită şi iubită este răutatea. Deci zice, fie primirea lor, ci cu frică să-i primiţi pe dînşii, adică cu cercetare, şi cu mila cea către dînşii, împreună să urmeze şi urîciunea, către lucrurile lor cele pîngărite. Urînd lucrurile lor şi îngreţoşîndu-vă şi de haina cea întinată de pe trupul lor, ca şi cum prin atingere s-ar pricinui şi lucrul lor cel greţos, ori cu munca ceea ce va să fie faceţi-i ca pocăindu-se primindu-i pe dînşii, să se vadă vrednici de milă.

Urînd şi haina cea întinată a trupului lor

  1. Iar celui ce poate să vă păzească pe voi fără de păcat şi nespurcaţi şi să vă pună înaintea slavei sale fără prihană întru bucurie.
  2. Unuia înţeleptului Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru prin Iisus Hristos Domnul nostru, slavă şi mărire, stăpînire şi putere, mai înainte de tot veacul şi acum întru toţi vecii, Amin.

Viaţa cea întru multe păcate ale patimilor celor din trup este haină tăvălită, şi întinată. Căci cu petrecerea cea din viaţă ca şi cu o oarecare îmbrăcăminte, fiecare din oameni are fire să se arate, ori drept, ori nedrept. Acea haină curată, arată viaţa cea îmbunătăţită, iar acela cu lucruri rele arată prin lucruri haină întinată. Ori mai vîrtos haină întinată este din trup, după ştiinţă îşi închipuieşte sufletul aşezarea şi deprinderea prin pomenirea mişcărilor celor rele şi a lucrurilor celor rele din trup. Pe care văzîndu-o totdeauna, împrejurul său totdeauna o are ca pe o haină, ce se umple de putoarea patimilor. Că precum prin Duhul se ţes faptele cele bune unele cu altele după rînduială, se face haină de nestricăciune sufletului, cu care îmbrăcîndu-se se face frumos şi slăvit. Aşa şi din patimile trupului, unele împreună cu altele ţesîndu-se după asemănare, se face haină întinată şi necurată, dintru sine arătîndu-l cunoscut pe suflet, întru alt chip şi icoană afară de cel dumnezeiesc punîndu-l pe dînsul. Şi după ce a zis acestea, cu rugăciune pecetluieşte epistola.

Sfîrşitul Epistolei Sfîntului Apostol Iuda.

S-au tălmăcit din limba elinească pe limba românească la anul 1781.

Sursa: Sfîntul Teofilact al Bulgariei, „Tîlcuire cu de-amănuntul la Epistolele Soborniceşti”