Troparul necenzurat al Sfintei Cruci

0
839

”…dacă ar binevesti și măcar ceva neînsemnat de ar schimba din cele binevestite de noi, anatema să fie.”
Sf. Ioan Gură de Aur[1]

”Căci aceleași lucruri, cu aproape aceleași cuvinte, le-au hotărît și Sinoadele următoare – și al V-lea, și al VI-lea, și după ele al VII-lea, care și strigă cu glas luminat: ”Noi păzim așezămintele de lege ale Bisericii. Noi păzim orosurile Părinților. Noi dăm anatemei pe cei ce adaugă sau scot ceva din Biserică”. Și iarăși: ”Dacă cineva nesocotește orice predanie bisericească scrisă sau nescrisă, să fie anatema”.
Sf. Ier. Marcu al Efesului[2]

Toți creștinii ortodocși de azi sunt familiarizați cu varianta actuală a troparului Sfintei Cruci, ce se cîntă îndeosebi în zilele de sărbătoare închinate Cinstitei și de Viață dătătoarei Cruci, cum sunt Înălțarea Sfintei Cruci pe 14 septembrie, a III-a Duminică a Postului Mare și Scoaterea Cinstitei Cruci a Domnului pe 1 august în calendarul liturgic:

”Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini[3] asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”

Iată însă ce ne învață cuvîntul rostit la Înălțarea Sfintei Cruci de Sf. Ioan Maximovici, ierarhul Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil[4], Arhiepiscopul de Shanghai și San Francisco:

În această zi şi în alte zile închinate Sfintei Cruci noi ne rugăm lui Dumnezeu să-Şi reverse milostivirile nu numai unor persoane în parte, ci şi întregii creştinătăţi, întregii Biserici. Foarte sugestiv vorbeşte despre aceasta troparul Sfintei Cruci, alcătuit în secolul al VIII-lea, cînd prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfîntul Cosma, episcopul Maiumei, a scris toată rînduiala slujbei înălţării Sfintei Cruci.

“Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvîntează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”

Începutul acestei rugăciuni este preluat din Psalmul 27. În Vechiul Testament, prin cuvîntul „popor” se înţelegeau numai mărturisitorii credinţei adevărate, oamenii cei credincioşi lui Dumnezeu. „Moştenirea” era tot ce îi aparţine de fapt lui Dumnezeu, era avuţia lui Dumnezeu, aşa cum este Biserica lui Hristos în Noul Testament. Rugîndu-ne pentru mîntuirea poporului lui Dumnezeu (a creştinilor) atît de muncile veşnice, cît şi de nenorocirile pămînteşti, noi ne rugăm Domnului să binecuvînteze, să trimită harul Său şi darurile Sale întregii Biserici şi să o întărească lăuntric.

Rugăciunea de a da „biruinţă împăraţilor”, marilor ţiitori ai lumii acesteia, are ca punct de pornire Psalmul 143, stihul al 10-lea şi aminteşte de biruinţele repurtate de regele David, prin puterea lui Dumnezeu şi, de asemeni, de victoriile dăruite împăratului Constantin prin Crucea Domnului…

…Biserica, întărită pe dinăuntru de harul lui Dumnezeu şi îngrădită pe dinafară, este pentru creştinii ortodocşi „cetatea lui Dumnezeu”, lăcaşul dumnezeiesc, de unde porneşte calea spre Ierusalimul ceresc. Felurite nenorociri au zguduit lumea, au dispărut popoare, au pierit oraşe şi state întregi, dar prigonita şi chiar sfîşiata pe dinăuntru Biserică stă neclintită, căci porţile iadului nu o vor birui.

Astăzi, cînd strădaniile conducătorilor lumeşti de a stabili ordine pe pămînt rămîn neroditoare, singura armă de nădejde a lumii rămîne aceea despre care cîntă Biserica:

Sfîntul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul BORuEx de Shanghai și San Francisco (1896-1966 d.Hr.)

Crucea este apărătoarea întregii lumi, Crucea este înfrumuseţarea Bisericii, Crucea este puterea împăraţilor, Crucea este întărirea credincioşilor, Crucea este slava îngerilor şi rana demonilor”.

De ce rugăciunile către Crucea de viaţă dătătoare sunt unite cu rugăciunile pentru împăraţi?

 Ca armă a mîntuirii noastre, Crucea Domnului a început să fie cinstită de creştini încă din vremurile apostolice…

…în minunatele cîntări bisericeşti care o proslăvesc, Sfînta Cruce este lăudată şi pentru ajutorul primit prin ea de împăraţii dreptcredincioşi.

Totodată, Biserica Ortodoxă, urmînd îndrumarea Sfîntului Apostol Pavel, se roagă pentru împăraţi, chiar şi pentru cei păgîni, întrucît ei sunt apărătorii ordinii, iar nu prigonitorii credinţei, şi a înălţat mereu rugăciuni către Dumnezeu pentru ca puterea Crucii să-i ajute pe împăraţii care îşi pun nădejdea în ea.

Slujbele Sfintei Cruci din fiecare miercuri şi vineri, zile în care sunt pomenite Patimile lui Hristos, şi din celelalte praznice ale de-viaţă-făcătoarei Cruci sunt pline de astfel de rugăciuni, în ele se spune: „Crucea este puterea împăraţilor”, „cu tine se laudă credincioşii noştri împăraţi, căci prin puterea ta poporul lui Israel cu putere a biruit”, „biruinţă binecredincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”, „lemn cinstit, dătător de biruinţă împăraţilor împotriva barbarilor”… De astfel de formule şi altele aşijderea sunt pline slujbele Sfintei Cruci.

Este remarcabil că multe dintre aceste cîntări au fost scrise de Sfinţi Părinţi care au pătimit crunt de pe urma împăraţilor iconoclaşti, dar ei nu şi-au curmat rugăciunile pentru ei, crezînd cu tărie că acestor răi împăraţi le vor urma şi împăraţi binecredincioşi.

Nici grecii ortodocşi, nici slavii din sud nu au schimbat aceste rugăciuni, chiar şi atunci cînd s-au aflat sub stăpînirea turcilor sau a altor stăpîniri străine, şi chiar dacă acestea erau de altă credinţă.

Care este rostul rugăciunii pentru împăraţi din cuprinsul rugăciunilor Sfintei Cruci, cînd un popor ortodox poate că nici nu-şi are împăratul său?

În primul rînd, popoarele ortodoxe trebuie să se roage nu numai pentru conducătorii lor, ci – ca mădulare ale unui singur Trup: trupul Bisericii – trebuie să se roage şi pentru alţi suverani dreptslăvitori. Cuceriţi de turci, grecii, sîrbii, bulgarii şi românii se rugau pentru unicul împărat ortodox de atunci, acela al Rusiei. La fel, şi datoria ruşilor este să se roage nu numai pentru ai săi, ci şi pentru suveranii altora, cu atît mai mult cu cît emigranţii care trăiesc în ţările respective se bucură de protecţia lor.

În al doilea rînd, cînd înălţăm rugăciuni pentru împăraţi, nu ne rugăm doar pentru împăraţii de acum, ci şi pentru viitorii împăraţi dreptslăvitori, căci, după tîlcuirea Sfîntului Ioan Gură de Aur, suveranii ortodocşi vor deţine puterea pînă la venirea lui Antihrist, îngrădind răspîndirea răului. Iată de ce Biserica Ortodoxă nu încetează să se roage: „biruinţă binecredincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici dăruieşte”. Aceste cuvinte se găsesc în rugăciunea Sfintei Cruci, care se foloseşte deosebit de des, fiind tropar, adică un fel de imn al zilelor Sfintei Cruci…

Sf. Cosma Imnograful, episcopul Maiumei († cca. 787). Prăznuit la 12 octombrie

…În Rusia şi în alte cîteva ţări slave, în această rugăciune se introducea şi numele suveranului înscăunat, dar conţinutul ei principal a rămas întotdeauna textul neschimbat şi originar, cel pe care l-au scris Sfinţii Părinţi: „Mîntuiește, Doamne, poporul Tău şi binecuvîntează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău “.” (Sursa: Sfântul Ioan Maximovici – Predici și îndrumări duhovnicești, Ed. Sophia, București, 2006, pp. 211-215)

Se poate observa diferența izbitoare în cuvînt, dar și în sens, a troparului actual al Sfintei Cruci față de troparul Sfintei Cruci predanisit de Sfinții Părinți și scris de Sf. Ier. Cosma al Maiumei.

Orice conștiință ortodoxă trează s-ar întreba de ce s-a operat această modificare, cît de întemeiată este aceasta și cînd s-a produs această inovație într-o cîntare rostită foarte des pe parcursul anului bisericesc?

Cu puțin efort de cercetare[5] se poate afla în ce perioadă se mai cînta troparul în forma sa autentică și cînd a început a se introduce inovația:

1780, Rîmnic, Mineiul pe septembrie

În Mineiul pe septembrie editat la Rîmnic (Oltenia) în anul mîntuirii 1780 se poate citi în grafie chirilică troparul astfel (transliterat): ”Mîntuiește Doamne norodul tău și Blagoslovește moștenirea ta. Biruință bine Credincioșilor împărați, asupra celor protivnici dăruiește, și cu Crucea ta păzește pre norodul tău. De trei ori.

1897, Triod, București

În Triodul din anul 1897 editat la București se poate observa deja o schimbare în același tropar (adaptat): ”Mântuiește Doamne poporul tău, și bine-cuvintează moștenirea ta; biruință prea evseviosului nostru Rege asupra celor protivnici dăruiește și cu crucea ta păzește pre poporul tău”.
În primul rînd, se vede trecerea de la plural la singular în formula de adresare a rugăciunii, care poate că nu e atît de gravă dacă e folosită opțional, nu și obligatoriu. În al doilea rînd, înlocuirea ”binecredincioșilor” cu ”prea evseviosului”, adică prea piosului/prea evlaviosului, este deja o schimbare în cuvînt, dacă nu în sens. Iar pentru ”Rege” în loc de ”împărat/împărați”, trebuie să menționăm că atît tradiția politică de Regi/Rege, cît și însuși cuvîntul de ”Rege” este de factură occidentală, de împrumut din exteriorul limbajului tipic românesc, formulele de adresare pentru ocîrmuitorii și conducătorii statelor românești fiind, anterior de sec. XIX, ”domni”, ”domnitori”, ”voievozi”, în aceeași tradiție politică răsăriteană ca și ”împărații” statelor mai mari. Dacă în plan politic această schimbare este întrucîtva de înțeles odată ce statul modern România între 1866-1918 a fost condusă de reprezentanții-regi ai dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen (regele Carol I 1866-1914 și regele Ferdinand I 1914-1927) venite din Occident, în timp ce românii ortodocși din Basarabia și Transnistria se aflau sub stăpînirea împăratul ortodox rus, și cei din Transilvania, Banat și Bucovina se aflau sub stăpînirea împăratului papistaș[6] al Austro-Ungariei, atunci în planul Predaniei bisericești scrise această schimbare nu e decît o inovație, cel puțin în cuvînt.
Între 1918-1944 o bună parte a teritoriilor istorice românești menționate mai sus sunt înglobate în noul stat format România Mare, de tip occidental.

1929, Mineiul pe septembrie, București

În anul 1929, România Mare, deși sub stăpînirea Regelui Mihai I (încă minor), apare o nouă modificare a troparului, prin eliminarea oricărei menționări a cîrmuitorului/cîrmuitorilor: ”Mântuiește Doamne poporul tău, și binecuvintează moștenirea ta, biruință binecredincioșilor asupra celor protivnici dăruește, și cu Crucea ta păzește pre poporul tău.” În perioada interbelică și pînă în 1947 mai alterna troparul cu formula ”biruinţă binecredinciosului nostru Rege(Triodul din 1946), însă se poate observa limpede tendința de modernizare și modificare a acestei cîntări bisericești, realizată treptat și pe nesimțite pentru obișnuirea poporului și cu îngăduința ierarhilor compromiși, supuși mai mult sau mai puțin influenței iudeo-masoneriei.

1990, Ceaslov, București, E.I.B.M.B.O.R.

Ulterior, inovația implementată a ajuns a modifica troparul în forma care-l cunoaștem azi: ”Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
Atragem atenția la schimbările realizate treptat în ultimii 120-150 de ani, ca să vedem că troparul de azi conține o tautologie[7], folosind o formulă de adresare dezbisericită și seculară. Anume, ”binecredincioșii creștini” este un pleonasm, căci, conform învățăturii Bisericii Ortodoxe:
1. ”creștinii” pot fi doar binecredincioși, adică drept-slăvitori/ortodocși/pravoslavnici, ca unii ce împlinesc prin fapte poruncile Domnului și se străduiesc a-L urma pe El și învățătura Sa revelată, slăvind drept Dumnezeirea Întreită. Restul ”creștinilor” ce se și numesc astfel, dacă nu sunt ortodocși, deci nu sunt binecredincioși, nici nu sunt creștini, ci eretici sau apostați, chiar dacă în mediile nebisericești/seculare, mai bine zis dezbisericite, se uzează termenul de ”creștini” foarte vag, incluzîndu-se aici și ”creștini” eterodocși. Or troparele, canoanele, dogmele, învățătura Sfinților Părinți și, în general, toată Predania scrisă sau nescrisă a Bisericii lui Hristos cea Una/Ortodoxă nu a fost revelată spre uzul neortodocșilor, adică a kakodocșilor/rău-slăvitorilor.
2. ”binecredincioși” pot fi doar creștinii, de asta nici nu e și nici nu a fost nevoie a menționa acest statut/epitet pentru creștini în tropar. În troparul original se menționează ”binecredincioși” anume pentru împărați, iar nu pentru creștini, căci aceștia (împărații) puteau fi și ”răucredincioși” (adică kakodocși, deci eretici; cazul împăraților Constantin Copronim, Leon Armeanul ș.a.), ba chiar și ”apostați” (adică lepădați de credință) și prigonitori ai Bisericii (a se vedea cazul împăratului Iulian Apostatul), așa precum putem afla în toată istoria Bisericii și a omenirii.
3. creștinii sunt prezenți în tropar de 2 ori prin cuvîntul ”popor” în primul și ultimul stih. Însă substituția ”binecredincioșilor împărați”  cu ”binecredincioșii creștini” este o modificare nu doar nefericită și inutilă, ci chiar nefastă pentru conștiința de sine a credincioșilor. Plus că s-ar admite astfel, întrucîtva, posibilitatea existenței unor altfel de creștini, altfel decît ”binecredincioși”. Să nu fie!

Scopul acestor modificări și inovații? Nu cunoaștem a fi declarat direct și în mod public, afară de intențiile declarate ale iudeo-masoneriei și stăpînilor acesteia de a stîrpi orice monarhie, orice preoție, orice dragoste de patrie și orice piedică în realizarea instaurării Noii Ordini Mondiale în frunte cu Antihrist, spre desăvîrșirea tainei fărădelegii. Deci scopul modificării troparului ar fi fost ștergerea oricărei urme din conștiința poporului a tradiției de neatîrnare a creștinilor pe care au asigurat-o ocîrmuitorii lor prin forță și prin legea Romană de Răsărit de inspirație bisericească, pe care au folosit-o românii, sîrbii, rușii, grecii, georgienii, bulgarii și multe alte popoare ortodoxe.

De ar fi fost necesar și ar fi fost suficient, Sf. Ier. Cosma al Maiumei ar fi scris troparul cerînd ”biruință creștinilor asupra potrivnicilor/barbarilor”, ori noi vedem că nu a fost așa, căci Sfinții Părinți ne-au lăsat troparul Sfintei Cruci în forma în care a fost scrisă în original, ei cerînd de la Domnul să dăruiască prin Cruce ”biruință binecredincioșilor împărați asupra potrivnicilor”/barbarilor/luptătorilor-contra-Bisericii, ca unii ce păzesc, veghează și sunt chemați să păstreze buna orînduire a celor lumești spre dăinuirea îndelungată a poporului dreptslăvitor. Așa cum au procedat Sfinții Părinți, fără a modifica ceva în original, așa trebuie să procedăm și noi, cei de astăzi. Iar motivația pentru acest lucru ni-l oferă chiar Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici.

Predica rostită de Sf. Ioan Maximovici, prezentată mai sus, a fost în a doua jumătate a sec. XX, deci la mai bine de 30 de ani de la omorîrea ultimului împărat ortodox/binecredincios de pe pămînt în 1918 d.Hr., Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Pe atunci, ca și acum, nu mai exista nici un stat ortodox și nici un ocîrmuitor ortodox. Cu toate acestea, Sf. Ier. Ioan Maximovici ne îndeamnă să cîntăm troparul autentic, fiindcă:
1. așa ni l-au lăsat Sfinții Părinți și ei nu s-au rugat altfel, chiar în lipsa unor împărați binecredincioși, ci cu nădejdea că binecredincioși împărați vor mai urma;
2. rugăciunea nu este doar pentru vreun împărat/ocîrmuitor binecredincios ce ar fi contemporan cu noi, ci este și pentru împărații binecredincioși din viitor ce ar mai putea apărea pînă la sfîrșitul veacurilor, pentru a limita răspîndirea răului;
3. chiar de n-am avea vreun conducător ortodox propriu, din neamul nostru, datori suntem a ne ruga pentru orice conducător/împărat ortodox al neamului creștinesc, al oricărui alt popor ortodox, așa cum a făcut mereu Biserica.

Sublinierile aparțin redacției Lumea Ortodoxă

20 februarie/5 martie 2018
Pomenirea Binecredinciosului Mare Cneaz Iaroslav I (978-1054 d.Hr.), în botez Gheorghe

[1] Sf. Ioan Gură de Aur – Comentarii la Epistola către Galateni 1,8 a Sf. Ap. Pavel, p. 24, ediția 1901

[2] Sf. Marcu Evghenicul, Opere, Vol. I, Ed. Pateres, 2009, p. 437

[3] Sinaxar și Ceaslov, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București , 1990

[4] Biserica Ortodoxă Rusă din Exil sau din afara granițelor Rusiei (B.O.Ru.Ex.) – în engl. ROCOR sau ROCA (Russian Orthodox Church Out of Russia sau Abroad), în rusă РПЦЗ, parte a Bisericii Ortodoxe Ruse  formate din emigranții ruși plecați din Rusia în urma prigoanei dezlănțuite de bolșevici în anii ’20 ai sec. XX. S-a considerat urmașa de drept a Bisericii Ruse pre-revoluționare alături de Biserica din Catacombe dinlăuntrul Rusiei sovietice, cu care se afla în comuniune și care a născut în Ceruri mii de sfinți mucenici și mărturisitori ce au pătimit pentru Adevăr. Nu era în comuniune cu Patriarhia Moscovei, considerînd-o o făcătură a organelor statului sovietic prigonitor, anti-teist și subordonată acestora, propovăduitoare atît în cuprinsul U.R.S.S., cît și în întreaga lume a falsei ”ortodoxii”, afectate de erezia serghianismului, iar din anii ’60 – și de cea a ecumenismului, odată cu angajarea ca membru în rîndul organizației internaționale para-bisericești ”C.M.B.” (Consiliul Mondial al Ereziilor). În anul 1983 Sinodul Arhieresc al B.O.Ru.Ex., sub președinția Sf. Ier. Filaret (Voznesenski) al New York-ului, a dat anatema panerezia ecumenismului. În anul 2007 însă, mare parte a B.O.Ru.Ex., sub conducerea mitr. Lavru ca președinte al sinodului, a intrat în comuniune cu Patriarhia Moscovei, fără ca ultima să fi renunțat la/condamnat/anatematizat ereziile menționate mai sus. Fracțiunile B.O.Ru.Ex. ce nu au urmat noua politică bisericească de apropiere și unire cu Patriarhia Moscovei în 2007, au considerat activitățile ce au dus la această unire ca o diversiune pregătită cu minuțiozitate în termen lung de K.G.B.-ul sovietic, ulterior de F.S.B.-ul rusesc prin infiltrare cu agenții săi între sinodalii BORuEx, cu scopul sabotării și tergiversării mărturisirii Ortodoxiei în lume de către această Biserică, mult timp considerată ”schismatică” de către oficialii ecleziastici (pînă în 2007), pentru lipsa de comuniune a acesteia cu ei. Totuși, viața de mărturisire și sfințenia unor membri ai BORuEx n-a putut fi contestată nici pînă în 2007 de către aceștia, popularitatea unora precum Sf. Ier. Ioan Maximovici (1896-1966), Sf. Ier. Filaret al New York-ului (1903-1985), Cuv. Serafim Rose (1934-1982), ÎPS Averchie Taușev (1906-1976) ș.a. depășind demult granițele de păstorire a Bisericii Ruse din Exil.

[5] Mulțumim pe această cale administratorului blogului Crucea Ortodoxă pentru cercetarea acestui subiect și punerea la dispoziție publică a capturilor din Mineie.

[6] Papistaș – eretic, închinător papei de la Roma; în limbaj secular/nebisericesc ”romano-catolic”

[7] TAUTOLOGÍE ~i f. 1) Repetare inutilă a aceluiași gând, formulat prin aceleași cuvinte sau prin cuvinte apropiate ca sens. 2) lingv. Greșeală constând în repetarea unor cuvinte identice sau apropiate ca sens și ca expresie, dar diferite sub raport sintactic. Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române

Print Friendly, PDF & Email