Actual: Despre defăimările fără temei. Din viața Sf. Chiril al Alexandriei

0
788

Să ne întoarcem acum la viaţa Sfântului Chiril. Există o chestiune în privinţa căreia noi nu vom păstra tăcerea. Sfântul Chiril, cel atât de desăvârșit prieten al lui Hristos și atât de mare întru sfinţenie, avea încă și o oarecare prihană într-însul, nu din răutate și cunoștinţă, ci din oarecare prindere în minte și din necunoștinţa adevărului. Pentru că numai unul Dumnezeu este fără de păcat și singur este cu totul neprins de orice patimă. Aceasta nu s-a întâmplat din răutate sau cu bună știinţă, ci dintr-o părere preconcepută și necunoaștere a adevărului. Deși era sfânt, el, ca bărbat, putea fi supus patimii și neputinţei omenești, deși acestea erau mici într-însul. Însă și-a îndreptat greșeala într-un chip minunat. Ascultaţi: așa cum am spus mai înainte, marele Chiril era nepot al Patriarhului Teofil, vrăjmașul Sfântului Ioan Gură de Aur. Chiril credea ca fiind adevărate acuzaţiile pe care le grăiau dușmanii Sfântului Ioan Gură de Aur. Dar el făcea aceasta nu din răutate, ci din necunoaștere, precum este scris: „Bărbatul cel fără de răutate crede tot cuvântul” (Pilde 14, 15). Din aceste motive, avea dumnezeiescul Chiril suspiciuni în privinţa preasfinţitului și dumnezeiescului Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, păstrându-le nu numai în timpul vieţii acestuia, ci și după ce s-a săvârșit. Nici numele lui nu voia să-l pomenească în pomelnice împreună cu ale celorlalţi binecredincioși patriarhi, precum era obiceiul. În 405, Aticos, succesorul lui Arsachie ca Patriarh al Constantinopolului, a scris către dumnezeiescul Chiril, arătând că și el a fost unul din vrăjmașii Sfântului Ioan Gură de Aur. Dar, dându-și seama, ulterior,  de nevinovăţia și curăţia acestui sfânt bărbat, s-a pocăit de greșeala sa de mai înainte și a numărat și a pomenit numele Sfântului Ioan Gură de Aur împreună cu ale celorlalţi sfinţi. Aticos l-a rugat și l-a sfătuit frăţește pe Sfântul Chiril, să facă și el la fel. L-a îndemnat pe Chiril: „Scrie numele Sfântului Ioan Gură de Aur în pomelnice și pomenește-l”. Însă dumnezeiescul Chiril nu l-a ascultat, fiindcă nu dorea să-și acuze unchiul, care prezidase Sinodul de la Stejar, de lângă Calcedon și care l-a condamnat pe Sfântul Ioan Gură de Aur în 403, pe baza a douăzeci și nouă de capete de acuzare, cele mai grave fiind acuzaţiile de origenism și comentariile necuvenite făcute la adresa împărătesei.

Cuv. Isidor Pelusiotul (360 – 436 d.Hr.)

Patriarhul Aticos nu a fost singurul care l-a sfătuit pe Chiril în această privinţă; i s-a adăugat și o rudă: sfinţitul părinte Isidor Pelusiotul. El l-a sfătuit cu multă îndrăzneală și sinceritate, spunând că mânia împotriva Sfântului Ioan Gură de Aur, mânie care nu se veștejise, era nu doar nedreaptă, ci și lipsită de orice raţiune. Isidor l-a mustrat pe Chril spunându-i că nu se cuvine să judece pe cineva din oameni mai înainte de a fi cercetat pricina și greșeala omului cu de-amănuntul. „Căci și Domnul Dumnezeu, cu toate că știe toate mai înainte de a se face și vede mai înainte cele ce au să fie, ca și cum ar fi de faţă, a spus: «Strigarea Sodomei și a Gomorei s-a înmulţit către Mine și păcatele lor sunt foarte mari. Deci, pogorându-Mă, voi vedea de se săvârșesc după strigarea lor, care vine către Mine; iar de nu, să știu» (Fc. 18,20-21). Sfântul Isidor a citat aceste paragrafe Sfântului Chiril, spunând că aceasta a făcut-o Domnul, ca să ne dea pildă, să nu credem imediat cuvintele acuzatorilor, ci noi înșine să cercetăm pentru a ne confirma dacă ele sunt adevărate. Isidor i-a mai spus lui Chiril: „Deci și tu trebuie să socotești [cercetezi – n.red.] mai întâi și apoi să te mânii, după ce vei afla pricină binecuvântată de mânie. Ar trebui să știi că mulţi din cei ce au fost împreună cu tine la Sinodul din Efes te acuză pe faţă cum că te mânii cu nedreptate asupra nevinovatului Ioan. Motivul pentru aceasta este faptul că tu ești nepot al lui Teofil și urmezi în grabă în toate aceluia. De vreme ce Ioan a dovedit nebunia lui Teofil, izgonindu-l acesta din scaun pe Ioan cel fără de greșeală, sfânt și iubit al lui Dumnezeu. Cu toate că acum el este mort, așa faci și tu, discreditând slava celui persecutat”.

Sfântul Isidor a scris altă epistolă, către Sfântul Chiril, spunând: „Mă înfricoșează pildele care se află în dumnezeiasca Scriptură și mă silesc să ţi le scriu. Dacă eu îţi sunt părinte –precum mă numești, mă tem de osânda pe care a luat-o preotul Eli, cel din Legea Veche, fiindcă nu a pedepsit precum se cădea pe fiii săi, care au păcătuit. Din nou, dacă eu sunt fiul tău, precum o știu eu însumi, mă înfricoșez de pedeapsa pe care a primit-o Ionatan, fiul lui Saul; căci, putând să oprească pe tatăl lui să nu caute un vrăjitor necromant, nu l-a împiedicat de la păcat; pentru aceasta, el a fost ucis cel dintâi în război. Deci, ca să nu fiu eu osândit, iţi zic ţie acelea care sunt spre folosul tău. Ascultă-mă, ca să nu fii osândit de Dreptul Judecător, Cel care nu caută la faţă. Alungă mânia pe care o ai asupra celui adormit și să nu tulburi Biserica celor vii, devenind o pricină de ceartă”.

Într-un alt loc al epistolei sale zice: „Mă întrebi pentru ce și cum a fost exilat Ioan. Eu nu voiesc să-ţi răspund cu de-amănuntul, ca să nu mă arăt că osândesc și fac reproșuri altora. Aceasta îţi zic numai: că mulţi nelegiuiţi și-au aruncat relele seminţe cu nedreptate asupra  acelui drept şi, în puţine cuvinte, îţi arăt starea Egiptului cu care te asemeni. Egiptul s-a lepădat de Moise și a slujit lui Faraon. Pe cei smeriţi i-a bătut cu bice; pe israelitenii care se osteneau i-a supus la munci și chinuri. Ei zideau cetăţi Egiptului și acesta n-a plătit plata lucrătorilor. Într-adevăr, Egiptul se îndeletnicea cu astfel de fapte și altele asemenea. Într-un astfel de loc s-a născut Teofil, care cinstea aurul ca pe Dumnezeu. Împreună cu cei de un gând cu dânsul, el a urât și l-a mâhnit pe Ioan, omul cel iubit al lui Dumnezeu și predicatorul Domnului. Cu toate acestea, casa lui David crește și se întărește mai mult, iar casa lui Saul se micșorează și se împuţinează”.

Acesta a fost tonul scrisorilor trimise patriarhului de Sfântul Isidor. Chiril, conștientizându-și greșeala, a început să se îndrepte. Însă, s-a îndreptat desăvârșit atunci când a avut vedenia următoare. Odată, în timp ce dormea, Sfântul Chiril a visat că se află într-un loc frumos, plin de bucurie negrăită. Acolo îi vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov și pe alţi minunaţi și slăviţi bărbaţi ai Vechiului Testament. De asemenea, vedea acolo și pe mulţi sfinţi ai harului Sfintei Evanghelii. În locul acela a văzut și o biserică minunată, a cărei frumuseţe era cu neputinţă de descris. Înăuntrul bisericii se auzea o mulţime mare care intona o preadulce cântare. Sfântul a intrat în biserică și a fost cu totul uluit de vederea celor de acolo. S-a umplut cu totul de bucurie și de dulceaţă în inima sa, căci vedea acolo și pe Doamna noastră Născătoare de Dumnezeu, înconjurată de mulţime de sfinţi îngeri și strălucind cu slavă negrăită. A mai văzut și pe Sfântul Ioan Gură de Aur stând aproape de Născătoarea de Dumnezeu, cu mare cinste și strălucind cu lumină minunată, ca un înger al lui Dumnezeu. El ţinea în mâini cartea învăţăturilor sale. Împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur mai erau și mulţi alţi bărbaţi slăviţi, care stăteau lângă el precum niște slujitori. Dar erau înarmaţi, ca și cum ar fi fost pregătiţi pentru o anumită luptă. Dumnezeiescul Chiril, văzând acestea, a dorit să meargă să se închine Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, alergând spre ea. Dar îndată Sfântul Ioan, împreună cu cei ce-i slujeau, s-au ridicat împotriva lui cu mult avânt și nu numai că l-au oprit de a se apropia de Născătoarea de Dumnezeu, dar l-au și izgonit din acea biserică. Iar Sfântul Chiril era consternat și se gândea din ce motiv s-a mâniat Sfântul Ioan Gură de Aur pe el și de ce l-a izgonit din biserică. Atunci a auzit-o pe Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, mijlocind și zicând către Sfântul Ioan să-l ierte și să nu-l gonească din biserica aceea; căci nu din răutate, ci din neștiinţă a gândit necuviincios împotriva lui. Dar Ioan a răspuns că nu dorea să-l ierte. Atunci, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a zis către Ioan: „Iartă-l pentru dragostea mea, căci mult s-a nevoit pentru cinstea mea, rușinând și înfruntând pe Nestorie, batjocoritorul meu. Chiril m-a propovăduit oamenilor ca Născătoarea de Dum-nezeu. Iartă-l, căci mult s-a ostenit pentru mine, rușinându-l pe cel ce m-a ponegrit, și pe mine Născătoare de Dumnezeu propovăduindu-mă!” Acestea auzindu-le Sfântul Ioan Gură de Aur de la Născătoarea de Dumnezeu, îndată s-a îmblânzit. El l-a chemat înăuntru pe Sfântul Chiril și l-a îmbrăţisat ca pe un prieten drag. Ioan l-a întâmpinat cu dragoste și l-a sărutat cu iubire frăţească și cu mare bucurie. Astfel s-au împăcat cei doi sfinţi, împrietenindu-se amândoi în acea vedenie, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.

Când Sfântul Chiril s-a trezit, adunându-și gândurile și cercetând această vedenie, s-a pocăit foarte mult și singur s-a osândit pe sine. Se gândea că atâta vreme a ţinut ranchiună în deșert, patimă lipsită de vreo raţiune împotriva unui bărbat preasfânt atât de bineplăcut lui Dumnezeu și un asemenea prieten al Născătoarei de Dumnezeu. De îndată a adunat pe toţi episcopii Egiptului. A făcut praznic și sărbătoare în cinstea marelui Gură de Aur. A scris numele Sfântului Ioan în diptice și-l pomenea împreună cu sfinţii cei mari, iar în fiecare an îl lăuda cu cuvinte de laudă și dădea pilde din viaţa acestuia. Din acestea a fost scrisă viaţa lui, care se găsește în Hrysostomica lui Gheorghe al Alexandriei. Această pată de pe sfinţenia dumnezeiescului Chiril a fost astfel ridicată. Fericitul Chiril și-a petrecut restul zilelor cu o pilduitoare purtare. Conștiinciosul Chiril și-a păstorit turma cea raţională prin legi dătătoare de viaţă și a ajutat cu prisosinţă pe oricine se afla în nevoie. A povăţuit pe fiecare pe calea mântuirii. Cu mare înţelepciune și cu știinţă duhovnicească, el i-a întors din înșelăciunea diavolului pe cei rătăciţi. ”

Sursa: Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie, Editura Doxologia 2015

Preluare: Strana Ortodoxă

Vezi și:

Arhim. Serafim Alexiev – Unica osîndire îngăduită

Print Friendly, PDF & Email