Troparul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei Glasul 1 Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. Cântarea 1 Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Hristos te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi curat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas preacinstit al darurilor Duhului, de Dumnezeu purtătorule. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Omorând cugetul cel trupesc şi ochii sufletului mai înainte curăţindu-i, cu totul te-ai făcut Dumnezeiască biserică Duhului, preacuvioase, aducând cu sfinţenie jertfe cuvântătoare întru curăţie, cu totul fericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Văzând pământul Ciprului însetat de apă şi lui Ilie asemănându-te, mulţime de ploi din cer ai pogorât, cu rugăciunile tale, preacuvioase; că Hristos ascultă rugăciunea slujitorilor Săi. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Năstrapă de aur te cunoaştem şi Masă, Sfeşnic Luminos, Munte Umbrit şi Izvor de Dumnezeu Izvorât, Scară şi Uşă a Dumnezeieştii Vieţi, Ceea ce eşti Plină de dar, Prealăudată Născătoare de Dumnezeu. Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit! Cântarea a 3-a Irmos: Fiului, Celui mai înainte… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Celui Ce de la turmele oilor a luat pe Marele Ierarh Spiridon, ca să păstorească Biserica Sa, lui Hristos Dumnezeu, să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne! Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel ce pe femeia moartă, în groapă, ca pe una vie ai întrebat-o, Sfinte Spiridon, Preaînţelepte şi ai dat femeii care cerea odorul ei, roagă-te să ni se trimită nouă mare milă, cu rugăciunile tale. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Toţi cu Dumnezeiască cuviinţă lăudăm preacinstită şi preasfinţită pomenirea ta, fericite, cântând cu un glas lui Hristos Dumnezeu şi zicând: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fiului, Celui Ce cu voie S-a Întrupat fără sămânţă din Fecioară şi pe Născătoarea, întru naştere, a păzit-o Fecioară Curată, cu Dumnezeiască Putere, Dumnezeului a toate să-I strigăm: Sfânt eşti, Doamne! Catavasie Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără de sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Toiag ţinând în mână şi cu chip preasfinţit fiind împodobit, Dumnezeiescul Înger, ivindu-se în vis, împăratului te-a arătat Dumnezeiesc tămăduitor al patimii lui, care striga cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Asemănându-te lui Hristos, Stăpânului tău, Tămăduitorului tuturor, ai vindecat pe împărat, Sfinte Spiridon, făcătorule de minuni şi cu Dumnezeieşti porunci l-ai deşteptat cu dreaptă credinţă spre Dumnezeiasca râvnă cuvenită lui Dumnezeu, cu bună îndreptare, fericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Graiurile Dumnezeieştilor Porunci păzindu-le, întru tot fericite, durerile cele mari ale împăratului le-ai risipit şi aur ai dat tuturor celor de pe pământ, Sfinte Spiridon, Fericite. Că nimic nu ai câştigat pe pământ, strângându-ţi în cer bogăţia care rămâne în veac. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Locaş Cuvântului, cu adevărat şi făclie Luminii Celei Neînserate te-ai arătat, Fecioară. Pentru aceasta toţi credincioşii cu căldură strigăm ţie: roagă, Stăpână, pe Fiul tău să rupă cursele lui Veliar, cel ce cugetă rău asupra noastră. Catavasie Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne. Cântarea a 5-a Irmos: Dumnezeu fiind al păcii… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Credinţa în mijlocul multor părinţi ai întărit-o, Sfinte Spiridon, propovăduind Unitatea Dumnezeieştii Treimi. Pentru aceasta şi Biserica cinsteşte după vrednicie, preasfântă pomenirea sfintei tale adormiri. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ucenic credincios al lui Hristos fiind, Sfinte Ierarhe Spiridon, morţi ai înviat şi vii i-ai pus de faţă, cu rugăciunea ta. Că toate a le putea ţi-a dăruit dintru a Sa Putere, Păzitorul vieţii noastre. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Câştigând obiceiurile nădejdii, ale dragostei şi ale credinţei, părinte, te-ai arătat săracilor sprijinitor, bolnavilor doctor, celor din furtuni liman şi aducător de linişte tuturor marginilor, de Dumnezeu înţelepţite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ceea ce eşti Sfântă a sfintelor, Fecioară Preacurată, pe Sfântul Sfinţilor ai născut, pe Hristos Mântuitorul, Cel Ce sfinţeşte pe toţi. Pentru aceasta Împărăteasă şi Stăpână a tuturor, ca pe Maica Ziditorului făpturilor, te mărturisim. Catavasie Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci, fiind povăţuiţi la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni. Cântarea a 6-a Irmos: Din pântece pe Iona… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca pe un alt Samuel te-a uns harul, Sfinte Spiridon, preaînţelepte, a sluji lui Dumnezeu cu sfinţenie. Şi l-ai adus jertfă fără de sânge, întru tot fericite, crezând cu adevărat că s-a primit sus, în Locaşurile Dumnezeului nostru, înfricoşătoarea şi nevinovata slujbă a ta. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Moise în şarpe a prefăcut odinioară toiagul, din porunca lui Dumnezeu; iar tu, preacuvioase, ierarhe, în aur ai prefăcut şarpele, cu rugăciunea ta, pentru prietenul tău; atât de uimitoare minuni
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei (1)
Troparul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei Glasul 1 Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Întru adânc a aşternut… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. În pământul celor blânzi ajungând, părinte, ca un blând şi milostiv şi curat făcându-te, îmblânzeşte furtuna stârnită asupra inimii mele; ca întru Dumnezeiască linişte fiind, să te laud pe tine. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu lucrări Dumnezeieşti curăţindu-ţi sufletul, părinte, cu chip Dumnezeiesc te-ai făcut, Sfinte Spiridon şi te-ai îmbogăţit cu Lumina Cea Preastrălucitoare a Dumnezeiescului Duh. Pentru aceasta luminezi pe cei ce cu toată curăţia te fericesc pe tine. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De la turme, ca pe un alt David, luându-te Ziditorul, păstor mai presus de toţi te-a pus pe tine turmei celei cuvântătoare, strălucind cu nevinovăţia şi cu nerăutatea înfrumuseţându-te, cuvioase părinte. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Preasfântă Fecioară, Curată, te rog, luminează-mi şi sfinţeşte-mi cugetul şi sufletul, risipind norii nepriceperii mele şi din întunericul păcatului scoţându-mă; ca după datorie să te fericesc. Cântarea a 3-a Irmos: Pe piatra credinţei… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-ţi mintea cu nepătimirea şi înfrumuseţând-o cu Dumnezeiasca smerenie, ai primit darurile Duhului, ca să alungi duhurile şi să dezlegi bolile celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine preasfinţite. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe începătorul răutăţii, şarpele, omorându-l, ai călcat în picioare năravul iubirii de argint şi miluind pe cel lipsit, ierarhe, ai prefăcut cu sfinţite rugăciuni şarpele în podoabă de aur, părinte cuvioase. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Suitu-te-ai în muntele nepătimirii, intrat-ai în norul adâncii cugetări a celorDumnezeieşti şi pe lespedea inimii tale ai primit Legea cea mântuitoare, ca un preasfinţit şi ca un slujitor de aproape al Stăpânului tău. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vindecă rănile sufletului meu, luminează-mi mintea cea întunecată de nepăsare, Dumnezeiască Mireasă, ca să cânt: nu este nimeni fără de prihană ca tine, cea cu desăvârşire fără de prihană şi afară de tine nu este nimeni curat, Stăpână. Cântarea a 4-a Irmos: Venit-ai din Fecioară… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Aprinzându-te de cărbunii Preacinstitului Duh, ai ars materia patimilor cea lesne arzătoare, fericite; şi cu strălucirile cele de foc ale faptelor tale celor bune, Sfinte Spiridon, lumea ai luminat. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Femeia cea moartă întrebată fiind, cuvânt ţi-a dat ţie, părinte şi cu poruncile tale s-au oprit curgerile râurilor. Că te-ai arătat făcător de minuni, fericite, har Dumnezeiesc primind. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Omorându-ţi îmboldirile trupului, de Dumnezeu insuflate, morţi ai sculat cu grăirea ta cea de viaţă făcătoare. Pentru aceasta te rog, părinte, înviază şi sufletul meu cel omorât. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Proorocii au vestit de mai înainte adâncul Tainei tale, cel necuprins cu mintea, că numai tu Însăţi ai născut, Preacurată, pe Cel cu neputinţă de înţeles, Care S-a Întrupat, pentru milostivirea cea nespusă. Cântarea a 5-a Irmos: Luminarea celor ce zăceau… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Râul darurilor celor ce sunt întru tine adapă toată inima, cuvioase, dăruieşte tuturor sănătate din destul şi pe toţi îi deşteaptă spre Slava lui Dumnezeu, Cel Ce te-a preamărit pe tine şi te-a cinstit cu tot felul de faceri de minuni. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe tine, fericite, împăratul pământesc te-a cunoscut lămurit slugă dreaptă a Împăratului Ceresc şi plin de Dumnezeiescul har, când ai venit la dânsul tu, marele doctor, arătat de Dumnezeu. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Urmat-ai, părinte, obiceiului lui Avraam cel iubitor de străini, deschizând tuturor intrările casei tale, făcându-te tuturor toate şi purtând grijă de cei din primejdii, Sfinte Spiridon, Fericite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Prunc Tânăr ai născut nouă, Fecioară, pe Cel mai înainte de veci Născut din Tatăl Cel fără început; pe Care roagă-L, ca pe Fiul şi Dumnezeul tău, să Se milostivească de cei ce din suflet te vestesc pe tine, Preacurată, Născătoare de Dumnezeu. Cântarea a 6-a Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca nişte tină a fost socotit aurul de tine, cel ce cu nepătimirea ai strălucit mai mult decât aurul şi te-ai îmbogăţit, cuvioase, cu darurile cele cu totul de aur ale Duhului. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu suflet curat slujind Stăpânului tău, cuvioase, te-ai bucurat de mulţimea Oştilor îngereşti, care slujeau împreună cu tine, preasfinţite, cu glasuri nemaiauzite. Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Viaţa ta cea preamărită, preaînţelepte, te-a făcut în lume mărit, părinte. Pentru aceasta bucurându-ne, săvârşim Dumnezeiasca ta pomenire şi te lăudăm. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Mai Desfătat decât cerurile a fost pântecele tău, Ceea ce nu ştii de bărbat, încăpând pe Dumnezeu Cel Neîncăput Preacurată Fecioară, cu totul Lăudată. CONDAC Glasul al 2-lea Podobie: Cele de sus căutând… De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic Dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi Dumnezeiasca iertare. Cântarea a 7-a Irmos: Porunca cea potrivnică… Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Neprefăcătoria lui Moise, blândeţea lui David şi neprihănirea lui Iov, cel din Avsitida, câştigându-ţi, ai ajuns locaş Duhului, preasfinţite, cântând: Cel Ce eşti Binecuvântat şi Preaslăvit! Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul
Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul Glasul 1 Stâlp al răbdării ai fost râvnind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmosul Să cântăm Domnului, Cel Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vrând să laud cu cântări pomenirea ta, Fericite Daniil, trimite-mi din cer rază purtătoare de lumină. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un soare mare ai răsărit, părinte, marginilor lumii, luminând adunările credincioşilor, cu făclia faptelor bune. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Supunându-te, părinte, Legilor Stăpânului, ţi-ai ucis trupul cu înfrânarea şi l-ai supus pe el duhului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cu totul Om S-a arătat, rămânând şi după Întrupare ceea ce a fost, Domnul, Cel Ce S-a născut din tine Neschimbat, Născătoare de Dumnezeu. Cântarea a 3-a Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu toiagul cumpătării despicând marea patimilor, ai trecut neînecat, părinte şi ai ajuns la muntele nepătimirii celei adevărate şi te-ai unit cu Dumnezeu, prin curăţia cugetului. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Suindu-te la înălţimea faptelor bune, te-ai făcut cunoscut lumii stând înălţat pe stâlp şi cu strălucirea minunilor celor uimitoare ai luminat pe cei ce alergau la tine cu credinţă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pe piatra cunoştinţei de Dumnezeu fiind întărit, te-ai arătat netulburat la toate măiestriile demonilor; şi ridicându-ţi de pe pământ trupul tău pe stâlp, ţi-ai într-aripat sufletul spre cele cereşti. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Izbăveşte-mă, Stăpână, de împresurarea patimilor şi biruieşte pe vrăjmaşii mei ce se luptă cu mine acum şi mă întăreşte pe piatra voinţei lui Dumnezeu. Luminează-mi sufletul meu, Ceea ce eşti Poarta Dumnezeieştii Lumini. Irmosul Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi Întărirea credincioşilor, Unule Iubitorule de oameni. Cântarea a 4-a Irmosul Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea; Tu, Dumnezeul meu, Tu, Bucuria mea; Cel Ce n-ai părăsit Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, împreună cu Proorocul Avacum strig Ţie: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca pe un soare luminos, părinte pururea pomenite, ai văzut strălucind pe stâlp pe robul lui Dumnezeu Simeon şi cu Dumnezeieştile Străluciri care izvorau de la el, Dumnezeieşte te-ai luminat, Sfinte Preacuvioase Daniil şi ai mers pe urmele lui. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Biruit-ai taberele demonilor cu arma credinţei şi cu izvoarele rugăciunilor ai înecat-o, înlăturând răutatea lor pe care o făceau celor ce înotau pe mare; şi ai mântuit pe cei ce cântau cu credinţă lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Urcându-te pe stâlp, preafericite, ai stat în picioare tot timpul nopţilor ca şi cum ai fi fost fără de trup, având smerit ochiul sufletului şi ca o oglindă curată primind Lumina Duhului şi arătările cele Dumnezeieşti cu cuget curat. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Legile firii s-au înnoit întru tine, Preacurată, că ai născut pe Cuvântul, Dătătorul de Lege, cu adevărat mai presus de pricină şi de cuvânt, Care a izbăvit din robia trupului neamul omenesc, al celor ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Cântarea a 5-a Irmosul Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin, pe mine ticălosul? Ci, Te rog mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca să dobândeşti Mărirea cea Nemuritoare, părinte, ţi-ai omorât poftele trupului şi pornirile patimilor le-ai înfrânat, cu ostenelile înfrânării şi te-ai arătat râu de minuni şi izvor de tămăduiri, pururea fericite. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe când erai în rugăciune, fericite, ai văzut pe Minunatul Simeon, împreună cu doi îngeri, care ţi-a arătat ţie, părinte, calea pe care a umblat pe pământ, strigând: vino şi stai lângă mine, înălţându-te către Dumnezeu prin har. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Luminându-te, părinte, cu Raza Cea Neînserată a Dumnezeieştii Străluciri, ai alungat întunericul demonilor şi negura patimilor şi te-ai arătat stâlp luminos şi scară, care cu adevărat duce către Dumnezeu pe cei credincioşi. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Născând pe Stăpânul, te-ai arătat mai presus decât Puterile cele de sus şi ai îndumnezeit firea oamenilor tu, Ceea ce Singură eşti Prealăudată. Pentru aceasta credincioşii te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Cântarea a 6-a Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-se gândul tău cu apropierea de Dumnezeu, părinte, a rămas necuprins de focul poftelor şi al altor patimi şi mai presus de îmboldirile trupului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Umplându-ţi-se sufletul de apele cele făcătoare de viaţă ale harismelor Duhului, de Dumnezeu înţelepţite, prealăudate, ai izvorât râuri de tămăduiri, care usucă pâraiele patimilor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe tine te-am câştigat Ocrotitoare şi Zid de apărare toţi credincioşii, care pururea ne primejduim în mijlocul adâncului răutăţilor şi în valurile supărărilor Născătoare de Dumnezeu, care Singură eşti Adăpostul oamenilor. Irmosul Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat şi m-ai auzit, Dumnezeul mântuirii mele. CONDAC Glasul al 8-lea Podobie: Ca o pârgă a firii… Suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cu
Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf
Troparul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf Glasul al 8-lea Cu înfrânarea omorând pornirile şi îndemnurile cele arzătoare ale patimilor, ucenicii lui Hristos au luat harul de a alunga urmările bolilor celor neputincioşi şi a face minuni, atât în viaţă, cât şi după moarte. Minune uimitoare cu adevărat! Că oase goale izvorăsc tămăduiri. Slavă Ţie, Singurului Dumnezeu şi Ziditorului. Cântarea 1 Glasul 1 Irmosul Hristos Se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit! Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Fiind împodobiţi cu Cununile Măririi şi stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu şi umplându-vă de Dumnezeiască Lumină, mucenicilor, izbăviţi de întunecimea patimilor pe cei ce săvârşesc cu dragoste Sfântă pomenirea voastră, cea de lumină purtătoare. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Iubind Strălucirea Dumnezeiască şi dorind după Frumuseţea lui Dumnezeu, aţi lepădat desfătările vieţii şi toată stăpânirea cea strălucitoare şi prin moarte aţi aflat Viaţa Cea Nesfârşită, mucenicilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Înflăcărându-se de râvnă Dumnezeiască au stins focul necredinţei în Dumnezeu şi s-au arătat întru credinţă sfeşnice strălucitoare, umplând pe toţi de lumina dreptei cinstiri de Dumnezeu, Sfinţii Mucenici Ermogen şi Mina, cei mari la suflet. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Roagă-te neîncetat, Fecioară fără de prihană, Domnului şi Stăpânului, pe Care L-ai Întrupat din sângiuirile tale, unindu-Se cu noi, ca să se izbăvească robii tăi de sub stăpânirea patimilor, Preacurată. Cântarea a 3-a Irmos: Fiului Celui Născut… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu Raza Cerească luminându-se sfinţii mucenici, au risipit întunericul înşelăciunii idoleşti şi ne-au strălucit lumină de tămăduiri, nouă celor ce cântăm Dumnezeului tuturor: Sfânt eşti, Doamne! Stih: Sfinte Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Urmând pătimirii Stăpânului, Celui Ce este Viu, Minunate Mina, pielea de pe tălpi ţi s-a jupuit, dar ai zdrobit capul tiranului vrăjmaş, întărindu-ţi picioarele pe calea cea tare a muceniciei, preaviteazule mucenice. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Tăindu-i-se mâinile, Sfântul Ermogen lăuda pe Mântuitorul făcând veşmântul preoţiei cu roşeala sângiuirilor cu adevărat mai strălucitor şi prin har arătându-se următor Celui Ce a pătimit cu trupul. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe tine Singură, Hristos Cel Preafrumos, aflându-te Preafrumoasă între femei, Fecioară, a ieşit purtător de Trup, din sânul tău, împodobind neamul nostru, cu Dumnezeieşti Frumuseţi. Pentru aceasta te cinstim pe tine. Irmosul Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne! Cântarea a 4-a Irmosul Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul, Hristoase din Fecioara ai odrăslit, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vestind Legile cele pline de lumină, ai răbdat nelegiuirea de a ţi se scoate ochii, Sfinte Mina, având ochii inimii tale căutând cu grijă către Lumina Cea Neapusă şi cântând cu bucurie: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-s-a limba ta, pe când ţi se tăia, preaînţelepte, ascuţită de Focul Duhului; că vorbeai vestind minunile lui Dumnezeu şi ai schimbat necredinţa judecătorului tău în încredinţare plină de evlavie cu adevărat despre Ziditorul. Stih: Sfinte Mucenice Ermoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Răbdând cu multă tărie pătimirea, Sfântului Ermogen i se taie picioarele, călcând în picioare capul şarpelui şi pregătind cu cuget neabătut calea muceniciei, care duce către Viaţa Strălucirii Cereşti. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Păzindu-ţi sufletul nerănit, ţi Se arăta Hristos, vindecându-ţi rănile, Sfinte Mucenice Mina şi poruncindu-ţi să rabzi cu bărbăţie; ca prin tine să se facă mântuire tuturor celor ce te vedeau, Cel Ce este voitor de milă. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Toiag din rădăcina lui Iesei, înflorind ai odrăslit pe Cel Ce a sădit toată lumea, Care a veştejit sadurile cunoştinţei celei neroditoare; şi ne-a sădit cu evlavie credinţa cea adevărată, Preacurată Fecioară, Prealăudată. Cântarea a 5-a Irmosul Dumnezeu al păcii fiind, Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace L-ai trimis nouă. Deci, povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Pentru ce te tulburi în deşert? Strigau mucenicii împreună judecătorului cel fărădelege; căci lângă noi se găseşte, dându-ne putere, Cel Ce este Singurul Nebiruit întru tărie; pentru Acela suferim cu toată tăria chinurile. Stih: Sfinte Mucenice Ermoghen, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fost-a pe neaşteptate minunata schimbare a Mucenicului Ermogen către Domnul; că prin baia botezului s-a curăţat şi prin hotărârea cea Dumnezeiască a primit lumina arhieriei, luminând cu învăţături pe cei ce sunt în noaptea celor cumplite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Părăsind gândul cel neiscusit al ritorilor, aţi fost pescuiţi cu mrejele necărturarilor, Duhul înţelepţindu-vă cu adevărat pe voi, mucenicilor; şi prin credinţă v-a făcut puternici întru tărie,împotriva furtunii chinurilor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Arătatu-te-ai întrecând pe sfinţii îngeri, Fecioară Preacurată, Ceea ce ai născut pe Îngerul de Mare Sfat, pe Dumnezeu Emmanuel, Care cu pogorârea Sa a făcut pe cei pământeşti cereşti, pentru milostivirea Sa cea de netâlcuit. Cântarea a 6-a Irmos: Din pântece pe Iona… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Izbăveşti pe Iona din fiară, închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Atotputernice; iar trupurile mucenicilor, aruncate în mare, le îndreptezi către limanul cel liniştit al îngropării, unde este Dumnezeiasca Ta voire, spre paza noastră, a credincioşilor. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Trupurile voastre, nebiruiţilor mucenici, adâncimea mării le-a dat uscatului nevătămate, mergând înaintea voastră îngeri cereşti, fericiţilor şi arătându-ne tuturor aşezarea voastră, care este izvor de tămăduiri şi izbăvire de patimile sufleteşti.
Canon de rugăciune către Sfânta Ana la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (3)
Tropar la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana Glasul al 4-lea Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine! Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Întru adânc a aşternut… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Astăzi bucuria lumii se propovăduieşte cu cuvântul şi durerile de mamă le preface în bucurie plină de veselie şi vesteşte că stârpiciunea firii va fi plină de Roadă, înmulţindu-se roadă prin lucrărileharului. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cămara cea Plină de desfătare a lui Hristos, Cerul cel Larg şi mai presus de ceruri, primeşte astăzi temelie fiinţei lui prin rugăciune, având neclintită făgăduinţa împlinirii. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Astăzi Porfira cea Neîntinată a lui Hristos se vesteşte cu strălucire că se va ţese prin har din pântecele celei sterpe, din care Împăratul făpturii îmbrăcându-Se cu firea omenească, se va arăta lumii Preaînfrumuseţat. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Firea pământenilor lăudându-se cu tine, Stăpână, Ceea ce Singură eşti mai presus de toate, se bucură cu Dumnezeiască cuviinţă şi propovăduieşte uimitoarele minuni ale Curăţiei tale şi cu veselie cântând, pe tine, Dumnezeiască Mireasă, te măreşte. Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit! Cântarea a 3-a Irmos: Înflorit-a pustiul… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Norii să picure astăzi dulceaţa veseliei până la marginile pământului; că iată se zămisleşte Nor, din care ne va izvori Hristos, Apa cea de viaţă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Astăzi se deschid vistieriile harului! Strigat-a Îngerul cel ce a vestit de mai înainte zămislirea Sfintei Ana; că iată tu vei naşte Uşa lui Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Omorâtu-s-a firea omenească mai întâi, iar acum, cu zămislirea Sfintei Ana, primeşte semnele vieţii; că din rădăcină neroditoare odrăsleşte astăzi. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Primind, Curată, pe Domnul, Cel Întrupat din tine mai presus de fire, ca un Cărbune care arde păcatele, ne curăţim de mulţimea greşelilor. Catavasie Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără de sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Venit-ai din Fecioara… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Acoperământul cel plin de umbră al Legii se ridică astăzi şi binecuvântarea harului venind cu propovăduirea zămislirii Fiicei lui Dumnezeu, luminează în chip strălucit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Înger a venit din cer, vestind Sfintei Ana în chip lămurit începuturile bucuriei a toată lumea, zicând: primeşte, mai presus de orice nădejde, împlinirea rugăciunii tale. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Încep a seca pâraiele răutăţii şi se îndreaptă a curge râurile harului, propovăduindu-se astăzi zămislirea ta, Fecioară, Ceea ce eşti mai presus de toate. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Limbile cele mult grăitoare ale ritorilor tac, neputincioase fiind a te lăuda pe tine după vrednicie, Prealăudată; şi lăudând cu frică şi în tăcere, măresc minunile tale. Catavasie Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne. Cântarea a 5-a Irmos: Mijlocitoarei către Dumnezeu… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cartea în care se va înscrie acum Cuvântul Părintelui, Cel împreună pe Scaun Şezător, se vesteşte astăzi prin îngeri şi pe credincioşi îi va înscrie în cartea bunătăţii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Drepţii laudă acum cu strălucire mărirea vestirii celei minunate, împletind laudă de mulţumire Celui Ce a împlinit harul naşterii, prin rugăciune. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Astăzi ni se arată nouă cu adevărat Tainele înţelepciunii celei ascunse a lui Dumnezeu, care vesteşte zămislirea Preacuratei Fecioare, Ceea ce Singură este Maica lui Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Adăpost şi Liman, Preacurată Fecioară, având noi credincioşii Acoperământul tău pururea, scăpăm de toate răzvrătirile necazurilor, îndreptându-ne către tine. Catavasie Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci, fiind povăţuiţi la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni. Cântarea a 6-a Irmos: De adâncul greşelilor… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Să se bucure cu veselie strămoaşa noastră că astăzi primeşte vestiri de bucurie care îndepărtează durerea cu zămislirea Celei ce este Singura Fiică a lui Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Se împleteşte astăzi cununa de mărire şi mantia împărătească se ţese astăzi în pântece neroditor mai presus de orice nădejde. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Iată toată zidirea laudă măreţele şi mai presus de fire Tainele tale; că tu, Stăpână, eşti cu mult mai presus decât oamenii şi decât îngerii. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Iată, izvorul cel duhovnicesc al Dumnezeieştilor haruri prin făgăduinţa Ziditorului şi a harului începe să-şi descarce apele izvorând în pântecele cel uscat. Catavasie Din pântece pe Iona ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Sfintei Ana, care s-a făcut de la Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe Ceea ce mai presus de
Canon de rugăciune către Sfânta Ana la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (2)
Tropar la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana Glasul al 4-lea Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine! Cântarea 1 Glasul 1 Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe Preacurata Fecioară, Fiica lui Dumnezeu, care avea să fie Maica Ziditorului, în pântece primind-o Sfânta Ana, s-a bucurat strigând: toate seminţiile lui Israel bucuraţi-vă împreună cu mine, că iată şi eu am zămislit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cartea despre care a grăit mai înainte proorocul, cea pecetluită cu Dumnezeiesc Duh, cuprinzând-o în pântecele său Sfânta Ana, a strigat tuturor: precum au arătat mai înainte toate Scripturile, zămislind astăzi, sunt şi eu mărită. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Biserica Dumnezeiască şi Mântuitoare în pântece încape şi se zideşte; Scara care duce pe toţi oamenii la cele înalte răsare în pântecele de maică; a cărei zămislire o prăznuim. Cântarea a 3-a Irmos: Fiului, Celui Ce mai Înainte… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Rugându-se Domnului, Dreptul Ioachim primeşte din înălţime vestea cea dorită de la Îngerul ce a venit înaintea lui şi i-a zis: du-te, dreptule; cererile tale le-a plinit Dumnezeul tuturor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfânta Ana oarecând stând în grădină şi chemând pe Dumnezeul tuturor, a văzut un înger stând înaintea ei şi zicându-i: nu te întrista, că maica Maicii lui Dumnezeu vei fi. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfintei Ana celei ce a fost mai înainte de tine râvnind, ai adus lui Dumnezeu rugăciuni şi ai zămislit pe cea Curată, care fără de sămânţă a primit în pântece pe Cuvântul Cel Neîncăput, umplându-ne pe noi toţi de har, cu bună naşterea ta, Sfântă Ana. Cântarea a 4-a Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Deschisu-s-a pântecele tău, care mai înainte era neroditor şi primind Nor Ceresc, din care ne-a răsărit Soarele Cel Strălucitor, pe toţi i-a luminat cu lumina adevărului şi a gonit întunericul cel adânc al necunoaşterii lui Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Scaunul lui Dumnezeu Cel în chipul focului, în pântecele tău S-a aşezat, pe care şezând S-a odihnit şi a şters osteneala tuturor celor cucernici şi a întemeiat pe pământ cunoaşterea de Dumnezeu, Fericită Ana, de Dumnezeu insuflată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Iată Patul, despre care mai înainte a proorocit Solomon, în pântece l-ai zămislit, păzit fiind cu adevărat pentru Adevăratul Împărat, spre Dumnezeiasca chemare a neamului omenesc la mântuire. Pentru aceasta pe tine, Sfântă Ana, credincioşii cu bucurie te fericim. Cântarea a 5-a Irmos: Dumnezeu fiind al păcii… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pogorâtu-s-a Dreptul Ioachim din munte, primind nu tablele Legii, ci pe Aceea pe care Legea mai înainte a vestit-o în scris şi toate zicerile proorocilor au arătat-o: pe Curata Maică a lui Dumnezeu; şi săltând a strigat: măritu-s-a inima mea. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Dacă Sfânta Ana a simţit oarecând sădindu-i-se în pântece Viţa cea Roditoare, din care a înflorit Strugurele Cel Copt, care musteşte pentru noi din destul vinul nemuririi, a grăit: ce voi răsplăti Ţie, Îndurate Doamne? Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Neputând îndura Sfântul Ioachim să vadă făptura stearpă, cu cucernicie s-a rugat să scape Sfânta Ana de stârpiciune şi să nască Fiică, pe Aceea din care Fiul S-a dat; Care pe toţi i-a făcut fii ai Părintelui Său, Cel de sus. Cântarea a 6-a Irmos: Din pântece pe Iona… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfânta Ana plină de bucurie a strigat, slăvind pe Dumnezeul lui Israel: umbrele Legii cu adevărat au trecut; că iată se arată zorii Dumnezeiescului har, Fecioara, Nor din care răsare cu adevărat Soarele Dumnezeirii Cel Strălucitor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Uimitoare privelişte va fi de voi zămisli şi eu, a grăit Sfânta Ana, ceea ce mai înainte eram neroditoare şi stearpă, de îndată ce a auzit pe înger vestindu-i că Pruncă se va naşte şi a strigat: o, ce veste bună! De se va întâmpla împlinirea cuvintelor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Munţii şi dealurile, câmpiile şi marea, mulţimea îngerilor şi toată firea omenească să se veselească; pentru că Dumnezeiasca Biserică a Stăpânului primeşte început de zidire, a grăit Sfânta Ana, când a simţit că a zămislit. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Sfintei Ana, care s-a făcut de la Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe Ceea ce mai presus de cuvânt a născut pe Cuvântul. Cântarea a 7-a Irmos: Tinerii în dreapta credinţă… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Rugul cel purtător de foc, pe care l-a văzut de demult Moise în Sinai, Sfânta Ana l-a zămislit în pântece, stingând ca pe o necinste viitoare focul nenaşterii de fii, celor ce cântă: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Picătură a curs acum în chip minunat, Sfântă Ana, din pântecele tău, care a primit înlăuntru toată Apa vieţii, ce rourează pe cei ce cu credinţă strigă către Dânsul: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Dacă ai văzut cuib de pasăre, ai luat aripile Duhului şi cu rugăciunea ai dobândit pe Porumbiţa cea Neîntinată; care a purtat pe Hristos, Stâlparea Cea de măslin, Sfântă Ana, Care ne-a eliberat pe noi de potopul cel înţelegător. Cântarea a 8-a Irmos: Minune mai presus de fire… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Strigat-a Sfânta Ana oarecând: Pentru ce mi-ai făcut pântecele neroditor şi sânii uscaţi, precum ai zis mai
Canon de rugăciune către Sfânta Ana la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (1)
Tropar la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana Glasul al 4-lea Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine! Cântarea 1 Glasul 1 Irmosul Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut minuni uimitoare cu braţ înalt şi a izbăvit pe Israel, că S-a preaslăvit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Zămislirea ta, de Dumnezeu Înţelepţită Ana, prăznuim astăzi; că ai zămislit pe Ceea ce a încăput pe Cel Ce nicăieri nu încape, dezlegându-i-se legăturile stârpiciunii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Auzit-ai rugăciunea drepţilor, plinit-ai cererile sfinţilor Tăi strămoşi, Doamne şi le-ai dat Rod pe Curata, care Te-a născut pe Tine. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfânta Ana cea mărită zămisleşte acum pe Curata, care a zămislit pe Domnul Cel Preabun şi are să nască pe Ceea ce va naşte cu Trup pe Hristos. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Muntele cel Sfânt, pe care mai înainte l-a văzut proorocul întru Duhul, din care s-a tăiat Piatra care sfărâmă templele idoleşti, cu Dumnezeiască Putere, tu eşti, Fecioară Curată. Cântarea a 3-a Irmosul Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Cel Ce ai întărit a doua oară cerul pe ape şi ai întemeiat pământul în mijlocul apelor, Atotputernice. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. De-mi vei dărui rod pântecelui, strigat-a Sfânta Ana către Domnul, voi fi mărită şi Ţie Îl voi aduce. Pentru aceasta a zămislit pe Preacurata Maica lui Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Rugându-te tu în grădină, Cel Preaînalt a auzit glasul tău, Sfântă Ana, de Dumnezeu înţelepţită, şi a dăruit pântecelui tău Rod pe Ceea ce a deschis, cu harul, Uşa Raiului. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Săvârşind cele după Lege şi lui Dumnezeu slujind fără prihană, porţi în pântece pe Ceea ce va naşte cu adevărat pe Dătătorul Legii, Sfântă Ana Preacinstită. Pentru aceasta credincioşii te fericim. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Toată nerodirea cugetului meu cel sterp alung-o; şi prin fapte bune arată sufletul meu aducător de roadă, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Ajutătoarea credincioşilor. Cântarea a 4-a Irmosul Văzând de mai înainte în Duhul, Proorocul Avacum, Întruparea Cuvântului, a propovăduit strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte; când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. O, Dumnezeiască vestire; o, uimitoare grăire; voi zămisli şi eu, a strigat Sfânta Ana, mirându-se, către îngerul cel trimis la dânsa. Slavă Dumnezeului meu, Celui Ce face lucruri minunate! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Bucuraţi-vă împreună cu mine, toate seminţiile lui Israel, că am zămislit în pântece Cer nou, din care va Răsări peste puţin Steaua mântuirii, Iisus, Dătătorul de lumină, a strigat Sfânta Ana, bucurându-se. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Auzit-a Dumnezeu suspinurile Sfintei Ana şi a ascultat Domnul rugăciunea ei; şi risipind norii nenaşterii de fii, o luminează în chip minunat cu lumina naşterii. Pentru aceasta ea zămisleşte pe cea Una Curată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Cort Neîntinat, curăţeşte-mă acum pe mine, cel întinat cu greşeli, cu Preacuratele picături ale îndurărilor tale şi dă-mi mână de ajutor, ca să strig: Mărire ţie, Curată, de Dumnezeu Preamărită. Cântarea a 5-a Irmosul Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu, că alt dumnezeu afară de Tine nu ştim; numele Tău numim; că Tu eşti Dumnezeul celor vii şi al celor morţi. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cea odrăslită din rădăcina lui David şi a lui Iesei, Sfânta Ana, acum începe a odrăsli Toiagul cel Dumnezeiesc, care a odrăslit Floarea Cea Tainică, pe Hristos, Ziditorul tuturor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Când voi fi maică, a strigat Sfânta Ana, mă vor vedea popoarele şi se vor mira; că iată nasc, aşa precum a binevoit Cel Ce a dezlegat legăturile stârpiciunii mele. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe Prunca pe care am zămislit-o, mai înainte au vestit-o glasurile proorocilor, de departe, că este Munte şi Uşă Neumblată, a strigat Sfânta Ana, cu bucurie, către cei ce erau de faţă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Nor şi Rai şi Uşă a Luminii; Masă, Lână şi Năstrapă care porţi înlăuntru Mana şi Dulceaţa lumii pe tine te cunoaştem, Curată Fecioară Maică. Cântarea a 6-a Irmosul Proorocului Iona urmând, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cum încape în pântece Ceea ce a încăput pe Dumnezeu? Cum se naşte Ceea ce a născut pe Hristos cu Trup? Şi cum este alăptată Ceea ce a hrănit cu lapte pe Domnul? Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Rugăciunea voastrăauzind-o Dumnezeu, vă dăruieşte astăzi Rod, după Lege, Prealăudaţilor Ioachim şi Ana. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Zămislind în pântece Porumbiţa cea Curată, te-ai umplut cu adevărat de bucurie duhovnicească, Sfântă Ana, aducând cântări de mulţumire lui Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Furtunile gândurilor şi năvălirile patimilor şi adâncul păcatelor înviforează ticălosul meu suflet; ajută-mi, Stăpână Preasfântă. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Sfintei Ana, care s-a făcut de la Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe Ceea ce mai presus de cuvânt a născut pe Cuvântul. Cântarea a 7-a Irmosul De tinerii Tăi cei din cuptor, Mântuitorule, focul nu s-a atins, nici nu i-a supărat. Atunci cei trei ca dintr-o singură gură cântau şi binecuvântau, grăind: Binecuvântat
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Patapie (2)
Troparul Sfântului Cuvios Patapie Glasul al 8-lea Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Întru adânc a aşternut… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vrând să laud strălucitele fapte ale vieţii tale luminate, te rog, cuvioase: roagă-te să mi se dăruiască din cer Rază Dătătoare de Lumină, ca să micşoreze norul neştiinţei mele, Sfinte Patapie. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel Ce mai înainte cu Dumnezeiască voie a acoperit în adâncul mării pe egipteni, scoţându-te pe tine ca dintr-o adâncime, din tulburarea lumească, te-a luminat cu cunoştinţe Dumnezeieşti şi te-a arătat stea cu totul luminoasă, părinte cuvioase. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Din dragostea de nepătimire înfrânându-ţi patimile trupului cu frâul sihăstriei, fericite, te-ai arătat preacurat locaş al lui Dumnezeu prin credinţă şi celor înviforaţi, liman de adăpost, Părinte Patapie. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Izbăvitorul, Cel Ce dă lumii izbăvire de blestemul cel de demult din tine Se naşte, Fecioară, făcându-Se Om; Acela a făcut pe Cuviosul Patapie izvor de vindecări tuturor celor ce aleargă către dânsul cu credinţă. Cântarea a 3-a Irmos: Înflorit-a pustiul… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Adăpând brazda sufletească cu izvoarele lacrimilor celor preaalese, ai adunat grâul Dumnezeieştilor fapte, păstrându-l în jitniţele cele de sus. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Într-armându-te cu dragostea ca şi cu sabia, cuvioase şi acoperindu-te cu pavăza Dumnezeieştii tale smerenii, ai nimicit taberele demonilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Înflorit-ai ca şi crinul în livada sihăstriei, cuvioase, umplând de mireasmă plăcută inimile celor ce te laudă pe tine şi săvârşesc cu credinţă sfântă pomenirea ta. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fiind purtat în braţele Celei ce Te-a născut, Doamne, cu Puterea Ta ai sfărâmat idolii Egiptului; din care a odrăslit mulţimea de cuvioşi. Irmosul Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Biserica păgânilor cea stearpă, Doamne, prin venirea Ta; întru care s-a întărit inima mea. Cântarea a 4-a Irmosul Venit-a din Fecioară nu sol, nici înger; ci, Tu Însuţi, Doamne, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Adâncul lacrimilor tale cele fierbinţi a înecat taberele demonilor şi valurile păcatului; iar noianul minunilor tale s-a arătat celor din adâncul patimilor. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Smerenie, priveghere şi rugăciune neîncetată, dragoste curată, credinţă şi nădejde câştigând, te-ai făcut împreună vorbitor cu cereştii îngeri, părinte cuvioase. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Adormit-ai valurile desfătărilor celor de multe feluri cu Dumnezeieştile suişuri şi cu neîncetate curăţiri. Pentru aceasta, după adormire, ai mers către Lumina Cea Neînserată. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Strălucit-ai din Fecioară ca şi soarele din nori, arătând pe cuvioşii Tăi stele luminoase; pe cei ce s-au răstignit lumii şi patimilor, cu Puterea Ta, Îndurate. Cântarea a 5-a Irmosul Lumina celor ce zac în întuneric, Mântuirea celor deznădăjduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine alerg, Împărate al păcii, luminează-mă cu Strălucirea Ta; că alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Lumina celor ce zac întru întuneric străluceşte-mi mie lumină cu Dumnezeieştile rugăciuni ale cuviosului Tău; risipeşte norii ticălosului meu suflet; adapă-mă cu apele iertării; că alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Curăţindu-ţi ochii sufletului de nălucirea patimilor, purtătorule de Dumnezeu părinte, prin cumpătare, ai deschis cu rugăciune Dumnezeiască ochii celor orbi şi cu lumina vindecărilor ai risipit întunericul cel cumplit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Veniţi să luăm din Dumnezeiescul sicriu al Preaînţeleptului Patapie sănătate sufletului, sănătate trupului, tot belşugul de har ca dintr-un izvor; că izvorăşte minuni, ca nişte ape, celor ce aleargă către dânsul cu credinţă neîndoită. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe Dătătorul vieţii, Care pe toate le ţine, pe Cel Ce este Preaslăvit întru Sfinţi şi Se odihneşte întru cuvioşi, L-ai născut cu negrăită zămislire; pe Acela roagă-L pentru noi, Fecioară, Dumnezeiască Mireasă. Cântarea a 6-a Irmos: De adâncul greşelilor… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-ţi-se cugetul cu strălucitoare suişuri, ai vieţuit în trup, ca unul fără de trup, rămânând neatins de păcate, Părinte Patapie. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Asemănându-te Proorocului Ilie Tesviteanul şi urmând Sfântului Ioan Înaintemergătorul ai locuit mai întâi în pustiu, curăţindu-ţi cugetul cu liniştea. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Strălucit-ai din Egipt ca un luminător preastrălucit, luminând şi Constantinopolul cu lumina tămăduirilor, Prealuminate Părinte Patapie. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe Nor Uşor şezând Hristos, a venit odinioară la egipteni şi surpând idolii, a tras către Sine cetele cuvioşilor. CONDAC Glasul al 3-lea Podobie: Fecioara astăzi… Biserica ta, sfinte, aflând-o popoarele locaş de sănătate duhovnicească, cu osârdie venind la ea cer ca să ia vindecare de greşeli cu rugăciunile tale; că te-ai arătat ocrotitor tuturor celor ce sunt în nevoi, Sfinte Părinte Patapie, Preacuvioase. Cântarea a 7-a Irmos: Cei trei tineri au călcat… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Focul Cel Înţelegător aprinzându-ţi simţirile sufletului, ai prefăcut în cenuşă focul păcatului cu lucrarea Duhului şi te-ai arătat întocmai ca lumina, Sfinte Patapie, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Adânc al minunilor, râu de vindecări, izvor pururea curgător, pârâu care nicicum nu se sfârşeşte, s-au arătat moaştele tale,
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Patapie (1)
Troparul Sfântului Cuvios Patapie Glasul al 8-lea Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Veniţi, popoarelor, să cântăm… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Îmbrăcatu-te-ai din copilărie, înţelepte, cu Dumnezeiasca Tărie şi Putere de sus, pentru luptele şi ostenelile pustniciei şi te-ai pregătit cu râvnă, Sfinte Părinte Patapie. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Lepădând toată viaţa celor trecătoare şi lepădându-te de lume, ai dobândit acum Mărirea cea mai presus de lume, la care ai ajuns prin pustnicie, Înţelepte Patapie. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Astăzi neamul omenesc primeşte Solia zidirii celei din nou şi bunele vestiri ale înfierii, întru zămislirea ta cea mai presus de orice nădejde, Curată. Cântarea a 3-a Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întinerindu-ţi puterea sufletului, cuvioase, surpat-ai prin ostenelile sihăstriei pe vechiul luptător şi ai stăpânit cu totul sfaturile lui. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Suferinţele tale, înţelepte, sunt chezăşie hotărâtă a Dumnezeieştilor răsplătiri, dându-ţi ţie în viaţă strălucirea minunilor, Părinte Patapie. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Dezlegatu-s-a neputinţa de mai înaine a oamenilor, lucrările cele Dumnezeieşti strălucind luminat, mai presus de orice nădejde, când te-ai arătat din stârpiciune şi nerodire, Prealăudată! Cântarea a 4-a Irmos: Auzit-am Doamne… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu armele luminii, Sfinte Părinte Patapie, înfricoşând pe vrăjmaşii cei nevăzuţi, i-ai surpat şi i-ai ucis. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe piatra cea neclintită a sihăstriei şi a ostenelilor fiind zidit, înţelepte, întreitele valuri ale vrăjmaşilor nu te-au doborât. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Acum, firea oamenilor primeşte astăzi zămislirea ta ca pe o începătură a Rodirii celei de la Dumnezeu. Cântarea a 5-a Irmos: Dătătorule de lumină şi Făcătorule… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dorind a vedea cu ochii minţii Slava lui Dumnezeu, cuvioase, ai nesocotit desfătările lumii, ca pe nişte lucruri stricăcioase şi la cele dorite ai ajuns. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luând Crucea pe umeri, cuvioase şi lui Hristos urmând, ai ajuns la marginile pământului, alungând de la ele mulţimile vrăjmaşilor demoni. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu Înainteprăznuirea ne izvorăşti astăzi, Preacurată, râul harurilor tale celor înţelegătoare, din care scoţând din destul, te lăudăm pe tine şi cu dragoste te mărim. Cântarea a 6-a Irmos: De adâncul greşelilor… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Frântu-s-au săgeţile cele trimise împotriva tăriei tale, Sfinte Preacuvioase Patapie şi ai rămas biruitor preaviteaz asupra celui ce de-a pururea se războieşte cu noi. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Laudă împletesc pământenii astăzi Înainteprăznuirii tale, Ceea ce eşti Plină de har şi primesc ca o bună vestire de bucurie Cinstita ta Zămislire. CONDAC Glasul al 3-lea Podobie: Fecioara astăzi… Biserica ta, sfinte, aflând-o popoarele locaş de sănătate duhovnicească, cu osârdie venind la ea cer ca să ia vindecare de greşeli cu rugăciunile tale; că te-ai arătat ocrotitor tuturor celor ce sunt în nevoi, Sfinte Părinte Patapie, Preacuvioase. Cântarea a 7-a Irmos: Cei trei tineri au călcat… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Curăţindu-ţi, cuvioase, limpezimea sufletului de noroiul patimilor, făcutu-l-ai pe dânsul oglindă a Dumnezeieştilor Străluciri. Pentru aceasta desfătându-te de Privirea cea Tainică, strigai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vindecat-ai, de Dumnezeu fericite, cu Dumnezeiasca lucrare, suferinţele de tot felul ale multora din cei bântuiţi de boli şi cu Dumnezeieştile chemări, ai alungat cetele viclenilor demoni de la cei ce cântau: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Firea oamenilor se temeluieşte acum pe piatra cea înţelegătoare a cunoaşterii Stăpânului şi a firii celei Dumnezeieşti, Preacurată, cu zămislirea ta cea mai presus de orice nădejde; şi propovăduind aceasta de mai înainte, cântă acum: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Cântarea a 8-a Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Biruind năvălirile patimilor şi luptele trupului, ai primit de la Dumnezeu, după cuviinţă, har Dumnezeiesc, ca să vindeci patimile cele netămăduite. Pentru aceasta te cinstim pe tine, Sfinte Patapie, cel de trei ori fericit. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Toate făcându-le după cuviinţă spre Slava lui Dumnezeu, Sfinte Preaînţelepte Cuvioase Părinte Patapie, uşurezi, cu adevărat, toată durerea tuturor celor ce suferă. Pentru aceasta cu cântări te lăudăm pe tine, cuvioase, ca pe un prieten al Stăpânului. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cei ce ne-am pus nădejdea şi ne fălim pururea cu tine, de Dumnezeu Născătoare, cinstim cu dragoste zămislirea ta cea Dumnezeiască, lăudând neîncetat cu credinţă pe Domnul şi preaînălţându-L pe Dânsul în veci. Cântarea a 9-a Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Scoţând har prisositor de vindecări din Izvorul Cel Nesecat al Duhului, Părinte Patapie, îl dai din belşug tuturor celor ce săvârşesc cu credinţă şi cu dragoste sfântă pomenirea ta, slăvind pe Ziditorul. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dănţuind acum în Locaşurile cele Cereşti împreună cu Apostolii, cu cetele cele nenumărate ale mucenicilor şi cuvioşilor, înţelepte, roagă pe Ziditorul şi Dumnezeu, pentru cei ce cu credinţă săvârşesc cinstită pomenirea ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vărsat-ai din destul harul îndurărilor lui Hristos peste toţi oamenii, care te au pe tine Mijlocitoare şi Solitoare a darurilor Sale celor bune. Pentru aceasta cu credinţă şi cu
Canon de rugăciune la Sărbătoarea Înainte-prăznuirii Sfintei Ana
Tropar la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana Glasul al 4-lea Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine! Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmosul Veniţi, popoarelor, să cântăm, cântare lui Hristos Dumnezeu, Care a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul Său, pe care l-a scos din robia egiptenilor; că S-a preaslăvit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vestitu-ni-s-a nouă astăzi bucurie, vistieria s-a deschis şi durerile blestemului s-au îndepărtat cu Dumnezeiasca Zămislire a Maicii lui Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Culegând astăzi, credincioşilor, florile cele frumoase ale de Dumnezeu insuflatelor cuvinte, să împletim cunună de laude pentru prăznuire, lăudând pe Fecioara pentru zămislirea ei. Cântarea a 3-a Irmosul Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce pe Cruce ai ucis păcatul şi sădeşte frica Ta în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Să trâmbiţăm astăzi cu veselie şi cu sunete plăcute, chemând Dumnezeieşte toată zidirea spre lauda Înainteprăznuirii Dumnezeieştii Zămisliri a Preacuratei Maici. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Daruri Dumnezeieşti şi harisme se pun astăzi înaintea oamenilor, pricina zămislirii descoperind minunatele harisme ale lui Hristos. Cântarea a 4-a Irmosul Auzit-am Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am slăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Astăzi făptura cântă cu veselie şi cu mare bucurie laudă Înainteprăznuirea ta, de Dumnezeu Născătoare. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cerul se minunează, Fecioară, vestind oamenilor bucuria senină a zămislirii tale. Cântarea a 5-a Irmosul Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne pe noi întru Lumina Poruncilor Tale; că alt Dumnezeu afară de Tine nu ştim. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pământul se umple de bucurie şi pământenii primesc veselie întru zămislirea ta, Dumnezeiască Mireasă, Preacurată; pe care înainteprăznuind-o cu dragoste pe tine te lăudăm. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Firea noastră, care mai înainte era slăbită, primeşte putere şi ia începătură de fapte bune din Dumnezeiasca Rodnicie, mai presus de orice nădejde, cu prilejul zămislirii tale, Curată. Cântarea a 6-a Irmosul De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat. Dumnezeule, din stricăciune mă scoate! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Astăzi începutul mântuirii se face cunoscut şi temei se pune întru cei ce înainte prăznuiesc zămislirea Preacuratei şi Fecioarei. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce a vestit Sfintei Ana zămislirea Fecioarei Celei Neprihănite, să dea veste de bucurie obştească şi rodire de cele bune neamului nostru. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Sfintei Ana, care s-a făcut de la Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe Ceea ce mai presus de cuvânt a născut pe Cuvântul. Cântarea a 7-a Irmosul Cei trei tineri au călcat în picioare porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur din câmpul Deiera şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Harul lui Dumnezeu pune astăzi începătură, pentru omenire, în zămislirea Preacuratei; pe care înainteprăznuind-o cu dragoste, strigăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Dumnezeiasca Zămislire a Preacuratei răspândeşte de mai înainte înţelegere plină de bun miros şi mireasmă duhovnicească, îmbălsămând cu har pe cei ce o înainteprăznuiesc şi care strigă şi grăiesc: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Cântarea a 8-a Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât… Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vlăstarul stârpiciunii vesteşte mai înainte neamului omenesc belşugul bunătăţilor prin odrăslirea lui şi cheamă pe toţi oamenii la veselia înainteprăznuirii sale. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Rădăcinile blestemului celui de pe urma călcării poruncii din Eden, care au răsărit oamenilor, se vesteşte acum în chip lămurit că au fost smulse; Toiagul Binecuvântării arătând tuturor că a odrăslit în lume. Cântarea a 9-a Irmosul Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Înţelepciunea Cea Negrăită, Care a venit să înnoiască pe Adam cel ce căzuse cumplit în nimicirea stricăciunii; Care în chip de negrăit S-a Întrupat pentru noi din Fecioară, credincioşii, într-o unire, cu cântări Îl slăvim. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Zămislirea ta, Preasfântă Curată, face să răsară asupra lumii, ca nişte raze minunate, cunoştinţele harului şi luminează pe cei ce cântă cu credinţă Stăpânului tuturor cântare în această înainteprăznuire. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfânta şi Dreapta Ana primind dezlegare de stârpiciune, vesteşte muritorilor Belşugul celor bune şi Rodnicia firii; şi cheamă toată zidirea să-ţi aducă drept daruri laude, la Înainteprăznuirea Zămislirii tale, Preacurată Fecioară. SEDELNA Glasul al 4-lea Podobie: Degrab ne întâmpină… Uşa cea Neumblată acum mai înainte se vesteşte; Cetatea cea întru tot Luminată vine să lumineze; cea care Singură este cu totul Preacurată, drepţilor se arată astăzi prin îngeri. Pentru aceasta cu bucurie strigăm către Ziditorul: dăruieşte-ne nouă roadă Izvorul Nestricăciunii.
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului (2)
Troparul Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului Glasul al 4-lea Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Piatra Cea Tăiată… Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Alungă, Soare Preastrălucitor, cu Dumnezeiasca Ta Lumină, pâcla păcatului meu; că Te milostiveşti de suflete cu milostivirea Ta cea firească şi le slobozeşti din întunericul patimilor, numai cu bunăvoirea Ta, Atotstăpânitorule Doamne, Cel Ce Singur eşti Îndurător. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu frumuseţea Dumnezeieştilor tale dogme, părinte, Biserica în chip strălucitor se împodobeşte şi cu credinţa cea tare înfrumuseţată se arată şi toată, ca o apropiată şi plină de frumuseţe, stă de-a dreapta Slavei Mirelui Hristos, strălucind de dreaptă credinţă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Întărindu-te, părinte, cu armele sfinţeniei şi luminându-ţi mintea cu Dumnezeiasca Slavă, te arăţi credincioşilor ca o sabie sclipitoare şi ca o trâmbiţă a slăvitei sărbători, tăind în bucăţi trufia eresurilor şi pe toţi îmbărbătându-i. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cel Ce din veci este împreună Veşnic cu Tatăl a luat din tine Trup, Dumnezeiască Mireasă şi firea muritorilor îndumnezeind, a preamărit-o. Pentru aceasta te-am dobândit pe tine, pe lângă Cel din tine, Început de izbăvire şi lumii Împăciuitoare, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână. Cântarea a 3-a Irmos: Tu eşti Întărirea… Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Râul darurilor Duhului Sfânt izvorăşte în inima ta, cuvioase, adăpând brazdele credinţei. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Toată vederea minţii ţi-ai curăţit-o, cuvioase şi la înălţimea cugetării celor Dumnezeieşti te-ai ridicat, cu strălucirea Duhului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Biserica se încununează, cuvioase, cu cuvintele tale ca şi cu nişte pietre scumpe şi rămâne în veac, împărăţind asupra celor credincioşi. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fii mie Milostivă, Preacurată, celui ce mă găsesc în cursa multelor păcate rugând neîncetat pe Cel Ce S-a născut din tine. Cântarea a 4-a Irmos: Auzit-am, Doamne… Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pajiştea înflorită a învăţăturilor tale şi viaţa ta cea Dumnezeiesc strălucitoare, Prealăudate, îmbălsămează simţirile noastre ca o tămâie cu două miresme. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Jertfă şi jertfitor şi prinos te-ai făcut, cuvioase şi te-ai mistuit cu sârguinţă ca o jertfă de ardere de tot lui Dumnezeu, aducându-te jertfă pe masa lui Hristos. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Domnul cerului întru întărirea credinţei te-a pus pe tine ca pe o stea, care să luminezi lumea cu învăţăturile tale. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Nu schimbându-Se cu Dumnezeirea, Cuvântul S-a deşertat întreg pe Sine şi cu oamenii a vorbit, luând Trup din tine, Fecioară. Cântarea a 5-a Irmos: Pentru ce m-ai lepădat… Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. La Dumnezeiasca ta pomenire, părinte, adunarea preoţilor se bucură şi a credincioşilor dănţuieşte şi împreună cu îngerii cei nematerialnici se veseleşte; şi Biserica duhovniceşte săltând se desfătează cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Ambrozie. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un plugar te-ai arătat, desţelenind câmpul cel neted al credinţei; şi însămânţându-l cu învăţăturile dogmelor şi făcând să crească spice, rodeşte Bisericii pâinea cerească a Duhului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Jertfa şi credinţa cea fără de pată a lui Avraam le-ai arătat întru tine, punându-ţi în minte sufletul să ţi-l jertfeşti, ca şi acela pe Isaac, din dragostea pentru Ziditorul; şi nefiind rănit de necredinţă, prieten al Ziditorului tău te-ai numit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Îndrăzneală tare câştigând pe lângă Fiul tău, Preacurată, nu trece cu vederea, rugămu-ne purtarea ta de grijă faţă de noi, cei ce suntem de un neam cu tine; că numai pe tine te avem creştinii Rugătoare Binevoitoare pe lângă Stăpânul. Cântarea a 6-a Irmos: Milostiv fii mie, Mântuitorule… Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Primind, înţelepte, talantul cuvântului, ca o slugă credincioasă l-ai înmulţit pe el, punându-l în zărăfie şi l-ai adus înapoi Stăpânului tău, curat, împreună cu dobânda, Sfinte Ambrozie. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu suferinţele tale, înţelepte, ai făcut să strălucească veşmântul cel sfinţit şi te-ai arătat păstor al oilor celor cuvântătoare; pe care cu cârja ta le îndrumi la unitatea credinţei. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu râvna ta, fericite, ai urmat râvnei lui Ilie; că pe credinciosul împărat, cel pângărit cu vărsări de sânge, mustrându-l, l-ai înlăturat de la Dumnezeieştile Locaşuri, ferind sfinţenia lui Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Acoperământ, Loc de scăpare şi Zid cu adevărat Neclintit te-a câştigat pe tine, Stăpână, cetatea ta, care se izbăveşte cu rugăciunile tale, de toate greutăţile cele din necazuri şi din primejdii. CONDAC Glasul al 3-lea Podobie: Pentru mărturisirea… Cu Dumnezeieşti învăţături strălucind, ai îndepărtat înşelăciunea lui Arie, povăţuitorule în cele de Taină şi Păstorule Ambrozie; şi minuni făcând, cu puterea Duhului, ai vindecat cu înţelepciune felurite patimi, părinte cuvioase; pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască sufletele noastre. Cântarea a 7-a Irmos: Cei din Iudeea… Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Oglindă nepătată a faptelor bune vădindu-te, după cuviinţă, preafericite, arată curate chipurile credinţei şi luminează pe cei ce cântă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cinstit la chip şi înalt la cuvânt, cumpătat cu viaţa şi tare în credinţă te-ai arătat, Părinte Ambrozie şi neclintit atunci când cântai: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Viaţa ta, de Dumnezeu înţelepţite, s-a arătat cu limpezime arhiereilor pildă şi hotar credincioşilor, celor ce cu dreaptă credinţă cântă lui Dumnezeu şi
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului (1)
Troparul Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului Glasul al 4-lea Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmosul Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Dumnezeieştile revărsări de lumină fiind luminat, cuvioase, povăţuieşte spre lumină cu rugăciunile tale, pe cei ce cinstesc cu evlavie această purtătoare de lumină şi strălucită şi sfântă adormire a ta. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cuvântul lui Dumnezeu ţi-a dăruit ţie, Sfinte Ierarhe Ambrozie, cuvânt de înţelepciune, împodobit cu adevărată cunoaştere, care face să amuţească gândul cel rău şi fără de judecată al ereticilor. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Curăţindu-ţi mai înainte puterea şi înţelegerea minţii de negura patimilor, întru tot lăudate, ai făcut-o primitoare a curatelor străluciri ale Preasfântului Duh, preafericite. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu preaînţeleptele şi sfintele tale învăţături, ai îndepărtat necurăţia cugetării lui Arie şi ca un păstor ai îndrumat cu credinţă la iarba cea verde a Ortodoxiei oile tale cele cuvântătoare, preaînţelepte. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Fără de sămânţă, cu voia Tatălui, ai zămislit în pântece, din Dumnezeiescul Duh, pe Fiul lui Dumnezeu şi ai născut pentru noi cu Trup pe Cel Născut din Tatăl fără de maică şi din tine fără de tată. Cântarea a 3-a Irmos: Nu întru înţelepciune… Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pătrunzând, cuvioase, ca un ierarh îndumnezeit, toată înţelegerea Scripturii, ai lămurit în chip limpede celor ce nu înţelegeau cele cu greu de priceput, Sfinte Părinte Ambrozie. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Primind de la Dumnezeu har mare şi putere ai tămăduit cu atingerea de haina ta feluritele boli ale celor ce s-au apropiat de tine, Părinte Ambrozie. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe preaspurcata aceea, care fără de minte fiind, a dat năvală, cu obrăznicie, să se apropie de tine, cel împodobit cu înţelepciune, degrab ai împiedicat-o cu Dumnezeiască certare. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Neamul omenesc tu Singură l-ai înnoit, născând pe Ziditorul firii noastre şi Domnul. Pentru aceasta te mărim pe tine, cea de Dumnezeu cu har Dăruită. Irmosul Nu întru înţelepciune şi întru putere şi nici întru bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni. Cântarea a 4-a Irmosul Pentru dragostea Chipului Tău, Milostive, ai stat pe Crucea Ta şi neamurile s-au topit. Că Tu eşti Tăria şi Lauda mea, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-te-ai ierarh, uns fiind cu mirul preoţiei, sfinţind preoţi şi dăruind tuturor curăţia cea de mântuire. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Apărat-ai turma de toată vătămarea potrivnicilor, preafericite şi toată rătăcirea lui Arie ai făcut-o neputincioasă, cu lumina cuvintelor tale. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind îngrădit cu Puterea Duhului, preafericite, alungi duhurile cele viclene ale răutăţii, neputând suferi certarea ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce a zidit toate cu voirea Se zideşte, voind, din Preacu ratele tale sângiuiri; mântuind pe cei ce te cunosc pe tine, Curată, Maica lui Dumnezeu. Cântarea a 5-a Irmosul Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Minte luminată cu lumina cea fără materie dobândind, ai fulgerat raze de tămăduiri şi de minuni, Sfinte Ambrozie, Fericite. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ridicatu-te-ai pe tine însuţi locaş sfinţit al Duhului, sfărâmând templele idolilor, de Dumnezeu insuflate, Sfinte Ambrozie. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminat fiind de lumina preamarelor fapte bune, s-au temut de tine împăraţii şi nu au călcat hotarul poruncilor tale. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce cu înţelepciune a făcut toate cu voirea, voind să înnoiască pe oamenii cei stricaţi, S-a sălăşluit în pântecele tău, Fecioară. Cântarea a 6-a Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas… Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Roma laudă cinstitele tale însuşiri, că pretutindeni ai împrăştiat, ca o stea luminoasă, razele minunilor, ierarhe, cu credinţă fiind lăudat. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mânecând către Hristos, te-ai luminat de acolo, din destul, cu strălucirile şi te-ai umplut de lumina cea îndumnezeită şi luminezi totdeauna pe cei ce cu credinţă te cinstesc. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trupul şi sufletul tău le-ai închinat lui Dumnezeu şi inima ta ai făcut-o primitoare de daruri, părinte, luând aminte neîncetat la dorirea cea dulce. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vindecă rănile sufletului meu, Fecioară, cu Dumnezeiasca ta umbrire şi luminează cugetul meu cel întunecat de trândăvie şi de răutatea vrăjmaşului luptător. Irmosul Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta. CONDAC Glasul al 3-lea Podobie: Pentru mărturisirea… Cu dumnezeieşti învăţături strălucind, ai îndepărtat înşelăciunea lui Arie, povăţuitorule în cele de taină şi Păstorule, Sfinte Ambrozie; şi minuni făcând, cu puterea Duhului, ai vindecat cu înţelepciune felurite patimi, părinte cuvioase; pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască sufletele noastre. Cântarea a 7-a Irmosul În cuptorul din Babilon tinerii lui Avraam, de dorul dreptei credinţe mai vârtos decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne. Stih: Sfinte Părinte Ambrozie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeiescul sunet al dogmelor tale, părinte preaînţelepte,
Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş
Troparul Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş Glasul al 8-lea Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Pe Faraon cel ce se purta… Stih: Sfântă Muceniţă Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mie, celui ce voiesc a lăuda nevoinţele tale, cele de biruinţă purtătoare, cere-mi de la Hristos, Mirele tău, să-mi dea dar de cuvânt şi luminare, minte cuprinzătoare şi iertare de greşeli, ca să laud vitejiile tale, Sfântă Filofteia, de-a pururea pomenită, cu rugăciunile tale cele către Domnul. Stih: Sfântă Muceniţă Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din pruncie deprinzându-te cu fapta bună şi cu nevoinţe plăcute lui Dumnezeu, prin ele te-ai îmbogăţit, fericită fecioară, cu untdelemnul facerii de bine şi cu curăţia ai strălucit. Pentru aceasta în cămara cea veşnică de nuntă ai intrat şi cu fecioarele cele înţelepte te veseleşti. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Socotind vrăjmaşul cel foarte iscusit că va slăbi tăria răbdării tale, a adus asupra ta mulţime de necazuri şi multe feluri de ispite. Dar lovindu-se de turnul răbdării tale, cel întemeiat pe Piatra din capul unghiului, în spume şi-a risipit valurile sale. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Dă-mi biruinţă, Preasfântă, Ceea ce eşti cu totul Neîntinată, mie, celui ce alerg sub Acoperământul tău, scoţându-mă de-a pururea, cu rugăciunile tale, din ispite şi din primejdii. Că tu ne-ai născut nouă pe Cuvântul cel deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul şi de-a pururea împreună vecuitor şi de un Scaun. Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit! Cântarea a 3-a Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut… Stih: Sfântă Muceniţă Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu fapta şi cu viaţa ta cea fără prihană, numele tău, iubitoare de Dumnezeu, încărcându-l, daruri împărăteşti celor ce au trebuinţă; că primind darul cel desăvârşit, care se pogoară de sus, de la Mirele tău, îmbogăţeşti pe toţi cei ce te cinstesc pe tine. Stih: Sfântă Muceniţă Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel ce prin tiranii cei de de mult a adus asupra sfinţilor mucenici chinuri şi dureri de multe feluri, neputând suferi să vadă viaţa ta cea plăcută lui Dumnezeu, a pornit pe părinţii tăi să aducă asupra ta ispite, necazuri şi bătăi, mai pe urmă şi moarte mucenicească; prin care ai zburat către Cămara cea Cerească. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Încingându-te cu tărie de la Dumnezeu, din pruncie şi cu pricepere îmbogăţindu-te, ai supus mai întâi toate plăcerile trupului cu bărbăţie, iar mai pe urmă ai surpat şi semeţia vrăjmaşilor demoni, fericită fecioară şi cu ajutorul Sfântului Duh nebiruită ai rămas. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Carte nouă te-a văzut mai înainte proorocul, având scris, fără condei omenesc, întru tine, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Care a rupt zapisul păcatului strămoşilor, Fecioară fără prihană şi a izbăvit din blestemul cel de demult tot neamul omenesc. Catavasie Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără de sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne… Stih: Sfântă Muceniţă Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Tu eşti odrasla cea preafrumoasă a Târnovei, lauda României, ocrotitoarea cea tare împotriva tuturor primejdiilor, caldă mijlocitoare către Dumnezeu; tu eşti folositoarea cea grabnică a celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta toţi te fericim, ca pe o mireasă de aproape a lui Hristos Dumnezeu, Sfântă Filofteia de Dumnezeu primită. Stih: Sfântă Muceniţă Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înjugând fecioria cu milostenia, cu aceste două fapte bune, ca şi cu două aripi uşoare ai zburat la înălţimea faptelor bune şi ai ajuns pe cât este cu putinţă firii omeneşti la măsura vârstei lui Hristos. Pentru aceasta şi uşile Cămării celei de nuntă, ca unei fecioare înţelepte, ţi s-au deschis şi ai intrat la nunta cea nestricăcioasă şi veşnică, bucurându-te. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ocârmuitoare a vieţii mele te pun pe tine, mireasa lui Hristos, Sfântă Filofteia Prealăudată. Ocârmuieşte-mă cu puterea rugăciunilor tale şi îndreptează-mă la limanul mântuirii. Şi cu Dumnezeieştile suflări ale adierilor celor blânde ale rugăciunilor tale, preafericită, izbăveşte-mă din învăluirile patimilor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe Dumnezeu Cel Ce S-a Întrupat din tine, fără schimbare, Curată, rămânând Ceea Ce era după Fire întocmai cu Tatăl şi cu tine făcându-Se deofiinţă, roagă-L să dăruiască iertare de greşeli şi mântuire sufletelor celor ce te laudă pe tine cu credinţă. Catavasie Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne. Cântarea a 5-a Irmos: Pentru ce m-ai lepădat… Stih: Sfântă Muceniţă Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întrarmându-te cu arma Crucii ai ieşit la luptă împotriva vrăjmaşului şi ai înfrânat toată mulţimea demonilor şi cu totul ai biruit-o şi din cursele lor te-ai izbăvit. Iar acum stai înaintea lui Hristos, Mirele Tău, ca o muceniţă purtătoare de biruinţă, împreună cu muceniţele; cu care roagă-te să mântuiască pe cei ce săvârşesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. Stih: Sfântă Muceniţă Filofteia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arzând de dragoste fierbinte după Dumnezeu, ai urât lumea şi pe toate ale ei cele frumoase şi ca să dobândeşti bunătăţile cele din ceruri, pe toate cele pământeşti deşertăciune le-ai socotit. Pentru aceasta ai suferit şi lovitura bardei părinteşti şi bucurându-te, moarte ai primit din mâinile celui ce te-a născut. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sfântă Muceniţă Filofteia ai biruit, dar nu ai fost biruită; că
Canonul de rugăciune către Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei
Acrostih: Către Nicolae, întâia cântare a lui Fotie Cântarea 1 Glasul 1 Irmosul: «Dreapta ta cea purtătoare de biruință, cu dumnezeiască cuviință, întru tărie s-a preaslăvit. Că aceasta, nemuritoare, ca o puternică a toate, pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor făcându-le cale nouă prin adânc.» Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! La rugăciunea ta, înțelepte, și la caldă ocrotirea ta caut scăpare, cutremurat de patimi și împresurat de ispitele vieții; fii ocrotitor al meu și apărător. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Vindecă patimile sufletului și durerile trupului meu, slăvite, căci ești doctor dat de Dumnezeu, Nicolae, celor ce te laudă pe tine și cu dor te fericesc. Slavă… Liman de mântuire ai fost celor ce străbat marea vieții, căci tu ne izbăvești din furtuna necazurilor și alungi vânturile cele potrivnice. Și acum… Biruiește, Curată, împietrirea sufletului meu și dă-mi mie pocăință, zdrobește războiul trupului, dându-mi liniște, dumnezeiasca ta liniște, ceea ce ai născut lumii pe Domnul. Cântarea a 3-a Irmosul: «Însuți, Cel ce știi neputința firii omenești și după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ție: Sfântă este Biserica cea însuflețită a slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni». Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu putere și cu tărie fiind încins de la Dumnezeu, înțelepte, ai ridicat trofee de biruință împotriva patimilor. Alungă și acum patimile de la sufletele noastre, dăruindu-ne lumina nepătimirii și harul mântuitor. Slavă… Alungă primejdiile și necazurile neîncetate și uneltirile vrăjmașilor de la cei ce vin pururea la tine, Sfinte Nicolae, căci poți toate câte voiești, luând de la Hristos har îmbelșugat. Și acum… Toată înălțarea minții mele spre tine o îndrept, ca să mă desfătez de frumusețea ta. Ceea ce singură ești de Dumnezeu dăruită dăruiește-mi, să-mi desprind mintea de tot ceea ce este pământesc și de orice dorire a celor stricăcioase. Cântarea a 4-a Irmosul: «Munte umbrit cu harul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum cu ochii cei de departe văzători, mai înainte a vestit pe Sfântul lui Israel, cel ce vrea să iasă din tine spre mântuirea și înnoirea noastră.» Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu rugăciunile tale cele bineprimite, Părinte Nicolae, zdrobește uneltirile vrăjmașului, alungă roiul bolilor, slobozește-ne din nenorocirile vieții pe cei ce te fericim pe tine cu credință și risipește năvala gândurilor. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu vrednicie ți-ai săvârșit viața, Nicolae, și cu adevărat te-ai unit cu desăvârșita și ființiala sfințenie; pentru aceea, de acolo ți-ai atras luminarea cea minunată a negrăitelor minuni, slăvite. Slavă… Lumea te cunoaște pe tine fierbinte ocrotitor și se izbăvește prin tine de întunecata potopire a necazurilor, Nicolae, și se umple de lumina nădejdii; pentru aceea, cu credință te laudă și te cinstește pe tine. Și acum… Plouă mie pâraiele mântuirii, Fecioară, uscând șuvoaiele cele rele ale datoriilor mele și ștergându-le cu totul, Preacinstită, căci ai izvorât tuturor muritorilor mântuirea. Cântarea a 5-a Irmosul: «Cel ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase, și ai făcut să strălucească cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoștinței dumnezeirii Tale inimile tuturor celor ce Te laudă cu dreaptă credință». Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu învățăturile tale cele înfocate, purtătorule de Dumnezeu, ai luminat turma să cinstească o singură putere a Treimii, o singură domnie, o singură fire, spulberând hulele lui Arie. Slavă… Izbăvește-i pe toți cei ce te cheamă pe tine, Nicolae, din patimi și primejdii, din boli și necazuri, din nenorociri și păcate, și din osânda focului. Și acum… O, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, pe cei ce acum te laudă izbăvește-i din toată stricăciunea diavolului și dăruiește milă și mântuire în Ziua cunoașterii celor ascunse. Cântarea a 6-a Irmosul: «Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt și nu avem scăpare; socotitu-ne-am ca oile de junghiere; mântuiește pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu ești celor neputincioși tărie și îndreptare». Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Desfătându-ne de harul tău, preasfinte Nicolae, cinstindu-te pururea cu vrednicie în sfinte cântări, slăvim și sărutăm chipul icoanei tale. Slavă… Singur puternic, singur milostiv, singur multmilostiv fiind, Cel pe care L-ai slujit prin faptele tale, Acesta te-a dăruit pe tine muritorilor apărător și izbăvitor tuturor în primejdii. Și acum… Înțelepciunea lui Dumnezeu cea enipostaziată sălășluindu-Se în pântecele tău, Și-a zidit casă Sieși din preacuratele și sfintele tale sângiuiri și prin tine S-a arătat tuturor muritorilor, Mireasă a lui Dumnezeu. Cântarea a 7-a Irmosul: «Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Cuptor înțelegător te cunoaștem noi, credincioșii; că precum a mântuit pe cei trei tineri Cel Preaînalt, și pe mine, tot omul, în pântecele tău m-a înnoit Dumnezeul părinților, Cel lăudat și preaslăvit». Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sub acoperământul tău am alergat acum, cuprins fiind de întunericul păcatelor cumplite; nu mă lepăda, Sfinte Nicolae, ci, cu ochiul tău binevoitor veghindu-mă, trimite-mi lumina strălucitoare a iertării! Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ostenelile virtuților tale, Ierarhe, izvorând mirul, trimit lui Hristos bună mireasmă adevărată, pe care mirosind-o El Însuși, îți dă în schimb mireasma minunilor, prin care, bucurând sufletele, alungi duhoarea patimilor. Slavă… Noaptea relelor m-a cuprins, Sfinte, pentru aceea am scăpat la tine, fiul cel fără prihană al zilei și al luminii, tu mă călăuzește cu lumina ta la bucuria cea dumnezeiască, dăruindu-mi mie căi luminate de mântuire! Și acum… Toată nădejdea și viața mea în tine le-am pus, căci pe tine te am ajutor și dumnezeiesc sprijin, Stăpână cu totul fără de prihană, și prin nădejdea în tine mă întăresc din cugetul bolnav și din greutățile vieții. Cântarea a 8-a Irmosul: «În cuptor, tinerii lui Israel…» Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Mântuiește-i pe toți, Stăpâne Hristoase, din nenorocirile vieții, din primejdiile cele de multe feluri și din asaltul patimilor, din boli și din necazuri, cu rugăciunile și cererile Sfântului Nicolae, pe care ni l-ai dat nouă spre mântuire! Binecuvântăm pe Tatăl,
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (2)
Troparul Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei Glasul al 4-lea Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glas 1 Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu limbă şi cu buze nepricepute, vin să aduc laudă scurtă şi rugăciune înălţimii tale celei de Dumnezeu cinstite, Sfinte Nicolae; ci, ca un bogat dăruitor, dăruieşte-mi mie Milostiv pe Mântuitorul şi Dumnezeu. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Om ceresc fiind, întocmai ca îngerii te-ai arătat pe pământ; văduvelor ai fost mare ocrotitor, celor apăsaţi, răzbunător şi tuturor celor necăjiţi, ajutător întru nevoi, Părinte Nicolae. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Lumea toată face cunoscute minunile tale, Sfinte Nicolae, de trei ori fericite, celor de sub soare, şi noianul faptelor tale celor bune: cei lipsiţi fac cunoscut pe ocrotitorul, săracii şi văduvele pe hrănitorul, orbii pe povăţuitorul şi toţi pe apărătorul. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi). Cinstesc Treimea Cea Nezidită: pe Tatăl şi pe Fiul, împreună cu Duhul; o Singură Fiinţă, o Dumnezeire, o Fire Neîmpărţită după Fiinţă; Trei Ipostasuri pe Care le înţeleg după Feţe şi după Ipostas. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fără sămânţă ai zămislit pe Cuvântul, pe Unul din Treime, Preacurată şi pe Acesta cu Trup L-ai născut, rămânând după naştere Neschimbată ca şi mai înainte. Pe Acesta, ca pe Fiul tău şi Dumnezeu, roagă-L pururea pentru noi. Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit! Cântarea a 3-a Irmos: Fiului, Celui mai înainte… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Placă de multe fapte bune, scrisă de Nemuritorul şi Preacuratul deget al lui Hristos Dumnezeu, dobândind în inimă, de Dumnezeu Înţelepţite Sfinte Nicolae, picuri din buzele tale dulceaţă mai dulce decât agurul şi mierea. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Harul a arătat asupra ta minuni uimitoare; că viaţa ta cea curată, Sfinte Nicolae, mai strălucitoare cu adevărat decât tot aurul, prin strălucirea Dumnezeiescului Duh, îmbracă cu totul în lumină sufletele cele întunecate. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Şi după moarte viezi, arătându-te lămurit în vise; şi pe tineri i-ai izbăvit de moarte în chip minunat, strigând limpede împăratului: nu nedreptăţi pe aceşti bărbaţi, că din pizmă au fost pârâţi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi). Milostivă fii mie, Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, celui ce cu greşeli nemăsurate mi-am întinat viaţa, Părinte şi Fiule şi Duhule Cel Viu; păzindu-mă pretutindeni şi pururea nevătămat de tot necazul. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Nădejde de mântuire să dai, Născătoare de Dumnezeu, robilor tăi; şi în nevoi şi primejdii cu grabnice rugăciuni fii de faţă, ca să-i aperi şi să-i ajuţi. Că tu, Dumnezeiască Mireasă, eşti Lauda noastră a credincioşilor. Catavasie Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără de sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Numele tău singur, ori de câte ori este chemat, izbăveşte îndată, cu adevărat, din toate cursele vrăjmaşilor pe cei ce strigă către tine cu căldură, Sfinte Nicolae. Deci, precum ai izbăvit mai înainte pe voievozi, miluieşte-ne şi pe noi de toată nevoia cea cumplită. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga cu sârguinţă, înţelepte, pentru noi, toţi credincioşii robii tăi, Minunate Ierarhe Nicolae, ca să fim izbăviţi de focul cel veşnic şi de vrăjmaşi, de gândul cel viclean şi de răutate. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pretutindeni izvorăşti tămăduiri celor ce cu credinţă aleargă la tine şi izbăveşti pe toţi din legături. Pentru aceasta schimbă întristarea noastră în bucurie, cu rugăciunile tale cele bine primite, Sfinte Nicolae Luminate, sfărâmând trufia vrăjmaşilor noştri. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi). Cinstesc Stăpânia Dumnezeirii Celei fără de început: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Preasfântul Duh, Împărăţia Tuturor; Unimea Nedespărţită, Cea a toate Făcătoare, Una, Neîmpărţită, în Trei Chipuri şi Feţe deosebite pururea. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Tu, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, te-ai arătat cu adevărat mai Cinstită şi mai presus decât oamenii şi decât îngerii; că pe Făcătorul tuturor în pântece L-ai zămislit, îmbrăcat în Trup de rob născându-L fără de sămânţă. O, minunată Privelişte! Catavasie Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne. Cântarea a 5-a Irmos: Dumnezeu fiind al păcii… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Propovăduieşte şi acum, părinte, marea cetate a celor din Mira şi ţinutul Lichiei şi toată seminţia, minunatele tale fapte, prin care ai izbăvit pe toţi din dureri şi din întristări, vrednicule de laudă, Sfinte Ierarhe Nicolae. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Adăpost al văduvelor şi părinte al orfanilor, ajutător preaales al celor din necaz, mângâiere a celor ce plâng, păstor şi povăţuitor al tuturor celor ce rătăcesc fiind, Sfinte Nicolae, izbăveşte-ne şi pe noi din nevoi cu rugăciunile tale. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mutatu-te-ai de pe pământ la Locaşurile cele fără materie, unde priveşti negrăita Frumuseţe a lui Hristos, arătându-te deopotrivă cu Oştile îngereşti. Pentru aceasta, cu Apostolii şi cu mucenicii dănţuind, roagă-te cu dinadinsul Mântuitorului, Sfinte Părinte Nicolae. Slavă Tatălui şi
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (1)
Troparul Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei Glasul al 4-lea Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Întru adânc ai aşternut… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Purtătorule de cunună, stând cu Oştile îngereşti înaintea Scaunului lui Hristos, Preaînţelepte Ierarhe Nicolae, dăruieşte-mi luminarea care să împrăştie întunericul sufletului meu, ca să laud, bucurându-mă, preafericite, pomenirea ta. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Şarpele cel viclean, insuflându-mi pofta de a mă asemăna Ziditorului, ca pe un rob m-a răpit; iar prin tine, Preacurată, am fost iarăşi chemat înapoi îndumnezeindu-mă, cu adevărat; că tu, Maica lui Dumnezeu, ai născut pe Cel Ce m-a îndumnezeit pe mine. Cântarea a 3-a Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Sfinte Nicolae Fericite, ucenic adevărat al Stăpânului făcându-te, izbăveşte din cumplitele nevoi şi din moartea amară, pe cei ce aleargă la tine. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mult Milostive, curăţeşte pe robii Tăi, dându-le iertare de greşeli ca un Bun, pentru mijlocirile cele către Tine, ale slugii Tale, Sfântul Nicolae. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Alină-mi tulburarea patimilor, Stăpână şi cârmuieşte-mi viaţa, Preasfântă, Ceea ce ai născut pe Hristos, întru Care s-a întărit inima mea. Cântarea a 4-a Irmos: Venit-ai din Fecioară… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trăind sub puterea apropiată a Razelor Duhului, ai ajuns purtător de lumină, luminând marginile lumii; înaintea tuturor stând şi izbăvind pe toţi cei ce cu credinţă aleargă la tine. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Precum te-ai arătat mai înainte, izbăvind pe tineri de moarte, cuvioase, aşa şi acum miluieşte-mă pe mine, de toată primejdia, de ispite şi de nevoi, preafericite. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Strălucit-ai ca o făclie a faptelor bune, preafericite, făcându-te următor preaales al Stăpânului tău şi fiind chemat, izbăveşti pe cei ce cu bună evlavie şi cu dragoste te măresc pe tine. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Venit-a la tine Stăpânul şi Domnul, Întrupându-Se şi mântuindu-mă, ca un Milostiv, pe mine tot omul. Pentru aceasta strigăm către tine: Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, cea cu totul fără prihană. Cântarea a 5-a Irmos: Luminează-ne pe noi… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu viaţă plină de Dumnezeiască cuviinţă strălucind, de trei ori fericite, de faţă stând, ai izbăvit pe cei osândiţi cu nedreptă judecată să fie ucişi, care strigau Stăpânului Hristos: alt dumnezeu afară de Tine nu cunoaştem. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel ce priveşti acum în ceruri, Slava Cea pururea Veşnică şi te desfătezi de Prealuminatele Străluciri ale Razei Celei Negrăite şi Dumnezeieşti, acoperă-mă pe mine cu ocrotirea ta, cuvioase, preacinstită slugă a lui Hristos. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca să cauţi chipul tău cel acoperit de nisipul patimilor, Mântuitorule, ascunzându-Te de Puterile cele cereşti şi întrupându-Te din Fecioară, Te-ai arătat celor ce strigă: alt dumnezeu afară de Tine nu cunoaştem. Cântarea a 6-a Irmos: Întru adâncul greşelilor… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cunună de biruinţă ţi s-a pus după vrednicie pe cap, Sfinte Nicolae. Deci, ca un biruitor preaales, izbăveşte pe cei ce te cheamă pe tine. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe mine cel omorât de greşeli, fericite şi dat la fund de furtunile patimilor, arătându-te, mă izbăveşte la limanul Dumnezeieştii voiri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Spre tine mi-am pus nădejdea mântuirii mele, Maică, pururea Fecioară şi pe tine te pun Ocrotitoare Tare şi Neclintită a vieţii mele. CONDAC Glasul al 3-lea Podobie: Fecioara astăzi… În Mira, Sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ţi-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta te-ai sfinţit ca un mare tăinuitor al darului lui Dumnezeu. Cântarea a 7-a Irmos: Chipul cel de aur… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu tăişul ispitelor sunt tăiat, cumplit fiind înţepat şi de porţile iadului m-am apropiat, de necazuri fiind împresurat; miluieşte-mă cu rugăciunile tale, fericite şi mă ridică pe mine, cel ce cânt: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De sclipirile cele fără materie ale Luminii Celei Neapuse fiind luminat, smulge pe cei chinuiţi din întunericul necazurilor şi povăţuieşte la lumina veseliei pe cei ce cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Roagă pe Hristos, Fiul tău şi Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, să izbăvească cu Cinstit Sângele Său pe cei încercaţi de cumplite greşeli şi de înşelăciunea şarpelui; pe cei ce cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Cântarea a 8-a Irmos: În cuptorul cel cu foc… Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un blând şi milostiv, slobozeşte, fericite, din nevoile cumplite care i-au cuprins, pe cei ce se găsesc în adâncul ispitelor, dăruindu-le dezlegare, cu rugăciunile tale cele către Mântuitorul Hristos, învăţătorule al celor de Taină. Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Povăţuitor al Tainelor celor mai presus de minte, slujitor al celor sfinte şi cereşti fiind, de Dumnezeu înţelepţite şi arhiereu credincios, cere iertare de greşeli de la Mântuitorul nostru, grăitorule de cele Tainice. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Mintea mea slăbeşte acum, căzând întru adâncul necinstei, ca Una ce de acolo, este cuprinsă de tot felul
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Cântarea 1 Glasul 1 Irmosul Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut minunate semne cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel; că S-a preaslăvit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce ai născut Adâncul Înţelepciunii, Curată, trimite-mi picături de înţelepciune, Izvorule cel plin de har, ca să slăvesc cu cântări noianul harurilor tale. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine te laud, Prealăudată, pe care te laudă Cetele îngerilor, ca pe Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel Prealăudat, pe Care toată făptura Îl laudă; că S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmosul Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase, Dumnezeule, Care ai întărit cerul a doua oară peste ape şi ai întemeiat pământul pe ape, Atotputernice. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cerul Cel Preacurat, Locaşul Împăratului, Raiul cel cu adevărat Fermecător şi cu plăcut miros, Nădejdea creştinilor, Născătoarea de Dumnezeu să fie Lăudată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu cuvântul ai născut pe Cuvântul, Cel Ce cu cuvântul a adus la fiinţă toată firea cea cuvântătoare împreună cu cea necuvântătoare; Care a izbăvit pe oameni de necuvântare, Ceea ce eşti Preabinecuvântată. Cântarea a 4-a Irmosul Cu duhul văzând mai înainte, Proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, propovăduit-ai strigând: când se vor apropia anii, Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pricina morţii oamenilor a fost Eva cu povăţuirea şarpelui, Curată; iar tu, Fecioară, născând prin cuvânt pe Cuvântul, te-ai arătat solitoarea nemuririi şi a vieţii. Pentru aceasta după vrednicie te lăudăm pe tine. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu duhul mai dinainte te-au văzut, Curată, proorocii: Munte, Poartă, Masă, Chivot Sfânt, Sfeşnic, Scaun al Vieţii, Năstrapă şi Pat, arătându-te pe tine, astfel, Maică a lui Dumnezeu întru închipuiri, a căror plinire o vedem. Cântarea a 5-a Irmosul Fă să răsară Lumina Cea Strălucitoare şi Cea Neapropiată nouă, celor ce mânecăm, la judecăţile poruncilor Tale, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Hristoase, Dumnezeul nostru. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca un Chivot Cinstit al Sfinţeniei şi ca un Scaun Sfânt în chip de foc şi ca un Palat Sfinţit ai încăput, Stăpână, pe Dumnezeu Atotţiitorul. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Maică Neispitită de bărbat, între fecioare şi iarăşi, tu Singură, în chip de negrăit, Fecioară între maici te-ai arătat, Preacurată; că ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce schimbă firea. Cântarea a 6-a Irmosul Proorocului Iona urmând, strig către Tine: slobozeşte viaţa mea din stricăciune, Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ocrotitoarea credincioşilor şi Bucuria celor întristaţi, umple de veselie şi de bucurie pe robii tăi, cei ce se încred în ocrotirea ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cerul cel Înţelegător, Biserica cea Curată, Chivotul cel Sfânt, Raiul cel Preaplin de desfătare al lui Dumnezeu, întru care este Pomul vieţii, sunt lăudate de mine. Cântarea a 7-a Irmosul Cuptorul, Mântuitorule, se răcorea, iar tinerii dănţuind, cântau: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Preaînalt te-a arătat pe tine Rai Însufleţit şi Cămară Curată, Îngrădită cu har, Porfiră şi Cer de aur. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Întăreşte mintea mea cea răzvrătiră şi cugetul meu cel tulburat îl aşează pe piatră neclintită, cu Acoperământul tău, Maică Fecioară. Cântarea a 8-a Irmosul Pe Acela de Care se înfricoşează îngerii şi toate Oştile, ca pe Făcătorul şi Domnul lăudaţi-L preoţi, slăviţi-L tineri, binecuvântaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca o Cămară Însufleţită şi ca o Mantie de porfiră Insuflată şi ca o Hlamidă cu roşu Vopsită a Împăratului tuturor, te-ai arătat, Fecioară şi ca o Porfiră din care totodată s-a vădit Trupul Cuvântului, Dumnezeu Omul. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Zămislit-ai, Preacurată, pe Cel Ce ţine toată făptura cu mâna, pe Ziditorul şi Dumnezeu, Care în chip de negrăit şi de nespus S-a făcut Om pentru noi, precum suntem noi, nedespărţindu-Se de ceea ce era mai înainte. Cântarea a 9-a Irmosul Izvorul cel de Viaţă Primitor şi pururea Curgător, Sfeşnicul cel de Lumină Purtător şi cu totul de aur, Biserica cea Însufleţită, Cortul cel Preacurat, mai Desfătat decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o mărim. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Din izvorul harului tău, adapă-mă pe mine cel aprins de văpaia necazurilor, care mă topesc cumplit, Izvorule Dătător de har, care ai născut Râul Cel Mare al Harurilor, din Care cel ce bea, nu va mai înseta niciodată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca pe o Cămară Împodobită de Mire, ca pe un Palat Însufleţit al Stăpânului, ca pe o Porfiră cu totul de aur, ca pe un Palat Desfătat al lui Hristos, pe tine, Stăpâna tuturor, rugându-te, ai milă şi mă miluieşte. SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Glasul al 8-lea Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul… Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind în chip de negrăit, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine toate; şi în braţe ai purtat pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor, pe Făcătorul făpturii şi Domnul. Pentru aceasta te rog, Preacurată Fecioară şi cu credinţă strig către tine, să fiu izbăvit de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu. Stăpână, Fecioară Curată, ajutorul tău dăruieşte-mi-l atunci, că poţi toate câte le voieşti.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit şi către cei împreună cu dânsul
Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit Glasul al 8-lea Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Pe Faraon cel ce se purta… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu strălucirea luminii Sfântului Duh, luminează Sfinte Sava, pe cei ce cu dragoste creştinească, în cântări te laudă; cel ce eşti lauda pustnicilor, strălucirea călugărilor împodobitorul pustiului şi dascălul fecioriei. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din tinereţe tot dorul ţi l-ai închinat lui Dumnezeu şi tot avântul tău spre Dânsul îndreptând, zburdările trupului şi năvala patimilor prin înfrânare le-ai ucis, Sfinte Sava, de Dumnezeu purtătorule, prealăudate. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Biruind şarpele ce se ascundea în roadă, l-ai călcat în picioare şi cursele lui uşor le-ai trecut, ridicându-te pe aripile cinstirii de Dumnezeu, părinte şi bucurându-te, ai cules viaţă din pomul cunoştinţei. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Strălucind de lumina harului în foc ai intrat ca şi cei trei tineri şi ai rămas nears, Dumnezeu păzindu-te pe tine şi arătând tuturor vrednicia şi strălucirea pe care urma să o ai mai târziu, părinte. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ca un potop fără de stavilă se revărsase moartea asupra noastră; dar apropiindu-se de Cel Născut al tău s-a pustiit şi atingându-se de El a fost nimicită, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că ai născut în Trup Viaţa Cea cu Adevărat şi Veşnică. Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce ai întărit… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Făcându-ţi mintea stăpână peste patimi, preafericite, ispravnic al dreptăţii te-ai arătat; că ai supus cu adevărat partea cea rea părţii mai bune şi ai înflorit, părinte, ca un finic în mijlocul pustiului. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înţelegând să mergi pe urmele Stăpânului, te-ai înstrăinat de ai tăi şi locuind în pustiu ai ridicat semn de biruinţă asupra celor împotrivă luptători, întărit fiind cu Dumnezeiască Putere. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu tăria minţii, preafericite, fiind întărit, ai biruit feluritele meşteşugiri ale vrăjmaşului, înţelepte şi le-ai dat pe faţă înaintea tuturor şi îngâmfarea trufaşă a aceluia ai nimicit-o. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Văzându-te pe tine, cu sufletul senin, cu înclinarea blândă şi împodobit cu fapte bune, Sfinte Eftimie, Luceafărul Cel Preastrălucit te-a primit, arătând prooroceşte strălucirea ta cea preafericită. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Luminată Poartă a mântuitoarei iconomii a Cuvântului cea pentru noi, tu, Maică Fecioară, te-ai cunoscut cu adevărat; că tu ne-ai adus Raza Cea Înţelegătoare a Preaînaltei Dumnezeiri. Catavasie Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Starea sufletului curăţindu-ţi şi cu Dumnezeieşti vederi lărgind-o, încăpătoare de daruri Dumnezeieşti, cu adevărat, ai făcut-o, de Dumnezeu fericite; şi cu atingerea mâinilor tale ai vindecat pe cei neputincioşi, făcându-te următor Stăpânului. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel Ce în chip cumplit era plin de cutezare asupra ta, părinte, ca Datan cel ticălos a fost înghiţit şi ca Aviron nimicit. Căci pe tine în chip nevăzut te-a păzit Dumnezeiescul har care a purtat grijă de mulţi ce s-au mântuit prin tine şi au urmat învăţăturile tale. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Legea lui Dumnezeu întărindu-ţi simţirile, cuvioase, ţi-ai îndreptat gândul tău iscusit spre înţelegerea celor netrupeşti şi duhovniceşti, înaintând hotărât din mărire în mărire şi din putere în putere, părinte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Hotărându-te a face bine celor de acelaşi neam, ai zidit în pustiu cetăţi minunate şi de suflet folositoare şi din pământ însetat izvoare de apă ai scos, de Dumnezeu înţelepţite; şi în chip minunat ploi din cer ai pogorât peste ţarini fără de ape. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Rai al nemuririi de curând Înflorit şi Frumos cu adevărat te-ai arătat, purtând în pântece Pomul Vieţii Cel Sădit întru tine, cu Dumnezeiască Atotputernicie; pe Care născându-L, picură nădejde de viaţă purtătoare tuturor celor ce cu credinţă te socotesc pe tine Născătoare de Dumnezeu. Catavasie Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Tu Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, Slavă Puterii Tale, Doamne! Cântarea a 5-a Irmos: Pentru ce m-ai lepădat.. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu gând neabătut tinzând către Cel Dorit de tine, de la Dânsul ai luat, părinte, harul cel bogat al marilor minuni; şi pe cei ce cu credinţă veneau la tine, cu dragoste i-ai vindecat, cuvioase. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Sarcina greutăţilor trupeşti lepădând, te-ai făcut vas Dumnezeiesc al alegerii Sfântului Duh, cuvioase, împodobindu-te cu înfrânarea, cu răbdarea şi cu gândul cel smerit. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Sava, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Propovăduitor cu glas preaînalt al Dumnezeieştilor dogme ai fost aşezat; apărător al Soboarelor Sfinţilor Părinţi te-ai făcut, pe împăraţi înţelepţind; cărora vădit te-ai arătat, înconjurat fiind de zidul Dumnezeiescului har, fericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Darul cel de la Dumnezeu, care ţi-a fost dat ţie, de Dumnezeu insuflate, s-a vestit şi s-a dat tuturor până la marginile lumii;
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit şi a celor împreună cu dânsul
Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmosul Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sufletul meu cel întunecat prin desfătările vieţii şi tulburat de grijile lumeşti, luminează-l cu strălucirea ta, Maica lui Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Maica lui Dumnezeu, deschisu-s-au Uşile Cereşti, prin naşterea ta, prin care dă şi sufletului meu intrare, ca o Milostivă şi către Dumnezeu mă povăţuieşte. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sufletul meu cel săgetat cu săgeata celui viclean şi rănit prin vicleşugurile şi meşteşugirile aceluia, cu mila ta vindecă-l, Fecioară. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Nădejdea celor deznădăjduiţi, Îndreptarea celor căzuţi, Ceea ce ai născut Lumina Cea Dumnezeiască, luminează sufletul meu, cel ce este în întuneric. Cântarea a 3-a Irmosul Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Toată dorirea mea în tine am pus-o, Stăpână Curată. Pentru aceasta poftele mele cele trupeşti, degrabă le schimbă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Stăpână, Ceea ce eşti Uşa Luminii, fă să-mi răsară mie razele cele luminate ale pocăinţei şi negura păcatelor mele îndepărteaz-o. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Una întru tot Nevinovată, scapă-mă de toată răutatea, de ispitele cele ce vin asupra mea şi de focul cel veşnic. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Preacurată, grăbeşte de mă cercetează şi mă curăţeşte de rănile cele cumplite şi mă apără de toată supărarea, pe mine cel ce pătimesc. Cântarea a 4-a Irmosul Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sufletul meu cel întunecat de păcate, luminează-l cu lumina ta, pururea Fecioară, care ai născut pe Soarele dreptăţii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Scapă-mă de viforul ispitelor şi al vieţii celei stricătoare de suflet şi de focul cel veşnic mă izbăveşte, Dumnezeiască Mireasă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vas Sfinţit al Fecioriei şi Veselia Celui Neîncăput cu firea, sufletul meu cel întunecat de multe patimi, luminează-l. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Întru tot Sfântă, Dumnezeiască Mireasă, Stăpâna lumii, izbăveşte-mă pe mine şi din nevoi mă scapă şi îndepărtează mulţimea patimilor mele. Cântarea a 5-a Irmosul Mânecând strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru; afară de Tine pe altul nu ştim. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine Fecioară te lăudăm, întru tot Lăudată, care ai încăput pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. De focul cel nestins şi de viermi, scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce dai vindecări din milă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Tu eşti credincioşilor Zid Tare şi biruinţă, întru tot Sfântă, care mântuieşti din ispite pe cei ce te laudă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sufletul meu cel neputincios vindecă-l, Preacurată Stăpână, Ceea ce ai născut Mântuirea tuturor, pe Cel Ce ridică neputinţele noastre. Cântarea a 6-a Irmosul Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Marie, Locaş Curat şi întru tot Cinstit al Făcătorului tuturor, dă sufletului meu lacrimi curăţitoare şi scoate-mă de la judecata ce va să fie şi din chinuri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce eşti Uşă Dumnezeiască arată intrări Dumnezeieşti smeritului meu suflet, prin care intrând, să se mărturisească şi să ia dezlegare de răutăţi, Născătoare de Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Adâncul păcatelor şi valurile deznădăjduirii viscolesc mintea mea; milostiveşte-te, Stăpână şi-mi întinde mâna ta şi mă izbăveşte, Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine te avem Folositoare şi Zid toţi credincioşii care pururea suntem necăjiţi întru adâncul răutăţilor, al tulburărilor şi al nevoilor, Născătoare de Dumnezeu, Singura Scăpare a credincioşilor. Cântarea a 7-a Irmosul Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ţie mă rog, Preacurată, omoară păcatul ce sălăşluieşte în mine şi mă învredniceşte, Fecioară, să dobândesc viaţa, ferindu-mă de partea celor ce vor fi chinuiţi după moarte. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Multe feluri de patimi mă tulbură, Curată, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii; de biruinţa acelora şi de focul cel veşnic mă scapă, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce din năravul cel slobod greşesc şi de obiceiul cel nebunesc sunt robit, alerg acum către obişnuita ta milostivire. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Miluieşte-mă, întru tot Sfântă, de Dumnezeu Născătoare, pe mine, cel deznădăjduit. Stinge văpaia patimilor mele şi-mi alină tulburarea inimii, Curată Maica lui Dumnezeu şi mă scapă, Fecioară, de tirania demonilor şi de focul cel veşnic. Cântarea a 8-a Irmosul Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, uşurează-mi păcatele şi sarcina greşelilor mele, ca să te măresc pe tine. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca Ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeu, arată-L, Curată, cu blândele tale rugăciuni, mie, Milostiv; ca să mă mântuiesc de focul cel veşnic. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Biruitu-m-au păcatele mele cele multe, Născătoare de Dumnezeu; dă-mi acum mână de ajutor şi mă scapă din focul cel nestins, pe mine nevrednicul. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Rogu-mă, Preacurată, luminează ochii inimii mele cei
Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Varvara
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara Glasul al 4-lea Pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmasului şi ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Întru adânc a aşternut… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. O, Preasfântă Treime Cinstită, mai presus de toate, Ceea Ce dai robilor Tăi darul cel mai presus de gând, insuflă în mintea mea cea întunecată Raza Cea de Lumină Purtătoare, ca să laud pe Sfânta Muceniţă a Ta Varvara, cea pururea fericită. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Toată rânduiala cuvintelor de laudă este covârşită, cu adevărat, de mărirea mucenicilor Tăi, Iubitorule de oameni. Ci, primind lauda cea din credinţă şi după putere, trimite-ne nouă, Stăpâne, răsplătire îmbelşugată. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un trandafir preafrumos dintr-o rădăcină plină de spini odrăslind Mărita Varvara, a umplut Biserica lui Hristos de dulce mireasmă, roşindu-se prin sânge cu roşeala nevoinţei; pe care după vrednicie o fericim. Cântarea a 3-a Irmos: Înflorit-a pustiul… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Rănită fiind de săgeata cea preadulce a dragostei Tale, ca a unui Mire, Stăpâne, purtătoarea de biruinţă Sfânta Muceniţă Varvara a urât toată necredinţa părintească. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nici farmecul desfătării, nici strălucirea frumuseţii şi a bogăţiei, nici dulceţile tinereţii nu te-au amăgit pe tine, Mărită Varvara, ceea ce ai fost mireasă a lui Hristos, bună fecioară. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Către luptele cele desăvârşite nici slăbiciunea femeiască, nici vârsta cea tânără nu te-au împiedicat; că s-au întărit, Hristoase, cu Puterea Ta cea nevăzută. Cântarea a 4-a Irmos: Venit-ai din Fecioară… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Născându-Te din Fecioară, ai dăruit tinerelor fecioare să surpe trufia celui viclean. Pentru aceasta strălucita biruitoare Muceniţă Varvara a batjocorit îndrăzneala aceluia. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Crucea Ta ai stricat puterea morţii; pentru aceasta, Hristoase, Fecioara Varvara necruţându-şi trupul său, cu minte prea tare a răbdat vitejeşte rănile. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Amăgită fiind strămoaşa mai înainte de meşteşugirile celui înşelător, alungată a fost din desfătarea Raiului; iar Sfânta Varvara batjocorindu-l pe acela, sălăşluieşte acum în Cămara cea Cerească de nuntă. Cântarea a 5-a Irmos: Mijlocitor lui Dumnezeu… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Poruncind să se lumineze baia cu trei ferestre, ai zugrăvit în chip tainic botezul, Sfânta Muceniţă Varvara, care este curăţirea cea purtătoare de lumină a sufletelor, prin Lumina Preasfintei Treimi. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Sfinta Varvara ferindu-se de nebunia cea cumplită a tatălui ei, muntele îndată despicându-se a primit-o; ca şi oarecând pe întâia Muceniţă Tecla, cea pururea mărită, prin minunea lui Hristos. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Sfânta Muceniţă Varvara cea prealăudată, aprinzându-se de râvna Adevăratului Dumnezeu, a scuipat în feţele cele spurcate ale idolilor celor mincinoşi, bătându-şi joc, fecioara, de stăpânitorul lumii. Cântarea a 6-a Irmos: Întru adâncul greşelilor… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Precum ai făgăduit, Mântuitorule, ai dăruit înţelepciunea Dumnezeiască celor ce luptă pentru Tine, înaintea divanului judecătorilor celor nedrepţi; de care şi Sfânta Varvara Muceniţa, s-a umplut. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înşelăciunea celor fără de Dumnezeu ai vădit-o cu cuvântul, de Dumnezeu Înţelepţită, Varvara Preamărită; şi cu stăruinţa în fapte ai înspăimântat minţile tiranilor. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Purtătoarea de biruinţă, cea fără de prihană şi-a dat trupul să-i fie sfâşiat în chinuri îngrozitoare şi să fie strujit cu mănunchiuri de păr, pentru Hristos. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat… Lui Hristos, Celui în Treime cu evlavie Lăudat, urmându-i tu, purtătoare de biruinţă, ai nimicit templele idolilor; şi luptând în mijlocul locului de pătimire, Sfântă Muceniţă Varvara, nu te-ai temut de ameninţările tiranilor, ceea ce ai avut îndrăznire bărbătească, cu glas mare cântând pururea: cinstesc Preasfânta Treime, Dumnezeirea Cea Una. Cântarea a 7-a Irmos: Porunca cea potrivnică… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Tiranul cel ce se semeţea să cuprindă pământul şi să piardă marea, zace ca o jucărie la picioarele Fecioarei Varvara; că pe acesta slăbindu-l Hristos, ea l-a legat ca pe o vrabie neputincioasă. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu bătăi de neîndurat chinuit fîindu-ţi tot trupul şi înroşit de curgerile de sânge şi coasta-ţi arsă fiind, ai răbdat, muceniţă prealăudată, dând mulţumită lui Hristos, Mărită Varvara. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. O, cruzimea cea fără de omenie şi fără de simţire a tiranilor şi preamulta lor nelegiuire! Că au tăiat cumplit cu sabia ca într-o măcelărie sânii muceniţei, care şi-a lipit mintea de Dătătorul de răsplată, Hristos. Cântarea a 8-a Irmos: Cuptorul cel cu foc… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-ţi-S-a Hristos în Lumină Neapropiată, ţie, celei ţinută în temniţă, Sfântă Varvara, îndemnându-te să îndrăzneşti, vindecându-ţi rănile şi bucurie dăruindu-ţi. Pentru aceasta te-ai într-aripat de dragostea Mirelui tău. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înger luminat te-a îmbrăcat în haină luminoasă pe tine, care ţi-ai dăruit hainele tale la săraci pentru Hristos, Cinstită Muceniţă Varvara, purtându-te ca pe o mireasă; că ai dezbrăcat împreună cu haina şi patimile, muceniţă, primind schimbare Dumnezeiască. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-s-a împlinită în chip lămurit proorocia Ta, Hristoase; că tatăl dă la moarte pe fiu, ticălosul părinte al muceniţei Tale, făcându-se însuşi lucrător al înjunghierii. Pentru aceasta cu foc din cer a fost mistuit. Cântarea a 9-a Irmos: Fiul Părintelui… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vrând să dobândeşti prin sabie sfârşit fericit muceniciei
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Damaschin
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin Glasul al 8-lea Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea într-armată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel rău, Domnul Cel Preaslăvit, căci cu Slavă S-a preamărit. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Laude voind a-ţi aduce, aş avea nevoie de glasul tău cel dulce ca mierea, cuvioase, prin care ai luminat cu cântări, Părinte Ioan, Biserica Ortodoxă, care prăznuieşte pomenirea ta. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ca un judecător înţelept şi iscusit, cugetând preabine la firea celor ce sunt, ai ales cele veşnice, în locul celor trecătoare şi ai schimbat cele vremelnice cu cele mai bune, Sfinte Părinte Ioan. Pentru aceasta şi Hristos acum te-a preamărit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Şarpele cel viclean, insuflându-mi pofta de a fi asemenea cu Ziditorul, ca pe un rob m-a răpit. Iar prin tine, Preacurată, am fost chemat iarăşi la cele dintâi, îndumnezeit fiind cu adevărat. Că tu, Maica lui Dumnezeu, ai născut pe Cel Ce m-a îndumnezeit. Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea ta, întru care s-a întărit inima mea. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Risipitu-ţi-ai averea, dând cu împrumut lui Dumnezeu; pentru aceasta ţi s-a gătit Împărăţia Cerurilor, şi ai luat răsplătire cu mult mai mare, Sfinte Părinte Ioan. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Talantul înţelepciunii primind şi cu faptele împodobindu-te, ai luminat, Sfinte Ioan, Biserica lui Hristos; pe care îl înmulţeşti şi după ce ai ieşit din viaţă. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cetele îngereşti s-au minunat, Preacurată şi inimile omeneşti s-au înfricoşat de naşterea ta. Pentru aceasta cu credinţă te cinstim pe tine, de Dumnezeu Născătoare. Catavasie Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne! Cântarea a 4-a Irmos: Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cântăm Ție: Slavă Puterii Tale, Doamne. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Supunându-te Poruncilor lui Hristos ai lăsat frumuseţea lumii, bogăţia, desfătarea şi strălucirea şi ai urmat lui Hristos, luându-ţi crucea ta, Sfinte Ioan. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Împreună sărăcind cu Hristos, Cel Ce a sărăcit pentru mântuirea oamenilor, împreună cu El te-ai preamărit, precum Însuşi a făgăduit şi împreună împărăteşti cu Cel Ce Împărăteşte pururea, Sfinte Ioan. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe tine toţi credincioşii te ştim Liman de mântuire şi Zid Neclintit, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână; că tu, cu rugăciunile tale, izbăveşti sufletele noastre din nevoi. Catavasie Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne! Cântarea a 5-a Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat izbăvirea din noaptea necunoştinţei către Părintele Tău, începătorul luminii. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Începând a te deprinde, părinte, cu frica lui Hristos, pentru viaţa cea Dumnezeiască ai supus toată gândirea cea trupească duhului, curăţindu-ţi simţirile, Sfinte Ioan. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Curăţindu-ţi trupul şi sufletul ca Sfânta Varvara Muceniţa, cu grijă ai primit, Sfinte Ioan, de Dumnezeu înţelepţite, Strălucirea Cea de trei ori mai Luminoasă decât soarele, care te-a îmbogăţit cu daruri luminoase. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Roagă, Fecioară Preacurată, pe Fiul tău şi Domnul să dăruiască celor robiţi, care se încred în tine, izbăvire paşnică din împrejurarea cea potrivnică. Catavasie Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni. Cântarea a 6-a Irmos: În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Luminat fiind de harul Duhului şi îmbogăţit cu adevărat cu ştiinţa lucrurilor Dumnezeieşti şi omeneşti, le-ai împărţit pe acestea din belşug, Sfinte Ioan, celor ce aveau nevoie de ele. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Luându-te la întrecere cu Cetele cereşti, înţelepte, ai pus rânduială în cetele cântăreţilor bisericilor, pentru a aduce Preasfintei Treimi cântare de Dumnezeu grăitoare. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fără ispită bărbătească ai născut, Fecioară şi Fecioară în veci ai rămas, arătând semnele Adevăratei Dumnezeiri a Fiului şi Dumnezeului tău. Catavasie Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată. Condac Glasul al 4-lea Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat… Pe scriitorul de cântări şi cinstitul grăitor de Dumnezeu, pe învăţătorul Bisericii, pe dascălul şi luptătorul împotriva vrăjmaşilor, pe Sfântul Ioan să-l lăudăm. Că luând Crucea Domnului toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o şi ca un cald mijlocitor către Dumnezeu, tuturor cere iertare de greşeli. Cântarea a 7-a Irmos: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui păgân, înaltă văpaie
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Sofonie
Troparul Sfântului Proroc Sofonie Glasul al 2-lea A prorocului Tău, Doamne, Sofonie pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 6-lea Irmosul Ca pe uscat umblând Israel cu picioarele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: să cântăm lui Dumnezeu cântare de biruinţă. Stih: Sfinte Prorocule Sofonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe tine te rugăm, prorocule, cel ce stai înaintea Scaunului lui Dumnezeu, să mijloceşti cu stăruinţă, să se dăruiască luminare nouă, celor ce lăudăm, cu credinţă, cinstită pomenirea ta. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Arătatu-te-ai organ Dumnezeiesc încăpător al Luminilor şi al darurilor Dumnezeiescului Duh, Preaînţelepte Sofonie. Pentru aceasta credincioşii, bucurându-ne, pe tine te fericim. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Soarele Cel Ce a Strălucit din Sfânt pântecele tău, Stăpână, luminează cu raze strălucitoare tot pământul. Prin care luminându-ne, pe tine te cinstim, Maica lui Dumnezeu. Cântarea a 3-a Irmos: Nu este sfânt precum Tu… Stih: Sfinte Prorocule Sofonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel Ce toate le vede, ca un Dumnezeu, ţi-a arătat cu Dumnezeiască cuviinţă şi ţi-a descoperit în chip vădit cunoştinţa celor viitoare şi chipul celor ce vor să fie, fericite, vrednicule de laudă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Întărindu-ţi mintea, fericite, cu cucernică îndrăzneală te-ai plecat înaintea Dumnezeiescului Duh şi ai primit de la El Dumnezeieştile îndrumări. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Iată, toate neamurile te fericesc cu credinţă pe tine, Ceea ce ai născut cu Trup sub ani, mai presus de fire, pe Cuvântul Cel fără de ani şi iarăşi ai rămas Fecioară. Irmosul Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale. Cântarea a 4-a Irmosul Hristos este Puterea mea, Dumnezeul şi Domnul, cântă cinstita Biserică plină de cuviinţă Dumnezeiască, strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind. Stih: Sfinte Prorocule Sofonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Domnul tuturor S-a arătat nouă după prorocia ta, fericite, chemând pe toţi la cunoştinţa Sa şi din robie i-a slobozit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Luminat fiind de har, ai prorocit, zicând că toţi cei ce se vor închina şi vor primi credinţa şi Domnului vor sluji, vor fi sub un singur jug. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Marie Preacurată, risipeşte tulburarea patimilor gândului meu şi viforul ispitelor, Ceea ce ai născut Izvorul Nepătimirii, Maică Fecioară. Cântarea a 5-a Irmosul Cu Dumnezeiasca Ta Strălucire, Bunule, luminează sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, ca să Te vadă pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi pe toţi din negura greşelilor. Stih: Sfinte Prorocule Sofonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întoarce-mă de la nedreptate şi din robia patimilor, fericite, la fapta cea bună cu rugăciunile tale, Mărite Prorocule Sofonie şi mă îndreptează cu fapta către lumina dreptei cinstiri de Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Luminându-ţi sufletul cu strălucirile faptelor bune, l-ai făcut vrednic de făcliile Dumnezeiescului Duh; din Care te-ai şi îmbogăţit cu harul prorociei. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Grăirile proroceşti arată prin semn naşterea ta, Preacurată, ale căror împliniri văzându-le noi acum, pe tine te vestim cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Cântarea a 6-a Irmos: Marea vieţii văzând-o… Stih: Sfinte Prorocule Sofonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Primind, mărite, ca o oglindă curată Razele Duhului, ai răspândit în lume sclipirile Dumnezeieştii prorociri, arătând cele viitoare ca pe nişte lucruri de faţă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Bucură-te Sioane şi te veseleşte, văzând cât de Mare este Împăratul Care a venit la tine şi lumea a luminat cu Strălucirile Dumnezeirii Sale şi a biruit înşelăciunea demonilor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Unindu-se cu Trupul în pântecele tău, Cel Unul-Născut din Tatăl, Unul din amândouă a ieşit, fără de stricăciune, păzind fără vătămare Cinstită Fecioria ta, Prealăudată. Irmosul Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive. CONDAC Glasul al 6-lea Podobie: Uşa milostivirii… Curăţindu-ţi mintea de întinăciune, înţelepte, ai făcut-o oglindă Dumnezeiască, primind în ea Razele Dumnezeiescului Duh şi acum ai aflat loc la Izvorul Strălucirilor, bucurându-te, Sfinte Prorocule Sofonie. Cântarea a 7-a Irmosul Dătător de rouă a făcut îngerul cuvioşilor tineri cuptorul; iar pe haldei Porunca lui Dumnezeu arzându-i, pe chinuitor l-a înduplecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Prorocule Sofonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Răsărit-a lumii ca un soare pomenirea ta, prorocule, luminând cu strălucirile tale cele aruncătoare de raze, pe credincioşii ce cântă cu un glas: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Mai îmbelşugat decât un nor arătându-te, fericite, ai trimis nouă ploaia cunoştinţei de Dumnezeu, din Izvoarele Cele Mântuitoare; prin care ne luminăm a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cuvântul Cel Ce a dat odinioară fiinţă tuturor, cu Dumnezeiască voie, voind să cheme iarăşi pe om la Sine, Preacurată, S-a Sălăşluit în pântecele tău. Binecuvântată eşti, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup. Cântarea a 8-a Irmos: Din văpaie ai izvorât… Stih: Sfinte Prorocule Sofonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dăruindu-te cu totul Atotţiitorului, ai fost povăţuit cu purtare de grijă în rânduielile proniei şi ai învăţat toate neamurile. Pentru aceasta te lăudăm, prorocule, de Dumnezeu grăitorule. Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul. Cântare de rugăciune adu lui Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine, de Dumnezeu fericite şi potoleşte tulburarea ispitelor noastre; ca să te lăudăm pe tine, prorocule, de Dumnezeu grăitorule. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe Dătătorul de viaţă, Dumnezeu şi Domnul, născându-L, Preacurată, ai oprit furia morţii, cea neoprită, omorând-o. Pentru aceasta pe
Slujba Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria
LA VECERNIA MICĂ La Doamne strigat-am, punem stihurile pe 4 și cântăm aceste Stihiri Asemănânde. Glas 1. Ceea ce ești bucuria. De-Cuvioși-iubitorii, veniți cu dragoste la praznicul cel mare al Părinților noștri Paisie duhovnicul cel smerit și Cleopa cel minunat cei ce cununile slavei de la Hristos au luat cu nevoința lor. Saltă acum Sihăstria, raiul sihaștrilor și latura Moldovei și Biserica toată, în Domnul lăudându-se ne’ncetat cu preablândul Paisie și cu slăvitul Cleopa, odraslele minunate ale Harului. Învățători înfânării, stâlpi ai smereniei, chipuri ale blândeții, dascăli ai rugăciunii și vase ale darurilor cerești și lucrători ai minunilor v-ați arătat, Cuvioase Paisie și Cleopa fericitule. Cu rugăciunile voastre acoperiți în veci mânăstirea aceasta și Moldova întreagă Cleopa și Paisie, și pe cei ce aleargă cu dragoste la ale voastre morminte pline de har, cu credință cuprinzându-le. Slavă. Glas 5. Veniți ceata iubitorilor de praznice, lăutele duhovnicești lovindu-le, pe călăuzitorii noștri Paisie și Cleopa să-i cinstim; că aceștia, prin nevoințe curățindu-se și cu virtuțile strălucind și cu darurile Duhului, ca niște îngeri în trup s-au făcut și cu adevărat printr-înșii Duhul a grăit; și acum se roagă, stând înaintea Domnului, pentru toți cei ce cinstesc sfântă pomenirea lor. Și acum. Bogorodișna. Fericimu-te pe tine, de-Dumnezeu-Născătoare Fecioară, și te slăvim credincioșii după datorie, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare și scăparea sufletelor noastre. La Stihoavnă Stihirile Asemănânde. Glas 2. Casa Efratului. Slavă Bisericii cu toții vă cunoaștem, Paisie slăvite și bunule Cleopa, și vase ale Harului. Stih: Cinstită înaintea Domnului moartea Cuvioșilor Lui. Pururea dragostea de Dumnezeu urmând-o, cu dragoste slujit-ați mulțimea celor care vă căutau, slăviților. Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui. Daruri duhovnicești luat-ați și lucrarea minunilor prin Duhul, slăvindu-vă de Domnul, de-trei-ori fericiților. Slavă. Bucură-te, strigăm la prăznuirea voastră de-raze-purtătoare, doime a Treimii, Cleopa și Paisie. Și acum. Bogorodișna. Mâna spre Fiul tău, Fecioară, ridicându-ți, solește-ne iertare cu robii tăi, Stăpână, Cleopa și Paisie. Tropar Glas 1. Locuitor pustiului. Pe-ai Moldovei luceferi și pe stâlpii smereniei, care pe pământ cu credință într-un gând nevoitu-s-au, pe marele Cleopa cel smerit, pe gura tunătoare-a lui Hristos, și pe Paisie duhovnicul cel preablând cu râvnă să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi, slavă Celui ce v-a întărit, slavă Celui ce minunați v-a arătat și rugători pentru noi. LA VECERNIA MARE După obișnuitul Psalm, Fericit bărbatul…, iar la Doamne strigat-am… punem stihurile pe 8 și cântăm aceste Stihiri Asemănânde. Glas 4. Ca pe un viteaz. În cântări să cinstim acum pe doimea Părinților care strălucirea Treimii fulgeră, pe’ndrumătorii de suflete, pe florile Raiului care dau miresmele cunoștinței de Dumnezeu, pe Paisie și Cleopa, pe cei ce pentru lume mijlocesc cu îndrăznire la Împăratul zidirilor. (de 2 ori) Două ziduri punându-vă împrejurul cugetului binecuvântată frica de Dumnezeu și cugetarea de-a pururea la moarte, slăviților, ați umblat netulburați pe cărarea cu strâmtorări, ajungând acum la cetatea cu ziduri mari, înalte, cea de slavă luminată, de Dumnezeu întărindu-vă. (de 2 ori) Cu lucrarea poruncilor, cu răbdarea necazului, și cu omorârea cugetului trupesc, cu sihăstreștile osteneli și multa smerenie, preabine v-ați săvârșit alergarea către Hristos, și minuni lucrați, dobândind îndrăzneală către Domnul, minunatule Cleopa și cuvioase Paisie. Ca Apostolul oarecând să strigăm și noi, fraților, Bine este nouă astăzi a fi aici, la prăznuirea de peste an a noilor Cuvioși Cleopa cel înfocat și preablândul Paisie, cei ce din belșug strălucesc raza Soarelui dreptății cu viața lor curată și cu mulțimea minunilor. Ție, vasului Harului, ție, culmii smereniei, ție,’ndreptătorului credincioșilor, care pe toți câștigatu-i-ai cu mare bândețea ta și pe toți cei ce veneau către tine i-ai mângâiat, ție ne rugăm, Cuvioase Paisie: Din ceruri dăruiește mângâiere celor ce fac pomenirea ta. Ție, bunului lucrător al ogorului Domnului, ție, păzitorului turmei lui Hristos, care cu praștia Duhului pe lupii cuvântători de la ea i-ai izgonit la pășunile Duhului îndreptându-o, ție, dar, ne rugăm, Sfinte Cleopa: Cu solirea ta păzește pe cei ce pururi te laudă. Slavă. Glas 5. Cuvioșilor Părinți, glasul Evangheliei Domnului auzind, lumea ați părăsit, bogăția și slava întru nimic le-ați socotit. Pentru aceasta, tuturor ați strigat: Iubiți pe Dumnezeu și veți afla har veșnic. Nimic să nu cinstiți mai mult decât dragostea Lui, ca atunci când va veni întru slava Lui să aflați odihnă cu toți Sfinții! Cu ale cărora rugăciuni, Hristoase, păzește și mântuiește sufletele noastre. Și acum. Dogmatica glasului. Vohod. Lumină lină. Prochimenul zilei și Paremiile. De la Înțelepciunea lui Solomon citire (cap. 3, 1-9) Sufletele drepţilor sînt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul. Părutu-s-a a muri în ochii celor fără de minte, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor, şi mergerea lor de la noi zdrobire; iară ei sînt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire; şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe ei şi i-a aflat Luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni popoare, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Că dar şi milă este întru cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui. De la Înțelepciunea lui Solomon citire (cap. 5, 15-23; 6, 1-3) Drepţii în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei, şi stema frumuseţii din mâna Domnului. Căci cu dreapta Sa îi va acoperi pe ei şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăcase-va în zaua dreptăţii şi-Şi va pune Luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va da război împreună cu El lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nemeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor
Canon de rugăciune către Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria
Troparul Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria Pe-ai Moldovei luceferi și pe stâlpii smereniei, care pe pământ cu credință într-un gând nevoitu-s-au, pe marele Cleopa cel smerit, pe gura tunătoare-a lui Hristos, și pe Paisie duhovnicul cel preablând cu râvnă să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi, slavă Celui ce v-a întărit, slavă Celui ce minunați v-a arătat și rugători pentru noi. Canonul Glasul al 4-lea Cântarea 1 Irmos: Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici. Şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Pe Τine, Cuvântule, Te rog, trimite robului Tău cuvintele Duhului ca să slăvesc în cântări pe Paisie și marele Cleopa, în care Te-ai odihnit, Însuți slăvindu-Te. Luceferi făcându-vă ai Răsăritului cel de sus, părinte Paisie dumnezeiescule și slăvitule Cleopa, către Dânsul pe toți îndreptatu-i-ați în chip nerătăcit. Slavă… Unirea râvnindu-o cea a credinței cu Dumnezeu, un suflet ați dobândit în două trupuri fiind; ci cu Unul Sfânt unindu-vă în ceruri, una, slăviților, vă e și lauda. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Cetatea lui Dumnezeu, Stăpâna lumii, Bucură-te! Bucură-te, munte sfânt și scară până la cer și palatule cu ziduri aurite; Bucură-te, tronule al Împăratului. Catavasie: Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie, lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i. Ferindu-vă cu înțelepciune de toată ispita celui rău și-mplinitori făcându-vă dumnezeieștilor porunci, în bucuria Domnului vostru intrat-ați, slăviților. Răbdarea desăvârșit lucrând-o, pe cea dobândită-n strâmtorări, cei netrupești miratu-s-au, oamenii minunatu-s-au și dracii spăimântatu-s-au, de-Dumnezeu-întăriților. Slavă… Ispita răbdând-o bărbătește, în ceruri acum vă bucurați, că încercați făcându-vă, ați câștigat cununile făgăduite de Hristos, ale vieții, slăviților. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Ieși-va din tine, Preacurată, cu trup Dumnezeu Cel Preaînalt, strigatu-ți-a Arhanghelul, bunevestirile purtând, spre mântuirea tuturor celor ce-ți cântă măririle. Sedelnele A Cuviosului Paisie Glas 4 Arătatu-te-ai astăzi lumii Lacrima făcându-ți-o pururea pâine, sufletele fraților ziua și noaptea ai spălat într-însa, Sfinte Paisie; și’n cer cu lacrimi te rogi pentru fiii tăi. Slavă… A Cuviosului Cleopa Glas I Mormântul Tău Fugind de fiarele cu numire de oameni, preablândă turturea a pustiei, Cleopa, în munți nevoitu-te-ai, între fiare ca îngerul, întărindu-te de Dumnezeu, ale Cărui legi purtatu-le-ai ca Moisi, ca pe table, pe limbă și-n inimă. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Cu cel ce l-ai scăpat în pruncie din boală, și până în sfârșit l-ai păzit, cu Cleopa, și marele Paisie preaplăcut slujitorul tău, mijlocește-ne la Iubitorul de oameni celor ce-ți cântăm, de-Dumnezeu-Născătoare, iertare solindu-ne. Cânatarea a 4-a Irmos: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Mărire, Hristoase, Puterii Tale! Μaicii Domnului, Părinte, maica ta închinându-te, prunc fiind în boală, ai scăpat din moarte cu harul ei, de care, Sfinte Cleopa, întăritu-te-ai în lucrarea ta și-n îngereasca petrecere. Οlăria sufletească, cuvioase Paisie, lucrând-o cu apa sudorilor tale și-a lacrimii, vas al cereștilor daruri și-al virtuților arătatu-te-ai și făcător al minunilor. Slavă… La limanul mântuirii cu blândețe și dragoste, cu înțelepciune și dumnezeiescă pricepere pe toți de-a pururi, Cleopa și Paisie, îndreptatu-i-ați, ca niște luceferi ai Domnului. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Dătătorul de viață în curatul tău pântece locuind trupește, Maică a Vieții te-a arătat, de-Dumnezeu-Născătoare, pentru care toți glasul Îngerului aducem ție cu dragoste. Cântarea 5-a Irmos: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine. Ochiul curățindu-vi-l cel sufletesc, slăviților, harul l-ați luat, al prorociei și-al străvederii, și cel al lacrimilor, și cel al curatei rugăciuni, și cel al ascunderii, și-al răpirii, prin Duhul Sfânt. Vederea, slăviților Cleopa și Paisie, cea făpturitoare dobândind-o, din ea unirea cu Dumnezeu vi s-a dat, prin darul dumnezeieștilor luciri îndumnezeindu-vă după har, fericiților. Slavă… Ieșind, Cuvioșilor, pe calea strâmtă și cu chin, prin dumnezeieștile suișuri puse în inimi și cu vederile, pe-aceasta largă o ați făcut și’n cetatea cea din cer stați acum, veselindu-vă. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Pe Maica Ta pururea aducem Ție, robii Tăi, spre înduplecare, Milostive, cu ale căreia rugăciuni, Bunule, bogatele Tale îndurări dă-ne, mântuindu-ne din robia vicleanului. Cântarea a 6-a Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, mărind pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa. Pășune bună făcutu-s-au de-Duh-înmiresmate cuvintele voastre și cărțile și fapta cea după Dumnezeu turmei cuvântătoare, dumnezeieștilor. Adie, Sfinte Paisie și blândule Cleopa, miresmele vieții veșnice praznicul vostru dumnezeiesc; pentru aceasta astăzi cu toții vă cinstim. Slavă… Izvoare noi ale Harului, arșița alungând a păcatului, la toți v-ați arătat preacuvioase Paisie și bunule Cleopa, în vremea de apoi. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Stăpână, Maică a Domnului, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, pururi acoperă cu sfântul tău acoperământ pe cei care îți cântă pururi măririle. Condac Glas 8 Apărătoare Doamnă… Cu-a nevoințelor cunună’mpodobindu-vă, încununat-ați cu viețile Biserica, fericiților Paisie și Cleopa, ci luminii lui Hristos părtași făcându-vă, luminarea pocăinței străluciți-ne, să strigăm: Bucurați-vă, de-a pururi pomeniților. Icosul Doamne, de robul Tău îndurându-Te, iartă-mi mulțimea greșalelor, mila rărunchilor Tăi dăruindu-mi-o, ca să cinstesc în cântări și cu laude pe cei doi minunați slujitori ai Tăi, cei de-un-suflet și cu obiceiul asemenea, și cu petrecerea întocmai cu îngerii; pe Paisie blândul duhovnic, învățătorul smereniei, și pe Cleopa cel mare, dreptarul monahilor, cel cu glasul de tunet și cu mintea ca fulgerul; pe păstorii cei buni ai mulțimilor, în care pus-ai vistieriile Tale de daruri și luminările; pe rugătorii fierbinți către Tine ai
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Avacum
Troparul Sfântului Proroc Avacum Glasul al 2-lea A prorocului Tău, Doamne, Avacumpomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmosul Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu carele şi cu puterea lui. Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înţelepţeşte-mă, Doamne, Dumnezeul meu, ca să laud pe Dumnezeiescul Tău Proroc Avacum şi luminează, Bunule, inima mea cu harul Tău. Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Până când, Doamne, zice Prorocul, voi striga către Tine şi nu mă vei auzi? Şi pentru ce mi-ai arătat nelegiuirea judecătorilor? Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Izbăveşte, prorocule, de primejdii şi de nevoi cumplite, cu rugăciunile tale, pe cei ce cu evlavie săvârşesc cinstită pomenirea ta. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Dumnezeu Cel Preasfânt S-a arătat, la plinirea vremii, făcându-Se Om din tine, Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască pe om. Cântarea a 3-a Irmos: Arcul celor puternici… Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înălţându-te cu gândul la Dumnezeu şi luminându-te cu Luminile date de Dânsul, ai văzut de mai înainte înfăţişarea celor viitoare, grăitorule de Dumnezeu. Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Către toată fapta bună te-ai nevoit şi toată răutatea din cuget ai urât şi cu dreptate ai defăimat pe cel fărădelege, preafericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ca cel ce ai fost curat ţi s-au încredinţat graiurile Duhului Sfânt şi ai arătat de mai înainte, în chip limpede, împlinirile celor ce aveau să fie, vrednicule de laudă. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Munte Umbrit de bunătăţi te-ai arătat, Preacurată, din care a venit în chip de rob Stăpânul, ca să izbăvească pe oameni din robie. Irmosul Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea. Cântarea a 4-a Irmosul Vestind mai înainte venirea Ta pe pământ, Hristoase Dumnezeule, Prorocul a strigat cu bucurie: Slavă Puterii Tale, Doamne. Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întocmai ca lumina te-ai arătat prin fapta bună, de Dumnezeu insuflate şi ai vestit Lumina Cea Neînserată, Căreia acum cu credinţă strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne. Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Harul Duhului, cel a toate luminător, sălăşluindu-se întru tine cu îndestulare, înţelepte, te-a arătat proroc, ca să vesteşti tuturor pe Mântuitorul. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Luând aminte la glasul Atotţiitorului, cu evlavie te-ai înfricoşat, o, minunate! Dar pricepând lucrurile Lui, ai fost cuprins de uimire. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Chivotul mărturiei pe tine te închipuie, Preacurată, care ai primit pe Cuvântul Cel împreună Veşnic cu Tatăl, Pâinea vieţii celei adevărate. Cântarea a 5-a Irmosul La Tine, Cel Ce îmi răsări Lumina Poruncilor Tale, Doamne, aleargă duhul meu şi pe Tine Te laudă. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi la Tine este scăparea mea, Împărate al păcii. Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Acum cinstita Biserică priveşte la Soarele Cel Ridicat pe Cruce, precum ai prorocit mai înainte, Preasfinţite Avacum. Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De la straja ta înălţându-ţi gândul, ai stat, preafericite şi ai cercetat venirea Domnului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu glas mare ai strigat, Înţelepte Avacum, Preafericite: mă voi bucura şi mă voi veseli de Dumnezeu Mântuitorul. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Îngreunat fiind de lanţurile greşelilor mele cele multe, către tine alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu: izbăveşte-mă, Ceea ce eşti Lauda credincioşilor. Cântarea a 6-a Irmos: Prorocul Iona… Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din Teman a venit Dumnezeu, Întrupându-Se, precum mai înainte ai grăit, fiind luminat cu strălucire de Dânsul, Preafericite Avacum şi lumea a făcut-o să Strălucească de Lumină. Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminează, Dumnezeule, sufletele celor ce Te laudă pe Tine, cu rugăciunile cinstitului şi de Dumnezeu Înţelepţitului Avacum, căruia cu Dumnezeiască insuflare i-ai luminat cugetul. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Graiul tău şi puterea Dumnezeieştilor tale cuvinte, de Dumnezeu grăitorule, au străbătut toate marginile pământului, arătându-ne mai înainte Dumnezeiasca venire a Cuvântului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe Fiul, Care este deofiinţă cu Tatăl şi este Înţeles, cu adevărat, fără de început împreună cu Cel Ce L-a născut, mai pe urmă Întrupându-Se L-ai născut, Fecioară. Irmosul Prorocul Iona mai înainte închipuind în chit îngroparea Ta cea de trei zile, a strigat, rugându-se: din stricăciune izbăveşte-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Degrabă ne întâmpină… De Dumnezeu grăitorule Avacum, văzut-ai pe sfinţii ucenici ca pe nişte cai, tulburând vădit marea necunoştinţei şi înecând înşelăciunea cu dogmele dreptei cinstiri de Dumnezeu. Pentru aceasta ca pe un adevărat proroc te lăudăm, cerându-ţi a te ruga Domnului să ne miluiască pe noi. Cântarea a 7-a Irmosul În cuptorul din Babilon, tinerii lui Avraam de dorul dreptei credinţe fiind aprinşi, mai mult decât de văpaia focului, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne! Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ajungând la Cunoştinţa Cea mai presus de cuvânt, înţelepte şi dobândind făclia cea mult strălucitoare a profeţiei, strigi acum: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Împărtăşirea Strălucirii Celei în Trei Lumini şi a Slavei Celei Negrăite ţi-a dăruit Dumnezeu, pe Care L-ai slăvit, grăind: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Întru neamuri şi neamuri te-ai arătat, Maică Fecioară Preabinecuvântată, născând mai presus de cuget pe Cuvântul Întrupat; pentru aceasta te lăudăm, Preacurată. Cântarea a 8-a Irmos: Toate lucrurile lui Dumnezeu… Stih: Sfinte Prorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind luminat de Lumina Cea Întreit Luminătoare, te-ai
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Naum
Troparul Sfântului Proroc Naum Glasul al 2-lea A prorocului Tău, Doamne, Naum pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 5-lea Irmosul Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a surpat Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ puternic şi pe Israel l-a izbăvit, pe cel ce cânta cântarea de biruinţă. Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Sfinte Prorocule Naum, de Dumnezeu insuflate, bucurându-ne, fericim darul cel Dumnezeiesc al minţii tale, celei primite de la Dumnezeu şi luminate de harul Lui; o, de Dumnezeu insuflate! Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De sus coborând în sufletul tău harul Duhului, prorocule, ţi-a insuflat ţie după vrednicie, lucrare prorocească şi ţi-a pregătit limbă insuflată de Dumnezeu, vrednicule de laudă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Organ atins de Pana Duhului te-ai arătat, lăudând pe Dumnezeu Cel Plin de râvnă şi spunând tuturor că judecata Lui este nepărtinitoare, vrednicule de laudă. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Preabinecuvântată, Fecioară Preacurată, izbăveşte pe cei ce te laudă pe tine cu credinţă şi cu dragoste, ca pe o Cinstită Maică a lui Dumnezeu, potolind neîmblânzita sălbăticie a primejdiilor. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce cu Porunca Ta… Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Împărtăşirea Făcătorului de viaţă şi Dumnezeiescului Duh te-ai făcut prealuminat la suflet. Pentru aceasta, din insuflare Dumnezeiască, ai fost pus a vesti de mai înainte tuturor, în chip lămurit, cele ce aveau să vină, de Dumnezeu insuflate. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ca un bun văzător al celor Dumnezeieşti ai văzut de mai înainte, fericite, pedeapsa ce avea să vină împotriva vrăjmaşilor celor nelegiuiţi, care defăimau îndelungă răbdarea, îngăduinţa şi bunătatea Dumnezeiască, din pricina răutăţii lor celei nevindecate. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Iubitorul de oameni, Cel Care odinioară din nimic a făcut toate, Se naşte din Sfântul tău pântece, Preacurată, făcându-Se Om, din iubirea de oameni, ca să mântuiască pe oameni. Irmosul Cel Ce cu Porunca Ta ai înfipt pământul pe nimic şi ai ridicat nereţinut pe cel îngreunat, întăreşte Biserica Ta, Hristoase, pe piatra cea neclintită a Poruncilor Tale, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni. Cântarea a 4-a Irmosul Dumnezeiasca Ta iconomie Hristoase, cunoscând-o de mai înainte Prorocul Naum, cu frică a strigat către Tine: venit-ai spre mântuirea poporului Tău, ca să mântuieşti pe unşii Tăi. Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind luminat de Raza Duhului, mai înainte ai vestit ninivitenilor ameninţarea pustiirii, arătându-le, grăitorule de Dumnezeu, că nu vor scăpa de Puterea lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Judecata Ziditorului cea dreaptă hotărăşte cumplita nimicire a poporului celui vrăjmaş, precum prorocind ai grăit, Preafericite Naum, Prorocule al lui Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Împodobit fiind sufletul Prorocului Tău cu cuget cumpătat, s-a înălţat mai presus de fire, către privirea Dumnezeirii Tale, Bunule şi către Strălucirea Dumnezeieştii Cugetări. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Marie, Stăpâna făpturii, ca Ceea ce Singură ai născut pe Împăratul tuturor, Prealăudată, slobozeşte-mă de tirania patimilor, cu rugăciunile tale. Cântarea a 5-a Irmosul Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg şi către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv. Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Viaţă curată şi fără de prihană petrecând, te-ai învrednicit de lucrarea şi de luminarea Sfântului Duh, Preacinstite Prorocule Naum. Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trupul l-ai supus cu osârdie gândului celui de sine stăpânitor, punând suişuri în inima ta; pentru aceasta ai dobândit înfăţişare vrednică de Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Darurile celor cinstiţi cu prorocia sunt mai presus de cele ce se văd; că printr-înşii grăieşte Duhul Sfânt, Cel Care este Bun şi Domn. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Nici chiar vreo putere înţelegătoare din ceruri nu va putea cu adevărat să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu, după cuviinţă că ai născut pe Ziditorul Care este Lăudat de Puterile Cereşti. Cântarea a 6-a Irmos: Marea patimilor… Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Să lăudăm, credincioşii, pe cel care a fost casă a Dumnezeiescului har; pe cel care s-a făcut vas curat al arătării lui Dumnezeu, celei mai presus de minte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cel ce a primit Lumina Cea Neapusă a Dumnezeiescului Duh şi a câştigat cuget îndumnezeit, îndeamnă spre laudă pe dreptcinstitorii de Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Puterile cele înţelegătoare şi toate neamurile oamenilor te măresc pe tine, ca pe Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, cea pururea Binecuvântată şi cu totul fără de prihană. Irmosul Marea patimilor cea sălbăticită de viforul cel de suflet stricător, alineaz-o, Stăpâne Hristoase şi mă scoate din stricăciune, ca un Milostiv. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Luminându-se cu Duhul inima ta cea curată, s-a făcut locaş prealuminat de prorocie; că cele de departe le vezi ca şi cum ar fi de faţă. Pentru aceasta te cinstim, Preafericite Prorocule Naum, Prealăudate. Cântarea a 7-a Irmosul Domnul părinţilor Cel Preaînălţat văpaia a stins-o şi pe tineri i-a rourat; pe cei ce cântau într-un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat! Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca cei ce avem drept mai mare al cetei pe Prorocul cel văzător de Dumnezeu, prăznuind cu cinste, Dumnezeieşte cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat! Stih: Sfinte Prorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cunoscându-te pe tine organ pus în mişcare de Duhul şi trâmbiţă insuflată de Dumnezeu, te chemăm ca ajutător al laudelor noastre, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Domnul te-a încununat, Dumnezeiescule Proroc şi har ţi-a dat să vesteşti cele viitoare; pentru aceasta îi cântăm: Dumnezeule, bine eşti
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României
Cântarea 1 Glasul 1 Irmosul Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut semne minunate cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preamărit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce Singură ai născut Întrupat sub ani pe Dumnezeul Cel fără de ani, Preasfântă Curată, vindecă toate patimile preaticălosului meu suflet, cele de mulţi ani. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Rănile sufletului meu, Preacurată, înfocarea inimii şi schimbările minţii, pierde-le ca o Bună cu rugăciunile tale. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce ai născut Lumina, pe Mântuitorul meu, izbăveşte-mă de întuneric şi de chinurile veşnice de acolo, Preacurată, ca mântuindu-mă să laud milostivirea ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cântare de umilinţă Născătoarei de Dumnezeu cu ardoare să-i aducem, o, suflete al meu ticălos, care te-ai întinat rău, ca să ne izbăvim din focul cel veşnic. Cântarea a 3-a Irmosul Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit cerul al doilea şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Toată nerodirea minţii mele celei sterpe o pierde şi roditor de virtuţi sufletul meu arată-l, întru tot Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Ajutătoare credincioşilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Izbăveşte-mă de toată primejdia şi de multe sminteli ale şarpelui, de flacăra cea veşnică şi de întuneric, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, care ne-ai născut nouă Lumina Cea Neînserată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. De judecata cea de neocolit, Fecioară şi de focul cel nestins şi de hotărârea cea cumplită cu totul mă tem, Curată. Sârguieşte-te şi mântuieşte mai înainte de sfârşit pe robul tău, Ceea ce eşti Bună. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Născătoare de Dumnezeu Neispitită de nuntă, rugăciunile noastre du-le Făcătorului tău şi Dumnezeu, Celui Ce S-a născut din pântecele tău, ca să aflăm desăvârşit mântuire de cele cumplite. Cântarea a 4-a Irmosul În Duh văzând mai înainte, proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, ai propovăduit strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta; Slavă Puterii Tale, Doamne. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Cort Neîntinat, pe mine cel întinat cu greşeli curăţeşte-mă acum cu Preacuratele picături ale îndurărilor tale. Şi-mi dă mână de ajutor ca să strig: Slavă ţie Curată, de Dumnezeu Slăvită. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Biserică Sfinţită a lui Dumnezeu, Celui ce S-a Sălăşluit întru tine mai presus de minte, te-ai arătat, Fecioară. Pe Dânsul roagă-L să ne curăţească pe noi de întinăciunea păcatelor, ca să ne cunoaştem case şi locaşuri ale Duhului Sfânt. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Miluieşte-mă, Ceea ce Una ai născut, Născătoare de Dumnezeu, pe Izvorul milei. Şi-mi dezleagă cumplita boală a sufletului meu şi împietrirea inimii, curgeri de lacrimi şi umilinţă mai înainte de sfârşit dându-mi şi scăpare de cele cumplite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Spăimântatu-s-au Oştile îngerilor, văzând cum Cel Nevăzut în chipul nostru din tine S-a văzut, Fecioară de Dumnezeu Născătoare. Pe Care roagă-L să învrednicească de mântuire pe toţi cei ce cu credinţă te măresc pe tine. Cântarea a 5-a Irmosul Pacea Ta o dă nouă, Fiule al lui Dumnezeu. Că fără de Tine alt dumnezeu nu cunoaştem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al celor vii şi al celor morţi Tu eşti. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Mort m-a făcut pe mine gustarea cea rea oarecând în Eden. Iar tu, Curată, care ai născut Viaţa, pe Cel Ce a murit pe Lemn de demult, înviază-mă şi pace dăruieşte-mi. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Miluieşte-mă, Preacurată, de primejdii cumplite. Ridică din gunoiul patimilor şi scapă de robire şi de răutatea răilor demoni pe netrebnicul robul tău. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ochii sufletului meu deschide-i Curată, ca să văd eu luminat, Dumnezeiasca Strălucire şi Slava ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca să dobândesc mila şi mărirea cea veşnică. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Împărăteasă şi Fecioară te vesteşte David pe tine cea Curată, Ceea ce eşti Neîntinată, pentru aceea te rog: fă-mă pe mine moştenitor al Împărăţiei celei Cereşti, ca să te fericesc pe tine. Cântarea a 6-a Irmosul Proorocului Iona urmând, strig: scapă din stricăciune viaţa mea, Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig: Slavă Ţie. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe mine, cel întinat la suflet cu multe păcate, te rog spre înduplecare pe tine, Cortul cel Neîntinat: spală-mă de tot felul de întinăciune cu mijlocirea ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cârmuitoare te fă mie, Curată, celui ce înot în noianul cel cumplit al ispitelor vieţii. Şi îndreptează-mă către calea mântuirii şi mă miluieşte. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Marie, Ceea ce te-ai arătat Cort al Sfinţeniei, pe ticălosul meu suflet cel întinat cu desfătările sfinţeşte-l şi fă-l părtaş al Dumnezeieştii Măriri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine, Maica lui Dumnezeu şi cea Bună între femei, stăruitor te rog, să nu mă treci cu vederea, Curată, ci, milostiveşte-te şi întreg păzeşte-mă de toată vătămarea. Cântarea a 7-a Irmosul De tinerii Tăi, cei din cuptor, Mântuitorule, nu s-a atins, nici i-a supărat pe dânşii focul. Atunci acei trei ca şi cu o gură cântau şi binecuvântau grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sufletul meu cel întinat cu patimile sfinţeşte-l, Curată Stăpână, Ceea ce eşti cu totul Neîntinată şi cumplitele robiri ale minţii şi orbirea inimii şi pornirile demonilor degrab pierde-le. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Mintea mea cea omorâtă de patimile trupului, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, înviaz-o şi cele plăcute lui Dumnezeu a
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Paramon
Troparul Sfântului Mucenic Paramon Glasul al 4-lea Mucenicul Tău, Doamne, Paramon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmosul Adâncul Mării Roşii cu urme neudate pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Luminile Duhului cele luminătoare, luminează Mucenice Paramon inima mea, celui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi mă întăreşte să stau întru Dumnezeieştile Legi. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Îmbogăţitu-te-ai luminat, fericite, cu buna laudă a mucenicilor, încuviinţându-te cu podoabe muceniceşti şi te-ai înfrumuseţat cu răni frumoase, Sfinte Paramon. Pentru aceasta cu credinţă te fericim. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Fiind plin de apele cele făcătoare de viaţă ale Duhului, ai răcorit pe cei topiţi de fierbinţeala cea rea a necredinţei şi i-ai îndreptat către apa odihnei, slăvite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). În vreme ai născut pe Cel fără de vreme, Curată, făcându-Se Om, pe Care roagă-L neîncetat, ca pe Fiul tău şi Domnul, să vindece patimile sufletului meu cele învechite, Ceea ce eşti fără prihană. Cântarea a 3-a Irmos: Se veseleşte de Tine… Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Smerindu-te pentru Hristos, ai surpat înălţarea vrăjmaşului şi taberele lui le-ai tăiat cu sabia răbdării. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Risipit-ai sfatul cel rău asupra credinţei noastre şi ai pătimit tare, răbdătorule de patimi, Sfinte Mucenice Paramon. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Întăritu-te-ai cu Dumnezeiescul har ca un ostaş tare şi chinurile cele cumplite ca un vis le-ai socotit, Mucenice Paramon. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Întăreşte-mi gândul care se răzvrăteşte de multe patimi, Maică a lui Dumnezeu Preacurată, ca după datorie să te măresc pe tine. Irmosul Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea. Cântarea a 4-a Irmosul Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiindu-ţi inima întărită cu bărbăţie şi înfierbântată cu îndrăznire, mărite, chinurile cele de multe feluri le-ai socotit ca nişte săgetături de prunci, mucenice al lui Hristos. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Văzând pe luptătorii ucişi din poruncile tiranului, Mucenicul Paramon a luat râvnă Dumnezeiască asemenea cu aceia şi singur de la sine a mers spre patimi. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întins fiind şi cu suliţe fără de milă împuns şi biruind tu meşteşugurile vrăjmaşului, te-a încununat Hristos, Dătătorul de răsplată, Fericite Paramon. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Mirându-te de răbdarea mucenicilor şi lăudând sfârşitul lor, mărite, te-ai împărtăşit râvnei credinţei lor şi preacinstitei pătimiri. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cu naşterea ta cea purtătoare de viaţă, Fecioară Marie, ai reîntinerit pe toţi oamenii cei omorâţi pentru călcarea poruncii; pentru aceasta te slăvim şi cu cuviinţă Dumnezeiască te fericim. Cântarea a 5-a Irmosul Tu, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dar de mult preţ te-ai adus pe sine Ziditorului tău, pătimind şi biruind rătăcirea, cel ce eşti podoaba mucenicilor. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Statuile şi idolii demonilor le-ai sfărâmat, înţelepte, fiindu-ţi cugetul întărit pe piatra Dumnezeieştii credinţe, Sfinte Paramon. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Mulţimea demonilor cu bărbăţie ai rănit-o cu rana trupului tău, pătimitorule cel cu gând viteaz. Pentru aceasta te fericim. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fiind Domnul întocmai la Cinste cu Tatăl şi cu Duhul, S-a Întrupat din Curatele tale sângiuri, făcându-Se Om. Cântarea a 6-a Irmos: Jertfi-vol Ţie cu glas… Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nu te-ai înconvoiat în vremea luptelor, ci mai mult te-ai ridicat cu tărie către Dumnezeiasca luptă. Pentru aceasta ai luat şi cununile măririi. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Socotitu-te-ai pe tine însuţi în rândul adunării mucenicilor, care s-au săvârşit cu osârdie înaintea pătimirii tale, pururea pomenite şi împreună cu ei te-ai învrednicit de Cămara cea Cerească. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sutiţele te-au făcut pe tine următor lui Hristos, cu care rănit fiind, mucenice, ai zburat către El, purtând cunună, omorând pe cei fără de minte cu săbiile răbdării. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Izbăveşte-mă de smintelile vieţii, Preacurată, pe mine, cel cuprins în noaptea nevederii a cugetelor celor necuvioase, fiind întunecat pururea de răutatea vrăjmaşului. Irmosul Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce… Cu răbdarea Dumnezeieştilor Porunci ţi-ai curăţit sufletul de spurcăciuni şi către săvârşirea pătimirii ai ajuns. Că te-ai lepădat a jertfi idolilor celor înşelători şi urmând lui Hristos, cu suliţa ai fost împus. Dar cu osârdie roagă-te pentru lume, Preafericite Paramon. Cântarea a 7-a Irmosul În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Măririi Tale, Doamne. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Îmbogăţindu-te învederat de la Dumnezeu cu harul tămăduirilor şi al minunilor, Înţelepte Mucenice Paramon, vindeci pe cei ce strigă: Binecuvântat eşti în Biserica Măririi Tale, Doamne. Stih: Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întinse fiind înaintea ta uneltele de
Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Veniți, toți credincioșii, să-l cinstim cu laude pe Cuviosul Arsenie de la Prislop, cel ce, ca un apostol plin de Duhul Sfânt, a propovăduit cuvântul Evangheliei și a apărat Biserica lui Hristos în vremuri de prigoană, și să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule! Icosul 1 Ardealul cel mult încercat, strigând către Dumnezeu, a fost auzit și te-a primit pe tine, Cuvioase Părinte Arsenie, ca să-l luminezi cu strălucirea duhovniceștilor tale daruri și cu bogăția minunilor, pentru care cântă ție:Bucură-te, cel ce, din pântecele maicii tale, ales ai fost;Bucură-te, cel ce din pruncie L-ai iubit pe Hristos;Bucură-te, a părinților tăi bucurie de negrăit;Bucură-te, crin al Raiului, în Țara Hațegului răsărit;Bucură-te, cel ce, prin Botez, pe Vița-Hristos ai fost altoit minunat;Bucură-te, cel ce, prin puterea Sfintelor Taine, te-ai înălțat;Bucură-te, cel ce cu pecetea darului Duhului Sfânt ai fost pecetluit;Bucură-te, cel ce pe calea Împărăției cerești ai mers neclintit;Bucură-te, tânăr înțelept, care ai luat pe umeri Crucea Domnului;Bucură-te, cărămidă vie, pusă spre zidirea Trupului tainic al Mântuitorului;Bucură-te, păzitor al adevărului credinței;Bucură-te, ajutor pe cărările nevoinței;Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule! Condacul 2 Bogăția tainelor teologiei cercetând-o, Părinte, ai înțeles, asemenea Prorocului Moise, că apropierea de focul dumnezeiescului rug este cu putință doar prin lepădarea încălțămintei, adică a împătimirii de cele lumești. De aceea, te-ai înstrăinat de plăcerile purtătoare de moarte, prin duhovniceștile nevoințe curățitoare de patimi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 2 Cuvântul Evangheliei auzind, care spune că viața veșnică este cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat, ai părăsit, ca un alt Avraam, ținutul Hunedoarei și te-ai îndreptat spre locul arătat ție de Dumnezeu, ca să urci treptele desăvârșirii. Deci, având îndrumători pe învățații dascăli ai vremii, n-ai pregetat a desluși tainele înaltei teologii și a dobândi harul prin lucrarea virtuților, pentru care îți cântăm:Bucură-te, visterie a tainelor cerești;Bucură-te, suitor al scării duhovnicești;Bucură-te, albină care ai adunat nectar din florile Scripturilor;Bucură-te, stejar ce îți tragi seva din harul Dumnezeului minunilor;Bucură-te, cel ce ai împlinit sfaturile evanghelice ale Mântuitorului;Bucură-te, lucrător de bunăvoie în grădina Maicii Domnului;Bucură-te, cel ce ai primit cereasca pace, prin aspră nevoință;Bucură-te, cel ce ai căutat îndumnezeirea, pe cât este cu putință;Bucură-te, că ostenelile și pătimirea ți-au fost laudă neîncetată;Bucură-te, făclier aducător de lumină neînserată;Bucură-te, ocrotitor neadormit al slujitorilor Sfântului Altar;Bucură-te, avvă cu suflet curat, care ai dobândit har peste har;Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule! Condacul 3 Drept înțelegând, Părinte, că povățuirea omului pe calea mântuirii este lucru anevoios, te-ai ostenit a alcătui scrieri folositoare, prin care ai dat răspuns celor nelămuriți și ai făcut cărare spre Împărăție pentru toți cei ce voiesc să părăsească noaptea neștiinței și să trăiască după Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! Icosul 3 Epistolele marelui Apostol Pavel te-au învățat să te lauzi întru neputințe și să socotești bucurie mulțimea necazurilor și a suferințelor pentru Hristos, bine știind că suferința aduce răbdare și răbdarea încercare și încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inima ta prin Duhul Sfânt. Pentru aceasta, îți cântăm:Bucură-te, cel ce ai alungat întunericul ispitelor cu lumina harului;Bucură-te, propovăduitor la amvon și slujitor înaintea altarului;Bucură-te, cel ce ai dobândit pacea lui Hristos, pe care și ucenicilor o ai dat;Bucură-te, cel ce te-ai împotrivit filosofiei acestui veac întunecat;Bucură-te, cel ce ai arătat că neluarea-aminte duce la înstrăinarea de Dumnezeu;Bucură-te, cel ce ne-ai învățat că smerenia și iubirea îl apropie pe om de Ziditorul Său;Bucură-te, cel ce ai socotit nebună înțelepciunea acestei lumi;Bucură-te, duhovnic înțelept, care spre desăvârșire pe toți îi îndrumi;Bucură-te, templu al Duhului Sfânt, curățit de păcate;Bucură-te, rugăciune aducătoare de roade bogate;Bucură-te, cel ce L-ai descoperit pe Făcătorul prin făpturi;Bucură-te, cel ce te-ai luminat, cercetând Sfintele Scripturi;Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule! Condacul 4 Filocalica înțelepciune dobândind în Sfântul Munte Athos, ai înțeles, de la iscusitul duhovnic Antipa, că adevărata sporire vine din lucrarea harului în minte și în inimă, care curățește de patimi și naște rugăciunea neîncetată, prin care se aduce lui Dumnezeu cântarea: Aliluia! Icosul 4 Grăitorul de Dumnezeu, Sfântul Preot Dumitru, noul Mărturisitor, te-a numit, după dreptate, ctitor al Filocaliei românești, căci, împreună cu tine tâlcuind dumnezeieștile învățături, mult folos duhovnicesc ați adus poporului dreptcredincios, pentru care grăim ție:Bucură-te, cel bogat în cunoștință și puternic în cuvânt;Bucură-te, cel ce ai scris învățături insuflate de Duhul Sfânt;Bucură-te, următor al Părinților de odinioară;Bucură-te, minte ageră, care tânjește după a Duhului comoară;Bucură-te, inimă înflăcărată de cărbunele nestins al harului;Bucură-te, trăitor al Evangheliei, care ai dobândit bucuria Raiului;Bucură-te, cel cuprins de lumina taborică, asemenea isihaștilor rugători;Bucură-te, plămadă pusă de Dumnezeu în frământătura celor râvnitori;Bucură-te, cel ce ai răspândit lumina Filocaliei;Bucură-te, căutător al izvoarelor Ortodoxiei;Bucură-te, dascăl al celor cuprinși de neștiință;Bucură-te, povățuitor cu dreaptă socotință;Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule! Condacul 5 Harul chipului îngeresc și darul preoției primind, nu ai precupețit nicio osteneală spre a înmulți talanții dăruiți de Dumnezeu, până ai ajuns la starea bărbatului desăvârșit, cântând lui Hristos neîncetat: Aliluia! Icosul 5 Ispitele și încercările începutului biruindu-le, cu multă râvnă ai urcat pe scara virtuților, purtând nădejdea întâlnirii cu Hristos. De aceea, văzând ostenelile tale încununate cu smerita cugetare, îți cântăm unele ca acestea:Bucură-te, râvnitor neostenit al virtuților monahicești;Bucură-te, vas luminat al darurilor duhovnicești;Bucură-te, cel ce de bunăvoie ai urmat lui Hristos, prin nevoință;Bucură-te, cel ce făgăduințele călugărești le-ai împlinit cu sârguință;Bucură-te, cel ce mintea și sufletul ți le-ai păzit cu smerenia;Bucură-te, cel ce ai dobândit ascultarea, răbdarea și milostenia;Bucură-te, cel ce ai primit slujirea împăcării cu Dumnezeu a celor ce se pocăiesc;Bucură-te, aprig luptător împotriva patimilor ce ne înrobesc;Bucură-te, cel ce te-ai ridicat pe treptele dumnezeiescului urcuș;Bucură-te, candelă în altarul inimii, aprinsă din lumina cea de sus;Bucură-te, grabnic ajutător al bolnavilor;Bucură-te, mare lucrător al minunilor;Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule! Condacul 6 Întru smerenie primind darul duhovniciei în Mănăstirea Sfântului Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, aceasta ți-a devenit loc de lucrare duhovnicească aducătoare de rod, că tu, Părinte Arsenie, te-ai arătat vas ales, prin care Dumnezeu a trimis lumina cunoștinței, tămăduire bolilor și mângâiere în necazuri poporului care-I
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop
Troparul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, mărturisitorul dreptei credințe, povățuitor înțelept al credincioșilor pe cărarea împărăției, și de minuni făcătorule cel ce în vremuri grele ai strălucit, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Canonul Glasul al 2-lea Cântarea 1 Irmosul: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Voind să lăudăm pomenirea ta, Cuvioase Părinte Arsenie, te rugăm să ne fii mijlocitor către Dumnezeu, ca să lumineze cugetele noastre întunecate de patimi și fărădelegi și, după vrednicie, să rămânem în veci întru iubirea Lui. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ca un înțelept cugetător, văzând înclinarea firii spre cele rele, te-ai ostenit să păstrezi sufletul curat, în lumina lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Hristos-Domnul te-a primit în ceata cuvioșilor Lui mărturisitori. Slavă… Trupul tău supunându-l la osteneli, ai înlăturat ispitele și ai biruit păcatul, ajungând la starea de nepătimire și la înălțimea cugetării de Dumnezeu. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Fără de sămânță, cu voia Tatălui, de la dumnezeiescul Duh, ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu și ai născut cu trup pe Cel ieșit din Tatăl fără de mamă mai înainte de toți vecii. Catavasie: Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie, lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmosul: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, a celor ce Te lăudăm pe Tine. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pe cărările lui Hristos cu statornicie ai umblat, ridicând pe umeri Crucea rânduită ție, pe care întru răbdare ai purtat-o, Părinte Arsenie Cuvioase. Astfel, ai ajuns la vârsta bărbatului desăvârșit, mulțumind lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Trupul, mintea și sufletul le-ai păzit curate, Părinte Arsenie, devenind acoperământ celor credincioși, bolnavilor vindecător, întru primejdii apărător, întru necazuri izbăvitor, iar în ceruri rugător pentru sufletele noastre. Slavă… Calea Împărăției ai urmat, hrănindu-te cu psalmi și cu cântări duhovnicești. Având rugăciunea în minte și pe Hristos în inimă, ai urcat în raiul desfătării, unde ai fost așezat în corturile sfinților. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Tu singură, Maica lui Dumnezeu, te-ai făcut dătătoare a bunătăților celor mai presus de fire celor de pe pământ, pentru aceea, cântăm ție: Bucură-te! Sedealna Glasul al 4-lea Podobie: Degrab ne întâmpină… Sărăcia Domnului de bună voie urmând, cu ea ai câștigat Împărăția cea veșnică. Dumnezeu te-a învrednicit de darul facerii de minuni și al înainte-vederii în Duhul Sfânt. De aceea, în trup fiind, ai primit de la Hristos să vezi dinainte Împărăția cea veșnică. Slavă… Ca un luceafăr luminos ai răsărit în Biserica dreptmăritoare, trimis fiind de Dumnezeu în vremuri de cumpănă; nu ne lăsa în rătăcire, ci ne îndreptează pe calea pocăinței, ca să dobândim și noi veșnica fericire. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Tulburarea patimilor mele alină-mi, Stăpână, și cârmuiește-mi viața, Preasfântă, ceea ce ai născut pe Hristos, întru Care s-a întărit inima mea; deci, roagă-te Fiului tău, Preacurată, să mă învrednicească de har și de cereștile bunătăți. Cântarea a 4-a Irmosul: Te laud şi am auzit, Doamne şi m-am înspăimântat, că ai venit până la mine căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea proslăvesc smerenia Ta cea multă către mine, Mult Milostive. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Trăindu-ți viața după poruncile lui Dumnezeu, Cuvioase Părinte Arsenie, ai înțeles ce înseamnă cuvântul marelui Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” Așadar, prin nevoință, multora ai arătat Cărarea Împărăției. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Fugind de ispitele lumii întru dorința isihiei, te-ai îmbrăcat cu lumina cea neînserată și te-ai făcut povățuitor al neamului românesc. Luminează și a noastră inimă, ca să-ți cântăm cu credință: Cuvioase Arsenie, de Dumnezeu înțelepte, bucură-te, fericite Părinte! Slavă… Cuvioase Părinte, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, până nu ai dobândit starea de nepătimire, devenind credincioșilor și monahilor pildă de viață duhovnicească. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Neispitită de nuntă, o, Fecioară, ai născut și, după naștere, te-ai arătat iarăși fecioară. Pentru aceea cu glasuri fără de tăcere strigăm ție cu credință neîndoielnică: Stăpână, bucură-te! Cântarea a 5-a Irmosul: Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru Lumina Poruncilor Tale îndreptează-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Următ-ai Sfântului Ștefan cel Nou cu buna râvnă viețuind și cinstind icoana lui Hristos, dar ai și suferit, asemeni lui, clevetiri și prigoană, pentru care ai primit și slava cerească împreună cu el. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ostenindu-te, Cuvioase Părinte, ca și cei de demult, te-ai arătat, în zilele cele de pe urmă ale viețuirii tale pe pământ, mare lucrător al virtuților. Bucură-te, îți cântăm cu evlavie! Slavă… Veniți, o, iubitorilor de prăznuire, să cinstim cu credință pe cuviosul Arsenie, care ne binecuvintează prin sfintele sale moaște din Mănăstirea Prislopului și ajută pe cei ce cu evlavie cinstesc sfânta pomenirea lui. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Pe tine armă nezdrobită împotriva vrăjmașului te punem înainte, pe tine te avem ancoră și nădejde a mântuirii noastre, Mireasă dumnezeiască. Cântarea a 6-a Irmosul: Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Aducându-ne aminte de frumoasa ta viețuire pe pământ, toți care cinstim numele tău, Cuvioase Părinte, ne sporim nădejdea și ne întărim credința spre a dobândi iubirea cea milostivă a lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Te lăudăm, fericite Părinte, că, fugind de calea cea largă a pierzării,
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Irinarh şi către cei împreună cu dânsul
Troparul Sfântului Mucenic Irinarh Glasul al 4-lea Mucenicul Tău, Doamne, Irinarh, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1 Glasul al 6-lea Irmosul Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm. Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De smintelile vieţii şi de patimile ce mă supără pe mine, alină-mi mintea mea, Mucenice Irinarh şi mă învredniceşte să laud senin sfântă pomenirea ta. Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vitejeşti cununi ca un viteaz luptător luând, Mucenice Irinarh, te-ai mutat de pe pământ la pacea cea fără luptă şi la Lumina Vieţii Cea Adevărată, de Dumnezeu fericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu izvoarele sângelui stingând văpaia prigonitorilor, ai udat gândurile credincioşilor, ca să înflorească cu dreaptă credinţă dragostea vieţii veşnice, Mucenice Irinarh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Cuvântul Cel Neîncăput şi L-ai născut, Cortule în care Dumnezeu a încăput, miluieşte-mă de întreitele valuri ale răutăţilor celor cumplite, care mă îmbulzesc pe mine, Curată. Cântarea a 3-a Irmos: Nu este sfânt precum Tu… Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întăritu-te-ai cu Dumnezeiască Putere şi ai mers spre lupte, cu îndrăzneală, preafericite, suferind răni şi chinuri de la duşmani, purtătorule de luptă, mucenice preaviteazule. Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Putere ţi-a dat ţie Hristos, Marele Purtător de luptă, să strici înşelăciunea şi să ruşinezi pe vrăjmaşul cel ce se laudă fără de ruşine şi fără de vreme şi în zadar se făleşte, Mucenice Irinarh. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Surpat-a pe şarpele cel începător de răutate, ceata sfinţilor cu osteneli bărbăteşti luptându-se tare şi cu Puterea Dumnezeiescului Duh, răbdând bătăi şi legături. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Dumnezeiasca Scară, pe care a văzut-o luminat de demult Iacov întinsă de pe pământ la Cereasca Înălţime, pe Preacurata Maria, Palat al Stăpânului, să o lăudăm. Irmosul Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale. Cântarea a 4-a Irmosul Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind. Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. După Lege ai alergat, după Lege te-ai luptat, după Lege ai şi fost încununat, cu Legea lui Dumnezeu fiind întărit şi nevătămat pe tine însuţi păzindu-te, preafericite. Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nesuferind, fericite, a urma înşelăciunii, la Dumnezeiasca cunoştinţă ca un înţelept bucurându-te te-ai apropiat, lumina cea înţelegătoare luând şi luminător arătându-te. Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nicicum nu te-a ascuns pe tine adâncimea iezerului primindu-te, întru tot fericite mucenice, cunoscându-te că eşti mărturisitor cu totul adevărat al Dumnezeieştilor Patimi ale lui Hristos, Sfinte Mucenice Irinarh. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Făcându-vă jertfă sfântă şi înjunghiaţi fiind şi zgâriaţi dimpreună şi cu foc pe toate părţile arzându-vă, nu v-aţi lepădat de Hristos, purtătorilor de chinuri, vrednicilor de laudă. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fecioară ai rămas după naştere, precum ai fost şi înainte de naştere. Că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce ne-a izbăvit pe noi prin mijlocirea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Cântarea a 5-a Irmosul Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, pe Cel Ce chemi pe toţi din negura greşelilor. Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu sabia răbdării celei tari, a mucenicului celui cu minte vitejească, s-a rănit vrăjmaşul şi sub picioarele lui l-a supus şi de râs s-a arătat, fiind ruşinat. Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Piciorul tău a stat întru dreptate, precum zice proorocul, înţelepte mucenice, cu cuget nestrămutat, punând piedică celui cu multă măiestrie şi înfrumuseţându-te cu cărările muceniciei. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Tu răutatea prigonitorilor ai întors-o înapoi, mucenic fără de răutate şi fără de vicleşug arătându-te, Preafericite Irinarh. Şi pentru sfârşitul tău cel prin sânge cu cununile nestricăciunii te-ai încununat. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cunoscând de departe cu Taină ceata proorocilor cea de Dumnezeu luminată adâncul cel negrăit al naşterii tale, Fecioară, Dumnezeiască Mireasă, cu sfinţite semne pe tine mai înainte te-a însemnat. Cântarea a 6-a Irmos: Marea vieţii văzând-o… Stih: Sfinte Mucenice Irinarh, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Suitu-te-ai pe ape, fiind cârmuit cu mâna cea de viaţă începătoare, Sfinte Irinarh şi fiind mântuit, ai cufundat în ele închinăciunea prigonitorilor, cu rugăciunea cea răbdătoare, preasfinţite. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu cele mici cumpărând cele mari, s-au dat pe sine chinurilor, sfinţitele femei, omorând cu duhul pe şarpele, amăgitorul Evei, începătorul de răutate. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sfinţii tineri s-au adus pe sine jertfe curate şi prinoase depline Mielului, Celui Ce S-a jertfit pentru noi, ca o jertfă adevărată, spre miros de bună mireasmă, veselindu-se. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Iată S-a Întrupat Domnul din curat sângele tău, Fecioară Maică şi cu oamenii S-a unit, fără de schimbare, pentru mila cea negrăită, mântuirea noastră lucrând. Irmosul Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive. CONDAC Glasul al 2-lea Podobie: Cele de sus căutând… Stea luminoasă şi nerătăcită te-ai arătat lumii, care vesteşti pe Soarele Hristos cu razele tale, purtătorule de luptă Sfinte Irinarh şi înşelăciunea toată ai stins-o,
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou şi către cei împreună cu dânsul
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou Glasul al 4-lea Pustniceşte mai înainte pregătindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor celor netrupeşti cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite. Şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Şi pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Mucenice Ştefan, pururea pomenite. Cântarea 1 Glasul al 6-lea Irmosul Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu bucurie trecând tu pe calea cea strâmtă a nevoinţei, cu întinderea muceniciei tale ai strâmtorat pornirea vrăjmaşilor şi ai moştenit viaţă largă, fericite. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Rădăcină neroditoare te-a rodit pe tine mai înainte cea cu numele Anei, ca odinioară pe Samuel şi te-a dat pe tine dar lui Dumnezeu, însemnând darul vieţii tale, înţelepte. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Foarte cu sfinţenie mergând la Dumnezeiasca ceată a sihaştrilor, ai strălucit cu virtuţile ca o stea prealuminoasă, luminând tainic pe credincioşi, Cuvioase Ştefan. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Chinuindu-ţi trupul cu închisoarea locuinţei celei strâmte, ţi-ai ridicat gândul către cele cereşti, înţelepte, lăţindu-te bine cu suişuri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe Uşa cea Neumblată, pe Locaşul cel Curat al curăţie, pe cea Frumoasă între femei, pe Preasfânta Stăpână, cu glasuri sfinţite să o mărim noi poporul cel sfinţit. Cântarea a 3-a Irmos: Nu este sfânt precum Tu… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mintea ta cu plecarea către Dumnezeu înfrumuseţându-se, părinte, s-a arătat foarte frumoasă şi plină de tot harul cu adevărat şi părtaşă Dumnezeieştii Lumini. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Închinându-te cinstitei icoane a lui Hristos şi Celei ce L-a născut pe El, fericite, ai urât porunca cea nelegiuită a împăratului celui nelegiuit, cu Puterea Dumnezeiescului Duh. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Legându-te cel nebun cu fier pe tine, cel ce ai avut inimă de fier, te trimite în temniţă ca pe un păzitor al învăţăturilor credincioase, Sfinte Ştefan, Preafericite. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Picioarele tale cele frumoase, cuvioase, le-ai avut de faţă umblând luminat pe cărările muceniciei şi zdrobind capetele vrăjmaşilor, Sfinte Ştefan, Fericite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Din tine, cea Singură Curată, S-a Întrupat Cuvântul Dumnezeu cel Preaînalt, precum ştie. Şi ne-a mântuit pe noi din stricăciune, cei ce ne închinăm Dumnezeieştii bunăvoinţei Lui, celei pentru milostivire. Cântarea a 4-a Irmosul Hrstos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminat fiind cu Lumina Duhului, prin Dumnezeiasca rugăciune, ai dat, părinte, lumină orbilor, urmând Stăpânului şi Dumnezeului tău, de Dumnezeu insuflate. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cei ce înotau în mare te-au văzut pe tine de departe, cârmuindu-i pe dânşii către limanul cel lin, fericite, cu Dumnezeiescul har, care au chemat cu credinţă numele tău, Sfinte Părinte Ştefan. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Jertfindu-te ca o junghiere sfinţită, te-ai adus Celui Jertfit pentru tine, Sfinte Ştefan şi te-ai odihnit în corturile celor întâi-născuţi veselindu-te. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu cinstitul tău cuvânt, cel ce mai înainte pe jumătate era uscat, cu totul s-a arătat sănătos, minunându-se, mucenice, de harul ce s-a dat ţie de la înălţime din destul, spre îndreptarea oamenilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Întru tine, cea cu totul fără prihană, mi-am pus nădejdea mântuirii mele, către Acoperământul tău am alergat, fii mie Ajutor, Fecioară, scoţându-mă din cele de groază. Cântarea a 5-a Irmosul Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, pe Cel Ce chemi pe toţi din negura greşelilor. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu cununile mucenicilor a încununat ostenelile tale cele pustniceşti cu adevărat, cuvioase, Însuşi Singurul purtător de luptă, Dumnezeul nostru, Care te-a întărit pe tine împotriva ucigaşilor. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luptându-te cu bună laudă, mucenice, ai fost împreună cu mulţimea mucenicilor în temniţă împreună vorbind cu ei. Care ca nişte stele înconjurându-te pe tine, ca pe Soarele Cel Neapus, mai mult se luminau. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu cuvinte Dumnezeieşti fericim pe sfinţii mărturisitori şi râvnitorii Dumnezeieştilor patimi, pe cei trei sute şi patruzeci şi doi, care au biruit pe cei necredincioşi. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Smulgerea părului în batjocură, tăierea urechilor şi a mâinilor şi arderea sfintelor mădulare, a răbdat pentru Icoana lui Hristos poporul cel vestit al cuvioşilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Preasfântă, Ceea ce Singură ai născut pe pământ cu adevărat pe Dumnezeu Cel mai presus de sfinţi, sfinţeşte pe cei ce te propovăduiesc pe tine pururea Născătoare de Dumnezeu şi-i mântuieşte cu mijlocirea ta. Cântarea a 6-a Irmos: Marea vieţii văzând-o… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Aflătorii răutăţii n-au putut să rabde puterea cuvintelor tale, Sfinte Ştefan, pentru aceea te-au dat pe tine la legături şi la pedepse şi la moarte silnică, înşelătorul cel foarte crud. Stih: Sfinte Mucenice Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca o pâine ce se coace în foc, fără milă fiind spânzurat de picioare, te-ai făcut ardere de tot, Sfinte Pavel şi te-ai adus jertfă lui Dumnezeu, învrednicindu-te a fi împreună locuitor cu mucenicii. Stih: Sfinţilor Cuvioşi Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. După Lege s-au nevoit în Efes cei treizeci şi opt de cuvioşi sihaştri, închişi şi cu sugrumare pierzându-şi viaţa, pe aceştia
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul
Troparul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul Glasul al 4-lea Cu mucenicia cea neobişnuită şi înfricoşătoare şi cu vitejiile răbdării, pe toţi i-ai minunat, mult pătimitorule, cu tăierea fiecărei părţi din trup, rugăciuni de mulţumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta în pătimirea ta cunună ai luat şi te-ai suit către Scaunul Împăratului Ceresc al lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Iacov. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmosul Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a izbăvit din robia egiptenilor, că S-a preamărit. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stând acum înaintea Scaunului lui Hristos, purtând cunună, Mărite Mucenice Iacov, cu rugăciunile tale, dă-mi lumină strălucitoare şi har din ceruri. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Răsăritu-ne-ai ca nişte zori mult luminoase, ieşind de la Răsărit şi ai luminat Biserica lui Hristos cu strălucirea patimilor tale, Fericite Iacov. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Arătând împotrivire de tânăr ca un biruitor, te-ai învrednicit de lauda şi de răsplata celor desăvârşite şi măririi celei veşnice, Mucenice Iacov. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Trâmbiţe prooroceşti te-au propovăduit pe tine mai înainte, învăţând Taina care s-a făcut cu tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, văzând de departe minunile tale. Cântarea a 3-a Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru… Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Făcutu-te-ai ca o viţă aleasă a lui Hristos, curăţit cu secera chinurilor şi aducând multă roadă, te-ai dus la linurile Mântuitorului. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înţelepţeşte ai trecut cu vederea cele ce se strică şi lesne se risipesc, ale celor curgătoare, purtătorule de cunună. Şi ca un isteţ ai ales mai de cinste nemişcarea celor ce pururea sunt stătătoare. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Tăindu-ţi-se trupul din cruzimea tiranilor, ţi s-au pricinuit cununi, Luminate Iacov şi îndulcirea desfătării Raiului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Miluitu-s-a cu adevărat omenirea, prin Dumnezeiasca ta naştere, Fecioară, unindu-se după Ipostas cu Stăpânul tuturor, Mireasă a lui Dumnezeu. Irmosul Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica de Tine o sădeşti în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine. Cântarea a 4-a Irmosul Auzit-am, Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preamărit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind întărit cu toată într-armarea ce ţi s-a dat de la Dumnezeu, mărite, toată rătăcirea celor ce se închină focului ai ars-o. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cere pentru noi curăţire, cei ce săvârşim cinstită pomenirea ta, ca cel ce ai îndrăzneală, Mucenice Iacov. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pâraiele sângelui care au curs din mădularele tale, de trei ori fericite, au stins toată văpaia înşelăciunii. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Îndreptează gândurile mele, Preacurată, către limanul cel bine liniştit al nepătimirii şi al curăţiei. Cântarea a 5-a Irmosul Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un pământ bun şi roditor te-ai făcut cu adevărat înţelepte, tăindu-te cu plugul chinurilor celor amare, aducând Ziditorului lucrare de pământ cu multă roadă. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stins-ai, preaalesule, săgeţile cele înfierbântate ale vrăjmaşului, cu sângele mădularelor trupului tău cele tăiate, de trei ori fericite, că te-ai arătat îngrădit cu nădejdea şi cu credinţa. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu totul fiind rodit, ca o jertfă a lui Hristos, preaînţelepte, când ţi se tăiau cumplit mădularele tale aduceai pururea potrivită cântare şi plăcută laudă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Dă curăţie întinăciunilor sufletului meu, slăvite mucenice al lui Hristos, dând răscumpărare durerilor tale şi pâraiele sângiurilor tale, prealăudate. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Glasul cel Adevărat aducând cu inima şi cu limba, Naşterii tale Celei Cinstite şi Înfricoşătoare, te numim pe tine acum, Născătoare de Dumnezeu, Curată. Cântarea a 6-a Irmos: De adâncul greşelilor… Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Primind cu înţelepciune învăţătura rudeniilor tale celor de aproape, cu bucurie ai mers către lupte, slăvite şi ai luat cununile biruinţei. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pătimind ca în trup străin, ai răbdat, Sfinte Mucenice Iacov şi tăindu-ţi-se mădularele, trimiteai laudă Stăpânului. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De faţă te-ai îmbrăcat cu haină de mântuire şi cu veşmânt de veselie, vopsit cu sângele tău, preaînţelepte, ca un mucenic purtător de biruinţă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Săvârşind călătoria muceniciei, ai luat sfinţită cunună de biruinţă; şi acum după vrednicie dănţuieşti împreună cu cetele mucenicilor, Sfinte Iacov, Mărite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Neispitită de bărbat ai născut Fecioară, vecuieşti Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii Celei Adevărate, a Fiului şi Dumnezeului tău. Irmosul De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Căutând cele de sus… Îndemnat fiind de bună soţia ta, ca cel cu suflet răbdător şi de înfricoşătoarea judecată temându-te, porunca perşilor şi îngrozirea ai surpat-o, Sfinte Iacov şi te-ai arătat mucenic minunat, la trup ca o viţă fiind tăiat. Cântarea a 7-a Irmosul Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au dispreţuit porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Mare Mucenice Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu întărirea gândului şi cu răbdarea sufletului, tăinduţi-se trupul, mucenice, ai fost neschimbat şi neplecat, fiind
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul
Troparul Sfântului Cuvios Alipie Stâlpnicul Glasul 1 Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte, cuvioase, Sfântului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite şi vieţii celor fără de trup, fiind în trup, Sfinte Alipie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 5-lea Irmosul Calul şi pe călăreţul în Marea Roşie, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, Hristos i-a scuturat şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cântă cântare de biruinţă. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind plin de har, umple sufletul meu de bucurie, ca să laud viaţa ta şi petrecerea ta, Sfinte Alipie, prin care ai veselit pe toţi, deopotrivă cu îngerii nevoindu-te. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca pe alt Samuel te-a sfinţit Dumnezeu din pântecele maicii tale, Sfinte Alipie, Fericite şi te-a făcut a vedea cele ce au să fie, ca pe un prooroc Dumnezeiesc, vrednicule de laudă. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca să arate Dumnezeu strălucirea ta pe care ai avut-o, pe urmă bine nevoindu-te, când te-ai născut, cuvioase, a umplut locaşul de Lumină Dumnezeiască, mai presus de gând. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Graiul cinstitului prooroc a luat sfârşit, că iată, Fecioara a născut pe Dumnezeu cu Trup, Care a ridicat pe oamenii cei ce erau mai înainte zdrobiţi de păcatele greşelilor. Cântarea a 3-a Irmosul Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat pe cel îngreunat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un luminător pus pe sfeşnicul faptei celei mai bune, cu virtuţile cele luminoase, Preacuvioase Părinte Alipie, tot sufletul care cu credinţă s-a apropiat de tine, l-ai luminat cu cugete de dreaptă credinţă, izbăvindu-l de întunericul păcatului. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Făcându-ţi mişcările sfinţitului tău gând către paza Dumnezeieştilor Legi ale Duhului, te-ai arătat înger pe pământ, luând vieţuirea îngerilor, fiind cu trup, părinte purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Alipie. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu mintea te-ai arătat înstrăinat de cele supărătoare ale vieţii, pururea pomenite şi cu osârdie ai mers către greutăţile petrecerii sihăstriei, arătându-ţi inima ta a fi locaş Duhului, cuvioase. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Fecioară, Palat Curat al Cuvântului, arată sufletul meu casă a Duhului. Şi mă adapă cu apa Izvorului Celui începător de viaţă pe mine, care mă aprind de arsura păcatului. Ca după datorie să te măresc pe tine. Cântarea a 4-a Irmosul Dumnezeiască pogorârea Ta cunoscând-o Ava cum cu mai înainte vederea, Hristoase, cu frică a strigat către Tine: spre mântuirea poporului Tău ai venit, ca să mântuieşti pe unşii Tăi. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dragoste adevărată, milostivire şi credinţă, nădejde întărită şi vieţuire neînşelată luând asupra ta, părinte, te-ai făcut slujitor lui Hristos. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stând în stâlp, neclintit de pornirile cele potrivnice, ai biruit tabăra demonilor şi celor ce se clătinau te-ai făcut întărire nemişcată, preafericite. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Făcutu-te-ai plin de ape Dumnezeieşti şi ai răcorit sufletele cele topite de arsura cumplitului păcat, gânditorule de Dumnezeu, întru tot Fericite Alipie. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-te-ai demonilor cu adevărat, cu totul înfricoşător şi neapropiat, chinuindu-i cu biciul sfinţitelor tale rugăciuni şi departe alungându-i, Sfinte Alipie. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vindecă patimile sufletului meu şi-mi luminează gândul şi inima mea, Stăpână, Ceea ce ai născut pe Hristos, Dătătorul de lumină, pe Domnul cel Preabun. Cântarea a 5-a Irmosul Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine mânec şi către Tine strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind dat cu totul la Atotţiitorul, părinte, ai suferit cu osârdie stare îndelungată fără de acoperământ, pătimind tare de ploi şi de zăduf. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stând totdeauna, cuvioase, în laude şi în rugăciuni, ai luat harul Strălucirii Celei în Trei Lumini prin curăţia minţii şi ai strălucit lumină de vindecări. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Îngrădindu-ţi trupul tău în stâlp, nu te-ai oprit să alergi cu gândul către Cel Dorit al tău, plin fiind de lumină. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Născut-ai Sfânt, pe Dumnezeu, Sfântă Fecioară, Care S-a făcut Om pentru milostivire şi sfinţeşte pe cei ce-L sfinţesc pe Dânsul, cu credinţă şi cu frică. Cântarea a 6-a Irmosul Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate ca un Milostiv. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Duhurile răutăţii de faţă împroşcând cu pietre, nicidecum nu te-au clătinat pe tine stând în stâlp şi pe piatra cea întărită. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mult ai răbdat, cuvioase, dându-ţi ţie Domnul răbdarea cea adevărată şi de toate nevoile te-a izbăvit. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. În chip uimitor lumină se vedea deasupra stâlpului tău, cuvioase, în toate zilele, luminându-ţi simţirile sufletului, făcătorule de minuni. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Tare Mângâiere în necazuri, Scăpare şi Ocrotitoare Ştiută, toţi te avem pe tine; miluieşte de primejdii pe robii tăi. CONDAC Glasul al 8-lea Podobie: Ca o pârgă a firii… Ca un temei al faptelor bune şi împodobire a sihaştrilor, Biserica te măreşte pe tine astăzi şi te laudă, Sfinte Alipie. Cu rugăciunile tale, dă celor ce cinstesc din dragoste vitejiile şi luptele tale, scăpare din cumplite greşeli, ca cel ce eşti cu numele neîntristării numit. Cântarea a
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nicon
Troparul Sfântului Cuvios Nicon Glasul al 3-lea Se bucură Lacedemonia având sfânta raclă a moaştelor tale, care izvorăşte izvoare de tămăduiri şi mântuieşte din nevoi pe toţi cei ce aleargă la tine cu credinţă, Părinte Nicon, Cuvioase. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Pe Faraon cel ce se purta… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiindu-ţi cuprins sufletul de dragostea Patriei Cereşti şi poftind frumuseţile cele de acolo şi mărirea cea stătătoare, te-ai îndepărtat pe sine de patria cea de pe pământ şi de părinţi, Sfinte Nicon, pururea pomenite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Mutându-te din loc în loc, ai fugit de lucrurile cele trecătoare, lepădând avuţia cea lumească, cu mutările de loc, nesuferind, fericite, pe nici unul din cei trupeşti să-ţi ocărască bunul neam al sufletului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Preamărite s-au grăit în neamurile neamurilor pentru tine, Ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeu Cuvântul şi rămânând Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie; pentru aceea toţi te cinstim pe tine, care după Dumnezeu ne eşti nouă Ocrotitoare. Cântarea a 3-a Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Alergând de la Răsărit la Apus, pe toţi i-ai aprins cu propovăduirea pocăinţei. Pentru aceasta ai aflat numire pe potriva ta, arătându-te purtător de numele pocăinţei, cuvioase. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Punând în sufletul tău, părinte, râvna Mergătorului înainte, propovăduiai mai înainte arătarea lui Hristos cea de a doua în lume şi ziceai: faceţi din inimă roade vrednice de pocăinţă. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Bucură-te, Ceea ce Singură ai născut pe Domnul a toată lumea! Bucură-te, Ceea ce ai cauzat viaţa oamenilor! Bucură-te, Munte Umbros şi Netăiat! Bucură-te, Ceea ce eşti fără prihană, Sprijinul credincioşilor! Irmosul Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule, Iubitorule de oameni. Cântarea a 4-a Irmos: Auzit-am, Doamne… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dorind de cunoştinţă cea adevărată, fericite, fapta ţi-ai făcut treaptă de suiş către socotinţă, lepădându-te de bârfele păgânilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Curăţindu-ţi-se mai înainte ochii inimii cu fapte Dumnezeieşti, vesteai mai înainte cele viitoare, având cuget văzător. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Dăruieşte-ne nouă iertare greşelilor, ca Cel Ce eşti fără de păcat şi împacă lumea Ta, Dumnezeule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine. Cântarea a 5-a Irmos: Mânecând, strigăm… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe cel ce era la tine neruşinat, care era lovit cu rană de Dumnezeu trimisă, l-ai însănătoşit cu rugăciunile tale şi l-ai făcut a te cinsti pe tine. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Casă prealăudată ai ridicat Mântuitorului, făcându-te tu mai întâi casă vie şi însufleţită, sfinte. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Viaţă ne-ai odrăslit nouă, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe Ziditorul şi Domnul, Care înviază toate. Cântarea a 6-a Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeul Cel Ce S-a preaslăvit întru mădularele tale te-a slăvit pe tine, cu minunate minuni. Pentru aceea ţi-ai şi împlinit lipsa vieţii pe stâlp, ca să vorbească cu tine în Casa cea Dumnezeiască. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ca pe alt Moise te-a cunoscut pe tine Lacedemonia, îngreunând Egiptul patimilor cu bătăile Dumnezeieştilor tale învăţături ale pocăinţei, scoţând-o din răutate. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Mântuitu-ne-am de cumplite greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu şi luăm Dumnezeiasca Strălucire a Fiului şi Dumnezeului tău, Cel Ce S-a Întrupat negrăit din tine cea fără prihană. Irmosul Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele. CONDAC Glasul al 6-lea Podobie: Plinind rânduiala… Vieţii îngereşti urmând, cele frumoase ale lumii ca nişte gunoaie le-ai socotit, cărarea pocăinţei arătându-ne nouă, de Dumnezeu purtătorule Părinte Nicon, Cuvioase. Pentru aceasta pe tine te cinstim, săvârşind acum pomenirea ta. Că eşti cu adevărat izvorul tămăduirilor. Cântarea a 7-a Irmos: Din Iudeea venind tinerii… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Suindu-te părinte pe cele patru virtuţi ca într-o căruţă, ai alergat la înălţime ca alt Sfânt Ilie, cântând Mântuitorului tău: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ca un râvnitor ţi-ai lăsat, părinte, haina celor ce te iubesc. Întru care necăjindu-ţi şi îngreunându-ţi trupul, îţi odihneai sufletul, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cel Ce eşti Înţelepciunea Cea Ipostatică a Celui Preaînalt, umple de înţelepciune şi de Putere Dumnezeiască, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, pe toţi cei ce cu credinţă cântă Ţie: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. Cântarea a 8-a Irmos: De şapte ori cuptorul… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Îmbrăcămintea sufletului cea curată şi nespurcată, trupul tău cel răbdător şi fără patimă, avându-l Lacedemonia ca o comoară Dumnezeiască, cere sănătate durerilor celor trupeşti şi sufleteşti, cântând cu un glas: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mormântul, izvorând daruri de tămăduiri, vindecă toată durerea bolilor şi a patimilor şi tot felul de răutate şi toată slăbiciunea tuturor celor ce cu credinţă cântă: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci. Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu. Înduplecă pe Mântuitorul şi Domnul pentru noi, cei ce scăpăm la acoperământul tău, Preacuvioase Părinte Nicon, ca unul ce eşti cu numele biruinţei şi stai înaintea lui Dumnezeu, să ne
Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina Glasul al 4-lea Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Pe Faraon urmăritorul… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pentru rugăciunile Preaînţeleptei Muceniţe Ecaterina, Hristoase ochiul sufletului meu cel întunecat luminează-l, dându-mi mie, Stăpâne, Razele revărsării Luminii Tale, care împrăştie toată negura greşelilor mele celor ucigătoare de suflet. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Călăuzită fiind de Dumnezeieştile porunci ale Stăpânului, preaînţeleaptă şi cu dragostea Lui aprinzându-te, ai alergat sârguitoare la lupte; şi minţile tiranilor le-ai uluit, Sfântă Ecaterina, cu cuvântul, cu înţelepciunea şi cu darul. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ocârmuită fiind de mâna cea tare a lui Hristos, mărită, de viforul idolesc ai scăpat neatinsă, muceniţă, plutind pe valuri cu pânzele crucii şi cu Dumnezeieştile vânturi ale Duhului, înălţând cântare lui Dumnezeu. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Bucurându-te cu podoabele fecioriei, Înţeleaptă Ecaterina şi Dumnezeiască cunoştinţă din cer având, pe întâistătătorii cunoştinţei cei cu nume mincinos cu bună îndrăzneală şi bărbăteşte i-ai ruşinat, cu putere biruindu-i. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce te cunoaşte, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, întoarcere de la tot eresul poartă. Că ai născut pe Cel Ce S-a făcut Trup fără schimbare, pe Cel mai Înalt decât toată făptura, Născătoare de Dumnezeu, pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Veşnic. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din îndemnurile inimii tale ai venit la patimă de bună voie, pe Hristos urmând. Şi biruind luminat pe stăpânitorul întunericului lumii, de cunună purtătoare te-ai arătat, Sfântă Ecaterina, de Dumnezeu primită. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu tăria minţii ai înfruntat pe tiranii cei afundaţi în adâncul păgânătăţii, grăind lămurit despre învăţăturile cunoştinţei de Dumnezeu, luminată fiind cu Dumnezeiască înţelepciune, muceniţă, cu totul lăudată. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel Ce a şoptit în urechile Evei ispita asemănării cu Dumnezeirea este zdrobit acum de o fecioară tânără. Că îngrădindu-se cu arma crucii, ai ruşinat, Sfântă Ecaterina, muceniţă, pe acel îngâmfat fără măsură. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cugetul meu cel omorât înviază-l cu lucrarea Vieţii Celei Ce S-a arătat din tine lumii, ungându-mi rănile şi urmele păcatului, de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce eşti Una cu totul fără prihană. Cântarea a 4-a Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vitejească împotrivire ai arătat, Sfântă Muceniţă Ecaterina, pururea lăudată, împotrivindu-te vrăjmaşului cu multă răbdare şi zdrobindu-l cu picioarele tale cele înfrumuseţate prin Puterea Crucii, purtătoare de biruinţă, lauda mucenicilor. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mireasă a lui Hristos te-ai arătat, Sfântă Ecaterina Preafericită, cu Razele Cele Luminoase ale Dumnezeieştii Frumuseţi luminându-te şi cu podoabă strălucind. Pentru aceasta şi veselindu-te, cânţi Stăpânului: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mândria prigonitorilor ai surpat-o şi cu Dumnezeiescul cuvânt al înţelepciunii tale, ca dintr-o prăpastie a slujirii înşelătoare a idolilor pe cei amăgiţi i-ai smuls învăţând pe cei ce cântă să strige lui Hristos: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Bine vestita şi de lumină purtătoare prăznuire a slăvitei tale pomeniri, prealăudată, zdrobind cu tărie îndrăzneala vrăjmaşului, ca un soare a răsărit. Pentru care, cu mare glas Stăpânului strigăm: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Acum s-a surpat, Fecioară, tăria celor ce se leapădă de închinarea Cinstitei Icoanei tale şi a Celui Ce mai presus de minte S-a Întrupat din tine şi lumea toată a luminat şi a tuturor sfinţilor. Iar pe cei ce te cinstesc cu credinţă i-ai luminat, Ceea ce eşti Una Prealăudată! Cântarea a 5-a Irmos: Pentru ce m-ai lepădat… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu dragostea Stăpânului tău fiind aprinsă, muceniţă prealăudată şi căutând să vezi Frumuseţea Lui cea fără asemănare, cu gând de bunăvoie rănilor pe tine te-ai dat, strălucind cu darurile fecioriei. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu chinuri preasfinţite înfrumuseţându-te pe tine însăţi înţelepţeşte, bună fecioară, ai intrat în Cămara Cerească a lui Hristos. Şi acum, luminat veselindu-te, cu Mirele tău împreună eşti, preafericită! Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fecioară prealuminată te-ai arătat, iubind pe Unul Cel Dorit şi în urma Lui grabnică alergare săvârşind, la mireasma Mirelui tău Celui duhovniceşte Deşertat, ai strigat: alerg, Mirele meu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Adevărată de Dumnezeu Născătoare pe tine toţi cunoscându-te, Preacurată Stăpână, pe Cel Ce S-a născut din tine Dumnezeu Cuvântul ştiindu-L, Îl vestim cunoscut în două firi şi două voinţe de Sine Stăpâne, Fecioară Dumnezeiască Mireasă. Cântarea a 6-a Irmos: De adâncul păcatelor… Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe tine toată, strălucită cu preafrumoasă raza fecioriei şi cu muceniceştile sângiuri înroşită, văzându-te Cuvântul Cel Bun şi Preacurat, în Cămările Cereşti te-a sălăşluit, fecioară! Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Izbutit-ai să zdrobeşti prin Sfânta Cruce puterea tiranilor şi deşertăciunea înţelepciunii lumeşti ai vădit, izvorând dogmele învăţăturii celei de Dumnezeu insuflate, Înţeleaptă Ecaterina, pururea pomenită. Stih: Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe cel ce cu înşelăciune mai întâi a izgonit pe Adam din desfătarea Raiului, l-ai zdrobit pe pământ,
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mercurie
Troparul Sfântului Mare Mucenic Mercurie Glasul al 4-lea Nevoinţele muceniciei răbdându-le, ca un ostaş nebiruit, ai stat înaintea Împăratului Celui Nemuritor, Sfinte Mucenice Mercurie. Unde, împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbeşte cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credinţă cinstesc sfântă pomenirea ta. Cântarea 1 Glasul 1 Irmos: Cel Tăiat a tăiat pe… Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Împreună cu cetele de sus stând înaintea Izvorului Bunătăţilor bucurându-te, Sfinte Mercurie şi umplându-te de Dumnezeiasca îndulcire, pururea pomenite, păzeşte pe cei ce cu dragoste săvârşesc pomenirea ta, cântând Domnului; căci cu Slavă S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De bună voie ai intrat la nevoinţele muceniciei, înţelepte, fiind întărit cu Puterea lui Hristos, Celui Ce de voie a răbdat pentru noi, cu Trupul, Patimile cele mântuitoare şi bucurându-te, strigai: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cuvântul tiranului lămurit l-ai defăimat, fiind înfrumuseţat cu mărturisirea lui Hristos, fericite. Şi ai suferit tot felul de chinuri, veselindu-te, Sfinte Mercurie şi strigând Celui Ce te-a întărit: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Din Fecioară Pruncă Te-ai arătat Întrupat, pentru noi, făcându-Te Om ca şi noi. Şi ai arătat pe viteazul pătimitor, Sfântul Mercurie, mărturisitor credincios al Patimilor Tale, cântând Ţie neîncetat: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmos: Tu eşti Întărirea celor ce… Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind cu totul aprins de dragostea cea Dumnezeiască, slăvite, focul şi lanţurile şi săbiile şi chinurile, ca pe un vis le-ai socotit. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Lăudat-ai pe Ziditorul, suferind bătăi cumplite, mucenice înţelepte, ai primit vindecarea rănilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Întărindu-te cu toiagul cel Dumnezeiesc, ca un luptător cu bună putere ai smerit trufia vrăjmaşului, mucenice cu suflet viteaz. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ca să însemneze mai înainte naşterea ta cea mai presus de gând, Curată, s-a arătat rug arzând cu foc, dar nicidecum mistuindu-se. Irmosul Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu. Cântarea a 4-a Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina… Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Apropiatu-te-ai de Stăpânul tău, cu patimile mărturisirii celei Dumnezeieşti, gânditorule de Dumnezeu şi de la Dânsul ai luat cununi luminate, mărite, ca un nebiruit. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Îmbrăcatu-te-ai acum cu haină ţesută din darul cel de sus, mucenice, dezbrăcându-te de hainele stricăciunii şi ale pieirii. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Nevoindu-te până la sânge împotriva păcatului, mărite, te-ai arătat purtător de biruinţă şi Slavei celei de sus te-ai învrednicit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Peste tine S-a pogorât Cuvântul Cel Mântuitor, pururea Fecioară, ca o Ploaie şi a uscat ploile mulţimii idolilor. Cântarea a 5-a Irmos: Mânecând, strig către Tine… Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind întins şi fără de milă tăiat cu ascuţituri, ai răbdat, Sfinte Mercurie, fiind întărit cu Dumnezeieşti nădejdi. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întărindu-ţi inima pe piatra cea duhovnicească, fiind împovărat cu piatra cea grea, nu te-ai smintit, Sfinte Mercurie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Făcându-te părtaş Patimilor Stăpânului tău, te-ai împărtăşit Slavei şi Strălucirii Sale Celei Dumnezeieşti. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fecioară, care ai Născut pe Viaţa care a omorât pe moarte, omoară păcatul meu cel încă viu. Cântarea a 6-a Irmos: Vărsa-voi rugăciunea mea… Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cuvântul Cel veşnic te întărea pe tine, înţelepte mucenice, văzându-te răbdând pentru Dânsul tot felul de chinuri. Şi prin înger te îndemna să fii îndrăzneţ, Sfinte Mercurie şi nicidecum să te îngrozeşti de stăruinţa tiranilor. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Omorât a fost balaurul cel cu multe capete şi călcat de picioarele cele frumoase ale pătimitorului şi viteazului ostaş. Că prin îndemnuri de bunăvoie a mers spre munci şi spre chinuri şi către moarte, umplându-se de strălucire. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Toată alegerea inimii o ai adus Stăpânului, fericite şi răbdând pentru El chinuri încununat ai fost de Dânsul ca un biruitor. Iar acum, împreună cu toţi mucenicii, stai înaintea Lui, în ceruri. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). La glasul îngerului ai zămislit întru tine pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Fecioară. Şi ai născut Întrupat din Preasfinte sângiurile tale, Preacurată, pe Cel Ce a arătat tuturor intrările în viaţă, pentru nespusa Lui milostivire. Irmosul Vărsa-voi rugăciunea mea către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele. Că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea de iad s-a apropiat Deci, ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă. CONDAC Glasul al 3-lea Podobie: Fecioara astăzi… Astăzi prăznuim credincioşii, cu cântări într-un glas, toată într-armarea cea sfinţită a Sfântului Mercurie. Îngerii cu veselie împreună bine voiesc, mucenicii acum se bucură cu veselie. Pentru aceea s-a arătat slavă şi laudă mucenicilor. Cântarea a 7-a Irmos: Tinerii evreilor în cuptor… Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Lumina Strălucirii Celei de sus fiind împodobit, viteazule ostaş, luminezi pe cei ce te laudă acum pe tine şi cântă: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ai lăudat pe Făcătorul de bine al tuturor, aprinzându-te de râvna Lui, fericite şi mistuindu-te de focul cel înţelegător şi cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cei ce aduceau cinstire pietrelor, având simţire împietrită, au îngreunat grumajii tăi cu piatră, Sfinte Mucenice Mercurie; iar tu strigai: Binecuvântat
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei şi către Sfântul Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei (2)
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei, glasul al 4-lea Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Să cântăm Domnului… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Având sălăşluire în Locaşurile cele Prealuminate, dă-mi mie luminare, cu rugăciunile tale, Sfinte Petru, cu totul fericite! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu ştiinţa fiind învăţat şi cu preoţia luminându-te, Preafericite Petru, te-ai adus jertfă lui Hristos prin sânge. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Podoabă înfrumuseţată şi ca un dar de mult preţ te-ai dăruit cinstitei Biserici, pentru Dumnezeu, preafericite! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce mai presus de fire ai născut cu Trup pe Cuvântul Cel Veşnic şi mai presus de Dumnezeire, te lăudăm! Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmos: Nu este sfânt ca Domnul… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Suitu-te-ai la cele cereşti, prin sângele tău, ca într-o căruţă, cuvioase, unde mergător înaintea noastră a intrat Hristos, Cel Singur fără de păcat. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Părăsit-ai viaţa cea stricăcioasă şi ai aflat Viaţa Cea Nemuritoare, fericite, unde dănţuieşti purtând cunună; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ca un finic preabine odrăslit ai înflorit, ca un măslin plin de roadă te-ai arătat în Curţile Domnului, de Dumnezeu insuflate, ca o smirnă şi ca o tămâie, ca un mir bine mirositor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fecioară fiind ai născut, cea Neispitită de nuntă şi Fecioară ai rămas, Maică Neispitită de bărbat, Născătoare de Dumnezeu, Marie! Roagă pe Hristos Dumnezeul nostru să ne mântuim noi! Catavasie Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Din munte umbros cu desime… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Străbătând calea virtuţilor, părinte, ai ajuns la Locaşurile cele de sus, purtătorule de Dumnezeu, fiind împodobit cu ungerea preoţiei şi strălucind cu sângele muceniciei. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu stropii şi cu valurile sângiurilor tale, fericite, ai stins văpaia rătăcirii şi ai risipit negura prigonitorilor, sfinţite mucenice, vrednicule de laudă! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ca un nou Sfânt Petru te-ai arătat nouă cu adevărat, strălucind cu daruri Apostoleşti; şi te-ai făcut lucrător de cele sfinte şi următor al Patimilor Stăpânului tău, preafericite! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Bucură-te! Îţi cântăm ţie de la noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Bucură-te, Ceea ce ai născut lumii Bucuria! Bucură-te, Ceea ce Singură eşti Sprijinitoarea oamenilor! Bucură-te, Ocrotitoarea tuturor! Catavasie Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Tu Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, Slavă Puterii Tale, Doamne! Cântarea a 5-a Irmos: Mânecând, strigăm către Tine… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întărindu-te pe piatra credinţei, răbdătorule de patimi, ai rămas neclintit de încercările ce te-au împresurat. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu sabia cea de văpaie a Duhului, ierarhe, ai înjunghiat pe hulitorul Arie, din Dumnezeiască judecată. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Fiind întărit cu Puterea Mântuitorului, slăvite, ai călcat puterea şi tăria vrăjmaşului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Linişteşte viforul cel neastâmpărat al patimilor mele, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, pe Ocârmuitorul şi Domnul. Catavasie Dumnezeul păcii fiind şi Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare dăruindu-ni-L, Pace L-ai trimis nouă. Deci, povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim, Iubitorule de oameni. Cântarea a 6-a Irmos: Dă-mi mie haină luminoasă… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vieţuind lui Dumnezeu cu înţelepciune şi cu dreptate, sfârşit fericit ai luat de la El, preafericite! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Jertfă desăvârşită şi bine primită te-ai adus pe sine lui Dumnezeu, Celui Ce pentru tine S-a făcut jertfă, Sfinte Petru, Minunatule! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Plin fiind de cuvintele Duhului, te-a făcut organ insuflat de Duhul, cântând cele de Taină, arătătorule de cele Dumnezeieşti! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Locaş al lui Dumnezeu şi Chivot şi Cămară Însufleţită şi Uşă Cerească te vestim pe tine, credincioşii, Născătoare de Dumnezeu! Irmosul Dă-mi mie haină luminoasă, Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru. Catavasie Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit; şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul şi Trup luând, a ieşit, păzind-o Nestricată. Că Cel Ce nu a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut, a păzit-o Nevătămată. CONDAC Glasul al 3-lea Podobie: Fecioara astăzi… Cu dogmele dreptei credinţe luminând Biserica, pentru dânsa te-ai luptat, de Dumnezeu Fericite Petru, izgonind pe Arie ereticul. Pentru aceasta, săvârşind preasfântă pomenirea ta, cu dreaptă credinţă strigăm: Bucură-te, o, Sfinte Petru, piatra credinţei! CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Ca cei ce sunteţi turnuri neclintite şi Dumnezeieşti ale Bisericii, stâlpi de Dumnezeu însufleţiţi şi puternici ai dreptei credinţe, Sfinţilor Clement şi Petru, Prealăudaţilor, ocrotiţi pe toţi cu mijlocirile voastre! Cântarea a 7-a rmos: Tinerii cei cinstitori… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Împodobindu-te prin vieţuire plăcută lui Dumnezeu
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei şi către Sfântul Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei (1)
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei, glasul al 4-lea Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmos: Deschide-voi gura mea… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stând lângă Tronul Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri şi luminându-te cu Dumnezeiasca Lumină, părinte, luminează inima mea cea întunecată, ca să laud adormirea ta cea purtătoare de lumină! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu duhul te-ai plecat, cuvioase, cu cuviinţă spre adâncurile Duhului şi pe cât ţi-a fost cu putinţă ai cunoscut pe Domnul, Care prin nepătrundere este Înţeles, preafericite! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întraripându-te cu puterea Crucii, ai străbătut marea vieţii, preaalesule mucenice; şi ai ajuns la limanul cel adăpostit, al Luminării Celei de sus, Sfinte Clement, întru totul lăudate! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfinţeşte, Stăpână, cugetul meu cel smerit, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel mai presus de fiinţă şi eşti mai Sfântă decât toate Puterile cele de sus, cea de Dumnezeu Dăruită! Cântarea a 3-a Irmos: Nu întru înţelepciune… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe tine te-a îndreptat către Lumina Cunoştinţei de Dumnezeu Soarele lumii, Cel Strălucitor şi Preacurat, Sfinte Petru Minunate, de Dumnezeu fericite! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu picăturile Dumnezeieştilor învăţături ale Sfântului Petru adăpându-se inima ta, te-ai făcut râu plin de apele Duhului, mucenice de Dumnezeu fericite! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. În buzele tale s-a vărsat darul Duhului. Pentru aceea ai izvorât curgerile cunoştinţei de Dumnezeu, pururea fericite şi ai adăpat toată Biserica lui Hristos. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce eşti Născătoarea Domnului, care negrăit ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul a toată lumea, roagă-L să mă izbăvească de patimile care mă împresoară totdeauna! Cântarea a 4-a Irmos: Cel Ce şade în Slavă… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminată fiind inima ta cu Razele Duhului, ai luminat sufletele tuturor cu cuvintele dreptei credinţe. Iar întunericul cel preaadânc al necunoştinţei nebunilor închinători de idoli, l-ai risipit, Preasfinţite Mucenice Clement. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Via Cea Prearoditoare, Iisus, te-a odrăslit pe tine, preafericite, ca pe o viţă purtătoare de struguri ai cunoştinţei, care izvorăsc în linurile muceniciei vinul cel ce veseleşte inimile tuturor credincioşilor. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe drept te fericim pe tine, preaînţelepte, fiind ucenic al propovăduitorului, care a fost ucenic al Cuvântului Celui Ce l-a fericit pe el ca pe un prea râvnitor, după vrednicie, primind descoperirea de la Tatăl Ceresc cu adevărat. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Din nou zideşti firea omenească, cea sfărâmată şi supusă stricăciunii, Preacurată, zămislind cu Trup de Dumnezeu şi mai presus de fire născându-L, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă; Căruia strigăm: Slavă Puterii Tale, Hristoase! Cântarea a 5-a Irmos: Nu vor vedea necredincioşii… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu sângele muceniciei roşindu-ţi haina ta cea sfinţită, slăvite, ai făcut-o mai luminoasă, intrând cu ea în Sfânta Sfintelor. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Jertfa fără de sânge ai adus lui Hristos, Celui Ce S-a jertfit pentru noi; şi jertfindu-te, te-ai adus Lui ca o junghiere curată şi fără prihană, pătimitorule, de Dumnezeu, fericite! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca cel ce ai fost întâistătător al Romei, ca pe un ucenic al Sfântului Petru şi ca pe unul ce ai păstorit cu sfinţenie turma cea sfinţită, o, preasfinţite, te-a primit pe tine cetăţean Sionul cel de sus. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe cea Curată să o cinstim cu gând curat; pe Frumuseţea lui Iacov, împodobindu-ne cu faptele cele Dumnezeieşti, să o lăudăm cu bună cinstire, ca pe Maica Dumnezeului nostru. Cântarea a 6-a Irmos: Strigat-a, mai înainte închipuind… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Având ca temelie şi întărire cuvintele Sfântului Petru, le-ai întemeiat pe ele ca o casă a Treimii şi locaşurile idolilor le-ai sfărâmat. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Umblând pe pământ, te-ai tăvălit ca o piatră şi toată întărirea rătăcirii ai sfărâmat-o, Sfinte Ierarhe Clement, preaviteazule, purtătorule de chinuri al lui Hristos! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luat-ai cununile biruinţei, veselindu-te, ca unul ce ai biruit prin lupte meşteşugirile vrăjmaşului, cel ce eşti pârgă sfinţită şi cinstită a sfinţilor mucenici. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Aflat-a tainic Isaia adâncimea naşterii tale şi te-a propovăduit ca pe o Fecioară, având în pântece pe Cel Ce din milostivire S-a Întrupat din tine, cea Neispitită de nuntă. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Ca cei ce sunteţi turnuri neclintite şi Dumnezeieşti ale Bisericii, stâlpi de Dumnezeu însufleţiţi şi puternici ai dreptei credinţe, Sfinţilor Clement şi Petru, Prealăudaţilor, ocrotiţi pe toţi cu mijlocirile voastre! Cântarea a 7-a Irmos: N-au slujit făpturii… Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Aprinzându-te de râvna credinţei, ai stins până la cenuşă focul necredinţei, înţelepte şi ai luminat pe credincioşii care strigă cu frică: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De la Roma fiind înfăşurat cu lanţurile, ca şi cu nişte legături de aur, ai străbătut marea, cu chinuri, şi ai ajuns la Cherson, unde ai primit mucenicia şi chinurile cele amare, sfinţite tăinuitorule al lui Hristos! Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Clement, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-te-ai alăută, răsunându-ne nouă versul cel mântuitor, preafericite mucenice şi îndulcind către dragostea Dumnezeiască inimile celor ce strigă cu credinţă: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei
Troparul Sfântului Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei Glasul al 4-lea Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmos: Adâncul Mării Roşii… Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind luminat cu raza dreptei credinţe, cursele eresurilor celor cu credinţă rea şi trufiile lor lesne le-ai risipit; în dreapta credinţă păzeşte pe cei ce te laudă pe tine, descoperitorule de cele sfinte. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Domnul, Care pururea voieşte mântuirea tuturor, te pune pe tine, ierarhe, înainte povăţuitor turmei celei sfinte, văzându-te de tot strălucit şi cu cuvântul şi cu viaţa. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Alegând a pătimi după Lege pentru Biserica lui Hristos, te-ai îngrădit pe tine, părinte, cu toată într-armarea Crucii şi te-ai arătat prin har biruitor şi purtător de cunună. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi pururea Înfiinţat, Care este de Aceeaşi Fiinţă cu Cel Ce L-a născut, în chip neînţeles, L-ai născut Întrupat, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă. Cântarea a 3-a Irmos: Se veseleşte de tine… Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeiasca şi luminoasa strălucire a dogmelor tale a stins ceata cea nelegiuită a ereticilor, Sfinte Amfilohie, Mărite. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arhiereu făcându-te, fost-ai ca un râu îndestulat de Dumnezeu, ca ape făcătoare de viaţă, cu care noi dreptcredincioşii ne adăpăm. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind luminat cu străluciri bogate, ţi-ai luminat gândul cu cuviinţa învăţăturilor tale, cuvioase. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfeşnic Strălucitor de lumină şi Masă cu adevărat Hrănitoare de suflete şi Chivot te propovăduim pe tine, Preacurată, toţi credincioşii. Cântarea a 4-a Irmos: Văzându-te Biserica… Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Veniţi cugetătorilor de Dumnezeu, să săvârşim cu credinţă sfinţita praznuire a Dumnezeiescului şi grăitorului de Dumnezeu, Sfântul Amfilohie, întărindu-ne cu învăţăturile şi cu cuvântările lui insuflate de Dumnezeu. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Făcându-te aducător de Mireasă a Bisericii celei întru Hristos, cu frumuseţea cuvintelor ai împodobit-o şi cu podoaba dreptei credinţe ai luminat-o, purtătorule de Dumnezeu. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Limba ta cea cuvântătoare de Dumnezeu la toţi a vestit în chip luminat puterea cea de tine cinstită a Treimii Celei Stăpânitoare şi a Slăvit o Dumnezeire în Trei Ipostasuri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cort Nou te cunoaştem pe tine, Fecioară şi Sfinţenie Curată a Stăpânului tuturor, că ai născut pe Cel cu Trup după Ipostas, Preacurată. Cântarea a 5-a Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea… Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-te cu Lumina Dumnezeirii Celei în Trei Sori, ai şezut pe scaunul arhieriei, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Amfilohie. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu totul te-ai sfinţit pe tine lui Dumnezeu şi te-ai făcut cuvântător de Dumnezeul cu glas mare, Părinte Preafericite Amfilohie. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Praznic de bucurie şi preasfinţit ne-a sosit nouă, al învăţătorului şi Dumnezeiescului înţelept, care sfinţeşte lumea. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Înfrumuseţarea cea cu bună cuviinţă a tuturor credincioşilor, Preacurată Maică a lui Dumnezeu spală necurăţia sufletului meu, cu rugăciunile tale. Cântarea a 6-a Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de… Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Omorând cugetul trupului cel râvnitor de cele pământeşti, te-ai împodobit cu harul nepătimirii, părinte învăţătorule de cele sfinte şi cu învăţături preacurate ai propovăduit pe Sfânta Treime. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu frica cea Dumnezeiască întărindu-te tu, cel plăcut al lui Dumnezeu şi curăţindu-ţi sufletul de întinări, te-ai arătat preasfinţit organ al teologiei, cuvioase. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ştiindu-te pe tine Curat şi Sfinţit Locaş al Împăratului Slavei şi Biserică şi Scaun al Celui Preaînalt, ne rugăm ţie, Prealăudată, să mântuieşti sufletele noastre. CONDAC Glasul al 2-lea Podobie: Cele de sus căutând… Dumnezeiescul tunet, trâmbiţa Duhului, săditorule de credincioşi şi tăietorule de eresuri, Sfinte Ierarhe Amfilohie, slujitorule cel mare al Treimii, împreună cu îngerii fiind pururea, roagă-te neîncetat pentru noi toţi. Cântarea a 7-a Irmos: În cuptorul persienesc… Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luând aminte cu osârdie la graiurile tale cele Dumnezeieşti şi de Taină, părinte, fugim de tăietura ce făcea Arie Dumnezeirii, slăvind cu credinţă pe Treimea Cea Nezidită şi de o Fiinţă. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Văzând pe Macedonie înfruntat de învăţăturile tale, părinte, cu credinţă slăvim pe Duhul Cel Bun, Care este cu Tatăl şi cu Fiul împreună fără de început. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Descoperind cu cuvântul Întruparea Cuvântului, cea mai presus de cuvânt, ne-ai învăţat cu cuget Dumnezeiesc a cinsti un Dumnezeu în două firi şi a ne feri de despărţire şi amestecare, de Dumnezeu primite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Veniţi să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu cu osârdie, toţi cei ce ne-am mântuit prin credinţa în Cel Ce S-a născut dintr-însa, strigând: Binecuvântată eşti tu între femei, cu totul fără prihană. Cântarea a 8-a Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel… Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înfrumuseţatu-s-a gura ta care cu cântări a mărturisit în chip limpede pe Sfânta Treime Cea fără de început, Nezidită, de o Fiinţă, Neamestecată, în Trei Ipostasuri, părinte de Dumnezeu înţelepţite, Căreia strigăm: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Bogăţie şi Slavă adevărată ţi-a dat ţie Înţelepciunea Cea Ipostatică, că ai mărturisit, preaînţelepte, cu dreaptă credinţă şi ai surpat sprânceana eresurilor şi ai cântat cu osârdie: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul. Stih: Sfinte Părinte Amfilohie, roagă-te lui Dumnezeu
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii
Troparul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii Purtătorule de dumnezeiescul dor al rugăciunii neîncetate, Sfinte Părinte Noule Antonie, povăţuitorule al călugărilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, locuitorul raiului celui de sus, dar nedespărţit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă. Canonul Glasul 1 Cântarea 1 Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Cuvioase Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pășind pe calea virtuților, cu chipul îngeresc îmbrăcat fiind, cu Îngerii cânți, Antonie, laudă lui Hristos; deci, mijlocind înaintea Lui, pașii minții mele îndreptează-i, ca să-ți cânt laudă vrednică. Stih: Sfinte Cuvioase Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Rănit, Părinte, la inimă de dragostea dumnezeiască și focul ceresc al Duhului pururea cuprinzându-te, ai lăsat cele ale lumii, frumusețile cerești pururea dorindu-le. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Iubind porunca Stăpânului, averea stricăcioasă ai lepădat și, crucea luând pe umeri, Domnului tău ai urmat; și însutit ai luat, Părinte, nestricatele averi, după cuvântul Lui. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Marie, sfântă biserică a Celui necuprins te-ai arătat, născând pe Hristos, la Care mijlocește pentru noi, cei ce în lăcașul tău te cinstim, și din întristare izbăvește-ne degrab și din primejdie. Catavasie: Hristos se naște, slăviți-l! Hristos din ceruri, întâmpinați-l!, Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul! Cântarea a 3-a Irmos: Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne! Stih: Sfinte Cuvioase Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Evanghelicește, negrăite suspine scoțând din adâncul inimii, spre cele sfinte ai ridicat sfinte mâinile tale; și duhul zdrobit și inima ca niște arderi de tot ai adus Domnului, Antonie. Stih: Sfinte Cuvioase Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Șoapta cea amară a viclenilor demoni de la tine izgonind, de ale Duhului cuvinte te-ai bucurat, Sfinte, mai dulci decât mierea pururea fiind acestea, Părinte, gâtlejului tău, după graiul Prorocului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Tăiatu-ți-ai voia, ascultând totdeauna în cuget smerit de voia Tatălui din ceruri, ca și Fiul, Părinte, și fiu te-ai făcut alegerii și împreună-moștenitor cu Hristos al împărăției Lui. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Elinii, Hristoase, Crucea Ta o socotesc nebunie, iar a Maicii feciorie pentru mulți e smintelală; dar noi am crezut Prorocului care, prin chipul ușii încuiate, cânta pururea-fecioria ei. Catavasie: Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne. Sedealna Glasul al 3-lea Podobie: Mare apărător… Nou Antonie, Preacuvioase, arătatu-te-a Mântuitorul, strălucind cu viața la Iezerul; deci, negustor înțelept dovedindu-te, Mărgăritarul de preț tu l-ai câștigat; pe Care și acum cu harul tău mijlocește-l nouă, pe noi pe toți izbăvindu-ne de iezerul de foc, Sfinte Antonie (de două ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif… Spune, Davide, ce praznic este acesta de acum, pe care l-ai lăudat oarecând în cartea psalmilor, pe fiica prunca lui Dumnezeu și Fecioara? Că ai zis: Aduce-se-vor Împărătului fecioare în urma ei și cele de aproape ale ei. Minunat și a toată lumea praznic fă celor ce strigă: Născătoarea de Dumnezeu este pentru noi solitoarea mântuirii. Cântarea a 4-a Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei a odrăslit Fecioara, care a înflorit Floarea Cea Neveştejită, pe Făcătorul tuturor, Cel Ce a împodobit cu flori ca un Dumnezeu tot pământul, care strigă Lui: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Cuvioase Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Calea desfrânării, cea largă, ai urât-o, înțelepte, pe calea strâmtă nevoindu-te și firea ca un viteaz silindu-ți, Cuvioase, ca să dobândești Împărăția; de care acum în cer te împărtășești, fericite. Stih: Sfinte Cuvioase Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Însuși Dumnezeu a sărăcit, făcându-Se în chip de rob, cu trup în peșteră născându-Se; asemenea Lui, dar, sărăcind, Cuvioase, de voie, pântecele peșterii, Părinte, te-a primit ca pe un prunc, fiu Împărăției născându-te. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Neamul și averea le-ai lăsat, Părinte, încrezându-te făgăduințelor Stăpânului, că Însuși ne-a învățat că însutit vom lua în schimb; Care și plinind făgăduința, în ceruri ca un Preabun, Sfinte, însuți ți-a răsplătit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Toată seminția de sub cer te cinstește și te laudă, Împărăteasă a zidirilor, că Maică te-ai arătat Ziditorului lumii. Lui, cu îndrăznirea ta de maică, Stăpână, roagă-te, mijlocind pentru noi har, milă și iertare. Catavasie: Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Tu Cel lăudat, din muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, slavă puterii Tale, Doamne! Cântarea a 5-a Irmos: Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Cuvioase Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ascuns în pustie, de omul cel vechi și de faptele lui te-ai dezbrăcat; și mintea înnoindu-ți cu gândul lui Hristos, omul cel nou, Părinte, cel care se înnoiește după chipul Domnului, l-ai îmbrăcat, fericite. Stih: Sfinte Cuvioase Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Răbdat-ai, Părinte, dureri și nevoi, spre Hristos ațintindu-ți privirile; că, Însuși Dumnezeu fiind, a răbdat pentru noi crucea, oțetul, fierea, piroanele, ocara, și de-a dreapta tronului lui Dumnezeu a stat de-a pururea. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Egiptul lumii de jos lăsându-l, spre pustie cu râvnă te-ai suit; și grija aruncându-ți către Domnul, ca David, și calea străbătând-o, intrat-ai, fericite, în pământul celor vii, bineplăcând Atotțiitorului. Şi acum şi
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor Glasul al 4-lea Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Celui Ce a sfărâmat… Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Razele Duhului pururea fiind luminat, Sfinţite Grigorie, te-ai făcut stea vărsătoare de lumină; luminează-mă pe mine cu totul prin rugăciunile tale, ca să te laud pe tine. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel Ce cunoaşte toate mai dinainte, umplându-ţi gândul de har, cu lumini date de Dum nezeu, din scutece te-a sfinţit pe tine, fiind casă strălucită cu virtuţi Dumnezeieşti şi cu minuni, părinte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Dormitarea lenevirii lepădând de la genele tale, te-ai arătat sfeşnic de priveghere, purtătorule de Dumnezeu; arătând cu lucrurile că este adevărată numirea ta, Sfinte Grigorie. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cu adevărat te mărturisim pe tine, Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Domnul Negrăit în două firi şi în două voinţe Cunoscut, Preacurată Fecioară. Cântarea a 3-a Irmos: Întăritu-s-a inima mea… Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Primind Ziditorul osteneala ta cea pentru Dânsul, părinte, te-a adus în pustie la un bătrân, care te-a învăţat tâlcuirea a toată Scriptura, Sfinte Grigorie. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Petrecând toată săptămâna nemâncat, părinte, te-ai hrănit cu mâncare cerească şi te-ai adăpat cu ploile lacrimilor tale, Dumnezeieşte îndulcindu-te. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. De la Dumnezeu ţi s-a dat belşugul inimii, ierarhe, că ai izvorât din destul apele preacurate ale învăţăturilor, cu care ai adăpat inimile credincioşilor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Graiul propovăduitorilor celor grăitori de Dumnezeu s-a împlinit; că iată Fecioara a născut Prunc Tânăr, mai vechi decât Adam şi împreună Şezător pe Scaun cu Tatăl. Irmosul Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei; veselitu-m-am de mântuirea ta. Cântarea a 4-a Irmos: Auzit-am, Doamne, auzul Tău… Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un pământ bun ai odrăslit spic, părinte, cu rod însutit şi cu secera învăţăturilor tale ai tăiat părerile ereticilor celor răucredincioşi, arătându-te apărător al sinodului, Cuvioase Grigorie. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Alegerea cea cerească te-a arătat pe tine, arhiereule, slugă lui Dumnezeu, ca să îndreptezi bine turma pe care a câştigat-o Hristos, cu sângele Său, Cel Ce a ştiut mai înainte strălucirea sufletului tău, părinte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Locaş lui Dumnezeu te-ai făcut curăţit de întinăciunea patimilor şi stând în Biserică, sfinţite, arătat ai primit venirea Duhului, sub chip de porumbiţă curată, mărindu-te pe tine Hristos. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Neamul omenesc s-a mântuit cu naşterea ta cea mai presus de gând, Preasfântă Stăpână şi cei din întunericul stricăciunii au văzut Lumina Care a Strălucit din pântecele tău, Fecioară, Care eşti Pricina zidirii noastre. Cântarea a 5-a Irmos: Negura sufletului… Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu cuvântul tău ai curăţit de boala cea urâtă odinioară pe leprosul cel ce s-a apropiat de tine cu credinţă. Că de la Dumnezeu ai primit har de minuni, înţelepte, ca Proorocul Elisei, Gânditorule de Dumnezeu Grigorie. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Deschis-ai cu rugăciunea ta gura şi urechile gângavului, fericite, fiind îmbogăţit de lucrarea tămăduirilor, Sfinte Grigorie. Şi ai grăit cele tainice ale teologiei, care usucă mările celor fără de Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Curăţindu-te, părinte, de patimile cele pământeşti, ca Sfântul Petru Apostolul, cu umbra ta săvârşeai tămăduiri, vindecând pe cei cuprinşi de viforul bolilor celor cumplite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cel Ce n-a părăsit Sânurile Tatălui, când S-a Întrupat, Se vede în braţele tale, Curată, ţinându-L ca pe un Prunc. Pe Acesta îmblânzeşte-L celor ce cu credinţă te cinstesc, Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu. Cântarea a 6-a Irmos: Precum ai izbăvit pe… Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Se întăreşte cu rugăciunile tale, cuvioase, fecioara care era cu trupul slăbănoagă de mulţi ani, venind către tine cu credinţă şi măreşte pe Pricinuitorul tuturor, Hristos. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Urmând urmelor Stăpânului cu viaţă nespurcată, mărite, fără dreptate fiind necăjiţi şi năpăstuit, ai rămas nebiruit, Sfinte Grigorie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cei ce vieţuiau cu răutate, răpindu-te pe tine, mielul cel fără de răutate, ca nişte fiare sălbatice te-au osândit în temniţă, pe tine, pe care te-a păzit harul cel Dumnezeiesc, părinte. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Nu poate gândul să înţeleagă Taina cea mare a naşterii tale, că ai purtat în pântece pe Dumnezeu, Care S-a făcut Om mai presus de gând, pururea Fecioară. Irmosul Precum ai izbăvit pe proorocul din adâncul cel mai dedesubt, Hristoase Dumnezeule şi pe mine mă izbăveşte de păcatele mele, ca un iubitor de oameni şi Te rog îndreptează viaţa mea. CONDAC Glasul al 3-lea Podobie: Fecioara astăzi… Ca un soare mare cu răsăriturile minunilor, luminând Biserica lui Dumnezeu, mântuit-ai cu rugăciunile tale pe mulţi oameni. Alungat-ai din turma ta pe cei cu rea credinţă. Pentru aceasta te cinstim pe tine, părinte, cugetătorule de Dumnezeu, Înţelepte Ierarhe Grigorie. Cântarea a 7-a Irmos: Cel Ce ai mântuit prin înger… Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ziditorul a arătat minunea când ai fost judecat, fericite, că femeia cea păcătoasă, care a fost cuprinsă de întărâtările demonilor, tuturor te-a arătat pe tine curat, Sfinte Grigorie. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeieştii ucenici ai Mântuitorului, cei dătători de lumină, venind la tine, cuvioase, te dezleagară pe tine care erai legat pe lemn, sărutându-te cu bucurie.
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Arhip
Troparul Sfântului Apostol Arhip Glasul al 3-lea Apostole Sfinte Arhip, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1 glasul al 4-lea Irmosul Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fulgerând cu Lumina harului, Sfântul Pavel cel Preaînţelept, ca pe o rază luminoasă te-a lăsat, Fericite Arhip, ca să alungi prin Duhul întrunericul cel prea adânc al mulţimii idolilor. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Dumnezeieştile împletiri de cuvinte ale Propovăduitorului Pavel ai fost pescuit la credinţă şi în chip minunat din adâncul răutăţii pe popoare le-ai scos vii, de Dumnezeu grăitorule şi le-ai adus la Masa Cea Dumnezeiască, hrană cuvântătoare. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu haina Dumnezeiescului har fiind îmbrăcat, Sfinte Apostole Arhip, pe cei ce au fost dezbrăcaţi de Dumnezeiasca Slavă, i-ai îmbrăcat cu haina nestricăciunii şi a mântuirii, mărite, ca şi cu o Podoabă Dumnezeiască. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Grăitorii de Dumnezeu, Preacurată, văzând cu ochii cei prooroceşti mai înainte Taina cea Înfricoşată a naşterii tale celei mai presus de cuget, în multe chipuri au tâlcuit-o. Cântarea a 3-a Irmosul Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind aprins duhovniceşte de Focul Mângâietorului, ai ars materia cea amară a nebuniei idoleşti, Prealăudate Arhip. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Credincios rob al lui Hristos te-a mărturisit Dumnezeiescul Pavel, Sfinte Apostole Arhip şi propovăduitor sfinţit şi ostaş biruitor, fericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Viaţa ta cea luminată a strălucit cu luminile faptelor celor bune, aducând la lumină, în chip desăvârşit, pe cei ce te cinstesc pe tine, Fericite Arhip. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Locaş Încăpător al lui Dumnezeu te-ai arătat în chip strălucit, Preacurată şi Sălăşluire Curată şi Locuinţă Vrednică de Dumnezeu. Irmosul Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea. Cântarea a 4-a Irmosul Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nelegiuitul prigonitor, pe tine, cel ce ai învăţat cele Dumnezeieşti şi ai înfruntat strălucitor pe cei fără de Dumnezeu, te-a supus la chinuri şi la bătăi şi la multe feluri de pedepse, Mărite Arhip. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. În chip fericit petrecându-ţi viaţa, Preafericite Apostole Arhip, cu adevărat te-ai învrednicit a afla sfârşit fericit; că te-ai făcut mărturisitor al lui Hristos preaviteaz, răbdând durerile trupului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Putreziciunea păgânismului întinzându-se asupra plinirii dreptcredincioşilor ai oprit-o cu sarea cea gustoasă a cuvintelor tale şi bucurându-te ai strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ca un Munte Umbros te-a văzut pe tine odinioară Proorocul Avacum, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană, purtând pe Cuvântul, Care umbreşte pe toţi împotriva văpăii greşelilor şi împotriva arsurii păcatelor, Fecioară. Cântarea a 5-a Irmosul Tu Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă cu dreaptă credinţă. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Dumnezeieştile Fulgere ale Preaînţeleptei Propovăduiri, ai luminat pe cei cuprinşi de noaptea necunoştinţei, preafericite, de Dumnezeu înţelepţitule. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeiescul râu ce pornea din inima ta a înecat puhoaiele înşelăciunii şi a adăpat cugetele credincioşilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Întărindu-te cu bune nădejdi ai răbdat, târât fiind de patru ori şi pământul ai sfinţit cu sângele tău, de Dumnezeu insuflate. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Numai pe tine te-a ales Domnul din toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu şi din tine S-a Întrupat, îndumnezeind firea omenească. Cântarea a 6-a Irmosul Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă Doamne, strigă Biserica către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vicleanul, neslăbindu-te nicidecum cu ameninţările, fără de milă te-a zdrobit cu bătăi, înţelepţitule de Dumnezeu, pe tine, cel ce priveai de departe către mărirea pe care ţi-a dat-o Hristos, mărindu-te pe tine. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cetele vrăjmaşilor celor nevăzuţi le-ai rănit cu rănile trupului tău, Fericite Arhip; şi înfruntând pe tirani le-ai sfâşiat inima ca şi cu nişte gheare de fier. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cei ce cu inimi nesimţitoare se închinau la pietre te-au ucis cu pietre pe tine, fericite, care ai mărturisit pe Piatra vieţii şi ai sfărâmat întărirea înşelăciunii, mucenice. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Dezbrăcându-se de viaţă Adam în Rai, s-a îmbrăcat cu moartea, Fecioară; iar prin naşterea ta cea purtătoare de viaţă, s-a făcut nemuritor, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu. Irmosul Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă Doamne, strigă Biserica către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Ca pe o stea mare câştigându-te Biserica pe tine, Fericite Arhip şi luminându-se cu razele minunilor tale, strigă către tine: scapă pe cei ce cu credinţă cinstesc sfântă pomenirea ta. Cântarea a 7-a Irmosul În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, de pofta dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne. Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Folosindu-te de cuvintele cele de Dumnezeu grăitoare pline de înţelepciune, cu adevărată cunoştinţă ai alungat din suflete întunericul necunoştinţei, luminând
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Onisim
Troparul Sfântului Apostol Onisim Glasul al 3-lea Apostole Sfinte Onisim, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1 Glasul al 6-lea Irmosul Ca pe uscat umblând Israel cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Fiind luminat, Apostole Onisim, cu dumnezeiescul şi strălucitul har al Mântuitorului, izbăveşte sufletul meu cel întunecat, rugând pe Hristos, Iubitorul de oameni Dumnezeu, Fericite. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Luminat fiind de strălucirile cele dătătoare de raze ale Apostolului Pavel, prea lesne ai scăpat din negura necunoştinţei, mărite, strigând lui Hristos, cântare de mulţumire, preafericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Dumnezeiesc lucrător de cele sfinte te-ai arătat, preafericite şi cu dumnezeiescul Duh cu adevărat strălucind, pretutindeni ai alergat, vestind pe Hristos cu evlavie, de Dumnezeu fericite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei) Fiind împodobită cu frumuseţea faptelor celor bune, Împărăteasă Preacinstită, mai presus de minte ai primit în pântece pe Dumnezeu Cel Adevărat, Care ne luminează pe noi cu dumnezeieşti virtuţi. Cântarea a 3-a Irmosul Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Apropiindu-ţi gura de izvorul dumnezeieştilor ape şi primind pârâul desfătării ai adăpat dintr-Însul faţa Sfintei Biserici, Mărite Onisim. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu împărtăşirea luminii celei înţelegătoare luminat te-ai arătat, luminând în chip strălucitor cu făcliile dreptei credinţe şi cu strălucirea cea purtătoare de lumină a propovăduirii. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Cu legăturile Apostolului Pavel te-ai dezlegat de robia înşelăciunii şi cu libertatea harului fiind cinstit, ai ajuns fiu al lui Dumnezeu, arătându-te dumnezeiesc moştenitor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei) Cu înşelăciune şarpele târându-se odinioară, prin vicleşug m-a robit; iar prin tine scăpând din robia lui, Maică a lui Dumnezeu, cu laude te fericesc. Irmosul Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale. Cântarea a 4-a Irmosul Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cântă cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă, strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Domnul, Cel Ce voieşte să se mântuiască toţi de jugul robiei, te-a rânduit lucrător de cele sfinte, Fericite, spre a sluji Cinstitei Evanghelii, îndrumătorule în cele dumnezeieşti. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Făcutu-te-ai prin har fiu al lui Dumnezeu, vestind pe Cuvântul Cel Veşnic, Unul-Născut, Care, fiind cu Trup şi S-a amestecat minunat cu cei de pe pământ. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Cu puterea judecăţii şi cu ungerea cea dumnezeiască a preoţiei, ca un preot, ai strălucit preaînţeleptule şi cu răbdarea cumplitelor pătimiri mucenic dumnezeiesc te-ai făcut. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei) Fiul Cel după fire fără de început şi Veşnic a primit de voie început în vreme din Fecioara Curată, vrând să înnoiască din stricăciune pe cei de sub vreme. Cântarea a 5-a Irmosul Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, luminează-le, mă rog Ţie; ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi pe toţi din negura greşelilor. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu isteţimea gândului şi a sufletului şi cu curăţia trupului, Fericite, zburând mai presus de cursele vrăjmaşului, te-ai înălţat la locaşurile cele cereşti, suindu-te pe aripile cunoştinţei de Dumnezeu. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Apostolul tău, Bunule, a propovăduit venirea Ta cea prin Trup, îndreptând pe cei rătăciţi, către cunoştinţa Ta şi luminându-i cu lumina cunoştinţei. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Arătatu-te-ai templu preafrumos, având înăuntru ca sfeşnic făclia harului, întemeiată cu zidirea dumnezeiescului Duh, Fericite Onisim. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei) Lanţurile păcatelor mele rupe-le, Fecioară, cu mijlocirea şi cu ocrotirea ta; că tu eşti nădejdea celor deznădăjduiţi, care aleargă cu credinţă la dumnezeiescul tău Acoperământ. Cântarea a 6-a Irmosul Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi Strălucind ca soarele, cel chemat din cer, cu lumina harului te-a pogorât pe tine rază strălucitoare, ca să goneşti cu putere întunericul necunoştinţei, Preafericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh În chip strălucit ai înfierat trufiile cele putrede şi nelegiuite ale celor fărădelege, vestind cu credinţă dumnezeieştile învăţături ale dreptei credinţe, preacinstite ierarhe al Domnului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei) Fiind vinovat de păcate şi rănit cumplit eu, ticălosul, la tine alerg, Maica lui Dumnezeu cea Preamilostivă, rugându-mă să ştergi semnele rănilor greşelilor mele. Irmosul Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Ca o rază ai ieşit, luminând lumii, Fericite, luminat fiind de razele Apostolului Pavel, soarele cel preastrălucitor, care a luminat lumea. Pentru aceasta, toţi te cinstim, Sfinte Apostole Onisim. Cântarea a 7-a Irmosul Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri. Iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Apostole Onisim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Luat-ai, Mărite Onisim, fericitul sfârşit şi prin nădejde priveşti nemurirea cea nepieritoare, Fericite; şi veselindu-te cânţi lui Hristos: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Cu cugetul tău cel vitejesc, Fericite Onisim, ai călcat măiestriile înşelăciunii, surpându-le pe ele cu organele dreptei credinţe, înţelepţitule de Dumnezeu şi strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor
Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim şi către cei împreună cu dânşii
Troparul Sfinţilor Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim Glasul al 3-lea Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Veniţi, popoare… Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Umblând prin Locaşurile cele Cereşti cu bucurie, lucrătorule de cele sfinte, dă-mi mie har, celui ce laud cu Dumnezeiască insuflare sfântă pomenirea ta, că tu te-ai mărit. Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu râurile cuvintelor tale ai adăpat inimile şi le-ai gătit a lucra înţelegeri cereşti cu credinţă, Fericite Apostole Filimon, vrednicule de laudă. Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Lucrând cu sfinţenie sfinţita Evanghelie, cu strălucirile Duhului ai luminat sufletele, izbăvindu-le de întunericul nebuniei idoleşti, înţelepte Apostole. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine, Ceea ce eşti Neîntinată, cu adevărat te-a însemnat de demult Dumnezeiasca ceată a proorocilor, cu multe feluri de însemnări, ca pe Singura care ai născut pe Stăpânul. Cântarea a 3-a Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru… Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Propovăduind Patimile lui Hristos şi Învierea, ai ridicat ca din mormântul necredinţei şi al omorârii pe oameni, Sfinte Filimon, vrednicule de laudă. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Pe Sfântul Onisim cel minunat şi pe Sfinţii Filimon, pe Apfia şi pe Arhip, pe stelele care luminează marginile pământului, să-i lăudăm cu cântări sfinţite. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Curăţind puterea cea de vedere a gândului, aţi dobândit Dumnezeieştile vederi şi inimile cele rătăcite le-aţi întors spre cunoştinţă, preasfinţiţilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Arătându-te Curată şi cu totul Nestricată, ai primit în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel Ce a curăţit firea noastră, care era întinată cu căderile în păcate, Fecioară. Cântarea a 4-a Irmos: Te laud pe tine că am auzit… Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu puterea Crucii fiind înaripat, ai trecut neviforât noianul cel cumplit al încercărilor vieţii, fericite, ocârmuind pe mulţi din primejdia mării, către limanul mântuirii, cu har Dumnezeiesc. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Luminători luminaţi pune înainte sfânta cetate a colosenilor pe Sfinţitul Arhip şi pe Sfinţii Filimon, pe Apfia şi pe Onisim cel vestit, care luminează marginile lumii. Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Izvorât-a râul cel sfânt al inimii tale, grăitorule de cele Dumnezeieşti şi au încetat apele şi râurile necredinţei; iar sufletele cele topite de arsura necunoştinţei le-a adăpat cu har. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Te laud, cu adevărat Prealăudată, că ai născut mai presus de fire pe Dumnezeu Cuvântul. Şi mă rog să tămăduieşti bolile smeritului meu suflet, ca Una ce eşti Bună, Mireasă a lui Dumnezeu. Cântarea a 5-a Irmos: Dătătorule de lumină, Doamne… Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Văzând pe cei îmbolnăviţi de putrejunea relelor nebuniei idoleşti, odinioară, i-ai vindecat cu cuvântul tău cel lucrător, Strălucite Filimon, fiind tare primejduiţi. Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un îndreptător nerătăcit, Sfinte Filimon, ai arătat căile cele cereşti celor rătăciţi cumplit şi i-ai povăţuit a iubi cu cuviinţă numai calea lui Hristos. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Praznic luminat face Biserica colosenilor cea cinstită a lui Hristos, cu bucurie cinstind pe Sfântul Arhip şi pe grăitorul de Dumnezeu, Sfântul Filimon. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Stăpână, miluieşte-ne pe noi care suntem înviforaţi de furtuna cea cumplită a încercărilor şi de năvălirile barbarilor cele sălbatice şi de împresurările cele rele ale demonilor. Cântarea a 6-a Irmos: De adâncul greşelilor… Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-te-ai cer, povestind mărirea cea mântuitoare a Celui Ce te-a mărit pe tine şi te-a pus în rândul celor şaptezeci de ucenici, preafericite. Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înstrăinându-te de patrie, cu cuvântul tău cel străin ai vânat pe cei înstrăinaţi de Dumnezeu şi i-ai arătat locuitori Sionului, Ierarhe Filimon. Stih: Sfântă Apfia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Strălucind cu sfinte virtuţi şi lui Dumnezeu slujind în chip deosebit, te-ai suit spre cer, dănţuind împreună cu îngerii, Sfântă Apfia. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. S-a Întrupat Cuvântul în pântecele tău şi prin îndurarea Sa este cunoscut ca Om, ca pe om să-l facă dumnezeu, Fecioară cu totul fără prihană. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Sfinţite Apostole al lui Hristos Filimon, pe cei ce cu credinţă săvârşesc astăzi preasfântă pomenirea ta, izbăveşte-i pe toţi de tot felul de ispite şi de necazuri. Cântarea a 7-a Irmos: De chipul cel de aur… Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind frumoase picioarele tale cele cinstite, Sfinte Filimon, ai umblat stăruitor pe cărările Evangheliei şi ai vestit tuturor celor biruiţi pacea cea sfântă şi ai împiedicat pornirile demonilor. Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu lumina cuvintelor tale a fost izgonit întunericul cel adânc al gazenilor; că te-ai făcut între ei lucrător de cele sfinte, ca un preasfinţit, păstorind pe toţi în chip preaales, Apostole şi învăţându-i a cânta: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pentru întâia oară s-a împărtăşit de binele tău cetatea gazenilor. Că te-ai arătat şi mai mare scaunului ei şi ierarh mântuitor, ca un arătător de cele sfinte, Apostole Filimon, îndemnând să strige: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Apostole Filimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Iubind pe Hristos, care a iubit pe oameni pentru milostivire, pe cei ce erau urâţi pentru prieteşugul vrăjmaşului i-ai făcut prieteni lui Dumnezeu, Sfinte Filimon, ca să cânte: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Puterea celor smeriţi şi Sfeşnic Luminos şi Dumnezeiască Masă, Munte şi Uşă Neumblată, Scaun lui Dumnezeu şi Palat şi Toiag al lui Aaron şi Năstrapă de aur eşti, Fecioară, care porţi pe Hristos, Cel Ce este Mana vieţii.
Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Cecilia
Troparul Sfintei Muceniţe Cecilia Glasul al 4-lea Mieluşeaua Ta, Iisuse, Cecilia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul 1 Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L… Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Locaş preasfânt al lui Hristos, sălăşluire cu chip de lumină a lui Hristos, Templu preacurat al lui Hristos, Mărită şi Cinstită Muceniţă Cecilia, cu rugăciunile tale luminează-ne pe noi cei ce te lăudăm pe tine. Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dorind de frumuseţea lui Hristos, întărindu-te de dragostea lui Hristos, supunându-te poruncilor lui Hristos, ai devenit moartă pentru lume şi pentru toţi cei din lume, muceniţă cinstită şi te-ai învrednicit de viaţa cea veşnică. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Purtând suflet neîntinat şi trup curat şi neprihănit, te-ai făcut mireasă lui Hristos Dumnezeu, Care te păzeşte curată şi fără prihană, muceniţă, în veci, în Cămara Mirelui cea înţelegătoare, de Dumnezeu fericită. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Roagă-te, Fecioară fără prihană, Domnului şi Stăpânului tău neîncetat, să ne mântuim noi robii tăi de stăpânirea patimilor, pe Care L-ai Întrupat, Preacurată, din sângiurile tale şi S-a împărtăşit cu noi. Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmos: Fiului, Celui Născut… Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Căutând pe Hristos Dumnezeu, Care S-a Întrupat din Fecioară în chip de negrăit, cu cuget curat strigai către Dânsul: după Tine am alergat, Stăpâne şi de dragostea Ta mi-am legat sufletul meu. Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Având Cămară Cerească şi zestre stătătoare, ai nesocotit pe cea de pe pământ şi pieritoare, ca vremelnică, Curată Muceniţă Cecilia, pentru Hristos păzindu-ţi fecioria neîntinată şi nemicşorată. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu dragostea cea nematerialnică, ai veştejit dragostea cea materialnică şi pe logodnicul tău, cu cuvinte de viaţă şi preaînţelepte, l-ai înduplecat să păzească fecioria împreună cu tine, cu care dimpreună te-ai adunat cu cetele îngerilor, muceniţă vrednică de laudă. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ceea ce ca un Pământ Nelucrat şi ca o Vie foarte Roditoare, Preacurată, luând în pântece şi născând Strugurele Cel fără de stricăciune, pe Hristos, din Care curge vinul cunoştinţei de Dumnezeu, roagă-L pe Dânsul ca pe un Dumnezeu să ne mântuiască pe noi. Irmosul Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei… Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înger luminos stând lângă tine şi dându-ţi-se ţie păzitor, te-a luminat cu Lumină Dumnezeiască, izbăvindu-te de tot potrivnicul şi păzindu-te nestricată, curată, plăcută lui Hristos cu credinţă şi cu harul, Mărită Cecilia. Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Plecându-se sfintelor tale învăţături, o, Muceniţă Cecilia, Valerian cel cu gând viteaz a părăsit întunericul cel foarte adânc, venind cu bucurie către Botezul cel făcut de Dumnezeu şi luminându-i-se sufletul, a strălucit cu lumina muceniciei. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cămara cea de mire ai schimbat-o cu cămara de mire cea curată, pe cea pământească cu cea cerească, ceea ce eşti vrednică de laudă, întru care locuieşti cu bucurie, luminată cu frumuseţile fecioriei şi cu razele muceniciei, Strălucită Muceniţă Cecilia, mireasă a lui Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Toiag Odrăslit fără de umezeală te-a închipuit Aaron pe tine, Fecioară, că ai înflorit pe Săditorul a toată lumea. Pe Care roagă-L totdeauna să sădească frica Sa în minţile tuturor binecredincioşilor, Stăpână cu totul fără de prihană. Catavasie Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Tu Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai Întrupându-Te din cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu, Slavă Puterii Tale, Doamne! Cântarea a 5-a Irmos: Dumnezeu fiind păcii… Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Căutând tu Valerian baia cea Dumnezeiască, ţi s-a arătat înger, luminându-ţi cugetul şi inima cu descoperire de cuvinte sfinţite şi învăţându-te să te uneşti cu cetele cele cereşti, nevoindu-te pe pământ. Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trimisu-v-a vouă Hristos cununi văzute de trandafir dulce mirositor, căci v-aţi păzit cu fecioria şi trupul şi gândul şi aţi fost legaţi împreună întru Dumnezeiescul Duh. Că a lui Hristos bună mireasmă sunteţi, prin credinţă cu adevărat, prealăudaţilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Părăsind rătăcirea cea urâtă Tiburtie, ai primit miros de Dumnezeiască cunoştinţă şi cu osârdie ai mers pe calea care duce către viaţa cea adevărată, crezând cu tot sufletul în Sfânta Treime şi luptând pentru Ea cu toată râvna. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Arătatu-te-ai, Fecioară Curată, mai Aleasă decât sfinţii îngeri, că ai Născut pe Îngerul Sfatului Celui Mare, pe Dumnezeu Emmanuel, Care a făcut pe oameni cereşti, cu pogorârea Sa, Fecioară, pentru milostivirea Sa cea nespusă. Catavasie Dumnezeul păcii fiind şi Tată al îndurărilor, pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare dăruindu-ni-L, Pace L-ai trimis nouă. Deci, povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim, Iubitorule de oameni. Cântarea a 6-a Irmos: Din pântece pe Iona… Stih: Sfântă Muceniţă Cecilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ridicând cu osârdie mâinile către Dumnezeu, au surpat capiştile cele idoleşti şi le-au sfărâmat şi îngâmfările demonilor le-au aruncat
Canon al Sfântului Nicodim Aghioritul la Intrarea în biserică a Maicii Domnului
Această pârgă a cântărilor o aduc ție, Fecioară. A lui Nicodim Cântarea 1 Glas 1 Irmosul Dă-mi harul cuvântului mie, celui ce am început să laud slăvita intrare în biserică, Atotlăudată, și dă întunecatei mele minți mărgăritarul cunoștinței, Fecioară. Intrând în Sfânta Sfintelor, te-ai împărtășit în chip minunat de hrană cerească prin mâna îngerului, întărindu-ți trupul și sufletul, Curată. Înlăuntrul celor nepătrunse ale Templului cu râvnă ai iubit să locuiești încă din pruncie, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, ca să te arăți Templu al lui Hristos, Stăpânul a toate. Fiind ca un chivot însuflețit, Stăpână, a Atotțiitorului Dumnezeu, te-ai sălășluit în locul cel sfințit, Născătoare de Dumnezeu curată, acolo unde sălășluia odinioară chivotul cel de aur. Cântarea a 3-a Irmosul Ai ales să locuiești în același loc unde sunt puse Tablele Legii, căci aveai să cuprinzi în pântece și să-L naști pe Dumnezeu, Dătătorul de Lege, Pururea Fecioară, chemarea din nou a lui Adam. Se bucură cele cerești împreună cu cele pământești, astăzi, la dumnezeiasca și cuvioasa ta intrare, Mireasa lui Dumnezeu, și norii de sus picură dulceață. Lasă-l pe împăratul proroc David să lovească tainic coardele psaltirii, propovăduind mai înainte curata și atotslăvita intrare a fiicei Tale, împărăteasca pruncă și Maica Dumnezeului nostru. Să se veselească Sfintele, primind înlăuntrul lor pe cea cu adevărat Preasfântă, din care are să ia trup Sfântul Sfinților și Cuvântul cel fără de început al Tatălui. Cântarea a 4-a Irmosul Izbăviți prin nașterea ta, Atotlăudată Curată, din toată osânda, urgia și stricăciunea, pe tine te lăudăm ca pricină a izbăvirii noastre din acestea, Fecioară, și lăudăm cu dor preacurata ta intrare în Sfânta Sfintelor. Bucură-te, ceea ce ai născut pricina bucuriei, bucură-te, reînnoire a neamului muritorilor, bucură-te, că Duhul lui Dumnezeu S-a arătat doică și hrănitor al tău, Fecioară Maică, atunci când erai în cele nepătrunse ale Templului. Scara pe care a văzut-o oarecând Iacov prin care avea să coboare din înălțime Dumnezeu, ca pe oameni să-i ridice la înălțime, tu ești Fecioară, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, strigă Zaharia, bucurându-se. Ca o frumoasă rândunea, înțelegătoare te-ai arătat în cele nepătrunse ale Templului, Buno, și în acestea ți-ai înfipt cuibul, arătând tuturor că iarna a trecut și a venit noua Primăvară. Cântarea a 5-a Irmosul Trofeul de biruință al Împăraților și lauda credincioșilor, să o fericim toți cu laude pe Născătoarea de Dumnezeu, care intră cu bucurie în biserica lui Dumnezeu. Să fie lăudată Stăpâna cea cu multe nume, cu dumnezeiești cântări, că părăsindu-și casa părintească din pruncie, a locuit în casa Domnului cu suflet plin de râvnă. Noua pârgă a omenirii se oferă acum în Templu Domnului, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ca un dar bineprimit Ziditorului Dumnezeu. Prin intrarea ta în biserică, ceea ce ești cu totul fără de prihană, Adam cel izgonit iarăși primește intrarea în Rai, lăudându-te pe tine, Pururea Fecioară, Curată. Cântarea a 6-a Irmosul Tinde-mi mie mâna celui tălăzuit cumplit în noianul nenorocirilor și a tot felul de greutăți, Buno, și mântuiește-mă pe mine, cel ce laud curata ta Intrare. Tu ești pricina mântuirii și a vieții, Curată, pentru aceea, pe tine te laud, ca pe o folositoare caldă și, de dorul tău, cânt Intrarea ta cea plină de bucurie. Templul cel curat al lui Dumnezeu se sălășluiește acum în Templu și cea sfântă cu adevărat intră în Sfintele, străine sunt minunile tale, Născătoare de Dumnezeu. Mulțimea preoților văzându-te pe tine, Curată, venind la Templu, s-au bucurat din inimă și din suflet și cu dumnezeiești binecuvântări te-au încununat. Cântarea a 7-a Irmosul Să se miște spre laudă astăzi, trâmbițele cele bine răsunătoare ale Duhului, la Intrarea Prealăudatei în Templu. Cer al lui Dumnezeu înstelat, cu frumusețile nepieritoare ale harurilor, să fie lăudat intrând în Sfintele Sfintelor. Limbile cele binegrăitoare și meșteșugirile ritorilor nu pot să laude, Mireasa lui Dumnezeu, preasfânta ta Intrare în biserică. Scaunul cel de aur și palatul Împăratului, în Templu se sălășluiește, ca să poarte pe Împăratul a toate. Cântarea a 8-a Irmosul Nor al luminii fiind, cu totul fără prihană Curată, unde socoteau cei de demult că sălășluiește lumina cea neapropiată, acolo singură te-ai învrednicit să sălășluiești, Fecioară nenuntită. Sălășluire largă te-ai arătat, Marie, încăpând pe Cuvântul, Făcătorul tuturor, Care te-a ales pe tine dintre muritori, Curată, ca singură să locuiești în Sfânta Sfintelor. Urmând cuvintelor dumnezeiescului Gavriil, strigăm ție: Bucură-te, Preanevinovată Curată: Bucură-te, ceea ce ai sălășluit în casa lui Dumnezeu, ca să naști bucuria cea veșnică în lume. Ca un sfeșnic atotluminos fiind, Cuvioasă, strălucind pururea prin harurile Duhului, acolo unde era sfeșnicul cel cu șapte lumini, acolo, Fecioară, te-ai învrednicit să locuiești. Cântarea a 9-a Irmosul Ca ceea ce ești templu al Împăratului a toate și Ziditorului, ai fost adusă în Templul Legii, Fecioară, pentru aceea și pe mine, care sunt templu al patimilor, cu rugăciunile tale, ceea ce ești cu totul fără de prihană, arată-mă pe mine templu și sălaș al Duhului Sfânt, Curată. Cu adevărat Născătoare a Domnului te știm pe tine, căci pe Domnul a toate singură L-ai născut, Fecioară, Care din pruncie în biserică te-a sălășluit, cu totul fără de prihană, alegându-te pe tine dintre toate, ca una care ești frumoasă și cu trupul, și cu sufletul. Ca să-L aduci tuturor muritorilor pe Hristos, soarele dreptății, Care risipește întunericul înșelării și Care a strălucit lumii lumina cunoștinței, Mireasa lui Dumnezeu, viață îngerească ai dus în Sfânta Sfintelor. Nimeni să nu rămână în urmă. Nimeni să nu zăbovească a veni la sărbătoarea cu totul slăvită și strălucită a Intrării în biserică a Născătoarei de Dumnezeu Maria. Ci toți, bucurându-ne, să ne adunăm și să batem din palme cu sfinte cântări și cu dumnezeiești laude.
Canon de rugăciune la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului (2)
Tropar la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului Glasul al 4-lea Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului. Cântarea 1 Glasul 1 Irmosul Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut minuni minu nate cu braţ înalt şi a izbăvit pe Israel, că S-a preaslăvit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Să ne adunăm astăzi la Născătoarea de Dumnezeu, cinstind-o cu cântări şi să prăznuim praznic duhovnicesc. Că în Templul lui Dumnezeu, Dar se aduce. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu cântări să lăudăm petrecerea Născătoarei de Dumnezeu cea Preaslăvită, că în Templu astăzi, ca o Biserică a lui Dumnezeu, se aduce Dar de mult preţ, după prorocie. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfânta Ana cea fără de prihană s-a bucurat, ca o maică ce a adus lui Dumnezeu Dar de mult preţ, în Templu. Şi Sfântul Ioachim împreună cu dânsa prăznuieşte bucuros. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. David strămoşul tău te-a lăudat de demult, Fecioară Dumnezeiască Mireasă, numindu-te Fiică a Împăratului Hristos. Pe Care şi născându-L Prunc, ca o Maică L-ai alăptat. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu trupul de trei ani fiind, Născătoarea de Dumnezeu a fost adusă Domnului şi Sfântul Zaharia, preotul lui Dumnezeu, primind-o pe ea, în Templu bucurându-se a aşezat-o. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Fecioare, purtătoare de făclii, începeţi astăzi să dănţuiţi; maicilor, cântaţi Împărătesei Maicii Celei ce merge în Templul Împăratului Hristos. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi). Treimea Cea de o Fiinţă, Părinte şi Cuvinte şi Duhule Sfinte, pe Tine cu credinţă Te slăvim ca pe Făcătorul tuturor şi Ţie strigăm cu dreaptă credinţă: mântuieşte-ne pe noi, Dumnezeule. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Din vopseaua sângelui tău, Preacurată, în porfiră îmbrăcându-Se a ieşit Împăratul şi Dumnezeu şi a înnoit tot neamul omenesc cu milostivirea Sa. Catavasie Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit. Cântarea a 3-a Irmosul Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit cerul al doilea şi ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Să prăznuim, iubitorilor de praznic şi împreună să ne veselim cu duhul, mângâindu-ne astăzi în acest Sfânt Praznic al Fiicei Împăratului şi Maicii Dumnezeului nostru. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfinte Ioachim, veseleşte-te astăzi şi te bucură, Sfânta Ana, cu duhul, aducând Domnului pe Ceea ce s-a născut din voi, de trei ani fiind, ca pe o Junincă Preacurată şi cu totul fără prihană. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Locaşul lui Dumnezeu în Sfântul Templu este adusă, Născătoarea de Dumnezeu Maria, cu trupul de trei ani fiind; şi purtând făclii, fecioarele merg înaintea ei. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Mieluşeaua lui Dumnezeu cea Nepătată, Porumbiţa cea Neîntinată, Cortul cel de Dumnezeu Încăpător, Sfinţenia Slavei a ales a locui în Cortul cel Sfânt. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cea de trei ani cu trupul şi de mulţi ani cu duhul, cea mai Desfătată decât cerurile şi mai Înaltă decât Puterile cele de sus să fie Lăudată cu cântări, Dumnezeiasca Mireasă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Prăznuind petrecerea Născătoarei de Dumnezeu în cele unde nimeni nu intră şi noi cu fecioarele purtătoare de făclii înţelegătoare, cu veselie, astăzi să ne apropiem de Templu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Preoţii lui Dumnezeu, îmbrăcaţi-vă întru dreptate cu darul şi întâmpinaţi în chip luminat, deschizând uşile Sfintei Sfintelor pentru Fiica Împăratului şi Dumnezeului nostru. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi). Lumină este Tatăl şi Lumină Fiul Lui şi Lumină este şi Duhul Mângâietorul. Pentru că Treimea Strălucind, ca dintr-un soare, Dumnezeieşte luminează şi păzeşte sufletele noastre. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe tine proorocii te-au propovăduit mai înainte, Chivot al Sfinţeniei, Curată şi Cădelniţă de aur şi Sfeşnic şi Masă şi noi ca pe un Cort de Dumnezeu Încăpător te lăudăm pe tine. Catavasie Fiului Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu, să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne. Cântarea a 4-a Irmosul Cu duhul văzând mai înainte, proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, ai propovăduit strigând: când se vor apropia anii, Te vei cunoaşte, când va veni vremea, Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Proorocule Isaia, prooroceşte nouă, care este Fecioara ce are în pântece? Cea din rădăcina lui Iuda, care a odrăslit şi s-a născut din David Împăratul, din sămânţă Sfântă, Rod Binecuvântat. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Începeţi, fecioare şi cântaţi cântări, în mâini ţinând făclii şi prăznuiţi cu noi, lăudând Intrarea Celei Curate şi de Dumnezeu Născătoare, care acum merge în Templul Domnului cu strălucire. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfinţilor Ioachim şi Ana, veseliţi-vă acum, când aduceţi în Templul Domnului pe cea Curată, care are să fie Maică lui Hristos Dumnezeu, Împăratului a toate, Ceea ce s-a născut din voi ca o junincă de trei ani. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfântă a Sfintelor fiind tu, Curată, în Sfântul Templu ai iubit a te sălăşlui şi cu îngerii, Fecioară, vorbind, petreci, cu minune din cer pâine luând, Hrănitoarea vieţii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Născând mai presus de nădejde pe Preasfânta Curată, cu bună credinţă au făgăduit a o aduce lui Dumnezeu; şi au împlinit făgăduinţa, pe Ceea ce s-a
Canon de rugăciune la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului (1)
Tropar la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului Glasul al 4-lea Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmosul Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi lăuda Intrarea ei, bucurându-mă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. A Înţelepciunii Vistierie, Preacurată, pe tine te ştim şi al Harului Izvor, care izvorăşti neîncetat picăturile tale cele de cunoştinţă, pe care te rugăm să le rourezi, Stăpână, ca să te laud pe tine pururea. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Biserică mai Înaltă decât cerurile, Preacurată, fiind şi Cămară, în Templul lui Dumnezeu te-au adus, ca să te găteşti Lui spre Dumnezeiasca Sălăşluire a venirii Sale. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Lumina harului, Născătoare de Dumnezeu, răsărind, pe toţi i-a luminat şi i-a împreunat, ca să împodobească Prealuminata prăznuire a ei cu cântări: veniţi să ne adunăm. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Uşa cea Mărită, de gânduri necuprinsă, deschizând uşile Templului lui Dumnezeu, acum porunceşte, când ne adunăm noi, să ne îndulcim cu minunile ei cele Dumnezeieşti. Cântarea a 3-a Irmosul Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i şi întru Dumnezeiască Intrarea ta, cununilor măririi învredniceşte-i. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Împodobit de nuntă astăzi s-a arătat frumos Templul Fecioarei şi Cămara, primind Cămara Cea Însufleţită a lui Dumnezeu, pe cea Curată şi fără prihană şi mai Luminată decât toată făptura. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. David înainte începând dănţuirea saltă şi dănţuieşte cu noi şi Împărăteasă Împodobită şi Preacinstită te numeşte pe tine, Preacurată, Ceea ce stai în Templu înaintea Împăratului şi Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Din cea din care a ieşit neamului omenesc călcarea poruncii, din aceea au înflorit îndreptarea şi nestricăciunea; Născătoarea de Dumnezeu este adusă astăzi în Casa lui Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Saltă Oştile îngereşti şi mulţimea tuturor oamenilor şi înaintea feţei tale, Preacurată, aleargă astăzi fecioarele purtătoare de făclii strigând Măririle tale în Casa lui Dumnezeu. Cântarea a 4-a Irmosul Dumnezeiescul Sfat Cel Neurmat al Celui Preaînalt, al Întrupării Tale celei din Fecioară, proorocul Avacum înţelegându-l, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Templul lui Dumnezeu primind astăzi Uşa cea Neumblată, a încetat toată umbra Legii; căci cu adevărat s-a arătat adevărul, strigând celor de pe pământ. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Muntele cel cu umbra deasă, pe care mai înainte l-a văzut de demult Avacum, mai înainte a vestit pe cea care a încăput înăuntru întru cele neumblate ale Templului; căci cu adevărat a odrăslit virtuţile şi acoperă marginile. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Să vedem tot pământul lucruri uimitoare, străine şi minunate: cum, primind de la înger hrană, Fecioara poartă Chipurile rânduielii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Templu şi Cămară şi Cer Însufleţit arătându-te, Dumnezeiască Mireasă, Împăratului, în Templul Legii ai fost adusă astăzi Aceluia, păzită fiind, Preacurată. Cântarea a 5-a Irmosul Spăimântatu-s-au toate de Cinstită Intrarea ta. Că tu, Fecioară, care nu ştii de nuntă, înăuntru ai intrat în Templul lui Dumnezeu, ca o Preacurată Biserică, tuturor celor ce te laudă pe tine pace dăruindu-le. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfinţenia cea Preaslăvită şi Sfinţita Dăruire, astăzi Preacurata Fecioară Închinată fiind în Templul lui Dumnezeu, Împăratului a toate, Dumnezeului nostru, Unuia, spre Locaş este Păzită, precum Însuşi ştie. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Frumuseţea sufletului tău, Preacurată, văzând-o oarecând Zaharia, cu credinţă a strigat: Tu eşti Răscumpărarea. Tu eşti Bucuria tuturor. Tu eşti Chemarea noastră prin care Cel Neîncăput, încăput mie Se va arăta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. O, minunile tale cele mai presus de minte, Preacurată! Neobişnuită este naşterea ta! Neobişnuit este chipul creşterii tale! Neobişnuite şi minunate sunt ale tale toate şi oamenilor netâlcuite, Dumnezeiască Mireasă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfeşnic mult Luminos fiind, Dumnezeiască Mireasă, astăzi ai strălucit în Casa Domnului şi ne luminezi pe noi cu cinstite harurile minunilor tale, Curată, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată. Cântarea a 6-a Irmosul Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme slăvind pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce toate le poartă cu cuvântul, rugăciunea drepţilor a auzit-o. Pentru aceasta boala stârpiciunii dezlegând ca un Îndurat, le-a dăruit lor Pricină de bucurie. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vrând să arate Domnul neamurilor mântuirea Sa, pe Ceea ce n-a ştiut de nuntă, acum dintre oameni a luat pe Ceea ce este Semnul Împăcării şi al Înnoirii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca Ceea ce eşti Casa Harului, întru care sunt puse Comorile Rânduielii Celei Negrăite a lui Dumnezeu, Preacurată, în Templu te-ai Împărtăşit de Dulceaţa Cea Curată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine, Stemă Împărătească, primindu-te Templul, Dumnezeiască Mireasă, s-a luminat şi la cele mai bune a trecut, văzând întru tine Împlinirea celor mai înainte zise. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat… Preacurat Templu al Mântuitorului, Cămara cea de mult preţ şi Fecioara, Sfinţită Vistieria Slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în Casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este Cortul cel Ceresc. Cântarea a 7-a Irmosul N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci, groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti
Canon de rugăciune la Praznicul Înainte-prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului Glasul al 4-lea Bucurie mai dinainte ne dăruieşte astăzi Sfânta Ana, odrăslind Rod ce alungă întristarea, pe Singura pururea Fecioară, pe care o şi aduce astăzi cu bucurie, făgăduiţele rugăciuni împlinindu-şi în Templul Domnului, ca pe Ceea ce este Biserică a Cuvântului lui Dumnezeu şi Maică Curată. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmosul Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul Sfânt şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat, prăznuind şi voi cânta Intrarea ei, bucurându-mă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. În Sfânta Sfintelor, cea Preasfântă şi fără de prihană înainte merge a locui, ca să fie Biserică Sfinţită lui Dumnezeu, Celui Preasfânt şi înaintea ei merg tinerele fecioare. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfatul cel mai dinainte de veci, al Dumnezeului nostru Celui mai înainte de veci, s-a împlinit, mai înainte mergând tu a fi hrănită în Sfânta Sfintelor, spre a fi Locaş Cuvântului, Fecioară cu totul fără de prihană. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Dumnezeieştii tăi părinţi, pe tine, Ceea ce aveai să fii Născătoare de Dumnezeu, te-au dus să fii hrănită în Sfânta Sfintelor, împlinind rugăciunea cu care s-au rugat, Preacurată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Dă putere, Stăpână, neputinţei inimii mele şi o întăreşte, că se clatină de patimi, ca să te fericească pe tine cu credinţă şi cu dragoste, cea pururea Fericită şi cu totul fără prihană. Cântarea a 3-a Irmosul Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i şi întru Dumnezeiască intrarea ta, cununilor măririi învredniceşte-i. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Începând a merge înaintea Fecioarei, fecioarele, făclii ţinând, au arătat lămurit ceea ce avea să fie. Că dintr-însa avea să se nască Luminarea cunoştinţei, care a dezlegat întunecarea înşelăciunii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Râvnind de demult cu Dumnezeiesc gând, Sfânta Ana a împlinit făgăduinţa şi te-a aşezat în Sfânta Sfintelor pe tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, care aveai să zămisleşti şi să naşti în Duh Minunat. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Soarele şi-a întins razele, văzând pe Norul Luminii întins cu voia lui Dumnezeu înăuntru, în Sfânta Sfintelor, din care avea să plouă iertare celor înţeleniţi cu greşelile. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Mă îndumnezeieşte Dumnezeu, sălăşluindu-Se întru tine pentru îndurare, Preacinstită Curată, pe mine, cel furat prin mâncare mai înainte de înşelăciunea şarpelui. Şi în locul stricăciunii iarăşi desfătare nestricăcioasă îmi dăruieşte. Cântarea a 4-a Irmosul Dumnezeiescul Sfat cel neurmat al Celui Preaînalt, al Întrupării Tale celei din Fecioară, proorocul Avacum înţelegându-l, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sfinţite limbi mai înainte te-au vestit, Curată, că aveai să fii Locaş Firii Celei Neîncăpute. Pentru aceasta pe tine cetele fecioarelor te-au petrecut la cele Sfinte, făclii purtând. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Laudă au dobândit Sfinţii Ioachim cu Ana, împreună mergând şi ducându-te pe tine în Sfânta Sfintelor cu veselie; Ceea ce eşti Biserica lui Dumnezeu Preasfântă, Preacurată Stăpână, cu totul fără prihană. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Dezleagă-se osândirea strămoşilor, că iată a înflorit Viţa care ne-a rodit nouă Strugurele Cel Nestricat, Cel Ce aduce vin de veselie marginilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine Una, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, Cuvântul, Ziditorul aflându-te, S-a sălăşluit în pântecele tău, lucrând a noastră mântuire cu harul, Preacurată, pentru mila cea negrăită. Cântarea a 5-a Irmosul Spăimântatu-s-au toate de cinstită Intrarea ta; că tu, Fecioară, Care nu ştii de nuntă, înăuntru ai intrat în Templul lui Dumnezeu, ca o Preacurată Biserică, tuturor celor ce te laudă pe tine, pace dăruindu-le. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Norii să răspândească dreptate astăzi; căci ca în cer se întinde Dumnezeiescul Nor în Biserica lui Dumnezeu, care picură Dulceaţa ce scoate toată amărăciunea sufletelor noastre. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Neobişnuită este zămislirea ta, neobişnuită este şi naşterea ta, neobişnuită este arătarea ta, Fecioară şi ducerea ta înăuntrul Templului. Neobişnuite şi uimitoare sunt toate ale tale, care covârşesc cuvântul şi gândul, Preacurată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine toată te-a sfinţit Preasfântul Duh, Ceea ce ai petrecut înăuntrul Bisericii şi te-ai hrănit cu hrană cerească, Mireasa Tatălui cea Preafrumoasă. Pentru aceasta ai fost şi Cuvântului Născătoare. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Spre tine toată nădejdea mea o pun, Fecioară, la îndurările tale alergând. Vătămării diavoleşti arată neîmpărtăşit sufletul meu cel căzut şi slăbit de înecările desfătărilor. Cântarea a 6-a Irmosul Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Întărindu-se cu Dumnezeiescul har, Dumnezeieştii Părinţi ai Fecioarei pe aceasta, ca pe o Porumbiţă fără prihană, au adus-o cu dragoste în Sfânta Sfintelor a fi hrănită. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Înaintea ta, Ceea ce aveai să primeşti Lumina, care iese din lumină, fecioare cinstite, aprinzând făclii, au mers cu chip luminat la Dumnezeiescul Templu dănţuind. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cămara cea Plină de Mărire, Marea Glăsuire a proorocilor, Tronul cel Sfânt înăuntru în Sfânta Sfintelor se aşează, Împăratului tuturor gătită fiind. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Laud, Fecioară, zămislirea ta, laud naşterea ta cea de negrăit, laud Acoperământul tău, prin care scap de toată vătămarea, la limanul tău alergând. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… De veselie astăzi lumea toată s-a umplut, întru Strălucitul praznic al Născătoarei de Dumnezeu, strigând: Acesta este Cortul cel Ceresc. Cântarea a 7-a Irmosul N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci, groaza focului bărbăteşte călcând-o, se
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Proclu, Patriarhul Constantinopolului
Troparul Sfântului Ierarh Proclu, Patriarhul Constantinopolului Glasul al 4-lea Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Cântarea 1 Glasul 1 Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare… Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Prin lucrare şi prin cuvânt adevărat cu îngerii cei înţelegători fiind de un chip, de Dumnezeu primite şi împreună cu dânşii înaintea Tronului Cinstitei Treimi stând, Sfinte Proclu, roagă-te să ne mântuiască pe noi. Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Urmelor Sfântului Ioan Gură de Aur urmând, înţelepte părinte pururea pomenite, a aceluia cinstită şi Dumnezeiască îmbrăcăminte a preoţiei, ca o moştenire părintească, ai luat după vrednicie, minunate. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. De demult Isaia a strigat cu Duhul că Dumnezeu avea să vină pe pământ; iar Nestorie, cu minte vătămată, a hulit Întruparea, care, de tine, de trei ori fericite, prin sinod a fost condamnat. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, înfricoşătoarea Întrupare cea din Fecioară a Cuvântului Dumnezeului nostru o ai luminat, Sfinte Proclu şi Născătoare de Dumnezeu pe Aceasta ai propovăduit-o, învăţăturilor celor preaînţelepte ale Apostolilor urmând. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce Singur ştii neputinţa… Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Lumină din Lumină prin Dumnezeiască vedenie, preafericite, luând, Bisericii lumină ai fost; pentru aceasta ţi-a răsărit şi Dumnezeiască Lumină cu cugetarea, precum este scris. Cu care fiind strălucit, luminezi pe cei ce laudă pomenirea ta, Sfinte Proclu. Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trâmbiţând cu tunetul dogmelor, ca zidurile Ierihonului s-au surpat toate îndrăznelile eresurilor şi oştirile. Şi semne de biruinţă ai ridicat, propovăduind lămurit Întruparea lui Dumnezeu cea din Fecioară. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. De izvorul înţelepciunii lipindu-ţi gura ta, de Dumnezeu insuflate şi Dumnezeieştile ape ale înţelepciunii celei duhovniceşti luând, Sfinte Proclu, ai înecat râurile cele tulburi, preafericite, adică învăţăturile lui Nestorie cele neîngăduite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cel Ce Unul-Născut din Tatăl sus în chip de negrăit se cunoaşte, Unul-Născut din tine jos, Preacurată, mai presus de cuvânt şi de înţelegere S-a Născut şi a îndumnezeit pe om prin tine, cea cu totul fără prihană, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care nu ştii de nuntă. Irmosul Cel Ce singur ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi după milostivire o ai închipuit, încinge-mă cu Putere de sus, ca să strig ţie: Sfânt este Locaşul cel Însufleţit al Slavei Tale Celei nerostite, Iubitorule de oameni. Cântarea a 4-a Irmos: Munte Umbrit… Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca nişte aur în foc, preasfinţite, cu înfrânarea, înţelepte, cinstit trupul tău curăţindu-ţi, frumos l-ai arătat Făcătorului; pentru aceasta veşmântul preoţiei în vecie ţi-a dăruit. Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vestirea cuvintelor şi tunetul cel cu bun glas al dogmelor învăţăturilor tale, Biserica lui Dum nezeu înţelepţeşte veselind-o, alungă îndrăzneala ereticilor, Sfinţitorule Proclu, Preavestite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Întru învăţătura Dumnezeieştii cunoştinţe fiind, ca un ierarh sfinţit, apoi cu bună dăruire tuturor ai făcut parte de luminare şi de Dumnezeiască strălucire, spre mântuirea sufletelor, după vrednicie, minunate. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cărbunele Cel Dumnezeiesc în pântece, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, primindu-L mai presus de minte, nu te-ai ars cu adevărat. Că rugul de departe cu însemnare a închipuit naşterea ta, spre mântuirea şi înnoirea noastră. Cântarea a 5-a Irmos: Luminează-ne pe noi… Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Purtător de lumină ca un sfeşnic, preafericite, făcându-te, sfintei Biserici te-ai arătat apărător şi lămurit ai arătat naşterea lui Dumnezeu Neschimbat din Sfânta Fecioară, Mărite Ierarhe Proclu. Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întruparea cea Slăvită a lui Dumnezeu din Fecioară punând-o în praştia dogmelor, ai surpat mintea cea îndrăzneaţă a lui Nestorie, ca şi de demult Dumnezeiescul David pe Goliat cel de altă seminţie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. De învăţăturile Sfântului Pavel fiind plin şi a lui vedenie văzând, minunate, Eliseu al doilea te-ai arătat, cu ungerea Dumnezeiască a preoţiei fiind uns în taină. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Nici tulburare, nici amestecare, în pântecele Fecioarei, n-a luat Dumnezeu cu Trup ieşind; ci, Cel Ce S-a născut Dumnezeu şi Om fără schimbare, cu lucrările S-a arătat. Cântarea a 6-a Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi… Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. La Marele Scaun suindu-te, cuvioase, cu cele mai mari isprăvi l-ai împodobit cu Dumnezeiască cuviinţă. Pentru aceasta, adunându-ne, te lăudăm pe tine, arhiereule, cu mare glas, Sfinte Proclu, pururea pomenite. Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca pe alt chivot Bisericii lui Hristos trupul Preafericitului Ioan Gură de Aur l-ai dat, Sfinte Proclu, cu ale tale învăţături şi ai înveselit adunările dreptcredincioşilor cu venirea lui. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pe ajutătorii eresurilor, cei ce ca nişte fiare înconjurau turma lui Hristos, i-ai alungat cu toiagul învăţăturilor tale, Sfinte Proclu, Fericite şi la păşunarea dreptei credinţe turma ţi-ai îndreptat. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Văzutu-te-ai covârşind pe Heruvimi, de Dumnezeu cu har Dăruită Fecioară, că pe Cel Ce este purtat pe umerii lor, Preacurată, în braţele tale L-ai purtat. Pentru aceasta pe tine, Fecioară, pururea toţi te mărim. Irmosul Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este izbăvitor, socotitu-ne-am ca nişte oi de junghiere, mântuieşte pe poporul tău, Dumnezeul nostru. Că Tu eşti Tărie şi Îndreptare a celor neputincioşi. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii… După vrednicie astăzi prăznuieşte, cea mai cinstită decât toate cetăţile cu adevărat, cinstită mutarea ta, părinte al părinţilor, Preafericite Proclu, Înţelepte. Cântarea a 7-a Irmos: Pe tine te cunoaştem… Stih: Sfinte Părinte Proclu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trupul şi
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul
Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul Glasul al 3-lea Chip te-ai făcut înfrânării şi prin Dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat. Alergarea dreptei credinţe o ai săvârşit şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă. Cântarea 1 Glasul 1 Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Purtătorule de Dumnezeu, roagă pe Singurul Dătător de bine să fie Milostiv nouă, celor ce prăznuim întru tot sfântă pomenirea ta şi cere iertare de păcate, ca întru laude Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cel Ce toate le vede, văzând viaţa ta cea îngerească, a ascultat rugăciunile tale şi înger trimiţând, sabie de foc ţi-a dat, tăindu-ţi patimile inimii. Pentru aceasta cu negrăită Slavă cânţi, întru veselie: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu căldură ai alergat la Dumnezeu, dorind de mărirea cea fără de moarte, Părinte Grigorie, de tot pe tine te-ai sfinţit, cu viaţă fără prihană şi cu înfrânarea şi cu luminată inimă; şi neîncetat întru veselie lauzi: să cântăm Dumnezeului nostru căci cu Slavă S-a preaslăvit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Toiagul lui Aaron cel înfrunzit, rădăcina ce a crescut din Iesei mai înainte au închipuit, Preacurată, Floarea lumii, care a Răsărit pe Dumnezeu Întrupat. Pe Care roagă-L neîncetat, pururea Fecioară, pentru noi cei ce alergăm la tine. Catavasie: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Cântarea a 3-a Irmos: Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne! Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Vieţuind pe pământ viaţă întocmai ca a îngerilor, întocmai ca şi îngerii ai aflat lumina şi ca dânşii, părtaş lor te-ai făcut; cu care dimpreună pururea te bucuri şi ca un Dumnezeiesc prooroc şi ca un întâi stătător al călugărilor, strigi: Sfânt eşti, Doamne! Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Balaurul cel viclean cumplit se sălbăticise asupra ta, părinte, dar prin rugăciunile tale a pierit ca Aviron, pentru că Dumnezeiescul har duhovnicesc te umbreşte în chip nevăzut pe tine, întru tot fericite, multora dând vindecare, Sfinte Grigorie, de Dumnezeu înţelepţite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pe Hristos, ca pe Făcătorul şi Domnul, de Care toate se înfricoşează şi se cutremură, întru tine L-ai câştigat; pe Hristos în inima ta L-ai purtat, pe Hristos în tine L-ai avut Grăitor, cu Puterea Lui duhurile cele necurate le-ai certat, părinte şi toate s-au supus ţie, ca unui ucenic vestit al Lui. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cămară Preacurată mai presus de cuvânt a Întrupării Cuvântului şi Casă Împărătească de Taină şi Scaun Drept te numim şi te mărturisim pe tine. Şi bucurându-ne de naşterea ta, te mărim, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu. Catavasie: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i. Cântarea a 4-a Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Poruncile Aceluia ai păzit, pentru Care de nimic toate le-ai socotit; luminându-te cu dragostea lui Hristos, frumuseţile lumii le-ai lăsat, de gâlcevile lumii ai fugit şi la pustie ajungând, de la Domnul, părinte, te-ai învăţat. Limanul cel mai presus de lume ai câştigat, Fericite Părinte Grigorie. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pom te-ai sădit în valea înfrânării, adăpat cu harul Duhului; iar acum roade de fapte bune şi de tămăduiri înainte pune pomenirea ta, preacuvioase. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Din vârsta tinereţilor cu nerăutate, cu blândeţile şi cu smerenia împodobindu-te, iubitor de poruncile lui Dumnezeu te-ai arătat; şi mai înainte ai iubit frica Lui, care este începutul înţelepciunii. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cu sfinţite glasuri pe tine, Frumuseţea lui Iacov, te lăudăm, Ceea ce ai născut lumii Lumina Cea Întrupată, Care este din Lumina Ce luminează sufletele celor ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea Sfinţilor Lui. Catavasie: Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne. Cântarea a 5-a Irmos: Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu Lumina Treimii strălucind, preaînţelepte, gândul tău ţi l-ai luminat şi ai întunecat relele întărâtări ale demonilor şi căscarea gurilor fiarelor şi durerile bătăilor ca pe un păianjen le-ai socotit, aprinzându-te cu duhovnicesc foc, Părinte Preacuvioase, Preaminunate Grigorie. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Preacuvioase părinte, înstrăinându-ţi gândul de cele pământeşti, de cereştile bunătăţi te-ai lipit, Sfinte Grigorie şi de acolo ai câştigat Prealuminată Strălucire, cu curăţia făcându-te preot luminat. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Dar de vindecări a multor feluri de neputinţe dându-se ţie, Părinte Grigorie, pe toţi vindeci degrab; şi asupra gândurilor celor necurate, înţelepte, Hristos ţi-a dăruit putere. Că biruind firea, părinte, te-ai învrednicit darurilor Duhului, celor mai presus de fire. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul şi către Sfântul Mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă
Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul Glasul al 4-lea Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Troparul Sfântului Mucenic Dasie din Axiopolis-Cernavodă Glasul 4 Sfinte Dasie, mucenic al lui Hristos, pe tine te laudă obştea credincioşilor din Axiopolis. Că pe tiranul vrăjmaş, cu puterea crucii, cu statornicie în mărturisirea credinţei în Dumnezeu, vitejeşte l-ai călcat, făcându-te pe tine viteaz ostaş al lui Hristos. Că, lepădând păgânătatea, cununa cea adevărată, din mâna lui Hristos ai luat. Pe Acesta roagă-L, Preafericite Mucenice Dasie, să mântuiască pe toţi cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Smeritul meu suflet cel omorât cu dulceţile trupului, cu rugăciunile tale înviază-l, Părinte Grigorie. Că viaţă neîmbătrânitoare acum ai luat, omorându-ţi mădularele cele de pe pământ, cuvioase, cu pustniceştile nevoinţe. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Înfrânându-ţi dulceţile trupului cu vitejia minţii, din vârsta prunciei te-ai făcut, părinte, organ al Duhului. Ale Cărui lucrări lămurit primindu-le înăuntru, cu chip sfânt eşti cunoscut. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu iubirea Dumnezeaiscă poftele trupului le-ai veştejit şi ţie însuţi, fericite, ţi-ai logodit soţie curăţia, din care s-au născut ţie fii toate virtuţile, pururea pomenite, care te-au făcut dar al lui Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Ceea ce eşti Scară Cerească, care ajungi de la pământ la cer şi prin care Cuvântul lui Dumnezeu cu oamenii a vorbit, Binecuvântată Preacurată, Minune Nespusă, Vedere cu mintea necuprinsă, miluieşte pe cei ce caută scăpare la tine. Cântarea a 3-a Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! În numele faptelor bune alergând, cuvioase, în norul privirii la cele de sus ai intrat şi ai cunoscut, pe cât ai putut cuprinde, pe Cel Necuprins de fire, plin de lumină fiind, părinte. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cel Ce S-a născut în peşteră pentru mântuirea oamenilor de demult, pe tine cel ce ai locuit în peşteră, preafericite, cu Lumină Cerească te-a luminat, ca pe Sfântul Pavel luminos arătându-te, Părinte Grigorie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Uşa cea Cerească, Preacurata Maică a lui Hristos, ţie, celui înconjurat de asupririle demonice, părinte, ţi-a dat aripi şi puternic cu tărie te-a făcut asupra lor cu harul său. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Bucură-te, Ceea ce Singură ai născut pe Domnul tuturor. Bucură-te, Ceea ce ai solit viaţa oamenilor. Bucură-te, Munte Umbrit şi Netăia, Întărirea credincioşilor; Bucură-te, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Cântarea a 4-a Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti Bucuria mea, Cel Ce Sânurile Părinteşti nu le-ai părăsit şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cel Ce pentru noi străină pogorâre a avut, străin fiind pentru bunătate, pe tine străin pentru Dânsul, din moştenire văzându-te, te-a primit, Sfinte Grigorie şi Dumnezeiesc moştenitor al Împărăţiei Sale strălucit în virtuţi te-a făcut. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pentru Hristos, Cel Ce a pruncit pentru noi şi a fost Prunc, cuvioase, la şcoala pruncilor te-ai dat pe tine, însuţi ca un prunc fiind după răutate, de Dumnezeu cugetătorule părinte şi cu Dumnezeiasca smerenie răutatea vrăjmaşului ai smerit-o, Fericite Grigorie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu ploile lacrimilor tale, Părinte Grigorie, ca şi cu nişte Rouă Dumnezeiască adăpându-te, toată fapta cea bună ai crescut, toată roada cea bună a dreptăţii ai înflorit, ca un pom roditor răsădit lângă izvoarele apelor ai rodit roadele pustniciei celei desăvârşite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Maica lui Dumnezeu Binecuvântată, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, vindecă rănile sufletului meu. Stinge desfătările trupului. Inima mea cea întunecată lumineaz-o. Împacă-mi mintea mea şi mă izbăveşte de toată vătămarea şi defăimarea vrăjmaşilor. Cântarea a 5-a Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă şi m-a acoperit pe mine, ticălosul, întunericul cel străin? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu lucrarea Cuvântului, viţă aducătoare de roadă te-ai arătat, cuvioase, care aduce struguri de virtuţi, copţi şi foarte mari, care izvorăsc vin duhovnicesc de mântuire, părinte, care veseleşte inimile credincioşilor. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Roma cea strălucită, părinte, de la răsărit primindu-te pe tine luminător neapus prin credinţă, s-a luminat cu cinstitele tale daruri. Că pe Hristos L-ai avut în suflet ca o Lumină, luminând pe cei ce te văd pe tine, părinte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pe şarpele ce se târa şi pândea călcâiul tău, Sfinte Grigorie, cu Dumnezeiască priveghere în căile vieţii umblând, ca un slujitor al lui Dumnezeu, ca un lucrător al poruncilor Lui, l-ai omorât cu Puterea Duhului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Ocrotirea lumii, Maică pururea Fecioară, cârmuieşte-mă şi mă povăţuieşte la calea cea dreaptă şi îndreptează la cărările cele bune ale dreptăţii gândul meu, umblările sufletului meu îndreptându-le. Cântarea a 6-a Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele! Stih: Sfinte Cuvioase
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Varlaam
Troparul Sfântului Mucenic Varlaam Glasul al 4-lea Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Varlaam, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmos: Cânt Ţie, Doamne… Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu strălucirile luptei tale luminându-te, păzeşte-ne cu rugăciunile tale pe noi, cei ce cu credinţă cinstim pomenirea ta, Sfinte Varlaam. Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Să fie cinstit cu cântări Sfântul Varlaam cel Minunat, cel ce a stins focul necredinţei cu focul credinţei celei drepte, cel insuflat de Dumnezeu. Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nevoindu-te pentru dreapta credinţă, purtătorule de cunună Sfinte Varlaam, acum ai fost cinstit după vrednicie cu cununa măririi, din dreapta Atotţiitorului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Putere ţi-a dăruit ţie Stăpânul asupra chinurilor celor de multe feluri, preafericite mucenice, cu care ai biruit mândria celor fără de Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Scară Cerească te-ai arătat, prin care S-a pogorât la noi Cuvântul, Fecioară, pe care de demult, mai înainte, te-a văzut strămoşul tău Iacob. Cântarea a 3-a Irmos: Arcul celor puternici… Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Toată legătura trupului şi încheieturile mădularelor tale se rupeau, dar tăria sufletului tău se păzea nesfârşită. Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pornirile celor ce strujeau coastele tale, bărbăteşte le-ai suferit, arătând tare şi vitejească răbdare, preafericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cine va lăuda precum se cade cu laude tăria, puterea şi cugetul cel nespăimântat al gândului tău, preafericite? Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). A încetat moartea stricăciunii arătându-Se oamenilor Viaţa Cea Ipostatică prin trup, Preacurată, din pântecele tău, Mireasă a lui Dumnezeu. Irmosul Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea. Cântarea a 4-a Irmos: Acoperit-a cerurile… Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Lepădând bârfelile cele ritoriceşti, ai primit învăţăturile cele adevărate ale Apostolilor şi te-ai făcut mărturisitor al Adevărului. Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel ce ai câştigat alegerea voirii mai tare decât focul, surpând nebunia tiranilor, strigi: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stând împotriva focului şi a chinurilor pentru Hristos până la moarte, cu suflet răbdător, cânţi cu glas mare: Slavă Puterii Tale, Doamne! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu ardoare tare, preafericite, fiind legat, ai surpat înşelăciunea şi cu cuget Dumnezeiesc ai cântat: Slavă Puterii Tale, Doamne! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Întrupându-Se Cel fără de trup din Fecioară, a venit către oameni pe pământ. Pentru aceasta strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne! Cântarea a 5-a Irmos: Cel Ce ai răsărit lumina… Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel ce s-a făcut următor patimilor lui Hristos şi mucenic cântă: Slavă Ţie, Slavă Ţie, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Împletitu-ţi-s-a cununa şi plata biruinţei, pentru răbdarea cea multă, ţie, care cânţi: Slavă Ţie, Slavă Ţie, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Săgeţile cuvintelor tale le-ai înfipt în inimile vrăjmaşilor, strigând: Slavă Ţie, Slavă Ţie, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ştiindu-te pe tine, Fecioară Curată, Munte Sfânt şi ca un Cort al Celui Preaînalt, strigăm către tine: Slavă ţie, Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea noastră. Cântarea a 6-a Irmos: Strigat-a mai înainte… Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu dreapta cea care ardea să fie pălmuite feţele demonilor, iar inimile credincioşilor să salte şi cetele celor fără de trup cu strălucire să se veselească. Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Se luminează adunarea cea aleasă şi purtătoare de lumină a celor întâi născuţi, văzând semnele de biruinţă ale luptelor tale celor bune şi darurile şi biruinţele pătimirilor tale. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sculaţi-vă acum zugravii cei buni şi înfrumuseţaţi chipul mucenicului cu meşteşugurile voastre cele bune, închipuind întru dânsul aievea pe Dătătorul de răsplată. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Veselească-se de tine strămoaşa, Maică a lui Dumnezeu cu totul fără prihană, slobozită fiind prin naşterea ta de blestemul cel de demult şi de osânda cea amară a morţii. Irmosul Strigat-a, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona, în chit rugându-se: scoate-mă din stricăciune, Iisuse, Împărate al Puterilor. CONDAC Glasul al 2-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Arătatu-te-ai, preaminunate, tăriei ardere de tot, tămâie cu bun miros şi pe tine te-ai adus jertfă lui Hristos şi cununa cinstei ai primit, Sfinte Mucenice Varlaam, luptătorule; roagă-te pentru noi pururea. Cântarea a 7-a Irmos: Nu ne ruşina pe noi… Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu ceata mucenicilor, ca un mucenic nebiruit, te-ai învrednicit a striga cu glas mare lui Hristos: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu făclii luminate ai intrat în Dumnezeiasca cămară de mire, mare mucenice, strigând lui Hristos: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Având dreaptă mai tare decât focul, stând de-a dreapta Stăpânului tău, strigi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fiind mântuiţi cu Preacurată Naşterea ta, te lăudăm credincioşii neîncetat, strigând: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău. Cântarea a 8-a Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce a izbăvit… Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Toată întrarmarea vrăjmaşului ai surpat-o, Sfinte Varlaam, vrednicule de minune şi ai ars toată înşelăciunea idolească, strigând: pe Tine Te preaînălţăm,
Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Avdie
Troparul Sfântului Proroc Avdie Glasul al 2-lea Pomenind prăznuirea prorocului tău Avdie, Doamne, printr-însul Te rugăm: izbăveşte sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 5-lea Irmosul Mântuitorului Dumnezeu, Celui Ce a povăţuit pe popor prin mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a proslăvit. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stând înaintea Mântuitorului Dumnezeu, ca un proroc, cu îndrăznire te roagă, de Dumnezeu insuflate, să se lumineze cu razele cele luminătoare cei ce te laudă pe tine cu credinţă, Prorocule Avdie. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel Ce cu cunoştinţă mai înainte vede lămurit toate, văzând netulburarea şi curăţia şi lumina inimii tale, fericite, te-a ales pe tine, ca pe un proroc de Dumnezeu primitor. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Văzând vedeniile cele ce cu adevărat s-au arătat ţie de la Dumnezeu, ai propovăduit fraţilor celor nelegiuiţi piericiunea cea cumplită şi pierzarea lor cea după dreptate, fericite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cei ce ne-am izbăvit prin tine, cu naşterea ta mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu Curată, ne rugăm ţie: izbăveşte-ne de primejdia cea lumească pe noi, care cu un glas aducem ţie cântare de biruinţă. Cântarea a 3-a Irmosul Cu puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să măresc Răstignirea Ta cea mântuitoare. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Râu de ape tainice ieşind din adâncul harului Duhului te-ai făcut, Fericite Avdie. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din voia şi din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, te-ai rânduit a spune mai înainte cele ce aveau să fie şi a vesti mai înainte cele viitoare, vrednicule de laudă. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-te cu Lumina Cea Dumnezeiască şi Cerească, ai spus mai înainte mântuirea ce avea să fie neamurilor, preafericite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Sălăşluitu-S-a Cuvântul întru tine, Maică Fecioară şi cu mijlocirea ta miluieşte pe cei ce gândesc la tine, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Cântarea a 4-a Irmosul Auzit-am auzul puterii Crucii Tale, că Raiul s-a deschis prin ea şi am strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca unul ce mai înainte ţi-ai curăţit sufletul de patimi, luând harul prorociei prin Duhul Sfânt, strigai: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Prorocul Avdie, luminându-se cu strălucirea Duhului Sfânt, ne-a luminat pe noi a striga Ţie: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-te-ai împodobitor al Bisericii ca mireasă, preafericite, propovăduind că din Sion va să iasă Mântuitorul, Căruia strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Născut-ai, Preacurată, cu cuviinţă Dumnezeiască pe Cuvântul Cel împreună fără de început şi împreună Veşnic cu Tatăl, Căruia strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne! Cântarea a 5-a Irmosul Mânecând, strigăm către Tine, Doamne: mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mânecând către Domnul, ai luat din cer harul Preasfântului Duh, de Dumnezeu insuflate. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Având Viaţa cea Dumnezeiască în ajutor, te-ai învrednicit a vedea pe Cel Ce nevăzut Se înţelege. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Răsăritu-ţi-a ţie lumină ca unui proroc şi ţi s-a dăruit ţie însoţire veselia, preafericite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce a făcut toate numai cu voia, Preacurată, din tine S-a zidit asemenea ca noi, Cel Preaîndumnezeit. Cântarea a 6-a Irmosul Înconjuratu-m-a adâncul, groapă s-a făcut mie chitul, iar eu am strigat către Tine, Iubitorule de oameni şi m-a mântuit dreapta Ta, Doamne. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Puterea Dumnezeiescului Duh, vedeai cele ce aveau să fie, prorocule, privind chipurile Dumnezeieştilor arătări ca într-o oglindă cu strălucirea sufletului. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Înduplecă pe Domnul, preafericite, cu rugăciunile tale, pentru cei ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta, cerând să li se dăruiască iertare de greşeli. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Milostiveşte-Te spre robii Tăi şi le dă lor iertare de greşeli, Iubitorule de oameni, având rugător pe prorocul Tău, care Te-a vestit pe Tine, mai înainte, lumii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce a înfiinţat toate cu Cuvântul Dumnezeieştii Puteri este purtat în braţele tale, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă. Pe Care roagă-L să se mântuiască sufletele noastre. CONDAC Glasul al 2-lea Podobie: Căutând cele de sus… Cu Dumnezeiasca Lumină strălucindu-ţi mintea, prin vedere lămurită ai vestit cele viitoare, Prorocule Avdie, de Dumnezeu primite, proroc mare al harului făcându-te însuţi lui Dumnezeu şi rugându-te neîncetat pentru noi toţi. Cântarea a 7-a Irmosul Cel Ce în cuptorul cel cu foc pe tinerii cei cuvântători de cântare i-ai mântuit; Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Mai presus de fire este cu adevărat mărirea prorocilor Tăi; Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Învrednicindu-te a locui cu Dumnezeu şi cânţi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Prin prorocii Tăi arăţi harul cel Dumnezeiesc; Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Fiind mântuiţi cu naşterea ta, Fecioară, cântăm: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Cântarea a 8-a Irmosul Pe Cel Ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, Fiul şi Dumnezeu şi în anii cei mai de pe urmă din Fecioara Maică S-a Întrupat; pe Acela preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii. Stih: Sfinte Prorocule Avdie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-se de la Dumnezeu, prorocii prorocesc cunoştinţa celor viitoare, strigând cu cuget Dumnezeiesc: preoţi, lăudaţi,
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Platon şi către Sfântul Mucenic Roman, diaconul
Troparul Sfântului Mucenic Platon şi al Sfinţilor Mucenici Roman şi Zaheu, diaconii Glasul al 4-lea Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmosul Pe Faraon, cel ce era purtat în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, care a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel fugărit mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe lăţimea cea Preacurată a Împărăţiei celei veşnice umblând, slăvite, miluieşte de toată mâhnirea şi de strâmtorarea supărărilor pe cei ce te laudă, care călătoresc neîntors pe calea ce duce către cer. Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind întrarmat cu arma dreptei credinţe, te-ai arătat turn nemişcat, Sfinte Platon; toată sălbăticirea încercărilor ai răbdat şi necazurile durerilor ai suferit, desfătându-te cu Dumnezeiescul har. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Arătând împotrivire bărbătească, ai lepădat, preaînţelepte, materia cea muritoare şi stricăcioasă prin pătimire şi îmbrăcându-te în haina nestricăciunii, stai bucurându-te înaintea Stăpânului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Născut-ai cu Trup, binecuvântată Fecioară, mai presus de gând, pe Cuvântul Cel Unul-Născut şi împreună Veşnic cu Tatăl Cel fără de început. Pentru aceea, drept înţelegând, te propovăduim şi cu cinste multă te numim Născătoare de Dumnezeu. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce ai întărit.. Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca fiind fără de durere, ai suferit cu toată răbdarea văpaia cea iute a focului, cu totul fericite, fiind cu totul aprins de râvna dreptei credinţe şi fiind înfierbântat cu Dumnezeiescul foc al credinţei. Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pătimind bărbăteşte pentru Hristos, preafericite, ai luat de la El daruri cereşti şi cununi care rămân pururea, arătându-te purtător de cunună, Sfinte Platon, gânditorule de Dumnezeu, preafericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Fiind întins pe lemn tare, cu cumplite chinuri ţi-a fost strujit trupul. Dar tăria sufletului tău răbda, întărindu-se cu dragostea către Stăpânul şi cu dorirea Împărăţiei. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Uşă a Luminii eşti Născătoare de Dumnezeu, fiind Luminată cu Razele Duhului; că prin tine S-a pogorât către noi Cuvântul, luminând cu Dumnezeiască Lumină pe toţi cei ce te laudă pe tine. Irmosul Cel Ce ai întărit din început cerurile întru pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni. Cântarea a 4-a Irmosul Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea, Cel Ce nu ai părăsit Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind împreunat tot în dragostea Ziditorului, nu simţeai durerile trupului, fiind dezbrăcat de trupul cel pătimitor şi muritor şi de hainele cele de piele, fiind îmbrăcat cu haina curăţiei şi cu a mântuirii, Sfinte Mucenice Platon. Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arătatu-te-ai Dumnezeiesc lucrător de cele sfinte, ca un miel fără prihană şi desăvârşit, aducându-te pe tine, mucenice, ardere de tot Mântuitorului Hristos, Cel Ce a fost junghiat pentru mântuirea tuturor. Că aprinzându-ţi-se sufletul cu dragostea Stăpânului, n-ai luat în seamă arderea trupului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Urmând celor trei tineri din Babilon, nu te-ai înspăimântat de focul cel ce mistuie toate, ci cu vitejie ai răbdat văpaia lui cea de neîndurat. Pentru aceea, după vrednicie te-a primit Dătătorul de rouă, dimpreună cu aceia, în Cămara Luminii. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ca Una ce eşti de neam împărătesc, ne-ai născut nouă pe Cuvântul lui Dumnezeu, Care stăpâneşte pe toţi făcându-Se Trup şi rămânând Neschimbat. Pentru aceea, pe tine cu adevărat şi după vrednicie, o, Preasfântă Fecioară, te mărim. Cântarea a 5-a Irmosul Pentru ce m-ai lepădat de la Faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul. Dar, Te rog, întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele. Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Genelor dormitare şi somn ochilor tăi n-ai dat, mucenice, până când ai adormit somnul cel fericit şi cuvenit şi împreună cu cei ce iubesc pe Dumnezeu, Sfinte Platon, ţi s-a tăiat capul cu sabia. Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca şi cum ai fi pătimit în trup străin, aşa te-ai nevoit, prealăudate; ca şi cum ar fi pătimit alţii şi tu erai privitor, aşa te-ai nevoit; că fiind aprins de Dumnezeiasca dragoste, nu te-ai îngrijorat de chinurile care ţi se pregăteau, mărite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Aflat-ai avere şi mărire, avere adică nerăpită şi mărire neveştejită, dănţuind în Locaşurile cele Cereşti împreună cu îngerii, făcându-te părtaş Nemuririi Celei Curate şi Netrecătoare, prealăudate. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Dezlegare păcatelor dăruieşte cu rugăciunile tale robilor tăi, izbăvindu-i pe ei de încercări şi de primejdii, de nevoi şi de stăpânirea hulitorilor eretici, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pururea Lăudată. Cântarea a 6-a Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule… Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Făcându-te ales mai presus de patimi şi de chinuri, ai răbdat tăierile trupului, mărite, că ai avut Sprijinitor şi Ajutător în lupte pe Hristos, Care te întărea. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu gândul sufletului uitându-te pururea la măreţia Ziditorului şi ca prin oglindă văzând Frumuseţea Lui Cea de negrăit, ai nesocotit neînsemnătatea celor ce se văd. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ca un Chivot Însufleţit, ai cuprins întru tine pe Dătătorul de Lege. Şi ca un Locaş Sfânt,
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei Glasul al 8-lea Întru rugăciuni priveghind, la lucrările minunilor răbdând, asemenea numire cu îndreptările ai câştigat. Ci, te roagă lui Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să lumineze sufletele noastre, ca să nu adormim în moarte cu păcate. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmosul Pe Faraon cel ce era purtat în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând; în chipul Crucii lovind şi despărţind marea, pe Israel cel fugărit, mergător pedestru l-a arătat, pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Arată întru mine, Părinte Grigorie şi acum luminat lucrarea cea Dumnezeiască a minunilor, scăpându-mă din adâncul greşelilor mele, fericite şi cu strălucirea ta luminează-mă, ca după vrednicie să te laud. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un sârguitor şi înţelegător şi înţelept, ai ales mai bine cinstea sufletului, decât desfătările trupului, fericite, culegând cu iubire de osteneală dogmele înţelepciunii, prin care acela se hrăneşte, apropiindu-se de Dumnezeu, Sfinte Grigorie. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Văzând şarpele cel cumplit, Sfinte Grigorie, că ai soră curăţia ca pe un ajutor bun, a întărâtat asupra ta pe zavistnici, pe care i-ai ruşinat, părinte, cu îndelungă răbdare, vindecând pe femeia care era cuprinsă de patimi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pe pământ străin petrecând, cuvioase, tuturor te-ai arătat cucernic pentru virtute, bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, luând har de la Dumnezeu de a face minuni, prin care eşti cunoscut, că ai strălucit în lume ca un soare, de Dumnezeu grăitorule. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Din rădăcină împărătească ai odrăslit, Curată şi ai născut, în chip mai presus de gând şi de cuget, pe Împăratul Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Întrupat din Curate sângiurile tale în două Firi şi într-un Ipostas. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce ai întărit din început… Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Curăţindu-ţi gândul de furtuna patimilor şi umplându-l de privire întru tot înţeleaptă, te-ai arătat locaş cu bună cuviinţă înţelepciunii şi te-ai îmbogăţit cu harul proorociei, Părinte Grigorie. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vorbind cu Scriptura cea insuflată de Dumnezeu, preafericite şi din multe feluri de vieţuiri înţelepţeşte alegând un chip de virtute, l-ai întărit întru tine, de Dumnezeu Înţelepţite Grigorie. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cunoscătorul de cele Dumnezeieşti, cu Dumnezeiască tăinuire învăţându-se Taina teologiei, ne-a luminat pe noi a cinsti pe Preasfânta Treime într-o Fiinţă şi într-o Fire, Nezidită şi împreună Veşnică. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Călăuzit de Dumnezeu, ca unul ce L-ai căutat cu dragoste, ai câştigat Învăţător pe Preacurata şi Născătoarea de Dumnezeu Maria şi pe fiul tunetului, care te-au învăţat Lumina Treimii, pe tine, grăitorule de Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Toiag care ai Odrăslit pe Hristos, Floarea Nestricăciunii şi Cădelniţă de aur, toţi pe tine te ştim, Curată, care porţi în braţele tale Cărbunele Dumnezeieştii Fiinţe, de Dumnezeu Fericită, Fecioară. Irmosul Cel Ce ai întărit din început cerurile întru pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte, că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni. Cântarea a 4-a Irmosul Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pământului celui bun te-ai asemănat, părinte de Dumnezeu înţelepţite, primind sămânţa Cuvântului, evangheliceşte o înmulţeşti însutit încă şi acum, Sfinte Grigorie, aducând cu învăţăturile tale pe cei ce cu credinţă cântă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca fulgerul strălucind viaţa ta, părinte, a alungat înşelăciunea demonilor; că de lumina virtuţii tale, n-a putut să se atingă întunericul acelora. Pentru aceea mai marele capiştei, de la înşelăciunea cea pierzătoare de suflet, ca o piatră tăvălindu-se, se luminează. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Învrednicitu-te-ai a vedea Norul Luminii Celei Dumnezeieşti luând Legea cea scrisă de Dumnezeu a teologiei, părinte, ca Moise te-ai învăţat adeverirea. Pentru aceea te-ai arătat dătător de Lege Bisericii lui Hristos, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Grigorie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Abătutu-te-ai de la vorbăria ritorilor şi luminându-te cu harul Cuvântului, părinte, cu adevărat ai luat putere bogată apostolicească asupra demonilor; că mai marele întunericului fuge de raza ta cea strălucitoare, Sfinte Părinte Grigorie. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Chivotul care avea în el Legea cea scrisă de Dumnezeu, pe tine cea fără prihană te însemna mai înainte de departe, care ai zămislit în pântece nespus pe Cuvântul Cel Începător de viaţă, Care hrăneşte din destul sufletele celor ce strigă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Cântarea a 5-a Irmosul Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci, Te rog întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu lucrarea cuvintelor tale ai ogorât inimile cele înţelenite şi ai semănat în ele Dumnezeiasca sămânţă, ierarhe şi ai adus Mântuitorului roadă de multe feluri şi mântuire credincioşilor, grăitorule de Dumnezeu. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Stătătorul înaintea lui Dumnezeu, Fedim, fiind aprins cu râvnă, te-a uns pe tine, părinte, nefiind tu de faţă, încrezându-se dreptei credinţe şi vieţii tale celei curate şi nădăjduind în Dumnezeu, Cel Ce pe toate le vede, grăitorule de cele Dumnezeieşti, Sfinte Grigorie. Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu curgerile dogmelor tale ai stins focurile cele idoleşti şi cu învăţăturile tale ai întărit pe credincioşi, preaînţelepte, ridicându-te ca Samuel la înălţime cu
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei Glasul al 3-lea Apostole Sfinte şi Evanghelist Matei, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmos: Deschide-voi gura mea… Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din destul dă-mi harul cel ce s-a sălăşluit întru tine, Prealăudate Matei şi slugă a lui Hristos. Şi voi striga cu strălucire, propovăduind şi voi cânta minunile tale, bucurându-mă. Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ai părăsit deplin tulburarea celor pământeşti, dacă ai auzit glasul Cuvântului Ce S-a Întrupat şi iconom al harului te-ai arătat, propovăduitor primit de Dumnezeu, fericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Însuţi văzător fiind şi slugă a Cuvântului, Celui Ce a strălucit mai înainte de veci din Tatăl, Apostole, ai înconjurat lumea binevestind venirea Lui tuturor neamurilor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pierzarea morţii şi stricarea stricăciunii şi arătarea vieţii ai binevestit-o, înţelepte, că Fecioara, în pântece zămislind pe Cel Necuprins, lumea a înnoit. Catavasie Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maici; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Cântarea a 3-a Irmos: Pe ai tăi cântăreţi… Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe ai Tăi Apostoli, Cuvinte al lui Dumnezeu, i-ai arătat luminători vieţii, care au alungat întunericul necredinţei, Stăpâne şi cu dumnezeiască mărirea Ta lumea toată au luminat. Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu toată armătura Ta într-armând pe Apostolul Matei, Preaalesul, Mântuitorule, mai tare decât pe tirani pe acesta l-ai făcut Stăpâne şi pierzător l-ai arătat al înşelăciunii idoleşti, Iubitorule de oameni. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Vestirea limbii tale celei de foc a ars capiştile demonilor, Sfinte Matei, de Dumnezeu insuflate, organ al Mângâietorului, prin care se propovăduieşte Hristos, Cuvântul Cel mai înainte de veci. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Trâmbiţa cea de Dumnezeu cuvântătoare a Sfântului Matei, Înţelepţitul de Dumnezeu, a luminat popoarele, căci a vestit cu osârdie strălucirea Treimii şi Întruparea cea mai presus de minte a Cuvântului, cea din tine, Preacurată. Catavasie Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i. Cântarea a 4-a Irmos: Sfatul cel dumnezeiesc… Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. De Cuvântul Tău Cel Ipostatic, Dumnezeule, fiind învăţat ucenicul cel văzător de Dumnezeu, a risipit înţelepciunea cea lumească, cu mare glas strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ţie, celui fericit de Hristos, ce laudă îţi vom aduce, de Dumnezeu grăitorule? Că nu poate omul să spună cu cuvântul, după vrednicie, harul cel înflorit peste tine, minunate. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Văzând mintea ta cea neîntinată şi curată, Cel Preaînalt a pus-o, de Dumnezeu arătătorule, ca pe o făclie în sfeşnic înalt, să lumineze tuturor celor din întuneric. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Firea omenească cea smerită, Ceea ce eşti binecuvântată, ai înălţat-o, ca Ceea ce ai născut Tăria Celui Preaînalt, mai presus de fire, Preacurată Maică, precum a învăţat Sfântul Matei Evanghelistul. Catavasie Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne. Cântarea a 5-a Irmos: Spăimântatu-s-au toate… Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Primind harul Preasfântului Duh, te-ai arătat dumnezeiesc locaş, dumnezeieşte învăţând lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi ai fost încredinţat a întocmi în scris învăţăturile lui Hristos, ca un adevărat văzător de Dumnezeu. Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Limba ta s-a făcut trestie a Mângâietorului, Care dă degrab izbăvire celor ce cunosc stăpânia Lui şi suflă în sufletele lor cunoştinţa cerească, o, întru tot cinstite Apostole Matei! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pe tine, strălucind cu minuni şi cu haruri de tămăduiri, Hristos te-a trimis lumii, iar tu ai călcat puterea demonilor şi ai luminat sufletele tuturor credincioşilor, care te laudă pe tine, propovăduitorul păcii. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fecioara a născut pe Fiul Cel mai înainte de veci, Cel Ce S-a îmbrăcat în firea omenească, precum grăitorul de Dumnezeu învăţându-ne a zis şi a mântuit-o din stricăciune cu nemărginita bunătate şi Fecioară a rămas. Catavasie Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine. Cântarea a 6-a Irmos: Venit-am întru adâncurile… Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Evanghelist din vameş, când Ţi-a urmat Ţie, s-a prefăcut de Dumnezeu grăitorul, cu Puterea Ta cea tare, Atotziditorule, Sfântul Matei cel întru toate ales. Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Se îndreptează, cu cuvintele cele de suflete hrănitoare ale Evangheliei, mulţimea neamurilor, înălţându-se la vârful cel înalt al virtuţilor, o, Preafericite Apostole Matei. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sunt vânate, cu mrejele cele de Dumnezeu împletite ale Sfântului Matei ucenicul, adunările credincioşilor totdeauna, spre a Ta cunoaştere, Făcătorule de bine, îndreptându-se. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fecioară te-a binevestit pe tine, Sfinte Matei, cel întru toate ales, scriind despre tine, Ceea ce ai născut mai presus de fire şi fără stricăciune pe Cel Ce a făcut toate, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Catavasie Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa. CONDAC Glasul al 2-lea Podobie:
Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori Gurie, Samona şi Aviv, diaconul
Troparul Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori Gurie, Samona şi Aviv, diaconul Glasul al 4-lea Ocrotitorii şi apărătorii Edesei, cei ce săvârşiţi minuni mari în lume, cei ce pe tânără aţi dat-o iarăşi în braţele maicii sale şi pe călcătorul de lege got l-aţi arătat osândit cu dreaptă judecată, cereţi pentru noi neîncetat să se mântuiască sufletele noastre. Troparul Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori Gurie, Samona şi Aviv, diaconul Glasul al 5-lea Minunile sfinţilor Tăi mucenici zid nebiruit ne-ai dăruit nouă, Hristoase Dumnezeule. Pentru rugăciunile lor, sfaturile păgânilor le risipeşte, sceptrele împărăţiei le întăreşte, ca un Bun şi de oameni Iubitor. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmosul Adâncul Mării Roşii cu urme neudate pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu cinste teologhisind o începătorie a Treimii, sfinţilor, cu uşurinţă aţi risipit negura cea nestatornică a multor începătorii, răsărind de la răsărit ca nişte stele mult luminoase. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cei trei mărturisitori luminaţi fiind cu harul Preasfintei Treimi Celei Stăpânitoare, îndată au făcut să înceteze rătăcirea mulţimii zeilor, care arăta mare împotrivire. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Fiul Cel din Fire, făcându-vă pe voi fii după har, slăviţilor, ca un Milostiv v-a arătat pe voi dimpreună moştenitori ai moştenirii şi părtaşi ai împărăţiei ce I s-a dat Lui acum de la Tatăl. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Făcutu-te-ai Cort al Înţelepciunii Celei mai presus de înţelepciune, Ceea ce eşti fără prihană. Că a binevoit a-şi găti casă, din Preacurate sângiurile tale, Curată, spre mântuirea sufletelor noastre. Cântarea a 3-a Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Mărturisitorii şi slugile lui Hristos de bunăvoie şi-au dat trupurile durerilor şi bătăilor celor cumplite. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Rugaţi-vă, sfinţilor, să fie izbăviţi de cugetele cele cumplite ale păcatului cei ce cu credinţă cinstesc lupta voastră. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Spânzuraţi fiind cinstiţii mucenici pe lemn, cu răbdare, prin toată dreapta credinţă, au păzit mărturisirea nevătămată. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cel Ce a încăput în pântecele tău te-a arătat pe tine izvor de tămăduiri, Maica lui Dumnezeu; iar tu, Preacurată, tămăduieşte sufletul meu. Irmosul Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea. Cântarea a 4-a Irmosul Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat în a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Purtătorii de lupte fără de milă fiind chinuiţi cu multe feluri de chinuri, au arătat la toţi răbdare întărită, strigând cu un glas: Slavă Puterii Tale, Doamne! Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Mucenicii cei încununaţi, care sunt întocmai cu numărul Treimii, luminează cu Lumina Cea în Trei Lumini pe cei ce săvârşesc acum pomenirea lor cea sfântă şi dăruiesc tuturor tămăduiri. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu evlavie să alergăm la racla cea luminată a mucenicilor, celor de Dumnezeu înţelepţiţi; că aceea izvorăşte vindecări celor ce strigă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Mărturisind Taina cea mai presus de gând a Dumnezeieştii râduieli, cu limbi de Dumnezeu grăitoare, toată necredinţa tiranilor au surpat-o Dumnezeieştii şi preaînţelepţiţi mărturisitori. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Mai presus de gând ai născut, o, Fecioară! Şi după naştere te-ai arătat iarăşi Fecioară. Mare este Taina zămislirii tale, Maică pururea Fecioară, Preacurată. Cântarea a 5-a Irmosul Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Păzitorii credinţei, strălucind în chip vădit cu strălucirile nevoinţelor, au defăimat semeţia tiranilor cea neputincioasă. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. La toate marginile lumii s-au propovăduit pe faţă minunile mucenicilor şi pe toţi i-au întărit cu credinţa. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ca un pământ bun, primind seminţele harului întru credinţă, Dumnezeieştii mucenici, prin dragostea ostenelii, au sporit lucrarea pământului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cel Ce Singur este Bun şi cu noianul bunătăţii toate le ţine, Maica lui Dumnezeu, a primit să fie ţinut în braţele tale. Cântarea 6-a Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Ca nişte ostaşi buni, înţelepţiţilor de Dumnezeu, ţinând toate după Lege şi păzind lămurit credinţa, aţi luat cununile Dumnezeieştii dreptăţi. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Mai înainte s-a ridicat la înălţime Avacum cu porunca Stăpânului. Iar prin voi, grăitorilor de Dumnezeu, a fost dată iarăşi în braţele maicii sale, care o hrănise, fiica cea chinuită de tiranul. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Străluceşte racla mucenicilor cu minunile şi izvorăşte râuri de vindecări tuturor celor ce vin către dânşii şi celor ce cinstesc cu credinţă răbdarea lor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe tine Singură aflându-te ca un Crin Curat în mijlocul spinilor şi ca o Floare din văi, o, Maică a lui Dumnezeu, Mirele Cel Înţelegător S-a Sălăşluit întru tine. Irmosul Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta. CONDAC Glasul al 2-lea Podobie: Căutând cele de sus… De sus luând harul, înţelepţilor, celor din ispite le ajutaţi, prealăudaţilor. Pentru aceasta, sfinţilor, pe tânără din amară moarte o aţi scăpat. Că voi sunteţi cu adevărat mărirea Edesei şi bucurie a lumii. Cântarea a 7-a Irmosul În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu râvna dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gherman de Alaska
Troparul Sfântului Cuvios Gherman de Alaska Icoană a toată făptuirea și contemplarea în Mănăstirea Noul Valaam te-ai arătat, locuitorilor Alaskăi lumina Evangheliei revărsându-o, cel de-o-minte cu Apostolii, Gherman fericite; și acum, solește către Domnul să risipească întunericul patimilor noastre. Canonul Glasul al 8-lea Cântarea 1 Irmos: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt voi grăi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pe preaîndumnezeitul Gherman, Cuviosul, cel de o râvnă cu Apostolii, care în pământul Alaskăi bezna păgânătății cu Lumina Evangheliei a alungat o, ca pe un bine-vestitor al Adevărului, pururea cu cântările să-l slăvim. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Mărturisitorii pocăinței și lucrătorii smereniei, și pe noi, păcătoșii, cei ce urmăm ție, ne arată, de Dumnezeu purtătorule Părinte, cela ce cu dragoste ai descoperit dumnezeiasca credință păgâni lor aleuți. Slavă… Cu râurile lacrimilor tale și înfocatele rugăciuni, inimile înghețate ale locuitorilor Alaskăi le-ai însuflețit, fericite Cuvioase Gherman, cela ce ești viță din buciumul Hristos și mărgăritarul Rusiei. Și acum… Curată Maică care nu știi de bărbat, pururea Fecioară, de Dumnezeu cu har dăruită, izbăvitoarea credincioșilor și neclintită înainte-stătătoare, pe cei înviforați întru necazurile vieții, care la tine scapă, degrab îi mântuiește. Cântarea a 3-a Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, pe cei ce au adunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, pentru Dumnezeiască Slava ta, cununilor Slavei învredniceşte-i. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Domnului mai vârtos decât oamenilor bine-plăcând, te-ai sărguit din fragedă tinerețe să te numeri în ceata monahilor, și te-ai înjugat a petrece în Schitul Cuviosului Serghie. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pe șarpele cel vechi și urătorul binelui, prin nevoințe, pătimire, lacrimi și smerita cugetare l-ai zdrobit, încununându-te cu desăvârșita cugetare către Dumnezeu. Slavă… Pe calea sfințeniei urmând poruncii lui Hristos, în Lavra Valaamului, lui Dumnezeu te-ai afierosit, Starețului Nazarie, povățuitorului celui nerătăcit, râvnind a ucenicii, ascultătorule Gherman. Și acum… Ceea ce ești plină de har, Preacurată, cu solirile Cuviosului Gherman, pe robii tăi îi învrednicește a urma neabătut calea cea strâmtă a mântuirii, prin care moștenim viața cea veșnică. Sedealna Glasul al 4-lea Podobie: Dumnezeieștii credințe… Nouă făclie a dreptei înțelegeri și comoara Bisericii, Părinte Gherman, prietenul Apostolilor și ucenicul isihaștilor, mințile aleuților le-ai luminat prin învățăturile tale și prin lucrarea faptelor bune, insuflate cu harul Duhului. Slavă…, Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu: Scăpare în ispite și mângâiere în întristări, sălaș preaneprihănit îndumnezeitoarelor haruri te-ai făcut, pururea Fecioară de Dumnezeu Născătoare; Înainte-stătătoare nu contenii a-i veghea din înălțimea slavei tale, pe cei ce cu cântări veselitoare te măresc. Cântarea a 4-a Irmos: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, Puterii Tale. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Slavă a propovăduitorilor fiind, Cuvioase Gherman până la săvârșit mintea în întreaga cugetare ți-ai păzit, și făcându te râvnitor neagoniselii lui Hristos, ca un nematerialnic prea-înțelepțește ai viețuit. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Împreună cu Iuvenalie și loasaf te-ai nevoit, Sfințite Gherman, ostenindu-te a hrăni cu Pâinea Vieții marginile lumii, plecându-te poruncii Starețului Nazarie ca un ucenic. Slavă… Sufletul cu virtuțile învistierindu-ți, ai îmbogățit Insulele Aleutine cu Predania Dreptei-Slăviri ca și cu o comoară de mult preț, Părinte Cuvioase, cel de-o-minte cu Apostolii, descoperindu-te Dumnezeu tuturor bunavestire. Și acum… Cu atotputernicia ta, înviforarea Bisericii o potolește și lumii pacea cea de Sus o dăruiește, preadulce Fecioară, Maică a lui Hristos, începătorul păcii, Cel potrivnicului care stăpânirea pururea a zdrobit-o, cu Învierea Sa din morți. Cântarea a 5-a Irmos: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască Slava ta, că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeul Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, tuturor celor ce te laudă pe tine, pace dăruindu-le. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cuvioșilor din vechea Rusie ai urmat, ca pe o scară spre desăvârșire înălțându-te, Părinte Gherman, păstorind norodul Alaskăi la pășunile cunoștinței păzindu-l de de cu Dumnezeu, lupul cel osteneli înțelegător neistovite. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Întru feciorie din tânără vârstă petrecând, Cuvioase Gherman iubitorul pustniciei și părintele orfanilor, darul deosebirii duhurilor aceasta ți-a adăugat, pentru care toți slăvim cu dragoste sfântă adormirea ta. Slavă… Insulele Aleutine le-ai înzestrat cu chivotul moaștelor tale, pururea Gherman, Domnul pomenite izvor nesecat al puterilor arătându te, preaslăvite nevoitorule și de Duhul înțelepțite. Și acum… Calea către sălașurile cerești o luminează Născătoare de Dumnezeu, celor ce neîncetat întru cântări te slăvim, căci către tine nădăjduim ca și către un izvor al harului, ceea ce ești înainte-stătătoare și milostivirii. Cântarea 6-a Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, mărind pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pe norodul Alaskăi ce ședea în întuneric mare, din apă și din duh l-ai născut, Ghermane, stâlpule de nor al credinței în Hristos. Stih: Sfinte Cuvioase Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Nou învățător și lespede de Dumnezeu scrisă a Ortodoxiei întru faptă și cuvânt adevărat te-ai arătat, Sfinte, pentru care, credincioșii, cu mulțumită te lăudăm. Slavă… În pământul Alaskăi, pentru luminarea aproapelui ales-ai a sălășlui, patria lăsându-ți, și întunericul aceleia cu lumina Bunei-Vestiri izgonindu-l, veselindu-te astăzi în ceruri cu ceata Apostolilor. Și acum… A te slăvi în tot veacul nu contenesc credincioșii, de Dumnezeu Născătoare, ca pre o îndurată izbăvitoare din necazuri și grabnic înainte stătătoare a noastră. Condacul Glasul al 8-lea Podobie: Apărătoarei Doamne… Flacăra credinței sălășluindu o în inimă, și de focul părtășiei împăratului a toate arzând nemistuit, în Alaska ai topit gheața sufletelor, Sfinte, următorul isihaștilor și slăvite propovăduitorule, pentru care strigăm
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (2)
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului Luminătorule al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre. Canonul Glasul 1 Cântarea 1 Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă s-a proslăvit întru tărie. Că aceasta, Nemuritorule, ca o Puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor făcându-le cale nouă prin adânc. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Făcându-te gură și cugetare a izvorului darurilor duhovnicești și înțelepciunii Duhului, slăvite, te-ai arătat noian de har, din care dăruiește-mi o picătură și mie, Părinte, celui ce te laud. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Chip și dreptar mai presus de fire al viețuirii călugărești te-ai făcut și gură îndumnezeită a teologilor, a ierarhilor și a învățătorilor; pentru care, adunându-ne împreună, împlinim ție cântare. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ca un alt Ieremia te-ai arătat, Părinte, cunoscut din pântecele mamei tale și încredințat întreg Celui ce te-a zidit, cu totul sfințit și purtător de Dumnezeu, pentru care gura ta a primit cuvintele lui Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Stând înaintea tronului lui Dumnezeu cu îngerii, văzătorule de Dumnezeu, Grigorie, și bucurându-te acum în chip vădit de lumina cea neapropiată, te rugăm să mijlocești ca să fim izbăviți de întunericul păcatului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Dorind să vadă Lumina care a răsărit din pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, Ierarhul Grigorie te-a pus înainte mijlocitoare și împreună-lucrătoare și s-a învrednicit, prin tine, de harul cel dorit. Cântarea a 3-a Irmos: Însuţi, Cel Ce Singur ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire Te-ai închipuit întru dânsa, încinge-mă cu Putere de sus ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea Însufleţită a Slavei Tale Celei Preacurate, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Nebunie socotind, înțelepte, înțelepciunea lumească, ai iubit nebunia Crucii, și pe aceasta ridicând-o pe umeri, precum a zis Pavel, ai arătat chipul acestei nebunii mai presus de înțelepciunea lumii. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Iubit-ai, Părinte, din suflet, sărăcia, smerenia și viața cea simplă și nemeșteșugită, pentru care, fugind de oameni, ai cutreierat pustietățile, strigând lui Hristos: La mireasma mirurilor Tale alerg în urma Ta! Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Omorând, înțelepte, pe omul cel vechi și stricăcios prin toată înfrânarea și trezvia, cu izvoarele lacrimilor spălându-l, încă din viață ai luat frumusețea ta cea dintru început întru Hristos, îmbrăcându-te într-un om nou. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Mulțimile monahilor și adunările mirenilor, împreună cu toții preoții și iubitorii dumnezeieștilor cuvinte, să-L laude astăzi pe Grigorie, dascălul cel de obște, care ne-a împodobit cu faptele și cuvintele sale. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Văzând strălucirea Duhului pe care ai dorit-o, Grigorie, și prin ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu acum luminat fiind în chip lămurit, roagă-te acesteia să ne izbăvească de întunericul patimilor cu lumina harului. Sedealna Glasul al 8-lea Podobie: Pe Înțelepciunea… Cu înfrânarea, trezvia și rugăciunea, cu fecioria, cu sărăcia și cu baia cea nouă a lacrimilor curățindu-ți inima, te-ai făcut cu totul ceresc și te-ai unit cu Hristos, făcându-te un duh cu El. Pentru aceasta, ca Pavel, auzind cele negrăite și făcându-te vas al alegerii, ai purtat numele Domnului, propovăduind lămurit o singură Dumnezeire nezidită, pe care nu înceta rugând-O să mântuiască turma ta (de două ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cel ce oarecând ai adus din neființă firile celor ce sunt, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel ce l-ai cinstit pe om cu chipul Tău și cu lucrarea mâinilor Tale și, căzând acesta în stricăciune prin înșelarea șarpelui, iarăși l-ai zidit cu cinstita Crucea Ta și toată firea ai sfințit-o, Milostive, prin dumnezeiescul Duh și prin luarea trupului, Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, pentru rugăciunile Maicii Tale, dăruiește iertare de greșeli celor ce se închină cu credință stăpânirii Tale, Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Munte Umbrit cu Darul Cel Dumnezeiesc privindu-te Proorocul Avacum, cu ochii cei de departe văzători, a vestit mai înainte pe Sfântul lui Israel, Care avea să se nască dintru tine spre înnoirea şi mântuirea noastră. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Noaptea cea fără de lună și întunericul patimilor biruindu-le cu toiagul rugăciunii, precum Moise EgiptuI, ai alergat mai presus de fire către vederea cea dumnezeiască și te-ai făcut pentru noi dătător de lege, Grigorie. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Suind la înălțimea cea dumnezeiască a virtuților, Părinte Grigorie, precum ucenicii iubiți ai lui Hristos în Tabor, L-ai văzut pe Acela arătându-Și slava dumnezeiască și firească și, îndumnezeit fiind, te-ai arătat ca un alt soare. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cunoscător de taină al dumnezeirii, văzătorule de Dumnezeu Grigorie, și părtaș al celor negrăite făcându-te, teologhisești taina acesteia, propovăduind-o a fi una și necreată în putere, în fire și în trei ipostasuri. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Pe ceea ce a născut pe Dumnezeu Cuvântul cel negrăit, lăudând-o în cuvinte sfințite și propovăduind limpede taina dumnezeieștii Întrupări, pe aceasta o rogi acum să păzească neînviforată Biserica. Cântarea a 5-a Irmos: Cel Ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase şi ai Strălucit cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Mintea cea mare, Adâncul cel negrăit al înțelepciunii, aflând mintea ta, purtătorule de Dumnezeu, sălaș potrivit pentru Ea, te-a dăruit Bisericii minte și vas al înțelepciunii. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ca pe un luminător strălucit răsărindu-te mai înainte Athosul, Grigorie, te dăruiește celei strălucite între cetăți, pe care o luminezi dumnezeiește cu lumina Duhului și o îndrumi părintește. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (1)
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului Luminătorule al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre. (acest canon face frecvent referire la Sfinții Trei Ierarhi, cu care Sfântul Grigorie Palama este comparat, iar teologia lui este prezentată ca o continuare și dezvoltare a teologiei Sfinților Trei Ierarhi) Canonul Glasul al 8-lea Cântarea 1 Irmos: Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Dorind să te laud acum în cântări pe tine, Părinte fericite, Ierarhe Grigorie, cel ce ești de o insuflare și de o cinstire cu Sfinții Trei Ierarhi, prin voi cer insuflarea Treimii și cuvânt, precum voi ați primit de la Dumnezeu. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cei ce sunteți teologi, înțelepți, ritori și sfințiți scriitori ai cuvintelor dumnezeiești, voi, cei trei purtători de Dumnezeu și propovăduitori luminați ai dogmelor, îl aveți acum părtaș al cântărilor și pe vestitul vostru ucenic, Grigorie al Tesalonicului, cel vrednic de aceeași cinstire. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cinstind bine legile prieteniei și așezămintele cele de sus, voi, cei trei, prin cuvântul lui Dumnezeu v-ați unit, purtându-L în mijloc pe Hristos, precum Acela mai înainte a spus, iar acum dobândiți și pe al patrulea cu adevărat de o fire și de o purtare cu voi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pe trâmbițele cinstitei teologii, pe glasurile Treimii, pe sfințiții învățători să-i lăudăm în chip sfințit: pe Vasile, pe Grigorie, pe marele Ioan, împreună cu Grigorie al Tesalonicului, cel ce împreună cu ei a primit harul Duhului. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Făcându-se prieteni îndumnezeiți ai înțelepciunii lui Dumnezeu celui întrupat și casă sfințită a Lui, pe lăcașul cel însuflețit pe care El l-a zidit pentru Sine, pe Fecioara, prin cuvintele lor au vestit-o lumii ca Născătoare de Dumnezeu cei ce sunt vase ale harului. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce ai întărit Cerurile cu pricepere şi ai întemeiat pământul peste ape, întăreşte-mă pe piatra Bisericii, Hristoase, că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pe Tine, Hristoase, ca pe o stâncă, au zidit cei trei Ierarhi turnul teologiei cel neclintit de năvălirile duhurilor potrivnice, și, din acesta, Grigorie a biruit pe vrăjmași. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Teologul cel tare, ostașul înțelepciunii, folosind dogmele Părinților ca pe niște aruncări de fulgere și de pietre tari, zdrobește vitejește prin cuvintele sale, cetele ereticilor. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Deschizându-și gura cea înțelegătoare pentru cuvântul lui Dumnezeu, cei trei purtători de Dumnezeu și luminați propovăduitori ai Treimii au atras Duhul cel dumnezeiesc, iar tu, fiind insuflat asemenea lor, ai vânturat ca pe o pleavă mulțimea zeilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ceruri cuvântătoare ale Bisericii lui Hristos fiind, ați spus slava Acestuia, dumnezeiești Părinți, și părtași ai slavei dumnezeiești i-ați arătat pe cei ce săvârșesc în chip minunat cinstita voastră pomenire. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cuvântătorii de Dumnezeu au pregătit pe oameni, prin cuvintele lor, să vadă în chip limpede slava ta, Fecioară, propovăduind luminat taina Celui născut al tău, pe Care fă-L milostiv tuturor, pentru rugăciunile acelora. Sedealna Glasul al 8-lea Podobie: Pe Înțelepciunea… Cu înfrânarea, trezvia și rugăciunea, cu fecioria, cu sărăcia și cu baia cea nouă a lacrimilor curățindu-ți inima, te-ai făcut cu totul ceresc și te-ai unit cu Hristos, făcându-te un duh cu El. Pentru aceasta, ca Pavel, auzind cele negrăite și făcându-te vas al alegerii, ai purtat numele Domnului, propovăduind lămurit o singură Dumnezeire nezidită, pe care nu înceta rugând-O să mântuiască turma ta (de două ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cel ce oarecând ai adus din neființă firile celor ce sunt, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel ce l-ai cinstit pe om cu chipul Tău și cu lucrarea mâinilor Tale și, căzând acesta în stricăciune prin înșelarea șarpelui, iarăși l-ai zidit cu cinstita Crucea Ta și toată firea ai sfințit-o, Milostive, prin dumnezeiescul Duh și prin luarea trupului, Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, pentru rugăciunile Maicii Tale, dăruiește iertare de greșeli celor ce se închină cu credință stăpânirii Tale, Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat; pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Părtași ați fost pământului și trupului, oameni fiind după fire, dar Duhul lui Dumnezeu biruind țărâna, v-a suit la ceruri, unde erați cu mintea, Părinților, ca unii desfăcuți de trup chiar înainte de sfârșitul pământesc. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ca o mlădiță de neam ales, cugetătorule de Dumnezeu, Grigorie, ai răsărit cu adevărat din rădăcina dreptei credințe și ai împodobit raiul Bisericii cu roadele teologiei și ale viețuirii tale celei luminate, înfrumusețând și hrănind totdeauna. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Nou teolog te-ai arătat nouă, Grigorie, și temelia credinței, cu adevărat ca un nou râu de aur, prin dumnezeieștile cuvinte adăpând holdele Bisericii și făcând să crească spicul bogat al dreptei credințe și al cunoștinței. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Din covârșitoarea bunătate, prin sărăcie, Dumnezeu a luat trup ca să îndumnezeiască trupul și cu dumnezeirea Lui îmbogățește mai presus de minte nevednicia omenească. Deci, de îndumnezeire făcându-vă părtași în chip minunat, purtătorilor de Dumnezeu, învățați pe toți taina aceasta. Şi
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (3)
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului Luminătorule al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Irmos: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt voi grăi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Veniți, dumnezeiești ritori și cei mai aleși dintre teologi, veniți, limbile cele de Dumnezeu grăitoare, adunați vă într-una, ca să lăudați după vrednicie pe ritorul Duhului, pe dumnezeiescul Grigorie. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Să fie lăudat de toți stâlpul credinței, apărătorul Bisericii, marele Grigorie, preaalesul păstor al Tesalonicului, cu adevărat podoaba cetei ierarhilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Din pruncie ai dorit înalta viețuire, din tinerețe iubind, părinte, înțelepciunea cea desăvârșită; și întocmai cu obiceiurile și cu gândul te-ai arătat cu cel de un nume cu tine, dumnezeiescule Grigorie. Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Fii mie Preacurată, cale viețiurii, povățuindu-mă către dumnezeieștile locașuri, că am rătăcit și lunec spre prăpăstiile răutății, din care ridică-mă cu mijlocirea ta. Cântarea a 3-a Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, pe cei ce au adunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, pentru Dumnezeiască Slava ta, cununilor Slavei învredniceşte-i. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Păzind curgerile dumnezeieș tilor tale învățături, scăpăm de toată uneltirea celor de rea credință și alungăm toate cetele lor, cu sfințitele tale scrieri, Grigorie. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Filozofiile cele nebunești ale celor de rea credință le-ai stricat, fericite, având în inima ta înțelepciunea lui Dumnezeu cea ipostatică, prin care cu sunet ai sfărâmat deșartele lor îngâmfări. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Omorându-ți toată desfătarea trupului celui stricăcios, înțelepte, sihăstrește ți-ai înviat mișcările sufletului, și l-ai făcut pe el organ dumnezeiesc al teologiei. Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). În cunoștința minții și cu voință, am iubit cu râvnă viețuirea cea de rușine și întru risipă; dar cu dumnezeiasca dragoste leagă-mă, Fecioară, mireasă a lui Dumnezeu, prin dumnezeiască rugăciunea ta. Sedealna Glasul al 4-lea Podobie: Degrab ne întâmpină… Înșelătoria celor rău-credin cioși ai ars-o, înțelepte, și credința ortodocșilor bine ai arătat-o și ai luminat lumea. Pentru aceasta purtător de biruință te-ai arătat, stâlp Bisericii și arhiereu adevărat. Deci nu înceta rugându-te lui Hristos, să ne mântuiască pe noi toți. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Primește degrab rugăciunile noastre, stăpână, și le du Fiului și Dumnezeului Tău, Doamnă cu totul fără prihană. Stinge năravurile hulitorilor, doboară vicleniile, surpând Preacurată, îndrăzneala celor rău credincioși, care se întrarmează asupra robilor tăi. Cântarea a 4-a Irmos: Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Deschizându-ți părinte gura înțelepte, ta, ai propovăduit înțelepciunea lui Dumnezeu, la care ai cugetat în inima ta pururea; și pe Varlaam cel deșert, neînțelept și fără de minte l-ai arătat. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Apus-ai sub pământ, după legea firii, soare preadulce; însă răsări-vei de dimineață cu Hristos, Soarele cel neapus, Cel ce caută spre rugăciunile tale. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Arătatu-te-a harul lui Dumnezeu pe tine, fericite, laudă și sprijin prea mare ortodocșilor și păstor bun și al doilea teolog și turmei păzitor neadormit. Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Deschide-mi urechile sufletu lui, Maică a lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Cel ce a deschis mai înainte urechile surdului, și mă învrednicește a lua în inimă dumnezeieștile cuvinte și a le împlini. Cântarea a 5-a Irmos: Spăimântatu-s-au toate întru cinstită Adormirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, de pe pământ te-ai mutat la Veşnicele Locaşuri şi la Viaţa cea fără de sfârşit. Iar acum, tuturor celor ce te laudă pe tine, mântuire le dăruieşti prin mijlocirile tale. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu secera cuvintelor tale și cu sfințitele scrieri, ai tăiat eresurile cele spinoase și vlăstarele neghinelor străine; și ai semănat semințele Ortodoxiei, cele de dreaptă credință, Ierarhe Grigorie. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cuvintele tale, preaînțelepte, cinstitele scrieri sunt rouă cerească, miere din piatră, pâine îngerească celor ce aleargă la tine; fagure de miere, hrană preaplăcută, îndulcire și izvor de apă vie, Grigorie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Învățător obștesc te cunoaște pe tine pământul și marea, stâlp sfințit al Ortodoxiei și cinstită armătură a dumnezeieștilor dogme, sfințit cuvântător de înțelept Dumnezeu, împreună-locuitor și părtaș și întocmai la obicei cu Apostolii. Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cu curgerile milostivirii tale spală întinăciunea inimii mele, Fecioară Preacurată, și-mi dăruiește chipuri de pocăință, cu sfințitele tale rugăciuni cele către înduratul Dumnezeu, pe Care în chip de negrăit L-ai născut. Cântarea a 6-a Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ruptu-s-a deșarta întărâtare și limba lui Varlaam celui fără minte, cu cuvintele, dogmele și ascuțimea minții înțeleptului împărat și cu a ta, Grigorie. Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Dumnezeiasca liră a Duhului, trâmbița care a vestit luminat tainele lui Dumnezeu, pe marele ierarh al Tesalonicului, limba cea de Dumnezeu cuvântătoare, cu cântări să o cinstim. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Povățuind pe popor oarecând ca un stâlp de foc, ai ars pe vrăjmașii credinței; iar adunările credincioșilor le-ai luminat, de Dumnezeu înțelepțite,
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Apostol Filip
Cântarea 1 Glasul al 5-lea Irmosul Mântuitorului Dumnezeu, Celui Ce a povăţuit poporul prin mare, cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce eşti Uşa Luminii Celei Neapropiate cu totul fără prihană, uşile pocăinţei deschide-le sufletului meu şi-i dă intrarea bucuriei celei de acolo şi a frumuseţii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Avându-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Ocrotitoare Nebiruită, Zid Nesurpat şi Acoperământ Nestricat, m-am izbăvit de şarpele cel amăgitor, care căuta cumplit de demult să mă înghită pe mine. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Să nu mă dezgoleşti pe mine de Dumnezeiescul Tău Acoperământ, nici să mă arăţi deşert de harul Tău, Doamne, nici să mă lepezi ruşinat, ci îmi dă mie mila Ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Potoleşte durerea cea nesuferită a inimii mele, a celei dosădite şi necăjite, Născătoare de Dumnezeu şi-mi dăruieşte, Maica lui Dumnezeu, Strălucirea Mântuirii Celei Dumnezeieşti şi izbăvirea. Cântarea a 3-a Irmosul Inima mea cea care se clatină de valurile vieţii, întăreşte-o, Doamne, la liman lin povăţuind-o, ca un Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Scăparea lumii tu eşti, Preacurată şi tot cel ce aleargă la tine cu gând călduros scapă de nevoi; pentru aceasta pe mine, cel ce alerg la Acoperământul tău, scapă-mă de toată mâhnirea cea cumplită. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce Singură eşti Sprijinul tuturor pământenilor, tu mă sprijini după mila ta, Stăpâna lumii cea Bună şi mă păzeşte cu Dumnezeiască cercetarea puterii tale, că ai putere nebiruită. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu puterea ta din mâna luptătorului şi din tirania lui mă apucă, Stăpâna lumii cea Bună, ca biruindu-mă să nu mă apuce şi să mă soarbă şi la pierderea muncii veşnice să mă aducă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu frică şi cu cutremur căzând, strig către tine, Născătoare de Dumnezeu, tu fii mie Ajutătoare, Stăpâna lumii cea Bună, în ceasul morţii, când va trebui să dau răspuns de cele ce am făcut în viaţă. Cântarea a 4-a Irmosul Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am iconomia Ta şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce covârşeşti pe toţi cei născuţi, ca Ceea ce ai purtat în pântecele tău pe Stăpânul şi Dumnezeu, pe Cel Ce este mai presus decât toţi oamenii, milostiveşte-te spre mine cel ce am greşit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Mişcările trupului meu şi poftele, stinge-le cu ploile rugăciunilor tale şi făclia sufletului meu cea stinsă aprinde-o cu focul dragostei celei Dumnezeieşti, Preacurată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce eşti Tăria celor neputincioşi, Fecioară, cu totul fără prihană, Nădejdea celor deznădăjduiţi, mângâierea celor ce plâng, dă-mi plângere bineprimită, prin care să aflu iertare. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine pururea agonisindu-te, Stăpână, Zid şi Întărire, Folositoare Nemincinoasă şi Turn Nebiruit al credincioşilor, nădăjduiesc ca prin tine să dobândesc mântuire. Cântarea a 5-a Irmosul Mânecând strigăm Ţie, Doamne, mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cine va rupe mie zapisul greşelilor şi al păcatelor celor nemăsurate, Curată, de nu vei apuca tu înainte şi nu-mi vei da mântuire? Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Venit-am întru deznădăjduire din nepricepere multă, socotind mulţimea răutăţilor mele, Fecioară; pentru aceasta strig către tine: Miluieşte-mă şi mă izbăveşte cu rugăciunile tale. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Maica lui Dumnezeu cea fără stricăciune, a lui Dumnezeu Născătoare, a lui Dumnezeu Cel Ce a săvârşit toate numai cu vrerea, izbăveşte-mă de pedeapsa cea veşnică, pe mine, robul tău. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Având luminată lauda fecioriei, ca o Maică a lui Dumnezeu, neîncetat eşti Lăudată de Cetele îngerilor celor mai presus de gând, Preacurată; pentru aceasta împreună cu Gavriil, Bucură-te aducem ţie. Cântarea a 6-a Irmosul Marea patimilor cea sălbăticită cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce ai născut Viaţa Cea de viaţă Facătoare, Stăpână Curată, apucă-mă din moartea cea înţelegătoare şi vieţii celei veşnice mă învredniceşte. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine cea într-adevăr Neasemănată în frumuseţe cu toţi cei născuţi, te rog, Stăpână Mireasă Dumnezeiască, izbăveşte-mă de toată răutatea cea grozavă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Nu am Sprijinitoare în lume afară de tine, Ceea ce eşti Bună; pentru aceasta cad către tine şi strig ţie: nu te îndepărta de la robul tău, Preacurată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amăgitorul, făcătorul de rele, mintea mea cu desfătări pururea o tulbură; Stăpână, ajută-mi, scoţându-mă pe mine din vicleşugul lui. Cântarea a 7-a Irmosul Cel Ce în cuptorul cel cu foc pe tinerii cei cuvântători prin cântare i-ai mântuit, binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. O, de Dumnezeu Fericită Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, vindecă necazul sufletului meu şi-i dăruieşte liniştea mântuirii şi veselia vieţii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce eşti Uşă Neumblată, cu cuvintele deşertăciunii uşile mi-am închis, prin care mi-au venit mie moartea şi pierzarea pentru păcat. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Izvorât-a Cel născut al tău râurile nestricăciunii, dar cu rugăciunile tale găteşte-mi şi mie bogăţia şi curgerea milostivirii Lui celei Nemăsurate. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Izbăveşte-mă, Preacurată, pe mine de tot necazul şi de asupririle vieţii, de necazuri şi de nevoi, de boli şi de primejdii şi de clevetirea cea cumplită. Cântarea a 8-a Irmosul Ţie, Făcătorului a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreunând cântau:
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Filip
Troparul Sfântului Apostol Filip Glasul al 3-lea Apostole Sfinte Filip, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1 Glasul al 6-lea Irmos: Ca pe uscat umblând… Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Razele Cele Prealuminate ale Dumnezeieştii Străluciri, lui Hristos îndulcindu-te luminat, de Dumnezeu propovăduitorule Apostole Filip, cu strălucirile tale cele după împărtăşire, luminează-ne pe noi. Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel Ce ţie ţi-a arătat mărirea Părintelui prin Sine, Sfinte Filip, Hristos cu ceata ucenicilor pe tine te-a rânduit, a ta faptă bună mai înainte cunoscând, de Dumnezeu fericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Acum nu în închipuiri întunecate, nici în umbre, nici în oglinzi vezi, preainţelepte, pe Izvorul Bunătăţilor Hristos, Marginea doririlor, ci faţă către faţă Îl vezi lămurit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Lipsind căpeteniile din seminţia lui Iuda, Preacurată, Fiul tău şi Dumnezeu, venind Povăţuitor marginilor pământului, cu adevărat acum a împărăţit. Catavasie Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Cântarea a 3-a Irmos: Nu este sfânt precum Tu… Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Tu fiind plin de lumina privirii la cele de sus, prin lucrare, lui Hristos, Luminii Celei Mari Ce a fost cu noi, te-ai învrednicit a sluji, Dumnezeiscule Filip. Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Temei dogmelor celor creştineşti a ta învăţătură de Taină creştineşte s-a arătat, că printr-însa cu dreaptă credinţă am cunoscut pe Fiul Unit fiind cu Părintele. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sfeşnic de aur ai fost, strălucind oamenilor lumina cea pururea veşnică şi luminând printr-Însul lumea ai lămurit cu cunoştinţa, Sfinte Filip, Preaalesule. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Spre tine, Preasfântă Curată, nedăjduindu-mă, să nu cad din nădejdea cea întru tine. Ci, ca o Maică Milostivă a Iubitorului de oameni Dumnezeu, din cursele vrăjmaşului mă miluieşte. Catavasie Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i. Cântarea a 4-a Irmos: Hristos este Puterea mea… Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Locaş Soarelui Hristos, al Adevăratei Lumini şi Biserică ce ai încăput Strălucirea Lui te-ai arătat şi Cer care ai spus Slava lui Dumnezeu oamenilor. Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întru omenirea cea stricată prin patimi, fiind pus tu de Hristos ca Dumnezeiască sare, ai uscat putreziciunea ei cea cumplită, de Dumnezeu grăitorule, cel ce eşti vrednic de minune. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu puterea lui Hristos, Sfinte Filip, fiind întărit, decât tabăra demonilor şi a celor răucredincioşi, te-ai arătat mai tare pe pământ, strigând bună vestire a Dumnezeieştii Vieţi. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Liman cu bună linişte Hristos te-a arătat celor ce cu credinţă şi cu dragoste adevărată pe tine, Stăpâna cea cu totul fără prihană, din cuget Curat de Dumnezeu Născătoare te vestesc. Catavasie Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne. Cântarea a 5-a Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta… Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Veninul vrăjmaşului cel de suflet stricător, cu palmele tale cele tămăduitoare, de Dumnezeu grăitorule, l-ai uscat, mântuind pe cei ţinuţi întru mânia cea de moarte aducătoare, a cumplitei dureri. Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu foc insuflat arătându-te, cu venirea Mângâietorului şi cu harul, Sfinte Filip, pe cei amorţiţi de frigul necredinţei, cu căldura credinţei i-ai înviat. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Aproape de Hristos ai fost, strălucirile cele date ţie luându-le fără mijlocire şi luminând şi povăţuind pe cei ce aleargă la tine, i-ai dus la Ziditorul tău. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cel Ce cu cuvântul toate le zideşte şi cu înţeleaptă purtare de grijă le iconomiseşte, Însuşi Domnul precum voieşte, pentru milostivire S-a zidit de tine, Preacurată şi în Chip Negrăit Trup S-a făcut. Catavasie Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine. Cântarea a 6-a Irmos: Prins a fost, dar nu s-a ţinut… Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Văzând că înşelăciunea vrăjmaşului mânca şi pierdea neamul omenesc, ai încordat săgeţile Tale cele ascuţite, adică pe Sfinţii Apostoli şi slobozindu-le ai desfăcut încheietura pieptului balaurului, Hristoase, vindecând pe toţi de vătămarea şi stricăciunea lui, Mântuitorule. Stih: Sfinte Apostole Filip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu lumină de sus strălucind, te-ai arătat ca un fulger lumii luminând şi ca un munte ce picură dulceaţă, ca nişte rouă Dumnezeiască ce cade din cer, ca un Apostol ales, ce ai plinit ceata numărului al doisprezecelea a ucenicilor lui Hristos, preafericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Învăţându-se din adâncul Tainei Tale Dumnezeiescul ucenic, Te-a propovăduit cu mare glas pe Tine, ca pe un Râu al păcii ce izvorăşte izvor de dulceaţă, ca pe un Val ce îneacă mărirea păgânilor, Bunule şi a binevestit a Ta Mărită Pogorâre, cea pentru noi. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe toţi oamenii cei ucişi şi pierduţi prin moarte, tu i-ai chemat la viaţa cea veşnică, născând pe Hristos, Nemurirea Cea Nestricăcioasă; şi ai luminat şi ai slobozit pe cei întunecaţi, dezlegând legăturile izgonirii noastre, Ceea ce eşti Prealăudată. Catavasie Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa. CONDAC Glasul al 8-lea
Rugăciune pentru înțelegerea dumnezeieștilor cărți
Rugăciune pentru înțelegerea dumnezeieștilor cărți
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului
Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmosul Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. De multe încercări fiind cuprins, alerg către tine căutând mântuire, Maica Cuvântului şi Fecioară, izbăveşte-mă de greutăţi şi de primejdii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Asupririle patimilor mă tulbură şi de multă întristare se umple sufletul meu; împacă-le, Fecioară, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu liniştea Fiului şi Dumnezeului tău. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine, Fecioară, care ai născut pe Mântuitorul Dumnezeu, te rog scapă-mă din nevoi, că la tine alerg acum, întinzând înaintea ta sufletul şi gândul meu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Fiind bolnav cu trupul şi cu sufletul, învredniceşte-mă de cercetarea cea Dumnezeiască şi de purtarea ta de grijă, Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce eşti Singura Bună şi Născătoarea Celui bun. Cântarea a 3-a Irmosul Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti culmea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, te punem Ocrotitoare şi Acoperământ vieţii noastre; tu pe noi ne îndreptează către limanul tău, Ceea ce eşti Pricina bunătăţilor şi credincioşilor Întărire, Însăţi întru tot Cântată. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Te rog, Fecioară, risipeşte viforul mâhnirii mele şi tulburarea sufletului meu. Că tu, Mireasă Dumnezeiască, eşti Singură întru tot Cântată şi ai născut pe Hristos Începătorul liniştei. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ceea ce ai născut pe Dătătorul de bine, Care este Pricina celor bune, izvorăşte tuturor bogăţia facerii de bine. Că toate le poţi, ca Ceea ce ai născut pe Hristos Cel Puternic întru tărie, de Dumnezeu Fericită. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu boli cumplite şi cu chinuri pline de dureri fiind strâns, ajută-mi, Fecioară, pentru că tu eşti Comoară de tămăduiri Neîmpuţinată şi Necheltuită, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Cântarea a 4-a Irmosul Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Îmblânzeşte tulburarea chinurilor şi viforul păcatelor mele, Maica lui Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Domnul Îndreptătorul. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Chemând eu adâncul milostivirii tale dă-mi-l mie, Ceea ce ai născut pe Cel Milostiv, pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Nădejde şi Întărire şi Zid de mântuire Nemişcat câştigându-te pe tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, scăpăm de toate nevoile cele cumplite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Îndulcindu-ne, Preacurată, cu darurile tale, ţie cântare de mulţumire cântăm, ştiindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Celui ce zac în patul neputinţei şi al durerilor mele, ajută-mi, ca o Iubitoare de oameni, Născătoare de Dumnezeu, Una pururea Fecioară. Cântarea a 5-a Irmosul Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău Cel Înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Preacurată, umple de veselie inima mea, dăruindu-mi bucuria ta, Care ai născut Cauza veseliei. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Izbăveşte-ne pe noi din nevoi, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, care ai născut Mântuirea Cea Veşnică şi pe Cel Ce întrece toată mintea lumii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Risipeşte întunericul păcatelor mele, Maica lui Dumnezeu, cu strălucirea luminii tale, Care ai născut Lumina Cea Dumnezeiască şi Veşnică. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Tămăduieşte, Preacurată, neputinţa sufletului meu, învrednicindu-mă de cercetarea ta şi-mi dăruieşte sănătate cu rugăciunile tale. Cântarea a 6-a Irmosul Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut sufletul meu de rele şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cum a mântuit de moarte şi de stricăciune firea mea care era ţinută de moarte şi de stricăciune, Însuşi pe Sine dându-Se spre moarte, Fecioară, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, să mă scape de răutăţile vrăjmaşilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine te ştiu Ocrotitoare şi Păzitoare Preatare a vieţii mele, Fecioară, care risipeşti tulburarea încercărilor şi alungi înfricoşările demonilor. Ţie mă rog totdeauna, scapă-mă de pătimirile mele. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe tine, Fecioară, te-am dobândit ca pe un Zid de scăpare, sufletelor Mântuire Desăvârşită şi Uşurare în necazuri şi de lumina ta pururea ne bucurăm. O, Stăpână, scapă-ne şi acum din pătimiri şi din primejdii. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Acum zac în patul durerilor şi nu este tămăduire trupului meu; dar mă rog ţie celei Bune, Care ai născut pe Dumnezeu şi Mântuitorul lumii şi Tămăduitorul bolilor, ridică-mă din stricăciunea suferinţelor. Cântarea a 7-a Irmosul Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Când ai vrut să orânduieşti mântuirea noastră, Mântuitorule, Te-ai Sălăşluit în pântecele Fecioarei, pe care ai arătat-o Folositoare lumii: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Maică Preacurată, roagă pe Voitorul milei pe Care L-ai născut, să mântuiască de păcate şi de întinăciunea sufletească pe cei ce strigă cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Comoară de mântuire şi Izvor de curăţie şi Turn de tărie şi Uşă de pocăinţă, pe Ceea ce Te-a născut pe Tine o ai arătat celor ce strigă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri! Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. De neputinţele trupeşti
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului
Troparul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului Glasul al 8-lea Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat. Vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat. Înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Şi cu cuvintele tale învăţându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Pe Faraon ce se purta… Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Al pocăinţei propovăduitor preacălduros fiind, Sfinte Ioan Gură de Aur, ajută-mă să mă pocăiesc şi eu din toată inima mea, părinte, rugându-te lui Dumnezeu să-mi vindece, cu milostivirea ta, rănile greşelilor celor de demult. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Toată strălucirea Sfântului Duh, părinte, luând, cu totul luminat stâlp te-ai arătat, înainte povăţuitor Bisericii, cuvioase şi nor luminat, preafericite, umbrind adunările dreptcredincioşilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. De Hristos fiind pus învăţător, Dumnezeieşti învăţături cu limba cea în chipul aurului şi cu mintea cea înţelepţită de Dumnezeu, tu din destul ai izvorât. Că râu al lui Dumnezeu plin de apele Duhului te-ai arătat, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Ioan Gură de Aur. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Împodobită fiind cu multe feluri de haruri, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită, pe Cuvântul Tatălui, Care Trup S-a făcut, pentru milostivirea cea negrăită şi mai presus de minte şi de cuvânt, Binecuvântată, L-ai născut, rămânând Fecioară Neîntinată. Catavasie Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile… Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu gândul lui Hristos tu îmbogăţindu-te, prin viaţa ta cea curată, mântuirii oamenilor te-ai făcut ajutător şi învăţător şi lucrător, Sfinte Ioan Gură de Aur, învăţături de mântuire izvorând, de Dumnezeu insuflate. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din vistieriile cele necălcate ale Duhului tu, îmbogăţindu-te din izvoarele mântuirii, ai luat izvorul învăţăturilor cel pururea curgător şi ai adăpat, cuvioase părinte, toată faţa Bisericii. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ţarinile sufletelor celor stufoase, Sfinte Ioan Gură de Aur, cu preaînţeleaptă lucrare de pământ a cuvintelor tale le-ai curăţit cu adevărat şi aducătoare de roadă le-ai arătat, cu cereşti ploi acelea adăpându-le, de Dumnezeu primite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Prihană întru tine şi întinăciune nu este nicidecum, Fecioară, ci, Locaş mai vârtos te-ai arătat cereştilor bunuri. Că întru tine S-a sălăşluit toată Sfinţenia virtuţilor, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Catavasie Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i. Cântarea a 4-a Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne… Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Alt Apostol cu acelaşi obicei, Cel Ce cu purtare de grijă de toţi îngrijeşte, Hristos, ca un bun, te-a dat nouă pe tine propovăduitor cereştii învăţături celei de Taină şi tâlcuitor Dumnezeiesc al Tainelor celor de sus, Sfinte Ioan, Preafericite Gură de Aur. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe cel cu raze de aur şi cu cuvinte de aur, pe Sfântul Ioan Gură de Aur să-l cinstim, care pe toţi cu aur i-a poleit, cu strălucirile învăţăturii celei în chipul aurului şi lumea a luminat cu limba cea mai strălucită decât aurul şi mai plină decât lumina, care a izvorât har Dumnezeiesc. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Tot ai fost locaş Dumnezeiesc, tot te-ai arătat organ al Duhului, glăsuind cântare insuflată de Dumnezeu a toată bunătatea şi pricina mântuirii şi arătând frumuseţea Împărăţiei Cerurilor, Sfinte Ioan Gură de Aur, Preafericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Tu ai propovăduit milostivirea lui Dumnezeu, chipurile pocăinţei tâlcuind şi fugirea de la cele rele învăţând preabine şi preadesăvârşit, preafericite şi învăţăturile lucrurilor celor preaalese arătând, Preacinstite Părinte Ioan Gură de Aur. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). După Dumnezeu Folositoare pe tine te-am agonisit. Că tu, Maica lui Dumnezeu Făcătorului şi Ziditorului te-ai făcut, a Celui Ce a luat chipul nostru, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi pe acesta l-a mântuit din stricăciune şi din moarte şi cu Dumnezeiască Slavă l-a preaslăvit. Catavasie Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne. Cântarea a 5-a Irmos: Pentru ce m-ai lepădat… Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Bisericii luminător prealuminat toţi pe tine te ştim şi sufletelor mântuitor, care le răpeşti pe ele din gâtlejul cel de moarte aducător şi la viaţa veşnică le povăţuieşti, părinte pururea fericite. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Risipeşti taberele ereticilor, tu îngrădindu-te cu armele dreptei credinţe şi cu bărbăţia sufletului, preasfinţite şi aduni, bucurându-te prealuminat, cetele dreptcredincioşilor, cu legătura Duhului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pline sunt, ca nişte pahare, de Dumnezeieştile miresme buzele tale, care veselesc lumea cu bune mirosuri înţelegătoare, cu ungătoare învăţătura cea de Taină a înţelegerilor şi cu frumuseţea cuvintelor tale, preaînţelepte. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ca pe Ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu Făcătorul şi Ziditorul şi Domnul, pe tine neamurile omeneşti toate, Curată, te fericesc şi căpeteniile Cetelor celor fără de trup cele înţelegătoare, ca pe Maica lui Dumnezeu, pe tine te slăvesc. Catavasie Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine. Cântarea a 6-a Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule… Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu înţelepciune duhovnicească lumea toată ai îmbogăţit, bogat împărţitor de
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
Troparul Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei Glasul al 8-lea Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase, întru rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulând. Dar, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Ioan, Milostive, Fericite, să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmosul Cel tăiat pe cea netăiată a tăiat-o şi a văzut Soarele pământul, pe care nu-l văzuse. Pe pierzătorul vrăjmaş apa l-a înecat şi pe cea neumblată a trecut-o Israel şi cântare s-a cântat: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-ţi-se gândul cu milostivire şi umblând întru dragostea lui Hristos, părinte, strălucind cu luminile milelor, te-ai făcut locaş preacurat al Însuşi Milostivului Dumnezeu, Sfinte Ioan, pentru aceea te fericim. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Privind cu înţeleaptă gândire la cele veşnice, părinte preasfinţite, ai schimbat cele stricăcioase în chip luminat pe cele nestricăcioase; şi acum petreci în ceruri cu cetele celor fără de trup, strigând: Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dătătorul milei umplându-ţi de har cugetul cel milostiv, cuvioase, a miluit pe mulţi cu Dumnezeiască mijlocirea ta; că te-ai făcut mângâiere sufletelor şi purtare de grijă săracilor, Sfinte Ioan, Preaînţelepte, cugetătorule de Dumnezeu, preasfinţite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca să unească pe cei de jos cu cei de sus, Însuşi Dumnezeul tuturor S-a sălăşluit în pântece Neispitit de nuntă şi arătându-Se întru asemănare de trup, ridicând peretele cel din mijloc al vrajbei, a mijlocit pace şi a dat viaţă şi Dumnezeiască mântuire. Cântarea a 3-a Irmosul Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca o fecioară cu bună cuviinţă purtând cunună de măslin, s-a arătat ţie, vrednicule de laudă, harul Milostivului cel cu îndurare, trăgându-te pe tine către Dumnezeiasca milă. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Şezând pe scaunul cel sfinţit din voia lui Dumnezeu, Mărite Părinte Ioan, ai vieţuit ca un înger, aducând jertfe sfinţite de pace Celui cu totul Îndurător. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu milostivirea cea multă, părinte, urmând Milostivului Dumnezeu, Care pentru milostivire a sărăcit cu trupul, ai îndestulat pe săraci, ai adunat pe cei străini şi fără de acoperământ, făcându-te împlinitor al poruncilor celor Dumnezeişti. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Întru tine, Preasfântă, voind S-a sălăşluit Pricinuitorul a toată lumea, pentru mulţimea milostivirii şi a sfinţit firea oamenilor, care era alunecată mai dinainte pentru călcarea poruncii. Cântarea a 4-a Irmosul Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Locaş curat te-ai arătat Sfintei Treimi, preacuvioase şi odor Dumnezeiesc al Bisericii şi parte aleasă a arhiereilor. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luând aminte Domnul Cel Preamilostiv la multa milostivirea ta, a sfinţit sufletul tău, Părinte Ioan, preasfinţite. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Făcutu-te-ai lucrător de neruşinat al poruncilor Atotînduratului şi te-ai umplut de binele Lui, petrecând în Locaşurile sfinţilor. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vindecă, Curată, rănile inimii mele şi îndreptează mişcările sufletului meu, Fecioară, către voile lui Dumnezeu. Cântarea a 5-a Irmosul Pe mine, cel ce de-a pururea mă rătăcesc de noaptea necunoştinţei, spre calea cea pierzătoare de suflet, cu lumina cunoştinţei Tale, Doamne, povăţuieşte-mă, ducându-mă la cărarea poruncilor Tale. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Urmând morţii celei de bunăvoie a Celui Ce a fost omorât pentru milostivire, te-ai şi răstignit lumii şi patimilor, te-ai învrednicit de viaţa cea mai presus de lume, vrednicule de laudă, părinte înţelepte. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Învrednicitu-te-ai de fericire, făcându-te blând, iertător şi paşnic şi celor flămânzi dătător de pâine neîmpuţinată şi împărţitor de îmbrăcăminte săracilor şi celor goi. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Împodobindu-te, părinte, cu Dumnezeieştile împărtăşiri, ca un înger ai slujit cu sfinţenie lui Dumnezeu fără de prihană, luminând pe credincioşi cu învăţăturile tale cele sfinţite. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Luminează sufletul meu cel întunecat cu dezmierdările vieţii, Curată fără prihană, cu lumina ta, Ceea ce ai născut pe Hristos Lumina, risipindu-mi întunericul necunoştinţei. Cântarea a 6-a Irmosul Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de Iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Îndeletnicindu-te cu rugăciuni şi cu postiri şi rugând pe Dumnezeu cu priveghere, te-ai învrednicit de arătările şi vederile cele Dumnezeieşti, de Dumnezeu înţelepţite, învăţându-te cele mai presus de gând, prin curăţia cugetului, Înţelepte Părinte Ioan. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca un înger cu trup ai vieţuit pe pământ, părinte, jertfe paşnice fără de sânge, cu credinţă, cu inimă şi cu duh zdrobit aducând Făcătorului, te veseleşti, Fericite Ioan. Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Viaţa ta strălucind mai mult decât soarele a dat raze de milostivire, care au alungat norul cel întunecos al sărăciei, celor ce aveau trebuinţă, preafericite şi ai încălzit pe cei biruiţi de iuţimea gerului, de Dumnezeu insuflate. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pricepând de Dumnezeu grăitorii prooroci adâncimea Tainei tale, Fecioară, prooroceşte au vestit-o mai înainte, luminându-se cu Dumnezeiescul Duh şi acum noi, văzând arătat săvârşirile, credem. CONDAC Glasul al 2-lea Podobie: Cele de sus căutând… Bogăţia ta o ai împărţit săracilor şi cerească bogăţie acum ai luat, Sfinte Ioan, Preaînţelepte. Pentru aceasta toţi pe tine te cinstim, săvârşind pomenirea ta, o, cel asemenea cu milostenia numit. Cântarea a 7-a Irmosul Tinerii
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nil Pustnicul
Troparul Sfântului Cuvios Nil Pustnicul Glasul al 8-lea Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nil, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat… Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu adăpările tale cele de Taină, fericite, adăpând din destul cugetul meu cel uscat, învredniceşte-mă cu rugăciunile tale, să-ţi aduc ţie spicul de laude. Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Curgerile cuvintelor tale, Preafericite Nil, ieşind ca din Eden, aievea adapă toată faţa Bisericii neîncetat. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Râul dogmelor şi al cuvintelor tale, grăitorule de cele Dumnezeieşti, revărsându-se, adapă inimile dreptcredincioşilor; iar adunările celor nelegiuiţi le îneacă. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Vărsat-a vrăjmaşul şi pierzătorul veninul cel pierzător de suflete în urechile Evei; iar tu, Maica lui Dumnezeu, născând pe Hristos, ai tămăduit stricăciunea aceluia. Cântarea a 3-a Irmos. Tu eşti Întărirea celor ce… Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Gândul tău, părinte, purtând harurile Duhului, a alungat gândurile cele viclene. Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Insuflatu-ne-ai nouă mir, cu miros foarte bun al rugăciunii, lucrătorule de cele sfinte, alcătuindu-l cu ştiinţa şi cu fapta. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Izvorât-ai învăţături cereşti, preaînţelepte, ca dintr-un izvor şi ai adăpat pe fiii Bisericii. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Omoară cugetul trupului nostru, Preacurată, cea Care ai izvorât oamenilor Izvorul nemuririi. Irmosul Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu. Cântarea a 4-a Irmosul Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta. Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Scoate-mă, preaînţelepte, din robia patimilor, ca răscumpărare şi preţ aducând lui Dumnezeu rugăciunile tale. Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întoarce, preaînţelepte, robia patimilor mele, ca un folositor vrednic, aducându-mă lui Dumnezeu, cu rugăciunile tale. Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Vrând ca să aşezi, sfinte, dogmele Înţelepciunii celei în Hristos, te-ai curăţit pe tine mai înainte cu postirea, preafericite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Toată înălţimea cugetelor care s-a ridicat, părinte, ai smerit-o cu multa ta înţelepciune, pierzând pomenirea lor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cel pururea Fiitor împreună cu Tatăl şi ca un Dumnezeu Cuvânt Neîntrupat mai înainte, în vremurile cele de pe urmă S-a Întrupat din curate sângiuirile tale, Prealăudată. Cântarea a 5-a Irmos: Mânecând strig către tine… Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Poftind curăţirea întregii înţelepciuni celei Dumnezeieşti, preaînţelepte, degrab ai părăsit toată desfătarea vieţii. Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Tu cele de gând înţelegătoare, care sunt mai presus de ştiinţă, de Dumnezeu arătătorule, cu înţelepciune le-ai câştigat, fiind împărtăşit cu învăţătura cea Dumnezeiască. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Nor care cu ploile cunoştinţei îneci toată necunoştinţa, te ştim pe tine, purtătorule de Dumnezeu. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Ca pe un Crin ce Străluceşti în mijlocul spinilor aflându-te pe tine Mirele, Maică Fecioară, te-a iubit. Cântarea a 6-a Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule… Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind împodobit cu Duhul Înţelepciunii şi viaţa luminând-o cu traiul cel ales, te-ai făcut Dumnezeiesc slujitor de cele sfinte, mijlocind între Ziditorul şi între zidire şi te-ai făcut învăţător prealăudat şi preamărit părinte. Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Apropiatu-te-ai de muntele virtuţilor şi fiind acoperit cu Dumnezeiescul nor, fericite, ai primit de la Dumnezeu tablele dogmelor, cele scrise de Dumnezeu, preafericite şi te-ai arătat nouă al doilea Moise, dătător de Lege al harului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Jertfitu-te-ai pe tine tăinuit de bunăvoie, ca o jertfă înjunghiată de voie, stând înaintea Ziditorului, Sfinte Nil, împodobit cu ştiinţa şi cu fapta; adu-ţi aminte de noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Văzând grăitorii de Dumnezeu prooroci, cu chipuri cu înţeles, adâncimea înfricoşătoarei tale Taine, au vestit mai înainte că Dumnezeu Se va sălăşlui în pântecele tău, Preacurată. Şi acum, văzând noi împlinirea, te slăvim. Irmosul Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele. CONDAC Glasul al 8-lea Podobie: Apărătoare Doamnă… Zburdările cele aprinzătoare de patimi de la trup despărţindu-le, Sfinte Nil, Fericite, cu veghetoare rugăciunea ta le-ai tăiat. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, scapă-mă din toate primejdiile, ca să strig ţie: Bucură-te, părinte a toată lumea! Cântarea a 7-a Irmos: Tinerii cei din Iudeea… Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Adăpându-te, părinte, cu ploi cereşti, te-ai arătat mult roditor, aducând Stăpânului roade preafrumoase pe cei ce strigă cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat! Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Limba ta, preafericite, descoperind jgheaburile dogmelor, degrab îneacă rătăcirea eresurilor, învăţând pe credincioşi a cânta: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Vieţuire îngerească ai vieţuit, părinte, în trup pe pământ şi cu Dumnezeieştile gândiri te îndulceai de vederile cele de sus şi cântai: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Din pântece Fecioresc întrupându-Te, Te-ai arătat spre mântuirea noastră. Pentru aceasta, pe Maica Ta ştiind-o Născătoare de Dumnezeu, cu mulţumire strigăm: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat! Cântarea a 8-a Irmos: Muziceştile organe… Stih: Sfinte Părinte Nil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Tinutu-te-ai de virtutea cea desăvârşită, iubind bunatatea cea dintâi şi acum, luminându-te cu strălucirile ei, strigi: pe
Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina
Troparul Sfântului Mare Mucenic Mina, al Sfinţilor Mucenici Victor şi Vichentie şi al Sfintei Muceniţe Ştefanida Glasul al 4-lea Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Troparul Sfântului Mare Mucenic Mina Glasul al 4-lea Ca pe cel ce eşti împreună vorbitor cu cei fără de trup şi cu purtătorii de nevoinţă împreună petrecător, adunându-ne cu credinţă, te lăudăm pe tine, Sfinte Mare Mucenice Mina, cerând pace lumii şi sufletelor noastre mare milă. Cântarea 1 Glasul al 4-lea Irmosul Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Celui ce cinstesc pomenirea ta şi puternicele tale lupte, roagă-te să mi se trimită de sus strălucire de lumină dătătoare, ca să alunge norul necunoştinţei mele. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dorind a vedea nemurirea ce va să fie, ai voit a muri osândit, mucenice, râvnind patimilor Celui Ce cu moartea a surpat moartea, Sfinte Mina, Fericite. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nesuferind, pururea pomenite, a vedea cum era ocărât Dumnezeu, te-ai îndepărtat petrecând în munţi, gătindu-te pe tine spre luptă şi spre războire, pe care le-ai săvârşit cu gând întărit. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca o Masă Însufleţită ai încăput întru tine Pâinea vieţii noastre, ca un Rug nu te-ai ars, purtând Focul şi ca o Vie Neadăpată odrăsleşti Strugurele Cel Nelucrat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Cântarea a 3-a Irmosul Nu întru înţelepciune, în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Îpostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întărâtându-se tiranul de cuvintele tale cele preaînţelepte, te chinuia pe tine fără de milă cu vine de bou crude, socotind că te va pleca cu acelea, Sfinte Mina, Fericite. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Uitându-te cu ochii gândului către Domnul, ai suferit greutăţile cele apăsătoare ale chinurilor trupului, cu vitejia gândului, Sfinte Mina, Preaminunate. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Neînspăimântându-te de durerea cea mare a chinurilor, având râvnă Dumnezeiască, ai mers către lupte, strigând: necăutându-mă nimeni, am venit mânat de mine însumi. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Din porţile iadului m-a scos Cel Ce S-a Întrupat din tine, primind moarte de bunăvoie pentru mine cel omorât de mâncarea cea rea a lemnului, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană. Cântarea a 4-a Irmosul Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor uşor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale! Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu stropirea sângiurilor tale ai stins jăratecul mulţimii de zei, tabăra demonilor s-a cufundat, iar Biserica lui Dumnezeu s-a adăpat, Mucenice Preafericite Mina, lăudându-te pe tine. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu spânzurarea pe lemn închipuieşti Patima Crucii, care a omorât pe şarpele cel amar, mucenice; iar răbdarea jupuirilor ţi-a pricinuit ţie desfătările cele din cer, preaviteazule. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luat-ai ispită de dureri peste fire, luptătorule, căci cu dragostea cea Dumnezeiasca biruindu-ţi firea ta, nu-ţi făceai uitare, Sfinte Mina, îndemnându-te a sârgui către chinuri, bucurându-te. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Născut-ai pe Dumnezeu, Care S-a Întrupat în chip de negrăit, zidindu-Şi casă din sângiurile tale; pe Cel Ce este Cunoscut în două firi şi în două voinţe, după cuviinţă Dumnezeiască, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă. Cântarea a 5-a Irmosul Necredincioşii nu vor vedea Slava Ta, Hristoase, dar noi de noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Unule Născut, Strălucirea Slavei Dumnezeirii Tatălui, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Strălucit-ai cu razele cele luminoase ale muceniciei, întunecând necredinţa cea întunecată, preaînţelepte şi ai luminat mulţimea credincioşilor, Pătimitorule Mucenice Mina, Prealăudate. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pierit-a toată gândirea vrăjmaşilor cu răbdarea ta cea tare; că nici foamea, mărite, nici biciuirea, nici arsura, nici răul spinilor n-au slăbit osârdia ta. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Născându-Se mai presus de fire din tine, Mântuitorul mă înnoieşte pe mine cel stricat, izbăvindu-mă din blestemul cel de demult, Maică a lui Dumnezeu Preacurată; pe Acela roagă-L ca să ne mântuim noi. Cântarea a 6-a Irmosul Strigat-a, mai înainte, închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune mă scapă pe mine, Iisuse, Împărate al Puterilor. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fără de dureri ai rămas când ai fost ars în foc şi când ţi s-au frecat coastele cu târsâni de păr; că fiind împreună cu tine harul cel Dumnezeiesc, te întărea pe tine, Sfinte Mina. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ai stat înaintea divanurilor tiranilor când ai fost judecat, dar vădind înşelăciunea lor, Sfinte Mina, pururea pomenite, pe tine te-ai dat a fi stâlp de dreaptă credinţă credincioşilor. Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu sudorile pătimirilor tale, ai uscat înşelăciunea idolilor şi pe tine te-ai făcut locaş Cinstitei Treimi, luptătorule, vredniciile de minune, Mare Mucenice Mina. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Vindecă patimile cele nevindecate ale sufletului meu, Preacurată, cu doctoria bunătăţii tale, Ceea ce ai născut celor ce sunt în lume pe Bunul Mântuitor Hristos. CONDAC Glasul al 4-lea Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi… Din oastea cea vremelnică te-a răpit şi părtaş celei nestricăcioase te-a arătat pe tine, purtătorule de chinuri, Sfinte Mare Mucenice
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodor Studitul
Troparul Sfântului Cuvios Teodor Studitul Glasul al 8-lea Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Teodor, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmos: Pe călăreţii lui Faraon… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-te cu strălucirile Duhului Sfânt, cele dătătoare de lumină, părinte, te-ai făcut stâlp cu totul luminos, de Dumnezeu grăitorule, povăţuind către pământul făgăduinţei pe cei ce se sârguiesc către el, tăinuitorule al celor negrăite, Sfinte Teodor. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu toată bucuria mergând către Dumnezeu, prin semnele cele neîncetate, mai înainte de sfârşit, te-ai arătat îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, cuvioase şi acum după vrednicie ai luat viaţa cea neîmbătrânită, părinte purtătorule de Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Teodor. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Biruind săltările patimilor tinereşte, fericite, ai dispreţuit toate pornirile tiranilor arătând bărbăţie, de Dumnezeu primitorule, învăţându-i să cinstească, Sfinte Teodor, icoana lui Hristos şi chipurile sfinţilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu cuget curat îndeletnicindu-te, preaînţelepte, cu Scripturile cele de Dumnezeu insuflate ai adunat bogăţie de virtuţi şi dogme de dreaptă credinţă, îmbogăţindu-te cu ştiinţa şi cu strălucirea vieţii, strălucind întru amândouă, cuvioase. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Născut-ai pe Cuvântul lui Dumnezeu, când S-a Întrupat Cel mai înainte Neîntrupat, pe Cel Ce a vieţuit în lume ca un Dumnezeu şi Om, mai presus de fire, Ceea ce eşti fără de prihană, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Pentru aceea, toţi te cinstim ca pe Ceea ce eşti după Dumnezeu Ocrotitoarea noastră. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce ai întărit din… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Într-armându-te cu toată într-armarea lui Hristos, preafericite, ai suferit durerile bătăilor, chinuit fiind cumplit şi închis în temniţă şi ca un părtaş al pătimirii Lui, te-ai împărtăşit şi Împărăţiei Lui. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind cu adevărat purtat de Dumnezeu şi aprins de râvnă, ai risipit întinatele învăţături ale celor fără de minte, cu învăţăturile tale, preaînţelepte; că te-ai îmbogăţit cu harul de la Dumnezeu, Sfinte Teodor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Întru ştiinţă lucrător, în fapte teolog ai fost nouă, de Dumnezeu grăitorule, sihastru, învăţător slăvit, sfinţit mucenic, stâlp al Ortodoxiei şi întărire a Bisericii. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Dumnezeu Cuvântul Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, vrând să înnoiască pe începătorul neamului, l-a luat pe el după ipostas din tine, aflându-te pe tine mai Sfântă decât pe toţi, Maica lui Dumnezeu. Irmosul Cel Ce ai întărit din început cerurile întru pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni. Cântarea a 4-a Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dar al lui Dumnezeu eşti dat lumii, ca unul ce porţi numele harului, luminându-te cu daruri bogate, ca unul ce ai cu adevărat izvorul strălucirilor, Fericite Teodor. Pentru aceea te-ai învrednicit a dănţui cu mulţimile dascălilor, cu ale sihastrilor şi cu ale tuturor mărturisitorilor. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. O, cât este de tare şi de răbdătoare împotrivirea ta, cu care ai călcat semeţia tiranilor, prin care de faţă tu ai ajuns fericirea cea mai de pe urmă, mai presus de gând, a culmii binelui, de Dumnezeu înţelepţite, cântând împreună cu cei fără de trup: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Sălăşluindu-Se întru tine Preastrălucit Cuvântul lui Dumnezeu, izvorăşte din destul râurile dogmelor, Preaînţelepte Teodor, cu care acum îndulcindu-ne noi, ucenicii tăi, de Dumnezeu insuflate, strigăm cu glasuri de mulţumire neîncetat: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cu totul înnoieşte pe om întru tine, Preacurată, unindu-Se tot cu totul, Cel Ce n-a părăsit Sânurile Cele Părinteşti; şi a primit să locuiască în pântecele tău, Cel Ce pentru bogăţia milostivirii S-a sărăcit de bunăvoie şi cu Dumnezeirea a îmbogăţit lumea. Cântarea a 5-a Irmos: Pentru ce m-ai lepădat… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Curăţindu-ţi gândul şi sufletul şi trupul cu Cuvântul, te-ai făcut locaş cinstit, viu şi însufleţit Dumnezeului tuturor, aducându-te pe tine lui Hristos, părinte, cu totul jertfă de bun miros, făcându-te jertfitor şi jertfă. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-te, fericite, cu Razele Duhului, tuturor ai luminat lumina cea curată a Treimii, cu limbă bine grăitoare de Dumnezeu şi Taina cea negrăită a Întrupării celei mai presus de gând a lui Dumnezeu Cuvântul, părinte preaînţelepte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Petrecând împreună cu îngerii acum cu gândul, roagă-te lui Hristos, să mântuiască de pătimiri şi de primejdii pe cei ce te fericesc pe tine şi cinstesc preacinstită şi întru tot mărită şi Dumnezeiască pomenirea ta, Preafericite Părinte Teodor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). În chip de negrăit Fiul lui Dumnezeu sălăşluindu-Se întru tine, Fecioară, Se face Om Cel Ce mai înainte de veci a strălucit din Tatăl, mântuind pe om din stricăciune şi scoţându-l către viaţa cea nestricăcioasă ca un Milostiv. Cântarea a 6-a Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu curăţie ţi-ai săvârşit viaţa, Fericite Teodor, cu dreptatea şi cu bărbăţia şi cu înţelepciunea înfrumuseţându-te, pe tine însuţi căruţă veselitoare încărcată de virtuţi te-ai arătat, gânditorule de Dumnezeu, preacuvioase. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu bună cuviinţă miresmuiesc Dumnezeieştile tale cuvinte, ale dogmelor, scoţând din adâncul cunoştinţei eresurilor pe toţi către săvârşirea cea înaltă a Ortodoxiei, preaînţelepte. Slavă Tatălui şi Fiului
Acatistul Sfântului Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe mărturisitorul Evangheliei lui Hristos, pe învățătorul rugăciunii celei curate, pe povățuitorul cel sfânt al Mănăstirii Lainici, cel ce împarte tuturor daruri din milostivire, să-l lăudăm cu evlavie și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, Părinte iubitor de Dumnezeu! Icosul 1 La Sfânta Mănăstire Frăsinei, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic, primind chipul călugăresc, în rugul aprins al nevoințelor ai intrat și te-ai arătat neîntrecut în râvnă, ascultare și cântare plină de smerenie, pentru care te lăudăm, grăind:Bucură-te, cel ce ai cântat lui Dumnezeu din adâncul inimii;Bucură-te, cel ce ai avut mare dragoste pentru Hristos;Bucură-te, fire blândă și smerită;Bucură-te, chip duhovnicesc și luminos;Bucură-te, tămâie cu bună mireasmă a virtuților;Bucură-te, cel ce, prin plâns duhovnicesc, ai făcut roditor pământul inimii;Bucură-te, flacără nestinsă a liniștirii;Bucură-te, dragoste insuflată de Sfântul Duh;Bucură-te, făclie purtătoare de lumina harului;Bucură-te, deplin ascultător de voia dumnezeiască;Bucură-te, vas curățit prin nevoință stăruitoare;Bucură-te, cel smerit cu duhul și fără de răutate;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, Părinte iubitor de Dumnezeu! Condacul 2 Cu adâncă smerenie, comoara harului cea adunată în suflet ai păzit-o de furii nevăzuți, iar, prin fericita întristare, ai dobândit înțelepciune și râvnă dumnezeiască, stăruind în cântarea neîncetată: Aliluia! Icosul 2 Văzându-ți fericitul stareț Porfirie urcușul duhovnicesc și viața plină de virtuți, te-a binecuvântat să primești Sfânta Taină a preoției. Iar tu, slujind cu multă evlavie lui Dumnezeu, ai aprins și mai mult în inimi focul dragostei Lui, pentru care îți cântăm:Bucură-te, săditor în inimi al iubirii Tatălui ceresc;Bucură-te, nădejde în ajutorul nebiruit al Domnului Hristos;Bucură-te, bun iconom al darurilor Duhului Sfânt;Bucură-te, cel ce mulțumeai lui Dumnezeu pentru toate;Bucură-te, următor al rânduielii isihaste de la Mănăstirea Frăsinei;Bucură-te, cel ce tuturor insuflai dragostea de aproapele;Bucură-te, cel încredințat că toate se află în purtarea de grijă a Atotțiitorului;Bucură-te, viață încununată de sfințenie;Bucură-te, glas ce trezești conștiințele;Bucură-te, biruitor al ispitelor lumii;Bucură-te, lucrător neabătut al pocăinței;Bucură-te, liturghisitor cu credință al celor sfinte;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, Părinte iubitor de Dumnezeu! Condacul 3 Urmând Sfântului Calinic de la Cernica, întâmpinai pe oameni cu chip luminos, bucurându-te cu cei ce se bucurau și pătimind cu cei ce sufereau. Drept aceea, mulți te căutau, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 3 Pe scara virtuților ai urcat, Sfinte Cuvioase Visarion, încununându-te cu dragostea față de toți. Și, aducându-i pe cei păcătoși din întuneric la lumină, iubirii dumnezeiești te-ai arătat următor, pentru care îți cântăm:Bucură-te, cel ce primeai cu bucurie pe toți cei ce veneau la tine;Bucură-te, nevoință întemeiată pe iubirea de Dumnezeu;Bucură-te, cel ce te-ai ostenit pentru a pregăti loc în tine Mirelui Hristos;Bucură-te, cântare cu lacrimi izvorâte din mângâierea Duhului Sfânt;Bucură-te, simțire înțelegătoare și vedere duhovnicească;Bucură-te, chip ce strălucește în lumina harului ceresc;Bucură-te, evlavie curată față de toți sfinții;Bucură-te, că icoana vieții tale i-a însuflețit pe ucenici;Bucură-te, neîncetată rugăciune ce seamănă în lume cuvântul Evangheliei;Bucură-te, călăuzire, prin cuget smerit, la înălțimi duhovnicești;Bucură-te, aprindere a duhului, care mișcă munții de patimi;Bucură-te, învăpăiere de har, ce topește împietrirea inimilor;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, Părinte iubitor de Dumnezeu! Condacul 4 Vrednic slujitor al lui Dumnezeu arătându-te, la Sfânta Mănăstire Lainici ai fost trimis, ca să o ridici la înălțime duhovnicească, statornicind în ea rânduiala isihastă și cântarea neîntreruptă: Aliluia! Icosul 4 Osteneala Martei și credința Mariei împletind, darul lui Dumnezeu l-ai făcut însutit roditor în lavra de la Lainici, spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea multor suflete, care te laudă, zicând:Bucură-te, cel ce ai refăcut mănăstirea din ruine;Bucură-te, cel ce i-ai adus pe cei păcătoși la limanul pocăinței;Bucură-te, împreună-lucrător cu Dumnezeu la mântuirea sufletelor;Bucură-te, nevoință isihastă spre slava Treimii;Bucură-te, că rod însutit au adus cei ce te-au ascultat;Bucură-te, cel ce ai aprins în inimi râvna iubirii pentru Hristos;Bucură-te, cel ce ai propovăduit pe pământ taina învierii;Bucură-te, ostenitor la ridicarea lăcașului lui Dumnezeu;Bucură-te, lucrător la zidirea duhovnicească a obștii;Bucură-te, cel ce ai pus rânduiala mărturisirii dese, spre curățirea sufletului;Bucură-te, că harul Sfintei Liturghii întărea lăuntric pe ucenicii tăi;Bucură-te, cel ce ți-ai desăvârșit lucrarea în veșnicie;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, Părinte iubitor de Dumnezeu! Condacul 5 Sfintele moaște ale înaintașului tău, Cuviosul Irodion, le-ai aflat și le-ai așezat din nou, ca pe o comoară de mare preț, în adâncul pământului, că nu voiai, în vreme de încercare, să fie necinstite de către cei ce nu știau să cânte lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5 Sub povățuirea ta, obștea de la Lainici s-a îmbogățit cu mulți frați, cărora le-ai sădit în inimă dragostea de Dumnezeu, de biserică, de oameni și de rugăciunea neîncetată. Deci, lucrând cu dorire sfântă la împlinirea voii Mântuitorului Hristos, cu toții te lăudăm, zicând:Bucură-te, cel ce ai înălțat Crucea Domnului în mijlocul lumii;Bucură-te, că din ea s-a revărsat harul Învierii;Bucură-te, cel ce din pământ ai scos moaștele Sfântului Irodion ca pe o comoară;Bucură-te, cel ce le-ai așezat la închinare, sărutându-le;Bucură-te, cel ce le-ai cinstit cu multă credință;Bucură-te, cel ce le-ai ferit de furia prigonitorilor;Bucură-te, că, prin rânduiala de sus, după ani, iarăși au fost descoperite;Bucură-te, că și moaștele tale le avem ca pe un odor de mare preț;Bucură-te, cel ce, în dragostea ta, ne asculți rugăciunile;Bucură-te, cel ce nu ne părăsești în vreme de necaz;Bucură-te, tămăduitor de toată întristarea și boala;Bucură-te, călăuzitor spre limanul mântuirii;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, Părinte iubitor de Dumnezeu! Condacul 6 Cu multe lacrimi și rugăciuni ai crescut pe fiii duhovnicești, Sfinte Visarion, mișcându-le duhul cu adânca smerenie și jertfelnicie de părinte. Deci, plecând inimile tuturor spre pocăința ce deschide porțile Împărăției cerurilor, cântai împreună cu îngerii și cu sfinții lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 6 Pe toți îi îndemnai la stăruință în nevoințele călugărești, la rugăciune și post, la privegheri și citiri duhovnicești. Deci, văzând cum stăruiai ca ucenicii tăi să se împărtășească din Sfintele Taine cu pregătire și binecuvântare, îți cântăm unele ca acestea:Bucură-te, cel ce ți-ai închinat lui Dumnezeu voința și cugetul;Bucură-te, cel ce, având inimă smerită, vedeai lumina harului;Bucură-te, trezvie alungătoare de patimi și de ispite;Bucură-te, brațe părintești iubitoare de virtute;Bucură-te, milostivire neîmpuținată în dragostea de oameni;Bucură-te, îndrăznire de fiu înaintea lui Dumnezeu;Bucură-te, îndrăznire de părinte înaintea fiilor tăi sufletești;Bucură-te, blândețe ce topești mândria, invidia și
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici Minunată lucrare ai arătat în Mănăstirea Lainici, Sfinte Părinte Visarion, prin postire, priveghere și rugăciune, prin iubirea desăvârșită de Dumnezeu și de semeni, făcător de minuni arătându-te. Iar, pătimind de la cei rău-credincioși cu slavă te-ai încununat în ceruri. Pentru aceasta, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Canonul Glasul al 5-lea Cântarea 1 Irmos: Mântuitorului Dumnezeu, Celui Ce a povăţuit pe popor prin mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a proslăvit. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ca un înger în trup, mai presus de cuvânt te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Visarion, făcându-te icoană a iubirii dumnezeiești, prin care Dumnezeu ne cheamă la viața duhovnicească. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Milostivirea ta către noi e necuprinsă de minte, că rugăciunile noastre le asculți, Cuvioase Visarion, și toată întristarea noastră tu o risipești cu pacea care covârșește toată mintea. Slavă… Izvor al vindecării prin harul ce sus ești, Cuvioase Visarion, de neputințe și de boli izbăvindu-ne cu darul tău. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Luminare a căii te-ai arătat ca o Maică Preabună, călăuzindu-ne spre Împărăția cerurilor, că alta scăpare afară de tine nu știm. Catavasie: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt voi grăi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Cântarea a 3-a Irmos: Cu Puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu, ca să laud şi să slăvesc acum Răstignirea Ta cea mântuitoare. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! La Lavra ta din Lainici noianul de milostiviri se revarsă din belșug peste toți cei ce se închină, Părinte Visarion, sfintelor tale moaște. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cuvioase Părinte, noianul milostivirii îl reverși spre cei ce te laudă cu credință și cu dragoste curată. Dă-ne, deci, izbăvire și luminare sufletului, cu solirea ta. Slavă… Cuvioase Părinte Visarion, nu ne părăsi pe noi, fiii tăi, când suntem cuprinși de multe încercări, dar la sfintele tale moaște din Lainici ne închinăm și slăvim pe Dumnezeu. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Prin dumnezeiasca ta naștere, nădejde a lumii te-ai arătat Preacurată, că ai șters lacrima amară de pe fața ei. Cu smerenie cădem la icoana ta preasfântă, cerând cu pocăință iertare păcatelor și mare milă. Sedealna Glasul 1 Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule… Minunată lucrare ai arătat în Mănăstirea Lainici, cu făptuirea ta făcătoare de minuni, Sfinte Cuvioase Visarion, cel ce, cu sfântă râvnă ai mărturisit iubirea Preasfintei Treimi în vremuri de încercare, fără temere mărturisindu-L pe Hristos, Căruia roagă-te să aflăm și noi izbăvire de patimi. Slavă…, Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea: Maică a lui Dumnezeu pe toți, cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate, care și după naștere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem ocrotitoare noi, păcătoșii; pe tine izbăvire în ispite te-am câștigat, singura cu totul fără prihană. Cântarea a 4-a Irmos: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am înspăimântat, Doamne. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Mănăstirea Lainici păzește-o de tulburările vrăjmașului, revărsând peste ucenicii tăi pacea care covârșește toată mintea. Iar pe credincioșii din Oltenia, care te laudă și se închină cinstitelor tale moaște, acoperă-i cu harul tău, ferindu-i de toată primejdia. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Podoba cuvioșilor te laudă și sihaștrilor, Cuvioase Visarion, de mângâierea Duhului Sfânt învrednicește-i pe toți cei ce se ating de sfintele tale moaște. Slavă… Răutatea și vrăjbă, Sfinte Părinte Visarion, alungă-le de la noi, revărsând din icoana ta liniștea cea mai presus de minte. Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu: Pe toți creștinii care te laudă și se închină preacuratului tău chip acoperă-i cu harul tău, Născătoare de Dumnezeu, păzindu-i de toată primejdia. Cântarea a 5-a Irmos: Dis-de-dimineaţă strigăm Ţie, Doamne, izbăveşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine, pe altul nu ştim. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Curăție și luminare dă-ne nouă astăzi, fiilor tăi, și împărtășire de har, ca să lăudăm sfânta pomenirea ta, rugătorule pentru mântuirea noastră. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Între pământ și cer punte făcându-te, Părinte Visarion, mângâiere reverși de sus peste noi, fiii și fiicele tale, care ne închinăm cu credință chipului tău îndumnezeit. Slavă… Dumnezeiască putere se revarsă din sfintele tale moaște și ne apără pe noi, cei păcătoși, de tot răul, ca, întru dragostea ta întăriți fiind, să ne învednicim de Împărăția cea de sus. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Din Preacurata Fecioară întrupându-Te, ai luminat, Hristoase Mântuitorule, firea cea căzută, trezind-o la viață ca pe fiul cel risipitor, și la Părintele ceresc ai adus-o, în haină de nuntă îmbrăcând-o. Cântarea a 6-a Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai de jos şi nu este izbăvitor; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Întunecatele gânduri risipește-le cu mijlocirea ta, Sfinte Cuvioase Părinte Visarion, ca să scăpăm de bântuiala deznădejdii, a trândăviei, a neștiinței și a uitării. Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Întinarea noastră curățește-o, Sfinte Părinte, prin rugăciu¬nile tale către Dumnezeu, ca să cinstim pomenirea ta, ajutătorule al monahilor și al credincioșilor. Slavă… De bucuria cea veșnică fă-ne părtași pe noi, cei ce te cinstim și ne plecăm cu smerenie înaintea sfintelor tale moaște, ca să dobândim pace și mare milă. Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu: Cu milostivire caută spre noi, Preacurată Fecioară și Maică, pe Fiul tău rugându-L să ne scape din mrejele diavolești și să ne ridice din căderile în păcate, ca să aflăm mântuire și har. Condac Glasul al 8-lea Podobie: Apărătoare Doamnă… Pe pătimitorul pentru iubirea lui Dumnezeu, pe învățătorul
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Orest
Troparul Sfântului Mucenic Orest Glasul al 4-lea Mucenicul Tău, Doamne, Orest, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1 Glasul al 2-lea Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm… Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind strălucit întotdeauna cu Dumnezeieştile Raze, prealăudate, luminează pe cei ce cinstesc prăznuirea ta cea purtătoare de lumină; şi-i izbăveşte de întunericul relelor. Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeiasca dragoste a lui Hristos te-a aprins şi te-a făcut puternic, arzând materia cea lesne arzătoare a nebuniei idoleşti, mucenice preaalesule. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu răbdare şi cu tărie ai înfruntat pe cei fără de lege, care te sileau să cinsteşti lucruri de mâini omeneşti, idoli fără de suflet, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Orest. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe tine, Locaşul lui Dumnezeu cel Preacurat, pe Ceea ce eşti fără prihană, te rog curăţeşte cu mijlocirea ta inima mea cea spurcată cu dezmierdări necurate. Cântarea a 3-a Irmos: Pe piatra credinţei… Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Întărindu-te cu puterea Mângâietorului, ai stat înaintea judecătorului celui fărădelege şi l-ai ruşinat pe el cu puterea cuvintelor tale, preafericite şi cântând, ziceai: nu este sfânt afară de Tine, Doamne. Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cuvântul tău fiind luminat cu viaţa şi viaţa ta fiind strălucită cu cuvântul, pe mulţi ai mutat către lumina dreptei credinţe, mucenice, mult luptătorule; cu care dimpreună cântai: nu este sfânt afară de Tine, Doamne. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Înălţându-se nelegiuirea din trufie, ai surpat-o cu bărbăţie şi cu răbdare şi te-ai înălţat către Domnul, purtătorule de lupte, Sfinte Mucenice Orest, Strălucite şi cântând, ziceai: nu este sfânt afară de Tine, Doamne. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Zămislit-ai în pântecele tău, Maica lui Dumnezeu, pe Ziditorul tău şi Domnul tuturor şi L-ai născut pe El mai presus de cuvânt, făcându-Se trup. Pentru aceasta strigăm către tine: nu este Curată afară de tine, Stăpână. Irmosul Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne. Cântarea a 4-a Irmos: Venit-ai din Fecioară… Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nu au mişcat turnul sufletului tău râurile chinurilor celor pornite, Mucenice Orest, Fericite; că ai fost întărit pe piatra dragostei Domnului, vrednicule de laudă. Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Nu a putut tiranul să se uite drept la lumina graiurilor tale, pentru că umbla în noaptea ne cunoştinţei; pentru aceea chinuindu-te te-a făcut fiu luminii şi al zilei. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Te întărea pe tine Iisus Hristos cu Dumnezeiescul har, când te necăjeai cu chinurile şi te topeai de răni şi când te întindeau fără de milă, purtătorule de lupte, pururea pomenite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pe tine, Curată, te numeşte Avacum Munte Umbros din care a venit Însuşi Domnul Cuvântul, Întrupându-Se şi făcându-Se Om, din prisosirea milostivirii, Iubitorul de oameni. Cântarea a 5-a Irmos: Lumina celor din întuneric… Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Sfărâmându-ţi-se tot trupul cu toiege, fericite, ai stat ca un diamant, arătând răbdare cu credinţă preatare, Sfinte Orest, Mărite şi strigând: pe alt Dumnezeu afară de Tine nu ştiu. Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Trimiţând pe zeii elinilor la pierdere cu preasfinţitele tale rugăciuni către Ziditorul, Sfinte Orest, ai răbdat torturi foarte mari, fiindu-ţi jupuită pielea trupului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi). Propovăduind o Strălucire în Trei Ipostasuri şi cinstind o Fiinţă, o Domnie a Treimii Celei mai presus de zei şi Nezidită, ai sfărâmat pe zeii cei cu nume mincinos şi ai surpat până la pământ locaşurile idolilor. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Maică te-ai arătat a Răsăritului Soarelui Slavei, Care S-a născut cu îmbrăcămintea fiinţei omeneşti cea lepădată şi Care Luminează pe toţi, scoţându-i din noaptea răutăţilor. Cântarea a 6-a Irmos: De adâncul greşelilor… Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu stropirea preacinstitelor tale sângiuri a încetat sângele cel spurcat, care din vătămarea minţii se aducea prinos demonilor, purtătorule de lupte al lui Hristos, preaviteazule. Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Avându-te pe tine, mucenice, bun doctor sufletelor şi trupurilor, ne izbăvim de patimi, de încercări şi de necazuri, cu rugăciunile tale cele bineprimite şi Dumnezeieşti. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cu dezbrăcarea trupului luând îmbrăcăminte ţesută din harul cel de sus, ai putut să goleşti taberele vrăjmaşilor, fericite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Învredniceşte-mă Dumnezeieştii iertări pe mine cel nemilostiv şi biruit de răutate, care zac în desfătări, Preasfântă Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu. Irmosul De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă. Cântarea a 7-a Irmos: Chipul celui de aur… Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu izvoarele sângiurilor stingând focul necredinţei, totdeauna răcoreşti, vrednicule de minune, cu ploile minunilor pe cei topiţi de patimi, care strigă şi cu credinţă cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Stih: Sfinte Mucenice Orest, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Adânc de minuni, râu de vindecări, izvor revărsător de toată sănătatea, de toată iertarea, de întristări s-au arătat, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Orest, racla moaştelor tale, la care închinându-ne cu dreaptă credinţă, pe tine te fericim. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Dezlegându-te de patimile trupului, înţelepte, prin chinuri, te-au legat de animal mare ca să te ducă şi cu cruzime să te târască; pentru aceasta de trup te-ai dezlegat pe sineţi, mucenice
Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart
Troparul Sfinţilor Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart Glasul al 3-lea Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Cântarea 1 Glasul 1 Irmosul Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preamărit. Că aceasta nemuritoare, ca o puternică a toate, pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor prin adânc cale nouă făcându-le. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Fiind ucenici Dumnezeieşti ai Dumnezeului nostru, Care S-a Întrupat pentru milostivire, rugaţi-L pe El să dăruiască iertare de greşeli celor ce săvârşesc pomenirea voastră, fericiţilor. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Oglinzi ale lui Dumnezeu, arătătoare de lumină, încăpătoare darurilor Lui v-aţi arătat, fericiţilor, cu bună dare împărţind tuturor credincioşilor luminile cele de mântuire, văzătorilor de Dumnezeu Apostoli. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Scoţând izvorul strălucirii, au vărsat tuturor lumină măriţii Terţiu, Erast şi Olimp, Rodion şi Sosipatru, împreună cu Cvart, pe care cu dreaptă credinţă să-i fericim. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Neamul omenesc ai înnoit cu naşterea ta, Fecioară, că ai născut pe Cuvântul Tatălui, Cel Ce S-a îmbrăcat cu Trup stricăcios şi ne-a arătat nouă căile nemuririi. Cântarea a 3-a Irmosul Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi după milostivire Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea Însufleţită a Slavei Tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Pe Cuvântul Ca pe un Luminător purtând, Apostolilor, aţi trecut toată zidirea, plecându-vă lui Dumnezeu, risipind întunericul aceleia şi arătând fii luminii prin har pe cei ce dormeau în noaptea necunoştinţei. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Vestirea cea de mântuire a cuvintelor voastre a ieşit în toată lumea, precum zice proorocul şi arătarea cea luminată a lucrurilor a înconjurat tot pământul, luminând sufletele, grăitorilor de Dumnezeu şi Apostoli ai Domnului. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Sălăşluind în sufletele voastre, înţelepţilor, Preasfântul Duh le-a făcut cu totul în chip Dumnezeiesc. Pentru aceasta trecând prin toată lumea, aţi surpat capiştile idolilor cu harul şi aţi zidit lui Dumnezeu Biserici. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Pe Fiul Cel Singur Născut al Tatălui, Care mai înainte a fost fără de maică, cunoscându-L că S-a născut din tine fără de tată, te mărturisim pe tine Maică a lui Dumnezeu, care ai născut fără stricăciune şi ai rămas Fecioară mai presus de cuvânt, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu. Cântarea a 4-a Irmosul Munte Umbrit cu harul cel Dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei de departe văzători, mai înainte a vestit pe Sfântul lui Israel, ce vrea să iasă din tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Făcându-vă întărire celor de demult, cu învăţăturile voastre cele date de Dumnezeu, aţi surpat întărâtările vrăjmaşilor cele de multe feluri şi le-aţi dat pustiirii, Apostoli ai Mântuitorului, văzătorilor de Dumnezeu. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu mărime propovăduind Măririle lui Hristos, marilor propovăduitori şi luminând îndestul pe oamenii ce se îndepărtaseră cu totul, i-aţi făcut arătaţi cu mărimea harului, Dumnezeiştilor Apostoli. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Lăudaţi să fie cu cântări Dumnezeieştii Sfinţii Olimp şi Rodion, împreună cu ei să fie măriţi cu dreaptă credinţă, că şi-au săvârşit călătoria muceniceşte, dimpreună cu Sfântul Petru, propovăduitorul lui Dumnezeu, tăindu-li-se capetele la Roma. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Minunea nouă, care s-a făcut întru tine, s-a arătat de faţă mai presus decât toate minunile, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană; că ai născut pe Dumnezeu cu Trup, Care pentru milostivire S-a unit cu oamenii întru unime neamestecată, Mireasă a lui Dumnezeu. Cântarea a 5-a Irmosul Cel ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase şi ai făcut să strălucească cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile tuturor celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Înţelepciunea Tatălui, Care a zidit toată lumea, v-a trimis pe voi învăţători în lume, întru Înţelepciunea Duhului şi întru arătarea adevărului, care aţi luminat Dumnezeieşte pe toţi. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Aruncând undiţa cuvântului, preaînţelepţilor, aţi scos din adâncul necunoştinţei, cu harul, pe cei ce erau mai fără de glas decât peştii şi pe toţi cei ce au crezut i-aţi adus Domnului. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Să lăudăm pe Sfântul Olimp şi pe Marele Rodion, pe Sfinţii Terţiu şi pe Sosipatru, dimpreună cu dânsul şi pe Sfântul Erast şi pe Dumnezeiescul Cvart, pe propovăduitorii lui Hristos şi tuturor celor drept credincioşi ajutători. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Zămislit-ai prin cuvânt pe Cuvântul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, Mireasă a lui Dumnezeu, pe Dumnezeu şi Omul. Pentru aceasta, cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, pururea pe tine te fericim. Cântarea a 6-a Irmosul Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu avem scăpare; socotitu-ne-am ca oile de junghiere; mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Fiind aruncaţi, preacinstiţilor, ca nişte pietre la pământ, aţi adunat către dreapta credinţă pe cei ce cu obicei înşelător au slujit pietrelor nesimţitoare, văzătorilor de Dumnezeu şi tăinuitorii Cuvântului, preafericiţilor. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Propovăduind o Unime în Trei Feţe Nedespărţită, Neamestecată, aţi surpat de pe pământ înşelăciunea mulţimii zeilor, adevăraţi Apostoli ai lui Hristos; şi pe cei care erau rătăciţi de tot i-aţi îndreptat către lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu cugetele împodobite aţi surpat neînţelegerea celor nepricepuţi, preaînţelepţilor Apostoli şi i-aţi întărit a crede lui Dumnezeu, Singurului Împărat al tuturor, Cel Ce înfrumuseţează toată făptura cu vărsările Dumnezeieştii Lumini. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca alt cer mai
Canonul Sfântului Cuvios Arsenie Capadocianul
Troparul Sfântului Cuvios Arsenie Capadocianul Glasul al 5-lea Viețuirii Cuvioșilor întru aceste vremuri de apoi urmând, Părinte Arsenie, te-ai umplut de darurile Duhului celui dumnezeiesc și însuți făcându-te lucrător de minuni, de Dumnezeu purtătorule, belșug de bunătăți de la Dumnezeu dăruiești fiecăruia, cu rugăciunile tale către Domnul. Cântarea 1 Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Lumina Dumnezeirii celei una și în trei sori primind, Părinte, dezleagă noaptea cea fără de lună a minții mele, cu rugăciunile tale, Sfinte Arsenie, ca să cânt cu vrednicie faptele cele bune și minunile petrecerii tale celei nevoitoare. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Întreagă dorirea sufletului, Sfinte Arsenie, cu neîntoarsă minte către Dumnezeu și Ziditorul tuturor ai tins și ca un fără de trup ai petrecut, Părinte, desfătarea trupului disprețuind, ca unul ce ai râvnit cele mai presus de minte. Slavă… Trupul zdrobind cu ale nevoinței osteneli, Părinte, și toate mișcările patimilor omorând, cămară a nepătimirii ai făcut sufletul tău și de la Dumnezeu ai primit harul minunilor, Sfinte Arsenie. Și acum…, a Născătoarei: Purtător de trup, pe Cuvântul cel din veac fără de trup, Cel pe un scaun cu Tatăl împreună-șezător, Care firea Sa nu a schimbat și pentru milostivirea milei a întors lumea din stricăciune la vechea vrednicie, ai născut netâlcuit, Ceea ce ești fără de prihană. Cântarea a 3-a Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Crucea pe umeri ridicând, pe urmele Mântuitorului cu neclătită minte ai umblat, lepădând cele din lume ca stricăcioase, Sfinte Arsenie, și spre nestricăciune cu sârguință grăbind. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Dumnezeieștile cuvinte ale Evangheliei plinind, de Dumnezeu cugetătorule, cu milă pe tămăduiești neputincioși și mângâiere dăruiești cu fapta și cuvântul celor ce amarnic pătimesc, adevăratule ucenic al lui Hristos, Părinte. Slavă… Cu rugăciuni aprinse și privegheri și înfrânării ai osteneli strălucit, ale de Dumnezeu purtătorule; celor fără de minte povățuitor te-ai arătat spre desăvârșirea faptei celei bune și tuturor cinstit, Sfinte Arsenie. Și acum…, a Născătoarei: Din pântecele tău cel fără de prihană, Cuvântul Cel mai presus de ființă luând fire omenească, pentru milostivirea milelor a îndumnezeit pe om, Fecioară de Dumnezeu Născă toare, scăparea celor muritori. Sedealna Glasul al 3-lea Podobie: Mărturisirea dumnezeieștii credințe… De dumnezeiasca dragoste te ai luminat, cu faptele înfrânării ai strălucit, și uneltirile vrăjmașului ai nimicit, și viețuirea Părinților celor de demult întru aceste vremi ai râvnit, Sfinte Arsenie; cu care împreună roagă pe Domnul, Cel ce te-a slăvit, să ne dăruiască nouă mare milă. Slavă… Și acum…, a Născătoarei: Cu dumnezeiescul Duh, mai înainte munte sfânt te-a văzut prorocul, cu mulțime de haruri și bunătăți împodobită; că Dumnezeu din tine, ceea ce ești cu totul fără de prihană, a ieșit, și lumea cea pierdută a mântuit. Pe Acela roagă-L, întru tot lăudată, să se dăruiască nouă curățire de greșale și dumnezeiască milă. Cântarea a 4-a Irmos: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu legea lui Dumnezeu viața toată rânduindu-ți, ca un lucrător preaiscusit al faptei celei bune, te-ai umplut de lumina cea dumnezeiască, și cu cunoștința celor ce vor să fie îmbogățindu-te, Sfinte Părinte Arsenie, dinainte ai văzut cele de departe ca unele ce sunt de față, de Dumnezeu cugetătorule, lămurit arătând cele încă nearătate. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Tina patimilor, Sfinte Arsenie scuturând, sufletul și trupul cu rugăciuni și cu șuvoaiele lacrimilor curățind, livadă a nepătimirii de mir înmiresmată te-ai arătat, Cuvioase, mireasmă de viață răspândind și mirosul sfătuirilor celor rele fără încetare alungând. Slavă… Întreaga minte întru Hristos având, Cuvioase, întreg te-ai arătat dumnezeiesc sălaș, și duhul minunilor din cer luând, faci bine celor ce la harul tău aleargă, Părinte, și fiecăruia dăruiești vindecare pentru suflet și trup. Și acum…, a Născătoarei: Ceea ce ești cu totul nevinovată, apă a vieții și izvor plin de har, izvorăște milosti virile cerești sufletului meu celui umilit, și stinge, Curată, văpaia patimilor ce mă necăjesc, și dăruiește-mi porniri de pocăință, de pătimașele gânduri curățindu-mă, Fecioară. Cântarea a 5-a Irmosul: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! De un chip cu nevoitorii din vechime te-ai arătat, Arsenie Cuvioase, întru aceste din urmă vremi bunătățile lor râvnind și viața lor cea îngerească; pentru aceasta, Părinte, de o slavă cu dânșii te-a arătat Hristos. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Cu cuvântul îngrijind inimile cele învârtoșate, le curățești, Sfinte Arsenie, de spinii și mărăcinii șarpelui și le gătești ca bine să rodească mlădițele cele fără de moarte și frumoase ale credinței celei bune. Slavă… Ca pe un vlăstar mult înflorit și ca pe un pom cu bună roadă al dumnezeieștii nevoințe te fericește Capadocia, Arsenie Cuvioase, primind sudorile și ostenelile tale, Părinte, și se laudă a fi sfântul leagăn al vieții tale. Și acum…, a Născătoarei: Omorât fiind de răutate, la rugăciunea ta de viață făcătoare am alergat și fierbinte strig ție: ceea ce ai născut Viața cea fără de moarte, viază-mă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, și în cărările mântuirii mă îndreptează. Cântarea 6-a Irmosul: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea de iad s-a apropiat, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă. Stih: Sfinte Cuvioase Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Din Răsărit, stea cu lumină nouă ai răsărit, cu ale vieții tale raze aprinzându-ne, Arsenie Cuvioase, și risipind întunericul patimilor. Stih: Sfinte