Fiind trimiși în Cherson să propovăduiască iubirea Domnului, cei șapte episcopi au întors multe suflete la dreapta credință, mâniindu-i pe cei necredincioși care i-au chinuit și ucis, pentru minunile făcute. Pe vremea împărăției lui Dioclețian au fost trimiși mai mulți episcopi în diferite țări pentru a propovădui cuvântul Domnului și a-i converti pe cei care se închinau idolilor. După ce a întors mai multe suflete la Dumnezeu, Sfântului Efrem i-a fost tăiat capul cu sabia. Sfântul Vasile, bătut fiind și izgonit din cetate de poporul mânios, s-a sălășluit într-o peșteră. Murind un tânăr, acesta s-a arătat în vis părinților lui și le-a spus faptul că zeii nu îl pot învia, dar că Sfântul Vasile se poate ruga pentru el la Dumnezeul Cel Adevărat. Căutându-l părinții acelui tânăr pe Sfântul Vasile, l-au implorat să îl învie pe fiul lor, iar sfântul a mers la mormânt, l-a botezat, iar tânărul a înviat îndată, mirându-se toți. Dar iudeii, nesuportând minunea, l-au târât pe Sfântul Vasile pe ulițele cetății, călcându-l în picioare și omorându-l cu pietre, iar trupul i l-au lăsat neîngropat multe zile. Prin minune dumnezeiască, trupul era păzit ziua de un vultur, iar noaptea de un lup, încât creștinii l-au găsit întreg și l-au îngropat cu cinste. Alți trei episcopi, Evghenie, Elpidie și Agatodor, vrând să urmeze Sfântului Vasile și să propovăduiască, au fost prinși de mulțime și uciși cu lemne și pietre, trupurile lor fiind, de asemenea, îngropate de creștini. După câțiva ani, a fost trimis la Herson episcopul Eterie care, rugându-l pe împăratul Constantin, a obținut poruncă să locuiască în liniște creștinii acolo. Mergând să îi mulțumească împăratului, a căzut în boală grea și a trecut la cele veșnice, dându-și sufletul în mâinile Domnului, ca și ceilalți episcopi, în ziua a șaptea a lunii martie. Venind Sfântul Capiton episcop în Herson, oamenii îi cereau semne, să îl vadă de este cu adevărat credincios, așa că sfântul a intrat într-un cuptor cu foc și s-a rugat vreme de o oră, nefiind vătămat de flăcări. Atunci toată țara Herson s-a întors la Hristos, iar după câțiva ani, pe când Sfântul Capiton călătorea, corabia a fost aruncată de valuri și, fiind găsită de niște oameni necredincioși, cuviosul a fost înecat în apă.
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu
Troparul Sfântului Apostol Iacob al lui Zevedeu Glasul al 3-lea Apostol al lui Hristos preaales şi frate al cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, Prealăudate Iacob; cere iertare de greşeli, pentru cei ce te laudă pe tine şi sufletelor noastre mare milă. Cântarea 1 glasul al 8-lea Irmos: Pe Faraon cel ce… Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu mreaja ta, ca un pescar isteţ, sufletul meu scoţându-l din adâncul greşelilor, fericite, luminează-l cu străluciri luminoase şi ca să laude după vrednicie a ta sfântă pomenire, bine îl povăţuieşte, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Apostole Iacob. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cel mai înainte de veci împreună fără de început cu Tatăl şi Dumnezeul Cel Desăvârşit, Întrupându-Se, S-a arătat pe pământ ca un Om şi împreună lucrător şi slujitor harului preaînţelept, te-a arătat, fericite, întărindu-te cu puterea Sa. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cunoscând bunul fel al sufletului tău, Dumnezeu Cel mai înainte Atotştiutor şi tăria ta şi gândul tău cel nebiruit, mărite, mai înainte socotind, cu slujitorii Săi te-a aşezat, ca să-L vesteşti pe Dânsul neamurilor. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Îngerul Sfatului Celui Mare al Tatălui, din Maica ce n-a ştiut de bărbat, arătându-Se lumii, Trup a luat; Care pe tine ucenic cu virtuţi împodobit te-a arătat şi de Dumnezeu grăitor, ca să vesteşti cuvintele Lui, Apostole Iacob. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin. Lucruri preamărite de tine s-au grăit în neamurile neamurilor; că pe Dumnezeu Cuvântul în pântece L-ai încăput, şi Curată ai rămas, de Dumnezeu Nascătoare, Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine cea după Dumnezeu Ocrotirea noastră. Cântarea a 3-a Irmos: Cel Ce a întărit cerul… Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe tine suflarea cea repede de sus a Mângâietorului aprinzându-te, înţelept de Dumnezeu grăitor te-a arătat, spunând luminat Măririle Cuvântului Celui Ce S-a Întrupat, Căruia şi însuţi văzător ai fost. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe tine ca pe o săgeată aleasă şi ascuţită, Cuvântul în inimile vrăjmaşilor te-a înfipt, ca să rupi sufletele celor potrivnici, preaînţelepte şi să dobândeşti prăzile lor, Sfinte Tăinuitorule, Apostole Iacob. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Sfinţită şi de lumină purtătoare naşterea ta, înţelepte, pentru apropierea cu rudenia cea cu Dumnezeu, preafericite, luminat arătată se vede; că din pruncie te-ai arătat trăitor cu Cuvântul împreună. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Bucuria nepătatului tău suflet fiind văzută de Stăpânul şi mai înainte de chemare, Fericite Iacob, te-ai arătat lui vrednic de primit şi orânduielii Lui cunoscător te-ai făcut. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin Mai Înaltă decât Heruvimii şi decât Serafimii te-ai arătat, de Dumnezeu Născătoare; că tu Singura ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu Cel Neîncăput, Ceea ce eşti Neîntinată. Pentru aceasta pe tine toţi credincioşii cu cântări pururea te fericim. Cântarea a 4-a Irmos: Tu eşti Tăria mea Doamne… Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeiesc propovăduitor al lui Hristos te-ai făcut Fericite Iacob, că tu chemat fiind, degrab ai urmat, nesocotind părinteasca legătură şi cele trecătoare cu cele veşnice schimbându-le. Pentru aceasta şi moştenirii cereşti celei negrăite te-ai învrednicit, pururea vrednicule de cântare. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. O, căldurosul tău dor către Stăpânul! Că tu pe Dânsul foarte L-ai iubit, cu Strălucirea Lui fiind luminat şi preschimbat te-ai arătat tuturor a doua lumină, cu razele cele dintâi şi cu mărirea, fiind strălucit, Preafericite Iacob. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Viaţă cinstită şi preaminunată ai avut, căci cu dorinţa luând şi dorirea cea de neoprit, ai dobândit fericirea cea mai de pe urmă, a gândului binelui, de Dumnezeu înţelepţite, cântând împreună cu cei fără de trup: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pe tine însuţi dându-te tot voilor Stăpânului, Apostole de Dumnezeu învăţate, la înălţimea virtuţilor te-ai ridicat în chip vădit şi la Dumnezeiasca culme cu adevărat; şi de acolo râurile tămăduirilor izvorăşti, celor ce măresc sfântă pomenirea ta, fericite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin Tu eşti Lauda credincioşilor, Ceea ce nu ştii de mire, tu Ocrotitoarea, tu şi Scăparea credincioşilor, Zid şi Liman; că duci rugăciunile către Fiul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi izbăveşti din primejdii pe cei ce te cunosc pe tine cu credinţă şi cu dragoste, de Dumnezeu Născătoare, Preacurată. Cântarea a 5-a Irmos: Pentru ce m-ai lepădat… Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca alt Ilie nou cu râvnă fiind aprins, pe cei ce nu se plecau propovăduirii tale ai vrut să-i arzi, mărite. Dar te-a oprit pe tine Voitorul Milostivirii, povăţându-te cu blândeţele harului. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Suitu-te-ai la înălţimea virtuţii într-aripându-te prin iubirea de Scaunele cele alese ale Stăpânului şi ai dorit, mărite, a avea cinste mai mare, nu ca şi cum ai fi poftit mărirea cea deşartă, ci ca să vezi fără mijlocire pe Cel pe Care L-ai iubit. Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Covârşit-a Sfântul Apostol Iacob, Mântuitorule, hotarele omenirii, că întru Puterea Ta, ca întru o haină îmbrăcându-se, izvorăşte râuri de tămăduiri şi de minuni şi luminează marginile lumii prin credinţă. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Nor luminos pe tine cel îndumnezeit şi luminat cu Slava Cuvântului, în MunteleTaborului te-a umbrit, Fericite Iacob. Şi te-ai învrednicit a auzi Glasul Părintesc, Care a adeverit Ființa Lui. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Îndrăznire ca o Maică către Fiul tău câştigând, Preacurată, purtarea de grijă cea pentru noi cei de un neam, te rugăm, nu o trece cu vederea. Că pe tine Una către Stăpânul, noi creştinii Rugătoare Binevoitoare te avem. Cântarea a 6-a Irmos: Adâncul păcatelor… Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Curgeri ca din izvorul tămăduirilor neîncetat vărsând şi luminarea învăţăturilor dreptei credinţe
Canon de rugăciune către Sfântul Ignatie Briancianinov
Cântarea 1 Glasul al 8-lea Irmosul Pe faraon ce se purta în car l-a afundat toiagul lui Moise, minune făcând oarecând, în chipul crucii apa lovind-o și marea despărțind-o, iar pe Israel cel prigonit, cel ce mergea pedestru, l-a mântuit, pe cel ce înălța cântare lui Dumnezeu. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Drumul cel duhovnicesc, care duce spre Dumnezeul cel viu, lai trecut Sfinte Ierarhe Ignatie, arătându-ne și nouă limpede cum se cuvine să străbatem calea vieții pământești, urmând, adică, învățăturii lui Hristos. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Prima treaptă pe scara virtuților evanghelice ai arătat a fi sărăcia cu duhul, pe care urmând-o, părinte, ai iubit-o pe aceasta și ne-ai învățat că ea este începutul sporirii duhovnicești. Slavă…, Spuneai, părinte, că sărăcia cu duhul este sarea tuturor jertfelor duhovnicești, că ea este prima fericire din Sfânta Evanghelie a lui Hristos, iar toate celelalte fericiri, adică blândețea, milostivirea, curăția inimii, îi urmează acesteia și prin ea se desăvârșesc. Și acum…, a Născătoarei: Maică a Luminii, preacurată Născătoare de Dumnezeu, cea a cărei lucrare mântuitoare s-a împlinit prin Fiul și Dumnezeul nostru, pe noi cei nevrednici ne întărește, de păcatele cele grele ne izbăvește și spre Adevărul cel veșnic ne îndreptează. Cântarea a 3-a Irmosul Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta, că Tu ești marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Întreaga viață adevărul lui Hristos ai urmat și pe această cale ai dobândit darul plângerii și al rugăciunii pentru păcatele întregii lumi, rugându-te, ierarhe al lui Hristos, Ignatie, ca toți către Mântuitorul lumii să alergăm. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Din tinerețe ai deplâns în chilia ta de monah distrugerea templului sufletului omenesc, cel zidit de Dumnezeu pentru slujirea Celui preaînalt, deplângând robirea sufletului și a minții, de care doar cu ajutorul Mântuitorului Dumnezeu și Om ne vom izbăvi. Slavă…, Doar prin plâns te-ai întărit, părinte, în viața cea monahicească, trecând de ispitele ce căutau să te îndepărteze de Dumnezeu. Întru plângerea ta, pomenește-ne și pe noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Și acum…, a Născătoarei: Fecioară Preacurată, care greutățile și necazurile le potolești, dăruiește-ne nouă lacrimi de pocăință, ca, pentru adâncul răutăților și nedreptăților noastre, să vărsăm lacrimi înaintea feței tale. Sedealna, glasul al 3-lea: Vrednicule de laudă părinte, ne-ai învățat cum putem dobândi rugăciunea curată și cum putem afla pocăința și plânsul pentru păcate, care ne este de trebuință de vrem să câștigăm veșnica mântuire; de care, prin rugăciunile tale, învrednicește-ne și pe noi păcătoșii, Părinte Sfinte Ignatie. Cântarea a 4-a Irmosul Domnul este întărirea mea și puterea mea, Domnul este bucuria mea, căci sânurile Tatălui nu a lăsat și a noastră sărăcie a luat. Împreună cu proorocul Avacum strig Ție: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni! Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Tainele vieții călugărești le-ai cercetat, fericite Ignatie, și de aici ai aflat cum se cuvine să ne pocăim, pentru că lucrarea monahului nu este altceva decât o neîntreruptă pocăință. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Întru pocăință, lacrimi și plâns pentru relele săvârșite ai aflat, părinte, calea mântuitoare care duce la viața cea veșnică și care este dorirea tuturor celor ce poartă numele lui Hristos. Slavă…, Ai arătat, preacuvioase părinte, cum prin pocăință patimile sunt nimicite și cum se dobândesc virtuțile, învățându-ne să nu se încetăm niciodată a ne vedea păcatelor noastre, căci altfel nu moșteni veșnica mântuire. Și acum…, a Născătoarei: Maică a lui Dumnezeu, ceea ce ești păcătoșilor ajutătoare și întărire, îndreptează calea noastră către Domnul prin pocăință curată, iar prin vederea și mărturisirea păcatelor o întărește. Cântarea a 5-a Irmosul Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel ce ești Lumină neapusă, și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, blestematul; ci mă întoarce, rogu-mă, către lumina poruncilor Tale și îndreptează căile mele. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Prin plâns și pocăință sufletul ți-ai întărit, părinte Ignatie, și rugător fierbinte te-ai arătat, căci din fragedă copilărie ți-ai legat sufletul de rugăciunea curată, care a stat la temelia vieții tale duhovnicești. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Prin rugăciune stăruitoare din tinerețe viața ta ai întărit-o și până la sfârșitul vieții, către Domnul nostru Iisus Hristos rugăciune fierbinte ai îndreptat, prin care întru Domnul Mântuitorul te-ai întărit. Slavă…, Când ai ajuns la vârsta maturității, întâistătător al monahilor ai devenit și multe greutăți te-au încercat, însă prin rugăciune puternică și neîntreruptă și multe lacrimi vărsând, mângâiere și bucurie adevărată ai gustat, părinte preaminunate. Și acum…, a Născătoarei: Fecioară Preacurată, Maică a lui Hristos Dumnezeu, cunună a rugăciunilor neadormite, fă rugăciune către Dumnezeu pentru noi păcătoșii și de toate năpastele și necazurile ne izbăvește cu ale tale curate rugăciuni. Cântarea a 6-a Irmosul Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea de iad s-a apropiat, ci ca Iona mă rog: Dumnezeule din stricăciune, scoate-mă. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ca un învățător al rugăciunii inimii te-ai arătat, părinte al nostru Ignatie, limpede arătând cum trebuie să ne înfățișăm în fața lui Hristos Dumnezeu și rugăciune de pocăință să săvârșim. Stih: Sfinte Ierarhe Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Ne-ai învățat, părinte, că este bine ca la rugăciune să ne înfățișăm ca și cei leproși, ca și orbii, surzii sau ologii, și așa către Hristos, cu inimă zdrobită, din sărăcia duhului nostru, rugăciune să ne străduim a aduce. Slavă…, Când în timpul rugăciunii liniștea te va copleși și vei simți pace, milă și dragoste pentru toți oamenii, atunci vei gusta din binefacerile Duhului Sfânt care pe toate le săvârșește, învățai Părinte Sfinte Ignatie. Și acum…, a Născătoarei: Maica Domnului, a Duhului Sfânt primitoare negrăită, roagă-te pentru noi cei muritori
Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Izvorând apă dintr-un vas de aramă, Sfântul Teofilact a fost ales episcop al Nicomidiei. S-a îngrijit mai ales de cei săraci, de văduve și de bolnavi, mergând printre ei pe ulițe și curățindu-le rănile, fără a se scârbi de acestea. Luptând împotriva ereziei iconoclaste, a fost trimis în surghiun și acolo a trecut la cele veșnice. Născut în secolul al VIII-lea, Sfântul Teofilact era un bărbat foarte înțelept și credincios, fiind senator la palatele împărătești. Pe vremea când Sfântul Tarasie a adunat cel de-al VII-lea Sinod și a pus capăt ereziei iconoclaste, Sfântul Teofilact a părăsit lumea și a pășit pe calea călugăriei, împreună cu Sfântul Mihail al Sinadelor. Nevoindu-se vreme îndelungată într-o mănăstire de pe malul Mării Negre, Sfântul Teofilact a fost înzestrat cu darul facerii de minuni. În vreme de secetă a făcut să izvorască apă într-un vas de aramă, așa încât, pentru viața lui îngerească, a fost ales episcop al Nicomidiei. Și s-a îngrijit mai ales de cei săraci, de văduve și de bolnavi, zidindu-le case și spitale și umblând printre ei, pe ulițe, ca să le curețe rănile, fără a se îngrețoșa de acestea. Dar împăratul Leon Armeanul iarăși a pornit erezia iconoclastă, așa încât Sfântul Teofilact a mers, alături de alți episcopi, la acesta, pentru a-l îndupleca, dar împăratul, și mai mânios, i-a trimis pe toți în exil, Sfântul Teofilact ajungând în cetatea Strovil. Acolo a petrecut în mare strâmtorare și chin, până când și-a dat sufletul în mâinile Domnului, trupul său fiind adus în biserica zidită de el în Nicomidia. Iar împăratul Leon a pierit, după prorocia cuviosului, fiind tăiat cu sabia chiar de către propriii săi ostași.
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Pentru că au refuzat să se închine idolilor, cei 40 de mucenici au fost aruncați în apa înghețată a lacului Sevastiei. Pentru rugăciunile lor, apa lacului s-a încălzit, iar 40 de cununi strălucitoare s-au coborât deasupra lor. Dar una dintre cununi nu mai avea pe cine să se așeze, căci unul dintre mucenici, ieșind din apă ca să se salveze, a murit, așa că unul dintre soldați s-a aruncat și el, văzând minunea, și a mărturisit că și el este creștin. Trăind pe vremea împăratului Licinius, în secolul al IV-lea, cei 40 de mucenici erau soldați creștini, în Armenia. Aflând guvernatorul Armeniei, Agricola, despre ei, i-a silit să se închine idolilor, dar pentru că au refuzat au fost închiși vreme de opt zile și bătuți cu pietre. În cele din urmă, au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. La miezul nopții însă, unul dintre cei 40 a ieșit din apa înghețată și, alergând spre baia caldă, pusă acolo de cei ce se închinau idolilor, a murit. Atunci ceilalți au început să se roage cu mai multă ardoare, încât apa lacului s-a încălzit, iar 40 de cununi strălucitoare s-au coborât deasupra lor. Dar una dintre cununi nu mai avea pe cine să se așeze, căci unul dintre mucenici murise, așa că unul dintre soldați s-a aruncat în apă, văzând minunea, și a mărturisit că și el este creștin. Ieșind vii din lac, le-au fost zdrobite picioarele cu ciocane și, în felul acesta, 39 de mucenici au trecut la cele veșnice. Doar unul a mai rămas, așa că mama lui l-a purtat în brațe pe drumul unde erau duse trupurile, spre ardere, știind că se îndreaptă spre Împărăția Domnului. Astfel, și cel de-al 40-lea mucenic și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Mucenic Codrat și cei dimpreună cu el ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Rămas orfan de la naștere, Sfântul Codrat a fost hrănit cu rouă dulce dintr-un nor și a crescut în sălbăticie, până în adolescență. Învățând dreapta credință de la niște oameni binevoitori, a ajuns să se opună închinătorilor la idoli. Pentru acest lucru, atât el, cât și prietenii săi care refuzau să se lepede de Hristos au fost chinuiți și uciși. Sfântul Mucenic Codrat a fost născut de o femeie credincioasă, pe nume Rufina. Fiind persecutați creștinii la acea vreme, mama lui a fugit în munți, pentru a scăpa de cei ce o urmăreau, iar după ce a dat naștere pruncului, a murit. Cuviosul a fost ținut în viață printr-o minune, căci se aduna nor deasupra lui și îi picura rouă dulce în gură. Trăind în sălbăticie, Sfântul Codrat a întâlnit în adolescență niște oameni de la care a învățat dreapta credință și a studiat medicina și gramatica, dar nimic nu îl atrăgea mai mult decât rugăciunea. Așa că mare parte din timp o petrecea în singurătate, meditând la Dumnezeu. Trecând anii și crescând în înțelepciune, era căutat de mulți pentru un cuvânt de folos, printre prietenii săi numărându-se Dionisie, Pavel, Anecton și Crescent. Dând împăratul Decius poruncă să fie uciși toți creștinii, a venit timpul ca Sfântul Codrat să vorbească în numele tuturor și să apere dreapta credință. Pentru acest lucru a fost aspru torturat, iar prefectul militar a decis să îi arunce pe toți fiarelor, să fie mâncați de vii. Dar fiarele nici nu s-au atins de ei, așa că au fost târâți prin cetate, legați la picioare, iar mulțimea arunca cu pietre în ei. La final, au fost tăiați cu sabia, iar femeile care au văzut suferințele lor au ales să le urmeze de bunăvoie.
Sfântul Ierarh Sofronie al Ierusalimului ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Învățând virtutea la măsura la care ajungeau doar cei din pustie, Sfântul Sofronie a pășit, în cele din urmă, pe calea monahală, mergând mai întâi la Mănăstirea Sfântului Teodosie, iar apoi în Alexandria, fiind ucenic al Cuviosului Ioan Moshu. Vindecat de o boală a ochilor de către Sfinții Chir și Ioan, a fost ales apoi patriarh al Ierusalimului. Fiind luată cetatea în robie de agareni, sfântul s-a rugat să fie mutat la cele veșnice, întrucât nu mai răbda să vadă pustiirea. Născut în secolul al VI-lea, în cetatea Damascului, Sfântul Ierarh Sofronie a deprins toată învățătura și virtutea pe care o dobândeau doar cei din pustie. În cele din urmă, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște, dar setea sa de a urma Domnului tot nu putea fi împlinită, astfel că a pornit spre Alexandria. Aici a găsit un om pe nume Ioan Moshu, plin de înțelepciune, așa că a rămas o vreme în cortul lui. Îmbolnăvindu-i-se ochii, Sfântul Sofronie a fost vindecat de către Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan, iar drept răsplată a trecut în scris toate minunile pe care aceștia le săvârșeau zilnic. Fiind numit apoi patriarh al Ierusalimului, cuviosul s-a luptat aprig nu doar cu somnul și cu demonii, ci și cu ereticii, punându-i pe fugă. Sfântul Sofronie a lăsat în urmă și scrieri de mare preț, precum Limonariul, Viața Sfântului Ioan cel Milostiv și Viața Sfintei Maria Egipteanca. După trei ani în care a slujit credincioșilor, Sfântul Sofronie s-a mutat la cele veșnice, după rugăciunile pe care le făcuse pentru a fi mutat de pe pământ. Cuviosul era îndurerat de faptul că păgânul voievod al agarenilor nu îi urmase cuvântul, iar acum Ierusalimul fusese luat în robie, așa încât Sfântul Sofronie nu mai răbda să vadă pustiirea și necinstirea locurilor sfinte. Așa că Domnul l-a mutat la Ierusalimul cel veșnic, ascultându-i ruga.
Sfântul Alexie de la Goloseev, aflat spre închinare la Frumoasa
În anul 1840, într-o familie din Kiev se năștea al nouălea copil. Părinții l-au numit Vladimir. Acesta urma să devină Sfântul Cuvios Alexie. Băiatul n-a vorbit nimic până la 12 ani când, la slujba Sfintei Învieri, mitropolitul de atunci, Filaret, trecut și el în rândul sfinților, i-a spus: „Vladimir, Hristos a înviat!”. A treia oară, copilul a răspuns: „Adevărat c-a înviat!” Anii au trecut, iar tânărul Vladimir, mânat de dorul după Dumnezeu, s-a îndreptat spre Lavra Pecerska, dorind să intre în rândul monahilor. La momentul călugăriei, starețul a vrut să-l numească Nicolae, dar în acea clipă a uitat numele pe care voia să i-l pună și un glas interior i-a spus: „Alexie”. Acesta i-a rămas numele de monah. Cuviosul Alexie a fost un om cu har și un mare duhovnic. Spovedea monahii și oamenii care îl căutau, atât la Lavra Pecerska, cât și la Mănăstirea Goloseev, înființată de Sfântul Mitropolit Petru Movilă, în secolul al XVII-lea. Cuviosul Alexie a trecut la Domnul în anul 1917. Imediat după moartea sa, minunile izvorau la sfântul său mormânt și multă lume venea să ceară ajutor și vindecare. În 1993, când s-a redeschis Mănăstirea Goloseev, sfintele moaște ale cuviosului au fost deshumate și puse în biserică spre închinare, iar pe 4 octombrie în același an i s-a făcut canonizarea. O părticică din moaștele Sfântului Cuvios Alexie de la Goloseev se păstrează și în racla cu sfinte moaște așezate spre închinare în biserica mare a Mănăstirii Frumoasa din Iași.
Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Provenind dintr-o familie bogată și renumită pentru sfinții din neamul lor, Sfântul Ierarh Grigorie a urmat modelul și, călugărindu-se după moartea tatălui său, a slujit săracilor până la finalul vieții, fiind mai întâi egumen, iar apoi papă. Fugind de slavă, s-a ascuns într-un munte, dar pentru rugăciunile oamenilor s-a coborât stâlp de foc peste locul în care se afla și de atunci s-a supus voii Domnului, săvârșind multe minuni. Născut în Roma cea veche, Sfântul Grigorie Dialogul provenea dintr-o familie renumită, nu atât pentru bogăție, cât pentru sfinții care se aflau în neamul lor, precum Sfântul Felix, Sfânta Tarsila și Sfânta Emiliana. Chiar și Silvia, mama sa, era cinstită cu sfinții în Biserica Romei. Devenind filosof, râvnea să fie monah, dar nu îndrăznea să pornească pe această cale, fiind ambii părinți în viață. După ce a murit tatăl său, a început să împartă bunurile, a zidit șase mănăstiri în Sicilia, iar una în Roma, și-a transformat și casa în mănăstire, apoi lepădându-se de lume a început a viețui ca un călugăr, sub ascultarea stareților Maximian și Ilarion, devenind, în scurt timp, egumen. Mama sa se ocupa și ea de îngrijirea săracilor, dând tot ce avea spre folosul acelora. Venind îngerul Domnului de trei ori în chip de sărac la ușa Sfântului Grigorie, acesta nu l-a lăsat să plece niciodată mâhnit, dându-i bani și un vas de argint, atunci când banii se terminaseră, așa că îngerul, în chip nevăzut, a rămas de atunci să îl vegheze. Fiind ales papă al Romei, Cuviosul a fugit, iar poporul a început să se roage, ca să îl găsească. Un stâlp de foc s-a coborât atunci în locul în care se ascunsese acesta, așa că de atunci, cunoscând voia Domnului, a ocupat scaunul de papă și s-a îngrijit neîncetat de cei săraci, zidindu-le case și oferindu-le hrană. Iar într-un moment în care împărtășea, văzând necredința unei femei care frământase prescurile și nu pricepea cum acestea sunt acum Trupul Domnului, Sfântul Grigorie s-a rugat și atunci femeia a văzut cum pâinea și vinul s-au transformat în Trupul și Sângele lui Hristos. După multele minuni săvârșite, Sfântul Grigorie Dialogul, purtând acest nume pentru dulcile sale cuvinte, a trecut la cele veșnice, după 13 ani de slujire a credincioșilor.
Sfânta Ipomoni ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Slujind poporului, ca împărăteasă, vreme de 35 de ani, Sfânta Ipomoni a pășit pe calea monahală după moartea soțului, slujind Domnului și surorilor sale încă 25 de ani. Iubind pe toată lumea ca pe propriii copii, Sfânta Ipomoni a trecut cu multă răbdare prin toate încercările, plecând la Domnul cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului. Fiică și soție de împărat, Sfânta Ipomoni a trăit în secolul al IV-lea și a primit acest nume care înseamnă „răbdare” în momentul în care a pășit pe calea monahală, după moartea soțului alături de care petrecuse 35 de ani și care, de asemenea, fusese tuns în monahism cu două săptămâni înainte de a trece la cele veșnice. Toată viața ei ca prințesă sârbă și împărăteasă bizantină a păzit poruncile creștinești, făcând faptele bune pe care i le inspirau dorul ei neîncetat după Domnul și rugăciunea. A trecut peste toate ispitele cu multă răbdare și credință nestrămutată în Dumnezeu, iubind poporul ca pe cei opt copii ai ei. Apoi, în cei 25 de ani petrecuți în Mănăstirea Sfintei Marta s-a arătat ascultătoare, fără a ține cont de faptul că fusese împărăteasă, și s-a făcut asemenea surorilor ei. A ctitorit un așezământ pentru bătrâni, punând spre închinare moaștele Sfântului Patapie Tebeul, sfânta având multă evlavie față de el. S-a mutat la cele veșnice cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului și a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator. După ce Constantinopolul a fost cucerit, un nepot a mutat sfintele moaște ale Cuviosului Patapie Tebeul și capul Sfintei Ipomoni în orașul Loutraki din Grecia, într-o peșteră, loc în care apoi a fost construită o biserică și care păstrează și astăzi sfintele odoare.
Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru, preotul ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Preot al cetății Pamfilia, Sfântul Alexandru a fost prins de ighemonul Antonin și chinuit în nenumărate feluri, bătut, ars, aruncat fiarelor, dar el trăia de parcă nici nu ar fi avut un trup. În cele din urmă, i-a fost tăiat capul cu sabia, căci nu a vrut să se lepede de credința sa în Hristos. Pe vremea când împărățea Aurelian, în secolul al III-lea, fusese dată poruncă de prigonire a creștinilor, căci aceștia refuzau să se închine idolilor. Sfântul Alexandru era preot în cetatea Pamfiliei și, fiind prins de ighemonul Antonin, nu s-a dat în lături de la a mărturisi dragostea lui pentru Dumnezeu, ba chiar l-a și mustrat pe omul acela care nu cunoștea Adevărul. Atunci, sfântul a fost supus la multe chinuri, fiind bătut cu vine de bou, întins pe roată, aruncat în căldarea fierbinte cu smoală și ars în cuptorul cu foc. Dar îngerii Domnului l-au păzit nevătămat, dănțuind cu el, încât o slugă a împăratului a crezut în Hristos și a fost ucisă pe loc. Poruncind apoi ighemonul ca Sfântul Alexandru să fie spânzurat, tot trupul lui devenise o rană, apoi l-au înjunghiat și l-au dat de mâncare fiarelor, dar sfântul petrecea ca un om fără de trup, încât se mirau toți cum de mai trăiește. În cele din urmă, i-au tăiat capul cu sabia, iar din acel moment ighemonul a fost cuprins de boală grea și și-a dat sufletul, rugându-se zadarnic la zei. Iar trupul Sfântului Sfințit Mucenic Alexandru a fost îngropat cu cinste de un bărbat cu inimă bună și credință în Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Placid, ucenicul Sfântului Benedict de Nursia
Sfântul Placid, fiul patricianului Tertullus, a fost adus de mic copil la mănăstirea sfântului Benedict de Nursia, în Subiaco, și dedicat lui Dumnezeu, fiind un așa-numit „oblatus”, după cum se poate citi în capitolul 69 din Regula monahală benedictină. Sfântul Grigorie cel Mare, în Dialoguri II, 3 amintește că monahul Maurus din mănăstirea benedictină l-a salvat odată pe Placid de la înec, alergând la porunca sfântului Benedict pe luciul apei lacului de lângă mănăstire și trăgându-l la mal. Atunci când Sfântul Benedict s-a mutat la Monte Cassino, în anul 529, Sfântul Placid l-a însoțit pe stareț, noua mănăstire fiind ctitorită chiar de către tatăl tânărului ucenic. Scrierea Patimile Sfântului Placid, compusă probabil de Gordianus, ucenic al sfântului, notează că monahul Placid a fost trimis de Sfântul Benedict să înființeze o nouă mănăstire la Messina, care se pare că a fost ctitorită tot cu ajutorul tatălui său, pe la anul 537, Placid fiind numit stareț. Frații săi, Eutihie și Victorin împreună cu sora lor Flavia, l-au urmat la Messina patru ani mai târziu. La scurt timp după sosirea lor, se spune că un grup de pirați vandali (arieni) au atacat orașul-port și au ucis cu brutalitate membrii comunității monahale, în total 33 de, printre care și Sfântul Placid care de aceea este socotit martir, data martiriului fiind 5 octombrie 541. Cercetările mai recente consideră că lucrarea mai sus menționată ar fi fost compusă de Petru Diaconul, un călugăr de la Monte Cassino în secolul al XII-lea, care a confundat pe Sfântul Placid cu Placitus, cel martirizat împreună cu Euticius și alți treizeci de tovarăși, în Sicilia în vremea lui Dioclețian. O psaltire păstrată la mănăstira toscană Vallombrosa amintește numele său în lista sfinților mărturisitori, imediat după sfinţii Benedict și Maurus. La fel, numele său apare în Codexul 155 de la Subiaco, datat în secolul al IX- lea. Sfântul Placid este cinstit împreună cu Sfântul Maurus la 5 octombrie, fiind ocrotitorul orașului Messina din Sicilia. O părticică din Sfintele sale Moaște, însoțită de scrisoare de autenticitate emisă de episcopul romano-catolic Edoardo Aldo Cerrato de Ivrea, a fost primită de ÎPS Părinte Mitropolit Serafim de la PS Părinte Siluan, Episcopul Italiei, în februarie 2016, cu ocazia unei vizite efectuate la mai multe parohii din Roma și regiunea Lazio. Din acest fragment, o parte se păstrează în racla cu moaște a Catedralei Mitropolitane din Nürnberg, iar alte mici bucățele s-au așezat în piciorul Sfintelor Altare, cu ocazia sfințirii noilor biserici românești „Sf. Cuv. Ecaterina” din Aschaffenburg (12 iunie 2016), „Buna Vestire” din München (11 septembrie 2016) și a altarului Sălii Crucilor din incinta Centrului Bisericesc din München (11 septembrie 2022). (Text revizuit, preluat din Ierom. Ioan Dumitru Popoiu, Comori pe calea Împărăției. Viețile sfinților ale căror moaște se găsesc în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg și în parohiile din Arhiepiscopia ortodoxă română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Ed. Doxologia, 2019, pp. 64-65)
Sfântul Mucenic Plisie și cei dimpreună cu el ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Fiind mărturisitori de Dumnezeu în vremea când împăratul Dioclețian îi condamnase la moarte pe toți cei care nu voiau să slujească idolilor, cei opt mucenici nu au fost clintiți nici de amenințări, nici de ademeniri, ci au ales de bunăvoie să moară, decât să se lepede de Adevăr. Trăind în secolul al III-lea, pe vremea împăratului păgân Dioclețian, Sfinții Mucenici Agapie, Timolau, cei doi Dionisie, Romil, Plisie și cei doi Alexandru erau din diferite locuri, dar au pătimit toți în Cezareea Palestinei, fiind chinuiți de ighemonul Urban. Nevoind să se lepede de Dumnezeu și să se închine idolilor, și-au legat singuri mâinile la spate și au strigat înaintea tuturor „Suntem creștini”, arătând în acest fel că sunt gata să pătimească de bună voie. Ighemonul, văzându-i atât de tineri, nu i-a condamnat imediat la moarte, ci i-a închis vreme de câteva zile, încercând să îi ademenească să devină păgâni. Cum nu a reușit, în final i-a condamnat la tăiere, sufletele mucenicilor mergând în Împărăția cea veșnică spre care priviseră de la bun început.
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Născut în cetatea Ermopolis din Egipt, Sfântul Sabin era un bărbat slăvit, fiind boier și stăpân peste multe bogății. Dând împăratul Dioclețian hotărâre ca toți creștinii să fie uciși, Sfântul Sabin a părăsit toate averile sale și a fugit într-un sat, petrecând într-o casă părăsită, cu post și rugăciune, până când unul dintre cei pe care îi hrănise l-a trădat, spunându-le închinătorilor la idoli unde se ascunde. În schimbul a doi galbeni, așadar, Sfântul Sabin și cei șase creștini care se nevoiau împreună cu el au fost prinși și duși la judecată. Legat cu două lanțuri grele, Sfântul Sabin a fost zgâriat cu unghii de fier, ars cu foc, iar mai apoi înecat într-un râu, luând cununa muceniciei, precum ceilalți șase tineri care se rugaseră împreună cu el și care au mărturisit dragostea de Hristos până la moarte.
Acatistul Sfintei Muceniţe Anisia
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Veniţi, toţi iubitorii de prăznuiri, să încununăm cu laude pe ceea ce a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat şi a surpat pe începătorul răutăţii care pe mulţi i-a înşelat, abătându-i de la dreapta credinţă, iar noi, văzând biruinţele ei, cu veselie să-i cântăm: Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare! Icosul 1 Cetatea Tesalonicului te are pe tine ocrotitoare, Sfântă Muceniţă Anisia, căci având tu multe bogăţii, nu te-ai legat cu inima de ele, deşi copil fiind, ci din fragedă vârstă ai cunoscut pe Hristos Dumnezeu adevărat, Căruia I-ai slujit cu toată osârdia, iar noi, văzând acestea, te lăudăm zicând:Bucură-te, că părinţii tăi ţi-au împodobit sufletul cu virtuţi creştineşti;Bucură-te, că ai fost hrănită cu învăţăturile dreptei credinţe;Bucură-te, că în loc de lapte ai primit mai mult hrană duhovnicească;Bucură-te, că înţelepciunea ţi-a fost dascăl din pruncie;Bucură-te, că pe aceasta ai iubit-o mai mult decât jocurile copilăriei;Bucură-te, că buna-cuviinţă ţi-ai arătat pe chipul tău, deşi erai tânără cu vârsta;Bucură-te, că adeseori udai pământul cu lacrimi în rugăciunile tale;Bucură-te, că înţelegeai cu uşurinţă cele ce citeai din sfintele cărţi;Bucură-te, că frumuseţile tale trupeşti le ascundeai stând în cămara ta;Bucură-te, că te-ai ferit cu tot dinadinsul să fii pricină de sminteală;Bucură-te, că erai nerăbdătoare să ajungi la lăcaşurile cele cereşti;Bucură-te, că sufletul tău dorea să fie împreună cu Mirele cel ceresc;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare! Condacul al 2-lea Trecerea părinţilor tăi la cele veşnice ai socotit-o a fi bun prilej de a împărţi averea ta cea multă la săraci, dorind mai bine a trăi în sărăcie decât în bogăţie, pe care o socoteai piedică în calea mântuirii; drept acea noi, văzând acestea, cu dragoste cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Lui Iov te-ai asemănat în răbdare, lui David în blândeţe, lui Solomon în înţelepciune, căci cu rugăciunea ai biruit toate poftele şi patimile acestei lumi trecătoare, făcându-te templu al Duhului Sfânt, Care te umbrea şi te ocrotea de năvălirile vrăjmaşilor, iar credincioşii, văzând biruinţele tale cele mari, îţi cântă unele ca acestea:Bucură-te, că înţelepciunea ta a întrecut cu mult pe cea a înşelătorului;Bucură-te, că ai călcat puterea lui cu rugăciunile tale;Bucură-te, ceea ce ţi-ai făcut comoară în ceruri;Bucură-te, că nu ţi-a părut rău după bogăţia cea pieritoare;Bucură-te, că pe cei săraci i-ai mângâiat dându-le cele trebuincioase vieţii;Bucură-te, că aceia te binecuvântau pentru binefacerile ce le-au primit de la tine;Bucură-te, îţi cântau ţie orfanii şi văduvele;Bucură-te, că nu ţi-ai oprit nimic din toată avuţia, ci pe toată ai împărţit-o săracilor şi scăpătaţilor;Bucură-te, că ai lucrat cu mâinile tale pentru a-ţi câştiga hrana cea de fiecare zi;Bucură-te, că ai scăpat de toate grijile cele lumeşti;Bucură-te, că vrăjmaşul a pierit cu sunet, neizbutind nimic împotriva ta;Bucură-te, că milostivirea ta nu are margini;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare! Condacul al 3-lea Multe ispite ai răbdat din pricina râvnei tale pentru Domnul, căci diavolul voia cu orice chip să te abată de pe calea cea bună şi să te împiedice a urma calea mântuirii, dar tu cu rugăciunile tale l-ai biruit; iar credincioşii de toate vârstele cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea „Să împărţim toate, ca să luăm apoi toate însutit”, ziceai, fecioară întru tot lăudată, bucurându-te că ai scăpat de cursele diavolului, ca o pasăre din mâna vânătorului, zburând către înălţimile cereştii Împărăţii, unde te aştepta Stăpânul Hristos, Cel ce a făcut toate şi te-a păzit nevătămată, pentru aceea primeşte şi de la noi laudele acestea:Bucură-te, credincioasă slugă a Domnului;Bucură-te, că ai înmulţit talantul cel dat ţie de Stăpânul Hristos;Bucură-te, că nu l-ai îngropat în pământ, după sfatul celui viclean;Bucură-te, că în cer s-a înmulţit vistieria ta;Bucură-te, că ţi-ai pus inima ta acolo unde era şi comoara;Bucură-te, că Împăratul ceresc a dorit frumuseţea sufletului tău;Bucură-te, căci cu toată osârdia ţi-ai păzit fecioria trupului şi a sufletului;Bucură-te, că până la cea din urmă a ta suflare ai luptat împotriva uneltirilor diavolului;Bucură-te, căci cu amar se tânguia vrăjmaşul când s-a văzut biruit;Bucură-te, că spre Domnul ai aruncat grija ta, după îndemnul proorocului David;Bucură-te, mieluşeaua cea fără de răutate a Păstorului cel Bun;Bucură-te, că ai moştenit pământul celor blânzi;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare! Condacul al 4-lea Ca o mlădiţă roditoare a Pomului Vieţii te-ai arătat în nevoinţele tale Muceniţa Anisia, căci Tatăl te-a curăţit ca mai multă roadă să aduci prin suferinţele cele de multe feluri, pe care le-ai luat ca pe o băutură preadulce şi binemirositoare căci n-ai cârtit împotriva Ziditorului, ci cu multă veselie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Dragostea ta pentru cei săraci şi nevoiaşi pururea ne îndeamnă spre a te lăuda fără încetare, căci pe cei din legături şi din temniţe îi cercetai adesea şi îl mângâiai pe fiecare dintre ei cu ce avea nevoie, iar pe cei mâhniţi îi alinai cu vorbe bune umplându-i de nădejdea mântuirii, iar noi, bine ştiind a ta iubire de aproapele şi de Dumnezeu, îţi aducem în dar unele ca acestea:Bucură-te, bună sfătuitoare a celor deznădăjduiţi;Bucură-te, că din vistieria cea bună a inimii tale ai scos lucruri bune;Bucură-te, că le-ai împărţit tuturor cu dărnicie;Bucură-te, căci cu dărnicie ai secerat spicele vieţii veşnice;Bucură-te, că pentru biruinţă ai primit de la Domnul apa cea vie;Bucură-te, că, însetând după dreptate, îndată o ai dobândit;Bucură-te, că nădejdea ta în Domnul nu a fost ruşinată;Bucură-te, că Domnul te-a încununat pentru vitejia luptelor tale;Bucură-te, că, deşi femeie, ai avut tărie întocmai ca un bărbat;Bucură-te, că vârsta ta nu te-a împiedicat a lua cununa biruinţei;Bucură-te, că te-ai lepădat de orice mângâiere trupească;Bucură-te, că vieţuirea ta s-a asemănat cu a îngerilor;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare! Condacul al 5-lea Ca un stâlp de foc se înălţau rugăciunile tale către Tronul Preasfintei Treimi, când cereai să fii învrednicită a fi părtaşă Pătimirilor Domnului, căci doreai să-ţi primeşti sfârşitul prin nevoinţă mucenicească. Noi însă, văzând această dorinţă a ta neîndoită, cu bucurie cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a întărit pe tine: Aliluia! Icosul al 5-lea Ca un zid nezdruncinat ţi-a fost rugăciunea cea neîncetată în lupta cu puterile întunericului, că deşi vrăjmaşul îţi aducea
Canon de rugăciune către Sfinţii 9 Mucenici din Cizic
Troparul Sfinţilor 9 Mucenici din Cizic Glasul al 4-lea Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântarea 1 glasul al 4-lea Irmos: Pe Voievozii cei tari… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Mucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliţi de Frumuseţile Cele Dumnezeieşti şi din destul vă îndulciţi din Izvorul desfătării şi prin împărtăşire vă îndumnezeiţi, izbăviţi de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Luptătorilor, cei ce aţi răsărit ca soarele cel luminos cu razele luptelor voastre celor tari, luminaţi pe toţi cu strălucirile minunilor, pierdeţi şi noaptea patimilor şi întunericul demonilor îl risipiţi. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Nori tainici v-aţi arătat înţelepţilor luptători, ca cei ce plouaţi peste credincioşi cu ploile sângiurilor voastre şi prin har uscaţi înşelăciunea necredinţei. Pentru acesta vă fericim pe voi, vrednicilor de laudă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Din Preacurate sângiurile tale Maica luiDumnezeu, Preacurată, ai născut pe Hristos, Care S-a Întrupat mai presus de cuvânt, luând chipul nostru. Pentru aceasta toate neamurile cu bună credinţă te fericim pe tine, care eşti Lauda Sfinţilor Mucenici. Cântarea a 3-a Irmos: Nu întru înţelepciune… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Nevrând nicicum să jertfiţi idolilor celor morţi, v-aţi adus jertfă vie, Celui Ce S-a jertfit pentru noi, tineri preafrumoşi, Sfinţiţi Mucenici. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Întărindu-vă de Legile cele Dumnezeieşti, prin Puterea Duhului aţi surpat sfaturile şi cursele celor fărădelege. Şi chinuindu-vă după Lege, aţi dobândit mărire. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Privind la cinstea cea viitoare, mucenicilor, înţelepţeşte aţi părăsit cinstea cea stricăcioasă de pe pământ şi cu adevărat aţi luat Mărirea Cea Nemuritoare. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Tu, Preacurată, născând pe Hristos, Care a fost rănit cu suliţa, toate săbiile vrăjmaşului desăvârşit au lipsit acum, pentru care rănindu-se muceniciei s-au chinuit. Cântarea a 4-a Irmos: Cel Ce şade în Slavă… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Jertfe de junghieri jertfite de curând şi prinosuri Dumnezeieşti, jertfe bineprimite v-aţi adus Celui Ce S-a jertfit de bunăvoie şi moartea a omorât-o. Pentru aceea vă fericim pe voi, purtătorilor de biruinţă. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Arătând minune foarte mare, mucenicilor, aţi vindecat mâini slăbănoage şi pe bărbatul cel vestit, care a năzuit cu dragoste la racla voastră l-aţi tămăduit odinioară de boala cea grea, vrednicilor de laudă. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Un cuget având în multe trupuri, mucenicilor, aţi primit toţi cununa muceniciei, dar stând înaintea Domnului în ceruri, şi fiind plini de slavă, priviţi la noi. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cel Ce şade Nedespărţit în Sănurile cele Părinteşti, în braţele tale şade Fecioară ca un Prunc. A Cărui fericită patimă însemnând tinerii cei bine biruitori, foarte vitejeşte s-au luptat. Cântarea a 5-a Irmos: Necredincioşii nu vor vedea… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Ca nişte jăratec înţelegător aprinzându-vă, înţelepţilor, cu adevărat aţi ars toată rătăcirea cea uscăcioasă şi focul idolilor l-aţi stins cu Roua Duhului, fericiţilor. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Slăbănogul cel ce s-a slobozit de legheonul demonilor cel viclean numai cât s-a apropiat de mormântul vostru cel cinstit, laudă minunile voastre, mucenici prealuminoşi. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Să fie lăudaţi Sfinţii Mucenici Teognis, Artemas, Ruf, Magnon cel Lăudat, vestitul Filimon şi Teodot şi împreună cu Tavmasie şi Antipatru şi Teostih. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Arată-te Izbăvitoare din nevoi şi din greşeli, Izbăvitoare din stricăciune şi Mântuitoare de patimi, de scârbe şi de primejdii, nouă celor ce cu credinţă te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară. Cântarea a 6-a Irmos: Venit-am întru adâncurile… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cinstită s-a arătat moartea Dumnezeieştilor purtătorilor de biruinţă, înaintea Ta, Dumnezeule al tuturor, pe care i-ai arătat adevărat casă de doctorie fără plată, pentru cei bolnavi. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu râurile cinstitelor voastre sângiuri, cu adevărat aţi uscat marea înşelăciunii idoleşti şi Biserica lui Hristos aţi adăpat-o, mucenicilor, cugetătorilor de Dumnezeu. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu veşmânt împodobit, vopsit din sângiurile voastre, mucenicilor, arătat îmbrăcându-vă, aţi câştigat prin chinuri odihnă veşnică; pentru aceea vă cinstim cu laude, purtătorilor de biruinţă. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Ca un stog s-a arătat pântecele tău, Preacurată, purtând Grâul Nemuririi, Care hrăneşte sufletele tuturor credincioşilor şi luminează pe mucenici. CONDAC glasul al 2-lea Podobie: Cele de sus căutând… Ceata cea tare şi luminată a celor nouă mucenici, care ca nişte mărturisitori ai Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, dintru început înaintea Divanului, aceştia au strigat: sângele şi sufletele noastre împreună cu trupurile, ca o jertfă fără prihană aducem Ţie, Stăpâne; numără-ne în Cetele celor Cereşti ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv. Cântarea a 7-a Irmos: Cei trei tineri în Babilon… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Fiind ispitiţi cu chinurile cele cumplite, asemănându-vă celor trei tineri, lăudaţi pe Mântuitorul Hristos, măriţilor mari mucenici. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Aţi stat înaintea divanurilor celor de judecată, mucenicilor, chinuindu-vă foarte tare şi aţi ruşinat pe cei necredincioşi, tuturor celor necredincioşi arătându-le adevărul. Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Neîngrozindu-vă de înfricoşătoarele porunci ale tiranului, cu mare îndrăzneală aţi mărturisit pe Hristos a fi Dumnezeu Ziditor şi Atotţiitor, surpând mulţimile zeilor idoleşti; drept aceea v-aţi încununat cu cunună preastrălucitoare. Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Omoară-mi mişcările trupului, Preacurată, Ceea ce ai născut Viaţa; înviază-mi sufletul meu, Fecioară, care este omorât de patimi şi de multe păcate. Cântarea a 8-a Irmos: Mântuitorule al tuturor… Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui
Acatistul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi ca nişte miei, Sfinţilor Prunci, cu podoaba nevinovăţiei aţi luminat lumea. Jertfa dumnezeiască închipuind, în grădina Raiului aţi înflorit. Pentru aceasta, cântăm cu îngereştile cete: Aliluia! Icosul 1 Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea întrupării lui Dumnezeu a stârnit răzbunătoarea mânie a împăratului Irod, însă cum nici un fir de păr nu se mişcă fără voia Celui de Sus, Hristos S-a purtat pe braţele Fecioarei în Egipt, iar holdele jertfei voastre s-au strâns întru înmulţirea Bisericii biruitoare, pentru care toţi cei ce cinstesc patimile voastre strigă:Bucuraţi-vă, că pentru Hristos aţi fost ucişi;Bucuraţi-vă, că de mâna cea nevăzută a Domnului, ca nişte prescuri, aţi fost liturghisiţi;Bucuraţi-vă, că sângele vostru a spălat pământul întinat de păcate;Bucuraţi-vă, că numele Domnului v-a fost altar de jertfă;Bucuraţi-vă, că sunteţi ca un buchet de flori binemirositoare pus la icoana Întrupării;Bucuraţi-vă, că trupurile voastre s-au frânt ca o pâine de rai înaintea lui Dumnezeu;Bucuraţi-vă, că jertfa Pruncului dumnezeiesc o aţi închipuit;Bucuraţi-vă, că îngerii din ceruri v-au slujit;Bucuraţi-vă, bucuria plânselor mame;Bucuraţi-vă, nădejdea celor fără de nici o apărare;Bucuraţi-vă, ajutorul celor fără de scăpare;Bucuraţi-vă, bucuria şi ocrotirea pruncilor;Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos! Condacul al 2-lea Lacrimile mamelor nemângâiate s-au amestecat cu sângele vostru, stropind pământul inimilor cu puterea înfricoşătoare a jertfei. În sfinţenie aţi fost îmbrăcaţi, Pruncilor, zguduind porţile întunericului cu solia izbăvirii. Pentru aceasta, cântăm împreună cu voi: Aliluia! Icosul al 2-lea Darul vieţii nestricăcioase l-aţi primit şi binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl, întru sfinţenie să liturghisiţi iubirea prin jertfă, slujind dumnezeieştii pronii întru mântuirea lumii. Pentru aceasta strigăm vouă:Bucuraţi-vă, potolirea mâniei tiranilor;Bucuraţi-vă, rodirea rugăciunii mamelor;Bucuraţi-vă, încetarea urii şi răzbunării;Bucuraţi-vă, curcubeie ale iertării şi împăcării;Bucuraţi-vă, acoperământ al celor prigoniţi;Bucuraţi-vă, luminare de ziuă a conştiinţei;Bucuraţi-vă, că sânul raiului v-a alăptat;Bucuraţi-vă, pregătitori ai înfricoşătoarei Jertfe;Bucuraţi-vă, îmbolditori ai curăţiei;Bucuraţi-vă, surpători ai invidiei;Bucuraţi-vă, alungători ai iubirii de stăpânire;Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos! Condacul al 3-lea La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Binevoind El a vă îmbrăca întru desăvârşirea sfinţeniei în chiar zorii vieţii pământeşti, cerurile s-au minunat slăvind nespusa purtare de grijă şi înţelepciune dumnezeiască. Pentru aceasta, smerindu-ne cugetele, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Preînchipuind pe Pruncul Iisus jertfit în potirul înfricoşat al Sfintei Euharistii, v-aţi împărtăşit, Sfinţilor Prunci, de dulceaţa Duhului Sfânt, fiind tare nădejde celor ce caută statornic pruncia inimii. Pentru aceasta strigăm vouă:Bucuraţi-vă, luminători ai nopţii sufletului;Bucuraţi-vă, vestitori ai primăverii de taină;Bucuraţi-vă, solitori ai Învierii;Bucuraţi-vă, raze ale Bisericii biruitoare;Bucuraţi-vă, ruguri aprinse de cântarea cerească;Bucuraţi-vă, făclii nestinse de rugăciune;Bucuraţi-vă, pietre de temelie duhovnicească;Bucuraţi-vă, chipuri ale nevinovăţiei;Bucuraţi-vă, potire ale bucuriei;Bucuraţi-vă, adieri ale Duhului;Bucuraţi-vă, seminţe ale Cuvântului;Bucuraţi-vă, prunci înfrăţiţi la sânurile Tatălui;Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos! Condacul al 4-lea Lumină din Lumina cea adevărată aţi primit, fiind mutaţi la Învierea Domnului în raiul cel descuiat, de unde vă rugaţi neîncetat pentru noi, întru curăţia şi simplitatea sufletelor. Pentru aceasta, nădejde luând, ne unim glasurile întru a cânta: Aliluia! Icosul al 4-lea Vai, cum lăcrimaţi, Sfinţilor Prunci, văzând întinzându-se în lume lepra uciderii de prunci, cum vărsaţi izvoare de lacrimi pentru nemângâiaţii copii ai lui Dumnezeu, lipsiţi de darul luminii şi vieţii! Cum plângeţi sufletele părinţilor, strivite sub povara neiubirii! Pentru aceasta strigăm vouă:Bucuraţi-vă, înduioşarea şi aducerea la pocăinţă a lepădătorilor de prunci;Bucuraţi-vă, opritorii gândului înfricoşător al avortului;Bucuraţi-vă, îndulcitorii durerilor naşterii;Bucuraţi-vă, comori ale ţarinii inimii;Bucuraţi-vă, păzitori ai fecioriei minţii;Bucuraţi-vă, întăritori ai credinţei;Bucuraţi-vă, candele aprinse la icoana Întrupării;Bucuraţi-vă, bucuria Maicii Domnului;Bucuraţi-vă, că ruga ei dulce durerea v-a alinat;Bucuraţi-vă, că în icoana raiului aţi păşit;Bucuraţi-vă, că graiul cel nestricăcios l-aţi dobândit;Bucuraţi-vă, că din Pomul Vieţii v-aţi împărtăşit;Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos! Condacul al 5-lea Cu rugăciunile voastre, Sfinţilor Prunci, ca nişte liturghisitori ai tainei naşterii, chemaţi milostivirea lui Dumnezeu pentru zămislirea şi ocrotirea pruncilor şi alinarea durerilor naşterii. Pentru aceasta, rugându-vă a îndepărta de la noi toată boala cea sufletească şi trupească, cântăm împreună cu voi: Aliluia! Icosul al 5-lea În încercări şi prigoane ajutaţi pe cei fără de apărare, ca încredinţându-se cu totul Domnului, să poată a săvârşi în pace voia Sa cea sfântă. Pentru aceasta, Sfinţilor Prunci, ne închinăm icoanei nevinovăţiei voastre, strigând unele ca acestea:Bucuraţi-vă, picături din roua Duhului;Bucuraţi-vă, verigi între legea cea veche şi nouă;Bucuraţi-vă, flori ale Crucii;Bucuraţi-vă, lăstare ale schimbării minţii;Bucuraţi-vă, izvoare de gingăşie duhovnicească;Bucuraţi-vă, firimituri de mană cerească;Bucuraţi-vă, că v-aţi alăturat îngerilor lui Hristos;Bucuraţi-vă, surparea zidului gros de patimi;Bucuraţi-vă, altare ale Duhului;Bucuraţi-vă, muşchi crescuţi pe Piatra din capul unghiului;Bucuraţi-vă, mlădiţe ale vieţii neîntinate;Bucuraţi-vă, înmuguriri ale dragostei de frate;Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi pentru Domnul Hristos! Condacul al 6-lea Preasfânta Fecioară Maria mult s-a îndurerat la trecerea voastră din viaţa pământească, Sfinţilor, rugând fierbinte pe Fiul ei şi Dumnezeu ca pururea să vă fie aproape cu Tatăl şi cu Duhul. Iar aceasta împlinindu-se, mijlociţi acum înaintea Sfintei Treimi pentru sufletele noastre, cântând cu îngereştile cete: Aliluia! Icosul al 6-lea Văzând cu mintea Sfânta Fecioară pe mamele deznădăjduite şi plânse lângă trupurile voastre fără viaţă, Sfinţilor Prunci, a pus în sufletul ei chipul sabiei ce urma să-i străbată inima la moartea Domnului Iisus. Să privim dar şi noi în chip înţelegător la sfârşitul acestei vieţi trecătoare ca la o trecere de taină prin Cruce către Înviere, şi să strigăm unele ca acestea:Bucuraţi-vă, ploi de lumină în lutul uitării;Bucuraţi-vă, mugurii duhovniceşti ai Lucrării;Bucuraţi-vă, mugurii vieţii celei noi întru Hristos;Bucuraţi-vă, descoperitorii sfatului dumnezeiesc;Bucuraţi-vă, privitorii Chipului Preafrumos;Bucuraţi-vă, struguri zdrobiţi în teascul iubirii;Bucuraţi-vă, că puterea lui Dumnezeu v-a umbrit;Bucuraţi-vă, că lacrimile Maicii Sale v-au răcorit;Bucuraţi-vă, purtătorii patimilor cei neprihăniţi;Bucuraţi-vă, icoane ale iubirii răscumpărate;Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos! Condacul al 7-lea Luceferi de dimineaţă v-aţi arătat, Sfinţilor Prunci, şi vestitori ai Răsăritului de Sus. Pentru aceasta, cu smerenie ne închinăm Celui ce v-a încununat pe voi, căzând înaintea Lui şi cântând: Aliluia! Icosul al 7-lea Steaua Domnului v-a luminat naşterea, iar Crucea Lui v-a luminat Paştile. De îngereştile cete aţi fost slujiţi ca nişte mucenici înaintemergători lui Hristos. Pentru aceasta strigăm vouă:Bucuraţi-vă, faguri plini de
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Memnon, făcătorul de minuni
Troparul Sfântului Cuvios Memnon, făcătorul de minuni Glasul al 8-lea Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Memnon, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Troparul Sfântului Cuvios Memnon, făcătorul de minuni Glasul 1 Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Memnon. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. Cântarea 1 glasul al 4-lea Irmos: Adâncul Mării Roşii… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Strălucind Dumnezeiescul har al Preasfântului Duh, purtătorule de lumină, Preacuvioase Părinte Memnon, pe cei ce săvârşesc adormirea ta, prin rugăciunea ta cea minunată, curăţeşte-i de întunericul patimilor. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Luând crucea ta ai urmat Cuvântului, Celui Ce S-a Răstignit pentru noi şi cu înfrânarea şi cu petrecerea cea de la pământ ai omorât mişcările cele trupeşti, preacuvioase. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Împreunându-te cu Dumnezeu prin post şi prin rugăciuni şi prin lacrimi, ai primit har de la Dânsul a tămădui neputinţele şi a alunga duhurile, Preafericite Memnon, de Dumnezeu înţelepţite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Îmbrăcându-Se din tine Dumnezeu în Om pentru bunătate, îndoit a ieşit şi cu lucrarea şi cu firea, pe Care roagă-L, pururea Preacurată, ca să lumineze pe cei ce te laudă pe tine. Cântarea a 3-a Irmos: Se veseleşte de Tine… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu lumina virtuţilor ca un soare ai strălucit pe pământ, luminând cu harul Duhului sufletele tuturor, preacuvioase. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Având mijlocul tău încins cu fier, spre omorârea patimilor, arătat te-ai îmbrăcat cu nepătimire, Preacuvioase Memnon. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Fiind iubitor de oamenii cei neputincioşi, ai primit mult har de la Dumnezeu, a tămădui patimile cele netămăduite, preacuvioase. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cuvântul lui Dumnezeu Sălăşluindu-Se în pântecele tău cel Preacurat, a luat tot păcatul de la cei de pe pământ, Preacurată. Irmosul Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea. Cântarea a 4-a Irmos: Ridicat pe Cruce… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu curgerea lacrimilor curăţindu-ţi inima ta, preacuvioase, ai făcut a izvorî ape la locul cel fără de ape, preamărindu-te Dumnezeu, pe tine, Sfinte Părinte Memnon, ca pe un plăcut al Său. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Prin preamărită viaţa ta ca o stea strălucind, cu sfinţite minunile tale, alt cer te-ai arătat, fericite, celor ce cu credinţă strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Plecându-te Legii Stăpânului, preacuvioase, pe cei ce erau sub stăpânirea ta i-ai îndreptat, păscându-i. Şi ca un rob supus, ai înmulţit talantul Celui Ce ţi-a dat ţie. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cugetul meu cel tras către dulceaţa cea trupească, cu mijlocirea ta te rog întăreşte-l, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Dătătorul de bine. Cântarea a 5-a Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cugetul tău cu totul fiind cu privirile cele curate către Dumnezeu, s-a arătat mai presus decât poftele cele trupeşti. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca unul ce eşti tămăduitor trupurilor, preabogate, alungă neputinţele cele înjositoare ale sufletelor, prin harul Duhului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Fericit eşti tu şi bine este ţie, ca unuia ce ai biruit zavistia vrăjmaşului şi ai omorât patimile, preafericite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Născut-ai pe Dumnezeu şi ai rămas Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu. Pentru aceasta tot neamul omenesc bucurându-se, te fericeşte pe tine. Cântarea a 6-a Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu o chemare numai se gonesc omizile şi toată stricăciunea vrăjmaşului, căci te-ai cunoscut bineplăcut lui Dumnezeu, Sfinte Memnon, Celui Ce te-a preamărit pe tine, părinte. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Biruind zburdarea trupului, ai primit harul Duhului a goni neputinţele şi a tămădui sufletele cele bolnave de păcate, vrednicule de minune. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. O minune! Cum numai cu chemarea ta se mântuiesc credincioşii cei ce înoată, văzându-te pe tine apropiat şi potolind tulburarea valurilor, Sfinte Mărite Memnon. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Zburdările trupului meu omoară-le, Fecioară, ca Una ce ai zămislit mai presus de fire şi de cuvânt şi ai născut pe omorâtorul morţii şi pe Dătătorul de viaţă, Preacurată. Irmosul Jertfi-voi ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, cea curăţită de sângele demonilor, cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta. Cântarea a 7-a Irmos: În cuptor tinerii lui Avraam… Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu curgerile lacrimilor ai stins văpaia patimilor, iar acum cu focul minunilor tale şi prin har, cu adevărat pururea arzi stricăciunea cea materialnică, a neputinţelor, preafericite. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din toată inima iubind pe Ziditorul tău, fericite, ai fost afară de trup şi de lume, Înţelepte Memnon, strigând: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne. Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Memnon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Fiind ca un pom sădit lângă izvoarele înfrânării, părinte, ai adus lucrarea roadelor minunilor, bogate, Sfinte Părinte Memnon, îndestulând pe toţi la vreme cuviincioasă. Slavă Tatălui şi Fiului şi
Acatistul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Icosul 1 Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale, zicând:Bucură-te, înger întrupat;Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;Bucură-te, uşa mucenicilor;Bucură-te, întărirea credincioşilor;Bucură-te, lauda nevoitorilor;Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Condacul al 2-lea Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă, pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia! Icosul al 2-lea Înverşunata răutate a iudeilor şi focul nebuniei lor le-au vărsat asupra ta; şi s-au pornit cu pietre a te ucide pe tine, ca pe un miel nevinovat; iar noi, cinstind râvna ta, zicem:Bucură-te, suflet de diamant;Bucură-te, trup neîntinat;Bucură-te, voinţă înfocată către Hristos;Bucură-te, că El te-a încununat frumos;Bucură-te, că raza dumnezeirii ai văzut;Bucură-te, că pe Fiul lui Dumnezeu iudeilor L-ai vestit;Bucură-te, că ei din pricina aceasta au înnebunit;Bucură-te, că faţa lor s-a îngălbenit;Bucură-te, că sufletul lor s-a amărât;Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Condacul al 3-lea Sfinţii Apostoli, vorbind cu îndrăzneală la adunarea lor creştinilor, au zis: „Nu se cuvine a sluji meselor, ci lui Dumnezeu”; atunci ai fost ales a fi ocrotitor sărmanilor, spre a-i învăţa să cânte: Aliluia! Icosul al 3-lea Fiind ales arhidiacon, ai făcut multe minuni cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, spre întărirea celor ce te vedeau; de aceea vrednic eşti de acestea:Bucură-te, arhidiacone;Bucură-te, apostole minunate;Bucură-te, că pe bolnavi i-ai vindecat;Bucură-te, că pe credincioşi i-ai întărit;Bucură-te, că pe evrei cu îndrăzneală i-ai mustrat;Bucură-te, că pe Hristos L-ai arătat Mesia cel adevărat;Bucură-te, că fariseii de aici s-au îndemnat spre a te ucide;Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Condacul al 4-lea Fiind adunate toate neamurile în Templul lui Solomon şi în sinagoga lor, ai fost pârât că strici Legea şi necinsteşti locul cel sfânt, hulindu-te fără dreptate; iar tu cântai din inimă: Aliluia! Icosul al 4-lea Stând în mijlocul celor nedrepţi, ca un înger între ucigaşi, ai zis: „O, bărbaţilor, nu vă înşelaţi, că Iisus Hristos Mesia nu în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti locuieşte, ci în sufletele celor ce strigă cu credinţă: Hristos este Dumnezeu adevărat”; iar noi zicem ţie acestea:Bucură-te, că stând între iudei ca un înger te-ai arătat;Bucură-te, că gura lor cea înveninată o ai astupat;Bucură-te, că ochii lor au sângerat privindu-te;Bucură-te, că toată istoria de la Adam şi Moise le-ai arătat;Bucură-te, că ei, acestea auzind, şi-au astupat urechile;Bucură-te, că i-ai mustrat ca Ilie râvnitorul;Bucură-te, că i-ai arătat pe ei a fi împotrivitori Duhului Sfânt;Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Condacul al 5-lea Dumnezeiescul har întărindu-te pe tine, înaintea iudeilor ai zis, cu îndrăzneală, că a venit Mesia cel adevărat; iar ei, necrezând, s-au pornit asupra ta cu mânie. Dar tu, vesel fiind, râdeai de nebunia lor, cântând: Aliluia! Icosul al 5-lea În zadar s-au tulburat iudeii asupra ta, că stând la loc înalt ai strigat cu mare glas: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui”; iar noi, mirându-ne de îndrăzneala ta, grăim ţie acestea:Bucură-te, om îngeresc;Bucură-te, înger pământesc;Bucură-te, piatră nesfărâmată;Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos;Bucură-te, următorule al blândului Iisus;Bucură-te, că ai biruit cu puterea Lui;Bucură-te, că El ţi-a gătit cununa răbdării;Bucură-te, că în ceruri te sălăşluieşti;Bucură-te, că acolo vezi Sfânta Treime;Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Condacul al 6-lea Mucenice şi Arhidiacone Ştefan, ca să întăreşti pe credincioşi, ai făcut rugăciuni pentru ucigaşii tăi; deci roagă-te şi pentru noi şi ne izbăveşte de toate nevoile şi de vrăjmaşii noştri şi păzeşte pe credincioşii creştini de erezii, ca să cânte lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Neamul evreiesc fiind învăţat cu uciderea proorocilor, s-a pornit asupra ta cu vifor de mânie, şi te-a scos afară din cetate, ca să te ucidă; dar noi te cinstim cu laude ca acestea:Bucură-te, următorule al patimilor lui Hristos;Bucură-te, căci ca El ai fost batjocorit;Bucură-te, că afară de porţi ai pătimit;Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit;Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine o ai chibzuit;Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păzit;Bucură-te, că răbdarea ta a străbătut cerurile;Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Condacul al 7-lea Saul, fiind foarte râvnitor după Legea părintească, sufla cu îngrozire asupra ta, vrând cu mii de mâini să te ucidă; dar neputând el face aceasta, a păzit hainele ucigaşilor, că nu ştia să cânte: Aliluia! Icosul al 7-lea Valea lui Iosafat fiind îndestulată de pietre, iudeii cei blestemaţi acolo te-au scos ca să te ucidă, ca pe un miel nevinovat; dar fiindu-ne jale de tine, cu lacrimi zicem ţie acestea:Bucură-te, suflet nevinovat;Bucură-te, trup neîntinat;Bucură-te, că Duhul Sfânt te-a umbrit;Bucură-te, că Saul, rudenia ta, la credinţa creştinească a venit;Bucură-te, că şi el asemenea a pătimit;Bucură-te, că răbdarea ta pe mulţi i-a întărit;Bucură-te, că prin tine Domnul S-a preaslăvit;Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Condacul al 8-lea Preasfânta Fecioară, Maica Domnului Iisus, împreună cu ucenicul cel iubit stând la loc înalt şi privind spre pătimirea ta, se ruga pentru tine, învăţându-ne pe noi să ne rugăm unul pentru altul şi să cântăm cu credinţă lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 8-lea Mucenice al lui Hristos, Ştefane, dulci şi lesnicioase ţi se păreau chinurile, când vedeai pe Iisus privindu-te şi pe Sfântă Maica Sa rugându-se pentru tine; iar noi, încredinţându-ne îndrăznelii tale celei către Dumnezeu, cântăm ţie aceste laude:Bucură-te, că ele ţi s-au făcut flori spre încununare;Bucură-te, că prin ele ai câştigat mare îndrăzneală la Dumnezeu;Bucură-te, rugătorule pentru sufletele noastre;Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vrăjmaşi;Bucură-te, cel ce împaci sufletele celor învrăjbiţi;Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;Bucură-te, că rugându-te pentru noi vei fi ascultat;Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon
Rugăciune către Sfinții Stareți de la Mănăstirea Optina
Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și ajută-mă. Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă. În toate faptele și cuvintele mele, Tu călăuzește-mi gândurile și simțămintele. În toate întâmplările neașteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învață-mă să fiu deschis și înțelept cu toți frații mei, pe nimeni amărând, pe nimeni întristând. Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Amin.
Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! Icosul 1 Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie, cântându-ţi unele ca acestea:Bucură-te, a îngerilor mirare;Bucură-te, a demonilor pierzare;Bucură-te, desfătarea raiului;Bucură-te, îngere al darului;Bucură-te, a cuvioşilor cunună;Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;Bucură-te, al monahilor îndrumător;Bucură-te, cerească lumină;Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;Bucură-te, al pustnicilor veselitor;Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! Condacul al 2-lea Râvnitor al vieţii îngereşti din copilărie te-ai arătat, Părinte Nicodim; şi mergând în Sfântul Munte, te-ai dedat la cele mai aspre nevoinţe monahiceşti, încât se mirau toţi sihaştrii Athosului de văpaia dragostei dumnezeieşti ce ardea întru tine, şi slăvind pe Dumnezeu, cântau: Aliluia! Icosul al 2-lea Lavra Hilandarului se veseleşte primind la sine odrasla preabinecuvântată, din os domnesc crescută şi în care Duhul lui Dumnezeu se odihneşte; iar noi, uimiţi de puterea Harului ce luminează întru tine, Părinte, cântăm cu bucurie unele ca acestea:Bucură-te, lauda Sfântului Munte;Bucură-te, de Dumnezeu prealuminată minte;Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;Bucură-te, râvnitorul dumnezeieştilor ştiinţe;Bucură-te, a Basarabilor lumină;Bucură-te, inimă, de bucuriile Duhului plină;Bucură-te, tămâia cea cu bun miros;Bucură-te, a noastră dăruire celor de folos;Bucură-te, împreună cu a ta rudenie după trup, Sava cel Sfinţit;Bucură-te, că în sfânta lui lavră bine te-ai nevoit;Bucură-te, cel ce ai fost om ceresc;Bucură-te, cel ce eşti înger pământesc;Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! Condacul al 3-lea Întâistătător al marilor lavre athonite fiind, Preacuvioase Părinte, chip al nevoinţelor duhovniceşti te-ai arătat; iar noi pe tine ocrotitor avându-te, cântăm Domnului cu bucurie: Aliluia! Icosul al 3-lea Chemare de la Dumnezeu având, Sfinte, să vii în patria ta şi să ridici vetre de lumină duhovnicească după rânduiala Sfântului Munte Athos, grădina Maicii Domnului cea binecuvântată, n-ai zăbovit a o împlini, Preacuvioase; şi acum mulţimile călugărilor, chip al nevoinţelor monahiceşti pe tine avându-te, laude ca acestea îţi aduc neîncetat, grăind aşa:Bucură-te, a monahilor lumină;Bucură-te, a noastră mângâiere, care orice durere alină;Bucură-te, dulce ostenitor;Bucură-te, al darurilor dumnezeieşti cuprinzător;Bucură-te, orânduitorul vieţii monahiceşti;Bucură-te, cel ce pe pustnici îi întăreşti;Bucură-te, Părinte, al oropsiţilor ajutător;Bucură-te, al duhurilor necurate izgonitor;Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;Bucură-te, ocrotitorul nostru de orice rău;Bucură-te, preablândule păstor;Bucură-te, al Ortodoxiei apărător;Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! Condacul al 4-lea Când marele Antonie ţi-a poruncit să treci în Ţara Românească, n-ai zăbovit, Sfinte, şi haina întinzând-o peste ale Dunării valuri, ai trecut, Părinte, pe ţărmul românesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea La Orăştie trecând în Ţara Românească, pentru a ridica sfânta mănăstire te-ai sârguit, Părinte, iar Vlaicu Vodă ţi-a împlinit dorirea, zicând către tine întru umilinţă unele ca acestea:Bucură-te, înger binevestitor;Bucură-te, al orânduielii monasticeşti începător;Bucură-te, că valurile Dunării te-au ascultat;Bucură-te, că marele Antonie, patronul tău, te-a binecuvântat;Bucură-te, a Basarabilor bucurie;Bucură-te, că ei rudenie după trup vor să te ştie;Bucură-te, că Ungro-Vlahia se veseleşte;Bucură-te, că fiu preaiubit pe tine te primeşte;Bucură-te, că la Vodiţa aşezare de sihaştri ai ridicat;Bucură-te, că truda ta Dumnezeu o a binecuvântat;Bucură-te, a Banatului lumină;Bucură-te, că ai tăi fii duhovniceşti întru adâncă smerenie lui Dumnezeu se închină;Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! Condacul al 5-lea Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa sufletul tău, Părinte, prin dumnezeiasca chemare, a alergat la Cascada Apelor Cristaline, şi în peşteră sălăşluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea După ce ai izgonit din peşteră balaurul ce te ameninţa, Părinte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi ai petrecut în neîncetată rugăciune, ca Dumnezeu să-ţi descopere voinţa Sa, unde să ridici marea lavră închinată Preacuratei Sale Maici, şi împlinindu-ţi dorirea, cu bucurie îţi cântăm unele ca acestea:Bucură-te, cel ce în peşteră te-ai nevoit;Bucură-te, că cererile tale s-au împlinit;Bucură-te, iubitorule de sfinte nevoinţe;Bucură-te, cunoscătorul înaltelor ştiinţe;Bucură-te, aşezătorule de cele dumnezeieşti;Bucură-te, îndrumătorul cetelor monahiceşti;Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălţime;Bucură-te, mângâietorul inimilor creştine;Bucură-te, iubitorul sfintelor lui Dumnezeu lăcaşuri;Bucură-te, cel ce pregăteşti ale Duhului sălaşuri;Bucură-te, Părinte, al nostru învăţător;Bucură-te, al dumnezeieştilor daruri cuprinzător;Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! Condacul 6-lea Stând pe o piatră la rugăciune trei zile şi trei nopţi, Părinte, o dumnezeiască lumină te-a cuprins şi ca un stâlp de foc, de la cer şi până la pământ, s-a făcut, din care Domnul ţi-a poruncit ca pe acel loc jertfelnic să ridici; şi luminat de raza Duhului Sfânt fiind, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Mulţime de ucenici adunând, Părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde, zi şi noapte, rugăciuni neîncetate se înălţau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârşea prin tine lucruri mari şi preaslăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îţi cântăm unele ca acestea:Bucură-te, Părinte, al nostru îndrumător;Bucură-te, cel către Domnul pentru noi fierbinte rugător;Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută aşezare;Bucură-te, a noastră mângâiere;Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;Bucură-te, cel ce de darul lacrimilor te-ai umplut;Bucură-te, că, prin vărsarea acestora, lăcaş Sfântului Duh te-ai făcut;Bucură-te, al monahilor păstor;Bucură-te, al creştinilor ocrotitor;Bucură-te, a Valahiei lumină;Bucură-te, liră de duhovnicească viersuire plină;Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni! Condacul al 7-lea Prin sfinţenia vieţii tale, Părinte, de mari daruri te-ai învrednicit; că şi duhurile necurate din cei cuprinşi de ele le izgoneai; şi la credinţa ortodoxă pe mulţi i-ai adus, Preacuvioase; pentru care şi cu bucurie te lăudăm pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 7-lea Când împăratul Sigismund a alergat la tine, Părinte, cerând îndurarea ta pentru fiica lui, care era chinuită rău de duhul necurat din copilăria ei, şi văzând-o izbăvită şi cu totul sănătoasă prin mijlocirea ta către Domnul, cu lacrimi de recunoştinţă îţi cânta unele ca acestea:Bucură-te, părinte al mângâierii;Bucură-te, al inimilor credincioase alinătorul durerii;Bucură-te, izbăvitorul celor ce aleargă la tine;Bucură-te, doctoria duhovnicească a sufletelor creştine;Bucură-te, a lui Sigismund mirare;Bucură-te, a lui Mircea prea luminoasă stare;Bucură-te, că Sigismund te-a ascultat;Bucură-te, că
Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul lumea-ortodoxa
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Icos 1 Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane Prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;Bucură-te, cădere de pierire demonilor;Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omenești;Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;Bucură-te, prin care se luminează făptura;Bucură-te, prin care se gonește necazul;Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Condac 2 Văzând toți prealuminată vedenia ta, Prorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mâna de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia! Icos 2 Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lăuda, numele tău, dumnezeiescule Ioane Prorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci rugăciune cu cântare aducem ție așa:Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;Bucură-te, plinirea a multă lumină;Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;Bucură-te, sănătate preaminunată împărțită credincioșilor;Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;Bucură-te, cel ce ești rană demonilor de mult plâns;Bucură-te, lumină mai strălucită decât soarele;Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;Bucură-te, povața și lumina orbilor;Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Condac 3 Putere din cer, Ioane Prorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 3 Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:Bucură-te, făcătorule de multe minuni;Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;Bucură-te, prin care se luminează lumea;Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Condac 4 Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane Prorocule și Botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia! Icos 4 Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Condac 5 Prorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai ieșit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul, Sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu așa: Aliluia! Icos 5 Văzut-au fiii oamenilor, Prorocule, cinstită mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ție așa:Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Condac 6 Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane Prorocule, Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 6 Prorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, până când au văzut pe Acela botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:Bucură-te, mărgăritar de mult preț;Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;Bucură-te, lauda cea dulce a prorocilor;Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;Bucură-te, vindecătorul orbilor și al șchiopilor;Bucură-te, piatră scumpă de mult preț;Bucură-te, făclie mult-luminoasă;Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Condac 7 Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 7 Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul Stăpânului de mâna ta care tremura, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;Bucură-te, crin cu bun miros;Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;Bucură-te, prin care se închină cele de sus;Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule! Condac 8 Vedenie străină dacă
Acatistul Naşterii Domnului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne! Icosul 1 Îngerii din cer mirându-se, ziceau: „Cum Te va încăpea pe Tine, Cel ce eşti necuprins, cum Te va hrăni cu lapte pe Tine Fecioara, Cel ce eşti hrănitorul tuturor”. Iar noi de o taină ca aceasta minunându-ne, cântăm Ţie:Iisuse, Cel ce din peşteră Te-ai născut, dă-ne nouă har să ne naştem spre viaţa de veci;Iisuse, Cel ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăţia pruncilor;Iisuse, Cel ce cu lapte Te-ai hrănit, hrăneşte-ne şi pe noi cu bunătăţile Tale cele duhovniceşti;Iisuse, Cel ce cu scutece Te-ai înfăşat, dezleagă-ne şi pe noi de blestemul păcatului;Iisuse, Cel ce în braţe Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului;Iisuse, Cel ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească şi peste noi lumina dumnezeirii Tale;Iisuse, Soarele Dreptăţii, scoate-ne din întunericul păcatului;Iisuse, Păstorul cel bun, caută-ne pe noi, oile cele rătăcite;Iisuse, Cel ce din cer Te-ai pogorât, smerindu-Te pentru noi, dă-ne şi nouă smerenie, ca să ne înălţăm la cer;Iisuse, Cel ce ai luat chipul robului, scoate-ne din robia păcatului;Iisuse, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea, mântuieşte-ne pe noi, cei păcătoşi;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne! Condacul al 2-lea Iată, vine Hristos, pe cel viclean să-l sfarme, pe cei din întuneric să-i lumineze şi să-i dezlege pe cei legaţi de păcate, Căruia, cu îngerii întâmpinându-L, să-I strigăm: Aliluia! Icosul al 2-lea Cu suflete curate, cu buze nespurcate, cu inima smerită, veniţi să mărim pe Hristos, Mântuitorul nostru, Care Se naşte cu trup pentru mântuirea noastră, strigând:Iisuse, Cel ce pe pământ Te-ai pogorât, înalţă-ne pe noi la cer;Iisuse, Cel ce ai luat trup ca al nostru, scapă-ne pe noi de patimile trupeşti;Iisuse, Cel ce eşti Domnul Păcii, dă-ne nouă, celor învrăjbiţi, pacea Ta;Iisuse, Cel ce ai fost lăudat de toată făptura cea necuvântătoare, dă-ne nouă, celor necuvântători, să Te lăudăm neîncetat;Iisuse, Cel ce pe păstori, prin îngeri, i-ai chemat la Tine, cheamă-ne şi pe noi, smeriţii;Iisuse, Cel ce darurile magilor le-ai primit, primeşte şi rugăciunile noastre, pornite din inimi smerite;Iisuse, Cel ce la naştere n-ai avut locaş de sălăşluire, fă-Ţi lăcaş din inimile noastre;Iisuse, Cel ce toate uşile le-ai găsit încuiate, deschide inimile noastre, cele zăvorâte de păcat;Iisuse, Cel ce Te-ai născut la marginea cetăţii, dă-ne nouă să fugim de deşertăciunile lumii acesteia;Iisuse, Cel ce prima dată ai venit la miezul nopţii, când vei veni a doua oară, miluieşte-ne;Iisuse, Cel ce Te-ai născut în taina nopţii, viaţa noastră cea plină de păcate în taina nopţii o ascunde, miluindu-ne;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne! Condacul al 3-lea Steaua a vestit magilor pe Soarele Dreptăţii, Cel ce S-a născut negrăit, în peşteră, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce ne-am făcut peşteră a toată necurăţia, prin călcarea poruncilor Lui, pentru care, pocăindu-ne, cântăm: Aliluia! Icosul al 3-lea Cuvântul Tatălui, prin care toate S-au făcut, fără pătimire şi fără stricăciune Se naşte cu trup, din Sfânta Fecioară Maria, ca să mântuiască lumea, Căruia, întâmpinându-L, aşa să-I strigăm:Iisuse, Cel ce cu Tatăl şi cu Sfântul Duh eşti lăudat de îngeri, miluieşte-ne;Iisuse, Cel ce de îngeri eşti lăudat, fă ca şi noi, pe pământ, neîncetat să Te mărim;Iisuse, Cel ce, pe pământ născându-Te, de cer nu Te-ai despărţit, cu smerenie Îţi slujim;Iisuse, Care ai împreunat prin Naşterea Ta pe îngeri cu oamenii, pe Tine Te lăudăm;Iisuse, Cel ce prin Naşterea Ta ne-ai deschis uşile raiului, închise prin neascultarea lui Adam, Ţie Îţi mulţumim;Iisuse, Cel ce ai omorât moartea, prin Naşterea Ta făcându-ne părtaşi vieţii celei veşnice, Te preamărim;Iisuse, Cel ce ai depărtat vrajba şi lumii pace ai adus prin Naşterea Ta, Ţie Îţi slujim;Iisuse, Care prin Naşterea Ta mântuire lumii ai adus, dă-ne nouă iertare de păcate;Iisuse, Cel ce ne-ai descoperit nouă, prin Naşterea Ta, pe Dumnezeu în Treime, Ţie ne închinăm;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne! Condacul al 4-lea Ca să mă izbăveşti din robia celui viclean, ai binevoit a Te îmbrăca în chip de rob, Cuvinte cel fără de început şi de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pentru care, slăvind milostivirea Ta, cântăm neîncetat: Aliluia! Icosul al 4-lea Dumnezeu oamenilor asemenea S-a arătat şi în peşteră S-a născut şi a sărăcit cu trupul, ca noi să ne îmbogăţim în har; pentru aceasta credincioşii cu gând curat să-L primim, cântându-I:Iisuse, născându-Te Tu, împărăţia păcatului s-a nimicit;Iisuse, cugetele cele rele, născându-Te Tu, din multe inimi s-au descoperit;Iisuse, venind Tu, puterea diavolului a slăbit şi oamenii asupra lui s-au întărit;Iisuse, născându-Te Tu, de ispitele ce vin de la lume ne-am izbăvit;Iisuse, trup luând, de ispitele trupului ne-am mântuit;Iisuse, născându-Te Tu, trupurile şi sufletele de patimi le-am curăţit;Iisuse, prin întruparea Ta, trupul nostru cel stricăcios cu nestricăciunea l-ai împodobit;Iisuse, pogorându-Te Tu, din oameni pământeşti, prin har, îngeri ai făcut;Iisuse, răsărind Tu, lumina adevărului peste toţi a strălucit;Iisuse, născându-Te Tu, Dreptatea şi Adevărul pe pământ s-au pogorât;Iisuse, arătându-Te Tu, pe Dumnezeu Cel într-o fiinţă am cunoscut;Iisuse, lumea, prin Naşterea Ta, de bucuria mântuirii s-a umplut;Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne! Condacul al 5-lea Hristos, cu trupul arătându-Se, Se sălăşluieşte în noi în chip negrăit. Veniţi, credincioşii, să vedem slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, şi să-I cântăm: Aliluia! Icosul al 5-lea Cel ce a făcut cerul şi pământul astă zi Se naşte trupeşte ca un om, din tine, Maica Domnului, păzindu-te şi după naştere fecioară, pentru care, bucurându-ne, aşa-I strigăm:Iisuse, născându-Te cu trup din Sfânta Fecioară Maria, o ai făcut Născătoare de Dumnezeu şi plină de har;Iisuse, Cel ce Te-ai
Acatistul Sfintei Muceniţe Eugenia
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Luminându-te cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri, ai fugit de slava cea deşartă, părăsind dulceaţa lumii şi casa părinţilor tăi, şi ieşind din cetate, de frumuseţea cântării de psalmi te-ai rănit, şi primind în inima ta feciorelnică dumnezeiasca dragoste, ai împărtăşit duh şi celor ce călătoreau împreună cu tine, Sfântă Fecioară Muceniţă Eugenia. Pentru aceasta şi noi îţi cinstim prăznuirea, cântându-ţi: Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată! Icosul 1 Din rânduiala dumnezeiască, înger din cer a fost trimis să-ţi deschidă, fecioară, calea spre mucenicie, arătându-te slujitoare aleasă a Împăratului tuturor. Iar noi, văzând vieţuirea ta cea minunată, îţi înălţăm cântări de laude ca acestea:Bucură-te, ceea ce nume de bun neam ai purtat;Bucură-te, că, frumoasă la chip fiind, şi vitează cu duhul te-ai arătat;Bucură-te, că înţelepciunea cea elinească şi filosofia ritorilor cu înlesnire ai învăţat;Bucură-te, că logodna cu nici unul din tinerii cei luminaţi cu neamul, cu mărirea şi cu bogăţia nu ai primit;Bucură-te, că fecioria cea curată ai râvnit;Bucură-te, că prin rânduiala dumnezeiască Epistolele Sfântului Apostol Pavel ai citit;Bucură-te, că de la el ai aflat că unul este Dumnezeu cel adevărat;Bucură-te, că, ieşind din cetate şi auzind cântarea cea dulce a psalmilor, cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri te-ai luminat;Bucură-te, că de rătăcirea părinţilor te-ai ruşinat şi de idolii cei făcuţi de mână omenească te-ai lepădat;Bucură-te, că cele trecătoare ai lăsat;Bucură-te, că de Mirele tău Hristos ai fost înţelepţită;Bucură-te, purtătoare de cunună preafericită;Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată! Condacul al 2-lea Când te-ai logodit cu Hristos, I-ai adus Lui de bunăvoie, ca o zestre însufleţită, slugile care, urmând tăriei tale, fecioară binecuvântată Eugenia, au strălucit lămurit cu credinţa şi cu harul, deprinzându-se cu toată fapta bună, ca nişte adevăraţi mucenici înţelepţi ai lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! Icosul al 2-lea Înţelegerea cea neînţeleasă căutând, Muceniţă, să o înţelegi, ai lepădat slava cea deşartă, şi lipindu-te de Hristos, ai grăit către slugile tale: „Eu nu mă voi mai numi doamnă a voastră, ci soră şi împreună slujitoare a lui Dumnezeu cel adevărat”; pentru aceasta şi noi îţi cântăm:Bucură-te, că părul cel fecioresc ţi-ai tăiat şi cu dorire spre Mănăstirea lui Teodor ai plecat;Bucură-te, că îmbărbătată de har fiind, firea femeiască ţi-ai uitat;Bucură-te, că, împreună cu cei doi oameni slujitori ai tăi, spre lucrările bărbăteşti ai alergat;Bucură-te, că Dumnezeu cu vederea cea mai înainte te-a povăţuit;Bucură-te, că, din purtare de grijă, Dumnezeu toate cele despre tine fericitului Episcop Elen le-a descoperit;Bucură-te, că Arhiereul Elen cu Sfântul Botez în Hristos v-a îmbrăcat;Bucură-te, că luminându-vă, jugul Lui aţi dorit;Bucură-te, că luând chip şi nume bărbătesc cu ceata monahilor te-ai unit;Bucură-te, că urmând ţie, din robi cu trupul, slugile tale libertatea duhului au dobândit;Bucură-te, că a strălucit în inima ta binecuvântarea lui Dumnezeu;Bucură-te, că ai înflorit ca un crin în pustiul păgânătăţii;Bucură-te, că bunul neam al sufletului l-ai păzit nevătămat;Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată! Condacul al 3-lea Fericită fecioară, cea acoperită cu haine şi cu nume bărbăteşti, binevieţuind şi slujind lui Dumnezeu, atâta ai sporit în dumnezeiasca învăţătură, încât şi Sfânta Scriptură o cunoşteai pe de rost şi multora le erai mirare şi pildă pentru bucuria cea nepieritoare, cântând: Aliluia! Icosul al 3-lea Pururea fiind împodobită, fecioară, cu viaţă curată, cu bun cuvânt şi cu har, jertfă te-ai adus pe tine Celui ce pentru noi a luat trup din Fecioară; pentru aceasta şi noi îţi cântăm:Bucură-te, smerenie blândă şi îmblânzitoare;Bucură-te, a celor mâhniţi caldă mângâietoare;Bucură-te, că şi darul tămăduirii ai primit;Bucură-te, că mai mult decât toţi pustnicii ai strălucit;Bucură-te, că taina ta cea acoperită de Dumnezeu fraţii nu o cunoşteau;Bucură-te, că, murind egumenul şi adunându-se obştea, cu multă rugare la stăreţie te sileau;Bucură-te, că a-L întreba mai întâi pe Hristos i-ai îndemnat;Bucură-te, că, urmând cuvântul Domnului, tuturor slugă şi rob te-ai arătat;Bucură-te, că pentru toţi te-ai ostenit în grele slujiri mănăstireşti;Bucură-te, că, slujind fraţilor, cu dor şi fără încetare te rugai lui Dumnezeu;Bucură-te, că mult iubeai slujbele cele bisericeşti;Bucură-te, că în toate ţi-ai păzit inima curată;Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată! Condacul al 4-lea Vifor de ispite a asmuţit asupra ta şarpele cel pierzător de suflete văzându-te purtătoare de biruinţă, îndreptată spre mântuire, dar luminându-te cu lumina cea înţelegătoare, l-ai batjocorit cu puterea Celui Preaînalt, cântând: Aliluia! Icosul al 4-lea Văzând Melantia cea bogată cu averea, dar săracă de fapte bune, frumuseţea ta, s-a rănit de dragostea cea fără de rânduială, neştiind firea cea femeiască ce se tăinuia în chipul şi în numele cel bărbătesc; dar tu, mustrând-o cu asprime, i-ai spus că una îţi este nunta, dorirea de Hristos. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, că ai vindecat-o de friguri pe Melantia, ungând-o cu untdelemn sfinţit;Bucură-te, că cele trei vase de argint pline de bani de la ea nu le-ai primit;Bucură-te, că la săraci să-i dăruiască o învăţai;Bucură-te, că tu cu dragostea lui Dumnezeu te îndestulai;Bucură-te, că, sărăcind cu Hristos, bogăţie adevărată ţi-ai agonisit;Bucură-te, că, mărturisindu-ţi aceea pofta ei desfrânată, cu asprime o certai;Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţită că în tărie cu nimic nu ai slăbit;Bucură-te, că pe cea aprinsă de tăciunii desfrânării ai alungat;Bucură-te, primitoare de înţelepciune;Bucură-te, că te desfătai cu dragostea de cumpătare;Bucură-te, rugătoare pentru alungarea ispitelor;Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată! Condacul al 5-lea Ca un orb care şi-a pierdut lumina ochilor, cea înnegrită cu fapta şi cu numele a căutat să-ţi aducă ocară, şi ducându-se la judecătorul cetăţii, tatăl tău, a minţit fără de ruşine că ai voit să o sileşti spre desfrânare. Dar tu nu te dezlipeai de Mirele tău Cel ceresc, strigându-I: Aliluia! Icosul al 5-lea Umplându-se judecătorul de mânie şi trimiţând îndată să fii legată şi adusă la judecată, împreună cu toţi monahii de sub ascultarea ta, ai răbdat ocară şi defăimare. Dar nevoind tu să se facă de batjocură haina călugărească, ţi-ai sfâşiat haina rostind: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim cu mulţumire ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată, vă spun că sunt femeie; judecătorul este preaiubitul meu tată, soţia lui e mama mea, aceştia de lângă mine îmi sunt fraţi,
Acatistul Sfântului Nifon, Episcop de Constantiana
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Iubitorului de adâncă smerenie, Cuviosului Părintelui nostru Nifon, cu evlavie să-i aducem cântare de laudă, pe care, pentru simplitatea vieţii sale smerite, Scumpul nostru Mântuitor a poruncit tuturor îngerilor şi arhanghelilor să-l pomenească neîntrerupt la jertfa lor cea înţelegătoare, şi din inimă să-i zicem: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, care îndeosebi smerenia ai iubit! Icosul 1 Domnul Iisus Hristos te-a înzestrat cu har deosebit zicând: „Celui ce va pomeni numele tău în rugăciunea sa acasă sau în biserică îi voi sta în ajutor în toate primejdiile şi necazurile, şi îndeosebi în clipele cele din urmă ale vieţii sale”. Pentru aceasta noi cu credinţă îţi cântăm:Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;Bucură-te, că din copilărie ai fost evlavios;Bucură-te, că la învăţătura Sfintei Scripturi ai fost sârguincios;Bucură-te, că şi din Vieţile Sfinţilor ai aflat mult folos;Bucură-te, că la o vârstă aşa de tânără aveai minte şi înţelepciune de bătrân;Bucură-te, că în chip deosebit aveai mare dragoste faţă de săraci;Bucură-te, că te-ai convins de lupta crâncenă ce trebuie dusă pentru a scăpa de focul cărnii;Bucură-te, că fiind prins de puterea obişnuinţei păcatului, nu te-ai deznădăjduit;Bucură-te, că ai înfruntat pe satana zicând: „Anatema ţie, duh viclean şi necurat!”;Bucură-te, că te-ai cutremurat pentru păcatele tale şi te-ai mirat de îndrăzneala diavolului care te împiedicase să te rogi;Bucură-te, că, suspinând în adâncul inimii, ai zis: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Maica milei şi a îndurării, milostiveşte-te spre mine, păcătosul, şi mă miluieşte!”;Bucură-te, că ai simţit mare mângâiere când Maica Domnului te-a privit cu veselă şi blândă faţă;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, care îndeosebi smerenia ai iubit! Condacul al 2-lea Având ocrotitoare pe Maica Domnului, ori de câte ori greşeai cu ceva, îţi mărturiseai greşeala în faţa icoanei sale, de la care primeai iertare şi mângâiere, pe care şi noi primindu-le prin Taina Pocăinţei, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Arătându-ţi-se în vis, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan ţi-a zis: „Bucură-te, Nifone, robule al lui Dumnezeu. Frumoasă este viaţa ta, dar ai întinat-o cu vorbe deşarte şi cu înjurături. Dar, dacă te vei lupta să biruieşti pe vicleanul diavol care te îndeamnă la aceste păcate, eu îţi făgăduiesc să-ţi vin în ajutor”. Astfel paisprezece ani te-ai luptat cu duhul desfrânării, până când Domnul te-a izbăvit şi ţi S-a arătat în vis zicându-ţi: „Nifone, Nifone, îţi dau putere şi stăpânire asupra necuraţilor diavoli! Tu însă îngrădeşte-te totdeauna cu smerenie, pentru că iubesc foarte mult pe cei smeriţi şi Îmi întorc faţa de la cei mândri”. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, că din vis ai înţeles că nu este cu putinţă cuiva să scape de răutăţile diavolilor dacă nu merge adeseori la biserică să se roage lui Dumnezeu;Bucură-te, că ai biruit şi patima lăcomiei;Bucură-te, că, după ce te săturai de bunătăţile pământeşti, te rugai Mântuitorului să nu te lipsească nici de cereasca Lui Împărăţie;Bucură-te, că mâncai numai pâine uscată în fiecare zi, afară de sâmbăta şi duminica;Bucură-te, că ai postit şi toată săptămâna fără să bei măcar apă;Bucură-te, că ai fost fără de grijă, dar nu fără trezvie faţă de cursele vrăjmaşului;Bucură-te, că nu te-ai temut de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua şi de lucrul care vine din întuneric;Bucură-te, că ai simţit tainică şi negrăită mireasmă;Bucură-te, că tuturor le făceai plecăciune cu smerenie;Bucură-te, că socoteai că n-ai făcut nici un bine spre plăcerea lui Dumnezeu;Bucură-te, că făceai milostenie şi cugetai zicând: „Nu-i destul că vine Hristos la picioarele noastre să cerşească?”;Bucură-te, că ai dus o viaţă de pocăinţă şi ne-ai învăţat şi pe noi zicând: „De vreme ce omul păcătuieşte zilnic, de aceea zilnic trebuie să se şi pocăiască. Astfel, ceea ce satana construieşte noi vom dărâma”;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, care îndeosebi smerenia ai iubit! Condacul al 3-lea Fiind cumplit ispitit de satana, ispită care a bântuit şi sufletul Sfântului Siluan Athonitul timp de o oră, patru ani te-a chinuit, tulburându-ţi înţelegerea, făcându-te să te îndoieşti de existenţa Creatorului, iar tu, Sfinte Nifon, asemenea Sfântului Siluan, ai avut mintea în iad şi nu te-ai deznădăjduit, ci ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Aşa cum îţi prevestise Domnul: „Ia aminte însă, că mare ispită va veni asupra ta, dar nu te va birui, pentru că Eu sunt cu tine”, întocmai ţi s-a întâmplat, de aceea noi, minunându-ne de bărbăţia ta, îţi aducem cântare de laudă zicând:Bucură-te, că în fiecare sâmbătă îţi începeai rugăciunea seara şi o terminai dimineaţa;Bucură-te, că toată noaptea te rugai şi făceai metanii;Bucură-te, că proorocului Daniel şi îngerilor urmai;Bucură-te, că rugăciunea rostită de tine cuprindea în sine toată teologia;Bucură-te, de răspunsul dat satanei: „Dacă Atotputernicul ţi-a îngăduit să mă ucizi, primesc cu smerenie porunca Lui, dar dacă n-a rânduit aşa Dumnezeul meu, dispreţuiesc toate vicleşugurile tale!”;Bucură-te, că ai înfruntat pe diavol zicând: „Piei din ochii mei, pentru că eu cred cu tărie că există Dumnezeu, Cel ce te-a osândit în focul cel veşnic pentru vicleşugurile tale”;Bucură-te, că n-ai încetat rugăciunea de dimineaţă şi de seară, după cum ţi-a cerut vrăjmaşul;Bucură-te, că de la picioarele Domnului Iisus Hristos nu te-ai depărtat;Bucură-te, că ai ştiut că vrăjmaşul sălăşluieşte în întuneric şi cu întunericul luptă împotriva oamenilor;Bucură-te, că în biserică ai văzut chipul Domnului Iisus Hristos;Bucură-te, că ai văzut pe Domnul Iisus strălucind ca fulgerul;Bucură-te, că te-ai umplut de negrăită mireasmă;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, care îndeosebi smerenia ai iubit! Condacul al 4-lea Întrebat de acel tânăr nevinovat cum să dobândească mântuirea, l-ai învăţat, insuflat fiind de Duhul Sfânt, iar el, mirându-se de înţelepciunea cuvintelor tale, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Aflându-te în Biserica Maicii Domnului din Halcopratia, s-a apropiat de tine un copil foarte cuminte şi ţi-a zis: „Cer şi eu de la tine să aud cuvânt bun”. Folosindu-ne şi noi de răspunsurile date, îţi mulţumim cântându-ţi:Bucură-te, cel ce înveţi să nu osândim pe nimeni niciodată;Bucură-te, că ai socotit de ajuns pentru tineri să aibă smerenie şi nevinovăţie;Bucură-te, că ne-ai sfătuit să nu ne închipuim că am ajuns la măsura sfinţilor;Bucură-te, că ne-ai descoperit înşelarea: atunci când socotim că rugăciunea noastră este sfântă şi curată;Bucură-te, că ne-ai
Acatistul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Vestitorul Ortodoxiei și apărătorul credinței, Arhiereul lui Hristos, Petru al Kievului, să se cinstească după vrednicie, căci patria și neamul le-a lăsat, dar nu le-a uitat, de cele lumești s-a lepădat, pe cele cerești și veșnice dobândind, de aceea se veselește împreună cu ceata ierarhilor mărturisitori ai credinței, auzind cântarea: Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! Icos 1 Ales fiind de Dumnezeu din pântecele maicii tale spre a deveni păstor vrednic al Bisericii Ortodoxe, împodobit cu smerita cugetare și credință neclintită, prin ispitele vieții ai trecut neșovăielnic, căci ai avut ca țintă neschimbată odihna în sălașele cerești. De aceea, te rugăm primește de la noi cântarea aceasta:Bucură-te, făclie duhovnicească;Bucură-te, slujitor al Ortodoxiei;Bucură-te, purtător al harului Sfântului Duh;Bucură-te, strănepot al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare;Bucură-te, cel ce te-ai dăruit cu totul Bisericii;Bucură-te, întărire a credincioșilor;Bucură-te, alungare a înșelăciunii;Bucură-te, cel ce te-ai ostenit pentru Hristos;Bucură-te, lumină a sufletelor tulburate;Bucură-te, purtător al cuvintelor sfințite;Bucură-te, povățuitor al Bisericii;Bucură-te, păstor credincios;Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! Condac 2 Ca un trandafir bine-mirositor ai răsărit în binecuvântata grădină a Moldovei, având obârșia în slăvitul neam al Mușatinilor, dar ai sfințit prin viața și ostenelile tale pământul Ucrainei, unde ai fost rânduit de Dumnezeu ca arhiereu și îndrumător prea luminat al Bisericii pravoslavnice, când furtunile eresurilor izbeau corabia Ortodoxiei și biruitor ai cântat: Aliluia! Icos 2 În curțile domnești de la Suceava ai copilărit fiind ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou; ai deprins frumoasele învățături și obiceiuri și ai găsit pilde demne de urmat în viață. Întărindu-ți mintea și sufletul cu povețele și rugăciunile părinților tăi, i-ai bucurat de darurile cu care Dumnezeu te-a binecuvântat, pentru care te lăudăm zicând:Bucură-te, fiu al neamului românesc;Bucură-te, sfințitor al poporului ucrainean;Bucură-te, cel ce ai primit lumina Botezului;Bucură-te, purtător al unui nume de apostol;Bucură-te, slujitor al Evangheliei;Bucură-te, cel împodobit cu lumina gândului;Bucură-te, vestitor al cuvintelor vieții;Bucură-te, purtător al harului;Bucură-te, trăitor al smereniei;Bucură-te, păzitor al poruncilor dumnezeiești;Bucură-te, mireasmă a viețuirii curate;Bucură-te, păstorule mult nevoitor;Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! Condac 3 Harul lui Dumnezeu te-a cercetat pe tine, sfinte, din pruncie, punând în sufletul tău dorul după cele sfinte și năzuința de a sluji lui Dumnezeu având de aproape învățător și povățuitor pe unchiul tău, Mitropolitul Gheorghe Movilă, de la care ai învățat a-L iubi pe Dumnezeu și a te jertfi pentru credință cântându-I: Aliluia! Icos 3 Încă din fragedă tinerețe ai cunoscut osteneala pribegiei în țări străine și durerea de orfan, când părintele tău, voievodul Simion, a răposat și, prin rânduiala lui Dumnezeu, ai ajuns împreună cu mama și frații tăi în Polonia, unde te-ai desăvârșit în învățătura cărții. Cinstindu-te pentru iscusința ta, te lăudăm cântând:Bucură-te, că ai răspuns chemării cerești;Bucură-te, rod bun al Ortodoxiei;Bucură-te, binecuvântarea neamului tău;Bucură-te, vlăstar domnesc al Moldovei;Bucură-te, rodire în pământ străin;Bucură-te, călător neostenit;Bucură-te, făclie a Bisericii;Bucură-te, lucrător în via Domnului;Bucură-te, ochi privighetor;Bucură-te, minte ascuțită;Bucură-te, cinstitor al Sfântului Mucenic Ioan cel Nou;Bucură-te, propovăduitor neobosit;Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! Condac 4 Având povățuitori pe dascălii vremii și hrănindu-ți sufletul cu învățăturile Evangheliei Domnului, ocrotit fiind de rugăciunile maicii tale, ai ajuns la vârsta deplinătății când drumurile vieții s-au deschis înaintea ta, iar în vâltoarea timpului tău ai luptat pentru creștinătate cântând: Aliluia! Icos 4 Dăruit fiind de Dumnezeu cu multe daruri și văzând pe cei din neamul tău lucrând cu multă stăruință pentru întărirea Ortodoxiei, prin ctitorirea de biserici și mănăstiri și prin danii la Muntele Athos, cu toată râvna ți-ai pus în slujba Bisericii toate puterile sufletești și trupești dovedindu-te un bun oștean, de aceea te lăudăm așa:Bucură-te, luptător pentru credință;Bucură-te, biruitorule al potrivnicilor;Bucură-te, pom încărcat cu fapte bune;Bucură-te, următor neclintit al lui Hristos;Bucură-te, cinstitor al Maicii Domnului;Bucură-te, cugetare la ceasul judecății;Bucură-te, mângâiere a celor necăjiți;Bucură-te, miluitor al sărmanilor;Bucură-te, ajutător al întristaților;Bucură-te, alipire de Piatra-Hristos;Bucură-te, minte înțeleaptă;Bucură-te, doritor al sfințeniei;Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! Condac 5 Cugetând la viețile sfinților, la faptele înaintașilor și la nemurirea sufletului, te-ai retras din viața ostășească și ai găsit în Biserică odihnă sufletului și răspunsuri la doririle inimii tale. Roagă-te acum pentru noi, credincioșii care ne luptăm cu valurile vieții, ca să ajungem la limanul mântuirii unde, izbăviți fiind, vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 5 N-ai râvnit domnia cea pământească și trecătoare ci viața veșnică și nepieritoare, mergând pe calea cea strâmtă și anevoioasă; cu ajutorul ceresc ai călătorit pe ea până la obștescul tău sfârșit și ai primit din mâinile lui Hristos locaș în împărăția sfinților, unde ai intrat cântând cântări de biruință. Pentru aceasta primește de la noi aceste laude:Bucură-te, iubitor de curăție;Bucură-te, mult ostenitorule;Bucură-te, căutător al veșnicului Adevăr;Bucură-te, rostire a cuvintelor pline de har;Bucură-te, iubitor al vieții monahale;Bucură-te, povățuitor al credincioșilor;Bucură-te, împlinitor al virtuților;Bucură-te, potolire a patimilor;Bucură-te, cugetare a celor sfinte;Bucură-te, viețuire aleasă;Bucură-te, cugetare smerită;Bucură-te, slujitor al lui Hristos;Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! Condac 6 Punând în slujba Bisericii lui Hristos toate averile tale, te-ai dăruit pe tine însuți cu totul lui Dumnezeu, slujind cu râvnă neobosită în obștea Lavrei Pecerska din Kiev, unde ai înmulțit talanții primiți. Bucurându-ne de cereasca ta alegere, te lăudăm și cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 6 Printr-o minunată rânduială dumnezeiască ai fost ales de obștea mănăstirii pentru a îndeplini ascultarea de egumen. Cu dragoste și răbdare ai povățuit și luminat pe cei ce veneau la tine, făcându-te îndrăgit de toți pentru sfințenia vieții tale. Luminează-ne și pe noi, cei ce te lăudăm pe tine, zicând așa:Bucură-te, născător al virtuților;Bucură-te, părinte al fiilor duhovnicești;Bucură-te, sfătuitor iscusit;Bucură-te, iubitor al bunelor nevoințe;Bucură-te, pilduitor al faptei;Bucură-te, întărire a celor slabi în credință;Bucură-te, cinstitor al sfinților;Bucură-te, sporire a lucrărilor bisericești;Bucură-te, căutător al vistieriilor cerești;Bucură-te, înnoire a vieții duhovnicești;Bucură-te, slujire cu sfințenie;Bucură-te, vrednicule de îndoită cinste;Bucură-te, Ierarhe Petru, apărător al dreptei credințe! Condac 7 Trudind fără preget pentru mântuirea credincioșilor ai întemeiat la Pecerska prima academie teologică, unde s-au format apărători ai Ortodoxiei, fiind cu dragoste îndemnați și povățuiți de tine. Hrănește-ne și pe noi cu povețele tale, preafericite Părinte Petru și luminează-ne mintea, ca să
Acatistul Sfântului Ioan de Kronstadt
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, păstorului şi învăţătorului, celui ce s-a arătat împăraţilor iubitor şi întristaţilor mângâietor, celui ce a luminat pământul Rusiei şi toată viaţa sa a dăruit-o slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui, îndreptând mulţimea păcătoşilor spre pocăinţă, multor bolnavi tămăduire de la Dumnezeu dobândind, să-i aducem laudă ca unui apărător şi grabnic ajutător. Tu dar, Părinte, pentru că ai îndrăzneală către Domnul, de toate necazurile ne izbăveşte pe noi, cei care-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi! Icosul 1 Pe îngerul tău păzitor, încă de şase ani fiind, în lumină nespusă l-ai văzut, Ioane, el spunându-ţi ţie că, după voinţa lui Dumnezeu, întotdeauna nevăzut stă şi te păzeşte de toate relele. Prin aceasta din tinereţe ales de Dumnezeu pe tine ştiindu-te, strigăm către tine:Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai arătat „ales” de Dumnezeu;Bucură-te, cel ce din tinereţe te-ai arătat „chemat” al binecuvântării Lui;Bucură-te, cel ce pe îngerul tău din tinereţe l-ai veselit cu bunele deprinderi;Bucură-te, că nu l-ai întristat cu nimic;Bucură-te, că nevăzutul tău păzitor ţi s-a arătat;Bucură-te, că acela întotdeauna a te păzi ţi-a făgăduit;Bucură-te, odraslă preaiubită a părinţilor celor evlavioşi;Bucură-te, cel ce din pruncie de părinţii tăi ai fost învăţat cu frica de Dumnezeu;Bucură-te, cel ce cu cumpătarea din tinereţe te-ai deprins;Bucură-te, cel ce zilele tinereţii tale în sărăcie şi înfrânare le-ai petrecut;Bucură-te, că, datorită bunei tale vieţuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit;Bucură-te, că faţa ta cu smerenie era împodobită;Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi! Condacul al 2-lea Te vedem pe tine, de Dumnezeu înţelepţite Ioane, din fragedă vârstă umbrit de binecuvântarea lui Dumnezeu, care în taină te-a condus spre o viaţă virtuoasă. Pentru aceea, avându-te pe tine pildă demnă de urmat, cu smerenie cântăm lui Hristos Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Mintea ta din pruncie în lecturile şi cugetările Sfinţilor Părinţi ţi-ai cufundat-o, Ioane, şi din ele te-ai adăpat cu apa cea vie, din izvorul Duhului Sfânt. Pentru aceasta te rugăm pe tine, roagă-L pe Preabunul Dumnezeu să ne facă şi pe noi părtaşi la împărtăşirea aceasta, pe cei ce-ţi cântăm:Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai păzit de patimi;Bucură-te, cel ce harul Sfântului Botez întreg l-ai păzit;Bucură-te, că ţi-a plăcut a citi din scrierile Sfinţilor Părinţi;Bucură-te, cel ce ai pătruns cu adevărat înţelesul acestora;Bucură-te, cel ce ai arătat mare sârguinţă în această lucrare;Bucură-te, cel ce în iubirea de înţelepciune duhovnicească şi firească te-ai arătat desăvârşit;Bucură-te, că prin înţelepciunea ta lumea de înşelăciune ai vădit-o;Bucură-te, că de acea înşelăciune ca un vultur, înţeleptule, ai scăpat;Bucură-te, minunat şi luminat învăţător al ţărilor din nordul Rusiei;Bucură-te, cel ce ai izgonit întunericul păcatului din oameni;Bucură-te, că tuturor celor ce au venit la tine cu rugăciuni degrabă le-ai ajutat;Bucură-te, preaputernică mijlocire pentru noi înaintea lui Dumnezeu;Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi! Condacul al 3-lea Puterea darului lui Dumnezeu, care pe cele cu lipsă le împlineşte, din belşug s-a revărsat peste tine, Ioane, pururea pomenite, când de Preasfinţitul Hristofor întru preot ai fost hirotonit şi oraşului Kronsdtadt ai fost rânduit păstor; de atunci ai început a învăţa oamenii să slujească drept Sfintei Treimi şi să-I cânte: Aliluia! Icosul al 3-lea Având iubire dumnezeiască în inimă înţeleptule Ioane, şi rânduiala postului cu stricteţe păzind-o, ai biruit toate năvălirile patimilor, nefiind nicidecum atins de ele. Prin aceasta, ca un bărbat desăvârşit ai ieşit să lucrezi ţarina Domnului prin cuvânt, ca şi cu un plug ai afânat inimile întărite şi îngheţate ale oamenilor, încălzindu-le cu rugăciunea şi cu iubirea ta şi semănând în ele sămânţa pocăinţei sincere şi a credinţei vii. Pentru toate acestea îţi cântăm ţie laudă:Bucură-te, vas ales al harului lui Dumnezeu;Bucură-te, locuinţa darurilor cereşti;Bucură-te, cel ce cu toată inima şi cu tot sufletul L-ai iubit pe Dumnezeu;Bucură-te, că pentru aceasta şi întreaga turmă pe care ai păstorit-o ai învăţat-o a-L iubi pe Dumnezeu;Bucură-te, cel ce învăţăturile Evangheliei şi rânduielile postului cu frică le-ai păzit;Bucură-te, că acestea şi pe aproapele tău prin fapte l-ai învăţat;Bucură-te, că din tinereţe peste patimi împărat te-ai arătat;Bucură-te, slăvitule biruitor asupra păcatului;Bucură-te, că în lume ca o lumină exemplu viu ai luminat;Bucură-te, că pe pământ ai fost cu înţelepciune cerească dăruit;Bucură-te, stâlp neclintit al ţării tale ortodoxe;Bucură-te, neîntârziatule apărător al ortodoxiei şi al obiceiurilor celor bune;Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi! Condacul al 4-lea Prin furtuna multor necazuri şi griji lumeşti trecând, ajută-ne nouă, Părinte Ioane, aşa cum şi în viaţa ta ai ajutat tuturor celor ce cu credinţă au venit la tine, ca toţi cei ajutaţi de tine să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzind pe apostolul care zice: „Locuinţa noastră este în cer”, şi dorind a-l urma, această viaţă vremelnică nu ai petrecut-o în slujba trupului şi-n lucrarea patimilor, Ioane, ci în curăţirea sufletului de întunericul păcatului, căci cu ele nimeni nu poate intra în cereasca Împărăţie. Prin aceasta avându-te chip de viaţă plăcută lui Dumnezeu şi ajutor întru toate, strigăm către tine unele ca acestea:Bucură-te, luminată strălucire a luminii evanghelice în zilele noastre;Bucură-te, cel ce sufletelor întunecate eşti luminare pătrunzătoare;Bucură-te, că în scrierile cele dumnezeieşti ţi-ai cufundat mintea;Bucură-te, că din ele ai aflat cale dreaptă către Împărăţia cerurilor;Bucură-te, că toate faptele tale au fost lumină lumii;Bucură-te, că prin tine Tatăl cel ceresc minunat s-a proslăvit;Bucură-te, că cuvântul tău n-a fost nici chimval răsunător, nici mort sau neajuns;Bucură-te, că cuvântul tău întru adevăr viu şi lucrător s-a arătat;Bucură-te, că prin tine cei morţi cu duhul prin credinţă înviază;Bucură-te, că prin tine cei căzuţi în întunericul păcatului se trezesc la pocăinţă;Bucură-te, că pe tine în zilele noastre Domnul pământului Rusiei prooroc şi apostol te-ai arătat;Bucură-te, că în tine dobândind ştiinţa adevărului, ai luat darul vindecării şi al apărării credinţei, neînfricat luptător arătându-te;Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi! Condacul al 5-lea Stea luminătoare a pământului rusesc te-ai
Acatistul Sfântului Mucenic Bonifatie
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Alesule ostaş al lui Hristos, învrednicit de cununa slavei, cu moarte mucenicească te-ai izbăvit de moartea cea veşnică, de la întunericul păcatelor te-ai întors la lumina cea pururea fiitoare; primeşte rugăciunile aduse în cinstea ta şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşului celui viclean, ca să-ţi strigăm cu bucurie: Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule! Icosul 1 Înger luminos a stins focul chinurilor tale cu roua harului, ocrotindu-te Mucenice Bonifatie, ca să nu pieri ca un păcătos cu haină murdară şi neîntors la Dumnezeu. Învaţă-ne să ne îmbrăcăm cu haina luminoasă a sfinţeniei şi din toată inima să-ţi cântăm aşa:Bucură-te, că viaţa pentru Hristos ţi-ai dat;Bucură-te, că, în suferinţe, pe El L-ai imitat;Bucură-te, că spre Dumnezeu ochii ţi-ai aţintit;Bucură-te, că voinţa în virtuţi o ai întărit;Bucură-te, rob credincios al Domnului Hristos;Bucură-te, că sfârşitul vieţii ţi-a fost sfânt şi frumos;Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminat;Bucură-te, că de ispitele lumii n-ai fost înşelat;Bucură-te, că pe vicleanul şarpe l-ai făcut de ruşine;Bucură-te, că ceata sfinţilor s-a bucurat de tine;Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule! Condacul al 2-lea Văzând tulburarea lumii acesteia şi grijile vieţii, toate le-ai socotit ca praful, ridicând mintea la cele de sus, pătimitorule al lui Hristos, te-ai ridicat la înălţimea cunoaşterii de Dumnezeu, mărturisind tuturor pe Hristos Dumnezeu, şi acum chemi sufletele care pier în păcate ca să se pocăiască şi cu lacrimi de umilinţă să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Mintea ţi-ai păstrat-o trează şi focul patimilor cu pocăinţă l-ai stins, Bonifatie minunate, de la apus la răsărit, de la Roma ai venit să suferi pentru Domnul Iisus, având gând sfânt ca să ţi se înmulţească harul, iar pe noi ne-ai adus în biserică să-ţi cântăm aşa:Bucură-te, că patimile să le biruim ne-ai învăţat;Bucură-te, că nădejdea mântuirii celor disperaţi le-ai dat;Bucură-te, că deşertăciunea vieţii pământeşti o ai cunoscut;Bucură-te, că suferinţele tale mai înainte le-ai prevăzut;Bucură-te, a celor treji încuviinţare şi bucurie;Bucură-te, a voinţei tărie celor neputincioşi;Bucură-te, că prin tine de beţie ne izbăvim;Bucură-te, că la Dumnezeu cu ajutorul tău revenim;Bucură-te, al vindecărilor izvor nesecat;Bucură-te, al minunilor tezaur pururi bogat;Bucură-te, că ne înveţi mintea la Dumnezeu s-o ridicăm;Bucură-te, că de păcate prin tine ne eliberăm;Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule! Condacul al 3-lea Cu puterea milostivirii lui Dumnezeu ai fost înzestrat, fiindcă din povestirea vieţii tale noi aflăm cum, din mila lui Dumnezeu, mulţi păcătoşi se întorc la pocăinţă. Astfel, şi tu ai plăcut lui Dumnezeu şi, în locul morţii amare, ai căpătat viaţa veşnică, deci învaţă-ne să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Având acum veşnică bucurie în lăcaşurile cereşti, nu ne părăsi nici pe noi păcătoşii, Mucenice Bonifatie, cei ce locuim pe pământ. Noi, trudiţii şi împovăraţii, alergăm la tine; nu ne lăsa orfani şi neputincioşi, ci ajută-ne şi du rugăciunile noastre la altarul cel ceresc, ca întru bucurie să-ţi cântăm:Bucură-te, că pe semenii tăi ca pe tine i-ai iubit;Bucură-te, că în păcate inima nu ţi-ai împietrit;Bucură-te, că celor străini şi călătorilor le-ai slujit;Bucură-te, că de aceea ţara de baştină ai părăsit;Bucură-te, că ai învăţat mila pe orişice om bogat;Bucură-te, că pe orfani şi pe văduve cu milă i-ai apărat;Bucură-te, celor săraci milostiv apărător;Bucură-te, celor asupriţi şi înjosiţi bun mijlocitor;Bucură-te, că pe cei beţivi cu trezvie îi răcoreşti;Bucură-te, că pe cei scăpătaţi de beţie la trezvie îi pofteşti;Bucură-te, că pe femeile ce plâng le mângâi;Bucură-te, că lacrimile lor la cer le duci tu întâi;Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule! Condacul al 4-lea Viforul păcatelor nu te-a înecat, nici valurile patimilor nu te-a acoperit, Mucenice al lui Hristos, ci te-ai întors la Domnul şi I-ai adus viaţa ca jertfă de mireasmă. Roagă-te ca şi noi, cei de pe marea vieţii, să ajungem cu bine la limanul mântuirii, cântând Mântuitorului: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzind pilda Evangheliei, cum fiul rătăcit, cheltuindu-şi averea în ţară străină, în foamete şi-a venit în fire, s-a întors în braţele părinteşti, întru pocăinţă zicând: „Tată, greşit-am la cer şi înaintea ta”, aşa şi tu, Mucenice, de la roşcovele păcatelor te-ai întors la Hristos. Noi, bucurându-ne de îndreptarea ta, îţi cântăm astfel:Bucură-te, că foame grea în robia patimilor ai suferit;Bucură-te, că de Hristos – Pâinea Vieţii ai flămânzit;Bucură-te, că Sfântul Său Sânge ca hrană l-ai primit;Bucură-te, că împreună cu slăviţii mucenici şi tu ai fost socotit;Bucură-te, că pe aripile trezviei spre Dumnezeu ai zburat;Bucură-te, că inima ta în sus ţi-ai ridicat;Bucură-te, că, prin Cruce, pe Domnul L-ai aflat;Bucură-te, că ai căpătat a biruinţei cunună;Bucură-te, că ai ştiut să lepezi frumuseţea lumii;Bucură-te, a sufletelor noastre comoara cea bună;Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de păcatul întinăciunii;Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule! Condacul al 5-lea Sângele lui Hristos ce a curs pentru noi, nevrednicii, şi sângele martirilor vărsat pentru Hristos ţinând în seamă Aglaida, ţi-a spus astfel: „Tu ştii cu cât de multe păcate suntem întinaţi şi la viaţa viitoare nu gândim. Eu am auzit de la un om credincios creştin că moaştele martirilor aduc mântuire şi că mucenicul este mijlocitor către Dumnezeu…”. Şi noi credem că tu eşti mijlocitorul nostru în faţa Domnului, căci împreună cu îngerii Îi cânţi Sfintei Treimi: Aliluia! Icosul al 5-lea Vedem şi înţelegem cum cuvintele acestea ale Aglaidei ţi-au răscolit sufletul şi te-ai hotărât la abstinenţă, Mucenice Bonifatie. Ajută-ne şi nouă să-ţi urmăm ţie, ca să nu pierim în adâncul fărădelegilor, ci cu bucurie să-ţi cântăm:Bucură-te, că din somnul patimilor ca din moarte te-ai trezit;Bucură-te, că din laţul păcatelor pe mulţi ai izbăvit;Bucură-te, celor ce se îndoiesc de iertare, mustrare şi hotărâre;Bucură-te, bucuriei fără margini, întărire;Bucură-te, că ne chemi să ne înnoim în înfrânare;Bucură-te, căci cu semnul Crucii tai a patimilor vâltoare;Bucură-te, că veşnică avere ţi-ai agonisit;Bucură-te, că la muncă şi mântuire pe mulţi ai pornit;Bucură-te, că a vinului veselie o ai părăsit;Bucură-te, că rănile trupului ca un înger le-ai suferit;Bucură-te, cel bătut, că L-ai mărturisit pe Hristos;Bucură-te, că pentru El cu foc fript ai fost;Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule! Condacul al 6-lea Mărturisitoare a închinării sfintelor moaşte a devenit Aglaida, stăpâna ta, Mucenice al lui Hristos, când te-a trimis în Răsărit să aduci moaştele sfinţilor mucenici, care au suferit pentru credinţa
Acatistul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească, înţeleptului povăţuitor pe calea mântuirii, celui ce este laudă sihaştrilor şi bucuria credincioşilor, cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu! Icosul 1 Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a chemat pe tine ca să preamăreşti cu viaţa ta de înger în trup numele Preasfintei Treimi, iar tu lepădând grija cea lumească, ca o rază prealuminoasă a Soarelui Dreptăţii ţi-ai făcut viaţa ta, iar noi, luând aminte la sfintele tale nevoinţe, cu smerenie şi bucurie rostim unele ca acestea:Bucură-te, cinstea Bisericii noastre strămoşeşti;Bucură-te, că din copilărie preaiubitor de rugăciune te-ai arătat;Bucură-te, că pentru viaţa sihăstrească casa părintească ai părăsit-o;Bucură-te, că viaţa sihăstrească a fost desfătarea ta;Bucură-te, că pe Dumnezeu mai mult decât pe părinţi L-ai iubit;Bucură-te, că pe aceştia în rugăciunile tale pururea i-ai avut;Bucură-te, că tinereţile tale ca pe o jertfă preacurată lui Dumnezeu le-ai adus;Bucură-te, chipul cel preacurat al smereniei;Bucură-te, înflorirea virtuţilor sihăstreşti în trupul tău cel tineresc;Bucură-te, a tinerilor pildă de înfrânare;Bucură-te, lauda cea frumoasă a bătrânilor;Bucură-te, că prin rugăciunile tale în fapte bune ne întăreşti;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu! Condacul al 2-lea Deşi tânăr cu vârsta, prin viaţă curată şi rugăciune necontenită, înţelepciunea celor bătrâni ai dobândit, cu darul lui Dumnezeu, Căruia neîncetat ai cântat: Aliluia! Icosul al 2-lea Vistieria cea nefurată a credinţei tale preacurate cu aspre nevoinţe ai sporit-o, dorind tot mai mult să te împărtăşeşti de frumuseţea vieţii de înger în trup, pentru care cu dragoste glăsuim unele ca acestea:Bucură-te, turtureaua pururea veghetoare a sihăstriei;Bucură-te, podoaba obştii Mănăstirii Lavra;Bucură-te, că aici pildă de ascultare desăvârşită te-ai arătat;Bucură-te, cel care cu iscusinţă ai împletit rugăciunea cu nevoinţele trupeşti;Bucură-te, chipul cel prealuminos al smereniei;Bucură-te, că noaptea cu rugăciunile tale neîncetate ai luminat-o;Bucură-te, lauda cea vestită a nevoitorilor călugări;Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;Bucură-te, că, în trup muritor trăind, cu îngerii te-ai asemănat;Bucură-te, tăinuitorule al vieţii duhovniceşti;Bucură-te, lucrătorule al rugăciunii inimii;Bucură-te, că prin post şi rugăciune lui Ioan Botezătorul te-ai asemănat;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu! Condacul al 3-lea Precum cerbul doreşte apele curate ale izvoarelor, aşa ai dorit, Sfinte Cuvioase Daniil, apele limpezi ale nevoinţelor sihăstreşti, cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Cunoscând binecuvântarea locurilor pustniceşti, chilie în piatră la Putna ţi-ai săpat cu ajutorul oamenilor cinstitori de Dumnezeu, sporindu-ţi nevoinţele cu înţelepciune, pentru care laude ca acestea aducem ţie:Bucură-te, floarea cea cu bună mireasmă duhovnicească a vieţii sihăstreşti;Bucură-te, că, întărit fiind pe piatra credinţei, cu multă linişte ai vieţuit;Bucură-te, că în chilia de la Putna Sfântul Voievod Ştefan în dese rânduri te-a cercetat;Bucură-te, părintele duhovnicesc al acestui slăvit voievod al Moldovei;Bucură-te, că tu pe acesta cu adâncă înţelepciune l-ai povăţuit;Bucură-te, că i-ai dat armele de biruinţă: postul şi rugăciunea;Bucură-te, că l-ai întărit în dragostea de Dumnezeu şi ţară;Bucură-te, că acesta prin rugăciunile tale s-a întărit duhovniceşte;Bucură-te, că negura îndoielii din sufletul lui ai risipit-o;Bucură-te, că pe acesta l-ai încredinţat de izbândă asupra duşmanilor credinţei noastre ortodoxe;Bucură-te, că acest mărit voievod cu smerenie şi dragoste în toate te-a ascultat;Bucură-te, rugătorule către Dumnezeu, împreună cu Sfântul Voievod Ştefan, pentru slava Bisericii şi a neamului nostru;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu! Condacul al 4-lea Cunoscând dragostea Sfântului Voievod Ştefan pentru casa lui Dumnezeu, pe acesta l-ai povăţuit să zidească lăcaşuri sfinte, ca în ele credincioşii pururea să slăvească pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia! Icosul al 4-lea Un gând tainic insuflat de Dumnezeu ţi-a purtat paşii spre alte locuri sihăstreşti, şi pornindu-te de la Putna cu voia lui Dumnezeu, la Voroneţ te-ai oprit, făcându-ţi aici lăcaş sihăstresc, pentru care laude ca acestea îţi aducem:Bucură-te, mult râvnitorule spre nevoinţele sihăstreşti;Bucură-te, că şi aici ai fost cercetat de Sfântul Voievod Ştefan;Bucură-te, că mulţimile credincioşilor cu dragoste le-ai primit la chilia ta;Bucură-te, tămăduitorule al bolilor sufleteşti şi trupeşti;Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile cele necurate le-ai alungat;Bucură-te, cel ce curăţeşti patimile trupurilor noastre;Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;Bucură-te, cel ce dai multă linişte sufletească celor ce se roagă ţie;Bucură-te, cel ce întăreşti pe credincioşi în credinţă;Bucură-te, împlinitorul dragostei desăvârşite întru Hristos;Bucură-te, că, părăsind lumea, ai slujit-o cu neîncetatele tale rugăciuni;Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu! Condacul al 5-lea Întru tine, Părinte Daniile, s-au adeverit cuvintele proorocului care zice: „Pustia a înflorit precum crinul”, căci mulţimea credincioşilor pururea te-a înconjurat, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea Precum lumânarea nu se pune în vas, ci în sfeşnic, pentru a lumina celor din casă, aşa şi tu, în pustie fugind, n-ai rămas tăinuit, ci prin învăţăturile şi viaţa ta ai luminat, cu darul lui Dumnezeu, obştea călugărilor din Voroneţ, pentru care laude ca acestea aducem ţie:Bucură-te, părintele cel bun al Voroneţului;Bucură-te, dascălul cel preaînţelept al lui Grigorie, Mitropolitul Moldovei;Bucură-te, iscusit povăţuitor al celor învăluiţi de viforul ispitelor;Bucură-te, pildă de răbdare şi smerenie;Bucură-te, făclie luminoasă aprinsă în sfeşnicul inimii tale celei curăţite de păcate;Bucură-te, că stâlp al rugăciunii te-ai arătat pe tine obştii tale;Bucură-te, că virtutea dreptei socoteli pururea ai învăţat;Bucură-te, doctor preaiscusit al gândurilor celor ascunse;Bucură-te, că rugăciunile tale cu lacrimi jertfă duhovnicească preaaleasă s-au făcut înaintea lui Dumnezeu;Bucură-te, că prin post şi rugăciune ţi-ai agonisit răbdare preatare;Bucură-te, omule ceresc;Bucură-te, îngerule pământesc;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu! Condacul al 6-lea Viaţă îngerească ai petrecut pe pământ, chip şi pildă făcându-te ucenicilor tăi prin rugăciuni, posturi îndelungate şi privegheri, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniile, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaştrilor şi lauda călugărilor, care pururi cânţi: Aliluia! Icosul al 6-lea Prin curăţirea inimii tale, multă înţelepciune ai dobândit, povăţuind pe calea mântuirii pe toţi cei ce cu dragoste de Dumnezeu veneau la tine; drept aceea laude ca acestea aducem ţie:Bucură-te, dascăle înţelepţit de Dumnezeu;Bucură-te, preaiubit părinte duhovnicesc al Sfântului Ştefan cel Mare;Bucură-te, vrednicule ucenic al Preasfinţitului Leontie;Bucură-te, că acestui sfânt arhiereu în nevoinţele sihăstreşti ai urmat;Bucură-te, împreună rugătorule cu Sfântul Leontie şi Sfântul Voievod Ştefan al Moldovei;Bucură-te, împreună vorbitorule cu îngerii;Bucură-te, cel
Acatistul Sfântului Mucenic Sebastian
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cu cunună de virtuţi ţi-ai împodobit sufletul, Sfinte Mucenice Sebastian, şi, răbdând durerea săgeţilor omorâtoare de trup, ai primit cu bucurie mucenicia şi te-ai înălţat de la cele trecătoare la cele veşnice, slăvind pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia! Icosul 1 Sfinte Sebastian, viteaz ai fost şi nu te-ai temut de durerile muceniciei, ci arzând de iubire pentru Hristos, singur ţi-ai mărturisit credinţa descoperind tuturor fericirea de a fi al lui Hristos; iar noi te cinstim cântând:Bucură-te, mucenice mistuit pe altarul iubirii;Bucură-te, erou ce te-ai dăruit singur jertfirii;Bucură-te, lumină nebiruită pe pământ;Bucură-te, doină cu dulce cuvânt;Bucură-te, izvor al dăruirii dumnezeieşti;Bucură-te, freamăt suav ce fericirii slujeşti;Bucură-te, cel ce ai biruit amară suferinţă;Bucură-te, cel ce ai dorit veşnicia cu stăruinţă;Bucură-te, cel ce jertfă vie te-ai dăruit;Bucură-te, gând curat şi neprihănit;Bucură-te, rug prin iubire împlinit;Bucură-te, glas ce în ceruri se aşterne;Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastian! Condacul al 2-lea Ai ştiut, Sfinte, să preţuieşti iubirea lui Dumnezeu pentru noi, şi ca un prinos de iubire ţi-ai dăruit viaţa, dându-ne nouă adevărată pildă; noi te rugăm fierbinte, întăreşte-ne în ale noastre suferinţe şi învaţă-ne să-L preamărim pe Dumnezeu, cântând alături de tine: Aliluia! Icosul al 2-lea O, Sfinte Sebastian, cât de mult te doresc sufletele noastre! Iată, exemplul jertfei tale sufletele ne hrănesc şi prin tine încă mai mult am învăţat să-L iubim pe Dumnezeu; primeşte acum glasurile noastre ce şoptesc:Bucură-te, ostaş brav şi plin de nobleţe;Bucură-te, a inimii mele adâncă frumuseţe;Bucură-te, cel ce prin suferinţa lui Dumnezeu ai slujit;Bucură-te, cel ce prin dureri inimi împietrite ai biruit;Bucură-te, lacrimă născută din vitejie;Bucură-te, neînţeleasă şi sfântă nebunie;Bucură-te, al sufletelor noastre tainic ajutător;Bucură-te, foc ce arzi, de-a pururi mistuitor;Bucură-te, mărgăritar ce cerul împodobeşti;Bucură-te, stea ce pe bolta inimilor noastre străluceşti;Bucură-te, cel ce în suferinţe ne însoţeşti;Bucură-te, cel ce ai grijă de noi;Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastian! Condacul al 3-lea Cel ce reverşi miresme de lumină către tronul lui Dumnezeu, te rugăm, mijloceşte pentru noi la Tronul Luminii, alături de Sfânta Fecioara, învaţă-ne să slăvim şi noi pe Cel Veşnic, cântând cu toată bucuria: Aliluia! Icosul al 3-lea O, Sfinte Sebastian, cel ce ai biruit întunericul prin curajul tău şi te-ai împodobit cu podoabele muceniciei, ajută-ne şi nouă în greutăţile noastre, învaţă-ne să fim curajoşi în războiul pe care-l purtăm pururea cu noi şi cu cele trecătoare, vino la noi, căci te chemăm strigând:Bucură-te, prinos de slavă către Dumnezeu;Bucură-te, cel ce emani bucurie mereu;Bucură-te, mireasmă de preacurată iubire;Bucură-te, a celor mici însufleţire;Bucură-te, soare arzând în plină măreţie;Bucură-te, izvor nesecat de cerească energie;Bucură-te, cel care ne hrăneşti cu sfântă energie;Bucură-te, pisc de grandioase înălţimi;Bucură-te, rug dătător de tainice lumini;Bucură-te, rezonanţă curată a melodiei cereşti;Bucură-te, fior de lumini, ce tainic străluceşti;Bucură-te, că bucuria ta şi în noi se aşterne;Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastian! Condacul al 4-lea O, blândă lumină ce slujeşti Lumina supremă, ai grijă şi de noi, cei ce nu ştim să luminăm, şi cu bunătatea ta încarcă-ne sufletele şi transformă-ne, pentru numele Celui pe care-L iubeşti şi slujeşti, învaţă-ne să-L cinstim şi noi pe El cântând: Aliluia! Icosul al 4-lea Fiind topit în iubirea pentru cele cereşti, ai primit, Sfinte Sebastian, să fii torturat şi să înduri suferinţa săgeţilor care se năpusteau asupra ta fără milă, pentru aceasta noi te chemăm în ajutorul nostru zicând:Bucură-te, torţă arzând pentru ale noastre suflete;Bucură-te, bucurându-ne şi pe noi, Sfinte;Bucură-te, cel ce ne încarci cu putere;Bucură-te, cel ce ai înfrânt omeneasca durere;Bucură-te, neînfricat luptător al lui Hristos;Bucură-te, flacără arzând în veşnicie frumos;Bucură-te, har ce împlineşti măreţia cerului luminos;Bucură-te, al inimii mele tainic ocrotitor;Bucură-te, freamăt născut din al nemuririi dor;Bucură-te, şoim ce brăzdezi ale cerului înălţimi;Bucură-te, cel ce Tronului de Lumină te închini;Bucură-te, izvor de bucurii sublime;Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastian! Condacul al 5-lea O, Sfinte Sebastian, mireasmă plină de nobleţe te-ai dăruit lui Dumnezeu cu toată fiinţa ta, i-ai oferit tinereţea şi vigoarea ta, ca în schimbul lor să primeşti frumuseţea veşnică; învaţă-ne şi pe noi să fim demni eroi jertfei pe altarele nemuririi şi lui Dumnezeu cântând: Aliluia! Icosul al 5-lea Sfinte Sebastian, alergăm către al tău ajutor, fiind uimiţi de aleasa ta mucenicie, fii alături de noi în suferinţe şi nevoi şi primeşte rugăciunile noastre pe care ţi le aducem din toată inima:Bucură-te, crâmpei născut din lumină divină;Bucură-te, cel ce te-ai dăruit lui Hristos ca o jertfă deplină;Bucură-te, cel ce mângâi a noastră tristeţe;Bucură-te, icoană ce ne hrăneşte cu speranţe;Bucură-te, imn ce transformi prin a ta frumuseţe;Bucură-te, nădejdea celor mici şi-mpovăraţi;Bucură-te, alinarea celor infirmi şi întristaţi;Bucură-te, psalm ce iubirea o cânţi;Bucură-te, lumină ce ne binecuvântezi;Bucură-te, cel ce prin suferinţă te-ai înălţat;Bucură-te, cel ce cu florile biruinţei te-ai încununat;Bucură-te, mireasmă blândă şi curată de rugăciune;Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastian! Condacul al 6-lea Fiind brav ostaş al lui Hristos, Sfinte Sebastian, ai luptat cu credinţă slujind pe aproapele tău, te-ai supus Lui cu devotament, căci ai vrut să fii undă a iubirii dumnezeieşti, prin care şi alţii să înţeleagă sensul dumnezeirii, fii cu noi şi acum, Sfinte, şi învăţă-ne să-L preamărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia! Icosul al 6-lea Deşi ai trăit între atâţia făţarnici, o, Sfinte Sebastian, ai convertit prin comportamentul tău armate întregi de soldaţi, care cu credinţă te-au urmat şi s-au mucenicit; nu ne uita acum şi pe noi, care te fericim spunând:Bucură-te, corabie navigând pe-un ocean de lumină;Bucură-te, anotimpul ce suferinţă grea alină;Bucură-te, steag biruitor înălţat către veşnicie;Bucură-te, cel ce-ai împlinit cereasca armonie;Bucură-te, nimb radiind linişte şi sfântă energie;Bucură-te, sol al păcii eterne, dumnezeieşti;Bucură-te, cel ce ai ştiut pentru Hristos să te jertfeşti;Bucură-te, cel ce în faţa morţii ai stat dârz şi neînfricat;Bucură-te, netemător luptător ce vitejeşte ai luptat;Bucură-te, a sufletului meu nemărginită iubire;Bucură-te, oază de lumină şi de neprihănire;Bucură-te, lacrimă de viaţă a suferinţei creştine;Bucură-te, Sfinte Mucenice Sebastian! Condacul al 7-lea Flacără arzând în altarul iubirii eşti, Sfinte Sebastian, căci luminând în Biserica lui Dumnezeu, ne mângâi şi pe noi, nemângâiaţii, şi ne topeşti cu focul dăruirii tale. Ajută-ne, Sfinte, şi învaţă-ne să-L slujim şi noi pe Hristos, cântând împreună cu tine: Aliluia! Icosul al 7-lea Sfinte Sebastian, ca o rugăciune pururi te înalţi
Acatistul Sfântului Ierarh Modest, Arhiepiscopul Ierusalimului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe ierarhul şi Mucenicul lui Hristos, pe marele Modest, veniţi, credincioşi, la preacinstita lui pomenire, să-l lăudăm cu dumnezeieşti cântări, că, fiind plin de dragoste de Dumnezeu şi de toată făptura Lui, s-a făcut plin de darul tămăduirii a toată boala animalelor celor necuvântătoare. Prin aceasta fiind nouă, oamenilor, mare ajutor în necazuri şi nevoile noastre, al celor ce-l rugăm cu credinţă şi cu smerită mulţumire îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Modest, lauda ierarhilor şi a mucenicilor! Icosul 1 Din părinţi binecredincioşi fiind născut, dăruit lor de Dumnezeu la bătrâneţe prin rugăciune, ca pe Samuil cel de demult Anei, lucru minunat care ne îndeamnă pe noi credincioşii a lăuda pe Dumnezeul minunilor, iar către tine, Sfinte Modest, a zice unele ca acestea:Bucură-te, rod câştigat prin rugăciune;Bucură-te, odraslă luminoasă a familiei creştine;Bucură-te, rod dăruit de Dumnezeu;Bucură-te, naştere de bucurie tatălui tău;Bucură-te, veselia maicii tale Teodula;Bucură-te, cel ales de Dumnezeu a fi păstor oilor Sale;Bucură-te, fiu de părinţi care cu mucenicii s-au numărat;Bucură-te, odrăslire creştină în cetatea Sevastiei;Bucură-te, a bunilor tăi părinţi bucurie;Bucură-te, cel sfinţit mai înainte de naştere;Bucură-te, că te-ai făcut lăcaş Duhului Sfânt;Bucură-te, Sfinte Modest, lauda ierarhilor şi a mucenicilor! Condacul al 2-lea Numai câteva luni aveai, când tatăl tău, Eusebie, a fost pârât ca este creştin lui Maximiam, împăratul roman şi păgân de atunci, care a poruncit îndată să fie legat şi aruncat în temniţă. Şi aşa părintele tău a început la bătrâneţe a patimi pentru Hristos, Căruia Îi cântăm: Aliluia! Icosul al 2-lea Umplându-se de râvnă iubitoare de Hristos şi mama ta, Teodula, n-a vrut să rămână despărţită de nevoinţa tatălui tău. De aceea te-a luat în braţe şi a mers la dânsul în închisoare, unde a fost oprită şi ea. Şi acolo, împreună rugându-se, şi-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, iar tu, Sfinte Modest, ai fost găsit de paznicii închisorii, viu, lângă trupurile reci ale părinţilor mucenici, gângurind, prunc nevinovat, orfan şi lipsit de ajutorul părintesc de la cinci luni. Gândind la o privelişte tristă ca aceasta, nu ne pricepem ce vom zice decât unele ca acestea:Bucură-te, naştere a celor cu rod însutit;Bucură-te, fiu de neam blagoslovit;Bucură-te, cel plin de dorul Duhului;Bucură-te, cel păstrat viu ca să slujeşti Domnului;Bucură-te, că din faşă ai urmat lui Hristos;Bucură-te, că de mic crucea Lui ai luat;Bucură-te, cel ales a fi plăcut Domnului;Bucură-te, că o dată cu viaţa ai început a pătimi pentru Domnul;Bucură-te, că fiind despărţit, prin moarte, de părinţii tăi, Domnul te-a luat;Bucură-te, că ai rămas în grija Celui ce te-a dat;Bucură-te, că pentru numele lui Hristos n-ai avut când striga numele părinţilor tăi;Bucură-te, că pentru Hristos n-ai avut vreme de a-i cunoaşte pe ei;Bucură-te, Sfinte Modest, lauda ierarhilor şi a mucenicilor! Condacul al 3-lea Auzind împăratul de moartea părinţilor tăi, a poruncit păzitorilor închisorii să te aducă la el şi, văzându-te prunc frumos, te-a dat spre creştere unui sfetnic împărătesc, cu gândul să te facă slujitor zeului cel mincinos la care se închina el; însă tu ajungând la vârsta de doisprezece ani şi aflând că părinţii tăi au murit în închisoare, pentru că erau creştini, ai voit să ştii ce este creştinătatea şi ai aflat taina aceasta tot de la un creştin. Aşa ai urât păgânătatea şi ai iubit creştinătatea cântând Dumnezeului cel Adevărat: Aliluia! Icosul al 3-lea Aflând cât de mare şi mai presus de toate este credinţa creştină, ai început a te gândi cum să ieşi dintre păgâni, şi aflând prilej bun, ai fugit la mormântul părinţilor tăi, rugându-te lor cu lacrimi să te scoată cu rugăciunile lor, cele către Dumnezeu, din adunarea necredincioşilor, învrednicindu-te luminării cu Sfântul Botez. Fericim buna înţelegere şi râvna ta cea din tânără vârstă şi lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce ţi le-a dăruit, iar ţie îţi grăim unele ca acestea:Bucură-te, înţelepţitule de Dumnezeu;Bucură-te, că ai cunoscut pe Făcătorul tău;Bucură-te, că ai crescut ca un trandafir între spini;Bucură-te, că de închinarea la idoli ai fugit;Bucură-te, că închinarea cea adevărată ai iubit;Bucură-te, că la părinţii tăi mucenici cu rugăciune ai alergat;Bucură-te, că ei de închinăciunea idolească te-au scăpat;Bucură-te, că te-ai făcut vas curat, plin de darul Duhului;Bucură-te, bun alergător pe urmele Domnului;Bucură-te, cel ce ai ales calea cea mai bună;Bucură-te, înţeleptule, iubitor de lumină;Bucură-te, Sfinte Modest, lauda ierarhilor şi a mucenicilor! Condacul al 4-lea Când ai ieşit din curtea împărătească, nu te-ai întors înapoi, căci din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, te-ai întâlnit cu un creştin argintar, care aflând dorinţa ta, te-a adus şi te-a dat arhiereului din Atena, ca să te înveţe credinţa creştină şi să te lumineze cu Sfântul Botez, pe care şi primindu-l, cu mare bucurie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Când ai primit Sfântul Botez, Modest, un stâlp de foc din cer s-a văzut peste capul tău, umplându-te de darul facerii de minuni; căci îndată numai cu atingerea mâinii, ai vindecat pe fratele argintarului, de o boală foarte cumplită, asemenea şi pe un om îndrăcit. Pentru aceasta ne minunăm de vrednicia ta, primitorule de daruri mari de la Dumnezeu, şi grăim către tine aşa:Bucură-te, luminatule cu Sfântul Botez;Bucură-te, că Sfântul Duh te-a luminat cu a Sa umbrire;Bucură-te, că ai primit darul Duhului Sfânt;Bucură-te, că îndată ai început a vindeca boli şi neputinţe;Bucură-te, frumosule la suflet şi luminat;Bucură-te, vas curat şi prealuminat;Bucură-te, că îndată ai început a da darul pe care de la Dumnezeu l-ai primit;Bucură-te, că Dumnezeu S-a preamărit prin tine;Bucură-te, că ai vindecat pe cel chinuit de boală grea;Bucură-te, că ai izgonit duhul cel rău din cel îndrăcit;Bucură-te, cel plin de dar dumnezeiesc;Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce pătimesc;Bucură-te, Sfinte Modest, lauda ierarhilor şi a mucenicilor! Condacul al 5-lea Pentru credincioşia ta, argintarul acela te-a făcut moştenitor averii sale, la fel cu fiii săi, prin testament; însă aceia s-au umplut de zavistie şi te-au vândut ca pe un rob, unui necredincios de la care, timp de şapte ani, multe necazuri ai pătimit. Însă tu, prin răbdare şi rugăciune neîncetată către Dumnezeu, l-ai adus la credinţă, scăpându-l de foametea cea sufletească, ca şi oarecând Iosif
Acatistul Sfântului Dionisie din Zakynthos
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cu flori de cântări împodobim prea cinstită prăznuirea ta, Sfinte Dionisie, căci din florile gândurilor dumnezeieşti împletindu-ţi cununa înţelepciunii, de alunecarea în păcatul lui Adam te-ai izbăvit şi în raiul înţelegător al inimii ai săltat cu gând smerit în cântări îngereşti de: Aliluia! Icosul 1 Din pământul cel binecuvântat de rugăciune al familiei tale ai răsărit ca o mlădiţă smerită; fiind adăpat cu apele cele dulci ale înţelepciunii celei de sus, ca un nor înţelegător ai slobozit apa cunoştinţei de Dumnezeu, iar acum veseleşti inimile cele însetate de mântuire, ale celor ce îţi aduc picături de laude ca acestea:Bucură-te, mlădiţă binecuvântată cu darurile Cuvântului;Bucură-te, pom duhovnicesc lângă izvoarele Duhului;Bucură-te, fiu preaiubit hrănit cu înţelepciunea Tatălui;Bucură-te, porumbel cunoscător al tainelor cereşti;Bucură-te, stea ce împodobeşte cerul Bisericii cu razele minunilor;Bucură-te, vas primitor al mierii înţelepciunii din Sfintele Scripturi;Bucură-te, căci Părinţii Bisericii ţi-au fost prieteni din copilărie;Bucură-te, căci limbile străine ai învăţat mai înainte de limbile îngereşti;Bucură-te, că adâncurile teologiei le-ai cercetat cu gând smerit;Bucură-te, râu minunat plin de apa înţelepciunii de sus;Bucură-te, că ai fost crescut pe cărările poruncilor dumnezeieşti;Bucură-te, căci în pământul inimii ai ascuns comoara credinţei;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea! Condacul 2 Din pruncie fiind învăţat de iscusit dascăl cărările înţelepciunii Cuvântului, ca un cerb ai alergat la izvoarele rugăciunii îndulcindu-te de susurul cântărilor de: Aliluia! Icosul 2 Dascăli înţelepţi ţi-au deschis uşa Înţelepciunii, iar tu cu minte trează fiind şi dornică de cercetarea adâncimilor celor mai nepătrunse ale Duhului, ţi-ai închis poarta inimii dinspre gândurile deşertăciunii, iar acum ne deschizi nouă cămările laudelor dumnezeieşti:Bucură-te, căci ca o flacără străluceai întru râvna Înţelepciunii;Bucură-te, căci te-ai grăbit să intri cu fecioarele înţelepte în cămara Cuvântului;Bucură-te, căci ai defăimat toată dorirea omenească pentru dragostea lui Hristos;Bucură-te, căci tulburarea veacului acesta ai părăsit pentru liniştea rugăciunii;Bucură-te, căci dorul desăvârşirii te-a întărit pe calea ispitelor;Bucură-te, căci luând jugul lui Hristos nu ai mai privit înapoi spre lume;Bucură-te, căci privirea minţii tale contempla neîncetat icoana Cuvântului;Bucură-te, căci prin strălucirile rugăciunii te-ai făcut fiu al Luminii;Bucură-te, căci porţile Înţelepciunii ai deschis cu cheia ascultării;Bucură-te, că nu te-ai înspăimântat de năvala ispitelor;Bucură-te, căci ai zdrobit capetele şerpilor nevăzuţi cu arma Crucii;Bucură-te, căci în corabia rugăciunii ai călătorit pe marea vieţii;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea! Condacul 3 Cheia rugăciunii ce se odihnea în adâncurile pământului inimii tale o ai aflat după osteneli duhovniceşti nenumărate şi descuind cămara cea gătită fecioarelor înţelepte cu îngerii cânţi neîncetat: Aliluia! Icosul 3 Sporind cu vârsta, dar mai ales cu înţelepciunea, ţi-ai gătit aripile nevoinţelor duhovniceşti spre a ajunge pe culmile vieţuirii monahale; lăudând noi înălţimea doririi tale te cinstim cu laude ca acestea:Bucură-te, căci ai urmat calea Apostolilor lui Hristos;Bucură-te, căci dorul de desăvârşire a strălucit în inima ta;Bucură-te, că ai fost chemat pe Taborul înţelegător al rugăciunii;Bucură-te, că ai primit în inima ta oglindirea Soarelui dreptăţii;Bucură-te, că nu te-ai înfricoşat de mulţimea curselor ispititorului;Bucură-te, căci jugul lui Hristos ai purtat cu toată vrednicia;Bucură-te, căci pe puntea smereniei ai ajuns la Înţelepciune;Bucură-te, căci apele sărate ale vieţii ai îndulcit cu rugăciunea;Bucură-te, moştenitorule al slavei fiilor Luminii;Bucură-te, căci cu tânguirea pocăinţei te-ai cununat;Bucură-te, căci suspinurile tale ţi-au împodobit rugăciunea;Bucură-te, cunoscătorule al celor ascunse ale Duhului;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea! Condacul 4 Spre mănăstirea Schimbării la faţă ai alergat ca spre un alt Tabor înţelegător cu paşi însufleţiţi de rugăciune, iar îngerii te însoţeau cu cântări de: Aliluia! Icosul 4 Depărtându-te de rudenii şi prieteni, te-ai retras în mănăstire, unde ţi-ai luat ca însoţitori pe calea mântuirii postul, privegherea şi rugăciunea; noi, nefiind întrarmaţi cu aceste daruri din pricina nepurtării noastre de grijă, te mărim pe tine cu umilinţă:Bucură-te, căci înstrăinarea ai iubit pentru împrietenirea cu Hristos;Bucură-te, căci cu sabia postului ai tăiat ispitele neînfrânării;Bucură-te, căci cu privegherea ai scos din casa sufletului pe vrăjmaşii gândurilor potrivnice mântuirii;Bucură-te, căci cu aripile rugăciunii ai zburat la tronul Treimii;Bucură-te, căci te-ai făcut icoană a vieţuirii îngereşti pentru monahi;Bucură-te, că ai potolit văpaia întristării celor necăjiţi;Bucură-te, căci pe toţi ai mângâiat cu ostenelile tale;Bucură-te, cel neadormit întru rugăciune şi fapte bune;Bucură-te, căci ai lepădat de pe ochii minţii solzii neştiinţei;Bucură-te, căci slava lumii întru nimic o ai socotit;Bucură-te, că de rugăciunea văzătoare te-ai îndulcit;Bucură-te, căci în palatul inimii tale S-a odihnit Împăratul Cel Neîncăput în cer;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea! Condacul 5 Măcar că erai tânăr, cu înţelepciunea ai întrecut şi pe cei mai vârstnici dintre monahi, iar îngerii minunându-se de sporirea ta lăudau pe Dumnezeu cu cântări de: Aliluia! Icosul 5 Primind şi chipul îngeresc, te-ai ostenit a fi icoană a frumuseţii virtuţilor Stăpânului, iar acum cu razele rugăciunilor tale arată şi chipul sufletului nostru luminat de cântări ca acestea:Bucură-te, că cetele monahilor te-au primit cu bucurie;Bucură-te, ostaş prea vrednic al Împăratului doririlor;Bucură-te, căci cu săgeţile rugăciunii ai doborât pe vrăjmaşii nevăzuţi;Bucură-te, strălucire ce orbeşte ochii duhurilor răutăţii;Bucură-te, făclie a înţelepciunii ce împodobeşte Biserica lui Hristos;Bucură-te, căci cu paşii rugăciunii tale ai şters urmele călcării de poruncă a lui Adam;Bucură-te, căci plânsul ţi s-a făcut scară către bucuria veşnică;Bucură-te, căci cu cei necăjiţi ai băut din paharul suferinţei;Bucură-te, căci cu untdelemnul rugăciunii ai vindecat rănile sufletelor umilite;Bucură-te, carte purtătoare a gândurilor îngereşti;Bucură-te, hambar plin de roadele faptelor bune;Bucură-te, căci în cer ţi-ai agonisit comoară veşnică;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, mângâierea Zakyntosului şi mireasma rugăciunii revărsate în toată lumea! Condacul 6 Vestea vieţuirii tale îngereşti a umplut inimile credincioşilor din Zakynthos de buna mireasmă a dorului de desăvârşire, rămânând ca o icoană a iertării în sufletele tuturor, căci ai acoperit cu mantia bunătăţii tale pe ucigaşul fratelui tău; fiind ales egumen al unei mănăstiri, cu înţelepciune toate ai chivernisit, cântând neîncetat Domnului cu mulţumire: Aliluia! Icosul 6 Fugind de slava acestei lumi nu ai voit a lua nici darul preoţiei, dar păzind calea cea strâmtă a ascultării, ai primit a fi ieromonah şi aducând rod însutit
Acatistul Sfântului Proroc Daniel
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Vas ales al lui Dumnezeu şi sfeşnic al Luminii Celei neapropiate te-ai arătat lumii, Sfinte Prorocule Daniel, învrednicindu-te prin viaţa sfinţită a proroci cele viitoare. Pentru aceasta, ca pe un iconom al tainelor dumnezeieşti şi organ al Duhului Sfânt, te cinstim pe tine, cântând: Aliluia! Icosul 1 Născut din neam regesc în Vitora de sus, ai fost dus rob de mic copil din Iudeea în Babilon, împreună cu Ioachim, împăratul Iudeii. Iar darul lui Dumnezeu s-a revărsat din fragedă vârstă în inima ta. Prin minunata judecată ai izbăvit de moarte pe femeia lui Ioachim, Suzana cea curată, din mâinile judecătorilor nedrepţi şi desfrânaţi. Pentru aceasta strigăm ţie:Bucură-te, revărsat de zori al înţelepciunii;Bucură-te, din pruncie dăruit cu cinstea bătrânilor;Bucură-te, ştiutor al celor ascunse;Bucură-te, cumpănă a dreptăţii dumnezeieşti;Bucură-te, arc întins de dreapta lui Dumnezeu;Bucură-te, rază purtătoare de lumină cerească;Bucură-te, stâlp al fecioriei şi al întregii înţelepciuni;Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce-şi pun nădejdea în Domnul;Bucură-te, că legea Lui s-a arătat în inima ta vieţuind;Bucură-te, făclie risipind întunericul necunoştinţei;Bucură-te, că descoperi şi ruşinezi tot sfatul viclean;Bucură-te, flacără a Duhului ce arzi pe slujitorii patimilor;Bucură-te, Sfinte Prorocule Daniel, de Dumnezeu înţelepţite! Condacul al 2-lea Frumos la chip şi iscusit în toată înţelepciunea, cunoscător a toată ştiinţa, cu adâncă putere de pătrundere şi plin de râvnă ai fost ales să slujeşti în palatul regelui Babilonului, împreună cu cei trei tineri, Anania, Azaria şi Misail. Iar tu, ca şi aceştia, păzindu-ţi curăţia vieţii şi credinţei, slujeai din toată inima Domnului, Căruia Îi aduceai neîncetată cântare: Aliluia! Icosul al 2-lea Frumuseţea izvorâtă din dragostea de Dumnezeu a strălucit pe faţa ta şi a Sfinţilor trei tineri, Sfinte Prorocule Daniel, când cu postul de suflet hrănitor aţi covârşit pe tinerii ce mâncau la masa regelui. Căci după zece zile arătând mai frumoşi şi mai graşi la trup decât aceştia, căpetenia famenilor v-a îngăduit să vă păziţi în legea cea binecuvântată.Bucură-te, floare a postirii şi rugăciunii curate;Bucură-te, vitejească lepădare de sine pentru slava lui Dumnezeu;Bucură-te, neclintită credincioşie în Cuvântul Lui;Bucură-te, închinare, zbor al inimii către cer;Bucură-te, inimă învăpăiată de dumnezeiescul dor;Bucură-te, cunună neveştejită;Bucură-te, că, alegând calea cea strâmtă, te-ai îmbrăcat cu putere de sus;Bucură-te, desfătare de duhovniceasca hrană;Bucură-te, împlinire a voii dumnezeieşti;Bucură-te, biruinţă asupra poftei şi întinăciunii;Bucură-te, dezlegare de robia lor cea cumplită;Bucură-te, tărie a credinţei şi nădejdii celei după Dumnezeu;Bucură-te, Sfinte Prorocule Daniel, de Dumnezeu înţelepţite! Condacul al 3-lea Binecuvântarea lui Dumnezeu s-a revărsat asupra ta şi a celor trei tineri, căci El v-a dat ştiinţă şi pricepere în orice scriere, precum şi belşug de înţelepciune, iar tu, Sfinte Prorocule Daniel, puteai tâlcui vedeniile şi visele în lumina Duhului Sfânt, întru Care îngereşte cântai: Aliluia! Icosul al 3-lea Pe nimeni n-a aflat mai înţelept regele ca pe tine şi pe Anania, Azaria şi Misail. În toate întrebările asupra cărora el cerea dezlegare, când era vorba de înţelepciune şi pricepere, vă găsea de zece ori mai isteţi decât magii şi prezicătorii din tot regatul.Bucură-te, cuget îngrădit cu puterea Duhului;Bucură-te, pajişte înflorită a înţelepciunii;Bucură-te, vistierie dumnezeiască;Bucură-te, înălţime a cunoştinţei de Dumnezeu;Bucură-te, adânc al smereniei;Bucură-te, izvor de har pururea curgător;Bucură-te, covârşire a înţelepciunii omeneşti;Bucură-te, ruşinare a falsei înţelepciuni vrăjitoreşti;Bucură-te, cuvânt deopotrivă strălucitor cu viaţa minunată;Bucură-te, grabnic ajutor întru îndreptarea vieţilor;Bucură-te, pârghie a înţelepciunii ce surpi rătăcirea;Bucură-te, călăuză duhovnicească în labirintul patimilor;Bucură-te, Sfinte Prorocule Daniel, de Dumnezeu înţelepţite! Condacul al 4-lea Un vis a tulburat duhul regelui Nabucodonosor, încât a poruncit să se piardă toţi înţelepţii de nu-i vor spune visul împreună cu tâlcuirea lui. Ca nişte peşti fără de glas au rămas toţi tâlcuitorii de semne şi vrăjitorii păgâni, numai tu, Sfinte Prorocule Daniel, ai cerut cu îndrăzneală vreme să descoperi taina. Iar dând de ştire prietenilor tăi Anania, Azaria şi Misail, aţi rugat fierbinte milostivirea lui Dumnezeu şi împreună aţi cântat: Aliluia! Icosul al 4-lea Atunci ţi s-a descoperit, Sfinte, taina, într-o vedenie de noapte, şi ai binecuvântat pe Cel Atotputernic. Munte înţelegător ai văzut pe Preacurata, Pururea Fecioara din care S-a tăiat, nu de mână, Piatra din capul unghiului, Hristos Dumnezeu. Şi iată, piatra a zdrobit chipul cu capul de aur, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, picioarele o parte de fier şi alta de lut, chip al înşelăciunii ascunse în curgerea vremelniciei. Iar Piatra ce s-a făcut munte înalt şi a umplut pământul ai arătat-o lămurit drept venirea Împărăţiei lui Dumnezeu.Bucură-te, vestitor al Întrupării lui Hristos;Bucură-te, că ai însemnat mai dinainte naşterea lui Dumnezeu din Fecioară;Bucură-te, zugrav prin cuvânt al dumnezeieştilor taine;Bucură-te, far ce descoperi gândurile inimii;Bucură-te, piatră a cunoştinţei de Dumnezeu;Bucură-te, vedere a celor mai presus de cuvânt;Bucură-te, condei al Duhului ce scrie iscusit;Bucură-te, spic ce rodeşti Bisericii pâinea cea cerească;Bucură-te, fiu şi moştenitor al Împărăţiei;Bucură-te, frumuseţe a dreptei cinstiri de Dumnezeu;Bucură-te, strugure copt ce izvorăşti vin de nemurire;Bucură-te, povăţuitorule în cele de taină;Bucură-te, Sfinte Prorocule Daniel, de Dumnezeu înţelepţite! Condacul al 5-lea Căzând cu faţa la pământ, împăratul s-a închinat înaintea ta, Sfinte Prorocule Daniel şi a mărturisit că Dumnezeul tău este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul regilor, Descoperitorul tainelor, Cel Căruia se cuvine a-I cânta întreit sfânta cântare: Aliluia! Icosul al 5-lea Chipului de aur făcut mai apoi de rege nu te-ai închinat nici tu, nici cei trei tineri care, pârâţi fiind, au fost aruncaţi în foc pentru mărturisirea dreptei credinţe. Dar văpaia în rouă s-a prefăcut prin venirea Celui asemenea Fiului lui Dumnezeu, de a Cărui vedere te-ai bucurat cu duhul, slăvindu-L şi binecuvântându-L.Bucură-te, mărturisitorule preacinstite;Bucură-te, îndreptătorule al credinţei;Bucură-te, icoană insuflată;Bucură-te, cârmaci iscusit al puterilor sufletului;Bucură-te, că ne călăuzeşti la limanul pocăinţei;Bucură-te, pahar al înţelepciunii şi dragostei de Dumnezeu;Bucură-te, că din el ne dăruieşti şi nouă, celor însetaţi;Bucură-te, rug aprins de harul dumnezeiesc;Bucură-te, că venirea lui Hristos a stins văpaia păcatului cu roua veşniciei;Bucură-te, risipire a deşartei slave a lumii;Bucură-te, ramură de măslin purtată de porumbiţa Duhului;Bucură-te, rugătorule pentru izbăvirea din cuptorul ispitelor;Bucură-te, Sfinte Prorocule Daniel, de Dumnezeu înţelepţite! Condacul al 6-lea I-ai prorocit, Sfinte Daniel, lui Nabucodonosor alungarea dintre oameni, locuirea între fiarele câmpului şi asemănarea cu ele vreme de
Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni! Icosul 1 Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând: Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos; Bucură-te, luminător nespus al dreptei credinţe; Bucură-te, putere şi întărire a creştinilor; Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt; Bucură-te, pierzător al celor fără de lege; Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit; Bucură-te, grai al dumnezeieştilor cuvinte; Bucură-te, alăută cerească; Bucură-te, bună mireasmă a creştinătăţii; Bucură-te, dar dat nouă de Dumnezeu; Bucură-te, chip al preoţiei celei adevărate; Bucură-te, apostol al dreptei credinţe; Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni! Condacul al 2-lea Auzit-am, Sfinte Elefterie, chinurile ce le-ai îndurat pentru mărturisirea lui Hristos în lume şi ne minunăm de tăria ce ai arătat-o întru ele. Dar cunoscând că ţi-a fost dat ţie de sus, se cuvine să-I cântăm lui Dumnezeu, împreună, cântare: Aliluia! Icosul al 2-lea Auzind Adrian împăratul de minunile pe care tu le făceai, şi cum multe oi adunai în staulul lui Hristos, voind să te întoarcă de la dreapta credinţă, a poruncit să fii adus în faţa lui. Dar tu l-ai întâmpinat cu neînfricată tărie, mărturisind cum se cuvine pe Hristos Cel nemuritor şi Stăpân a toate. El însă, mâniindu-se foarte de purtarea ta, te-a dat pe tine pradă multor chinuri, pentru care îţi cântăm: Bucură-te, cel ce ai fost întins pe un pat de aramă înroşit în foc; Bucură-te, că apoi ai fost aşezat pe un grătar încins; Bucură-te, cel ce într-un vas fierbinte ai fost aruncat; Bucură-te, cel ce în chinurile tale întruna te rugai lui Hristos; Bucură-te, cel ce în ele ai primit dar de nevătămare; Bucură-te, cel ce din toate aceste nevoinţe teafăr ai ieşit; Bucură-te, înfricoşată vedere a îngerilor; Bucură-te, tare nevoitor în chinuri; Bucură-te, trup sfinţit în chinurile muceniciei; Bucură-te, că prin ele te-ai făcut plăcut lui Hristos, Mântuitorul tău şi al nostru al tuturor; Bucură-te, rugător către Dumnezeu pentru turma Lui; Bucură-te, al nostru neadormit păzitor; Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni! Condacul al 3-lea Lui Hristos I-ai adus, Părinte, turme de credincioşi, ca un păstor plin de zel. Iar sfânta ta maică, văzând trupul tău sfinţit întru mucenicie, căzut la pământ, şi voind a-l săruta, de sabia călăului a fost ucisă. Acum cântarea fiului, alături de cea a maicii sale se înalţă întru miros de bună mireasmă duhovnicească la Tronul slavei, întru plăcută rostire: Aliluia! Icosul al 3-lea Arhanghelii cu îngerii se minunează, Părinte, de credinţa ta cea mare. Apostolii cu proorocii văd în tine şi în Sfânta ta maică, Antimea, pecetea apostoliei lor. Creştinii laolaltă spre tine îşi îndreaptă nădejdile lor glăsuind: Bucură-te, cel ce încă de pe pământ ai fost înger în trup; Bucură-te, cel ce acum locuieşti cu îngerii; Bucură-te, cel ce de la maica ta ai supt învăţătura Apostolilor; Bucură-te, cel ce ai supus împărăţia demonilor; Bucură-te, cel ce, pus fiind într-un cazan cu fierbinte amestecătură, focul ai stins; Bucură-te, cel ce, legat fiind de un car şi tras de cai sălbatici, de îngeri ai fost slobozit; Bucură-te, cel ce pe Coremon eparhul pentru Hristos l-ai câştigat; Bucură-te, cel ce, de Duhul Sfânt fiind purtat, în munţi te-ai sălăşluit, după ce de la chinuri nevătămat ai scăpat; Bucură-te, cel ce fiarele sălbatice cu dumnezeieşti cuvinte la ascultare le-ai adus; Bucură-te, cel ce faci minuni de tămăduiri; Bucură-te, că prin rugăciunile tale din nevoi pe mulţi îi eliberezi; Bucură-te, grabnic ajutător al celor necăjiţi; Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni! Condacul al 4-lea Eresul prin cuvintele tale înfruntându-l, Sfinte Elefterie, cu pătimirea ta pe urzitorul minciunii l-ai omorât şi cu puterea Celui de Sus punându-l sub picioarele tale, ai ridicat împotriva lui pentru noi, cei ce cădem la a ta mijlocire, semne de biruinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Ca unul ce porţi numele dumnezeieştii eliberări, Sfinte, bărbăteşte ai învăţat dreapta credinţă, fiind nouă pilduitor în toate, iar poveţele tale urmându-le, ne faci să dobândim ale tale binefaceri, pentru care îţi cântăm: Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne faci părtaşi harului dumnezeiesc; Bucură-te, eliberarea noastră de cursele cele viclene; Bucură-te, slobozire de asuprirea demonilor; Bucură-te, ridicare spre cele de sus; Bucură-te, tămăduitor al rănilor trupeşti şi sufleteşti; Bucură-te, izvorâtor de mirul învăţăturii; Bucură-te, necurmată rugăciune către Dumnezeu; Bucură-te, aducător de pace şi de linişte în căminele cele bântuite de duhuri rele; Bucură-te, căruţă încărcată de darurile duhovniceşti; Bucură-te, mângâierea celor întristaţi; Bucură-te, izbăvirea celor robiţi; Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni! Condacul al 5-lea Cu ploile darurilor tale adapă-ne pe noi, cei ce te cinstim pe tine cu credinţă, Sfinte Mucenice Elefterie, şi săvârşim pomenirea ta cu dragoste, doxologie aducând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea Cu adevărat locuieşti în lumina cea neînserată, făcându-te lumină mai strălucitoare decât soarele. Iar cei ce se apropie acum cu rugăciunea de tine se simt ei înşişi luminaţi de strălucirile cele înalte şi întru evlavie prealuminată îţi cântă unele ca acestea: Bucură-te, trup mucenicit; Bucură-te, lăcaş al Duhului Sfânt; Bucură-te, smerenie preaînaltă; Bucură-te, podoaba cerului; Bucură-te, lauda Iliricului; Bucură-te, trâmbiţa adevărului; Bucură-te, izvor de sfinţenie; Bucură-te, sabie a Duhului Sfânt; Bucură-te, propovăduitor al Sfintei Treimi; Bucură-te, că în toată viaţa numai frumuseţea lui Dumnezeu căutai; Bucură-te, că nu te-a înspăimântat fierbinţeala pornirii fiarelor sălbatice; Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni! Condacul al 6-lea Din lumina pătimirii tale ai înflorit ca un pom frumos, podoaba mucenicilor. Iar acum te arăţi nouă floare a raiului, trimiţând pe pământ dumnezeiască
Acatistul Sfintei Cuvioase Otilia
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Evlavioșii tăi părinți au implorat cerul să le acorde binecuvântarea unui copil. Dar când ai venit pe lume, dezamăgit că nu are un băiat și că ești oarbă, tatăl tău te-a considerat drept un blestem și te-a alungat, făcându-ne să strigăm către Dumnezeu: Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea! Icosul 1 Ai fost dusă într-un loc îndepărtat să nu te poată vedea cei ce aveau vedere. Căci dându-ți viață, aceștia ți-au refuzat iubirea. Mama ta te-a încredințat Maicii Domnului și lui Hristos. Sub sfânta lor ocrotire, ai fost salvată, pentru ca noi să îți strigăm:Bucură-te, că Domnul te-a pus deoparte de la naștere;Bucură-te, care ai fost înfiată de cer;Bucură-te, care ai avut frate pe Hristos;Bucură-te, care ai avut mamă pe Mama celor credincioși;Bucură-te, care încă din copilărie ai primit ocrotirea de sus;Bucură-te, care ai ținut ochii închiși peste această lume crudă;Bucură-te, Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea! Condacul 2 Pentru a nu provoca furia tatălui tău, ai încetat să exiști în lumea dimprejurul lui. Și cum se vorbea de această misterioasă fetiță nobilă pe care o creștea o prietenă a mamei tale, aceasta a trebuit să se resemneze îndepărtându-te și mai mult și să te încredințeze lui Dumnezeu, Căruia Îi strigăm: Aliluia! Icosul 2 Ai fost exilată pe pământ, încredințată călugărințelor de la Baume, unde ai fost primită cu bucurie, iar stareța ți-a oferit afecțiunea ei maternă. Ai crescut astfel în ritmul laudelor către Dumnezeu și ai respirat tămâia cântărilor înalțate către El, iar noi îți spunem:Bucură-te, care ai fost crescută în rugăciune;Bucură-te, care ai fost legănată de psalmi;Bucură-te, care ai cunoscut Iubirea cerească încă din leagăn;Bucură-te, care nu ai știut de rău din fragedă vârstă;Bucură-te, care ai fost ocrotită în limanul lui Dumnezeu;Bucură-te, care ai crescut în jertfa Iubirii;Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea! Condacul 3 Din frageda ta vârstă ai fost educată în credință. Lipsită de lumina ochilor, ai primit din abundență lumina cerească, venită în lume spre a salva pe păcătoșii care recunoscători strigă către Dumnezeu: Aliluia! Icosul 3 Deși nu puteai merge pe potecile pământești, inima ta prin rugăciune vizita Împărăția cerurilor și se deschidea dragostei Celui Răstignit, îndemnându-te spre virtute și devotament. Minunându-ne de înțelepciunea ta timpurie și de răbdarea ta, te aclamăm astfel:Bucură-te, copilaș venit la Hristos;Bucură-te, porumbel în templul lui Dumnezeu;Bucură-te, ofranda nevinovăției;Bucură-te, sacrificiul purității (jertfa curăției);Bucură-te, laudă plăcută;Bucură-te, fecioară înțeleaptă;Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea! Condacul 4 Episcopul Erhard (Sfântul Erhard) din Regensburg a avut într-o zi o viziune. Dumnezeu îi cerea să meargă la Mănăstirea din Baume pentru a boteza acolo o slujitoare a lui Hristos oarbă și să îi dea numele de Otilia ca să-și dobândească vederea și să strige: Aliluia! Icosul 4 Ai primit revelația sfântă a Duhului la doisprezece ani, iar printr-o minune dumnezeiască ți-a fost dat să capeți vederea ochilor. Atunci, episcopul Erhard (Sfântul Erhard) a binecuvântat un voal pe care l-a pus pe capul tău, anunțând că Dumnezeu avea să îți dăruiască și alte binecuvântări minunate pentru care și noi îți spunem așa:Bucură-te, care ai văzut Lumina în ziua botezului tău;Bucură-te, pe care Dumnezeu te-a arătat vrednicului ierarh;Bucură-te, întărirea celor botezați;Bucură-te, exemplul măreției tainelor;Bucură-te, speranța binecuvântărilor dumnezeiești;Bucură-te, rezervor al minunilor lui Dumnezeu;Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea! Condacul 5 Hidulphe, fratele episcopului Erhard, luând parte la minune, a mers să anunțe vestea cea bună tatălui tău. Începând să-i fie rușine la amintirea josniciei sale, acesta nu a vrut nicicum să te aducă înapoi, ci te-a lăsat să te întărești în virtute, exclamând către Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5 Înflăcărarea zelului tău și profunzimea devotamentului te-au făcut să egalezi în înțelepciune pe călugărițele de la Baume, tu care nu depuseseși voturile decât în inima și faptele tale. Admirându-ți desăvârșita înaintare anevoiasă pe cale, te lăudăm așa:Bucură-te, triumf al virtuții;Bucură-te, bucuria ascezei;Bucură-te, elan neprihănit către Dumnezeu;Bucură-te, cuvântare vie;Bucură-te, jertfă discretă;Bucură-te, duhovnicie întrupată;Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea! Condacul 6 Dumnezeu binecuvântase pe tatăl tău dăruindu-i patru fii și o altă fiică. Auzind vorbindu-se de Hugues, fratele tău, ai vrut să îl cunoști și i-ai scris să mijlocească la tatăl vostru ca să accepte întoarcerea ta. Recunoscând marea ta gingășie și înălțare spirituală, Hugues a acceptat, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 6 Tatăl tău a refuzat rugămințele convingătoare ale fratelui tău. Atunci Hugues, gândindu-se că doar prezența ta l-ar convinge, te-a chemat la el. Ți-ai luat la revedere de la Baume și ai început, afundată în rugăciune, călătoria spre tandrețea casei părintești. Admirând puterea ta de iertare și de îndurare, îți zicem așa:Bucură-te, care a vrut să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta;Bucură-te, că ai revenit pe meleagurile nefericirii tale;Bucură-te, că ai știut să ierți;Bucură-te, dulceața îndurării;Bucură-te, pilda binefacerii;Bucură-te, modelul iubirii de fiică și de frate;Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea! Condacul 7 Când te-a văzut, tatăl tău s-a enervat, lovindu-l pe fratele tău pentru neascultare. Dar tu te-ai aruncat la picioarele lui și i-ai sărutat mâinile. Îmbrățișându-te, acesta a uitat de mânie și te-a primit, iar inima ta a cântat către Dumnezeu: Aliluia! Icosul 7 Mama ta ți-a sărutat ochii pentru care tatăl tău te respinsese, dar prin care Tatăl ceresc Își manifesta iubirea și harul în tine. Te-ai întors în tandrețea maternă căci gingășia, modestia vieții și binefacerile tale au știut mai bine decât cuvintele să-l convingă pe tatăl tău. Fie ca acest dar al unei vieți exemplare să ne fie dat și nouă care îți spunem așa:Bucură-te, împăcare în Hristos;Bucură-te, amfora păcii;Bucură-te, simplitatea sufletului în Dumnezeu;Bucură-te, giuvaer prețios al fraternității;Bucură-te, comoara bunătății;Bucură-te, dulce convingere a slăbiciunii;Bucură-te, Sfântă Otilia, prin care Hristos ne dă vindecarea! Condacul 8 Tatăl tău a dorit să îți procure prin căsătorie bogăția acestei lumi. Conștientă de planurile sale, tu ai refuzat nunta căci năzuiai la sfânta singurătate a monahismului. Însă tatăl tău nu a vrut deloc să audă despre chemarea de la Baume care răsuna în inima ta. Iar tu
Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Icos 1 Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;Bucură-te, fire blândă și cucernică;Bucură-te, păstor plin de râvnă;Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;Bucură-te, cugetare smerită;Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Condac 2 Cu mare bucurie în suflet te slăvim, Sfinte Părinte, pentru că ai lăsat casa părintească și la Mănăstirea Probota te-ai închinoviat pentru duhovniceștile nevoințe în care, cu multă sârguință, i-ai întrecut pe cei ce-ți erau povățuitori. De aceea, și noi, văzând acest minunat lucru, cu bucurie Îl mărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia! Icos 2 Plăcută a fost Domnului osteneala ta, că te-a ales să fii sfințit ca să-I slujești cu dragoste și cu credință din tinerețe. De aceea îndrăznim să-ți aducem laude ca acestea:Bucură-te, ostenitorule pentru cele călugărești;Bucură-te, smerit rugător cu îngerii în ceruri;Bucură-te, că ai lăsat casa părintească;Bucură-te, că din tinerețe ai ales viața monahicească;Bucură-te, că ai părăsit deșertăciunile lumești;Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuțile dumnezeiești;Bucură-te, că pentru curăția ta harul preoției ai primit;Bucură-te, că lui Dumnezeu cu multă dragoste ai slujit;Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Condac 3 Spre tine pururea nădăjduim, Părinte Sfinte, că multă râvnă ai avut a urma povețelor părinților îmbunătățiți. Pentru aceea, și noi la ajutorul tău alergăm, ca prin rugăciunile tale să împlinim poruncile dumnezeiești și să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 3 Cu multa-ți osteneală ai sporit în credință, iubire și rugăciune și te-ai învrednicit a fi părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Călăuzit-ai pe monahi către Hristos și, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi, ai înnoit viața duhovnicească. Pentru aceasta primește de la noi aceste cuvinte de laudă:Bucură-te, om duhovnicesc în trup pământesc;Bucură-te, chip îmbunătățit al cinului monahicesc;Bucură-te, că te-ai dovedit a fi țarină bună și roditoare;Bucură-te, mlădiță tânără, rază curată a Bisericii;Bucură-te, a călugărilor lumină;Bucură-te, a celor cuvioși călăuză;Bucură-te, iubitorule de nevoință;Bucură-te, învățătorule cu multă credință;Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Condac 4 Pentru multa ta înțelepciune, ierarh al Hușilor și Romanului ai fost rânduit, unde cu multă sârguință și dragoste de Dumnezeu ai înnoit bisericile și mănăstirile, zidind sufletește pe toți cei păstoriți cu smerenie și bunătate. Pentru aceea văzând minunata ta lucrare, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 4 Vrednic făcându-te de înălțimea chemării arhierești, te-ai arătat pildă de slujire, de blândețe și milostenie, iar noi bucurându-ne îți zicem ție:Bucură-te, tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;Bucură-te, poet duhovnicesc al Psaltirii;Bucură-te, traducător al Liturghiei;Bucură-te, rugător împreună cu îngerii;Bucură-te, că ai unit rugăciunea cu fapta;Bucură-te, că ai miluit săracii;Bucură-te, cel ce te veselești în Biserica biruitoare;Bucură-te, că de la Împăratul Hristos primești binecuvântare;Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Condac 5 Ajungând părinte duhovnicesc și păstor al întregii Moldove, i-ai uimit pe toți cu multa ta înțelepciune, precum și cronicarul scrie. De neam străin, cucernic și blând ca un mielușel, multe limbi știai a vorbi. De aceea pentru multele tale daruri Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 5 Mare cărturar te-ai arătat, asemenea Sfinților Părinți, pe care i-ai iubit. Căci, luminat fiind cu razele înțelepciunii celei mai presus de cunoștință, Sfintele Scripturi și cărțile de cult pe limba poporului le-ai diortosit. Pentru aceasta noi, nevrednicii, te cinstim, grăind așa:Bucură-te, fiu și părinte duhovnicesc al Moldovei;Bucură-te, arhiereule luminat cu cerească lumină;Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor;Bucură-te, Arhipăstor al Mitropoliei;Bucură-te, teolog al Sfintei Scripturi;Bucură-te, prieten al Sfinților Părinți;Bucură-te, al slujbelor sfinte tălmăcitorule;Bucură-te, pe înțelesul poporului vorbitorule;Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Condac 6 Sfinte Ierarhe Dosoftei, iubitor de frumos arătându-te, cuvintele psalmistului David în dulci versuri românești le-ai preschimbat și în sufletele credincioșilor le-ai semănat. Pentru aceasta, cunoscând roadele ostenelilor tale, lui Dumnezeu, dăruitorul mulțimii darurilor, Îi cântăm: Aliluia! Icos 6 Auzind credincioșii versurile tale cele minunate, inimile lor s-au întraripat de dumnezeiescul dor, că ai făcut să răsară într-însele credința cea lucrătoare de fapte bune și iubirea cea pentru Dumnezeu. De aceea, văzând harul tău cel dumnezeiesc, îți glăsuim:Bucură-te, privighetoare dulce cântătoare;Bucură-te, cel ce ești al psalmilor versuitor;Bucură-te, cel ce ești priceput traducător;Bucură-te, cel asemenea lui Gură de Aur cuvântător;Bucură-te, minte sfințită de harul dumnezeiesc;Bucură-te, călăuzitor al neamului românesc;Bucură-te, teolog al Duhului Sfânt lucrător în Liturghie;Bucură-te, prieten al Bisericilor Ortodoxe surori;Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Condac 7 Mare dar ai făcut limbii românești prin tâlcuirile la slujbele dumnezeiești și învățăturile Sfintei Scripturi pe înțelesul tuturor. Acestea noi înțelegându-le și ca pe niște nestemate de mult preț avându-le, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 7 Ca unul ce te-ai făcut sfinților următor, ai fost insuflat de Duhul Sfânt să alcătuiești „Viața și petrecerea lor”, arătându-ne calea spre desăvârșire. Iar ca o slugă credincioasă slujind Păstorului păstorilor, te lăudăm așa:Bucură-te, ctitor al limbii românești;Bucură-te, păstrător al tradițiilor apostolești;Bucură-te, tâlcuitor de slujbe sfinte;Bucură-te, următor al sfinților Părinți;Bucură-te, scriitor al vieții sfinților;Bucură-te, păstor cărturar al poporului;Bucură-te, dascăl al rugăciunii;Bucură-te, statornic slujitor al Bisericii;Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Condac 8 Arhipăstor al Bisericii Moldovei, dascăl și lucrător al rugăciunii, cercetai mănăstirile și sihăstriile din eparhie, pe Cuvioșii Părinți nevoitori, folosindu-te mult de smerenia, răbdarea și sfințenia vieții lor. Iar tu, părinte sfinte, întărindu-i cu povața, ajutându-i și cu fapta, pe toți i-ai mângâiat. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile tale, s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu, I-au cântat: Aliluia! Icos 8 Odorul de mare preț al Moldovei, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Icos 1 Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu cântări ca acestea:Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;Bucură-te, îndreptătorul credinței;Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Condac 2 Deși nu avem îndestulată vrednicie și pricepere noi, ticăloșii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate și din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primește-le, Sfinte Ierarhe Spiridon, de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 2 Care dintre noi, păcătoșii, s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre celor trupești, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulțimea înțelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primește cântarea aceasta:Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;Bucură-te, cel care fără învățătură filosofică ai fost legii apărător, biruind pe filosofi;Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;Bucură-te, comoara legii noastre cea mult prețuită;Bucură-te, de la care și cei mai învățați legiuitori s-au povățuit;Bucură-te, lauda arhiereilor și a dascălilor;Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înțelepciune;Bucură-te, că la Soborul cel dintâi te-ai arătat mare învățător;Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;Bucură-te, cel ce și astăzi de la noi, credincioșii, nu te depărtezi;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Condac 3 Împovărați de multe ispite și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiți, te rugăm, fii mijlocitor pentru sufletele noastre și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 3 Darul Duhului fiind cu tine, deși în tinerețe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrânețe însă, fiind cu înțelepciune, ai știut a păstori și turmele cele cuvântătoare ale credincioșilor și la Soborul cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător; pentru aceasta îți aducem cântarea:Bucură-te, episcopul Trimitundei;Bucură-te, lauda poporului celui credincios;Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;Bucură-te, că ești rugător lui Dumnezeu pentru cei cuprinși de patimi;Bucură-te, că din primejdii mântuiești pe cei ce aleargă la tine;Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupești și sufletești;Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;Bucură-te, că, la orice întâmplare fiind chemat, ești grabnic ajutător;Bucură-te, doctorul cel fără de plată;Bucură-te, nădejdea tuturor;Bucură-te, acoperământul și scăparea noastră;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Condac 4 Mult-milostive părinte, primește rugăciunea aceasta a noastră, a păcătoșilor, și cu obișnuita ta bunătate și milostivire mijlocește către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare și sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor și cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 4 Astăzi, stând înaintea icoanei tale, noi, nevrednicii, ca și când ne-am afla chiar înaintea moaștelor tale, de care bogăție suntem lipsiți, și mărturisind minunile tale, Sfinte Ierarhe Spiridon, ascultă această puțină rugăciune și întinde dreapta ta cea puternică și binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca, după vrednicie, să săvârșim cântarea aceasta:Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor;Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător;Bucură-te, cel al cărui trup astăzi săvârșește minuni;Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă;Bucură-te, odor neprețuit al ostrovului Corfu;Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;Bucură-te, cel ce nu cruți osteneala pentru a face binele;Bucură-te, ajutătorul celor ce știu minunile tale;Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;Bucură-te, lauda patriarhilor și a cuvioșilor monahi;Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie săvârșeai;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Condac 5 Așa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaștele tale, cu milostivire cercetezi și vindeci toate neputințele poporului celui binecredincios, care așteaptă ajutorul tău, îndură-te și de noi, nevrednicii; trimite ajutorul tău și ne izbăvește de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia! Icos 5 Pentru ca să arăți marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăvești din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic și din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun al corăbiilor celor învăluite;Bucură-te, scăparea deznădăjduiților înotători;Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;Bucură-te, că prin suflarea ta valurile se potolesc;Bucură-te, că risipești cu rugăciunea ta furtuna;Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;Bucură-te, că ești tare ajutător celor de tunet spăimântați;Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoșați de săgeata fulgerului;Bucură-te, că tu, mijlocind către Mântuitorul, ne izbăvești de orice primejdii;Bucură-te, nădejdea și scăparea noastră de acum;Bucură-te, și pentru noi, păcătoșii, care în toate primejdiile la tine năzuim;Bucură-te, pentru că nimeni, din câți aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Condac 6 Cinstitorule de Dumnezeu și dumnezeiescule Spiridon, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta și, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăvește de războiul ce ne înfricoșează, precum ai izbăvit pe cei care erau învăluiți în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca și noi, ca aceia, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia! Icos 6 Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, solește nouă, păcătoșilor, mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi, păcătoșii, a ne împărtăși de bunătățile sufletești și trupești, cele făgăduite credincioșilor creștini, și să-ți cântăm:Bucură-te, Sfinte Spiridon, ierarh al lui Hristos;Bucură-te, cinstite slujitor
Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată! Icosul 1 Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile întinzindu-le către Cuvântul cel mai înainte de veac, iertare greşelilor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteia şi către dânsa să grăim cu căldură unele ca acestea:Bucură-te, Filofteia, cea din rău tată născută;Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;Bucură-te, trandafirul răsărit din mărăcine;Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;Bucură-te, că în lume ai fost blândă mieluşiţă;Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;Bucură-te, pruncă sfântă, cu desăvârşită minte;Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată! Condacul al 2-lea Mutându-se din viaţa aceasta vremelnică, binecredincioasă maica ta, te-a lăsat pe tine la toată lipsa plinitoare şi moştenitoare faptelor ei celor bune, pe care urmându-le, ai cântat lui Dumnezeu neîncetată cântare: Aliluia! Icosul al 2-lea Frică şi cutremur ne cuprinde pe noi, cei întunecaţi la minte, că nu ne pricepem de unde vom începe a-ţi aduce ţie laude, fecioară, sau care cântare îţi vom cânta, sau cu ce cununi te vom încununa; dar îndrăznind, pentru rugăciunile tale cele către Dumnezeu, cu inima umilită cântăm ţie acestea:Bucură-te, odrăslirea cea în Târnov răsărită;Bucură-te, cea de Domnul în rai acum răsădită;Bucură-te, aurora cu raze strălucitoare;Bucură-te, stea cerească ce luminezi ca un soare;Bucură-te, că în lume te-a hrănit cereasca rază;Bucură-te, că prin tine creştinii se luminează;Bucură-te, că pe tine te-am câştigat bogăţie;Bucură-te, că povaţă ne-ai dat cum să urmăm ţie;Bucură-te, că prin tine am primit hrana cerească;Bucură-te, pilda celor ce vor să se mântuiască;Bucură-te, călăuza sufletelor celor drepte;Bucură-te, îndreptarul fecioarelor înţelepte;Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată! Condacul al 3-lea Auzind tu, fericito, glasul Evangheliei Domnului, care fericeşte pe cei milostivi, tare l-ai întipărit în inima ta şi cu atâta credinţă l-ai primit şi atâta l-ai iubit, încât cu înfocata şi dumnezeieasca râvnă aprinzându-te, cu însutite osteneli şi cu sârguinţă multă ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Multă purtare de grijă ai avut în cugetul tău pentru săraci, fericită Filofteie, pentru că râvneai ca să nu rămână nici unul nemiluit din cei ce aşteptau de la tine milostenie, nici un flămând să nu se ducă nesăturat, nici un gol neîmbrăcat, nici un mâhnit nemângâiat; pentru care, lăudându-te, cântăm ţie acestea:Bucură-te, comoara milei, cea-n veci nedeşertată;Bucură-te, îmbrăcarea celor goi fără de plată;Bucură-te, celor flămânzi pâine bună, hrănitoare;Bucură-te, celor străini casă adăpostitoare;Bucură-te, izbăvitoare a celor primejduiţi;Bucură-te, alinare a rănii celor mâhniţi;Bucură-te, celor căzuţi grabnică sprijinitoare;Bucură-te, la nevoie fierbinte folositoare;Bucură-te, feciorie, cu milostenie însoţită;Bucură-te, tinereţe, cu viaţă îmbunătăţită;Bucură-te, mângâierea celor ce se roagă ţie;Bucură-te, că prin moarte ai rămas de-a pururi vie;Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată! Condacul al 4-lea Văzându-te pe tine vrăjmaşul firii omeneşti că te-ai apucat de lucrarea şi săvârşirea faptei celei bune şi mai vârtos de fapta care fi-va lăudată în ziua Judecăţii, a socotit să te împiedice pe tine ca oarecând pe Eva în rai, dar n-a putut, căci neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Ca viforul s-au pornit asupra ta urâţii şi spurcaţii diavoli şi ispitiri fără de număr ţi-au adus, ca prin mulţimea şi greutatea ispitelor să te întoarcă pe tine de la o lucrare ca aceasta. Dar tu, fericită, fiind întemeiată pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului, tare i-ai sfărâmat pe ei; drept aceea, vrednică eşti a te cinsti cu acestea:Bucură-te, fericito, cea de fapte bune plină;Bucură-te, că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină;Bucură-te, desfătarea maicii tale iubitoare;Bucură-te, diademă a înţeleptelor fecioare;Bucură-te, pruncă sfântă a Domnului următoare;Bucură-te, milostivă, cea de săraci iubitoare;Bucură-te, că pe diavol tu l-ai umplut de ruşine;Bucură-te, că satana a fost biruit prin tine;Bucură-te, că credinţă ai avut în Hristos tare;Bucură-te, că răsplată dobândit-ai prin răbdare;Bucură-te, vitejie, în trup de copil lucrată;Bucură-te, biruinţă, de Duhul Sfânt insuflată;Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată! Condacul al 5-lea Vifor de urgie mare a pornit tatăl tău cel întunecat la minte şi împietrit la inimă, suflând cu îngroziri şi cu chinuri asupra ta, fericită Filofteie; dar n-a putut să te clintească, pentru că întemeiată erai pe Piatra credinţei, Hristos, pe care tu, preaînţeleaptă fecioară, stând, lui Hristos, Celui ce te întărea pe tine, ai cântat: Aliluia! Icosul al 5-lea Cine din pământeni poate să spună cu de-amănuntul chinurile tale câte ai suferit de la tatăl tău cel întunecat la cuget şi de la mama ta vitregă? Şi ce minte poate să priceapă răbdarea ta, întru toate câte ai pătimit? Drept aceea, minunându-ne de viaţa ta cea mai presus de fire, te lăudăm cu fericiri ca acestea:Bucură-te, cea de Domnul pentru milă rânduită;Bucură-te, că mult ai fost de tatăl tău chinuită;Bucură-te, că adesea ai fost şi crunt biciuită;Bucură-te, că pe spate şi pe obraz ai fost lovită;Bucură-te, căci chinuri grele şi bătăi ai îndurat;Bucură-te, că pe toate cu tărie le-ai răbdat;Bucură-te, că în trup răni, ca Hristos, ai suferit;Bucură-te, că din cale nimic nu te-a clintit;Bucură-te, că în toate bucuroasă ai pătimit;Bucură-te, că şi viaţa pentru Domnul ţi-ai jertfit;Bucură-te, că de Dânsul eşti acum în cer mărită;Bucură-te, că luat-ai cununa neveştejită;Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată! Condacul al 6-lea Când tu, preafericită Filofteie, împărţeai hrană săracilor, atunci satana, ca şi la Iuda, a pus în mintea tatălui tău gând rău şi ucigaş; că pândindu-te pe tine din loc ascuns şi văzându-te hrănind flămânzii, îndată s-a umplut de drăcească mânie şi a zvârlit în tine cu barda cea plugărească; şi rănindu-ţi piciorul, îndată ţi-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, de care bucurându-te tare, ai cântat: Aliluia! Icosul al 6-lea Înger s-a trimis atunci din cer ca să lumineze trupul tău cel
Acatistul Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Apărătorului credinţei şi slujitorului Bisericii lui Hristos, Sfântului Ierarhului Ambrozie, episcopul cetăţii Mediolan, cântări de laudă să-i aducem, ca unuia care a luptat pentru apărarea dogmelor celor sfinte şi a biruit ereziile. Cu toţii într-un glas, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii! Icosul 1 Sfinte Ierarhe Ambrozie, cel ce din pruncie te-ai arătat a fi binecuvântat de Dumnezeu, deschide-ne nouă, nepricepuţilor, mintea şi limba, spre lauda Preasfintei Treimi, precum ai deschis auzul şi mintea celor ce te ascultau, ca împreună cu aceştia să grăim ţie:Bucură-te, că din pruncie te-ai arătat a fi om ales;Bucură-te, că un roi de albine te-a hrănit în chip minunat;Bucură-te, că doica aceea care avea grijă de tine s-a înspăimântat văzând minunea;Bucură-te, ale cărui cuvinte sunt mai dulci decât mierea;Bucură-te, miere duhovnicească;Bucură-te, ocrotitorul crescătorilor de albine;Bucură-te, vas ales al Domnului;Bucură-te, cel prin care vine bucuria;Bucură-te, trandafir cu mireasmă duhovnicească;Bucură-te, scară cerească;Bucură-te, chimval răsunător;Bucură-te, bucuria credincioşilor;Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii! Condacul al 2-lea Născut din părinţi drept-credincioşi şi de bun neam, în cetatea Treveri, te-ai arătat a fi iubitor de Dumnezeu, căci învăţând Scriptura, cea insuflată de Sfântul Duh, ai fost puternic în cuvânt, biruind pe înţelepţii relei credinţe. De aceea, ca un vrednic propovăduitor, cântai Stăpânului: Aliluia! Icosul al 2-lea La vârsta copilăriei fiind şi locuind în cetatea Romei, ai fost crescut întru frica lui Dumnezeu cu bună cuviinţă; pentru aceasta, fiu de nădejde ai fost Bisericii şi patriei tale, ca ostenitor în slujirile mireneşti de avocat şi dregător, bună mărturie ai dat prin viaţa plină de mireasma virtuţilor, de care şi noi minunându-ne, strigăm ţie:Bucură-te, că Duhul Sfânt grăia prin tine;Bucură-te, că darul lui Dumnezeu, mai înainte de vreme, te pregătea pentru treapta arhieriei;Bucură-te, că Scriptura ai învăţat-o cu bucurie;Bucură-te, căutător al dogmelor celor înţelepte;Bucură-te, cinstitor al Sfintei Treimi;Bucură-te, mireasma dumnezeirii;Bucură-te, lucrător al duhovniciei;Bucură-te, podoaba Bisericii;Bucură-te, grădină duhovnicească;Bucură-te, râul înţelepciunii;Bucură-te, cel care ca avocat ai slujit dreptăţii;Bucură-te, cel care eşti ucenic al lui Hristos;Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii! Condacul al 3-lea Cunoscând atât învăţătura lumească, cât şi pe cea duhovnicească, Sfinte Ambrozie, ai fost numit guvernator al Emiliei şi Liguriei, dar Dumnezeu a vrut să te cheme la treapta arhieriei; pentru aceasta cu credinţă I-ai cântat: Aliluia! Icosul al 3-lea După moartea episcopului eretic Auxenţiu s-a iscat tulburare între episcopii ortodocşi şi cei arieni, pentru alegerea unui nou episcop, dar tu, Părinte, ai fost trimis ca să potoleşti mulţimea; atunci un prunc din biserică a strigat: „Ambrozie episcop!”. Iar noi, auzind unele ca acestea, cântăm ţie:Bucură-te, cel care ai potolit tulburarea;Bucură-te, că Duhul Sfânt a grăit prin gura unui prunc;Bucură-te, că tu, fiind încă nebotezat, nu ai voit a fi episcop;Bucură-te, că din mâna unui episcop ortodox ai primit botezul;Bucură-te, că la opt zile după botez ai fost aşezat episcop;Bucură-te, căci ai primit, cu smerenie, demnitatea episcopală;Bucură-te, că poporul te-a primit cu bucurie ca episcop al Mediolanului;Bucură-te, cel care stai în ceata ierarhilor;Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii;Bucură-te, turn al lui David;Bucură-te, Părinte al Apusului şi al Răsăritului;Bucură-te, minune a Bisericii celei din Mediolan;Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii! Condacul al 4-lea Ai urmat, Sfinte Părinte Ambrozie, credinţei celei drepte mărturisite de fericitul Episcop Dionisie, cel care mai înainte de tine a păstorit cetatea Mediolanului, căci el, fiind izgonit de arieni, şi-a trăit cele din urmă clipe ale vieţii în Capadocia, cea păstorită de Marele Ierarh Vasile, care, văzându-i tăria credinţei, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Mare bucurie ai pricinuit Sfântului Vasile cel Mare, prin scrisoarea ta, Sfinte Ambrozie, prin care îi cereai moaştele lui Dionisie, pe care cu bucurie dăruindu-ţi-le, nu înceta a te lăuda, pentru virtuţile tale, grăind aşa:Bucură-te, cel cu gând înalt;Bucură-te, cel îmbrăcat cu podoabele darurilor lumeşti;Bucură-te, judecătorule cel drept;Bucură-te, urmaş al Apostolilor;Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;Bucură-te, cinstitor al luptătorilor pentru credinţă;Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos n-ai învăţat-o de la oameni;Bucură-te, că Însuşi Hristos te-a aşezat pe scaunul apostolilor;Bucură-te, cinstitor al Sfântului Dionisie;Bucură-te, că ai putere mare în cuvânt;Bucură-te, cel plin de smerenie;Bucură-te, râvnitorule după cele sfinte;Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii! Condacul al 5-lea Prin înţelepciunea şi credinţa ta cea mare în Hristos, Adevăratul Dumnezeu, ai reuşit să fii sfetnic a trei împăraţi, pentru care aceştia au dat slavă lui Dumnezeu cântând: Aliluia! Icosul al 5-lea Sfinte Ierarhe, Dumnezeu te-a rânduit ca prin tine să se descopere moaştele Sfinţilor Mucenici Protasie şi Ghervasie, care fiind scoase din pământ la iveală, multe minuni se făceau printr-însele; pentru care laude ca acestea îţi aducem:Bucură-te, cinstitorul Sfinţilor Mucenici Protasie şi Ghervasie;Bucură-te, că duhurile necurate se izgoneau din oameni, prin atingerea de sfintele lor moaşte;Bucură-te, că Sevir, orbul, numai ce s-a atins de moaştele lor s-a tămăduit;Bucură-te, că sfintele tale moaşte se odihnesc alături de ale celor doi Sfinţi Mucenici;Bucură-te, cel care ai rânduit cinstirea sfinţilor, prin Sfânta Liturghie;Bucură-te, că batjocorit fiind de arienii care nu credeau în puterea tămăduitoare a sfintelor moaşte, tu pe aceştia i-ai ruşinat;Bucură-te, că pe mulţi arieni i-ai adus la dreapta credinţă;Bucură-te, cel care ai luminat poporul cu cunoştinţele tale;Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;Bucură-te, biruitorul cetelor diavoleşti;Bucură-te, Părinte al nostru, blând şi milostiv;Bucură-te, cel binecuvântat de Dumnezeu;Bucură-te, Sfinte Ambrozie, mare ierarh al Bisericii! Condacul al 6-lea Sfinte Ambrozie, luminat fiind de Duhul Sfânt, ai alcătuit scrieri prin care ai apărat sfintele dogme şi ai dezrădăcinat ereziile, iar noi, pentru aceasta, cântăm lui Dumnezeu cântarea: Aliluia! Icosul al 6-lea Cine poate spune luptele şi nevoinţele tale, căci tu, timp de douăzeci şi doi de ani, cât ai păstorit turma cea încredinţată ţie de Dumnezeu, i-ai combătut pe ereticii acelor vremuri, pe arieni, pe necinstitorii Duhului Sfânt şi pe apolinarişti, păzindu-i pe drept-credincioşi de unii ca aceştia; pentru care şi noi grăim către tine aşa:Bucură-te, biruitorul păgânilor şi al ereticilor;Bucură-te, propovăduitorul adevăratei credinţe;Bucură-te, că ai ars neghina ereziilor;Bucură-te, drept-măritor al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh;Bucură-te, al adevărului fără de frică lucrător;Bucură-te, că un arian, văzând cum un înger al Domnului îţi şoptea la ureche, s-a întors la credinţa cea
Acatistul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit! Icosul 1 Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase, de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm: ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet pierzătoare;Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte bune;Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii, le-ai biruit;Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit! Condacul al 2-lea Viaţă cu bună credinţă pe pământ petrecând, lăcaş curat Duhului Sfânt te-ai arătat, luminând pe toţi cei ce vin la tine cu credinţă, preafericite Părinte. Pentru aceasta şi noi îndrăznim să alergăm la tine şi-ţi cerem să-L rogi pe Dumnezeu să lumineze sufletele noastre, ale celor ce te lăudăm pe tine şi cu umilinţă cântăm: Aliluia! Icosul al 2-lea De Dumnezeu înţelepţite şi întru tot sfinţite Sava, Părintele nostru, întocmai cu îngerii stătătorule şi împreună vorbitorule cu proorocii, locuitorule cu drepţii şi cuvioşii, iar cu Apostolii şi Mucenicii moştenitor fericirii veşnice, cel ce în lumina cea neînserată acum locuieşti, primeşte, rugămu-te, şi de la noi aceste cântări de cinstire, pe care ţi le aducem în ziua prăznuirii tale, strigându-ţi aşa:Bucură-te, preafericite, care neîncetat priveşti faţa Mântuitorului Hristos;Bucură-te, cel ce prealuminat te desfătezi acum în ceruri;Bucură-te, făclia înfrânării cea nestinsă;Bucură-te, învăţătorul şi îndrumătorul monahilor cel preaminunat;Bucură-te, că pururea străluceşti pe credincioşi cu razele dragostei tale;Bucură-te, stâlpul răbdării cel neclintit;Bucură-te, întărirea şi puterea celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă;Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;Bucură-te, cetăţean al pustiei cu adevărat;Bucură-te, că pustiul l-ai socotit ca pe un rai dumnezeiesc;Bucură-te, că, vieţuind în pustie, roade vrednice ai odrăslit;Bucură-te, floare înmiresmată a cuvioşilor;Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit! Condacul al 3-lea Pe pământ, cu bună credinţă ai vieţuit, bineplăcând Domnului, întărind şi tămăduind pe toţi cei ce alergau la tine cu credinţă. Iar acum desfătându-te în lăcaşurile cele de sus, neîncetat cânţi lui Dumnezeu cu toţi drepţii şi cuvioşii cântarea: Aliluia! Icosul al 3-lea Sava, de Dumnezeu înţelepţite, lăcaşul cel curat al Duhului Sfânt, îndreptătorul monahilor, cumpăna înfrânării cea dreaptă, ale smereniei înălţări, învredniceşte-ne şi pe noi ca din inimi curate să-ţi aducem acum aceste dulci cântări de laudă:Bucură-te, că pururea te rogi lui Hristos ca să dăruiască Bisericii un cuget curat;Bucură-te, că monahilor le-ai fost îndreptător;Bucură-te, canon de faptă bună preaadevărat;Bucură-te, că vezi curat Sfânta Treime;Bucură-te, scara care duce la ceruri;Bucură-te, povăţuitor şi ajutător al celor ce călătoresc;Bucură-te, că toate patimile le-ai îndreptat cu vărsarea lacrimilor;Bucură-te, că pe toţi cei ce aleargă la ajutorul tău îi vindeci;Bucură-te, întărirea Bisericii cea neclintită;Bucură-te, al dumnezeieştii petreceri povăţuitorule;Bucură-te, cel ce ai supus trupul, făcându-l rob al duhului;Bucură-te, a multor credincioşi îndreptare şi mântuire;Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit! Condacul al 4-lea Întocmai ca un înger ai vieţuit pe pământ, iar acum te veseleşti în ceruri, desfătându-te cu toate bunătăţile pe care Dumnezeu le-a pregătit aleşilor Săi. De aceea te rugăm, nu ne trece cu vederea nici pe noi şi ne ajută să fim vrednici a cânta cu tine: Aliluia! Icosul al 4-lea Învăţătura pustnicească adunând pe pământ, Cuvioase Părinte Sava, şi asuprelile potrivnicilor cu vărsările lacrimilor tale biruind întocmai ca o scară dumnezeiască ce duce la ceruri, aşa a fost întreaga ta viaţă cea bine plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi de la noi auzi aceste laude:Bucură-te, că ai sădit în inimile credincioşilor roadele bunei credinţe;Bucură-te, că faptele tale minunate şi nenumărate strălucesc întocmai ca stelele cerului;Bucură-te, că eşti lauda lumii creştine;Bucură-te, înflorirea pustiei, cea plină de mireasmă duhovnicească;Bucură-te, întărirea şi mângâierea celor neputincioşi;Bucură-te, povăţuitorul celor ce călătoresc cu corabia acestei vieţi;Bucură-te, că până şi fiarele din pustie te ascultau şi se supuneau ţie;Bucură-te, că prin rugăciunile tale ai mântuit poporul Palestinei de o secetă cumplită, care bântuia de peste cinci ani;Bucură-te, codru preaminunat al pustiei;Bucură-te, că ai înmulţit turma cea cuvântătoare a lui Hristos;Bucură-te, lauda faptelor celor bune;Bucură-te, frumuseţea cea preastrălucită a tuturor sfinţilor;Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit! Condacul al 5-lea Lepădând toate cele vremelnice ale lumii acesteia, încă din fragedă tinereţe te-ai retras în pustie, unde ai petrecut în sărăcie, smerenie şi grea nevoinţă, până la vârsta de nouăzeci şi patru de ani. Iar acolo ai fost ctitor de mănăstiri şi mari lavre pentru monahi, care până astăzi înalţă în ele rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi, cântând neîncetat, îngerească şi dulce cântare: Aliluia! Icosul al 5-lea Fiind îmbunătăţit cu darurile cele duhovniceşti, toate cele frumoase şi amăgitoare ale lumii acesteia le-ai trecut cu vederea de Dumnezeu, Părinte, nelăsându-te ispitit de ele, ci, prin înfrânare şi rugăciuni neîncetate izgonind pe şarpe, viaţă îngerească ai petrecut pe pământ. Pentru aceasta şi noi te cinstim cu aceste cuvinte:Bucură-te, cămara cea cu bun miros;Bucură-te, trăitorule pustniceştilor nevoinţe cu adevărat;Bucură-te, că pe Hristos neabătut ai urmat;Bucură-te, că crucea-ţi pe umeri ai luat;Bucură-te, că sufletul ţi-ai luminat prin fapte bune;Bucură-te, că spre dumnezeiasca dragoste l-ai întraripat;Bucură-te, că racla moaştelor tale şi azi izvorăşte vindecări;Bucură-te, crinul pustiei cel cu dulce mireasmă;Bucură-te, că prin tine dobândim pace şi înfrânare;Bucură-te, lauda poporului celui binecredincios;Bucură-te, al tagmei monahiceşti mare cuvios;Bucură-te, al
Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe tine te lăudăm, Sfinte Cuvioase Ioane, cel ce ești râu de aur curgător al Preasfântului Duh și vas nedeșertat al cuvântării de Dumnezeu, că tu te-ai arătat podoabă a monahilor și slujitor ales al Maicii Domnului; pentru aceasta strigăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, de Dumnezeu înțelepțite! Icosul 1 Ca un înger în pustia Iudeei te-ai nevoit, înțelepte Ioane Damaschin, și, împreună cu viața îngerească, izvor de cântări te-ai arătat, de miere curgător; din care acum adăpându-ne, din suflet îți strigăm:Bucură-te, întâi-stătător între Sfinții Părinți;Bucură-te, cel împreună-locuitor cu Îngerii;Bucură-te, începător al Sfinților scriitori de cântări;Bucură-te, izvor îmbelșugat al dogmelor;Bucură-te, bărbat al dumnezeieștilor doriri ale Duhului;Bucură-te, vie mult-roditoare a virtuților pustnicești;Bucură-te, minte preaînaltă a teologiei;Bucură-te, livadă preaînmiresmată a nepătimirii;Bucură-te, vas strălucit al harului;Bucură-te, comoară plăcută a cuvântului;Bucură-te, vestit apărător al icoanelor;Bucură-te, tare nimicitor al vrăjmașilor;Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, de Dumnezeu înțelepțite! Condacul 2 Văzând Biserica lui Hristos prădată de lupii cei cumpliți, de luptătorii împotriva cinstitelor icoane, te-ai umplut în chip vădit de dumnezeiască râvnă, fericite Ioane, și, prin sfințitele tale cuvinte, ai răspuns celor ce nu știau să se închine drept Domnului Hristos, Celui purtător de trup, și să-I cânte: Aliluia! Icosul 2 Toată cunoașterea dobândind, dumnezeiască și omenească, ai socotit să viețuiești mai bine în sărăcie și, ca un cerb însetat, ai căutat pustia, Cuvioase, din care i-ai învățat pe mulți, care-ți strigau ție acestea:Bucură-te, trâmbiță a adevărului;Bucură-te, melod al Bisericii;Bucură-te, privighetoare a cântărilor cu bună viersuire;Bucură-te, rândunea cu totul veselitoare a pustiei;Bucură-te, liră de Dumnezeu mișcată, frumusețea alcătuitorilor de imne sfinte;Bucură-te, stea cu totul luminătoare, bucuria preoților;Bucură-te, veselie dumnezeiască a celor însingurați;Bucură-te, mare ajutor al celor ce cântă lui Dumnezeu;Bucură-te, mângâiere a sufletelor celor ce plâng;Bucură-te, umilință născută din ascultarea cereștilor cântări;Bucură-te, binecuvântare a lui Dumnezeu către noi;Bucură-te, îndrăznire a noastră către Hristos;Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, de Dumnezeu înțelepțite! Condacul 3 Puterea Celui Preaînalt primind-o, de Dumnezeu cugetătorule Ioane, ai nesocotit cele plăcute ale lumii și, împreună cu fericitul Cosma, în sfânta lavră a Cuviosului Sava te-ai sălășluit unde, întreg răpit cu mintea la cele cerești, strigai din inimă: Aliluia! Icosul 3 Îmbrăcându-te cu smerita cugetare, de Dumnezeu înțelepțite, ai fugit de cursele înșelătorului, iar prin ascultare fără cârtire ai atins înălțimea nepătimirii și pildă te-ai făcut nouă, celor ce cu evlavie te lăudăm, zicând:Bucură-te, vas al curăției;Bucură-te, locaș a neagonisirii;Bucură-te, râu de miere curgător al înțelepciunii;Bucură-te, preaînțelept slujitor al Treimii;Bucură-te, cel cel mult ai veselit cetele ortodocșilor;Bucură-te, cel ce ai biruit adunările celor necredincioși;Bucură-te, vlăstar preafrumos al Damascului;Bucură-te, dăruire de Dumnezeu împodobită a pustiului;Bucură-te, steaua stelelor cea mult luminătoare;Bucură-te, Părinte al Părinților a toată lumea;Bucură-te, cel ce vezi dănțuirile Îngerilor;Bucură-te, cel ce veselești inimile noastre;Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, de Dumnezeu înțelepțite! Condacul 4 Cu căldura dumnezeiescului Duh întreg fiind aprins, ai ars pe cei ce luptau împotriva lui Hristos și, cu mâna ta scriind învăţăturile adevărului, ai risipit nebuniile lui Leon, iar cu limba ta cea cuvântătoare de Dumnezeu pe toţi i-ai chemat să cânte împreună: Aliluia! Icosul 4 Ai deschis gura ta cea cu plăcută rostire, fericite, şi ai umplut pământul de bucurie; că Învierea lui Hristos ai slăvit-o luminat prin cântările tale cele dulci, prin care ne eşti învăţător şi nouă, celor ce cu dragoste strigăm ţie:Bucură-te, cort al nestricăciunii;Bucură-te, înălţime a fecioriei;Bucură-te, viersuitor al Învierii lui Hristos;Bucură-te, cântăreț al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu;Bucură-te, înger pământesc, ostenitor al ascultării;Bucură-te, om ceresc, iubitor al rugăciunii;Bucură-te, luminător și învățător al lumii;Bucură-te, păstor și apărător al mănăstirii tale;Bucură-te, livadă iubitoare de flori a curăției;Bucură-te, dreptar al virtuții și al înțelepciunii;Bucură-te, sabie împotriva înșelăciunii;Bucură-te, locaș sfințit al dragostei smerite;Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, de Dumnezeu înțelepțite! Condacul 5 Leon, cel cu nume de fiară, împăratul romanilor, s-a pornit asupra ta cu vicleșug și, clevetindu-te cu vrăjmășie, a făcut ca mâna ta cea dreaptă să-ți fie tăiată – o, cu adevărat înfricoșătoare vedere! – de către cei ce nu știau să cânte lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5 Ai văzut tămăduirea mâinii tale, de Dumnezeu cugetătorule, și ai preamărit pe Fecioara, a cărei icoană purtând-o, și noi o fericim cu multă evlavie și cu bucurie strigăm ție:Bucură-te, fântână a alcătuirii de cântări;Bucură-te, revărsare a cuvântării de Dumnezeu;Bucură-te, cel de un obicei cu Părinţii cei Cuvioşi;Bucură-te, învăţător al Sinodului al şaptelea;Bucură-te, cel ce ai dogmatisit adevărul în chip limpede;Bucură-te, cel ce, cu bucurie, ai aşezat în cântări dreapta credinţă;Bucură-te, vultur al pustiei înalt-zburător;Bucură-te, credincios slujitor al Maicii Domnului;Bucură-te, miros al bunei miresme a lui Hristos;Bucură-te, împodobitor al sfintei tale biserici;Bucură-te, cel prin care ne umplem de veselie;Bucură-te, cel prin care cerem Împărăţia cerească;Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, de Dumnezeu înţelepţite! Condacul 6 Chivot sfânt de minuni şi izvor de vindecări te-ai arătat tuturor cu adevărat, că trupul tău nu s-a stricat, ci izvora mireasmă negrăită; pentru aceea, cu dragoste căzând înaintea ta, te cinstim şi Mântuitorului nostru strigăm: Aliluia! Icosul 6 Prin cuvintele tale cele de Dumnezeu insuflate şi prin sfinţitele cântări, luminezi Biserica lui Hristos, că ai lăudat prăznuirile Sfinţilor şi ai preamărit pe Născătoarea de Dumnezeu în chip strălucit, iar Învierea Domnului ai vestit-o ca un fulger, luminând pe cei ce strigă:Bucură-te, fluier al Ortodoxiei;Bucură-te, făclie a doxologiei;Bucură-te, începător al alcătuitorilor de cântări insuflaţi de Dumnezeu;Bucură-te, podoaba călugărilor şi a preoţilor;Bucură-te, gură de aur grăitoare a cântărilor lui Hristos;Bucură-te, cunoscător al tainelor cereşti, însetat de slujirea lui Dumnezeu;Bucură-te, cel ce vezi frumuseţile celor nevăzute;Bucură-te, cel ce stingi focul patimilor;Bucură-te, uşă a bucuriei;Bucură-te, stâlp al dreptei credinţe;Bucură-te, glas al făgăduinţei;Bucură-te, cel din care izvorăşte nectar şi apă limpede;Bucură-te, Sfinte Părinte Ioane, de Dumnezeu înţelepţite! Condacul 7 Singur în pustnicie, ai căutat pe singurul Dumnezeu, ca să fii împreună cu El, şi cu singură rugăciunea să te îndeletniceşti în chip cuvios; pentru aceasta, cu dragoste arzătoare te-ai unit cu Mirele tău ceresc, Sfinte Ioane, cântând îndumnezeit: Aliluia! Icosul 7 Bolile alungi şi pe demoni îi înspăimânţi cu numele tău, de Dumnezeu purtătorule; nimiceşti în chip limpede, prin cântări veselitoare, întristarea pricinuită de moartea celor de aproape și umpli de nespusă bucurie pe credincioșii care-ți
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Varvara
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos! Icosul 1 Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri fără prihană păzind-o, cinstită Varvara, te-ai învrednicit a fi vieţuitoare împreună cu îngerii, cu care când cânţi în cer cântarea cea întreită lui Dumnezeu, auzi-ne şi pe noi, care cântăm ţie pe pământ aceste cântări de laudă: Bucură-te, ceea ce eşti mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl a închipui pătimirile Fiului Său; Bucură-te, ceea ce ai fost chemată dintru întuneric la lumina cea adevărată a credinţei şi a darului, de Fiul lui Dumnezeu, Care este Lumină din Lumină; Bucură-te, ceea ce eşti sfinţită cu trupul şi cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine; Bucură-te, că de întinăciunea trupului şi a sufletului te-ai păzit fără prihană; Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din Fecioara Maria; Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaşte pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai făgăduit Celui ceresc; Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescut în mijlocul spinilor idoleşti; Bucură-te, floarea curăţiei care ai înflorit sus întru mărirea cea neveştejită; Bucură-te, ceea ce te îndulceşti de bună mireasmă în grădina lui Hristos; Bucură-te, ceea ce te mângâi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omeneşti; Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sângele Mielului; Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu; Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos! Condacul al 2-lea Văzându-se pe sine Sfânta Varvara aşezată de tatăl său într-un turn înalt, a cugetat întru sine a fi ridicată în cer de puterea lui Dumnezeu; şi punând întru inima sa suire înţelegătoare, adică trecerea de la întuneric la Lumină şi de la înşelăciunea idolească la Dumnezeu cel adevărat, a cântat Lui: Aliluia! Icosul al 2-lea Căutând Sfânta Fecioară Varvara să înţeleagă ceea ce era de înţeles numai pentru Însuşi Făcătorul a toată făptura, gândea în mintea sa: idolii cei întunecaţi cum ar putea să zidească luminătorii cei luminaţi ai cerului? La care, prin psalmistul, a răspuns aşa: toţi zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu şi Domn, Unul este, Care a făcut cerurile şi toată lumina lor. Deci, minunându-ne de mintea ta, înţeleaptă fecioară, grăim ţie unele ca acestea: Bucură-te, ceea ce eşti cunoscătoare mai mult decât bătrânii slujitori idoleşti; Bucură-te, ceea ce eşti mai înţeleaptă decât înţelepţii lumii acesteia; Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie cele neştiute şi cele ascunse ale înţelepciunii Sale; Bucură-te, că Însuşi Dumnezeu-Cuvântul te-a învăţat pe tine adevărata teologie; Bucură-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covârşit pe toţi cititorii în stele; Bucură-te, ceea ce ai văzut cu adevărat crugul cel ceresc mai înainte decât aceia; Bucură-te, că ai cunoscut în făptură ca într-o oglindă pe Însuşi Făcătorul; Bucură-te, că în luminătorii cei zidiţi ai văzut pe Lumina cea nezidită; Bucură-te, că acum priveşti în cer lumina Feţei lui Dumnezeu; Bucură-te, ceea ce în chip de nepovestit te veseleşti de Lumina Lui; Bucură-te, stea înţelegătoare, prin ale cărei raze Faţa lui Dumnezeu luminat ca soarele se arată nouă; Bucură-te, lună înţelegătoare, prin care noaptea rătăcirii se luminează ca ziua; Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos! Condacul al 3-lea Puterea Celui de Sus a fost dată atunci Sfintei Varvara, ca şi oarecând de demult Proorocului Iezechiel; faţă de diamant, puternică faţă de toţi închinătorii la idoli, ca să nu se teamă de faţa lor cea sălbatică, nici să se înspăimânte de îngrozirea celui cumplit. Pentru aceea cu îndrăzneală striga fecioara cea cu înţelepciune bărbătească: „Pe Treimea cea întru o Dumnezeire cinstesc şi Acesteia cu credinţă închinându-mă, grăiesc cu mare glas: Aliluia!” Icosul al 3-lea Având Sfânta Varvara înţelepciune dată ei de sus, a alergat către lucrătorii băii ce i se zidea şi, arătând lor taina Sfintei Treimi, a poruncit să se facă trei ferestre în baie, zicând: de vreme ce închinătorii la idoli gură au şi nu grăiesc măririle lui Dumnezeu Celui adevărat, măcar pereţii cei de piatră ai acestei băi, cu aceste trei ferestre, ca prin trei guri să mărturisească pe Dumnezeul Unul în Sfânta Treime, Cel închinat şi slăvit de toată făptura. De aceea, pentru înţelepciunea aceasta, Sfântă Varvara, primeşte unele ca acestea: Bucură-te, ceea ce ai închipuit în baia cea cu trei ferestre taina Sfântului Botez, în numele Preasfintei Treimi; Bucură-te, ceea ce te-ai spălat pe tine prin apa botezului şi a Duhului şi după aceea şi cu sângele tău cel mucenicesc; Bucură-te, că prin trei ferestre ai gonit întunericul mulţimii de zei, cel potrivnic Sfintei Treimi; Bucură-te, că prin trei ferestre ai văzut lumina Sfintei Treimi; Bucură-te, că prin acele trei ferestre a privit spre tine Soarele dreptăţii, Care a strălucit a treia zi din mormânt; Bucură-te, că prin acelea a răsărit ţie de la Sfânta Treime zi de mântuire; Bucură-te, ceea ce întotdeauna ai inima ta deschisă către Dumnezeu, Sfânta Treime; Bucură-te, ceea ce tare ai închis firea ta înaintea celor trei războinici vrăjmaşi: împotriva trupului, a lumii şi a diavolului; Bucură-te, că ai aşezat în sufletul tău trei ferestre înţelegătoare: a credinţei, a nădejdii şi a dragostei; Bucură-te, că tu prin cele trei ferestre aproape de Dumnezeiasca Treime eşti, privind la Biserica trupului lui Hristos cea ridicată în trei zile; Bucură-te, că ţie ţi s-au deschis cerurile de către trei ierarhi îngereşti; Bucură-te, că pe tine lăcaşurile cele de sus ale Preasfintei Treimi cu bucurie te-au primit; Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos! Condacul al 4-lea Vifor de urgie mare al tatălui tău, ce sufla cu îngrozire şi cu ucidere, s-a pornit asupra casei sufletului
Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult nevoitorul Părintele nostru Gheorghe să-l lăudăm după cuviinţă, căci acesta, prin multă osteneală şi nevoinţe călugăreşti, de Împărăţia cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie şi cu credinţă, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! Icosul 1 Din tinereţile tale ai dorit viaţa cea îmbunătăţită a monahilor, Părinte Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevoinţelor sihăstreşti intrând în ascultarea Sfântului Paisie de la Neamţ şi lucrând cu dreaptă socoteală virtuţile dumnezeieşti, ai făcut să se sălăşluiască în sufletul tău puterea Duhului Sfânt. Minunându-ne de râvna ta pentru cele duhovniceşti, îţi cântăm unele ca acestea:Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;Bucură-te, iubitor al chipului monahicesc;Bucură-te, că inima ţi-a fost plină de har;Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel vechi;Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;Bucură-te, învăţător al dreptei credinţe;Bucură-te, împlinitor al virtuţilor creştineşti;Bucură-te, chip de bunătate şi cinste;Bucură-te, că din tinereţe te-ai răstignit pentru Hristos;Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie;Bucură-te, vrednic urmaş al cuvioşilor părinţi;Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! Condacul al 2-lea Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, descoperită ţie prin Sfântul Ierarh Nicolae, ai fost rânduit să reînnoieşti zidirile şi obştea Mănăstirii Cernica. Şi luând binecuvântare de la iubitorul de Hristos Mitropolitul Grigorie, ai început osteneala restaurării acestui aşezământ, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Auzind, Sfinte Părinte, chemarea Mântuitorului, ai primit fără şovăire ascultarea încredinţată şi ai început lucrarea duhovnicească de rezidire a Mănăstirii Cernica şi de reînnoire a vieţii călugăreşti, pentru care te lăudăm zicând:Bucură-te, pildă de statornicie;Bucură-te, stâlp al ascultării;Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;Bucură-te, cinstitorul sfinţilor;Bucură-te, povăţuitorule al călugărilor;Bucură-te, râvnitorul pustiei;Bucură-te, slujitorul tainelor cereşti;Bucură-te, lucrătorule în via Domnului;Bucură-te, rugătorule preafierbinte;Bucură-te, vrednic ascultător al poruncilor Mântuitorului;Bucură-te, chip al blândeţii pustniceşti;Bucură-te, străjer neadormit în osteneli şi privegheri;Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! Condacul al 3-lea Povăţuit de cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care mergi, că la Tine am ridicat sufletul meu”, şi încercat în experienţa trăirii sihăstreşti, ai venit împreună cu dascălul Macarie la locul care ţi se descoperise de sus de Sfântul Nicolae, dând slavă lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia! Icosul al 3-lea Puterea Celui de Sus pogorându-se în sufletul tău, Cuvioase Părinte Gheorghe, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cu repeziciune cunoscut iubitorilor de Dumnezeu din jurul Bucureştilor, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:Bucură-te, întemeietorule de obşti călugăreşti;Bucură-te, îndrumător al călugărilor cuvioşi;Bucură-te, cel ce pe Sfântul Nicolae l-ai avut ocrotitor;Bucură-te, cel ce ai împlinit cu dragoste rânduielile călugăreşti;Bucură-te, următorule al Cuviosului Părinte Paisie de la Neamţ;Bucură-te, izgonitorul vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi din mănăstirea ta;Bucură-te, că făpturile ascultă de cuvântul tău;Bucură-te, că pentru toate ai slăvit pe Dumnezeu;Bucură-te, văzătorule al lucrării divine din cele create;Bucură-te, duhovnic iscusit şi chip prealuminat;Bucură-te, povăţuitor şi îndrumător duhovnicesc al creştinilor;Bucură-te, întruchiparea bunătăţii şi a smereniei;Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule! Condacul al 4-lea De îndată ce Mitropolitul Grigorie te-a binecuvântat să fii întemeietor al vieţii de obşte şi chivernisitor al bunurilor mănăstireşti de la Cernica, întru răbdare şi nădejde ai început, Cuvioase Părinte, osteneala înnoirilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Cine nu te va ferici, Părinte Gheorghe, pe tine, cel care cu înţelepciune şi credinţă ai rectitorit Mănăstirea Cernica şi ai rânduit viaţa cea de obşte plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta îţi aducem laude ca acestea:Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;Bucură-te, că viaţa ta ai închinat-o slujirii lui Hristos;Bucură-te, că ai împlinit cu râvnă voia Lui;Bucură-te, că ai fost ascultător întru toate de ierarhul tău;Bucură-te, că adesea cu el în multe te-ai sfătuit;Bucură-te, făclie luminoasă a ucenicilor tăi;Bucură-te, risipitor al întunericului minciunii;Bucură-te, izgonitor al vrăjmaşilor făţarnici;Bucură-te, liniştitorul furtunilor de pe marea vieţii;Bucură-te, că şi natura ascultă de cuvântul tău;Bucură-te, împăciuitorule al tuturor certaţi şi de vrăjmaşul despărţiţi;Bucură-te, chivernisitorul lucrurilor sfinte;Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule! Condacul al 5-lea Văzând vrăjmaşul statornicia ta în lucrarea duhovnicească, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, ţi-a pregătit mulţime de ispite şi supărări ca să te piardă; însă, după puţin timp, s-a ruşinat îndepărtându-se, căci tu cântai pururea lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea Înzestrat cu harul preoţiei, ai slujit cu credinţă dumnezeieştile Taine ale lui Hristos, iar Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, ţi-a dăruit, cinstite Părinte, mulţime de ucenici şi fii duhovniceşti, pe care i-ai împărtăşit din cuvântul ziditor al Evangheliei şi din izvorul dătător de viaţă al Duhului Sfânt, pentru care lucru minunându-ne îţi cântăm:Bucură-te, vieţuitor al pustiei şi rugător neîncetat;Bucură-te, om duhovnicesc şi povăţuitor luminat;Bucură-te, purtător al harului Duhului Sfânt;Bucură-te, candelă aprinsă din lumina lui Hristos;Bucură-te, foc de rugăciune călăuzitor al ucenicilor tăi;Bucură-te, sprijinitor al credincioşilor;Bucură-te, următor al Sfinţilor Părinţi;Bucură-te, că ai semănat sămânţa cea bună în inimile credincioşilor;Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;Bucură-te, păstorul cel bun al turmei lui Hristos;Bucură-te, stareţ, iluminat de Duhul Sfânt;Bucură-te, părinte al părinţilor pustiei;Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule! Condacul al 6-lea Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale pustiei, aşa şi sufletul tău, minunate Părinte, dorea să se liniştească în ostroavele Sfântului Munte Athos. Dar, socotind că ascultarea de mai-marii Bisericii este mai sfântă decât voinţa proprie, întru smerenie ţi-ai tăiat voia şi, supunându-te chemării sfinte, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Iubindu-ţi neamul tău, Părinte, deşi ai căutat în alte locuri să te îmbunătăţeşti sufleteşte din experienţa trăitorilor în Hristos, totuşi, atunci când ai fost chemat să slujeşti pe fiii poporului tău din care ai ieşit, cu bucurie ai răspuns, pentru care îţi cântăm:Bucură-te, următor al sfinţilor cuvioşi de demult;Bucură-te, cuvioase purtător al darului smereniei;Bucură-te, înţeleptule din înţelepciunea lui Hristos;Bucură-te, conştiinţa datoriei împlinite;Bucură-te, împlinitorul legii şi al virtuţilor;Bucură-te, rugătorule pentru neamul tău;Bucură-te, că ai fost dăruit de Hristos cu putere de sus;Bucură-te, cel ce ţi-ai răstignit poftele împreună cu patimile;Bucură-te, că ţi-ai supus voinţa voinţei lui Hristos;Bucură-te, că ţi-ai ridicat cugetul de la pământ la cer;Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de bunătăţile cele trecătoare;Bucură-te, că cele
Acatistul Sfântului Porfirie Kavsokalivitul
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte celor care flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu! Icosul 1 Ai auzit dulcele glas al Preadulcelui Iisus chemându-te la nunta cea veşnică şi zicând: „Vino, Părinte Porfirie, de moşteneşte Împărăţia Cerurilor ce este gătită celor care şi-au purtat crucea nevoindu-se din dragoste pentru Dumnezeu!”; noi, vrând a fi părtaşi fericirii tale, îţi aducem aceste laude:Bucură-te, cel care mijloceşti înaintea Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră;Bucură-te, rod înmiresmat al Tradiţiei Sfinţilor Părinţi;Bucură-te, ostaş îmbrăcat în armură duhovnicească;Bucură-te, furtună care spulberi cuiburile ereticilor;Bucură-te, cel care te-ai dăruit în întregime fiecăruia dintre cei care te cercetau;Bucură-te, că luptând împotriva puterilor întunericului, le-ai biruit;Bucură-te, că ai apărat predaniile bisericeşti şi ai stat împotriva rătăcirilor de multe feluri;Bucură-te, că i-ai binecuvântat pe cei care au mărturisit minunile tale;Bucură-te, că i-ai mustrat pe cei care au spus despre tine lucruri neadevărate;Bucură-te, cel care stai departe de cei care răstălmăcesc minunile tale;Bucură-te, cel care primeşti laudele aduse de către cei binecredincioşi;Bucură-te, ceară însemnată cu pecetea sfinţeniei;Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu! Condacul al 2-lea Ştiind micimea vieţuirii noastre, să nu deznădăjduim aflând nevoinţele Preacuviosului Părinte Porfirie, nici să încercăm a le urma fără dreaptă socoteală, şi mai ales să nu căutăm a agonisi harismele sale, căci nu puţină vătămare vom afla. Ci să căutăm a învăţa de la el smerenia şi dragostea pentru cele sfinte, ca să Îi putem cânta lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Ai primit la botez numele de Evanghelie, care se tâlcuieşte „Bună Vestire”, şi întreaga ta viaţă a fost o bună vestire despre lucrarea Duhului Sfânt şi despre dobândirea veşniciei de către oamenii care, trecători fiind prin viaţa pământească, L-au cunoscut pe Domnul Care ieri, astăzi şi în veac Acelaşi este, şi din revărsarea inimii ţi-au cântat:Bucură-te, că din pruncie ai fost păzit de Cel a Cărui întrupare a fost binevestită de înger;Bucură-te, că din fragedă vârstă ai năzuit să Îi închini Domnului viaţa ta;Bucură-te, că din copilărie ai plecat la Muntele Athos ca să urci muntele virtuţilor;Bucură-te, că atunci când te-ai lovit din greşeală cu securea în picior ai cerut ajutorul Maicii Domnului;Bucură-te, că ocrotitoarea Sfântului Munte ţi-a oprit de îndată şiroirea sângelui;Bucură-te, că ai trăit acoperit de Sfântul ei Acoperământ;Bucură-te, că pentru vieţuirea ta cucernică ai fost hirotonit preot;Bucură-te, că ajutând mulţimi de oameni nu ţi-ai pierdut liniştea;Bucură-te, luminător al Atenei şi a toată Grecia;Bucură-te, că ai fost căutat de pelerini veniţi din toată lumea;Bucură-te, că ai trăit în vremurile noastre nevoinţe aspre ca ale Părinţilor din vechime;Bucură-te, că până la moarte L-ai slujit cu jertfelnicie pe Hristos;Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu! Condacul al 3-lea Nu pentru vreo nevoinţă aparte s-au revărsat asupra ta râurile binecuvântărilor, ci pentru că luând asupra ta crucea grea a ascultării ai urmat Domnului Care S-a arătat pe Sine ascultător până la moarte, şi lepădând voia ta la picioarele bătrânilor tăi ai învăţat de la aceştia cântarea: Aliluia! Icosul al 3-lea Să vadă roadele ascultării cei care vor să trăiască neavând povăţuitor, cei care plini fiind de mândrie cred că au găsit un drum mai scurt către Dumnezeu, şi să îşi cunoască înşelarea. Iar noi să luăm aminte la vieţuirea Preacuviosului Părinte Porfirie şi cerându-i să mijlocească la Dumnezeu ca să primim puterea de a merge pe calea ascultării, să îi cântăm aşa:Bucură-te, rob al lui Hristos care ai cunoscut ce înseamnă adevărata libertate;Bucură-te, că nu ai cunoscut povara libertăţii pătimaşe;Bucură-te, cel care supunându-te bătrânilor tăi ai înţeles taina ascultării;Bucură-te, că Părinţii Pantelimon şi Ioanichie te-au învăţat lepădarea voii;Bucură-te, că atunci când ţi s-au deschis ochii duhovniceşti i-ai văzut cu duhul pe bătrânii tăi;Bucură-te, cel care făcând ascultare ai ieşit din chilia unui părinte pe fereastră;Bucură-te, că nu te-ai mâhnit când frumoasa pasăre cioplită fără binecuvântare ţi-a fost frântă;Bucură-te, că aşa s-a frânt şi gândul inimii tale de a face ceva după propria voie;Bucură-te, că prin rugăciune ai devenit asemenea stâlpilor monahismului;Bucură-te, că ieşind în mijlocul oamenilor te-ai sârguit să te jertfeşti pentru ei;Bucură-te, că ai ridicat mănăstirea din Milesi ca pe un chivot al cunoaşterii lui Dumnezeu;Bucură-te, cel care ai găsit în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor chipuri de sfinţenie;Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu! Condacul al 4-lea „Dacă nu ar fi scris Sfântul Ioan Scărarul cartea despre dumnezeiescul urcuş, ar fi putut-o scrie cu pricepere Părintele Porfirie”, s-a dat mărturie despre măsura sporirii tale; văzându-te Domnul că din copilărie ai vrut să urmezi viaţa de nevoinţă a unui alt avvă Ioan, cel numit Colibaşul, a venit în întâmpinarea ta şi ţi-a călăuzit paşii pe treptele scării Raiului, iar tu I-ai cântat cu umilinţă: Aliluia! Icosul al 4-lea Mincinoşi sunt ritorii care învaţă că vremea sfinţeniei a trecut, că în vremurile noastre nu mai este cu putinţă omului să meargă pe calea cea strâmtă pe care o arată Scriptura; nouă numai a cugeta la vieţuirea ta ne este de ajuns pentru a sta împotriva unora ca aceştia, care nu vor să cânte împreună cu noi:Bucură-te, că urmând Sfântului Ioan Colibaşul, L-ai primit pe Hristos în chilia inimii tale;Bucură-te, că Sfântul Porfirie al Gazei te-a crescut ca pe un urmaş al său;Bucură-te, bucurie a Sfântului Atanasie şi a celorlalţi cuvioşi aghioriţi;Bucură-te, cel care ieşind din Sfântul Munte nu ai părăsit smerenia Sfântului Siluan;Bucură-te, că primind bastonul trimis de Sfântul Gherasim ai primit şi binecuvântarea acestuia;Bucură-te, cu Sfântul Vasile cel Mare care te-a ajutat să ridici aşezământul din Milesi;Bucură-te, cu Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Spiridon, neobosiţii făcători de minuni;Bucură-te, cu Sfinţii Cosma şi Damian şi cu ceilalţi Sfinţi Doctori fără de arginţi;Bucură-te, cel care ai fost asemănat cu Sfântul Serafim de la Sarov;Bucură-te, că ai arătat lumii că harismele Sfântului Nectarie din Eghina nu s-au pierdut;Bucură-te, cu soborul tuturor Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioaselor Maici;Bucură-te, floare din buchetul Maicii Domnului, care ai împrăştiat mireasma din Grădina ei;Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică
Acatistul Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cei ce cununi ați dobândit prin nevoințe mari, lucrând răbdarea și smerenia în suflete, Cuvioșilor Paisie și Cleopa, voi luminii neapuse v-ați făcut părtași, la lumina pocăinței aducând pe toți cei ce vă laudă, cântând: Bucurați-vă, Părinți rugători ai Moldovei! Icosul 1 Îngerilor ați urmat cu viețuirea voastră, slăviților Paisie și Cleopa, că, Domnului slujind, cu osârdie ați împlinit pururea poruncile Lui; pentru aceea, vă cântăm acestea:Bucură-te, odrăslire spre slava Domnului; Bucură-te, colț de taină al Raiului;Bucură-te, Paisie, cel de trei ori fericit; Bucură-te, Cleopa cel insuflat de Duhul Sfânt; Bucură-te, munte cu două culmi al purtării cerești;Bucură-te, mir de mare preț al obștilor românești;Bucură-te, a Sihăstriei veselie îndoită; Bucură-te, adunare de Dumnezeu rânduită;Bucură-te, lauda și cinstea monahilor;Bucură-te, înfrumusețarea sihaștrilor;Bucură-te, lumina a toată Bucovina;Bucură-te, slava a toată Biserica;Bucurați-vă, Părinți rugători ai Moldovei! Condacul 2 Voia dumnezeiască în toate căutând-o, pe calea cea îngustă ați pornit și în Cetatea de sus ați ajuns, unde, primind moștenirea cea nestricăcioasă, cu ceata Cuvioșilor cântați lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 2 Om care ține cu Domnul – cum zicea a ta maică – te-ai făcut, Sfinte Paisie, și, ca un pom sădit lângă izvor, ai adus, întru Hristos, roadele de care se îndulcesc sufletele noastre, ale celor ce îți strigăm acestea:Bucură-te, vlăstar al bunei cinstiri;Bucură-te, odor al sfintei viețuiri;Bucură-te, umblător pe cărarea spre cer;Bucură-te, al cetății cerești locuitor;Bucură-te, chip al blândeții, în tristeți mângâietor;Bucură-te, grâu ales al Domnului, de virtute roditor;Bucură-te, lucrător al rugăciunii neîncetate;Bucură-te, sfeșnic al luminii necreate;Bucură-te, că din pruncie liniștirea ai iubit;Bucură-te, că viețuirea Sfântului Sava ai râvnit;Bucură-te, sălaș al tainelor Duhului;Bucură-te, aleasă floare a Raiului;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie! Condacul 3 Viața pustnicească ai dorit-o cu râvnă de tânăr, Paisie slăvite, iar în război pe tine te-ai legat ca, de vei scăpa, să urmezi nevoința monahilor și pururea cu îngerii să cânți lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 3 Cuvioase Cleopa, maica ta din pruncie te-a încredințat Născătoarei de Dumnezeu, prin care, de la moarte scăpând, te-ai arătat dorit Fiului ei, Căruia cu totul te-ai dăruit; pentru aceasta, toți îți cântăm:Bucură-te, lăstar al Viței-Hristos;Bucură-te, plăcut al Maicii-Fecioare;Bucură-te, că de prunc te-a ales Ziditorul tău;Bucură-te, că de El te-ai lipit cu tot cugetul;Bucură-te, vas al Duhului, cu totul minunat;Bucură-te, cel cu duhul lui Ilie, după nume însemnat;Bucură-te, că de la frați ai învățat rugăciunea;Bucură-te, că în noapte te îndulceai cu aceasta;Bucură-te, lăcaș al venirii harului;Bucură-te, noian al apelor Duhului;Bucură-te, de-Duh-purtătoare sămânță;Bucură-te, a neamului nostru mlădiță;Bucură-te, Cuvioase Părinte Cleopa! Condacul 4 Din rădăcină curată ca o stâlpare aleasă ai odrăslit, fericite Cleopa, și drept te-ai înălțat spre Hristos, ca un falnic chiparos, nicicum plecându-te de vântul strâmtorărilor, ci lui Hristos pururea cântând: Aliluia! Icosul 4 Grabnic făgăduința împlinindu-ți, ai intrat, Cuvioase Părinte Paisie, în Schitul Cozancea, în care, ascultare făcând, ți-ai câștigat ca bogăție smerenia, treptele virtuților suindu-le; pentru care și auzi acestea:Bucură-te, făclie a rugăciunii curate;Bucură-te, văpaie ce arzi tot păcatul;Bucură-te, lucrător al trezviei și al postirii;Bucură-te, culme a pătrunderii în adâncul gândirii;Bucură-te, mare a smereniei, pe toți întru ea curățind;Bucură-te, zare a sfințeniei, tuturor strălucind;Bucură-te, al străvederii luminos luceafăr;Bucură-te, a privegherii nesurpată cetate;Bucură-te, pahar plin cu vinul cunoașterii;Bucură-te, părinte al nădejdii și al dragostei;Bucură-te, cămară a toată virtutea;Bucură-te, comoară a cereștilor daruri;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie! Condacul 5 Râvnă dumnezeiască și cuprindere mare, Cuvioase Paisie, văzând în Părintele Cleopa, ai vrut să-l ai totdeauna aproape; și cu făgăduință v-ați legat amândoi să fiți nedespărțiți în veci și să înălțați lui Dumnezeu cântarea: Aliluia! Icosul 5 Fraților tăi urmat-ai, înțelepte Părinte Cleopa, rănindu-te cu dorul ceresc, și, în schitul Sihăstriei intrând, îngerescul chip ai luat, spre Cel dorit pe calea nevoințelor pășind; pentru aceasta, te lăudăm:Bucură-te, ostaș neplecat la cuget;Bucură-te, ales al nunții de taină;Bucură-te, lucrător neobosit al poruncilor;Bucură-te, suitor pe scara virtuților;Bucură-te, fiu al ascultării, că în pom trei zile ai lovit;Bucură-te, stâlp mare al răbdării, prin care ai biruit;Bucură-te, cel ce nume de apostol ai primit;Bucură-te, cel ce lucrarea acestuia ai râvnit;Bucură-te, spic de taină pregătit pentru prescură;Bucură-te, vistiernic ce hrănești cu învățătură;Bucură-te, cel prin care Hristos se slăvește;Bucură-te, cel prin care vrăjmașul se rănește;Bucură-te, Cuvioase Părinte Cleopa! Condacul 6 Străin ai viețuit, priveghind lângă turme, de lume înstrăinându-te cu totul; că tainele zidirii pricepând și luminările dumnezeiești primind, pe muntele virtuților ai suit, Părinte Cleopa, și lui Hristos ai cântat: Aliluia! Icosul 6 Glas și cântare îngerească auzind, Cuvioase Paisie, făcutu-ți-ai schit în poiană, și, în post și rugăciuni stăruind, cu sfințenie te-ai liniștit, pășind pe urmele sihaștrilor; iar, în ceata lor ajungând, auzi acestea:Bucură-te, tainic ostenitor;Bucură-te, al păcii împlinitor;Bucură-te, iubitor de singurătate;Bucură-te, povățuitor al cugetării la moarte;Bucură-te, cunoscător al sufletelor omenești;Bucură-te, vestitor al tainelor dumnezeiești;Bucură-te, cel ce ai urmat sărăciei Domnului;Bucură-te, cel ce te-ai făcut oglindire dragostei Lui; Bucură-te, frumusețe a cetei monahilor;Bucură-te, strălucire a nevoințelor;Bucură-te, potir îndestulat al blândeții;Bucură-te, lăcaș luminat al Treimii;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie! Condacul 7 Înțelepciune duhovnicească ai dobândit, dascăl al ascultării fiind, Sfinte Paisie, și, în osteneli neîncetat aflându-te, duhovnic mângâietor al monahilor te-ai arătat și tuturor celor ce cântă: Aliluia! Icosul 7 Nou David, Sfinte Cleopa, Ziditorul arătându-te, te-a chemat de la turme, și păstor înțelept și vrednic Sihăstriei te-a așezat, călăuzind, cu toiagul dragostei, obștea care cu mulțumire îți glăsuiește:Bucură-te, făclie sfântă la icoană așezată; Bucură-te, că aceasta nu se stinge niciodată;Bucură-te, al monahilor păstor încercat;Bucură-te, vas al alegerii preaminunat;Bucură-te, trâmbiță a cuvintelor insuflaților Părinți;Bucură-te, pom al Raiului, plin de rod dumnezeiesc;Bucură-te, nerătăcită cale de mântuire;Bucură-te, neclătinată cetate de scăpare;Bucură-te, dreptar al isihiei;Bucură-te, povățuitor al multor obști;Bucură-te, de cele cerești văzătorule;Bucură-te, al numelui sfânt iubitorule;Bucură-te, Cuvioase Părinte Cleopa! Condacul 8 Schitului Sihăstriei rânduială punându-i, Sfinte Cleopa, l-ai făcut grădină înflorită, și mulți, precum albinele, venind la învățătura ta plină de har, obștile și numărul sihaștrilor au sporit, pe toți învățându-i să cânte: Aliluia! Icosul 8 Pustnicii călăuză și dreptar te au, Sfinte Paisie, și obștile Moldovei scăpare, că, prin a ta nerăutate și smerenie, ai întors cugetul cumplitului prigonitor; pentru aceasta, toți cu mulțumire îți cântă:Bucură-te, cărare nerătăcită;Bucură-te, prin care aflăm pe Tatăl;Bucură-te, iscusitule doctor de suflete;Bucură-te, al monahilor bunule sfetnic;Bucură-te,
Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Înţeleptului apărător al Ortodoxiei şi vrednicului păstor al Bisericii neamului românesc, celui ce a fost trimis de Dumnezeu, în vremuri de restrişte, să fie povăţuitor iscusit al credincioşilor drept-măritori, cei necăjiţi şi întristaţi, Sfântului Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, să-i aducem laude ca unui nou apostol al lui Hristos, zicând: Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos! Icosul 1 Din fragedă copilărie ai dobândit învăţătura cea mântuitoare a lui Hristos, Piatra cea din capul unghiului, pe care s-a zidit, în Duhul Sfânt, biserica făpturii tale. Iar, când a binevoit Hristos, te-a aşezat, pe tine, Sfinte Ierarhe Andrei, ca pe o piatră sfinţită, la temelia Bisericii drept-măritoare a românilor ardeleni. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, nespusă bucurie a Anastasiei, fericita mamă, care te-a născut;Bucură-te, dar de mult preţ, dăruit de Dumnezeu poporului român;Bucură-te, că la Botez ai primit numele Învierii;Bucură-te, că ai fost crescut în dreapta credinţă;Bucură-te, mădular cinstit al trupului tainic al lui Hristos;Bucură-te, cel întărit cu pecetea darului Sfântului Duh;Bucură-te, că din tinereţe iubitor de ştiinţă şi sfinţenie ai fost;Bucură-te, albină cuvântătoare, care nectarul cunoştinţelor ai adunat;Bucură-te, floare, pe care roua Duhului s-a aşezat;Bucură-te, cel ce Crucea ai luat şi lui Hristos ai urmat;Bucură-te, candelă aprinsă din lumina Preasfintei Treimi;Bucură-te, pom, care darurile Duhului Sfânt ai rodit;Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos! Condacul al 2-lea Cu mintea luminată de Duhul Sfânt ai dobândit din cunoştinţele acestei lumi, dar mai ales pe cele mântuitoare ale Sfintelor Scripturi şi ale Părinţilor celor de demult. Toate ca pe o moştenire nepreţuită le-ai păstrat şi, cu sârguinţă, în viaţa ta le-ai împlinit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Nu de la oameni chemare primind, ci de la Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Andrei, preafericite, rânduit ai fost să fii întâi-stătător al credincioşilor neamului tău din ţinutul Transilvaniei, care cu dragoste te-au primit, ca pe un izbăvitor al lor şi ca pe un călăuzitor către lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor, cântând:Bucură-te, cel întocmai la nume cu Apostolul neamului nostru;Bucură-te, izbăvitorul poporului român din pătimirile lui;Bucură-te, purtătorul luminii lui Hristos în pământ transilvan;Bucură-te, apărătorul dreptei credinţe şi împlinitorul virtuţilor;Bucură-te, păstorul cel bun, întâi-stătător pe scaunul arhieresc al Sibiului;Bucură-te, povăţuitorul şi sprijinitorul celor curaţi cu inima;Bucură-te, părintele credinţei, aducător de nădejde credincioşilor;Bucură-te, sol al lui Hristos, care aduci pace pe pământ;Bucură-te, ierarhe, care „unitatea Duhului întru legătura păcii” ai păzit;Bucură-te, slujitor „ajuns la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”;Bucură-te, apostole, care „un Domn, o credinţă, un botez şi un Dumnezeu al tuturor” ai mărturisit;Bucură-te, că ardelenii sunt „pecetea apostoliei tale în Hristos”;Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos! Condacul al 3-lea Munţii Carpaţi, care înconjoară ca o cetate Ardealul străbun, păstorit de tine, Sfinte Andrei, niciodată nu şi-au închis porţile pentru fraţii români, renăscuţi din apă şi din Duh, de aceeaşi mamă – Biserica drept-măritoare, una, sfântă, sobornicească şi apostolică. Pe toţi i-ai povăţuit, după porunca lui Hristos, să se iubească unul pe altul şi să cânte: Aliluia! Icosul al 3-lea Ajungând, Sfinte Ierarhe, întâi-stătător pe scaunul vlădicesc al Sibiului, ai împletit, mai întâi, credinţa cu fapta, pildă vie de trăire în Hristos făcându-te păstoriţilor tăi, ca, apoi, toată lucrarea ta, săvârşită spre lauda Preasfintei Treimi, să devină îndreptar al Bisericii, spre folosul clerului şi al credincioşilor din vremea ta, dar şi al nostru, al celor care-ţi cinstim ostenelile, cântându-ţi unele ca acestea:Bucură-te, mare mitropolit al Transilvaniei;Bucură-te, cel ce temelia Ortodoxiei din Ardeal ai întărit;Bucură-te, cel ce cu sârguinţă în via Domnului ai lucrat;Bucură-te, că Bisericii îndreptar canonic de mare preţ ai lăsat;Bucură-te, cel care prima călăuză pastorală pentru clerul ortodox ai scris;Bucură-te, cel ce, asemenea părinţilor, canoane şi rânduieli bisericeşti ai aşezat;Bucură-te, cel ce viaţa ta, în lumina Scripturilor, ţi-ai îndreptat;Bucură-te, cel ce, „ştiind că zilele rele sunt, vremea ai răscumpărat”;Bucură-te, învăţător care în laude şi cântări duhovniceşti lui Dumnezeu I-ai liturghisit;Bucură-te, ostaş întrarmat cu armele adevărului şi platoşa dreptăţii;Bucură-te, rugător fierbinte către Dumnezeu, pentru ca iubirea Lui în lume să prisosească;Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos! Condacul al 4-lea Înălţatu-te-ai, Sfinte Andreie, păstorul cel sfinţit al Transilvaniei, nou Moise, pe muntele faptelor bune, osebindu-te de lucrurile lumeşti şi trecătoare, în lumina Duhului Sfânt fiind; de aceea Dumnezeu te-a insuflat să alcătuieşti îndreptătoare rânduieli Bisericii noastre, după care şi noi viaţa ne călăuzim, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Ca şi pe Pavel, Apostolul lui Hristos, aşa şi pe tine, Părinte Andrei, nici primejdiile, nici prigonirile, nici ameninţările cu moartea nu te-au despărţit de sfânta lucrare încredinţată ţie de Dumnezeu. Pentru aceasta, te lăudăm ca pe un mare apărător al Ortodoxiei şi ca pe un harnic lucrător în via Domnului, de unde ai smuls spinii şi pălămida semănate de vrăjmaşi, cântându-ţi, cu dragoste, unele ca acestea:Bucură-te, luceafăr răsărit spre izbăvirea neamului românesc;Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos;Bucură-te, orator luminat, care înţelepciunea acestei lumi ai nesocotit;Bucură-te, cel ce cu gândul la moarte şi la viaţa veşnică te-ai întrarmat;Bucură-te, cuvânt auzit în Transilvania şi în toate ţinuturile româneşti;Bucură-te, solul păcii, care vesteşti dumnezeiasca pace a lui Hristos;Bucură-te, mustrătorul celor ce pe Hristos Îl necinstesc;Bucură-te, cel ce ai ştiut că „a vieţui este Hristos şi a muri câştig”;Bucură-te, chip, în care Hristos frumuseţea slavei Lui a zugrăvit;Bucură-te, sfeşnic cu lumina Ortodoxiei mărturisitoare împodobit;Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt, de mireasmă duhovnicească umplut;Bucură-te, arhiereu a cărui „viaţă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”;Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos! Condacul al 5-lea Pe înţeleptul păstor, luminat de Duhul Sfânt, pe Andrei, ierarhul cel minunat al Ardealului, să-l cinstim în cântări duhovniceşti, pentru că ostaş neînfricat al lui Hristos s-a arătat, aducând pace cerească şi bună rânduială în Biserica drept-măritoare; ctitor de cultură românească, inspirat tâlcuitor şi cunoscător al Sfintelor Scripturi, pe care le-a răspândit, aducând laudă lui Dumnezeu, cântarea: Aliluia! Icosul al 5-lea Precum odinioară Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, un duh şi un cuget aveau prin sfinţenia vieţii lor, aşa şi tu, Părinte Andrei, nu ai pregetat nicicum să păstrezi unitatea de credinţă şi de lucrare cu Episcopia Râmnicului,
Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (în metrică bizantină)
* Acatistul de față a fost alcătuit în metrică bizantină. Această metrică, specifică tuturor compozițiilor imnografice din limba greacă, permite ca orice imn să fie cântat destul de ușor după melodia Irmosului, chiar și fără note. Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul. Glas 8. Rodul în Duhul*al Bisericii Ardealului,* Apărătorulși odorul și Părintele,*Care lumii cu minunile luminează,*Dimpreună*și cu razele cuvintelor,*Lăudându’l, să’i strigăm, [dar,] credincioșilor:*Bucură-te,* Cuvioase Arsenie. Icosul Aspra viețuire mângâiere cerească*în suflet ți-a adus, Cuvioase,*Și al dragostei de Dumnezeu* și de oameni te-ai făcut locaș,*bunule,*acesteia, Arsenie, slujind,*drept care zicem ție:* Bucură-te, prin care nădejde vine;bucură-te, prin care mâhnirea piere.Bucură-te, luminoasă făclie a dragostei,bucură-te, rugătorul la tronul Stăpânului.Bucură-te, cel ce scapi* socotinței omenești,bucură-te, cel părtaș* vredniciei îngerești.Bucură-te, că petreci cu Hristos împreună;bucură-te, că solești tuturor mântuire.Bucură-te, luceafăr mare al Soarelui;bucură-te, icoană vie a Domnului.Bucură-te, prin care luăm sănătate;bucură-te, prin care aflăm bucurie; bucură-te, Cuvioase Arsenie. Brazde noi, întru Duhul,*ai tăiat, minunate,*cu taina mărturisirii, sfinte,*și semințele lui Dumnezeu* semănat-ai și ai înrodit* țarina*Bisericii Ardealului,*să cânte lui Hristos cu tine*Aliluia. Culme dumnezeiască* a iubirii de oameni* te știm, o, milostive Părinte;*că durerea lui Hristos văzând,*apucat-ai, dar, a ușura*Crucea Lui,*a dragostei aproapelui;* drept care îți strigăm acestea:* Bucură-te, al Domnului ucenice;bucură-te, o, mucenice cu voia.Bucură-te, iubitorul de frații Stăpânului;bucură-te, iubitorul – cu fapta – al Domnului.Bucură-te, c’ai văzut* frumusețea lui Hristos;bucură-te, c’ai luat* asemănarea cu El.Bucură-te, gură ce zis-ai tuturor adevărul;bucură-te, mână ce dat-ai tuturor ajutorul.Bucură-te, părinte bun al monahilor;bucură-te, mângâietorul mirenilor.Bucură-te, că multe ispite răbdat-ai;bucură-te, că suflete dus-ai la Domnul; bucură-te, Cuvioase Arsenie. Darul, sfinte, luat-ai*al vederii cu duhul,*mergând tu în grădina Stăpânei;*și cu el preaînțelept lucrând,*credincioșilor le aprindeai* inima*cu dragostea Stăpânului,*așa să cânte Lui cu tine:* Aliluia. Ieri și astăzi, Părinte,*și în veci e același-Hristos, Dumnezeul Cel veșnicîntărindu-ne până’n sfârșit,*minunat slăvit în sfinții Lui*pururea;*drept care, bucurându-ne,*ți-aducem într’un glas acestea:* Bucură-te, al sfinților vechi urmașul;bucură-te, al patimilor vrăjmașul.Bucură-te, minunatul odor al Ardealului;bucura-te, a vieții de-a pururea candelă.Bucură-te, ochi curat·, de ascunse văzător;bucură-te, prooroc* și de-taine-grăitor.Bucură-te, că aplecarea sufletească ne cureți;bucură-te, că rânduială pui în cugetul nostru.Bucură-te, cerescul leac al bolnavilor;bucură-te, toiagul nou al minunilor.Bucură-te, al Domnului sfânt slujitorul;bucură-te, a toată minunea izvorul; bucură-te, Cuvioase Arsenie. Flacăra nezidită*a credinței în Domnul*nestinsă ai păzit-o, Părinte,*întru viforul celui viclean,*cel al lepădării de Hristos*Dumnezeu;*și astăzi, dar, păzește-o,*cu tine să cântăm, slăvite,*Aliluia. Gol de slava deșartă,*plin de toată virtutea*străin ai petrecut, Cuvioase,*lepădarea de sine ținând, *ca în tine să’L ai pe Hristos*pururea,*cu Tatăl și cu Duhul Lui,*drept care și auzi acestea:* Bucură-te, lucrarea tăierii voii;bucură-te, belșugul roadei în Duhul.Bucură-te, păzitor al poruncilor Domnului;bucură-te, minunat al Treimii sălașule.Bucură-te, că trăiai* nu tu, ci’n tine Hristos;bucură-te, trai ascuns* cu Hristos în Dumnezeu.Bucură-te, cel ce toate le judeci în Duhul;bucură-te, că nicicum nu te judecă trupul.Bucură-te, zidire nouă, slăvitule,bucură-te, descoperire a tainelor.Bucură-te, de cele ce vin știutorul;bucură-te, a sfântului Duh dovedire; bucură-te, Cuvioase Arsenie. Hulă și defăimare *grămădit-au, Părinte, *asupra ta slujbașii minciunii;*ci tu sfinte, miel fără de glas *arătându-te, le-au astupat *gurile *mulțimile minunilor; *drept care și strigăm cu tine *Aliluia. Inimii mângâiere*și imbold pocăinței*te au drept-slăvitorii, Părinte, *c’ai luat jugul ușor și bun*și odihnă mare ți-ai aflat*inimii,*în care priimindu-ne, *auzi, dar, de la noi acestea:* Bucură-te, lăcașul vederii minții;bucură-te, părtașule nou cu sfinții.Bucură-te, adiere a Duhului Domnului;bucură-te, risipirea necazului omului.Bucură-te, bărbatul doririlor* Duhului dumnezeiesc;bucură-te, fagurul cuvintelor* cu folos duhovnicesc.Bucură-te, că împietriții îi înmoi sufletește;bucură-te, că mângâiere dăruiești negrăită.Bucură-te, că vindeci boala și patima;bucură-te, părinte-al nostru și doctore.Bucură-te, că minții dai încredințare;bucură-te, a inimii dulce odihnă; bucură-te, Cuvioase Arsenie. În furtuna cea mare*și în mijlocul iernii*străin ai înflorit, Cuvioase, *mai vârtos mireasma răspândind*după trecerea ta la Hristos, *Domnul tău;drept care, bucurându-ne, *și zicem Lui cu tine, sfinte, *Aliluia. «Judecă mie, Doamne, *Dumnezeul dreptății»,*strigat-ai, Cuvioase Părinte*,«căci ca surdul, iată, m’am făcut*și ca mutul fără de mustrări, *Bunule»*– și apelor minunilor*izvor ne-a dat mormântul tău, să’ți zicem:* Bucură-te, noianul nerăutății;bucură-te, icoana milostivirii.Bucură-te, necăzut iubitor al vrăjmașilor;bucură-te, nescăzut ajutor al aproapelui;Bucură-te, piscule* al smeritei cugetări;bucură-te, râule* de lucrări dumnezeiești.Bucură-te, că întru Domnul pus-ai toată nădejdea;bucură-te, că a tot omul ești liman în ispită.Bucură-te, adânc nespus al smereniei;bucură-te, izvor bogat al minunilor.Bucură-te, a trupului meu vindecare;bucură-te, a duhului meu bucurie; bucură-te, Cuvioase Arsenie. Lenea și neștiința*și uitarea cumplită*alungă-ne, cu darul tău, sfinte,*ca întru trezvie să umblăm,* vremea înțelept răscumpărând*pururea, *că rele ne sînt zilele*– să’I zicem lui Hristos cu tine*Aliluia. Moisi te-ai dat nouă-de la Domnul, Părinte, *prooroc și lucrător al minunii,*cerbicia noastră s’o înmoi,*Israilul tău să îl aduci*Domnului,*cu vorbele, cu faptele; *drept care îți strigăm acestea:* Bucura-te, izvor nou al minunii;bucură-te, izvod nou al purtării.Bucură-te, că ne deprinzi cu făptuirea cea bună;bucura-te, ca ne desprinzi din alipirea la lume.Bucura-te, cel ce dai* chip Hristosului în noi;bucură-te, cel ce naști* fii vieții de apoi.Bucură-te, că fapta moartă o plivești minții noastre;bucură-te, că înnoirea ne îmbii, cea a minții.Bucură-te, lovirea țării păcatului;bucură-te, scăparea obștii Bisericii.Bucură-te, că marea desparți – a ispitei;bucură-te, că mannă împărți de la Domnul; bucură-te, Cuvioase Arsenie. Necuprinsă e minții*micșorarea străină*și smerenia ta, Cuvioase,*ca Botezătorul și ca Iov*și crescând în ochii cei lumești, și scăzând,*asemenea Stăpânului;*drept care și cântăm aceasta:*Alliluia. O, cinstite Părinte, *împroșcat cu ocară*tu binecuvântai, precum Pavel;*și Apostolește te-ai slăvit* – că Apostolește ai slujit*Domnului,*nimic nedespărțindu-te*de dragostea Lui – și auzi acestea:* Bucură-te, legatule pentru Domnul;bucură-te, cel pururi slobod în Domnul.Bucură-te, răstignitul pe Crucea Stăpânului;bucură-te, omorâre cu totul a sinelui.Bucură-te, scriitor* al vieții în Hristos;bucură-te, c’ai vădit* cu lucrul cuvântul scris.Bucură-te, că mai presus viețuit-ai de fire;bucură-te, că ai adus de-Dumnezeu-dovedire.Bucură-te, urmarea Domnului cerului;bucură-te, curmarea bolilor fraților.Bucură-te, cel mereu* prigonit pentru Hristos;bucură-te, cel nicicând* părăsit de Dumnezeu, bucură-te, Cuvioase Arsenie. Pricină spre vădirea* multor gânduri din inimi*fu Domnul, Osânditul de oameni, *Tămăduitorul tuturor*– Căruia, Părinte, I-ai urmat, *bunule,*cu darul și lucrarea Lui, *de care bucurându-ne și zicem*Aliluia. Rai ne ești, Cuvioase, ‘miresmându-ne mintea cu florile minunilor tale;· că în tine locuind Hristos, tuturora dai mireasma Lui*pururea* și-alungi duhoarea patimii, drept care și auzi acestea:* Bucură-te, a Duhului floare nouă;bucură-te, mireasma nepătimirii.Bucură-te, trandafir din grădina Ardealului;bucură-te, miresmarea a toată Biserica.Bucură-te, săditor al purtărilor cerești;bucură-te, udător cu apa sfântului Duh.Bucură-te, dulce grădină a virtuților toate;bucură-te, sfântă cunună măiestrit împletită.Bucură-te, preadulce crin
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Înştiinţându-se soţia şi maica ta că tu ai jertfit împreună cu împăratul idolilor, scrisoare de întărire în credinţa creştină ţi-au trimis, după care cu lacrimi de umilinţă ţi-ai cerut iertare de la Dumnezeu şi ai părăsit cu desăvârşire pe împărat şi domni, şi închinându-te lui Dumnezeu şi mărturisindu-L, Îi dădeai slavă cântându-I: Aliluia! Icosul 1 Auzind împăratul că tu te-ai întors la adevărata credinţă, s-a mâniat foarte rău şi întrebându-te, Sfinte Iacob, nu ai vrut să schimbi adevărul pe minciună şi credinţa pe necredinţă, ci defăimând înşelăciunea idolească mărturiseai că unul singur este Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, pentru care îţi strigăm:Bucură-te, că de împărat nu te-ai temut;Bucură-te, căci credinţa creştină cu tărie ai mărturisit;Bucură-te, că cinstea lumească pe care ţi-a dat-o împăratul o ai nesocotit;Bucură-te, că amăgirile împărăteşti nu te-au amăgit;Bucură-te, că împăratul la grele chinuri te-a trimis;Bucură-te, că de frica chinurilor nu te-ai înfricoşat;Bucură-te, că pentru Împăratul cerului ai vrut a pătimi;Bucură-te, că, chinuindu-ţi trupul, ai câştigat Împărăţia lui Dumnezeu;Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos! Condacul al 2-lea Ca pe o oaie ce o tund păstorii de lână, aşa, Sfinte Mucenice Iacob, te-ai dat chinuitorilor spre tăiere, necruţând nici unul din mădularele trupului tău, ci pe toate le-au tăiat unul câte unul, chinuindu-te peste puterea firii omeneşti, iar tu, răbdând cu tărie, dădeai slavă lui Dumnezeu cântând: Aliluia! Icosul 2-lea Întărindu-te cu rugăciuni, Sfinte Mare Mucenice Iacob, cu îndrăzneală ai pornit la locul cel pregătit pentru schingiuirea trupului tău, pentru care auzi unele ca acestea:Bucură-te, că, văzând armele chinuitorilor, nu te-ai tulburat;Bucură-te, că în faţa lor cu multă îndrăzneală ai şezut;Bucură-te, că pe toţi prietenii tăi i-ai ruşinat;Bucură-te, că credinţa maicii tale o ai moştenit;Bucură-te, că pe soţia ta cea drept-credincioasă o ai ascultat;Bucură-te, că la luptă cu durerea trupului ai pornit;Bucură-te, că pe toţi duşmanii i-ai înspăimântat;Bucură-te, că pentru Dumnezeu la grele chinuri necredincioşii te-au pus;Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos! Condacul al 3-lea Sfinte Iacob, văzând pătimirea ta, cu durere plângeau pentru tine prietenii tăi şi te rugau să-ţi cruţi trupul de tăiere, dar tu spunându-le să nu te plângă pe tine, că mergi la locul de odihnă veşnică, ci să se plângă pe ei, că vor merge la locul de osândă veşnică, ai poruncit chinuitorilor să-ţi taie mădularele tale după porunca împăratului şi, căutând la cer, cântai: Aliluia! Icosul al 3-lea Chinuitorii cei tirani fără de milă s-au năpustit asupra frumosului tău trup şi au început a-ţi reteza ramurile tale cele tinere, iar noi, pentru răbdarea ta cea mare, îţi strigăm:Bucură-te, că durerea nu te-a înspăimântat;Bucură-te, că, rugându-te, Dumnezeu te întărea;Bucură-te, că de mărturisirea lui Dumnezeu nu te-ai lepădat;Bucură-te, că începând schingiuirea, sângele tău curgea ca apa;Bucură-te, că pe toţi păgânii i-ai înfricoşat;Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, dureroasele pătimiri desfătări le-ai socotit;Bucură-te, că, prin pătimiri, patimile trupului ai biruit;Bucură-te, că şi cu trup şi cu suflet lui Dumnezeu ai slujit;Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos! Condacul al 4-lea Răbdând întru patimi, Mucenice Iacob, ai dat cu dragoste trupul tău spre pătimire pentru Hristos Dumnezeul nostru şi în mijlocul chinurilor cântai lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Ca şi viţa-de-vie când i se taie mlădiţele spre a da rod mai mult, aşa şi tu, Sfinte Mare Mucenice Iacob, ai dat trupul spre tăiere pentru rodul cel nemuritor, iar acum auzi unele ca acestea:Bucură-te, că tăindu-ţi-se primul deget de la mâna dreaptă, ai zis: „Doamne, Dumnezeule cel mare întru tărie, Care cu degetul tău cel dumnezeiesc goneşti demonii, primeşte şi acest deget, care s-a tăiat pentru Tine”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al doilea deget, ai răbdat zicând: „Primeşte Doamne şi a doua ramură pe care a sădit-o dreapta Ta”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al treilea deget, ai zis: „De trei ispite care sunt în lume izbăvindu-mă, binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al patrulea deget, ai zis: „Cel ce primeşte laudă de la patru vieţuitori, primeşte şi pătimire degetului al patrulea tăiat pentru mărturisirea Sfintei Treimi”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al cincilea deget, ai zis: „S-a săvârşit veselia mea ca şi a celor cinci fecioare înţelepte”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al şaselea deget, ai zis: „Mulţumesc Ţie, Prealăudate Doamne, că m-ai învrednicit pe mine a-Ţi aduce Ţie al şaselea deget, Cel ce în ziua şi în ceasul al şaselea Ţi-ai întins pe cruce preacuratele Tale mâini”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al şaptelea deget, ai zis: „Precum cu buzele lui David, care de şapte ori în zi Te laudă pentru judecăţile dreptăţii Tale, aşa şi astăzi cu şapte degete preamăresc mila Ta”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al optulea deget, ai zis: „Tu Însuţi, Doamne, ai primit în a opta zi tăierea împrejur după lege, şi eu rabd astăzi tăierea a opt degete”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al nouălea deget, ai zis: „Întru al nouălea ceas Ţi-ai dat Duhul pe cruce în mâinile Părintelui, iar eu întru durerea acestui al nouălea deget tăiat Îţi aduc mulţumire că m-am învrednicit a fi întins spre tăierea mădularelor mele pentru Preasfânt numele Tău”;Bucură-te, că tăindu-ţi-se al zecelea deget, ai zis: „Mulţumesc Ţie că m-ai învrednicit a răbda tăierea degetelor de la amândouă mâinile, pentru cele zece porunci ale Tale, care au fost scrise pe cele două table”;Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaş al pătimirilor Domnului Hristos! Condacul al 5-lea Şi venind prietenii tăi, Sfinte Mucenice, cu amăgirile acestei vieţi şi lumi trecătoare căutau să te supună zeilor, iar tu le-ai zis: „Nimeni nu poate sluji la doi domni şi nimeni punându-şi mâna pe plug, căutând înapoi, este îndreptat întru Împărăţia lui Dumnezeu, căci Domnul a zis: Cine iubeşte pe tatăl său, pe maica sa, pe femeia sa sau pe copiii săi mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”; şi zicând acestea cântai: Aliluia! Icosul al 5-lea Ale slujitorilor de idoli sfaturi nu le-ai primit şi chemând călăul, l-ai silit spre muncirea ta, şi piciorul cel drept dându-l la tăiere, ai zis: „Slavă Ţie, Hristoase, Căruia nu numai mâinile, ci şi picioarele au fost pătrunse şi sângele Ţi-a curs”, iar
Acatistul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, Cuvioase Părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni! Icosul 1 Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi, şi lepădând purtarea de grijă a lumii, ca o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi, privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;Bucură-te, mângâierea credincioşilor;Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni! Condacul al 2-lea Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi seminţie sfântă şi aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfinţit pe tine şi vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ţi viaţa spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârşitul vieţii, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia! Icosul al 2-lea Înţelegere cerească s-a dăruit ţie, Părinte Stelian, că din tinereţile tale necontenit ai cugetat la cele înalte şi, împărţind averea ta la săraci, ai aflat adăpostire peştera întunecată, pe care luminând-o cu sfintele tale rugăciuni, auzi de la noi unele ca acestea:Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Paflagoniei;Bucură-te, strălucirea monahilor cea dorită;Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;Bucură-te, frumuseţea sfinţilor cea strălucită;Bucură-te, cel ce pentru Domnul Hristos lumea ai părăsit;Bucură-te, cel ce în peşteră ai locuit;Bucură-te, că din tinereţe lui Dumnezeu ai urmat;Bucură-te, că, în viaţă fiind, de trup te-ai depărtat;Bucură-te, cel ce până la moarte cu Crucea Domnului ai biruit;Bucură-te, cel ce numai pe Hristos în tot locul şi în tot chipul L-ai slujit;Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni! Condacul al 3-lea Spre tine nădăjduind, de multe boli sufleteşti şi trupeşti ne-ai tămăduit şi ne-ai ferit de primejdii şi necazuri pe noi, cei care ne rugăm ţie. Năzuind la tine, cu lacrimi cerem să duci la tronul Celui Preaînalt rugăciunile celor ce slăvesc pe Dumnezeu cântând: Aliluia! Icosul al 3-lea Având osârdie spre lupta vieţii monahiceşti şi iubind sihăstria, într-o peşteră luminată doar de dragostea lui Dumnezeu ţi-ai făcut chilie şi acolo hrană de la înger ai primit, sfârşindu-ţi viaţa cea bineplăcută lui Dumnezeu în nevoinţe, în post şi în rugăciune. Iar noi, minunându-ne de ostenelile tale cele sfinte, aducem aceste cântări:Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;Bucură-te, că de Împărăţia cerească cu dorul inimii ai fost legat;Bucură-te, că pe Hristos Domnul cu toată inima L-ai iubit;Bucură-te, cel ce mintea şi inima prin rugăciune întru Domnul le-ai întărit;Bucură-te, înţelepte al înţelepţilor luminător;Bucură-te, cald binevestitor al bucuriei cereşti;Bucură-te, izvorul de viaţă purtător al pustiei;Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor şi al durerilor sufleteşti;Bucură-te, grabnicule tămăduitor al suferinţelor trupeşti;Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni! Condacul al 4-lea Viforul ispitelor celor rele alungând, ai trecut calea cea strâmtă şi cu suferinţe de multe feluri, purtând jugul lui Hristos, jugul tăcerii şi al privegherii de multe nopţi, cu darul lui Dumnezeu te-ai suit pe calea desăvârşirii, învrednicindu-te ca împreună cu îngerii să slăveşti pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzind şi văzând viaţa ta cea curată şi sfântă, Sfinte Părinte Stelian, toată ceata monahilor din ţara Paflagoniei s-a minunat şi s-a întrecut în a te lăuda pe tine; iar noi, credincioşii cu credinţă şi bucurie grăim aşa:Bucură-te, cel ce la înălţimea sfinţeniei ai ajuns;Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;Bucură-te, cel ce eşti a cerului minune şi vas de cinste al Bisericii lui Hristos;Bucură-te, ostaşule al lui Hristos cu daruri cereşti înarmat;Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Marelui Împărat;Bucură-te, slugă bună a Domnului cel spre bine folositor;Bucură-te, ostenitorule preaplăcut al lui Dumnezeu;Bucură-te, sprijinitorul nostru cel tare şi grabnic ajutător;Bucură-te, că lui Hristos Domnul cu smerenie ai slujit;Bucură-te, că ai întărit pe credincioşi în rugăciunile lor;Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni! Condacul al 5-lea Năprasnica moarte a pruncilor ai contenit, Sfinte Stelian, punându-i în afară de primejdie şi de moarte prin chemarea numelui tău şi prin zugrăvirea icoanei tale; şi atunci maicile cele mâhnite s-au bucurat de vederea fiilor lor şi au slăvit pe Dumnezeu cântând: Aliluia! Icosul al 5-lea Mâhnirea maicilor în bucurie ai prefăcut, Sfinte Stelian, dând lor naştere de prunci buni şi ridicând din boli pe cei bolnavi cu rugăciunile tale, ca cel ce ai în tine sălăşluirea harului dumnezeiesc; pentru aceasta noi, credincioşii, cunoscând faptele tale cele minunate şi sfinte, cântăm către tine aşa:Bucură-te, cel ce cu blândeţea ai depărtat duhul cel rău;Bucură-te, că ai mângâiat pe maicile mâhnite de boala fiilor lor;Bucură-te, că ai ridicat din boli pe mulţi prunci;Bucură-te, că prin aceasta ocrotitor al copiilor te-ai arătat;Bucură-te, că la tine copiii neîncetat au alergat;Bucură-te, că lucrător al dragostei lui Dumnezeu te-ai arătat prin faptele tale;Bucură-te, liniştirea celor înfricoşaţi;Bucură-te, pururea ajutător al familiilor noastre;Bucură-te, pururea ocrotitor al pruncilor;Bucură-te, pustnice, înarmat cu daruri cereşti;Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni! Condacul al 6-lea Ţinutul Paflagoniei laudă şi astăzi luptele şi nevoinţele tale, Sfinte Stelian; că locurile cele neumblate ale pustiei, cu rugăciunile tale, le-ai umplut de bună mireasmă, ca un alt Ilie Tesviteanul, odraslă pustiei arătându-te; pentru aceasta, laudă aducem lui Dumnezeu şi cântăm: Aliluia! Icosul al 6-lea Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinţei ai risipit, şi cu numele tău cel sfinţit pe mulţi din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; pentru aceasta şi darul de a face minuni de la Domnul ai primit. Pentru ale tale osteneli şi daruri duhovniceşti cântăm către tine aşa:Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu prealuminat;Bucură-te, lăcaş preaînfrumuseţat al Sfântului Duh;Bucură-te, prin care se împodobesc cuvioşii;Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;Bucură-te, că ai gustat dulceaţa raiului, aflându-te în trup
Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Vrednicei de laudă, Muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos! Icos 1 Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău Cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;Bucură-te, dulce privighetoare;Bucură-te, frumusețe netrecătoare;Bucură-te, mielușea încântătoare;Bucură-te, minte înaltă;Bucură-te, tânără preaînvățată;Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;Bucură-te, inimă tare și neîntinată;Bucură-te, lauda învățaților;Bucură-te, dulceața maicilor;Bucură-te, mângâierea săracilor;Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos! Condac 2 Bogățiile pământului și mărirea părintească lepădând, viață curată ai trăit, Sfântă Muceniță Ecaterina; și îndeletnicindu-te mai ales în dreapta credință, calea cea nerătăcită a lui Hristos ai luat și te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia! Icos 2 Ajungând la vârsta de 18 ani, frumusețea ta a atras pe mulți tineri din neamurile păgâne, voind a se căsători cu tine; tu însă, respingând cererea lor cu foarte înțelepte cuvinte, ei înșiși se mustrau pentru nepriceperea lor și îți grăiau unele ca acestea:Bucură-te, cea mai frumoasă dintre tinere;Bucură-te, că ești și cea mai bogată;Bucură-te, sămânță din neam împărătesc;Bucură-te, porfiră care împodobești cunoștințele;Bucură-te, cunună care răsplătești vrednicia;Bucură-te, ceea ce întărești obiceiurile bune;Bucură-te, cuvântătoare mai presus decât ritorii;Bucură-te, judecătoare mai alesă decât toți judecătorii pământești;Bucură-te, ceea ce ești nebiruită în sfaturi și povățuiri;Bucură-te, lumină care faci să se plece privirile neînțelepte;Bucură-te, comoara tuturor cunoștințelor;Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos! Condac 3 Rătăcirile mustrând și nevoind a crede că acele chipuri turnate și cioplite de mâini omenești ale idolilor ar putea fi făcătorii cerului, ai pământului și a toată făptura, fost-ai luminată cu darul Duhului Sfânt să cunoști dumnezeirea cea adevărată și pururea veșnică și cu smerenie ai cântat ei: Aliluia! Icos 3 Învățații adunați din îndemnul împăratului ca să te scoată din credința în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfățișa lor. Tu însă, intrând în vorbă cu cel mai învățat, după îndelungă vorbire, l-ai făcut să nu mai știe altceva să răspundă decât numai a grăi:Bucură-te, închinătoarea dreptei credințe;Bucură-te, deslușirea adevăratei religii;Bucură-te, luminarea celor cufundați în eresuri;Bucură-te, povățuitoarea celor rătăciți;Bucură-te, arma buneivoințe;Bucură-te, căderea înșelăciunii idolilor;Bucură-te, dovada neputinței lor;Bucură-te, că ești vrednică de toată cinstirea;Bucură-te, că, prin înțelepciunea ta, ai gonit rătăcirea;Bucură-te, căci cu dar ai fost dăruită de Cel Preaînalt;Bucură-te, cunoștința sfințeniei cerești;Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos! Condac 4 Gurile ereticilor ce mai înainte huleau Biserica lui Hristos s-au deschis atunci, pentru întâia oară, spre a binecuvânta glasul tău fecioresc, urând capiștile idolești și zicând că Unul este Dumnezeu și Lui se cuvine cântare: Aliluia! Icos 4 Hrănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos; pentru aceasta îți cântăm:Bucură-te, muceniță preamărită;Bucură-te, mireasă preacinstită;Bucură-te, pătimitoare nebiruită;Bucură-te, podoaba Bisericii;Bucură-te, cuvântătoare de Dumnezeu;Bucură-te, slujitoarea Ortodoxiei;Bucură-te, cununa învățăturii;Bucură-te, lauda Alexandriei;Bucură-te, apărătoarea acelei cetăți;Bucură-te, comoara minunilor;Bucură-te, mustrătoarea împăratului Maxențiu;Bucură-te, luminătoarea împărătesei lui;Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos! Condac 5 Inima lui Constantin, tatăl tău, foarte s-a întristat văzându-te pe tine, fiica lui, una la părinți și așa de frumoasă, precum erai, lepădând mulțimea zeilor la care se închina și propovăduind un Dumnezeu necunoscut. Iar împăratul Maximian a voit să cerceteze credința ta prin cei mai învățați dascăli de atunci. Cât de mare i-a fost însă nedumerirea când i-a văzut și pe aceia înduplecați de cuvintele tale și cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 5 Judecătorii nedrepți, aflând de credința ta în Hristos, te-au hotărât pedepsei; și răbdând chinurile cele mai amare, până la moarte, cu mărire te-ai preamărit, lăudând numele Domnului nostru Iisus Hristos și al Preacuratei Fecioare, Maicii Sale, Care s-au arătat ție în vedenie; iar noi, lăudând tăria credinței tale, îți grăim:Bucură-te, defăimătoarea judecătorilor tirani;Bucură-te, mustrătoarea rătăcirii;Bucură-te, că în popor te-ai făcut strălucitoare;Bucură-te, că ale tale chinuri pe ei îi ardeau;Bucură-te, că nădejdea mântuirii te veselea;Bucură-te, căci cu răbdarea mai mult i-ai otrăvit;Bucură-te, că, pentru dragostea ta către Dumnezeu, n-ai simțit suferințele;Bucură-te, că vorbele tale îi făceau să amuțească;Bucură-te, că nepriceperea lor nu putea să te oprească;Bucură-te, că, îndrăznind, ai ieșit biruitoare;Bucură-te, că suferind te-ai făcut vindecătoare;Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos! Condac 6 Cântare de mulțumire îți aducem ție noi, smeriții, căci cu mare dar ne-ai învrednicit, jertfindu-te pentru dragostea dreptei credințe. Primește, dar, muceniță, această rugăciune și dă vindecare neputințelor noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! Icos 6 Cei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați care îți cântă ție așa:Bucură-te, Ecaterina, de necazuri izbăvitoare;Bucură-te, învățată, de lumină dătătoare;Bucură-te, lăudată și de daruri aducătoare;Bucură-te, frumusețe tuturor covârșitoare;Bucură-te, bunătate de nimic îngrijorată;Bucură-te, ostaș de viteji biruitoare;Bucură-te, mult vestită și de chinuri răbdătoare;Bucură-te, lăudată de cântări răsunătoare;Bucură-te, muceniță de minuni izvorâtoare;Bucură-te, lăcrămioară preafrumos mirositoare;Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos! Condac 7 Soborul îngeresc, văzând ceata mucenicilor în văpaie arzând, cu cântări a primit-o; și pe tine, Sfântă Muceniță Ecaterina, ca pe o următoare a lor, cu dar te-a învrednicit a suferi chinurile cele mai îngrozitoare; pentru care pomenirea ta în veci a rămas folositoare celor ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 7 Toată făptura s-a minunat de răbdarea cea multă pe care ai arătat-o, rămânând neclintită în hotărârile credinței și mărturisind că unul este Dumnezeu: Tatăl
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mercurie
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cel ce ai fost prin înger chemat să-L mărturiseşti pe Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine şi cu sabie dumnezeiască te-a dăruit, prinos de laudă aducem ţie, cel ce eşti apărător nebiruit creştinătăţii şi nouă celor păcătoşi; pentru aceasta îţi cântăm: Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie! Icosul 1 Ca un pom lângă izvor, care rodul său şi-l dă la vremea sa, a fost viaţa ta, plăcutule al lui Dumnezeu Mercurie; căci din rădăcină creştină răsărind, ai dat Domnului tău rod însutit, pentru care auzi:Bucură-te, înfruntătorul lui Decius;Bucură-te, cel ce nu te-ai înspăimântat de poruncile păgâneşti;Bucură-te, cel dăruit de Dumnezeu cu sabie îngerească;Bucură-te, ostaş îngeresc neînfricat al lui Hristos;Bucură-te, podoabă nestemată din sceptrul Domnului;Bucură-te, învrednicitule de chemarea îngerească;Bucură-te, biruitorule al demonilor şi doritorul vieţii îngereşti;Bucură-te, sabia creştinătăţii, apărătorul Bisericii şi surpătorul lui Iulian apostatul;Bucură-te, sluga lui Hristos şi plăcutul Maicii Sale;Bucură-te, izvorâtor de mireasmă dumnezeiască a sfinţeniei;Bucură-te, binecuvântare şi tămăduire a celor ce se roagă ţie;Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie! Condacul al 2-lea Vrând să prade creştinătatea, urâtorul sufletelor pornitu-i-a pe Decius şi Valerian, cât şi pe barbari, spre prigonirea creştinilor, creştin fiind şi tu, dar le-ai scăpat din mâini ca o pasăre din laţ, fiindcă erai dăruit cu sabie dumnezeiască cu care i-ai tăiat pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Sârguitu-te-ai pentru apărarea ţării a tăia cât mai mulţi duşmani, creştin fiind în ascuns, încât Decius s-a minunat de vitejia şi înţelepciunea ta şi te-a pus mai mare peste toate oştile sale, dar el nu ştia că prin tine se arată biruitoare creştinătatea, care te cinsteşte zicând:Bucură-te, ostaşul cel iubit al lui Hristos;Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;Bucură-te, voievodul lui Decius şi iconomul lui Dumnezeu;Bucură-te, că venind de la Roma sfetnic de taină ai ajuns;Bucură-te, sămânţă bună salvată de îngerul lui Hristos;Bucură-te, cel ce ai ascultat de înger şi de sfatul părintelui tău Gordian;Bucură-te, mlădiţa viei lui Hristos;Bucură-te, împlinitorul legii creştineşti;Bucură-te, cel ce ai dorit să fii ostaş al Împăratului ceresc;Bucură-te, cel dăruit cu daruri dumnezeieşti;Bucură-te, iubitorul podoabei Bisericii;Bucură-te, slugă ce ai înmulţit talantul dat ţie de Stăpânul ceresc;Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie! Condacul al 3-lea Tânguirea a cuprins sufletul tău văzând că ai uitat să-I mulţumeşti lui Dumnezeu şi că îngerul te-a mustrat pentru aceasta, iar tu te vedeai ca o ramură uscată dintr-un pom verde, însă curând te-ai răsădit udând cu sânge şi cu lacrimi pomul sufletului tău, ca să poţi cânta cu îngerii: Aliluia! Icosul al 3-lea Văzând Decius bărbăţia şi înţelegerea cea cu pricepere, luatu-te-a sfetnic ales, iar tu, de Dumnezeu dorind, te sârguiai a-I aduce Lui jertfă nesângeroasă de mulţumire, precum odinioară proorocul Daniel, iar noi te cinstim cântând:Bucură-te, noule Daniile;Bucură-te, de Dumnezeu luminatule şi ocrotitorul ostaşilor;Bucură-te, apărătorul celor din războaie;Bucură-te, folositorul creştinilor şi izbăvitorul de războaie;Bucură-te, frumoasă tinereţe cu minte bătrânească;Bucură-te, înfruntătorul idolilor păgâneşti;Bucură-te, mucenicul, ucenicul şi sluga lui Hristos;Bucură-te, coardă verde cu rod copt din grădina cerească;Bucură-te, cel ce ai biruit meşteşugirea demonilor şi înşelăciunea lumească;Bucură-te, viteazul mărturisitor al credinţei creştine;Bucură-te, că nu te-ai ruşinat de goliciunea trupului, ca şi Adam în rai;Bucură-te, cel îmbrăcat cu haina smereniei lui Hristos;Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie! Condacul al 4-lea Cine va putea spune răbdarea ta, Sfinte, când zavistnicii tăi s-au năpustit asupra ta pentru că nu te închinai idolilor, cu gând să te doboare din cinstea ce-o aveai de la împăratul pământesc, ci tu râdeai de ei pentru c-o aveai pe cea cerească de la Cel Veşnic, Căruia Îi cântai: Aliluia! Icosul al 4-lea Ca într-o cămară împărătească stăteai în închisoare rugându-te Împăratului ceresc, când îngerul lui Dumnezeu iar ţi s-a arătat şi te-a îmbărbătat, preafrumosule Mucenic, iar noi îţi cântăm cu îngerul:Bucură-te, cel întărit de înger să îndrăzneşti către Hristos şi să nu te temi a-L mărturisi înaintea necredincioşilor;Bucură-te, vorbitorule cu îngerii şi întăritule de ei în tot necazul;Bucură-te, că ai câştigat îndrăzneală a te ruga Domnului pentru noi;Bucură-te, purtătorul Crucii şi al pătimirilor lui Hristos;Bucură-te, cel ce, dorind să pătimeşti pentru El, ai fost osândit pe nedrept;Bucură-te, cel ce ai primit bătăi şi moarte pentru credinţa ta;Bucură-te, cel ce porţi numele inimii şi ai parte cu îngerii;Bucură-te, binecuvântarea celor ce se luptă pentru dreptate;Bucură-te, bucuria şi biruinţa celor ce sunt ispitiţi pentru credinţă;Bucură-te, văzătorule de cele cereşti şi mare tăinuitor;Bucură-te, sprijinitorul, veselia şi biruinţa ostaşilor;Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie! Condacul al 5-lea Tăinuitorule de cele cereşti şi vorbitorule cu îngerii, roagă-te Celui iubit al tău, Hristos, Împăratul ceresc, să ne ajute a ne lepăda de cele pieritoare şi a le alege pe cele veşnice, ca să ajungem şi noi în cetatea îngerească şi să cântăm împreună: Aliluia! Icosul al 5-lea Cel ce te-a ales pe tine ştia bărbăţia cu care aveai să-L mărturiseşti şi să lepezi toate cinstirile lumeşti, spre câştigarea ostăşiei cereşti, şi te-a dat nouă rugător, apărător şi luptător în toate greutăţile vieţii noastre, iar noi cu mulţumire îţi cântăm:Bucură-te, fiul lui Gordian şi mlădiţă de creştin;Bucură-te, lauda şi mărirea sciţilor şi romanilor;Bucură-te, odraslă de ostaş creştin şi suliţa duhului;Bucură-te, cel ce ai ostăşit ca şi el în oastea martirilor;Bucură-te, înger pământesc şi om ceresc;Bucură-te, cetăţean al Ierusalimului ceresc;Bucură-te, sfeşnicul cel de aur din Biserica Domnului;Bucură-te, maestrul sfatului şi înţelepciunea adevăratei biruinţe;Bucură-te, că ai călătorit spre ceruri precum magii spre ieslea unde S-a născut Hristos;Bucură-te, sprijinitorul, veselia şi biruinţa ostaşilor;Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie! Condacul al 6-lea Făcătorul îngerilor şi Domnul Puterilor datu-ţi-a daruri îndestulate binecuvântate tinere, căci tiranul şi vrăjmaşul sufletului tău se minuna de frumuseţea şi bărbăţia ta, necunoscând lucrarea Duhului Sfânt ce se măiestrea în tine, dar văzându-te neplecat ţi-a hotărât chinuri înfricoşătoare pentru că nu ştia să cânte cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Ca un vultur te-ai întraripat cu dumnezeiescul dor şi, căutând spre Cel dorit sufletului tău, te-ai îngrădit cu platoşa dreptăţii şi pavăza dreptăţii şi a credinţei spre chinurile pregătite ţie; dă-ne şi nouă răbdarea ta, Sfinte, în ispitele ce ne înconjoară ca să ne izbăvim sufletele din mâna celui rău
Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Râvnitor al iubirii de Dumnezeu şi învăpăiat de dumnezeiescul dor, te-ai arătat un Nou Antonie cu nevoinţele şi luptele duhovniceşti. Împodobitor al chipului monahicesc, te-ai făcut părinte al multora şi grabnic ajutător, pentru care şi noi cu cinstire îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Icosul 1 Ales de Dumnezeu pentru virtuţile părinţilor tăi, ai urmat calea cea încredinţată, înmulţind talantul ca un vrednic iubitor de cele sfinte, lucrând ziua şi noaptea în via lui Hristos, pentru care ai primit plata ostenelilor tale:Bucură-te, urmaşul virtuţilor părinteşti;Bucură-te, ales bineplăcut al lui Dumnezeu;Bucură-te, cel împodobit cu darurile cereşti;Bucură-te, cel ce ţi-ai sfinţit firea cu acestea;Bucură-te, pământ bun al semănăturii duhovniceşti;Bucură-te, mărgăritar dezgropat din ţarină;Bucură-te, că ai crescut pom cu multe roade;Bucură-te, că şi noi ne hrănim din acestea;Bucură-te, îţi cântăm şi noi, fiii duhovniceşti;Bucură-te, ajutătorule în toate nevoile;Bucură-te, biruitorule al ispitelor sufleteşti şi trupeşti;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul al 2-lea Ca şi Marele Antonie, ai fost din tinereţe plin de dor dumnezeiesc, cu alergare neobosită spre cele cereşti, cu râvnă şi lepădare de toate cele nefolositoare, cântând neîncetat: Aliluia! Icosul al 2-lea De la început ai pus înainte cele sufleteşti şi apoi cele trupeşti, câştigând vederea cea mai presus de fire, prin lumina harului ce ai primit-o ca dar de la Dumnezeu:Bucură-te, următorule al Marelui Antonie;Bucură-te, asemenea lui, râvnitorule;Bucură-te, că în chip propriu te-ai înduhovnicit;Bucură-te, că, în pământ nou, roadă nouă ai crescut;Bucură-te, că în fire proprie harul l-ai primit;Bucură-te, vas ales al apei duhovniceşti;Bucură-te, fiu vrednic al neamului tău;Bucură-te, moştenitor de cinste al darurilor sfinte;Bucură-te, lucrător harnic al celor încredinţate;Bucură-te, purtător cu nădejde al Crucii lui Hristos;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul al 3-lea Dorinţa ta să mergi la Sfântul Munte Athos a fost oprită, ca să faci din Sihăstria ta un Nou Munte Athos, împodobit cu aceleaşi nevoinţe duhovniceşti şi cântări fără oprire de: Aliluia! Icosul al 3-lea În peştera ta săpată în stâncă, paraclis sfânt ai făcut, unde ziua şi noaptea te rugai pentru propriul suflet şi pentru toţi, prin Jertfa Liturghiei lui Hristos:Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;Bucură-te, căutătorule de cele sfinte;Bucură-te, râvnitorule al Bisericii lui Hristos;Bucură-te, doritorule al împărtăşirii Liturghiei;Bucură-te, închinătorule al jertfei Crucii lui Hristos;Bucură-te că din propria inimă paraclis ţi-ai făcut;Bucură-te, că altar în inimă ţi-ai clădit;Bucură-te, că potir viu lui Hristos te-ai arătat;Bucură-te, că prescură vie Lui te-ai dăruit;Bucură-te, căci chip al Liturghiei te-ai prefăcut;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul al 4-lea Om cu firea erai, dar te-ai făcut asemenea îngerilor, că te-ai ridicat de la cele pământeşti la cele cereşti, cu rugăciunea şi cântarea de: Aliluia! Icosul al 4-lea Multe piedici ţi s-au pus în cale, dar peste toate ai trecut, cu însetare nepotolită de cele dumnezeieşti, prin care şi noi ne întărim, lăudându-te:Bucură-te, alergătorule după cele cereşti;Bucură-te, însetatule după cele dumnezeieşti;Bucură-te, cel care ai descoperit înşelăciunea;Bucură-te, cel care ai călcat peste ea;Bucură-te, care pe satana ai ruşinat;Bucură-te, că mintea ţi-ai smerit;Bucură-te, că minte de har ai dobândit;Bucură-te, că inima de carne în inimă de Duh ai prefăcut;Bucură-te, că sângele cel trupesc în cel duhovnicesc l-ai schimbat;Bucură-te, că om suprafiresc te-ai făcut;Bucură-te, că ochii de suflet ţi-ai deschis;Bucură-te, că vederea de Duh ai primit;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul al 5-lea Puterea cea de sus te-a întărit, să urci fără oprire la cele înalte, deşi om neputincios erai, neclintit stând ziua şi noaptea în cântarea de: Aliluia! Icosul al 5-lea Cu cât te nevoiai mai mult, cu atât duhurile rele te ispiteau cu tot felul de momeli, dar prin credinţă şi nădejde, pe toate le-ai învins:Bucură-te, fiu al dumnezeieştii Împăraţii;Bucură-te, lăcaş al Sfântului Duh;Bucură-te, făclie a luminii de Har;Bucură-te, privire pătrunzătoare până înlăuntru;Bucură-te, văzător al celor nevăzute;Bucură-te, floare de piatră duhovnicească;Bucură-te, izvor din stâncă;Bucură-te, Biserică vie a lui Hristos;Bucură-te, linişte de cântare lui Dumnezeu;Bucură-te, cel îmbogăţit cu sufletul;Bucură-te, lumină în întunericul de jos;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul al 6-lea Nevoindu-te cu toate ostenelile pustniceşti şi mai ales cu slujirea Sfintei Liturghii, ai primit cu adevărat împărtăşirea lui Hristos, cântând: Aliluia! Icosul al 6-lea Nu ai plecat la pustie ca să fugi de oameni, ci ca să te apropii şi mai mult de Dumnezeu, ca să fii şi mai de ajutor celor necăjiţi:Bucură-te, părinte înţelepţit de har;Bucură-te, cuvios al celor sfinte;Bucură-te, luptător neobosit cu cele potrivnice;Bucură-te, slujitorule al Împărăţiei de Sus;Bucură-te, credinciosul Evangheliei lui Hristos;Bucură-te, stâlp de viaţă monahicească;Bucură-te, icoană de trăire sihăstrească;Bucură-te, povăţuitor iscusit al călugărilor;Bucură-te, desluşitor al tainelor ascunse;Bucură-te, descoperitorul vicleniilor ucigătoare;Bucură-te, împăcarea învrăjbiţilor;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul al 7-lea Tot mai mult doreai cele duhovniceşti, făcând din paradisul peşterii unde sihăstreai un colţ de rai, cu neîncetată cântare de: Aliluia! Icosul al 7-lea În Rai era pomul vieţii, iar în sihăstria ta era Liturghia lui Hristos, noul pom al vieţii celei nemuritoare:Bucură-te, om îngeresc;Bucură-te, înger omenesc;Bucură-te, tăinuitorule al darurilor de sus;Bucură-te, cel ce ai câştigat viaţa de rai;Bucură-te, slujitorule al dumnezeieştilor petreceri;Bucură-te, că pe şarpele căderii l-ai ruşinat;Bucură-te, că în picioare capul lui l-ai călcat;Bucură-te, că prin mântuirea ta şi noi ne mântuim;Bucură-te, că, urmându-te, darurile tale primim;Bucură-te, cel ce te-ai unit cu Dumnezeu;Bucură-te, că prin aceasta păcatul l-ai biruit;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul al 8-lea Ca un Luceafăr al dragostei de Dumnezeu, ai strălucit prin desele privegheri de toată noaptea, alungând întunericul înşelăciunii păcatului, câştigând iertarea Crucii lui Hristos, în cântarea de: Aliluia! Icosul al 8-lea Tu însuţi ţi-ai tămăduit bolile şi rănile, prin darul slujirii lui Dumnezeu, prin care şi noi primim tămăduiri ale suferinţelor noastre:Bucură-te, podoaba cuvioşilor;Bucură-te, prin care şi noi câştigăm nădejdea mântuirii;Bucură-te, mângâietorul bolnavilor;Bucură-te, vindecătorule al suferinţelor ascunse;Bucură-te, îndreptătorule al celor greşiţi;Bucură-te, cel care înmoi inimile celor învrăjbiţi;Bucură-te, îmblânzitorul celor înrăiţi;Bucură-te, alungarea farmecelor necurate;Bucură-te, dezlegătorule al legăturilor vrăjitoreşti;Bucură-te, ocrotitorul celor feciorelnici;Bucură-te, scăparea de duhul desfrânării;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Noule Antonie! Condacul al 9-lea Douăzeci şi opt de ani te-ai ostenit în sihăstrie, dorind mereu cele duhovniceşti, în cântarea de: Aliluia! Icosul al 9-lea Atât de mult cereai Domnului darul rugăciunii neîncetate, încât ziua şi noaptea te
Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, Sfinte, noi, cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăveşte-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie! Icosul 1 Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi, rănindu-te cu dumnezeiasca dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei; pentru care noi minunându-ne zicem ţie:Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri Crucea Mântuitorului Hristos;Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos ai uitat dorul părinţilor tăi;Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam prin lăcomie;Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;Bucură-te, că dintr-însa ai născut duh de mântuire;Bucură-te, căci cu secera rugăciunii ai curăţit spinii patimilor;Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;Bucură-te, că dintr-însele odrăsleşti nouă roadele tămăduirilor;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie! Condacul al 2-lea Văzându-se pe sine Sfântul izbăvit de grijile lumeşti, tăinuindu-se de slugile sale, a alergat la părintele şi păstorul care l-a învăţat rânduiala vieţii sihăstreşti şi l-a trimis a se nevoi cu pustnicii cei ce petreceau acolo aproape de dânsul şi cu care a cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Înţelegerea cea răzvrătită a rău credinciosului egumen cunoscând-o, cu îndrăzneală l-ai înfruntat în sobor mustrându-l; iar el, trufaşul, mâniindu-se, a poruncit ca să te bată fără milă; tu însă, primind mulţimea loviturilor ca nişte rouă cerească, mulţumit-ai lui Dumnezeu; pentru care noi, lăudând râvna ta cea dumnezeiască, grăim ţie:Bucură-te, că ai vădit cu îndrăzneală eresurile celor rău credincioşi;Bucură-te, că ai fugit de locuirea cea împreună cu dânşii;Bucură-te, că, pentru dreapta credinţă primind răni, te bucurai ca apostolii;Bucură-te, apărătorul dogmelor celor soborniceşti şi apostoleşti;Bucură-te, râvnitorul vieţii îngereşti;Bucură-te, locuitorul pustiei cel ales;Bucură-te, că prin vărsările lacrimilor ai stins focul păcatului;Bucură-te, că prin stările la privegheri ai adormit valurile patimilor;Bucură-te, căci cu dumnezeiasca smerenie ai smerit răutatea vrăjmaşilor diavoli;Bucură-te, că nu te-ai amăgit de nălucirile lor cele prefăcute în chip de lumină;Bucură-te, că prin sihăstrie te-ai arătat ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor;Bucură-te, căci cu lucrarea cuvântului te-ai arătat viţă mult roditoare;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie! Condacul al 3-lea Puterea Celui Preaînalt prin rugăciunile tale cele primite pogorându-se, a gonit pe diavolii care te supărau şi te chinuiau spre păcatul trupesc; de care izbăvindu-te în vis prin venirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu ce s-a arătat în chipul maicii tale, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Având dorire să vezi pe fratele tău cel după trup, ai trimis la dânsul pe ucenicul tău; iar tu, fiind cuprins de lumina cerească ce s-a pogorât peste tine, ai petrecut în bună mireasmă multe zile, până ce s-a întors ucenicul; atunci te-ai deşteptat, iar el înţelegând acea taină preamărită, a grăit către tine:Bucură-te, văzătorule de cereşti vedenii;Bucură-te, lăcaş de cerească lumină;Bucură-te, că prin buna mireasmă a ei te-ai izbăvit de curgerea sângelui;Bucură-te, că printr-însa ai scăpat de patimi şi de supărările diavolilor;Bucură-te, că, răstignindu-te lumii, Domnului te-ai adus jertfă;Bucură-te, căci cu sudorile sihăstriei ai stins cărbunii patimilor;Bucură-te, că ai fost pildă tuturor spre mântuire;Bucură-te, că pe mulţi mântuiţi ai adus Domnului;Bucură-te, temelia cea neclintită a pustniceştilor strădanii;Bucură-te, că ai înflorit ca un trandafir şi crin binemirositor în văile sihăstriei;Bucură-te, că de la cer ai primit dar în chipul focului;Bucură-te, că ai strălucit mai mult decât soarele;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie! Condacul al 4-lea Vifor de gânduri îndoite având sfântul pentru vedenia de care a fost uimit în multe zile, a chemat pe unchiul şi Părintele său Simeon ca să vină la dânsul; de la care luând buna încredinţare că vedenia aceea n-a fost de la întunecaţii diavoli, ci dumnezeiască şi îngerească, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzit-ai glas din cer strigându-te ca pe patriarhul Avraam: „Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi mergi în pământul în care vei putea sluji lui Dumnezeu”; şi îndată ascultând dumnezeiasca poruncă, sculându-te, te-ai dus; pentru aceea grăim:Bucură-te, că te-ai făcut următor lui Avraam cu credinţa;Bucură-te, căci ca dânsul ai părăsit patria şi neamul;Bucură-te, cu Isaac moştenitorule al credinţei;Bucură-te, cu Iacov minte văzătoare de Dumnezeu;Bucură-te, noule Moise, cu nerăutatea;Bucură-te, noule David, cu blândeţea;Bucură-te, că te-ai arătat nou Iov cu răbdarea;Bucură-te, că ai râvnit credinţa lui Iosif;Bucură-te, că pentru credinţă te-ai aprins cu râvna ca Ilie;Bucură-te, căci cu îndrăzneală ai mustrat ca Botezătorul;Bucură-te, bărbat al doririlor duhului, noule Daniele;Bucură-te, profet văzător de cele viitoare;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie! Condacul al 5-lea Stea nerătăcită multluminoasă povăţuită de Duhul Sfânt te-ai arătat, în pustietăţi şi în oraşe, strălucind cu minunile, diavolii gonind şi bolile tămăduind; pentru care de către toţi vestindu-se minunile tale, cu mulţumire se aduce lui Dumnezeu cântare: Aliluia! Icosul al 5-lea Văzând popoarele faptele tale cele bune şi viaţa ta cea mai presus de om, cu credinţă au alergat ca la un trimis al lui Dumnezeu, primind folosul cererilor; cu care şi noi împărtăşindu-ne de facerile tale de bine, după Evanghelie preamărind pe Tatăl ceresc, cu mulţumire cântăm ţie:Bucură-te, că ai îmbogăţit pe cel sărac din Priconis, ca marele Nicolae;Bucură-te, că te-ai arătat cu blândeţe către cel ce te-a bătut ca pe o iscoadă;Bucură-te, că ai vădit avuţia lui Mercurie că era din nedrepte agoniseli;Bucură-te, că ai izbăvit din mare pe călugărul ce-ţi slujea ţie;Bucură-te, că la Roma te-ai arătat mare făcător de minuni;Bucură-te, că de acolo ai fugit de lauda oamenilor;Bucură-te, că în Sicilia ai gonit pe balaurul ce se pornise asupra ta;Bucură-te, că acolo pe femeia cea desfrânată o ai îndreptat la pocăinţă;Bucură-te, căci cu rugăciunea ta către Dumnezeu ai îmblânzit pe păgâni;Bucură-te, că în chip nevăzut ai trecut prin oastea de sarazini;Bucură-te, că ai vindecat mâna ce se uscase a sarazinului pe care o ridicase ca să te junghie;Bucură-te, căci cu rugăciunile tale
Rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie, pentru cei căzuți în patima beției și în alte patimi trupești
O, mult pătimitorule și întru tot lăudate Mucenice Bonifatie! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre, ale celor ce te lăudăm, nu le lepăda, ci cu milostivire auzi-ne. Vezi pe frații și pe surorile noastre care de greaua neputință a beției sunt ținuți și pentru aceasta cad de la Maica lor, Biserica lui Hristos, și de la mântuirea veșnică. O, Sfinte Mucenice Bonifatie! Atinge-te de inima lor cu harul cel dat ție de la Dumnezeu, degrabă scoală-i din căderile păcătoase și la mântuitoarea înfrânare adu-i pe ei. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu, pentru Care ai pătimit, ca iertându-ne nouă greșelile noastre să nu întoarcă mila Sa de la fiii Săi, ci să întărească întru noi trezvia și întreaga înțelepciune, să ajute cu dreapta Sa celor ce au făcut mântuitorul legământ al trezviei ca să-l păzească ziua și noaptea până întru sfârșit, întru El priveghind, și întru El să dea răspuns bun la Judecata cea Înfricoșată. Primește, bineplăcutule al lui Dumnezeu, rugăciunile mamelor ce varsă lacrimi pentru copiii lor, ale femeilor cinstite care se tânguiesc pentru soții lor, ale copiilor orfani și sărmani părăsiți de către bețivi, ale celor care la icoana ta cădem, și să ajungă această plângere a noastră la Scaunul Celui Preaînalt, ca tuturor cu ale tale rugăciuni să ne dăruiască sănătatea și mântuirea sufletelor și trupurilor, iar mai vârtos Împărăția Cerurilor. Acoperă-ne și ne păzește de vânarea celui viclean și de toate cursele vrăjmașului; în ceasul ieșirii noastre, ajută-ne să trecem fără împiedicare prin vămile văzduhului și cu rugăciunile tale ne izbăvește de osânda cea veșnică. Roagă-L pe Domnul să ne dăruiască dragoste nefățarnică și neclintită de Patria Cerească înaintea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai Sfintei Sale Biserici, ca să ne acopere mila lui Dumnezeu în nesfârșiții veci ai vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Mucenic Dasie
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Mucenicului şi viteazului pătimitor al lui Hristos să-i aducem cu credinţă şi dragoste cuvenită laudă, căci biruind negura păgânătăţii şi uneltirile vrăjmaşului, s-a adus pe sine jertfă bine-primită Stăpânului său şi risipind întunericul necunoştinţei, ne-a învăţat să ne păzim de lucrurile cele ucigătoare de suflet, pentru aceea pururea îl fericim zicând: Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos. Icosul 1 Îngerii şi oamenii se minunează de vieţuirea ta, Sfinte Dasie, căci fiind ostaş în pământul Sciţiei Minor cel încreştinat de Sf. Apostol Andrei, te-ai arătat vrednic următor al învăţăturilor şi faptelor sale şi precum acela a propovăduit cuvântul Evangheliei lui Hristos şi tu ai mărturisit prin viaţa şi sfârşitul tău mucenicesc că „Nu putem sluji la doi domni” şi ne-ai îndemnat să ne lepădăm de obiceiurile cele păgâneşti şi de viaţa cea întinată, pentru care laude de acest fel aducem ţie:Bucură-te, cel ce în cuvintele Evangheliei cu întreaga inimă ai crezut;Bucură-te, că sămânţa creştină în pământul cel bun al sufletului tău a căzut;Bucură-te, că prin mila şi harul lui Dumnezeu minunat a rodit;Bucură-te, că florile virtuţilor în sufletul tău au înflorit;Bucură-te, viteaz ostaş care ai ales să porţi lupta cea bună;Bucură-te, cinstit ostenitor, căci de la Domnul ai primit cunună;Bucură-te, cel ce prin întreaga ta viaţă ai mărturisit pe Hristos;Bucură-te, diamant al dreptei credinţe mult luminos;Bucură-te, că la timpul rânduit ca un soare ai strălucit lumii întregi;Bucură-te, slujitor vrednic al Soarelui celui mai înainte de veci;Bucură-te, neînfricat surpător al păgânătăţii;Bucură-te, laudă preamărită a creştinătăţii;Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos. Condacul al 2-lea Sosind sărbătoarea romană a Saturnaliilor cea plină de multe fărădelegi, ai fost ales prin tragere la sorţi ca rege al acesteia spre a împlini păgâneasca tradiţie, dar tu bine cunoscând înşelăciunea diavolească te-ai lepădat cu cuget viteaz de o asemenea necurăţie şi, mărturisind că eşti creştin, ai ales mai bine a te aduce pe sine însuţi jertfă Singurului şi Adevăratului Dumnezeu, Căruia îi cântai cu credinţă: Aliluia! Icosul al 2-lea Te-ai arătatat a fi rob desăvârşit al lui Hristos Dumnezeul nostru, Sfinte Mucenice Dasie, căci neprimind să ai nici o împărtăşire cu idoleasca slujire ai cugetat că e mai bine să suferi aici chinuri şi munci pentru numele Domnului tău, iar după moarte să moşteneşti viaţa cea veşnică, pentru care te lăudăm zicând:Bucură-te, că la sărbătoarea păgânească cea oprită de Biserică n-ai luat parte;Bucură-te, că prin aceasta ne-ai învăţat să ascultăm şi noi de Biserică în toate;Bucură-te, împlinitor cu mare râvnă al poruncilor lui Dumnezeu;Bucură-te, că ai dispreţuit porunca omenească de a-l întruchipa pe necuratul zeu;Bucură-te, ostaş al lui Hristos cu inimă neîmpărţită;Bucură-te, că ai avut cugetarea de Duhul Sfânt povăţuită;Bucură-te, că ai ales cele pentru suflet de folos;Bucură-te, fericit şi smerit atlet al lui Hristos;Bucură-te, că prin har ai călcat în picioare înviforatul val al amăgirilor;Bucură-te, că tuturor celor ce te roagă le dăruieşti biruinţă asupra ispitelor;Bucură-te, cel ce ne-ai învăţat să ne ferim de păgâneştile obiceiuri;Bucură-te, cel ce ne păzeşti de înşelăciunile cele de multe feluri;Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos. Condacul al 3-lea Auzind refuzul tău de a împlini păgânescul ritual şi mărturisirea că eşti creştin, soldaţii cei împreună slujitori în oaste cu tine s-au umplut de multă mânie şi te-au închis într-o temniţă întunecoasă, iar a doua zi te-au dus legat la dregător spre a fi judecat, tu însă, viteazule pătimitor, te rugai Domnului să te întărească pe calea muceniciei şi cu sufletul arzând de dragostea Stăpânului tău cântai: Aliluia! Icosul al 3-lea Ai stat cu mult curaj înaintea legatului roman Bassus, mărturisind că numele tău cel ales este cel de creştin şi ai răspuns cu înţelepciune la toate încercările aceluia de a te convinge să te închini idolilor, iar noi bucurându-ne pentru credinţa ta de nezdruncinat, Sfinte Mucenice Dasie, preaslăvim pe Dumnezeu Cel ce te-a întărit şi cu uimire şi evlavie cântăm ţie unele ca acestea:Bucură-te, că în faţa întregii legiuni ai fost judecat;Bucură-te, că toţi de tăria credinţei tale s-au minunat;Bucură-te, că silit fiind să jertfeşti idolilor nu te-ai supus;Bucură-te că toată nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu ţi-ai pus;Bucură-te, că Domnul ţi-a dat putere spre lupta cea mucenicească;Bucură-te, că ţi-ai păzit sufletul neatins de amăgirea păgânească;Bucură-te, că cereasca ostăşie mai mult decât viaţa ai îndrăgit;Bucură-te, cel ce prin toate faptele tale pe Dumnezeu ai slăvit;Bucură-te, cel ce prin credinţa ta ai trezit uimirea neamurilor;Bucură-te, mărgăritar care luminezi din adâncul veacurilor;Bucură-te, sprijinitor al creştinilor ce între necredincioşi trăiesc;Bucură-te, întărirea celor ce credinţa cu râvnă şi azi mărturisesc;Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos. Condacul al 4-lea Poruncii dregătorului de a te închina chipurilor împăraţilor te-ai împotrivit cu cuget viteaz, zicând: „Sunt creştin şi slujesc doar Împăratului celui ceresc şi primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui şi mă îmbogăţesc din negrăita Lui iubire de oameni”. Iar noi minunându-ne de tăria ta, Sfinte Mucenice, cântăm împreună cu tine Dumnezeului Celui în Treime slăvit: Aliluia! Icosul al 4-lea Credinţa pe care ai făgăduit-o Stăpânului tău o dată pentru totdeauna şi pe care deseori o mărturiseai, ai arătat-o cu cuget viteaz şi înaintea judecătorului şi ruşinând toate ameninţările lui, te-ai arătat turn neclintit şi cetate întărită cu harul lui Dumnezeu, pentru care laude de acest fel aducem ţie:Bucură-te, cel ce slujitor al lui Hristos ai fost cu adevărat;Bucură-te, cel ce de munci şi de chinuri nu te-ai înfricoşat;Bucură-te, că nădejdea mântuirii pe tine te veselea;Bucură-te, că dregătorul a-ţi înţelege bucuria nu putea;Bucură-te, că dreapta credinţă cu preţul vieţii ai păstrat;Bucură-te, cel ce şi prin numele tău miel de jertfă te-ai arătat;Bucură-te, că cei credincioşi prin mărturisirea ta se întăreau;Bucură-te, că Domnului împreună cu tine se rugau;Bucură-te, comoara Bisericii cea nepreţuită;Bucură-te, porfiră prin sânge sfinţită;Bucură-te, de multe minuni pururea făcător;Bucură-te, pentru pacea lumii fierbinte rugător;Bucură-te, Sfinte Dasie, nebiruitule ostaş al lui Hristos. Condacul al 5-lea Stăruind stăpânitorul în încercarea de a te câştiga la slujirea idolească s-a arătat fără de nici o izbândă, căci tu întărindu-ţi pentru a treia oară mărturisirea în numele Sfintei Treimi, ai mulţumit din toată inima Dumnezeului
Rugăciune către Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei
O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală, pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos. Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună-liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.
Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe ucenicul Domnului şi luminătorul a toată lumea, pe Matei Apostolul, să-l lăudăm credincioşii, ca pe cel ce pe păgâni din închinarea idolilor la adevăratul Dumnezeu prin Evanghelie i-a întors. Pentru aceasta cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei! Icosul 1 Având sufletele întinate de gânduri şi de cuvinte rele, cu dumnezeiescul dar pe care l-ai primit de la Hristos, curăţeşte-le, propovăduitorule al Domnului Matei, ca fiind curate să-ţi aducă ţie cântare vrednică aşa:Bucură-te, cel ce din vameş, apostol ai devenit;Bucură-te, că de la vamă ai fost chemat la ucenicie;Bucură-te, că de la Iisus ai auzit chemarea: „Urmează-Mi”;Bucură-te, că îndată, toate lăsându-le, pe Hristos L-ai urmat;Bucură-te, că pe Hristos în casa ta L-ai primit;Bucură-te, că de El ai fost luminat;Bucură-te, că prin tine mulţi păcătoşi au fost miluiţi;Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;Bucură-te, că de lume te-ai despărţit şi pe Hristos în inima ta L-ai primit;Bucură-te, că lumină neamurilor te-ai făcut;Bucură-te, că Evanghelia ta pe mulţi din întuneric i-a scos;Bucură-te, că pe Hristos până la marginile lumii L-ai propovăduit;Bucură-te, Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei! Condacul al 2-lea Cu cuvântul Evangheliei, Matei prealăudate, din întunericul înşelăciunii ai scos popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învăţat a vâna pe oameni la credinţa Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Cu limbă de foc te-ai arătat arzând înşelăciunea, preaînţelepte Matei, pururea fericite, primind înfăţişarea Mângâietorului, care în fiinţă a venit la tine. De aceea ai făcut să se teamă toată mintea celor ce ascultau al tău cuvânt, când slava celui Atotputernic ai propovăduit. Pentru acestea lăudăm darul luat şi ţie-ţi cântăm acestea:Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;Bucură-te, că prin multe ţări ai mers din loc în loc;Bucură-te, că pe păgânii parţi, prin Evanghelie, i-ai luminat;Bucură-te, că pentru Evanghelie cu foc ai fost ars;Bucură-te, că după mulţi ani de propovăduire sângele pentru Hristos ţi-ai vărsat;Bucură-te, trâmbiţa Duhului cea luminată;Bucură-te, preafericite al Cuvântului slujitor;Bucură-te, dumnezeiesc vistiernic al adevărurilor celor mai presus de înţelegere;Bucură-te, fântână a dumnezeieştilor predanii;Bucură-te, râu care izvorăşti apele cunoştinţei de Dumnezeu;Bucură-te, că în tot pământul a ieşit vestirea ta cea dumnezeiască;Bucură-te, luminător al Bisericii, de Dumnezeu aşezat;Bucură-te, Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei! Condacul al 3-lea Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Matei, şi cu osârdie, de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învăţăturii Lui, şi tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat; pentru aceasta cântăm: Aliluia! Icosul al 3-lea Lui Hristos Celui ce te-a chemat la ucenicia cerească ai urmat cu osârdie, de Dumnezeu primite, toată îndeletnicirea grijii pământeşti de îndată lepădând-o, că luând cunoştinţă de Împărăţia cea de sus, te-ai îndepărtat de cele de jos şi de mărirea deşartă, evanghelist din vameş făcându-te. Pentru aceasta de la toţi auzi unele ca acestea:Bucură-te, preacald rugător pentru toată lumea;Bucură-te, Sfinte Matei, al mântuirii păzitor;Bucură-te, al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu lăudător;Bucură-te, cel împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii cântător;Bucură-te, al nostru păzitor;Bucură-te, al tainelor lui Hristos păzitor;Bucură-te, temelia preaîntemeiată a propovăduirii lui Hristos;Bucură-te, al nostru rugător către Domnul Dumnezeu;Bucură-te, că tu ai propovăduit credinţa cea dată de Domnul Iisus Hristos;Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;Bucură-te, învăţătorul dreptei credinţe;Bucură-te, prin care Domnul Iisus Hristos Se sălăşluieşte;Bucură-te, Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei! Condacul al 4-lea Cu trâmbiţa evanghelicelor tale cuvinte ai adus pe oameni la cunoştinţa de Dumnezeu, pururea pomenite Matei Apostole, şi adunările înşelăciunii de pe pământ le-ai alungat şi în unirea gândului pe credincioşi i-ai îndreptat. Pentru aceasta cinstim sfântă pomenirea ta, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Prin cuvântul Evangheliei, templele idoleşti în biserici lui Dumnezeu le-ai prefăcut, Preacinstite Apostole Matei, şi în ele ai sfinţit pe fiii botezului pe care darul i-a înnoit prin apă şi prin Duh. Pentru aceasta cântăm ţie laudele acestea:Bucură-te, că ai răstignit cele lumeşti şi întru tine vieţuieşte Hristos;Bucură-te, prin care întunericul păgânătăţii s-a risipit;Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;Bucură-te, unitule cu Dumnezeu;Bucură-te, că pe fiii oamenilor lui Dumnezeu i-ai adus;Bucură-te, degrabă ascultător al celor ce cu credinţă te cheamă;Bucură-te, că ai fost întrarmat cu limba de foc a Duhului Sfânt;Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos luminat ai scris;Bucură-te, că din nesfârşita bogăţie a Duhului te-ai împărtăşit;Bucură-te, că pe toţi să se închine Sfintei Treimi îi înveţi;Bucură-te, Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei! Condacul al 5-lea Din adâncul răutăţii celei mai de jos, la înălţimea cea preaînaltă a virtuţii, ca un vultur ce zboară sus în chip minunat, ai alergat, Matei prealăudate; că ai urmat lui Hristos, Cel ce a acoperit cerurile cu bunătatea şi a umplut de cunoştinţa Sa tot pământul; următor Lui întru toate te-ai arătat, binevestind pacea, viaţa şi mântuirea, celor ce s-au plecat cu dreaptă credinţă dumnezeieştilor porunci. Întru care îndreptează-ne şi pe noi, cei ce împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea Celui ce întâi a scris Evanghelia lui Hristos şi a luminat toată făptura cea de sub cer, lui Matei preaînţeleptul şi tăinuitorul cel preaales al Domnului şi vestitorul dumnezeieştilor învăţături, toţi credincioşii cu dragoste să-i cântăm:Bucură-te, prin care credinţa s-a răspândit;Bucură-te, prin care rătăcirea a fost zădărnicită;Bucură-te, păzitorul Evangheliei lui Hristos;Bucură-te, cel dintâi scriitor al dumnezeieştii Evanghelii;Bucură-te, tăinuitorul cel preaales al tainelor cereşti;Bucură-te, stea strălucitoare a Ortodoxiei;Bucură-te, biruitor nebiruit al credinţelor păgâneşti;Bucură-te, împodobitorul Bisericilor;Bucură-te, al lui Hristos dulce cugetător;Bucură-te, luminat doctor al celor bolnavi;Bucură-te, Sfinte Apostole şi Evanghelist Matei! Condacul al 6-lea Auzind glasul Cuvântului ce S-a întrupat, ai părăsit deplin tulburarea celor pământeşti şi iconom al harului te-ai arătat, propovăduitor de Dumnezeu primit, Fericite Apostol Matei. Pentru aceasta, împreună cu toate cetele cele cereşti, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Lepădând câştigurile cele cu nelegiuire ale vameşului şi luând Crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, Fericite Matei. Pentru aceasta ai primit bogăţia cea neîmpuţinată a harului, din care cu îndestulare reverşi celor ce cu dragoste te laudă:Bucură-te, al dumnezeieştii Întrupări înalt tâlcuitor;Bucură-te, carte de Dumnezeu închipuită, foarte folositoare minţii;Bucură-te, comoară dumnezeiască a cereştilor comori;Bucură-te, cel ce eşti învăţătură de trebuinţă celor ce învaţă;Bucură-te, al adevărului stâlp întăritor;Bucură-te, al Bisericii
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Otilia
Sfântă Otilia, tu care ai cunoscut din copilărie abandonul și încercările, dar ai trăit din fragedă vârstă în rugăciune și asceză, tu care ai dobândit vederea primind iluminarea sfântă a botezului și care ți-ai dedicat viața alinând mizeria spirituală, materială și fizică a surorilor și fraților tăi, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne dăruiască prin sfintele tale rugăciuni reînnoirea vederii noastre pentru ca ochii noștri, renunțând la păcat, să se nevoiască doar spre contemplarea slavei Sale neprihănite, trupul nostru curățit să fie pus în slujba Sa, mintea și sufletele noastre să fie spălate de păcate, astfel ca și noi să fim vrednici să participăm la venirea Împărăției Sale. Amin!
Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Urmând lui Hristos, fericite părinte, ai părăsit casa părinților tăi și, neaflând odihnă în patria ta, în muntele Athosului sihastru te-ai făcut; și ca un alt Avraam în binecuvântatul pământ românesc te-ai sălășluit, ajungând mare stareț și Părinte, cu mulți fii duhovnicești în țara Moldovei. Pentru aceasta, cu evlavie, îți strigăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, mare povățuitor al călugărilor! Icos 1 Născut în familie preoțească, de mic ai iubit pe Hristos și ai dorit liniștea și neîncetata rugăciune, pentru care te rugăm să primești de la noi, fiii tăi, această cântare de laudă:Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt;Bucură-te, floare de mult preț a Poltavei;Bucură-te, crin duhovnicesc al Ortodoxiei;Bucură-te, că de mic ai fost chemat de Hristos;Bucură-te, că din pruncie ai iubit Biserica;Bucură-te, făclie care arzi pentru Domnul;Bucură-te, lumânare nestinsă a Răsăritului;Bucură-te, candelă aprinsă a rugăciunii;Bucură-te, sfeșnic neprihănit al fecioriei;Bucură-te, locaș al cereștilor bunătăți;Bucură-te, tânărule cu minte de bătrân;Bucură-te, bătrân înțelept cu inimă de părinte;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, mare povățuitor al călugărilor! Condac 2 Nici lacrimile mamei, nici dorul fraților tăi, nici pământul natal nu te-au putut opri să urmezi lui Hristos, ci toate lăsându-le, pe diavoli i-ai biruit și ispitele tinereții le-ai potolit și pe prietenii tăi i-ai părăsit, alergând spre cele cerești, fericite, pentru care împreună cu tine cântăm lui Hristos: Aliluia! Icos 2 Ne minunăm de râvna ta, sfinte, cum ai lăsat cele trecătoare pentru cele veșnice; cum ai biruit slăbiciunile firii și ți-ai găsit adăpost în pământ străin, ajungând fiu sufletesc al Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului și sihastru iscusit în Sfântul Munte Athos, pentru care îți cântăm:Bucură-te, piatră aleasă a credinței;Bucură-te, măslin roditor al Bisericii;Bucură-te, cedru înalt din grădina Raiului;Bucură-te, măr udat de roua Duhului Sfânt;Bucură-te, viță-de-vie mult roditoare;Bucură-te, pământ cu multe feluri de roade;Bucură-te, bob de grâu purtător de har;Bucură-te, trandafir bine mirositor al Bisericii;Bucură-te, rod neatins de patimi;Bucură-te, suflet curat de copil ceresc;Bucură-te, tată duhovnicesc cu mulți fii;Bucură-te, dascăl iscusit al neadormitei rugăciuni;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, mare povățuitor al călugărilor! Condac 3 S-au minunat părinții din mănăstirile Dălhăuți și Poiana Mărului, văzând râvna ta pentru rugăciune și ascultare, smerenia cea adâncă a inimii tale și lacrimile care curgeau din ochii tăi. Însă tu, Părinte, ascunzând toate în cămara sufletului tău, cântai neîncetat lui Hristos: Aliluia! Icos 3 Din copilărie ai urmat lui Hristos, având Tată pe Dumnezeu, maică Biserica, acoperământ pe Preasfânta Fecioară, frați pe sfinți și pe îngeri, și povățuitori pe Cuvioșii Athosului și pe duhovnicii din mănăstirile Moldovei. Pentru aceasta, cu credință îți strigăm:Bucură-te, cetățean al Raiului;Bucură-te, împreună-vorbitor cu îngerii;Bucură-te, fiu sufletesc al Muntelui Athos;Bucură-te, egumen mult căutat al atoniților;Bucură-te, că ai fost chemat de Hristos în țara Moldovei;Bucură-te, că nu te-ai împotrivit voinței dumnezeiești;Bucură-te, că nu ai iubit nimic din cele pământești;Bucură-te, că ai găsit odihnă și sălaș fiilor tăi în Mănăstirea Dragomirna;Bucură-te, că ai adunat în ea mulțime de fii sufletești;Bucură-te, slujitor vrednic al Împăratului Hristos;Bucură-te, că ai hrănit pe călugări cu învățături dumnezeiești;Bucură-te, sfinte purtător de lumină;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, mare povățuitor al călugărilor! Condac 4 Cum vom lăuda nevoințele tale, Cuvioase Părinte? Că ne minunăm de râvna ta în lucrarea faptelor bune; de tăria ta în osteneli; de răbdarea ta în privegheri de toată noaptea; de lacrimile tale cele de taină și de darul neîncetatei rugăciuni care se odihnea în inima ta. De aceea, te rugăm, ajută-ne și pe noi cu darul tău, să pășim pe calea pocăinței, ca să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 4 Părinte între părinți și dascăl între dascăli te știm, Cuvioase Părinte Paisie; duhovnic iscusit cu dreaptă măsură, stareț înțelept și părinte a mii de călugări și mare rugător înaintea Preasfintei Treimi. De aceea, cu multă evlavie, îți cântăm:Bucură-te, stâlp neclintit al dreptei credințe;Bucură-te, hotar statornic al adevărului;Bucură-te, piatră tare a dogmelor ortodoxe;Bucură-te, cugetător smerit al celor cerești;Bucură-te, învățător iscusit al faptelor bune;Bucură-te, candelă nestinsă a sfintei rugăciuni;Bucură-te, stea călăuzitoare a călugărilor;Bucură-te, înnoitorule al Mănăstirii Dragomirna;Bucură-te, părintele săracilor și doctorul bolnavilor;Bucură-te, tâlcuitor al Filocaliei;Bucură-te, prieten iubitor al Sfinților Părinți;Bucură-te, slujitor al Preasfintei Treimi;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, mare povățuitor al călugărilor! Condac 5 Urmând întru toate lui Hristos și sfinților Lui, ai iubit cel mai mult rugăciunea și învățăturile dumnezeieștilor Părinți. De aceea, fericite, ai întemeiat în Moldova trei cetăți duhovnicești ale neîncetatei rugăciuni: Dragomirna, Secu și Mănăstirea Neamțului, făcând din această țară al doilea Athos ortodox. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 5 Ne minunăm, Sfinte Părinte Paisie, de darurile ce le-ai primit de la Hristos, de smerenia și blândețea inimii tale și de grija pe care o aveai pentru poporul ortodox prigonit de cei de altă lege, pentru care îți cântăm:Bucură-te, dascăl sfânt al rugăciunii;Bucură-te, ucenic ales al Sfinților Părinți;Bucură-te, cămară de taină a Duhului Sfânt;Bucură-te, părinte al cetelor călugărești;Bucură-te, apărător al celor săraci și prigoniți;Bucură-te, împreună-locuitor în Rai cu sfinții;Bucură-te, neobosit slujitor al Sfintei Liturghii;Bucură-te, ochi neadormit și minte pururea trează;Bucură-te, izgonitorule al diavolilor;Bucură-te, aspru mustrător al celor leneși;Bucură-te, grabnic ajutător al celor necăjiți;Bucură-te, înțelept duhovnic al Moldovei;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, mare povățuitor al călugărilor! Condac 6 Căzând Bucovina în mâinile străinilor, ai plecat, Cuvioase Părinte, la Mănăstirea Secu, înjumătățind obștea fiilor tăi, și, cu lacrimi fierbinți despărțindu-te de ei, te-ai așezat aici, Părinte, adunând și alți ucenici în jurul tău și împreună cu ei slăveai neîncetat pe Dumnezeu, cântând: Aliluia! Icos 6 La Mănăstirea Secu nevoindu-te, ai umplut munții și văile de pustnici și Cuvioși, înnoind schiturile Sihla și Sihăstria spre lauda lui Dumnezeu, pentru care primește, fericite, această cântare:Bucură-te, locaș al rugăciunii;Bucură-te, casă a binecuvântării;Bucură-te, rugător al Preasfintei Treimi;Bucură-te, lauda Maicii Domnului;Bucură-te, candelă a Bisericii;Bucură-te, dascăl al pocăinței;Bucură-te, părinte al sihaștrilor;Bucură-te, biserică vie a dumnezeieștii iubiri;Bucură-te, cu îngerii împreună-vorbitorule;Bucură-te, cu părinții împreună-rugătorule;Bucură-te, cu sfinții împreună-locuitorule;Bucură-te, slugă credincioasă a lui Hristos;Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, mare povățuitor al călugărilor! Condac 7 N-ai dat somn ochilor tăi, Cuvioase Părinte, nici genelor tale dormitare, căci ziua și noaptea te rugai pentru tine și pentru fiii tăi, ca să fiți izbăviți de cursele vrăjmașului, cântând lui Dumnezeu, împreună cu
Rugăciune către Sfânta Filofteia, la vreme de boală
Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile. Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Cuvios Gherman de Alaska
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Minunatule făcător de minuni și preaslăvit Sfânt al lui Hristos, de Dumnezeu purtătorule Părinte Gherman, strălucirea Alaskăi și bucuria întregii Americi, ție iți aducem aceste cântări de laudă. Fiind cerescul ocrotitor al pământului nostru și prea puternic mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, nu înceta să te rogi pentru noi, fiii tăi, care cu râvnă strigăm ție: Bucură-te, Sfinte Părintele nostru Gherman, preaslăvit făcător de minuni al Alaskăi și al întregii Americi! Icosul 1 Făcătorul îngerilor mai dinainte te-a ales, Părinte Gherman, să fii propovăduitor al credinței Ortodoxe în Lumea Nouă și întemeietor al monahismului în nordul îndepărtat, și te-a trimis pe tine precum l-a trimis pe Apostolul Pavel la păgâni, pentru ca lumina Ortodoxiei să strălucească până la capătul pământului. Iar oamenii cei mulțumitori te laudă pe tine ca pe un ceresc ocrotitor cu aceste cântări:Bucură-te, Părintele nostru Gherman, urmaș al Apostolilor;Bucură-te, cel care ai luminat pământul american cu lumina adevăratei credințe;Bucură-te, cel ce ai dobândit străvechea dragoste de pustie;Bucură-te, cel ce ai fost salvat de la moarte de Maica Domnului;Bucură-te, cel ce ai fost crescut din copilărie în pustia Sarovului;Bucură-te, prea cinstită mlădiță a Valaamului;Bucură-te, că ai fost luminat de lumina Taborului;Bucură-te, cel care ai luminat cu Hristos întunericul nordului;Bucură-te, Sfinte Părintele nostru Gherman, preaslăvit făcător de minuni al Alaskăi și al întregii Americi! Condacul 2 Fiind înflăcărat cu dragoste arzătoare pentru Domnul și dorind să-L slujești numai pe El, ți-ai dăruit tinerețile lui Dumnezeu ca un dar ales și ți-ai îndreptat pașii către mănăstirile Sarovului și ale Valaamului, unde laolaltă cu obștea monahilor ai cântat cu umilință: „Iisuse Preadulce, mântuiește-ne pe noi păcătoșii”. Aliluia! Icosul 2 Din tinerețile tale ai fost împodobit cu înțelepciune duhovnicească, sfinte al lui Dumnezeu, ca să poți înțelege frumusețea și dulceața Raiului; astfel cu prea înțeleptul stareț Nazarie, povățuitorul Sfântului Serafim de Sarov, ai cercetat înțelepciunea lui Dumnezeu și căile Domnului. Pentru aceasta, Sfânta Biserică te laudă așa:Bucură-te, că l-ai slujit pe starețul pustnic în pustia Sarovului;Bucură-te, că precum o albină, ai adunat nectar duhovnicesc de la marele Teodor din Sanaxar;Bucură-te, cel ce cu prietenul tău Varlaam ai întărit pe frații de la Valaam; întărește-ne acum și pe noi; Bucură-te, că ai cercetat pe pustnicii din depărtări; acum cercetează-ne și pe noi;Bucură-te, că tu însuți ai devenit pustnic la „Câmpia lui Gherman”;Bucură-te, că prin sfințenia ta ai fost asemenea ocrotitorului tău Gherman, întemeietorul Valaamului;Bucură-te, că ai fost cinstit de frații de la Valaam pentru blândețea și trezvia ta;Bucură-te, că acum ești slăvit de întreaga Biserică;Bucură-te, Sfinte Părintele nostru Gherman, preaslăvit făcător de minuni al Alaskăi și al întregii Americi! Condacul 3 Puterea Celui Preaînalt a luminat pe de Dumnezeu înțelepțitul ierarh al Bisericii Ruse, Gabriel, să trimită propovăduitori ai credinței Ortodoxe pe pământul american, iar tu, Sfinte Părinte Gherman, ai primit această apostolească lucrare. Pentru aceea, toți oamenii cei luminați cu lumina lui Hristos prin ostenelile tale și cu pilda vieții tale cântăm Domnului: Aliluia! Icosul 3 Iubind ostenelile vieții monahale, tu ai arătat, Sfinte Părinte Gherman, și mare râvnă apostolească în propovăduirea lui Hristos cel răstignit celor ce stăteau în întunericul păgânei necunoștințe. Amintindu-ne durerile și ostenelile tale, cu dragoste îți înălțăm cântare așa:Bucură-te, cel ce ai arătat ascultare fără de cârtire starețului tău;Bucură-te, cel ce ai călătorit până la capătul pământului, în lunga ta călătorie de propovăduire filocalică;Bucură-te, cel a cărui dragoste pentru pământul părintesc nu s-a micșorat;Bucură-te, cel ce ai ajuns să ai dragoste arzătoare pentru noua ta țară;Bucură-te, întâiul trăitor al ascezei contemplative în America;Bucură-te, oglindire a sfinților monahi de la Ladoga din sfânta Rusie;Bucură-te, cel ce ai adus „Tebaida rusească a Nordului” în America;Bucură-te, cel ce ai sădit un început de sfințenie, ca o comoară prețioasă, în Lumea Nouă;Bucură-te, Sfinte Părintele nostru Gherman, preaslăvit făcător de minuni al Alaskăi și al întregii Americi! Condacul 4 Nici furtuna înșelătoarelor valuri ale oceanului, nici învolburările marilor râuri, nici pădurile întunecate n-au putut să stingă simțămintele tale, o, Sfinte Gherman, pentru bunăvoința Starețului Nazarie față de tine, și ai strigat cu recunoștință: „Îmi închipui cu ochii minții iubită mănăstire a Valaamului și pururea o văd peste marele ocean”, cântând: Aliluia! Icosul 4 Auzim bucuria ta apostolică, Sfinte Părinte Gherman: „Am fost răpit în duh: găsindu-mă între vreme bună și vreme rea, între bucurie și întristare, între îndestulare și lipsă, săturare și înfometare, căldură și frig, dar în toate necazurile aflu ceva ce mă bucură când aud de râvna cu care frații propovăduiesc cuvântul lui Dumnezeu, și trec de la bucurie la vederea duhovnicească”, și strigăm către tine unele ca acestea:Bucură-te, propovăduitorule al lui Dumnezeu; insuflă-ne și nouă râvna ta;Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu; dăruiește bucurie inimilor noastre;Bucură-te, mijlocitorule pentru toți cei deznădăjduiți;Bucură-te, preadulce mângâietor al sufletelor tulburate;Bucură-te, cel ce dai tămăduiri prin smerenia ta;Bucură-te, aspru învățător al tuturor celor ce se îndepărtează de la Ortodoxie;Bucură-te, cel care ne îndrumi prin dragostea ta către calea cea dreaptă;Bucură-te, cel care prin blândețea ta, dai aripi sufletelor noastre să vadă cele cerești;Bucură-te, Sfinte Părintele nostru Gherman, preaslăvit făcător de minuni al Alaskăi și al întregii Americi! Condacul 5 Cu rugăciunea ta cea dumnezeiește curgătoare ai făcut bine mirositoare pădurile din Insula Pinului, și ai strălucit ca o stea călugărească, sfinte, numind aceasta Insula Noul Valaam, după cum Vechiul Valaam fusese numit Noul Athos, ca să luminezi astfel întregul pământ american cu lumina iubirii tale; iar călugării și toți oamenii din toate colțurile lui să strige cu dragoste către Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5 Văzând smerenia ta, părinte al nostru Gherman, toți s-au minunat cum ai refuzat marea slujbă a preoției, urmând pe Sfântul Antonie de la Pecerska, întemeietorul monahismului din Rusia, precum și el a urmat pe Sfântul Antonie cel Mare, părintele monahismului. Astfel, în adânca ta smerenie, întemeietorule al monahismului în vestul îndepărtat, tu ai dorit, după rânduiala Athosului, să fii un simplu călugăr, zicând: „Creștinul este un luptător, care se luptă să treacă printre oștile nevăzuților vrăjmași către cereasca sa casă”. Pentru aceasta noi îți cântăm ție:Bucură-te, că prin smerenie ai ajuns la cereasca locuință;Bucură-te,
Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae
O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.
Acatistul Sfinţilor Mucenici Gurie, Samon şi Aviv
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Aleşilor făcători de minuni şi mărturisitori ai credinţei în Hristos, Gurie, Samon şi Aviv, cinstind pomenirea voastră cu cântări de laudă, vă lăudăm ca pe apărătorii şi mijlocitorii celor obijduiţi. Deci voi, având îndrăzneală către Domnul, scăpaţi-ne din toata nevoia şi din necazuri, căci cu credinţă şi dragoste vă cântăm: Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători! Icosul 1 Îngeri în trup, asemeni la număr cu Sfânta Treime, de dragoste sfântă arzând, idolii i-aţi nimicit, credinţa în Hristos aţi întărit, pe Sfânta Treime aţi proslăvit, iar noi, lăudând nevoinţele voastre vă cântăm aşa:Bucuraţi-vă, ai bunei cuviinţe străluciţi luminători;Bucuraţi-vă, ai superstiţiilor păgâneşti aspri mustrători;Bucuraţi-vă, întărirea adevăratei credinţe;Bucuraţi-vă, stâlpii Bisericii sfinte;Bucuraţi-vă, nădejdea şi apărarea celor credincioşi;Bucuraţi-vă, frica şi ruşinarea celor necredincioşi;Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători! Condacul al 2-lea Văzând necredinţa locuitorilor Edesei, Sfinţii Gurie şi Samon s-au retras în pustie, ferindu-se de stăpânitorul veacului acestuia şi de toate ispitirile lui, şi sârguincios slujeau lui Dumnezeu, zi şi noapte cântându-I: Aliluia! Icosul al 2-lea Minte înţeleaptă având Sfinţii Mucenici, s-au ostenit spre slava lui Dumnezeu, superstiţiile păgâneşti mustrându-le, iar pe cei ce căutau adevărul, pe calea cea bună îndreptându-i; pe mulţi necredincioşi i-aţi întors la Dumnezeul Cel adevărat, de aceea vă zicem acestea:Bucuraţi-vă, servitorii adevăratei cinstiri de Dumnezeu;Bucuraţi-vă, că aţi dezrădăcinat slujirea celui rău;Bucuraţi-vă, că întunericul necredinţei l-aţi mustrat;Bucuraţi-vă, că înşelăciunea idolească aţi surpat;Bucuraţi-vă, minunaţi mărturisitori ai lui Hristos;Bucuraţi-vă, făclii ale credinţei ortodoxe;Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători! Condacul al 3-lea Înzestraţi cu putere de sus, Mucenicii nu s-au speriat de prigonitorii dreptei credinţe, porunca lui Antonie păgânul au dispreţuit-o, preaslăvind credinţa în Hristos, şi, deşi întemniţaţi fiind, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Având credinţa în Hristos mai tare ca diamantul şi cu puterea ei înarmându-vă, bărbăteşte aţi suferit, Sfinţilor Mucenici, lanţuri, închisoare şi chiar moartea. De aceea, lăudându-va curajul, vă fericim aşa:Bucuraţi-vă, ai credinţei ortodoxe mărturisitori;Bucuraţi-vă, ai Împărăţiei cerurilor moştenitori;Bucuraţi-vă, a Sfinţilor Mucenici laudă;Bucuraţi-vă, a răbdătorilor de chinuri slavă;Bucuraţi-vă, a Sfintei Biserici întărire;Bucuraţi-vă, a neamului creştinesc împodobire;Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători! Condacul al 4-lea Vifor de gânduri îndoielnice cuprinzându-l, păgânul împărat Liciniu a pornit o prigoană sângeroasă împotriva creştinilor, iar tu, Aviv, plin de curaj, nu te-ai temut, ci cu credinţă tare ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzind împăratul Liciniu despre nevoinţele tale, Mucenice Aviv, şi mărturisirea credinţei, s-a umplut de mânie şi a poruncit să fii chinuit până la moarte, ca potrivnic împăratului. Tu însă, auzind despre aceasta, de bunăvoie ai mers la chinuri şi cu bucurie ai suferit frigerea cu foc, de aceea, mirându-ne de bărbăţia ta, te lăudăm astfel:Bucură-te, luptătorul credinţei neînfricoşat;Bucură-te, al lui Hristos ostaş adevărat;Bucură-te, că ai fost spânzurat pe pom, pentru Cel răstignit pe Cruce;Bucură-te, cel jupuit cu căngi de fier până la sânge;Bucură-te, că celor necăjiţi le dai mângâiere;Bucură-te, ajutătorul celor ce rabdă în tăcere;Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători! Condacul al 5-lea Asemenea cu stelele de pe tăria cerului sunteţi, Sfinţilor Mucenici, cu lumina vieţii voastre creştineşti aţi izgonit întunericul necredinţei păgâneşti şi pe mulţi i-aţi îndreptat spre adevăr. De aceea, cu evlavie, cinstindu-vă pomenirea, cu mulţumire cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea Văzând locuitorii oraşului Edesa multele minuni care veneau de la moaştele Sfinţilor Mucenici Gurie, Samon şi Aviv, cetăţenii Edesei s-au bucurat mult şi din toată inima au slăvit pe Domnul, iar noi, serbând pomenirea voastră, Sfinţilor Mucenici, cu umilinţă vă lăudăm astfel:Bucuraţi-vă, apărătorii celor pe nedrept prigoniţi;Bucuraţi-vă, robilor lui Hristos, prieteni nedespărţiţi;Bucuraţi-vă, că pe cei în lanţuri şi temniţă îi păziţi;Bucuraţi-vă, că pe prigonitori îi înţelepţiţi;Bucuraţi-vă, a celor ce plâng dulce mângâiere;Bucuraţi-vă, de moarte năprasnică izbăvire;Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători! Condacul al 6-lea De sus aţi primit harul ca să ajutaţi celor ce sunt încercaţi, înţelepţilor şi atotlăudaţilor Mucenici, căci pe fetiţa aceea de la moarte aţi scăpat-o. Voi sunteţi slava Edesei şi bucuria lumii, de aceea noi cântăm Domnului: Aliluia! Icosul al 6-lea Din robia vrăjmaşului izbăveşte-ne, Doamne Iisuse, pentru rugăciunile celor ce au pătimit, ca să lăudăm ajutorul lor, nefiind robiţi de patimi trupeşti şi sufleteşti. Precum aţi izbăvit pe Eufimia din groapa în care a aruncat-o gotul, bărbatul ei, ca să vă cântăm aşa:Bucuraţi-vă, că pe femeia nevinovată de la moarte aţi scăpat-o;Bucuraţi-vă, că tirania călăilor astfel aţi călcat-o;Bucuraţi-vă, că fapta răului soţ aţi mustrat;Bucuraţi-vă, că şi pe acesta să creadă l-aţi învăţat;Bucuraţi-vă, că pentru dânsa aţi cerut îndurare;Bucuraţi-vă, străjeri vajnici ai celor ce vă fac serbare;Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători! Condacul al 7-lea Vrând iubitorul de oameni Dumnezeu să arate milă poporului Său, a păstrat moaştele Sfinţilor Mucenici întregi şi făcătoare de minuni, de la care credincioşii primesc râuri de vindecare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 7-lea Ştiindu-vă pe voi mijlocitori şi făcători de minuni, locuitorii oraşului Edesa au construit o biserică în cinstea voastră, în care au pus sfintele voastre moaşte, ca toţi cei ce suferă să capete ajutorare; iar noi, având aceeaşi nădejde tare în ajutorul vostru, vă aducem cântările acestea:Bucuraţi-vă, că de neputinţe trupeşti şi sufleteşti ne vindecaţi;Bucuraţi-vă, că pe demoni, în numele Domnului, îi alungaţi;Bucuraţi-vă, ai harului evanghelic binevestitori;Bucuraţi-vă, ai darului dumnezeiesc cinstiţi purtători;Bucuraţi-vă, că pentru Domnul multe chinuri aţi pătimit;Bucuraţi-vă, că întru sfinţii Lui minunat aţi strălucit;Bucuraţi-vă, Gurie, Samon şi Aviv, răbdători de chinuri şi celor obijduiţi apărători! Condacul al 8-lea Straniu şi de temut pentru necredincioşi este să audă despre minunile ce se fac la moaştele voastre: neputincioşii se lecuiesc, patimile se vindecă şi cei răi se îmblânzesc. Noi, având nădejde în ajutorul vostru, cu credinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 8-lea Plini de toate virtuţile, pentru care aţi şi fost cinstiţi cu slava lui Dumnezeu, Sfinţilor Mucenici, luaţi aminte la rugăciunile credincioşilor, care vă cinstesc pomenirea şi de la care auziţi acestea:Bucuraţi-vă, cei săraci cu duhul,
Rugăciune pentru buna rânduire în viaţă a copiilor, către Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni
Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos, Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm ţie şi chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioşii, care din toate părţile suntem vânaţi, de tot binele suntem lipsiţi şi cu mintea suntem întunecaţi din pricina puţinătăţii de suflet: grăbeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, şi nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmaşii noştri şi să nu murim în lucrurile noastre cele viclene. Roagă-L pentru noi, nevrednicii, pe Făcătorul şi Stăpânul nostru, înaintea Căruia stai dimpreună cu cetele netrupeşti; milostiv fă-L către noi pe Dumnezeul nostru şi în viaţa de acum, şi în veacul ce va să fie, ca să nu ne răsplătească nouă după faptele noastre şi după necurăţia inimilor noastre, ci să ne dea nouă după bunătatea Sa. Că spre solirea Ta nădăjduind, cu ajutorul tău ne lăudăm, ocrotirea ta în ajutor o chemăm şi, căzând la sfântă icoana ta, cerem ajutor: izbăveşte-ne pe noi, bineplăcute al lui Hristos, de relele care se abat asupra noastră şi potoleşte valurile patimilor şi nevoilor ce se ridică asupră-ne, ca pentru sfintele tale rugăciuni să nu ne cuprindă pe noi necazul şi să nu ne cufundăm în adâncul păcatelor şi în mocirla patimilor noastre. Roagă-L, Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeul nostru, ca să ne dea viaţă paşnică şi iertarea păcatelor, sufletelor noastre mântuire şi mare milă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe păstorul Tesalonicului cel preavrednic şi pe Luminătorul Bisericii cel prealuminat să-l lăudăm în cântări dumnezeieşti; căci s-a arătat lăcaş al luminii celei nepătrunse şi dăruieşte luminare şi har îmbelşugat tuturor celor ce strigă: Bucură-te, Părinte Grigorie! Icosul 1 Înger în lume, văzător al celor de sus, te-ai arătat, Grigorie preafericite, şi cu viaţa ta cea dumnezeiască te-ai învrednicit de daruri îngereşti; pentru aceea, minunându-ne de strălucirea ta, Părinte, strigăm:Bucură-te, cel prin care lumina dumnezeiască străluceşte;Bucură-te, cel prin care întunericul a fost alungat;Bucură-te, pajişte preabinemirositoare a înţelepciunii;Bucură-te, părtaş al învăţăturii celei preabune;Bucură-te, înălţime neajunsă cu privirea a celor înalte;Bucură-te, adânc neatins al darurilor duhovniceşti;Bucură-te, că eşti strălucire a Bisericii;Bucură-te, că te-ai arătat întărire ortodocşilor;Bucură-te, al credinţei luminător prealuminat;Bucură-te, făclie de nepătruns a harului;Bucură-te, prin care grăitorii de nebunii vor tăcea;Bucură-te, prin care grăitorii de Dumnezeu se vor bucura;Bucură-te, Părinte Grigorie! Condacul al 2-lea Ochii sufletului tău, din tinereţe, Părinte, la Hristos Împăratul ridicându-ţi, ţi-ai întors faţa ta de la curţile împărăteşti şi slava celor pământeşti ai părăsit, şi cu nevoinţe duhovniceşti urmând pe Domnul, ai auzit: Aliluia! Icosul al 2-lea Toată ştiinţa cea din afară ai dobândit, Preafericite, ca un cunoscător şi preaînţelept; dar te-ai arătat, mai apoi, înfocat iubitor al frumuseţii celei nepieritoare a înţelepciunii lui Dumnezeu, Grigorie, înţelepţind cu dumnezeieştile tale cuvinte pe cei care cu evlavie strigăm către tine:Bucură-te, carte a purtărilor celor cuvioase;Bucură-te, vistierie a luminii celei nematerialnice;Bucură-te, pom cel mult roditor cu rădăcini de lumină;Bucură-te, al evlaviei binemirositor laur;Bucură-te, floare de amarant răsărită din lucrarea cea tainică;Bucură-te, finic plin de roadele rodirii celei sufleteşti;Bucură-te, că ţi-ai întors faţa de la rătăcirea cea din lume;Bucură-te, că ai primit harul cel dăruit de Dumnezeu;Bucură-te, slujitor preafierbinte al lui Hristos;Bucură-te, cel ce eşti mai presus de tot ce este stricăcios;Bucură-te, cel ce ai făcut să vieze puterile sufletului;Bucură-te, cel ce ai omorât năvălirile patimilor;Bucură-te, Părinte Grigorie! Condacul al 3-lea Te-ai îmbrăcat cu putere sfântă în Athos, luând schima monahicească, şi în slăbiciunea trupului, te-ai supus pe tine la nevoinţe, Grigorie fericite, strigând Celui ce te întărea pe tine: Aliluia! Icosul al 3-lea Strălucind cu isihia şi cu nevoinţa stăruitoare, în toate faptele şi vieţuirea ta, şi prin rugăciunea minţii te-ai unit cu Mântuitorul în taină, umplându-te de lumina dumnezeiască şi luminând pe cei ce strigă către tine:Bucură-te, candelă a isihiei;Bucură-te, pildă a înfrânării;Bucură-te, lucrător al rugăciunii minţii;Bucură-te, comoară a vieţuirii adevărate;Bucură-te, vas de mare preţ al suflării Mântuitorului;Bucură-te, gură de Dumnezeu purtătoare a vorbirii Duhului;Bucură-te, că ai trecut dincolo de hotarele stricăciunii;Bucură-te, că vezi slava lui Dumnezeu;Bucură-te, cel ce vezi lumina cea dumnezeiască;Bucură-te, cel ce vezi pe Dumnezeu şi eşti văzut de Acesta;Bucură-te, cel ce ai zădărnicit nebuneştile tâlcuiri;Bucură-te, cel ce ai alungat grozave ameninţări;Bucură-te, Părinte Grigorie! Condacul al 4-lea Trăind în linişte, ca un înger, Părinte, te-ai umplut de dumnezeiasca strălucire, şi fiind plin de lumina dumnezeiască, ai ieşit din Athos ca un soare, Grigorie, de Dumnezeu înţelepţitule, încălzindu-i pe cei care strigă lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Cu dumnezeiesc cuvânt, cu puterea înţelepciunii şi cu învăţăturile sfinte, ai respins, cugetătorule de Dumnezeu, învăţătura cea rea a lui Varlaam, minunându-i pe toţi cu harul tău, arătându-te învăţător dumnezeiesc celor ce strigă către tine acestea:Bucură-te, liră a evlaviei;Bucură-te, cădere a necredincioşilor;Bucură-te, mare învăţător al Bisericii;Bucură-te, cel plin de strălucire dumnezeiască nematerialnică;Bucură-te, cuvântător preaînţelept al învăţăturilor celor drepte;Bucură-te, sabie cu două tăişuri împotriva tuturor vrăjmaşilor;Bucură-te, cel ce tai din rădăcină neghinele cugetului;Bucură-te, grădinar al virtuţilor cereşti;Bucură-te, cel mult în cuvântul harului;Bucură-te, cel blând în toate şi fără răutate;Bucură-te, cel ce arzi pricinile patimilor;Bucură-te, Părinte Grigorie! Condacul al 5-lea Cu limba ta grăitoare de cuvinte dumnezeieşti, în Sinod cu adevărat ai înfăţişat dogmele cele sfinte, Grigorie, ca unul ce ai fost de aceeaşi simţire cu Părinţii, împreună cu care strigi: Aliluia! Icosul al 5-lea Ierarh cugetător de Dumnezeu, vistierie a virtuţilor şi tainic trăitor al dumnezeieştilor înălţări, ai fost cu dumnezeiască alegere păstor al Tesalonicului, dumnezeiesc şi înţelept, Cuvioase, auzind de la noi acestea:Bucură-te, gura teologilor;Bucură-te, tărie a ortodocşilor;Bucură-te, canon cel preadrept al preoţilor;Bucură-te, icoană de Dumnezeu făurită a păstorilor;Bucură-te, trâmbiţa dumnezeiască a învăţăturilor celor sfinte;Bucură-te, izvor de Dumnezeu izvorât, care izvorăşti apa cea nouă;Bucură-te, strălucit arhipăstor al Tesalonicului;Bucură-te, apărător dumnezeiesc al Ortodoxiei;Bucură-te, slujitor al luminii dumnezeieşti;Bucură-te, învăţător al vieţii celei neprihănite;Bucură-te, cel ce curăţeşti întinăciunea sufletelor;Bucură-te, cel ce trezeşti râvna credincioşilor;Bucură-te, Părinte Grigorie! Condacul al 6-lea Propovăduitor al luminii dumnezeieşti, cu cuvinte dumnezeieşti ai devenit, ca unul ce ai fost părtaş al acesteia încă din viaţa aceasta, şi ai întunecat cu strălucirea cuvintelor pe cei care împotriva acesteia au ridicat glasul, pe toţi trezindu-i la adevăr, Grigorie, strigând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Strălucind în Sinod, ca un luminat teolog, cu gura înţelepciunii celei de negrăit, ai învăţat că fiinţa lui Dumnezeu este de neîmpărtăşit, dar lucrarea lui Dumnezeu se împărtăşeşte celor ce strigă, Părinte:Bucură-te, mare arătător al celor sfinte;Bucură-te, dumnezeiescule arătător de Dumnezeu;Bucură-te, tâlcuitorule al strălucirii celei de sus;Bucură-te, strălucitule scriitor al îndumnezeirii;Bucură-te, dumnezeiescule îndrumător al trezviei minţii;Bucură-te, călăuzitorule al rugăciunii celei dinlăuntru nerătăcite;Bucură-te, că te-ai umplut de daruri dumnezeieşti;Bucură-te, cel ce ai văzut strălucirea lui Dumnezeu;Bucură-te, cel ce întuneci patimile înţelepţilor;Bucură-te, temelie a dogmelor ortodoxe;Bucură-te, izvor de ape dumnezeieşti;Bucură-te, Părinte Grigorie! Condacul al 7-lea Mare între ierarhi cu adevărat te-ai arătat, Grigorie înţelepte, descoperitor al celor dumnezeieşti, ca unul ce ai dus viaţă ca a apostolilor şi te-ai împodobit cu minunatele lor înfăptuiri, Cuvioase, şi pe toţi ai ridicat să cânte: Aliluia! Icosul al 7-lea Nectar dumnezeiesc nematerialnic şi mană hrănitoare de suflet şi miere din piatră izvorâtă, cum a spus David Împăratul, sunt întocmirile cuvintelor tale, Grigorie preaminunate, bucurându-i pe cei ce strigă unele ca acestea:Bucură-te, limbă preadulce;Bucură-te, vedere dumnezeiască;Bucură-te, următor al Mântuitorului şi cel de un chip cu El;Bucură-te, râvnitor al Părinţilor şi cu ei împreună sălăşluitor;Bucură-te, cerească boare care împrospătezi sufletele;Bucură-te, duhovnicească rouă care ne răcoreşti pe noi;Bucură-te, mireasmă sfântă a vieţuirii celei curate;Bucură-te, hrana desăvârşită a ospăţului sufletesc;Bucură-te, vas al nectarului celui nemuritor;Bucură-te, mustrător al mincinoaselor învăţături;Bucură-te, far dumnezeiesc al celor
Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Varvara
Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Varvara, noi, ticăloşii, scăpăm şi către sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul, vezi neputinţa sufletelor noastre, şi pe acestea cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă. Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Închină-te Părintelui ceresc, ca pe noi cei căzuţi sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne îndrepteze, ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la cele pământeşti. Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în trândăvie ca într-o temniţă, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu şi să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat. Cheamă şi pe Sfântul Duh, Izvorul care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta muceniciei şi te-a ferit de ruşine cu aripile Sale, ca şi nouă, ruşinaţilor şi necuraţilor, să ne zidească inimi curate şi duh drept să înnoiască întru cele dinăuntru ale noastre; şi mai vârtos să ne întărească spre facerea faptelor bune. Credem, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, că la toate acestea poţi să ne ajuţi şi nouă, şi de vei vrea, puternică eşti să mijloceşti la Sfânta Treime, ca ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti. Sfântă fecioară, știm că nimic nu este cu neputinţă ţie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile şi suspinele noastre. Pentru acestea cădem către cinstita raclă a sfintelor tale moaşte cele făcătoare de minuni şi ţie, celei ce petreci în cer cu sufletul, ne închinăm, îndrăznind rugăciuni a grăi, ca să fie urechile tale luând aminte la glasul rugăciunii noastre; trupul tău cel mult chinuit să tămăduiască patimile cele multe ale sufletelor şi ale trupurilor noastre; capul tău cel plecat sabiei să dea capetelor noastre apa curăţiei păcatelor; părul tău cel rupt fără milă să ne lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite să împiedice gurile noastre a grăi în deşert şi să le deschidă ca să vestească totdeauna lauda Domnului; ochii tăi cei ce văd Lumina Treimii să vadă şi a noastră bună dorire, ca şi noi să ne întoarcem ochii să nu mai vadă deşertăciuni, ci totdeauna să căutăm spre fericirea cea cerească; mâna ta cea tăiată să ne scrie în cartea vieţii şi să ne învrednicească ca totdeauna să ridicăm mâinile către Cel de Sus şi să nu împletim cu dânsele înşelăciuni; sânii tăi, cei tăiaţi fără milă, să ne fie nouă turn tare în faţa vrăjmaşului; picioarele tale, cele ca nişte făclii luminoase, degrabă alergând către Mirele ceresc în cămara cea dumnezeiască, să ne facă şi pe noi cu picioarele noastre să călătorim către tot lucrul bun, ca Legea Domnului să fie făclie picioarelor noastre şi lumină cărărilor noastre. Rănile tale să ne slobozească din rănile păcatelor; sângele tău, cel ce de multe ori în chinuri s-a vărsat, să cureţe sufletele şi trupurile noastre de toată spurcăciunea; moartea ta să ne dea nouă să murim spovediţi şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci în fiecare facere de bine eşti preamărită, şi mai vârtos întru aceasta, că tot cel ce are nădejde la tine şi pururea te cheamă spre ajutor de moartea cea grabnică scapă; de care şi pe noi, ticăloşii, ne izbăveşte, fecioară curată, Mare Muceniţă Varvara. Și cu rugăciunile tale întru tot puternice învredniceşte-ne a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi să auzim glasul ce va zice: „Slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău”. Amin.
Acatistul Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Prea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, cântări veselitoare să-i aducem ca unuia ce alergarea bine și-a săvârșit-o și următor Lui Dumnezeu Cel iubitor de milostivire s-a arătat, pentru care bucurându-ne îi cântăm: Bucură-te Sfinte Ioane, mult milostive Părinte! Icos 1 Născându-te din părinți bine credincioși, ai fost învățat de mic credința adevărată, apoi la vreme cuvenită ai fost silit de părinții tăi spre căsătorie, însă Dumnezeu, Cel ce le rânduiește pe toate, spre folosul sufletului ți-a rânduit și ție, pentru care îți cântăm:Bucură-te, fericite că de mic ți-a fost înrădăcinată în inima ta frica de Dumnezeu;Bucură-te, că părinții te-au însoțit cu femeie fără voia ta;Bucură-te, că Dumnezeu vas ales știindu-te, ți-a pregătit altă viețuire mai înaltă;Bucură-te, că tânăr fiind ți-au murit fiii apoi și soția;Bucură-te, că văzându-te liber de cele lumești, ai alergat cu osârdie spre cele cerești;Bucură-te, că neîmpiedicat puteai stărui în rugăciune;Bucură-te, că ai început a-ți înmulți faptele bune;Bucură-te, că din toate, milostenia cel mai mult ai iubit;Bucură-te, că aceasta te-a dus în Rai;Bucură-te, fericite aducătorule de roade în grădina Domnului;Bucură-te, că pentru faptele tale bune erai iubit de toți;Bucură-te, că pentru toți erai pildă de viețuire;Bucură-te Sfinte Ioane, mult milostive Părinte! Condac 2 Fiind ales Patriarh al Alexandriei pe timpul Împăratului Iraclie, te-ai sârguit mai întâi a curăți turma de eresuri, deoarece un oarecare Patriarh mincinos al Antiohiei, a adăugat la cântarea „Sfinte Dumnezeule…” cuvintele „…care Te-ai răstignit pentru noi”, ca și când ar fi pătimit Dumnezeirea în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care cu osârdie îți cântăm: Aliluia! Icos 2 Chemându-ți economii Bisericilor le-ai poruncit: Mergeți în cetate și să-mi scrieți pe toți domnii mei, iar economii nedumeriți au întrebat: Care sunt domnii tăi stăpâne? Iar Patriarhul zice: Pe care voi îi numiți săraci și nevoiași, aceia sunt domnii mei, deoarece prin ei pot ajunge la cereasca Împărăție, pentru iubirea de săraci îți cântăm unele ca acestea:Bucură-te, că mergând economii au găsit 7500 de săraci;Bucură-te, că ai rânduit să li se dea în fiecare zi din averea Bisericii cele de trebuință pentru hrană;Bucură-te, că pe cât dădeai pe atât averea ta sporea;Bucură-te, că în vis ți s-a arătat o tânără frumoasă cu o coroană de măslini pe cap;Bucură-te, că fecioara atingându-te pe piept te-ai trezit;Bucură-te, că trezindu-te și văzând-o aievea lângă tine erai nedumerit cum a ajuns acolo;Bucură-te, că ea atunci a glăsuit „Eu sunt fiica cea mai mare a Marelui Împărat”;Bucură-te, că auzind aceasta te-ai închinat ei;Bucură-te, că apoi fecioara din nou a grăit: „De mă vei face prietenă, eu îți voi mijloci un mare dar de la Dumnezeu”;Bucură-te, că nimeni nu are mare îndrăzneală la Dânsul ca mine;Bucură-te, că spunându-ți acestea fecioara a dispărut;Bucură-te, că ți-ai dat seama că această arătare, a fost milostenia în chip de fecioară;Bucură-te Sfinte Ioane, mult milostive Părinte! Condac 3 Întărindu-te și mai mult în dragostea lui Hristos, pe care Îl vedeai prin săracii care îți ieșeau în cale, mulțumeai din inimă celui care ți-a dat de toate pentru a putea milui pe toți cântând: Aliluia! Icos 3 Mergând spre Sfânta Biserică, ai fost întâmpinat de un om sărac și gol care tremura de frig, iar tu, fericite, dezbrăcându-ți o haină, ai dat-o celui sărac voind a ispiti dacă Dumnezeu îți va răsplăti însutit după făgăduință, pentru care îți cântăm:Bucură-te, că văzând pe cel gol nu ai pregetat a te dezbrăca și a acoperi goliciunea lui;Bucură-te, că acestea le făceai pentru a ispiti și pentru a te convinge că Cel arătat în vis nu era înșelăciune;Bucură-te, că mai mergând puțin drum te-a întâmpinat un om cu haine albe;Bucură-te, că acesta ți-a întins o pungă cu galbeni;Bucură-te, căci luându-i, ai pornit spre Biserică;Bucură-te, că apoi mustrându-te conștiința, te-ai întors să dai banii acelui om;Bucură-te, că întorcându-te nu l-ai mai aflat;Bucură-te, că întrebând de el, toți ziceau că nu l-au văzut;Bucură-te, că atunci ți-ai dat seama că cele arătate în vis au fost adevărate;Bucură-te, că pentru a face milostenie, te sârguiești foarte;Bucură-te, că pe cei zgârciți mereu îi mustrai;Bucură-te, că pe toți spre milă îi îndemnai;Bucură-te Sfinte Ioane, mult milostive Părinte! Condac 4 Venind într-o zi un sărac la tine, i-ai dat șase galbeni, apoi ieșindu-ți înainte pe altă cale și schimbându-și hainele, a cerut din nou milostenie șase galbeni, apoi schimbându-și din nou hainele a venit a treia oară să ceară milă de la tine. Văzându-l sluga ta a zis: „Acesta a cerut de două ori milostenie”, însă fericitul a zis: „Dă-i doi galbeni, nu cumva să fie Hristos care mă ispitește pe mine” și cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 4 Unui negustor bogat i s-a înecat în mare corabia cu mărfuri, din care pricină sărăcind foarte mult și venind la sfântul se ruga să-l ajute. Atunci luând sfântul cinci litre de aur, le-a dat negustorului, care plecând bucuros a început din nou să-și facă negustoriile sale pentru care îți cântăm:Bucură-te, că niciodată nu ai întors pe cineva nemiluit;Bucură-te, că toți nevoiașii la tine scăpare au găsit;Bucură-te, căci negustorul plecând la treburile sale, aceleași pierderi a suferit;Bucură-te, că el singur scăpând cu viață, a venit din nou la tine;Bucură-te, că i-ai dat lui zece litre de aur îndemnându-l să lucreze cinstit;Bucură-te, că negustorul și a treia oară a suferit aceeași rea întâmplare;Bucură-te, că întorcându-se acasă nu mai îndrăznea să ți se arate;Bucură-te, că presărându-și singur capul cu cenușă voia să-și piardă singur viața;Bucură-te, că aflând despre el l-ai chemat la tine;Bucură-te, că mustrându-l pentru câștigarea corabiei pe căi necinstite, i-ai arătat că aceea era pricina pierzării;Bucură-te, că dându-i o corabie bisericească plină cu grâu i-ai dat drumul;Bucură-te, că prin aceasta mult câștig s-a dobândit;Bucură-te, Sfinte Ioane mult milostive părinte! Condac 5 Mergând odinioară la Biserică, te-a întâmpinat un bărbat cinstit căruia îi furaseră tâlharii toată averea aflându-se acum în mare sărăcie. Deci Patriarhul, mult milostivindu-se spre acel om a poruncit slugii să spună economilor bisericii să-i dea cincisprezece litre de aur. Iar noi pentru milostivirea ta cea mare cântăm: Aliluia! Icos 5 Venind la Patriarh o femeie bogată a dat în
Rugăciune către Sfântul Mucenic Dasie
Sfinte Mucenice Dasie, care prin viaţa şi sfârşitul tău ai fost slujitor bineplăcut Domnului şi ai primit de la El cununa biruinţei şi veşnica slavă în Împărăţia Cerurilor, nu ne uita pe noi, cei care trăim pe pământ înconjuraţi de mrejele ispitelor şi ale necazurilor de tot felul. Credem cu adevărat că inima ta cea milostivă şi mult iubitoare de oameni tresare la fiecare suspin al sufletelor împovărate şi te rugăm: ridică mâinile tale spre mijlocire, arătând Prea Dreptului Dumnezeu rănile pe care pentru El le-ai răbdat şi roagă-L să se milostivească spre robii Săi. Iar noi, cei mult păcătoşi, împărtăşindu-ne din rodul mijlocirilor tale, îţi mulţumim cu dragoste şi recunoştinţă şi te rugăm, Sfinte Dasie, ca cel ce ai primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, să dăruieşti tămăduire bolilor noastre celor sufleteşti şi trupeşti şi să ne izbăveşti din toate necazurile şi primejdiile. Dă-ne curaj şi putere, Sfinte, pentru a ne mărturisi credinţa cu cuvântul şi cu fapta şi pentru a ne păzi neîntinaţi, asemenea ţie, de părtăşia cu lucrurile cele păgâneşti şi cu toate amăgirile lumii. Pe cei rătăciţi de la dreapta credinţă adu-i cu rugăciunile tale în sânul Sfintei Biserici, pe necredincioşi luminează-i ca să-L cunoască pe Veşnicul şi Atotbunul Dumnezeu şi întregii lumi dăruieşte-i pace şi binecuvântare. Sfinte Mucenice Dasie, cel ce ai minunat pe îngeri şi pe oameni prin credinţa ta, întăreşte şi credinţa noastră cea slabă şi dăruieşte-i statornicie în vreme de ispite şi prigoane, iar ca cel ce ai primit de la păgâni multe chinuri şi moarte mucenicească, dă-ne şi nouă putere şi răbdare în suferinţele acestei vieţi pământeşti, ca fiind curăţiţi prin ele să intrăm în bucuria Împărăţiei celei fără de sfârşit, unde împreună cu tine, Sfinte Dasie, milostivul nostru ocrotitor, şi cu toţi sfinţii, să slăvim şi să ne închinăm Tatălui Celui fără de început, împreună Unuia Născut Fiului Său şi Prea Sfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Martir Atanasie Todoran
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe iubitorul de nevoinţe, pe mărturisitorul Ortodoxiei, pe Sfântul Atanasie, bărbatul preaînţelept şi împlinitorul bunelor rânduieli ale Bisericii lui Hristos, să-l cinstim şi să-l lăudăm după cuviinţă că, vrednic fiind de mărirea lui Dumnezeu, prin moartea sa pe roată i-a biruit pe prigonitori. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe! Icosul 1 Din tinereţe ai fost mărturisitor al dreptei credinţe şi statornic luptător împotriva nedreptăţilor săvârşite neamului tău; te-ai ridicat cu bărbăţie să aperi drepturile fraţilor tăi ortodocşi din Ardeal, biruind prin moartea ta martirică toate uneltirile viclene ale asupritorilor. Pentru aceasta, minunându-ne de virtuţile tale, te cinstim şi-ţi cântăm:Bucură-te, podoaba cea preafrumoasă a mucenicilor;Bucură-te, râvnitorule de cele cereşti;Bucură-te, luptătorule pentru dreptate şi apărător al Ortodoxiei;Bucură-te, păstrător al rânduielilor strămoşeşti;Bucură-te, ancoră tare pentru cei prigoniţi pentru dreptate;Bucură-te, lumină a mărturisitorilor lui Hristos;Bucură-te, că, urmând în suferinţă Mântuitorului Hristos, moartea nu te-a înfricoşat;Bucură-te, că faptele tale le-ai săvârşit cu puterea Duhului Sfânt;Bucură-te, că, asemenea lui David, prin tăria credinţei ai biruit;Bucură-te, fiu al Ţării Năsăudului şi ostaş neînfricat al Bisericii;Bucură-te, purtătorul suferinţelor neamului tău;Bucură-te, că, biruind împărăţia vremelnică, ai câştigat Împărăţia lui Hristos;Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe! Condacul al 2-lea Precum oarecând Moise ridicând şarpele în pustie a arătat jertfa Mântuitorului înălţat pe Cruce, şi tu ai fost înălţat pe roată de prigonitorii tăi, făcându-te următor Domnului; şi, precum cei de odinioară se vindecau de muşcăturile cele înveninate privind şarpele înălţat pe lemn, aşa şi tu, Sfinte, celor ce te prigoneau le-ai preschimbat gândurile şi le-ai întărit credinţa, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Pildă de statornicie în credinţa ortodoxă te-ai arătat celor din Salva; căci aprinsă fiind inima ta de harul Sfântului Duh, ai cântat laude lui Hristos, Cel ce te-a întărit să înfrunţi cu tărie uneltirile celor ce voiau să te depărteze de la credinţa strămoşească a neamului românesc. Pentru aceasta, lăudându-te neîncetat, Fericite, îţi cântăm:Bucură-te, luptător pentru drepturile creştinilor înaintea împăraţilor;Bucură-te, statornic apărător al credinţei neamului tău;Bucură-te, împlinitorul celor dorite de poporul român;Bucură-te, că prin ostenelile tale comori în ceruri ţi-ai agonisit;Bucură-te, cel ce n-ai suferit batjocorirea credinţei strămoşeşti;Bucură-te, că pe cei împreună cu tine pătimitori i-ai îmbărbătat să se jertfească pentru Hristos;Bucură-te, că te-ai făcut pildă de apărător al credinţei celor din Maramureş şi Moldova;Bucură-te, mărturisitor al Ortodoxiei şi apărător al legilor strămoşeşti;Bucură-te, nădejdea celor prigoniţi şi asupriţi pe nedrept în această lume;Bucură-te, bătrân înţelept, care te-ai jertfit pentru Hristos;Bucură-te, cel ocrotit în suferinţă de Maica Domnului;Bucură-te, cel cinstit după cuviinţă de fiii neamului tău;Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe! Condacul al 3-lea Râvna mucenicilor dobândind, evlavia creştinilor dreptmăritori purtând în suflet şi smerenia călugărilor înţelepţi întărindu-te, Sfinte Mucenice Atanasie, ostaşul lui Hristos, ai biruit neputinţele fireşti ale trupului şi ai răbdat pentru Hristos moarte martirică. Drept aceea, mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-ai primit, cu bucurie I-ai cântat: Aliluia! Icosul al 3-lea Cuvântul Evangheliei lui Hristos împlinind, credinţa cea dreaptă păzind, până la bătrâneţile tale ai purtat cu bărbăţie crucea lui Hristos, Fericite Atanasie; Ţara Năsăudului şi toate părţile româneşti laudă vrednicia ta pentru că te-ai făcut slujitor al Bisericii strămoşeşti şi apărător al neamului cel obidit din Ardeal în vremuri de prigoană. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, bătrân înţelept plin de puterea lui Hristos;Bucură-te, bucuria drept-credincioşilor care se jertfesc pentru credinţă şi neam;Bucură-te, că Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ţi-au fost ajutători;Bucură-te, purtătorul suferinţelor celor din Ardeal;Bucură-te, cel împreună cu Sofronie de la Cioara, lauda năsăudenilor;Bucură-te, rod duhovnicesc şi sămânţă binecuvântată sădită în ţinutul Bichigiului;Bucură-te, împlinitorul tradiţiilor ortodoxe;Bucură-te, cel ce ai schimbat osânda nedreaptă în adevăr sfânt;Bucură-te, om plăcut lui Dumnezeu şi semenilor;Bucură-te, rob credincios al Domnului şi slujitor al tainelor cereşti;Bucură-te, mărturisitor plin de râvnă şi evlavie pentru Biserica lui Hristos;Bucură-te, stejar puternic crescut în pământul străbun al Bichigiului;Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe! Condacul al 4-lea Duhul Sfânt te-a întărit în zilele bătrâneţii tale şi te-a făcut casnic şi vas ales al Mântuitorului Hristos; Cel care, după moartea cea mucenicească, te-a încununat în Împărăţia Sa pe tine, cel însetat după dreptate şi apărător al Casei Domnului, care cânţi împreună cu îngerii: Aliluia! Icosul al 4-lea Mânat de râvnă pentru Biserica cea dreptmăritoare, te-ai asemănat apostolilor şi martirilor celor de demult, Fericite Atanasie; căci nici povara bătrâneţilor, nici neputinţele trupeşti nu te-au oprit să mărturiseşti cu îndrăzneală înaintea dregătorilor acestei lumi, apărând legea străbună a neamului tău. Pentru aceasta, cu smerenie îţi aducem acest prinos de recunoştinţă zicând:Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe asupritorii neamului tău;Bucură-te, apărător al credinţei şi chip al blândeţilor;Bucură-te, ancora tare şi nemişcată a credinţei dreptmăritoare;Bucură-te, podoaba bărbaţilor celor jertfelnici pentru adevăr;Bucură-te, cel ce nu ai socotit povara bătrâneţilor pentru a-L mărturisi pe Hristos;Bucură-te, că toată viaţa ţi-ai petrecut-o în sfinţenie, fiind călăuzit de Duhul Sfânt;Bucură-te, cel plin de lumină şi de dragoste dumnezeiască;Bucură-te, luceafăr al Ortodoxiei răsărit în vremea prigonirilor;Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii neamului tău;Bucură-te, apărătorul Ortodoxiei şi ocrotitorul ţinutului transilvan;Bucură-te, trâmbiţa dezrobirii şi a libertăţii;Bucură-te, că statornicia ta scară către cer s-a arătat;Bucură-te, Sfinte Atanasie, martirul cel neînfricat şi apărătorul dreptei credinţe! Condacul al 5-lea Asemenea cerbului care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale munţilor, aşa şi sufletul tău dorea să se adape din izvoarele cele nesecate ale harului care se revarsă din Biserica dreptmăritoare a lui Hristos. Pentru aceea, toată viaţa ta ai sorbit din apa vieţii şi ai întărit pe confraţii tăi de un neam şi de o credinţă să rămână lângă izvoarele Ortodoxiei şi să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea Întărit pe piatra cea tare a dreptei credinţe şi întrarmându-te cu puterea Duhului Sfânt, te-ai încredinţat rugăciunilor şi milostivirilor Maicii lui Dumnezeu, care te-a ajutat să înfrunţi încercările trupeşti şi sufleteşti ale lumii acesteia, întărind pe semenii tăi. Pentru aceasta te lăudăm zicând:Bucură-te, că sufletul ţi-a fost plin de puterea Sfintei Treimi;Bucură-te, minte limpede şi cuget iluminat de harul Sfântului Duh;Bucură-te, ochi lăuntric
Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului
Doamne, nu ştiu ce să-Ţi cer. Tu singur, ştii de ce am eu nevoie. Tu mă iubeşti mai mult decât mă iubesc eu însumi. Dă-mi mie, robului Tău, să văd ceea ce nu pot să cer pentru mine însumi. Nu îndrăznesc să cer nici crucea, nici mângâierea. Eu doar stau înaintea Ta. Inima mea îți este deschisă. Tu ştii mai bine ce-mi este de folos. Amin.
Acatistul Sfântului Cuvios Teodor Studitul
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe păstorul Bisericii, cel înfrumuseţat cu virtuţi dumnezeieşti, care cu tăria dragostei cereşti s-a împreunat şi prin ea a izvorât lumii apa vie a teologiei, să-l lăudăm după vrednicie. Căci ca un fiu al Luminii pentru slava Sfintei Treimi şi tainele mântuirii s-a nevoit muceniceşte, iar acum dăruieşte luminare şi har de la Hristos celor ce cântă cu credinţă: Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti! Icosul 1 În oglinda poruncilor neîncetat privind, te-ai curăţit desăvârşit de patimi şi ai primit, Părinte, luminarea Duhului Sfânt. Iar inima ta ţi-ai făcut-o cămară de nuntă şi icoană de pururea închinare lui Hristos, iar prin negrăite faceri de minuni ai pogorât în lume binecuvântarea Tatălui ceresc. Pentru aceasta, cu bucurie îţi cântăm:Bucură-te, inimă întărită de Cuvântul lui Dumnezeu;Bucură-te, vedere adâncită de raza nepătrunsă a Duhului;Bucură-te, auzire înfricoşată a trâmbiţei veşniciei;Bucură-te, simţire de taină a dragostei Sfintei Treimi;Bucură-te, prăznuire duhovnicească a Învierii;Bucură-te, îndulcire prin credinţă de mireasma raiului;Bucură-te, gustare cu cutremur a Pâinii Vieţii;Bucură-te, îngropare cu Hristos în ţarina smereniei;Bucură-te, cuget de foc ce păzeşti hotarul voii dumnezeieşti;Bucură-te, părtaş cu duhul la suferinţele şi bucuriile aproapelui;Bucură-te, râvnă nebiruită în păzirea fără prihană a Bisericii pământeşti;Bucură-te, pătimire de bunăvoie pe Crucea Iubirii;Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti! Condacul al 2-lea Moştenirea sfântă de neam ai înmulţit-o şi de tânăr te-ai arătat iscusit în dumnezeieştile Scripturi şi dogme, încât închideai gurile ereticilor şi hulitorilor de sfintele icoane. Iar după Sinodul al şaptelea a toată lumea te-ai alipit cu duhul de Sfinţitul Platon şi unchiul tău după mamă, unul dintre dumnezeieştii Părinţi care au întărit biruinţa dreptei credinţe. Pentru aceasta, cinstim împreună cu tine Preacuratul Chip al Domnului şi ne închinăm Lui, cântând: Aliluia! Icosul al 2-lea Împreună cu fraţii tăi Iosif şi Eftimie ai urmat, Fericite, Sfântului Platon, îmbrăţişând, ca mai înainte Părinţii tăi, viaţa călugărească. Atât de mult ţi-ai dăruit voia Domnului, încât te nevoiai cu bărbăţie în post şi osteneli, tuturor slujind ca lui Hristos Însuşi. Iar jertfa cea bineplăcută Sfintei Treimi a rodit întru tine sfinţenie de taină, spre mângâierea celor ce cântă:Bucură-te, legare a voii cu smerenia lui Hristos;Bucură-te, râvnă a sărăciei cu duhul;Bucură-te, alergare spre cele mai grele şi de jos ascultări;Bucură-te, pământ stropit cu lacrimile harului;Bucură-te, urcare prin sfinte nevoinţe a muntelui Fericirilor;Bucură-te, suflet întinerit prin închinarea voii lui Dumnezeu;Bucură-te, inimă păzită de conştiinţa ochiului dumnezeiesc neadormit;Bucură-te, ajutor al celor neputincioşi şi bolnavi;Bucură-te, subţiere prin viaţa cea aspră a grosimii cugetului;Bucură-te, înstrăinare de cele lumeşti pentru dragostea Sfintei Treimi;Bucură-te, că de ea umplându-te, o mărturiseai prin dragostea frăţească;Bucură-te, suflet străluminat prin ascultare şi spovedanie curată;Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti! Condacul al 3-lea Prin pocăinţă şi mărturisire îţi găteai inima ca să primeşti focul ceresc al Duhului. Totdeauna îţi alegeai o parte din zi spre cugetarea de Dumnezeu, ca singur stând înaintea Lui, cu minte netulburată şi neamestecată cu cele pământeşti, să-I aduci slujbă în taină, cântând Sfintei Treimi cu îngereştile cete: Aliluia! Icosul al 3-lea Străluceai, Părinte, de ungerea Sfântului Duh, încât mulţi se sârguiau să te urmeze, ca să se împărtăşească împreună cu tine de mirul virtuţilor şi harul dumnezeiesc, pentru care şi noi cu dragoste îţi cântăm:Bucură-te, neîncetată pomenire de Dumnezeu;Bucură-te, izvor de lacrimi pururea curgător;Bucură-te, viaţă care curge cu Hristos în Dumnezeu;Bucură-te, înfrânare minunată şi cu înţelepciune rânduită;Bucură-te, acoperire a faptelor bune întru risipirea slavei deşarte;Bucură-te, primire ca de la Domnul a mustrărilor şi iertării părintelui duhovnicesc;Bucură-te, întărire prin credinţă şi înălţare prin nădejde;Bucură-te, stare neclintită de închinare înaintea Sfintelor Cărţi;Bucură-te, păzitor al predaniei şi rânduielilor Sfinţilor Părinţi;Bucură-te, râvnitor cu duhul în a urma Sfântului Vasile cel Mare;Bucură-te, că asemeni lui ai luminat ca un stâlp de foc cărările mântuirii;Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti! Condacul al 4-lea Te-ai făcut, Părinte Teodor, prin fapte şi cugete dumnezeieşti bucuria Cuviosului Platon, care te-a silit, împreună cu Sfântul Patriarh Tarasie, să primeşti treapta preoţiei. Căci nu se cuvine să fie ascunsă lumina lui Hristos sub obroc, ci ca o făclie să strălucească în sfeşnicul Bisericii, spre întărirea tuturor celor ce cu credinţă şi cu dragoste cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Slăbit de osteneli şi bătrâneţe, Cuviosul Platon ţi-a încredinţat jugul egumeniei, pe care abia te-ai înduplecat a-l primi, neputându-te împotrivi voinţei fraţilor iubitori ai vieţuirii tale fericite. Atunci ai început, Părinte, şi mai mari nevoinţe spre pildă tuturor, punându-ţi în multe chipuri, cu cuvântul şi cu fapta, sufletul spre mântuirea aproapelui:Bucură-te, iconom credincios al Mântuitorului;Bucură-te, călăuză şi doctor al sufletelor;Bucură-te, purtătorule cu darul lui Hristos al Crucii aproapelui;Bucură-te, vedere a fratelui curăţită de raza iubirii cereşti;Bucură-te, povăţuire cu dreaptă socoteală a fiilor duhovniceşti;Bucură-te, râvnire îngerească a făgăduinţelor şi rânduielilor călugăreşti;Bucură-te, îndreptătorule al cugetelor strâmbe şi răzvrătite;Bucură-te, suferire cu mulţumire a cârtirii şi ocărilor;Bucură-te, grijă doar de cele plăcute lui Dumnezeu;Bucură-te, tămăduire a neputinţelor sufleteşti şi trupeşti;Bucură-te, răbdare cu bărbăţie în necazuri;Bucură-te, vas al milei şi îndurării părinteşti;Bucură-te, Sfinte Teodor, mărturisitorule cel mare al icoanei Iubirii dumnezeieşti! Condacul al 5-lea De păcatele şi obiceiurile rele ale oamenilor plângeai cu inima şi te întristai pentru necinstirea legii lui Dumnezeu. Însă mai vârtos, când vedeai molima păcatului răspândindu-se ca fulgerul din pricina fărădelegilor celor puşi să conducă poporul, te aprindeai de dumnezeiască râvnă şi îi mustrai pe faţă, nebăgând în seamă îngrozirile lor. Pe desfrânatul împărat Constantin, necinstitor al sfintelor rânduieli, l-ai despărţit cu sabia de foc a Cuvântului de trupul Bisericii, pentru care ai suferit surghiunul şi urgia lui, înarmat cu tăria cântării de taină: Aliluia! Icosul al 5-lea Privind la mărturisirea şi viaţa ta ca la o carte în care s-a scris Cuvântul lui Dumnezeu, mulţi s-au îmbărbătat şi au pătimit muceniceşte împreună cu tine pentru adevăr şi dragostea lui Hristos. Iar crudul împărat şi vasul fărădelegii a fost sfărâmat de mâna Olarului, căci prin purtarea Lui de grijă ochii celui ce nu voia să vadă lumina duhovnicească au fost lipsiţi şi de lumina firească:Bucură-te, răbdare şi bărbăţie neclintită;Bucură-te, râvnă îngerească pentru
Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie de la Neamț
Cuvioase Părinte Paisie, fiu al Ucrainei și părinte duhovnicesc al Moldovei, lauda monahismului ortodox, stareț sfânt al Mănăstirii Neamț, părinte și dascăl al neîncetatei rugăciuni și povățuitor blând și smerit al cuvioșilor călugări, cu evlavie îngenunchem înaintea sfintei tale icoane și cu credință cerem să te rogi înaintea Preasfintei Treimi pentru noi păcătoșii, fiii tăi. Îndepărtează ispitele cele grele de la noi și, cu rugăciunile tale, ajută-ne să biruim patimile și gândurile noastre cele rele. Învață-ne, Sfinte Părinte Paisie, să ne rugăm cu lacrimi; învață-ne să ne iubim și să slăvim neîncetat pe Dumnezeu. Alungă dintre noi furtuna ispitelor trupești și sufletești, neascultarea, mândria și tot cugetul viclean. Întărește iarăși viața duhovnicească în mănăstirile noastre și, mai ales, smerenia, ascultarea și sfânta rugăciune. Izbăvește-ne de împuținarea credinței și împietrirea inimii și roagă-te Domnului să ne dăruiască părinți duhovnicești buni și darul sfintelor lacrimi, ca, astfel, trăind în smerenie și viață curată, să dobândim cereasca împărăție pe care ne-a făgăduit-o Hristos. Roagă-te, Cuvioase Părinte Paisie, împreună cu toți sfinții, să întărească Hristos dreapta credință în lume și viața sfântă în mănăstirile, în satele și orașele de pretutindeni. Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfintei Olga din Alaska
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Dumnezeul nostru, care făurește perdeaua mișcătoare a Aurorei Boreale, te-a făcut ca pe o lumină vie, strălucind în nordul îndepărtat, și luminându-i pe cei necăjiți cu marea Lui frumusețe. Privind această strălucire, noi, copiii tăi, îți înălțăm cântarea: Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzați și răniți! Icosul 1 Ai lucrat în nordul îndepărtat ca o nouă Tavita, făcând haine care să-i apere pe cei săraci de frig și încălzindu-le sufletele cu dragostea ta. Și noi, cei care îndurăm vânturile înghețate ale acestui veac, ne găsim adăpost în mijlocirea ta cerească și îți aducem laudele acestea:Bucură-te, ceea ce ai dăruit cizme și pufoaice pentru trupurile celor în nevoie!Bucură-te, ceea ce ceri mila Domnului pentru sufletele celor chinuiți!Bucură-te, că prin munca ta neobosită i-ai îmbrăcat pe mulți oameni din satul tău!Bucură-te, că minunatele tale laude sunt cântate de mulți oameni din întreaga lume!Bucură-te, mângâiere puternică de pace a văduvelor și orfanilor!Bucură-te, turn neclătinat de apărare pentru cei striviți și lipsiți de nădejde!Bucură-te, oază de pace în lumea aceasta pătimașă!Bucură-te, martoră tăcută a vieții veșnice!Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzați și răniți! Condacul 2 Născută fiind în micul sat Yup’ik din Kwethluk, ai pășit cu umilință alături de Dumnezeul Tău, înfăptuind dreptatea și iubind bunătatea, și te-ai arătat tuturor ca un om adevărat. Acum, când Domnul tău te-a ridicat la înălțimi cerești, auzi din Biserica ta de pe pământ cântarea: Aliluia! Icosul 2 În tinerețe, te-ai căsătorit cu șeful poștei și prăvăliei din sat, ajutându-l prin rugăciunile tale să ajungă protopop. Ca preoteasă, ai fost o adevărată mamă pentru toți cei pe care i-ai cunoscut, și noi, copiii tăi, cu bucurie alergăm la tine să-ți aducem aceste cântări:Bucură-te, ceea ce ne alini durerile cu îmbrățișarea ta de mamă!Bucură-te, ceea ce cu nesecata ta putere ne umpli de nădejde nouă!Bucură-te, că ne ștergi lacrimile ca o mamă iubitoare!Bucură-te, că vii la noi cu puterea Tatălui ceresc!Bucură-te, ceea ce ai cusut veșmintele preoțești ale soțului tău, ca să stea în frumusețe înaintea lui Dumnezeu!Bucură-te, ceea ce ne îmbraci și pe noi cu adevărata sfințenie, ca să putem sta în Împărăție fără să ne fie rușine !Bucură-te, ușă deschisă către mila lui Dumnezeu!Bucură-te, zid înalt de apărare împotriva atacurilor vrăjmașului!Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzați și răniți! Condacul 3 Ca roabă a Domnului, I-ai ascultat prima poruncă, și te-ai înmulțit cu rodnicie, purtând în pântece treisprezece copii, iubindu-i pe toți și plângându-i pe cei care au murit. Acum, când stai în Rai alături de ei, primește de la noi, copiii tăi care viețuim încă pe pământ, cântarea: Aliluia! Icosul 3 Încă din timpul vieții tale pământești, ai fost dătătoare de viață, purtând mulți copii și umplându-le viețile de dragostea lui Dumnezeu. Acum, când viața ta pământească s-a sfârșit și cânți în corul ceresc al sfinților, nu încetezi să ne dai nouă viață, copiilor tăi duhovnicești, care îți dăruim cu mulțumire aceste cântări:Bucură-te, ceea ce ți-ai învățat familia de pe pământ să umble pe căile Domnului!Bucură-te, ceea ce îți priveghezi familia duhovnicească cu dragostea lui Hristos!Bucură-te, ceea ce ai primit pe fiecare din copiii tăi ca pe un dar al lui Dumnezeu!Bucură-te, ceea ce ne primești pe toți cei care venim la tine ca pe copiii tăi!Bucură-te, îmbrățișare tămăduitoare de mamă pentru cei răniți!Bucură-te, dumnezeiască apărare învingătoare împotriva demonilor!Bucură-te, mângâierea tuturor copiilor tăi celor necăjiți!Bucură-te, bucuria tuturor celor ce caută ajutor la tine!Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzați și răniți! Condacul 4 În timpul vieții tale, ai dat de pomană hainele copiilor tăi și i-ai învățat pe ei să păstreze cinstea celor săraci, și să nu spună nimic când îi vedeau pe ceilalți purtându-le hainele. Acum, când stai înaintea Domnului îmbrăcată în veșminte de slavă, strigi către El: Aliluia! Icosul 4 Ai muncit fără încetare, Maică Preoteasă Olga, la cizme și haine tradiționale, ca să aduni bani pentru nevoiașii din toată Alaska, astfel încât grija ta de mamă a fost simțită și de cei care erau departe de tine. Și noi, cei în nevoi, plângem la tine de la marginile pământului, căutând adăpost în mijlocirea ta de mamă și aducându-ți aceste cântări:Bucură-te, pentru că Domnul te-a acoperit cu mantia bucuriei!Bucură-te, pentru că Mirele te împodobește cu podoabele Împărăției Sale!Bucură-te, ceea ce îmbraci copiii săraci cu dragostea lui Dumnezeu!Bucură-te, ceea ce le redai cinstea înaintea ochilor oamenilor!Bucură-te, haină strălucitoare a apărării noastre pământești!Bucură-te, veșmânt luminos al biruinței noastre cerești!Bucură-te, laudă a văduvelor!Bucură-te, cântare a orfanilor!Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzați și răniți! Condacul 5 Ca și Domnul, care a voit să adune copiii Ierusalimului așa cum își adună cloșca puii, așa și tu, Preoteasă Olga, ai adăpostit copiii răniți, care aveau nevoie de îngrijirea ta. Acum, când stai în slavă, ca o puternică mijlocitoare a lor, îi auzi cum strigă: Aliluia! Icosul 5 Dumnezeul nostru, care făurește perdeaua mișcătoare a Aurorei Boreale, te-a făcut ca pe o lumină vie, strălucind în nordul îndepărtat, și luminându-i pe cei necăjiți cu marea Lui frumusețe. Privind această strălucire, noi, copiii tăi, îți înălțăm cântarea: Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzați și răniți! Cei lipsiți de apărare, care au suferit abuzuri din mâinile oamenilor, te-au căutat pentru tămăduire, o, binecuvântată Maică Preoteasă, și nu i-ai dezamăgit niciodată, ci le-ai alinat și le-ai umplut de nădejde inimile. Și noi, copiii tăi, care suferim din pricina rănilor noastre în lume, venim la tine cu încredere, zicând:Bucură-te, ceea ce dai odihnă celor osteniți și împovărați!Bucură-te, ceea ce umpli de putere nouă pe cei căzuți!Bucură-te, că sfatul tău i-a întărit pe cei loviți și deznădăjduiți!Bucură-te, că au nădăjduit la tine, și s-au luminat!Bucură-te, că ai ridicat de la ei vinovăția și rușinea!Bucură-te, ceea ce aperi neîncetat pe cei chinuiți și răniți înaintea lui Dumnezeu!Bucură-te, fortăreață de neînvins pentru cei ce caută scăpare!Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzați și răniți! Condacul 6 Deși copiii tăi și tovarășii lor de joacă erau gălăgioși și făceau dezordine acasă la tine, nu i-ai certat niciodată, nici
Rugăciune pentru înmulţirea dragostei dintre soţi, către Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv
Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv sunt cunoscuţi între creştinii ortodocşi ca ocrotitori ai căsniciei şi fericirii familiale. O, preaslăviţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv! La voi, ca la nişte grabnici ajutători şi calzi rugători, alergăm noi, nevrednicii şi neputincioşii, rugându-vă cu osârdie: nu ne treceţi cu vederea pe noi, cei căzuţi în multe fărădelegi, care păcătuim în toată ziua şi în tot ceasul: povăţuiţi-i la calea dreptăţii pe cei rătăciţi, tămăduiţi-i pe cei ce pătimesc şi pe cei întristaţi, păziţi-ne pe noi întru viaţă neprihănită şi cu întreagă înţelegere. Precum oarecând, aşa şi acum sunteţi acoperitori ai căsătoriilor, întărindu-le în dragoste şi în unire de cuget şi izbăvindu-le de toate răutăţile şi nevoile. Apăraţi-i, preaputernicilor Mărturisitori, pe toţi creştinii dreptslăvitori, de năpaste, de oamenii răi şi de cursele diavoleşti; feriţi-i pe ei de moartea năprasnică, rugându-vă Preabunului nostru Domn să ne adauge marile şi bogatele Sale mile nouă, smeriţilor Săi robi, că nu suntem vrednici să chemăm cu buze necurate numele cel de mare cuviinţă al Ziditorului nostru, dacă voi, Sfinţilor Mucenici, nu veţi mijloci pentru noi. Pentru aceasta, la voi alergăm şi mijlocirea voastră înaintea Domnului cerem. Aşijderea, izbăviţi-ne de grindină, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de molimele cele aducătoare de moarte şi de toate bântuirile cele pierzătoare de suflet. Aşa, pătimitorilor ai lui Hristos, rânduiţi-ne cu rugăciunile voastre toate cele bune şi de folos, ca întru bună cinstire săvârşind vieţuirea noastră vremelnică şi dobândind sfârşit neruşinat, să ne învrednicim, cu mijlocirea voastră, dimpreună cu toţi Sfinţii, a sta de-a dreapta Dreptului Judecător şi a-I slăvi pe El, pe Tatăl şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Tainice Voievod al îngerescului Sobor, mai-marele tămăduitorilor, călăuzitorul celor pribegi și paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia care întru mare cinste te afli în rânduiala cetelor celor de sus, din preapuținul vredniciei noastre, cu nădăjduitorul glas al credinței celei dreptmăritoare cântare de laudă ți-aducem ție, zicând: Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule! Icos 1 Numărându-te între cei șapte sfinți îngeri care poartă rugăciunile lumii dinaintea Celui Preaînalt și voia dumnezeieștii mile plinind-o fără de preget, tu zorești, Rafaile, să dai ajutor celor năpăstuiți. Drept care și noi, nevrednicii, cunoscând împuternicirea lucrării tale, ca pe o lumină în noaptea scârbelor noastre te chemăm și glas înălțând, pe tine te fericim cu o cântare ca aceasta:Bucură-te, aproapele luminii celei neînserate;Bucură-te, purtătorul rugăciunilor la cer;Bucură-te, brațul dumnezeieștii mile;Bucură-te, cel de care demonii se tem;Bucură-te, dezlegătorul legăturilor necurate;Bucură-te, dreptate care nu mai ostenești;Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule! Condac 2 Vai nouă, că suntem lesne cârtitori și în vălmășagul necazurilor vieții, în loc să zicem ca Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvântat!”, noi cu gândul, cu vorba și cu fapta ne smintim! De aceea, ferice de cei care se învrednicesc să urmeze pilda drepților, care cu răbdarea se încing și care către cele de sus întorcându-se cu glas de smerenie glăsuiesc: Aliluia! Icos 2 Oarecând, strigând dreptul Tobit cel cu ochii încețoșați și cu sufletul adânc întristat: „Doamne, adu-Ți aminte de mine!”, Dumnezeu te-a trimis pe tine, cerescule vindecător, să-l cercetezi în mâhnirea care-l cuprinsese și să ridici albeața de pe ochii lui. Iar noi, astăzi, ca și Tobit odinioară, nădejdea toată ne-o punem întru Domnul și pe tine te rugăm, du la El rugăciunile noastre și adu dar izbăvitor celor care cu credință îți grăiesc ție unele ca acestea:Bucură-te, cel cu bun nume întru cei de sus;Bucură-te, netrup înțelegător celor trupești;Bucură-te, cuminecarea pământului cu cerul;Bucură-te, cel în leac neîntrecut;Bucură-te, alinătorul rănilor firii;Bucură-te, care toată lipsa o plinești;Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule! Condac 3 Cu Avraam ne-ai învățat, Înalt Preamilostivule Doamne, că mult poate rugăciunea cea stăruitoare a dreptului. Pentru aceasta și noi, însetând după dreptate, chiar dacă n-am atins măsura părinților din vechime și pe poteca îngustă a sfințeniei umblăm cu pas șovăitor, rugămu-ne Ție ca să ne luminezi și să ne întărești, și vrednici să ne faci a cânta fără de osândă: Aliluia! Icos 3 Bunul Tobit, cel care dreptatea Domnului o păzea peste toate smintelile lui Israel și morții cei la răspântii lepădați după rânduială îi îngropa, înfruntând amenințarea păgânei stăpâniri, s-a pomenit precum Iov încercat; ci zbătându-se el în orbire, ba fiind luat în râs și de Ana, femeia lui, n-a lipsit a se ruga cu umilă stăruință. Drept care Domnul, auzind rugăciunea lui cea binecredincioasă, Arhanghel izbăvitor i-a trimis, tăinuit în chip omenesc, căruia și noi se cuvine cu un glas și cu o inimă a-i cânta:Bucură-te, cel de mai dinainte de stele;Bucură-te, stăruitorule întru bunătatea dintâi;Bucură-te, înveșmântatule în multă strălucire;Bucură-te, floarea dumnezeiescului alai;Bucură-te, scară a sfințeniei rugătoare;Bucură-te, punte între pământ și cer;Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule! Condac 4 „Credința este chezășia celor nădăjduite, vădirea celor nevăzute”, după cum Apostolul ne învață. Și de vom avea credință cât un bob de muștar, zice Domnul, munții îi vom muta din loc și copaci vom sădi în mare. Ci noi, râvnitori cu duhul întru credință, dar slabi din pricina cărnii, cu tatăl demonizatului să zicem: „Cred, Doamne; ajută necredinței mele”, iar Celui de trei ori Sfânt cu îngerii să-I cântăm: Aliluia! Icos 4 Văzând bătrânul Tobit, cel tare în credință, câtă milă a făcut Dumnezeu cu el și cu toată casa lui, s-a bucurat cu bucurie mare și n-a întârziat să aducă Domnului cântare de laudă, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu Cel veșnic Viu și binecuvântată este Împărăția Lui… Bucură-Te și Te veselește de fiii celor drepți, căci aceia se vor aduna și vor binecuvânta pe Domnul drepților”. Dimpreună cu care și noi să ne învrednicim a ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Său, cel cu blândețe tămăduitor și îndreptător a toată strâmbătatea, neîntârziat să-i grăim unele ca acestea:Bucură-te, călcătorule peste luceferi;Bucură-te, vâlvătaie a rugului celui nemistuit;Bucură-te, sol purtător de dreptate;Bucură-te, izvod al smereniei lucrătoare;Bucură-te, prin care firea se primenește;Bucură-te, prin care soroacele se vor vădi;Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule! Condac 5 Ca pe niște fii risipitori ne ispitesc cărările lumii și dulcețile ei cele deșarte, iar de mulțimea curselor și rătăcirilor n-avem îndestulă putere și pricepere de unii singuri să ne ferim, fiind noi de păcate slăbănogiți. Ci iată că Dumnezeu Cel în Treime închinat, Cârmuitorul întregii făpturi, călăuze îngerești fără de preget ne-a rânduit nouă, celor care nu prididim a striga: Aliluia! Icos 5 Pornind la drum Tobie, cel necopt de ani, ca să facă voia părintelui său după trup și să aducă înapoi argintul văzut al lumeștilor osteneli, Dumnezeu iarăși te-a trimis pe tine, călăuzitorule întru dreptate, ca să-i stai lui alături în toată nevoia și să-l înveți pe el să descopere și să prețuiască aurul cel nevăzut al darurilor dumnezeiești, față de care pălesc toate bogățiile lumii. Deci și noi, nedesăvârșiți ca Tobie, dar străduindu-ne asemenea lui întru curăția inimii, călăuză luminătoare rugămu-ne să te avem și vrednici să fim a cânta cu rost de bucurie:Bucură-te, vistiernicul duhovniceștilor comori;Bucură-te, pecetea îndurărilor de sus;Bucură-te, ocrotitorul bătrâneților celor neputincioase;Bucură-te, îndrumătorul tinereților celor neștiutoare;Bucură-te, întru care cărările se adună;Bucură-te, întru care zările se smeresc;Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule! Condac 6 Ferice de cel care îndrăzneşte întru Domnul, Piatra Cea din capul unghiului, de care toată teama izbindu-se se surpă, precum şi porţile iadului s-au surpat cândva! Urmând, dară, Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea să o biruim şi noi în numele Lui şi, dezlegaţi de toate legăturile vrăjmaşului ca de nişte funii ale fricii celei puţin credincioase, întru slobozia duhului să putem striga: Aliluia! Icos 6 Îngerul Domnului către Tobie a grăit, arătându-i-o pe Sara cea nefericită: „Nu te teme, căci ea este menită din veac pentru tine și tu o vei mântui!”. O, taină a dragostei
Rugăciunea de dimineață a Sfântului Grigorie Palama către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (din Apantisma)
Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog. Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă. Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare. Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit. Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună. Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi. Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune. Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu. Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului. Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate. Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine. Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup. Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă. Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc. Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor. Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul
Acatistul Sfântului Cuvios David din Evia
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Veniţi, cei care sunteţi robi ai lui Hristos, veniţi, cei care o cinstiţi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, veniţi, cei care îl cinstiţi pe Ioan Botezătorul, să ne rugăm împreună cu Sfântul Cuvios David, făcătorul de minuni, şi să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase David, vrednic urmaş al Înaintemergătorului! Icosul 1 Înger în trup a fost Sfântul Ioan Botezătorul, iar mai apoi înger în trup te-ai arătat şi tu, Cuvioase. Din copilăria ta, de multe ori te-ai învrednicit să vorbeşti cu Înaintemergătorul Domnului, care ţi-a fost dascăl ceresc şi a binecuvântat anii tinereţii tale, iar noi, neştiind să-I mulţumim cum se cuvine lui Dumnezeu pentru un asemenea dar primit prin tine, îţi zicem:Bucură-te, stâlp al rugăciunii şi al nevoinţei;Bucură-te, floare plină de mireasma Raiului;Bucură-te, a sufletelor necăjite dulce alinare;Bucură-te, a celor care te cheamă în ajutor mângâiere;Bucură-te, nădejde a celor biruiţi de deznădejde;Bucură-te, liman al călătorilor aflaţi în primejdie;Bucură-te, comoară de mare preţ a celor lipsiţi;Bucură-te, că eşti iscusit doctor fără de arginţi;Bucură-te, călăuză spre Cereasca Împărăţie;Bucură-te, pildă de virtute şi de smerenie;Bucură-te, tainic sfătuitor al pustnicilor;Bucură-te, odor dăruit de Dumnezeu creştinilor;Bucură-te, Cuvioase David, vrednicule urmaş al Înaintemergătorului! Condacul al 2-lea „Oare ce va fi acest copil? Ce drum va urma în viaţa lui?”, s-au întrebat oamenii din sat după ce te-au aflat în biserica în care te adusese Sfântul Ioan Botezătorul, arătându-ţi-se în chip minunat. Şi bucurându-se că te-au aflat în casa lui Dumnezeu, I-au cântat într-un glas: Aliluia! Icosul al 2-lea Asemănatu-te-ai Sfântului Proroc Ioan, căci din fragedă vârstă ai mers pe calea postului şi a rugăciunii jertfelnice şi ai propovăduit prin faptele tale mai mult decât prin cuvinte. Şi noi, cei împovăraţi de atâtea ispite şi încercări, văzând în tine o icoană a sfinţeniei, îţi zicem:Bucură-te, că tu copilul Înaintemergătorului ai fost numit;Bucură-te, că de multe ori de el ai fost povăţuit;Bucură-te, că mai mult decât pe tatăl tău l-ai ascultat;Bucură-te, că Sfântul Ioan în casa sa te-a chemat;Bucură-te, că ţi-a fost prieten şi apărător şi sfătuitor;Bucură-te, că până la moarte l-ai cinstit pe Botezătorul;Bucură-te, că ai fost iubit de el şi cu iubire i-ai răspuns;Bucură-te, că de iubirea adevărată ai fost pătruns;Bucură-te, că din copilărie ai fost al credinţei învăţător;Bucură-te, că cinstindu-i pe sfinţi, te-ai asemănat lor;Bucură-te, următorule al sfinţilor şi podoabă a smereniei;Bucură-te, că din fragedă pruncie ai fost vas ales al evlaviei;Bucură-te, Cuvioase David, vrednicule urmaş al Înaintemergătorului! Condacul al 3-lea Ai venit în Grădina Maicii Domnului ca o floare binemirositoare, Cuvioase David, călcând pământul binecuvântat de paşii soborului sfinţilor athoniţi. Părinţii din Lavra Sfântului Atanasie s-au uimit de vieţuirea ta şi îngenunchind împreună cu tine au lăudat-o pe Preacurata Fecioară, iar lui Dumnezeu I-au mulţumit că te-a adus pe tine în mijlocul lor, cântând: Aliluia! Icosul al 3-lea Nesuferind diavolul faptele cele bune ale robilor lui Hristos, vrea să-i facă de ocară, batjocorindu-i şi defăimându-i în multe feluri şi născocind pricini de sminteală. Aşa şi tu ai fost acuzat pe nedrept că furai din chelărie, fiind căzut în patima beţiei. Însă prigonitorul tău a fost făcut de ruşine, căci Dumnezeu a scos adevărul la iveală, şi pentru aceasta îţi zicem ţie:Bucură-te, că ai purtat cu umilinţă crucea defăimărilor;Bucură-te, sabie ascuţită împotriva fărădelegilor;Bucură-te, că i-ai ruşinat pe clevetitori prin virtuţile tale;Bucură-te, că ai primit cu smerenie şi cele bune, şi cele rele;Bucură-te, că necazurile cu multă credinţă le-ai răbdat;Bucură-te, că de la tine să ne iubim vrăjmaşii am învăţat;Bucură-te, al celor prigoniţi pe nedrept acoperitor;Bucură-te, împotriva minciunii şi a răutăţii luptător;Bucură-te, mântuire bună pentru cei aflaţi în judecăţi;Bucură-te, că ai călcat pe urmele sfinţilor athoniţi;Bucură-te, că pe calea cea îngustă cu jertfelnicie ai călătorit;Bucură-te, că în Grădina Maicii Domnului te-ai nevoit;Bucură-te, Cuvioase David, vrednicule urmaş al Înaintemergătorului! Condacul al 4-lea După ce povăţuitorul tău, Părintele Acachie, a fost ales mitropolit, ţi-a cerut să primeşti să fii hirotonit episcop. Dar i-ai răspuns că nu poţi împlini această ascultare şi atunci mitropolitul te-a urcat în treapta preoţiei, pricepând că smerenia ta Îi este bineplăcută lui Dumnezeu, şi I-a cântat: Aliluia! Icosul al 4-lea Fără să renunţi să-i fii ucenic, ai devenit sfătuitor al Mitropolitului Acachie, ajutându-l în lucrarea sa. Dar ai ştiut să foloseşti şi cuţitul cuvântului atunci când a fost nevoie, mustrându-l pentru greşelile care puteau vătăma turma pe care o păstorea. Şi fiind tu pildă pentru clerici ca să nu se mai teamă să apere adevărul în faţa ierarhilor, te cinstim zicând:Bucură-te, părinte, vrednic slujitor al altarului;Bucură-te, chivot al sfinţeniei şi al rugăciunii;Bucură-te, icoană a preoţiei şi a propovăduirii;Bucură-te, că ai răbdat răutăţile oamenilor şi ale îngerilor căzuţi;Bucură-te, că ai fost duhovnic al celor care doreau să devină preoţi;Bucură-te, că pe călugării pătimaşi să-i ridici te-ai ostenit;Bucură-te, că prin pilda ta vie fără lenevire i-ai povăţuit;Bucură-te, că stăruinţa ta lui Dumnezeu i-a bineplăcut;Bucură-te, că mulţi monahi să te aibă povăţuitor au vrut;Bucură-te, că ai căutat cele smerite şi ai dispreţuit slava oamenilor;Bucură-te, mustrător al păcatelor lui Irod şi urmaş al Botezătorului;Bucură-te, Cuvioase David, vrednicule urmaş al Înaintemergătorului! Condacul al 5-lea Ai purtat jugul lui Hristos şi ai ruşinat cursele diavolului, Cuvioase, dar aceştia au încercat să se răzbune şi, după ce ai fost supus la tot felul de chinuri şi aruncat în temniţă de agareni, în cele din urmă ai fost spânzurat cu mâinile în sus ca să mori în suferinţă. Dar Dumnezeu a răsturnat uneltirile duşmanilor tăi, căci îţi pregătise o altă cruce aducătoare de cunună, şi tu I-ai mulţumit zicând: Aliluia! Icosul al 5-lea Pentru că barcagiul refuzase să te treacă spre insula Evia, ai plutit pe rasa ta fără să te tulburi şi ai ajuns la Biserica Schimbării la Faţă, unde cu multă osteneală ai ridicat mănăstirea ta. Şi până la sfârşitul vieţii ai purtat crucea nevoinţelor ca pe o mucenicie fără de sânge, adunând în jurul tău obşte binecuvântată şi folosind mulţime de credincioşi, pentru care îţi zicem:Bucură-te, că răbdând chinurile cunună de mult preţ ai agonisit;Bucură-te, că mai apoi nevoinţele monahiceşti le-ai înmulţit;Bucură-te, că nu te-ai temut să primeşti dureri ca ale mucenicilor;Bucură-te, că Dumnezeu te-a lăsat în viaţă spre ruşinarea agarenilor;Bucură-te, glas