Vitejii de la Zografu cavaleri ai Adevărului sunt,
Care pe ei s-au jertfit pentru ortodoxa credinţă.
Ei pe mândri i-au umilit, pe neruşinaţii latini,
Înălțându-se la Dumnezeiasca împărăţie cu sufletul.
Flăcările turnului se înălţau la cer,
Din al lor mijloc se înălţau cântările de laudă
Ale monahilor.
La această cutremurată minune întregul cer şi îngerii
Au privit,
Pe când asasinii viermuiau sub ziduri.
Egumenul sfânt Toma, ca un adevărat tată,
Pe fiii lui duhovniceşti îi îmbărbăta.
El cu dânșii
Psalmii lui David început-a să cânte:
„Cela ce pre Domnul slăveşte, de moarte nu se teme,
Iar cel care moare pentru Dumnezeu, nu va pieri”.
Iată se aduce jertfa, iar altarul jertfei rămâne:
Trupurile se ard, iar sufletele se înalţă sus.
Prin astă jertfă a Mănăstirii Zografu slavă sporeşte,
Cu adevărată mărire, până în veac.
Sfântul Mare Mucenic şi Biruitor Gheorghie
Pe ai săi iubiţi cavaleri îi încunună,
Iar Maica lui Dumnezeu îi cinsteşte
Pe noii cereşti cetăţeni.
Se bucură Biserica întru aceşti cavaleri ai dreptăţii
Ei sunt copiii ei, ramurile ei de rod.
