Rugăciune către Sfântul Pahomie cel Mare

Prefericite şi Preacuvioase Părinte Pahomie, ascultă-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie: Du rugăciunea către milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, căci tu pururea salţi în bucurie cu Sfinţii şi cu puterile cele fără de materie înaintea Lui. Roagă milostivirea lui Dumnezeu să nu ne osândească pentru fărădelegile noastre, ci să facă cu noi după mare mila Lui. Cere pentru noi viaţă paşnică, sănătate trupească şi sufletească, roduri îmbelşugate pământului, întru toate belşug şi binefacere, iar noi să-i întoarcem toate bunătăţile cele dăruite nouă, spre mărirea Lui şi binecuvântarea şi ajutorul Lui. Întăreşte-ne, Doamne, pe calea care duce la locaşurile celor Sfinţi, unde este glasul neîncetat al lăudătorilor care văd pururi frumuseţea cea nespusă a feţei Tale, Sfânta Biserica Ta o fereşte de dezbinări, pe credincioşi întăreşte-i, rătăciţii întoarce-i pe calea credinţei, pe toţi ne mântuieşte spre slava lui Dumnezeu după mare mila Ta. Iar noi cu mulţumire ne vom închina Preasfintei Treimi în trei feţe: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sprijină și trăiește valorile ortodoxe
Abonează-te cu sufletul deschis

You have been successfully Subscribed! Ops! Something went wrong, please try again.

Lumea Ortodoxă este un spațiu al credinței, iubirii și tradiției strămoșești. Aici regăsești liniștea sufletului și adevărul veșnic al învățăturilor ortodoxe. În lumina valorilor creștine, ne înălțăm inimile spre Dumnezeu și păstrăm vie moștenirea duhovnicească.

© 2025 All Right Reserved. lumea-ortodoxa.ro