Rugăciune la vreme de molimă alcătuită de către PS Episcop Macarie al Europei de Nord

Doamne, nedumeriți și fără de glas ne aflăm în fața acestei încercări abătute asupra noastră.

Luminează întunericul nostru, depărtează gândurile cele de îndoială și de frică, întărește-ne pentru a ne putea duce crucea și arată-ne nouă izbăvirea din primejdie. Primește-ne înapoi la Sfântul Tău Jertfelnic, ca să ne putem hrăni cu Sfântul Tău Trup și Scumpul Tău Sânge, pentru adăugirea harului și a vieții.

Primește-ne pe noi întru pocăință, primind mărturisirea noastră și dându-ne iertare de păcate și greșeli. Nu ne părăsi Tu, Cel Care nu ai părăsit pe Adam în iad. Nu ne întoarce fața Tu, Cel Care fața Ți-ai dăruit prigonitorilor Tăi care Ți-au acoperit-o cu scuipări și palme. Nu ne lipsi de Tine Tu, Cel Care în mijlocul ucenicilor Tăi înfricoșați Te-ai arătat după Înviere, pentru a adeveri credința și dragostea lor în Tine. Așa, Doamne, primește această smerită cerere și ne izbăvește de ispite și ne scoate din necazuri și strâmtorări, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Tale, ale Înaintemergătorului și Botezătorului Tău Ioan, Dascălul pocăinței, și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sprijină și trăiește valorile ortodoxe
Abonează-te cu sufletul deschis

You have been successfully Subscribed! Ops! Something went wrong, please try again.

Lumea Ortodoxă este un spațiu al credinței, iubirii și tradiției strămoșești. Aici regăsești liniștea sufletului și adevărul veșnic al învățăturilor ortodoxe. În lumina valorilor creștine, ne înălțăm inimile spre Dumnezeu și păstrăm vie moștenirea duhovnicească.

© 2025 All Right Reserved. lumea-ortodoxa.ro