Sfânta Muceniță Tomaida ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu

Fiind tăiată în două cu sabia de către socrul ei, pentru că a refuzat să îi devină amantă, Sfânta Tomaida este cunoscută drept ajutătoare a celor luptați de patima desfrânării.

Născută în Alexandria din părinți credincioși, a fost măritată la vârsta de 15 ani, mutându-se în casa socrului. Prin lucrarea diavolului, acesta din urmă a început să o poftească. Plecând soțul ei într-o noapte la vânătoare, Sfânta Tomaida s-a trezit cu socrul ei în cameră, silind-o la păcat, iar pentru că s-a opus, socrul ei a tăiat-o în două cu sabia. În acel moment socrul a orbit și nu a mai putut să fugă de acolo, fiind găsit și dus la judecată și, mai apoi, condamnat la moarte.

La cererea părintelui Daniil Schiteanul, moaștele Sfintei Tomaida au fost îngropate la Mănăstirea Octodecat, izbăvind de patima desfrânării pe unul dintre călugării care s-au rugat sfintei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sprijină și trăiește valorile ortodoxe
Abonează-te cu sufletul deschis

You have been successfully Subscribed! Ops! Something went wrong, please try again.

Lumea Ortodoxă este un spațiu al credinței, iubirii și tradiției strămoșești. Aici regăsești liniștea sufletului și adevărul veșnic al învățăturilor ortodoxe. În lumina valorilor creștine, ne înălțăm inimile spre Dumnezeu și păstrăm vie moștenirea duhovnicească.

© 2025 All Right Reserved. lumea-ortodoxa.ro