Sfântul Iosif, scriitorul de cântări (imnograful) ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu

Călugărit la Tesalonic, Sfântul Iosif a fost întemnițat în Creta, în timpul eresului împotriva icoanelor. După ce i-a învățat pe toți dreapta credință și s-a rugat, s-a încheiat eresul, iar el a cerut de la Domnul darul de a alcătui și rosti cântări, fiindu-i adeverit printr-o vedenie că l-a primit.

Născut în Eparhia Siciliei, Sfântul Iosif a crescut cu dragoste de Sfânta Scriptură, fiind cunoscut mai ales pentru blândețea sa. După ce au năvălit agarenii, iar familia lui a fost nevoită să părăsească țara, a ajuns la Tesalonic, unde și-a ales calea monahală. Noaptea și-o petrecea în cântări și rugăciune, stând în picioare. Puținele clipe în care se odihnea erau atunci când se întindea pe pământ. Mânca doar puțină pâine, hrănindu-se cu rugăciunea și dorul de Dumnezeu.

După ce a mers la Constantinopol împreună cu Sfântul Grigorie Decapolitul, a acceptat, la rugămintea unora, să meargă la Roma, căci se pornise eresul împotriva icoanelor. Pe drum însă, Sfântul Iosif a fost prins și întemnițat în Creta, dar nu s-a mâhnit, ci i-a învățat pe toți dreapta credință.

Și luând sfârșit eresul, pentru rugăciunile lui, a fost eliberat din închisoare și s-a întors la Constantinopol pentru a face o biserică în numele Sfântului Bartolomeu. Rugându-se cu lacrimi la Domnul să îi dea darul de a alcătui cântări în cinstea lui, a avut o vedenie cu un apostol care îi punea Evanghelia pe piept, iar din acel moment Sfântul Iosif spunea cântări, de parcă le-aș fi știut pe de rost.

Fiind izgonit de Barda cezarul, a fost eliberat de împărăteasa Teodora, iar mai apoi și-a dat sufletul în mâinile Domnului, trupul său fiind îngropat în mănăstire.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sprijină și trăiește valorile ortodoxe
Abonează-te cu sufletul deschis

You have been successfully Subscribed! Ops! Something went wrong, please try again.

Lumea Ortodoxă este un spațiu al credinței, iubirii și tradiției strămoșești. Aici regăsești liniștea sufletului și adevărul veșnic al învățăturilor ortodoxe. În lumina valorilor creștine, ne înălțăm inimile spre Dumnezeu și păstrăm vie moștenirea duhovnicească.

© 2025 All Right Reserved. lumea-ortodoxa.ro