Închis împreună cu cei șapte ucenici ai săi, Sfântul Vadim a mustrat un creștin care se lepădase de credință și acum dorea să-l ucidă. Făcându-se precum piatra, omul acela, rușinat fiind, nu s-a pocăit, ci s-a chinuit până când l-a ucis pe sfânt.
Pe timpul când au fost uciși cei 40 de mucenici, a fost prins și Sfântul Vadim dimpreună cu cei șapte ucenici ai săi, fiind întemnițați. Sfântul Vadim, din neam bogat, își împărțise averea săracilor și și-a zidit o mănăstire, pentru a petrece în rugăciune și în nevoință, nefiind atras de bogățiile lumii. După patru luni cât a stat în temniță, îndurând bătăi, foame și sete, a fost chemat la palatul împăratului, acolo unde îl aștepta ca să-l omoare un creștin ce se lepădase de Hristos.
Doar că atunci când a ridicat sabia asupra Sfântului, omul acela s-a făcut ca piatra, iar Sfântul Vadim l-a mustrat pentru lepădarea lui. Rușinat fiind de cuvinte, Nirsan l-a lovit cu greutate de mai multe ori pe sfânt, până când a reușit să îl ucidă. Trupul lui a fost îngropat cu cinste de niște credincioși, iar cei șapte ucenici ai lui au fost eliberați după patru ani de întemnițare, atunci când a venit un nou împărat.
