Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Alesu-te-a pe tine Împăratul puterilor, ca să fii conducător al Rusiei, Cuvioase Părinte Serghie, iar noi ca unui mare făcător de minuni îți aducem cântare de mulțumire, căci cu rugăciunile tale pururea ne izbăvești de cei de alt neam și de scârbele ce ne înconjoară, pentru care îți strigăm ție: Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător! Icos 1 Făcătorul îngerilor, înca din pîntecele maicii tale, prin întreita glasuire, te-a arătat lumii adevărat slujitor al Preasfintei Treimi, iar pentru voința cea tare și curăția inimii tale, cu toții îți cîntăm așa:Bucură-te, cel ce ai fost ales mai înainte de veci;Bucură-te, căci în lăcașurile cerești petreci;Bucură-te, că din pîntecele maicii tale ai fost chemat în slujba Împăratului Ceresc;Bucură-te, purtator al harului dumnezeiesc;Bucură-te, căci în întreaga lume ești proslăvit;Bucură-te, căci prin strigarea întreită din pântecele maicii tale pe toți i-ai uimit:Bucură-te, căci de la naștere, prin post, viață călugărească ai arătat;Bucură-te, căci de la sânii maicii tale tu te-ai înfrânat;Bucură-te, căci miercurea și vinerea lapte nu ai gustat;Bucură-te, cel ce ești al părinților rod binecuvântat;Bucură-te, al scârbiților miluitor;Bucură-te, al nostru apărător;Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător! Condac 2 Toată lumea care vine și se închină cu credință la sfintele tale moaște, vede că ești grabnic ajutător, căci prin multele minuni pe care le săvârșești, ca o slugă credincioasă ce ești, te-am câștigat mijlocitor în fața Domnului pe care Il slăvim prin cântarea: Aliluia! Icos 2 Încă din pântecele maicii tale ai primit de la Dumnezeu înțelepciune ca să proslăvești pe Preasfânta Treime. Și întărit în credință și dragoste, ai ridicat un locaș minunat în numele ei, unde ai adunat o mulțime de călugări, pentru aceasta credincioșii ți se închină cântând:Bucură-te, cel ce ești mare cinstitor al Sfintei Treimi;Bucură-te, că turma ce ai adunat-o spre mântuire ai îndreptat-o;Bucură-te, ca cel ce ești păstor și mielușel cu chip cinstit;Bucură-te, cel ce ești îndreptătorul credinței și chip al blândeților duhovnicești;Bucură-te, cel ce ești lăcaș curat și fără prihană a celor sfințite;Bucură-te, că încă din viață te-ai învrednicit a vedea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu însoțită de doi apostoli:Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit în timpul Sfintei Liturghii de a sluji cu îngerii;Bucură-te cel ce-n timpul Sfintei Liturghii ca-ntr-o pară de foc ai stat;Bucură-te, cel ce te-ai împărtășit cu acel foc dumnezeiesc intrat în potir;Bucură-te, că te-ai învrednicit cu îngerii a vorbi;Bucură-te, cel ce ești plin de tot binele;Bucură-te, cel ce ești păzitor al curăției sufletești și trupești;Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător! Condac 3 Cunoscând cele viitoare, prin puterea ce ți-a fost dată, ai vestit marelui cneaz Dimitrie, biruința asupra mulțimii agarenilor, care voiau să pustiască Rusia prin foc și sabie. Și alegând doi călugări i-ai trimis în ajutor asupra potrivnicilor unde cu rugăciunile tale neîncetate, biruință au făcut, pentru care îi strigau lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 3 Prin strigarea cea din pântecele maicii tale cu toții s-au înștiințat de nașterea ta cea minunată, iar noi aflând toate acestea cu bucurie îți aducem cântări de laudă așa:Bucură-te, pruncule ce din copilărie suflet bun ai avut;Bucură-te, copile ce de har dumnezeiesc te-ai umplut;Bucură-te, cel ce din copilărie post aspru ai arătat;Bucură-te, căci prin aceasta pe mulți tu i-ai mirat;Bucură-te, căci cu tine darul lui Dumnezeu pururea a fost;Bucură-te, cel ce din tinerețe L-ai iubit pe Domnul Hristos;Bucură-te, cel ce în smerenie și priveghere ai petrecut;Bucură-te, căci cele trecătoare pe toate le-ai urât;Bucură-te, căci pentru Dumnezeu poftă trupească ai omorât;Bucură-te, căci cu puterea cea de sus smintelile celui viclean le-ai năruit;Bucură-te, căci mulți întorși spre Domnul s-au mântuit;Bucură-te, de dulceți duhovnicești, îndestulătorule;Bucură-te, Serghie, grabnic ajutătorule și de multe minuni făcătorule! Condac 4 Izbăvindu-te de furtunile vieții acesteia care cu răutate te învăluiau tulburându-te, ai ajuns la limanul ceresc, unde în slava dumnezeiească te veselești, împreună cu puterile cerești, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 4 Vestea minunilor tale a cuprins întreaga lume, căci cu rugăciunile ce le înalți la tronul lui Dumnezeu, cei ce vin cu credință la tine sănătate dobândesc și pentru aceasta prin cântări de laudă îți mulțumesc așa:Bucură-te, vas plin de mir, pentru toată boala tămăduitor;Bucură-te, doctor fără de plată și grabnicule ajutător;Bucură-te, a scârbiților comoară de milostiviri;Bucură-te, cel ce cu stăruință pentru oameni te îngrijești;Bucură-te, căci sufletul tău pentru ei îl jertfești;Bucură-te, căci cei ce veneau la tine bucurie au gustat;Bucură-te, căci cu rugăciunile tale pe cel mort ai înviat;Bucură-te, cel ce lipsa de hrană din mănăstiri ai împlinit;Bucură-te, că prin darul lui Dumnezeu din loc pustiu apă ai izvorât;Bucură-te, că în el bolnavii se tămăduiesc;Bucură-te, adâncul minunilor dumnezeiești;Bucură-te, dătătorule de bunătăți cerești;Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător! Condac 5 Ca o stea luminoasă te-ai arătat multora, îndreptând pe toți cei rătăciți către Cereasca Împărație ca împreună să slăvim pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! Icos 5 Văzând că-n lumea aceasta toate sunt deșertăciune, ostenindu-te pentru cele nestricăcioase, ai plăcut Bunului Dumnezeu și te-ai învrednicit a sta în fața înfricoșătorului Său Prestol, pentru care noi îți strigăm așa:Bucură-te, că-n lăcașul Cerescului Stăpân locuiești;Bucură-te, căci ca-ntr-o oglindă în Domnul strălucești;Bucură-te, căci pentru cei care-ți cer ajutor la El mijlocești;Bucură-te, al creștinilor aflați în lupte biruitor;Bucură-te, al Rusiei mare apărător;Bucură-te, al necăjiților mângâietorule;Bucură-te, tămăduitorule al bolilor sufletești și trupești;Bucură-te, cel ce cu Darul Sfântului Duh multe minuni săvârșești;Bucură-te, că orbilor vedere și șchiopilor umblare dăruiești;Bucură-te, strugure care ne hrănești și ne veselești;Bucură-te, mlădița lui Hristos cea mult roditoare;Bucură-te, că-n via lui Hristos ai săvârșit mare lucrare;Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni, făcător. Condac 6 În întreaga lume se vestesc nevoințele tale, căci cu postul și privegherea, ți-ai plinit mântuirea sufletului, și urând toate cele ale lumii acesteia în locașurile cerești te-ai sălășluit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 6 Ca unui luminător al Rusiei care a strălucit în biserica lui Hristos prin faptele sale și ca unui fierbinte rugător, noi cu bucurie îți cântăm așa:Bucură-te, cel ce viețuirea îngerească ne-ai arătat;Bucură-te, cel ce poftele păcatului le-ai lepădat;Bucură-te, chip de smerenie adevărat;Bucură-te, cel ce a răbda ne-ai învățat;Bucură-te,
Rugăciune către Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena
O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena! Tu, cu căldura dragostei tale pentru Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta cădem către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă strigăm ţie noi, nevrednicii: Caută dintru înălţimea cerului spre noi, cei ce suntem în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăjmaşul în toată ziua ne împiedică, căutând pieirea noastră. Slăvită şi întru tot lăudată ucenică a lui Hristos Maria Magdalena, roagă-L pe Cel iubit de tine, Cel ce şi El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să ne dăruiască lăsarea greşelilor noastre celor multe, să ne întărească cu darul Său, cu trezvie şi vitejeşte să umblăm pe calea sfintelor Lui porunci şi să ne facă pe noi lăcaş binemirositor al Sfântului Duh, ca aşa, în pace, neruşinaţi să sfârşim viaţa noastră cea cu multe osteneli pe pământ şi să ne sălăşluim în lăcaşurile raiului ceresc cele luminate şi fericite, unde cu toţi sfinţii totdeauna cu bucurie preamăreşti Treimea cea de o fiinţă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.
Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Prăznuiește astăzi întreaga creștinătate strălucitul praznic al pomenirii tale celei de lumină purtătoare, chemând la sine toată latura creștinească; și se bucură, căci a dobândit vistierie mare, prin dumnezeieştile tale cântări și laude, Părinte Andrei, cele cu dulceaţă alcătuite. Pentru aceasta, toţi grăim către tine: nu înceta să te rogi pentru noi toţi, care cu mulțumire strigăm ție: Bucură-te, Sfinte Părinte Andrei, om ceresc și înger pământesc! Icosul 1 Prin limba ta cea insuflată de Dumnezeu, Duhul Sfânt a grăit Bisericii lui Hristos, arătând credincioșilor în veci puterea mântuitoare a dreptei credințe, Andrei, părinte cuvioase! Pentru aceea, într-un cuget îți strigăm ție:Bucură-te, păstor dumnezeiesc;Bucură-te, ierarh atotînțelept;Bucură-te, vlăstar de Dumnezeu sădit al Damascului;Bucură-te, lauda dăruită de Dumnezeu insulei Creta;Bucură-te, gură mișcată de Duhul Sfânt care ai izvorât învățături de Dumnezeu insuflate;Bucură-te, liră bine viersuitoare a cântărilor de miere curgătoare;Bucură-te, sfânt organ cu bună glăsuire al Bisericii;Bucură-te, Sfinte Părinte Andrei, om ceresc și înger pământesc! Condacul 2 Din patimi, din primejdii și nevoi, din tot felul de ispite, de boli și nenorociri, păzește-ne nevătămați cu rugăciunile tale, Andrei părinte. Și stând în ceruri împreună cu corurile cele netrupești ale sfinților, nu ne uita pe noi, cei care cu credință alergăm la tine, ca să te rogi către Domnul pentru noi, cei ce cântăm: Aliluia! Icosul 2 Prin calda ta rugăciune și harul luminos, cu dragoste ai alcătuit stihirile de pocăință; vino și întru întâmpinarea rugăciunilor credincioșilor care se roagă ție cu credință și cer să îi izbăvești din felurite patimi și dureri, și din toată deznădejdea, din furtuna și toată nenorocirea, pe cei care aleargă la curată rugăciunea ta pururea și care te laudă pe tine așa:Bucură-te, propovăduitor al pocăinței celei adevărate;Bucură-te, dreptarul cuvioasei nevoințe;Bucură-te, temelie neclintită a credinței;Bucură-te, icoană a desăvârșitei petreceri;Bucură-te, luminător al învățăturii celei duhovnicești;Bucură-te, propovăduitor și cântăreț al pocăinței;Bucură-te, călăuzitor inimilor și cugetelor tuturor credincioșilor;Bucură-te, Sfinte Părinte Andrei, om ceresc și înger pământesc! Condacul 3 Te-ai arătat propovăduitor și cântăreț al pocăinței, călăuzind inimile și cugetele tuturor credincioșilor, ocrotitorule al celor ce se pocăiesc, lauda credincioșilor celor din Creta și întărirea lor, părinte. Mântuiește, sfinte Andrei, pe toți cei ce aleargă cu dor la acoperământul tău, ca la unul care ai dobândit har cu îmbelșugare de la Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! Icosul 3 Întărindu-ți pașii gândului pe piatra dragostei lui Hristos, părinte, nicicum nu te-ai clătinat de suflarea vânturilor celor potrivnice. Pentru aceasta, strigăm către tine: Bucură-te, că în biserici și astăzi se cântă cântările tale, Sfinte;Bucură-te, că ele străpung inimile tuturor credincioșilor și le veselesc;Bucură-te, că noi, cântând cu evlavie Canonul tău cel Mare, nădejde dobândim;Bucură-te, că prin el suntem aduși la pocăință cu multă străpungere;Bucură-te, că pe tine, Sfinte Părinte Andrei, te fericim; Bucură-te, că ai lăudat pe Domnul Hristos și pe Născătoarea de Dumnezeu; Bucură-te, Andrei preaînțelepte, că îi veselești pe credincioși prin cântările tale;Bucură-te, Sfinte Părinte Andrei, om ceresc și înger pământesc! Condacul 4 Mare păzitor te-am dobândit pe tine noi, credincioșii, și la acoperământul tău alergăm, înțelepte, știindu-te pe tine ajutor și acoperitor, strălucind pe pământ cu feluritele tale minuni, Părinte, alungând întunericul patimilor și micșorând întunecarea demonilor. Pentru aceea, izbăvește-ne pe noi și ne ocrotește o, Andrei, cu rugăciunile tale către Domnul, căruia Îi cântăm: Aliluia! Icosul 4 Nu înceta, o, Părinte, să mijlocești către Domnul pentru noi, cei care pururea cerem ajutorul tău, căci ție ți s-a dat de la Dumnezeu să împlinești cererile credincioșilor. Drept aceea, îți cântăm unele ca acestea:Bucură-te, cel care ne izbăvești din toată furtuna vieții și din toată întristarea;Bucură-te, izbăvitorule din toată nenorocirea și nevoia;Bucură-te, că ne ești sprijin tare atunci când ne rugăm ție;Bucură-te, preacinstite Părinte, care liniștești în pace toată viața noastră; Bucură-te, ajutorul grabnic al celor ce te cinstim pe tine din tot sufletul și cerem mijlocirea ta;Bucură-te, cel ce cu înțelepciune ai păstorit turma ta cea din Creta;Bucură-te, că ai dus-o pe aceasta la pășunea mântuirii; Bucură-te, Sfinte Părinte Andrei, om ceresc și înger pământesc! Condacul 5 Cu canoanele și cântările tale, Sfinte Andrei, ai strălucit în Biserica lui Hristos și ai veselit inimile credincioșilor, chemat fiind să-i izbăvești grabnic pe cei ce sunt în primejdii și în tot felul de necazuri. Roagă-te, cuvioase Andrei Domnului, pentru noi care Îi cântăm neîncetat: Aliluia! Icosul 5 Toată dorirea ta punând-o în Domnul, te-ai făcut pe sineți, Părinte, organ al Duhului Sfânt: ai îndestulat pe săraci, ai tămăduit pe bolnavi, părinte orfanilor te-ai făcut, toată Creta ai umplut-o de minuni, fericite, și toată Biserica ai împodobit-o cu cuvintele și cu cântările tale; de aceea, ție îți cântăm, Părinte Andrei, unele ca acestea:Bucură-te, prietenul cel adevărat întru Hristos;Bucură-te, că ne pomenești și pe noi înaintea Lui, cei ce te cinstim pe tine;Bucură-te, că poți să ne ajuți pe calea mântuirii prin părinteasca ta purtare de grijă;Bucură-te, cel care nu treci cu vederea pe cei ce ne rugăm ție din suflet;Bucură-te, slobozitor din tot felul de dureri ale sufletului;Bucură-te, că tu ești ocrotitorul nostru neadormit;Bucură-te, doctor și tămăduitor al celor bolnavi;Bucură-te, Sfinte Părinte Andrei, om ceresc și înger pământesc! Condacul 6 Pe doctorul, pe ocrotitorul și izbăvitorul credincioșilor celor din primejdii, pe păstorul Cretei, pe Andrei cuvântătorul de Dumnezeu, să-l rugăm toți ca să fim izbăviți din chinuri, din rele întâmplări și din boli. Și astfel să putem cânta pururea lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 6 Arhiereu al Cretei, dar ocrotitor și mijlocitor al lumii ești, pentru aceea Biserica te laudă pe tine, Andrei. Cu rugăciunile și mijlocirile tale, izbăvești o, Părinte, din multe primejdii, sminteli și nenorociri pe cei ce cad la tine cu credință. Dăruiește-ne plinirea cererilor noastre prin purtarea ta de grijă părintească și păzește-i pe toți cei ce sărută sfântă icoana ta și îți cântă:Bucură-te, cârmuitorul cel bun; Bucură-te, milostiv ierarh, ocrotitorul tuturor credincioșilor care se pocăiesc cu evlavie;Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce se roagă ție cu credință;Bucură-te, Arhipăstorule al Cretei, care tămăduiești sufletele noastre;Bucură-te, acoperământ tare și păzitor al celor ce cântă Canonul cel Mare;Bucură-te, fluierul dumnezeiesc al dreptei credințe; Bucură-te, psaltire desfătată a Bisericii;Bucură-te, Sfinte Părinte Andrei, om
Rugăciune către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă
Te cinstim pe tine prorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai inviat. După trecerea timpului de foamete prorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu și prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu aceasta minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe prorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilință alergăm, noi păcătoșii și smeriții, chinuiți de arșiță și secetă : Mărturisim că nu suntem vrednici de mila și de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de amenințarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri și jale. Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, și tot felul de greșeli fără de număr am săvârșit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea și nu suntem vrednici a ne arăta în fața Domnului și a privi la cer. Mărturisim că și noi ca și vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, și de nu ne închinaăm lui Baal și altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor și prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării și a poftelor slujim idolului lăcomiei și al trufiei, idolului mândriei și al îngâmfării și mergem pe urmele împotrivirii față de Dumnezeu prin năravuri rele și slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul și s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în fața milei și iubirii adevărate față de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat și s-a facut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie și rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilință și rouă dătătoare de viață a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele și toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii. Mărturisim că și ție, prorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemănându-te nouă prin patimi, cu viața ta asemenea îngerilor te-ai făcut și ca unul fără trup ai fost înălțat la cer; iar noi prin faptele și gândurile noastre rușinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post și priveghere i-ai minunat pe ingeri și pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării și poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtăm de slăvirea Domnului și Creatorului nostru și ne rușinăm a mărturisi preamărit numele Lui. Tu ai stârpit necinstea și deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui și a rânduielilor Bisericii. Și câte păcate și nedreptăți n-am săvârșit noi păcătoșii ! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi și în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneala mare față de Dumnezeu și nădăjduind în iubirea ta față de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite prorocule. Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârșit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelșugată și curată și să ne dăruiască roadă bogată și bunaintocmire a văzduhului; mijlocește mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoșii și nevrednicii, ci pentru aleșii robii Lui care nu și-au plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia, pentru blândetea și curăția copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare și pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de foame, de arșiță și de sete. Dobândește pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu : duhul pocăinței și al smereniei, duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu și al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului și să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său și pe sfințitorul Duh Preasfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Sfântului Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, care cu dreptate și cu dragoste a cârmuit poporul său; ctitor de locașuri sfinte și apărător al creștinătății; cel cinstit cu numele de „atlet al credinței creștine”, cu bucurie într-un glas să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății! Icos 1 Din pruncie ai fost crescut de părinții tăi în dragostea de neam și credință, iar la vârsta oșteanului luptător ai fost rânduit de Dumnezeu să conduci Țara Moldovei. Pentru aceasta alesul între ierarhi, Mitropolitul Teoctist, la locul numit Direptate, domn te-a uns, ca împreună să glăsuim:Bucură-te, că din copilărie ai iubit buna podoabă a Casei lui Dumnezeu;Bucură-te, ctitor al multor biserici din Țara Moldovei;Bucură-te, că și în Transilvania și Muntenia ai zidit locașuri sfinte;Bucură-te, că prin acestea ai întărit credința și unitatea neamului tău;Bucură-te, că Mănăstirea Zograful ai ctitorit-o cu multă dragoste creștinească;Bucură-te, că și alte mănăstiri din Muntele Atonului cu dărnicie ai ajutat;Bucură-te, că astfel ostenindu-te, Dumnezeu ți-a sfințit viața;Bucură-te, că prin înălțarea de biserici și mănăstiri ai întărit evlavia ortodoxă;Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă și mulțumire lui Dumnezeu;Bucură-te, că prin acestea pildă te-ai făcut cârmuitorilor de țară;Bucură-te, că ai păzit dreapta credință;Bucură-te, că ai avut credință lucrătoare prin iubire;Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății! Condac 2 Împodobind pe pământ sfinte locașuri, cu daruri multe, biserică nefăcută de mână ți-ai pregătit în ceruri, unde acum te veselești și cu îngerii împreună glăsuiești, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 2 Văzând primejduită credința creștină, te-ai umplut de apostolească râvnă în apărarea ei, cerând ajutor de la Dumnezeu și luând ca mijlocitori pe sfinți; pentru aceea cu bucurie strigăm:Bucură-te, că te-ai arătat iscusit atlet al lui Hristos;Bucură-te, că Dumnezeu ți-a dat putere în luptele pe care le-ai purtat;Bucură-te, că Sfinții Mari Mucenici Procopie și Dimitrie te-au întărit în lupte;Bucură-te, că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pururea ți-a fost ocrotitor;Bucură-te, că ai făcut din icoana Sf. Gheorghe steagul oștirii tale;Bucură-te, că pe acest Mare Mucenic ocrotitor al Moldovei l-ai ales;Bucură-te, că prin mijlocirea acestor sfinți ai biruit pe vrăjmași;Bucură-te, că în toate cu puterea lui Dumnezeu ai fost biruitor;Bucură-te, că de primejdia morții în lupte nu te-ai spăimântat;Bucură-te, oștean înțelept al Crucii;Bucură-te, purtător al biruinței dăruite din cer;Bucură-te, nebiruit ostaș al lui Hristos;Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății! Condac 3 Nu de la oameni ți-a venit ajutorul în luptele ce ai purtat pentru apărarea credinței, ci de la Dumnezeu Atotputernicul, Cel ce toate le împlinește după bunăvoirea Sa. Pentru aceasta, Sfinte Ștefane, năvălirile potrivnicilor, cu ajutorul Celui ce dă biruințele, oprindu-le, ai cântat: Aliluia! Icos 3 Fiind încredințat că Dumnezeu te va ajuta să biruiești, ți-ai îmbărbătat oștenii cu pilda curajului tău și apoi i-ai răsplătit după dreptate, pentru care glăsuim:Bucură-te, înțelepte Voievod, că în toate cu frică de Dumnezeu ai lucrat;Bucură-te, că ai mulțumit lui Dumnezeu pentru ajutorul primit;Bucură-te, că ai răsplătit pe cei ce s-au jertfit pentru credință și țară;Bucură-te, că îndreptarea celor potrivnici cu răbdare ai așteptat-o;Bucură-te, că celor răi le-ai stat împotrivă;Bucură-te, că pe cei vinovați cu înțelepciune i-ai judecat;Bucură-te, că ai știut să ierți și să mustri cu bună rânduială;Bucură-te, că pe părtașii la uciderea tatălui tău i-ai iertat;Bucură-te, că și altora te-ai arătat îndurător;Bucură-te, că prin acestea ai împlinit porunca iubirii de vrăjmași;Bucură-te, că în toate milostiv te-ai arătat;Bucură-te, că pe dușmani la pace i-ai chemat;Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății! Condac 4 Purtând biruință asupra potrivnicilor ca un ostaș al lui Hristos, smerit și înțelept, ai socotit, după dreptate, că aceasta vine de la Dumnezeu. De aceea n-ai încetat, Sfinte Ștefane, să lauzi nemăsurata Sa milostivire, cântându-I neîncetat: Aliluia! Icos 4 Înconjurat fiind de mulțimea potrivnicilor de alt neam, ai înțeles că numai Dumnezeu te poate ajuta; drept aceea te-ai silit să faci voia Lui. Pentru aceasta ai luat ca rugător către Dumnezeu și povățuitor duhovnicesc pe Sfântul Daniil Sihastrul; de aceea cu bucurie te lăudăm:Bucură-te, iubitorule al sihaștrilor;Bucură-te, fiu duhovnicesc preaiubit al Cuviosului Daniil;Bucură-te, că pe duhovnicul tău cu smerenie l-ai ascultat;Bucură-te, că prin învățăturile acestui cuvios ți-ai luminat cugetul;Bucură-te, cinstitorule al tuturor călugărilor;Bucură-te, că rugăciunilor acestora te-ai încredințat;Bucură-te, că prin sfintele lor rugăciuni te-ai întărit în lupte;Bucură-te, că tu pe aceștia după cuviință i-ai cinstit;Bucură-te, că multe mănăstiri și sihăstrii ai împodobit;Bucură-te, că în luptele tale, voia lui Dumnezeu ai împlinit;Bucură-te, că țara, dreapta credință și creștinătatea întreagă ai apărat;Bucură-te, întâiule între voievozii neamului;Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății! Condac 5 Mănăstirile ctitorite de tine, slăvite Ștefane, cetăți ale credinței noastre ortodoxe s-au arătat și candele luminoase ale cunoașterii lui Dumnezeu, iar prin cuvintele Sfinților Părinți ai Bisericii străbune am învățat să cântăm neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 5 Să priveghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispită, ne-a învățat Dumnezeu Mântuitorul, iar Pavel Apostolul ne-a povățuit să ne rugăm neîncetat, învățături pe care tu în minte și în inimă le-ai purtat, pentru care laude ca acestea aducem ție:Bucură-te, iubitorule al rugăciunii;Bucură-te, că rugăciunea ți-a fost scut de apărare în războaie;Bucură-te, că prin post și rugăciune te-ai întărit;Bucură-te, că prin rugăciune pe vrăjmașii văzuți și nevăzuți i-ai biruit;Bucură-te, că prin evlavie la cunoașterea de Dumnezeu ai ajuns;Bucură-te, statornic rugător pentru cei vii și pentru cei adormiți;Bucură-te, că prin pocăință și post ți-ai curățit sufletul;Bucură-te, că prin credință și fapte bune sfințenie ai dobândit;Bucură-te, că pe Hristos, cu osârdie, l-ai slujit;Bucură-te, că prin răbdare și rugăciune ți-ai agonisit smerenie;Bucură-te, că prin credință tare sufletul ți-ai luminat;Bucură-te, că prin Tainele Bisericii cu Hristos te-ai unit;Bucură-te, Sfinte Ștefane, apărător al creștinătății! Condac 6 Ca și cu o porfiră te-ai îmbrăcat, Sfinte Ștefane, cu milostenia și cu bunătatea inimii, iar Dumnezeu, cunoscătorul inimilor nu te-a părăsit atunci când i-ai cerut ajutorul în nevoi și în necazuri; Căruia, mulțumindu-I ai cântat: Aliluia! Icos 6 Având statornică iubire față de Hristos, te-ai îndreptat pururea cu creștinească dragoste către cei din nevoi; de aceea grăim unele ca acestea:Bucură-te, ajutătorul celor săraci și nedreptățiți;Bucură-te, că pe ei i-ai iubit pentru dragostea lui Hristos;Bucură-te, că i-ai ocrotit de lăcomia celor
Rugăciune către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul
Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei. Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Ioan Maximovici
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Alesule făcător de minuni şi slujitorule credincios al lui Hristos, care lumii întregi reverşi în vremurile din urmă râuri nesfârșite de inspiraţie duhovnicească şi mulţime de minuni, noi cu dragoste te lăudăm şi-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarh Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă! Icosul 1 Ca un înger în trup ai apărut în aceste timpuri prin harul lui Dumnezeu Care întotdeauna se îngrijeşte de pământeni. Văzând frumuseţea virtuţilor tale, noi fiii tăi duhovnicești aşa îţi strigăm:Bucură-te, căci de mic copil ai trăit în virtute;Bucură-te, cel ce totdeauna ai trăit cu frică de Dumnezeu și voia Lui ai împlinit;Bucură-te, cel ce în multe virtuţi harul dumnezeiesc l-ai arătat;Bucură-te, cel ce asculți din depărtare rugăciunile celor aflaţi la necaz;Bucură-te, iubitorule de semeni cel ce ai făcut tot posibilul pentru mântuirea lor;Bucură-te, cel ce aduci bucurie tuturor celor ce se roagă ție cu credință și cu dragoste;Bucură-te, Sfinte Ierarh Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă! Condacul 2 Văzând mulțimea și felurimea virtuţilor tale, Sfinte Ierarhe, vedem în tine un izvor viu al minunilor dumnezeiești în vremea noastră. Cu dragostea și minunile tale adăpi pe toți cei ce strigă cu credinţă lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 2 Sfinte Părinte, cel ce plin ai fost de dragoste, de asemenea, ai fost îmbunătățit cu teologhisirea. În tine cunoştinţa de Dumnezeu a izvorât din dragoste faţă de omenirea pătimitoare. Pentru aceea, învaţă-ne şi pre noi ca în dragoste să cunoaştem pe Dumnezeu Cel Adevărat şi cu prețuire să-ţi strigăm:Bucură-te, scut neclintit al adevărului Ortodox;Bucură-te, vas de mult preţ al darului Duhului Sfânt;Bucură-te, dreptule acuzator al impietății şi falsei învăţături;Bucură-te, plinitor sârguincios al dumnezeieştilor porunci;Bucură-te, ascet veghetor ce nu te odihneai;Bucură-te, păstor iubitor al turmei lui Hristos;Bucură-te, Sfinte Ierarh Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă! Condacul 3 Prin mila lui Dumnezeu, ca un părinte ai fost pentru orfani şi dascăl bun pentru cei tineri, crescându-i în frica de Dumnezeu şi pregătindu-i pentru slujirea lui Dumnezeu. Pentru aceea, toți fiii tăi duhovniceşti se îndreaptă către tine cu dragoste, cântând cu mulţumire lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 3 Cu adevărat te-ai învrednicit, părinte Ioane, să fii preamărit de cei ce sălășluiesc în ceruri, căci cuvintele nostre sunt slabe față de faptele tale. Noi însă, dăruind lui Dumnezeu ceea ce avem, astfel strigăm către tine:Bucură-te, cel ce prin rugăciune necontenită ai ocrotit pe fiii tăi;Bucură-te, cel ce totdeauna ai păzit turma ta cu semnul Sfintei Cruci;Bucură-te, cel ce a cărui dragoste nu a avut limite față de nici o țară sau seminție;Bucură-te, luminător strălucit iubit de toţi;Bucură-te, chip al blândeţii duhovniceşti;Bucură-te, dătător de mângâiere duhovnicească celor lipsiţi;Bucură-te, Sfinte Ierarh Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă! Condacul 4 Minunându-ne de faptele tale evlavioase şi pline de dragoste, nu ştim cum să te lăudăm cu vrednicie, Sfinte Ierarh Ioane! Căci ai ajuns până la capătul pământului ca să aduci mântuire poporului tău și să propovăduiești Evanghelia celor din întuneric. Pentru aceea, mulţumind lui Dumnezeu pentru lucrările tale apostoleşti, Îi strigăm: Aliluia! Icosul 4 Oamenii din multe ținuturi au cunoscut viaţa ta și s-au mirat de mila lui Dumnezeu chiar în aceste vremuri din urmă. Astfel şi noi, minunându-ne, cu uimire strigăm:Bucură-te, învățătorul celor aflați în bezna necredinței;Bucură-te, cel ce ai venit după poporul tău în Orientul îndepărtat și în Occident;Bucură-te, fântână de minuni revărsate de Dumnezeu;Bucură-te, cel ce cu iubire cerți pe cei rătăciți;Bucură-te, grabnică alinare pentru cei ce se căiesc de păcatele lor;Bucură-te, călăuzitor al celor ce merg pe calea cea dreaptă;Bucură-te, Sfinte Ierarh Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă! Condacul 5 Cel ce te-ai arătat purtător al puterii lui Dumnezeu, O, Sfinte Ierarhe, pentru a opri forțele distrugătoare al naturii căzute, ferind pe cei aflaţi pe insulă de vântul distrugător și furtuna primejdioasă prin rugăciunile tale şi cu semnul Crucii. Păzeşte-ne şi pe noi, cei ce cu mirare strigăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5 Toţi cei care au avut încredere în ajutorul tău în împrejurări disperate și în necazuri au aflat scăpare, o, îndrăzneţ mijlocitor înaintea Tronului dumnezeiesc. Pentru aceea şi noi ne punem nădejdea în tine să ne aperi când suntem în primejdie prin rugăciunile tale înaintea lui Dumnezeu, strigând către tine:Bucură-te, cel ce ai oprit forțele naturii de a primejdui turma ta;Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ajuți pe cei în nevoi;Bucură-te, pururea dătătorule de pâine celor flămânzi;Bucură-te, belşug prisositor pentru cei săraci;Bucură-te, mângâietorul celor necăjiți;Bucură-te, izbăvitorul grabnic al celor căzuți;Bucură-te, Sfinte Ierarh Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă! Condacul 6 O, Sfinte Ierarh Ioane, ca un nou Moise te-ai arătat, scoţând poporul său din robie. Izbăveşte-ne şi pe noi din prinsoarea păcatului şi din cursa vrăjmaşilor lui Dumnezeu, în timp ce strigăm către Dumnezeu: Aliluia! Icosul 6 O, bunule Păstor, ai săvârşit imposibilul și ai convins autorităţile lumii acesteia să se îndure de turma ta. Roagă-te pentru noi ca să trăim în pace și liniște aducând scăpare sufletelor noastre când cu mulțumire strigăm către tine:Bucură-te, ajutător celor ce te cheamă cu credinţă;Bucură-te, cel ce izbăveşti din moarte și din primejdie;Bucură-te, cel ce păzeşti de minciună şi calomnie;Bucură-te, cel ce ferești de legături pe cei nevinovați;Bucură-te, cel ce respingi atacurile celor nedrepți;Bucură-te, cel ce nimiceşti minciuna şi promovezi adevărul;Bucură-te, Sfinte Ierarh Ioane, făcătorule de minuni al vremurilor din urmă! Condacul 7 Iubitor al sfinţilor din Răsărit și Apus, ai restabilit în Biserica Ortodoxă cinstirea sfinților din Apus, din ținuturile ce s-au îndepărtat de adevăr. Acum împreună cu acești sfinți te rogi lui Dumnezeu pentru noi, cei care pe pământ cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 7 Cinstitor inflăcărat al Sfinţilor Ierarhi ai vechii Galii, apărut-ai în aceste vremuri din urmă ca unul din ei, îndemnând turma ta să păstreze aceeași credinţă Ortodoxă pe care o mărturiseau şi ei, făcând popoarele din Apus să se mire de viața ta plină de sfințenie. Pentru aceea, ajută-ne să rămânem în adevărata credinţă şi pe noi, cei ce strigăm către tine:Bucură-te, noule Martin, prin minunile și nevoinţele tale;Bucură-te, noule Gherman, prin mărturisirea credinţei Ortodoxe;Bucură-te,
Rugăciune către Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor
Prealăudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfărâmat altarele idolilor și te-ai adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu umilință te rugăm: fii mijlocitor nouă către Stăpânul și Mântuitorul lumii, ca unul care ai dobândit îndrăznire către Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alungă idolii necredinței care s-au înălțat în sufletele noastre și, prin rugăciunile tale către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, zdrobește păcatul sub picioarele noastre, ca să punem hotar vieții noastre întinate. Stea luminoasă pe cerul Bisericii, alungă întunericul neîncrederii dintre noi și umple mintea noastră de cunoștința cea adevărată din înțelepciunea cea dată ție. Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire. Dă-ne răbdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Cărui suferință a depășit orice suferință și a Cărui slavă strălucitoare a depășit orice slavă. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Învață-ne umilința cu care ai părăsit toate bucuriile și bogățiile pământești, iară pacea cu care ai stat în fața guvernatorului, fă să strălucească și în noi podoaba frumuseții inimii tale curate. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, pune în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei și a sfințeniei, Moștenitorule al nemuririi, roagă-te să fim și noi împreună cu tine moștenitori. Tu, care te desfătezi cu cetele tuturor sfinților și faci fii ai luminii pe cei ce se roaga ție și te prăznuiesc, roagă-te să ajungem la Soarele dreptății și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care strălucește peste toți cei pecetluiți cu Sângele Său. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Leontie de la Rădăuţi
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Preacuviinciosul ierarh, iubitorului de nevoinţe duhovniceşti, înţeleptului păstor al turmei celei cuvântătoare încredinţate din voia lui Dumnezeu, folositorului celor bolnavi şi întăritorului dreptei credinţe cu dragoste să-I cântăm: Bucură-te, preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie! Icosul 1 Auzind glasul Evangheliei: „Intraţi pe poarta cea strâmtă şi mergeţi pe calea cea îngustă, care duce la viaţă”, din copilărie ai păşit pe această cale, luând cu dragoste jugul lui Hristos, şi cu totul ai urmat Lui, lepădându-te de sine, pentru care laude ca acestea aducem ţie, Sfinte Ierarhe Leontie:Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu;Bucură-te, că prin rugăciunile tale se risipesc uneltirile diavolilor;Bucură-te, că, iubind rugăciunea, teolog te-ai făcut;Bucură-te, că mintea şi inima pururea către Domnul le-ai avut;Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;Bucură-te, că prin rugăciune necontenită îngerilor te-ai asemănat;Bucură-te, că nevoinţele tale sihăstreşti cu neîncetate rugăciuni le-ai luminat;Bucură-te, că rugăciunile tale scară către cer ţi s-au făcut;Bucură-te, că prin rugăciunile tale mângâiere ai dat celor ce veneau la tine;Bucură-te, că pe cei din primejdii cu rugăciunile tale i-ai izbăvit;Bucură-te, izbăvitorule de patimile cele trupeşti şi sufleteşti;Bucură-te, întărirea credincioşilor;Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie! Condacul al 2-lea Catedrala Rădăuţilor ca un rai duhovnicesc ţi-a fost ţie, părinte preaiubitorule al credinţei ortodoxe; aici cu slăviţii voievozi te-ai unit în sfintele rugăciuni către Dumnezeu pentru Biserica şi ţara strămoşească, cântând neîncetat cu aceştia lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Preaiubitor de linişte sihăstrească fiind, către obştea cea mare a Lavrei te-ai îndreptat, unde nevoindu-te duhovniceşte mintea ţi-ai luminat cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, pentru care aceste laude aducem ţie:Bucură-te, omule ceresc în trup pământesc;Bucură-te, a îngerilor preaminunată privire;Bucură-te, desfătarea raiului;Bucură-te, chivernisitorul preaînţelept al Tainelor lui Dumnezeu;Bucură-te, a cuvioşilor cunună;Bucură-te, al lavrei tale ocrotitor;Bucură-te, al călugărilor preaînţelept îndrumător;Bucură-te, că pentru curăţia sufletului tău harul preoţiei ţi s-a dat;Bucură-te, că pe aceasta cu smerenia inimii ai încununat-o;Bucură-te, că pe tine jertfă preacurată te-ai adus slujind Sfintele Taine;Bucură-te, că toată viaţa ta lui Hristos ai dat-o;Bucură-te, lauda preoţiei lui Hristos;Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie! Condacul al 3-lea Cunoscând că vrednicirea slujirii preoţeşti numai oamenilor a fost dată de Dumnezeu, la care îngerii din cer doar cu frică şi cu cutremur privesc, tu cu aceştia pururea ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Primind harul preoţiei odată cu vrednicia de păstor al obştii Sfintei Mănăstiri Lavra, şi mai mult ţi-ai sporit nevoinţele duhovniceşti, curăţindu-ţi sufletul şi luminându-ţi mintea, pentru care laude ca acestea aducem ţie:Bucură-te, al Mănăstirii Lavra ocrotitor prin sfintele tale rugăciuni;Bucură-te, preaînţelepte păstor duhovnicesc;Bucură-te, părinte bun al celor străini;Bucură-te, al dreptei judecăţi învăţător;Bucură-te, odihna duhovnicească a nevoitorilor;Bucură-te, lumina călugărilor;Bucură-te, înţeleaptă călăuză spre mântuire;Bucură-te, al tainicelor gânduri cunoscător;Bucură-te, al celor slabi întăritor;Bucură-te, iscusit învăţător al cumpătării;Bucură-te, cel ce ai dat iertare spre îndreptare;Bucură-te, pururea ostenitor întru rugăciune;Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie! Condacul al 4-lea Precum cerbul doreşte apele curate ale izvoarelor, aşa şi tu pururea ai dorit liniştea sfintelor nevoinţe, silindu-te a ajunge, cu darul lui Dumnezeu, la măsura îngerilor, cu care neîncetat ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea În pustie sălăşluindu-te, mulţi ucenici ţi-ai făcut, între care cel mai iubit ţie şi cunoscut nouă a fost Daniil Sihastrul, părintele duhovnicesc al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, pentru care te lăudăm aşa:Bucură-te, privighetoarea pustiei;Bucură-te, cel ca Moise întru rugăciune;Bucură-te, cel ce în peştera tainică te-ai nevoit;Bucură-te, vistierie a rugăciunii inimii;Bucură-te, a Duhului Sfânt desfătată sălăşluire;Bucură-te, întru rugăciuni neadormit;Bucură-te, a postitorilor laudă;Bucură-te, al pustnicilor înţelept povăţuitor;Bucură-te, al diavolilor înspăimântător;Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;Bucură-te, biruinţa luptătorilor cu patimile stricătoare de suflet;Bucură-te, purtătorule de Hristos Dumnezeu;Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie! Condacul al 5-lea Retras în liniştea sihăstriei Putnei, cercetat ai fost de călugări şi credincioşi, pe care i-ai folosit duhovniceşte, cu darul lui Dumnezeu, Căruia I-ai cântat neîncetat: Aliluia! Icosul al 5-lea Precum lumina aprinzându-se în sfeşnic se pune, ca să lumineze celor din casă, aşa şi tu ai fost rânduit ca să luminezi în sfeşnicul slujirii arhiereşti pe toţi cei din casa lui Dumnezeu, Biserica noastră strămoşească. Drept aceea, laude ca acestea aducem ţie:Bucură-te, arhiereule al lui Hristos;Bucură-te, cel mare între arhierei;Bucură-te, îndreptător al credinţei;Bucură-te, al turmei tale preaiubit părinte duhovnicesc;Bucură-te, făclie care luminezi pe cei din întunericul păcatelor;Bucură-te, lauda arhiereilor;Bucură-te, cel ce ai înjugat viaţa sihăstrească cu slujirea arhierească;Bucură-te, înţelept întăritor al dreptei credinţe;Bucură-te, cel ce ai tăiat din rădăcini eresurile drăceşti;Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;Bucură-te, pilda slujirii preoţiei lui Hristos;Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie! Condacul al 6-lea Jugul arhieriei împreună cu cel al vieţii călugăreşti deopotrivă purtând, ai urmat lui Hristos, păstorind turma duhovnicească în frica lui Dumnezeu şi cu dragoste părintească neîncetat cântând: Aliluia! Icosul al 6-lea Cunoscând răspunderea slujirii arhiereşti şi văzându-te cuprins de slăbirea puterilor trupului, toiagul arhipăstoriei, cu frica lui Dumnezeu, i-ai încredinţat altuia mai tare şi în Sfânta Mănăstire Lavra te-ai retras întru privegheri şi nevoinţe duhovniceşti, pentru care laude aducem ţie:Bucură-te, cel ce prin nevoinţele duhovniceşti vasul sufletului l-ai curăţit;Bucură-te, că pe acesta l-ai sfinţit cu harul cel de sus;Bucură-te, templu preacurat al Sfântului Duh;Bucură-te, că asemănarea cu Dumnezeu ţi-a fost cununa vieţii tale;Bucură-te, blândule păstor al obştii tale;Bucură-te, mângâietorule al nevoitorilor;Bucură-te, cel ce ai agonisit bucuria raiului;Bucură-te, tămâie înmiresmată prin harul Duhului;Bucură-te, fierbinte rugător către Dumnezeu;Bucură-te, cel împreună cu îngerii slujitor lui Dumnezeu;Bucură-te, chipul bunătăţii;Bucură-te, Sfinte preacuviincioase Părinte Ierarhe Leontie! Condacul al 7-lea Cunoscând apropierea sfârşitului vieţii tale pământeşti, obştea mănăstirii ai adunat-o în jurul tău, şi binecuvântând-o, cu pace te-ai mutat către Dumnezeu, Căruia pururea ai cântat: Aliluia! Icosul al 7-lea Trupul tău cu adevărat templu al Duhului Sfânt l-ai făcut, cu darul lui Dumnezeu, care, în mormânt fiind coborât, neîncetat a izvorât dar de vindecări celor ce cu credinţă şi dragoste veneau la mormântul tău, pentru care laude ca acestea aducem ţie:Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;Bucură-te, alinarea celor îndureraţi;Bucură-te, că viaţa ta de rugăciune călăuză creştinilor s-a făcut;Bucură-te, că şi după adormirea ta cu dragoste ai fost cercetat de fiii tăi duhovniceşti;Bucură-te, că pe aceştia în dreapta credinţă i-ai întărit;Bucură-te, înţeleptule povăţuitor pe calea dreptei credinţe;Bucură-te, lauda şi cununa obştii Mănăstirii Lavra;Bucură-te, împreună rugătorule cu Daniil Sihastrul;Bucură-te, de
Rugăciune pentru răbdare
O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, Cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea Ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari!
Acatistul Sfinţilor Mucenici Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori preaînţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi cele trupeşti. Pentru aceasta, slăvind pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, pe voi cu osârdie vă fericim: Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţilor făcători de minuni! Icosul 1 Râvnind vieţii celei îngereşti, aţi defăimat cele pământeşti, şi încununându-vă cu nevoinţa muceniciei, v-aţi învrednicit să priviţi faţa Domnului puterilor. Deci rugaţi-vă cu sârguinţă pentru noi, cei ce alergăm cu sârguinţă către ajutorul vostru şi cele de laudă strigăm vouă:Bucuraţi-vă, rugători calzi pentru cei ce cinstesc sfântă pomenirea voastră;Bucuraţi-vă, că voi casa, avuţia şi toate agoniselile părinţilor întru nimic le-aţi socotit;Bucuraţi-vă, care fără împuţinare vindecaţi pe cei părăsiţi de doctori;Bucuraţi-vă, cei ce pe săraci cu milostivirea voastră i-aţi hrănit;Bucuraţi-vă, cei ce aţi mângâiat pe cei ce sufereau de îndurarea inimii;Bucuraţi-vă, cei ce prin curăţie şi cu sfinţenie v-aţi asemănat îngerilor;Bucuraţi-vă, făclii ale luminii celei dumnezeieşti;Bucuraţi-vă, oameni cereşti şi îngeri pământeşti;Bucuraţi-vă, că voi creştinilor le sunteţi scăpare neruşinată;Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi smerit toată viaţa voastră chiar până la suflarea cea de pe urmă întru slujire Domnului;Bucuraţi-vă, primitorii cei prealuminaţi ai harului, vase ale Sfântului Duh;Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi;Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni! Condacul al 2-lea Văzând bunul Dumnezeu începuturile voastre cele bune şi osârdia voastră cea către bună cinstire, că toate cele pământeşti şi bunurile lumii acesteia întru nimic socotindu-le, întru o necunoscută osteneală aţi petrecut, din dragoste pentru aproapele, şi sufletele voastre cu bunele moravuri le-aţi împodobit, v-aţi umplut de Duhul Sfânt, cu raza Căruia să ne strălucim şi noi cereţi-ne de la Hristos Dumnezeu, ca împreună cu voi să-I cântăm Lui: Aliluia! Icosul al 2-lea Cu înţelegerea adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu aţi învăţat pe împăratul cel fără de lege, înţelepţindu-l pe acela cu puterea cuvintelor voastre, prin care cu îndrăzneală aţi propovăduit pe Hristos. Drept aceea, lăudând îndrăzneala voastră, strigăm aşa:Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lăsat prinşi de înşelarea împăratului celui nelegiuit;Bucuraţi-vă, cei ce cu îndrăzneală aţi mărturisit înaintea lui adevărul lui Hristos;Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi temut de îndrăznirea lui;Bucuraţi-vă, cei ce aţi ruşinat adunările celor fără de lege;Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei neînfricaţi ai adevărului;Bucuraţi-vă, nimicitorii slujirii idoleşti;Bucuraţi-vă, luptătorii credinţei celei dreptslăvitoare;Bucuraţi-vă, mărturisitorii cei neclintiţi, plini de Duhul răbdării şi al râvnei pentru slava lui Dumnezeu;Bucuraţi-vă, vestitorii cei fără de tăcere ai poruncilor lui Dumnezeu;Bucuraţi-vă, povăţuitorii credincioşi ai cugetării de Dumnezeu;Bucuraţi-vă, solitorii cei de nădejde ai Împărăţiei lui Dumnezeu pentru noi;Bucuraţi-vă, cei ce nu ne părăsiţi pe noi nici chiar după moartea voastră;Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni! Condacul al 3-lea Cu puterea Celui Preaînalt, dată nouă încă din viaţa cea vremelnică, aţi primit stăpânire darul de a tămădui minunat toate bolile; iar după moartea voastră mai cu seamă v-a proslăvit Dumnezeu pe voi cu multe faceri de minuni, ca toţi să alergăm către voi rugându-ne pentru tămăduirea de bolile trupeşti, dar mai cu seamă de cele sufleteşti, şi lui Dumnezeu cu mare glas să-I strigăm: Aliluia! Icosul al 3-lea Având moaştele voastre cele mult vindecătoare, ca pe o comoară de mult preţ, ne bucurăm şi, cu dragoste lăudând darul tămăduirilor dat vouă de la Dumnezeu, cu mulţumire strigăm:Bucuraţi-vă, mijlocitorii cei calzi către Dumnezeu pentru noi;Bucuraţi-vă, cei ce cugetările cele elineşti întru nimic le-aţi socotit;Bucuraţi-vă, făclii prealuminoase ale Romei;Bucuraţi-vă, luminătorii ţărilor întunecate de rătăcirea cea păgânească;Bucuraţi-vă, povăţuitorii bărbăţiei şi ai răbdării;Bucuraţi-vă, că, răbdând fără de vină uciderea cu pietre, sfârşit mucenicesc aţi luat;Bucuraţi-vă, cei ce aţi pătimit din dragoste pentru Hristos;Bucuraţi-vă, robii lui Dumnezeu cei ce aţi primit de la Hristos Domnul cununi de biruinţă;Bucuraţi-vă, cei ce aţi arătat tuturor minunatul şi preafrumosul chip al smereniei şi al blândeţii;Bucuraţi-vă, temelia cea neclintită a ortodoxiei;Bucuraţi-vă, slava cea luminoasă a răbdătorilor de chinuri;Bucuraţi-vă, frumoşi tămăduitori, care de la nimeni n-aţi luat plată pentru tămăduiri;Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni! Condacul al 4-lea Viforul cel mare al iuţimii împăratului Carin n-a putut să clintească sufletele voastre, şi când credincioşii v-au ascuns într-o peşteră oarecare de cei ce căutau să vă ia pe voi, de voie aţi stat înaintea ostaşilor, strigând: Pe noi luaţi-ne, căci noi suntem cei pe care îi căutaţi. Deci, înfăşuraţi fiind cu lanţuri, aţi fost duşi la Roma. Iar noi, sărutând credinţa voastră şi lanţurile, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzind oamenii de la Roma dragostea voastră cea mare către cei suferinzi şi doctorisirea voastră cea minunată, de pretutindeni alergau către voi cu credinţa în harul lui Dumnezeu cel aducător de vindecări, ce lucra întru voi; şi primind grabnică tămăduire, proslăveau pe Dumnezeu, iar pe voi, tămăduitorii lor cei milostivi, vă măreau, învăţându-ne şi pe noi să vă lăudăm aşa:Bucuraţi-vă, propovăduitorii cei nebiruiţi ai lui Dumnezeu Cel adevărat;Bucuraţi-vă, cei ce cu buna biruinţă aţi luat arma Crucii lui Hristos;Bucuraţi-vă, doctorii cei buni şi grabnici ajutători ai celor suferinzi;Bucuraţi-vă, cei ce tămăduiţi în dar pe toţi cei neputincioşi;Bucuraţi-vă, cei ce izvorâţi şi acum tămăduiri din belşug;Bucuraţi-vă, milostivii mângâietori ai celor ce sunt întru nevoi şi întru necazuri;Bucuraţi-vă, cei ce ne apăraţi în toate înconjurările;Bucuraţi-vă, ocrotirea cea mântuitoare a celor lipsiţi de ajutor;Bucuraţi-vă, preaslăvită împodobire a celor drepţi;Bucuraţi-vă, solirea noastră cea tare;Bucuraţi-vă, rugătorii cei sârguincioşi către Dumnezeu pentru noi;Bucuraţi-vă, grabnici ajutători ai tuturor celor ce vă cheamă pe voi cu credinţă;Bucuraţi-vă, Cosma şi Damian, Sfinţilor doctori cei fără de arginţi şi preaslăviţi făcători de minuni! Condacul al 5-lea Pe calea cea cu dumnezeiască umblare, într-adevăr aţi mers, robii lui Hristos, când eraţi duşi în legături la Roma, pentru că nu v-aţi închinat idolilor, ci lui Hristos unuia I-aţi slujit, amare încercări aţi răbdat, Sfinţilor; însă toate le-aţi răbdat pentru Hristos cel
Rugăciunea Părintelui Sofronie Saharov pentru descoperirea tainei căii mântuirii
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Te rugăm şi Te implorăm nu ne lepăda de la faţa Ta şi nu Te mânia de fărădelegile noastre. Arată-Te nouă, Lumină a lumii, ca să ne descoperi taina căilor mântuirii Tale, ca să ne facem fii şi fiice ale luminii Tale! (Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea experienţa Vieţii Veşnice, Editura Deisis, Sibiu 2007, p.108)
Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Preafericite Părinte Ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi, nevrednicii, pentru folosinţele pe care le dobândim de la tine neîncetat şi, ca unul care ne izbăveşti de tot necazul cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare sfântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie! Icosul 1 Îngerii, cântând, cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta, primeşte de la noi aceste smerite cântări:Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;Bucură-te, că sufletul cu virtuţi ţi l-ai împodobit;Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;Bucură-te, că pentru Biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demon i-ai tămăduit;Bucură-te, că apă din pământ ai izvorât;Bucură-te, lauda cea preaiubită a călugărilor;Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Râmeţului;Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie! Condacul al 2-lea Pe pământ ca un alt Moise te-ai arătat, Sfinţite Părinte Ghelasie, căci, cu toiagul semnul crucii făcând, ai izvorât apă din loc pietros. Deci, văzând minunea, călugării şi credincioşii la Hopagi s-au bucurat, dând mărire lui Dumnezeu, Celui ce ţi-a dat aceste puteri, şi au strigat: Aliluia! Icosul al 2-lea Arătatu-te-ai în vis la mulţi credincioşi, Sfinţite Părinte, şi multe minuni ai făcut celor ce s-au apropiat cu credinţă de sfintele tale moaşte. Pentru aceasta cu bucurie cântăm ţie:Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi;Bucură-te, ajutorul celor împovăraţi;Bucură-te, sprijinitorul celor ce sunt în necazuri;Bucură-te, ajutătorul şi ocrotitorul Mănăstirii Râmeţ;Bucură-te, al monahilor osârdnic povăţuitor;Bucură-te, al preoţilor celor evlavioşi bun arhipăstor;Bucură-te, al credincioşilor evlavios sprijinitor;Bucură-te, al cerescului Stăpân vrednic slujitor;Bucură-te, că de multe dureri eşti izbăvitor;Bucură-te, că lui Hristos cu blândeţe şi cu smerenie ai urmat;Bucură-te, că duhurile răutăţii cu nerăutatea ta le-ai alungat;Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie! Condacul al 3-lea Arhanghelii şi îngerii se minunează, Sfinţite Părinte, de credinţa ta cea mare pe care ai avut-o către Dumnezeu, când ai înfipt toiagul în pământ şi ai izvorât apă. Pentru aceea şi noi, cunoscându-ţi râvna spre cele sfinte, cu mulţumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Auzitu-s-a de minunile tale, Sfinţite Părinte, până la hotarele pământului românesc, şi creştinii de pretutindeni aleargă la moaştele tale, care sunt cinstite cu evlavie în Sfânta Mănăstire Râmeţ, căci de aici toţi dobândesc ajutor. De aceea primeşte şi de la noi această cântare:Bucură-te, că pe creştini îi aperi întru nevoi;Bucură-te, că orfanilor le aduci mângâiere;Bucură-te, că şi văduvelor le aduci alinare sufletelor;Bucură-te, grabnic ajutător al celor bolnavi;Bucură-te, cald folositor al celor întristaţi;Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;Bucură-te, bunule părinte al celor săraci;Bucură-te, că taberele vrăjmaşilor le-ai surpat;Bucură-te, că în cer odihnă veşnică ai aflat;Bucură-te, că în mijlocul cetelor îngereşti ai ajuns;Bucură-te, că plată ostenelilor tale de la Dumnezeu ai luat;Bucură-te, că pe oameni cu Dumnezeu i-ai unit;Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie! Condacul al 4-lea Preasfinţite Părinte Ghelasie, femeia cea stăpânită de demoni din depărtare a alergat la sfântul tău sicriu şi, credinţă având, a luat tămăduire. Pentru aceasta, minunându-ne de prea multa sa îndrăzneală, cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Adormind, Preasfinţite Părinte, pe asinul tău care te purta spre mănăstire, au rămas până astăzi urme neşterse pe piatră, şi clopotele celor şapte biserici singure au început să sune, ducând vestea trecerii tale din această viaţă. Pentru aceasta, primeşte de la noi aceste cuvinte de laudă:Bucură-te, că pe asin, precum odinioară Iisus, ai încălecat;Bucură-te, că cele şapte biserici din împrejurimi cu sunete de clopote te-au întâmpinat;Bucură-te, că singure clopotele ţi-au vestit chemarea la Cel de Sus;Bucură-te, că multe minuni ai lucrat;Bucură-te, că tu de atunci în Hristos odihnă cerească ai aflat;Bucură-te, că viaţa ta lui Hristos ţi-ai închinat;Bucură-te, că mai cu trezvie lui Hristos ai slujit;Bucură-te, că prin tine mulţi la credinţă au venit;Bucură-te, că la înălţimea trăirii sfinte ai ajuns;Bucură-te, al călugărilor minunat învăţător şi de Dumnezeu înţelepţit;Bucură-te, al Sfintei Biserici laudă şi cu bucurie cinstit;Bucură-te, cel ce cu lumina cea întreită ai fost luminat;Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie! Condacul al 5-lea Plângem şi ne tânguim, gândindu-ne la faptele noastre cele rele. Dar năzuim la tine, Preasfinţite Ghelasie, rugându-ne să fii mijlocitor către Domnul pentru noi şi pentru toată lumea, ca să dobândim mântuire prin rugăciunile tale. Pentru aceea cântăm, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea Ca să arăţi milostivirea ta către noi, Preasfinţite Părinte, ai săvârşit multe minuni pentru cei ce au alergat cu credinţă la sfintele tale moaşte. Iar celor care nu te-au cinstit cu evlavie te-ai descoperit în chip minunat, arătându-le cele de mântuire. Cu aceştia împreunându-ne glasurile, cu credinţă strigăm ţie:Bucură-te, că ţie cu smerenie ne plecăm;Bucură-te, că binecuvântare de la Dumnezeu prin tine aflăm;Bucură-te, că prin tine cu ochii sufletului în slava cerească te vedem;Bucură-te, că de chinurile cele veşnice ai scăpat multe suflete;Bucură-te, că pe calea cea dreaptă ai umblat;Bucură-te, că pe noi toţi întru necazuri ne-ai mângâiat;Bucură-te, cel ce eşti al Duhului Sfânt lăcaş împodobit;Bucură-te, cel ce cu apa cea veşnică sufletele ai adăpat;Bucură-te, că lui Hristos ai făcut ascultare desăvârşită;Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie! Condacul al 6-lea Minunată s-a arătat, Părinte, trecerea ta de pe pământ la cereştile lăcaşuri, căci ai cunoscut din vreme apropierea sfârşitului tău. De aceea, minunându-ne toţi de faptele tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Cine va putea spune cu adevărat toate nevoinţele tale, Sfinţite Părinte, cu care te-ai nevoit şi prin care ai dobândit pe Hristos cel dorit; de aceea îţi cântăm:Bucură-te, că în sărăcie de bunăvoie ai vieţuit;Bucură-te, că în post şi rugăciune toată viaţa ai petrecut;Bucură-te, că prin smerenie toate le-ai învins;Bucură-te, că pe călugări bine i-ai călăuzit;Bucură-te, că, înţelepciune având, pe mulţi preoţi ai îmbărbătat;Bucură-te, că dogmele dreptei credinţe pe toţi i-ai învăţat;Bucură-te, că prin viaţa ta Mănăstirea Râmeţ ai blagoslovit;Bucură-te, că pe cei credincioşi i-ai tămăduit;Bucură-te, că din nevoi pe noi toţi ne izbăveşti;Bucură-te, că eşti izvor nesecat de bunătăţi pământeşti;Bucură-te, cel
Rugăciune la revărsatul zorilor, a Părintelui Sofronie de la Essex
Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat la această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, Singurul Adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie, fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi „Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznind, te chem: păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice. Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta, cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără de păcat. Tu, Doamne, ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea cea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări, nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc spre Tine. Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşază-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ, în veci. Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea – din toată ființa mea. Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume, ca să-Ți pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoșător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine şi dă-mi răspuns bun la scaunul de Judecată. Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea! Amin.
Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucuraţi-vă, Petre şi Pavele, apostolilor! Icosul 1 Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat Făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preaales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea, cântăm ţie:Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;Bucură-te, al Tainelor lui Hristos tăinuitorule;Bucură-te, mai mare decât toţi cuvântătorii de Dumnezeu;Bucură-te, întâiule între iconomii duhului;Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;Bucură-te, că pe Acesta adevărat Dumnezeu L-ai propovăduit;Bucură-te, piatră preanesfărâmată a Bisericii;Bucură-te, temelie preaîntemeiată a mărturisirii;Bucură-te, începătura cea puternică a credinţei;Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;Bucură-te, cel prin care Hristos S-a slăvit;Bucură-te, cel prin care Satana s-a ruşinat;Bucură-te, Petre, apostole! Condacul al 2-lea Vederea ta cea înţelegătoare curăţind-o, ai intrat în sânurile părinteşti, o, minune, şi într-însele ai văzut, fără ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu, împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, propovăduindu-L pe Dânsul şi cântând: Aliluia! Icosul al 2-lea Luminat fiind de fulgerări neapropiate înţelegerii, când ţi s-a arătat din cer lumină, care biruia lumina soarelui, atras ai fost, Pavele, spre credinţă îndumnezeită, şi vas alegerii te-ai făcut. Pentru aceea cântăm ţie:Bucură-te, privitorule al luminii celei nemărginite;Bucură-te, tăinuitorule al Tainelor lui Hristos;Bucură-te, binecuvântătorule al Bisericii;Bucură-te, preaînţelepte propovăduitor al lumii;Bucură-te, că întru tine vieţuieşte Hristos, Care pentru lume S-a răstignit;Bucură-te, că până la al treilea cer te-ai suit;Bucură-te, că la înălţimea raiului ai fost răpit;Bucură-te, mare învăţător al neamurilor;Bucură-te, al credincioşilor prin duhul născător;Bucură-te, cel prin care lumea s-a luminat;Bucură-te, cel prin care întunericul s-a alungat;Bucură-te, Pavele, apostole! Condacul al 3-lea Trecând toată firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos Cel iubit al tău şi te-ai arătat împreună cu Dânsul un duh, numai lui Hristos vieţuind, pe Hristos îndrăgind, pe Hristos socotindu-L răsuflare, lumină şi dragoste şi cântându-I: Aliluia! Icosul al 3-lea Intrând în norul cel mai presus de lumină al privirii, ţi-ai muiat buzele tale, Petre, şi umplându-te întâi de Dumnezeu, ne-ai împărtăşit pe noi de dumnezeiescul dar, cu învăţăturile tale cele de Dumnezeu scrise. Pentru aceea, zicem ţie acestea:Bucură-te, îndumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;Bucură-te, născutule al luminii celei neînserate;Bucură-te, pescarule, al pescarilor mai întâiule;Bucură-te, cerule, decât cerurile mai înaltule;Bucură-te, că te-ai arătat al dumnezeieştii firi părtaş;Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;Bucură-te, sfătuitorule de trebuinţă al Bisericii;Bucură-te, bătrân folositorule al turmei lui Hristos;Bucură-te, îndulcire preadesfătată a minţilor;Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;Bucură-te, prin care credinţa s-a mărit;Bucură-te, prin care rătăcirea s-a zădărnicit;Bucură-te, Petre, apostole! Condacul al 4-lea Învăţături despre viaţa veşnică a rostit Petru către Piatra Vieţii, zicând: „La cine, afară de Tine, vom merge şi să fim vii?”. Arătând astfel dragostea cea către Stăpânul, a zis către El cântând: Aliluia! Icosul al 4-lea Ai fost răpit la înălţimile cele veşnice şi ai trăit, Pavele, în afară de cele simţite şi gândite, nu cu gândul, ci întru Duhul care era unit cu trupul sau era fără de trup, Dumnezeu ştie. Pentru aceea, zicem ţie acestea:Bucură-te, îndrăgirea lui Hristos cea neoprită;Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;Bucură-te, cel ce ai cunoscut taina răpirii;Bucură-te, cămara tăcerii celei înţelegătoare;Bucură-te, că, pentru Hristos, pe toate gunoaie le-ai socotit;Bucură-te, că toate le-ai lucrat ca pe cei mulţi să-i mântuieşti;Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult încăpător;Bucură-te, apostole al darului celui din lege arătător;Bucură-te, al lui Hristos deasă îndeletnicire;Bucură-te, a lui Iisus dulce gândire;Bucură-te, mireasmă de viaţă pentru unii;Bucură-te, miros ucigător pentru alţii;Bucură-te, Pavele, apostole! Condacul al 5-lea Luminile cinstitelor tale trimiteri în toate zilele îndumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei înţelegători cu adevărat ajung la îndumnezeire şi oglindesc slava lui Dumnezeu, cântând: Aliluia! Icosul al 5-lea Nu ai purtat la brâu aur sau argint al tău, pe pământ, o, Simone Petre, ci având înfricoşător numele lui Iisus, ai împărtăşit zestre fericită şi printr-Însul minunile lucrai celor ce zic acestea:Bucură-te, străină hrană a sufletului;Bucură-te, preadulce băutură a trupului;Bucură-te, dumnezeiască alifie a celor orbiţi;Bucură-te, neauzită doctorie a celor bolnavi;Bucură-te, că pe Tavita, ceea ce murise, vie ai ridicat-o;Bucură-te, că pe Safira dintr-odată moartă ai arătat-o;Bucură-te, cel ce pe Anania dintr-odată mort l-ai făcut;Bucură-te, cel ce numai cu un cuvânt pe slăbănog l-ai îndreptat;Bucură-te, izvor care revarsă sănătate;Bucură-te, fântână izvorâtoare de vindecări;Bucură-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;Bucură-te, cel ce cu rugăciunea pe Simon ai omorât;Bucură-te, Petre, apostole! Condacul al 6-lea Tras ai fost, Petre, de frumuseţea dumnezeirii lui Hristos, care a strălucit pe munte. Pentru aceea, văzând-o împodobită ca pe o cămară de nuntă cu strălucirile luminii celei nemărginite, „bine este a petrece aici”, înspăimântat ai zis cântând: Aliluia! Icosul al 6-lea Cuvintele cele ascunse ale dogmelor celor preaînalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scoţându-le din cele neapuse, le tâlcuieşti mai presus de tine, ridicând pe cei credincioşi cu minune a zice ţie:Bucură-te, minunea apostolilor cea lăudată;Bucură-te, frumuseţea cea încuviinţată a Scripturii celei noi;Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepţite de Dumnezeu;Bucură-te, înaltule tâlcuitor al Dumnezeieştii Întrupări;Bucură-te, carte închipuită de Dumnezeu, minţii la vedere înspăimântătoare;Bucură-te, cămară dumnezeiască a cereştilor comori;Bucură-te, materia cea trebuincioasă a învăţătorilor;Bucură-te, cel ce ai luat spre propovăduire neamurile;Bucură-te, cel ce săvârşeşti minuni dese;Bucură-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;Bucură-te, cel ce te-ai arătat mare meşter al cortului nou;Bucură-te, Pavele, apostole! Condacul al 7-lea Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat cu săltările, ca şi cu nişte cântări, lăudând Treimea aşa: Aliluia! Icosul al 7-lea Popor nou ai făcut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia naşterii de Dumnezeu înnoindu-i pe ei, Petre, şi locaşuri darului arătându-i, aşa zicând:Bucură-te, surpătorule al umbrei legii;Bucură-te, stâlp întăritor al adevărului;Bucură-te, cel ce pe Israel din slavă l-ai schimbat;Bucură-te, cel ce întru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;Bucură-te, că în Tabor lumina Dumnezeirii ai văzut;Bucură-te,
Rugaciunea arhimandritului Sofronie Saharov pentru unire
Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălțându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii și ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pe Cruce mâinile Ți-ai întins spre a aduce laolaltă pe toți copiii Lui Dumnezeu cei risipiți și trimițind pe Preasfântul Duh, la unire pe toți i-ai chemat. Tu dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păși spre această mare lucrare de sfințenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toți una să fim, precum și Tu una ești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Însuți dăruiește nouă har și înțelepciune ca să împlinim în toate zilele această poruncă și ne întărește în nevoința acelei iubiri pe care o ai poruncit-o nouă zicând: ,,să vă iubiți unul pe altul precum și Eu v-am iubit pe voi”. Prin Duhul Tău cel Sfânt dăruiește nouă puterea de a ne smeri unul către altul, luând aminte la aceea, că cel ce iubește mai mult, mai mult se și smerește; învață-ne să ne iubim unii pe alții, să ne rugăm unii pentru alții; să ne purtăm poverile unii altora cu răbdare și ne unește în legătura neclintită a dragostei în numele Tău cel Sfânt dând nouă și a vedea în fiecare din frații și surorile noastre chipul Slavei Tale Celei negrăite și a nu uita că fratele nostru este viața noastră. Așa Doamne, Cela ce ne-ai adunat laolaltă întru bunăvoirea Ta, fă-ne pe noi a fi cu adevărat o familie, viețuind cu o singură inimă, cu o voie, întru o singură iubire, după sfatul Tău cel mai înainte de veci. Umbrește lucrarea aceasta și o acoperă cu acoperământul Preacuratei Maicii Tale și a tuturor Sfinților Tăi, binecuvântând și ocrotind pe fiecare ce se ostenesc în lucrarea faptelor bune. Păzește-ne adică de gânduri stricăcioase, de cuvinte necuvioase și de înclinări ale inimii ce surpă pacea și încrederea; ca să dăinuiască această lucrare, întemeiată fiind, pe piatra Sfântului Tău Cuvânt, ca toți să aflăm odihna întru Tine, Blândul și Smeritul Împărat al nostru, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Fevronia
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia! Icosul 1 Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfânta mănăstire şi ca un crin plin de mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, cinstind patimile şi sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:Bucură-te, că din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai învăţat;Bucură-te, că, din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe bună păşune ai aflat;Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe duhovniceşte ai înflorit;Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia! Condacul al 2-lea Văzând fericita stareţă Vriena că, prin darul lui Dumnezeu, cu duhovnicească înţelepciune iscusită erai şi cu firească frumuseţe foarte înfloreai, în taina inimii sale, lui Dumnezeu, pentru buna ta aşezare, Îi striga: Aliluia! Icosul al 2-lea Înţelegând tu, preaînţeleaptă fecioară, că temelia vieţii creştine este dragostea lui Dumnezeu şi suferinţa pentru fapta bună, pe Dumnezeu din tot sufletul te-ai sârguit a-L iubi şi pentru lucrarea poruncilor Lui cu tot sufletul a te învoi, pentru care şi noi cu laude te cinstim:Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, Mirele tău, fecioria duhului şi a trupului cu mare sfinţenie ai păstrat;Bucură-te, că, prin înfrânare şi feciorie, îngerească petrecere ai urmat;Bucură-te, că pe o scândură îngustă te odihneai;Bucură-te, că alteori pământul gol în loc de pat îl aveai;Bucură-te, că o dată la două zile tu hrană primeai;Bucură-te, că întru vegheri şi rugăciuni pururea zăboveai;Bucură-te, căci cu pilda vieţii tale pe toate le întreceai;Bucură-te, ca pe Ieria cea de neam mare prin cuvintele tale ai luminat-o;Bucură-te, căci cu toată familia ei s-a creştinat;Bucură-te, căci ca luna printre stele în mijlocul soborului străluceai;Bucură-te, căci cu lumina vieţii tale pe toate le luminai;Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia! Condacul al 3-lea Puterea Celui Preaînalt a întărit pavăza credinţei tale, prin care ai stins toate săgeţile cele înfocate şi pierzătoare ale mâniei şi ale poftei; iar prin darul lui Dumnezeu, strălucind înţelegerea sufletului tău, te-ai învăţat a-I cânta: Aliluia! Icosul al 3-lea Având în cămara inimii tale pe Mirele Cuvântul, cu Dânsul, prin rugăciunea inimii, necontenit vorbeai şi, întărindu-te cu darul Lui, cu dor înfocat în calea poruncilor Lui alergai; pentru care, fericindu-te că de poruncile Lui ai flămânzit şi ai însetat, îţi cântăm:Bucură-te, că, din inimă iubind pe Hristos, spre mucenicie te-ai îmbărbătat;Bucură-te, că sfaturile stareţei Vriena şi ale egumenei Tomaida în inimă le-ai păstrat;Bucură-te, căci, cu duhul arzând, spre mucenicie ai alergat;Bucură-te, că pe bătrânele stareţe foarte le-ai bucurat;Bucură-te, că, auzind de venirea chinuitorilor, nu te-ai înspăimântat;Bucură-te, că sosind chinuitorii în mănăstire, cu lanţuri te-au legat;Bucură-te, că scoţându-te din mănăstire, spre chinuire ai plecat;Bucură-te, că de fericita ta stareţă până la un loc ai fost petrecută;Bucură-te, căci cu ultimele ei sfaturi ai fost întărită;Bucură-te, că, la despărţire, blagoslovenie de la ea ai cerut;Bucură-te, căci cu blagoslovenia şi cu rugăciunile ei spre mucenicie ai pornit;Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia! Condacul al 4-lea Vifor de gânduri şi mare întristare au cuprins pe fericita stareţă Vriena la despărţirea de tine, fericită fecioară, şi întorcându-se în mănăstire a căzut cu faţa la pământ în biserică, cu lacrimi şi cu durerea inimii rugând pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să te întărească cu darul Său şi să-ţi dea răbdare până la sfârşit, spre a-I cânta Lui cu fecioarele cele înţelepte: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzind fericita stareţă Vriena că tu eşti dusă înaintea chinuitorului Selin şi că nici momelile, nici îngrozirile şi nici primele chinuri nu te-au înspăimântat foarte s-a bucurat; iar noi cu lacrimi te cinstim aşa:Bucură-te, căci cu lanţuri legată înaintea lui Selin ai stat;Bucură-te, că toate chinurile lui le-ai defăimat;Bucură-te, că de haine ai fost dezbrăcată;Bucură-te, că de ostaşi cu toiege carnea trupului tău era sfărâmată;Bucură-te, că peste răni cu foc arsă ai fost;Bucură-te, că, în văpaia focului fiind, chemai în ajutor pe Mirele tău, Hristos;Bucură-te, căci cu darul Lui spre mari chinuri te pregăteai;Bucură-te, că, având în inimă dragostea Lui, focul în seamă nu-l luai;Bucură-te, că inima ta, arzând, de focul Duhului era cuprinsă;Bucură-te, vlăstar cuvântător prin care Hristos S-a proslăvit;Bucură-te, că Părintele ceresc prin tine S-a mărit;Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia! Condacul al 5-lea Stea prealuminoasă pe cerul Bisericii lui Hristos eşti, strălucind în cămara cerescului Mire, cu fecioarele cele înţelepte petrecând, şi cu toţi sfinţii şi îngerii Îl lauzi pe El, strigând: Aliluia! Icosul al 5-lea Văzând egumena Tomaida că tu, sfântă fecioară, erai târâtă şi băgată în văpaia focului spre a te arde de vie, şi nemaiputând suferi, de durerea inimii a căzut leşinată la pământ. Iar noi, nevrednicii, având înaintea ochilor noştri suferinţele tale, te lăudăm, zicând:Bucură-te, că, în para focului fiind, glasul cel disperat al Tomaidei l-ai auzit;Bucură-te, că de a ei durere cu sufletul ai pătimit;Bucură-te, că pe cei de faţă i-ai rugat să o ajute;Bucură-te, că, la a ta rugăminte, apă pe capul Tomaidei au vărsat;Bucură-te, că în focul chinurilor fiind tu, dragoste de aproapele ai arătat;Bucură-te, că pe povăţuitoarea ta cea întru Domnul nu ai uitat-o;Bucură-te, că blestematul Selin, văzându-te nebiruită, spre mare furie s-a întors;Bucură-te, că din a lui poruncă spânzurată pe lemn ai fost;Bucură-te, căci carnea ta strujită a fost până la os;Bucură-te, că în acele amare munci ai cerut ajutor de sus;Bucură-te, că mulţi, nemaiputând suferi priveliştea chinurilor tale, s-au dus;Bucură-te, că în acele munci, întrebată fiind de Selin, nu ai voit a-i da lui răspuns;Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia! Condacul al
Rugăciune către Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei
Sfântă și întocmai cu Apostolii Mare Împărăteasă Olga, prima între sfinții Rusiei, rugătoare caldă și mijlocitoare a noastră către Dumnezeu! La tine alergăm cu credință și ne rugăm cu dragoste: fii ajutătoarea noastră întru tot binele și precum în viața vremelnică te-ai ostenit să-i luminezi pe strămoșii Rusiei cu lumina sfintei credințe și să-i înveți să facă voia lui Dumnezeu, așa și acum, petrecând în luminile cerești, cu rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu, ajută-ne nouă să ne luminăm mintea și inima cu lumina Evangheliei lui Hristos, ca să propășim în credință, în evlavia și în iubirea lui Hristos. Celor ce sunt în necazuri și suferințe dă-le mângâiere, celor nenorociți întinde-le mână de ajutor, pe cei rătăciți îi înțelepțește și cere pentru noi de la bunul Dumnezeu toate cele de folos pentru viața vremelnică și veșnică și astfel, bineviețuind aici, să ne învrednicim de moștenirea veșnicelor bunătăți în Împărăția lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfinților Petru și Fevronia de Murom, ocrotitorii familiei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe mlădiţele cele sfinţite ale lui Hristos, pe râurile înţelepciunii care cu curgerea faptelor celor bune au veselit inimile credincioşilor, închipuind întrânsele râurile cele lin curgătoare ale Raiului, pe Sfinţii Petru şi Fevronia, ocrotitorii căsătoriei, să îi cinstim cu evlavie, plecând ramurile gândurilor noastre cu smerenie şi înălţându-le mai apoi în cântări de: Aliluia! Icosul 1 Cu întreagă înţelepciune vieţuind voi, Sfinţilor Petru şi Fevronia, dragostea cea duhovnicească dintre voi aţi întărit-o cu neîncetata rugăciune către Hristos, Cel Ce a binevoit a vă arăta pe voi icoană a iubirii ziditoare a cetăţii mântuirii, pe care rugaţi-vă să o dobândească şi cei ce vă cinstesc pe voi aşa:Bucuraţi-vă, flori cereşti ale Luminii;Bucuraţi-vă, legătură nestricată a iubirii;Bucuraţi-vă, coline ale Împărăţiei cerurilor;Bucuraţi-vă, vase sfinţite cu untdelemnul înţelepciunii;Bucuraţi-vă, peceţi nestricate ale curăţiei;Bucuraţi-vă, cei ce v-aţi unit într-un gând spre desăvârşire;Bucuraţi-vă, oglinzi sfinţite ale tainelor Duhului;Bucuraţi-vă, făclii nestinse ale evlaviei;Bucuraţi-vă, stele ce înfrumuseţează bolta Bisericii;Bucuraţi-vă, pildă de iubire neclătinată de ispite;Bucuraţi-vă, că pe Hristos aţi avut Povăţuitor;Bucuraţi-vă, că aţi iubit viaţa întru nevoinţă pentru Adevăr;Bucuraţi-vă, Sfinţilor Petru şi Fevronia, cununa cea tainică a credincioşilor bine plăcuţi Domnului! Condacul 2 Domnitor al ţinutului Murom ai fost numit prin pronia dumnezeiască, Sfinte Petru, ca să călăuzeşti poporul cel binecredincios către Împăratul vieţii, Cel căruia cetele îngereşti Îi cântă neîncetat: Aliluia! Icosul 2 Începutul domniei tale Sfinte Petru, a fost pus sub semnul unei cumplite neputinţe a trupului, dar Domnul, în înţelepciunea Sa de nepătruns, a îngăduit această boală, ca să te învrednicească de mare bucurie sufletească; ca unul ce ai aflat acum îndrăzneală către Hristos, roagă-te să tămăduiască durerile noastre trupeşti şi să ne unească pe toţi întru dragostea Lui desăvârşită, ca toţi într-un glas să-ţi cântăm aşa:Bucură-te, că ai răbdat fără cârtire boala;Bucură-te, că ai dus cu smerenie crucea neputinţei;Bucură-te, că prin scurta durere Domnul ţi-a gătit veşnica bucurie;Bucură-te, ancoră a nădejdilor dumnezeieşti;Bucură-te, întărire a celor cuprinşi de neputinţă;Bucură-te, piatră nesfărâmată a rugăciunii;Bucură-te, căci toată nădejdea ţi-ai pus în mila Domnului;Bucură-te, vas plin de mirul tainic al înţelepciunii;Bucură-te, vrednic domnitor al Muromului;Bucură-te, carte întru care s-a scris voia dumnezeiască;Bucură-te, a credincioşilor apărător în primejdii;Bucură-te, că ne ajuţi a ne păzi de cursele ispitelor;Bucură-te, Sfinte Petru, piatră neclintită a mărturisirii iubirii lui Hristos! Condacul 3 Tulburarea bolii trupeşti ai primit-o fără cârtire, toată nădejdea ta punându-o către Hristos, Cel Ce a auzit suspinurile tale în patul durerii şi ţi le-a alinat cu cântări de: Aliluia! Icosul 3 Unul dintre cei ce slujeau la curtea domnitorului auzise de fiica unui prisăcar ce era foarte iscusită în vindecarea bolilor cu ierburi; chemată fiind în ajutorul tău, Sfinte Petru, cu dragoste a venit să te ajute, făcându-se pildă de bunătate celor ce o laudă aşa:Bucură-te, că înţelepciunea ta ai pus-o în slujba binelui ;Bucură-te, că eşti numărată cu doctorii fără de arginţi;Bucură-te, bunătate ce covârşeşte hotarele firii;Bucură-te, că numai cu ierburi vindecai neputinţele trupului;Bucură-te, că ai căutat cu milă şi spre domnitorul încercat în boală;Bucură-te, că Hristos te-a luminat ca să îl vindeci;Bucură-te, că cele cereşti ai iubit mai mult decât lumea;Bucură-te, că vârsta nu ţi-a fost piedică spre virtute;Bucură-te, că bolile trupului le biruiai cu iscusinţa ta;Bucură-te, că şi durerile noastre le risipeşti cu rugăciunea;Bucură-te, că ţi-ai mutat dorirea la cele cereşti;Bucură-te, oglindă a nevinovăţiei;Bucură-te, Sfântă Fevronia, înţeleaptă călăuzitoare către Împărăţia cerurilor! Condacul 4 Cu frumuseţea trupului şi mai ales cu smerenia duhului ai strălucit, Sfântă Fevronia, având pentru aceasta pururea asupra ta binecuvântarea lui Dumnezeu Căruia Îi cântai neîncetat cu mulţumire: Aliluia! Icosul 4 Cu multă milostivire ai fost îngrijit Sfinte Petru, de fiica cea înţeleaptă a prisăcarului şi te-ai veselit cu duhul văzându-o pe aceasta împodobită cu toată virtutea; dar şi tu cu evlavie şi recunoştinţă ai mulţumit Domnului pentru darul primit, iar noi îţi cântăm cu mulţumire pentru mijlocirea ta pentru noi aşa:Bucură-te, că Domnul te-a luat sub aripile bunătăţii Sale;Bucură-te, că te-ai învrednicit de cercetarea milei dumnezeieşti;Bucură-te, că te-ai izbăvit din valurile bolii;Bucură-te, luceafăr prea frumos al Înţelepciunii;Bucură-te, că boala te-a dus pe cărarea bucuriei;Bucură-te, că te-ai veselit de ajutorul fetei celei milostive;Bucură-te, că ai biruit boala cea cumplită;Bucură-te, că Hristos te-a încununat pentru răbdarea ta;Bucură-te, risipirea întristării celor căzuţi;Bucură-te, mângâierea celor asupriţi;Bucură-te, raza bucuriei celor suferinzi;Bucură-te, că Mântuitorul ţi-a revărsat râuri de tămăduiri;Bucură-te, Sfinte Petru, piatră neclintită a mărturisirii iubirii lui Hristos! Condacul 5 Cunoscând îndeaproape Sfinte Petru, frumuseţea cea sufletească a cinstitei Fevronia, a răsărit în inima ta spicele dragostei celei adevărate pe care îngerii o binecuvintează, slăvind pe Ziditorul în cântări de: Aliluia! Icosul 5 Punând dragostea mai presus de toate, Sfântul Petru a voit a se căsători cu tine, înţeleaptă Fevronia, deşi nu erai cneaghină, înfruntând toate reproşurile celor supuşi tradiţiei; iar noi, buna lui hotărâre lăudând, te mărim pe tine cu laude ca acestea:Bucură-te, vas al cucerniciei;Bucură-te, că te-ai adăpat din înţelepciunea Duhului;Bucură-te, că ai defăimat cugetările lumeşti;Bucură-te, că Hristos ţi-a răsplătit smerenia cea multă;Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi soţie domnitorului;Bucură-te, că ai căutat mai întâi Împărăţia cerurilor;Bucură-te, că te-ai ostenit pe căile Vieţii;Bucură-te, că ai avut inimă milostivă spre toţi;Bucură-te, că ai strălucit mai ales cu frumuseţea sufletului;Bucură-te, palat veselitor al Stăpânului tuturor;Bucură-te, oglindă a frumuseţilor Duhului;Bucură-te, cununa celor iubitori de înţelepciune;Bucură-te, Sfântă Fevronia, înţeleaptă călăuzitoare către Împărăţia cerurilor! Condacul 6 Boierii cei plini de pizmă nu au suferit să te vadă pe tine Sfântă Fevronia, în cinstea de cneaghină, fiind luată dintre oamenii de rând şi nu au ştiut să cânte Domnului cu mulţumire: Aliluia! Icosul 6 Sufletul tău era sfâşiat de durere pentru răutatea boierilor Sfinte Petru, căci aceştia nu înţelegeau că podoaba virtuţilor este de mai mare preţ la Dumnezeu decât moştenirea unui nume de cinste; însă noi, lăudând buna ta înclinare a inimii, te cinstim cu aceste cununi de laude:Bucură-te, că ai urmat cărarea voii dumnezeieşti;Bucură-te, că mireasă plăcută Domnului ai ales;Bucură-te, că ai lepădat sfatul cel rău al boierilor;Bucură-te, că ai primit-o pe soţia ta ca pe un dar de la Domnul;Bucură-te, că ai deschis ochii sufletului spre vederea adevărului;Bucură-te, că ai trecut
Rugăciunea de dimineață a Părintelui Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul
Dumnezeul Cel veșnic și Făcătorule al tuturor lucrurilor, Care în neajunsa Ta bunătate m-ai chemat din neființă la această viață, Care mi-ai dăruit harul Botezului și al noii nașteri de sus, Care ai pus pecetea Sfântului Duh pe mădularele trupului meu în Taina Mirungerii și Care mi-ai dat dorința de a Te căuta, Tu, singurul Dumnezeu Adevărat, auzi rugăciunea mea. Eu n-am viață, lumină, bucurie, înțelepciune sau putere, decât numai în Tine, Dumnezeule. Nu îndrăznesc să ridic ochii spre Tine din pricina nedreptăților mele. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veți cere cu credință în rugăciune veți primi”, și încă: „Tot ceea ce veți cere în numele Meu voi face”, de aceea îndrăznesc să Te chem. Curățește-mă de toată întinăciunea trupului și a sufletului și învață-mă să mă rog Ție. Binecuvântează această zi pe care mi-ai dăruit-o mie, nevrednicului Tău rob, prin puterea binecuvântării Tale fă-mă vrednic în toată vremea și în tot locul de a vorbi și a lucra întru slava Ta, cu suflet curat, cu smerenie, răbdare și dragoste, cu blândețe, pace, bărbăție și înțelepciune, și de a fi totdeauna pătruns de prezența Ta. În nemărginita Ta bunătate, Doamne, arată-mi calea voii Tale și dăruiește-mi să pășesc fără păcat sub privirea Ta. Doamne, Tu Care cercetezi inimile și rărunchii, știi de ce am nevoie. Tu cunoști orbirea și neștiința mea, dar cunoști și dorirea mea, durerile inimii mele și suferințele sufletului meu. De aceea Te rog ascultă-mi rugăciunea și prin Sfântul Tău Duh arată-mi calea pe care trebuie să merg. Și când voia mea cea vicleană mă va conduce pe alte drumuri, nu mă cruța Doamne, dă-mi doar putere pe calea sfințeniei Tale. Prin puterea dragostei Tale dăruiește-mi să mă lipesc de bine. Păzește-mă de tot cuvântul și fapta aducătoare de moarte sufletului meu, de orice mișcare care ar putea să jignească sau să rănească pe fratele meu, învață-mă ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc. Iar dacă voia Ta este să tac, inspiră-mă să păzesc tăcerea într-un duh de pace, care să nu pricinuiască nici o întristare și nici o pagubă aproapelui meu. Întărește-mă pe calea poruncilor Tale, Doamne, și până la ultima mea suflare nu îngădui să mă îndepărtez de la lumina cuvintelor Tale, astfel ca poruncile Tale să devină unica lege a ființei mele, atât aici pe pământ, cât și în viața veșnică. Da, Doamne, Te rog ai milă de mine, cruță-mă în necazul meu și în deznădejdea mea și nu-mi ascunde calea mântuirii. Multe și mari sunt cererile mele, Doamne, și totuși eu nu uit urâciunea păcatului meu. Ai milă de mine! Nu mă lepăda de la Fața Ta din pricina îndrăznelii mele, ci mai curând sporește în mine această îndrăzneală și dăruiește-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc după cum ai poruncit: cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată mintea mea, cu toată puterea mea, cu toată ființa mea. Da, Doamne, prin Duhul Tău cel Sfânt învață-mă bunătatea, viața dreaptă și cunoștința, ajută-mă să cunosc adevărul Tău înainte de a mă coborî în mormânt. Lungește-mi viața în această lume, până ce-Ți voi oferi o pocăință adevărată. Nu mă smulge la jumătatea zilelor mele, nici în răstimpul când sufletul meu este încă orb. Și când Îți va plăcea să pui capăt vieții mele, spune-mi ceasul morții mele, pentru ca să-mi pot pregăti sufletul să Te întâlnească. În acel ceas de temut, fii cu mine, Doamne, și dăruiește-mi bucuria mântuirii Tale. Curățește-mă de greșelile cele ascunse și de toată nedreptatea tăinuită în mine și dăruiește-mi răspuns bun înaintea Înfricoșătoarei Tale Judecăți. Da, Doamne, în mare Ta milostivire și în nemărginita Ta iubire primește-mi rugăciunea. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Sfânt și Mare, Tu Însuți învață-mă smerenia Ta. Amin.
Acatistul Sfântului Niceta de Remesiana
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Mare dar este să fii propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, să semeni în lume seminţele cuvântului dumnezeiesc, cu acesta fiind învrednicit, şi noi cinstirea cuvenită aducem: Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Icosul 1 Pământul daco-român a primit din primele veacuri Evanghelia lui Hristos şi neamul cel nou născut din apă şi din duh aşa moştenirea creştină a lăsat:Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, pământeanul dac;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, fiu de neam străbun;Bucură-te, moştenitorul întregii credincioşii;Bucură-te, moştenitorul întregii virtuţi;Bucură-te, alesul lui Hristos;Bucură-te, alesul lucrărilor dumnezeieşti;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Condacul al 2-lea De la Dunărea bătrână până în munţi, credinţa creştină s-a împământenit şi întunericul cel vechi s-a risipit, şi tu, Sfinte Niceta, te-ai făcut o făclie a lumii celei noi, în cântarea de: Aliluia! Icosul al 2-lea Poporul dac de mult a primit credinţa creştină, şi tu ai adăugat încă o mărturie ce s-a făcut încă o „temelie a Bisericii străbune”:Bucură-te, că ai avut comoara Evangheliei lui Hristos;Bucură-te, că din tinereţe învăţătura sfântă ai primit;Bucură-te, că din tinereţe la cele de sus ai jinduit;Bucură-te, că ai căutat cele de taină;Bucură-te, că ai găsit mărgăritarul cel mare;Bucură-te, că prin multe nevoinţe l-ai şi câştigat;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Condacul al 3-lea Păgânescul întuneric idolesc cu greu se risipea, şi adesea cu multe necazuri şi împotriviri ai fost primit chiar de cei apropiaţi, care apoi au cântat: Aliluia! Icosul al 3-lea Poporul daco-român se deosebea de celelalte popoare păgâne şi idoleşti şi cu mărturisire sta în mijlocul lor; şi tu, Niceta, erai unul dintre cei mai râvnitori:Bucură-te, arhiereul daco-român;Bucură-te, al Bisericii lui Hristos cu adevărat slujitor;Bucură-te, al altarului sfânt liturghisitor;Bucură-te, al pământului străbun sfinţitor;Bucură-te, cel între primii sfinţi părinţi;Bucură-te, părinte care mulţi fii ai lăsat;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Condacul al 4-lea Iubitor de Cuvântul dumnezeiesc al lui Hristos, al Evangheliei dar ai primit, că toţi te ştiau ca pe un mare propovăduitor sfânt, în cântarea de: Aliluia! Icosul al 4-lea Şi popoarele păgâne din jur te ascultau şi mulţi la credinţa creştină alergau, şi aşa ca un urmaş al apostolilor ai fost şi un întemeietor de Biserică:Bucură-te, cel între ierarhii sfinţi ai Bisericii;Bucură-te, al Evangheliei dar strălucitor;Bucură-te, cel iubitor de cuvântul dumnezeiesc;Bucură-te, cel ce l-ai semănat cu râvnire;Bucură-te, că roduri şi „peste veacuri” au rămas;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Condacul al 5-lea Şi în alte ţări ai mers şi până în Italia ai ajuns, unde prieten cu Sfântul Paulin de Nola te-ai făcut, îndoind iubirea de cele sfinte, în cântarea de: Aliluia! Icosul al 5-lea Biserica primelor veacuri prin multe încercări a trecut şi chiar jertfe muceniceşti a avut, că idolatria păgână era mult legată de cele lumeşti:Bucură-te, că ai luptat mult cu păcatul cel vechi;Bucură-te, că ai luptat mult cu patimile idoleşti;Bucură-te, că propovăduirea ta era împotriva păcatului;Bucură-te, că vestirea ta era izbăvirea de păcat;Bucură-te, că peste tot cu păcatul te-ai războit;Bucură-te, că păcatul aşa l-ai biruit;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Condacul al 6-lea Şi scriitor iscusit ai fost şi cântări sfinte ai făcut să fie spre lauda celor credincioşi şi cinstirea slujbelor bisericeşti, în cântarea de: Aliluia! Icosul al 6-lea Imnul „Pe Tine Te lăudăm” a rămas ca un dar Bisericii şi credincioşilor creştini, prin care se aude, cu glas ceresc, mărirea lui Hristos:Bucură-te, păstorul cel bun al turmei creştine;Bucură-te, cântare sfântă pentru oile lui Hristos;Bucură-te, glas de taină mântuitoare;Bucură-te, glas de duh preasfânt;Bucură-te, chemarea sfântă ce ne-a rămas şi nouă;Bucură-te, glăsuire ce nu conteneşte;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Condacul al 7-lea Prăznuim şi noi cu cinstire pomenirea ta, care a rămas neuitată peste veacuri şi vremi, şi aşa te avem chip de icoană între primii sfinţi părinţi ai Daciei creştine, în cântarea de: Aliluia! Icosul al 7-lea Biserica lui Hristos din Dacia are cartea Evangheliei înscrisă şi cu numele tău, numele urcat la cer deodată şi cu numele noastre:Bucură-te, nume de dar al lui Hristos;Bucură-te, nume Bisericii creştine;Bucură-te, nume al credinţei pământului românesc;Bucură-te, nume de veşnicie;Bucură-te, nume înscris pe Evanghelia vieţii;Bucură-te, nume de sfânt părinte;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Condacul al 8-lea O, Sfinte Ierarhe Niceta, vestitorul Evangheliei lui Hristos, care ai semănat sămânţa sfântă în pământul cel bun al Daciei, cinstirea cuvenită îţi aducem şi din locaşurile de sus mijloceşte pentru noi, cei ce cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori) Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1 Icosul 1 Pământul daco-român a primit din primele veacuri Evanghelia lui Hristos şi neamul cel nou născut din apă şi din duh aşa moştenirea creştină a lăsat:Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, pământeanul dac;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, fiu de neam străbun;Bucură-te, moştenitorul întregii credincioşii;Bucură-te, moştenitorul întregii virtuţi;Bucură-te, alesul lui Hristos;Bucură-te, alesul lucrărilor dumnezeieşti;Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos! Condacul 1 Mare dar este să fii propovăduitor al Evangheliei lui Hristos, să semeni în lume seminţele cuvântului dumnezeiesc, cu acesta fiind învrednicit, şi noi cinstirea cuvenită aducem: Bucură-te, Sfinte Ierarh Niceta, darul Evangheliei lui Hristos!
Rugăciune către Sfinții Mucenici Epictet și Astion
Sfinților mucenici Epictet și Astion, căutați acum spre noi, cei ce cu umilință cădem înaintea sfintei voastre icoane și cinstim sfintele voastre moaște și ca unii ce v-ați învrednicit de mare cinste înaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugați-vă Acestuia să ne izbăvească de toate necazurile și primejdiile și să dea iertare de păcate sufletelor noastre. Și ca cei ce sunteți podoaba și ocrotitorii ținutului Dobrogei, împreună cu sfinții martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip, purtați de grijă mulțimii credincioșilor ce vă aduc vouă cinstire. Primiți acum prinosul nostru de dragoste, laudă și mulțumire către milostivul Dumnezeu și prin darul celui Atotputernic, vindecați bolile noastre sufletești și trupești, după cum ați vindecat și copila acelui mare dregător. Și precum în timpul vieții voastre mulțime de oameni ați vindecat, asemenea vindecați și sufletele noastre cele asuprite de patimi și dureri. Și, după cum prin viață curată, credință și sfântă nevoință, ați biruit puterea vrăjmașilor diavoli și ați câștigat mila Dumnezeului nostru Celui în Treime slăvit, așa și pe noi întăriți-ne în credință și ajutați-ne să fim biruitori în lupta cu păcatul, spre câștigarea virtuților în locașurile cerești. Ca împreună cu voi să cântăm lui Hristos Dumnezeu în împărăția cea fără de sfârșit, că Lui I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfinților Români
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Pe vasele Sfântului Duh şi făcliile strălucitoare ale Bisericii lui Hristos, pe Sfinţii români aleşi de Dumnezeu, cei care au luminat pământul ţării noastre şi poporul binecredincios cu lumina întreit strălucitoare a Preasfintei Treimi, să-i lăudăm noi, fii neamului românesc, cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim pomenirea lor, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! Icosul 1 Veniţi credincioşilor să prăznuim duhovniceşte pomenirea Sfinţilor români şi să cântăm laude celor aleşi de Dumnezeu, stâlpi neclintiţi ai Bisericii strămoşeşti: pe Apostolii lui Hristos, Andrei cel întâi chemat şi Filip, cei ce au semănat cuvântul Evangheliei în pământul străbun al ţării noastre, pe toţi mucenicii neamului, pe ierarhi şi învăţători, pe cuvioşi şi cuvioase, pe pustnicii rugători şi pe toţi drepţii din toate veacurile cu cinste fericindu-i, într-un glas să-i lăudăm, cântând:Bucuraţi-vă, cei aleşi şi trimişi de Hristos să înţelepţiţi neamul nostru;Bucuraţi-vă, odrasle sfinte, ieşite din viţa strămoşilor noştri;Bucuraţi-vă, stele răsărite în zorii naşterii poporului român;Bucuraţi-vă, slujitori credincioşi care aţi împlinit voia Domnului;Bucuraţi-vă, icoane vii prin care românii văd faţa lui Hristos;Bucuraţi-vă, flori care transmiteţi mireasma Duhului Sfânt;Bucuraţi-vă, raze luminoase aprinse din Soarele Hristos;Bucuraţi-vă, propovăduitori ai credinţei adevărate şi risipitori ai păgânătăţii;Bucuraţi-vă, apărători neînfricaţi ai Bisericii lui Hristos;Bucuraţi-vă, stâlpi neclintiţi ai adevărului şi ai dreptăţii;Bucuraţi-vă, pietre vii pe care s-a clădit Biserica neamului nostru;Bucuraţi-vă, potire în care se păstrează apa vieţii-cuvântul Evangheliei;Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! Condacul al 2-lea Dacă a fost semănat cuvântul Evangheliei lui Hristos de către Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip în pământul neamului nostru şi udat de apa vieţii, a răsărit în sufletele multora şi a rodit însutit. Pământul Dobrogei a fost străbătut de propovăduitorii credinţei creştine, iar apostolii trimişi să lumineze cunoştinţa străbunilor noştri au mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia! Icosul al 2-lea Întrarmaţi fiind cu puterea lui Hristos, primii creştini de pe pământul ţării noastre au înfruntat dintru început prigonirile şi ispitirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, dar nu s-au lepădat de credinţa adevărată primită de la Apostoli, ci au devenit mărturie vie pentru cei ce au urmat după ei. Pentru aceasta să fericim pe mărturisitorii dreptei credinţe din toate timpurile de pe plaiurile locuite de români, zicând:Bucuraţi-vă, sfinţi dobrogeni şi daco-români, pârga protomartirilor neamului românesc;Bucuraţi-vă, părinte Epitect şi monahule Astion, mărturisitori în Halmyris;Bucuraţi-vă, Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel, podoaba Dobrogei;Bucuraţi-vă, Emilian, Dasie, Nicandru şi Marcian mărturisitori ai dreptei credinţe;Bucuraţi-vă, Iuliu Veteranul, Pasicrat, Valentin şi Isihie de la Durostorum;Bucuraţi-vă, Chiril, Chindeu şi Tasie de la Cernavodă;Bucuraţi-vă, Macrobie, Gordie, Helie, Lucian şi Velerian de la Tomis;Bucuraţi-vă, Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat de la Sirmium;Bucuraţi-vă, Sfinţi diaconi Donat, Silvan şi Ermil, slujitori jertfelnici;Bucuraţi-vă, Sfinţiţi mucenici Montanus din Singidunum şi Romul cu credinciosul Venust din Cibales;Bucuraţi-vă, mucenici mărturisitori Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia;Bucuraţi-vă, Stratonic, Hermes şi Lup cei ce aţi cunoscut pe Hristos prin jertfa Mucenicilor;Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! Condacul al 3-lea Binecuvântat fie Dumnezeu Care, la vreme potrivită, a trimis poporului său bine-credincios bărbaţi înţelepţi şi sfinţi voievozi, apărători de ţară şi ctitori de lăcaşuri sfinte, apărători ai dreptei credinţe şi ai neamului nostru, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Pe bine-credincioşii voievozi şi pe bărbaţii cucernici ai neamului care s-au străduit să apere dreapta credinţă şi pământul străbun, să-i pomenim după vrednicie; aceştia, în vremuri de restrişte, au apărat ţara şi neamul nostru, Biserica şi credinţa strămoşească ortodoxă, iar acum, în ceruri, sunt rugători şi mijlocitori pentru sufletele noastre. Pentru aceasta să le înălţăm imn de laudă, zicând:Bucuraţi-vă, sfinţi voievozi, apărători ai pământului străbun;Bucuraţi-vă, mucenici şi mărturisitori ai dreptei credinţe;Bucuraţi-vă, apărători de ţară şi ctitori de lăcaşuri sfinte;Bucuraţi-vă, întemeietori ai ţărilor româneşti ca o triadă sfântă;Bucuraţi-vă, Sfinţi Voievozi Constantin cu fiii, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache, martiri pentru credinţa ortodoxă;Bucuraţi-vă, Sfinte Ştefan cel Mare al Moldovei cu oştenii eroi şi bine-credinciosul Neagoe al Ţării Româneşti;Bucuraţi-vă, Ioan cel Nou, Serghie şi Vah, Ioan Valahul şi Oprea din Sălişte, smeriţi mucenici şi mărturisitori ai dreptei credinţe;Bucuraţi-vă, Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel, martiri ardeleni pentru dreapta credinţă;Bucuraţi-vă, mărtirisitori năsăudeni Atanasie din Bichigiu, Vasile din Telciu, Vasile din Mocod şi Grigorie din Zagra;Bucuraţi-vă, cei ce aţi mărturisit dreapta credinţă la arătare şi în temniţă;Bucuraţi-vă, slujitori ai semenilor şi apărători ai lui Hristos;Bucuraţi-vă, cei ce aţi luptat pentru libertatea şi identitatea noastră;Bucuraţi-vă Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! Condacul al 4-lea Dumnezeu a ocrotit în toate veacurile pe fiii poporului nostru, deşi au fost rânduiţi în calea multor primejdii; având atâţia sfinţi martiri, ierarhi, cuvioşi rugători şi trăitori ai dreptei credinţe, Apostolul ne spune că suntem preoţie sfântă şi neam ales al lui Dumnezeu, iar sfinţii din neamul nostru se roagă în ceruri, cântând neîncetat: Aliluia! Icosul al 4-lea Veniţi credincioşilor să lăudăm soborul sfinţilor ierarhi români, care de la Hristos, prin Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip au primit harul de a propovădui Evanghelia, de a sfinţi viaţa credincioşilor şi de a-i povăţui pe calea mântuirii, botezându-i în numele Sfintei Treimi şi îndemnând pe fiecare să păstreze toate sfintele predanii şi tradiţii primite prin viu grai; pentru aceasta să cântăm:Bucuraţi-vă, sfinţilor ierarhi, purtători ai harului lui Hristos din neam în neam;Bucuraţi-vă, luminători ai credincioşilor cu sfintele învăţături;Bucuraţi-vă, apărători ai dreptei credinţe în vremea prigonirilor;Bucuraţi-vă, sfinţi ierarhi Bretanion, Teotim şi Efrem, episcopii Tomisului;Bucuraţi-vă, Irineu de Sirmium şi Niceta de Remesiana cu ceilalţi ierarhi daco-romani;Bucuraţi-vă, sfinţi păstori Iachint de Vicina, Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul, mitropoliţii Ţării Româneşti;Bucuraţi-vă, ierarhi cărturari Varlaam, Dosoftei şi Teodosie de la Brazi, mitropoliţii Moldovei;Bucuraţi-vă, sfinţi ierarhi misionari Nifon şi Atanasie Patelarie, patriarhii Constantinopolului;Bucuraţi-vă, Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului, Ghelasie de la Râmeţ şi Petru, mitropolitul Kievului, păstori luminători;Bucuraţi-vă, apărători ai românilor Ilie Ioreste, Sava Brancovici, Simeon Ştefan şi Andrei Şaguna, mitropoliţii Transilvaniei;Bucuraţi-vă, Leontie de la Rădăuţi, Ioan de la Râşca şi Secu şi Pahomie de la Gledin, episcopii Romanului şi Calinic de la Cernica;Bucuraţi-vă, aleşi ai Prea Sfintei Treimi şi sfinţitori ai vieţii noastre;Bucuraţi-vă Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! Condacul al 5-lea Să lăudăm după
Rugăciune către Sfânta Muceniță Chiriachi
O, prea sfântă și întru tot lăudată mare muceniță Chiriachi, care pentru Hristos ai pătimit, ca pildă să ne fii de adevărată credință și răbdare, primește acum această smerită rugăciune, de la noi nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri grabnic folositor alergăm, cinstind sfintele tale moaște și chipul icoanei tale, în genunchi, care cu credință, cu adâncă evlavie și cu lacrimi te rugăm: Înalță cugetul tău, Sfântă muceniță Chiriachi, către Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe Care Roagă-L, iertare de păcate și mare milă să ne dăruiască nouă și poporului cel binecredincios, ploaie la bună vreme, roade îmbelșugate pământului, și bună stare întregii lumi. Roagă-L să ne dăruiască viață lină și fără de păcat, credința ortodoxă să o întărească, întărâtările ereticilor să le nimicească, pe vrăjmașii noștri să-i îmblânzească, ura să o stingă, dragostea să o înmulțească, războaiele să le oprească și pace lumii să dăruiască. Sfântă Muceniță, dăruiește bună înțelegere soților, căsătorie binecuvântată tinerilor, iubire de fii părinților, copiilor ascultare față de părinți. Sfântă Muceniță mult pătimitoare, cere de la Hristos – Domnul, pentru noi îndurare și tuturor păcătoșilor îndreptare; înțelepciune ierarhilor, râvnă duhovnicească preoților, împodobire cu virtuți călugărilor, sănătate, iertare de păcate și mântuire, tuturor credincioșilor; fii mijlocitoare înaintea Dreptului Judecător, pentru noi smeriții robii tăi, împreună cu Sfânta de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria și cu toți sfinții cei bineplăcuți lui Dumnezeu, preamărind pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu, zicând: Slavă Ție, Dumnezeule cel prea mărit întru Sfinții Tăi, în vecii vecilor! Amin.
Acatistul Sfântului Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Purtătorului de Dumnezeu Grigorie, ierarhul lui Hristos, prinos de mulţumire îi aducem noi, nevrednicii. Celui ce a fost slujitor al adevărului, dascăl al învăţăturii celei mântuitoare şi tâlcuitor al scrierilor Sfinţilor Părinţi, să-i cântăm cu bucurie din adâncul inimii: Bucură-te, Sfinte Grigorie, Ierarhe preaînţelepte! Icosul 1 Din tinereţe ai fost ales să urmezi Domnului şi să împlineşti cele plăcute Lui, căci de nimic din cele pământeşti nu ţi-ai lipit inima, dorind calea care duce către Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta îţi aducem această cântare:Bucură-te, odraslă de neam binecuvântat;Bucură-te, cuget curat şi plin de bucurie duhovnicească;Bucură-te, cel ce ai primit la botez numele Purtătorului de biruinţă, Gheorghe;Bucură-te, dar sfinţit familiei tale;Bucură-te, mângâierea bunilor tăi părinţi;Bucură-te, copilărie ocrotită de sfinţii îngeri;Bucură-te, că ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;Bucură-te, că Sfânta Fecioară ţi-a fost acoperământ;Bucură-te, că sfinţii ţi-au fost ocrotitori;Bucură-te, că de tânăr ai pornit spre nevoinţă;Bucură-te, că Hristos a voit să locuiască în fiinţa ta;Bucură-te, că ai urmat calea îngerească;Bucură-te, Sfinte Grigorie, Ierarhe preaînţelepte! Condacul al 2-lea Dacă ai plecat din casa părintească cu binecuvântare şi ai intrat în obştea fraţilor şi monahilor din Lavra Neamţului, sub ocrotirea Maicii Domnului şi povăţuirea Sfântului Paisie, acolo ai căutat neîncetat să urmezi pravila sfântă şi să te hrăneşti din pilda de viaţă a părinţilor îmbunătăţiţi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea De la începutul vieţii călugăreşti întrarmându-te cu ascultarea şi smerita cugetare, Părinte Grigorie, ai urcat din treaptă în treaptă către înţelegerea tainelor credinţei în Hristos, descoperind noi sensuri ale transfigurării şi îndumnezeirii, pentru care îţi aducem aceste laude:Bucură-te, doritor de dumnezeiască nevoinţă;Bucură-te, împlinitor al pravilei călugăreşti;Bucură-te, râvnitor pentru învăţătura cea dreaptă şi mântuitoare;Bucură-te, iubitor de înţelepciune duhovnicească;Bucură-te, desăvârşire a chipului îngeresc;Bucură-te, întâiule între ucenicii marelui Paisie;Bucură-te, că te-ai pregătit în şcoala duhovnicească de la Neamţ;Bucură-te, că plăcerile trupeşti le-ai supus duhului;Bucură-te, tâlcuitor de texte patristice;Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al scrierilor filocalice;Bucură-te, iscusit lucrător în via Domnului;Bucură-te, cel ce te-ai adăpat din izvorul înţelepciunii şi al Sfintelor Scripturi;Bucură-te, Sfinte Grigorie, Ierarhe preaînţelepte! Condacul al 3-lea Cu totul urmând Domnului, fericite Părinte Grigorie, ai risipit norii ispitelor şi grijile lumeşti; cu smerenie ai ales a te nevoi cu postul şi cu rugăciunea, iar inima şi gândul nicicum nu le-ai depărtat de la Hristos, Căruia I-ai cântat: Aliluia! Icosul al 3-lea Văzându-ţi Sfântul Paisie al Neamţului agoniseala cărturărească, te-a rânduit în ceata monahilor tâlcuitori ai scrierilor filocalice, pe care i-ai uimit cu înţelepciunea ta, iluminată de Duhul Sfânt. Împreună cu ei ai lucrat la îmbogăţirea tezaurului de scrieri duhovniceşti, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:Bucură-te, părinte plin de har şi înţelepciune;Bucură-te, omul lui Dumnezeu şi credincioasă slugă;Bucură-te, genunchi plecat la rugăciune şi minte înălţată la cer;Bucură-te, cel ce în lacrimi de umilinţă ţi-ai scăldat sufletul;Bucură-te, cel ce te-ai hrănit din ospăţul mântuirii;Bucură-te, pildă vie monahilor râvnitori;Bucură-te, cel ce ţi-ai păzit mintea de gânduri viclene;Bucură-te, cel ce ţi-ai împodobit simţirile cu smerita cugetare;Bucură-te, cel ce ţi-ai croit drum de lumină prin hăţişul fărădelegilor;Bucură-te, verhovnic înţelept în ceata monahilor;Bucură-te, făclierul simţitoarelor deprinderi;Bucură-te, cel ce ai dobândit rugăciunea inimii;Bucură-te, Sfinte Grigorie, Ierarhe preaînţelepte! Condacul al 4-lea De lumina Sfântului Duh fiind luminat, Sfinte Grigorie, cu îndrăzneală te-ai ridicat împotriva începătoriilor şi stăpânitorilor fărădelegilor acestui veac înşelător şi, izgonind meşteşugirile diavoleşti, ai lucrat, întru nerăutatea inimii, virtuţile creştineşti, cântând Atotputernicului Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Ostenindu-te la tălmăcirea scrierilor filocalice, dreapta credinţă s-a întărit în inima ta, Sfinte, dar ai vărsat din mireasma ştiinţei mântuitoare pe care ai dobândit-o şi în sufletele celor însetaţi după viaţa curată, plăcută lui Dumnezeu, de aceea îţi aducem, cu mulţumire, aceste laude:Bucură-te, semănător al dumnezeieştilor învăţături;Bucură-te, luminător al oamenilor credincioşi;Bucură-te, minte plină de înţelepciune dumnezeiască;Bucură-te, icoană însufleţită de viaţa cea fără de prihană;Bucură-te, casă de lumină din lumina lui Hristos;Bucură-te, slujitorul cel statornic al Preasfintei Treimi;Bucură-te, părtaş la lucrarea de mântuire a creştinilor;Bucură-te, aducător de pace în sufletele celor tulburaţi;Bucură-te, chivot al darurilor dumnezeieşti;Bucură-te, ostenitor în răspândirea scrierilor sfinte;Bucură-te, cărturar desăvârşit şi trăitor al filocaliei;Bucură-te, casnic al lui Dumnezeu şi prieten al sfinţilor;Bucură-te, Sfinte Grigorie, Ierarhe preaînţelepte! Condacul al 5-lea După o vreme ai părăsit şcoala duhovnicească de la Neamţ, minunate Părinte, şi te-ai sălăşluit în Mănăstirea Căldăruşani, pentru a o întări şi înnoi. Întâmpinând şi aici ispite şi greutăţi, nu te-ai despărţit de dragostea Stăpânului Hristos, cântând neîncetat: Aliluia! Icosul al 5-lea Rugăciunea curată şi smerita cugetare ai dobândit, Părinte Grigorie, în ascultarea rânduită ţie de Biserică. Căci, având dar de la Dumnezeu, nu ai încetat a înmulţi talantul dat ţie şi cu osârdie ai lucrat la traducerea cărţilor sfinte şi ai tipărit Vieţile Sfinţilor, plăcuţi lui Dumnezeu. De aceea noi, cei ce ne îmbogăţim sufleteşte de pe urma ostenelilor tale, cu bucurie îţi cântăm:Bucură-te, cel împodobit de Hristos cu nenumărate daruri;Bucură-te, cel ce ai înmulţit talanţii sădiţi în sufletul tău;Bucură-te, cel ce ai mulţumit pururi lui Dumnezeu pentru darurile primite;Bucură-te, cel ce te-ai adăpat din apa vieţii izvorâtă din Duhul Sfânt;Bucură-te, vistierie de daruri dumnezeieşti;Bucură-te, bogăţie duhovnicească împărţită credincioşilor;Bucură-te, limpede cugetare a înaltei teologii;Bucură-te, cel ce primeşti în dar şi în dar dăruieşti;Bucură-te, învăţătorul cel nemitarnic al adevărului;Bucură-te, povăţuitorul credincioşilor către desăvârşire;Bucură-te, podoaba Ţării Româneşti şi lauda Căldăruşanilor;Bucură-te, Sfinte Grigorie, Ierarhe preaînţelepte! Condacul al 6-lea Căutând Ghica Voievod monah cărturar şi luminat pentru cinstea de Mitropolit al Ţării Româneşti, a fost inspirat de Duhul Sfânt să te cheme la această înaltă demnitate a Bisericii, pe care ai primit-o cu smerenie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Trimis al lui Hristos şi urmaş al apostolilor te-ai arătat misiunii încredinţate de Biserică, Ierarhe Grigorie, căci, deşi timpurile erau vitrege, ai înfruntat cu bărbăţie întunecarea lor şi ai început cu pricepere şi răbdare să reînnoieşti Mitropolia Ţării Româneşti şi să aduci pace şi linişte în inimile păstoriţilor tăi, de la care primeşte cântarea aceasta:Bucură-te, cel ce prin descoperire dumnezeiască ai fost chemat la arhierie;Bucură-te, Mitropolit şi dascăl al Bisericii din Ţara Românească;Bucură-te, iubitor de înţelepciune şi teolog iscusit;Bucură-te, păstorul cel bun şi cap sfinţit al Bisericii lui Hristos;Bucură-te, gură din care izvorăşte dulceaţa
Rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej
O, Sfinte al nostru părinte Serghie, nu uita pe sărmanii tăi până în sfârșit și, ca cel care ai îndrăznire către Împăratul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei care vin cu credință și se închină ție, căci ca unul care ești de minuni făcător poți să ne ajuți nouă. Roagă-te, Sfinte Serghie, și pentru noi, cei împovărați de multe și grele păcate, cerând vreme de pocăință, ca să trecem nevătămați de diavolii cei înfricoșători care caută să ia sufletul nostru, și astfel izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice, să ne facem moștenitori ai Împărăției Cerești, împreună cu toți sfinții care din veac au bineplăcut Domnului, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Mucenic Iulian din Tarsul Ciliciei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Glasul proorocului străbate veacurile: „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă”; dumnezeieştile cuvinte zugrăvesc icoana pătimirii tale şi ne întăresc în nădejde pe noi, cei ce aducem Ziditorului prin tine jertfa cântării: Aliluia! Icosul 1 Sămânţa dreptei credinţe a încolţit în inima ta, căci stropind-o cu roua înţelepciunii şi încălzind-o cu căldura dragostei pentru Hristos, ţi-ai înălţat privirea minţii spre bunătăţile cele cereşti; primeşte şi de la noi, nevrednicii, aceste stâlpări smerite de cuvinte şi trimite-ne adierile Duhului, spre a ne aminti de cele cereşti:Bucură-te, sălaş scump al miresmei dumnezeieşti;Bucură-te, cort însufleţit al Adevărului;Bucură-te, petrecere întru ostenelile duhovniceşti;Bucură-te, carte a insuflărilor dumnezeieşti;Bucură-te, pom mult roditor al înţelepciunii;Bucură-te, următor al căii rugăciunii;Bucură-te, păstrare a comorii credinţei;Bucură-te, jertfă bineplăcută Ziditorului;Bucură-te, oglindă a frumuseţilor cereşti;Bucură-te, intrare în cămara cerească;Bucură-te, lucrător al poruncilor dumnezeieşti;Bucură-te, mărturie bineprimită a credinţei;Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule! Condacul al 2-lea În vremea prigonirilor pentru credinţă, nu te-ai lepădat de Ziditorul şi Binefăcătorul tău, ci stând înaintea guvernatorului Marchian cu îndrăzneală, în cămara inimii ai întâmpinat pe Hristos cu cântarea: Aliluia! Icosul al 2-lea Paharul durerilor ai băut şi uneori desfătările mesei idoleşti ţi s-au pus înainte, spre a te lepăda de Hristos, însă ai rămas neclintit pe piatra mărturisirii, fiind întărit de Piatra Vieţii; pentru aceasta, pe temelia dreptei credinţe întăreşte-i pe cei ce cu evlavie te cinstesc pe tine aşa:Bucură-te, stâlp neclintit al mărturisirii;Bucură-te, ruşinarea celor întunecaţi de înşelăciune;Bucură-te, primitorul darului înţelepciunii;Bucură-te, adăpare din izvorul milei dumnezeieşti;Bucură-te, vădirea înşelăciunii idoleşti;Bucură-te, moştenitor al desfătării raiului;Bucură-te, cunună a biruinţei muceniceşti;Bucură-te, răbdare nezdruncinată de pătimiri;Bucură-te, întărirea celor cuprinşi de valurile necredinţei;Bucură-te, ridicarea celor neputincioşi;Bucură-te, trâmbiţă a vestirilor dumnezeieşti;Bucură-te, cunună a răbdării mântuitoare;Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule! Condacul al 3-lea Prin cetăţile Ciliciei ai fost purtat un an, Sfinte, şi cu ai durerilor spini încununat, dar cu ochii minţii contemplai drumul Golgotei şi cu gândurile inimii te îndulceai de călătoria spre Izvorul frumuseţilor raiului strigând: Aliluia! Icosul al 3-lea Ca un diamant tare, nezdrobit de mânia închinătorilor la idoli te-ai arătat, Mucenice Iulian, şi, primind atingerea razelor Soarelui dreptăţii, mai puternic arătai strălucirea credinţei în Hristos; primeşte şi de la noi razele cuvintelor de cinstire şi ne fă părtaşi milostivirii Stăpânului:Bucură-te, piatră nesfărâmată a mărturisirii;Bucură-te, purtător al strălucirilor Duhului;Bucură-te, diamant al frumuseţii muceniceşti;Bucură-te, comoară nepreţuită a credinţei;Bucură-te, îndulcire a minţilor tulburate de ispite;Bucură-te, ajutător al celor prigoniţi;Bucură-te, grabnică scăpare a celor neputincioşi;Bucură-te, râu al darurilor dumnezeieşti;Bucură-te, nume scris în cartea mucenicilor;Bucură-te, stârpirea gândurilor neroditoare;Bucură-te, odihnirea frumuseţii lui Hristos;Bucură-te, întăritor al nostru pe căile răbdării;Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule! Condacul al 4-lea Slujitorii păgâni din cetatea Egeea au căutat să te spurce pe tine, Sfinte, silindu-te să mănânci din cele jertfite idolilor, dar ai primit de la Hristos mana Duhului şi răsplată pentru pătimirile tale, cântându-I tu cu mulţumire: Aliluia! Icosul al 4-lea Jertfa rugăciunilor maicii tale pentru întărirea ta în credinţă a fost bineprimită de Părintele milostivirilor, Care Şi-a deschis urechea spre a auzi cuvintele celei ce te-a născut şi a şoptit la urechile inimii tale cuvânt de mângâiere; pe Acesta fă-L milostiv spre cererile noastre cele bune şi ascultă cu îngăduinţă cuvintele aduse spre cinstirea ta:Bucură-te, primitorul sfatului părintesc;Bucură-te, făclie cinstită a Adevărului;Bucură-te, întărire pe piatra răbdării;Bucură-te, lucrător al cuvintelor dreptăţii;Bucură-te, mlădiţă mult roditoare a Treimii;Bucură-te, ascultarea cuvintelor mântuitoare;Bucură-te, plinirea chemării muceniceşti;Bucură-te, surpător al înşelăciunii idoleşti;Bucură-te, ruşinarea celor umbriţi de necredinţă;Bucură-te, pildă de întărire întru răbdare;Bucură-te, sprijinitorul sufletelor necăjite;Bucură-te, liman al celor înviforaţi de prigonire;Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule! Condacul al 5-lea Luând aminte Ziditorul la râurile lacrimilor maicii tale şi la cuvintele ei spre întărirea inimii tale întru nevoinţa muceniciei, te-a acoperit pe tine cu aripile milostivirii Sale şi ţi-a stins focul chinurilor cu roua cântărilor de: Aliluia! Icosul al 5-lea Fiind insuflată de Cel Preaînalt, ca un înger maica ta te-a întărit întru răbdare, descoperindu-ţi, în zugrăvirea cuvintelor pline de iubire, frumuseţile raiului pe care le moştenesc cei ce rabdă pe pământ chinuirile cele de scurtă vreme pentru Hristos; osteniţi fiind noi de prigonirea patimilor noastre, spre tine alergăm cu nădejde, aducându-ţi florile cântărilor de cinstire ţie, celui ce porţi pe cap cununa slavei muceniceşti:Bucură-te, vederea făgăduinţelor raiului;Bucură-te, neguţătorie înţeleaptă a mântuirii;Bucură-te, următor al sfatului maicii tale;Bucură-te, alergare la limanul muceniciei;Bucură-te, răbdător de chinuri pentru Hristos;Bucură-te întărire a celor tulburaţi de chinuiri;Bucură-te, alergare cu mintea la cele cereşti;Bucură-te, surpător al cugetelor neroditoare;Bucură-te, iubitor al frumuseţilor cereşti;Bucură-te, odihnă a inimilor întristate;Bucură-te, grabnic ajutător al celor prigoniţi;Bucură-te, urcare pe scara muceniciei;Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule! Condacul al 6-lea Întunericul temniţei nu te-a despărţit de Hristos, căci prin fereastra pătimirilor vedeai pe Cel ce Se face răsplătitor tuturor durerilor noastre primite cu îndelungă răbdare, spre a-I cânta Lui cu mulţumire: Aliluia! Icosul al 6-lea Trei zile ai petrecut cu maica ta în temniţă în amintirea darurilor milostivirii Treimii Celei de viaţă Făcătoare şi, fiind scos la judecata pământească, priveai spre apusul veacurilor, când toţi vom sta înaintea scaunului Înfricoşătorului Judecător; pe Hristos roagă-L, Sfinte, să ne învrednicească de răspuns bun pe noi, cei ce te cinstim pe tine:Bucură-te, vederea judecăţilor dumnezeieşti;Bucură-te, îndulcire de răsplata cerească;Bucură-te, rugător osârdnic spre a noastră mântuire;Bucură-te, înfruntarea judecătorilor pământeşti;Bucură-te, râvnitor al celor mai înalte;Bucură-te, mijlocitor grabnic al celor în nevoi;Bucură-te, îndreptarea cârmei minţii spre cele mai bune;Bucură-te, păzitor al legământului iubirii dumnezeieşti;Bucură-te, intrare prin poarta muceniciei;Bucură-te, primirea judecăţii spre mântuire;Bucură-te, cort cinstit al înţelepciunii Duhului;Bucură-te, dorirea celor mai înalte ale Adevărului;Bucură-te, Sfinte Mucenice Iulian, mult pătimitorule! Condacul al 7-lea Temniţa ţi s-a făcut uşă către Împărăţia cerurilor, căci bătăile cuvintelor iubitoare ale maicii tale la uşa inimii ţi-au vestit intrarea în cămara de nuntă a Mirelui Hristos, către Care strigai cu nădejde de mântuire: Aliluia! Icosul al 7-lea Nesuferind guvernatorul defăimarea zeilor păgâneşti, cu chinuri cumplite a căutat să vă abată de pe calea mărturisirii lui Hristos, dar, primind de sus acoperământul Duhului, aţi rămas neclintiţi în îndrăzneala voastră; pe noi, cei ce slujim patimilor osânditoare, cu rugăciunea ta, cinstite Mucenice Iuliane, ne adu la limanul mântuirii, ca
Rugăciune către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
Sfinte Ștefane Voievod, apărător al poporului român și grabnic folositor al tuturor creștinilor, ascultă rugăciunea pe care o înălțăm către tine, noi, nevrednicii. Cunoaștem îndrăznirea pe care ai dobândit-o prin multe osteneli către Bunul Dumnezeu, Care ți-a ascultat rugăciunile tale. Drept aceea, te rugăm să ne auzi și tu pe noi când cerem ajutorul tău. Ocrotește bisericile și mănăstirile în pace, întărește credința slăbită de ispitele acestui veac, surpă eresurile, luminează ocârmuitorii, dă vitejie ostașilor, iar nouă tuturor luminează-ne calea mântuirii, ca împreună cu tine în locașurile cele cerești să ne bucurăm în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Nicolae Cabasila
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Viață duhovnicească trăind, Sfinte Nicolae Cabasila, ai căutat asemănarea cu Dumnezeu, prin rugăciune, virtute şi învăţătură, şi, înţelegând puterea Dumnezeieştii Taine a Euharistiei, ne-ai arătat că îndumnezeirea este ţelul vieţuirii creştine; pentru acestea, îţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii! Icosul 1 Sfinte Nicolae Cabasila, cel ce ai dorit cu ardoare desăvârşirea, tu ne-ai arătat că trăirea duhovnicească și mântuirea sunt chemare pentru toţi dreptcredincioşii creştini, deoarece Hristos a venit în lume să mântuiască pe toţi oamenii, iar sfinţenia este împlinirea omului pe pământ; pentru aceasta, îți cântăm:Bucură-te, cel ce ai dorit să vieţuieşti departe de lume;Bucură-te, cel ce ai fugit de ceea ce este lumesc în ea;Bucură-te, cel ce ai viețuit între oameni cu multă evlavie;Bucură-te, cel ce, în mijlocul lumii, ai dus viaţă de rugăciune;Bucură-te, cel ce te-ai adăpat sufleteşte prin învăţături înţelepte;Bucură-te, cel ce ai spus că unirea cu Hristos este scopul vieţii omului;Bucură-te, vieţuitor în lume, dar lipsit de duh lumesc;Bucură-te, cel ce ai căutat cu ardoare sfinţenia;Bucură-te, pildă de viaţă duhovnicească pentru monahi şi mireni;Bucură-te, cel ce ai propovăduit îndumnezeirea întru Hristos;Bucură-te, cel ce ai aflat rostul vieţuirii omului pe pământ;Bucură-te, cel ce ne îndemni la lucrare duhovnicească;Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii! Condacul 2 În familie de creştini dreptcredincioși și înstăriţi te-ai născut, Sfinte Nicolae, având acelaşi nume cu unchiul tău, Nicolae, om cu deplină învăţătură şi înaltă trăire duhovnicească, cel ce ţi-a fost îndrumător în dobândirea unei bogate învăţături şi a unei purtări plăcute lui Dumnezeu; pentru acestea, dăm slavă lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! Icosul 2 Între iubitorii de rugăciune isihastă, îndrumaţi, în cetatea Tesalonicului, de Cuviosul Isidor, învăţăcelul Sfântului Grigorie Sinaitul, se număra şi mama ta, care ţi-a dat primele învăţături despre rugăciunea isihastă şi, mai ales, lucrarea şi foloasele acesteia pentru formarea ta duhovnicească; astfel, te-ai pregătit, prin învăţătură şi trăire, spre vederea duhovnicească, pentru care primeşte de la noi aceste laude:Bucură-te, cel născut în familie de dreptcredincioşi;Bucură-te, cel botezat cu numele Sfântului Ierarh Nicolae;Bucură-te, cel ce ai urmat virtuţile Sfântului tău ocrotitor;Bucură-te, cel crescut din pruncie întru frica de Dumnezeu;Bucură-te, cel ce ai primit învăţături creştineşti de la mama ta;Bucură-te, cel ce ai aflat de la ea foloasele rugăciunii isihaste;Bucură-te, cel ai dobândit bună povăţuire şi de la unchiul tău;Bucură-te, cel ce ai devenit om de nădejde al Bisericii;Bucură-te, cel ce ai făcut parte din ceata isihaştilor din Tesalonic;Bucură-te, cel ce l-ai cunoscut pe Cuviosul Isidor isihastul;Bucură-te, cel ce ai ales, din tinereţe, viața de curăţie;Bucură-te, cel ce ai dobândit vedere duhovnicească;Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii! Condacul 3 Din tinereţe ai plecat la Constantinopol, unde ai avut îndrumători pe mulţi dascăli renumiţi şi tot acolo l-ai cunoscut pe teologul luminii, pe Sfântul Grigorie Palama, lucrător al rugăciunii inimii şi apărător al isihasmului; de la aceştia ai deprins lucrarea rugăciunii şi a isihiei, pentru care pe tine te cinstim cu laude şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 3 Cu dor de locurile natale, aflându-te în marea cetate a Sfântului împărat Constantin, Sfinte Nicolae, ai alcătuit primele tale scrieri, între care Cuvânt de laudă pentru Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorătorul de mir, ocrotitorul Tesalonicului şi al tău; deci, fiind luminat de Duhul Sfânt, ai fost povăţuit de oameni duhovniceşti şi învăţaţi spre îndeletnicirea cu învăţăturile folositoare şi spre o înaltă trăire; pentru acestea, te lăudăm:Bucură-te, cel ce ai avut îndrumător în viaţă pe unchiul tău;Bucură-te, cel ce ai acelaşi nume, Nicolae, cu acela;Bucură-te, cel ce ai avut si alţi dascăli buni si credincioşi;Bucură-te, cel ce ai ucenicit la Sfântul Grigorie Palama;Bucură-te, cel ce ai deprins rugăciunea de la lucrătorul isihiei;Bucură-te, cel ce, alături de el, ai fost apărător al isihasmului;Bucură-te, cel ce ai fost luminat de Pronia cerească;Bucură-te, cel povăţuit de oameni duhovniceşti și învăţaţi;Bucură-te, cel ce te-ai deprins cu studiul lucrărilor folositoare;Bucură-te, cel ce ai dobândit învăţături mântuitoare de suflet;Bucură-te, cel ce ai urcat din treaptă în treaptă pe scara virtuţilor;Bucură-te, cel ce te-ai ostenit să devii plăcut lui Dumnezeu;Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii! Condacul 4 Cu toate că în cetatea Constantinopolului ai trăit în vremuri neprielnice, Sfinte Nicolae, te-ai arătat pildă de vieţuire smerită, având sfătuitor întru rugăciunea isihastă pe Cuviosul Grigorie Palama, luminător al lumii; pentru acestea, lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce lucrează toate în toţi, şi Îi cântăm: Aliluia! Icosul 4 Ai vieţuit în cetate ca un mirean, dar în duhul pustiei, şi ai împlinit chemarea tainică de a cunoaşte teologia ortodoxă, lucrând în suflet rugăciunea inimii; astfel, din multa învăţătură și sfinţenie, ne-ai lăsat două scrieri frumoase şi însemnate pentru viaţa Bisericii: Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, pentru care te cinstim, zicând:Bucură-te, cel ce, în Constantinopol, ai vieţuit în vremuri grele;Bucură-te, cel ce ai fost pentru mulţi pildă de smerenie;Bucură-te, tăinuitor al vieţuirii tale de zgomotul lumii;Bucură-te, cel ajutat de Domnul, Cel ce lucrează prin aleşii Săi;Bucură-te, vieţuitor în marea cetate ca în mijlocul pustiei;Bucură-te, cel ce, deşi erai mirean, ai ajuns pe culmile desăvârşirii;Bucură-te, cel ce ai fugit de preoţie, ca Sfântul Ioan Gură de Aur;Bucură-te, cel ce ai împlinit chemarea tainică de a cunoaşte teologia;Bucură-te, lucrător în taină al rugăciunii inimii;Bucură-te, cel ce ne-ai dăruit Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii;Bucură-te, învăţător al frumoasei vieţuiri creştine;Bucură-te, cel ce ai scris și ne-ai învăţat Despre viaţa în Hristos;Bucură-te, Sfinte Nicolae, teolog tâlcuitor al Sfintei Liturghii! Condacul 5 Ucenicii Cuviosului Grigorie Sinaitul i-au învăţat tainele rugăciunii celei cu mintea si ale trezviei pe mulţi dreptcredincioşi din Tesalonic din vremea aceea, împreună cu evlavioasa ta mamă, Sfinte Nicolae; deci, de la ei şi tu ai înţeles că, prin izbăvirea de patimi şi prin rugăciunea curată, omul poate vedea slava lui Dumnezeu încă de pe pământ, printr-o tainică unire cu El, şi poate să-I înalţe cu îngerii cântarea: Aliluia! Icosul 5 Cuviosul Grigorie Sinaitul învăţa că, atunci când Dumnezeu voieşte, sfinţii mult-rugători şi smeriţi pot vedea încă din viaţa aceasta pământească slava sau lumina împărăţiei cerurilor. Această lumină s-a arătat Sfinţilor Apostoli Petru, Iacov si Ioan la Schimbarea la
Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, făcătorul de minuni al vremurilor noastre
O, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, bunule păstor şi tainicule văzător al sufletelor omeneşti! Acum te rogi înaintea Prestolului dumnezeiesc, precum singur ai zis: „Deşi am murit, sunt viu”. Roagă-L pe Dumnezeu Cel Atotmilostiv să ne dăruiască iertare de păcate, ca să ne recăpătăm puterea duhovnicească, să scăpăm de amărăciunea acestei lumi şi să strigăm către Domnul, ca să ne dea smerenie şi inspiraţie duhovnicească, cuget dumnezeiesc şi duh evlavios în toate căile noastre. Tu, care ai fost ocrotitor milostiv al orfanilor şi îndrumător încercat pe pământ, fii acum călăuză şi pentru noi, ca un nou Moise, iar în discordiile bisericeşti povaţă atotcuprinzătoare a lui Hristos. Cu lacrimi te rugăm pe tine, o, închinătorule înflăcărat, vino şi la noi, cei care în negura patimilor suntem afundaţi, aşteptând îndrumările tale părinteşti. Luminează-ne cu lumina neînserată în care te afli tu acum, rugându-te pentru fiii tăi, împrăştiaţi pe toată suprafaţa pământului, dar îndreptaţi cu iubirea lor plăpândă către lumină, acolo unde sălăşluieşte Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine cinstea şi Împărăţia, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Acatistul Sfântului Cuvios Paisie cel Mare
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Alesule de Dumnezeu, dintre fraţii tăi, spre a-I sluji Lui, cu bună credinţă ne rugăm ţie, Sfinte, ca să te rogi pentru noi, neamul tău, ca cei ce suntem în multe ispite şi primejdii; ocroteşte-ne pe noi cu rugăciunile tale, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Paisie! Icosul 1 Viaţa ta a strălucit în lume ca o rază prealuminoasă, Părinte Paisie, şi luminând sufletele şi cugetele tuturor, pleacă pe toţi a striga ţie:Bucură-te, sfeşnicul Bisericii lui Hristos;Bucură-te, între monahi ca un soare luminos;Bucură-te, surparea nevăzuţilor vrăjmaşi;Bucură-te, că de a ta putere sunt arşi;Bucură-te, pierzarea văzuţilor războinici;Bucură-te, că ai biruit pe cei potrivnici;Bucură-te, că te-ai suit la înălţimea cerurilor prin fapte bune şi rugăciune;Bucură-te, că în toată lumea s-a vestit al tău nume;Bucură-te, că ai trecut cu vederea dulceţile lumeşti;Bucură-te, că boldurile diavoleşti le-ai tâmpit cu rugăciunea;Bucură-te, că părinţii tăi ajutau pe cei în nevoi;Bucură-te, că pe tine te-au crescut în dreapta credinţă;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Paisie! Condacul al 2-lea Arătatu-s-a îngerul Domnului în vis maicii tale şi i-a zis: „Dumnezeu, Tatăl sărmanilor, m-a trimis să-ţi spun să nu te mai întristezi atât pentru grija copiilor tăi, ca şi cum numai tu singură ai avea grija de ei, şi nu Dumnezeu, deci nu te întrista, ci dăruieşte-I pe unul din fiii tăi şi strigă: Aliluia!”. Icosul al 2-lea „Toţi copiii mei sunt ai lui Dumnezeu, a zis cinstita ta mamă către înger, să ia pe care va voi să-I slujească Lui mai cu osârdie”; iar îngerul, apucându-te de mână, a zis: „Acesta este bineplăcut lui Dumnezeu”. Deci noi cu laude te fericim, zicând:Bucură-te, că maica ta voia să dăruiască Domnului pe unul dintre fraţii tăi mai mari;Bucură-te, că îngerul a zis că puterea lui Dumnezeu în cei mici se lucrează;Bucură-te, că de îngerul lui Dumnezeu ai fost ales;Bucură-te, că tu ai adus lui Dumnezeu rugăciuni mai des;Bucură-te, că rugăciunile tale au fost făcătoare de minuni;Bucură-te, că până la cer s-au suit şi pe mulţi din rătăcire i-a izbăvit;Bucură-te, că maica ta s-a mirat de porunca Domnului;Bucură-te, că a slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Facă-se voia Ta”;Bucură-te, că pe tine te-a dăruit Domnului din pruncie;Bucură-te, că din pruncie ai slujit Domnului cu osârdie şi dragoste;Bucură-te, că de Dumnezeu te-ai ţinut şi Lui ai slujit;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Paisie! Condacul al 3-lea Ajungând la vârsta potrivită ca să lucrezi după poruncile Domnului, părinţii tăi te-au dus în pustie la dumnezeiescul Pamvo, iar el, mai înainte ştiind cele ce aveau să fie cu tine, te-a primit cu bună bucurie şi te-a îmbrăcat în chipul monahicesc, cântând: Aliluia! Icosul al 3-lea Văzând Avva Pamvo că doreşti isprăvile cele mai înalte, a zis către tine: „Nu se cuvine celui ce este nou începător să caute în faţa vreunui om, ci să-şi plece de-a pururea capul în jos, iar cu mintea să gândească neîncetat la cele cereşti, la negrăita slavă a lui Dumnezeu”, pentru care auzi aşa:Bucură-te, că bun dascăl ai avut;Bucură-te, că ţi-a zis: „Cu mintea să slăveşti pe Dumnezeu, Făcătorul a toate”;Bucură-te, că auzind acestea, te-ai umplut de dumnezeiască dorire;Bucură-te, că pe dascălul tău l-ai iubit;Bucură-te, că trei ani te-ai păzit şi faţă de om n-ai văzut;Bucură-te, că pe diavolul l-ai biruit;Bucură-te, căci cu citirea Sfintei Scripturi te îndeletniceai;Bucură-te, sad lângă izvoarele apei sădit şi cu bunătăţile înflorit;Bucură-te, că adesea cântai: „Cât de dulci sunt cuvintele Tale, Doamne”;Bucură-te, că trupul ţi-l strâmtorai cu postul şi privegherea;Bucură-te, că Avva Pamvo se bucura de sporirea ta;Bucură-te, că binecuvântându-te a adormit;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Paisie! Condacul al 4-lea Înfierbântându-te, o, Sfinte Paisie, cu căldura Duhului Sfânt, ai ajuns la mai înaltă priveghere, postind toată săptămâna, iar sâmbăta, pâine, apă şi sare gustai. Iar noi, lăudând nevoinţele tale, slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia! Icosul al 4-lea Iubit-ai a vorbi numai cu Dumnezeu în linişte; deci Ioan, cel împreună nevoitor cu tine, a zis să vă despărţiţi, să vă liniştiţi fiecare deosebi; pentru aceea auzi de la noi:Bucură-te, că Domnul v-a poruncit să vă despărţiţi;Bucură-te, că Ioan, rămânând acolo, pe mulţi a adus la mântuire;Bucură-te, că tu în pustia cea de către apus te-ai dus;Bucură-te, că prin tine s-a adunat norod mult nespus;Bucură-te, căci cu Dumnezeu te-ai împrietenit şi cu El faţă către faţă ai vorbit;Bucură-te, că Hristos cu îngerii Săi din cer la tine a venit şi te-a blagoslovit;Bucură-te, că tu L-ai întrebat: „De ce Te-ai pogorât la mine?”;Bucură-te, că El ţi-a spus că pustiul se va umple de lume;Bucură-te, că tu, căzând la pământ, cu smerenie te-ai închinat şi ai întrebat: „Dar cine le va purta de grijă?”;Bucură-te, că Domnul a zis că de-L vor iubi pe El şi vor păzi poruncile Lui, nimic nu le va lipsi;Bucură-te, că întrebai cum vor scăpa de cursele celui rău;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Paisie! Condacul al 5-lea Mântuitorul a răspuns că de vor păzi poruncile cu blândeţe şi bunătate, cu dreptate şi cu inimă smerită, nu numai că-i va izbăvi de cursele vrăjmaşului, ci îi va apăra şi moştenitori Împărăţiei cerurilor îi va face; apoi S-a suit la ceruri, iar tu, cuprins de frică, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 5-lea Meşteşugind vrăjmaşul curse asupra ta, a trimis la tine pe un boier cu mult aur şi argint ca să-l împarţi la monahii săraci, dar Dumnezeu descoperindu-ţi aceasta, ai ieşit înaintea lui şi i-ai spus că monahii n-au trebuinţă de bani, ci să-i dea la săraci; iar noi te lăudăm aşa:Bucură-te, că pe boier l-ai mângâiat să dea banii la văduve şi la orfani;Bucură-te, că pe satana l-ai ruşinat şi planul lui l-ai stricat;Bucură-te, că vrăjmaşul în faţă ţi s-a arătat;Bucură-te, că el a mărturisit că e biruit;Bucură-te, că te-ai făcut văzător de cele cereşti;Bucură-te, căci ca Pavel ai fost răpit la cer;Bucură-te, că de bucurie inima ţi s-a umplut;Bucură-te, că de la acea vedenie ai luat duhul înfrânării;Bucură-te, că altă hrană nu primeai decât Sfânta Împărtăşanie;Bucură-te, că fără hrană ai petrecut şaptezeci de ani;Bucură-te, că lui Ilie Proorocul te-ai asemănat;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Paisie! Condacul al 6-lea Precum
Rugăciune către Sfântul Leontie de la Rădăuţi
Sfinte preacuvioase părinte Ierarhe Leontie, primeşte smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai văduvei, şi cere pentru noi dar şi putere, ca toate poftele trupeşti călcând, să vieţuim în bună cinstire şi curăţie, agonisind iertare de păcate şi trecere fără primejdie în ceasul morţii, şi când vom trece noi întru nădejdea Învierii spre viaţa de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita faţă a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Acatistul Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Îngrozirile şi făgăduinţele tiranului defăimându-le bărbăteşte, stâlpule neclintite, împreună cu cei de un sânge, ai pătimit, mare cugetătorule. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi, Manuile, din primejdii, ca să strigăm ţie: Bucură-te, mucenice mult pătimitorule! Icosul 1 Credinţa în Treimea cea nezidită învăţând-o treimea mucenicilor, de la înţeleptul Evnoic, s-a botezat întru Hristos, pe maica lor bine povăţuind-o. Deci să ne adunăm toţi să strigăm către dânşii unele ca acestea:Bucură-te, treime de mucenici, care una cugeţi;Bucură-te, că lui Dumnezeu cu slujire te închini;Bucură-te, că prin taină ai învăţat despre Treimea cea nezidită;Bucură-te, că ai învăţat despre Unimea cea fără de început;Bucură-te, maică ce ai născut trupeşte pe mucenici;Bucură-te, că Evnoic a doua oară pe dânşii i-a născut;Bucură-te, că pe maica voastră, o, treime de mucenici, aţi urmat;Bucură-te, că învăţăturile lui Evnoic le-ai primit;Bucură-te, întocmai la număr cu cinstita Sfânta Treime;Bucură-te, apărătoarea dumnezeieştii Unimi;Bucură-te, Savel, Manuil şi Ismail;Bucură-te, treime de mucenici pe care fiecare te cheamă într-ajutor;Bucură-te, treime de mucenici mult pătimitoare! Condacul al 2-lea Către împăratul Râmlenilor te-a trimis Alamudar pe tine, o, treime de mucenici, ca să aşezi pace între romani şi perşi. Iar el, primind răspunsul cu bucurie, cugetă deşertăciuni asupra voastră, fiind deşert la minte, pe când voi strigaţi: Aliluia! Icosul al 2-lea Daruri dai solilor şi îi îndemni cu vicleşug a ospăta cu tine, o, deşertule la minte, dar ei ca pe nişte netrebnice pe toate acestea ştiindu-le, se rugau la Dumnezeu ca să se izbăvească de rătăcirea ta, călcătorule de lege. Deci lăudându-i pe ei strigăm:Bucură-te, treime de mucenici, lăcaş al Sfintei Treimi;Bucură-te, lauda mucenicilor;Bucură-te, a Persiei odraslă nemuritoare;Bucură-te, şi al Traciei reazem neclintit;Bucură-te, că ai călcat cinstirile tiranului;Bucură-te, că te-ai scârbit de darurile împăratului;Bucură-te, ceea ce te rogi a ne păzi de rătăcire;Bucură-te, ceea ce ceri de la Dumnezeu să se mântuiască toţi;Bucură-te, că de la pământ la cele de sus te-ai ridicat;Bucură-te, că te-ai unit cu Dumnezeu şi te bucuri;Bucură-te, Savel, Manuil şi Ismail;Bucură-te, treime de mucenici pe care toţi credincioşii te laudă;Bucură-te, treime de mucenici mult pătimitoare! Condacul al 3-lea Rugăciune către Domnul cu osârdie aduceau solii când jertfea tiranul, şi văzând el acestea, a poruncit să-i aducă la jertfă cu sila, dar de la ei auzeau: Aliluia! Icosul al 3-lea Se bucurau cei trei soli, traşi fiind fără de lege la temniţă din porunca tiranului şi, mergând pe calea Domnului, laude şi versuri cântau. Pentru aceea noi credincioşii să zicem către treimea mucenicilor aşa:Bucură-te, treime de mucenici propovăduitoare a Sfintei Treimi;Bucură-te, trâmbiţă a evlaviei;Bucură-te, vrednic vas al Sfintei Treimi;Bucură-te, lăcaş al Sfintei Treimi;Bucură-te, că cel fără de lege te-a închis în temniţă;Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai lăudat intrând într-însa;Bucură-te, ceea ce ai surpat graiurile împăratului apostat;Bucură-te, ceea ce ai primit plata chinurilor tale;Bucură-te, a dreptei slujiri apărătoare;Bucură-te, împotriva rătăcirii elineşti luptătoare;Bucură-te, treime de mucenici a celor evlavioşi mijlocitoare;Bucură-te, a noastră mai ales solitoare;Bucură-te, treime de mucenici mult pătimitoare! Condacul al 4-lea Râvnă dumnezeiască având treimea mucenicilor, în privelişte au propovăduit pe Stăpânul tuturor şi fără frică vădeau rătăcirea idolilor şi pe a împăratului, şi strigau cântarea de laudă a îngerilor cea mântuitoare: Aliluia! Icosul al 4-lea Strălucit-au în lume, o, treime de mucenici purtătoare de chinuri, mulţimea luptelor voastre celor strălucite, cu bătăi fără de lege răsplătindu-ţi ţie vrăjmaşul pentru credinţa ta; toate le-ai suferit neînduplecată şi fericită, pentru care şi noi strigăm ţie:Bucură-te, treime de mucenici preapătimitoare;Bucură-te, treime de mucenici cea preavitează;Bucură-te, ceea ce ai propovăduit Unimea Troiţei;Bucură-te, că ai învăţat Treimea Unimii;Bucură-te, că între cetele îngerilor acum locuieşti;Bucură-te, că împreună cu toate cetele pe Dumnezeu Îl slăveşti;Bucură-te, ceea ce în privelişte fără de frică te-ai arătat;Bucură-te, ceea ce bătăile cu răbdare le-ai suferit;Bucură-te, că mulţimea necredincioşilor ai ruşinat;Bucură-te, că ceata credincioşilor ai veselit;Bucură-te, prin care Hristos S-a propovăduit;Bucură-te, prin care împăratul apostat s-a biruit,Bucură-te, treime de mucenici mult pătimitoare! Condacul al 5-lea De mânie tiranul umplându-se pentru că n-au vrut sfinţii să slujească idolilor, a poruncit să le pătrundă mâinile şi picioarele cu piroane şi pe lemn să-i răstignească. Pe care suferindu-le, lui Dumnezeu au strigat: Aliluia! Icosul al 5-lea Ai văzut pe fiii caldeilor, o, chinuitorule, că, nicidecum de munci nu s-au înspăimântat. Pentru ce dar porunceşti ca fără de cruţare cu strujiri de fier pe dânşii să-i muncească? O, stăruire a mucenicilor, cărora cu limpede limbă binevoitoare şi lăudătoare le cântăm aşa:Bucură-te, treime de mucenici ceea ce munci ai primit;Bucură-te, că pentru pătimiri cununi ai dobândit;Bucură-te, că de cerească desfătare te-ai învrednicit să te-ndulceşti;Bucură-te, că pe credincioşi de cele cumplite îi izbăveşti;Bucură-te, că toată cântarea de biruinţă lui Dumnezeu îi cânţi;Bucură-te, că cetele aleşilor alături le ai;Bucură-te, că strujirile de fier le-ai răbdat;Bucură-te, că vitejeşte pe împăratul l-ai mustrat;Bucură-te, că mucenicilor celor tari moştenitoare eşti;Bucură-te, a nevoinţelor acestora la fel următoare;Bucură-te, prin care se laudă Ziditorul;Bucură-te, prin care se huleşte rătăcitorul;Bucură-te, treime de mucenici mult pătimitoare! Condacul al 6-lea Spânzurată fiind de lemn treimea fraţilor buni, pe Dumnezeu L-au rugat să le ajute, şi de năprasnă şi de durerile trupurilor le-a uşurat, întărindu-i a suferi celelalte chinuri şi Domnului a cânta: Aliluia! Icosul al 6-lea Bârfiri spunea nebunul către doi dintre mucenici, pe Manuil cu vicleşug depărtându-l, dar această dumnezeiască pereche, pe dumnezeii lui, cu multă înţelepciune înaintea lui i-a ruşinat, pentru care îl rugăm aşa:Bucură-te, doime a lui Dumnezeu lăudătoare;Bucură-te, trecerea vrăjmaşului desăvârşită;Bucură-te, cea care vicleniile împăratului apostat le-ai batjocorit;Bucură-te, cea care vicleşugul idolilor ai mustrat;Bucură-te, că ai defăimat darurile tiranului;Bucură-te, că nu te-ai îngrozit de mânia împăratului;Bucură-te, Savele, al celor din primejdii sprijinitorule;Bucură-te, Ismaile, al celor din nevoi apărătorule;Bucură-te, că ai luminat prin Dumnezeu şi L-ai mărturisit;Bucură-te, că trupul vitejeşte nu ţi-ai cruţat;Bucură-te, doime a pătimitorilor, cinstită;Bucură-te, doime nouă apărătoare;Bucură-te, treime de mucenici mult pătimitoare! Condacul al 7-lea Trupurile mucenicilor, ale lui Savel şi Ismail, cu totul arzându-se cu făclie fără milostivire, dar suferind ei focul cu veselie, slavă lui Dumnezeu au înălţat. Pe care veniţi să-i lăudăm cu cântări, lui Dumnezeu strigând: Aliluia! Icosul al 7-lea Nou vicleşug tiranul
Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
Slăviţilor făcători de minuni şi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tinereţile voastre, nu numai meşteşugul doctorilor aţi învăţat, ci mai ales har neîmpuţinat al tămăduirii tuturor bolilor aţi primit de la Dumnezeu. Pentru aceasta, şi pe noi, care cădem înaintea cinstitei icoanei voastre, degrab auziţi-ne. Pe copiii care cer ajutorul vostru la învăţătură povăţuiţi-i cu rugăciunile voastre, ca, râvnind vieţuirii voastre, să afle nu numai cele pământeşti, ci mai ales să sporească în cucernicie şi în credinţa cea dreaptă. Celor ce zac de boală şi s-au deznădăjduit de ajutorul omenesc, dar aleargă la voi cu credinţă fierbinte şi rugăciune osârdnică, tămăduire dăruiţi-le cu cercetarea voastră cea milostivă şi de minuni făcătoare; aşijderea şi pe cei ce din pricina bolilor grele au căzut în trândăvire, în puţinătate de suflet şi în cârtire, cu harul cel dat vouă de Dumnezeu întăriţi-i în răbdare şi îndrumaţi-i ca să priceapă sfânta şi desăvârşita voie a lui Dumnezeu în ce ne priveşte şi să se facă părtaşi ai harului mântuitor al lui Dumnezeu. Pe toţi cei ce aleargă la voi cu osârdie ocrotiţi-i de bolile cele crunte, şi apăraţi-i de moartea năprasnică, şi cu puternica voastră mijlocire înaintea lui Dumnezeu păziţi-i neclintiţi în dreapta credinţă şi ajutaţi-i în sporirea duhovnicească, ca împreună cu voi să se învrednicească în veacul ce va să vină a lăuda şi a slăvi numele cel preasfânt şi de mare cuviinţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Îndreptător obiceiurilor și pavăză dreptății te-ai arătat, Ierarhe Neofit, de toți îngrijindu-te cu dumnezeiască dragoste. Și, întărind prin fapte cuvintele de Dumnezeu insuflate, chip luminat te-ai arătat Bisericii, care după cuviință cântă ție: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Țării Românești! Icosul 1 Prin cuvintele și faptele tale, Părinte Ierarhe Neofit, în toată viața ta ai sădit virtuțile dumnezeiești în sufletele și inimile credincioșilor, spre a aduce rod de fapte vrednice. Pentru aceasta strigăm ție:Bucură-te, vlăstar cu bună creștere al ostrovului Cretei;Bucură-te, monah învățat și virtuos;Bucură-te, dascăl prețuit al fiilor de domni;Bucură-te, întâi-stătător al Mitropoliei Țării Românești;Bucură-te, păzitor al rânduielilor și așezămintelor Bisericii;Bucură-te, păstor al românilor, luminat de Duhul Sfânt;Bucură-te, cel ce ai tipărit cărți folositoare de suflet;Bucură-te, ctitor de biserici, spre sfințirea credincioșilor;Bucură-te, întemeietor de școli, spre luminarea poporului;Bucură-te, apărător neînfricat al celor asupriți;Bucură-te, împreună-rugător cu Sfinții români;Bucură-te, cel plin de dragostea dumnezeiască;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Țării Românești! Condacul 2 În Creta te-ai născut, grec fiind de neam, dar, pentru că Dumnezeu te-a chemat să fii mitropolit al Țării Românești, te-ai arătat ca de un neam cu românii, că te-ai pus cu jertfelnicie în slujba păstoriților, care cu mulțumire cântau Preasfintei Treimi: Aliluia! Icosul 2 Dorind să-ți sfințești viața, te-ai îndeletnicit din fragedă vârstă cu citirea Vieților Sfinților, și ai căutat să urmezi celor ce au bine-plăcut lui Dumnezeu: Cuvioși, Mărturisitori și Ierarhi, pentru care prieten și cinstitor al Maicii Domnului și al Sfinților te-ai făcut, iar noi te lăudăm, zicând:Bucură-te, cinstitor al chipului Născătoarei de Dumnezeu de la NămăWești;Bucură-te, cel ce te-ai închinat și icoanelor ei de la Ostrov și „Dintr-un lemn”;Bucură-te, cel ce ai alcătuit viața Sfintei Filofteia de la Argeș și ai cinstit moaștele ei;Bucură-te, cel ce ai descris aflarea capului Sfântului Mucenic Mercurie;Bucură-te, cel ce te-ai rugat înaintea raclei Sfântului Grigorie Decapolitul;Bucură-te, cel ce ai avut ca pildă pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul;Bucură-te, cel ce ai arătat evlavie față de Domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu;Bucură-te, cel ce ai dat cinstire mormântului Sfântului Voievod Neagoe Basarab;Bucură-te, cel ce l-ai pomenit pe binecredinciosul Domn Matei Basarab la ctitoria sa de la Arnota;Bucură-te, cel ce l-ai hirotonit și l-ai întărit în credință pe Sfântul preot Mărturisitor Moise din Sibiel;Bucură-te, împreună-sfătuitor cu Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului;Bucură-te, cel ce acum, cu toți Sfinții, te rogi lui Dumnezeu pentru noi;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Țării Românești! Condacul 3 De buna orânduire a vieții credincioșilor te-ai îngrijit, învățându-i să cinstească dreptatea, să râvnească dragostea, care este împlinirea Legii, și să cânte neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 3 Ierarh cărturar ai fost, fericite Neofit, și, dorind să luminezi mintea celor neștiutori și să-i ridici pe români prin bune deprinderi și prin știința de carte, te-ai ostenit a tipări cărți și a întemeia școli, pentru care te cinstim cu aceste laude:Bucură-te, cel ce ai luminat mintea credincioșilor cu adevărul dumnezeiesc;Bucură-te, cel ce ai încălzit inima păstoriților cu dragostea curată;Bucură-te, cel ce le-ai înduplecat voința spre fapte bune;Bucură-te, îndemnător spre tot ceea ce este drept și folositor;Bucură-te, cel numit „ispravnic al dascălilor” Țării Românești;Bucură-te, cel al cărui cuvânt era nedespărțit de pilda vieții;Bucură-te, întemeietor de școli pentru fiii creștinilor;Bucură-te, sprijinitor al învățământului românesc fără plată;Bucură-te, ocrotitor al învățătorilor și profesorilor credincioși;Bucură-te, bun povăţuitor al iubitorilor de carte;Bucură-te, călăuzitor priceput al elevilor şi studenţilor;Bucură-te, cel ce ne înveţi că începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti! Condacul 4 Ai binecuvântat tipărirea de cărţi sfinte, spre folosul duhovnicesc al credincioşilor şi întărirea lor în dreapta vieţuire creştinească, pentru ca, din inimă, să cânte fierbinte lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 4 Libertatea dăruită omului de Dumnezeu ai apărat-o şi ai luptat pentru desfiinţarea îngrădirilor ei în vremea păstoririi tale, socotind robia ca un lucru necuvenit creştinilor. Pentru aceasta, strigăm ţie:Bucură-te, cel ce ai fost cel dintâi care ai cerut desfiinţarea şerbiei;Bucură-te, cel ce ai preţuit libertatea ca fiind dar dumnezeiesc;Bucură-te, cel ce ai dat sfat bun dregătorilor să elibereze pe cei legaţi de glie;Bucură-te, cel ce le-ai dat mai întâi tu pildă spre aceasta;Bucură-te, cel ce ai eliberat pe ţăranii robi de pe moşiile Mitropoliei;Bucură-te, îndreptare a celor ce judecă strâmb;Bucură-te, izvor nesecat de milă şi iubire creştină;Bucură-te, cel ce te-ai ostenit să îmbunătăţeşti viaţa sătenilor;Bucură-te, cel ce ne chemi la adevărata libertate, prin dezrobirea de patimi;Bucură-te, conştiinţă curată şi judecată dreaptă;Bucură-te, cel împodobit cu buna făptuire, dar şi cu vederea duhovnicească;Bucură-te, cetate a virtuţilor dumnezeieşti;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti! Condacul 5 Ca un povăţuitor înţelept, mustrai şi îndreptai în toată vremea pe cei ce greşeau, dar nu ţineai minte răul, ci iertai pe cei ce făceau pocăinţă, asemănându-te lui Dumnezeu, „Care nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”, cântând Atotţiitorului: Aliluia! Icosul 5 Viaţa Bisericii ai înnoit-o cu neostoită râvnă, îngrijindu-te de refacerea lăcaşurilor sfinte, de buna orânduire a slujbelor dumnezeieşti, de starea bună a cinstitelor moaşte, icoane şi odoare, spre binecuvântarea credincioşilor care-ţi cântă:Bucură-te, iubitor al sfintelor slujbe şi al cântărilor bisericeşti;Bucură-te, monah cu aleasă învăţătură;Bucură-te, dascăl al dascălilor vremii tale;Bucură-te, cel ce ai aşternut în scris faptele vrednice ale trecutului;Bucură-te, cinstitor al pomenirii celor ce s-au jertfit pentru binele semenilor;Bucură-te, purtător de grijă faţă de valorile poporului român;Bucură-te, propovăduitor neobosit al vieţii creştine curate;Bucură-te, îndemnător la pace şi unire;Bucură-te, cel ce ne-ai poruncit a ne iubi unii pe alţii;Bucură-te, duhovnic bucuros de întoarcerea păcătoşilor;Bucură-te, cel ce mai presus de orice ai socotit iubirea dumnezeiască;Bucură-te, doritor al binelui vremelnic şi veşnic pentru păstoriţii tăi;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Neofit, harnic arhipăstor al Ţării Româneşti! Condacul 6 Ierarh cărturar fiind, ai învăţat pe domnitorul Constantin Mavrocordat şi pe copiii lui dreapta credinţă şi purtarea după poruncile sfinte, încât, bine ocârmuind ţara, să fie pilde vrednice de urmat pentru supuşii care cântă lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 6 Cruci de hotar ai aşezat în multe locuri, spre a păstra trează conştiinţa hotarului de taină în care omul îşi descoperă chipul ca punte între lume şi Dumnezeu, între
Rugăciune către Sfântul Ghelasie de la Râmeţ
Către tine, Sfinte părinte Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură ne rugăm: caută din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorările noastre. Şi roagă pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ierte păcatele pe care, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, le săvârşim neîncetat, că şi pentru puţina noastră dragoste faţă de El şi de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv şi iertător şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea. Fii povăţuitorul şi călăuzitorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru că, urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale şi trecând din această viaţă să ne bucurăm împreună cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnului, de Împărăţia cea nesfârşită a cerurilor; că acolo, înconjuraţi de cetele îngereşti, să aducem mărire, şi cinste lui Dumnezeu cel în Treime închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Acatistul Tuturor Sfinților
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Celor aleși ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfinților, care din veac au strălucit în toată lumea și au primit în Cer cununi de slavă, cântare de laudă aducem. Și ca cei ce aveți îndrăzneală către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziți-ne pe noi, ca să grăim către voi: Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea! Icosul 1 Soborul îngeresc, micșorat prin căderea îngerilor celor cu trufie, s-a împlinit iar de către voi, toți Sfinții. În ziua prăznuirii voastre, cetele îngerești minunat vă prăznuiesc și pe toată lumea o cheamă spre veselie duhovnicească. Iar noi, urmând lor, cu bucurie grăim către voi:Bucurați-vă, sfinților din veac, de Dumnezeu aleși și așezați în slava cea cerească;Bucurați-vă, că prin alegerea voastră, cu ostenelile cele bune credința ați săvârșit;Bucurați-vă, că prin faptele voastre cele bune, calea cea dreaptă către Cer ne-ați arătat-o;Bucurați-vă, cei ce mai înainte de Legea lui Dumnezeu cea scrisă, după legea cugetului ați viețuit;Bucurați-vă, că în urma Legii, cu evlavie viața ați săvârșit;Bucurați-vă, cei din Legea nouă, care luminat prin fapte bune ați strălucit;Bucurați-vă, cei ce în vremurile de pe urmă, bine ați plăcut lui Dumnezeu, și plata cu cei dintâi ați primit;Bucurați-vă, că de la necazurile cele pământești ați trecut la odihna cea cerească;Bucurați-vă, că v-ați învrednicit a vedea slava lui Dumnezeu cea negrăită;Bucurați-vă, cei ce pururea vă rugați pentru cei ce vă cinstesc pe voi;Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea! Condacul 2 Văzându-se, pe sine, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, înfrumusețată cu o mare ceată de sfinți, ca niște prea frumoase flori de rai, luminat cinstește pomenirea lor și împreună cu ei cinstește pe Preacurata Maica Domnului, preaslăvind pe Cel născut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru, și cântându-I Lui cântare de laudă: Aliluia! Icosul 2 Minții noastre, cereți-I de la Domnul lumină, Sfinților plăcuți ai lui Dumnezeu, ca, lepădând slăbiciunea cea omenească, cu inima și cu gândul să ne înălțăm la locașurile Raiului cele de voi moștenite, iar nouă făgăduite și să glăsuim către voi cu bucurie așa:Bucurați-vă, strămoșilor și patriarhilor din Legea veche, străbunii după trup ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu;Bucurați-vă, că, prin binecuvântarea Domnului, s-a înmulțit neamul vostru ca stelele cerului;Bucurați-vă, că, în mijlocul vechiului întuneric al păgânătății, ați păstrat credința cea dreaptă în adevăratul Dumnezeu;Bucurați-vă, cei ce cu nădejde ați așteptat pe Răscumpărătorul Cel făgăduit;Bucurați-vă, că din neamul vostru a strălucit prea luminoasa făclie, Născătoarea de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria;Bucurați-vă, că dintr-însa S-a născut Biruitorul morții și al iadului;Bucurați-vă, că prin credința voastră în Hristos, Cel ce avea să vină, ați câștigat mântuire;Bucurați-vă, că, în locul blestemului celui de demult, binecuvântarea prin El ați primit;Bucurați-vă, cei ce și în iad venirea lui Hristos ați așteptat;Bucurați-vă, că din chinurile iadului prin El v-aţi izbăvit;Bucurați-vă, căci cu slavă la ceruri v-ați ridicat;Bucurați-vă, că împreună cu cetele îngerești, în locașurile Tatălui ceresc v-ați sălășluit;Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea! Condacul 3 Cu puterea Celui de sus umbriți fiind, Sfinților, cu îndrăzneală v-ați întrarmat împotriva începătorilor și stăpânitorilor răutății celei de sub cer; și biruind vicleșugurile lor, toate începuturile voatre cele bune le-ați săvârșit, cântând Atotputernicului, Iubitorului de oameni: Aliluia! Icosul 3 Având, sfinților proroci, locașuri prea mărite în curțile casei Tatălui ceresc și luminați fiind cu lumina cea pururea fiitoare a feței lui Dumnezeu, vă desfătați cu toți Sfinții, în fericirea cea negrăită, de care noi păcătoșii, dorind a fi părtași, vă lăudăm pe voi așa:Bucurați-vă, sfinților proroci, aleși de Dumnezeu înainte de nașterea voastră;Bucurați-vă, căci cu credință ați slujit Domnului până la întruparea lui Hristos;Bucurați-vă, că din pruncie cu darul Sfântului Duh sunteți sfințiți;Bucurați-vă, cei trimiși de Domnul ca să înțelepțiți pe fiii lui Israel cel ce rătăcise;Bucurați-vă, cei ce mai dinainte ați vestit preaslăvita naștere a lui Hristos din Fecioara;Bucurați-vă, stelelor, care v-ați arătat înaintea venirii Soarelui Celui adevărat;Bucurați-vă, că pe împărații lui Israel, cei călcători de lege, i-ați mustrat;Bucurați-vă, cei ce toată necurăția omenească, cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu, fără cruțare ați tăiat;Bucurați-vă, robi credincioși ai Domnului, care toată voia Lui ați împlinit;Bucurați-vă, cei ce înainte stăpânitorilor fără frică adevărul ați vorbit;Bucurați-vă, cei ce în lume multe scârbe și necazuri ați răbdat;Bucurați-vă, cei ce întru slava cea veșnică, cu toți aleșii, în Cer prăznuiți;Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea! Condacul 4 De viforul vieții izbăvindu-vă, Sfinților toți, în odihna cea cerească vă aflați, în loc cu verdeață și de răcoare, unde sunt râurile dulceții celei nespuse, hrana slavei lui Dumnezeu cea nestricăcioasă, cântările și glasurile celor ce prăznuiesc acolo; și voi cu toate puterile îngerești vă veseliți, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 4 Ochii n-au văzut, urechea n-a auzit și în inima omului pământesc n-a intrat, bucuria și dulceața în care voi acum vă desfătați, Sfinților Apostoli. Pentru aceasta, cu bună cucernicie, grăim către voi:Bucurați-vă, Sfinților Apostoli, care, cu Ioan Botezătorul, sunteți mai aproape stătători, de prestolul Sfintei Treimi;Bucurați-vă, cei ce ați vestit lumii taina răscumpărării noastre;Bucurați-vă, cei ce cu lumina credinței lui Hristos ați luminat popoarele cele întunecate;Bucurați-vă, cei ce ați semănat în inimile oamenilor sămânța Cuvântului lui Dumnezeu;Bucurați-vă, că roada ostenelilor voastre secerați, în cămara cea cerească;Bucurați-vă, sfinților părinți, care la cele șapte soboare din toată lumea mărturisirea credinței celei adevărate ați mărturisit și întărit;Bucurați-vă, cei ce viforul vicleșugurilor cele ereticești ați liniștit;Bucurați-vă, cei ce ați lămurit noua dogmă a credinței celei adevărate;Bucurați-vă, cei ce și până acum, cu învățătura voastră, Biserica lui Hristos de eresuri și de dezbinări o apărați;Bucurați-vă, sfinților ierarhi, care cu cuvântul și cu viața luminos ați strălucit;Bucurați-vă, că în lumina cea neînserată, cu fiii voștri cei duhovnicești locuiți;Bucurați-vă, Sfinților toți, rugători fierbinți către Dumnezeu, pentru toată lumea! Condacul 5 Răscumpărați fiind, prin scurgerea Sângelui Tău cel dumnezeiesc, Mântuitorule, și cu dreptate slujind Ție toți sfinții pe pământ, acum ca nițte stele prea luminoase strălucesc pe tăria Bisericii, și pe noi, care înotăm în marea păcatelor acestei vieți, la calea cea dreaptă ce duce la patria cerească ne povățuiți. Pentru aceasta, mulțumire lui Dumnezeu Îi aducem, cu bucurie
Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi
(Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi, către sfântul binecredincios cneaz Petru, în călugărie David, şi către sfânta cneaghină Fevronia, în călugărie Eufrosinia, făcătorii de minuni din Murom. Viaţa acestora a fost un model de căsnicie creştină, şi ca atare sunt ocrotitori ai celor ce se căsătoresc.) Mari bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi preaminunaţi făcători de minuni, binecredinciosule cneaz Petru şi binecredincioasă cneaghină Fevronia, osârdnici rugători pentru noi către Dumnezeu! La voi alergăm şi vouă ne rugăm cu nădejde tare: înălţaţi pentru noi, păcătoşii, sfintele voastre rugăciuni către Dumnezeu şi cereţi de la bunătatea Lui toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună credinţă neclintită, sporire în faptele cele bune, pace în lume, bună rodire a pământului, bună întocmire a văzduhului, sănătate trupurilor şi mântuire sufletelor. Mijlociţi pe lângă împăratul Ceresc pace, linişte şi bună rânduială pentru toţi binecredincioşii creştini. Păziţi-ne pe noi de tot răul, şi pe toţi dreptslăvitorii care la voi aleargă adumbriţi-i cu lucrarea harică a rugăciunilor voastre bineplăcute lui Dumnezeu şi toate cererile lor cele cu evlavie împliniţi-le. Aşa, sfinţilor făcători de minuni, nu treceţi cu vederea rugăciunile noastre, ci mijlociţi pentru noi pururea către Domnul şi cu ajutorul vostru învredniciţi-ne să primim mântuirea cea veşnică şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu, ca să slavoslovim iubirea de oameni cea negrăită a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat, în vecii vecilor. Amin. (Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 34-35)
Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului ‒ pașii către Împărăția lui Dumnezeu
Numit al doilea episcop al Ierusalimului, Sfântul Simeon a fost prins de către eretici și chinuit pentru credința sa, în cele din urmă fiind pironit pe cruce și ucis. Fiu al lui Cleopa, fratele Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, Sfântul Mucenic Simeon a crezut în Dumnezeu, ajuns fiind la bătrânețe și auzind despre minunile Lui. Fiind numărat în ceata celor 70 de apostoli, a fost numit al doilea episcop al Ierusalimului, după ce primul, Sfântul Iacov, a fost ucis. După câțiva ani, fiind prigoniți creștinii, mai ales cei din neamul lui David, a fost prins și Sfântul Simeon, pe când avea mai mult de 100 de ani. După multe chinuri, a fost pironit pe cruce și și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Lazăr, Cneazul Serbiei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Înaintea alesului luminător al pământului sârbesc cu osârdie și cu dragoste să ne închinăm, și cântări de laudă aducând, faptele tale înălțăm, Sfinte Mare Mucenice Lazăre, mare făcătorule de minuni. Primește aceste rugăciuni de la cei care te cinstesc pe tine, precum a primit Domnul cei doi bani ai văduvei de la noi cei care îți cântă cântare de biruință: Bucură-te, Sfinte Mucenice Lazăre, lauda și apărarea ortodocșilor! Icosul 1 Atunci când a vrut să cheme neamul sârbesc în împărăția Cerurilor, Creatorul îngerilor te-a ales pe tine, Sfinte Lazăre, pentru a binevesti și a împlini buna Sa voință. Inima țarului Dușan a îndreptat-o către tine, iar el te-a iubit ca pe un fiu și te-a înălțat la demnitatea de cneaz. Drept aceea, îi mulțumim Ziditorului a toate pentru aceasta, iar noi, cei care te cinstim, astfel îți aducem cântare: Bucură-te, vas preaslăvit, care, umplându-te de harul dumnezeiesc, ai condus neamul sârbesc în împărăția Cerurilor;Bucură-te, sălaș al Duhului Sfânt, că luminarea dumnezeiască asupra ta strălucea; Bucură-te, că inima ta s-a făcut lăcaș sfințit, unde Tatăl și Fiul și Dumnezeiescul Duh sălășluiesc mai presus de fire; Bucură-te, limbă de miere curgătoare, care ai adus vestea bucuriei că Domnul deschide neamului sârbesc poarta împărăției Cerurilor; Bucură-te, că jertfa, dragostea și moartea ta mucenicească s-au întipărit adânc în inimile credincioșilor; Bucură-te, Sfinte Mucenice Lazăre, lauda și apărarea ortodocșilor! Condacul al 2-lea De Dumnezeu înzestrat cu ascuțimea minții, cu înțelepciunea și înălțimea viețuirii tale, ca soarele ai strălucit, încât toți se minunau de bunătatea, bărbăția și iscusința ta în meșteșugul armelor și în purtarea războaielor. Având rugăciunea ca scut și fiind împodobit cu puterea lui Samson, multe biruințe ai dobândit, povățuindu-ți turma să împlinească poruncile evanghelice, arătându-te tu însuți pildă de dragoste față de Hristos. Și pe noi ne povățuiește ca împodobindu-ne cu virtuțile, în dragoste unul față de altul, din adâncul inimii, lui Dumnezeu Celui Care te-a proslăvit să-I cântăm: Aliluia! Icosul al 2-lea Cu înțelepciune Ceruri veseliți-vă, să ne bucurăm, popoare, amintindu-ne de Lazăr, purtătorul de cruce, după Sfântul Sava și Sfântul Simeon, cel mai mare și mai mărinimos dăruitor. Veniți mieii Domnului, veniți pătimitorilor, bogați și săraci, sănătoși și neputincioși, la izvorul cel de multe boli tămăduitor, căci rugându-vă, după credință, primiți tămăduire. Săltăm veselindune ca David înaintea chivotului Legământului, ca minunatului nostru doctor cu înflăcărare cântări de psalmi să-i cântăm: Fericit bărbatul cel ce se teme de Domnul, fără de prihană pe calea poruncilor Sale ai alergat, de aceea te lăudăm:Bucură-te, că din nemăsurată milă, îi asculți pe toți cei care ți se roagă;Bucură-te, că pentru fiecare boală duhovnicească și trupească dăruiești tămăduire;Bucură-te, că pe cei neputincioși îi ridici, iar pe cei împovărați și chinuiți de ispitele acestui veac îi ajuți;Bucură-te, căci cu înțelepciune te îngrijești de noi, cei care mult pătimim;Bucură-te, căci curățindu-ți mintea și inima, chipul lui Dumnezeu îl privești;Bucură-te, căci ca un miel neprihănit, pe sine, Domnului prinos curat te-ai adus;Bucură-te, Sfinte Mucenice Lazăre, lauda și apărarea ortodocșilor! Condacul al 3-lea Chemare dumnezeiască s-a pogorât asupra ta, minte cerească, care privești tainele dumnezeiești, Dumnezeu predându-ți cârma, de Patriarhul Ioanichie ai fost uns împărat, pentru a lupta împotriva vrăjmașilor agareni ce se năpustiseră asupra patriei tale. Iar acum și asupra noastră privește ca un părinte ceresc, stăvilește și îmblânzește furtuna ce ne-a cuprins, și curmă atacurile cumpliților demoni. Călăuzește-ne pe calea pocăinței, inimile noastre împietrite le înmoaie pentru a împlini poruncile dumnezeiești. Și mulțumindu-I Domnului pentru o astfel de milă revărsată asupra noastră, Celui Ce te-a încununat, să-I cântăm: Aliluia! Icosul al 3-lea Acoperit de harul Blândului Călăuzitor al păstorilor, al lui Hristos, cu puterea sfintei cruci pe care o purtai la piept, ai fost păzit de moartea subită pusă la cale de nebunul Nikola, pentru ca în Kosovo în chip văzut cununa muceniciei să primești și pe oameni cu cetățenii cerești să-i unești. Slăvindu-L pe Dumnezeu, Cel Care te-a ocrotit, și minunându-ne de această dumnezeiască bunăvoire, te rugăm, alesule al nostru, ajută-ne să dobândim rugăciune desăvârșită, iar credința, nădejdea și dragostea să o păzim, pentru ca în evlavie și sporire cu bucurie să te proslăvim, și cântare de laudă să-ți aducem:Bucură-te, că mijlocind înaintea lui Dumnezeu, din multe și felurite ispite ne izbăvești; Bucură-te, căci doctor milostiv fiind, neputințele noastre îndată le tămăduiești; Bucură-te, că atât bunătățile trecătoare, cât și cele veșnice de la Domnul pentru noi le dorești; Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia inimii, precum un miel neprihănit, la luptă pentru apărarea credinței ai ieșit; Bucură-te, că intrând în turmă, ca cneaz și călăuză cu dragoste ai fost primit;Bucură-te, Sfinte Mucenice Lazăre, lauda și apărarea ortodocșilor! Condacul al 4-lea La vifornița din patrie și discordia din biserică cu durere ai privit. Fiind înzestrat cu dreptate dumnezeiască, te-ai îngrijit să aduci pace între Biserica Sârbă și Patriarhia de la Constantinopol. Ai înlăturat anatema și ai cerut iertare pentru cei vii, și pentru cei adormiți, înnoind viața duhovnicească și unindu-i pe toți cu Biserica lui Hristos Dumnezeu. Înnoiește-ne și pe noi și sădește în inimile noastre frica aducătoare de mântuire, dăruiește-ne duh înfrânt, inimă smerită și îndreptare a vieții. Luminează-ne mintea, bineplăcutule al lui Hristos, pentru a înțelege calea Domnului, păzește-ne de atacurile vrăjmașilor, pentru ca împreună Domnului să-I cântăm: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzind despre tine câte bunătăți ne-ai dăruit, mărginită este mintea și fără de grai este limba celor mai înțelepți să spună virtuțile care înfloresc întru tine. Dreptatea ta biruiește cuvintele noastre și nu știm cum să te numim: oare, căpetenie a ortodoxiei, ochiul evlaviei, părintele orfanilor și ocrotitorul tuturor săracilor, hrănitorul flămânzilor, făcătorul de pace al celor învrăjbiți? Și pe noi, care în dragoste și fapte bune îndurăm sărăcie, ridică-ne din slăbănogirea duhovnicească, pentru a dobândi bunătățile duhovnicești și a intra în palatul Atotțiitorului, lăudându-te:Bucură-te, păstorule trezvitor, căci cu toiagul înțelepciunii ți-ai învățat turma tainele cerești;Bucură-te, că de Dumnezeu fiind călăuzit, poruncile Sale ai împlinit;Bucură-te, iubitorule de pace, că ai fost re-născătorul împărăției distruse, iar prin tine Dumnezeu unirea Bisericilor ne-a dăruit;Bucură-te, bunule și Dreptule Iov, că urcând pe scara virtuților, turmei tale
Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Fevronia
O, sfântă slăvită mare mucenică a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoșii și smeriții, care alergăm cu credință și cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni, nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum. Sfântă Mare Mucenică, pleacă genunchii tăi cei duhovnicești către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a cărui cămară acum te veselești și roagă-L pe El, cu dragostea aceea cu care îl rugai în sfintele tale nevoințe, să ne trimită și nouă, celor săraci și neputincioși, mila și Harul Său, spre ajutor în scârbele și ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi. Fii mijlocitoare către preasfânta și viața cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci și tu ai plăcut Lui și ai păzit cu mare sfințenie poruncile Lui. Și pentru dragostea Lui ți-ai pus sufletul tău și te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită și cuvântătoare. Deci, ca o slugă bună și preaînțeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul și Dumnezeul nostru Îmblânzește-L pe El, ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele și ceasurile îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar și cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veșnicile munci și a intra întru fericirea și veselia cea nemărginită. Amin!
Acatistul Sfintei Muceniţe Achilina
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Tărie îngerească a iubirii de Dumnezeu te-ai făcut, Sfântă Fecioară şi Muceniţă Achilina, şi alergare învăpăiată de dumnezeiescul dor spre Mirele Hristos. Pentru aceasta, după cuviinţă îţi strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Muceniţă Achilina, pătimitoare de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos! Icosul 1 Părinţii tăi au primit credinţa în Hristos chiar de la Sfinţii Apostoli, şi petrecând cu plăcere de Dumnezeu în cinstită însoţire, te-au zămislit pe tine, rod binecuvântat de Dumnezeu. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, că la două luni ai fost luminată cu Sfântul Botez;Bucură-te, că ai învăţat din fragedă copilărie chipul închinării creştine;Bucură-te, vas ales al Sfântului Duh;Bucură-te, laudă a Părinţilor cinstitori de Dumnezeu;Bucură-te, cea înfrumuseţată cu Darul lui Hristos;Bucură-te, căci, cu cât te umpleai mai mult de Acesta, cu atât însetai mai mult după El;Bucură-te, izvor de rugăciune curată;Bucură-te, sămânţă crescută pe pământul bun al evlaviei creştine;Bucură-te, că ai învăţat a purta în inimă Chipul lui Hristos;Bucură-te, făclie nestinsă a fecioriei şi a întregii înţelepciuni;Bucură-te, carte în care s-a scris Cuvântul lui Dumnezeu;Bucură-te, vistierie bună a inimii;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Achilina, pătimitoare de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos! Condacul al 2-lea Mijlocitoare grabnică către Hristos te-ai făcut, Sfântă Muceniţă Achilina, că pentru nimic în lume nu te lipseai de Domnul, stând neclintită şi zdrobindu-ţi inima înaintea Lui, pentru care şi El te-a învrednicit a-I fi mărturisitoare în faţa păgânilor împăraţi. Drept aceea, înarmată cu nebiruită credinţă ai călcat poruncile cele diavoleşti, cântând: Aliluia! Icosul al 2-lea Când aveai zece ani, Sfântă Muceniţă Achilina, chemai neîncetat pe Dumnezeu în rugăciuni şi îi sfătuiai pe toţi să-L cunoască pe Dumnezeul Cel Viu, arătându-te şi cu cuvântul, şi cu fapta sălaş dumnezeiescului har. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, candelă a Luminii de Sus;Bucură-te, îmbrăcare în Omul cel nou, Hristos;Bucură-te, rază a dreptăţii dumnezeieşti;Bucură-te, ascultare doar de Hristos;Bucură-te, că ţi s-au descoperit adâncurile înţelepciunii de Sus;Bucură-te, mistuitoare dorinţă de a fi împreună cu Hristos;Bucură-te, privire aţintită spre cele de Sus;Bucură-te, aluat duhovnicesc în frământătura Bisericii;Bucură-te, purtătoare a sabiei Duhului;Bucură-te, că iubind desăvârşit pe Dumnezeu, desăvârşit ai urât păcatul;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Achilina, pătimitoare de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos! Condacul al 3-lea Cu ce cuvinte de laudă te vom lăuda pe Tine, Sfântă Muceniţă Achilina, că în tine s-au unit pământul cu cele de sus şi te-ai arătat izvor de apă vie pururea curgător spre Viaţa Veşnică, răcorind inimile celor ce cântă cu credinţă: Aliluia! Icosul al 3-lea Văzând pe vrăjmaş cum umbla ca un leu să înghită cu înfricoşare sufletele spre slujirea idolilor neînsufleţiţi, te nevoiai să scapi din valurile morţii pe fecioarele cele de o vârstă cu tine, să le aprinzi şi lor râvna cea mântuitoare după Dumnezeu. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, sare a pământului;Bucură-te, foc din cer aruncat pe pământ;Bucură-te, vedere curăţită de neghina patimilor;Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii;Bucură-te, chip al lepădării de sine;Bucură-te, că ne întinzi şi nouă din Pâinea Vieţii;Bucură-te, casnică a lui Hristos;Bucură-te, vitejească mărime de suflet;Bucură-te, făclie luminoasă a iubirii de Dumnezeu;Bucură-te, far pe Ţărmul Veşniciei pentru cei rătăciţi în valurile lumii;Bucură-te, că ai arătat drept pricină a necredinţei lipsirea de lumina lui Hristos;Bucură-te, mustrare a nedreptăţii şi hulei;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Achilina, pătimitoare de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos! Condacul al 4-lea Văzând cum socoteşti drept nimic porunca împărătească spre închinare la idoli, o slugă a antipatului a alergat la acesta spre a te pârî, iar antipatul a trimis pe slujitori să te prindă, fiindcă nu sufereau robii patimilor lumina ce izvora din mărturisirea ta. Atunci, pregătindu-te a pătimi pentru Hristos, ai cântat: Aliluia! Icosul al 4-lea Încercând să-ţi abată de la Hristos mintea, antipatul ţi-a vorbit despre chinurile şi moartea ce te aşteptau, însă cursele lui s-au sfărâmat de temelia tare a credinţei creştine, care vede în Învierea lui Hristos singura şi adevărata biruinţă asupra morţii şi stricăciunii. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, ancoră a nădejdii neclătinate;Bucură-te, căutare întâi de toate a Împărăţiei lui Dumnezeu;Bucură-te, că ai binevestit-o cu bărbăţie;Bucură-te, bucurie de a suferi pentru Hristos;Bucură-te, arătătoare neclintită a Căii-Hristos;Bucură-te, glas dulce care ne îndemni spre pocăinţă;Bucură-te, zdrobire a iubirii de sine;Bucură-te, fagure plin de mierea Duhului;Bucură-te, cea binecuvântată de Tatăl;Bucură-te, lăcaş înfrumuseţat al Cuvântului;Bucură-te, lepădare a legii păcatului şi a morţii;Bucură-te, păzire a duhului vieţii în Hristos;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Achilina, pătimitoare de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos! Condacul al 5-lea Ce părtăşie are lumina cu întunericul? Aşa şi tu, Sfântă Muceniţă Achilina, te zoreai a urma calea cea strâmtă, strălucind de tăria Duhului şi pe înşişi asupritorii tăi îi luai ca mijlocitori ai cununii nestricăcioase. Pentru aceasta, însăţi cereai munci mai aspre, ca să te împărtăşeşti şi mai mult de slava lui Dumnezeu, cântând: Aliluia! Icosul al 5-lea Nu ştia antipatul că nu îi poţi înşela pe sfinţii lui Dumnezeu, că nu le sunt necunoscute planurile Satanei celor ce neîncetat liturghisesc voia lui Dumnezeu. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, altar de jertfă;Bucură-te, dăruire a vieţii pentru dragostea lui Hristos;Bucură-te, liturghisitoare a Cuvântului;Bucură-te, stea mult luminoasă a Bisericii;Bucură-te, laudă a fecioarelor;Bucură-te, adânc de smerenie;Bucură-te, nerăutate şi pace netulburată a inimii;Bucură-te, împărtăşire din toată fiinţa de Hristos;Bucură-te, purtătoare a jugului Lui;Bucură-te, naştere în lume a iubirii Lui;Bucură-te, blândeţe nemişcată de ispite;Bucură-te, ploaie duhovnicească peste pământul însetat;Bucură-te, Sfântă Muceniţă Achilina, pătimitoare de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos! Condacul al 6-lea Poruncind slujitorului să te bată peste faţă, i-ai arătat antipatului chipul Judecăţii celei înfricoşătoare pentru cei ce nu cinstesc Chipul lui Dumnezeu, după care a fost zidit omul. Şi i-ai zugrăvit osânda veşnică a celor ce răstignesc în inimile lor icoana iubirii dumnezeieşti, înaintea căreia se cuvine a cânta cu smerenie şi dragoste: Aliluia! Icosul al 6-lea Dezbrăcată de haine şi întinsă pe pământ spre lovire, veşmânt de har s-a pogorât peste trupul tău, strălucind de nestematele sângelui vărsat. Aşa, Muceniţă Achilina, simţeai numai cum te umpli de putere şi răbdare, harul covârşind durerea, şi ai ruşinat îndrăzneala celor ce huleau purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pentru aceasta îţi cântăm:Bucură-te, zbor mai presus decât săgeţile şi cursele vânătorilor;Bucură-te, uitare de cele dinapoi şi alergare spre cele dinainte;Bucură-te, vas al nădejdii
Rugăciune către sfinţii români
Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună. Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim. Că, iată, cu nenumarate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Si să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strămoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui. Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acatist la Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Comoara laudelor îngereşti, stâlpul cel de foc al drepţilor, mărirea neîncetată a glasurilor cereşti, oglinda Adâncului nevăzut, cum voi îndrăzni eu, cel cu minte pământească şi împovărată de multe griji lumeşti, a-ţi aduce cântare de laudă, de nu mă vei înţelepţi Tu, Stăpână, ceea ce ai născut pe Cel Căruia îngerii Îi cântă neîncetat: Aliluia! Icosul 1 Cântarea cea îngerească nouă ni s-a dăruit pe pământ, ca să ne ostenim a-ţi ţese din lumina cuvintelor cântări de cinstire, pentru care să ne bucurăm de acoperământul rugăciunii Tale, cântându-ţi:Bucură-te, înălţime neajunsă a laudelor îngereşti;Bucură-te, odihna inimilor tulburate de ispite;Bucură-te, bună auzire celor din întunericul păcatului;Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor tulburaţi;Bucură-te, frumuseţe neîncăpută în mărgăritarul unui gând;Bucură-te, că încununezi osteneala celor ce Te cinstesc;Bucură-te, că opreşti valurile greu de purtat ale păcatelor;Bucură-te, făclie a cântărilor dumnezeieşti;Bucură-te, vederea celor mai presus de gând;Bucură-te, crin al laudelor nesfârşite;Bucură-te, tăcerea cea limpede a rugătorilor;Bucură-te, limpede ascultare a celor necăjiţi;Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor! Condacul al 2-lea Venit-a Sfântul Arhanghel Gavriil la ucenicul cel ascultător şi l-a învăţat pe el taina cântării Tale celei prea minunate, de care se înfricoşează toţi cei ce cântă Domnului: Aliluia! Icosul al 2-lea Cu mărgăritarele rugăciunilor Tale împleteşte nouă cunună prea slăvită prin care să împodobim icoana Ta cea de minuni izvorâtoare cu laude ca acestea:Bucură-te, laudă fără de sfârşit a iubitorilor de rugăciune;Bucură-te, bogăţie neîmpuţinată a celor săraci cu duhul;Bucură-te, izvor nesecat de milostivire pentru cei smeriţi;Bucură-te, ploaie de înţelepciune pentru cei însetaţi de mântuire;Bucură-te, soare mult veselitor pentru cei iubitori de lumina Duhului;Bucură-te, cântec neîncetat pentru iubitorii de taine cereşti;Bucură-te, odihna sufletelor tulburate de ispite;Bucură-te, buna auzire celor cufundaţi în tăcere;Bucură-te, luminarea celor cuprinşi de nedumerire;Bucură-te, înţelepţirea tainică a iubitorilor de feciorie;Bucură-te, oglinda Împărăţiei veşnice a Luminii;Bucură-te, cărarea celor ce se grăbesc spre izvoarele cereşti;Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor! Condacul al 3-lea În chip de pelerin îngerul s-a arătat ucenicului rugător şi taina rugăciunii Maicii Domnului i-a descoperit, ca oamenii şi îngerii, cu o gură şi o inimă să cânte: Aliluia! Icosul al 3-lea Pe lespedea inimii mai vârtos decât pe piatră a scris Arhanghelul rugăciunea cea către Maica Luminii, iar noi ne grăbim a scrie pe piatra inimilor noastre cuvinte de laudă ca acestea:Bucură-te, mângâierea celor lipsiţi de ajutor;Bucură-te, condei ce scrii nouă taina rugăciunii;Bucură-te, carte întru Care S-a scris Cuvântul Tatălui;Bucură-te, templu întru Care S-a odihnit slava Duhului;Bucură-te, munte înalt neajuns de minte omenească;Bucură-te, mare a rugăciunii înfricoşătoare ochilor îngereşti;Bucură-te, izvor de smerenie pentru cei râvnitori;Bucură-te, încununarea celor ce se ostenesc pentru Adevăr;Bucură-te, chemarea celor încurcaţi pe cărările deşertăciunii;Bucură-te, liniştea celor de ispite înviforaţi;Bucură-te, povăţuire grabnică monahilor evlavioşi;Bucură-te, îndreptarea celor căzuţi în păcat;Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor! Condacul al 4-lea S-a întunecat mintea celor grăitori împotrivă, nereuşind să ajungă cu gândul la taina naşterii tale, iar noi cu gânduri smerite ne plecăm înaintea tainei, cântând numai: Aliluia! Icosul al 4-lea Cuvine-se cu adevărat să slăvim taina cea înfricoşătoare prin care din tine a luat trup Cel Nevăzut şi lumii a dăruit mare milă, Cel de Care se cutremură cetele îngereşti; cuvine-se dar, şi noi să îţi aducem cântări de laude ca acestea:Bucură-te, oglinda fecioarelor înţelepte;Bucură-te, că ai născut Mântuirea noastră din blestem;Bucură-te, că ai rupt legătura întristării Evei;Bucură-te, că ai nimicit toate răzvrătirile deşarte;Bucură-te, că întru tine fecioria şi naşterea s-au îmbrăţişat;Bucură-te, că pe cele despărţite prin legătura dragostei le-ai unit;Bucură-te, că ai nimicit pe surpătorii lui Adam;Bucură-te, că întru tine S-a văzut taina mântuirii;Bucură-te, râu pururea curgător cu apele milostivirii;Bucură-te, zid nestricat al rugăciunii pentru lume;Bucură-te, cununa tuturor vredniciilor cereşti;Bucură-te, lumina călăuzitoare către Raiul desfătării;Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor! Condacul al 5-lea Nu poate toată mintea să numere mulţimea minunilor tale prin care atâtea suflete s-au mântuit şi cei fără nădejde s-au făcut moştenitori Împărăţiei cereşti, cântând Domnului: Aliluia! Icosul al 5-lea Vrednică eşti de slava heruvimilor şi de neîncetata laudă a serafimilor, căci cu trup ai născut pe Înţelepciunea Tatălui, prin Care lumea s-a izbăvit de blestemul morţii, cântând ţie:Bucură-te, învierea celor căzuţi în moartea păcatului;Bucură-te, odihna celor osteniţi de ispite;Bucură-te, mângâierea celor smeriţi cu inima;Bucură-te, pacea celor ce se luptă cu stăpâniile întunericului;Bucură-te, dulce auzire celor împovăraţi de întristare;Bucură-te, liman ceresc iubitorilor de mântuire;Bucură-te, slobozirea Evei din pustia întristării;Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de milostivire;Bucură-te, cântarea cea fără de sfârşit a oştilor îngereşti;Bucură-te, lumină înfricoşătoare duhurilor întunericului;Bucură-te, surparea sfaturilor celor nelegiuite;Bucură-te, luminarea celor întraripaţi de umilinţă;Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor! Condacul al 6-lea Sfântul Arhanghel Gavriil în chip de pelerin s-a arătat călugărului râvnitor şi l-a învăţat rugăciunea cea iubită de oştile îngereşti, ca să cânte cu bucurie: Aliluia! Icosul al 6-lea Ca pe o moştenire cerească am primit rugăciunea Ta de la înger, ca să urcăm şi noi cu osârdie pe scara laudelor dumnezeieşti, în cântări de veselie ca acestea:Bucură-te, luminarea celor iubitori de înţelepciune;Bucură-te, smerita cugetare a celor străpunşi de pocăinţă;Bucură-te, adâncul doririlor celor curaţi cu inima;Bucură-te, moştenirea cea dorită a celor blânzi;Bucură-te, pacea cea înaltă a celor căutători de mărgăritarele înţelepciunii;Bucură-te, liniştea celor ce călătoresc pe marea vieţii;Bucură-te, carte nepătrunsă de ochii îngereşti;Bucură-te, izvor de daruri pentru cei săraci;Bucură-te, bogăţia cea fără de sfârşit a slujitorilor Tăi;Bucură-te, a monahilor întrarmare cu sabia rugăciunii;Bucură-te, pavăză tare tuturor credincioşilor;Bucură-te, mângâierea sufletelor rănite de întristare;Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti vrednică de toată cinstirea îngerilor şi oamenilor! Condacul al 7-lea Ca într-o cămară ai ascuns în pântecele Tău pe Fiul Tatălui, pe Cel Ce a venit să ne slobozească pe noi din temniţele iadului, ca să-I cântăm la lărgimea Raiului: Aliluia! Icosul al 7-lea Toate cetele îngereşti se grăbesc a-ţi culege nectarul înţelepciunii spre a-ţi pregăti mierea laudelor cereşti, cu care îndulcesc şi inimile noastre, făcându-le fagure purtător de cuvinte ca acestea:Bucură-te, Stâlpul de foc al
Rugăciune către Sfântul Paisie cel Mare, ajutător în vreme de ispită
O, preabunule Părinte Paisie, învăţătorule şi rugătorule cu inimă curată către Dumnezeu pentru monahii din mănăstirea ta şi din toate părţile! Vin şi eu, nevrednicul, ca la un adevărat izvor de vindecări, cerând, ca prin rugăciunile făcute, cu darul lui Dumnezeu, să scăpăm de toate ispitele ce ne vin de la trup, de la lume şi de la diavol. Încă ne rugăm, cu credinţă şi cu inima curată, ca să te rogi lui Dumnezeu să ne ierte şi să ne păzească de venirea altor neamuri, de cutremur, de foc, de secetă, de grindină, de trăsnete şi de alte calamităţi ce pot păgubi omenirea. Şi precum ai ascultat pe monahul căzut din credinţa Ortodoxă în credinţa evreiască, şi te-ai rugat pentru mântuirea lui, aşa şi pentru mine, păcătosul, cel căzut în păcate, roagă-te lui Dumnezeu să mă ierte. Cred cu adevărat, Cuvioase Părinte Paisie, că, pentru nevoinţele cu care te-ai ostenit pentru Dumnezeu, vor fi bine primite rugăciunile tale, ca şi eu să cunosc că sunt miluit, ca să te laud pe tine şi să slăvim pe Dumnezeu, cu toţi sfinţii Săi, acum, în veacul acesta şi în vecii vecilor. Amin!
Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să-l lăudăm pe păstorul cel de Dumnezeu luminat al Simferopolului şi doctorul preaales; că, în Rusia vieţuind ca un înger, numele cel dumnezeiesc al lui Hristos a mărturisit; pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare! Icosul 1 Înger te-ai arătat, părinte, în vremurile din urmă, între oamenii necăjiţi: că viaţă îndumnezeită ducând pe pământ, Sfinte Ierarhe Luca, dreptar te-ai făcut cu adevărat clerului şi mirenilor, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:Bucură-te, cel cu care se laudă toată Rusia;Bucură-te, vas al cucerniciei;Bucură-te, dreptar al păstoririi oamenilor;Bucură-te, că pe Hristos bărbăteşte L-ai mărturisit;Bucură-te, că vindeci neputinţele muritorilor;Bucură-te, că legiuita căsnicie ai iubit;Bucură-te, că odraslele ţi le-ai luminat;Bucură-te, laudă sfinţită a credincioşilor;Bucură-te, podoaba cinstiţilor episcopi;Bucură-te, carte a cereştilor obiceiuri;Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare! Condacul al 2-lea Moaştele sfinţilor din Kiev văzând, desfătările lumeşti ai urât, şi către stadia credinţei îndreptându-te, Sfinte Luca, neabătut, cu bucurie strigai, prealăudate, cântarea îngerească: Aliluia! Icosul al 2-lea Amândouă cunoaşterile având, pe cea lumească şi pe cea dumnezeiască, întunericul celor fără de Dumnezeu l-ai risipit, şi cu meşteşugul doctorilor îndeletnicindu-te, Sfinte Luca, cu ajutorul harului în nenumărate rânduri ai vindecat neputinţele muritorilor, drept care strigăm ţie unele ca acestea:Bucură-te, scularea celor ce pătimesc;Bucură-te, îmbărbătarea celor ce se tânguiesc;Bucură-te, încetarea durerilor anevoie de vindecat;Bucură-te, ridicarea oamenilor bolnavi;Bucură-te, întărirea neclintită a celor cu frică de Dumnezeu;Bucură-te, turn neclătinat al binecredincioşilor creştini;Bucură-te, al doctorilor călăuzitor;Bucură-te, cel ce înaripezi inimile celor nedreptăţiţi;Bucură-te, cel ce rosteşti cuvintele înţelepciunii;Bucură-te, cel ce închizi gurile celor fără de Dumnezeu;Bucură-te, lăudător al Maicii Domnului;Bucură-te, cel ce îi dobori pe vrăjmaşii ei;Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare! Condacul al 3-lea Slava celor trecătoare şi nestatornice urând, ai îndrăgit nectarul înţelepciunii şi ca o albină iubitoare de osteneală ai cules, Sfinte Părinte Luca, mierea cunoştinţei dumnezeieşti, preacinstite, lui Hristos Domnului tău cântând: Aliluia! Icosul al 3-lea Dumnezeiască râvnă câştigând în sinea-ţi, cele mai bune ai voit să cunoşti: că pe Hristos îndrăgindu-L din toată inima, Sfinte Luca de Dumnezeu cinstite, har de sus ai primit, care îi insuflă pe toţi să strige ţie:Bucură-te, prietenul adevărului;Bucură-te, sfeşnicul cunoştinţei dumnezeieşti;Bucură-te, dreptarul cel întocmai al ştiinţei tămăduirii;Bucură-te, următor al doctorilor fără de arginţi;Bucură-te, viţă cu multă roadă a viei lui Hristos;Bucură-te, carte cu multe foi a înţelepciunii;Bucură-te, că străluceşti ca o nouă stea;Bucură-te, că vas al harului eşti;Bucură-te, îndreptător preacinstit al celor căsătoriţi;Bucură-te, vas al uşurării celor bolnavi;Bucură-te, întăritor al celor pe nedrept învinuiţi;Bucură-te, cădere a potrivnicilor lui Dumnezeu;Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare! Condacul al 4-lea Cu dumnezeiască râvnă haina preoţiei ai îmbrăcat ca un înger, Sfinte Luca, şi în mijlocul unui neam stricat ai lucrat, de Dumnezeu înţelepţite, poruncile Domnului tău, îndemnându-i pe cei dimpreună cu tine să cânte pururea cântarea: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzit-ai glasul Domnului poruncind să ne ducem crucea cu bucurie. Pentru aceasta toate necazurile, temniţele şi chinurile le-ai răbdat, Sfinte Luca, întărind turma ta, care îţi cântă ţie cu veselie:Bucură-te, urmaş al Apostolilor;Bucură-te, slujitor al suferinzilor;Bucură-te, chirurg al bolilor trupului;Bucură-te, tămăduitor al bolilor duhului;Bucură-te, dimineaţă prealuminată a vieţii slobode;Bucură-te, certare neînduplecată a nedumnezeirii cumplite;Bucură-te, că fără teamă necazurile ai îndurat;Bucură-te, că te-ai depărtat cu bună îndrăznire de răutate;Bucură-te, podoabă a poporului Rusiei;Bucură-te, cel ce-i baţi pe amarii demoni;Bucură-te, cel ce îi cutremuri pe făcătorii de rele;Bucură-te, spaima multor nelegiuiţi;Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare! Condacul al 5-lea Nesuferind să fie scoasă icoana Născătoarei de Dumnezeu, ocară ai primit de la cei fără de Dumnezeu: că ai vrut să ai, Sfinte Luca, ajutătoare în meşteşugul tău puterea ei cea curată şi lui Hristos I-ai cântat, înţelepte, laudă: Aliluia! Icosul al 5-lea Ierarh al Domnului te-ai arătat, cu dumnezeiască chemare, ca să paşti cetele credincioşilor, şi la tunderea în monahism numele Sfântului Apostol Luca în chip minunat ai luat, pentru care, veselindu-ne, strigăm ţie din inimă:Bucură-te, veselia episcopilor;Bucură-te, cinstea monahilor;Bucură-te, pildă pentru cei feciorelnici;Bucură-te, întărire a celor căsătoriţi;Bucură-te, că ai îmbrăcat haina sfântă;Bucură-te, că împotrivirile casnicilor tăi nu le-ai luat în seamă;Bucură-te, cel ce ai săvârşit Jertfa înfricoşătoare;Bucură-te, cel ce ai dorit Împărăţia cerurilor;Bucură-te, turn înalt al credincioşilor din Taşkent;Bucură-te, fulger care loveşti nebunia necredincioşilor;Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare! Condacul al 6-lea Ca un leu de puternic, uneltirile necredincioşilor desăvârşit le-ai surpat, preafericite, şi în trupul tău, ca un rob al lui Dumnezeu, ai purtat rănile lui Hristos şi ai plinit lipsurile necazurilor Lui, strigând: Aliluia! Icosul al 6-lea Neabătut te-ai luptat să păzeşti Biserica nestricată de vătămarea fraţilor mincinoşi; că tu, ca un episcop al lui Hristos, schismele clericilor le-ai înlăturat. Pentru aceasta ortodocşii te cinstesc, Sfinte, strigând:Bucură-te, limbă a adevărului;Bucură-te, stricare a necredinţei;Bucură-te, a clericilor fără de rânduială mustrare;Bucură-te, îndreptător al sfinţitei preoţimi;Bucură-te, că înlături fără cruţare necurăţia eresurilor;Bucură-te, că grabnic ai dat în vileag schisma cea urâtă de Dumnezeu;Bucură-te, gură a acriviei dogmelor;Bucură-te, băutură preadulce a iconomiei;Bucură-te, că prin tine au fost biruiţi demonii;Bucură-te, că de tine s-au veselit îngerii;Bucură-te, luminător al întregii Biserici;Bucură-te, izbăvitor al Rusiei din rătăcire;Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare! Condacul al 7-lea Singur rămânând în surghiunuri, Sfinte, înălţai lui Hristos cântare şi sămânţa vieţii, părinte, ca un înţelept plugar aruncai în suflete, iar secerând belşug de spice, strigai: Aliluia! Icosul al 7-lea Ca pe un nou ierarh şi doctor dumnezeiesc, vistierie a harului lui Hristos, mărturisitor al dogmelor şi păstor al Crimeei prealăudat, te cinstim cu toţii, Sfinte Luca, strigând întru veselie:Bucură-te, călăuzitor al Taşkentului;Bucură-te, hrănitor al celor flămânzi;Bucură-te, că prin tine a primit sfinţire Siberia;Bucură-te, că prin tine bărbaţii închişi au primit izbăvire;Bucură-te, că prin multe locuri ale Rusiei ai pribegit;Bucură-te, că în lanţuri, ca un răufăcător, multe ai pătimit;Bucură-te, că de tine s-au înspăimântat cugetătorii de rele trimişi în taină;Bucură-te, dumnezeiască linişte a celor osândiţi împreună cu tine;Bucură-te, că prin tine şi-au căpătat vederea cei orbi;Bucură-te, că prin tine au fost păziţi pruncii;Bucură-te, lauda preoţilor cinstiţi;Bucură-te, cutremur al celor nelegiuiţi;Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare! Condacul al 8-lea Ca un străin între străini ai fost socotit, părinte, viaţă străină petrecând; căci, ca un venetic mutându-te dintr-o
Rugăciune către toți sfinții
O, preafericiților, plăcuților lui Dumnezeu, sfinților toți, care stați înaintea prestolului Sfintei Treimi și va bucurați de fericirea cea negrăită! Iată acum, în ziua serbării voastre cea de obște, frații voștri cei mai mici, care aducem vouă aceste cântări de laudă și prin mijlocirea voastră cerem milă și iertare de păcate de la preabunul Dumnezeu. Că știm bine că toate câte voiți puteți cere de la Dânsul. Deci cu smerenie ne rugăm vouă ca să rugați pe Stăpânul cel milostiv să ne dea nouă duhul râvnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci, ca, mergând pe urma voastră, să putem cu bună cucernicie și fără prihană să săvârșim călătoria vieții celei pământești, învrednicindu-ne întru pocaință a ajunge la locașurile raiului cele preaslăvite și acolo împreună cu voi să preaslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfintei Treimi
Împărate al veacurilor şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi cu Sfânta Taină a Botezului întru numele Tău cel întreit sfânt deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru, ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt. Icosul 1 Arhanghelii şi îngerii, începătoriile şi puterile, scaunele şi domniile, stând înaintea scaunului slavei Tale, nu pot a slăvi mărimea desăvârşirilor Tale. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, acoperindu-şi feţele, cu frică şi cu dragoste grăiesc unii către alţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Iar noi ca unii ce suntem pământ şi ţărână mai lesne ar fi să iubim tăcerea; însă pentru ca să nu ne arătăm nerecunoscători şi nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă şi cu dragoste zicem unele ca acestea:Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le împlinești, Cel ce Unul eşti, acelaşi ieri, astăzi şi în veac; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând în fiinţă pe cei ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce cobori până la iad şi iarăşi ridici; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce pui la încercare inimile şi rărunchii oamenilor; Cel ce numeri stelele şi tuturor nume le dai; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, ale Căruia toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte şi totodată şi dorite;Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce răsplăteşti păcatele părinţilor asupra fiilor, miluieşti şi ajuţi din neam în neam; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt! Condacul al 2-lea Văzându-Te pe Tine Isaia pe scaun înalt şi preaînălţat a zis: O! ticălosul de mine, că om fiind şi buze necurate având, am văzut pe Domnul Savaot cu ochii mei; iar când cărbunele cel de foc purtat de înger s-a atins de buzele lui, cu curăţie Te laudă pe Tine, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu. Deci, o, Preasfântă Treime arde cu focul Dumnezeirii Tale spinii fărădelegilor noastre celor multe, ca să cântăm Ţie cu inimă curată: Aliluia! Icosul al 2-lea Înţelegerea cea neînţeleasă căutând să o înţeleagă marele între prooroci Moise, a zis: Arată-mi mie faţa Ta! Însuţi cunoscut să Te văd pe Tine. Iar Tu ai zis către dânsul: Spatele Meu vei vedea, dar faţa Mea nu se va arăta ţie că nu va vedea omul faţa Mea şi să rămână viu. Dar nouă, deşi nevrednici fiind, ai binevoit a Te arăta pe Tine în faţa Unuia-Născut Fiului Tău; pentru aceasta cu mulţumire grăim:Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti dragostea cea cu văpaie arzătoare a serafimilor şi înţelepciunea cea pururea luminătoare a heruvimilor; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Împăratul cel mai presus de scaunele cereşti, şi Domnul cel adevărat al domniilor celor mai presus de lume; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti tăria cea nebiruită a puterilor cereşti, şi atotputernice Stăpânitorule al stăpâniilor celor înalte; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bunavestire cea plină de bucurie a arhanghelilor şi propovăduirea cea fără tăcere a îngerilor; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti începutul a toată începerea începătoriilor celor înţelegătoare şi a tuturor puterilor cereşti, Atotţiitorule al poruncilor; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai nemurire şi petreci în Lumina cea neapropiată, iar cu aleşii Tăi, ca şi cu nişte prieteni, faţă către faţă vorbeşti; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt! Condacul al 3-lea Cu puterea Ta cea nespusă, toate le ţii; cu cuvântul înţelepciunii Tale celei neurmate, toate le chiverniseşti; şi cu Duhul gurii Tale, toate le înviezi şi le faci a se bucura. O, Cel în trei sori a toate Făcătorule, Tu ai măsurat cerul cu dreapta şi pământul cu palma, Care porţi şi hrăneşti toată făptura, toate pe nume le chemi; şi nu este nimeni care să se poată ascunde de puternicia dreptei şi a vederii Tale. Pentru aceasta împreună cu toate puterile cele de sus şi de jos, cu umilinţă căzând, cântăm Ţie: Aliluia! Icosul al 3-lea Având toată zidirea slujitoare poruncii Tale, pretutindenea arăţi urmele proniei şi ale desăvârşirilor Tale celor neurmate; pentru aceasta cele nevăzute ale Tale, şi puterea cea pururea fiitoare şi Dumnezeirea, de pe făpturi cugetându-le le vedem; pentru care cu mirare şi cu bucurie grăim unele ca acestea:Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, puternice Făcătorule al celor văzute şi nevăzute, şi Chivernisitorule cel cu dragoste îmbelşugată al celor de acum şi celor viitoare; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce din patru stihii ai alcătuit făptura şi cu patru timpuri ai încununat cununa anului; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit soarelui să lumineze ziua, şi luna cu stelele să lumineze noaptea; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce scoţi vânturile din vistierii; Cel ce îmbraci cerul cu nori şi trimiţi ploaie şi rouă spre răcorirea căldurii; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce încingi dealurile cu bucurie şi văile cu veselie; Cel ce împodobeşti crinii ţarinii şi încununezi câmpiile cu roade; Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce trimiţi hrană puilor de corbi şi adăpi toate fiarele câmpului şi trimiţi îndurările Tale peste toate lucrurile Tale; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt! Condacul al 4-lea Vifor având înăuntru eresul cel pierzător de suflete, al doilea Iuda, Arie nebunul, s-a lepădat de Tine, Fiul lui Dumnezeu, a fi unul din Sfânta Treime; iar noi, deşi
Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi! Icos 1 Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;Vino, Nor Purtător de rouă și Negrăită Frumusețe;Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îți fă locaș;Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi! Condac 2 În chipul limbilor de foc, întru lumină și suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli și de văpaia lui fiind cuprinși, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri și nevoi răbdând cu bucurie pe pământ și pe ape, de morțile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieșind vestirea cântării lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia! Icos 2 Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care pe muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Ție cântare Îți aducem, pe Tine Te binecuvântăm și Îți mulțumim Ție, Dumnezeule, Duhule Sfinte:Vino, Cela Ce Sfânt ești și Biserica o păzești;Vino și dă un suflet și o inimă celor ce cred în Tine;Vino și aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare;Vino și risipește negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pământ;Vino și călăuzește pe toți pe drumul vieții celei drepte;Vino și ne povățuiește la tot adevărul;Vino, Înțelepciune neajunsă, și cu judecățile cele de Tine știute, mântuiește-ne;Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi! Condac 3 O, Prea Adâncă Taină! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul toate le-ai zidit! Tu care ai împodobit cetele îngerilor de sus, întru locașul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la ființă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cerești. Unind Tu trupul și sufletul într-o minunată alcătuire, zidit-ai neamul omenesc; pentru aceasta toată suflarea Ta laudă și cântă: Aliluia! Icos 3 Alfa și Omega, Începutule și Sfârșitule, Tu, Veșnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor și cu iubitoarea Ta îmbrățișare ai adus pe toți și pe toate la viață. Din suflarea Ta cea de viață făcătoare a răsărit, din genunea cea fără de chip, frumusețea lumii celei întâi zidite, pentru care Îți strigăm:Vino la noi Prea înțeleptule Ziditor al lumii;Vino, Cela ce ești Mare în micuța floare, ca și în luminătorii cerului;Vino, Felurime negrăită și Frumusețe veșnică;Vino și luminează întunecata netocmire a sufletului meu;Vino și ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește în noi! Condac 4 O, Duhule Preabun și Neajuns, din care izvorăște sfințenia! Tu ai înveșmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare și neapropiată a dumnezeirii Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, Împărăteasă a îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci și apostoli, Tu i-ai purtat până la al treilea cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumusețea cea de sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduc pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoși, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, Îți cântă: Aliluia! Icos 4 Prin Duhul Sfânt totul viază, și cu puterea Lui se va ridica spre învierea cea de obște toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta și cel dintâi al veacului ce va sa vie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule, Mângâietorule, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăși de fericire, întru dumnezeiasca lumină, cu Sfinții toți, cu părinții și apropiații noștri.Vino dar, și de a sufletului moarte ne izbăvește;Vino, și înainte de sfârșitul nostru, ne îndestulează cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos;Vino și dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;Vino și luminoasă fă scularea noastră din somnul morții;Vino și ne învrednicește să privim cu bucurie la norii veșniciei;Vino și fă-ne fii ai nestricăciunii;Vino și luminează atunci ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi! Condac 5 Auzind glasul Tău: „Dacă cineva însetează, să vină la Mine și să bea”, rugămu-Te, Fiule al lui Dumnezeu, astâmpără-ne setea de viața duhovnicească și dă-ne apa vieții. Revarsă asupră-ne unda harului Duhului Sfânt, Cel ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca sa nu mai însetăm în veac, toți cei ce cântăm cu umilință: Aliluia! Icos 5 Nestricăciosule și Neziditule, Veșnicule, Prea Înduratule Duh, Apărătorule al celor drepți, Curățitorule al păcătoșilor, slobozește-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se strice întru noi, cei care Îți cântăm:Vino, Preabunule și dă-ne umilință și izvoare de lacrimi;Vino și ne învață să ne închinăm Ție în Duh și în adevăr;Vino, Preaînaltule Adevăr, și lămurește îndoielile sărăcăcioasei noastre înțelegeri;Vino, Viață Neîmbătrânitoare, și ne primește din strâmtoarea veacului acesta pământesc;Vino, Lumină Veșnică, și se vor risipi toate nălucirile și spaimele;Vino, Putere veșnic nouă, împrospătându-i pe copiii tăi cei osteniți;Vino, Nemărginită Bucurie, și uitate vor fi vremelnicele întristări;Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi! Condac 6 Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică! Împodobită, slăvită Mireasă, cu cerurile împreună, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupră-ți odihnește Duhul Cel Preasfânt, Care tămăduiește neputințele, împlinește lipsurile, dăruiește viață celor morți și îi aduce la viața veșnică pe toți cei ce cu cuviință și cu dreptate strigă: Aliluia! Icos 6 „În lume necazuri veți avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare și cine ne
Rugăciune către Sfântul David din Gareji
O, fericite părinte David, lăudat să fii! Păzeşte-ne cu rugăciunile tale de toată primejdia trupească şi sufletească. O, podoaba Georgiei! Vezi-ne cu blândeţe cum alergăm la chivotul sfânt în care odihnesc cinstitele tale moaşte. Ca un părinte blând, du rugăciunile noastre la tronul Împăratului Hristos şi roagă-L să ierte păcatele noastre, cele de voie şi cele fără de voie, ca să slăvim cu inimă curată atotţiitoarea putere a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin. (Patericul georgian, Editura Egumenița, pp. 130-131)
Acatistul Sfântului Cuvios Visarion
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Înger în trup, comoară de sfinţenie te-ai arătat lumii, părintele nostru Visarion, luminându-ne sufletele noastre cu viaţa ta cea dumnezeiască. Pentru aceasta, cu credinţă cinstirea noastră îţi aducem: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule! Icosul 1 Născut şi crescut după trup în Egipt, din tinereţe L-ai iubit pe Hristos. Lumina darului lui Dumnezeu a răsărit în inima ta, iar tu te-ai păzit cu toată luarea aminte de întinăciunea păcatului, ferindu-te a-ţi păta haina duhovnicească îmbrăcată la Sfântul Botez. Pentru aceasta te lăudăm:Bucură-te, floare a dragostei cuvioase;Bucură-te, gândire la poruncile lui Dumnezeu;Bucură-te, strajă neadormită a focului dumnezeiesc;Bucură-te, mireasmă a voii dumnezeieşti împlinite;Bucură-te, fierbinte rugătorule;Bucură-te, sfeşnic purtător de lumină dumnezeiască;Bucură-te, conştiinţă mângâietoare a milei şi măreţiei lui Dumnezeu;Bucură-te, ridicare cu duhul mai presus de fire;Bucură-te, covârşire a firii slăbite de păcat;Bucură-te, că ai coborât cerul în inimă;Bucură-te, viaţă închinată lui Hristos;Bucură-te, mlădiţă a Viei Cereşti;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule! Condacul al 2-lea Ca o albină te-ai sârguit a cerceta pe Cuvioşii Părinţi care locuiau în Sfintele Locuri ale Ierusalimului şi ai cules din florile pustiei duhovnicesc nectar, pentru sufletul însetat de Hristos. Pe Cuviosul Gherasim, căruia un leu îi slujea, te-ai învrednicit astfel a-l vedea în pustia Iordanului. Împreună rugaţi-vă şi acum să ne învrednicim milostivirii dumnezeieşti, ca uniţi cu voi într-un cuget şi o inimă să cântăm Sfintei Treimi: Aliluia! Icosul al 2-lea Aşa ai văzut pe mulţi alţi părinţi care vieţuiau acolo prin diferite locuri şi străluceau în fapte bune şi cu care vorbind ai câştigat mult folos sufletului tău, Sfinte Părinte Visarion:Bucură-te, fagure plin de mierea virtuţilor;Bucură-te, că din multe flori te-ai ostenit a o afla;Bucură-te, căutare neobosită a lui Hristos;Bucură-te, împreună-călător cu smerita cugetare;Bucură-te, râvnitor al Sfinţilor Părinţi;Bucură-te, arătător de cele cereşti;Bucură-te, descoperitor al înţelepciunii dumnezeieşti;Bucură-te, lucrător al tainelor lui Hristos;Bucură-te, iubitorule al dreptei socoteli;Bucură-te, închinătorule în duh şi adevăr;Bucură-te, că picuri duhovnicească rouă în sufletele celor credincioşi;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule! Condacul al 3-lea Alergai neobosit spre hotarul vieţii celei veşnice şi cu curaj înfruntai arşiţa pustiei, Cuvioase Părinte, pentru a te uni cu ceata Sfinţilor Părinţi, de care alipindu-te, pururi cânţi: Aliluia! Icosul al 3-lea Întorcându-te la locul tău, ai dobândit ca părinte duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelusiotul, de a cărui deasă povăţuire mult folosindu-te, te-ai îndreptat către viaţa cea aspră:Bucură-te, vistierie nefurată a învăţăturilor Părintelui tău;Bucură-te, sabie a duhului, ascuţită de piatra ascultării;Bucură-te, că ai crescut în tine chipul fiului duhovnicesc;Bucură-te, ostaş nebiruit în războiul nevăzut;Bucură-te, învăpăiere spre cele dumnezeieşti;Bucură-te, pătimitorule de bunăvoie pentru Hristos;Bucură-te, că ai iubit simplitatea şi nevinovăţia;Bucură-te, pământ bun, care ai înmulţit darurile dumnezeieşti;Bucură-te, jertfă de sine, mistuită de focul ceresc;Bucură-te, lepădare de sine pentru Hristos;Bucură-te, sluga Domnului cea credincioasă şi înţeleaptă;Bucură-te, răbdare şi dragoste care îmbrăţişezi toată lumea;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule! Condacul al 4-lea Împărţind săracilor şi mănăstirilor averea rămasă de la părinţi, te-ai făcut monah şi te-ai înstrăinat desăvârşit de cele trecătoare, rămânând în inima ta singur cu Hristos, Căruia neîncetat Îi cântai: Aliluia! Icosul al 4-lea Te-ai sălăşluit în loc pustiu, iubind liniştea cea după Dumnezeu, obosindu-te cu multe osteneli şi omorând patimile trupeşti cu nevoinţele pustniceşti, Cuvioase Visarion, părintele nostru. Pentru aceasta, după vrednicie lăudându-te, îţi cântăm:Bucură-te, îngerească petrecere;Bucură-te, vas plin de mirul întregii înţelepciuni;Bucură-te, bună mireasmă a rugăciunii curate;Bucură-te, că prin postirea peste măsură ai arătat nemăsurată râvnă după duhovniceasca hrană;Bucură-te, mişcare nemişcată spre cele de sus;Bucură-te, pogorâre în adâncul smereniei;Bucură-te, că ai luat pe umeri jugul lui Hristos;Bucură-te, că toate pentru El ai lăsat;Bucură-te, legământ veşnic al iubirii duhovniceşti;Bucură-te, sărac îmbogăţit în Dumnezeu;Bucură-te, sare a pământului;Bucură-te, lumină lumii şi călăuză spre Hristos;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule! Condacul al 5-lea Uneori posteai toată săptămâna, iar alteori petreceai fără de hrană şi băutură patruzeci de zile, cu ochii duhului aţintiţi spre Pomul Vieţii, Cuvioase Visarion, cântând în chip negrăit: Aliluia! Icosul al 5-lea Odată, între mărăcini stând şi având mâinile, ochii şi cugetul îndreptate spre cer, ai petrecut patruzeci de zile şi nopţi în rugăciuni gânditoare de Dumnezeu:Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii;Bucură-te, rugăciune, scară de la pământ la cer;Bucură-te, contemplare a celor negrăite;Bucură-te, cugetare dreaptă şi neprihănită în Sfânta Treime;Bucură-te, închinare adâncă la hotarul de taină al dumnezeirii;Bucură-te, bucurie a vederii duhovniceşti;Bucură-te, că te-ai cutremurat înaintea descoperirilor cereşti;Bucură-te, că nu ţi-ai mişcat trupul câtuşi de puţin în acest timp;Bucură-te, că nu ai gustat nimic, nici nu ai gândit către cineva;Bucură-te, că nu ai dormit, nici nu ai slăbit de fireasca neputinţă;Bucură-te, că nu ţi-ai aplecat mintea spre cele pământeşti;Bucură-te, că te-ai pătruns cu totul de dragostea lui Dumnezeu;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule! Condacul al 6-lea Dăruind neabătut sângele nevoinţelor tale pentru Hristos, te umpleai de duh, urmând celor netrupeşti puteri. Aşa te-ai învrednicit de mari faceri de minuni, pentru ca să se slăvească şi mai mult prin tine numele lui Dumnezeu, în inimile celor care-I cântă: Aliluia! Icosul al 6-lea După cum Moise a prefăcut apele cele amare întru dulceaţă, cu lemnul arătat de Dumnezeu, ca să adape pe Israel cel însetat, tot astfel şi tu, Cuvioase Visarion, ai îndulcit amărăciunea apei de mare cu rugăciunea şi însemnarea Sfintei Cruci, ca să adapi pe ucenicul cel slăbit de sete. Iar apoi, nelăsându-l să ia provizii de apă, i-ai descoperit în chip lămurit desăvârşita credinţă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu:Bucură-te, credinţă ce muţi munţii;Bucură-te, grijă doar de cele cereşti;Bucură-te, dar şi împreună purtare a crucii aproapelui;Bucură-te, făcătorule de minuni, cel mare între Părinţi;Bucură-te, cel asemenea prorocilor de demult;Bucură-te, că urmând lui Hristos ai primit şi chipul de părinte duhovnicesc;Bucură-te, slujire de Dumnezeu şi de aproapele;Bucură-te, că ai zugrăvit cu viaţa icoana sfinţeniei;Bucură-te, comoară ascunsă în Hristos;Bucură-te, că din marea vieţii ne scoţi apa dulce şi răcoritoare a milostivirii dumnezeieşti;Bucură-te, pom răsădit la Izvorul Vieţii celei veşnice;Bucură-te, tărie a nădejdii neclintite;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule! Condacul al 7-lea Te-ai asemănat, Cuvioase Visarion şi lui Isus al lui Navi, căci precum acela a înfrânt pe amorei oprind soarele în calea sa, tot aşa ai făcut şi tu. Căci
Rugăciune către Dumnezeu-Fiul
Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mântuirea noastră ai binevoit a Te întrupa şi moarte a pătimi; iar acum şi cu preacuratul Tău Trup la cer de-a dreapta împreună cu Tatăl şezi şi toată lumea o cârmuieşti, nu ne uita cu milostivirea Ta pe noi, cei ce suntem jos, care măcar că suntem cu totul întinaţi şi nevrednici, însă întru Tine, Mântuitorule şi Dumnezeul nostru, credem şi pe alt mijlocitor şi nădejde a mântuirii nu ştim. Deci, dă-ne nouă, Preabunule Răscumpărătorule, ca totdeauna să ne aducem aminte de câte chinuri ale sufletului şi ale trupului Tău a fost trebuinţă ca să împaci dreptatea cea veşnică a părintelui Tău pentru păcatele noastre; şi cum Te-ai pogorât de pe cruce până la iad, cu preacurat sufletul Tău, ca să ne izbăveşti pe noi de puterea chinuirii iadului. Iar aducându-ne aminte de aceasta, să ne păzim de pofte şi de păcate, care au fost pricină de înfricoşătoare patimi şi de moartea Ta; şi să iubim dreptatea şi virtutea, care sunt mai plăcute Ţie decât tot darul cel adus de noi. Deci, ca Cel ispitit după toate, Preabunule, singur ştii cât este de mare slăbiciunea duhului şi a trupului nostru şi cât de puternic şi viclean este vrăjmaşul nostru care umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită, pentru aceasta nu ne lipsi pe noi de ajutorul Tău atotputernic; ci fii de-a pururea cu noi, păzindu-ne şi acoperindu-ne, povăţuindu-ne şi întărindu-ne, bucurând şi veselind duhul nostru. Iar noi alergând la sânul dragostei şi a îndurării Tale, toată viaţa noastră cea vremelnică şi veşnică Ţie să o dăm, Stăpânului nostru, Răscumpărătorului şi Domnului; pe Care din adâncul sufletului Îl rugăm, ca să ne faci pe noi cu judecăţile pe care le ştii, fără de împiedicare a trece la calea aceasta întunecoasă a vieţii pământeşti şi a ajunge la cămara cea dumnezeiască a Ta, pe care ai făgăduit a o pregăti tuturor celor ce cred în numele Tău şi urmează dumnezeieştilor Tale învăţături.
Acatistul Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Veniţi, toţi credincioşii, să lăudăm pe Zotic, pe Atal, pe Camasie şi pe Filip, Mucenicii lui Hristos, care au propovăduit adevărata credinţă şi au primit cununa cerească. Iar voi, fericiţilor, cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziţi-ne pe noi, care strigăm: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mucenici, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! Icosul 1 Cu dreaptă credinţă şi evlavie se cuvine să lăudăm pe Zotic, Mucenicul, care paharul suferinţelor cu bucurie a băut, cu botezul sângelui s-a botezat şi până la moarte a urmat lui Hristos. De aceea şi noi cu dragoste să-l cinstim, zicând:Bucură-te, Zotic, martirul lui Hristos;Bucură-te, al crucii apărător zelos;Bucură-te, trandafir din grădina părintească;Bucură-te, rugătorule pentru obştea creştinească;Bucură-te, că sângele tău tot pământul nostru a adăpat;Bucură-te, că prin tine credinţa vie s-a arătat;Bucură-te, mărgăritar de preţ, ascuns sub pământ;Bucură-te, că ale tale moaşte s-au găsit în mormânt;Bucură-te, comoară sfântă strămoşească;Bucură-te, nestemată scumpă duhovnicească;Bucură-te, al Evangheliei vestitor neînfricat;Bucură-te, al Bisericii far prealuminat;Bucură-te, Zotic, viteazule ostaş al lui Hristos! Condacul al 2-lea Zis-a Domnul: „Oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”. Drept aceea şi tu, Mucenice Zotic, cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos în privelişte şi pe mulţi dintre cei ce erau de faţă la lumina dreptei credinţe i-ai adus, cântând: Aliluia! Icosul al 2-lea Îngerească viaţă pe pământ ai petrecut, Mucenice Atal, pentru Dumnezeu cel în Treime închinat, din toată inima L-ai iubit şi pe Hristos Domnul înaintea tuturor L-ai propovăduit, pentru care noi smeriţii te cinstim cu evlavie, zicând:Bucură-te, Atal, care glasul Evangheliei ai ascultat;Bucură-te, că dreapta credinţă în a ta inimă ai purtat;Bucură-te, că pe Hristos înaintea tiranilor ai mărturisit;Bucură-te, că a lor cruzime ai biruit;Bucură-te, al Bisericii luceafăr neapus;Bucură-te, că pentru Hristos sufletul ţi-ai pus;Bucură-te, că a Lui înfocată dragoste ai purtat;Bucură-te, că a ta credinţă prin fapte ai arătat;Bucură-te, al cetăţii Noviodunum fiu duhovnicesc;Bucură-te, cetate a Ierusalimului ceresc;Bucură-te, minunată viţă din tulpina lui Hristos;Bucură-te, mlădiţă sfântă şi rod preafrumos;Bucură-te, Atal, mult pătimitorule pentru Hristos! Condacul al 3-lea Atal, Preafericite, tu de sine cu totul te-ai lepădat şi Crucea lui Hristos până la moarte ai purtat; pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit şi cu gura L-ai mărturisit, strigând: Aliluia! Icosul al 3-lea Altă mlădiţă cuvântătoare, Mucenicul Camasie, din buciumul vieţii răsărind şi multă roadă duhovnicească aducând, pe mulţi la dreapta credinţă i-a povăţuit şi pentru Hristos sufletul său şi-a pus; pentru care, cu bună cuviinţă, îl lăudăm, zicând:Bucură-te, ales al Bisericii dreptmăritoare;Bucură-te, al credinţei noastre soare;Bucură-te, că pentru adevăr toate ai suferit;Bucură-te, că, în chinuri, spre Cruce ai privit;Bucură-te, că de ucidea trupului nu te-ai înspăimântat;Bucură-te, că de ruşinarea sufletului ai scăpat;Bucură-te, că Dumnezeu din cer spre tine a căutat;Bucură-te, că duhul tău la Sine l-a luat;Bucură-te, că, primind har, vitejeşte ai pătimit;Bucură-te, că a viţei cunună de la Hristos ai dobândit;Bucură-te, că pătimirile tale multora le-au fost de folos;Bucură-te, că, privind la acestea, mulţi la Adevăr s-au întors;Bucură-te, Camasie, vrednicule următor a lui Hristos! Condacul al 4-lea Aprins fiind de dragoste către Iisus Hristos, Camasie, mânia tiranilor ai înfruntat şi cu mare bărbăţie chinurile morţii ai răbdat, căci privind cu ochii minţii la veşnica fericire, lui Dumnezeu din inimă cântai: Aliluia! Icosul al 4-lea Rază a Soarelui celui de taină ai fost pe pământul Sciţiei Mici, Filip, Preaînţelepte, căci pe păgâni i-ai luminat, pe Hristos înaintea tuturor mărturisind; pentru care te rugăm, auzi-ne şi pe noi, care te lăudăm cu unele ca acestea:Bucură-te, Filip, care pe cei din păgânătate i-ai îndreptat;Bucură-te, că pe Soarele cel veşnic la toţi L-ai arătat;Bucură-te, rodul Dumnezeului cel adevărat;Bucură-te, că în ogorul Lui cu râvnă ai lucrat;Bucură-te, că sămânţa Cuvântului bun ai primit;Bucură-te, că prin a ta osteneală însutit ai rodit;Bucură-te, că haina sufletului tău cu sânge mucenicesc s-a împodobit;Bucură-te, că pentru Nunta Mirelui cu ea te-ai pregătit;Bucură-te, că albinei te-ai asemănat şi la florile duhovniceşti ai zburat;Bucură-te, că mierea credinţei din Scripturi ai adunat;Bucură-te, că talantul tău cu dobândă lui Hristos l-ai adus;Bucură-te, că pentru acesta econom credincios te-a pus;Bucură-te, Filip, mărturisitor al Evangheliei lui Hristos! Condacul al 5-lea Zis-a oarecând Filip Apostolul către Hristos: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne va ajunge nouă”. Iar tu, Mucenice Filip, privind spre Dumnezeul cel în Treime slăvit, te-ai închinat Lui, cântând: Aliluia! Icosul al 5-lea După nemincinoasa mărturie a Scripturii, sfinţii vor judeca lumea, căci în vremea Judecăţii de apoi, prin faptele lor bune, pe păcătoşi îi vor mustra. Atunci tu, mucenice al lui Hristos, Zotic, să te rogi pentru noi, păcătoşii, ca să ne izbăvim de osândă, pentru care te lăudăm:Bucură-te, Zotic, Mucenice, care pentru noi la Dumnezeu mijloceşti;Bucură-te, că celor ce se roagă ţie ajutor dăruieşti;Bucură-te, că sfintele tale moaşte creştinii le cinstesc;Bucură-te, că prin ele daruri multe dobândesc;Bucură-te, cu cei ce cu tine au pătimit;Bucură-te, că împreună cu ei cununa ai primit;Bucură-te, că în Evanghelie ai crezut fără şovăire;Bucură-te, că prin gura ta s-a vestit mântuirea;Bucură-te, că a lui Hristos Cruce în inimă ai primit;Bucură-te, că de chinuri nu te-ai lepădat;Bucură-te, că te-ai împotrivit celor deşarte;Bucură-te, că de cele cereşti ai avut parte;Bucură-te, Zotic, viteazule ostaş al lui Hristos! Condacul al 6-lea Toţi fiii Bisericii dreptmăritoare cinstesc sfintele tale moaşte, Zotic, preafericite; iar tu, având îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te pururi pentru noi smeriţii, care te cinstim şi lui Dumnezeu cântăm: Aliluia! Icosul al 6-lea Veşmântul cel luminat al nestricăciunii, prin nevoinţe, ai primit de la Hristos, Mucenice Atal, şi de odihna veşnicei vieţi te-ai învrednicit. Vas ales al Domnului fiind, roagă-te pentru noi, care te lăudăm zicând:Bucură-te, Atal, care negrăit pe Hristos L-ai iubit;Bucură-te, că pentru dragostea Lui mult ai suferit;Bucură-te, cerbule însetat, care la Izvorul vieţii ai alergat;Bucură-te, că pe Dumnezeu cel Viu ai căutat;Bucură-te, că pomenirea ta cu laude o cinstim;Bucură-te, că la tine în rugăciuni smerite venim;Bucură-te, că celor ce te cheamă eşti mare apărător;Bucură-te, că prin a ta solire ei primesc grabnic ajutor;Bucură-te, că frica cea curată de Dumnezeu ai avut;Bucură-te, că voia Lui cu osârdie
Rugăciune către Dumnezeu-Tatăl
Atotputernice Stăpâne, înţelepte şi atotbunule Doamne, Născătorule cel fără de început al Fiului celui dintr-o fiinţă născut şi Purcezător al Sfântului şi Celui de viaţă făcătorul Tău Duh, veşnic şi pururea fiitor; Însuţi pricinuitorule de purcedere, a Cărui mărire este nemărginită, slavă nespusă şi milostivire nemăsurată; Cel ce ne-ai adus pe noi din nefiinţă şi ne-ai cinstit cu chipul Tău cel prea scump; Care ne-ai dăruit nouă nevrednicilor nu numai a Te cunoaşte pe Tine şi a Te iubi, dar încă ce este mai scump, că şi Tată a Te numi pe Tine ne-ai învrednicit. Mulţumim Ţie, Dumnezeule al milostivirii şi al îndurărilor, Cel ce nu ne-ai lăsat pe noi, cei ce am călcat porunca Ta, în mijlocul păcatului şi în umbra morţii; ci ai binevoit a trimite pe pământ, pentru mântuirea noastră, pe Unul-Născut Fiul Tău, prin Care şi veacurile s-au făcut, ca prin întruparea Lui şi prin patimile Lui cele înfricoşătoare, de chinuirea diavolului şi din stricăciunea morţii să ne izbăvim. Mulţumim Ţie, Dumnezeule al dragostei şi al puterilor, că după înălţarea la cer a Preascumpului nostru Mântuitor, ai trimis şi pe Preasfântul Tău Duh peste aleşii Lui ucenici şi apostoli, pentru că prin puterea propovăduirii lor celei de Dumnezeu insuflate pe toată lumea s-o lumineze cu lumina cea curată a Evangheliei Tale. Deci, Însuţi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, ascultă acum rugăciunea cea smerită a nevrednicilor fiilor Tăi, că aşa precum ne-ai zidit pe noi numai pentru bunătatea Ta şi ne-ai răscumpărat pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi după milostivirea Ta cea neasemănată; fiindcă din faptele noastre nici urmă de pocăinţă nu avem, ci dreapta răsplătire şi despărţire de prealuminată fața Ta ne aşteaptă. Că, dacă şi pentru tot cuvântul în deşert se va cere de la noi răspuns în ziua judecăţii şi a răsplătirii, pentru nenumăratele noastre fărădelegi, cu care am greşit înaintea Ta, apoi, ce răspuns vom da noi, săracii, în ziua aceea? Pentru aceasta alergăm spre a Ta bunătate, care covârşeşte toată mintea şi cuvântul, rugându-ne Ţie: Greşit-am, curăţeşte-ne pe noi, Doamne; nelegiuit-am, iartă-ne, Stăpâne, mâniatu-Te-am, milostiveşte-Te, îndelung-Răbdătorule. Şi păzeşte mai ales mintea, ştiinţa şi inima noastră de răutăţile lumii; izbăveşte-ne pe noi şi ne mântuieşte de viforul cel mult învăluitor al patimilor şi al căderilor în păcatele cele ştiute şi neştiute; ne îndreptează pe noi la limanul cel lin al credinţei, al dragostei şi al nădejdii vieţii celei veşnice. Adu-Ţi aminte, Doamne, de noi, întru mila Ta; dăruieşte-ne nouă toate cererile cele spre mântuire, și mai ales viaţă curată şi fără de prihană; învredniceşte-ne pe noi a Te iubi pe Tine şi a ne teme din toată inima noastră şi a face voia Ta cea sfântă; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeul nostru eşti şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, împreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos! Icosul 1 Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte de pătimire vieţuirea ta, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Căci cu trup material îmbrăcat fiind, viaţă îngerească pe pământ ai vieţuit, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni, apoi şi cu chinuri. Pentru aceasta noi, după vrednicie, aceste laude aducem ţie:Bucură-te, că, prin postirile şi rugăciunile tale cele necontenite, îngerilor te-ai asemănat;Bucură-te, că prin milosteniile şi lacrimile tale pe demoni i-ai înfricoşat;Bucură-te, că pe cei întristaţi i-ai mângâiat;Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai ajutat;Bucură-te, că în trup muritor te-ai arătat înger pământesc;Bucură-te, căci cu mintea ai fost om ceresc;Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;Bucură-te, că dreapta credinţă până în sfârşit ai păzit;Bucură-te, că din cetatea vestită Trapezunda ai ieşit;Bucură-te, că prin toate faptele bune desăvârşit te-ai împodobit;Bucură-te, că pe mare, neguţător iscusit ai fost;Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine ai chibzuit;Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos! Condacul al 2-lea Văzând, Mucenice al lui Hristos, viclenia diavolului cea măiestrită asupra ta, prin cel de altă credinţă, ca să te depărteze de la dreapta credinţă, şi cu înţelepciunea dată ţie de la Dumnezeu, pricepând măiestriile lui, neprins de dânsele ai rămas cu harul Celui Preaînalt; pentru aceea ai şi cântat: Aliluia! Icosul al 2-lea Cunoscând clevetirea ereticului Reiz, de trei ori fericite, adusă asupra ta la eparhul Cetăţii Albe, cel de credinţă otomană, cum că te-ai lepădat de adevărata credinţă creştinească, măcar că acela a te ademeni la aceasta în tot chipul s-a silit, tu nicidecum nu te-ai lăsat a fi biruit; pentru aceea după cuviinţă auzi de la noi acestea:Bucură-te, că pe Reiz de mincinos l-ai vădit;Bucură-te, că tu ca un turn ai rămas neclintit;Bucură-te, că momirile eparhului întru nimic le-ai socotit;Bucură-te, că toţi cei ce au văzut acestea, folos au câştigat;Bucură-te, că soarelui şi luceafărului a jertfi nu ai voit;Bucură-te, căci cu aceasta pe păgânul Cadiu l-ai dispreţuit;Bucură-te, căci creator al acestora pe singurul Dumnezeu Cel în Treime L-ai mărturisit;Bucură-te, că n-ai primit a defăima;Bucură-te, că ai mărturisit credinţa cea adevărată;Bucură-te, că de aici s-a pornit tiranul spre a te chinui;Bucură-te, că ai mustrat pe eparhul înaintea tuturor;Bucură-te, că pe el mai vârtos a se pleca ţie l-ai îndemnat;Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos! Condacul al 3-lea De puterea harului Sfântului Duh fiind întărit, cu multă îndrăzneală către guvernator ai zis, viteazule ostaş al lui Iisus: „Nu crede, o, tirane, că eu mă voi lepăda vreodată de Hristosul meu şi că mă voi închina făpturii mai degrabă decât Creatorului; să nu-mi fie mie aceasta cât timp voi respira aerul acesta”; pentru care şi cu mare glas ai cântat: Aliluia! Icosul al 3-lea Erai, o, purtătorule de chinuri al lui Hristos, când acestea le ziceai către eparh, vesel la faţă, şi fără de sfială sau frică; iar el, nemaiputând răbda şi de mânie aprinzându-se, a poruncit să fie aduse înaintea lui toiege multe şi de haine să fii dezbrăcat; dar tu, ca şi cum altul ar fi fost, aşa te aflai; pentru aceasta şi noi unele ca acestea zicem către tine:Bucură-te, că, văzând toiegele acelea, nicidecum nu te-ai temut;Bucură-te, că din vederea acelora mai tare te-ai împotrivit tiranului;Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de haine stricăcioase;Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în porfiră nepieritoare în ceruri;Bucură-te, că ai fost ameninţat cu chinuri de moarte;Bucură-te, că tiranul mai cumplit s-a întărâtat, pentru că tu nu ai băgat în seamă acestea;Bucură-te, că ai înfruntat pe acesta înaintea tuturor celor ce erau de faţă;Bucură-te, că pe tine te-ai mărturisit rob adevărat al lui Dumnezeu;Bucură-te, că bine ai ţinut aşezămintele, pe care le-ai învăţat de la părinţii tăi;Bucură-te, că n-ai primit a aduce jertfă zeilor guvernatorului;Bucură-te, că ai zis păgânului să nu întârzie de a te chinui;Bucură-te, căci cu aceasta te-a trimis mai degrabă la Împărăţia cerurilor;Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos! Condacul al 4-lea Creatorului mai ales decât creaturii ai zis, cu suflet vitejesc, o mult-pătimitorule, că te vei închina; pentru aceasta tiranul cel păgân, auzind astfel de cuvinte de la tine şi pierzând nădejdea a te îndupleca la voia sa, nebuneşte s-a aprins de mânie sălbatică şi a început să te chinuiască. Iar tu, Mucenice al lui Hristos, bărbăteşte răbdând, cu veselie Celui ce te întărea pe tine ai cântat: Aliluia! Icosul al 4-lea Inimă de diamant având, când ai pătimit pentru dragostea Celui dorit de tine, fericite al lui Hristos Mucenice, întru nimic ai socotit chinurile, cu harul Lui fiind întărit; pentru aceea, ca peste o aspidă înveninată ai călcat, şi ai alergat spre mai cumplite chinuri cu bucurie; pentru care şi de la noi auzi acestea:Bucură-te, că ai fost aşternut gol pe pământ spre chinuire;Bucură-te, că ai avut ochii minţii sus la cer;Bucură-te, căci cu toiege noduroase fără milă fiind bătut, n-ai slăbit;Bucură-te, căci chinuitorii, cumplit bătându-te, au obosit;Bucură-te, că vitejeşte ai răbdat să-ţi fie trupul zdrobit în bucăţi;Bucură-te, căci cu acestea şi mai mult la mânie ai întărâtat pe tiranul;Bucură-te, că de multe bătăi, cărnurile lipite pe toiege au fost aruncate sus în aer;Bucură-te, căci cu aceasta ai adunat pe îngeri spre a se minuna;Bucură-te, că ai roşit cu sângele tău pământul;Bucură-te, căci cu aceasta ai strivit pe satana sub picioarele tale;Bucură-te, că pentru aceasta I-ai mulţumit Stăpânului Hristos;Bucură-te, că El te-a întărit a suferi alte chinuri mai cumplite;Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos! Condacul al 5-lea Auzindu-te cei ce te chinuiau, fiii pierzării, pe tine, Mucenice, rugându-te lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multă mânie şi mai cumplit te-au schingiuit, încât şi glasul ţi-a lipsit; iar tu, răbdătorule de chinuri, suferind cu bărbăţie chinul acesta, lui Hristos Celui ce te-a întărit, din adâncul inimii, ai
Rugăciune către Sfânta Treime, a Părintelui Sofronie de la Essex
Sfântă Treime, Tată, Fiule şi Duhule, Preaînalte Dumnezeule, Împărate şi Făcătorule a toată veşnicia, Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tău şi ai scris împrejur în chipul văzut al firii noastre asemănarea Fiinţei Tale nevăzute, fă-ne să aflăm milă şi har în ochii Tăi, ca să Te putem slăvi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie.
Acatistul Soborului Sfinților Cuvioși din Lavra Pecerska
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Ca la o oştire de Dumnezeu aleasă şi împodobită, preacuvioşilor părinţi din Pecerska, cei care aţi fost îndrumătorii vieţii călugăreşti în Rusia, şi de la care izvoare de minuni se revarsă, îndrăznim să aducem cântări de laudă, căci prin rugăciunile voastre suntem izbăviţi din toate nevoile, pentru care vă strigăm cu mulţumire: Bucuraţi–vă, preacuvioşilor părinţi de la Pecerska, luminători a toată lumea şi preaslăviți făcători de minuni! Icosul 1 Dorind viaţă îngerească, ca nişte părinţi înţelepţiţi de Dumnezeu, aţi fugit de viaţa cea lumească plină de tulburare şi sălăşluindu-vă în peşterile strâmte şi întunecoase, v-aţi ostenit pentru Hristos în mari nevoinţe, pentru care noi vă lăudăm aşa: Bucură-te, ANTONIE, oglindă a toată înfrânarea, ascultarea, tăcerea şi smerenia.Bucură-te, TEODOSIE, a monahilor laudă.Bucură-te, a lăcaşului tău înfrumuseţată slavă.Bucură-te, MIHAIL, al Rusiei întâi arhipăstor şi învăţător.Bucură-te al credinţei lui Hristos osârdnic săditor şi al slujirii idoleşti dezrădăcinător.Bucură-te, PROHOR, cel ce hrăneai cu pâini făcute prin minuni din cenuşă şi sare, când oamenii se topeau de foame.Bucură-te, IOAN, cel care în postiri ai strălucit.Bucuraţi-vă, TEODOR şi VASILE, care în această viaţă vremelnică în dragostea lui Hristos v-aţi unit.Bucuraţi-vă, că de la cneazul Mstislav, cel lacom de bani, multe aţi pătimit.Bucuraţi-vă, căci şi după fericitul vostru sfârşit în aceeaşi raclă trupurile vi le-au aşezat.Bucuraţi-vă, căci în acelaşi ceas înaintea tronului Dumnezeiesc v-aţi închinat.Bucuraţi-vă, preacuvioşilor părinţi de la Pecerska, luminători a toată lumea şi preaslăviți făcători de minuni! Condacul 2 Văzând Domnul Hristos dragostea voastră, v-a ajutat în lupta împotriva duhurilor întunericului, împodobindu-vă prin harul Sfântului Duh, cu darul proorociei, al tămăduirii şi al izgonirii demonilor şi înălţându-vă cu sufletul, prin curăţia inimii voastre, aţi adus Dătătorului de bunătăţi cântare de mulţumire: Aliluia! Icosul 2 Având credinţă tare în Dumnezeu şi cu mintea înălţată la cele cereşti, aţi păşit pe calea mântuirii, pe care cu ajutorul Domnului şi a Maicii Sale aţi săvârşito cu bine, făcându-vă pildă de urmat tuturor, pentru care vă rugăm să mijlociţi la tronul Celui Preaînalt şi pentru noi cei care vă strigăm aşa:Bucură-te, POLICARP, cel cu mintea luminată, care ai scris vieţile sfinţilor.Bucură-te, că a sta cu dânşii în faţa tronului Sfintei Treimi ai acum parte.Bucură-te, VARLAAM, care ai iubit peştera întunecoasă mai mult decât palatul luminos.Bucură-te, ca hainele aurite pe cele călugăreşti le-ai schimbat.Bucură-te, DAMIAN, care pe cei bolnavi cu rugăciuni şi untdelemn sfinţit fără de plată ai vindecat.Bucură-te, că de la Dumnezeu cu fericitul Teodosie ai cerut să vieţuieşti.Bucură-te, NICODIM, cel ce la coacerea prescurilor treizeci de ani te-ai ostenit.Bucură-te, LAVRENTIE, că zăvorât în peşteră strâmtă te-ai nevoit.Bucură-te, ATANASIE, cel ce de la Domnul darul lacrimilor şi al umilinţei ai primit.Bucură-te, ERASM, care pentru împodobirea bisericii Maicii Domnului palat nespus de frumos în împărăţia cerurilor de la Hristos ai dobândit.Bucură-te, LUCA, lucrător harnic al poruncilor dumnezeieşti.Bucură-te, NECTARIE, care ai învăţat ca ascultarea fără lenevie să o împlineşti.Bucuraţi-vă, preacuvioşilor părinţi de la Pecerska, luminători a toată lumea şi preaslăviți făcători de minuni! Condacul 3 Cu puterea harului ce ai primit de la Dumnezeu, fericite AGAPIT, ai tămăduit multe boli, pentru care te rugăm să vindeci şi acum neputintele trupeşti şi patimile sufleteşti, ca să lăudăm pe Hristos, Cel care te-a preamărit pe tine, cântându-i: Aliluia! Icosul 3 Ca nişte părinţi plăcuţi lui Dumnezeu v-aţi făcut călăuzitori către viaţa cea veşnică celor ce cu osârdie şi cu dragoste venim către voi, pentru care vă cinstim cu aceste cântări:Bucură-te, IOAN, care şi după al tău sfârşit ai dat dovadă de ascultare.Bucură-te, că ai lăsat mormântul tău fratelui mai mare.Bucură-te, TEOFIL, care mânia prin ascultarea de fraţi ai vindecat-o.Bucură-te, că în loc de mânie, umilinţă şi lacrimi neîncetate ai avut.Bucură-te, sfinţite KUKȘA, cel ce prin tine mulţime de păgâni au crezut în Hristos.Bucură-te, că împreună cu ucenicul tău capetele vi s-au tăiat pentru Hristos.Bucură-te, ALEXIE, că lucrător bun al rugăciunii minţii te-ai arătat.Bucură-te, GRIGORIE, care cu evlavie, icoanele sfinţilor ai pictat.Bucură-te, SAVA, că făcător de mari minuni te-ai arătat. Bucură-te, SERGHIE, care cu osârdie ascultarea ai râvnit.Bucură-te, MERCURIE, cel ce viaţa celor fără de trupuri ai dorit.Bucură-te, PIMEN, cel cu multe suferinţe, care numai în Dumnezeu ai nădăjduit.Bucuraţi-vă, preacuvioşilor părinţi de la Pecerska, luminători a toată lumea şi preaslăviți făcători de minuni! Condacul 4 Ca nişte părinţi de Dumnezeu înţelepţiţi aţi urât calea cea largă a vieţii lumeşti și aţi ales cărarea îngustă a vieţii călugăreşti, primind de la Dumnezeu însoţitori pe îngerii Săi, care v-au întărit în străbaterea ei. Iar noi, ca cei ce dorim să ne mântuim, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 4 Auzind popoarele că Dumnezeu a proslăvit trupurile voastre cu nestricăciune şi că aţi primit darul vindecării a toată boala şi neputinţa, din toate colţurile aleargă către voi aducându-vă cântări de laudă aşa:Bucură-te, NESTORIE, întâiul scriitor al letopiseţelor ruseşti.Bucură-te, că ai scris vieţile sfinţilor de la Pecerska, urmând a lor poveţe.Bucură-te, EUSTRATIE, preaslăvit pustnic şi mucenic, care asemeni lui Hristos ai pătimit.Bucură-te, ca pe trupul tău rănile Domnului Iisus le-ai purtat.Bucură-te, ELADIE, lauda zăvorâţilor.Bucură-te, EFREM, slava celor cu duhul văzători.Bucură-te, MOISE, al întregii înţelepciuni luminător.Bucură-te, IOAN, că-n feciorie ai fost biruitor.Bucură-te, MARCU, cel ce cu mâinile tale, pentru sfinţi, morminte ai săpat.Bucură-te, că de glasul tău cei morţi au ascultat.Bucură-te, cneazule NICOLA, care în ascultare fraţilor de la Pecerska te-ai predat.Bucură-te, GRIGORIE, cel ce ai primit fericitul sfârşit în râu înnecat, dar al cărui trup prin minune în chilia ta s-a aflat.Bucuraţi-vă, preacuvioşilor părinţi de la Pecerska, luminători a toată lumea şi preaslăviți făcători de minuni! Condacul 5 Înţeleptul DIONISIE, văzând trupurile voastre sfinte care în peşteri se odihneau, când a intrat să cădească în ziua de Înviere, cu evlavie şi cu dragosste a strigat către voi: „Sfinţilor părinţi şi fraţi, acum e ziua cea mare, Hristos a înviat!”, și, o minune, îndată de la voi s-a auzit cu glas tare: „Adevărat a înviat!” Iar noi, minunându-ne de aceasta, cântăm lui Hristos Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5 Mărturisirea credinţei şi vestea nevoinţelor voastre, sfinţiţi părinţi, a străbătut întreg pământul, căci ca nişte luceferi, de pe bolta peşterilor, luminaţi calea vieţii călugăreşti,
Rugăciune către Duhul Sfânt a Părintelui Sofronie
Duhule Sfinte, Atotputernice Dumnezeule, Mângâietorului Milostive şi Apărătorule Atotputernic, Dătătorule de Înţelepciune şi Lumină a Descoperirii, Care prin pogorârea Ta ai adus marginile lumii la singura cunoştinţă adevărată a lui Dumnezeu, vino şi te pogoară peste noi care plângem după tine pururea, luminându-ne şi sfinţindu-ne, tămăduindu-ne şi mângâindu-ne cu mângâierea Ta! (Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea experienţa Vieţii Veşnice, ed. Deisis Sibiu 2007, p.61)
Acatistul Preasfințitului Agapit, Doctorul Lavrei Pecerska
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Prealesule ucenic al preasfântului și de Dumnezeu purtătorului, al dascălului nostru făcător de minuni Antonie, cel ce ai urmat vieții sfinte a învățătorului tău, Preasfinte Părinte Agapit, cu cântări te preaslăvim și cu dragoste te cinstim pe tine, mijlocitorul nostru; iar tu, ca cel ce ai îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre în ziua judecății și ne izbăvește de orice primejdii, pe noi cei ce îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești! Icosul 1 Din tinerețe ai iubit curăția îngerească, binecuvântatule Agapit, cel ce ești următor al virtuților preasfântului Antonie, și de la el dobândind tunderea monahală, te-ai făcut următor cu sârguință a faptelor lui preamărite; pentru aceasta, te slăvim pe tine, cântându-ți :Bucură-te moștenitorule al virtuților și darurilor preasfântului Antonie;Bucură-te, chip al desăvârșirii;Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale stăruitoare către Dumnezeu, ai dobândit darul tămăduirilor și al facerii de minuni;Bucură-te, căci cu suspine adânci ai dobândit curăția trupească și sufletească;Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești! Condacul al 2-lea Cel ce ești înainte-văzător prin Dumnezeu, fapta cea bună ai lucrat, fără de osteneală, cuvioase părinte Agapit, primind binecuvântarea Preasfântului Antonie, pentru a te nevoi în peșteră. Astfel, dobândind pacea care covârșește toată mintea și lucrător virtuților arătându-te, cântai neîncetat lui Dumnezeu, în post și priveghere: Aliluia! Icosul al 2-lea Înțelegând Preasfinte Agapit voia lui Dumnezeu, i-ai ajutat pe oameni să pună început bun mântuirii și ai sădit în inimile lor dragostea cea adevărată; cu dinadinsul i-ai săturat cu dulceți duhovnicești și le-ai întărit credința prin minuni. Tu te-ai arătat ascultător părintelui tău duhovnicesc, Antonie, și povățuitor lumii întregi, pentru acestea, primește de la noi cântarea:Bucură-te, cel ce ai deprins virtuțile Sfântului Antonie;Bucură-te, cel ce ai trăit viața duhovnicească cu ardoare;Bucură-te, cel ce cu dragoste de fiu l-ai iubit pe învățătorul tău;Bucură-te, că învățătorul tău te-a iubit la fel de mult;Bucură-te, cel ce ai urmat vieții sale sfinte;Bucură-te, cel ce în boală i-ai fost grabnic ajutător;Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești! Condacul al 3-lea Cel ce ai fost întărit de puterea dumnezeiască, Sfinte Agapit, viață călugărească cu nevoință ai trăit. Fie binecuvântat lucrul mâinilor tale, în numele Domnului, spre izbăvirea și tămăduirea tuturor celor ce cu nădejde și credință vin la tine, și fără trândăvie, cântă Preasfintei Treimi: Aliluia! Icosul al 3-lea Având cuget curat, mlădiță vie a Bisericii lui Hristos, Sfinte Agapit, îți aminteai de cuvintele Domnului: „Bolnav fiind, cercetați-Mă” și „ceea ce faceți unuia din frații voștri mai mici, Mie îmi faceți…” și primind sub acoperământul tău pe cei necăjiți și deznădăjduiți, te îngrijeai de aceștia, alinându-i cu părinteasca ta mângâiere; tu ai ușurat bolile cele grele și cu rugăciunile tale, pe cei ce ședeau în patul morții, i-ai ridicat. Pentru aceasta, primește de la noi laudele:Bucură-te, cel ce cu evlavie ai urmat virtutea;Bucură-te, cel ce întru Hristos ai iubit pe toți frații monahi;Bucură-te, slujitor neostenit al călugărilor bolnavi;Bucură-te, cel ce pentru faptele tale bune, din viața vremelnică ai dobândit pacea și bucuria veșnică;Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești! Condacul al 4-lea Furtuna ispitelor care ne cuprinde în fiecare zi, tu ai trecut-o cu ușurință, binecuvântatule Agapit, ajungând la limanul cel duhovnicesc căci, hrănindu-te cu poruncile dumnezeiești, ostenelile, necazurile și chinurile au devenit făclie picioarelor și lumină căilor tale către Domnul. Cel ce ești întru Împărăția Cerurilor, îndură-te de noi, ca să cântăm, împreună cu tine, Sfintei Treimi: Aliluia! Icosul al 4-lea Auzind despre viețuirea ta cea sfântă, cădem înaintea ta, binecuvântatule părinte Agapit, și urmând învățăturile tale, primim în dar dezlegare de felurite neputințe. Alergând acum la tine, ca la un grabnic ajutător și tămăduitor, te rugăm să vindeci toată boala și toată neputința, lăudându-te cu cântări ca acestea:Bucură-te, iubire negrăită, împodobită cu alese virtuți;Bucură-te, ostaș al lui Hristos, biruitor asupra vrăjmașilor nevăzuți;Bucură-te, doctor iscusit al celor bolnavi de păcate;Bucură-te, mântuire a multor suflete;Bucură-te, căci cu adevărat, iubitor al aproapelui te-ai arătat;Bucură-te, că mijlocești, fără de osteneală, pentru mântuirea sufletească și vindecarea trupească a robilor lui Dumnezeu;Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești! Condacul al 5-lea Luminat fiind de Soarele Dreptății, ți-ai dăruit întreaga viață slujirii Stăpânului și a aproapelui, ostenindu-te în nevoințe și viețuind în sărăcie. Pentru aceasta te-ai învrednicit de vederea lui Dumnezeu, iar împreună cu sfinții, neîncetat Îl slăvești pe Cel ce te-a încununat, cu cântarea: Aliluia! Icosul al 5-lea Te cinstim, binecuvântate părinte Agapit, că ai ajuns la starea bărbatului desăvârșit și ai fost împodobit cu darurile dumnezeiești făgăduite credincioșilor care împlinesc Cuvântul Său. De aceea, minunându-ne de nevoințele tale, cântăm aceste cântări de laudă:Bucură-te, că în cămara inimii tale, Domnul Iisus Hristos a găsit o salbă de bunătăți.Bucură-te, că n-ai încetat a rosti numele Său dumnezeiesc;Bucură-te, cel ce ai flămânzit și ai însetat pe pământ;Bucură-te, că te-ai învrednicit de hrana cea cerească;Bucură-te, că ai iubit sărăcia;Bucură-te, că purtător de grijă al celor sărmani te-ai arătat;Bucură-te, că jugul lui Hristos l-ai purtat cu dragoste;Bucură-te, Sfinte Agapit, grabnic tămăduitor al bolilor sufletești și trupești! Condacul al 6-lea Propovăduitor al virtuților Evangheliei te-ai arătat, prin viața ta, părinte binecuvântat, și ostenindu-ți trupul prin post și rugăciune, ai viețuit pentru slava lui Dumnezeu, iar prin darul cel dat ție, nu numai că ai rușinat invidia și mânia vicleanului armean, ci l-ai și adus la lumina adevărului lui Hristos, învățându-l ca pentru toate să mulțumească și să-L laude pe Domnul, cântându-i neîncetat cântarea: Aliluia! Icosul al 6-lea Înălțându-te în peștera din Lavră, ca o stea purtătoare de Dumnezeu, binecuvântate Agapit, cu lumina virtuților tale, ai vindecat sufletele celor ce au venit la tine cu nădejde și credință, și ai rușinat pe armeanul cel rău și plin de invidie, vădindu-i nebunia. De aceea, ca unui slujitor bineplăcut lui Dumnezeu, strigăm către tine, unele ca acestea:Bucură-te, doctorul armeanului viclean;Bucură-te, că pe cel sortit morții de același armean, l-ai ridicat din prăpastia bolii;Bucură-te, că pe cel condamnat la moarte și adăpat cu otravă, l-ai vindecat în chip minunat;Bucură-te, cel ce
Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (1)
Rugăciune de taină, de chemare a Sfântului Duh Vino, lumina cea adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină ascunsă, vino, comoară nenumită, vino, faptă negrăită, vino, Persoană neînțeleasă, vino, veselie veșnică, vino, lumina cea neînserată, vino, nădejdea cea adevărată a celor ce se vor mântui, vino, ridicarea celor ce zac, vino, învierea morților, vino, Cel puternic, Cel ce pururea face toate și le preface și le preschimbă numai cu voia! Vino, Cel cu totul nevăzut, neatins, și nepipăit, vino, Cel ce pururi rămâi nemișcător, dar Care în fiecare clipă Te miști și vii la noi, cei ce zăcem în iad, Cel mai presus de toate cerurile, vino, Nume mult dorit și mult rostit, căci ne este cu totul cu neputință să fie spus de noi ceea ce ești sau să fie cunoscut de noi Cine sau cum ești. Vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită, vino, porfiră a Marelui Dumnezeu și Împăratul nostru, vino, cingătoare bătută cu diamante și pietre scumpe, vino, încălțare neapropiată. Vino, hlamidă împărătească, cu adevărat dreapta împărătească! Vino, Cel de Care a însetat și însetează ticălosul meu suflet, vino, Cel Singur la cel singur, fiindcă sunt singur, precum vezi! Vino, Cel ce m-ai despărțit de toate și m-ai făcut singuratic pe pământ, vino, Cel ce Te-ai făcut întru mine dor și m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat! Vino, suflarea mea și viața, vino, mângâierea smeritului meu suflet, bucură-te bucuria și slava și neîncetată desfătarea mea! Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (2) Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (3)
Acatistul Înălțării Domnului
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Ție, Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morții Îți aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte. Noi, însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înălţare, din suflet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri. Icosul 1 Cetele Arhanghelilor şi ale îngerilor stând în faţa Ta, Împărate al tuturor, pe muntele Măslinilor, cu frică, Te-au văzut suindu-Te cu trupul la înălţimile cereşti şi proslăvind marea Ta iubire de oameni Ţi-au cântat:Iisuse, Împărate al slavei, înalţă-Te la ceruri în strigăte şi în glas de trâmbiță.Iisuse, Doamne al Puterilor, înalţă-Te pe Heruvimi şi zboară pe aripile vântului.Iisuse, Dumnezeule Preaveşnic, dă glasului Tău tărie şi putere, ca să cutremure tot pământul.Iisuse, Lumina Cea Preaînaltă, arată-Ţi puterea Ta pe nori, şi foc din Faţa Ta să se aprindă.Iisuse, Răscumpărătorul făpturii, găteşte-Ţi în Cer Scaunul Tău şi Împărăţia Ta să fie fără de sfârşit.Iisuse, Făcătorul cerului şi al pământului, şezi de-a dreapta Tatălui, ca să fii Dumnezeul tuturor întru toate.Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri. Condacul 2 Văzându-Te Apostolii înviat din morţi, în timpul celor patruzeci de zile, când Te-ai arătat lor, Stăpâne Doamne, vorbindu-le despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu şi primind poruncă să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, până când se vor îmbrăca cu putere ce va veni de sus, petreceau împreuna într-un cuget, în rugăciune, cântându-Ţi cu o singură gură şi cu o singură inimă: Aliluia! Icosul 2 Înţelesul vederii de Dumnezeu dezlegându-l Iisuse, ai dus pe ucenicii Tăi afară spre Betania şi i-ai urcat pe muntele Măslinilor, începând să-i găteşti pentru taina marii Tale Înălţări la cer zicând: S-a apropiat, o, prietenii Mei, timpul înălţării; mergând, deci, învăţaţi toate neamurile cuvântul pe care l-aţi auzit de la Mine, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceştia gândind încă pământeşte, Te-au întrebat: Doamne oare, în acest timp vei aşeza din nou împărăţia lui Israel? Tu însă le-ai zis lor: nu este în puterea voastră să socotiţi vremurile şi anii căci acestea le-a luat Dumnezeu în puterea Sa. Iar noi pregătindu-ne de întâmpinarea Cerescului Mire cântăm:Iisuse, Păstorul Cel Bun, nu Te despărţi niciodată de noi, ci să fii pururea cu noi.Iisuse, Învățătorul Cel Bun, trimite-ne nouă pe Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să petreacă cu noi neschimbat.Iisuse, Luminătorul nostru, luminează sufletele noastre prin Înălţarea Ta la cer.Iisuse, Mântuitorul nostru, izbăvește-ne pe noi, prin mijlocirea Ta, de furtuni şi de întristare.Iisuse, Povăţuitorul nostru, îndreptează-ne cu cuvântul gurii Tale spre a-Ţi sluji Ţie.Iisuse, Ajutătorul nostru, aminteşte-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt făgăduinţele Tale.Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri. Condacul 3 Vrând să-i îmbraci pe Apostolii Tăi cu putere de sus, Iisuse, le-ai făgăduit pe muntele Măslinilor pe Duhul Sfânt Mângâietorul şi le-ai poruncit să fie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi chiar până la marginile pământului, zicând: veniţi şi intraţi prin porţile Mele, pregătiţi-Mi cale Mie şi oamenilor Mei, faceţi semne întru neamuri ca toţi credincioşii să cânte cu voi: Aliluia! Icosul 3 Având adânc de milostivire, Preadulce Iisuse, pe ucenicii Tăi şi pe femeile ce Te urmau şi, mai ales, pe Maica ce Te-a născut, i-ai umplut de bucurii nenumărate prin Înălţarea Ta la cer, când, deja despărţindu-Te de dânşii, Ţi-ai întins mâinile şi i-ai binecuvântat, zicând: Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului, iar ei plini de frică fiind au proslăvit Înălţarea Ta, zicând:Iisuse, Dătătorul milei, ai venit pe muntele Eleon, ca să mântuieşti neamul omenesc.Iisuse, Înveselitorul celor necăjiţi, ai vrut să mângâi pe prietenii ce erau împreună cu Tine.Iisuse Nădejdea celor deznădăjduiţi, prin binecuvântarea Ta la Înălţare de întristare ne-ai păzit pe noi.Iisuse, Limanul celor înviforaţi, prin Înălţarea Ta ne-ai dăruit şi nouă cale la Tatăl ceresc.Iisuse, Mângâietorul Cel Bun, Tu ai făgăduit să ne trimiţi un alt Mângâietor de la Tatăl.lisuse, Marele Păstor, Tu ai binevoit ca turma Ta credincioasă să nu se risipească.Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri. Condacul 4 Furtună de gânduri îndoite având s-au umplut de lacrimi, când Te-au văzut pe Tine, Hristoase, purtat pe nori şi plângând au zis: Cum ne laşi, Stăpâne, acum, pe noi, robii Tăi, care Te-am iubit? Încotro Te duci, Cel ce ţii toate cu mâinile? Noi, însă am lăsat toate şi Ţi-am urmat, Ţie, Dumnezeule, bucurându-ne şi având nădejde că vom fi cu Tine în veci. Nu ne lăsa pe noi singuri, după cum ne-ai făgăduit şi nu Te despărţi de noi, Păstorul nostru Cel Bun, ci ne trimite nouă pe Preasfântul Tău Duh, care să ne înveţe, să ne lumineze şi să sfinţească sufletele noastre, ca să-Ţi cântăm cu mulţumire: Aliluia! Icosul 4 Auzind suspinurile ucenicilor Tăi, Stăpâne Doamne, care se întristaseră că Te-ai despărţit de dânşii, le-ai dat binecuvântare preadesăvârşită prietenilor Tăi, zicând: nu plângeţi, preaiubiţii Mei, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc la Tatăl Meu. Căci dacă nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă mă voi duce, Îl voi trimite vouă. Pentru voi M-am pogorât din cer şi pentru voi iarăşi Mă urc la cer, ca să vă gătesc vouă loc. Nu voi lăsa oile pe care le-am adunat şi nu voi uita pe cei ce i-am iubit. Iar ei, fiind mângâiaţi de aceste Dumnezeieşti cuvinte, Ţi-au cântat cu umilinţă:Iisuse, Preabunule, Cel ce în locul întristării şi al lacrimilor ne-ai dat bucurie, nu ne lipsi pe noi de veşnica veselie în Împărăţia Ta.Iisuse, Atotbunule, Cel ce ne-ai umplut de bucurie cu Înălţarea Ta, păzeşte sufletele noastre în drumeţia pământească.Iisuse, Cel
Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (2)
Rugăciune de mulțumire către Sfântul Duh Mulțumesc Ție că Te-ai făcut un singur duh cu mine, neamestecat, neschimbat, fără de schimbare, Dumnezeu mai presus de toate Și Însuți Tu Te-ai făcut tuturor toate pentru mine, Hrană negrăită și necheltuită, vărsându-Se veșnic pe buzele sufletului meu și izvorând în izvorul inimii mele, haină fulgerând și arzând pe demoni, curățire care prin nestricăcioase și sfinte lacrimi mă speli pe mine, a Căruia venire se dăruiește celor cărora li Te arăți. Îți mulțumesc Ție că îmi ești lumină neînserată și soare neapus, neavând unde să Te ascunzi, Tu, Cel ce umpli de slava Ta toate. Căci niciodată nu Te-ai ascuns de cineva, Ci noi pururea ne ascundem de Tine, nevoind să venim la Tine. Căci unde Te vei și ascunde Cel ce nu ai nicăieri loc de odihnă? Sau pentru ce Te-ai ascunde, Tu, Cel ce niciodată nu Te-ai scârbit de cineva, nici nu Te-ai întors de la cineva? Acum, așadar, sălășluiește Stăpâne întru mine și locuiește și rămâi neîncetat, nedespărțit, până la sfârșit întru mine, robul Tău, ca și eu să mă aflu la ieșirea mea și după ieșirea mea, întru Tine, Bunule, și să împărățesc împreună cu Tine, Dumnezeu, Cel mai presus de toate! Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (1) Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (3)
Acatistul Sfântului Ioan Rusul
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Veniţi, credincioşilor, să-l lăudăm pe cel care, rob fiind, a stăpânit peste patimi! Veniţi să-l lăudăm pe cel în care S-a oglindit Răsăritul Răsăriturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca să împartă lumii întregi binecuvântările lui Dumnezeu, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos! Icosul 1 Hrănitu-te-ai din tinereţe cu lumina adevărului, o, preaminunatule Ioane, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti. Ai urmat cuvântul Celui Care a zis: „Cine crede în Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”; şi pentru aceasta noi te lăudăm:Bucură-te, podoabă a Bisericii soborniceşti, Mireasa lui Hristos;Bucură-te, masă duhovnicească a celor doritori de curăție;Bucură-te, odraslă sfântă a pământului rusesc, trimisă la tainic apostolat;Bucură-te, moştenitor al înfrânării Cuvioşilor Antonie şi Teodosie de la Pecerska;Bucură-te, că ai crescut într-o familie binecredincioasă;Bucură-te, că ai luptat împotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;Bucură-te, că nu te-ai biruit de deznădejde când ai primit crucea robiei;Bucură-te, că întărit fiind de Dumnezeu, ai răbdat bătăi nenumărate;Bucură-te, că scuipările nu au întinat frumuseţea ta lăuntrică;Bucură-te, piatră de care s-au sfărâmat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;Bucură-te, că deşi ţi-au ars părul şi pielea capului, nu te-ai plecat lor;Bucură-te, că ai fost vrednic urmaş al cetelor de mucenici şi mucenițe;Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos! Condacul al 2-lea „Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Ca rob ascult poruncile tale, dar în credinţa mea în Domnul Hristos nu îmi eşti tu stăpân. Îmi amintesc pătimirile Sale şi sunt bucuros să primesc şi eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu mă lepăd”, i-ai spus stăpânului turc, cântând în inima ta: Aliluia! Icosul al 2-lea Au părăsit dreapta credinţă cei care s-au temut de suferinţă şi cei iubitori de desfătări, primind învăţăturile rătăcite ale lui Mahomed, dar tu te-ai arătat ca un nou Ilie, neplecându-ţi genunchii la dumnezeu străin. Rugându-te să păzeşti turma lui Hristos de orice înşelare, te cinstim ca pe un părinte al nostru:Bucură-te, că nu ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirile tale;Bucură-te, că ai primit răstignirea voii tale prin loviturile celor care te prigoneau;Bucură-te, cel care unindu-te cu Hristos, te-ai asemănat Lui;Bucură-te, că deşi ai fost pus să trăieşti între animale, ai vieţuit îngereşte;Bucură-te, că prin nevoinţele tale grajdul se umplea de bună mireasmă;Bucură-te, că sfinţindu-l prin rugăciune, nu ai primit să te muţi din el;Bucură-te, că te împărtășeai în fiecare săptămână cu Sfintele Taine;Bucură-te, că ai purtat cu sfială şi smerenie numele Botezătorului;Bucură-te, că ai purtat în minte şi în inimă pilda sa jertfelnică;Bucură-te, că fără tulburare din furtuna încercărilor ai ieşit;Bucură-te, că prin statornicia în credinţă eşti pildă tuturor;Bucură-te, candelă care ai ars cu untdelemnul răbdării;Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos! Condacul al 3-lea Nu numai credincioşii au priceput sfinţenia vieţuirii tale, ci şi închinătorii lui Allah, căci prin rugăciune ai trimis stăpânului tău o farfurie cu mâncare din Procopie până la Mecca, pe care lucru neputând să-l înţeleagă, toţi au strigat: Aliluia! Icosul al 3-lea Nimic nu este cu neputinţă celor care cred cu tărie că Făcătorul cerului şi al pământului degrabă plineşte rugăciunile lor. Chiar de nu am văzut cu ochii trupeşti, dar cu inima credem că ai făcut şi ceea ce părea cu neputinţă, numai pentru a arăta stăpânului tău şi celor dimpreună cu el puterea Domnului tău. Pentru care îţi cântăm:Bucură-te, că nu te-ai îndoit în credinţa ta, având nădejde neclintită în Dumnezeu;Bucură-te, că de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mâncare;Bucură-te, că deşi turcii au râs de tine, ai simţit binecuvântarea cerească;Bucură-te, că stăpânul tău, întorcându-se acasă, a început să te cinstească;Bucură-te, că până şi cei întunecaţi la minte au priceput sfinţenia ta;Bucură-te, că la înmormântarea ta au venit chiar şi musulmani şi armeni;Bucură-te, că din rânduiala cerească farfuria aceea este şi astăzi semn al minunii săvârşite de tine;Bucură-te, că după multe veacuri arătându-te femeii la care se afla farfuria i-ai cerut să o aducă la biserică;Bucură-te, că cei care cereau semne şi minuni au primit cu prisosinţă;Bucură-te, că te-ai asemănat prorocilor din Legea cea veche;Bucură-te, stavilă care opreşti rătăcirile şi izgoneşti lupii de la turma cea cuvântătoare;Bucură-te, că pe toţi i-ai copleşit prin virtuţile şi minunile tale;Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos! Condacul al 4-lea Nu a ţinut Dumnezeu lumina ascunsă sub obroc, ci a rânduit ca moaştele tale întregi şi binemirositoare să fie primite de credincioşi ca o pecete a binecuvântării tale. Pentru care şi noi bucurându-ne cu cei care s-au atins de ele, Îi cântăm Celui Care dă adevărata viaţă celor care cred în El: Aliluia! Icosul al 4-lea Degeaba a încercat vrăjmaşul mântuirii, diavolul, să nimicească prin foc moaştele tale, căci trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor ca şi cum nu ar fi cunoscut moartea. Turcii care au văzut aceasta s-au înfricoşat şi au fugit, lăsând în urmă odoarele bisericii pe care voiau să le fure, iar creştinii s-au umplut de mirare, cântându-ţi:Bucură-te, nou Ilie prin râvna către cele cereşti;Bucură-te, că la fel ca acela te-ai lăsat mistuit de dragostea sfântă;Bucură-te, că nu îmbrăcămintea, ci trupul tău ne-ai lăsat nouă ca acoperământ;Bucură-te, că deasupra mormântului tău a strălucit o lumină cerească;Bucură-te, că găsind moaştele tale, credincioşii au tresăltat cu duhul;Bucură-te, că toţi cei care le sărută iau binecuvântare;Bucură-te, că închinându-se, găsesc scăpare din frământările lor;Bucură-te, că ele sunt mărturie că Domnul pe Care L-ai slujit este Adevăratul Dumnezeu;Bucură-te, că El a dat viaţă moaştelor tale când au fost aruncate în foc;Bucură-te, că trupul tău s-a mişcat în mijlocul flăcărilor;Bucură-te, că a rămas nevătămat, arătând sfinţenia ta;Bucură-te, că a fost adus în Grecia, pentru a fi martor al minunilor tale;Bucură-te, Sfinte Ioane, alesule mărturisitor al lui Hristos! Condacul al 5-lea Cine ştie mulţimea minunilor tale? Cine cunoaşte câtă mulţime de oameni ai ajutat spre slava Dumnezeului părinţilor noştri? Doar o mică parte din lucrările tale aflând noi, Îi mulţumim Celui Care te-a proslăvit între cei iubiţi ai Săi şi Îi cântăm: Aliluia! Icosul al 5-lea Nou doctor fără de arginţi fiind, urmând Doctorului sufletelor şi al trupurilor, nu ai pregetat să sari în ajutorul bolnavilor care
Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (3)
Rămâi, Stăpâne, și nu mă lăsa pe mine singur, ca să nu vină vrăjmașii mei, cei ce caută pururea să înghită sufletul meu, ci găsindu-Te pe Tine locuind în mine, să fugă cu tot dinadinsul și să nu poată nimic împotriva mea, văzându-Te pe Tine, Cel mai puternic decât toate, stând înlăuntrul casei smeritului meu suflet. Da, Stăpâne, cum Ți-ai adus aminte de mine când eram în lume și pe mine, necunoscătorul, Tu Însuți m-ai ales și m-ai despărțit de lume și m-ai pus pe mine înaintea feței Tale, la fel și acum, stai înlăuntrul meu pururea și păzește-mă neclintit prin sălășluirea Ta, pentru ca văzându-Te neîncetat eu, cel mort, să trăiesc, și avându-Te pe Tine eu, săracul, pururea să mă îmbogățesc și atunci voi mai bogat decât toți împărații, mâncându-Te pe Tine și bându-Te și în fiecare clipă îmbrăcându-mă cu Tine, ca să trăiesc și să mă desfătez cu bunătăți negrăite, că Tu ești tot binele și toată slava și toată desfătarea și Ție se cuvine slava, Sfintei și Celei de o ființă și de viață făcătoare Treimi, cinstită întru Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cunoscută, închinată și slujită de toți credincioșii acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (1) Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (2)
Acatistul Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Preacuviosului nostru Părinte Simeon, ca celui ce prin dragoste şi smerenie s-a făcut lăcaş Preasfintei Treimi, cântare de laudă cu umilinţă să-i aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Icos 1 Îngerul întâistătător al celor drepţi, Părinte Simeoane, numindu-te fiu al dreptăţii şi slujitor al Domnului, pentru care noi, smeriţii, aducem cântare:Bucură-te, odrăslire din părinţi binecredincioşi!Bucură-te, bogată roadă a curăţeniei părinţilor tăi!Bucură-te, ucenice preaiubit al Botezătorului loan!Bucură-te, al Arhidiaconului şi întâiului Mucenic Ştefan deopotrivă iubit!Bucură-te, că Sfântul loan Botezătorul naşterea ţi-a vestit!Bucură-te, că semn al încrederii un bulgăre de tămâie maicii tale i-a dăruit!Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Condac 2 De la sânul maicii tale te-ai arătat iubitor al înfrânării, căci dintru cel drept te hrăneai, şi ai fost următor cetelor îngereşti, dimpreună cu care cântai: Aliluia! Icos 2 Descoperirea celor neştiute şi vederea tainelor ascunse Domnul ţi le-a dăruit, Simeoane, căci te-ai depărtat din pruncie de cele ale lumii, voind cele nepieritoare a le primi. Pentru aceasta primeşte ale noastre cântări:Bucură-te, cel născut fără dureri!Bucură-te, noule Samuile, cel ce Domnului din pruncie ai fost dăruit!Bucură-te, că din mâncare făcută cu meşteşug omenesc nu ai gustat!Bucură-te, că pâine, miere şi sare în toate zilele vieţii tale tu ai mâncat!Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Condacul 3 Fericite Simeoane, cu povăţuirea lui Dumnezeu la vârsta de şase ani ai venit la mănăstirea cuviosului loan Stâlpnicul, care cu dragoste primindu-te, se minuna cântând: Aliluia!â Icosul 3 Vrăjmaşul cel urâtor de oameni s-a spăimântat de tine, Sfinte Simeone, şi ca un leu răcnea asupra ta, dar tu, ca pe un neputincios, nu l-ai băgat în seamă, întrarmat fiind cu smerenia, şi cu nevoinţa ai pornit asupra lui. Iar noi, ca cei ce suntem în tot ceasul zdruncinaţi de pornirea lui asupra noastră, cădem la tine, sfinte, şi te rugăm: ajută-ne nouă, celor ce cântăm:Bucură-te, că prunc fiind ai covârşit pe cei bătrâni în nevoinţă!Bucură-te, că nerăutatea inimii de mic ai dobândit-o!Bucură-te, că schima îngerească la vârsta de şapte ani ai primit!Bucură-te, că urmând povăţuitorului tău loan, pe stâlp te-ai suit!Bucură-te, că pe acesta urmând Domnului în fiecare zi te-ai răstignit!Bucură-te, că uitând de trup asemenea celor fără de trup ai vietuit!Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Condacul 4 Cu totul ne-am depărtat de cea în Duhul vieţuire, iar tu, al nostru părinte, cu milostivire ne dăruieşte cuvinte cu umilinţă, ca bucurându-ne de tine să-L slăvim pe Dumnezeu cel în Treime slăvit zicând: Aliluia! Icos 4 Nu au putut să clatine vârtutea ta uneltirile celui viclean, ci mai vârtos te-au întărit şi prin ungere de sus ai primit puterea asupra demonilor, pentru care cu grăbire către al tău ajutor alergând zicând:Bucură-te, că mai mult decât toate ai preţuit duhul umilit!Bucură-te, căi nima înfrântă şi smerită jertfă în tot ceasul ai adus!Bucură-te, că Domnul ţi-a dăruit smerenia!Bucură-te, căci cu aceasta ai ars a diavolului înălţare!Bucură-te, că aceştia cu înfricoşare vroiau să te piardă!Bucură-te, că prin darul lui Hristos ai fost păzit!Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Condacul 5 învaţă, Sfinte, mintea noastră ca cele deşarte măcar în vremea rugăciunii să le gonească, pentru ca să nu aducem lui Dumnezeu jertfă neprimită, ci cu lacrimi să cântăm: Aliluia! Icos 5 Năvala cea sălbatică a patimilor s-a învârtoşat asupra ta, Părinte, dar tu, împotrivindu-te, nu ai dat somn ochilor tăi, ci cu multe lacrimi ai cerut ajutor în război, iar Domnul, văzând dragostea ta pentru El, ţi-a dăruit biruinţa. Primeşte aceste laude ale noastre, Sfinte, ca stâlpare de biruinţă:Bucură-te, că întunericul şi năvala patimilor n-au rătăcit sufletul tău!Bucură-te, că nebunia tinereţii nu ţi-a schimbat cugetul cel bun!Bucură-te, că fericirea şi odihna nu ai căutat-o în cele trecătoare!Bucură-te, că în multă nevoinţă şi înfrânare le-ai aflat!Bucură-te, că în ceruri ai primit împărtăşirea cu Sfintele Taine!Bucură-te, că de acestea văzduhul de negrăită mireasmă s-a umplut!Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Condacul 6 Ai arătat viaţă mai presus de fire, asemănându-te heruvimilor, iar prin credinţa ta fierbinte ai slujit serafimilor, cu care cânţi în ceruri: Aliluia! Icos 6 Povăţuitor al vieţii monahale te-ai făcut prin darul Sfântului Duh, Simeoane preafericite, căci cu înţelepciune şi înţelegere din Sfânta Scriptură grăiai, învăţând dreapta credinţă. Pentru care îți zicem ție:Bucură-te, izvorule plin de apa cea vie!Bucură-te, învăţătorule cu faptele şi cuvintele!Bucură-te, dascălul pocăinţei nesfârşite!Bucură-te, că faptele tale au fost deopotrivă cu învăţătura!Bucură-te, că al tău cuget cu totul către cele cereşti l-ai îndreptat!Bucură-te, că trupul tău prin nevoinţă l-ai topit!Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Condacul 7 Fiarele cele netrupeşti se porneau asupra ta cu răutate, dar dragostea ta de Dumnezeu prefăcea în nimic puterea lor când cântai: Aliluia! Icos 7 Dumnezeu proslăveşte pe cei ce-L iubesc pe El şi îi împlinesc voia, şi întru tine a revărsat cu îmbelşugare darul izgonirii diavolilor şi a tot felul de boli. Tămăduieşte şi neputinţele noastre, părinte, ale celor ce strigăm:Bucură-te, doctorul cel fără de plată!Bucură-te, că pe cei ce se roagă ţie îi ajuţi!Bucură-te, că celor din necazuri eşti izbăvitor!Bucură-te, grabnic tămăduitor!Bucură-te, al şerpilor şi balaurilor omorâtor!Bucură-te, părinte cu dragoste împodobit!Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Condacul 8 Sălăşluind în Muntele cel Minunat, ai zidit acolo o mănăstire şi un alt stâlp pe care însuşi Domnul venind cu sfinţii îngeri a sfinţit stâlpul în care te-ai suit cu bucurie cântând: Aliluia! Icos 8 La vârsta bărbatului desăvârşit în cel de-al treizeci şi treilea an al vieţii tale, cu porunca lui Dumnezeu, ai primit harul preoţiei, spre slava Lui. Te rugăm, ca cel ce eşti mijlocitor al nostru, şi aceste laude ale noastre să le primeşti:Bucură-te, că Sfânta Liturghie cu credinţă ca un înger slujeai!Bucură-te, că descoperiri şi vedenii Domnul îţi arăta!Bucură-te, sfătuitorule de Duhul Sfânt insuflat!Bucură-te, că tuturor tămăduiri le dăruiai!Bucură-te, că şchiopi, orbi şi leproşi vindecai!Bucură-te, Sfinte Părinte Simeoane! Condacul 9 Întru tine, Părinte Simeoane, s-a împlinit cuvântul lui Hristos: “Cel ce crede întru Mine va face lucrurile pe care Eu le fac”, minunatule rob al lui Dumnezeu, cel ce cânţi de-a pururi în ceruri: Aliluia! Icos 9 Smerita cugetare, tăcerea şi dragostea le-a arătat viaţa ta luminată, Simeoane preacuvioase, căci filosofia deşartă a acestei vieţi ai defăimat
Vino Lumină adevărată – Rugăciune către Preasfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog
Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Cel Ce nu poți fi văzut, nici atins, Cel pururea nemișcat, dar Care Te miști pentru a Te pogorî la noi, cei ce viețuim în iad! Vino, nume mult dorit și îndelung slăvit, vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață!
Acatistul Sfinţilor Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă, celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! Icosul 1 Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ţie acestea:Bucură-te, al creştinilor numit de noi tată;Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie S-a arătat;Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;Bucură-te, că pe Maxenţie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: „Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn, vei birui;Bucură-te, că prin puterea Crucii lui Hristos pe toţi vrăjmaşii tăi i-ai biruit;Bucură-te, căci cu ştirea şi voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;Bucură-te, că ţie sfinţii mai-marii apostolilor ţi s-au arătat;Bucură-te, că prin învăţătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin! Condacul al 2-lea Văzându-te singur că eşti lepros cu trupul şi cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creştinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ţi-a trimis pe Sfinţii Apostoli să te mângâie şi ţi-a spus ce să faci ca să fii sănătos şi, bucurându-te de dumnezeiasca cercetare, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 2-lea Pe Împărăteasa Elena cea preacinstită, pe maica Împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toţi dreptcredincioşii creştini, împreună cu monahii şi monahiile, şi să o lăudăm cu cântări ca acestea:Bucură-te, că eşti născută din neam împărătesc;Bucură-te, că eşti maica Sfântului Împărat Constantin;Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut;Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat;Bucură-te, căci cu sârguinţă şi cu multă evlavie la Ierusalim ai plecat;Bucură-te, că tu Crucea Domnului mult ai dorit;Bucură-te, că acolo Crucea cea de viaţă făcătoare ai aflat;Bucură-te, că Sfintei Cruci tu întâi ai zis: „Bucură-te, lemn fericit”;Bucură-te, căci cu mare veselie te-ai bucurat când Sfânta Cruce pe cel mort l-a înviat;Bucură-te, că în Ierusalim biserică mare şi preafrumoasă ai poruncit să se zidească;Bucură-te, că „Biserica Învierii Domnului Iisus Hristos” ai poruncit să se numească;Bucură-te, că tu creştinilor ne eşti ca o maică;Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena! Condacul al 3-lea Preacinstită împărăteasă, noi credincioşii, împreună cu clerul şi cu toţi monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum şi nouă, păcătoşilor, grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 3-lea Râvnitor fiind la Împărăţia cea de sus, fericite Împărate Constantin, Împăratului şi Stăpânului tuturor cu minte curată crezând, te-ai botezat; pentru aceasta cântăm ţie aşa:Bucură-te, că în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh te-ai botezat;Bucură-te, că în timpul botezului mâna Domnului Hristos de tine s-a atins;Bucură-te, că boala leprei ca nişte solzi de pe tine a căzut;Bucură-te, că, în haine albe îmbrăcându-te, împărat creştin te-ai numit;Bucură-te, că tuturor păgânilor a se boteza le-ai poruncit şi creştini să se numească;Bucură-te, că tu capiştile idolilor ai poruncit să se risipească;Bucură-te, că sfinte biserici în numele lui Iisus Hristos ai poruncit să se zidească;Bucură-te, că pe Sfânta maică Elena cu multă cinste şi avere la Ierusalim ai trimis-o;Bucură-te, între împăraţi cel dintâi creştin;Bucură-te, că în toată lumea cu botezul tău mare bucurie ai făcut;Bucură-te, că păgânii, căutând la tine, creştini s-au făcut;Bucură-te, că şi noi, clerul mirean şi călugăresc, deşi păcătoşi fiind, îţi cântăm laude şi măriri totdeauna;Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin! Condacul al 4-lea Pomenirea binecredinciosului Împărat Constantin, ca nişte mir de mult preţ, astăzi a răsărit, căci pe Hristos dorind, pe idoli a defăimat; pentru aceasta, după vrednicie, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 4-lea Ţie, celei după vrednicie şi cu credinţă următoare Cuvântului lui Dumnezeu, Care pentru bună cucernicia ta te-a împodobit cu multă cinste, ca pe o împărăteasă a creştinilor, cu bucurie îţi aducem aceste laude:Bucură-te, că în Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;Bucură-te, că pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai înfrumuseţat;Bucură-te, că împreună cu fiul tău, Împăratul Constantin, Sfânta Cruce în mâini o ţii;Bucură-te, că o parte din lemnul Crucii celei de viaţă făcătoare la Constantinopol ai adus-o;Bucură-te, că şi sfintelor piroane de pe Cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecătoare, iar tu în mâini le-ai purtat;Bucură-te, că după botez cu dreaptă credinţă lui Hristos ai slujit;Bucură-te, că întotdeauna pe săraci ai miluit;Bucură-te, că tu cu toate faptele bune te-ai împodobit;Bucură-te, că pentru viaţa ta cea bună pe pământ de multă cinste te-ai învrednicit;Bucură-te, că toate neamurile creştine ca pe o împărăteasă binecredincioasă te cinstesc;Bucură-te, că slăbind de osteneli şi de blândeţe, aproape de sfârşitul vieţii ai ajuns;Bucură-te, că bineplăcând lui Dumnezeu, te-ai mutat din viaţa aceasta la viaţa cea veşnică;Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena! Condacul al 5-lea Cu mare râvnă te-ai străduit, Sfinte Împărate Constantin, să răspândeşti creştinismul în tot imperiul tău, precum şi în toată lumea; drept aceea multe şi drepte hotărâri ai luat pentru a aduce la bun sfârşit acest act creştinesc, precum şi de a curăţi diferitele eresuri ce odată cu creştinismul întemeiat au răsărit ca neghinele în holda dreptei credinţe; pentru aceasta, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia! Icosul al 5-lea Ai adunat, preafericite Împărate Constantin, sobor de părinţi de Dumnezeu purtători şi, printr-înşii, inimile tuturor celor înviforaţi de blestematul eres al lui Arie le-ai întărit să slăvească pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care îţi aducem ţie laudele acestea:Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor trei sute optsprezece sfinţi părinţi cu porunca ta în Niceea s-a adunat;Bucură-te, că prin lupte mari credinţa cea dreaptă s-a luminat;Bucură-te, că Arie de la sobor a rămas ruşinat;Bucură-te, că necredinciosul Arie în veci cu diavolii este băgat în iad;Bucură-te, că noi creştinii de la tine cu dreapta credinţă suntem
Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt
Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi. Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!
Acatistul Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi Sila, Paisie și Natan, care s-au nevoit duhovniceşte în Sihăstria Putnei şi, ca nişte stele luminoase, au strălucit pe cerul Bisericii româneşti, cântări de laudă să le aducem cu dragoste, ca, prin mijlocirile lor, de toate nevoile şi necazurile izbăvindu-ne, să le cântăm: Bucură-te, treime de Cuvioși Părinți! Icosul 1 Îngerul Sfatului Celui Mare, Iisus Hristos Domnul, v-a chemat pe voi, fericiţilor Părinţi Sila, Paisie şi Natan, încă din fragedă vârstă la viaţa îngerească. Iar voi, răspunzând chemării, v-aţi arătat prin har şi prin nevoinţă fii ai Tatălui ceresc, pentru aceea vă cântăm:Bucuraţi-vă, aleșii Tatălui;Bucuraţi-vă, următorii Fiului;Bucuraţi-vă, ale Duhului lăcaşuri;Bucuraţi-vă, ale Treimii sălaşuri;Bucuraţi-vă, îngeri pământeşti;Bucuraţi-vă, oameni cereşti;Bucuraţi-vă, lumini duhovniceşti;Bucuraţi-vă, făclii soborniceşti;Bucuraţi-vă, vlăstare ale Duhului;Bucuraţi-vă, fii ai tunetului;Bucurați-vă, flori din pustie;Bucuraţi-vă, a monahilor bucurie;Bucură-te, treime de Cuvioși Părinţi! Condacul al 2-lea Iubind din pruncie curăţia, Cuvioase Părinte Sila, ai mers la Stareţul Ghedeon din Schitul Orăşeni, precum cerbul însetat la izvoarele apelor, așa cum zice psalmistul, şi te-ai supus ascultării, maica smereniei și a întregii înțelepciuni, ca un viteaz ostaş al lui Hristos, cântând: Aliluia! Icosul al 2-lea Înţelegerea cea cu anevoie de înţeles – taina mântuirii – vrând tânărul Sila să o înţeleagă prin trăire, a luat asupra sa crucea lepădării de sine şi L-a descoperit în inima sa pe Hristos Cel înviat, pentru care îl lăudăm:Bucură-te, ales ca şi Ieremia, din Vechiul Legământ;Bucură-te, viteaz ca şi David cel preablând;Bucură-te, nou Abel prin viaţă curată;Bucură-te, nou Moise prin înţelegere dreaptă;Bucură-te, a Moldovei odraslă frumoasă;Bucură-te, a Bisericii stea luminoasă;Bucură-te, iubitor al slujbelor dumnezeieşti;Bucură-te, râvnitor al tainelor duhovniceşti;Bucură-te, ascultător al dumnezeiescului cuvânt;Bucură-te, împlinitor al acestuia cu mult avânt;Bucură-te, dispreţuitor al gândurilor trupeşti;Bucură-te, cinstitor al viețuirii îngereşti;Bucură-te, Sfinte Părinte Sila, de trei ori fericite! Condacul al 3-lea Puterea Celui Preaînalt te-a umbrit, Părinte Paisie, şi ţi-a sădit în suflet dumnezeiescul dor, de care aprins fiind şi cu lacrimi udând pământul inimii tale, ai secerat spicele sfintelor virtuţi, cântând: Aliluia! Icosul al 3-lea Având pe Cuvântul cel veşnic în inima sa Cuviosul Paisie, după ce s-a ostenit în viaţa de obşte, tânjind după viaţa pustnicească, a alergat la Stareţul Sila, care, bucurându-se, a săltat duhovniceşte şi i-a binecuvântat dorirea, iar noi îi strigăm:Bucură-te, mlădiţă duhovnicească;Bucură-te, floare pustnicească;Bucură-te, rod al ascultării;Bucură-te, fiu al înfrânării;Bucură-te, ucenic osârduitor;Bucură-te, părinte primitor;Bucură-te, cămară a fecioriei;Bucură-te, vistierie a sărăciei;Bucură-te, nou Iov întru răbdare;Bucură-te, alt Avraam prin ascultare;Bucură-te, cel ce, peste tot, nume bun ai lăsat;Bucură-te, cel ce de adierea Sfântului Duh ești purtat;Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Paisie! Condacul al 4-lea Viforul ce se ridicase împotriva fiilor Bisericii dreptslăvitoare, s-a abătut asupra Moldovei Binecredinciosului Voievod Ştefan şi a risipit multe biserici şi mănăstiri; dar, ajungând la schitul tău, Sfinte Natan, i-ai stat împotrivă ca un stâlp însufleţit şi străjer al predaniei Sfinţilor Părinţi şi al limbii româneşti, cântând: Aliluia! Icosul al 4-lea A auzit Sfântul Ierarh Iacob Putneanul de virtuţile care îţi împodobeau sufletul şi de râvna pentru credinţa cea dreaptă şi, văzând darul scrierii tale celei frumoase, te-a ales a-i fi părinte duhovnicesc şi îndeaproape lucrător împreună cu el, iar noi îţi cântăm aşa:Bucură-te, al Ortodoxiei fierbinte apărător;Bucură-te, cel ce ne ești părinte rugător;Bucură-te, îndemnătorul nostru prin aleasa-ţi nevoinţă;Bucură-te, izbăvitorul nostru de crunta suferinţă;Bucură-te, sfinţit mărturisitor;Bucură-te, drept propovăduitor;Bucură-te, cel ce ne scapi de asupritori;Bucură-te, cel ce ne ferești de înșelători;Bucură-te, cu Iacob Putneanul împreună-lucrător;Bucură-te, al neamului românesc ocrotitor;Bucură-te, cel ce multe cărţi te-ai ostenit a scrie;Bucură-te, cel ce numele ctitorilor ai făcut peste veacuri să se ştie;Bucură-te, Sfinte Părinte Natan, mult-nevoitorule! Condacul al 5-lea Pe Soarele cel în Trei Lumini, înţelegându-L treimea Cuvioşilor Părinţi că străluceşte cu putere în neînseratul nostru Răsărit, prin curăţia inimii L-au văzut şi s-au arătat martori ai Lui, cu adevărat, prin vieţuirea lor cea sfântă, strigând: Aliluia! Icosul al 5-lea Văzând vrăjmașii nevăzuţi, în Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie și Natan, harul Duhului Sfânt agonisit prin aspre osteneli și neîncetate rugăciuni, nerăbdând strălucirea sa, s-au pornit cu ură împotriva lor, cu multe uneltiri pricinuitoare de lipsuri, pentru care sfinţii aud acum de la noi acestea:Bucuraţi-vă, icoane ale schimei îngereşti;Bucuraţi-vă, crini ai viețuirii călugăreşti;Bucuraţi-vă, luceferi mult strălucitori;Bucuraţi-vă, nori de lumină purtători;Bucuraţi-vă, locuitori ai Ierusalimului ceresc;Bucuraţi-vă, rugători pentru neamul românesc;Bucuraţi-vă, fii luminaţi ai Bisericii Ortodoxe străbune;Bucuraţi-vă, părinţi rugători ai celor ce vieţuiesc în lume;Bucuraţi-vă, cei ce, flămânzind, pe mulţi aţi săturat;Bucuraţi-vă, cei ce, însetând, pe mulţi aţi adăpat;Bucuraţi-vă, cei ce, sărăcind, pe mulţi aţi îmbogăţit;Bucuraţi-vă, cei ce, pătimind, pe mulţi aţi întărit;Bucură-te, treime de Cuvioși Părinți! Condacul al 6-lea Vestitor şi purtător de Dumnezeu făcându-se Cuviosul Sila, a alergat la Sihăstria Putnei şi mult s-a ostenit pentru acest sfânt lăcaş şi pentru lavra cea mare a Putnei, adunând milostenii de la bunii creştini şi de la domnitorii binecredincioşi, pentru toate cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul al 6-lea Strălucind la plinirea vremii în Sihăstria Putnei prin harul stăreţiei, Părinte Sila, ai izgonit din inimile tuturor celor ce alergau la tine întunericul înşelării; și idolii patimilor, nerăbdând călăuzirea ta luminoasă, au căzut, iar fiii tăi duhovniceşti, care s-au izbăvit de ei, te cinsteau așa:Bucură-te, îndreptător al vieţuirii pustniceşti;Bucură-te, izgonitor al nălucirilor diavoleşti;Bucură-te, cel ce ai biruit rătăcirea;Bucură-te, cel ce ai adus izbăvirea;Bucură-te, cel ce ai înecat pe netrupescul Faraon;Bucură-te, propovăduitor al Celui ce este Dumnezeu și Om;Bucură-te, stâlp luminos şi călăuzitor;Bucură-te, comoară frumoasă a virtuţilor;Bucură-te, dascăl al rugăciunii neîncetate;Bucură-te, învăţător al vieţuirii neîntinate;Bucură-te, când se cinstește astăzi al tău nume;Bucură-te, cel ce prin minuni ajuți întreaga lume;Bucură-te, Sfinte Părinte Sila, de trei ori fericite! Condacul al 7-lea Vrând a te depărta şi mai mult de acest veac înşelător de acum, Cuvioase Paisie, te-ai predat cu totul proniei celei dumnezeieşti şi lăsând egumenia Mănăstirii „Sfântul Ilie”, ai fost rânduit la Mănăstirea Râşca şi apoi ai ales, cu înţelepciune, a trăi în sihăstrie, pentru care cântăm: Aliluia Icosul al 7-lea Arătat-a Ziditorul făptură nouă pe Sfântul Părinte Paisie, atunci când prin dumnezeiasca voie s-au aflat moaştele sale de minuni făcătoare şi de bună mireasmă izvorâtoare, împreună cu ale părinţilor săi duhovniceşti Sila şi Natan, printre ruinele
Rugăciune către Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion, Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel
Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, căutaţi acum spre noi, cei care cu umilinţă cădem înaintea sfintei voastre icoane şi cinstim sfintele voastre moaşte, şi ca unii care v-aţi învrednicit de mare cinste înaintea Atotputernicului Dumnezeu rugaţi-vă Acestuia să ne izbăvească de toate necazurile şi primejdiile şi să dea iertare de păcate sufletelor noastre. Şi ca cei care sunteţi podoaba şi ocrotitorii ţinutului Dobrogei, împreună cu sfinţii Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip, purtaţi de grijă mulţimii credincioşilor care vă aduc vouă cinstire. Primiţi acum prinosul nostru de dragoste, laudă şi mulţumire către Milostivul Dumnezeu şi prin darul Celui Atotputernic vindecaţi bolile noastre sufleteşti şi trupeşti, după cum aţi vindecat şi copila acelui mare dregător. Şi precum în timpul vieţii voastre mulţime de oameni aţi vindecat, asemenea vindecaţi şi sufletele noastre cele asuprite de patimi şi dureri. Şi după cum prin viaţă curată, credinţă şi sfântă nevoinţă aţi biruit puterea vrăjmaşilor diavoli şi aţi câştigat mila Dumnezeului nostru Celui în Treime slăvit, aşa şi pe noi întăriţi-ne în credinţă şi ajutaţi-ne să fim biruitori în lupta cu păcatul, spre câştigarea virtuţilor în locaşurile cereşti. Ca împreună cu voi să cântăm lui Hristos Dumnezeu în Împărăţia cea fără de sfârşit, că Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Acatistul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Cu fapte luminate fiind împodobit şi harul arhieriei primind după vrednicie, de Dumnezeu înţelepţite, Sfinte Ierarhe Iacob, la tronul cel dumnezeiesc cu îndrăznire stai, rugându-te neîncetat pentru noi toți, cei ce cu mulțumire îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei! Icosul 1 Mlădiță roditoare a lui Hristos fiind, Sfinte Ierarhe Iacob, cu evlavie te cinstim noi, credincioşii, că ne dăruieşti îmbelşugat bucuriile harului şi ne înveţi să ne rugăm Dătătorului a tot binele, pentru care, cu dragoste de fii cântăm ţie:Bucură-te, cel ce te odihneşti în lumina şi pacea Preasfintei Treimi;Bucură-te, moştenitor al făgăduințelor Domnului;Bucură-te, chip al slujirii şi al smereniei;Bucură-te, cel ales între ierarhi;Bucură-te, vestitor al adevărului;Bucură-te, lucrător al rugăciunii;Bucură-te, fiu după har al Părintelui ceresc;Bucură-te, vas preacurat al Duhului Sfânt;Bucură-te, rază a lui Hristos în noaptea necazurilor;Bucură-te, cârmă a Bisericii la vreme de restriște;Bucură-te, dascăl al milostivirii;Bucură-te, învăţător al pocăinţei aducătoare de har;Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte şi ierarh mult-milostiv al Moldovei! Condacul 2 „Numai întru Domnul bucuraţi-vă” ai îndemnat pe monahi, Sfinte Iacob, că tu însuţi ai gustat bucuria vieţii duhovniceşti și ai fost cercetat de Domnul întru lumină negrăită, pentru care Ii cântăm: Aliluia! Icosul 2 Din vârsta copilăriei, Sfinte Părinte Iacob, ai iubit vieţuirea cea curată a monahilor și, cu inima plină de râvnă, sufletul ţi l-ai pus în mâinile Domnului Hristos în Sfânta Mănăstire Putna, unde ai cunoscut urcuşul pe treptele virtuţilor, pentru care îţi cântăm aşa:Bucură-te, cel ce L-ai iubit pe Hristos din pruncie;Bucură-te, copil aşezat sub acoperământul Maicii Domnului;Bucură-te, cel ce ai intrat pe poarta mănăstirii cu râvnă deplină;Bucură-te, cel ce ascultării cu totul te-ai predat;Bucura-te, cel ce ai ucenicit la dascăli luminaţi de har;Bucură-te, primitor al învăţăturii celei mai presus de minte;Bucură-te, cel hrănit cu nectarul rugăciunii;Bucură-te, cel ce lumii ai murit şi lui Hristos te-ai dăruit;Bucură-te, cel ce ai învățat taina smeritei cugetări;Bucură-te, cel în care rodul dragostei ai odrăslit;Bucura-te, rug al rugăciunii, aprins de Dumnezeu;Bucură-te, revărsare de iubire peste fraţii tăi şi peste întregul popor;Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei! Condacul 3 Cunoscătorul inimilor te-a cunoscut din pântecele maicii tale, Sfinte Iacob, şi precum poartă mama pe prunc, te-a purtat din putere în putere, sfințit fiind în cinul monahal, apoi ca preot, ierarh, iar mai în urmă ca mitropolit, spre purtarea de grijă a credincioşilor, pentru care Îi cântăm: Aliluia! Icosul 3 Precum lumina nu se cuvine a sta ascunsă sub obroc, nici lumina sufletului tău nu a fost lăsată de Dumnezeu tăinuită, ci a pus-o în sfeşnicul slujirilor, de unde ai luminat tuturor ca un alt Vasile cel Mare, pentru care îți strigăm așa:Bucură-te, cel ce de tânăr ai primit harul preoţiei, ca un văzător al celor nevăzute;Bucură-te, cel ce te bucurai cu îngerii şi Sfinţii de dumnezeiasca Jertfă;Bucură-te, rugător pentru toți înaintea Domnului;Bucură-te, cel ce ai ştiut să legi şi să dezlegi cu înţelepciune turma lui Hristos;Bucură-te, povăţuitor înţelept al fraţilor din obştea Putnei;Bucură-te, veghetor plin de dragoste asupra sfântului lăcaş și a aşezămintelor lui;Bucură-te, cel ales de Dumnezeu ca arhipăstor în scaunul Rădăuţilor;Bucură-te, cel ce ai adus bucurie păstoriţilor;Bucură-te, cel ce ai înmulţit râvna ta pentru Hristos;Bucură-te, cel ce ai tipărit învăţături şi rugăciuni spre folos duhovnicesc;Bucură-te, cel ce pe românii din Transilvania i-ai alinat prin trimiterea de cărţi sfinte;Bucură-te, cel pe care Dumnezeu l-a iubit și l-a înălțat;Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei! Condacul 4 Virtute după virtute şi har după har ai adunat, albină a Duhului Sfânt, iar din mierea ta cea duhovnicească pe toţi ai hrănit, când în scaunul de mitropolit al Ţării Moldovei te-a înălțat Dumnezeu, Căruia Ii cântăm: Aliluia! Icosul 4 Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale, iar tu, Sfinte Ierarhe Iacob, ai însetat şi ai flămânzit ca dreptatea lui Dumnezeu cea luminătoare de oameni să se sălăşluiască în mijlocul turmei creştineşti a Moldovei, pentru care îți cântăm așa:Bucură-te, păstor însetat de mântuirea tuturor;Bucură-te, stea care pe toţi i-ai călăuzit;Bucură-te, cel milostiv spre cei bolnavi;Bucură-te, ctitor al spitalului şi al bisericii închinate Sfântului Spiridon;Bucură-te, cel ce pe înaintaşi cu iubire smerită de fiu i-ai cinstit;Bucură-te, cel ce pomenirea lor cu râvnă ai rânduit;Bucură-te, iubitor al casei lui Dumnezeu;Bucură-te, ziditor şi sprijinitor al multor biserici și mănăstiri;Bucură-te, povăţuitor şi păstor al multor suflete;Bucură-te, chip al lui Hristos pentru toţi;Bucură-te, cel ce ai rămas pildă pentru ierarhi;Bucură-te, mână a lui Dumnezeu care binecuvintează întreg poporul;Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte şi ierarh mult-milostiv al Moldovei! Condacul 5 Mergând din slavă în slavă, Hristos te-a rânduit părinte al fraţilor tăi, până când aripile purtării tale de grijă le-ai întins peste Biserica Moldovei, Sfinte Ierarhe Iacob, iar Duhul Sfânt s-a revărsat în inimile celor păstoriți, pentru care împreună cu ei strigăm lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5 Şi către tine, Sfinte Iacob, ucenicii au zis „Avva, Părinte”, că Duhul Sfânt i-a învățat cine i-a născut întru Hristos, iar toţi cu evlavie te-au ascultat şi te-au urmat, precum şi noi ne silim să facem și îți cântăm:Bucură-te, cel ce ai ştiut să zideşti pe temelia bună pusă de înaintaşi;Bucură-te, cel ce ai unit în inima și în mintea ta vieţuirea de obşte și cea sihăstrească;Bucură-te, cel ce cârmuitor și povăţuitor ai fost amândurora;Bucură-te, cel ce Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan le-ai fost părinte;Bucură-te, cel ce binecuvântare roditoare ai dat pentru multe lucrări;Bucură-te, cel sub a cărui purtare de grijă Mănăstirea Putna şi sihăstriile sale au înflorit;Bucură-te, cel ce, împreună cu egumenii acestora, lucrarea lui Dumnezeu ai înfăptuit;Bucură-te, cel ce spre dragoste i-ai povăţuit pe toţi;Bucură-te, cel ce te-ai făcut pildă de răbdare şi smerenie;Bucură-te, toiag înverzit al mănăstirii;Bucură-te, râvnitor pentru orice lucrare a lui Dumnezeu;Bucură-te, cel ce, prin faptă şi cuvânt, ți-ai înscris numele în cartea vieţii;Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei! Condacul 6 Râvna casei lui Dumnezeu având în sufletul tău, ai înnoit şi împodobit Mănăstirea Putna, pe care ai numit-o maică și moștenitoare a ta, pentru care ÎI slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a însufleţit spre tot lucrul bun, cântându-I: Aliluia! Icosul
Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul
O, Sfinte Ioane, întru tot lăudate și de minuni făcătorule, primește această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, și vezi rănile și durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că știm, Sfinte al lui Dumnezeu că deși ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin viețuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta la viața cea veșnică cine a năzuit la ajutorul tău și ți s-a rugat cu credință nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ție și nu l-ai auzit? Minunile și ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut și pe noi, păcătoșii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimițând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulțimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferințele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădați de la dragostea ta, Sfinte, chiar dacă viețile noastre sunt pline de fărădelegi. Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu același ești, Sfinte, astăzi ca și atunci, și că nimeni din cei ce se roagă ție nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea și noi, fiind scârbiți și în pagube, alergăm la tine cu credință și lacrimi, îngenunchind, și ne rugăm ție, Sfinte Ioane, să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere orașele, satele și toată țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Mijlocește, Sfinte Ioane, păstorilor noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătură, cucernicie și tărie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, iar supușilor îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace și cu cucernicie, să petrecem veacul acesta, să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl Cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Acatistul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Apărătorul nostru şi grabnic folositor, pustnicul Domnului cu laude te cinstim, că ai omorât toate patimile cu multă răbdare şi înfrânare şi ai ruşinat pe duşmanul cel nevăzut. Pentru toate acestea cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie! Icosul 1 Înger trupesc şi om ceresc, cel ce ai avut îngerească viaţă, ca cel ce ai îndrăzneala către Dumnezeu, izbăveşte-ne din toate nevoile şi primejdiile, ca să-ţi cântăm acestea:Bucură-te, vlăstar neveştejit al Egiptului;Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;Bucură-te, că ai ales fecioria;Bucură-te, că te-ai logodit cu curăţia;Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam şi Eva;Bucură-te, că prin pustiuri ai potolit săltările trupului;Bucură-te, că ai auzit glas din cer, zicând: „O, Pahomie, înţelege că acesta este semnul darului care ţi se dă de la Hristos Dumnezeu”;Bucură-te, că ai ales viaţa călugărească;Bucură-te, că povăţuitorul tău a fost sihastrul Palamon;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie! Condacul al 2-lea Văzându-te, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Pahomie, vrăjmaşul la înălţime ridicat, te ispitea a te împiedica de la fapte bune, dar după puţin s-a ruşinat de sporirea ta, pentru aceasta cântăm: Aliluia! Icosul al 2-lea Având cunoştinţa celor ce sunt ca şi cum n-ar fi, ai trecut cu vederea cele trecătoare ale vieţii, şi punându-ţi nădejdea în Dumnezeu, ai ajuns la înalte sporiri, de aceea noi îţi cântăm:Bucură-te, că la locul numit Tavenisiot, glas din cer ţi-a venit;Bucură-te, că acolo ai poruncit a zidi mănăstiri;Bucură-te, că odată cu glasul din cer un înger înaintea ta a stat;Bucură-te, că viaţa călugărească te-a învăţat;Bucură-te, căci cu osteneala ta multe ai făcut;Bucură-te, că prin viaţa ta bună, o mie de călugări ai adunat;Bucură-te, că tuturor acestora purtător de grijă ai fost;Bucură-te, că demonii multe năluciri ţi-au făcut;Bucură-te, că tu cu rugăciunea şi cu arma Crucii le-ai biruit;Bucură-te, pierzătorule al nebuniei vrăjmaşilor;Bucură-te, neînspăimântătorule de înfricoşările lui;Bucură-te, biruitorule al uneltirilor diavoleşti;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie! Condacul al 3-lea Puterea Celui Preaînalt puternic te-a făcut întru toate, Sfinte Pahomie fericite, că neclintit ai rămas în darurile lui Dumnezeu, înconjurat fiind de vrăjmaşi, dar neîncetat ai cântat: Aliluia! Icosul al 3-lea Având dorinţa de a fi necăjit şi mai mult, cugetătorule de Dumnezeu, ai văzut dumnezeiescul înger din cer coborându-se şi cercetându-te pe tine în nevoinţele tale şi un glas ai auzit îmbărbătându-te, iar noi strigăm aşa:Bucură-te, fiule al dumnezeieştii lumini;Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt;Bucură-te, făclie nestinsă a liniştii;Bucură-te, canonul cel drept al înfrânării;Bucură-te, izgonitorul patimilor omeneşti;Bucură-te, îmbogăţitorul de dumnezeiescul Dar;Bucură-te, Părinte al părinţilor întâistătătorule;Bucură-te, că ai adus lui Dumnezeu viaţa ta;Bucură-te, că ai fost pildă spre mântuire;Bucură-te, căci cu sudorile sihăstriei ai stins cărbunii patimilor;Bucură-te, că ai înflorit ca un trandafir şi crin binemirositor în pustiul Egiptului;Bucură-te, că nevoinţele tale au strălucit ca soarele;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie! Condacul al 4-lea Fiind aprins de dumnezeiască dragoste, ai alergat în muntele pustiului, bucurându-te, iar vrăjmaşul multe rele ţi-a făcut, dar tu ca pe firele de păianjen le-ai rupt, pentru acestea noi îţi cântăm: Aliluia! Icosul al 4-lea Chemării Domnului tău ai urmat, lepădând lumea cu toate frumuseţile ei, cu osârdie ai suferit greutatea pustiei şi ai rănit taberele demonilor bărbăteşte, de aceea îţi strigăm:Bucură-te, că a doua oară a venit îngerul către tine;Bucură-te, că ţi-a poruncit să-i primeşti pe toţi;Bucură-te, că pe tot omul ai primit;Bucură-te, că mănăstire ai făcut;Bucură-te, că ai slujit fraţilor tăi;Bucură-te, că multă smerenie ai câştigat;Bucură-te, că iubitor de osteneală ai fost;Bucură-te, că singur masa puneai;Bucură-te, că şi în grădină săpând, verdeţuri răsădeai;Bucură-te, că bolnavilor slujeai;Bucură-te, că şi portar ai fost;Bucură-te, că toate slujbele cele mai grele ai făcut;Bucură-te, că pe toţi cu fapta şi cu cuvântul ai întărit;Bucură-te, că toţi în cinste ca pe un sfânt te avem;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie! Condacul al 5-lea Stea mult luminoasă povăţuită de Duhul Sfânt, te-ai arătat în pustietăţi şi în oraşe, strălucind cu minunile, demonii gonind şi bolile vindecând şi pe noi învăţându-ne să cântăm: Aliluia! Icosul al 5-lea Văzându-te tinerii Egiptului în pustie, ca pe un mai presus de oameni, şi auzind învăţăturile tale, s-au schimbat cu dumnezeiască schimbare, pentru care, mărind pe Dumnezeu, îţi cântăm ţie:Bucură-te, cel între oameni înger;Bucură-te, între îngeri, omule;Bucură-te, frumuseţea Cuvioşilor Părinţi;Bucură-te, că fericitul preot Dionisie pentru prietenie te-a chemat în oraşul lui;Bucură-te, că o femeie bolnavă cu credinţă s-a atins de hainele tale şi îndată s-a făcut sănătoasă;Bucură-te, că dintr-o fată ai scos diavolul;Bucură-te, că şi pe un om l-ai tămăduit printr-o pâine trimisă de tine;Bucură-te, că, prin rugăciuni şi post mult, multe boli ai tămăduit;Bucură-te, căci cu darul Sfântului Duh multe minuni ai făcut;Bucură-te, că pe monahul Silvan prin răbdare l-ai îndreptat;Bucură-te, că noi dorim să ne îndreptezi la pocăinţă;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie! Condacul al 6-lea Strălucit-au faptele cele bune ca soarele pe pământ şi în cer, bună slugă a lui Hristos, căci cu dreaptă mărire ne-ai propovăduit nouă credinţa lui Hristos, pentru care cântăm: Aliluia! Icosul al 6-lea Văzând credincioşii faptele tale cele bune şi viaţa ta cea mai presus de om, cu credinţă alergau ca la un om trimis de Dumnezeu, primind folosul cererilor, pentru aceasta ai adunat şapte mii de călugări în multe mănăstiri, iar noi te lăudăm aşa:Bucură-te, că ai fost proestos peste multe mănăstiri;Bucură-te, că acelor şapte mii de călugări le purtai de grijă;Bucură-te, că şi pe noi ne ocroteşti;Bucură-te, că Dumnezeu ţi S-a arătat ţie cu cunună de spini;Bucură-te, că Domnul Hristos ţi-a spus „că seminţia ta cea duhovnicească nu va lipsi până la sfârşitul veacului”;Bucură-te, că Domnul, învăţături folositoare dându-ţi, S-a înălţat la cer;Bucură-te, că meşteşugurile diavoleşti le-ai risipit;Bucură-te, că satana a fost supus sub picioarele tale;Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Pahomie! Condacul al 7-lea Vrând pe tine tot a te sfinţi, Părinte Pahomie, şi dorind slava cea nemuritoare, la Dânsul ai alergat cu căldură prin vieţuire curată, prin pustnicie şi prin viaţa prealuminată, cântând: Aliluia! Icosul al 7-lea Nou oraş ai arătat adâncimii pustiului, Pahomie fericite, cel deopotrivă cu îngerii, căci ca un alt Ierusalim şi Sinai mănăstirile tale s-au proslăvit, şi ca un
Rugăciune către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, grabnic ajutători ai celor aflaţi în nevoi
Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!
Acatistul Sfântului Mucenic Ioan Valahul
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Nevoitorului cel tânăr al lui Hristos, mucenicului Ioan Valahul, cu toţii să-i aducem acum cântare de laudă pentru nevoinţele sale, ca celui ce străluceşte în sfintele lăcaşuri cele de sus; şi ca unui apărător al credinţei şi ajutător întru nevoi, cu mulţumire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos! Icosul 1 Îngerii şi oamenii slăvesc pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine arătate către făpturile Sale, din dragoste nesfârşită şi din milostivire fără de margini. Căci în vremi şi în locuri pe care înţelepciunea Sa nepătrunsă le alege au răsărit luceferi călăuzitori, care să lumineze cărările vieţii noastre vremelnice, îndrumându-ne spre cele nestricăcioase. Ca unuia dintre aceşti aleşi, bineplăcuţi lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie, Sfinte Ioane Valahule, laude ca acestea:Bucură-te, vas ales şi de Dumnezeu preţuit;Bucură-te, tânăr înţelept şi frumos, prin care credinţa s-a înălţat;Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Valahiei;Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;Bucură-te, cel renăscut în duh la Constantinopol;Bucură-te, că de toate te-ai lipsit, dar pe Hristos ai dobândit;Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe păgâni;Bucură-te, cel ce ai risipit meşteşugurile satanei;Bucură-te, părtaş al bucuriilor îngereşti;Bucură-te, cel ce petreci laolaltă cu toţi sfinţii;Bucură-te, moştenitor al cereştii Împărăţii;Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos! Condacul al 2-lea Deşi tânăr cu vârsta, ai dovedit curată înţelepciune când ai ales mai bine a pătimi pentru Ziditorul şi a muri pentru El, decât a trăi şi a avea câştigare vremelnică; căci ai dorit a te încununa cu cununa muceniciei şi a cânta Domnului: Aliluia! Icosul al 2-lea Slavă Ţie, Atotputernice Doamne, Care dintre noi oamenii şi pentru noi ai ales pe sfinţii Tăi, mucenici, apostoli, cuvioşi şi drepţi, ca să ne arate voia Ta, spre a ne împărtăşi de negrăitele Tale bunătăţi; şi aşa să se proslăvească numele Tău cel întru tot sfânt; iar alesului Tău să-i cântăm:Bucură-te, Ioane Valahule, de Dumnezeu cinstitorule;Bucură-te, cel ce vezi şi guşti acum înalte desfătări;Bucură-te, ocrotitor al orfanilor;Bucură-te, cel ce scapi din nevoi pe cei ce aleargă la tine;Bucură-te, că izbăveşti pe cei ce se află în primejdii;Bucură-te, mângâierea întristaţilor;Bucură-te, izvor nesecat de alintări duhovniceşti;Bucură-te, că luminezi pe cei întunecaţi la minte;Bucură-te, floare îmbobocită a creştinătăţii;Bucură-te, far de lumină în cărările tinerimii;Bucură-te, că pentru legea creştină vitejeşte ai luptat;Bucură-te, cel ce te rogi şi mijloceşti pentru noi toţi;Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos! Condacul al 3-lea Credinţa ortodoxă mult a fost încercată de-a lungul vremurilor şi în laturile pământului, ca să se întărească temeliile sale. Ieşind dar voi, slăviţi mucenici, din rândurile popoarelor, v-aţi pus viaţa pentru întărirea ei, dând liniştea şi sângele vostru pentru întinderea Împărăţiei lui Dumnezeu, ca noi cu un glas să putem cânta totdeauna: Aliluia! Icosul al 3-lea Viaţa ta plină de necazuri şi cu totul lipsită de bucurii pământeşti a fost, preafericite Ioane. Că din copilărie te-au smuls de lângă sânul părinţilor tăi şi te-au purtat pe drumuri nesfârşite în amara robie. Pentru că tuturor împotrivirilor le-ai făcut faţă cu vrednicie, de aceea îţi cântăm laude ca acestea:Bucură-te, robule, cel ce duci rugăciunea noastră către Stăpânul cel Preaîndurat;Bucură-te, cel ce cu vrednicie în veacul al XVII-lea ai mărturisit pe Hristos;Bucură-te, că pe timpul lui Mihnea, voievodul cel turcit, ţi-a fost dat să pătimeşti;Bucură-te, că agarenii, luându-te rob, te-au târât în chinuri spre Ţarigrad;Bucură-te, cel ce în împărăteasca cetate ai primit cununa muceniciei;Bucură-te, jertfă bineprimită înaintea Domnului;Bucură-te, că nu ai ales să te bucuri de cele pământeşti;Bucură-te, că bucuriile tale, în ceruri ţi le-ai adunat;Bucură-te, că şi astăzi, tot de acolo, se revarsă milele tale;Bucură-te, mângâierea mamelor îndurerate;Bucură-te, aur lămurit în focul încercărilor;Bucură-te, obraz sfânt, de Domnul mângâiat;Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos! Condacul al 4-lea Trimite-ne nouă, Sfinte, de la Dumnezeu hrană de mântuire, ca să nu pierim de mulţimea păcatelor. Căci noianul greşelilor noastre numai nemărginita milostivire a lui Dumnezeu îl poate covârşi; şi aşa, împreună cu tine să-I cântăm Lui: Aliluia! Icosul al 4-lea Legat şi bătut, purtat ai fost pe drum lung, în vreme de iarnă; dar nici gerul, nici foamea, nici semnul însângerat al legăturilor nu au slăbit virtutea ta; că pe toate le-ai răbdat cu bărbăţie în trupul tău fraged; pentru care îţi cântăm:Bucură-te, mucenic tânăr, dar viteaz;Bucură-te, cel ce ca şi Stăpânul şi Domnul ai pătimit;Bucură-te, umbrar de odihnă pentru prigoniţii vieţii;Bucură-te, toiagul şi călăuza călătorilor la drum lung;Bucură-te, mângâierea celor îndepărtaţi de ţara lor;Bucură-te, râvnitorule pentru slobozenie şi pace;Bucură-te, cel ce te rogi pentru înfrăţirea oamenilor;Bucură-te, izbăvitorule de prădăciuni;Bucură-te, că te desfătezi în cămara cea de sus;Bucură-te, că senin ai mers spre locul muceniciei tale, mulţumind lui Dumnezeu;Bucură-te, cel ce cu multă răbdare ai îndurat chinurile, foamea şi oboseala;Bucură-te, cel ce robit fiind cu trupul, nu ai pierdut slobozenia duhului;Bucură-te, Sfinte Ioane, noule mucenic al lui Hristos! Condacul al 5-lea Pe cât de lung a fost drumul robiei şi al pătimirilor tale, o, fericite Ioane, pe atât de scurtă ţi-a fost calea vieţii celei de jos. Dar plăcutu-I-a milostivului Stăpân cum tinereasca ta făptură s-a împodobit cu cununa ostenelilor biruitoare, şi chemându-te la Sine Îi cânţi cu veselie: Aliluia! Icosul al 5-lea Ca şi când poverile robiei nu ar fi fost de ajuns, uneltirile celui viclean aprind patima cea blestemată a păgânului agarean, care, cumpărându-te cu aur, privea cu nelegiuita căutătură spre mândreţea cea din afară a făpturii tale. Deci l-ai înfruntat pe acesta, mărturisindu-te rob al lui Hristos, Care te-a răscumpărat odinioară cu preţ de sânge nevinovat, iar nu rob al patimilor păgâne şi urâte. Drept care, vrednic eşti de cinstire ca aceasta:Bucură-te, cel ce ca un al doilea David ai biruit pe Goliat;Bucură-te, căci ca un nou Nestor ai tăiat rădăcinile poftei celei dobitoceşti;Bucură-te, că ai mărturisit adevărul faptei cu curajul deplinei răspunderi;Bucură-te, că de judecata vizirului nu te-ai temut;Bucură-te, că din nou ai fost dat în robie ismaelitencei din Ţarigrad, şi supus altui fel de ispite;Bucură-te, că nu ai luat în seamă ispitirile tinerei ismaelitence;Bucură-te, că ţi-ai păzit cu străşnicie feciorescul trup, ca pe un templu al Duhului Sfânt;Bucură-te, chip duhovnicesc, luminat
Rugăciune către Sfântul Pahomie cel Mare
Prefericite şi Preacuvioase Părinte Pahomie, ascultă-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie: Du rugăciunea către milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, căci tu pururea salţi în bucurie cu Sfinţii şi cu puterile cele fără de materie înaintea Lui. Roagă milostivirea lui Dumnezeu să nu ne osândească pentru fărădelegile noastre, ci să facă cu noi după mare mila Lui. Cere pentru noi viaţă paşnică, sănătate trupească şi sufletească, roduri îmbelşugate pământului, întru toate belşug şi binefacere, iar noi să-i întoarcem toate bunătăţile cele dăruite nouă, spre mărirea Lui şi binecuvântarea şi ajutorul Lui. Întăreşte-ne, Doamne, pe calea care duce la locaşurile celor Sfinţi, unde este glasul neîncetat al lăudătorilor care văd pururi frumuseţea cea nespusă a feţei Tale, Sfânta Biserica Ta o fereşte de dezbinări, pe credincioşi întăreşte-i, rătăciţii întoarce-i pe calea credinţei, pe toţi ne mântuieşte spre slava lui Dumnezeu după mare mila Ta. Iar noi cu mulţumire ne vom închina Preasfintei Treimi în trei feţe: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!